Primul Razboi Mondial

 Povestile despre sarbatorirea Craciunului intre combatantii din transee inamice (in special trupele de infanterie de ambele parti) au sosit in presa prin relatarile unor militari demni de incredere. Cei de acasa, din toata Europa, au aflat ca in Ajunul Craciunului 1914 bateriile de artilerie au tacut simultan (fara nici o intelegere intre comandanti) si toti ostasii de pe campul de lupta au inteles sa respecte solemnitatea marii sarbatori crestine. Ba mai mult, se relateaza ca soldati dim ambele tabere s-au indreptat spre zona neutra a frontului pentru a se felicita. Totodata, martori oculari spun ca nemti, englezi si francezi au facut schimb de daruri: conserve alimentare, alcool, tutun. Un dar mai aparte erau, in acele conditii, butonii de la tunici si mantale (care aveau inscriptii specifice). Se spune ca un locotenent german, care nu-si abandonase arma, a fost tuns de catre un subofiter francez, care apoi a primit in dar o sticla cu schnaps.

 Din transee se auzeau colinde cantate cu glas ridicat, astfel incat sa poate auzi si inamicul. Ulterior, soldatii s-au intalnit in "teritoriul nimanui" si au cantat impreuna, langa focul aprins in butoaie si incalzindu-se si cu rachiu. Cronicile spun ca nu au lipsit nici partide de fotbal... Ofiterii superiori au fost impotriva acestor mini-armistitii, temandu-se pentru moralul trupelor. Dar ceea ce s-a intamplat pe frontul de vest la Craciunul 1914 a fost un eveniment unic. Soldatii au incercat sa repete fraternizarea de Sarbatoarea de Paste a anului 1915, dar aceasta s-a petrecut in foarte putine locatii. Craciunul din 1915 a stat sub semnul ordinelor superioare de a respecta starea de razboi si mini-armistitiile au fost limitate si de mica amploare. Cat despre Craciunul 1916, fraternizarile nu s-au mai produs deloc. Folosirea gazelor toxice de catre ambele tabere a spulberat tendintele de apropiere prieteneasca a soldatilor inamici.

  O intamplare emotionanta s-a petrecut in padurea Hurtgen din Germania, in 1944. Elisabet Vincken si fiul ei Fritz plecasera din Aachen (casa distrusa de bombe) si gasisera o cabana in acea padure. Pentru Craciun pastrasera sase cartofi si un cocos. Dar in seara de Ajun au ajuns acolo trei soldati americani rataciti, unul grav ranit. Femeia i-a primit, iar peste putin timp au aparut si trei germani. Elisabet i-a obligat pe toti sa lase armele la usa in seara Craciunului, iar ei au respectat conditiile puse de gazda. Ba chiar un neamt doctor l-a ajutat pe ranitul american. Toti au mancat din cocosul gatit de curajoasa nemtoaica si "delicatese" din ranitele soldatilor. Au cantat colinde, iar a doua zi ambele "tabere" au plecat pe drumuri diferite. Dupa razboi, familia Vincken s-a stabilit in SUA, iar Elisabet a murit in 2002.