Primul Razboi Mondial

Scris de Admin 20.12.05 21:12

Rezumarea primului mesaj :

Primul Razboi Mondial
http://www.clopotel.ro/enciclopedia/Razboaie_Primul_Razboi_Mondial-432.html

Scris de Admin 11.07.09 14:43

Desfasurarea primului razboi mondial

Voi relua discutia de la participarea tarii noastre la primul razboi mondial.
Ca
si in alte situatii din decursul istoriei, liderii politici de la
inceputul secolului al XX- lea, pusi in fata iminentei razboiului, au
adoptat neutralitatea. Carol I si-ar fi dorit sa participe la
conflagratia moniala inca din anul 1914 cand, la intrunirea Consiliului
de Coroana, de pe 3 august, isi manifesta simpatia pentru Puterile
Centrale, intre care se afla si Germania, aducand in discutie si
tratatul pe care il semnase in 1883. Insa nu obtine sprijinul
politicienilor, care opteaza pentru o " expectativa armata." Chiar daca
la 27 septembrie 1914 Carol I moare, aceasta situatie nu se va schimba.
Abia
in luna august a anului 1916, Romania se hotaraste, in sfarsit, in ce
tabara va lupta: Antanta, pentru a elibera Transilvania si nordul
Bucovinei de sub stapanirea autro- ungara. Lupta romanilor se cerea
sustinuta insa si de aliatii nostri rusi, care au refuzat sa ne acorde
ajutor. In aceste conditii, teritoriul tarii, in afara de Moldova, este
ocupat, iar administratia Romaniei se retrage la Iasi. In cele din
urma, rusii au fost obligati sa trimita intariri masive pe frontul
romanesc, pentru a se evita o invazie germana in sudul Rusiei. Dupa mai
multe lupte de mica amploare, armata germana a fost oprita din
avansare, la mijlocul lunii ianuarie a anului 1917.
Pe
parcursul anului 1917, armata romana, sustinuta de cea rusa, participa
la obtinerea victoriilor de la Marasti, Marasesti si Oituz. Imperiul
Tarist incepe insa sa fie zdruncinat de lupte politice interne si de un
razboi civil, ce aveau sa conduca la instaurarea regimului bolsevic.
Revolutia din octombrie, cum este cunoscuta, si preluarea conducerii
Imperiului Rus de catre bolsevici, pe 7 noiembrie 1917, ne-au scos
principalul aliat din razboi. Rusii au incheiat pace separata cu
Puterile Centrale, pe 3 martie 1918, la Brest- Litovsk. Romania, ramasa
singura, nu a avut alta alternativa decat sa iasa si ea din razboi si
sa incheie pacea, la Bucuresti.
Insa, dupa ofensiva de la Salonic,
prin care Bulgaria a fost scoasa din razboi, tara noastra a reintrat in
razboi, pe 10 noiembrie 1918, cu o zi inainte de semnarea armistitiului
de incheiere a primului razboi mondial, in padurea Compiegne. Asadar,
sfarsitul razboiului ne-a gasit in tabara invingatorilor, ceea ce a
facut posibila Marea Unire.

Scris de Admin 14.03.09 16:23

O inventie de mii de ani: razboiul chimic
Sintagma de razboi chimic cu subdiviziunile sale lingvistice, ideologice sau politice, de la caz la caz: razboi biologic, arme biologice, chimice, razboi nuclear, a inceput sa fie intens mediatizata cu precadere in timpul si dupa prima conflagratie mondiala si a atins apogeul in secolul nostru cand este un termen la moda, desi fenomenul in sine constituie apanajul marilor puteri care detin asemenea arme de distrugere in masa: Federatia Rusa, America, tari din Asia si lumea islamica. Adeseori traim cu falsa impresie ca lumea contemporana per ansamblu a inventat, valorificat si diversificat categoriile de arme amintite, alaturi de cele conventionale sau non-conventionale, idee preconceputa si total gresita. Este trecut sub tacere teribilul foc grecesc (inventat de un filosof din Atena pe nume Proclus) care a tinut secole de-a randul la distanta pe dusmanii din exterior ai Bizantului sau aruncarea cadavrelor contaminate de ciuma, cu ajutorul catapultelor deasupra zidurilor cetatii Genova, prin acostarea celor trei galere venite de prin departarile Levantului si folosirea gazelor toxice in timpul Primului Razboi Mondial de catre armatele germane pe fronturile de Vest.
Pana mai ieri, eram obisnuiti sa credem ca folosirea pe scara larga a unor proiectile non-conventionale care provocau pagube mai mari decat cele conventionale prin utilizarea unor compusi chimici larg raspanditi astazi in industrie: petrol, fosfor, metan, elemente radioactive, ar tine mai degraba de lumea moderna si contemporana, iar amintirea unor razboaie din Antichitate sau Evul Mediu in care s-au utilizat asemenea arme de distrugere in masa era considerata de domeniul legendelor si al fantasticului, ori, descoperirea pe care v-o propun spre analiza arata ca lucrurile stau in realitate cu totul altfel.
Războiul chimic era practicat în urmă cu 1.800 de ani, potrivit cercetătorilor britanici, care au descoperit, într-un tunel din Siria, rămăşiţele unor soldaţi romani ucişi de perşi cu un gaz toxic, ce avea în compoziţie cristale de sulf şi bitum, informează publicaţia The Independent.
Dovezile celui mai vechi război chimic cunoscut până în prezent au fost descoperite la un sit arheologic din deşertul Siriei, unde, în anul 256 d.Cr., 20 de soldaţi romani au fost asfixiaţi într-un tunel de inamicii perşi, prin gazare cu un amestec de bitum şi sulf.

Cadavrele soldaţilor romani purtând armuri au fost descoperite în urmă cu 70 de ani, dar abia recent cercetătorii au identificat cauza morţii.
Se pare că soldaţii romani făceau parte dintr-o garnizoană care săpa tuneluri în jurul oraşului antic Dura-Europos, pentru a-i contraataca pe inamicii perşi, care luaseră cu asalt cetatea şi săpau, la rândul lor, tuneluri pentru a mina zidurile localităţii.
Analiza substanţelor găsite în situl arheologic, precum şi modul în care erau dispuse cadavrele romanilor au indicat faptul că aceştia au fost ucişi deliberat, în numai câteva minute, cu un gaz toxic.
“Perşii au aflat că romanii săpau tunelul şi le-au pregătit o «surpriză». Cred că au plasat dispozitive de aprindere a focului în galerie şi, în momentul în care romanii au intrat, au dat drumul gazului toxic. Romanii şi-au pierdut cunoştinţa în câteva minute şi, după alte câteva minute, şi-au pierdut viaţa. Dovezile de la Dura arată că perşii erau la fel de buni cunoscători ai strategiilor de război ca şi romanii”, a spus cercetătorul Simon James, de la Universitatea din Leicester, unul dintre autorii studiului.

Scris de Admin 16.12.08 19:39

Abatorul primului Razboi Mondial


Desfasurata intre 21 februarie 1916 si 19 decembrie 1916, batalia de la Verdun, din primul Razboi Mondial, a fost numita si „Abatorul”, deoarece numarul de morti, raniti si disparuti in aceasta batalie a fost enorm, depasind 700.000 de oameni. A fost cea mai lunga si mai sangeroasa batalie din primul Razboi Mondial, in aceasta lupta fiind implicati doua milioane de oameni. Batalia a inceput la 21 februarie 1916, atunci cand germanii au lansat o ofensiva masiva impotriva localitatii Verdun, unul dintre cele mai importante puncte din linia de aparare franceza. Asezarea in sine era vulnerabila – inconjurata de ape si, aparent, usor de cucerit – era si un important nod de cale ferata si de drumuri rutiere, insa germanii au ales-o, mai ales, pentru forta ei simbolica, deoarece Verdun era o localitate incarcata de mituri dragi francezilor. Aici, s-a semnat, in 843, celebrul „Pact de la Verdun”, moment in care Lothar I a lasat Lorena fiului sau, Lothar al II-lea. Dupa moartea acestuia, Lorena a devenit subiect de disputa intre conducatorii regatului franc de apus (Franta de azi) si regatul franc de rasarit (Viitoarea Germanie). Planul de atac pentru scoaterea Frantei din razboi a fost facut de catre contele von Schlieffen, care planuia un atac prin teritoriul Belgiei si, eventual, prin cel al Olandei, cu un atac de invaluire asupra Parisului si fortarea guvernului francez la capitulare. Planul parea sa functioneze initial, trupele germane trecand prin Belgia cu o viteza apreciabila. Insa in noiembrie 1914, ofensiva germana a fost blocata de trupele aliate, la doar 40 km de Paris. Soldatii Antantei au reusit, apoi, sa mai impinga armatele inamice cateva zeci de kilometri inapoi, fortificand linia frontului pe aceste coordonate. Razboiul s-a transformat dintr-un razboi de manevre intr-unul de pozitii. Fiecarei tabere ii era mai usor sa reziste pe pozitii decat sa atace. Fiecare atac se solda cu pierderi semnificative. Astfel, in februarie 1916, s-a decis inceperea ofensivei de la Verdun de catre Imperiul German. Calculele istoricilor estimeaza ca, pentru fiecare kilometru patrat de teritoriu pierdut sau castigat de Puterile Centrale in zona, s-au pierdut sute de oameni. Macelul a culminat cu noptile de groaza in care s-au pierdut cateva zeci de mii de oameni in doar doua nopti. In timpul fazei de inceput a bataliei de la Verdun, a aparut, pentru prima oara, conceptia tactica a superioritatii aeriene. In timpul pregatirii atacului, germanii au realizat o mare concentrare de avioane de lupta in apropierea fortaretelor si, la inceputul atacului, au doborat sau au impiedicat decolarea tuturor avioanelor aliate, de recunoastere. Aceasta a permis avioanelor de recunoastere si bombardierelor germane sa opereze fara a putea fi impiedicate sa-si duca misiunea la indeplinire. Francezii au contraatacat rapid, deplasand escadrilles de chase din alte sectoare, pentru a recastiga suprematia aeriana. In spatiul aerian ingust de deasupra Verdunului, s-au dat lupte grele, pentru succesul operatiunilor de recunoastere aeriana. Forturile care inconjurau orasul Verdun, Douamont si Vaux au fost primele tinte ale fortelor militare germane. Erik von Falkenhayn, seful Statului Major german, a sperat ca, prin concentrarea tuturor resurselor germane, sa poata izola trupele franceze in aceasta zona si, in cele din urma, sa-si infranga adversarul, prin superioritate numerica si determinare, indiferent de costurile umane. Dupa cel mai puternic bombardament de artilerie de pana atunci si cu pierderi extrem de numeroase, Falkenhayn a reusit sa ocupe forturile Donamont si Vaux. Cu toate acestea, sub conducerea inspirata a generalilor Nivelle si Pétain, Verdunul nu a fost cucerit. O ofensiva britanica pe raul Somme a usurat presiunea asupra orasului Verdun (iulie 1916), iar pana in decembrie, francezii au reusit sa recupereze o mare parte din teritoriul pierdut. Despovarati, intr-o oarecare masura, dupa batalia de pe Somme, francezii si-au reluat pozitiile, prin intermediul unor contraatacuri, la 24 octombrie si 15 decembrie 1916. Desi rezistenta pe care au opus-o francezii s-a dovedit cruciala pentru moralul armatei, aceasta batalie a fost un nou exemplu in ceea ce priveste masivele costuri umane pe care le-a presupus razboiul de transee din primul Razboi Mondial, in care circa 400.000 de soldati din trupele aliate si 350.000 de soldati germani si-au pierdut viata pe o suprafata de numai cativa kilometri patrati. Intentia germanilor fusese sa declanseze o batalie prin care sa erodeze fortele franceze, sperand ca, ulterior, sa poata distruge armata franceza. In final, germanii au avut parte de aproape la fel de multe victime ca si francezii. Batalia de la Verdun a dat si numele de „poilus” soldatilor armatei franceze. Pletosi, nerasi, murdari si acoperiti de noroaiele din mlastinile Verdunului, „poilus” au fost un subiect tabu multa vreme pentru civilii francezi. Felul jalnic in care aratau a fost ascuns sistematic populatiei Frantei, putinele fotografii existente aratand doar ceea ce dorea Ministerul de Razboi sa arate. In perimetrul in care a avut loc celebra batalie de la Verdun si care este, in fiecare an, in luna noiembrie, loc de aduceri aminte si de comemorare a celor cazuti pe front, autoritatile franceze au ridicat un impresionant monument in care sunt adapostite osemintele a peste 100.000 de soldati. In ultimele decenii, Verdun a devenit un simbol al reconcilierii franco-germane. La Verdun, si-au pierdut viata si 2.746 de soldati romani. Ei isi dorm somnul de veci in 46 de amplasamente din regiune. Bataliile s-au purtat cu un armament nou, performant si cu scopul precis de a ucide in masa. Razboiul este considerat primul razboi industrializat al omenirii. O industrie terifiant de precisa, cu obiectivul unic de a secera vieti. Fiecare armata si-a folosit aviatia ca un obiect de propaganda, datorita multor simboluri pe care aceasta le reprezinta. Avionul era considerat o forma a libertatii de care soldatii inrobiti in transee trebuiau sa-si aduca aminte si tot el reprezenta varful de lance al tehnologiei vremii. Grenadele folosite de ambele tabere erau de mai multe feluri. S-au folosit de la grenade fumigene pana la grenadele explozive si grenadele cu schije de toate tipurile. Datorita acestora, se cunosc inca cel putin doua accesorii, inventate pentru a le contracara: masca de gaze si casca metalica impotriva schijelor. Folosirea lor a emis greutati de ambele parti, datorita sistemului de numarare si aruncare. Mobilizarea fiind generala de ambele parti, multi soldati nu stiau sa numere destul de repede sau se incurcau, declansand explozia unei grenade in propria lor tabara. Fara indoiala, cele mai folosite arme au fost piesele de artilerie. Au existat in toate calibrele si formele posibile. De la calibrul 60 mm, folosit impotriva infanteriei la inceputul razboiului, pana la giganticul tun Big Bertha, tunul urias folosit de germani in ultimii ani ai razboiului pentru a bombarda Parisul, din spatele liniilor frontului. De la artileria folosita impotriva infanteriei si pana la cea folosita impotriva avioanelor si a tancurilor. Avioanele au fost folosite destul de sporadic in bombardamente. Cea mai avansata arma creata si folosita in acest razboi ramane, totusi, tancul. Inventat initial de Aliati si, mai apoi, copiat de germani, tancul a fost arma care a pus capat razboiului de transee. Tancul a fost folosit ca suport pentru infanterie. S-ar putea asemana cu un scut mobil pentru soldatii pe care-i apara. Primul model a fost Matilda, creat de englezi. Acesta era dotat cu doua mitraliere laterale, care aveau unicul scop de a oferi o oarece paza vehiculului, nu erau folosite pentru a ataca propriu zis; pentru aceasta, exista infanteria din spatele tancului. Mai tarziu, a fost dotat si cu un mic tun pentru atac. Francezii au fost, si ei, rapizi in a-si copia aliatii, insa modelele lor s-au dovedi a fi ineficiente. Erik von Falkenhaym Apreciat de imparatul german Wilhelm al II-lea, generalul german a ocupat si functia de ministru de Razboi, intre anii 1913 si 1915. Imediat dupa izbucnirea primului Razboi Mondial, Falkenhayn a fost numit sef al Marelui Stat Major al armatei germane. Din aceasta postura, Falkenhaym a respins planul unei ofensive germane in Rasarit, plan sustinut de Hindenburg si Ludendorff, din cauza „imensitatii spatiului”, scopul sau fiind acela de a obtine o victorie pe frontul de vest, prin „vlaguirea inamicului”. In urma esecului inregistrat in batalia de la Verdun si a uriaselor pierderi umane suferite, a fost obligat sa-i cedeze locul, la 29 august 1916, lui Hindenburg. Falkenhaym a fost numit comandant sef al fortelor germano-austriece care au atacat, in 1916, Romania, apoi, comandant in Palestina (1917-1918) si Lituania (1918). In 1921, a publicat Campania Armatei a II-a impotriva Romaniei. Henri-Philippe Pétain Ofiter al armatei franceze, Pétain a parcurs toate gradele militare, pana la acela de general. In timpul primului Razboi Mondial, dupa ce a oprit inaintarea trupelor germane la Verdun, a devenit erou national. In 1917, a fost numit comandant suprem al armatei franceze, iar in anul urmator a fost avansat la gradul de maresal. Sub comanda sa, armatele franceze au luat parte la ofensiva finala victorioasa, condusa de maresalul Ferdinand Foch, in 1918. Pétain a luptat in Maroc, in 1926, si a devenit ministru de Razboi in 1934. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, a condus guvernul de la Vichy. Guvernul sau a fost unul extrem de autoritar, sprijinit de fascistii francezi, care a emis o serie de legi antisemite. Dupa invadarea Frantei de catre Aliati in 1944, Pétain a fost luat de nazisti in Germania. S-a intors de buna voie in Franta, in 1945, pentru a raspunde acuzatiei de tradare si a fost condamnat la moarte. Presedintele Charles de Gaulle i-a comutat pedeapsa in detentie solitara, pe viata. Pétain a fost inchis intr-o fortareata pe Insula d’Yeu, din largul coastei de vest a Frantei, unde si-a petrecut ultimii ani de viata. pe larg [...]

Scris de Admin 02.12.08 17:32

Eroii militari romani cazuti in Primul Razboi Mondial vor avea de acum un loc de cinste in Slovenia
Luni, 1 decembrie a.c., la ora 12.00, Oficiul National pentru Cultul Eroilor impreuna cu Ambasada Romaniei la Ljubljana a organizat ceremonia dezvelirii Monumentului eroilor romani ridicat in localitatea Branik, situata la circa 100 km de Ljubljana transmite Romanian Global News.

Scris de Admin 28.10.08 17:07

Veteran italian intrat în istorie

DISPARIŢIE. Ultimul combatant italian din Primul Război Mondial, Delfino Borroni, a murit duminică, la vârsta de 110 ani, în locuinţa sa din Lombardia, potrivit televiziunilor italiene, citate de France Presse. [Citeste]

Scris de Admin 30.07.08 15:26

Atacul turco-german asupra Suezului


La 2 august 1914 a fost semnat un pact militar germano-turc, care a situat dintr-o data Imperiul Otoman, ramas suveranul teoretic al Egiptului, printre beligerantii primului Razboi Mondial. Istmul Suez a devenit, in acest fel, una din pozitiile strategice esentiale ale razboiului si un virtual camp de batalie, intrucat, de la inceputul ostilitatilor, armata turca a capatat instructori si material german. Sultanul Mehmed al V-lea a abandonat puterea in mainile unui triumvirat dictatorial, din care s-a desprins in prim plan figura lui Enver Pasa, un tanar ofiter de treizeci si doi de ani, poreclit Napoleonik, pentru ca realizase 18 Brumar al sau, jucand rolul principal in rasturnarea sultanului si se proclamase singur ministru de razboi si seful statului major general pe larg [...]

Scris de Admin 21.07.08 19:09

Primul bombardament aerian a avut loc în 1911

http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=15384

Primul bombardament aerian a fost efectuat în anul 1911, de un pilot italian, în timpul războiului cu Turcia pentru posesia Libiei. De la bordul avionului său, un Bleriot XI, pilotul a lansat – cu mîna – 3 bombe asupra unei ţinte din Libia. Bombardamentul aerian a fost apoi folosit pe larg, începînd cu primul război mondial, cînd se făcea la vedere şi cu bombe cărora deseori li se aprindea fitilul înainte de a fi lansate, cum se proceda cu bombele de mînă. Primul bombardament aerian asupra Capitalei României a fost efectuat, de către nemţi, în toamna anului 1916 – prima victimă a fost un copil, Corina, fetiţa poetului Şt. O. Iosif, mort cu 3 ani înainte. Cei doi – tatăl şi fiica – sînt înmormîntaţi alături, la Cimitirul Bellu.

Scris de Admin 26.05.08 16:40

Ultimul veteran american din Primul Razboi Mondial, la 107 ani
Frank Woodruff Buckles, singurul american in viata dintre cei care au a luptat in Primul Razboi Mondial a fost sarbatorit duminica, la Memorialul Libertatii, din Washington DC, cu prilejul Zilei Amintirii – “Memoral Day”, sarbatorita astazi in Statele Unite.
In varsta de 107 ani, Buckles a primit si un cadou: drapelul american arborat langa monument.
Longevivul supravietuitor al primei conflagratii mondiale traieste intr-un oras din statul Virginia de Vest. De cand s-a aflat, acum doi ani, ca el este ultimul supravietuitor american al acelui razboi, Buckles a fost invitat la Pentagon, a fost primit de presedintele Bush si a participat, calare, la o defilare cu prilejul Zilei Armatei, in statul sau. De asemenea, oficialitatile i-au rezervat un loc de mormant in Cimitirul National Arlingto.
Dupa ce Statele Unite au intrat in Primul Razboi Mondial, in aprilie 1917, Buckles, nascut in 1901, s-a prezentat la mai multe centre de recrutare, dar a fost respins si de puscasii marini si de marina militara. In cele din urma, l-a convins pe un capitan de infanterie sa-l incorporeze, explicandu-i ca in statul Missouri, unde s-a nascut, nasterile nu erau inregistrate in registre publice, ceea era, desigur, fals.

Scris de Admin 13.03.08 13:05

Ultimul veteran francez din primul război mondial a murit la vârsta de 110 ani

Ultimul veteran francez supravietuitor al primului razboi mondial a murit la varsta de 110 ani, transmite BBC. Moartea lui Lazare Ponticelli a fost anuntata de presedintele Nicolas Sarkozy, care si-a exprimat respectul pentru ultimul "poilu", numele sub care erau cunoscuti veteranii francezi ai primei conflagratii mondiale.

"Astazi, exprim aici emotia adanca a natiunii si o tristete nesfarsita", a afirmat liderul de la Elysee.
Nascut in Emilia Romagna (Italia), la 7 decembrie 1897, Ponticelli a mintit in legatura cu varsta sa, pentru a se putea alatura Legiunii Straine in 1914, la varsta de 16 ani.
BBC precizeaza ca exista alti cativa veterani ai primului razboi mondial in cateva tari, intre care pilotul britanic Henry Allingham si artileristul Franz Kunstler, ce fusese incorporat in armata austro-ungara.
Ultimul veteran german al primului razboi mondial a murit in luna ianuarie a acestui an.
Ponticelli a refuzat initial oferta
guvernului francez de a avea funeralii nationale, insa a acceptat in final "in numele tuturor celor care au murit, barbati si femei".

Scris de Admin 08.03.08 8:37

Bush l-a onorat pe ultimul veteran american din Primul Război Mondial
Sâmbătă 08 martie 2008, 00:54

Preşedintele George W. Bush le-a adus un omagiu veteranilor americani care au luptat în Primul Război Mondial. La ceremonia care a avut loc la Casa Albă a fost prezent, însă, doar un singur... continuare

Scris de Admin 03.02.08 20:12

O aniversare/comemorare de 90 de ani, “Enciclopedia Primului Război Mondial”, apărută la Editura Teora ne reconfirmă faptul că evenimentele de acum 90 de ani au stat la baza evolutiei secolului XX, cu urmări până în zilele noastre. Iată câteva idei care vin să completeze un univers informational destul de deficitar si controversat azi. ¤ Părerea autorilor este că fenomenul globalizării a început deja de atunci, tot mai puternicele interventii americane răsturnând ordinea europeană, considerată imuabilă. Au gresit cei ce nu au tinut cont de uriasa fortă a Americii de a produce si de... îngustimea Oceanului Atlantic.
¤ Un ciudat punct de vedere german ne îndeamnă să nu ne simplificăm conceptiile: ”Nota lui Wilson (…) dovedeste că dorinta de a ne distruge, care i-a determinat pe dusmanii nostri să provoace războiul în 1914 nu a slăbit”, spunea atunci Hindenburg în persoană.
¤ Primul Anschluss are loc acum: după război Austria se proclamă republică si se uneste cu Germania. Nesilită.
¤ Unii români ardeleni (C.N.R.C.) solicită guvernul Ungariei să-i recunoască puterea asupra Transilvaniei. Au loc evenimente neplăcute si prea putin cunoscute: “...conflictul armatei române cu extremistii unguri din Lupeni si Vulcan” .
¤ După ce Occidentul a aruncat armele, Estul abia începe răfuielile: un război ruso-polon, nedeclarat (în care se remarcă maresalul Tuhacevschi, împuscat, mai târziu, de Stalin); după ce polonezii ocupă Brestul, bolsevicii se aruncă împotriva Varsoviei.
¤ În privinta împărtirii Banatului, Londra este cea care dictează frontiera cu sârbii; teritoriul se află, conform autorilor cărtii, “sub ocupatie aliată franco-sârbă…”
¤ La Paris se fixează între unguri si români o “tară a nimănui” ; Kun Bela trimite la Moscova o radiogramă în care deplânge “tendintele anexioniste ale uneia din puterile burgheze vecine”.
¤ Saarul e revendicat de francezi. Intervin negativ americanii si regiunea trece pentru 15 ani la Societatea Natiunilor. Wilson nu e de acord cu spolierea exagerată a Germaniei.
¤ Armata română atacă Armata Rosie Ungară ; britanicii decid ce ar trebui să facă sau nu românii în Ungaria. “Distrugeti podurile pe Tisa!” sună un prim ordin de atac român. Lenin îl ajută pe Kun Bela, trimitând trupe în Bucovina. Românii si cehoslovacii sunt denuntati de francezi, cum că actiunile lor armate întrerup „circulatia strategică între Moscova-Budapesta-Viena”; rusii amenintă direct România; românii confiscă locomotivele din…Transilvania; cehoslovacii încalcă granitele Ungariei; România răspunde “cererii de ajutor a Poloniei”; în consecintă are loc un contraatac ugro-ucrainean (rusii aveau alte treburi, revolutionare). Se delimitează, la Tratatul de pace, Ungaria de România prin asa-numita “Linie Clemenceau”, ungurii dorind ca armata română să respecte această linie.
¤ China refuză prevederile tratatelor de la Versailles; un fost ministru ungar spune că “singura putere în măsură a lichida bolsevismul din Centrul Europei e România”. Însă are loc o grevă generală muncitoresc-europeană în sprijinul Ungariei; dar e prea târziu pentru socialisti si Kun Bela se refugiază în Austria. După înlocuirea lui cu Horthy, gen.Mărdărescu adresează o proclamatie conform căreia “românii nu sunt vinovati de aducerea la cârmă a guvernului actual” (de parcă nu acesta ar fi fost scopul, plecarea stângii, ce a avut un efect reactionar, până la urmă).
¤ Românii îsi retrag trupele si din Polonia.
¤ I.I.C.Brătianu afirmă că SUA, „geloasă că nu a luat petrolul românesc”, îi sustine pe unguri; un fost presedinte al Sfaturilor unguresti, Garbay Sandor, cere azil politic în România. Horthy afirmă: „ Cel mai mare adversar al meu si-al tării mele e România, cu care nu voi discuta decât prin forta armelor. “ Halal recunostintă din partea a(d)miralului fără flotă.
...

Scris de Admin 24.01.08 17:43

Veteranii centenari ai Primului Razboi Mondial
Francezul Lazare Ponticelli, ultimul supravietuitor al conflagratiei de la inceputul secolului trecut, nu-si doreste atentia presei sau onoruri nationale.

Povestea ultimului veteran francez supravietuitor al Primului Razboi Mondial, Lazare Ponticelli, a suscitat, saptamana aceasta, interesul presei franceze, care a evidentiat ca eroii de altadata au preferat sa-si traiasca viata in anonimat.

Lazare Ponticelli, in varsta de 110 ani, a ajuns [...]

Scris de Admin 23.12.07 17:45

Spion in slujba Majestatii Sale http://www.fundatiaromanamontreal.org/nr_59-balint.htm

Nicolae BALINT,
Tg. Mures

A fost ofiter in armata austro-ungara, dar a refuzat sa lupte intr-un razboi care nu era al lui. La scurt timp dupa incepe-rea Primei Mari conflagratii a secolului XX, aflat pe frontul din Galitia, a dezer-tat, ajungand apoi in Romania. Florian Bogdan - un muresean cu o biografie atipica - fost inginer in viata civila, dupa dezertarea sa din armata impe-riala, a fost cooptat ca ofiter de infor-matii si contraspionaj in Armata regala romana. La terminarea razboiului, Bogdan a fost desemnat parlamentar in primul Parlament al Romaniei reintre-gite. In timpul razboiului, actiunile sale pe linie de informatii si contraspionaj s-au dovedit deosebit de utile pentru pregatirea actiunii din data de 14 august 1916, moment in care Marele Cartier General al Armatei romane - conform Conventiei politico-militare incheiate cu puterile Antantei - a pus in aplicare Planul de operatii “Ipoteza Z”.

Momentul ales - 14 august 1916 - era nefavorabil atat Romaniei, cat si Antantei, mai ales datorita situatiei precare a acesteia din urma pe fronturile europene. Totusi, con-form intelegerilor convenite anterior, in noaptea de 14/15 august 1916, importante efec-tive ale armatei romane au trecut Carpatii in Transilvania, unde au eliberat mai multe orase, printre care Brasov si Toplita. Fara a fi fost pregatita in mod deosebit, opera-tiunea din zona Borsec - condusa de Florian Bogdan - a fost una exemplara, deoarece s-a desfasurat fara nici un fel de incidente. Ea ar putea figura in orice manual de specialitate pentru cei ce se pregatesc pentru misiuni speciale in adancimea dispozi-tivului inamic.

Nascut la 19 martie 1876, la Faragau, langa Reghin, Florian Bogdan a absolvit in 1899 cu rezultate de exceptie Politehnica Regala din Budapesta fiind declarat “diplomat in matematica, geodezie, constructii de case, poduri, sosele, cai ferate, arhitectura si topografie”. Timp de aproape doi ani, pana in 1901, a lucrat in Ungaria la amenajarea lacului Balaton. Din anul 1901 si pana in 1902 a urmat Scoala militara de pioneri din Praga, la absolvirea acesteia fiindu-i acordat gradul de ofiter in armata austro-ungara. In anul 1902, Florian Bogdan a deschis un birou tehnic privat la Reghin - acesta va functiona timp de 12 ani - pentru amenajari funciare, indiguiri si irigari de terenuri, ridicari topografice pentru birourile cadastrale si notariale, planuri de mosii, harti de parchetare a padurilor pentru societatile de exploatare forestiera. Fiind un om deosebit de activ, in deplasarile sale prin Transilvania - pe jos, calare sau cu trenul - Florian Bogdan a cunoscut si a lucrat cu foarte multi oameni, tarani romani si maghiari, in special padurari, paznici de vanatoare, taietori de lemne, muncitori la fabricile de cherestea. Aceste relatii se vor dovedi deosebit de utile dupa ce va intra in serviciul de informatii al armatei romane, putand astfel sa dezvolte o vasta retea informativa pe teri-toriul Transilvaniei. In perioada premergatoare razboiului, impreuna cu alti intelec-tuali, a organizat la Reghin banca “Cerbul”, dupa model maghiar, destinata sa vina in ajutorul taranilor si a micilor intreprinzatori romani, categorii paupere in Transilvania datorita politicii de discriminare practicate de autoritatile maghiare. Inteligenta nativa si spirit deschis, Florian Bogdan cunostea foarte bine mai multe limbi straine: maghiara, germana, latina, franceza, ceha si rusa. In iulie 1914 a fost mobilizat in armata austro-ungara si incadrat ca sublocotenent in Regimentul 22 honvezi din Targu-Mures, iar la scurt timp a plecat pe frontul din Galitia. Luptator intr-un razboi care nu era al lui si ranit inca din primele zile, Bogdan nu a ezitat prea mult si s-a hotarat sa dezerteze si sa treaca Carpatii in Regatul Romaniei. Bun cunoscator al muntilor si al psihologiei oame-nilor de la munte, Florian Bogdan a trecut Carpatii fara peripetii. La scurt timp, a reu-sit sa-si aduca de la Reghin in Regatul Romaniei, sotia si pe cei doi copii, Romul si Delia.

In Bucuresti, Florian Bogdan a devenit o persoana foarte activa in cadrul “Ligii Culturale a Romanilor Ardeleni” ce functiona aici si milita pentru eliberarea Transilvaniei si alipirea ei la Regatul Romaniei. In Transilvania, dar mai ales dupa ce a trecut Carpatii, a cunoscut personalitati importante ale timpului sau, printre care Vasile Lucaciu, Liviu Rebreanu, Simion Mandrescu, Octavian Goga, Octavian Taslauanu, Ion I. C. Bratianu, regele Ferdinand I, Onisifor Ghibu, Nicolae Iorga si multi altii bucu-randu-se de aprecierea lor sincera. A fost incadrat ca inginer civil in Serviciul cadastral al armatei romane fiind subordonat unor militari de cariera. Cu aceasta ocazie, l-a cunoscut si a legat o sincera prietenie cu maiorul Eliade, tatal filosofului de mai tarziu, Mircea Eliade. Ca fapt divers, inainte de a fi angajat in armata romana, Bogdan a realizat primul plan cadastral al orasului Bucuresti. Intrat in serviciul armatei, Bogdan a fost remarcat rapid pentru inteligenta sa nativa, cunostintele pe care le avea in diverse domenii, dar mai ales pentru faptul ca vorbea fluent mai multe limbi straine si cunostea foarte bine din punct de vedere geografic spatiul transilvanean si avea multe cunostinte in regiune. Dupa mai putin de trei luni, Bogdan a fost mutat - tot ca civil - in cadrul Biroului Informatiilor unde se ocupa de realizarea sintezelor informative pe baza infor-matiilor culese din presa straina. Dupa alte cateva luni, Florian Bogdan a fost reactivat ca militar si incadrat in servicul de informatii si contrainformatii cu gradul de locotenent.

Prima si cea mai importanta misiune a sa a fost cea din zilele premergatoare inceperii operatiunilor armatei romane pe frontul din Transilvania. Detasamentul precursor incadrat cu 10 oameni si condus de lt.Florian Bogdan - a actionat initial ca o subunitate de infanterie - cercetare in adancimea dispozitivului inamic - in zona Borsec, Toplita, Gheorgheni, Bilbor. In aceasta calitate a reusit sa creeze bresa necesara in dispozitivul austro-ungar anihiland dispozitivul de paza de pe frontiera cu Romania, fapt ce a facilitat patrunderea rapida si prin surprindere pe acea directie a unitatilor regulate ale armatei romane. Dupa primele succese ale armatei romane, Detasamentul “Borsec” si-a stabilit punctul de comanda la Toplita, in castelul baronului Urmanczy. Prin oamenii sai, Bogdan a luat legatura cu retelele informative create de serviciile speciale romane in Transilvania inca din timp de pace. Una dintre cele mai eficiente retele de informatii aflata in adancimea dispozitivului armatei austo-ungare - retea care opera in zona Clujului si pe care Bogdan a reusit sa o contacteze imediat dupa intrarea Romaniei in razboi - a fost cea condusa de avocatul Amos Francu. In acelasi timp, Bogdan a desfasurat si actiuni de contraspionaj participand in mod direct la interogarea suspectilor de spionaj arestati de armata romana. Intr-o astfel de ocazie a fost recunoscut de un ofiter austriac, fost camarad de arme care, vadit surprins sa-l vada in uniforma armatei romane, i-a comunicat ca pe frontul din Galitia fusese dat disparut in misiune si nu dezertor. Bogdan a trait intens si amar momentul in care, intr-un timp foarte scurt, a trebuit ca impreuna cu Detasamentul “Borsec” si intreaga armata romana participanta la operatiunile din Transilvania sa se retraga peste Carpati. Detasamentul sau a fost desfiintat, iar cei 10 membri ai acestuia au trebuit sa se reintoarca la unitatile de care apartineau si de la care fusesera detasati pe o perioada limitata de timp. Florian Bogdan a mai indeplinit alte doua misiuni de informatii, dar in mod individual. Cu documente false si echipat cu uniforma armatei austro-ungare, Bogdan a reusit ca pe timpul retragerii armatei romane din Transilvania sa se infiltreze in dispozitivul inamic, in zona Sighisoara si Sibiu, si sa afle valoarea, componenta si dotarea tehnica a unita-tilor militare care se aflau la contact (in lupta directa) cu armata romana, dar si a celor de sprijin si de intarire.

Dupa retragerea armatei romane, a guvernului, Parlamentului si a familiei regale in Moldova, Florian Bogdan - avansat intre timp capitan - impreuna cu familia sa a parasit Bucurestiul stabilindu-se la Iasi. A participat apoi la operatiunile militare din Moldova, dar tot ca ofiter de informatii. Intr-unul din cele patru caiete de memorii ale sale sunt consemnate si impresiile referitoare la cazul lt. Ciulei, un ofiter roman condamnat la moarte ca suspect de tradare si dezertare la inamic (germani). Un caz destul complicat, dar al carui mister a putut fi inteles abia dupa ce doi ofiteri romani, lt. Ciulei si lt. col. Crainiceanu, au fost condamnati la moarte si executati. Ciulei a murit nevinovat, Crainiceanu in schimb si-a recunoscut vinovatia. In februarie 1917, cpt. Florian Bogdan a fost desemnat initial ca anchetator al cazului lt. Ciulei si ulterior ca aparator al aces-tuia. Din pacate, in ciuda eforturilor depuse - si acest lucru il va apasa toata viata - n-a reusit sa-l salveze, iar pe 10 februarie locotenetul a fost impuscat. A doua zi, pe 11 februarie 1917, colonelul Sturdza a dezertat la germani si s-a dovedit ca era in legatura cu lt. col. Crainiceanu care, in ancheta, a recunoscut ca intentiona sa dezerteze si el la germani iar lt. Ciulei nu avea nicio legatura cu cazul de tradare al colonelului Sturdza, murind nevinovat. Ca fapt divers, colonelul (tradator) Sturdza, comandant de unitate pe frontul din Moldova si fost profesor la Academia Militara, era admirat de foarte multi ofiteri tineri, pentru nivelul sau de pregatire deosebit. Din pacate, asa cum s-a vazut, la capitolul constiinta patriotica, colonelul Sturdza era sub orice critica. Printre tinerii ofiteri, admiratori ai acestuia, era si ofiterul de stat major, (maior pe atunci), viitor maresal si conducator al Romaniei, Ion Antonescu.

Situatia de tensiune diplomatica, existenta intre Regatul Romaniei si Austro-Ungaria inca de dinaintea izbucnirii Primului Razboi Mondial, a determinat factorii politici responsabili din Romania sa creeze retele informative eficiente pe acest teritoriu romanesc inca din timp de pace. Faptul in sine era mult usurat si datorita specificului zonei, locuita preponderent de etnici romani, fiecare dintre ei putand fi - in opinia servicilor de informatii romane - un prezumtiv colaborator. Dupa retragerea armatei romane din Transilvania (toamna anului 1916), retelele de informatii constituite aici au continuat sa furnizeze informatii, dar ele si-au reluat activitatea cu o si mai mare inten-sitate in anul 1918, in conditiile reintrarii Romaniei in razboi de partea Antantei, Serviciul de informatii si propaganda politica al Marelui Cartier General roman, condus de topliteanul Octavian Taslauanu activase intreaga sa retea din Ardeal si actiona acum impotriva grupurilor paramilitare bolsevice maghiare, asigurand operatiunea tactica de curatire a terenului in fata trupelor de linie romane, activitatea informativa si eliminarea fizica a unor inamici. Aceasta vasta actiune a fost coordonata de Octavian Taslauanu, secondat de lt. Ion Agarbiceanu si slt. aviator Aurel Esca. Tot in Transilvania mai actiona “Sectia Militara Secreta” a armatei romane, serviciu special compus din 31 de membri interni si 41 de colaboratori organizati in retele operative cu un rol deosebit in pregatirea Marii Uniri: spionaj si culegerea de informatii politice (sef - medicul Carol I. Sotel, evreu), procurarea de informatii cu caracter militar (sef - col. Emilian Savu), propaganda in favoarea Unirii (sef - inginerul de origine maghiara Gh. Chelemen), infiltrarea si actiunea in miscarea muncitoreasca din Transilvania (sef - preotul militar Iuliu Florian). Prin capacitatea lor personala, inteligenta, spirit de sacrificiu si patrio-tism, toti acesti luptatori pe frontul invizibil - inclusiv cpt. Florian Bogdan - au contribuit la realizarea Romaniei Mari. Au pus apoi primele “caramizi” la ceea ce avea sa insemne democratia romana interbelica. Dupa razboi, Bogdan a revenit in viata civila si a fost desemnat sa faca parte din primul Parlament al Romaniei reintregite, dar a preferat sa se retraga din politica si sa faca ceea ce stia cel mai bine: ingineria la biroul tehnic din Reghin. Bogdan a asistat neputincios si la rapitul teritorial din 1940, dar si la intrarea sovieticilor in Romania si inscrierea acestei tari pe orbita Moscovei. Florian Bogdan - care a inchis ochii pe data de 9 noiembrie 1965 - a facut parte dintr-o generatie care s-a identificat total si neconditionat cu destinul nefericit al unei tari si al unei generatii de luptatori.

Scris de Admin 29.11.07 13:47

Ostaşul român al Basarabiei la 1917

http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=665&idRubric=6863&idArticle=16029[/size

În vara-toamna anului 1917, neamul românesc din Basarabia a generat o elită de intelectuali şi politicieni, de preoţi şi, mai ales, locotenenţi şi sublocotenenţi, fruntaşi, simpli ostaşi şi marinari, care au decis crearea unui organ legiuitor al Basarabiei pe care l-au şi proclamat, cu toate formalităţile juridice în ordine, la 21 noiembrie (stil vechi) 1917, ora 12.00. Sfatul Ţării şi-a deschis atunci solemn prima sesiune în Sala Mare a Liceului nr. 3 de băieţi din Chişinău, astăzi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, sală devastată prin reparaţie de un fost rector al acestei academii. Evidenţiem aici rolul elitei militare basarabene de la 1917, formată, ca şi cea intelectuală, în fosta Rusie a Ţarului (aşa cum elita Ardealului s-a format în fostul Imperiu Austro-Ungar), fiindcă anume la Congresul militarilor basarabeni din 20-28 octombrie s-a luat decizia de a se crea neîntârziat Biroul de Organizare al Sfatului Ţării, birou care l-a şi legiferat şi constituit în numai o lună de zile, în condiţiile haosului politic şi administrativ instalat la Sankt Petersburg de bolşevicii lui Lenin şi Troţki.
Ofiţerimea şi ostaşii români care făceau parte din acel birou, genial stat- major al timpului, au reuşit să elaboreze, în noiembrie 1917, cea mai bună stratagemă politică a momentului - votul liber, secret şi universal (insignifiant atunci în Europa), reforma agrară şi şcolarizarea obligatorie - şi să aleagă un parlament democratic şi reprezentativ, profesional şi responsabil, moral şi martir (cum vor arăta timpurile), care a şi decis, după adunările care au avut loc în primăvara şi vara anului 1917 (vezi introducerea alfabetului latin în mai 1917), cel mai bun drum politic, social şi economic pentru Basarabia, dar şi pentru România întregită, salvând-o de la genocidul bolşevic, declanşat în Rusia.
Ideea reunirii Basarabiei cu întreg neamul românesc a fost puternică şi vie în Basarabia în toată perioada de după ocuparea din 1812, din Basarabia venind şi un puternic impuls al Unirii Principatelor. Dar anume la congresele militarilor basarabeni, care au avut loc la Odesa şi Chişinău în 1917, s-a luat decizia, epocală pentru acele timpuri (când vechiul regat controla doar o parte a Moldovei istorice), de reunire cu România (soluţie votată mai apoi şi de ardeleni, şi de bucovineni). Eroilor militari basarabeni ai anului 1917, dintre care cel mai aproape de Dumnezeu a fost preotul militar Alexie Mateevici, glorie veşnică!

Scris de Admin 16.09.07 13:07

TRENUL MORŢII
Primul Razboi Mondial - Pagina 13 Small_arrow

Citeşte tot articolul

Scris de Admin 25.08.07 14:59

Requiem pentru Eroii de la Tabla Buţii

Puţini, foarte puţini români mai ştiu că în vremea Primului Război Mondial, la punctul de vamă numit Tabla Buţii, s-au desfăşurat, în perioada august-octombrie 1916, crâncene bătălii pentru apărarea pământului străbun. În pofida vitregiei vremurilor, locuitorii comunei Ceraşu şi ai satului Slon au omagiat, an de an, jertfa de sânge a Oştirii Române.

Situată într-un punct geostrategic militar deosebit al României din acele timpuri, comuna Ceraşu se învecina la graniţa de nord cu Austro- Ungaria. Mai exact spus, Ceraşu se afla la numai 20 de kilometri de trecătoarea Tabla Buţii-Tătaru, învecinându-se, pe flancul drept, cu defileul Buzăului, iar pe cel stâng cu trecătoarea Bratocea.

Mareşalul Hindenbrug şi Tabla Buţii
Importanţa strategică a zonei, cu precădere a trecătorii Tabla Buţii reiese din ordinul pe care Mareşalul Hindenburg I l-a transmis generalului Falkenhayn la data de 4 octombrie 1916: „...în ce priveşte planul de operaţii al Comandamentului Armatei a IX-a Falkenhayn de a înainta cu grosul forţelor spre Bucureşti, având o siguranţă spre Buzău, acest plan nu trebuie sub niciun motiv schimbat“. Tabla Buţii devenise, aşadar, un punct extrem de important în planurile armatei germane, în drumul lor, dinspre Transilvania, prin Întorsura Buzăului, spre Bucureşti. Numai că, la 31 octombrie, generalul Flakenhayn, ale cărui trupe atacaseră cu disperare, dar şi cu pierderi foarte mari trecătorile Predeluş, Bratocea şi, mai ales, Tabla Buţii, declară că nu poate face înaintarea mult aşteptată pe acest front şi dă ordin Diviziei 89 „să suspende orice atacuri şi să treacă la defensivă“. Dar, peste aproximativ două săptămâni, date fiind evoluţiile frontului general, rezistenţa ostaşilor români la punctul Tabla Buţii se încheie cu retragerea trupelor spre Buzău şi Ploieşti.

„Inamicul este învăluit şi făcut prizonier“
Până să relatăm, pe bază de documente, luptele ce s-au dat la Tabla Buţii în acea vreme, să consemnăm că, din 1922 şi până în zilele noastre, la 6 august, indiferent în ce zi a săptămânii cade această dată, la Tabla Buţii au loc pelerinaje la Cimitirul Eroilor căzuţi în 1916 pe câmpul de luptă. Primăria şi Consiliul Local al Comunei Ceraşu organizează aici, în fiecare an, tradiţionala manifestare „Columnă pentru Nemurire“. Pentru a înţelege încleştarea ce avea să petreacă în acea perioadă pe tot cuprinsul Întorsurii Buzăului, vom reproduce din jurnalul de front al Regimentului 8 Buzău, aşa cum i-a scris chiar comandantul regimentului, lt. Colonelul Gr. Voicescu:

„La ora 1.30, coloana de pe Valea Fetii primeşte de la pichetul Fetii împuşcături de santinelă. Compania 6, ce execută câteva serii de salve învăluie împreună cu Compania 5 pichetul făcând 23 de prizonieri şi capturând muniţie şi efecte a 43 de oameni. Tot cam în acelaşi timp, coloana din stânga şi cea din dreapta atacă pichetele de grăniceri respingându-le.

La ora 8.20, patrulele noastre, la 2,5 km sud de confluenţa Buzăului Mare cu pârâul Strâmba, au fost atacate de patrulele adversarului. După ştirile sosite, inamicul, cu o forţă de 600-700 de oameni, ocupă poziţiile Beldiei. La ora 9 se dă ordinul de luptă nr. 3, se începe lupta cu focuri şi după o jumătate de oră inamicul este respins, iar la ora 13 inamicul se retrăgea spre Bodzafordulo (Întorsura Buzăului, n.n.). I se taie retragerea de către Batalionul I. Se angajează o luptă cu focuri, apoi la baionetă şi inamicul, baricadându-se în satul Bodzavam (Vama Buzăului), este învăluit şi făcut prizonier, pierzând 115 soldaţi morţi şi 17 răniţi, convoiul de alimente şi munţii, se predă cu 488 de prizonieri din care un maior, 2 locotenenţi şi un sublocotenent. Regimentul nostru are doi morţi şi 4 răniţi...“

„Ne-au murit în braţe şi noi plângeam“
Dar poate că cele mai impresionante rânduri din volumul „Campania militară de la Tabla Buţii“, de Traian Tr. Cepoiu, din care am cules toate datele de până acum, sunt mărturiile sătencei Elena Popa, născută Dumitrescu, care avea atunci, la 1916, 19 ani, dar care, la data interviului, în 1994, se bucura de o sănătate şi o minte ageră de invidiat la cei aproape o sută de ani ai săi: „Sub îndrumarea preotului Ioan Şt. Vasilescu, împreună cu câteva fete mai curajoase, conduse de domnişoara Liza Vasilescu, fiica preotului, am ajutat la transportul şi îngrijirea a peste 78 de răniţi. Mulţi dintre ei nu au apucat să mai ajungă la spitalul militar organizat în şcoala din Slon, sat care ţine de comuna Ceraşu, fiindcă ne-au murit în braţe şi noi plângeam, că eram fete tinere şi ei erau flăcăi tineri ca şi noi“.

Toţi cei 94 de soldaţi şi ofiţeri eroi căzuţi la datorie pe câmpul de luptă în sectorul de front Tabla Buţii în vara şi toamna anului 1916 au fost înmormântaţi în cimitirul înfiinţat aleatoriu chiar din timpul operaţiunilor militare, în partea de jos a colinei Tabla Buţii, la marginea pădurii, imediat sub cota 1380, unde se desfăşuraseră ultimele lupte de dinaintea retragerii.

Ei au făcut jertfa supremă pe câmpul de luptă
S-a constitiuit, deci, chiar din timpul luptelor, un cimitir care, imediat după terminarea războiului, a atras sute şi sute de pelerini veniţi de pe ambii versanţi ai Carpaţilor. Comemorarea eroilor căzuţi la Tabla Buţii este un caz mai special, iniţiativa aparţinând numai şi numai locuitorilor din această zonă greu încercată de cruzimea războiului. Fără niciun îndemn din partea autorităţilor de atunci, mai toţi locuitorii din Întorsura Buzăului veneau, an de an, în aminitirea celor ce şi-au jertfit sângele pentru ţară. Cu timpul, înregistrând acest pios omagiu pe care oamenii simpli nu uitau să-l aducă eroilor, oficialităţile vremii au amenajat un Cimitir al Eroilor de la Tabla Buţii, printre cei veniţi la celebrarea zilei de 6 august numărându-se chiar şi marele istoric Nicolae Iorga. Cu timpul, prin grija sătenilor din Ceraşu, dar şi a celor din satele înconjurătoare, s-a ridicat şi un monument, un obelisc menit să aducă aminte generaţiilor de peste vremuri că ei, soldaţii şi ofiţerii din Grupul Tabla Buţii, au dat pe câmpul de luptă jertfa supremă. Totodată, în curtea bisericii din satul Slon a fost ridicată o troiţă, dezvelită recent, la 14 octombrie, 2003, în memoria aceloraşi bravi soldaţi români.

Scris de Admin 29.07.07 18:27

Scurta viata fericita a Baronului Rosu

Aparute abia de cativa ani, avioanele, „pasarile de otel” ce aprinsesera imaginatia omenirii inca de la Vimanele indiene si schitele indraznete ale lui Da Vinci, au avut o contributie importanta in cadrul primului razboi mondial. Este drept ca ele nu au participat la confruntari de amploare, cum se va intampla peste trei decenii, in a doua conflagratie mondiala, ci mai curand in dueluri individuale, ce au dat prilejul unor „asi” ai zborului sa se remarce. Dintre acestia, fara indoiala ca cel mai faimos si in acelasi timp cel mai controversat este Manfred von Richthofen, ramas in istorie sub denumirea de „Baronul Rosu”.Cavaleristul devine aviator
Nascut la 2 mai 1892, la Kleinburg, in Silezia, ca fiu al unui nobil prusac, Manfred von Richthofen a fost pasionat, inca din adolescenta, de calarit si de vanatoare. Dupa ce a urmat, in traditia familiei, scoala militara, s-a alaturat regimentului de ulani Kaiser Alexander III din Russland, o unitate de cavalerie de elita, la care aveau acces doar odraslele aristocratilor. Cand razboiul s-a declansat, in iulie 1914, von Richthofen a efectuat operatiuni ca cercetas, atat pe frontul de vest, cat si pe cel de est.
Amploarea operatiunilor in care erau angajate artileria si nou aparutele tancuri au facut ca o arma de traditie, cum era cavaleria, sa cada in desuetudine si sa fie folosita doar in misiuni secundare. Frustrat ca nu are cum sa-si dovedeasca devotamentul pentru Kaizer si patrie in prima linie a frontului, tanarul Manfred a cerut sa fie transferat la Serviciul Aerian, solicitare avizata de superiorii sai in mai 1915. La inceput, nu i s-au incredintat decat zboruri de recunoastere si de spionaj, deasupra frontului de Est, intre iunie si august 1915.
Transferat pe frontul Champagne, el a reusit o performanta unica pana atunci, doborand, cu aparatul sau, slab echipat pentru duelurile aeriene directe, un avion francez Farman. Acesta a fost inceputul carierei sale de pilot, o cariera scurta, dar absolut stralucita. In martie 1916, el se va alatura escadrilei Kampfgeschwader 2, zburand pe un aparat Albatros B.II. Pe 26 aprilie 1916, la bordul unui Fokker Einecker cu un singur loc, tanarul pilot va dobori, pe frontul de la Verdun, un nou avion francez, deasupra fortului Douamont.
Incantat, von Richthofen i-a cerut unui prieten bijutier din Berlin sa-i faca o cupa de argint pe care sa graveze data luptei si tipul de avion doborat. El a continuat aceasta traditie pana a adunat 60 de cupe, moment in care utilizarea argintului a fost interzisa, intr-o Germanie aflata sub blocada. Spre deosebire de fratele sau, Lothar, de asemenea un impatimit al zborului, si care a adunat 40 de victorii in duelurile aeriene, Manfred nu se hazarda niciodata si nu adopta tactici riscante.
El era adept al disciplinei militare prusace si respecta cu strictete o norma de reguli de zbor (asa-numita Dicta Boelcke), pentru a asigura succesul individual si al escadrilei din care facea parte. Pe 23 noiembrie 1916, von Richthofen si-a doborat cel mai periculos adversar, asul britanic al aviatiei, maiorul Lanoe Hawker. Dificila victorie i-a aratat insa pilotului german ca are nevoie de un aparat de lupta mai manevrabil, chiar daca mai lent.
Astfel, a ajuns la mansa unui Fokker Dr I triplan, avion a carui caracteristica – trei aripi paralele – avea sa-i aduca celebritatea, ca si culoarea in care von Richthofen l-a vopsit, un rosu aprins. De acum inainte, tanarul va deveni „Baronul Rosu”, un nume admirat de camarazi si temut de adversari care, in mod paradoxal, vor avea un adevarat cult pentru el, asa cum numai soldatii britanici din al doilea razboi mondial vor mai manifesta, pentru carismatica „vulpe a desertului”, Erwin von Rommel.
„Circul zburator”
In ianuarie 1917, dupa victoria cu numarul 16, intr-un duel aerian direct, „Baronul Rosu” va primi cea mai inalta distinctie militara germana, medalia Pour le Merite. In acelasi timp, el a fost investit in functia de comandor al escadrilei Jasta 11, din care facea parte o serie intreaga de asi ai aerului germani, multi dintre ei antrenati chiar de von Richthofen. O performanta deosebita a reusit tanarul de nici 25 de ani in luna aprilie 1917, numita de presa britanica „sangerosul april”, din cauza ca Baronul, pe inegalabilul sau avion rosu, a reusit sa doboare atunci 22 de avioane aliate.
Peste trei luni, von Richthofen va fi numit comandant al unei escadrile de cateva zeci de avioane, Jagdgeschwader 1, cunoscuta drept „circul zburator”, de la culorile vii in care pilotii isi vopsisera, dupa modelul liderului lor, aeronavele, dar si dupa corturile uriase menite sa adaposteasca oamenii si avioanele lor. Ca o curiozitate, sa mentionam ca, desi indeplinea functia unui colonel, von Richthofen nu a trecut niciodata de gradul de capitan, din cauza traditiei retrograde existente in armata prusaca, traditie potrivit careia un fiu nu trebuia sa aiba un rang mai mare decat tatal sau (Richthofen tatal fusese maior in armata prusaca).
Pe 6 iulie 1917, in timpul unei lupte cu capitanul Donald Cunnell, din Royal Flying Corps, Baronul Rosu a suferit o rana serioasa la cap, reusind sa aterizeze cu mari eforturi. Din cauza acestei rani, el nu a mai putut zbura pana in octombrie si tot de aici a aparut o bizara schimbare de comportament si ameteli si dureri de cap, in timpul misiunilor de lupta dar si dupa aceea. Temandu-se ca o eventuala disparitie a lui von Richthofen, devenit deja o legenda vie, ar putea afecta grav moralul armatei germane, superiorii sai au incercat sa-i ofere o functie de mare responsabilitate, la sol, dar baronul a refuzat, spunand ca atata vreme cat soldatul german nu are de ales intre a lupta sau nu in transeele primei linii, nu este corect ca el sa fuga de lupta.
Zbor deasupra unui cuib de... mitraliere
Pe 21 aprilie 1918, pe cand urmarea, la altitudine foarte joasa, un aparat Sopwith Camel, condus de locotenentul canadian Wilfrid May, Baronul Rosu a fost interceptat si lovit din spate de un alt Camel, condus de superiorul lui May, capitanul Arthur Brown. Desi ranit, von Richthofen a continuat sa-l urmareasca pe May si apoi a reusit sa faca o aterizare perfecta, langa satul Vaux-sur-Somme, intr-un sector controlat de Australian Imperial Force.
Unul dintre martorii oculari, sergentul George Ridgway, isi amintea ca, atunci cand el si alti soldati s-au apropiat de Fokkerul german, Richthofen mai respira inca, dar a murit cateva minute mai tarziu, ultimul sau cuvant fiind „kaputt” („mort, terminat”). Britanicii au sustinut atunci ca moartea aviatorului german a fost provocata de un singur glont, tras cu mitraliera de la bordul avionului lui Brown, care i-a strapuns pieptul.
Si totusi, o astfel de rana ar fi fost suficient de grava incat „Baronul Rosu” sa se prabuseasca la pamant in cateva minute. La ora actuala, majoritatea expertilor in balistica sunt de parere ca von Richthofen a fost ucis de un glonte venit dinspre sol, de tragatorii australieni, glontul patrunzandu-i in corp din partea dreapta si fiind tras, dupa cum indica urma plagii impuscate, de jos in sus. Expertul in medicina militara dr. Geoffrey Miller scria, intr-un articol publicat in 1998, ca sergentul Cedric Popkin l-ar fi ucis pe pilotul german, cand acest a survolat transeele unde bateria sa se afla cantonata.
De altfel, intr-o scrisoare trimisa in 1935 unui istoric australian, fostul soldat amintea acest incident, precizand ca a tras asupra avionului inamic, dar nu stia daca l-a atins sau nu pe Richthofen. Chiar comandantul Escadronului 3 Artilerie Anti-Aeriana, maiorul David Blake, care a participat la autopsia lui von Richthofen, era convins ca un tragator al sau il ucisese. Oricum, daca este sa judecam dupa un studiu publicat in revista „Lancet”, in septembrie 2004, de cercetatorii de la Universitatea Texas, rana pe care von Richthofen o avea la cap si care ii zdruncinase sanatatea mintala nu a fost straina de moartea lui, afectandu-i judecata: numai astfel se explica de ce Baronul Rosu, care nu riscase niciodata, a zburat atat de jos, deasupra liniilor inamice, urmarind o tinta deloc importanta.
Pe cat fusese de temut in viata Baronul Rosu de catre englezi, pe atat a fost de respectat dupa moarte. Funeraliile lui s-au desfasurat, in micul cimitir de la Bertangles, langa Amiens, cu onoruri militare: sase capitani din British Air Force au purtat pe umeri sicriul adversarului lor si o garda de onoare a tras in aer o salva de omagiu. Dupa razboi, trupul lui a fost reinhumat la Invalidenfriedhof, in Berlin, alaturi de alti eroi ai armatei germane, pentru ca in 1975, osemintele Baronului Rosu sa-si gaseasca odihna vesnica in cavoul familiei din Wiesbaden.

Scris de Admin 27.07.07 16:33

Castel nazist, transformat în muzeu

În edificiul denumit poetic "Cântec de pasăre" erau pregătite elitele naţional-socialismului Un monument al megalomaniei naziste a fost scos de la naftalină după 70 de ani pentru a fi
În edificiul denumit poetic "Cântec de pasăre" erau pregătite elitele naţional-socialismului
Un monument al megalomaniei naziste a fost scos de la naftalină după 70 de ani pentru a fi transformat în muzeu şi centru de documentare. "Castelul naţional-socialist" Vogelsang, cu o arhitectură preponderent medievală, a fost construit în anii "30. Clădirea era sediul unei şcoli pentru formarea elitelor naziste.
Situat în pădurea Eifel din vestul Germaniei, castelul este o mărturie în piatră a pericolului pe care îl reprezintă în orice epocă îndoctrinarea ideologică. Construit pe o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi, Vogelsang este un amestec de stiluri arhitectonice.
Deşi predomină elementele medievale, arhitecţii lui Hitler au inclus simboluri ale antichităţii greceşti şi romane, precum şi creştine sau din legendele germane. Toate însă impregnate cu noi semnificaţii, care să servească pseudofilosofiei naziste. "Camera de cult" şi "Casa cunoaşterii" Întregul edificiu cuprinde săli de clasă, biblioteci, un bazin de înot, terenuri şi dormitoare.
Fiecare are un nume atent ales:
"Camera de cult", "Casa cunoaşterii" sau "Holul de onoare".
Colegiul a fost închis odată cu izbucnirea conflictului din 1939, fiind transformat în spital. După încheierea războiului, a fost preluat de britanici. Aceştia, la rândul lor, "l-au pasat" belgienilor. Se cunosc foarte puţine lucruri despre studenţii care au învăţat aici.
Se presupune că mulţi au murit în război.
Erau cunoscuţi sub denumirea de "Junker", un termen medieval ce desemna o categorie nobiliară, şi era menit să evoce elitismul şi originile străvechi ale rasei ariene. Candidaţii ideali erau tinerii între 25 şi 30 de ani, preferabil însuraţi. Dacă erau burlaci, se considera că nu prea erau de încredere. Studiile universitare nu erau necesare. În schimb, aptitudinile sportive erau la mare preţ. Băieţii care purtau ochelari erau respinşi din start.

Elitele lui Hitler nu prea citeau
Prima generaţie de tinere speranţe ale Fuehrer-ului a venit la castel în 1937. Au fost aleşi 400 de studenţi pentru cursurile ce urmau să se întindă pe o perioadă de trei ani. Vogelsang nu a fost singura şcoală de acest gen. O alta funcţiona în Bavaria, iar a treia era pe teritoriul actual al Poloniei.
Obiectivul lor era să furnizeze oameni bine pregătiţi pentru funcţiile de conducere şi cele administrative al Partidului Nazist. Dar, cum socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă, tinerii aspiranţi s-au dovedit a fi "cam înceţi la minte". Potrivit unor documente, mulţi se plângeau de lecturile prea grele. Motiv pentru care vasta bibliotecă din castel a rămas necercetată.

Scris de Admin 21.07.07 13:54

Poliţişti spioni şi contraspioni, în Primul Război Mondial

Agenţii Poliţiei raportau inclusiv discuţiile purtate la graniţă, "tovărăşeşte", cu soldaţii ruşi "Căpitanu' de istorie", Florin Şinca scrie în episodul de azi (XXIV) despre
Agenţii Poliţiei raportau inclusiv discuţiile purtate la graniţă, "tovărăşeşte", cu soldaţii ruşi
"Căpitanu' de istorie", Florin Şinca scrie în episodul de azi (XXIV) despre rolul crucial pe care l-a avut Poliţia Română în Primul Război Mondial. Activitatea informativă a Poliţiei se regăseşte în deciziile strategice ale României pe teatrul de operaţiuni.
Aşa cum am reliefat şi în cele două volume de "Istoria poliţiei", aceşti oameni, luptători pe "frontul informaţiilor", au sfârşit în cea mai mare parte neştiuţi, iluştri anonimi. Nu le cunoaştem cariera, realizările, "cv-ul", preocupările, iar unora le mai aflăm numele doar din arhive.
Nu au statui. Nu sunt pe plăci de onoare. Nu li s-au închinat ode. Cărţile istoricilor noştri arareori amintesc de importanta lor contribuţie la făurirea României Mari şi la conflictele inerente la care a participat ţara noastră. Aceşti oameni n-au fost "vedete".
Ruşii se retrag
La 22 decembrie 1917, Poliţia Punctului Mihăileni, judeţul Galaţi, prin T. Botez, subcomisar clasa I, informa despre retragerea de pe front a soldaţilor ruşi din Corpul 10. Două zile mai târziu, şeful Brigăzii Speciale de Siguranţă Galaţi anunţa despre trecerea mai multor refugiaţi români din regiunea Independenţa în teritoriul ocupat, "fără ca soldaţii ruşi să le facă vreo împotrivire".
Totodată, cum s-a întâmplat de atâtea ori în decursul istoriei noastre, dacă existau conducte de apă şi reţelele de electricitate complet distruse, în schimb teatrele erau deschise, iar "populaţiunea cu dare de mână petrece".
Oare când izbucneşte revoluţia la Dorohoi?
Un agent de la Brigada de Siguranţă Dorohoi (azi în judeţul Botoşani, atunci în judeţul Dorohoi) a purtat o discuţie cu subofiţerul rus Frantz Brawezlei. Acesta din urmă "a întrebat pe agent când izbucneşte în Dorohoi revoluţia, căci în Iaşi fierbe de mult" (20 decembrie 1918).
În continuare, rusul a afirmat "că boerii români probabil au simţit acest lucru şi mulţi au plecat în Anglia şi Franţa, însă nici acolo nu vor sta mult, căci şi acolo, ca şi în Rusia şi România, este aceeaşi stare de lucruri, socialiştii lucrând mână în mână pentru aceeaşi cauză".

Relativ la ţăranii români, a adăugat că nu-şi poate închipui cum aceştia "pot să tolereze boerilor cari au acaparat toate pământurile să fie aduşi cu forţa la lucru şi obligaţi să muncească pământ strein". (Arhivele Naţionale, Fond Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale, Dosar 3/1915).
Generalul Berthelot, la Tecuci
La 27 decembrie 1917, ora 15.00, în piaţa oraşului Tecuci s-a desfăşurat o solemnitate deosebită, prilejuită de decorarea a 20 de ofiţeri superiori, 7 plutonieri şi 10 soldaţi, care s-au distins în luptele de la Mărăşeşti. Au participat generalul Henri Mathias Berthelot, ofiţeri francezi şi ofiţeri români din Armata I. În strigătele "Ura!" ale trupei, generalul francez a prins în pieptul ostaşilor decoraţii franceze, de la Legiunea de Onoare (conferite ofiţerilor) la Crucea de Război (soldaţilor).
După o oră şi jumătate, ceremonia s-a terminat, generalul plecând, în strigătele "Ura!" şi "Trăiască Franţa!" ale mulţimii.
Bande de dezertori
Unele informaţii poliţieneşti se referă la cazuri grave, de dezertare.
În ianuarie 1917, locuitorii comunelor sucevene Drăguşeni şi Cristeşti erau terorizate de "bande de dezertori armaţi cu mitraliere, grenade, carabine", care atacau regulat posturile de jandarmi. Deşi comandantul Companiei de Jandarmi Suceava avea cunoştinţă despre asemenea fapte grave, nu a luat măsuri, în zonă domnind o adevărată "anarchie". Telegrama era adresată inspectorului general al Jandarmeriei Rurale, comisarul G.N.Pop.
Mâncare din carne de cal
Sub Brigada de Siguranţă Dorohoi aducea la cunoştinţa şefului Brigăzii 12 de Siguranţă Botoşani, la 6 februarie 1918, următoarea situaţie:În Cernăuţi şi în toate comunele din Bucovina, situaţia economică era "cât se poate de proastă". Populaţia organiza aproape zilnic "manifestaţiuni de stradă", comandatura militară fiind asediată zilnic de turbulenţi care cereau alimente şi pâine.
"În restaurante şi cârciumi se serveşte carne de cal (asortată cu diverse surogate), pâinea însă lipseşte cu desăvârşire". Pe baza unei cartele, o singură zi pe săptămână se dădea o pâine de persoane. Carnea de vacă era de 30 lei kg, cea de cal doar 4 lei. Semnificativ este faptul că se sacrificau numai caii bolnavi sau răniţi.
"Mâine, ruşii atacă Mahala"
Activitatea informativă a poliţiştilor români era mult mai complexă decât "misiunile" cotidiene prezentate astăzi. Exemplu relevant în acest sens poate fi rolul pe care l-a avut Poliţia Română în Primul Război Mondial prin interceptarea mesajelor codificate şi decriptarea acestora.
Dovadă stă un raport al Siguranţei întocmit în baza decodificării unor mesaje ale agenţilor austro-ungari. Unul dintre mesajele interceptate, tot de un poliţist din Dorohoi, era scris astfel: "În ziua de 28 octombrie am fost cu 12 prieteni vânători la vânat, am împuşcat 19 iepuri şi şase vulpi. 14 iepuri au fost ciuruiţi de peste 69 de gloanţe. Au luat parte 84 băieţi hăitaşi, între care şase aveau şi ei puşti cu o ţeavă.
Am avut cu noi şi 12 câini şi s-au tras 62 de cartuşe cu 12 puşti între care opt aveau calibru mare; s-au tras şi 12 cartuşe cu poşte pentru porci. La 28 noiembrie vom face cu aceiaşi 12 vânători o vânătoare de două zile.
Eu mi-am cumpărat o puşcă nouă foc central calibru 12 şi-mi voi prepara vreo 36 de cartuşe. Fiind orele 12 noaptea mă culc. Îţi voi scrie în curând. La revedere. Gustav". Decodificat, acest fragment însemna "Mâine, ruşii atacă Mahala". Ceea ce s-a şi întâmplat, ruşii au atacat localitatea vecină Cernăuţiului.

Scris de Admin 17.05.07 19:42

Prizonieri romani pe teritoriul Alsaciei in primul razboi mondial, comemorati in Franta

Cei 2400 de prizonieri de razboi romani de pe teritoriul Alsaciei in primul razboi mondial vor fi comemorati in a doua jumatate a lunii mai, in cadrul a doua actiuni derulate de consulatul roman din Strasbourg.
Primul eveniment va avea loc vineri, 18 mai, la ora 18:30, cand in localitatea Koetzingue (20 km de Mulhouse) va fi dezvelita o placa comemorativa in cinstea a 46 de soldati romani decedati in aceasta localitate. La manifestare vor participa Corneliu Dobritoiu, Secretar de Stat in Ministerul Apararii Nationale si un pluton al garzii de
onoare al aceluiasi minister, informeaza Dumitru Horia Ionescu pentru pagina de web a romanilor din Freiburg. A doua actiune inclusa in programul comemorativ se va desfasura duminica, 20 mai, de la ora 10:30, si va consta intr-o slujba de pomenire si si un pelerinaj la cimitirul romanesc din Soultzmatt. Printre participanti se numara Secretarul de Stat in MApN Corneliu Dobritoiu, Secretarul de Stat in MAE Mihai Gheorghiu si un pluton al garzii de onoare al MApN.

Scris de Admin 06.05.07 8:30

Spionajul maghiar în România

Obiectiv operativ: Transilvania (II)

- Fetele bisericesti în actiunea antiromâneasca -

Dupa o scurta experienta comunista traita de Ungaria, la 23 martie 1920 amiralul Horthy Miklos a fost ales regent de catre Adunarea Nationala, iar Ungaria a fost proclamata monarhie, având tronul vacant. În acel moment, statul maghiar avea 92.951 km. 2 si circa 8 milioane de locuitori. O încercare a lui Horthy în 1921 de a restaura dinastia habsburgica, s-a lovit de atitudinea net ostila a statelor vecine. De la bun început regentul Horthy a sustinut si promovat o politica revansarda, revizionista si nationalist-sovina fata de statele succesoare ale defunctului Imperiu Austro-Ungar, dar mai ales fata de România. Noile realitati internationale au determinat Budapesta sa orienteze politica guvernului pe urmatoarele directii principale: o diplomatie activa si permanenta în cele mai influente state si cercuri ale aristocratiei interbelice, organizarea de actiuni iredentiste, la care au fost atrase o serie de elemente din rândul minoritatilor maghiare din tarile vecine, înarmarea si pregatirea armatei ungare pentru realizarea prin razboi a planurilor revizioniste, dar în primul rând o propaganda continua, în tara si în strainatate, subtila sau violenta, de la caz la caz, pentru promovarea propriei ideologii, revansarde si revizioniste. Serviciul Secret creat în Ungaria a raspuns cu competenta acestei ultime cerinte prin actiuni si mijloace secrete specifice, inclusiv cele de propaganda.

Revizionismul ca un lait-motiv
În 1927 Ungaria a încheiat un Tratat de alianta cu Italia, tara care a sprijinit-o cu consecventa în pretentiile ei, fapt care dealtfel a devenit evident în august 1940 la Viena în timpul pregatirii Dictatului. În 1928 si în 1933, au fost descoperite transporturi de arme expediate din Italia catre Ungaria, fapt care a dus la crearea unei anumite stari de tensiune în relatiile externe ale Ungariei cu unele state europene si la suspiciune fata de statul maghiar din partea unor state vecine. În noiembrie 1932, noul guvern condus de Gyula Gombos a orientat tara pe o linie violent revizionista, în strânsa cooperare cu Italia fascista. Gruparile fasciste conduse de Ferencz Szalasi, unite în Partidul National Socialist Ungar (în octombrie 1937), au dobândit tot mai multa influenta si a desfasurat în acelasi timp o larga agitatie în scopul revizuirii tratatelor. Dupa acordul de la Munchen din 30 septembrie 1938, noul cabinet condus de bancherul Bela Imredy, a participat la dezmembrarea Cehoslovaciei. Prin primul arbitraj de la Viena, Slovacia de sud a fost anexata la Ungaria. La 24 februarie 1939 s-a constituit un nou cabinet în frunte cu Teleki Pall, iar în martie 1939 când Germania a dezmembrat complet Cehoslovacia, Ungaria a ocupat Ucraina Subcarpatica. Revizionismul si ura nationalist-sovina a fost ideologia dominanta a Ungariei si a inspirat regimul lui Horthy în toata perioada în care s-a aflat la putere, adica 1920-1944.

Preotii-activisti - între cele sfinte si cele lumesti
În atentia Serviciului Secret de Informatii din România au intrat si anumiti preoti maghiari de diferite confesiuni, din cauza propagandei revizioniste, soviniste si nationaliste pe care unii dintre ei o desfasurau în Transilvania. Un caz aparte îl constituie cel al episcopului Marton Aron, figura centrala a Bisericii romano-catolice din România din prima jumatate a secolului XX. În documentele SSI, redate partial de revista „Dosarele istoriei” era considerat, citez: "…unul din conducatorii actiunii iredentiste maghiare în tara noastra." Cel care mai târziu - spre cinstea sa - avea sa ia o atitudine hotarâta în favoarea evreilor, opunându-se trimiterii lor spre lagarele de exterminare naziste de catre guvernul maghiar hortyst, se dovedea, asa cum ni-l prezinta rapoartele SSI, "un dusman neîmpacat a tot ce este românesc". Înainte de a alege calea spirituala, Marton Aron a luptat în primul razboi mondial - având gradul de locotenent - în Divizia Secuiasca, unitate militara care potrivit tot rapoartelor SSI: "era vestita pentru atrocitatile comise contra românilor". Fusese ranit de trei ori, în luptele de la Doberdo, Pasul Oituz si Asiago. În anii ’30, episcopul facea dese deplasari, inclusiv la Târgu Mures, raspândind cuvântul Domnului si nu numai, de vreme ce era urmarit îndeaproape de SSI, dar si de organele specializate din Siguranta Statului. Ironia sortii este aceea ca, peste ani, dosarul informativ întocmit de SSI si de organele specializate din Siguranta Statului avea sa fie preluat de Securitatea Statului comunist si repus în circuitul operativ. Securitatea îl mentiona pe Marton Aron chiar si în dosarul de urmarire informativa al episcopului (viitorul cardinal) Todea, ca fiind în strânse legaturi cu acesta. Marton Aron mai apare însa mentionat si în documentele Procuraturii Militare Principale Târgu-Mures spre sfârsitul deceniului al saselea când deja avea domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia. Episcopul este mentionat în contextual anchetarii unui numeros grup subversiv, care intentiona sa actioneze în contextul creat de evenimentele din Ungaria. Grupul respectiv era condus de Fodor Imre si Csiha Coloman, ambii din Târgu-Mures. În ultima perioada a vietii sale, Marton Aron revenise la gânduri mai bune fata de români.

Deocamdata vorbe…
Ungaria revizionista a gasit cea mai mare sustinere din partea Marii Britanii. O buna parte din elita maghiara întretinea si cultiva relatii apropiate cu înalta societate engleza. Un sprijin important l-a acordat politicii promovate de Ungaria Lordul Rothermere care conducea un grup de ziare de succes si cu mare influenta în Anglia si în strainatate. Din gupul sau de presa faceau parte 71 de ziare si reviste din Anglia, Statele Unite si Canada, în frunte cu bine cunoscutul “Daily Mail”, care avea la momentul respectiv un tiraj de 2 milioane de exemplare. Aceasta campanie era dublata de actiunile de propaganda promovate în strainatate de "Liga Revizionista" ce-l avea în frunte pe cunoscutul scriitor Ferencz Herczog. Din 1927 când a fost înfiintata si pâna în 1940, Liga a publicat 228 de carti, reviste si ziare cu caracter revizionist în limbile germana, italiana, franceza, engleza, spaniola, finlandeza, portugheza si maghiara. Din acest total, un numar de 124 de publicatii se ocupau de "problema Transilvaniei" si ajungeau pe diferite cai si în Ardeal. Societatile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizatiile si asociatiile culturale contribuiau si ele la propaganda revizionista, asa cum procedau si unii preoti maghiari de diferite confesiuni.

Complot antistatal la Târgu Mures
În 1921, Siguranta Statului Român a descoperit un complot la Arad pus la cale de organizatia secreta revizionista "Maghiar Fiatolok", organizatie ce avea legaturi în mai multe orase din Transilvania. Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleasi organe de Siguranta în 1923 la Cluj, complot ce avea ramificatii la Târgu-Mures si Târgu- Secuiesc. Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit în 1937 si a fost legat de Partidul Maghiar din România care, asa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Presedintiei Consiliului de Ministri al Ungariei. Aceeasi Presedintie a donat tot în 1937, 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. În 1939, SSI a identificat o vasta retea de spionaj maghiar formata din 172 de persoane, care avea drept centre de baza Oradea, Târgu-Mures si Satu-Mare cu ramificatii si în alte localitati din tara. Perchezitiile au scos la iveala o lista cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ si de propaganda antiromâneasca, precum si un post de radio emisie-receptie ce functiona clandestin la Episcopia Reformata din Satu-Mare. În deceniul patru al secolului XX, actiunile agresive ale spionajului maghiar contra României s-au înmultit. Acest fapt a reiesit si dintr-un raport din 1939 al SSI, care arata ca pâna la acel moment, au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare. Dupa cum se poate observa serviciile secrete române si-au facut datoria cu consecventa si profesionalism, în ciuda faptului ca regele Carol al II-lea (1930-1940) a încercat sa si le subordoneze sau sa le ignore munca. Rapoartele si analizele lor n-au fost însa luate în seama, iar rezultatele acestei ignorante dovedite de factorii de conducere s-au vazut în vara anului 1940, când României i-au fost impuse grave amputari teritoriale.
Nicolae Balint, Tg. Mures, Romania

nicolae_balint@yahoo.com

http://www.clipa.com/index.html

Scris de Admin 29.04.07 17:19

1915-1940,

Spionajul maghiar în România

Obiectiv operativ: Transilvania (I)

- Serviciile speciale se reorganizeaza -

Înca înainte de 1915, în Transilvania – ca de altfel în toate provinciile imperiului bicefal - existau retele de informatii puternice constituite de catre Serviciul de Informatii al Statului Major General Imperial si Regal de la Viena (pe scurt Evidenzburo). Scopul actiunii informative era acela de a urmari evolutia starii de spirit a populatiei, cauzele ce o influenteaza si de a identifica eventualele activitati subversive ale organelor de spionaj române, determinând în acelasi timp si obiectivele pe care le urmaresc aceste organe pe termen scurt, mediu si lung. Statele succesorale monarhiei dualiste, inclusiv Ungaria, au preluat în mare parte aceste retele si chiar daca unele obiective s-au schimbat, acestea "s-au pliat" pe politica promovata de Ungaria, în plan extern.
În 1912, Evidenzburo avea deja creata "o sectie speciala" la Timisoara. În preajma momentului intrarii României în razboi, aceasta sectie a pus la punct un birou de contraspionaj cu ramificatii vaste în toata Transilvania, pentru a putea contracara actiunile spionilor români, fiind evident faptul ca Regatul României, în actiunile sale, avea sustinere nu numai morala, dar si materiala din partea românilor aflati sub dominatie straina. În fruntea biroului român de contraspionaj se afla locotenent-colonelul Johann Pallo. Ofiter de informatii cu experienta, acesta a stiut sa exploateze în folosul serviciului sau resentimentele existente între români si maghiari pe de-o parte, si între români si germani pe de alta parte. În ciuda sustinerii pe care aceasta sectie de contraspionaj o avea în regiunile locuite compact de etnici maghiari si de etnici germani, serviciile române de spionaj au reusit sa repurteze câteva succese importante dejucând în mare parte actiunile sectiei conduse de Pallo. Practic, pe tot timpul Primului Razboi Mondial, românii au reusit sa obtina informatii importante, "de prima mâna", cum se spune, din partea unor spioni "acoperiti", care aveau o mare libertate de miscare în întreaga Transilvanie si chiar în întregul imperiu.
Agentul "U" la Târgu Mures
Având indicativul "U", acest spion român cu "o acoperire" foarte buna (ofiter român în armata austro-ungara), s-a dovedit foarte eficient. El a transmis regulat organelor române de informatii - fara a fi deconspirat de contraspionajul austro-ungar - date despre valoarea trupelor stationate în diferite garnizoane din Transilvania, dotarea acestora, numele comandantilor, directiile de miscare ale acestor trupe si dispozitivul de acoperire cu trupe pe frontiera româno-austro-ungara. La sfârsitul anului 1915, el a transmis organelor române de spionaj un raport referitor la trupele stationate la Târgu Mures si Reghin. Spionul spunea, citez: "Orasul Târgu Mures dispune în acest moment de o garnizoana alcatuita din 14.000 de militari, din Regimentele 22 honvezi, 5 artilerie honvezi si Batalionul 23 vânatori. La Reghin, au fost identificati doar 350 de honvezi, alti 100 fiind dislocati la Cicksereda, în timp ce 25.000-30.000 de soldati unguri sunt dispusi de-a lungul granitei cu România". El face la un moment dat chiar si câteva aprecieri pertinente referitoare la starea de spirit a românilor: "Sunt deprimati, dar înca mai spera ca România va intra în actiune… Se poate conta mult pe sprijinul moral si chiar material al românilor din aceasta regiune". Un alt spion al românilor, de mare valoare operativa a fost cel cu indicativul "F", care sub acoperirea de ziarist al unei tari neutre a reusit sa patrunda pâna în inima Cartierului General al armatei austro-ungare, aflat la Teschen si sa câstige simpatia generalului von Hoen, seful Cartierului presei si a feldmaresalului von Hotzendorf, comandantul armatei austro-ungare. Nici acest spion nu a putut fi deconspirat de organele contrainformative. Un alt spion român care a actionat cu foarte mare eficienta organizând chiar si o vasta retea de informatii a fost capitanul Florian Bogdan, de loc din zona Reghinului, fost locotenent în armata austro-ungara si care, la scurt timp dupa ce fusese mobilizat în armata imperiala dezertase trecând în armata româna. Florian Bogdan a fost folosit de catre Sectia a II-a din marele Stat Major Român pentru culegerea de informatii pe directia pe care armata româna o avea în vedere pentru un eventual atac conform planului de operatii „Ipoteza Z", plan pus în aplicare de altfel în noaptea de 14/15 august 1916. Ulterior, Florian Bogdan a fost folosit si în misiuni contrainformative pentru interogarea prizonierilor inamici capturati de armata româna.
Austro-Ungaria a murit, traiasca Ungaria!
În aprilie 1917, generalul Maximilian Ronge, marele "vânator de spioni", cum i se spunea, a devenit seful Evidenzburo. Era însa prea târziu. Monarhia austro-ungara nu mai putea fi salvata de la dezmembrare. Nici chiar apelul patetic al ultimului împarat al imperiului, Carol I, apel intitulat "Catre popoarele mele credincioase" nu a mai gasit vreo sustinere între natiunile asuprite si care doreau acum o evolutie libera, independenta. Chiar si Ungaria se înscria în aceasta evolutie generala. La 31 octombrie 1918, Ronge i-a convocat pe toti sefii de sectie la Munchen si le-a anuntat dizolvarea de fapt a serviciului Evidenzburo. Arhivele secrete au fost arse de ofiteri constiinciosi, care acum ramasi fara "obiectul muncii", doreau sa-si încheie cariera cu satisfactia "datoriei îndeplinite pâna la capat". Adjunctul lui Ronge, locotenentul-colonel Nordegg, a primit sarcina de a lichida ceea ce a mai ramas din serviciu. Ofiterii serviciului nu au ramas însa prea mult fara "obiectul muncii". Ei au fost rapid "recuperati" si "reîncadrati" în serviciile secrete ale nationalitatilor ivite pe ruinele imperiului. Nici Ungaria nu a facut exceptie de la aceasta regula. La urma urmei, de profesionisti - mai ales în domeniul informatiilor - e întotdeauna nevoie, indiferent de timp si de loc, iar scrupulele nu prea au cautare într-un asemenea domeniu. Dupa o scurta experienta bolsevica, la 6 august 1919, în Ungaria s-a instituit un regim de dreapta, conservator, în frunte cu amiralul Horthy Miklos.
Regimul se schimba, obiectivele ramân
Imediat dupa instaurarea regimului condus de Horthy, Ungaria a început o campanie internationala de contestare a prevederilor tratatelor încheiate la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) si în mod deosebit pe cel de la Trianon, din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscuta "de jure" ca parte componenta a Regatului României, urmare a actului "de facto", petrecut la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia si care dadea expresie unui act de vointa româneasca liber exprimata. Actiunile în plan diplomatic international desfasurate cu multa insistenta de diplomatia maghiara în vederea revizuirii tratatelor, au fost dublate de alte actiuni mult mai elaborate, cele desfasurate pe frontul invizibil. Ungaria dispunea în acest sens de mai multe avantaje. Avea retelele informative constituite înca de pe timpul Austro-Ungariei - dar care acum se gaseau "în conservare" - avea cadre de informatii pregatite chiar pe relatia Transilvania si mai dispunea de un imens avantaj: în zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment sovin si iredentist. În aceste conditii, Ungaria a putut sa promoveze un spionaj activ într-o zona de care – cel putin din punctul ei de vedere - nu s-a considerat niciodata despartita sau de care s[size=9]‑a considerat cel mult, doar temporar despartita. În acest sens, serviciile speciale maghiare au desfasurat permanent actiuni concrete ce vizau obtinerea de informatii cu caracter politic, militar si economic, precum si actiuni ce urmareau destabilizarea statului român. De asemenea, serviciile speciale maghiare au desfasurat permanent în Transilvania o violenta propaganda iredentista, nationalist-sovina si de denigrare a autoritatilor si statului român încercând sa induca în rândurile populatiei de etnie maghiara o stare permanenta de nemultumire.

Din arhive adunate…
În Ordinul Circular nr.12.548 din 14.08.1929, semnat de seful Statului Major General al Armatei Române si difuzat la marile unitati, ordin întocmit pe baza unei sinteze foarte cuprinzatoare, întocmite de Sectia a II-a Informatii, se aratau cazurile de spionaj maghiar descoperite pâna în acel moment. În cuprinsul Ordinului Circular un accent deosebit se punea si pe combaterea propagandei iredentiste desfasurate de serviciile maghiare în Transilvania. Masurile luate de autoritatile române nu au fost probabil destul de eficiente, pentru ca ele n-au descurajat manifestarile iredentiste si nationalist-sovine ale unor etnici maghiari din Transilvania. În acest sens, în arhivele muresene sunt foarte multe documente care vin sa ilustreze cele afirmate anterior. Iata spre exemplu, numai câteva dintre acestea:
-Sebesi Francisc, 21 de ani, plugar, domiciliat în Matrici, judetul Mures, a fost trimis în judecata pentru ca în seara zilei de 26 aprilie 1930, jucând într-o piesa de teatru, prin felul cum a fost îmbracat, având arborat si steagul tricolor maghiar sub forma de panglici la rever, a dorit sa atâte ura românilor (din rechizitoriul aflat la Dosarul nr.4/1931, Fond Tribunalul Mures);
-Tarkany Gustav, 40 de ani, proprietarul ziarului "Hirado" din Târgu Mures, a fost trimis în judecata pentru ca în nr. 46 din 8 decembrie 1930 al ziarului sau a afirmat, citez; "Din cauza ciuntirii Ungariei, a înnebunit un proprietar din Ludusul de Mures" (din rechizitoriul aflat la Dosarul nr.18/1931, Fond Tribunalul Mures);
-Sebestyen Ladislau, proprietar al ziarului "Maros", este si el trimis în judecata, pentru ca într‑un numar al ziarului sau a talmacit într-o versiune proprie cuvantul lui Ioan Ioanovici, care în numele teatrului maghiar din Ardeal ar fi afirmat la Budapesta, citez: "cuvântul maghiar se aude tot mai rar în teritoriile dezmembrate de la Ungaria…"(din rechizitoriul aflat în Dosarul nr.5/1931, Fond Tribunalul Mures); si exemplele pot continua.
Nicolae Balint, Tg. Mures, Romania
http://www.clipa.com/index.html

Scris de Admin 22.04.07 7:42

Războiul nevăzut al agenţilor acoperiţi pe frontul transilvan
În august 1916, echipe de agenţi români treceau Carpaţii pentru a recruta informatori, dar şi pentru a anihila operaţiunile de spionaj ale Austro-Ungariei „Căpitanul de istorie" abordează azi un subiect captivant: rolul şi soarta agenţilor acoperiţi pe frontul pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia austro-ungară. Citim despre ei cu mândria de a fi român, dar, din nefericire, mai aflăm şi că s-au stins în singurătate şi anonimat...
După declaraţia de război a României către Austro-Ungaria (14/27 august 1916), în contextul trecerii Armatei Române în Transilvania, pentru eliberarea pământului strămoşesc, în teritoriul până atunci ocupat s-a hotărât înfiinţarea de servicii poliţieneşti care să asigure o bună informare a autorităţilor române în general, a armatei în special, cu privire la: mişcările, sprijinul primit din partea etnicilor maghiari, logistica inamicului şi starea de spirit a populaţiei.
Celula de la Braşov
În baza Ordinului ,,SECRET’’ nr. 25/18 august 1916, al Marelui Cartier General – Secţia I-a, Biroul Informaţiunilor, în care se menţionează că, ,,în urma trecerii peste Carpaţi a trupelor noastre’’, se hotărăşte înfiinţarea unui ,,Serviciu de Informaţiuni şi Contraspionaj’’ la Braşov. În esenţă, era vorba de o echipă de opt poliţişti (între care şi comisarul Dragomir, subcomisarul T. Ionescu, agenţii V. Scârneciu şi I. Nemeş), care aveau sarcina de a lucra pentru descoperirea celor care spionau şi totodată de a ajuta prefectul în îndeplinirea îndatoririlor poliţieneşti. Poliţiştii urmau să recruteze ,,cu cea mai mare băgare de seamă’’ agenţi-informatori, ştirile urmând a fi transmise telegrafic, telefonic, prin notă sau prin curieri-biciclişti. O altă echipă urma să pătrundă în Transilvania pe Valea Oltului, spre Sibiu, şi formaţiuni similare vor ajunge în zilele următoare la Borsec, Orşova, Tălmaciu, Miercurea-Ciuc, dar şi în Moldova. I. Staicu, poliţaiul din Vârciorova, este numit şeful echipei (brigăzii de Siguranţă) în ţinutul Orşova, având în subordine pe agenţii I. Conciatu, G. Iovin şi Tr. Birăescu, iar Vasile Bart, şeful Poliţiei Câineni, urma să plece, însoţit de o echipă, pe Valea Oltului, spre Sibiu. În ansamblu, poliţiştii din centrele Orşova, Petroşani şi Tălmaci acţionau în sectorul Armatei I-a, cei din Braşov în sectorul Armatei a II-a, iar cei din Borsec şi Miercurea-Ciuc al Armatei de Nord. Salariile celor pe care-i vom numi generic agenţi acoperiţi erau cuprinse între 30 şi 250 lei, bani la care se adăuga 50 lei primă de echipare şi… un revolver. Întreg personalul activa în zona armatei de operaţiuni şi se afla sub controlul disciplinar al subdirectorului Siguranţei Generale, lt. col. N. Stan Emanuel, ataşat la Marele Cartier General. Suntem în plin război şi cred că oricine înţelege că misiunea poliţiştilor era de cea mai mare importanţă.
Umilinţă şi prostie
La 25 martie 1917, Echipa de Siguranţă Ungheni prezenta un raport de activitate al ,,Centrului de Informaţii Cicsereda’’, adresat cunoscutului director Iancu Panaitescu, o mare personalitate a Poliţiei noastre, puţin cunoscută. Perioada la care se făcea referinţă era de la înfiinţare (14 septembrie 1916) şi până la sfârşitul anului. De la început, N. Drăguţescu, director de poliţie clasa I, menţionează cum au fost primiţi de generalul Constantin Prezan ,,într-un mod cât se poate de afabil, arătându-ne importanţa misiunei noastre, îmbărbătându-ne la muncă serioasă şi devotament’’. Din păcate, subordonaţii viitorului mareşal se vor comporta cu poliţiştii în mod cu totul neprofesionist, dezonorant pentru un militar şi umilitor pentru agenţi. Fără a generaliza, vorbim în cele ce urmează de o situaţie ocolită în scrierile istorice nesincere, în care ofiţerii de armată s-au comportat cel puţin nedemn. Asta ca să nu spunem mai mult. Documentele de care vorbim se găsesc la Arhivele Naţionale, Fond Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale. În acest sens, menţionăm dosarul nr. 16/1916 cu privire la organizarea poliţienească a teritoriilor cucerite în 1916 în ceea ce priveşte Serviciul de Informaţiuni şi Contraspionaj.
Militarii „încurcă-lume"
Agenţii transilvăneni erau deseori folosiţi de ofiţerii de armată ca interpreţi (traducători) din maghiară şi germană la eliberarea biletelor de liberă trecere pentru etnicii unguri, evident, fiind astfel deconspiraţi. Acţionând cu preponderenţă în satele ungureşti, care manifestau ,,o ţinută ostilă faţă de armata noastră’’, agenţilor nu li se dădeau nici măcar căruţe, astfel încât ,,eram nevoiţi a parcurge distanţe destul de mari pe jos’’. Totodată, ,,militarii se amestecau necompetent în intimităţile noastre, punându-ne formale piedici’’. Iată un prim exemplu. După ce, pe baza materialului informativ acumulat, poliţiştii au cerut arestarea unei ,,ovreice maghiare’’, Franciska Grosberg, stabilită de puţin timp în Miercurea-Ciuc, care era amanta maiorului Viola dintr-un regiment de honvezi, despre care aveau informaţii că se ocupă cu spionajul, maiorul Predescu, comandantul unui batalion din Regimentul 50 şi numit totodată comandant al pieţei, a refuzat să o aresteze. Mai mult, el îl ia pe şeful agenţilor acoperiţi, N. Drăguţescu, şi pe un soldat evreu în chip de translator, merge la femeie acasă şi-i spune ,,să nu aibă nicio teamă de noi, fiindcă, atâta vreme cât va fi dânsul aici, nu i se va întâmpla nimic’’. Poliţistul încheie astfel revoltat: ,,Este evident cât de mare a fost umilirea noastră, ce a trebuit să îndurăm în faţa acestei spioane, care-şi găsise protector un maior român’’. Nu a fost singurul caz. Maria Panci şi Ana Oprea, semnalate de agenţi ca spioane, erau ,,prostituate pentru gradele inferioare’’, riscul ca inamicul să afle mişcările Armatei Române fiind astfel foarte mare.
Vasile Fenăsoiu, ,,ungur catolic’’, primar în Slănic Moldova, înscria în acte nou-născuţii cu nume… maghiare, iar când i s-au cerut târnăcoape pentru săparea tranşeelor, a îndemnat locuitorii să refuze. Condamnat pentru fals în acte publice, la apel din dosar dispare chiar… corpul delict! Spionaj făcea şi evreul Leon Paltin, directorul fabricii Negropontes de lângă Grozeşti, iar Maria Conţu (fostă Kézdivasarhedly) s-a îmbătat de bucurie că satul Casin a fost evacuat, spunând: ,,Lasă, lua-o-ar dracu de Românie, o să dea de dracu, căci o să o împingă ungurii până la Siret’’. La ungurul Andrei Fikes s-au găsit schiţe de tranşee, hărţi şi dinamită, iar dra Negropontes l-a transferat ,,ca pedeapsă’’, de la moşia Grozeşti la Roznov.
Agenţii propun, militarii nu dispun
Tot fără urmări a rămas semnalarea ca spion a lui David Zukerman, administrator al exploatării pădurii şi fabricii de cherestea Tisa. Împotriva tuturor acestora, semnalaţi şi documentaţi informativ de poliţişti, militarii n-au adoptat nicio măsură. Intrate în ţară în mod fraudulos, Maria Kubini şi fiica sa se stabiliseră în mod suspect în Moineşti, unde ,,se ţineau de baluri cu ofiţeri’’, erau ,,intime’’ cu sublocotenentul Iosif Bagovan, iar când acesta e rănit, deşi tânăra era logodită cu el, îl părăseşte pentru slt. Rădulescu, care-i punea la dispoziţie trăsura şi ordonanţa. Vă reamintesc că suntem în război, nu la balul protipendadei! Şi în vreme ce soldaţii degerau în tranşee, cuconetul beneficia de trăsuri şi valeţi. Facem o scurtă paranteză: să ne reamintim că în cel de-al Doilea Război Mondial, în repetate rânduri, generalul (ulterior mareşalul) Ion Antonescu a luat drastice măsuri de reducere şi desfiinţare a acestor posturi călduţe de ordonanţe, care ajunseseră la proporţii nebănuite, o adevărată pecingine. După ce poliţiştii le documentează activitatea, sunt în cele din urmă arestate ,,din ordin superior’’, li se descoperă un indicator alfabetic secret, adrese de gradaţi şi peste 70 de scrisori din Ungaria, unele cu un oarecare Katz, prizonier austriac din Rusia, probabil comunistul Dobrogeanu-Gherea. Asupra lor s-a găsit şi o scrisoare semnată cu numele conspirativ ,,Cocuţa’’, dar expediată de sublocotenentul Bogdan, prin care-i comunica mişcările Regimentului 4 Vânători. Altă situaţie: semnalat ofiţerilor români că întocmea rapoarte către patrulele ungureşti, cerând arestarea locuitorilor filo-români, Istvan Balogh este numit primar în Várdatfalva! Fără comentarii!
Hrană din rămăşiţe

Poliţiştii luau hrana ,,din rămăşiţele soldaţilor, prin bani sau prin tutun’’, nu aveau bani pentru informatori, în condiţiile în care inamicul ,,plătea orice nimic cu sute de lei’’, deghizarea nu s-a putut face din pricina lipsei de haine. S-au întâmplat deseori cazuri în care erau alungaţi, coborâţi din trenuri, siliţi să prezinte militarilor şi personalului CFR carnetele de recunoaştere ceea ce evident că-i deconspira. Cel mai adesea se făcea haz la vederea actelor lor, ,,zâmbind cu compătimire şi dispreţ’’. Un agent a fost coborât de trei ori din tren, deşi arătase carnetul, instituţiei lor nu i se dădea de către autorităţile militare nicio importanţă, niciun concurs eficace. Prin comportarea neprofesionistă şi iresponsabilă a unor ofiţeri ai Armatei Române, munca extrem de grea a agenţilor acoperiţi, desfăşurată pe un teritoriu necunoscut şi într-un mediu categoric ostil, a fost pur şi simplu nesocotită şi, pe alocuri, sabotată. Şi asta nu neapărat în detrimentul Poliţiei, cât al interesului naţional, care întotdeauna trebuie să primeze!
După toată umilinţa îndurată de agenţii speciali, ei n-au primit nicio recompensă morală sau materială. Pantalonul lor n-a avut vipuşcă din aceea lată! Nu li s-a intonat imnul. Picioarele lor n-au călcat pufoasele covoare în palate. Azi, în dispreţul românilor oneşti, multora din marii infractori autohtoni le atârnă în piept decoraţii ale statului român. Când se va scrie istoria perioadei pe care o traversăm, urmaşii ne vor blestema. Atunci am avut bărbaţi cu adevărate contribuţii la viitorul acestei ţări şi aceştia s-au stins în singurătate şi anonimat...
Este evident cât de mare a fost umilirea noastră, ce a trebuit să îndurăm în faţa acestei spioane, care-şi găsise protector un maior român
din raportul agentului N. Drăguţescu
În urma trecerii peste Carpaţi a trupelor noastre s’a hotărât a se înfiinţa câte un serviciu de informaţiuni şi contraspionaj, în diferite localităţi
Ordinul Marelui Cartier General din 23 august 1916

Scris de Admin 11.02.07 16:22

Versuri din lagăr
Un ţăran din Ardeal, ajuns soldat austro-ungar, a petrecut patru ani într-un lagăr japonez, timp suficient ca să îşi ţină la zi un jurnal cu poveşti şi desene despre viaţa şi aventurile lui şi să creeze, în felul acesta, una dintre cele mai inedite şi tulburătoare viziuni asupra coşmarului care a fost primul război mondial.

Scris de Admin 29.10.06 9:19

90 de ani de la eroicele lupte din august - noiembrie 1916

Revista Agero - Istorie. Prefaţa la "Carnetul de însemnări zilnice al locotenentului Năvîrlie "

Primul Razboi Mondial - Pagina 13 Luchian%20Deaconu%202

Primul Razboi Mondial - Pagina 13 Luchian%20Deaconu%202

Constantin I. Năvîrlie împlinise 34 de ani în momentul cînd România a declarat război Austro-Ungariei. S-a născut în 1882 la Plenita, în judetul Dolj. A absolvit scoala primară în comuna natală, după care a urmat cursurile Liceului « Carol I » din Craiova. La 4 martie 1906 a fost declarat licentiat al Facultătii de Drept din Bucuresti. Făcuse, deja, primii pasi ai unei cariere juridice lungi si exemplare, îndeplinind demintătile de magistrat stagiar la Judecătoria Ocolului Cîlnic – Gorj, între 1908-1913, judecător cu titlu provizoriu la judecătoria Ocolului Cîrligati, judetul Teleorman... Dr. Luchian DEACONU >>

Scris de Continut sponsorizat

Primul Razboi Mondial

Primul Razboi Mondial

Desfasurarea primului razboi mondial Voi relua discutia de

O inventie de mii de ani: razboiul chimic

Abatorul primului Razboi Mondial

Eroii militari romani cazuti in Primul Razboi Mondial vor av

Veteran italian intrat în istorie

Atacul turco-german asupra Suezului

Primul bombardament aerian a avut loc în 1911

Ultimul veteran american din Primul Razboi Mondial, la 107 a

Ultimul veteran francez din primul război mondial a murit la

Bush l-a onorat pe ultimul veteran american din Primul Războ

O aniversare/comemorare de 90 de ani

Veteranii centenari ai Primului Razboi Mondial

Spion in slujba Majestatii Sale

Ostaşul român al Basarabiei la 1917

TRENUL MORŢII

Requiem pentru Eroii de la Tabla Buţii

Scurta viata fericita a Baronului Rosu

Castel nazist, transformat în muzeu

Poliţişti spioni şi contraspioni, în Primul Război Mondial

Prizonieri romani pe teritoriul Alsaciei in primul razboi mo

Re: Primul Razboi Mondial

Spionajul maghiar în România

Războiul nevăzut al agenţilor acoperiţi pe frontul transilva

Versuri din lagăr

90 de ani de la eroicele lupte din august - noiembrie 1916

Re: Primul Razboi Mondial