Ceausescu[v=]

Valentin Ceausescu avertizeaza: Daca nu-mi dati bunurile, le iau cu forta!

Fiul fostului dictator nu mai are rabdare.

Arma secreta a lui Ceausescu

Invadarea Cehoslovaciei, in august 1968, de catre trupele Pactului de la Varsovia, a reprezentat unul dintre cele mai tensionate momente ale „razboiului rece”. Tensiunea dintre sovietici si americani atinsese cote alarmante si faptul ca România, prin vocea lui Nicolae Ceausescu, a protestat vehement fata de „agresiunea comisa impotriva unui stat suveran si socialist”, i-a facut pe multi sa creada, pentru câteva saptamâni de foc, ca noi vom fi urmatoarea tinta a rusilor. Ce anume i-a impiedicat pe acestia sa patrunda in România? Vom incerca sa raspundem la aceasta intrebare in rândurile care urmeaza.
Primavara de la Praga
Criza economica de amploare izbucnita in Cehoslovacia la mijlocul anilor 60 a dus la inlocuirea, in fruntea Partidului Comunist, a lui Antonin Novotny cu Alexander Dubcek, o personalitate carismatica, a carui viziune asupra societatii era mult diferita de a mult mai dogmaticului sau predecesor. In aprilie 1968, Dubcek a lansat un program de reforme sociale si politice, urmarind prin aceasta si insanatosirea climatului economic al tarii.
Presa se bucura acum de o libertate sporita si se intrezarea posibilitatea unei guvernari pluripartinice, precum si intentia federalizarii Cehoslovaciei. Asemenea initiative nu puteau fi trecute cu vederea de catre conservatorii ajunsi la Kremlin odata cu alungarea lui Hrusciov. Exemplul cehilor era periculos, pentru ca putea sa inspire si alte tari din lagarul comunist si, mai grav, putea inspira miscari secesioniste chiar si in tarile din componenta Uniunii Sovietice, in primul rând in Ucraina.
Sovieticii nu uitasera incidentele grave din 1956, din Ungaria, si nu voiau sa mai scape situatia de sub control. Dubcek a inteles foarte bine pericolul la care se expunea si a incercat sa adopte o pozitie moderata. Dar, odata pornit, valul entuziasmului popular era greu de domolit. In presa au inceput sa apara atitudini antisovietice, social-democratii au inceput sa se organizeze intr-un partid separat de comunisti; ingrijorati, conservatorii din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac au cerut interventia Moscovei, care si-a trimis reprezentantii la negocieri cu autoritatile cehoslovace, in iulie, la Cierna nad Tisou. La discutiile ce au avut loc, Dubcek a incercat sa apere programul sau de reforme, reafirmându-si devotamentul total fata de cauza comunismului.
Ceausescu versus Moscova

Pe 3 august, reprezentatii statelor din Tratatul de la Varsovia, mai putin România, s-au intâlnit la Bratislava; Uniunea Sovietica si-a declarat intentia de a impiedica, fie si prin forta, aparitia unui sistem multipartinic in orice tara din blocul comunist. Cehii nu pareau insa dispusi sa renunte la proiectele lor, asa ca, in noaptea de 20 spre 21 august, forte militare din cadrul Tratatului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia. 7000 de tancuri rusesti au patruns in aceasta tara si un total de 500.000 de soldati, majoritatea sovietici. In urma confruntarilor, 72 de cehi au fost ucisi iar Dubcek, arestat si dus la Moscova.
In locul lui a venit un adept al liniei dure, Gustav Husak, care a anulat reformele adoptate pâna atunci. Primavara de la Praga era inabusita... In Occident, brutala actiune sovietica a fost criticata vehement. O reactie neasteptat de virulenta a venit din partea României comuniste. Discursul tinut chiar in ziua invaziei de catre Nicolae Ceausescu a fost surprinzator, prin violenta cu care erau criticate metodele „staliniste” ale sovieticilor; Ceausescu a aparat dreptul popoarelor la autodeterminare, desi nu fusese niciodata perceput, in blocul comunist, ca un adept al „socialismului cu fata umana”.
Curajul de a-i infrunta pe sovietici, fata de care marea masa a românilor manifesta o ostilitate pronuntata, a dus la reactii extraordinare: multi intelectuali de dreapta, critici ferventi ai comunismului, s-au inscris atunci in PCR. Mii de oameni au cerut sa fie primiti in proaspat formatele Garzi Patriotice, pentru a lupta cu arma in mâna impotriva unei eventuale invazii sovietice. Invazie care, erau ei convinsi, nu va intârzia sa se produca, cu atât mai mult cu cât la granita de nord-est a României fusesera masate importante forte militare sovietice. Si totusi, Brejnev nu a atacat. Sa-i fi fost oare frica de rezistenta românilor?
Laserul lui Coanda?
In decursul anilor scursi de atunci, s-a auzit adesea vehiculata ideea ca sovieticii ar fi incercat de fapt sa invadeze România, dar ca ar fi fost opriti cu ajutorul unor arme cu laser! Existau oameni capabili sa jure ca ar fi vazut tancuri sovietice incercind sa forteze granita de la Prut, topite, pur si simplu, in câteva minute, de terifiantele raze laser. Se spunea ca arma mortala constituia un secret românesc si ca insusi Henry Coanda sau, dupa unele surse, Gogu Constantinescu ar fi inventat-o.
A fost insa prima si singura data când s-a auzit despre aceasta misterioasa arma. Sa fi existat ea cu adevarat? Specialistii militari sustin ca totul n-a fost decât o legenda si ca zvonurile despre aceasta arma au aparut din necesitatea de a asigura un confort psihic unei populatii inspaimântate de iminenta atacului sovietic. La acea data, chiar soldatii rusi erau siguri ca România va fi invadata si considerau chiar ca aceasta masura va fi un galop de sanatate, dat fiind faptul ca pâna la Bucuresti, n-aveau sa infrunte conditii de teren dificile, ca in Cehoslovacia (unde traversasera munti si paduri), ci urmau sa treaca, in goana tancurilor, prin câmpie.
Pe de alta parte, armata româna era cea mai inapoiata din lagarul comunist si nu putea spera nici la un eventual sprijin din partea tarilor occidentale, intrucât nu avea granita directa cu acestea, fiind inconjurata de doi sateliti fideli ai Uniunii Sovietice (Ungaria si Bulgaria), care abia asteptau sa o sfâsie. Cu alte cuvinte, tot atâtea motive pentru ca fortele Tratatului de la Varsovia sa invinga rapid opozitia lui Ceausescu.
„Vulpoiul” Brejnev n-a putut fi pacalit
Si totusi, Brejnev n-a luat decizia asteptata de toti - si in primul rând de români - de a trece la o noua invazie. Motivele care stau in spatele reticentei sale dovedesc clarviziunea hulitului lider sovietic, ce percepuse perfect cum stau de fapt lucrurile. Vicleanul Brejnev a fost probabil singurul care a inteles ca Ceausescu blufa, ca atitudinea lui sfidatoare se baza pe constientizarea faptului ca, el având spatele asigurat, sovieticii nu-si vor permite sa-l atace.
Nu trebuia uitat ca pe atunci liderul de la Bucuresti era un rasfatat al Occidentului, care aprecia la el spiritul de fronda fata de linia conservatoare impusa de Moscova, dupa 1964. Probabil aceasta atitudine i-a determinat pe responsabilii NATO sa ia in calcul o eventuala implicare, cel putin la nivel declarativ. Documente date recent publicitatii sugerau ca fortele NATO fusesera puse in stare de alerta, ca americanii au trimis trupe suplimentare in Europa, ca au intarit garnizoana Berlinului si se pregateau sa extinda ajutorul militar acordat Iugoslaviei, daca Tito le-ar fi cerut-o, ca au adus mai multe nave militare in Mediterana.
In acelasi timp, oficiali de la Casa Alba l-au convocat pe ambasadorul sovietic la Washington, Anatoli Dobrinin, spre a-i comunica faptul ca Statele Unite sunt foarte ingrijorate de soarta României. Pentru a calma spiritele, atât Dobrinin, cât si ambasadorii sovietici la Paris si Roma, au dat asigurari ca nu se intentioneaza nici o invadare a României. Si intr-adevar, Brejnev nu dorea sa-l schimbe pe Ceausescu, intrucât stia ca tot spectacolul mediatic facut de acesta nu reprezinta vreun pericol real. Ceausescu nu era un reformator autentic, precum Dubcek sau Imre Nagy, ci mai curând un stalinist, deci riscul ca România sa se transforme intr-o noua Cehoslovacie, cu alegeri libere, pluripartitism si libertate a presei, era practic nul. Si, din pacate pentru noi, istoria i-a dat dreptate abilului lider sovietic...

Ceauşescu era bâlbâit în copilărie

Ultima vanatoare a lui Ceausescu
In 29 martie 1989, dictatorul Nicolae Ceausescu i-a executat pe Balzac, Petreus, Nebunu’. Erau trei ursi. Cum au decurs pregatirile, era sau nu Ceausescu un bun vanator? GAZETA a gasit raspunsurile din gura martorilor oculari. Lui Ceausescu i s-a raportat ca au fost impuscati Daraban, Nebunu si Petreus. Adevarul este altul. Cititi povestea ultimei descinderi vanatoresti in Maramures a dictatorului Ceausescu.
Cat timp vor exista animale salbatice prin padurile tarii, Romania se va putea “mandri” cu vanatori “destoinici”. Cum in “patria vitejilor” totul este posibil, absolut intamplator, curajul vanatorilor este direct proportional cu functia politica a acestora. La fel de intamplator, unul dintre cei mai “bravi” vanatori ai tarii este prim ministrul Adrian Nastase. Privandu-l de originalitate (pe care ar fi chiar culmea, dar nu imposibil sa o revendice!), ne intoarcem privirea spre perioada comunista. Atunci, tot intamplator, cel mai brav vanator al tarii era… Nicolae Ceausescu.
Cine mai stie cat de initiat era dictatorul comunist in arta vanatorii? Cu toate acestea, o adiere de adevar pot aduce aceia care i-au fost alaturi la executiile in masa ale salbaticiunilor. Ulterior, acestea deveneau trofee-record.
Fostul brigadier Ioan Ionut este unul dintre cei care pot depune marturie despre “calitatile primului vanator al tarii”. El a fost responsabil cu organizarea ultimei vanatori a lui Ceausescu: cea de pe Valea Tisei, din martie 1989.
Asa am aflat ca Nicolae Ceausescu impusca ursii dintr-un observator complet protejat, de la o distanta de cativa zeci de metri. Prada era obisnuita sa vina sa manance. Se cunostea chiar si ora la care apareau acestia. Mai mult, pentru a reduce la zero riscul unei ratari, “intaiul vanator al tarii” executa vanatul cu o pusca cu luneta!

Va ordon, observati ursii!

ncepand cu anii ’60 si pana in 2000 cand s-a pensionat, Ioan Ionut a fost brigadier pe Valea Tisei, situata in vecinatatea orasului Cavnic. In perioada comunista, in zona erau efective numeroase de ursi, motiv pentru care, in 1975, s-a comandat construirea unui observator.
“Ministru in vremea aceea era Ludovic Fazecas. Era iarna si o zapada cam de-un metru si jumatate, dar o fost obligatoriu sa-l construim atunci. L-am facut modern (ca sa putem fi feriti de orice) si am instalat valaua pentru hrana”, spune brigadierul.
O data cu observatorul a inceput si munca pentru angajatii Ocolului Silvic. “Am facut observatii de la 1 noiembrie, pana o intrat ursul in barlog. Dupa ce intra in barlog, nu mai faceam observatii, dar dupa ce iesea, asa, pe la 1 martie, depinde cum era timpul, uneori chiar din februarie, reincepeam observatiile pana prin iunie. Aia n-o contat ca tu aveai de facut si altceva, observatiile trebuiau facute”, si-a amintit brigadierul.
In timp, s-au mai redus din verigi si brigadierul Ionut a primit permisiunea de a raporta direct la Inspectorat si, cateodata, chiar direct la Partid.

Botezul ursilor

Observatiile erau minutioase. “Trebuia scris la ce ora ies, cati ies, ce punctaj au, absolut tot. Si asa s-o manat din ’75 pana in 1989. Aveam un registru si acolo treceam toate datele. Ca sa-i putem recunoaste, le-am dat nume: Balzac 1, Balzac 2, Nebunu’, no, tot felu’… Mai trebuia sa scriem la ce ora o venit, cat o stat, marimea labei si cine o facut observatiile.”
Chiar daca ursii erau obisnuiti cu oamenii, tot erau agresivi. “ Am patit multe cu ei. Apoi, cat frig am mancat, nici nu-i bine a vorbi. Pentru observatii mergeam la observator la patru dupa-masa si stateam pana a doua zi dimineata. Ca nu aveai ce te juca cu Ceausescu...”, marturiseste brigadierul. Observatorul trebuia tinut in perfecta ordine, fiindca nu se stia cand vine ”tovarasul” presedinte.

Sosirea lui Ceausescu

Apoi tot or zas: vine in anul asta, ca vine in cela anu, ori in celalalt. Ca vine cutare, ori cutare…. Apoi in ’89, pa 29 martie o venit”.
Primavara nu-si intrase inca in drepturi, dar prin padurile de pe Valea Tisei ursii se plimbau ca la ei acasa, ademenindu-l pe dictator in Maramures.
“Pregatirile s-au facut cu doua luni inainte. Mai jos de brigada era un canton silvic parasit, dar era nelocuit, o trebuit rapid demolat. In dimineata in care or venit, telefonul de serviciu de la brigada l–or decuplat de pe centrala Cavnic si l-or legat direct cu Bucurestiul. Sotia mea o trebuit sa ramana in brigada si or ramas si doi securisti cu ea”, isi aminteste Ionut agitatia de atunci. Sotia brigadierului este inca suparata ca nu au lasat-o sa-l vada pe dictator.
Silvicii il asteptau in padure. “Noi l-am asteptat in capatul drumului forestier. De acolo mai erau vreo patru sute de metri pana in observator. Cand o coborat din masina s-o dat si cainele lui jos, Corbu. Era negru, negru, si asa de pieptanat si aranjat… io cred ca era dat si cu parfum! Da’ cainele ne incurca la vanatoare, si io am zas asta. . Atunci el (Ceausescu, n. red ) o zis catre securisti sa urce cainele inapoi in masina si intr-o clipita cainele o fost in masina.”
Delegatia si-a continuat drumul spre observator. Brigadierul Ionut isi aminteste ca Ceausescu era incantat de padure. “Dupa vreo o suta de metri s-o oprit. Eu eram chiar in spatele lui. S-o intors si o zis catre mine: (imi cunostea si numele). Eu am zis: . . Io, am zis ca am raportat, dar… Trebuia sa zic ceva.”

Servilismul securistilor

Pana sa ajungem la observator, trebuia sa trecem niste scari si Ceausescu o aluncat putin. In aceeasi secunda, un securist o sarit sa-i prinda piciorul, sa-i bage mainile sub talpa! Da’ o strigat la el sa-si ia mana, ca doar nu trebuie sa-i tina nimeni piciorul”, spune brigadierul, mandru ca-si mai aminteste detalii, cu toate ca au trecut ceva ani. In cele din urma, au ajuns la observator.
“In observator am intrat eu, Ceausescu, doi securisti, primu’ secretar Barbulet si Anca din minister, responsabil cu vanatoarea pe Romania.”
Atmosfera din observator nu era tocmai prietenoasa. “In observator nu o discutat nimica. Era un om rece si dur. Dupa 40 de minute dupa ce am intrat, un securist de-al lui l-o intrebat daca serveste un suc. El o zis: . Nu ca-i era frica sa ieie din ce era acolo, ca toate or fost aduse de la Partid: apa minerala, suc, vin, whisky… si toate erau sigilate. Da’ nu o luat nimic. Chiar si instalatie igienica aveam sus in observator, si era sigilata. Da-da, si mancarea era sigilata!”

Aia ma puscau!

Situatia brigadierului Ioan Ionut era delicata. Ceausescu nu venea in fiecare zi in Maramures si totul trebuia sa iasa bine. Era o mare responsabilitate pe umerii silvicului. “Cand am intrat in observator, Ceausescu o zis ca vrea sa mearga pana afara (la toaleta, n. red). I-am spus ca avem instalatie igienica in observator, dar nu o vrut sa auda. Fiindca la iesirea din observator scara era in dreapta, prin stanga se putea aluneca usor. Cand am auzit ca vrea sa coboare eu m-am strecurat rapid, ca automat pica in cap si aia ma puscau pe mine. Nici nu poate fi vorba, daca patea ceva, garda lui personala suta la suta ma impusca. I-am spus: . O mers de la observator vreo zece metri. Eu, cu un securist, dupa el, ca unul o ramas in observator. Dupa ce o terminat, securistul o scos un plic sigilat din buzunar, l-o rupt si i-o dat un servetel pe care mai intai l-o dat cu spray, sa se stearga pe maini. Ne-am intors in observator, unde tot era aranjat”. Mai lipseau ursii…

Performantele

Punctuali de felul lor, ursii veneau la mancare la ora consemnata de silvici. “Ceausescu statea pe recameu si eu ii spuneam: .Venea, se uita si apoi zicea: .”
In cele din urma s-au gasit si ursi care sa indeplineasca cerintele dictatorului. “O venit Daraban, un urs foarte frumos, acela i-o placut si o tras. Da’ o tras in valau, nici vorba sa-l loveasca. Ursul s-o speriat si o fugit. El o zis: . I-am zis: , dar am vazut ca nu o fost nici atins ursu’. Desi era tare greu sa nu nimeresti cu pusca ce-o avea, ca te puteai barbieri cu ea, nu alta.”
Convins ca a impuscat ursul, Ceausescu a continuat vanatoarea. “O venit Nebunu’ si ala era frumos. O tras, dar nu l-o omorat, numai l-o paralizat. O mai tras un cartus si tot nu o murit ursul. Apoi o venit o ursoaica, da’ o zis sa–i spun care-i ursoaica, ca nu o impusca. Ursoaica l-o prins de blana pe acela care o fost paralizat acolo jos si l–o tat scuturat, de o trebuit sa strigam la ea sa mearga de acolo. Ursu’ o ramas jos, dar tot nu era mort.” Dupa cele doua performante, in vizorul “marelui vanator” a intrat Petreus.

Flori pentru ucisi

La doi frati le-am spus Petreus, Ioan si Stefan. O venit Stefan, care era foarte frumos, asaaa… brun. Pe ala, cand s-o intors de la valau, l-o prins in coloana si o cazut. Ne-am dat jos si i-o mai tras si la Nebunu’ un cartus in ureche si-o murit.” In acel moment, pentru Ceausescu vanatoarea s-a incheiat.
Desi nu avea decat doi ursi la picioare, stia ca a impuscat trei. “Anca o zis sa merg cu ingineru’ Manu (seful ocolului) si cu Ionasiu, (responsabil cu vanatoarea pe mai multe judete) sa cautam ursu’. Ceausescu umbla prin poiana si culegea flori. Era o poiana frumoasa de vreo cinci ari, unde era asezat observatorul si instalatia. Dupa ce l-am condus pana la masina, m-am intors si le-am zis celor doi ca nu are rost sa cautam ursul, ca nici macar nu era atins.”
Cu toate acestea, aveau ordin sa gaseasca ursul impuscat de Ceausescu. “Pe la vreo noua seara, vin la brigada doua arouri. Neaparat sa mergem la observator si sa impuscam un urs, ca la Bucuresti se astepta ursu’ mort. Dimineata, in timp ce ma duc cu un sac de hrana spre valaua, apar tovarasii din Baia Mare. O fost tovarasu’ Chereches (regretatul nostru director), Barbulet (primu’ pe judet), Vladescu (comandantul Securitatii) si Suciu (comandantul Politiei). Ca doar trebuia impuscat un urs.”

Sacrificiul

Era nevoie de un urs mare, care sa corespunda parametrilor, iar Daraban scapase ca prin urechile acului si nu avea sa se mai apropia de observator repede. “O venit Balzac II. Eu i-am intrebat pe toti din observator daca vor sa impuste ursul si or refuzat. Atunci l-am impuscat eu. Dupa ce l-am omorat, da-i cu telefoane: ”, spune hotarat Ionut.
Dupa vanatoare, colegii brigadierului Ionut il intrebau, in gluma, daca s-a mai spalat pe maini, doar a dat mana cu Ceausescu. “Apoi, am stat tare aproape de el. Cum statea spre mine, io i-am numarat si pistruii. Avea vreo sapte pe partea stanga. Da’ sa stiti ca nici vorba sa fie ca acela care se vedea la televizor. Era mic si slabut”, incheie brigadierul.
De voie, de nevoie, brigadierul a fost martorul ultimei vanatori a dictatorului Nicolae Ceausescu. L-a vazut cu proprii ochi. Era mic si slabut, aprig sau simpatic, dar fara mari talente vanatoresti. Aceasta nu a fost o poveste, dar totusi… am incalecat pe-o sa...
Totul trebuia raportat. Eu, de exemplu, ca sef de district silvic, trebuia sa raportez la Ocol, Ocolul la Inspectorat, Inspectoratul la Partid si apoi la Ceausescu.
(Ioan Ionut, fost brigadier pe Valea Tisei)
Acolo era un recameu si Ceausescu s-o intins pe el si mi-o zis sa-i spun cand vin ursii. Eu stateam in stanga lui, un securist in dreapta si unu-n spate.
(Ioan Ionut, fost brigadier pe Valea Tisei)

Recorduri

Cele mai bune trofee de vanatoare din lume ale speciei, atat la craniu cat si la blana au fost recoltate in Romania l Recordul mondial la blanuri este detinut de un trofeu de 687,79 puncte, recoltat in 1983, iar la craniu recordul mondial este de 69,47 puncte si a fost recoltat in 1994 l Cele mai valoroase 10 blanuri de urs brun din lume sunt din Romania, iar din primele 10 cranii, cinci au fost recoltate in tara noastra.

Ceauşescu, pionul otrăvit de pe tabla de şah a Moscovei

Ceausescu i-a ramas dator unui evreuData publicarii: 12/08/2003


Iulius Rosner, un evreu de origine rom???na, ???n prezent stabilit ???n Franta, este autorul unei carti publicate recent si intitulate "???n culisele cortinei de fier", ???n care povesteste experientele sale de activist comunist precum si cum a salvat cuplul Ceausescu de la arest, relateaza publicatia "Le Figaro".

Nascut ?n 1922 la Bucuresti, ?ntr-o familie de evrei, Iulius Rosner a studiat medicina, devenind apoi un membru activ al Partidului Comunist Rom?n. ?ncrederea sa oarba ?n doctrina partidului l-a facut sa treaca cu vederea crimele comise de comunisti. Cu toate acestea, Rosner a devenit treptat constient de starea reala a faptelor iar ?n 1962 a emigrat ?n Franta unde si-a exersat profesia de medic o buna perioada de timp. Marturie a nedreptatilor sistemului totalitar, cartea lui Rosner este compusa dintr-o serie de scene si anecdote tragice si absurde ?n acelasi timp. S?nt descrise at?t ascensiunea lui Nicolae Ceausescu c?t si fraudele comise la alegerile din 1946 pentru a facilita victoria comunistilor, tragi-comicele ?nt?lniri de partid, si inevitabila instaurare a terorii comuniste.

Dictatorul i-a promis ca se va revansa

Autorul povesteste cum l-a cunoscut pe Nicolae Ceausescu, la sfirsitul lui august 1944, ?n timpul celui de-al doilea razboi mondial, dupa ce Rom?nia schimbase tabara, renunt?nd la statutul de membra a axei Berlin-Roma si trec?nd de partea aliatilor. ?n apropiere de Bucuresti se dadeau lupte ?ntre fortele militare germane si rom?ne, iar orasul era bombardat de aviatia germana. ?n aceste ?mprejurari, Rosner a acceptat rugamintea unui amic de a adaposti pentru o noapte un cuplu de activisti comunisti, proaspat iesiti de la ?nchisoare.

Era vorba chiar despre Nicolae si Elena Ceausescu. Cei doi "eroi" s?nt prezentati ?n culori vii. "Am?ndoi pareau obositi si speriati de amploarea evenimentelor, Ceausescu fiind rezervat si taciturn, ?n timp ce sotia sa era extrem de vorbareata", povesteste Rosner. Ceausestii i-au mutumit acestuia pentru gazduire si i-au promis ca se vor revansa.

"Marioneta unui ventriloc debil"

Trei zile mai t?rziu, Rosner a avut ocazia sa-i vada pe cei doi ?ntr-o postura diferita: Nicolae si Elena Ceausescu se aflau printre oratorii care, dintr-un balcon situat la etajul 1, le vorbeau simpatizantilor str?nsi ?n Piata Universitatii. ?nainte de a lua cuv?ntul, Ceausescu a fost prezentat ca secretar general al Comitetului Central al Tinerilor Comunisti, iar Elena Ceausescu drept conducatoarea unei organizatii de femei.

Rosner ?si aminteste ca Ceausescu avea ?nca de la ?nceput unele dificultati de vorbire, ca discursul sau era plin de inadvertente gramaticale si de expresii nepotrivite, de limbaj de lemn, de parca oratorul "n-ar fi fost dec?t o marioneta m?nuita de un ventriloc debil". Felul ?n care Ceausescu recita unul dupa altul sloganuri ?nvatate pe dinafara, al caror sens nu ?l ?ntelegea, ?l face pe Rosner sa se ?ntrebe, astazi, cum de i-au putut fi ?ncredintate at?tea responsabilitati unui asemenea retardat.

Elena parea mai desteapta

?n comparatie, discursul Elenei Ceausescu era ceva mai corect din punct de vedere gramatical, alocutiunea sa contin?nd si urme de emotie sincera. Rosner ?si aminteste ca Nicolae Ceausescu nu putea nici macar sa pronunte corect cuv?ntul "constitutional", pronunt?ndu-l fie "costituntional", fie "costintutional". Rosner povesteste apoi cum "tovarasul Ceausescu" l-a convocat ?ntr-o seara la sediul Partidului pentru a-l soma sa renunte la studii si sa devina activist comunist si membru supleant al comitetului de sector.

La refuzul lui Rosner de a-si abandona studiile si cariera de medic, Ceausescu l-a amenintat cu excluderea din partid pentru "indisciplina si spirit mic burghez". Ca raspuns, Rosner a apelat la Miron Constantinescu, superiorul lui Ceausescu ?n ierarhia Partidului. "De ce te ?nfurii fara rost?", i-ar fi spus acesta. "Nu stii ca Ceausescu e limitat si n-are nici un fel de perspectiva asupra lucrurilor? Este incapabil sa ?nteleaga ce se ?nt?mpla, nu stie dec?t sa respecte ordinele pe care le primeste", ar mai fi afirmat Constantinescu, promitind ca va interveni pentru a-l ajuta. Rosner afirma ca, intr-adevar, Ceausescu l-a cautat peste citeva zile, comunicindu-i ca isi poate vedea de studii. "Tovarase, comitetul de partid a analizat situatia dumitale si a decis ca este important ca partidul sa aiba intelectuali de valoare si iti incredinteaza sarcina de a a-ti continua studiile.

"De haram s-a dus"

Emeric Jenei: "Valentin este un om extrem de loial"

Avocata: Paula Iacob

Anticarul - Marius Niculescu

Radu Antal: "Valentin îşi vede de activitatea ştiinţifică"

La Muzeu, ca la Nufărul

Piese valoroase

Valentin – Zoia - Nicu

Lungul drum al reabilitării

Domnule ministru...

Tablourile lui Valentin Ceauşescu

Cocioaba de lut unde s-a nascut Ceausescu a devenit loc de pelerinaj

Agentia de stiri France Press difuzeaza un reportaj despre manifestarile noului PCR cu prilejul implinirii a 80 de ani de la nasterea fostului presedinte Nicolae Ceausescu.

Noul partid comunist român a sarbatorit, duminica, la Scornicesti, 80 de ani de la nasterea fostului dictator Nicolae Ceausescu, relateaza Agentia France Press.

"Responsabili de moartea tovarasului Nicolae Ceausescu sint evreii si KGB", a afirmat unul dintre demonstranti. "Jos nomenclatura, moarte asasinilor lui Ceausescu", au scandat cei 200 de participanti la manifestarea organizata de Partidul Muncitoresc Român (PMR) in satul natal al fostului presedinte. Nostalgicii vechiului regim, sositi la Scornicesti din toate marile orase ale României, sint, in cea mai mare parte, muncitori. "Nici comunistii români, nici Nicolae Ceausescu nu sint responsabili de dezastrul acestei tari. Adevaratii vinovati sint tiganii, evreii, KGB, Fondul Monetar International si Banca Mondiala", a declarat unul dintre oratori, in aplauzele multimii adunate la Casa de cultura din Scornicesti. "Simtim lipsa marelui erou, marelui patriot, ahitect si vizionar, a Conducatorului care a dus România pe cele mai inalte culmi de de dezvoltare", a declarat Cristian Nicolae, presedintele PMR, care anuntase anterior ca doreste ca formatiunea politica pe care o conduce sa se numeasca Partidul Comunist Român.

Noii comunisti nu au ratat ocazia ca, intre doua elogii aduse "martirului intre martiri", sa il atace pe Ion Iliescu. "Iliescu este un ucigas! El face parte din burghezia comunista care l-a tradat pe tovarasul Ceausescu, a tradat Partidul si poporul", a declarat un alt orator.

Locuitorii satului Scornicesti pareau indiferenti fata de aceasta agitatie brusca si nu erau interesati de evocarea perioadei ceausiste, astazi foarte impopulara in România. PCR avea, in 1989, peste patru milioane de membri, in timp ce PMR revendica 17.000 de membri.

In sudul satului, desfigurat de blocuri cenusii si darapanate, se afla casa in care s-a nascut Ceusescu, devenita loc de pelerinaj pentru nostalgici. Sora fostului presedinte, Elena Barbulescu, a carei asemanare cu Ceausescu este frapanta, intretine cu grija cocioaba de caramida si lut, fara electricitate, care sta marturie a originilor modeste ale dictatorului român.

Valentin Ceausescu isi poate pastra tablourile

Când Occidentul stătea „drepţi“ în faţa lui Ceauşescu

După opoziţia manifestată curajos împotriva invaziei sovietice din Cehoslovacia, Nicolae Ceauşescu a devenit, dintr-un lider comunist obişnuit, răsfăţatul Occidentului.

Băncile internaţionale i-au deschis cu largheţe linii de credite ce au totalizat, până în 1981, 12 miliarde de dolari, liderii lumii libere se întreceau a fi fotografiaţi cu cel care spusese „nu“ sovieticilor şi se îmbulzeau a întinde covorul roşu în calea sa. România creştea economic, Securitatea după anii de teroare activă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej se mulţumea doar a controla populaţia deja înspăimâ ntată şi supusă aşa încât nimic nu părea a umbri gloria celui ce avea să devină „vampirul Carpaţilor“. Cu toate acestea, liderii occidentali erau în spatele uşilor destul de reticenţi şi temători la vizitele lui Ceauşescu.

An de an, pretenţiile sale creşteau, iar soţia şi anturajul imediat se transformau în adevărate lăcuste ce îşi terorizau gazdele. Ce gândeau cei care îl îmbrăţişau pe Ceauşescu în perioada sa de glorie, ne propunem să vă prezentăm în continuare.

Aristocratul din Estaing şi cel din Scorniceşti
În anii 1970-1980, relaţiile Franţei cu România erau la un adevărat punct de vârf, Uzinele de la Piteşti şi Renault născuseră celebra Dacie, şi se pregătea şi naşterea Oltcit-ului, alte companii mixte făceau afaceri de miliarde aşa încât porţile Palatului Elysee erau oricând deschise pentru liderul României comuniste.

În particular însă, preşedintele francez Valery Giscard d’Estaing, căruia îi plăcea să se laude cu strămoşii săi din mica nobilime şi care se considera încarnarea valorilor dreptei franceze, se simţea destul de jignit pentru rolul de gazdă pentru cuplul de la Bucureşti. Iar soţia sa, Anne Aimone, la rândul său distantă, era de-a dreptul îngrozită pentru a găzdui şi întreţine pe numărul 2 de la Bucureşti pe care o considera plictisitoare şi mărginită şi cu care mărturisea că nu schimbase în patru vizite oficiale nici măcar patru cuvinte după prezentări.

În 1974, la prima întâlnire, Giscard considera că Ceauşescu nu era un prost, ci mai degrabă un mediocru, în 1978, când Ceauşescu revine în Franţa pretenţiile sale cresc, iar la plecare Giscard notează cu năduf: „Este de-a dreptul dezagreabil, arogant, convins că are întotdeauna dreptate“. Bietul Giscard a trebuit să asculte un discurs de două ore despre politica internaţională şi opiniile lui Ceauşescu în toate problemele, lauda de sine a liderului român a continuat la masă şi apoi la discuţiile economice despre contractele Bull şi Renault, Giscard s-a întâlnit cu o opoziţie dură, vizita încheindu-se fără contractele noi sperate de Paris.

Supărat, Giscard a trebuit să vină, la rândul său, în România unde reaua părere despre Ceauşescu i s-a întărit deoarece şi-a dat seama că acesta „avea impresia că are de-a face cu nişte imbecili corupţi“.

Realizând aceasta, Giscard a decis să râdă restul călătoriei de Ceauşescu şi oamenii săi, în special după ce a observat că grupul de manifestanţi ce îi întâmpina cu ovaţii era compus din aceiaşi oameni aşa încât îl întreba pe Ceauşescu cu un aer nevinovat: „Nu i-am mai întâlnit odată?“.

Nervos, Ceauşescu a cerut schimbarea manifestanţilor transportaţi cu autocarul pentru manifestaţii de dragoste „spontane“. Cel mai dificil moment al relaţ iilor între cei doi lideri a fost vizita din 1978, când la Palatul Marigny unde cuplul român fusese cazat s-a descoperit că Securitatea rupsese prizele şi firele de telefon temându-se că sunt ascultaţi, unele piese de mobilier fuseseră sfărâmate, iar micile obiecte decorative fuseseră furate de către suită pentru a avea un suvenir.

Stupefiat de dezastru, Giscard a concluzionat: „Vizita lui Ceauşescu era o calamitate“. Din fericire pentru el, a pierdut alegerile şi a scăpat de corvoada vizitei aristocratului din Scorniceşti, cum îl prezentase pe Ceauşescu ambasadorul româ n la Paris.

Caleaşca reginei
După vizita de la Paris unde distrusese Palatul Marigny, cuplul Ceauşescu se îndrepta spre Londra, aşa că Giscard a anunţat oficialii englezi care, în grabă, au scos din palat tot ce putea fi furat şi tot ceea ce Securitatea putea suspecta a fi aparat de interceptare. Regina iniţial protestase faţă de cererea primului-ministru Callagan de a-l primi pe Ceauşescu, pretestând legăturile ei cu familia regală română ce o împiedicau la aceasta.

Insistenţele primului-ministru au obligat- o să cedeze, mai mult, primirea făcută de Guvern a fost formidabilă, trăsură regală, şedinţă a Parlamentului şi titlul de doctor honoris causa pentru Elena Ceauşescu din partea Institutului Regal de Chimie şi a Institutului de Tehnologie din Londra. La picioarele tronului britanic, Ceau- şescu şi soţia sa apar destinşi şi veseli, cei care îi cunosc spun că niciodată nu i-au văzut atât de încântaţi, cuceriseră şi onorurile monarhiei britanice.

În particular, regina îi spunea „acest omuleţ monstruos“ şi ceruse personalului palatului să supravegheze cu atenţie stafful comunist şi se amuza copios văzându-l pe Ceauşescu şi oamenii săi discutând în grădină spre a evita interceptarea convorbirilor. „Ce crede el că suntem noi?“ se întreba dispreţuitoare regina.

În orice caz, omuleţul monstruos a răsplătit copios primirea reginei, cumpă- rând avioane britanice, materiale militare şi licenţa pentru vestitul Rombac, avionul mixt englezo-român. În total, onorurile costaseră România un miliard de dolari, nota de plată a reginei fusese achitată.

Un prieten lord
În Marea Britanie nu doar guvernul făcea eforturi pentru a-i capta prietenia lui Ceauşescu, ci şi înalta nobilime.

Se distingea aici lordul Harold Wilson, asociat al unei firme Rindalbourne ce derula afaceri extrem de rentabile cu România lui Ceauşescu aşa încât lordul trimitea la Bucureşti telegrame precum: „Dumneavoastră aţi asigurat naţiunii române un loc aparte în lume“ (1987), în 1988 scria „aş- tept cu nerăbdare prilejul de a-mi exprima din nou simpatia faţă de dumneavoastră“.

Brăţări de aur pentru Elena
Pe continentul american ce nu se putea compara ca tradiţii cu Marea Britanie Ceauşeştii preferau cadourile consistente, de aur.

În octombrie 1970, la Detroit, unde Ceauşescu discuta contracte pentru industria siderurgică românească, cuplul nu a ezitat să declare că ar prefera „ceva de aur“, altfel ei nici nu mai fac drumul acolo.

Şocat, consulul român Mihai Răceanu le-a declarat că nu era prevăzută decât acordarea cheii oraşului şi a titlului de cetăţean de onoare. Aghiotantul Elenei a declarat că, dacă nu se oferă brăţări sau cercei de aur, vizita se contramandează, avionul aştepta pe pistă şi clanul refuza să se urce în avion fără a fi siguri de o primire cu aur.

Disperat, Răceanu a luat telefonul şi a vorbit la Detroit, organizatorii l-au liniştit prevăzuseră şi ceva de aur, aghiotantul Elenei însă a cerut să afle gramajul. Nu se deplasau pentru un fleac, Răceanu a întrebat timid: „Când îl luaţi în palmă, cum este?“. „Perfect“, a sunat răspunsul americanilor. Aşa că Ceauşeştii au vizitat şi Detroitul.

Dacă atâta timp cât România era bogată şi economia ei funcţiona bine, interesul făcea să se închidă ochii la mojiciile cuplului de la Bucureşti, după 1985 deteriorarea situaţiei economice i-a făcut pe toţi să strângă covorul roşu, Ceauşescu devenise dictatorul odios care fusese dintotdeauna, dar pe care contractele azvârlite cu largheţe în stânga şi în dreapta îl făcuseră acceptabil.

Ceausescu si minerii (ARMAND GOSU)

De ce ar fi dorit Ceausescu lichidarea lui Nöel Bernard?

Sa fi dorit Ceausescu lichidarea lui Nöel Bernard, directorul „Europei Libere“, cum afirma Pacepa? In 1978 s-a petrec..

Prima spaima a lui Ceausescu

LUPENI '77
Pana in 1989, greva minerilor din '77 ramane unica demonstratie de forta in care un prim-ministru a fost sechestrat, iar dictatorul - umilit de oamenii muncii.[Citeste]

Ceausescu – Arafat, o prietenie la vedere

Secu’ îl voia pe Nicuşor!

În presa postdecembristă, locotenent-colonel Dumitru Burlan, fost ofiţer în cadrul Direcţiei a V-a a Securităţii, şi-a câştigat un loc distinct prin dezvăluirile pe care le-a făcut. Subiectele preferate – viaţa privată a familiei Ceauşescu şi scenariile evenimentelor din decembrie 1989. Printre altele, se prezintă a fi "sosia lui Ceauşescu".

† Jurnalul Naţional: Stimate domnule colonel, aţi şocat prin poveştile dvs.! Când aţi hotărât să spuneţi "lucrurilor pe nume"?

Dumitru Burlan: În primul rând, vreau să transmit cititorilor Jurnalului Naţional că eu nu sunt un nostalgic al timpurilor lui Nicolae Ceauşescu. Eu o duc mai bine azi decât atunci şi acum nu mai sunt stresat de problemele pe care le-am avut odată. Apoi, adevărul despre perioada regimului comunist era cunoscut cel mai bine de către ofiţerii de Securitate. Noi ştiam care este adevărata situaţie operativă din ţară, cu ce se confruntă oamenii, care le sunt necazurile. Erau şi ofiţeri care nu spuneau adevărul ca să se pună bine cu superiorii lor. Dar acum eu nu pot fi de acord cu minciunile spuse după 1989. După aproape 18 ani, oamenii şi-au cam dat seama ce s-a întâmplat atunci.

† Când? La ce vă referiţi?

Eu am mai spus-o şi o repet: nu a fost o revoluţie, ci o lovitură de stat mascată sub nevoia oamenilor de libertate, de descătuşare, de a ieşi din încleştarea în care au fost ţinuţi în permanenţă. Iar Ceauşescu era simbolul acestei încleştări. Vezi Doamne, din cauza lui oamenii nu se puteau manifesta sau exprima! În plus, nu sunt de acord cu minciunile spuse despre Securitate, în general, şi despre Direcţia de Securitate şi Gardă – Direcţia a V-a – în special. Acesta este motivul care m-a determinat "să ies", fără să am pretenţia că sunt deţinătorul adevărului absolut.
Se pregătea "moştenitorul"!

† Dintre toate lucrurile pe care le-aţi afirmat în numeroase ocazii prin mass-media, ne-a atras atenţia "Guvernul Nicu Ceauşescu". Chiar încercase mezinul familiei Ceauşescu, recunoscut neoficial ca "moştenitor" al tatălui său, să formeze un "guvern"?

Legat de chestiunea încercării lui Nicu Ceauşescu de a forma un guvern opus lui taică-su am de spus următoarele chestiuni, informaţii primite de ofiţerii de la Direcţie (Direcţia a V-a – n.n.). Nicu se afla în atenţia noastră şi ca obiectiv de protecţie, dar şi ca sursă de culegere de informaţii. La mijlocul anilor ’80, atât din presa oficială, cât şi din conferinţe şi alte şedinţe, s-a dedus că Ceauşescu dorea să pregătească un urmaş la conducerea ţării şi partidului. El credea că Nicu era cel potrivit pentru acest "post", de aceea a început să-l pregătească: i-a dat nişte funcţii în cadrul Partidului, l-a numit membru supleant al Comitetului Politic Exexcutiv (CPEx), i l-a dat pe Ştefan Andrei, pe care intenţionat l-a scos de la Ministerul Afacerilor Externe, să-l pregătească pe probleme diplomatice. Ceauşescu însuşi îl lua în vizitele din ţară şi străinătate, discuta cu el înaintea unor evenimente, întâlniri, încerca să-l iniţieze în activitatea de zi cu zi a partidului. Călătorind însă prin diverse ţări, Nicu a văzut cum se trăia în capitalism şi i-a plăcut. Şi atunci cred că a încolţit în mintea lui dorinţa de a-i face pe români să o ducă mai bine. El oricum era un liberal, nu trata problemele sociale şi politice strict după dogma comunistă. A început să discute cu diverşi prieteni, apropiaţi, despre posibilitatea formării unui guvern. Îşi formase o idee despre ce e de făcut, dar nu într-o formă duşmănoasă, de răsturnare a regimului. Discuţiile sale au ajuns la ofiţerii de Securitate, care au fost obligaţi să raporteze. Astfel, ştirea despre guvernul lui Nicu a ajuns la urechile Elenei Ceauşescu. Atât ea, cât şi Nicolae Ceauşescu s-au speriat de ceea ce voia să facă fiul lor.
Sub urmărire

† Cum au acţionat? L-au izolat sau l-au lăsat să-şi facă de cap?

Elena Ceauşescu a dat imediat ordin de urmărire a lui Nicu. "Tovarăşa" voia să afle până unde dorea el să meargă cu proiectul său, eventual să fie descoperit cel ce îi inoculează această idee. Trebuie să precizez faptul că istoria nu poate confirma cu surse scrise acest capitol legat de "Guvernul Nicu Ceauşescu", pentru că toate informările pe care le făceau ofiţerii de Securitate, după ce erau citite de superiori – colonelul Cristea (ofiţerul care conducea echipa însărcinată cu supravegherea lui Nicu Ceauşescu, formată doar din şase ofiţeri – n.n.), Tudor Postelnicu (ministrul de Interne – n.n.) şi Elena Ceauşescu – erau distruse. Însă pe tema lor Postelnicu stătea cu "tovarăşa" la telefon şi câte două, trei ore. Din pură curiozitate feminină, ea dorea să ştie tot şi culegea informaţii de la oricine: ofiţeri, grădinari, chelneri şi, în general, de la oricine cu care venea în contact. Nu voia ceva deosebit. Doar să ştie tot, ca, la o adică, să bage vreo intrigă sau să arate cât de bine informată este ea.

† Ce presupunea în plus urmărirea lui Nicu Ceauşescu, el fiind oricum supravegheat şi păzit de Securitate, ca orice membru al familiei prezidenţiale?

Era urmărit oriunde se ducea. Era mai mult urmărit decât păzit. De aceea el umbla înarmat. Nicu observase cum s-a deteriorat viaţa oamenilor de prin ’85 şi s-a gândit că trebuie să facă ceva. El avea prieteni peste tot – la Televiziune, în presă, în sport. Unii mai libertini – ca Serghei Mizil sau Mădălin Voicu – l-au înţeles şi poate l-au şi încurajat. Poate că a fost şi o încercare la care l-au supus prietenii lui. Toate aceste lucruri le aflam din tehnica de ascultare, supraveghere, montată peste tot unde se ducea el.

"Guvernul" lui Nicu – sabotat


† Înseamnă că ştiţi şi în ce consta proiectul de guvernare şi poate chiar potenţialii membri...

În ceea ce priveşte formarea guvernului, nici nu se punea problema să intre maică-sa, pe care o dispreţuia! Nicolae Ceauşescu urma să rămână preşedinte de onoare al Partidului. Pentru postul de prim-ministru fusese propus Constantin Olteanu (pe atunci ministru al Apărării – n.n.). De numele altor membri îmi aduc aminte doar de Ion Traian Ştefănescu, Boştină, Ştefan Andrei (fost ministru de Externe), Tudor Mohora (secretar al Consiliului Popular, vicepreşedinte al Consiliului popular al Sectorului 4 Bucureşti, actual deputat PSD – n.n.).

† Şi de ce n-a trecut la fapte?

Pentru punerea în aplicare a guvernului, trebuia acordul Moscovei. În 1985, după venirea la putere a lui Gorbaciov, în Capitala URSS s-a organizat o consfătuire a Tratatului de la Varşovia, la care participau toţi miniştri Apărării din statele membre. De la noi pleca ministrul Constantin Olteanu. Între timp, Ceauşescu fusese informat de ce se pregătea şi despre adevăratul motiv al plecării lui Olteanu – cererea acordului pentru guvernul lui Nicu. Şi, imediat după plecarea delegaţiei, pe când Olteanu era încă în avion, Ceauşescu a convocat rapid un CPEx şi l-a demis pe Olteanu, iar pe cei pe care îi ştia pe "lista de guvern" a lui Nicu i-a "promovat" secretari de judeţe. Inclusiv pe Nicu, la Sibiu. Ştiţi că dacă vrei să scapi de un om îl promovezi. Ceauşescu a procedat astfel, căci nu a avea cum să spună că fiul lui lucra împotriva lui. Nu s-a mai vorbit de chestia asta, ca să nu cadă prost Ceauşescu. Cu toate că ştim sigur că Olteanu s-a întâlnit cu Gorbaciov tête-à-tête, nu avem cunoştinţă de ce au discutat. Tehnica noastră nu era totuşi atât de avansată!
"Exilul" de la Sibiu

† Cum a reacţionat Nicu?

El şi-a dat seama de ce s-a întâmplat. Dar detalii nu cunosc, căci odată mutat la Sibiu a fost scos din obiectivul nostru. Probabil că a fost preluat de Securitatea locală. Şi nu a fost lăsat de capul lui, a fost pregătit un om să intre în anturajul lui cel mai apropiat. L-am cunoscut pentru că fusese trimis la noi la Direcţie. Este vorba despre maiorul Dragomir, pe atunci fost aghiotant al lui Constantin Olteanu şi fost şef de cabinet al lui Milea. Dragomir nu era ofiţer de Securitate, dar a fost perfecţionat în munca de Securitate. A intrat apoi la Serviciul de "Misiuni Speciale" – cea care se ocupa de protecţia celor doi Ceauşeşti. Practic, el era pregătit pentru trimiterea lui la Sibiu. După ce a ajuns acolo, a avut parte de o avansare rapidă: mai întâi, şeful Şcolii Militare de la Sibiu, post în care s-a menţinut până în 1990. Se voia ca tacit să se realizeze o legătură între Nicu şi Dragomir, apropiaţi ca vârstă. Dragomir era obligat să participe la şedinţele de partid, la toate acţiunile economice, de apărare, la orice hotărâre a comitetului judeţean. El era mâna forte a judeţului, având în subordine trupele MApN, Gărzile patriotice, Securitatea, Miliţia.

† Ce rost avea acest plasament?

Să se formeze un aghiotant viitorului preşedinte de stat – cum era socotit Nicu Ceauşescu. Cum era generalul Neagoe aghiotantul lui Nicolae Ceauşescu. Dragomir avea grijă de Nicu şi în chestiunile oficiale, dar şi la partidele de vânătoare sau focurile de tabără.



"Spioana" Lenuţa


De-a lungul carierei sale, Dumitru Burlan a avut, timp de un deceniu, misiunea de a se ocupa de securitatea personală a copiilor familiei Ceauşescu. El a selectat personalul de deservire, pe cel medical, a supravegheat toate locurile şi obiectele cu care au venit în contact Ceauşeştii. De pildă, îşi aminteşte cum a reuşit Elena Ceauşescu să instaleze tehnică de ascultare în "Cabinetul 1", cu scopul de a-şi controla soţul: "Prin ’87, i-a chemat pe generalul Ţencu (şeful Comandamentului pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni) şi pe colonelul Lăzărescu (şeful Tehnicului Direcţiei a V-a) şi le-a spus: «Vedeţi că tovarăşu’ este foarte ocupat, obosit, cam bolnav. Vă rog să-l protejăm, să nu ne mai ducem cu toate problemele la el. Vedeţi că am şi eu treburile mele şi nu pot fi cu el toată ziua! Puneţi ceva ca eu să ştiu dacă i se face lui rău». Deci s-a legat de chestiunea sănătăţii. Aşa afla ea de toate problemele ce se discutau la el în birou. După ce plecau interlocutorii, apărea şi-i spunea ce gândise ea, ca din întâmplare, referitor – culmea! – la chestiunea discutată. Şi lui îi convenea, fără să-şi dea seama de toate porcăriile pe care le făcea! Deşi se spune că şi el era avid de putere, ea-l întrecea: dorea să ştie tot, chiar şi lucrurile de joasă speţă, mahalagismele".



Taina arhivei Direcţiei a V-a


Într-o vreme a "condamnării comunismului", l-am întrebat pe locotent-colonelul Burlan despre soarta arhivei Direcţiei a V-a. Sediul Direcţiei a fost distrus, în mare, odată cu clădirea Bibliotecii Centrale Universitare. Conform spuselor ofiţerului, chiar în ziua de 22 decembrie 1989, Direcţia a fost "predată" Armatei. În ceea ce priveşte arhiva instituţiei, însă, aceasta a fost mutată mai întâi peste drum ("la şarpantă, acolo unde erau parcate maşinile CC-ului"), şi de acolo încărcată în camioane şi dusă la o unitate militară din Piteşti, unde se află şi acum. De ce nu a fost predată la CNSAS?, am întrebat noi. "Păi, sunt multe care nu au ajuns la CNSAS!", a răspuns Burlan. Şi atunci cu ce se ocupă angajaţii unei instituţii care are ca obiect de activitate tocmai dosarele Securităţii?, am insistat. Pentru ce sunt ei plătiţi? "Ca să facă verificări în arhiva ce le-a fost dată." Şi cât trebuie să stea arhiva Direcţiei a V-a la Piteşti? "Nu ştiu... Cât trebuie!" Misterioasa arhivă conţine, după spusele interlocutorului, documentele Serviciului "Misiuni speciale" (planuri de acţiune şi apărare pentru şeful statului); arhiva cadrelor din Direcţie şi a persoanelor care făceau obiectul situaţiilor operative din ţară sau străinătate, plus cartotecile; arhiva cu informatorii, colaboratorii şi casele conspirative; atelierul în care se păstrau armele de vânătoare ale lui Ceauşescu; depozitul cu haine de protecţie pentru ofiţerii şi subofiţerii ce asigurau protecţia demnitarilor.

În 1978, complot anti-Ceauşescu

Scriitorul şi eseistul Dumitru Popescu a fost în apropierea lui Ceauşescu din 1956 până în 1989. Deţinător al unor înalte funcţii de coordonare a propagandei, învăţământului şi culturii, mărturisirile sale despre influenţele şi schimbările ce s-au produs în politica lui Ceauşescu răstoarnă multe din speculaţiile istoricilor şi jurnaliştilor.

† Jurnalul Naţional: Ce impact a avut "revoluţia culturală" din China asupra lui Ceauşescu?

Dumitru Popescu: Este greşită ideea că aceasta i-ar fi răsturnat sistemul de gândire politic. După evenimentele din Cehoslovacia, noi am trecut printr-un mare stres de securitate naţională, nu ştiu dacă perceput de toţi cetăţenii. La vârful partidului, mai exact la Nicolae Ceauşescu, a început un recul doctrinar şi implicit praxiologic. Pe baza noilor parametri, Nicolae Ceauşescu a reflectat asupra celor întâmplate şi a ajuns la concluzia că în calea pe care a apucat există riscuri majore.



Strategii de partid

† Pentru acea frondă?

Da, pentru poziţia liberală, de sprijinire a reformismului cehoslovac, de condamnare a URSS şi a Tratatului de la Varşovia, de îndepărtare clară de modelul sovietic în practica socială, de renunţare la o serie de dogme leninist-staliniste. Făcând un examen mai atent al conceptului reformist praghez, a ajuns la concluzia că Dubcek şi ai săi au exagerat.

† La capitolul libertăţi democratice?

Nu, mai ales la capitolul economic. Ideea cehoslovacilor fusese debarasarea de sistemul socialist clasic al planificării centralizate. Un timp şi Nicolae Ceauşescu cochetase cu ideea diminuării rigidităţii planificării. După crahul ceh s-a răzgândit, îngrijorat că, dacă pierde această pârghie, scapă din mână atuul dirijării dezvoltării economice. Cât priveşte ideile cehoslovace despre democraţie, acestea i s-au învederat ca principal mobil al urii doctrinare sovietice şi, totodată, ca prea laxe pentru mobilizarea centralizată a forţelor naţionale în construcţia socială.

† Vorbea despre aceste lucruri?

Începuse să vorbească. În şedinţe, în documente a început să atragă atenţia asupra riscurilor.

† În şedinţele acelea puteaţi iniţia o temă de conversaţie cum facem acum?

Reculul nu s-a produs explicit şi categoric şi cu atât mai puţin deschizând o dezbatere în contradictoriu. Mai degrabă, după metoda, cum se spunea odată, a tăierii salamului în felii subţiri, respectiv a acumulării lente de argumente şi a instalării treptate a formulărilor convenabile. În realitate, recondiţionarea unora mai vechi.



Obsesia "conştiinţei"

† În final ajunge la concluzia că resursa inepuizabilă a economiei este conştiinţa socialistă.

În acest sens îi serveşte China. Căuta argumente.

† Dar ideea aceasta de "perpetuum mobile" a conştiinţei socialiste îi aparţine?

Nu. Aceasta reprezenta înlocuirea nedeclarată – pe vremea lui Stalin – a unei idei de bază a doctrinei comuniste.

† O preluase de pe la alţii ce vorbeau prin congrese?

Nu-mi vine să cred că-l citise pe Lenin.
Oricine putea citi opera lui Lenin. Se tipărea la noi în milioane de exemplare. De altfel, doctrina comunistă nu e o construcţie ideatică superabstractizată, inaccesibilă. Liniile ei directoare sunt simple.

† Ştiu, ştiu, eu o cunosc!

Or, dacă ţi-ai însuşit liniile directoare, poţi să te declari specialist. Unul dogmatic, fireşte. Au existat chiar şi "specialişti" urechişti.
"Revoluţia culturală"

† Toată lumea era specialist la socialism ştiinţific – promovase examenul la cursul respectiv introdus la orice facultate. Mao nu fusese o sursă de inspiraţie pentru Ceauşescu?

Lucrurile stau puţin altfel. Se spune la noi că Ceauşescu a declanşat în 1971 o minirevoluţie culturală. E o copilărie. Faimoasa acţiune a lui Mao nu a fost revoluţie în cultură. A fost o reacţiune (botezată revoluţie ca să deruteze) cu specific eminamente politic. Teatrele şi baletele lui Cian Cin aveau un rol secundar. În esenţă se ciocneau două curente comuniste diametral opuse. Mao, intelectual marxist idealist, om al revoluţiilor, marşurilor lungi, ideilor comuniste pure, în postură de constructor pragmatic al unei Chine prospere, era total depăşit. Ca să se aşeze, societatea avea nevoie de conducători realişti, cu picioarele pe pământ, pe care şi-i şi găsise, în persoana unor Deng Siao Pin, Liu Sao ţi, Lin Biao şi a altora ce iniţiaseră rafistolarea doctrinei. La congresul al optulea al PCC, în 1958, Den Siao Pin, secretar general al partidului pe atunci, lansase deja faimoasa teză a înfloririi tuturor florilor şi confruntării tuturor şcolilor. Metafora nu avea în vedere cultura, nu constituia o indicaţie pentru Uniunea Scriitorilor, ea conţinea sugestii pentru drumul nou al comunismului chinez.

† Iar ceilalţi au luat în serios "schimbarea"...

Mao a înţeles şi a reacţionat. A cerut tineretului să bombardeze cartierul general al capitalismului din partid (reforma preconizată i se părea a fi "restaurare de clasă"), l-a trimis pe Den Siao Pin să se reeduce într-o crescătorie de porci, l-a înlăturat pe Liu Sao Tzi din fruntea statului, iar pe Lin Biao, ministrul apărării, l-a bombardat în văzduh. Aşa-zisa revoluţie culturală n-a fost decât apărarea îndârjită a tradiţiei comuniste dogmatice, impregnate de fanatismul cel mai pur şi rudimentar.

† Cu ce impresii a venit totuşi Ceauşescu din China?

El a venit din China cu ideea că politica, precum şi artele trebuie să ajute mai mult construcţia comunistă. Nu era ceva nou. Şi până atunci se spusese (de la Stalin citire) că suprastructura trebuie să stimuleze dezvoltarea bazei materiale. Prin urmare, Nicolae Ceauşescu solicita politicii şi culturii să influenţeze mai abitir conştiinţa socialistă, în scopul accelerării construcţiei.

Arta ca "mişcare de masă"

† Tot ideea lui fusese şi "Cântarea României"?

Fireşte. Se organizau şi până atunci manifestări culturale de masă. Şi-a zis: "Să le unim, să le coordonăm mai bine, într-un ansamblu."

† El proiectase şi supraevaluarea amatorilor?


Aceasta vine în primul rând din repulsia organică a semidocţilor faţă de elita artistică. Şi din constatarea că respectiva se înregimentează mai greu (cultura de masă pune serios umărul la ţelurile sociale şi nici nu costă atât de mult). În plus, lui Nicolae Ceauşescu i se părea că emulaţia culturală în reţeaua de masă asigură reînvierea geniului artistic al românilor, naşterea unui nou folclor, de tip comunist.

† "Să ne adăpăm de la izvorul viu al poporului" – zicea el.

Ideea conştiinţei, ca principal motor al dezvoltării sociale, contravine însă filosofiei marxiste, ce spunea că primordială este viaţa materială, iar conştiinţa factorul derivat al acesteia. Conflictul a plecat de la realitatea că societatea era prea săracă, dispunea de mijloace insuficiente pentru a stimula material participarea competitivă la viaţa socială. Conştiinţa nu costă bani, nu afectează bugetul – ca atare dorea să fie mobilizată mai mult pentru a lua locul adevăratului factor determinant.

† O viziune ce se apropie de... budism.

Contradicţia au descoperit-o chiar "budiştii". Era de altfel uşor, dar ei au examinat-o fără toleranţă partizană (cum ni se întâmplă nouă), punând-o pe tapet cu stringenţă, ca ecuaţie vitală a viitorului Chinei paupere. Marile reforme patronate de Deng Siao Pin tocmai aceasta au exprimat. El a recunoscut deschis că principiul sovietic al dinamismului determinant atribuit conştiinţei este eronat şi s-a întors la teza marxistă a primordialităţii condiţiei vieţii materiale.

† Ori Ceauşescu...

Nu o accepta, fiindcă nu îndrăznea să recurgă la principiul burghez al repartiţiei.

† Iată iarăşi ceva interesant – din 1944 trăia alimentat şi administrat de gospodăria de partid. În ce relaţii era cu banii?

Personal nu manipula bani. Trăia în faza superioară a comunismului, când urma să se desfiinţeze banii.

† Din ’56 şi până în ’89 n-aţi avut o conversaţie deschisă cu el?

Aveam, dar fără continuitate. Fără desfăşurare şi fără amplitudine. O oprea la limita autoimpusă.

† Întotdeauna v-aţi adresat lui cu dvs., nu?

Desigur!

Impresii despre "perestroika"

† Mănescu îmi povestea că a remarcat cum Ceauşescu ridicase mâna lui Gorbaciov strigând "trăiască prietenia româno-sovietică" şi că era evident că Gorbaciov nu-l place...

După ’86, când a fost Gorbaciov aici, mi-am dat seama că sovieticii vor stabili succesorul. Apoi au început rocadele la vârf în ţările socialiste europene, în Bulgaria, băiatul pe care îl pregătise Jivkov, ca tată adoptiv, Mladenov, fost ministru de Externe, a devenit peste noapte numărul 1. (Cum se vede, Gorbaciov avea încredere în "copiii de suflet" denaturaţi). Ştiam că valul va ajunge şi la noi. Nu-mi băteam capul. Credeam însă că va fi un proces lent.

† Dvs. când aţi realizat că acest sistem comunist nu este viabil pe lungă durată?

În accepţiunea ideii de "comunism real", nu i-am văzut o finalitate apropiată. Din punct de vedere al caracterului său concret, "comunismul real" era girat de URSS. Atât timp cât URSS rămânea în picioare, nu vedeam posibilă pulverizarea lui. Nimănui nu i-a trecut prin cap că prăbuşirea va începe în URSS – sub forma perestroikăi şi apoi, pur şi simplu, a întoarcerii bruşte la capitalism. Aparent, sovieticii rămâneau aceiaşi dogmatici. Sub Gorbaciov am fost în URSS de două ori. Am stat de vorbă cu şefii instituţiilor ideologice centrale. Nu preconizau să schimbe nimic în doctrină. Se proclama doar o revenire la Lenin. Ca şi la ascensiunea lui Stalin şi apoi a lui Hruşciov. Se schimba doar generaţia de la putere. Gorbaciov aducea peste tot oameni ai lui. Cei vechi, încă rămaşi pe posturi, se simţeau vizaţi, aşteptau să fie înlocuiţi din clipă în clipă. Se aduceau – ca la noi, după aceea – oameni din eşaloanele inferioare. În sistemul comunist, chestiunea eşaloanelor are importanţa ei, fiindcă se face o triere atentă a cadrelor. Anumiţi oameni nu pot trece prin sitele cele mai dese. Unii sunt făcuţi să rămână în eşaloanele inferioare toată viaţa. N-au resurse pentru a urca.

† Nu vă temeaţi de viitorul propriu?

Dimpotrivă, mă avantaja ideea schimbării echipei conducătoare în frunte cu Ceauşescu, incluzându-ne pe toţi. Mă săturasem, nu mai vedeam nici o perspectivă. Îmi făcusem datoria, epoca mea trecuse, altă generaţie trebuia să se ocupe de rest. Mi se părea firesc. Dar speram să fie un proces raţional, desfăşurat în câteva etape.

† Pe cine "să pui" nu interesa?

Se găsea.

† Nici în şedinţa CPEx despre demonstranţii de la Timişoara nu vă mai păsa?

Aceea a fost grotescă. Ilustrând degenerescenţa intelectuală a lui Nicolae Ceauşescu, care s-a comportat lamentabil. În loc să determine examinarea conjuncturii internaţionale, a schimbărilor de la vecini, a raporturilor noastre cu URSS, s-a apucat să facă instrucţie cu cei trei miniştri ai departamentelor militare.

† Se mai putea imagina, oare, în afara puterii?

S-a imaginat până la urmă, în cursul săptămânii aceleia s-a putut imagina. Nu ştiu dacă aţi observat, dar a făcut un adevărat slalom în căutarea soluţiilor tensiunii. La început a cerut fermitate, după aceea negocieri cu "oamenii rătăciţi"; iar, în final, concilierea tuturor părţilor. Gesturi minore. Nu ştia cât o să mai dureze.

Procesul

† Dvs. aţi vizionat faimosul proces în chiar ziua de 25 decembrie?

Da.

† Aţi prevăzut ceva din cele ce se petreceau?

Nu m-am aşteptat la o asemenea cădere drastică. A fost provocată de şocul pe care l-a trăit.

† Dar că el cânta Internaţionala în drumul spre moarte, nu v-a surprins?

Era în stilul lui. Chiar cu un an, doi înainte, aşa m-aş fi gândit că ar proceda.

† Dar pe "ea"... mergând spre locul de execuţie?

Nu ştiu. Nu am văzut nici un fragment din scena asasinării sau a cântecului. Decât cadavrele întinse pe jos, din care un câine lingea sânge şi creier. Ce impresie mi-a făcut? La început m-a iritat faptul că Nicolae Ceauşescu refuză să vorbească.
L-am blamat în sinea mea. Şi acum cred că a greşit. Trebuia să explice ce a făcut în ultimii ani, să-şi dezvăluie considerentele, judecăţile. În afară însă de faptul că n-a vorbit, a distonat favorabil cu cei de la "curtea juridică". Prin demnitate. În comparaţie cu aceia, s-a comportat reţinut şi raţional. Deşi lui îi erau proprii ieşirile.

† Isterice?

Oarecum. În proces o tempera şi pe soţia sa. Când ea ridica vocea, îşi aşeza palma, cu tandreţe înţelegătoare, peste mâna ei şi o potolea. A înţeles ce se petrecea acolo, cine sunt indivizii aceia, ce calitate au, prevăzând deznodământul imediat. I s-a părut stupid să le dea replică. Prin aceasta s-a dovedit superior liotei justiţiarilor.

† Credeţi că avea conturi secrete?

Nu cred. Nu au fost conturile lui, ci ale întreprinderilor de comerţ exterior puse sub egida securităţii. Nu intrau în bugetul de stat, erau contabilizate separat.

† El ştia numărul şi valoarea lor?

Sigur că da. Ştiau el, guvernul, ministerul de finanţe. Erau controlate. Acesta a fost un cap de acuzare în proces. Nici până acum nu s-a revocat actul de învinuire.

† Un "ţap ispăşitor" perfect.

Nu s-au revocat nici acuzaţiile despre 60.000 de morţi la Timişoara şi despre distrugerea economiei naţionale. Genocidul, de asemenea, a rămas juridic pe tapet, deşi a fost ulterior dezavuat de întreaga magistratură română.

† Un proces pe care nu vrea nimeni să-l rejudece, un proces pus în socoteala... istoriei!

Interviu pe Internet cu cel care l-a filmat 25 de ani pe Ceausescu

Casa parinteasca a lui Ceausescu, obiectiv turistic Primarul orasului Scornicesti, Constantin Nedelea, a declarat ca zilnic peste 50 de turisti, in mare parte straini, viziteaza casa parinteasca a lui Nicolae Ceausescu. Locuinta in care s-a nascut si a copilarit Nicolae Ceausescu se afla in administrarea nepotului sau, dupa sora, Emil Barbulescu. Desi imobilul nu a fost transformat in muzeu, el a fost deschis publicului in luna aprilie a.c. de catre Emil Barbulescu, la solicitarea turistilor straini care au dorit sa-l viziteze. Accesul este gratuit, iar vizitatorii isi pot lasa impresiile intr-un caiet special. Potrivit primarului, zilnic trec pragul casei in care s-a nascut fostul presedinte peste 50 de vizitatori, in mare parte elvetieni, finlandezi, canadieni si italieni. Nedelea a declarat ca, pe viitor, se incearca transformarea locali ...

Ceauşescu – mediator în Orientul Mijlociu
La 26-30 august 1977, la Bucureşti a avut loc vizita primului-ministru al Israelului, Menahem Begin. Shmaya Goshen, redactor-şef al emisiunilor pentru străinătate de la Radio Kol Israel, a fost translatorul lui Begin. Martor avizat, aşadar, într-o discuţie despre ipostaza lui Ceauşescu de mediator în conflicte internaţionale.

• Jurnalul Naţional: Domnule Shmaya Goshen, pe lângă informaţia şi experienţa politică dobândite ca redactor-şef al emisiunilor pentru străinătate al Radio Kol Israel, aţi servit şi ca interpret de limba română în întâlniri oficiale de cel mai înalt nivel. Vă propun să discutăm despre un moment din 1977 când, la Bucureşti, aţi tălmăcit spusele lui Begin în limba patriei dvs. natale, urmărind, de asemenea, corectitudinea traducerii lui Ceauşescu în ebraică. În ce context se plasează întâlnirea aceasta?
  

Shmaya Goshen: Alegerile din Israel din martie ’67, când a venit la putere un guvern de dreapta, au pus problema conflictului din Orientul Mijlociu într-o lumină nouă. În Israel au venit foarte des reprezentanţi oficiali ai României.

• Mănescu? El fusese în timpul "războiului de şase zile" ministru de Externe.
  

Nu, au fost adjuncţi ai ministrului de Externe… George Macovescu, care va fi succesorul lui Mănescu şi care a avut un rol crucial în începutul contactelor foarte importante între Israel, România, egipteni şi lumea arabă. Macovescu a fost acela care în anii 1972-1978 şi după aceea Ştefan Andrei au condus politica externă a României şi în special în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu.


Mitul "strategului"

• În ce măsură se justifică legenda unui Ceauşescu care-a avut cuvânt în situaţia din Orientul Mijlociu?
  

După părerea mea şi după câte ştiu, într-adevăr Ceauşescu a avut un rol important în pregătirea vizitei lui Sadat, în ’78, în Israel. Tatonările şi intenţia României de a deveni intermediar în contactele cu lumea arabă au ajuns la apogeu, pot să spun, la vizita lui Begin la Bucureşti. Atunci într-adevăr s-a stabilit, s-a vorbit despre posibilitatea vizitei lui Sadat la Ierusalim, fapt care a fost ţinut secret foarte mulţi ani. Mă refer la poziţia lui Ceauşescu, a României în această privinţă. Astăzi cel puţin la noi se recunoaşte că Ceauşescu a avut atunci un rol important.

• "La noi" înseamnă în Israel…
  

În Israel, bineînţeles. Faptul că vorbesc româneşte nu înseamnă că "la noi" nu înseamnă Israel. Vizita lui Sadat (preşedintele Egiptului – n.n.) în Ierusalim a fost pusă pe tapet la Bucureşti.

• E greu de înţeles cum poziţia României – condusă de un personaj diabolizat acum în memoria noastră colectivă – conta într-o zonă atât de importantă a planetei...
  

Am încercat să spun înainte. Anume că după ’67 România şi-a câştigat pe bună dreptate poziţia…

• Pentru că n-a mers pe "mâna sovieticilor" în "războiul de şase zile"...
  

Mai mult decât asta. Reamintesc poziţia României din ’68 când într-adevăr Ceauşescu a reuşit să convingă mulţi că el are o atitudine independentă faţă de Rusia şi s-a manifestat ca atare prin declaraţii şi prin fapte. Poziţia lui din ’68, după atitudinea din ’67 în privinţa Orientului Mijlociu, nu a făcut decât s-o întărească.

• Dvs. aţi fost, ca să spunem aşa, şi în "bucătăria evenimentului". Aţi văzut personajul – mă refer la Ceauşescu – altfel decât la televizor. Vi s-a părut că are potenţial de mare om politic?
  

Nu pot afirma că am văzut un personaj înzestrat cu aptitudini speciale în privinţa asta, însă, fără îndoială, am văzut în faţa mea un om care era pregătit – instruit poate –, şi un om care era în temă …

• A fi "în temă" ce înseamnă?
  

Astăzi pot dezvălui mai multe decât am spus până acuma. De exemplu, că George Macovescu mi-a înlesnit un interviu special cu Ceauşescu după întâlnire. Pentru radio şi televiziunea israeliană şi pentru o parte din cotidienele noastre importante. A trebuit să aştept un număr de zile şi – cum era atunci uzul – să îi dau întrebările dinainte, însă mi-a acordat interviul. Şi în convorbirea protocolară pe care am avut-o cu el înainte de imprimarea interviului am descoperit dintr-o dată o persoană foarte bine informată despre realitatea politicii israeliene. Mi-a pus atunci întrebări în legătură cu personalităţi politice din Israel, cu numele persoanelor respective, cu poziţia lor şi cu atitudinea lor în vederea unor anumite schimbări care s-ar putea petrece în politica israeliană în viitor. Se referea la oameni politici, la miniştri, la deputaţi din parlamentul israelian…

• Îi ştia?
  

Ştia pe nume pe fiecare… S-a interesat în mod special de mişcările de stânga din Israel, amintind numele în mod corect. Ce cred că era? Din nou, cum am spus înainte, era foarte bine pregătit în vederea întâlnirii.

• Credeţi că era motivat de dorinţa personală de-a fi "cineva" sau sconta interese... să le zicem nu ca pe-atunci patriotice, ci naţionale?
  

Nu, cred că depăşea interesele lui naţionale. Acele 99,9 % la viitoarele alegeri îi erau asigurate chiar fără a-şi câştiga poziţia de mediator într-unul din conflictele cele mai importante din lume. A câştiga o poziţie de mediator într-un asemenea conflict, în faţa lumii, deci în faţa marilor puteri ar fi însemnat însă pentru România de atunci un foarte mare succes, un foarte mare atu pe scară internaţională.

• Reuşise să fie mediator?
  

După părerea mea, fără îndoială că a avut un rol important în promovarea mişcărilor care s-au întâmplat imediat după aceasta.



Despre diplomaţia românească

• Ar reieşi concluzia că Nicolae Ceauşescu – căruia i se dorea moartea la scară naţională, în 1989 –, fusese la un moment dat bine cotat politic. Erau aptitudinile lui personale?
  

Nu, în nici un caz pentru aptitudini personale. Dar fără îndoială că diplomaţia românească a avut un rol important în acele mişcări ale timpului. Cum am spus şi mai înainte, poziţia neutră a României din anii respectivi nu a avut decât să înlesnească acele manevre politice. Diplomaţia română a ştiut să le organizeze. Interesele României au fost slujite în mod perfect, iar sub acest aspect, al rolului României în conflictul din Orientul Mijlociu, ţara nu a avut de pierdut.

• Ce-a câştigat?
  

Nu numai renume, cred că a câştigat influenţă, a avut poate şi avantaje materiale importante.

• Vreţi să detaliaţi?
  

În mod direct Israelul a ajutat în foarte multe probleme care erau importante României în acei ani cu clauza naţiunii celei mai favorizate… Cred că indirect...

• Clauza fusese cerută încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej, din ’63!
  

Bine, cerută... Dar obţinută a fost mai târziu, în cu totul alte condiţii. Fără îndoială, România a câştigat mult şi vizavi de Statele Unite.

• Prin intermediul Israelului?
  

Cred că da.

• Dar dinspre partea arabă?
  

Nu cred că avea nevoie de beneficii suplimentare, pentru că relaţiile României cu ţările arabe erau de cea mai bună condiţie. A mizat foarte tare pe partea economică cu tot ce a investit, în relaţiile, de exemplu, cu Irakul – una din ţările foarte importante cu care România a colaborat.

• De ce acum despre diplomaţia românească – cel puţin aici, în Israel – e greu s-auzi de bine?
  

Nici România nu are aceeaşi poziţie astăzi ca, de exemplu, în timpul lui Titulescu. Nu spun că România pe mapamond a fost întotdeauna un factor important în desfăşurarea vieţii politice internaţionale. Însă cred că de-a lungul timpului România a ştiut să se salveze. Din situaţii dificile, delicate pe plan internaţional, diplomaţia română a reuşit, de fiecare dată, să iasă basma curată. Mă rog, de aici şi acea vorbă renumită "mămăliga nu face explozie" sau situaţiile de "hopa mitică".



Faţă în faţă

• Ca translator cum aţi conlucrat cu "partea română"?
  

Ceauşescu nu s-a bazat pe munca mea de translator, el avea translatorul său. Macovescu m-a invitat în mod constant să fac treaba asta. Era o practică şi era foarte de dorit să te serveşti de un translator. În primul rând ai de două ori timp să te gândeşti la răspunsuri. Şi apoi poţi să dai vina pe el, pe translator, dacă se întâmplă, cumva, o neînţelegere. Cu Macovescu, într-adevăr, am ajuns să fiu ca un fel de prieten.

• Cât a durat întâlnirea lui Ceauşescu cu Begin?
  

Au fost două-trei întâlniri cu el… La Bucureşti, una dintre ele… Apoi au fost altele la Snagov, la fosta reşedinţă a CC-ului, lângă şosea.

• Se făcea şi stenogramă?
  

La anumite întâlniri se făcea. Se imprima.

• Stenograma de la Bucureşti cu Begin reproduce integral discuţia?
  

Eu nu am consultat stenograma niciodată.

• Era obositoare o întâlnire de factura aceasta?
  

De fiecare dată era obositoare, pentru că îţi cerea o concentrare specială.

• Cum arăta Ceauşescu într-o discuţie oficială? Avea patru clase primare... Părea el – ca să mă exprim "popular" – mai tâmpit?
  

Îmi pare rău să spulber imaginea asta foarte solidă pe care v-aţi
fixat-o voi de ani buni, dar nu părea deloc tâmpit. Era foarte pe temă, era foarte clar că era bine informat, era foarte bine pus la punct…

• "Formaţia" sa nu distona în competenţele celorlalţi lideri?
  

Absolut deloc. Dimpotrivă. Eu am asistat, mă rog, la mai multe întâlniri. Era chiar mai bine pus la punct şi informat decât mulţi şefi de stat pe care eu am avut ocazia să-i cunosc…

• Cum se exprima?
  

Avea greutăţi de exprimare... Ceea ce m-a surprins la Ceauşescu era bâlbâiala lui îngrozitoare.

• Şi vocabular limitat!
  

S-ar putea din nou să vă spulber impresiile, dar era clar că era bine instruit, era bine pregătit în vederea întâlnirii.

• Prin urmare, avea cel puţin un consilier bun pe Externe de care asculta.
  

Fără îndoială. La convorbirea de atunci era redactorul-şef al Scînteii, Mitea.

• Constantin Mitea, consilierul lui cu presa.
  

Era un om excepţional. În convorbirea scurtă pe care am avut-o i-am spus: "Să ştiţi că sunt abonat la Scînteia", iar el a glumit: "A!, dumneata eşti abonatul nostru din Israel".



Şocant şi degradant

• Cum explicaţi "decadenţa" lui Ceauşescu?
  

Cine afirma sau ar fi afirmat în urmă cu 10-20 de ani, înainte de 1989, că ar fi prevăzut decăderea aşa cum s-a întâmplat cred că minte. Nimeni nu putea să-şi imagineze cum a decăzut, după cum nimeni nu şi-a putut imagina sau nu a putut prevedea căderea blocului comunist. Totuşi s-a întâmplat, şi când s-a întâmplat s-a petrecut aşa cum ştim cu toţii. Eu părăsisem radio-televiziunea cu câţiva ani înainte, dar la 22 decembrie am fost chemat şi rugat să mă prezint la studiourile noastre de televiziune. Şi am urmărit atunci din studio pe viu desfăşurarea evenimentelor de la Bucureşti.

• Le-aţi şi comentat?
  

Am şi comentat. Şi atunci, într-adevăr, atmosfera era specială nu numai în alte locuri din lume, dar în Israel în mod special. În ziua de 22 decembrie ţin minte că am ieşit afară din oraş şi toată lumea circula cu luminile maşinilor aprinse, în semn de solidaritate cu România. Au avut loc şi la Ierusalim, şi în alte localităţi din Israel demonstraţii de solidaritate cu România. În faţa ambasadei şi chiar în faţa Bisericii Române de la Ierusalim a fost o demonstraţie impresionantă. Au fost zile de mari emoţii.

• Ce aţi simţit la aflarea sfârşitului acestui personaj cunoscut?
  

Nu din cauză că l-am întâlnit personal – şi nu numai eu ca originar din România –, dar execuţia lui, felul în care a fost prezentat presei şi întregii lumi mi s-a părut şocant şi degradant. Nu am crezut că astfel vor decurge judecarea şi condamnarea unui şef de stat, indiferent de cum şi cine ar fi fost…

• Spuneţi asta după imaginile execuţiei lui Saddam?
  

Consider că ţara în care m-am născut eu nu poate să fie comparată... Întotdeauna am păstrat o mândrie, o dragoste, un sentiment special pentru ţara în care m-am născut, în care am început formarea mea intelectuală şi aşa mai departe… Cred că majoritatea comunităţii de evrei din România au fost de părerea mea: condamnarea şi executarea lui în felul în care au fost făcute nu cred să fi adus cinste şi nume bun României.

• Credeţi că într-o viitoare istorie a României rolul lui Ceauşescu va fi reconsiderat?
  

Nu ştiu dacă va fi reconsiderat, dar va fi… adevărul istoric. Acum, când spuneţi Ceauşescu... Dar Ceauşescu...

• Adică... "bagatelizăm" personajul?
  

N-am vrut să spun asta, dar fără îndoială. Ce-am vrut să spun şi o repet este faptul că am fost impresionat de pregătirea lui pentru întâlnirile acestea.

• Sfătuiţi, indirect, la o reevaluare a poziţiei noastre de condamnare în bloc a unei epoci…
  

Eu nu dau sfaturi nimănui. Dar, fără îndoială, nu cred că există doar negru şi alb.







"Războiul de şase zile"

Pe plan extern, Ceauşescu a atras atenţia puternicilor lumii prin poziţia exprimată în cel
de-al treilea conflict israeliano-arab din iunie 1967, soldat cu victoria Israelului. Israelienii au ocupat Sinaiul, o parte a platoului sirian, zonele Golan şi Cisiordania şi au decis să le păstreze în gaj, în ciuda rezoluţiei 242 a Consiliului de Securitate a ONU, care stabilise retragerea lor. La 9 iunie 1967 a avut loc o întâlnire a Tratatului de la Varşovia asupra adoptării unei poziţii de bloc a ţărilor membre. "Nu suntem de acord să definim Israelul rept agresor", a spart atunci Ceauşescu unanimitatea "lagărului" comunist. În toamna aceluiaşi an, Corneliu Mănescu a fost ales preşedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Organizaţiei Naţiunilor Unite, fiind primul comunist desemnat într-o asemenea funcţie. Ulterior, declaraţia contra invaziei Cehoslovaciei va acredita imaginea unui Ceauşescu democrat care deschide o breşă în lagărul comunist. Nu şi-a onorat însă legenda prea lungă vreme.



Ceaun de protocol

Shmaya Goshen îşi aminteşte: "La un moment dat, Macovescu ne-a şi invitat, în ’73, pe mine şi pe soţia mea la seminariile de la Sinaia. O experienţă foarte interesantă – eram din 22 de ţări care aveau tangenţă cu România. Geografi, profesori de lingvistică etc., noi fiind singurii născuţi în România. Soţia lui Macovescu a venit la mine şi mi-a spus: "Dragă, trebuie neapărat să-ţi facem un cadou care să-ţi facă plăcere, ceva…". Şi am spus: "Uite, să ştii că mă duc şi vorbesc cu maică-mea şi întreb ce cadou vrea. Şi maică-mea a comandat un ceaun pentru mămăligă. N-am putut să aducem ceaunul din Iaşi, puteam să emigrăm cu 70 kg şi cu ceaunul, care era un obiect foarte important în gospodăria noastră, cântărea prea mult. Şi ăştia când au auzit au rămas trăsniţi. Şi a trecut o lună-două şi la ambasadă, aici la Tel-Aviv, a sosit ceaunul pe care Ditza, soţia mea, îl foloseşte până în ziua de astăzi. Şi-aşa avem un ceaun oficial: mămăliga pe care o mâncăm astăzi în Ierusalim este o mămăligă cu gust…de externe!".

Filip Teodorescu arunca bomba
Ceausescu stia ce i se pregateste
Ionut Crivat
Fostul sef al contraspionajului romanesc, Filip Teodorescu, ridica incet-incet valul de deasupra celor petrecute in decembrie 89. Intr-o emisiune gazduita de Ion Cristoiu, la Antena 3, faimosul profesionist al informatiilor a dezvaluit in premiera absoluta ca Iulian Vlad, fostul sef al Securitatii ii propusese Generalului Milea, in seara de 21 decembrie, sa-l aresteze pe Ceausescu impreuna cu intregul CPEx, propunere pe care mai-marele armatei a refuzat-o, motivand ca… i-e frica! In aceeasi emisiune,

VALENTIN CEAUSESCU ISI RECAPATA AVEREA Urmasul cuplului Ceausescu...

Ceausestii bantuie New Yorkul

CULTURA
Piesa Savianei Stanescu, despre dictatorii romani, se bucura de succes in SUA.
[Citeste]

CEAUSESCU A VRUT SA-L FACA SPION PE REAGAN







În aprilie 1978, dupa ce s-a întors din ultima sa vizita în Statele Unite ale Americii, Nicolae Ceausescu a dat mai multe ordi ... [ citeste ]