Brancusi[V=]

In cadrul unei licitatii organizate de casa „Christie's",
„Sarutul" lui Brâncusi valoreaza 4 milioane de dolari
Casa de licitatii „Christie's" din New York va scoate la
licitatie, in perioada 1-9 noiembrie, o prima versiune a „Sarutului"
(foto1) lui Constantin Brâncusi, realizata în 1907, si care face
parte din colectia Edward R. Broida.
Potrivit site-ului casei de licitatie, lucrarea brâncusiana,
estimata la 3 - 4 milioane de dolari, este recunoscuta drept un
moment de rascruce în cariera artistului. Brâncusi însusi a spus ca
sculptura a reprezentat pentru el „drumul spre Damasc". Ea a deschis
o tema longeviva ce a dat nastere la alte versiuni de valoare pe
parcursul a patru decenii. Influentat la început de Rodin, Brâncusi
îsi afirma din 1907 autonomia artistica. Lucrarea scoasa la licitatie
este una dintre primele la care Brâncusi a folosit tehnica taierii
directe.
Constituita în ultimii 30 de ani, colectia Edward R. Broida
cuprinde opere de arta remarcabile din secolul XX. Broida a început
sa colectioneze lucrari la sfârsitul anilor '70, dupa ce s-a
împrietenit cu artistul Philip Guston. În afara de sculptura
brâncusiana, colectionarilor li se ofera, printre altele, „Homage to
Matisse" (1954) de Mark Rothko, „Zone" si „The Mirror" de Philip
Guston si „Washington Wall" de Franz Kline.
În 2004, Christie's, aflata în proprietatea magnatului francez
François Pinault, a anuntat vânzari de opere de arta în valoare
totala de 2,46 miliarde de dolari. Anul acesta, cel mai mare pret
înregistrat la vreo licitatie a acestei case este cel obtinut de o
sculptura „Pasare în spatiu" (foto 2) de Brâncusi: 27,4 milioane de
dolari. Datorita acestui pret-record înregistrat la licitatia din 4
mai, sculptorul român a urcat pe pozitia a cincea într-un top al
celor mai bine vânduti artisti din lume, realizat de baza de date
Artprice pentru primele sase luni ale anului.

ULTIMA ORA

Brâncuşi, un român care a biruit timpul
Infinitul în sculptură

Pe 16 martie s-au împlinit 47 de ani de când Constantin Brâncuşi a
trecut în nefiinţă. Din nefericire, memoria sa este cinstită de din
ce în ce mai puţini români. Şi nu este lucru de laudă când geniile,
puţine câte avem, sunt trecute cu vederea. Dar probabil şi
aceste "omisiuni" fac parte din caracteristicile noastre naţionale.
Uităm de valori aflate deasupra timpului, pentru a ne concentra
asupra unei politici incerte.

Cine a fost Brâncuşi şi ce a făcut pentru arta secolului trecut se
ştie din ce în ce mai puţin. Până nu demult, numele său era corelat
mai curând cu o bancnotă din ce în ce mai devalorizată decât cu
creaţii ce au impresionat întreaga lume. Brâncuşi e, neîndoielnic, un
asemenea moment al conştiinţei artei moderne, care concentrează
sensurile unei întregi ere a evoluţiei spiritului creator. Studiile
referitoare la opera lui împărtăşesc, fără excepţie, o concluzie
formulată în termeni lipsiţi de echivoc: arta brâncuşiană constituie
una din sursele ideilor esenţiale pe care se clădeşte civilizaţia
vizuală a secolului al XX-lea. Cu toate acestea, meritele artistului
sunt încă prea puţin recunoscute. Doar în cercuri relativ restrânse
se discută dimensiunea excepţională a geniului brâncuşian. Elita
admiratorilor lui se străduieşte încă să-i deschidă calea printre cei
ce sunt de părere că geniul echivalează cu publicitatea intensivă.
Când s-au împlinit zece ani de la moartea artistului, un grup
restrâns de profesori ai Şcolii de Arte a Universităţii din Columbia,
din New York, i-au organizat o comemorare, pe cât de festivă, pe atât
de modestă. Comunicări academice inedite şi dense, lecturi din
aforismele brâncuşiene, un film românesc documentar s-au desfăşurat
într-o sală mică, cu audienţă pe măsură: câte cuie, atâtea paltoane.

Destinul ca formă

Rodin şi eminentul său discipol, Brâncuşi, au fost artiştii care au
exercitat cea mai mare influenţă asupra evoluţiei sculpturii în
secolul al XX-lea. Rodin a eliberat sculptura de dogmele
academismului şi a creat o artă liberă, plină de vitalitate, sinceră.
Brâncuşi a dat veacului trecut conştiinţa formei pure, a asigurat
trecerea de la reprezentarea figurativă a realităţii, la exprimarea
esenţei lucrurilor şi a reînnoit în mod definitiv limbajul plastic,
îmbogăţindu-l cu o dimensiune spirituală.
Trist este că în timp ce era elogiat de cunoscătorii din străinătate,
în ţară nu se auzise mai nimic de Brâncuşi. Mulţi se uitau la Coloana
Infinitului ca la o prăjină inutilă, aptă doar de a deteriora
peisajul. Nu este chiar de mirare, pentru că este de notorietate
lipsa de interes a vameşilor americani. Aceştia s-au judecat cu
Brâncuşi pentru o bucată de lemn lustruit, lucrat la strung, ce
trebuia taxat după regulile importului de mărfuri. Ulterior a fost
dovedit faptul că era vorba de „Pasărea în spaţiu", care călătorea
către o expoziţie din New York. Şi aceasta se petrecea concomitent cu
o mult-mediatizată expoziţie Picasso, care adunase întregul public
nord-american dornic de artă. Sau, poate, numai snobi… Cu toate
aceste neajunsuri, a expus în repetate rânduri în galeriile din SUA.
De fapt, ultimele expoziţii ale sculptorului român din timpul vieţii
au fost la New York, Philadelphia şi Palm Beach. La 16 martie 1957 a
trecut în nefiinţă. Dar numai trupeşte.

Aforisme brâncuşiene

Frumosul este echilibrul absolut.
Arta nu face decât să înceapă continuu.
Arta, poate cea mai desăvârşită, a fost concepută în timpul
copilăriei umanităţii. Căci Omul primitiv uita de grijile cele
domestice şi lucra cu multă voioşie. Copiii posedă această bucurie
primordială. Eu aş vrea să re-deştept sentimentul acesta în
sculpturile mele.
Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi.
Voim întotdeauna să înţelegem ceva. Însă nu este nimic de înţeles.
Tot ceea ce puteţi contempla aici, în Atelier, are un singur merit:
că este trăit...

Mari personalităţi, despre Brâncuşi

„Ei bine, prietene, ai transformat anticul în modern!" Douanier
Rousseau, 1907, când a văzut „Rugăciunea", „Sărutul" şi „Cuminţenia
pământului"
„În cazul ovoidului, trebuie să reţinem faptul că Brâncuşi avea să
realizeze forma pură, liberă de orice gravitate terestră, o formă tot
atât de liberă în propria ei viaţă ca aceea a geometriei analitice.
Şi dovada că a reuşit în această experienţă este că din orice parte l-
am privi, ovoidul pare viu şi gata să se ridice în spaţiu." Ezra
Pound, 1921
„Puţine de tot sunt numele româneşti care se bucură azi de
celebritatea lui Brâncuşi. I se dedică poeme, i se închină în
străinătate numere speciale de revistă. E considerat de către germani
şi englezi mai ales, drept creatorul sculpturii moderne." Camil
Petrescu, 1928

Pe 16 martie ar fi trebuit să fie comemorat Constantin Brâncuşi, cel
mai mare nume al sculpturii româneşti. Din nefericire, cu excepţia
câtorva evenimente răzleţe şi lipsite practic de importanţă la nivel
naţional, cei 47 de ani de la moartea marelui artist au trecut
neobservaţi.
Emilian BERCEANU
http://www.gazetadebacau.ro/fullnews.php?ID=177

Sanda Negropontes, un destin marcat de istorie
Constantin Pavel
Sambata, 01 Octombrie 2005

De la balurile reginei Angliei la deratizare, sub comunisti
Vila sa de pe strada Constantin Sandu Aldea, situata in apropiere de
Arcul de Triumf, aminteste de vremurile bune din perioada
interbelica. Asezata intr-un fotoliu, Sanda Tatarescu Negropontes
deapana istoria unei vechi familii. Discutia decurge lin. Nu e nevoie
de intrebari. Cartea se deschide pur si simplu si spune povestea unei
familii care a facut multe pentru Romania si care a infruntat din
plin valurile istoriei.
Sanda Tatarescu Negropontes a implinit recent 86 de ani. A copilarit
in Bucuresti, intr-o casa de pe Strada Polona. Tatal sau, liberalul
Gheorghe Tatarescu, a fost prim-ministru al Romaniei in doua randuri,
intre anii 1934-1937 si 1939-1940. In casa erau sapte servitori: un
sofer, o bucatareasa, o fata in casa, trei persoane pentru servit
masa si o guvernanta pentru ea si fratele sau.

Baluri si curse de cai la Curtea Angliei

La 19 ani, in timp ce tatal ei era ambasador la Paris, a plecat la
Londra pentru a-si face studiile de muzicologie si decoratiuni
interioare. In 1938 a fost prezentata la Curtea regelui Angliei, unde
a fost introdusa de Lady Asquith Oxford. Ca sotie a unui fost prim-
ministru englez, aceasta avea acces la toate evenimentele mondene
organizate la Curte, cele mai importante fiind balurile si cursele de
cai. „Cand lucram la deratizare, dupa ce am iesit din inchisoare, ma
opream din munca si imi aduceam aminte cum defilam prin fata regelui
si a reginei. In spate, pe doua taburete, stateau actuala Regina
Elisabeta si sora sa. Ne opream in fata lor si faceam reverente",
rememoreaza Sanda Negropontes. Cum al doilea razboi mondial nu mai
avea rabdare, tatal ei a fost chemat in tara, iar ea a fost nevoita
sa renunte la studii si sa-l urmeze. S-a maritat, in 1940, la 21 de
ani, cu prietenul ei din copilarie, Ulysse, reprezentant al familiei
Negropontes.

Si-a scapat tatal de legionari

In toamna anului 1940, dupa ce l-au ucis pe Iorga, legionarii au
venit sa-l asasineze si pe tatal sau. „Eram tanara si doream sa am
telefon separat de restul familiei. Asta l-a salvat pe tata",
povesteste fiica fostului prim-ministru Tatarescu. Peste 20 de
legionari au izbit poarta, au intrat in casa si au smuls centrala
telefonica. Avand telefon separat, l-a sunat din camera ei pe
colonelul Riosanu, secretar de stat in Ministerul de Interne. Acesta
il cunostea pe seful echipei de legionari si l-a convins sa-l duca pe
Tatarescu la sediul Ministerului de Interne. In acea seara, pe langa
tatal ei, au dormit in sediul ministerului Constantin Argetoianu
(n.r. - fost prim-ministru) si Mihai Ralea (n.r. - filosof si
sociolog, fost ministru al muncii).

Calvarul comunist

Dupa razboi a inceput calvarul familiei Tatarescu. Mai intai,
comunistii i-au alungat din case. „Pe usa din fata intra Securitatea,
in timp ce noi ieseam pe usa din spate. Am plecat cu un geamantan",
rememoreaza Sanda Negropontes scenele de cosmar. Au fost repartizati
intr-o casa insalubra de la marginea Bucurestiului, care apartinea
unei femei de moravuri usoare. „Pe atunci era padure aici, ne mancau
lupii. Apoi s-au construit Casa Scanteii, Hotelul Sofitel si
celelalte", povesteste Sanda Negropontes.
In 1950, in inchisorile comuniste erau nu mai putin de 11 membri ai
familiei Tatarescu: Gheorghe Tatarescu si patru frati ai sai, trei
veri ai Sandei Tatarescu, Sanda si doua matusi. Matusile nu au
rezistat si s-au sinucis in inchisoare. Fratele Sandei studia Dreptul
la Paris. Cand a auzit ca tatal sau a fost arestat, a facut un atac
de schizofrenie. A murit in 1969,
intr-un azil din Paris.

Oferta de 100.000 de dolari refuzata

In 1994 a dorit sa intre in posesia fostei case de vacanta din Poiana
Gorjului. Directorul exploatarii carbonifere Rovinari i-a explicat ca
doar casa este a familiei sale, subsolul fiind al statului.
Sub casa se afla un important zacamant de carbune. Pentru a renunta
la casa si la anexe (casa de oaspeti, o biserica si mormantul
bunicului ei - general de corp de armata Nicolae Tatarescu) sustine
ca a primit de la directorul respectiv o oferta financiara foarte
tentanta. „Pentru a darama tot ansamblul mi-a oferit aproape 100.000
de dolari la vremea aceea. Eram saraca atunci, inca nu primisem casa
din Polona 19, unde am copilarit.
Dupa cateva zile, am decis sa declin insa oferta in schimbul
stramutarii intregului ansamblu, inclusiv biserica, la Muzeul
Etnografic de la Curtisoara, la 10 kilometri de Tg.-Jiu", explica
Sanda Negropontes.

„Un sobolan mi-a sarit in coc"

Dupa ce a iesit din inchisoare, in 1953, pentru a-si castiga
existenta a fost nevoita sa lucreze aproape trei ani la
deratizare. „Eram tanara, aveam un coc foarte frumos. La un moment
dat, mi-a sarit un sobolan in coc si am fost nevoita sa ma tund.
Atunci m-am decis sa plec de acolo", rememoreaza Negropontes.
Dupa Revolutie, Sanda Negropontes a fost senator de Gorj in
legislatura 1990-1992 din partea Partidului National Liberal. „Tata a
facut enorm pentru Gorj. O fabrica de tigari, fabrica de armament de
la Sadu, a refacut 14 biserici. Nici acum gorjenii nu l-au uitat",
povesteste fiica fostului prim-ministru.

Se lupta cu Tender pentru o casa de 5 milioane euro

In prezent se judeca cu magnatul Ovidiu Tender pentru un imobil din
Calea Floreasca, evaluat la peste 5 milioane de euro, in care a
copilarit sotul sau. Casa vrea sa o lase mostenire celor cinci nepoti
ai sai. In luna iulie a acestui an, avocatii Sandei Negropontes au
incercat sa puna in practica o hotarare a Inaltei Curti de Casatie si
Justitie prin care i se recunostea dreptul de proprietate asupra
imobilului si terenului aferent. Dupa o evacuare cu scandal,
reprezentantii familiei Negropontes au inventariat
bunurile si au pus paza la poarta. Avocatul doamnei Negropontes
spera ca in aceasta toamna sa fie solutionat litigiul cu magnatul
Tender.

L-au convins pe Brancusi
„Familia mea a finantat Coloana Infinitului"

Mama ei, Aretia Tatarescu, si-a dedicat viata operelor de caritate.
Si-a dorit o statuie pentru eroii din Tg.-Jiu cazuti in primul razboi
mondial.
Ea l-a convins pe Brancusi, care intre timp se stabilise la Paris, sa
vina si sa faca statuia. „Cand Brancusi a venit de la Paris, in 1936,
l-am asteptat la gara.
A stat trei luni in cula (n.r. - casa intarita) noastra din Poiana
Gorjului. Dupa aceea a sculptat Coloana Infinitului, lucrare
finantata de familia mea", povesteste Sanda Negropontes.

Sotul, var cu omul lui Bush
Familia Negropontes are trei ramuri, care au plecat din Turcia dupa
anul 1870, cand a inceput prigoana asupra grecilor. Membrii familiei
au plecat in directii diferite: in Romania au ajuns parintii sotului
Sandei Negropontes.
Alti membri ai familiei au plecat in Elvetia si de acolo mai departe
in Statele Unite si in Franta. Cei mai cunoscuti membri ai familiei
sunt din ramura care a emigrat in America. John Negropontes, fost
ambasador al SUA la ONU si in Irak, actualul director al Serviciilor
Nationale de Informatii ale SUA si mana dreapta a presedintelui Bush,
este var de-al treilea cu sotul doamnei Negropontes. Fratele lui
John, Nicholas Negropontes, este director fondator al Massachusetts
Institute of Technology si unul dintre cei care au contribuit la
crearea retelei internet.
http://www.expres.ro/diverse/?news_id=198948