Nicolaescu[v=]

Rezumarea primului mesaj :

SERGIU  NICOLAESCU-
Nu sunt optimist, nu sunt pesimist, sunt doar un luptător!

- Domnule Sergiu Nicolaescu, în curând se vor anunta primele CNC pentru sustinerea financiara a filmelor românesti. Aveti proiecte în concurs?
- Deocamdata nu pot spune prea multe, pentru ca s-ar afla scenariile, si este un concurs secret. Dar am depus trei proiecte. Iar în momentul în care voi primi un rezultat pozitiv, voi începe filmarile, fiindca stau deja de un an.
- Actuala conducere a CNC vi se pare mai în regula fata de cea precedenta?
- Da, asa cred. Înainte era un om care tot timpul vorbea de plecare si, în conditiile în care spui ca pleci de undeva, e normal ca nimeni sa nu se gândeasca la viitor. Si, practic, timp de un an nimeni nu a privit viitorul. Lucrurile au fost întârziate, legea a iesit târziu - nu din cauza lui Decebal Mitulescu, ci din cauza Ministerului Culturii. În orice caz, Eugen Serbanescu mi se pare un om serios si cred ca lucrurile au sanse sa se îndrepte. Întrebarea este ce se întâmpla cu ministerul, adica daca se va schimba ceva în bine.
- Cum comentati scandalul iscat între Ministerul Culturii si Regia “Româniafilm”?
- Eu am fost întotdeauna împotriva vânzarii tuturor salilor. Daca înainte erau vreo 800 si ceva, dupa Revolutie mai ramasesera în jur de 300, unele au fost închiriate, dar, în orice caz, 80 sunt nou-noute, desi au fost realizate înainte de ‘89. Acestea ar fi trebuit sa ramâna ale unei societati care sa raspunda de specificul lor, proiectia de film. Aceasta societate ar fi urmat sa se privatizeze, însa nu rapid, asa cum vrea ministerul, ca într-o luna-doua sa le vânda pe toate.
- Este adevarat ca aveti în proiect un film dupa scenariul lui Corneliu Vadim Tudor, cu Oana Zavoranu în rolul principal?
- Vreau sa vorbesc numai de scenariu, si atât. Lucrez la el, ne pregatim, si în curând vom intra în productie.
- Pe cine veti avea în distributie?
- Va fi un film istoric, despre perioada dinainte de 23 august, cu multi actori, foarte multi, si nu vreau sa amintesc numai unul-doi.
- De ce credeti ca a fost criticat de unii jurnalisti, la momentul respectiv, un film foarte bun cum este “Orient Express”?
- Probabil a fost un parti-pris al presei împotriva mea. Dar, cu timpul, lucrurile se aseaza în matca lor.
- Înteleg ca aveti multi dusmani...
- Nu multi, comparativ cu numarul de simpatizanti.
- În acest an v-ati recasatorit. Ce ne puteti spune despre sotia dv., doamna Dana Nicolaescu?
- Ce as putea spune? Într-adevar, m-am recasatorit, e o fata tânara... Si, normal, o iubesc.
- Ce doriti sa va aduca noul an?
- Sa fim sanatosi si sa lucram filme. Pentru ca se simte lipsa lor de pe piata româneasca.
- Ce parere aveti despre tinerii regizori români?
- Nu se poate vorbi despre tinerii regizori. Sunt unii care dovedesc mai mult talent, altii mai putin, altii deloc. Deci oamenii se judeca dupa talent si dupa operele pe care le fac. Nu dupa vârsta.
Larisa Ionescu
http://www.independent-al.ro/content/view/967/44/

Proaspat devenita "noua imagine a PRM", odata cu intrarea ei in partidul lui C.V. Tudor, starleta Oana Zavoranu mai are de asteptat mult si bine pana sa capete un rol principal intr-unul din viitoarele filme ale lui Sergiu Nicolaescu, rol pe care "tribunul" anuntase ca acesta i l-a "promis deja". "Nici vorba, n-am discutat niciodata cu Vadim despre asa ceva si nu i-am facut nici o promisiune de felul asta, nu stiu de unde a scos-o!", a negat categoric Sergiu Nicolaescu. Dezmintire pe care, cu argumentul "Vadim e un om comsecade si mi-e prieten", senatorul-regizor s-a grabit apoi sa o "nuanteze", adaugand cum ca "Nu se stie insa niciodata, decat sa fac un film cu Stolojan, mai bine o iau pe Zavoranca!" http://www.gandul.info/articol_21408/sergiu_nicolaescu_zice_ca_n_a_promis_nici_un_rol_pentru_zavoranca.html

Nostalgia TV: Sergiu Nicolaescu Numele sau este unul de referinta pentru lumea filmului din Romania.

Sergiu Nicolaescu, concediat pentru ca a avut erectie la „Haiducii“
Cunoscutului actor si regizor Sergiu Nicolaescu i-a fost refuzat rolul principal din filmul „Haiducii“, pe motiv ca, in urma unei scene amoroase, acesta a avut erectie. Dinu Cocea, cel care si-a pus semnatura pe realizarea peliculei „Haiducii“, ia dat „verde“ lui Nicolaescu , alegandu-l in cele din urma pe novicele Emanoil Petrut

SERGIU NICOLAESCU S-A INSURAT
http://www.ziarulcn.com/article/aid/26823/SERGIU-NICOLAESCU-S-A-INSURAT

RADU PARASCHIVESCU: Nicolaescu De o buna bucata de vreme, Pro TV difuzeaza filme de (si - inevitabil - cu) Sergiu Nicolaescu.

Colectia Comisarului

Ofensa la adresa bunului simt
C
u fiecare nou film, Sergiu Nicolaescu nu mai pridideste cu laudele de sine megalomanice. Considerandu-se luceafarul cinematografului romanesc, problema cea mai mare e ca, la fel ca 99% dintre cineastii romani, Sergiu Nicolaescu nu vede film, ca sa aiba cu ce sa se compare. Nu vede ce se face de 15 ani încoace în materie de cinema, de aceea se considera centrul universului (cinematografic). Pentru ca, daca ar vedea (si ar avea discernamant), Sergiu Nicolaescu si-ar da seama ca opera lui e pigmeica. Si-ar da seama ca e doar un mestesugar (marunt, în plus), nicidecum un artist, asa cum îi place sa se considere. Problema cu discernamantul e iarasi serioasa - dovada stau iesirile furibunde la adresa filmului lui Cristi Puiu. Caci, daca nu sesizeaza calitatile Mortii Domnului Lazarescu, atunci nu se poate gasi o baza comuna de discutii cu el...
Aveau priza la public unele din filmele de actiune din anii ’60-’70 ale lui Sergiu Nicolaescu, pana la un punct bine facute în genul lor. Au si-n continuare o oarecare priza (o dovedesc difuzarile de la televiziuni), explicabila probabil printr-o anume nostalgie pentru filmul de altadata - bun, prost, asa cum era el, nicidecum prin aceea ca ar avea vreo calitate particulara, care sa le faca sa intre în panteonul cinematografic romanesc (anemic, de altfel).
Problema cu adevarat majora sunt filmele pe care le scoate Nicolaescu în ultimul timp. Dupa catastrofa Orient Express, vine acum catastrofa “15” (scris exact asa, cu ghilimele, oare de ce?). Pentru corectitudine, trebuie spus ca Orient Express era o catastrofa de la cap la coada, cu o discrepanta uriasa între intentii (aristocratic-rafinat-viscontiene) si realizari (replici ridicole, interpretari rusinoase, muzica înfioratoare, scenariu lacrimogen-penibil); în timp ce, în “15”, ridicolul alterneaza cu scene corect filmate, în spiritul cascadoriilor de odinioara. Fara a intra prea mult în amanunte privind scenariul (D.R. Popescu si Sergiu Nicolaescu), prost si confuz spre final, ceea ce deranjeaza cel mai tare în filmul lui Nicolaescu sunt lectiile de moralitate la adresa coruptiei colegilor. Am fi acceptat asemenea lectii de la un Pintilie bunaoara, integru din punct de vedere moral si cu o filmografie extrem de onorabila, dar nu de la Sergiu Nicolaescu! E o palma pe obrazul unui popor pe care-l minte cu o nerusinare si un tupeu caracteristice nomenclaturistilor de ieri, transformati în nomenclaturistii de azi.
Dincolo de aprecierile de ordin extra-estetic, si ca sa nu fiu acuzat ca transform o cronica de film într-un proces politic-moral, sa ne întoarcem la “15” ca produs (non)artistic si sa remarcam fie si numai o performanta nefericita, pe care Nicolaescu o reusea si-n Orient Express si o continua cu brio acum: este singurul cineast care a reusit sa distruga (în filmele lui) o Actrita de exceptie: Maia Morgenstern. Rolul pe care-l face Maia Morgenstern e atat de jalnic, încat Nicolaescu ar trebui sa fie dat în judecata pentru crima artistica într-o (iluzorie) justitie a artei. Nu e ceva de spus despre alti actori (Cristian Iacob, Serban Ionescu, Daniela Nane...), decat ca e imposibil sa scoata ceva într-un asemenea context. Nu e vina lor, dar ar trebui sa aiba forta sa refuze din start colaborari rusinoase ca aceasta.
Scoasa din context, scena evadarii marinarului (Cristian Iacob) din camionul cu morti e destul de reusita. Doar extrasa din context însa! Pentru ca însasi aceasta paranteza din scenariu e complet lipsita de sens. Si, oricum, ea vine dupa si înaintea altora la care pana si la proiectia de presa s-a fluierat în sala si s-a strigat “lasa-te de film!”.
http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2005-10-26&art=2149

Sergiu Nicolaescu: “Am filmat si cu metode americane, dar in stil european!”

In anii ‘60, debutati cu “Memoria trandafirului”, un documentar atipic, “simbolist”, despre... flori. Ce a insemnat el pentru cariera dumneavoastra ulterioara?
- In 1962 a iesit scurt-metrajul de 8 minute “Memoria trandafirului” in Romania, in 1963 a ajuns la Cannes. Aici a fost apreciat pentru tehnica sa si cumparat de “Columbia” pentru o suma enorma la acea vreme, 20.000 de dolari (prin comparatie, “Tudor”, lung metraj, fusese vandut pentru 1.500 de dolari). Este o poveste mai complicata, putini stiu ca atunci, la prima mea iesire in strainatate, am fost contactat de niste influente persoane de la Hollywood (Richard Davis) pentru un contract in SUA si am avut si o oferta de la francezi - ideea era sa parasesc Romania comunista, pentru a lucra la nivel international, dar...
- Pana la urma ati ales sa ramaneti aici si ati realizat primul dvs. lung-metraj, “Dacii”, considerat inca de unii critici drept cel mai reusit film al lui Sergiu Nicolaescu. Sunteti de acord cu acest lucru?
- Nu, nu mai cred, eu simt ca a “imbatranit”. Il simt eu ca a imbatranit, cand ma uit la “Dacii” aproape ca nu mai pot sa-l vad...
- Dar in comparatie cu - sa zicem - “Columna” lui Mircea Dragan (acesta mi se pare mie de fapt cel “invechit”, desi e realizat la un an dupa!), “Dacii” pare un film tanar!
- Sa lamurim un lucru. “Dacii” si “Columna” sunt doua cinematografii. E cinematografia care incepe odata cu Nicolaescu (“Dacii”) si cinematografia romaneasca veche, care era deja prafuita. Vorbesc de cea a filmului istoric - “Neamul Soimarestilor”, “Tudor” - facut pe stilul vechi european/rusesc, dar cel “slab” sovietic, nu cel bun rusesc. “Dacii” era altceva la vremea respectiva (1967). Dar “Mihai Viteazul” (1970), da, e un film pe care il privesti ca pe unul de azi. Tot ce a urmat dupa “Mihai Viteazul” este de actualitate! Vezi “Intalnirea”, cel filmat in Delta. Acela e un film!
- V-au fascinat mereu ecranizarile. Titus Popovici (“Moartea lui Ipu” - pentru “Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”), Rebreanu (“Ciuleandra”), Victor Ion Popa (“Velerim si Veler Doamne” - devenit “Osanda”), Camil Petrescu (“Ultima noapte de dragoste”), chiar “Printul” lui Teodorescu-Braniste, care sta ca “schelet” al povestii pentru “Orient Express”. Ca sa nu mai vorbim de autorii straini - Jack London, Jules Verne, Fenimore Cooper. Ecranizari dupa acestia v-au prilejuit colaborari cu regizori straini in coproductii. De care scriitor dintre cei enumerati va simtiti mai apropiat?
- De Titus Popovici. Eu pe toti ceilalti i-am “corectat” mult. Nu vreau sa-mi ridic meritele pe care le-am avut, dar eu sunt convins ca lui Rebreanu i-ar fi placut filmul meu “Ciuleandra” mai mult decat cel realizat de germanul Martin Berger in 1930 (care a fost si primul film cu sunet in Romania).
- In multe dintre peliculele dvs. am observat predilectia pentru numele “Andrei” al protagonistului. De unde aceasta alegere?
- Nu am decat doua nume. Andrei si Tudor (Moldovan, de exemplu). Andrei l-am luat de la Francisc Munteanu. Si Tudor
l-am “mostenit”, probabil pentru faptul ca sunt oltean din Targu-Jiu.
- Indiferent ca s-a numit Moldovan sau Miclovan, “Comisarul” (seria) v-a adus cel mai mare succes. Ati dori sa reluati aceasta serie?
- “Comisarul” a fost o idee, dar n-am finalizat-o. Am vrut sa redau in aceste filme o epoca care niciodata nu aparuse in cultura romaneasca (rebeliunea legionara, Zelea Codreanu, regele Mihai, Antonescu etc.). Am refacut o epoca evitata de orice istoric si am bagat-o in film. Asta era o provocare - cand si-au dat seama de impactul pe care il are “comisarul”, m-au blocat. Deci, dupa “Duelul” - al 5-lea politist din serie - m-au oprit. Eu aveam scenariul si aveam continuarea “Duelului”, care s-ar fi numit “Recviem pentru comisar”. Dar n-am mai putut sa o realizez. Acum e tarziu, am imbatranit. Cu altcineva in rolul comisarului nu mai e acelasi lucru. E ca in James Bond, doar unul, maximum doi actori sunt valabili - restul nu se “lipesc” de personaj.
- Actorul Sergiu Nicolaescu. De care personaj in afara de cele principale sau secundare jucate in filmele dvs. va simtiti cel mai legat? Cum e sa lucrezi sub “bagheta” altui regizor?
- Am influentat foarte mult si rolurile mele. De exemplu, in “Felix si Otilia”. A venit la mine Iulian Mihu cu un scenariu si am zis: “Nu, nu pot organic sa-l joc, din mine nu poti sa faci un negustor de branza! Dar daca vrei sa schimbi ceva, schimbam, si sunt de acord”. Pascalopol a devenit un mare boier, cu castel gen Peles, cu o herghelie gen Sambata, este deci un superdomn. Are tot ce-i trebuie, poate sa aiba tot ce vrea pe lumea asta. O vrea pe Otilia - o are. Vine apoi razboiul si moare. I-am schimbat deci total subiectul lui Mihu, dar filmul a iesit foarte bine. Eu nu pot sa joc orice. Am avut mereu o presimtire, am avut intotdeauna un ideal. Nu am fost constient de el decat in 1989. Rolurile in care am aparut au creat un personaj cu multa popularitate, influenta. Pe care l-am folosit in zilele Revolutiei... Am avut nevoie si atunci de un “personaj” puternic, care sa “conduca” oamenii dezorientati, masele in strada. Si i-am condus.
- Exista vreun moment istoric din “marea epopee nationala cinematografica” pe care nu ati avut prilejul sa-l transpuneti pe marele ecran?
- Da, e “momentul” Alexandru Lapusneanu. Si al doilea razboi mondial inca ma atrage foarte mult, am fost influentat de acei ani. Am filme despre razboi, dar nu ceea ce as fi vrut eu sa fac. Mai am multe de spus despre acea perioada. Al doilea razboi mondial l-am trait, copil fiind, apoi toata tineretea mea am fost marcat de ceea ce s-a petrecut la vremea respectiva. Eram pe strazi cand avea loc rebeliunea legionara. E ciudat cum mama mea mi-a dat foarte multa libertate. Eram foarte liber, de atunci, de tanar. De exemplu, am terminat studiile mai repede, am facut doua clase intr-un an, practic la 16 ani terminam liceul si la 17 intram la Scoala de Ofiteri de Marina. Alte vremuri - multe amintiri...
- Un actor ca Amza Pellea. L-ati provocat si pentru drama (“Mihai Viteazul”) si pentru comedie (“Nea Marin Miliardar”). Cum ati colaborat cu el?
- Eu aveam un dezavantaj imens in momentul in care trebuia sa lucrez cu actori. Era lipsa de experienta. Ei nu au simtit niciodata treaba asta - si m-au facut sa n-o simt nici eu. Dar in primul rand a contat intelegerea lor: trebuie sa spun ca inca de la primul meu film am ales alti oameni decat lumea se astepta. Am ales o generatie noua de actori, tineri la vremea respectiva - Albulescu, Besoiu, Pellea - le-am acordat incredere si am mers cu ei in toate filmele mele. Au abordat rolurile cele mai diferite - nu doar Amza Pellea, ci vezi si Ion Besoiu - in “Mihai Viteazul” el fiind Sigismund Bathory, scenele memorabile cu surprinderea sotiei in patul lui Basta si sutul acela... dorsal, sau tararea prin mlastini dupa pierderea bataliei cu Mihai.
- Vi s-a reprosat un anume “misoginism”, in ceea ce priveste prezenta femeilor in filmele dvs. - ca ar avea doar un rol decorativ?
- Da, asa este, dar numai pana la “Orient Express”. Si acum, in noul film “15”, in care apar 3 personaje feminine - nu mai pot fi considerate “decor”.
- Filmele de dupa 1989, s-a comentat, sunt mai putin “reusite” - cu exceptia lui “Orient Express”! - in sensul ca n-au adus, dupa cum se astepta, un flux de spectatori ca acelea de pana la Revolutie. V-ati fi dorit mai mult de la ultimele titluri?
- Ca numar de spectatori, sunt totusi multumit, tinand cont ca nu m-am ocupat deloc de ele, nu le-am lansat, nu m-a dus la premiere, nu le-am promovat suficient. Nu aveam timp in anii ‘90 pentru ele. Cinematografia s-a prabusit - chiar daca eu am incercat s-o ajut in 1990, cu o lege a cinematografiei. Legea de acum e aproape aceeasi cu cea propusa de mine, Antonie Iorgovan si Mihai Constantinescu, acum 15 ani. Cu “avantajul” ca a 7-a arta in Romania e condusa tot de ministrul Culturii. Pai, unde ai mai pomenit asa ceva - cinematografia sa fie dirijata de un secretar de stat - decat in comunism? Ne-am intors la o forma ceausista, la centralism. La inceputuri, cinematografia era independenta, apoi la un moment dat, sub Ceausescu, toate artele au inceput sa tina de ministrul Culturii. Noi acum suntem la fel ca atunci! Eu mi-am continuat genul meu de film, istoric, de actiune. Am facut unul despre primul razboi mondial, altul despre impuscarea lui Ceausescu, am realizat singurul film politic romanesc, “Oglinda”. Sa nu vorbim de “Puterea si adevarul” al lui Manole Marcus, acela era un film tipic comunist, laudativ - e un film care mi-a fost atunci oferit si l-am refuzat! Era imediat dupa “Mihai Viteazul” si l-am respins, dupa cum nu am parasit intamplator seria “Cu mainile curate”, trecand de la Titus Popovici la Vintila Corbul, ca sa am independenta de lucru. Comunistii voiau altceva si au continuat seria cu Ilarion Ciobanu, pana la etapa... luptelor in munti si a distrugerii rezistentei anticomuniste! Eu nu voiam sa fac asa ceva - era un compromis.
- Si totusi, Titus Popovici, chiar si dupa despartirea dvs. de el la seria “Comisarul” (“ei” au continuat cu Comisarul Roman - Ciobanu, dvs. l-ati “inventat” pe Moldovan), cred ca este scenaristul cu care ati lucrat cel mai bine.
- Fara discutie. Este prietenul meu, ne-am iubit unul pe altul dar, din pacate, m-a dezamagit. In 1989, cand scenariul filmului “Mircea” a fost interzis personal de Ceausescu, si Titus Popovici nu m-a sustinut. Premiera a fost oprita atunci - m-a chemat Ceausescu personal, ca sa-mi spuna ce trebuie sa scot din “Mircea”. Filmul a fost, de altfel, “amanat” pana in decembrie ‘89... Era considerat subversiv chiar de presedintele tarii, pe care nu-l vazusem decat fugitiv, de vreo 3 ori pana atunci in ipostaze oficiale cand mi-a strans mana si nu m-a privit niciodata in ochi - cum te uiti dumneata. Pana la “intalnirea” aceasta legata de “Mircea” nu-mi adresase nici un cuvant, nici o “indicatie”. Dar filmul era periculos, incepe cu “nu vreau sa domnesc peste oameni in genunchi si sa-i mai fac si sa se inchine strainilor” sau, cum ii mai spune Mircea unui boier ingenuncheat: “vezi, Neagoe, din pozitia asta n-o sa poti privi niciodata inainte”. “Mircea” a iesit, deci, practic, pe 22 decembrie - daca ar fi fost lansat cat inca era Ceausescu la putere ar fi fost un imens scandal, dar si succes de piata, pentru ca anticipa miscarile nationale si caderea dictaturii. A fost o premiera, teoretic, inainte de revolutie, filmul a stat 2 zile pe ecrane si a fost retras la “comanda”. Pentru ca spuneam in “Mircea” lucruri pe care nu ti le poti imagina. Cum a fost posibil sa treaca, pana la urma, de cenzura acel film nu stiu. Dar soarta lui ar fi fost una nefericita daca nu ar fi venit revolutia.
- Sergiu Nicolaescu isi facea singur cascadoriile. Sunteti un pasionat al tirului si ati fost la un moment dat chiar Presedinte al Federatiei Romane de Echitatie. Deci - cascadorii, pistoale, cai. Va reprezinta.
- Toate sunt ale mele, ca hobby-uri. De exemplu, tirul. Am arma acasa, dar nu pot sa trag intr-o pasare sau intr-un animal. Pot sa trag - in filme - in oameni. Dar intr-un animal, in realitate, nu pot. N-am tras niciodata la o vanatoare. Iar caii sunt, fara indoiala, ca si cainii, o alta mare iubire a mea.
- Cat a contat meseria dvs. de inginer pentru cariera cinematografica?
- Pai n-as fi putut sa fiu ce am fost daca nu eram inginer. Toate lucrurile acestea cer tehnica, cer niste cunostinte in domeniu. Daca nu as fi fost un tip sportiv, organizat, la viata mea, nu puteam sa ajung aici. Prima mea zi de filmare avea 2.000 oameni. Cai si oameni - si era chiar prima mea zi pe un platou de filmare. Si orice se poate spune despre mine, dar ca nu as fi profesionist, asta nu cred ca indrazneste nimeni s-o spuna. Dar profesionalismul pe care il am vine din cultura mea cinematografica - una care porneste din copilarie. Am vazut, am vazut...
- Considerati ca zodia dvs., Berbec, v-a influentat? Va considerati norocos?
- Nu norocos, dar cu sansa da. Cred in sansa, nu in noroc - care inseamna ca iti pica si ceva ce nu meriti. Nici un Berbec nu va reusi vreodata in viata sa obtina un lucru nemeritat, fara a se zbate, ci prin munca. Berbecii, prin constructia lor, sunt niste luptatori. Deci, EU SUNT UN LUPTATOR...Noroc? L-am pierdut in 1963, cand mi s-a oferit pe tava (plecarea in SUA) si eu nu am vrut sa fac nici un compromis! Noroc este ce i s-a oferit si acum lui Cristi Puiu la Cannes. Daca el va sti sa profite de norocul asta - si sa dea Dumnezeu sa stie! - va merge mai departe. Daca il va lasa sa treaca, cum l-am lasat eu atunci, e pacat. Dar nu regret ca am avut sansa aceea si am refuzat (Polanski a profitat de o oferta asemanatoare, chiar in anul “Memoriei” mele, si a ales Anglia - el a devenit cunoscut in Occident, eu nu). M-a dezamagit atunci un gest al producatorului Richard Davies, care l-a umilit pe un mare regizor francez, Christian-Jaque. “Cum poti accepta asta?”, l-am intrebat. “Sergiule”, mi-a raspuns Jaque, “cu acest lucru te vei intalni si tu la Hollywood”. Ei bine, nu m-am intalnit. Niciodata n-a trecut cineva peste mine asa cum a trecut producatorul american peste regizorul francez. Nimeni nu a indraznit sa-mi impuna vreodata ce sa fac sau cum. Daca as fi ramas atunci, acolo, probabil n-as fi putut sa afirm aceste lucruri.
- Ati fost si Presedintele Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala. Va reprosati ceva ca politician? Sunteti mai multumit de regizorul Sergiu Nicolaescu sau de senatorul cu acelasi nume?
- Am intrat in politica prin Revolutie, care a insemnat ceva. N-am facut caz de acest lucru, dar trebuie s-o spun. Sunt primul intelectual care a aparut la TV in acea zi de foc (nu vorbesc aici despre spectacolul dat de cei doi inaintea mea, Caramitru si Dinescu). Eu nu stiam ca in momentul acela Ceausescu a fugit. Veneam direct din strada, am organizat marsul coloanelor dinspre Romana - erau mai ales muncitori si oameni saraci, dar si destui elevi, si manifestatia aceea a fost cheia dezlantuirii Revolutiei. Prin acest impact direct cu oamenii am urmat o cariera politica. Dar nu m-am bagat in fata, desi am avut functii importante in Senat. Am fost pe front de 12 ori - Irak, Afganistan, Serbia. Dar nu am facut caz de lucrurile acestea. Eu mi-am indeplinit misiunea. Chiar si cazul Iovan din aceste zile, cu impuscarea hotului respectiv: va intra poate din nou in discutie o lege moderna a armelor in Romania, pe care am propus-o anul trecut si a fost respinsa! Avem nevoie de o definire exacta a autoapararii - toate tarile civilizate o au, la noi e ambigua.
- Sunteti cel mai vizionat regizor roman din toate timpurile. Va inhiba aceasta postura sau va mai provoaca, inca, pentru alte filme? Pentru ca, observ, v-a revenit pofta de lucru. Dupa trei productii intr-un deceniu, de anul trecut incoace ati realizat deja doua filme!
- Da, “Orient Express” a fost filmul anului 2004, sper ca si “15” va avea acelasi succes - lansarea va fi pe 21 octombrie. E un film la care tin foarte mult si pe care l-am facut in... 40 de zile, filmand la Paris, Bucuresti, Timisoara.
- Ce alte planuri de viitor aveti dupa “15”?
- Ma mai gandesc la vreo 4-5 filme. Unul se va numi “Trenul mortii”, altul va fi o... comedie muzicala despre Dracula. Sper sa pot realiza aceste proiecte.
- Va asteptam, atunci, cu ele si sunt bucuros pentru cititorii “Cronicii Romane”, ca au mai descoperit cateva “secrete” ale omului si creatorului Sergiu Nicolaescu.


http://www.cronicaromana.ro/cel-mai-vizionat-regizor-roman-inainte-de-premiera-filmului-15sergiu-nicolaescu-am-filmat-si-cu-metode-americane-dar-in-stil-european.html

Sergiu Nicolaescu, la ceas aniversar
Cel mai prolific regizor al cinematografiei române aniversează, astăzi, 76 de ani. Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu şi este de profesie inginer mecanic. Primii paşi în cinematografie i-a făcut în calitate de operator de filmări speciale, iar debutul ca regizor, precum şi primul său succes, s-au produs în 1966-1967 cu lung metrajul "Dacii", o coproducţie româno-franceză. Domnia sa este cel mai activ, mai ambiţios şi mai popular regizor din istoria cinematografiei autohtone, dar şi un participant activ la revoluţia din '89 şi, ulterior, un la fel de activ om politic. La ceas aniversar, îi dorim multă fericire şi îl aşteptăm cu noi producţii.

AZI

Orient Express - un film despre Sergiu Nicolaescu

Iulia Blaga

Anul trecut, unul dintre punctele principale ale revoltei tinerilor cineasti a fost acela ca Sergiu Nicolaescu a facut parte si din comisia care a hotarat finantarile proiectelor castigatoare, dar a si castigat finantari pentru doua proiecte (unul era Orient Express, al doilea un scump scurtmetraj despre Afganistan). Daca revoltei i-a urmat un inceput de modificare a concursului CNC si Sergiu Nicolaescu n-a mai facut parte din comisia respectiva, el s-a aflat din nou in plutonul castigator al finantarilor la concursul din acest an. Deci este in continuare pe val, chiar daca din umbra Orient Express nu este un film important pentru cinematografia romana, dar este pentru Sergiu Nicolaescu si pentru cei care se straduiesc sa-i desluseasca acestuia personalitatea.

Estetic vorbind si foarte pe scurt, Orient Express este o nefericita incercare de a reveni la un cinematograf poetic si paseist. Pelicula e insa prafuita, scenariul e stangaci scris si regia se remarca prin demodate artificii stilistice. De exemplu, ralentiurile al caror scop e sa marcheze distanta temporala si nostalgia vremurilor minunate de altadata. Chiar ideea de a folosi Orient Express ca „simbol al legaturii dintre cele doua lumi“, recte cea a senectutii eroului, printul Morudzi, petrecuta in Romania lui 1935, si cea a tineretii (nu foarte indepartata totusi), din 1919, cand printul isi facea veacul, rupea inimi si-si risipea averea in Franta - Orient Express, asadar, este o foarte la indemana figura de stil.
Filmul mi se pare insa ca trebuie privit mai putin sub aspect stilistic, cat biografic si, de ce nu, chiar psihologic. Pare de la inceput si pana la sfarsit un film despre Sergiu Nicolaescu, desi acesta nu admite ca Andrei Morudzi este el si afirma ca, spre deosebire de aristocratul ajuns un ratat la final, el este si va fi un luptator. Sergiu Nicolaescu admite insa ca interpretarea l-a solicitat, ca aici a fost un actor, si nu un „interpret“ ca in precedentele sale filme de actiune. Sa insemne asta ca s-a implicat cineastul emotional mai mult decat o facea anterior, proiectandu-se (inconstient) asupra personajului? Andrei e un prenume, cum se stie, drag lui. Pe urma, poetul preferat al tinerei fete care se indragosteste de batranul print e nimeni altul decit François Villon, si se stie ca, in 1987, Sergiu Nicolaescu a realizat un film despre acesta.

Dar scenariul si conceptia regizorala te trimit la ideea ca cineastul ar fi putut avea intentia unei opere autoreferentiale care sa incununeze o cariera. Sergiu Nicolaescu apare tot timpul, camera il urmareste fidela ca omul de incredere Costache (interpretat de un Gheorghe Dinica pe post de devotat Sancho Panza) in plimbarile calare pe mosie, cu soimul pe mana, in fata Orient Express-ului care trece prin vecinatate, prin salonul unde le vorbeste musafirilor sau sta ganditor si studiat (ca Victor Hugo, evocat ironic de Eugen Ionescu) cu mana pe semineu, citind trecutul in flacari. Personajele celelalte nu par sa aiba decat rolul peretelui din partidele de tenis de sala. Sunt imobile, lipsite de reactii, ori incapabile sa-l zdruncine pe erou din „inumanitatea“ sa. Pana si tanarul Bob (Vlad Zamfirescu), care il acuza ca e retrograd si inchipuit si nenatural, va fi redus la tacere printr-un monolog ce s-ar dori zdrobitor. Iar Amalia Frunzetti (Maia Morgenstern) care tot asteapta sa fie ceruta de nevasta de print se resemneaza pana la urma, caci avansurilor ei li se raspunde cu aceeasi aristocratica gheata. Dar ce vrea sa para gheata, „inumanitate“ nu e decat o lipsa de joc din partea actorului Sergiu Nicolaescu, acesta dand impresia ca este insusi Sergiu Nicolaescu, expunandu-si filosofia de viata. In consecinta, celelalte personaje au datoria sa asculte eventualele lor reactii adverse, nefiind, de fapt, decat motive pentru alte si alte discursuri.

Ce se intampla insa in film? Printul Andrei Morudzi locuieste la conacul sau din Moruzeni. Suntem in anul 1935, toamna. Fulgerele, tunetele si ploaia vor insoti filmul pana aproape de sfarsit. Fulgera si tuna in momentele-cheie ale monologurilor sau in pauzele dintre ele. Plictisit de societatea din oras, printul o cultiva. Ii invita pe cei cativa cunoscuti - preotul, seful de gara, un silvicultor si altii, la cina, unde, asemenea Ghepardului lui Visconti, printul domina noua clasa sociala cu vaga condescendenta si o blagosloveste cu discursuri despre sine. Oamenii vorbesc pe la colturi, desi mananca din farfuriile scumpe ale gazdei, aducand tusa dupa tusa la portretul acestuia (printul, astfel, continua sa fie prezent si in rarele momente cand nu e de fata). Epitetele si aprecierile par mai mult prafuite si pretioase decat in ton cu vremea. Nu mai e loc pentru subtilitati, chiar si misterele sunt dezvaluite repede, inclusiv „Marea taina“ a printului, cu promptitudine. Printul fusese iubit in tinerete, la Paris, de o fata de conditie modesta (Ioana Moldovan), dar si-a batut joc de dragostea acesteia, a inselat-o cu alte femei, iar ea si-a luat zilele.
Dupa aristocratica raceala din restul filmului, pe ultima suta de metri, el realizeaza ce mare rau i-a facut iubitei din tinerete si ca a repetat raul, ucigand-o pe fata sefului de gara. Intr-o secventa neclara, printul trece pe langa propriul sau mormant. Apoi, isi ia zilele, aruncandu-se in fata Orient Express-ului, reintorcandu-se, astfel, in trecut (ni se da de inteles), in lumea insorita a spectrelor.

Un film facut din cuvinte
Aceasta e in linii mari povestea. Grefand pe ea o conceptie regizorala unde cliseele stilistice se adauga artificialitatii jocului actorilor, Sergiu Nicolaescu da impresia ca s-a concentrat mai mult asupra textului. De altfel, filmul s-ar putea asculta foarte bine si n-ar mai fi nevoie sa fie privit. E un film care se face din text. Unele amanunte sunt totusi deranjante. Tanarul Bob face jogging incaltat in adidasi, cu prosopul pe umar, or, in 1935, jogging-ul parca nu devenise o moda. Se spune la inceput ca „traim vremuri neurastenizante“. Chiar daca termenul a aparut in 1880, folosirea lui suna nepotrivit in context. Desi intre 1919 si 1935 nu este decat o diferenta de 16 ani, intre Andrei Morudzi tanar si Andrei Morudzi batran diferenta pare de cel putin 30 de ani. Intr-o alta secventa, vedem o cutie de chibrituri cu tricolorul pe ea.

De fapt, planul temporal pare destul de vag. Si, datorita dialogurilor, el bate in permanenta spre prezent si spre persoana autorului. Cine doreste poate gasi referiri si la tinerii cineasti. Se spune in film, „Obraznici, tinerii din ziua de azi“, „Tineretea n-ar trebui data pe mana copiilor“. De altfel, printul ii intrigase anterior pe „prieteni“ cu remarca „Lasati copiii saraci sa moara“.

Printul Morudzi e pana la urma un personaj format din cuvinte, dar lipsit de consistenta. Din el ramai cu cateva replici - „Fericirea? S-ar putea nici sa nu stiu ce e fericirea“; „De multe ori am facut lucruri rele pentru ca asa am crezut ca trebuie sa fac“; „Frumosul a fost o pasiune pentru mine“; „Din fericire pentru mine, oamenii destepti sunt rari“; „Nu recunosc decat realitatile din mine insumi“; „De unde purcede aceasta imbatranire sufleteasca?“; „Am aruncat lumii mici si murdare acelasi olimpian dispret“.
Sergiu Nicolaescu declara ca a dorit un film „de arta si frumos“ care sa aiba si „o anume stranietate“. In ceea ce ma priveste, Orient Express nu este un film de arta, chiar daca este curat si frumos filmat, (imaginea - Florin Mihailescu), dar este un film straniu si interesant pentru ca poate da indicii despre autor. Ii poate da si acestuia indicii de care nu era constient. Nu sunt specialist, dar probabil cineva de meserie ar putea oferi filmului o interpretare mult mai interesanta. Ma gandesc ca un psiholog ar putea gasi o interpretare profesionista, inclusiv marturisirii regizorului ca in cascada in care sare din fata trenului a fost fascinat si hipnotizat si s-a tras tarziu din fata locomotivei.

http://www.cuvantul.ro/articol/?artID=33

SERGIU  NICOLAESCU-
Nu sunt optimist, nu sunt pesimist, sunt doar un luptător!