Polonia

Rezumarea primului mesaj :

Despre Holocaust – cu responsabilitate si competenta
Polonia este prima dintre fostele tari comuniste care a acceptat confruntarea deschisa cu trecutul antisemit si cu tragediile din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Presa, lumea universitara, populatia si politicienii din Polonia s-au angajat de citeva luni intr-o ampla discutie asupra relatiilor polono-evreiesti. Totul a pornit de la recunoasterea implicarii populatiei poloneze intr-un pogrom savirsit in oraselul Jedwabne la 10 iulie 1941. Centrul de Studii Avansate de pe linga Muzeul Holocaustului din Washington, D.C. a organizat in ziua de 30 aprilie a.c. o intilnire avind ca tema: Infruntarea Holocaustului din Polonia. Au participat profesorii: Jan Gross de la New York University; Stanislaus A. Blejwas, Central Connecticut State University; Pavel Machcewicz, director al Biroului de Educatie Publica, Institutul National Polonez al Rememorarii; Andrzej Paczkowsky, Institutul de Studii Politice al Academiei de Stiinte din Varsovia; Antony Polonsky, Brandeis University; Alexander B. Rossino, Center for Advanced Holocaust Studies, United States Holocaust Memorial Museum; Piotr Wrobel, Trinity College, University of Toronto.
Atit multipla dezbatere poloneza, cit si dialogul academic americano-polonez au avut ca punct de pornire cartea lui Jan T. Gross, Neighbors. The Destruction of the Jewish Community in Jedwabne, Poland (Vecinii. Distrugerea comunitatii evreiesti din Jedwabne, Polonia), Princeton University Press, 2001. Editia originala a cartii a aparut in limba polona sub titlul: Sasiedzi: historia zaglady zydowskiego miasteczka. Despre ce este vorba? Nu am sa reiau decit un mic fragment al faptelor, ele fiind deja rezumate intr-un articol al lui Jan Gross publicat in The New Yorker, tradus in limba romana de revista 22 (vezi nr. 14 din 3-9 aprilie 2001, pp. 11-13).

Intr-o zi de vara, jumatate din locuitorii din Jedwabne a ucis cealalta jumatate. 1600 de evrei – barbati, femei, copii – au fost masacrati. Practic, toata populatia evreiasca din localitate. Sapte evrei au supravietuit, fiind ascunsi in casele unor polonezi. „Aceasta este o povestire socanta, care n-a fost spusa niciodata pina acum.“ Evreii si crestinii din Jedwabne avusesera relatii cordiale pina la evenimentul din iulie 1941. Dupa razboi, familia care a salvat evreii supravietuitori din Jedwabne a fost luata in deridere si alungata din localitate si tot dupa razboi unui singur evreu i s-a oferit clementa de catre concetateni, el refuzind-o. „Evreii au fost batuti cu toiagul, inecati si arsi, dar nu de catre nazisti fara chip, ci de catre oameni ale caror trasaturi si nume ei le stiau foarte bine: fostii lor colegi de scoala, cei carora le vindusera mincare, de la care cumparasera lapte, cei care birfeau cu ei pe strada.“ Jan Gross nareaza faptele punind sa vorbeasca martorii oculari. El invoca adesea si alte dovezi, reconstructia istorica fiind aidoma celei dintr-un roman politist. Cartea istoricului american de origine poloneza, intitulata sugestiv Neighbors, restituie adevaruri adinci despre relatia evreo-poloneza, despre Holocaust si despre replicile umane la ocupatie si totalitarism. E o narare a surprizelor, din care rezulta ca armata de ocupatie germana nu a impus masacrul.

Oribila zi de iulie a ramas in memoria localnicilor, dar a fost uitata de istorie. Iata de ce cartea lui Jan Gross devine unul dintre cele mai provocatoare studii privind relatiile polono-evreiesti. Probabil, este cea mai importanta cercetare dintre cele publicate in ultimii zeci de ani pe tema razboiului si a politicii totalitare. Comentatorii polonezi si americani au fost de parere ca Neighbors poate chiar sa provoace rescrierea istoriei secolului al XX-lea al Poloniei. Dezbaterea de la Washington, D.C. a adus nenumarate argumente din care rezulta ca studiul va deveni o bibliografie de referinta despre Holocaust.

Profesorul Antony Polonsky – unul dintre cei mai avizati specialisti in istoria Poloniei si a evreilor polonezi – spunea ca volumul lui Gross este important pe de-o parte pentru ca raspunde generalei intrebari privind masacrul evreilor in timpului razboiului, pe de alta, pentru ca trimite la o problema particulara: reactia contemporana a societatii poloneze fata de genocid. Andrzej Paczkowski marturisea ca, in pofida polemicilor existente, se observa ca in Polonia sint deja multe grupuri care iau in considerare problema antisemitismului, ca sint jurnalisti, istorici, intelectuali care cauta sa regindeasca exagerarile istorice. Ideea conspiratiei evreiesti este insa functionala, de aici si contradictiile. „Regimul comunist a fost foarte rau din punctul de vedere al cercetarii istorice si al recunoasterii realitatilor trecutului – observa A. Paczkowski. Cenzura a oprit studiul antisemitismului.“

Cartea lui Jan Gross a fost apreciata drept o imensa provocare a societatii poloneze. Interventiile au remarcat importanta perceperii corecte a realitatilor din timpul razboiului. S-a acordat interes termenului de „colaborator“, folosit ca justificare in dialoguri despre trecut si prezent, dar mai ales ca forma de discreditare-marginalizare rapida si fara argumente rationale. In cazul evreilor, termenul a fost si este adesea insasi justificarea crimei in masa. Pavel Machcewicz remarca faptul ca tocmai neajunsurile interpretative si falsurile care s-au strecurat in informatiile asupra trecutului apropiat motiveaza amplele proiecte de investigare a istoriei relatiilor polono-evreiesti pe care le are in vedere istoriografia poloneza contemporana. A. Rossino a mers mai departe cu cercetarea fenomenului de la Jedwabne. Intr-o comunicare bazata pe izvoare recent descoperite in arhiva Muzeului Holocaustului, el a evidentiat rolul pe care l-a avut politia secreta a nazistilor in instigarea la crima a populatiilor locale si cum anume au fost organizate sau planificate crimele de Germania lui Hitler. Una dintre concluziile amintitului vorbitor a fost ca fenomenele in genul Jedwabne reflecta violenta spontana si nu programata, polonezii, la fel ca lituanienii si ucrainienii, nefiind pregatiti pentru masacrarea populatiei evreiesti. Ceea ce am mai retinut este ca toti participantii au tinut sa sublinieze ca istoria evenimentului din Jedwabne a socat intreaga populatie de astazi a Poloniei. De luni de zile, cotidianele poloneze, intelectualitatea si politicienii Poloniei analizeaza toate fatetele pogromului savirsit in amintitul orasel.

Cercetarea sistemelor politice totalitare din secolul al XX-lea este importanta nu doar din punctul de vedere al stiintei istorice, dar si din punct de vedere educativ. Nazismul si comunismul se cuvin intelese in temeiul documentelor arhivistice, dar mai ales ca semn ca omenirea nu uita tragediile istoriei. Nu este vorba de o competitie si cu atit mai putin de justificarea unuia dintre sisteme, folosind ca argument ideologia celuilalt. Sint de acord cu ceea ce afirma de curind Vladimir Tismaneanu, cum ca decomunizarea nu se poate face in absenta defascizarii. In cazul dublului totalitarism romanesc, politologul aducea o mentiune foarte importanta si care va fi de dorit sa o luam in serios in orice studiu, analiza, dezbatere: „Ca sa ne decomunizam, trebuie sa tratam caracteristicile comunismului romanesc asa cum au fost, cu fascizarea sa“ (Vezi interviul acordat Gabrielei Adamesteanu, 22, nr. 13, 2001, pp. 12-13). Dupa al doilea razboi mondial, problema nazismului si a Holocaustului a fost si a ramas o tema de meditatie in toate statele occidentale.

Politicienii, lumea academica, populatia statelor democratice au avut libertatea examinarii, rememorarii si asumarii propriului trecut. Cunoasterea si recunoasterea crimelor in masa comise impotriva evreilor a presupus nu numai travaliul restitutiv al istoricilor, dar si o lunga si rationala pedagogie sociala.
Aceeasi problema insa a intimpinat mari rezerve din partea autoritatilor comuniste, care, adoptind ideologia stalinista, fusesera incredintate ca nu au nici o responsabilitate privind tragediile petrecute in tarile lor sub regimurile precedente. In Europa ocupata de URSS, eforturile fusesera indreptate in sens invers, spre marginalizarea sau uitarea tragediilor ultimului razboi si nu numai ale lui. Asa se face ca astazi, autoritatile si mare parte a societatii statelor recent eliberate de sub dictatura comunista si/sau nationalist-comunista au doar memoria suferintelor pricinuite de ultimul regim, nu si pe aceea a evenimentelor petrecute in cel de-al doilea razboi mondial. Trebuie sa recunoastem ca tacerea asupra Holocaustului (ori discutarea lui doar ca responsabilitate ce trebuie sa si-o asume Germania), ca si favorizarea discursului radical anticomunist au drept consecinta vizibila reluarea mitului etno-nationalist, a ideologiilor sovine, antisemite si rasiste. Pe de alta parte, aceeasi tacere a facut posibil ca oameni de cultura – altminteri bine intentionati – sa alunece spre latura speculativa, spre interpretari fara argumente si inselatoare jocuri comparative ale cifrelor. Singularitatea Holocaustului este incapsulata in ideologia mortii si mai ales in masina mortii. Lumea noastra si a istoriei apropiate noua – cuprinzind si marea tragedie a Gulagului sovietic – nu poate fi gindita in mod credibil facind abstractie de inconfundabilul Auschwitz.

In timp ce urmaream colocviul de la Muzeul Holocaustului din Washington, D.C. – un eveniment bine organizat, excelind in analize si discursuri rationale –, ma gindeam la rolul unei asemenea dezbateri in cercurile academice din tarile vecine Poloniei. In unele dintre ele, printre care si Romania, o discutie la nivelul publicului larg pe tema Holocaustului pare inca prematura. Totusi, o exacta reconsiderare si o popularizare a crimelor savirsite de legionari si de regimul militarist a lui Antonescu ar avea rosturile sale pentru o cultura istorico-politica parind uneori excesiv preocupata de mituri, eroi, morminte, culoarea pielii, fizionomie sau orientare mistica. Cred ca trebuie cunoscute traditiile religioase ale concetatenilor, ca si culturile generate de acestea, toate in beneficiul unei firesti acomodari cu orice fel de alteritate; in beneficiul redefinirii ideii de identitate in Europa Est-Centrala si al posibilei integrari in structura suprastatala europeana prin depasirea controversabilei teorii etno-diferentialiste.

Cit priveste istoria Holocaustului, ea nu poate ramine la nivelul unei trimiteri de subsol sau in cadrul unei discutii secundare privind al doilea razboi mondial, asa cum am gasit ca s-a procedat in recent tiparitele manuale alternative de istorie a Romaniei. Dezbaterea ar fi utila intii de toate in lumea academica, in cercurile culturale, in mediile politice. Acesta ar constitui un prim pas pentru o intelegere critic-rationala a trecutului. Asa cum am spus mai sus, in felul acesta ar putea fi mai bine inteles inclusiv totalitarismul stalinist-comunist ori „barocul“ nationalist-comunist. Interesul educativ este enorm, scopul fiind o normala coabitare cu partile bune si rele care s-au intimplat in istoria propriei societati.

Washington, D.C., 11 mai 2001

http://observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=2601

Despre Holocaust – cu responsabilitate si competenta
Polonia este prima dintre fostele tari comuniste care a acceptat confruntarea deschisa cu trecutul antisemit si cu tragediile din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Presa, lumea universitara, populatia si politicienii din Polonia s-au angajat de citeva luni intr-o ampla discutie asupra relatiilor polono-evreiesti. Totul a pornit de la recunoasterea implicarii populatiei poloneze intr-un pogrom savirsit in oraselul Jedwabne la 10 iulie 1941. Centrul de Studii Avansate de pe linga Muzeul Holocaustului din Washington, D.C. a organizat in ziua de 30 aprilie a.c. o intilnire avind ca tema: Infruntarea Holocaustului din Polonia. Au participat profesorii: Jan Gross de la New York University; Stanislaus A. Blejwas, Central Connecticut State University; Pavel Machcewicz, director al Biroului de Educatie Publica, Institutul National Polonez al Rememorarii; Andrzej Paczkowsky, Institutul de Studii Politice al Academiei de Stiinte din Varsovia; Antony Polonsky, Brandeis University; Alexander B. Rossino, Center for Advanced Holocaust Studies, United States Holocaust Memorial Museum; Piotr Wrobel, Trinity College, University of Toronto.
Atit multipla dezbatere poloneza, cit si dialogul academic americano-polonez au avut ca punct de pornire cartea lui Jan T. Gross, Neighbors. The Destruction of the Jewish Community in Jedwabne, Poland (Vecinii. Distrugerea comunitatii evreiesti din Jedwabne, Polonia), Princeton University Press, 2001. Editia originala a cartii a aparut in limba polona sub titlul: Sasiedzi: historia zaglady zydowskiego miasteczka. Despre ce este vorba? Nu am sa reiau decit un mic fragment al faptelor, ele fiind deja rezumate intr-un articol al lui Jan Gross publicat in The New Yorker, tradus in limba romana de revista 22 (vezi nr. 14 din 3-9 aprilie 2001, pp. 11-13).

Intr-o zi de vara, jumatate din locuitorii din Jedwabne a ucis cealalta jumatate. 1600 de evrei – barbati, femei, copii – au fost masacrati. Practic, toata populatia evreiasca din localitate. Sapte evrei au supravietuit, fiind ascunsi in casele unor polonezi. „Aceasta este o povestire socanta, care n-a fost spusa niciodata pina acum.“ Evreii si crestinii din Jedwabne avusesera relatii cordiale pina la evenimentul din iulie 1941. Dupa razboi, familia care a salvat evreii supravietuitori din Jedwabne a fost luata in deridere si alungata din localitate si tot dupa razboi unui singur evreu i s-a oferit clementa de catre concetateni, el refuzind-o. „Evreii au fost batuti cu toiagul, inecati si arsi, dar nu de catre nazisti fara chip, ci de catre oameni ale caror trasaturi si nume ei le stiau foarte bine: fostii lor colegi de scoala, cei carora le vindusera mincare, de la care cumparasera lapte, cei care birfeau cu ei pe strada.“ Jan Gross nareaza faptele punind sa vorbeasca martorii oculari. El invoca adesea si alte dovezi, reconstructia istorica fiind aidoma celei dintr-un roman politist. Cartea istoricului american de origine poloneza, intitulata sugestiv Neighbors, restituie adevaruri adinci despre relatia evreo-poloneza, despre Holocaust si despre replicile umane la ocupatie si totalitarism. E o narare a surprizelor, din care rezulta ca armata de ocupatie germana nu a impus masacrul.

Oribila zi de iulie a ramas in memoria localnicilor, dar a fost uitata de istorie. Iata de ce cartea lui Jan Gross devine unul dintre cele mai provocatoare studii privind relatiile polono-evreiesti. Probabil, este cea mai importanta cercetare dintre cele publicate in ultimii zeci de ani pe tema razboiului si a politicii totalitare. Comentatorii polonezi si americani au fost de parere ca Neighbors poate chiar sa provoace rescrierea istoriei secolului al XX-lea al Poloniei. Dezbaterea de la Washington, D.C. a adus nenumarate argumente din care rezulta ca studiul va deveni o bibliografie de referinta despre Holocaust.

Profesorul Antony Polonsky – unul dintre cei mai avizati specialisti in istoria Poloniei si a evreilor polonezi – spunea ca volumul lui Gross este important pe de-o parte pentru ca raspunde generalei intrebari privind masacrul evreilor in timpului razboiului, pe de alta, pentru ca trimite la o problema particulara: reactia contemporana a societatii poloneze fata de genocid. Andrzej Paczkowski marturisea ca, in pofida polemicilor existente, se observa ca in Polonia sint deja multe grupuri care iau in considerare problema antisemitismului, ca sint jurnalisti, istorici, intelectuali care cauta sa regindeasca exagerarile istorice. Ideea conspiratiei evreiesti este insa functionala, de aici si contradictiile. „Regimul comunist a fost foarte rau din punctul de vedere al cercetarii istorice si al recunoasterii realitatilor trecutului – observa A. Paczkowski. Cenzura a oprit studiul antisemitismului.“

Cartea lui Jan Gross a fost apreciata drept o imensa provocare a societatii poloneze. Interventiile au remarcat importanta perceperii corecte a realitatilor din timpul razboiului. S-a acordat interes termenului de „colaborator“, folosit ca justificare in dialoguri despre trecut si prezent, dar mai ales ca forma de discreditare-marginalizare rapida si fara argumente rationale. In cazul evreilor, termenul a fost si este adesea insasi justificarea crimei in masa. Pavel Machcewicz remarca faptul ca tocmai neajunsurile interpretative si falsurile care s-au strecurat in informatiile asupra trecutului apropiat motiveaza amplele proiecte de investigare a istoriei relatiilor polono-evreiesti pe care le are in vedere istoriografia poloneza contemporana. A. Rossino a mers mai departe cu cercetarea fenomenului de la Jedwabne. Intr-o comunicare bazata pe izvoare recent descoperite in arhiva Muzeului Holocaustului, el a evidentiat rolul pe care l-a avut politia secreta a nazistilor in instigarea la crima a populatiilor locale si cum anume au fost organizate sau planificate crimele de Germania lui Hitler. Una dintre concluziile amintitului vorbitor a fost ca fenomenele in genul Jedwabne reflecta violenta spontana si nu programata, polonezii, la fel ca lituanienii si ucrainienii, nefiind pregatiti pentru masacrarea populatiei evreiesti. Ceea ce am mai retinut este ca toti participantii au tinut sa sublinieze ca istoria evenimentului din Jedwabne a socat intreaga populatie de astazi a Poloniei. De luni de zile, cotidianele poloneze, intelectualitatea si politicienii Poloniei analizeaza toate fatetele pogromului savirsit in amintitul orasel.

Cercetarea sistemelor politice totalitare din secolul al XX-lea este importanta nu doar din punctul de vedere al stiintei istorice, dar si din punct de vedere educativ. Nazismul si comunismul se cuvin intelese in temeiul documentelor arhivistice, dar mai ales ca semn ca omenirea nu uita tragediile istoriei. Nu este vorba de o competitie si cu atit mai putin de justificarea unuia dintre sisteme, folosind ca argument ideologia celuilalt. Sint de acord cu ceea ce afirma de curind Vladimir Tismaneanu, cum ca decomunizarea nu se poate face in absenta defascizarii. In cazul dublului totalitarism romanesc, politologul aducea o mentiune foarte importanta si care va fi de dorit sa o luam in serios in orice studiu, analiza, dezbatere: „Ca sa ne decomunizam, trebuie sa tratam caracteristicile comunismului romanesc asa cum au fost, cu fascizarea sa“ (Vezi interviul acordat Gabrielei Adamesteanu, 22, nr. 13, 2001, pp. 12-13). Dupa al doilea razboi mondial, problema nazismului si a Holocaustului a fost si a ramas o tema de meditatie in toate statele occidentale.

Politicienii, lumea academica, populatia statelor democratice au avut libertatea examinarii, rememorarii si asumarii propriului trecut. Cunoasterea si recunoasterea crimelor in masa comise impotriva evreilor a presupus nu numai travaliul restitutiv al istoricilor, dar si o lunga si rationala pedagogie sociala.
Aceeasi problema insa a intimpinat mari rezerve din partea autoritatilor comuniste, care, adoptind ideologia stalinista, fusesera incredintate ca nu au nici o responsabilitate privind tragediile petrecute in tarile lor sub regimurile precedente. In Europa ocupata de URSS, eforturile fusesera indreptate in sens invers, spre marginalizarea sau uitarea tragediilor ultimului razboi si nu numai ale lui. Asa se face ca astazi, autoritatile si mare parte a societatii statelor recent eliberate de sub dictatura comunista si/sau nationalist-comunista au doar memoria suferintelor pricinuite de ultimul regim, nu si pe aceea a evenimentelor petrecute in cel de-al doilea razboi mondial. Trebuie sa recunoastem ca tacerea asupra Holocaustului (ori discutarea lui doar ca responsabilitate ce trebuie sa si-o asume Germania), ca si favorizarea discursului radical anticomunist au drept consecinta vizibila reluarea mitului etno-nationalist, a ideologiilor sovine, antisemite si rasiste. Pe de alta parte, aceeasi tacere a facut posibil ca oameni de cultura – altminteri bine intentionati – sa alunece spre latura speculativa, spre interpretari fara argumente si inselatoare jocuri comparative ale cifrelor. Singularitatea Holocaustului este incapsulata in ideologia mortii si mai ales in masina mortii. Lumea noastra si a istoriei apropiate noua – cuprinzind si marea tragedie a Gulagului sovietic – nu poate fi gindita in mod credibil facind abstractie de inconfundabilul Auschwitz.

In timp ce urmaream colocviul de la Muzeul Holocaustului din Washington, D.C. – un eveniment bine organizat, excelind in analize si discursuri rationale –, ma gindeam la rolul unei asemenea dezbateri in cercurile academice din tarile vecine Poloniei. In unele dintre ele, printre care si Romania, o discutie la nivelul publicului larg pe tema Holocaustului pare inca prematura. Totusi, o exacta reconsiderare si o popularizare a crimelor savirsite de legionari si de regimul militarist a lui Antonescu ar avea rosturile sale pentru o cultura istorico-politica parind uneori excesiv preocupata de mituri, eroi, morminte, culoarea pielii, fizionomie sau orientare mistica. Cred ca trebuie cunoscute traditiile religioase ale concetatenilor, ca si culturile generate de acestea, toate in beneficiul unei firesti acomodari cu orice fel de alteritate; in beneficiul redefinirii ideii de identitate in Europa Est-Centrala si al posibilei integrari in structura suprastatala europeana prin depasirea controversabilei teorii etno-diferentialiste.

Cit priveste istoria Holocaustului, ea nu poate ramine la nivelul unei trimiteri de subsol sau in cadrul unei discutii secundare privind al doilea razboi mondial, asa cum am gasit ca s-a procedat in recent tiparitele manuale alternative de istorie a Romaniei. Dezbaterea ar fi utila intii de toate in lumea academica, in cercurile culturale, in mediile politice. Acesta ar constitui un prim pas pentru o intelegere critic-rationala a trecutului. Asa cum am spus mai sus, in felul acesta ar putea fi mai bine inteles inclusiv totalitarismul stalinist-comunist ori „barocul“ nationalist-comunist. Interesul educativ este enorm, scopul fiind o normala coabitare cu partile bune si rele care s-au intimplat in istoria propriei societati.

Washington, D.C., 11 mai 2001

http://observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=2601