Primul Razboi Mondial

Ce s-a întâmplat de fapt pe 28 iunie 1914? Toată lumea știe că  Gavrilo Princip, stând la colțul unei străzi pe unde a trecut mașina lui Franz Ferdinand, arhiducele Austro-Ungariei, l-a îmupșcat...

Intentia aliatilor occidentali de a elibera ruta dinspre Marea Mediterana spre Marea Neagra (si implicit spre Rusia) de sub controlul turcilor avea o stringenta cauza: Frontul de Vest trebuia eliberat de presiunea puternica a Puterilor Centrale prin intrarea in forta a Rusiei in razboi si deschiderea Frontului de Est. Si asta pentru ca Imperiul German facuse mai multe miscari strategice: blocase accesul spre Rusia din Marea Baltica si blocase si accesul terestru spre Imperiul Rus. Cum armata slabita a tarului trebuia aprovizionata de razboi, deschiderea drumului maritim dinspre Marea Me-diterana, prin Dardanelle si Marea Marmara (Bosfor) era unica solutie strategica. Dar oare Imperiul Otoman era atat de slabit incat sa cedeze?

Ei bine, aliatii occidentali s-au inselat in privinta puterii de razboi (din acea perioada) a turcilor si au neglijat experienta unui mare comandant de osti, Mustafa Kemal (care va deveni eroul suprem al turcilor, primul lor presedinte in 1923). Prima propunere in acest sens, facuta de Aristide Briand (ministru francez de justitie), a fost respinsa (nov. 1914). Dar atunci cand Primul-Lord al Amiralitatii (UK) Winston Churchill a prezentat planul de atac asupra Dardanellelor, acesta a fost acceptat. Numai ca insusi Churchill se bazase pe informatii eronate despre slabiciunea otomanilor din acea peninsula strategica...

...Asa se explica de ce primele atacuri ale aliatilor impotriva rezistentei otomane de pe uscat s-au purtat de pe nave de razboi. Campania navala de fortare a stramtorii Dardanelle, inceputa la 19 februarie 1914, a esuat lamentabil. Numeroase nave ale puternicei flote de razboi aliate au fost distruse, fie de mine marine, fie de bombardamentul de pe uscat. In acele circumstante grave, aliatii au decis sa forteze trecerea prin invadarea uscatului, adica a peninsulei Gallipoli. Crancenele lupte s-au dat din 25 aprilie 1914 si pana la retragerea ultimelor trupe britanice, la 9 ianuarie 1915. Armata turca a facut fata cu brio armatelor aliate, iar vara lui 1915, cu calduri toride, a facut ravagii in randul aliatilor. Turcii erau condusi de Mustafa Kemal (34 de ani pe atunci) si generalul german Otto von Sanders. Cand Bulgaria s-a alaturat germanilor, atunci accesul Puterilor Centrale spre Turcia se putea face pe uscat. Britanicii au incercat in zadar sa deschida un al doilea front in Grecia. Batalia pentru Gallipoli fusese un urias succes al Imperiului Otoman.

Cel mai imporant efect al acestei mari victorii a constat in trezirea spiritului nationalist al turcilor. Aceasta a avut o importanta esentiala cand, dupa caderea Imperiului Otoman, Razboiul de Independenta a Turciei a condus la victoria fortelor revolutionare, la formarea Republicii Turcia si la reformele moderne aplicate de primul presedinte, Mustafa Kemal devenit "Atatürk" - adica "Parintele Patriei", denumire interzisa oricarui alt turc.

PAUL IOAN

Istoria bombardamentelor aeriene a cunoscut o rapida cursa a modernizarii, simultan cu o accelerare a mijloacelor de aparare si contracarare. Cronologic, primul bombardament tactic s-a produs in Libia, la 1 noiembrie 1911, cand pilotul italian Giulio Gavotti a aruncat cu mana bombe asupra pozitiilor turcesti - era razboiul italo-turc din 1911-1912. Acelasi "bombardament aerian manual" s-a produs si in cazul primei batalii de pe raul Marne (langa Paris), septembrie 1914, cand un pilot german aflat in zbor de recunoastere deasupra Parisului a aruncat dintr-un aparat "Taube" (Porumbita) bombe asupra catedralei Notre Dame.

Bombardamentele aeriene strategice ale Imperiului German contra aliatilor, si in special impotriva unor tinte militaro-economice din Anglia au inceput in forta. Kaiserul Wilhelm al II-lea a ordonat raidurile cu zepeline, care au debutat la 9 ianuarie 1915. Dar liderul german a interzis bombardarea Londrei, deoarece era ruda cu familia regala britanica. Insa interdictia a fost ridicata in mai 1915, cand englezii au atacat orase germane. Dar eficienta zepelinelor a fost redusa, ca si precizia bombelor aruncate in zone populate. Au fost 51 de astfel de raiduri, cu 84 de aparate, din care 30 doborate (1916). Nemtii au abandonat zepelinele si au decis folosirea aparatelor moderne, adica a avioanelor de tip bombardiere grele "Gotha" (raiduri de noapte din 1917) si bombardiere gigant tip "R", multimotor. Avantajul acestora fata de zepeline era covarsitor, astfel ca ele au produs pagube de miliarde de lire sterline, dar per total acest efort a fost mai putin eficient decat sperau germanii. Serviciul Aerian al Marinei Regale britanice a ripostat cu bombardamente asupra zonelor industriale germane. De asemenea, "teroarea aeriana" a condus la dezvoltarea rapida a artileriei anti-aeriene si la modernizarea aparatelor rapide numite "interceptoare", care vanau in mare viteza bombardiere grele, care nu puteau face manevre de aparare cu usurinta si erau obligate sa zboare la mare altitudine. Britanicii au folosit si avioane amfibii sau hidroavioane. Totodata, britanicii au folosit prima oara un port-avion pentru a lansa un raid contra pozitiilor inamice, la 18 aprilie 1918.

Aceasta afirmatie apartine maresalului viconte Hugh Trenchard, poreclit "Parintele fortelor aeriene regale" (UK) si care a fost un adept convins al bombardamentelor aeriene strategice, ca sprijin de distrugere materiala si morala a inamicului. In realitate, toate puterile principale implicate in Primul Razboi Mondial au avut in dotare bombardiere usoare si grele, pe care in perioada interbelica le-au modernizat in special in privinta preciziei si frecventei de tragere. Vor aparea si bazele aeriene mobile, port-avioanele, dar se vor dezvolta si radarele si artileria antiaeriana.

PAUL IOAN