Patrascanu[Claudia][V=]

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lucretiu-patrascanu-destinul-fabulos-al-unui-om-asasinat-propria

http://cultural.bzi.ro/lucretiu-patrascanu-comunistul-care-nu-semana-deloc-cu-parvenitii-din-pcr-36689

Mitul Lucreţiu Pătrăşcanu

Claudia Pătrăşcanu a născut un băiețel

http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-stalin-lucretiu-patrascanu-comunistul-intelectual-putut-fi-Imi-plac-femeile-amanta-numarul-unu-ramane-politica-1_545397ae0d133766a8681847/index.html

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/damele-pica-mana-lui-lucretiu-patrascanu

"Cine-a fost Lucretiu Patrascanu?
Raspunsurile sunt diferite în functie de timp, loc, interlocutor sau sursa de informatie".
Asa începe noua carte - Lucretiu Patrascanu, Moartea unui lider comunist. Schite pentru o istorie a mentalitatilor comuniste - semnata de doamna Lavinia Betea, unul dintre cei mai talentati istorici si sociologi ai noului val. Cartea va apare în Editura Evenimentul Românesc.
Lucreatiu Patrascanu, o stim cu totii, este un personaj al carui cliseu istoriografic sufera de un pronuntat imobilism, principalele componente ale personalitatiisale fiind definite, de regula, prin sisteme de genul: doctrinar si ideolog comunist, patriot, victima a stalinistilor din partid etc. Toate acestea sunt confirmate de lectura cartii, dar autoarea impune atentiei noastre si alte elemente care configureaza un portret mult mai nuantat si în mare parte putin cunoscut, dar cu atât mai real.
In ce masura adevarul pe care îl descifreaza aceasta carte este adevarul pe care îl asteapta cititorul? In ce masura acest adevar va ajuta procesul de reconstituire obiectiva a unei epoci prin care bântuie înca strigoii subiectivismului si ai unor practici care su descalificat atât de grav istoriografia noastra?
Raspunsul la aceste întrebari nu-l pot da decât cititorii. Cu aceasta convingere am preluat, într-o forma prescurtata, câteva fragmente din aceasta noua carte, cu precizarea ca titlurile si subtitlurile apartin redactiei noastre

M. STEFAN

De fiecare data omis
Relatiile lui Lucretiu Patrascanu în cadrul conducerii partidului comunist cristalizeaza o imagine de ansamblu a vietii de partid" tulburata de continue disesiuni. Neîntelegerile cu tovarasii" se refera, în principal, la ocuparea functiilor de conducere.

Interesante si greu de precizat sunt raporturile lui Patrascanu cu conducerea comunistilor din închisori (reprezentata de Gheorghiu-Dej) si cu Secretariatul din ilegalitate (condus de Stefan Foris). In cele ce urmeaza consemnam ca punte de reper ultima misiune încredintata de vechiul secretariat al lui Patrascanu si prima sarcina trasata de nucleul condus de Gheorghiu-Dej. Timp de trei saptamâni - la sfârsitul lui 1940 si începutul lui 1941 - Patrascanu, având ca legatura superioara de partid pe Teohari georgescu, a îndeplinit sarcina de a reface organizatia semilegala Prietenii URSS". A urmat rebeliunea legionara, trimiterea sa cu domiciliu obligatoriu la Poiana tapului si pierderea legaturii de partid. In cursul lui 1941 si-a trimis sotia la avocatul Ion Gheorghe Maurer pentru refacerea legaturii. Neprimind nici un raspuns, a înteles ca CC a refuzat legatura cu el". Evident ca, fie si numai în urma acestui fapt, Foris nu putea sa se bucure de simpatia lui Patrascanu.

Dizolvarea Cominternului în mai 1943 pune, de altfel, în situatii grele pe conducatorii filialelor Internationalei Comuniste, ramasi în diferite tari din Europa fara sprijinul Kremlinului si chiar fara legaturi cu el. Evaluata în acest context politic, Gdebarcarea" lui Foris nu poate fi apreciata ca o simpla si reusita manevra de culise a comunistilor din ânchisori, sprijiniti de o fractiune ramasa în afara. In 1943, în lagarul din Târgu-Jiu, Patrascanu discuta cu Gheorghiu-Dej despre înlaturarea lui Foris. In urma acestor discutii - subîntelese ca sarcina de partid - eliberat din lagar, Patrascanu strânge multi bani" necesari gasirii unei noi gazde si case conspirative pentru schimbarea ce urma sa se faca.

Dupa cele discutate cu tov. Gheorghiu în 1943, în lagarul din Tg. Jiu si dupa ce am luat contactul cu Badnaras si Ranghet. am fost foarte multumit ca m-am întors la munca, în rândurile partidului", declara Patrascanu. In continuare marturiseste surprinderea si nemultumirea ca în aprilie sau mai, Bodnaras mi-a comunicat hotarârea transmisa de tov. Gheorghiu din lagar, ca eu sa nu fac parte din Secretariat". Intelegem din cele declarate mai departe ca în locul noului Secretariat compus din pârvulescu, Ranghet si Bodnaras, Patrascanu propusese un comitet central restrâns, alcatuit din cinci tovarasi", din care voia sa faca si el parte. Ceilalti n-au fost de acord, iar el s-a supus hotarârii lor.
Dupa venirea Anei Pauker si a lui Vasile Luca în tara (septembrie 1944) s-a instituit o conducere de partid similara celei propuse de el - s-a facut un CC restrâns, alcatuit din cinci tovarasi", - din care tocmai el lipseste. In cele din declarate nu nominalizeaza membrii acestei conduceri, limitându-se numai la a aprecia masura ca provizorie si jignitoare pentru el.

Curând s-a ivit un alt motiv de nemultumire. Dupa 7 noiembrie 1944 - când si la Bucuresti se aniverseaza cu mare fast Marea revolutie Socialista din Octombrie" - fara un motiv previzibil, numele sau nu mai este pomenit în Scânteia. Faptul îl determina sa-si declare nemultumirea noii conduceri, în primele zile ale anului 1945. Ana [Pauker] a încercat sa-mi explice ca este la latitudinea organelor de conducere pe cine sa popularizeze si în ce forma si pe cine nu", relateaza Patrascanu finalul acestui episod, mentionând ca dupa aceea lucrurile au intrat în normal.

Amenintat si urmarit
Linistea nu dureaza multa vreme. La mijlocul lunii februarie 1945, generalul Anton, comandantul Jandarmeriei (fost elev al tatalui sau) îl informeaza pe Lucretiu Patrascanu ca un om al Gestapo-ului" pregateste un atentat împotriva lui. Conform uzantelor, generalul raportase si superiorului sau, ministrul de Interne Teohari Georgescu, faptul neavând nici o consecinta. In aceeasi perioada, bolnav de gripa, Patrascanu a primit acasa vizita lui Emil Bodnaras, o vizita pe care o considera ciudata în contextul în care relatiile dintre ei nu erau amicale. Corelând-o cu vestile primite, Patrascanu s-a gândit la unele planuri fanteziste ale lui Bodnaras de la posibilitatea de a fi gândit ca un atentat împotriva mea ar fi putut fi foarte bine utilizat împotriva reactionarilor si a dusmanilor nostri. Stratagema si efectele scontate sunt plauzibile. In aceeasi perioada, propaganda de partid prezenta împuscarea lui Gh. Apostol, într-o încaierare la Malaxa, ca fiind opera reactiunii legionare (Magazin istoric, nr. 7/1993). Temerile lui Patrascanu ca tovarasii vor sa-l sacrifice în folosul cauzei se amplifica în preajma mitingului din 24 februarie 1945. Cu putin înainte de desfasurarea sa, Ana Pauker l-a înstiintat ca, din însarcinarea C.C. trebuie sa vorbeasca multimii adunate în Piata Palatului. Imediat ce-a luat cuvântul, a început sa se traga în demonstrantii care, cuprinsi de panica, au început sa se împrastie. A doua zi, în Scânteia a aparut o fotografie ce-l reprezenta vorbind, însotita de un amplu text ce descria conditiile dramatice în care si-a tinut discursul. Din nou a corelat faptele cu amanuntul dat de generalul Anton ca este un organ de al nostru care sta în spatele acestei urmariri", banuind ca organul" era serviciul special de informatii coordonat de Emil Bodnaras.

De ce banuielile cad asupra Bodnaras care în pregatirea evenimentelor de la 23 august 1944 ca un apropiat colaborator al lui Patrascanu? Imediat ce am venit de la Moscova, în septembrie 1944 - declara Patrascanu - am aflat ca Emil Bodnaras a însarcinat pe tov. Didenko(1) sa ma urmareasca cu o masina...; explicatia am avut-o totusi chiar de la Bodnaras, care într-o conversatie care avea loc chiar atunci, mi-a spus pe fata ca, în doua saptamâni, exact cât statusem eu la Moscova, oricine poate deveni un tradator sau un spion".

La rându-i, Patrascanu avea aceeasi purtare tovaraseasca" fata de Emil Bodnaras. Astfel, în momentul în care înainteaza regelui spre semnare lista cu membrii guvernului dr. Petru Groza - desi cu certitudine propunerea venea din partea conducerii PCR - Patrascanu i-a solicitat sa nu confirme numirea lui Emil Bodnarat în functia de secretar de stat în Ministerul de Interne. A doua zi, în 7 martie 1945, s-a adresat prietenului sau Belu Zilber, jubilând de bucurie: L-am ars pe Emil, nu vine la Interne!" Aceluiasi Zilber îi spune altadata, cu scârba, despre Bodnaras: unde lucreaza, lasa în urma lui duhoare". Altadata l-a reclamat pe Bodnaras si serviciul acestuia de informatii, pentru diverse motive, Anei Pauker si lui Teohari Georgescu: eliberarea unor detinuti în schimbul unor sume în valuta, colaboratori si informatori de proasta calitate (acuza la care Bodnaras i-ar fi raspuns ca numai cu curvele se lucreaza bine"), interventii în favoarea unui cumnat, magistrat decorat pentru serviciile facute nazistilor în Transnistria").

Ce n-a înteles?
Sursa a neîntelegerilor lui Patrascanu cu tovarasii sai este si necunoasterea viitorului ce-i este destinat României de catre conducerea URSS. La 7 martie 1945, un agent al Oficiului de Servicii Strategice îsi informa superioarii despre conferinta de la Bucuresti" privind planul de comunizare a României" în decursul a trei ani, institutii comuniste urmând sa se dezvolte în cadrul a doua planuri, fiecare cu o durata de cinci ani. Raportul precizeaza urmatoarea participare: Ana Pauker, Constantin Doncea si Constantin Pârvulescu - partea româna - si cinci reprezentanti sovietici. Planul prevede: desavârsirea reformei agrare prin confiscarea marilor mosii si ruinarea mosierilor; desfiintarea armatei în forma ei actuala si crearea unei armate noi din diviziile "Tudor Vladimirescu" si "Avram Iancu"..., ca si din toti ofiterii care activeaza pe teritoriul sovietic...; micile gospodarii taranesti trebuie desfiintate pentru a-i lipsi pe taranii mici proprietari de pamânt, de masini, si de vite; abdicarea regelui si exilul familiei regale...; suprimarea partidelor istorice prin arestarea, uciderea si rapirea membrilor lor; crearea unei organizatii de politie, întemeiata pe o "militie populara" de tipul NKVD" si alte asemenea amanunte" care au devenit în chiar mai putin de trei ani realitati ale vietii românesti.

Necunoscând directivele Moscovei, Patrascanu facea haz cu prietenii sai de intentiile lui Vasile Luca de a înfiinta, în România, soviete în decursul a câteva luni si de planurile Anei Pauker de a copia regimul si institutiile din URSS în decursul a trei ani. Bombardat de maruntele treburi ale zilei si hartuit de numeroasele obligatii politice si guvernamentale, Patrascanu nu reuseste, în acea perioada, sa-si reprezinte ansamblul schimbarilor postbelice si sa stabileasca legaturile cauzale si de similitudine între venirea Anei Pauker si a lui Vasile Luca de la Moscova, în acelasi timp si mod cu viitorii conducatori din statele vecine. In orgoliul sau, Patrascanu nu-si poate imagina neplacuta surpriza a Anei Pauker de a-l fi întâlnit în august 1944, la Moscova, ca reprezentant al comunistilor din România. Ce-a cautat ala acolo? De ce l-ati trimis?", îi va reprosa Ana Pauker la sosirea în Bucuresti lui Teohari georgescu, referindu-se la Patrascanu.

Intelectualul Patrascanu nu-si reprezenta adecvat nici raporturile stabilite de Stalin în cadrul conducerii de partid. Socotindu-se îndreptatit de cultura si meritele sale revolutionare, îndrazneste sa ropuna o linie politica proprie. In noiembrie ]944, într-un document cerut de Secretariat pentru Vâsinski, Patrascanu apreciase ca cel putin cinci ani vor fi necesari pentru desavârsirea revolutiei burgheza-democratice în România, timp în care politica de colaborare cu o parte din burghezie trebuie continuata. Printre manevrele politice propuse de Patrascanu era si aceea a utilizarii din plin a guvernelor de colaborare pentru a patrunde mai ales în masa micii burghezii satesti, dar si a celei orasenesti". Si propunem - declara el în 1949 - sa se faca o distinctie în burgheuie izolând pe cei mai seriosi ai nostri (seriosi prin aderenta pe care o mai aveau în masa taraneasca, prin caracterul mai organizat al partidului): pe Maniu si acea parte a conducerii PNt care îl urmeaza. Am propus, deci, o colaborare temporara cu liberalii, care sa duca, într-un prin stadiu, la izolarea si slabirea pozitiilor lui Maniu - pe atunci adversarul nostru nr. I".

Alta neîntelegere a fosr dezacordul cu Ana Pauker pe tema colaborarii cu tatarascienii" în guvernul instaurat la 6 martie 1945, Tatarascu personal si gruparea lui fiind formata din escroci, santajisti si cunoscuti spertari". Ce n-am înteles eu, atunci? îsi face patrascanu, cu întârziere, autocritica. Ca în realitate, colaborarea cu o parte din burghezie trebuie redusa la o chestiune pur formala, ca, dimpotriva, interesul nostru este de a ne alia cu formatia cea mai slaba si lipsita de constanta politica, ca tempoul desfasurarii luptei de clasa este mult mai rapid, ca faza desavârsirii revolutiei burghezo-democratice merge spre sfârsit". El propusese o colaborare cu liberalii lui Dinu Bratianu si întelesese gresit manevrarea" national-taranistilor, deoarece nu reusise sa aprecieze corect rolul jucat de prezenta armatei rosii în aceasta parte a Europei.

Un gest imprudent
Mai grav decât asemenea gresite aprecieri tactice, în timpul crizei constitutionale" din 23 august 1945 - 8 ianuarie 1946, Patrascanu comite o veritabila crima" din perspectiva stalinista, încercând sa negocieze" direct cu regele, un nou guvern, fara a avea aprobarea, fara macar a-i Incunostiinta pe tovarasii sai. Deoarece fusese încurajat de reprezentantii diplomatici ai SUA si Marii Britanii la Bucuresti - care caracterizeaza guvernul Groza ca nereprezentativ" - si de sprijinul partidelor istorice, regele Mihai se retrasese din viata politica si se izolase la Palatul Elisabeta. In felul acesta urmarea sa-l determine pe Groza sa abdice, declansând prin greva regala" o criza constitutionala (conform Constitutiei, regele avea dreptul de a numi si demite guvernul).

In septembrie 1945, Patrascanu se întâlnise, în doua rânduri, cu Victor Radulescu-Pogoneanu, ministrul Propagandei si cu Grigore Niculescu-Buzesti, ministrul de Externe, cu scopul de a-l determina pe rege sa reia legaturile cu guvernul" prin însarcinarea sa provizorie", ca cel mai vechi ministru", cu presedintia Consiliului de Ministri. Intrevederile fusesera mijlocite de Lena Constante si avusesera loc în casele lui Florin Teodoru si Herant Torosian, utilizate anterior de Patrascanu în întâlnirile pentru pregatirea înlaturarii maresalului Antonescu. In acelasi scop, se întâlnise, în secret, cu Radu Xenopol, rugându-l sa se intereseze, prin Negel, maresalul Palatului, cu care acesta era prieten, care era starea de spirit în anturajul regelui. In vederea atingerii aceluiasi scop - postul de prim-ministru - Patrascanu îl contactase si pe Gheorghe Tatarescu.

Constient de încalcarea disciplinei de partid prin demersurile sale, la începutul anchetei, Patrascanu va nega întâlnirile sale secrete cu Victor Radulescu-Pogoneanu si Grigore Niculescu-Buzesti (plecat clandestin din tara, în 1946, cu sprijinul nisiunii militare americane). In momentul recunoasterii, atenueaza interesele sale personale cu justificarea: In legatura cu svonul care circula atunci ca as putea fi însarcinat - ca cel mai vechi ministru - cu presedintia Consiliului de Ministri, ca o formula provizorie, am discutat aceasta formula cu cei doi mai sus pomeniti, aratând ca ar putea fi o solutie care sa mearga pe linia transarii crizei constitutionale în cadrul nostru intern - ceea ce eu credeam ca ar fi însemnat un fapt politic pozitiv si ar fi înlaturat amestecul anglo-americanilor în afacerile noastre interne". Motivatia lui Patrascanu era corelata cu raspunsurile ce-i parvenisera de la Palat: regele se mentinea pe vechea pozitie, sperând ca anglo-americanii sa intervina cu solicitarea unui guvern care sa reprezinte partidele istorice, întelegând, însa, în cele din urma, la interventia sovieticilor, ca totul depindea de ei, iar Petru Groza avea acordul lor. Ce urma sa se întâmple cu Petru Groza?" îl întrebs anchetatorul, urmarind stabilirea unei cât mai mari vinovatii prin reusita combinatiei politice inventate de Patrascanu. Planul era ca dr. Petru Groza sa plece bolnav la Deva, iar eu urma sa preiau presedintia Consiliului de Ministri", raspunse Patrascanu. A raportat partidului discutiile purtate, cu exceptia partilor referitoare la persoana sa, deoarece - motiveaza el - prin reusita propunerii conducerea Partidului urma sa nu ignoreze persoana si activitatea mea".

In mod normal, demersurile lui Patrascanu nu scapa observatiei si analizei reprezentantilor puterilor aliate la Bucuresti. Anglo-americanii îl percep ca posibil exponent al unei fractiuni în partidul comunist, raporturile cu aceasta urmând s fi încurajate. In 28 septembrie 1945, generalul Schuyler noteaza pe marginea unei conversatii a lui Patrascanu cu Sam Brewer, corespondent american de presa: El [Petrascanu] afirma ca exista disensiuni grave în interiorul guvernului si ca nici macar Moscova nu este multumita de modul cum se desfasoara lucrurile... Este destul de limpede ca el personal vâneaza postul de premier si ca, în cazul în care si l-ar putea asigura, ar fi dispus sa faca concesii serioase liderilor liberali si nationali-taranisti. Mai târziu, Schuyler noteaza în jurnalul sau despre sfatul dat de Patrascanu regelui de a solicita o audienta la Susaikov. Regele, însa asteapta sa primeasca raspunsurile oficiale ale celor trei guverne la cerea sa de asistenta în conformitate cu Conventia de la Ialta". De remarcat ca nici reprezentantii Americii si Marii Britanii la Bucuresti nu cunoaste întelegerile referitoare la zonele de influenta stabilite de Stalin si Churchill si nu se asteptau la sovietizarea României, mai ales nu într-un ritm atât de rapid.

Intocmai cum în rapoartele americane apar informatii de la agentii infiltrati în diverse cercuri politice, în rapoartele SSI se fac referiri la colaborarea lui Patrascanu cu cercurile de la Palatul Regal si la aprecierile reprezentantilor anglo-americani din România cu privire la pozitia sa diferita de aceea a celorlalti lideri comunisti. Pozitia prietenului sau, Belu Zilber, considerat de generalul Schuyler legatura noastra neoficiala cu partidul comunist de aici", angrenat totodata în agentura sovietica de informatii de pe teritoriul Româniai, accentueaza neîncrederea" în Patrascanu.

---

(1) Vama Didenko - agent KGB, arestat în timpul razboiului; dupa 23 august 1944 a ramas în România si, sub numele de Gh. Vidrascu, a activat ca general de securitate.

http://archive.today/6f7od

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marele-bal-reabilitarea-lui-patrascanu-excluderea-lui-draghici

Claudia Pătrăşcanu, vedetă in bucătărie

http://adevarul.ro/cultura/istorie/cum-pus-umarul-grigore-preoteasa--asasinarea-prietenului-lucretiu-patrascanu-1_524443d7c7b855ff56caffed/index.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/claudia-patrascanu-sexxy-centura-verde-kempo-462329.html

Drama nevăzută a Claudiei ”Sexxy”

Claudia (Sexxy) a trecut printr-un accident terifiant

Sentința de condamnare a lui Pătrașcanu

Comunicatul oficial al Tribunalului Suprem al R.P.R. — 18 aprilie 1954: De la Tribunalul Suprem al R.P.R.

Comunicat

Între 6–14 aprilie 1954, Colegiul Militar al Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române, compus din colonelul Ilie Moisescu, președinte, colonel Demeter Alexandru și colonel Ciulei Ion, asesori populari, procurori fiind colonel Aurel Ardeleanu, colonel Rudolf Rosman, colonel Grigore Râpeanu și maior Ion Pahonțu, a judecat procesul grupului de spioni și complotiști în frunte cu L. Pătrășcanu […]

Cercetările au dovedit că încă din 1940 Pătrășcanu a întreținut legătura cu directorul general al Siguranței legionare, Al. Ghica. El a devenit unul din cei mai mârșavi agenți ai Siguranței și ulterior unul din principalii agenți ai serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste.

În timpul războiului criminal antisovietic, acești provocatori și spioni au dat pe mâna Siguranței un mare număr de luptători patrioți antifasciști, dintre care mulți au fost executați de autoritățile fasciste.

În anul 1943, L. Pătrășcanu și-a aranjat cu ajutorul subsecretarului de stat la Interne în guvernul fascist, generalul Piki Vasiliu, o internare de câteva luni în lagărul de la Tg. Jiu pentru a-și acoperi astfel legăturile cu Siguranța fascistă și pentru a desfășura acolo acțiuni provocatoare împotriva internaților antifasciști.

Acționând ca dușman al poporului român, L. Pătrășcanu s-a întâlnit, în iulie 1944, cu Ion Antonescu și a căutat prin felurite mijloace să întârzie răsturnarea clicii fasciste de către forțele patriotice.

După eliberarea țării noastre de către forțele armate ale Uniunii Sovietice, când forțele patriotice au reușit să doboare dictatura fascistă și să aresteze căpeteniile antonesciene, L. Pătrășcanu primește din partea serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste directiva de a păstra cu orice preț funcția înaltă în care se strecurase, în vederea intensificării activității criminale împotriva statului și poporului român. El are în acest scop o serie de întrevederi secrete cu agenți ai serviciilor de spionaj ale S.U.A.

Folosind situația sa în guvern, Pătrășcanu organizează un grup complotist antistatal, având agenți atât în aparatul exterior al ministerului de Externe, cât și în Ministerul Justiției, Institutul de statistică și în alte instituții de stat.

În preajma lui 24 februarie 1945, Pătrășcanu transmite lui Rădescu, prin spionul american L. Madison, asentimentul său pentru organizarea unei lovituri militaro-fasciste. […]

Tribunalul a stabilit, de asemenea, o serie de fapte care arata totala descompunere morală a lui Pătrășcanu și a complicilor săi.

În cursul dezbaterilor procesului, a fost dovedită pe deplin vinovăția acuzațiilor prin documente originale descoperite de organele de cercetări, prin corespondența personală a acuzaților, precum și prin depozițiile unui număr de 89 martori.

În fața probelor incontestabile, acuzații au confirmat în instanță declarațiile făcute la cercetări, recunoscându-și vina pentru crimele săvârșite.

Tribunalul Suprem al R.P.R. a stabilit că acuzatul L. Pătrășcanu se face vinovat de trădare de patrie, de acțiunea de paralizare a luptei forțelor patriotice împotriva fascismului, de organizarea unui grup complotist contrarevoluționar și antistatal, în scopul acaparării puterii și restabilirii regimului burghezo-moșieresc și a dominației imperialiste asupra României. […]

Tribunalul Suprem al R.P.R. hotărâște:

Condamnă pe L. Pătrășcanu și R. Koffler la pedeapsa cu moartea; […]

Sentința este definitivă.

Sentința Tribunalului Suprem de condamnare la moarte a lui L. Pătrășcanu și R. Koffler a

fost executată.

(„Scânteia“, nr. 2950, din 18 aprilie 1954, p. 3)

Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, Editura Corint, 2001, p. 373-374

Sentința de condamnare a lui Pătrașcanu


Comunicatul oficial al Tribunalului Suprem al R.P.R. — 18 aprilie 1954: De la Tribunalul Suprem al R.P.R.

Comunicat

Între 6–14 aprilie 1954, Colegiul Militar al Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române, compus din colonelul Ilie Moisescu, președinte, colonel Demeter Alexandru și colonel Ciulei Ion, asesori populari, procurori fiind colonel Aurel Ardeleanu, colonel Rudolf Rosman, colonel Grigore Râpeanu și maior Ion Pahonțu, a judecat procesul grupului de spioni și complotiști în frunte cu L. Pătrășcanu […]

Cercetările au dovedit că încă din 1940 Pătrășcanu a întreținut legătura cu directorul general al Siguranței legionare, Al. Ghica. El a devenit unul din cei mai mârșavi agenți ai Siguranței și ulterior unul din principalii agenți ai serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste.

În timpul războiului criminal antisovietic, acești provocatori și spioni au dat pe mâna Siguranței un mare număr de luptători patrioți antifasciști, dintre care mulți au fost executați de autoritățile fasciste.

În anul 1943, L. Pătrășcanu și-a aranjat cu ajutorul subsecretarului de stat la Interne în guvernul fascist, generalul Piki Vasiliu, o internare de câteva luni în lagărul de la Tg. Jiu pentru a-și acoperi astfel legăturile cu Siguranța fascistă și pentru a desfășura acolo acțiuni provocatoare împotriva internaților antifasciști.

Acționând ca dușman al poporului român, L. Pătrășcanu s-a întâlnit, în iulie 1944, cu Ion Antonescu și a căutat prin felurite mijloace să întârzie răsturnarea clicii fasciste de către forțele patriotice.

După eliberarea țării noastre de către forțele armate ale Uniunii Sovietice, când forțele patriotice au reușit să doboare dictatura fascistă și să aresteze căpeteniile antonesciene, L. Pătrășcanu primește din partea serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste directiva de a păstra cu orice preț funcția înaltă în care se strecurase, în vederea intensificării activității criminale împotriva statului și poporului român. El are în acest scop o serie de întrevederi secrete cu agenți ai serviciilor de spionaj ale S.U.A.

Folosind situația sa în guvern, Pătrășcanu organizează un grup complotist antistatal, având agenți atât în aparatul exterior al ministerului de Externe, cât și în Ministerul Justiției, Institutul de statistică și în alte instituții de stat.

În preajma lui 24 februarie 1945, Pătrășcanu transmite lui Rădescu, prin spionul american L. Madison, asentimentul său pentru organizarea unei lovituri militaro-fasciste. […]

Tribunalul a stabilit, de asemenea, o serie de fapte care arata totala descompunere morală a lui Pătrășcanu și a complicilor săi.

În cursul dezbaterilor procesului, a fost dovedită pe deplin vinovăția acuzațiilor prin documente originale descoperite de organele de cercetări, prin corespondența personală a acuzaților, precum și prin depozițiile unui număr de 89 martori.

În fața probelor incontestabile, acuzații au confirmat în instanță declarațiile făcute la cercetări, recunoscându-și vina pentru crimele săvârșite.

Tribunalul Suprem al R.P.R. a stabilit că acuzatul L. Pătrășcanu se face vinovat de trădare de patrie, de acțiunea de paralizare a luptei forțelor patriotice împotriva fascismului, de organizarea unui grup complotist contrarevoluționar și antistatal, în scopul acaparării puterii și restabilirii regimului burghezo-moșieresc și a dominației imperialiste asupra României. […]

Tribunalul Suprem al R.P.R. hotărâște:

Condamnă pe L. Pătrășcanu și R. Koffler la pedeapsa cu moartea; […]

Sentința este definitivă.

Sentința Tribunalului Suprem de condamnare la moarte a lui L. Pătrășcanu și R. Koffler a

fost executată.

(„Scânteia“, nr. 2950, din 18 aprilie 1954, p. 3)

Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, Editura Corint, 2001, p. 373-374

Iubirile şi patimile lui Lucreţiu Pătrăşcanu

Lucretiu Patrascanu, comunistul cu „aroganta nationalista”

Militant comunist, avocat, sociolog si economist, nascut intr-o familie distinsa cu legaturi in lumea politica si educat la Leipzig, Lucretiu Patrascanu a fost multa vreme figura cea mai vizibila a comunismului romanesc. Gheorghiu-Dej a tinut neaparat sa-l elimine, motiv pentru care i s-a inscenat un proces. a fost judecat si condamnat la moarte. In documentele oficiale s-a precizat ca, la ora 3.00, in noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucretiu Patrascanu a fost impuscat de catre un pluton de executie la Jilava. Dezgustat de injustitia sociala, Lucretiu Patrascanu s-a alaturat din tinerete miscarii socialiste. Lucrarile sale au tratat in special istoria sociala. Patrascanu a apartinut aceleiasi familii spirituale din care au facut parte numerosi comunisti din Romania interbelica: Ecaterina arbore, alexandru Doborogeanu-Gherea, Elek K�bl�s, David Fabian, Elena Filipovici, Stefan Foris, Nicolae Goldberg, Vasile Luca, Vanda Nicolschi, ana si Marcel Pauker, Boris Stefanov. In 1921, atunci cand s-a infiintat P.C.R., Lucretiu Patrascanu s-a numarat printre membrii fondatori. In anii ’20, Patrascanu a fost avocatul apararii in procesele catorva comunisti importanti. In anii ’30 a devenit membru al Comitetului Central al P.C.R., din 1931 fiind si parlamentar din partea Blocului Muncitoresc-Taranesc. In perioada 1934-1935, Patrascanu a fost reprezentantul P.C.R. pe langa Comintern. In acea perioada a avut relatii stranse cu Elena Filipovici, secretara a Comitetului Central, executata la Moscova in timpul Marii Terori. Pe baza marturiilor celor apropiati de Patrascanu reiese ca dubiile sale privind sistemul stalinist s-au nascut la Moscova in acea perioada. antifascist convins insa, si-a lasat la o parte spiritul critic si a continuat sa activeze in P.C.R. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, in 1943, a fost inchis pentru o vreme la Targu Jiu, unde a intrat in legatura cu Gheorghiu-Dej si grupul acestuia. Patrascanu a fost eliberat insa dupa numai opt luni si i s-a permis sa stea in statiunea Poiana Tapului, unde parintii sai aveau o vila, lucru care l-a iritat pe Gheorghiu-Dej, care ispasea o pedeapsa grea. In aprilie 1944, Patrascanu a colaborat cu Ion Gheorghe-Maurer si cu Emil Bodnaras pentru eliminarea lui Foris. Dupa aceasta, conducerea provizorie a P.C.R. l-a numit pe Patrascanu reprezentantul partidului la negocierile cu liberalii, cu national-taranistii si cu cercurile de la palatul regal, care au condus la lovitura de stat din 23 august 1944. a fost numit ministru fara portofoliu in primul guvern de coalitie, care s-a format in urma loviturii de stat, apoi a devenit ministru al Justitiei, pozitie pe care a detinut-o din noiembrie 1944 pana la inceputul anului 1948. Membru al Comitetului Central dupa 1945, apoi membru al Biroului Politic in perioada 1946-1947, si ministru al Justitiei, a fost personalitatea comunista cea mai activa din acea perioada. a fost membru al delegatiei care s-a deplasat la Moscova in septembrie 1944 pentru a negocia armistitiul dintre Romania si Uniunea Sovietica. acolo a fost primit cu indiferenta de sovietici. Mai mult, se pare ca unele dintre remarcile sale din timpul discutiilor privind armistitiul au fost interpretate de rusi ca un semn de „aroganta nationalista”. Patrascanu a facut parte si din delegatia romana care a participat la Conferinta de Pace de la Paris din 1946. Pentru Gheorghiu-Dej si apropiatii sai, Patrascanu nu a fost niciodata unul de-al lor. Distins, cultivat, rafinat, politicos si monden, Patrascanu era exact opusul noilor conducatori ai P.C.R., cei mai multi dintre acestia avand un comportament de parveniti. Lipsit de sustinatori in partid, inconjurat de agentii lui Bodnaras si abandonat de ana Pauker (singurul membru al Secretariatului cu care avusese relatii cordiale), Patrascanu a fost victima perfecta a sistemului epurarilor - instituit dupa sovietizarea tarii. Desi Patrascanu nu avea predispozitii eretice, subtilitatea sa intelectuala si interesul pentru probleme teoretice i-au nemultumit pe Gheorghiu-Dej si ana Pauker. Gheorghiu-Dej il ura si il invidia din motive personale, Chisinevschi il suspecta de inclinatii nationaliste, iar rusii nu l-au iertat pentru comportamentul sau demn din timpul negocierilor pentru armistitiu. Cu toate acestea, Patrascanu a fost ales pentru un proces-spectacol in versiune romaneasca din motive diferite. In primul rand, atat „moscovitii”, cat si comunistii „de acasa” ai lui Gheorghiu-Dej erau iritati de pozitia lui in randurile elitei. Patrascanu isi facuse un nume si isi construise autoritatea in cadrul unei culturi politice mai largi in urma rolului-cheie pe care il jucase in negocierile si in aliantele care au dus la lovitura de stat de la 23 august 1944. Lichidarea lui urma sa serveasca la cimentarea unitatii problematice a elitei de partid, sa-i avertizeze pe intelectualii din partid sa nu puna prea multe intrebari, sa intareasca imaginea lui Gheorghiu-Dej in ochii lui Stalin, aratandu-i acestuia ca secretarul general roman era la fel de vigilent ca si ceilalti lideri din Europa Centrala si de Est, si sa creeze un sentiment general de mobilizare politica necesar filozofiei staliniste. In 1946, in plina campanie electorala, Gheorghiu-Dej l-a atacat pe Patrascanu din cauza unui discurs pe care acesta din urma il tinuse in fata studentilor romani din Cluj, ca urmare a unor incidente etnice care avusesera loc acolo. Patrascanu incercase pur si simplu sa sublinieze atasamentul P.C.R. fata de valorile patriotice romane, dar secretarul general al comunistilor a interpretat discursul sau ca o dovada a existentei unui curent ultranationalist si sovinist. Teohari Georgescu, unul dintre colaboratorii cei mai apropiati ai anei Pauker, a fost cel care, la Congresul I al Partidului Muncitoresc Roman, in februarie 1948, l-a atacat primul in mod direct pe Patrascanu. Facand acest lucru, Georgescu relua criticile facute in 1946 de Gheorghiu-Dej impotriva lui Patrascanu. acesta trebuie sa fi inteles ca atacul virulent al lui Georgescu era doar preludiul unui teribil calvar care va duce nu numai la infrangerea sa politica (aceasta avusese deja loc), ci chiar la distrugerea lui fizica. Stia ca multi comunisti din Uniunea Sovietica au avut aceeasi soarta tragica. Patrascanu si-a pierdut locul in Comitetul Central si nu i s-a permis sa ia cuvantul pentru a se putea apara de acuzele care i s-au adus. Cateva luni mai tarziu, dupa ruptura cu Iugoslavia, Patrascanu a fost acuzat si de a fi agent „titoist-fascist” si spion in slujba serviciilor secrete occidentale. arestat la domiciliu, lui Patrascanu i s-a cerut sa marturiseasca greseli nationaliste. Acesta a fost doar inceputul. Arestat in 28 aprilie 1948, Patrascanu a fost initial interogat de Teohari Georgescu, Iosif Ranghet, alexandru Draghici si Gheorghiu-Dej. au fost arestati si sotia lui Patrascanu si cativa dintre colaboratorii sai apropiati. au urmat pentru Patrascanu sase ani de detentie. anchetat de o echipa condusa de Securitate si agentul sovietic Petr Goncearuk (Petrescu), Patrascanu a refuzat sa coopereze cu tortionarii sai. Unicitatea procesului lui Patrascanu a constat in refuzul personajului desemnat a fi principalul acuzat de a coopera cu tortionarii sai si de a se lansa in pseudoconfesiuni autodepreciative. Scenariul stalinist de „demascare” a dusmanilor de clasa, infiltrati la varful elitei, s-a lovit de cea mai incapatanata rezistenta. Patrascanu a inteles ca era victima unei inscenari, conceputa de canalii politice, dupa cum i-a caracterizat pe martorii acuzarii. In 1949, la o sedinta a Cominformului, tinuta la Budapesta, Gheorghiu-Dej l-a denuntat pe Patrascanu ca fiind agent imperialist infiltrat in miscarea clasei muncitoare. Comunismul international intra in epoca suspiciunii generalizate, a conspiratiilor diabolice si a terorii de clasa. Dupa caderea lui Teohari Georgescu, interogatoriile – conduse de ofiteri romani sadici, sub supraveghere sovietica – au devenit din ce in ce mai violente. Urmand instructiunile lui Gheorghiu-Dej, ministrul de Interne alexandru Draghici a fost hotarat sa-i smulga o confesiune lui Patrascanu prin orice mijloace. Patrascanu a rezistat pana la sfarsit, nu insa si unii dintre cei pe care ii crezuse prieteni. Procesul a fost pus in scena in perioada 12-14 aprilie 1954, dar, din cauza refuzului lui Patrascanu de a-si recunoaste vina, acesta s-a tinut in secret, in fata unui auditoriu selectionat dintre militantii de partid de incredere si cadre ale Securitatii. In acest fel, i-au lipsit efectele de senzatie ale precedentelor procese-spectacol din celelalte tari est-europene. acuzat de crime impotriva pacii si de inalta tradare, Lucretiu Patrascanu a fost condamnat la moarte. au existat numerosi alti acuzati in acest proces, dar numai unul dintre acuzati, Koffler, fostul adjunct al lui Foris, a fost condamnat, ca si Patrascanu, la moarte. A fost executat dupa un simulacru de proces si reabilitat politic in aprilie 1968, ca parte a incercarilor lui Ceausescu de a-si edifica o legitimitate pe baza restaurarii „legalitatii socialiste” si a demolarii mitului predecesorului sau. Patrascanu a fost executat in secret. Biroul Politic nu a discutat in mod formal sentinta sa, ca sa nu mai vorbim despre aprobarea acesteia. Exista mai multe variante privitoare la executarea lui Patrascanu. Una dintre acestea sustine ca Lucretiu Patrascanu a fost impuscat in spate de unul dintre anchetatori, Iosif Moldoveanu. Cativa detinuti care au supravietuit detentiei au afirmat ca Patrascanu a fost impuscat in ceafa de Gheorghe Pintilie. In documentele oficiale s-a precizat ca, la ora 3.00, in noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucretiu Patrascanu a fost impuscat de catre un pluton de executie la Jilava. Se poate spune ca Gheorghiu-Dej a eliminat prin executarea lui Patrascanu singura alternativa credibila – care ar fi putut aparea in interiorul partidului – la propria-i putere. In acelasi timp, a fost realizata alianta provizorie si incomoda dintre gruparile conduse de Gheorghiu-Dej si ana Pauker. Ioan BOTIS

Claudia Patrascanu, agresata in trafic de o alta soferita


Cantareata Claudia „Claudette” Patrascanu a fost implicata, in urma cu ceva vreme, intr-o altercatie cu o alta soferita. Dupa ce respectiva femeie i-a adresat amenintari si semne obscene, vedeta a…

Claudia, ex-Sexxy, a fost părăsită de iubit

Cum a murit, în realitate, Lucreţiu Pătrăşcanu?

Asasinul liderului comunist a fost un colonel de Securitate, care s-a sinucis, la rândul său.
Despre personalitatea lui Lucreţiu Pătrăşcanu s-a vorbit „în fel şi chip", cum zice românul. Cert este că, deşi provenea dintr-o familie de moşieri, iar tatăl lui era şi scriitor, Lucreţiu Pătrăşcanu a îmbrăţişat ideologia comunistă şi a fost considerat unul dintre ctitorii Partidului Comunist din România. În această calitate, de comunist, era membru în Parlamentul regal încă din 1931. Om instruit, avocat de profesie, cu studii de specialitate în Germania şi Franţa, a fost apărătorul comunştilor în mai multe procese. S-a implicat - în numele Partidului Comunist - fără să-l delege nimeni - în lovitura de stat de la 23 august 1944 prin care a fost răsturnată dictatura militară a lui Ion Antonescu. Iar imediat după război a făcut parte din delegaţia României la definitivarea textului de Armistiţiu cu URSS, moment în care a intrat în controversă cu Viaceslav Molotov, delegatul URSS, căruia i-a recomandat, ritos, să se ocupe de problemele ţării sale, că de ale României se va ocupa el, ca om ce le pricepe mai bine.
Comunist naţionalist?
În ţară, imaginea lui Pătrăşcanu a fost întunecată de unii, de aşa-zisul lui naţionalism (dar de bună credinţă) confirmat şi prin declaraţia de la Cluj, din 1945, când, în faţa studenţilor, după confruntarea de la căminul „Avram Iancu", dintre stu¬denţii români agresaţi de un grup de muncitori comunişti de la fabrica „Herbak", a afirmat: „Mai întâi sunt român, abia apoi, comunist"... S-au adunat piese împotriva lui, una câte una, spre satisfacţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care vedea în el, pe bună dreptate, un concurent redutabil şi de aceea, trebuia eliminat printr-un simulacru de proces, după sistemul practicat deja de N.K.V.D. în Ungaria ori Polonia. Aşa încât oamenii lui Pantiuşa Bodnarenko, Aleksandr Nikolski şi alţi generali ai K.G.B. instalaţi la cârma ţării în Bucureşti, ajutaţi de slugile de la noi, l-au arestat în 28 septembrie 1948 şi i-au obţinut mărturiile dorite prin schingiuiri dure ce l-au dus, de mai multe ori, în pragul morţii.
La procesul înscenat apoi, în octombrie 1954, desigur, n-a mai recunoscut nimic, dimpotrivă, a acuzat şi ameninţat, în termeni tari, completul de judecată pentru minciunile şi falsurile din actul de acuzare: spion în slujba imperialismului, trădător al partidului comunist şi multe altele. Cei care am trăit acele timpuri şi am citit în ziare actul de acuzare am rămas muţi de mirare şi „revoltă" pentru ceea ce ar fi fost în stare să facă Pătrăşcanu, pe care-l admiram discret pe atunci, drept singurul intelectual adevărat din conducerea P.C.R. L-au făcut să recunoască că ar fi fost spion al imperialiştilor, trădător al partidului prin încercarea de a întârzia arestarea lui Ioan Antonescu. Întreaga anchetă era dirijată, din culise, printr-un sistem intergat de televiziune-radio, de către Dej şi Alexandru Drăghici, şeful Securităţii, iar Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte abia în octombtrie 1954, împreună cu Remus Kofler, alt „tădător" al patidului. Apoi, după două zile, ne-a venit la ziar (lucram deja la RL) un comunicat oficial potrivit căruia cei condamnaţi au fost executaţi.
Cum a avut loc execuţia
Comentatorii de azi ai „cazului Pătrăşcanu" au explicat pe larg cum şi unde a avut loc execuţia, aşa cum au găsit documentele măsluite, probabil, de autorităţile de atunci. Pentru ca apoi, când Nikita Hruşciov a demascat, laCongresul XX al PCUS, crimele lui Stalin şi acerut imperativ şi ţărilor socialiste „frăţeşti" să verifice toate procesele politice ce au avut loc şi să revină asupra adevărului, de voie, de nevoie, comuniştii români au trebuit să-l reabiliteze pe Lucreţiu Pătrăşcanu, în 1968. Şi iată că, legat de moartea acestuia, fostul general de Securitate, Ioan Mihai Pacepa, dezvăluie în „Cartea negră a securităţii", că în acelaşi an, 1968, a avut loc un eveniment incredibil: un colonel de Securitate, acoperit într-o funcţie la Ministerul de Externe, şi-a ucis copiii, soţia, după care s-a sinucis.
El a scris o scrisoare pentru Nicolae Ceauşescu, în cuprinsul căreia recunoscuse faptul că el l-a împuşcat pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Aceasta, după ce tot el l-a anchetat dur (alături de alţii, ce se roteau) şi l-a supus la cele mai groaznice suplicii fizice ca să mărturisească ceea ce doreau cei din conducerea P.C.R. Pur şi simplu, acest securist terorist declara că de atunci trăia un coşmar, pentru că îşi amintea zi şi noapte de sângele lui Pătrăşcanu care i-a împroşcat faţa şi mâinile, în seara când, din proprie iniţiativă, şi desigur, un anumit fanatism, l-a scos din celula de la Jilava la „plimbare" şi, ajunşi în curtea interioară, l-a împuşcat în ceafă... Mai târziu, Nicolae Ceauşescu avea să recunoască această execuţie într-o consfătuire cu activul de partid din 1968. El a declarat că, în cazul Pătrăşcanu,