TRECUT

Rezumarea primului mesaj :

Istoria cunoasterii in date

http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=365

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9784/20/

Mai ales dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, cercetarile in domeniul industriei aeronautice au cunoscut un adevarat boom. Accentul era pus pe industria militara de avioane, dar, in paralel, la o scara mai mica, s-au desfasurat cercetari si pentru aviatia civila. Ideea unor avioane supersonice pentru transportul civil s-a pus si ea pe tapet inca de la inceputul deceniului al 6-lea. Liderii au fost SUA, Franta, Marea Britanie si fosta URSS. Pentru a ajunge de la avioanele cu fuselaj din lemn, la cele cu fuselaj de aluminiu nu a fost nevoie decat de doua razboaie mondiale. Pentru a trece de la avioanele subsonice (cu viteze de croaziera de sub 1000 km/h) cu reactie, la cele supersonice de pasageri a fost nevoie de 20 de ani postbelici pentru proiectul franco-britanic Concorde, si peste 50 pentru Boeing care incearca si azi sa construiasca varianta sa supersonica, fara nici un rezultat concret insa, in afara unor machete la scara naturala si a unor imagini grafice realizate pe computer.

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9540/20/

Un document extrem de interesant a aparut cu ceva timp in urma pe site-ul publicatiei britanice dailymail.co.uk. E vorba despre o ipoteza lansata de un istoric conform careia Hitler a furat schita de "masina a poporului", celebrul, astazi, Volkswagen, de la un inginer evreu pe nume Josef Ganz. S-a spus mereu ca liderul nazist este cel care in 1935 a desenat schita unei viitoare masini ieftine si economice in timpul unei intalniri cu designerul german Ferdinand Porsche. Unii vad in realizarea proiectului Volkswagen, singura mare reusita a führerului german. Numai ca in cartea istoricului Paul Schilperoord, intitulata "The Extraordinary Life of Josef Ganz - the Jewish engineer behind Hitler's Volkswagen", lucrurile sunt plasate in alta lumina.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cei-mai-nebuni-oameni-stiinta

Uneori ştiinţa poate avea consecinţe nefaste, dacã ajunge sã fie manevratã cu o dozã de nebunie. Omul alege cum sã întrebuinţeze cunoaşterea, iar calea cea bunã nu e întotdeauna şi cea mai atractivã…iatã câţiva oameni de ştiinţã pe care i-am putea lejer eticheta drept prototip de “mad scientist”…

Vladimir Demikhov. Creatorul câinelui bicefal.

În 1954 chirurgul sovietic Vladimir Demikhov îşi dezvãluie capodopera lumii întregi: câinele cu douã capete. Capul unui cãţeluş este grefat pe gâtul unui ciobãnesc german adult. Al doilea cap tânjeşte dupã lapte, deşi nu are nevoie de hranã şi deşi laptele se scurge greşit din cauza esofagului deconectat. În ciuda morţii iminente a animalelor din cauza respingerii ţesuturilor, Demikhov nu s-a oprit şi a mai creat încã 19 câini bicefali în urmãtorii 15 ani.

Stubbins Ffirth. Doctorul care bea vomã.

În anii 1800 un doctor care activa în Philadelphia, Stubbins Ffirth, formuleazã ipoteza cã febra galbenã nu este o boalã infecţioasã şi realizeazã procedure pe sine pentru a testa teoria. Iniţial toarnã vomã infectatã în rãni deschise, apoi bea din vomã. Nu se îmbolnãveşte, dar nu din cauzã cã febra galbenã nu este infecţioasã: mai târziu s-a descoperit cã trebuie sã fie infiltratã direct în circuitul sangvin, în mod normal prin înţepãtura de ţânţar.

Joseph Mengele. Îngerul morţii.

Joseph Mengele şi-a câştigat notorietatea mai ales prin faptul cã era unul dintre doctorii SS care supervizau selecţia de prizonieri, decizând cine trebuia omorât şi cine avea sã lucreze silnic şi sãvârşind experimente pe cei concentraţi în lagãre, care îl cunoşteau pe Mangele drept “îngerul morţii”. La Auschwitz Mengele face o serie de experimente pe gemeni. Dupã ce se terminau gemenii erau de obicei ucişi şi disecaţi. Supravegheza o operaţie în urma cãreia doi copii romi sunt cusuţi împreunã. Mâinile copiilor se infecteazã grav în locurile unde venele sunt rezecate. Mengele era aproape obsedat sã ia sânge de la gemeni, de cele mai multe ori gemeni identici. Conform rapoartelor, unii au sângerat pânã ce au murit.

Prizonierul de la Auschwitz Alex Dekel mãrturiseşte: “N-am putut niciodatã sã accept cã Mengele credea cã face o treabã serioasã, nu din modul neserios de abordare. Îşi exercita doar puterea. El stãpânea de fapt o mãcelãrie, pentru cã operaţiile importante le fãcea fãrã anestezie. O datã am luat parte la o operaţie pe stomac: Mengele îndepãrta bucãţi din stomac fãrã niciun fel de anestezic. Altã data a operat pe inimã astfel. Era cumplit. Era un doctor care s-a îmbolnãvit de putere. Nimeni nu i-a pus niciodatã la îndoialã activitatea. De ce a murit X, de ce s-a prãpãdit Y? pacienţii nu contau. Spunea cã profeseazã în numele ştiintei, dar era o nebunie totalã”.

Joseph Conrad Dippel. Adevãratul Frankenstein.

Dippel era un om de ştiinţã atât de excentric încât s-a nãscut chiar în castelul Frankenstein, în 1673, o locaţie apropiatã de Darmstadt, în Germania. Se presupune cã el ar fi modelul pentru romanul lui Mary Shelley, deşi ideea rãmâne controversatã.

Dupã ce studiazã teologia, filosofia şi alchimia, elaboreazã un ulei animal pe bazã de oase, sânge şi alte produse animale, uleiul lui Dippel care ar fi trebuit sã echivaleze elixirul vieţii din visul alchimiştilor. Se spune cã munca sa anatomicã implica uneori fierberea mai multor pãrţi corporale în cazane mari pentru a face un fel de “ciorbã”, ba chiar a încercat sã facã transfer de suflete de la un cadavru la celãlalt întrebuinţând un furtun, o pâlnie şi mult lubrifiant…

Giovanni Aldini. Cel ce electrocuta cadavre.

Aldini era nepotul lui Luigi Galvani. Unchiul sãu a descoperit practice conceptual de galvanism în timpul unor experimente pe picioare de broascã. Aldini a dus experimentele şi mai departe. Adicã pe cadavre.

În faţa unui public realizeazã un test pe un criminal spânzurat, George Forster. Aplicã nişte tije conductoare în rectul omului, care începe sã se mişte şi picioarele sã tresarã. Tije aplicate feţei o determinã sã se încleşteze şi sã trepideze. Ochiul stânga iese din orbitã. Câţiva oameni se temeau cã omul a revenit la viaţã şi chiar s-a mişcat, ceea ce însemna cã trebuia sã fie din nou executat. Unul dintre martori a fost atât de oripilat încât se crede cã a suferit un atac de cord dupã “spectacol”.

Sergei Bruyukhonenho. Cãlãul câinilor.

Înainte de Demikhov, experimentele nebuneşti ale lui Bruyukhonenko deschid calea cãtre dezvoltarea operaţiilor pe cord. Dezvoltã o maşinãrie rudimentarã denumitã autojector (pentru inimã şi plãmâni). Uzitând aceastã maşinã primitivã, omul de ştiinţã menţine în viaţã capetele câtorva câini decapitaţi. În 1928 aratã audienţei un astfel de cap canin. Pentru a demonstra validitatea experimentului, trãsneşte un ciocan de masã. Capul se mişcã. Când îi aruncã o luminã în ochi, acesta clipeşte. Şi când îi dã de mâncare o bucatã de brânzã, rãmãşiţele ţâşnesc prin tubul esofagian, spre dezgustul publicului.

Andrew Ure. Mãcelarul scoţian.

În ciuda realizãrilor sale medicale deloc neglijabile, Andrew Ure este mai degrabã cunoscut pentru cele patru experimente sãvârşite pe Matthew Clydesdale, pe data de 4 noiembrie 1818. Primul a presupus o incizie în ceafã, în urma cãreia s-a înlãturat o parte din vertebra. O incizie se face în în şoldul stâng. Apoi o tãieturã în cãlcâi. Douã tije conectate la o baterie sunt plasate în gât şi şold, ceea ce cauzeazã convulsii extraordinare şi incontrolabile. A doua tijã este apoi plasatã în cãlcâi, piciorul stâng lovind cu atâta fortã incât rãneşte un asistent. Al doilea experiment îi face diafragma sã se ridice şi sã coboare, ca şi cum ar fi respirat din nou.

Ure a raportat cã dacã nu i s-ar fi luat sânge lui Forster sau dacã nu i s-ar fi rupt gâtul de la spânzurãtoare, probabil cã l-ar fi readus la viaţã. Al treilea experiment aratã expresiile faciale incredibile ale omului când I se face o incizie în frunte. Este introdusã tija şi Forster exprimã mânie, disperare, angoasa şi zâmbete hidoase. Chiul i-a speriat pe privitori atât de tare încât unul dintre doctori leşinã. Ultimul experiment îi convinge pe Forster cã este în viaţã. Se face o tãieturã în degetul arãtãtor. Odatã ce este introdusã tija, Forster începe sã îşi ridice mâna şi sã indice oameni din public. Oroarea evident cã s-a instalat.

Shiro Ishii: Rãul pur.

Ishii era un microbiolog şi generalul unitãţii 731, unitate pentru rãzboi biologic din cadrul armatei imperiale japoneze în cel de-al doilea rãzboi mondial. Se naşte în Shibayama, districtul Sanbu şi studiazã medicina la Universitatea imperialã din Kyoto. În 1932 îşi începe experimentele preliminare ca parte dintr-un proiect secret al armatei japoneze. În 1936 ia naştere unitatea 731. Ishii construieşte un amre complex, de 150 de clãdiri, la marginea oraşului Harbin, China.

Printer atrocitãţile comise de Ishii şi alţii aflaţi sub comanda sa se numãrã: vivisecţia pe oameni în viaţã (incluzând femei însãrcinate de cãtre doctori), amputarea unor membre ale prizonierilor şi atasarea în alte locuri ale corpului, îngheţarea unor membre şi topirea în vederea studiului cangrenei. Oamenii erau folosiţi şi pentru testarea de bombe şi aruncãtoare de flãcãri. Li se injectau diverşi viruşi pentru a li se studia efectele, erau infectaţi intenţionat cu boli venerice. Acordându-i-se imunitate de cãtre autoritãţile de ocupaţie americane la finele rãzboiului, Ishii nu face închisoare pentru crimele comise, murind de cancer la 67 de ani.

Kevin Warwick. Primul cyborg uman.

Warwick este un om de ştiinţã britanic şi professor de ciberneticã atât de fascinate de roboţi încât viseazã sã devinã primul cyborg uman.

În 1998, un transmiţãtor RFID i se implanteazã sub piele, controlând uşi, lumini, radiatoare şi alte dispositive controlate prin computer aflate în vecinãtatea sa. Scopul principal al experimentului este testarea limitelor corporale şi cât de uşor poate corpul sã primeascã semnale de la un chip.

În 2002 o interfaţã mai complexã este implantatã pe sistemul sãu nervos, dobândind acces la semnalele nervoase. Experimental are un success atât de important încât semnalul produs este suficient de detaliat încât sã permitã imitarea de cãtre o mânã de robot a mişcãrilor mâinii umane.

Mai târziu, o extindere a experimentului, în care un dispozitiv mai simplu este implantat în corpul soţiei sale cu scopul de a crea o conexiune telepaticã, are de asemenea success, rezultând în prima comunicare experimentalã dintre sistemele nervoase ale celor douã persoane.

John Lilly. Creatorul bazinului pentru eliminarea simţurilor.

Pentru a investiga ce s-ar petrece dacã creierul s-ar rupe de toţi stimuli externi, omul de ştiinţã John Lilly construieşte primul bazin în care omul poate fi privat de simţuri în 1954. Plutind în apã caldã ore întregi, în beznã completã şi linişte absolutã, Lilly trãieşte fantezii intense. “Sunt prea personale ca sã poatã fi relatate public”, declarã el. Halucinaţiile subiecţilor sunt greu de clasificat ştiinţific. Este unul dintre motivele pentru care cercetarea nu are rezultate concrete.

Lilly renunţã ulterior la ea, fondând firma Bazinele Samadhi, care produce bazine doar pentru uz casnic. În 1980 munca sa ajunge model pentru filmul “Altered States”. Lilly moare în 2001, dupã ce devine un fel de guru al mişcãrii New Age.

http://www.adevarul.ro/life/viata/Stiinta_in_2011_-_succese_senzationale_si_esecuri_rasunatoare_0_617338681.html

Podurile lumii adevarate bijuterii ingineresti

Constructia podurilor are o istorie multimilenara. Pentru a-si scurta drumurile, omul a construit, la inceput peste ape mici, poduri din lemn sau din stanci. Astazi, unele dintre ele, sunt de-a dreptul magnifice. Arhitectii si inginerii constructori si-au propus sa se impuna in fata naturii, ridicand constructii cu lungimi impresionante, realizate cu minutiozitate deasupra raurilor, fluviilor, lacurilor si marilor sau intre marile orase.

ENIGME CARE SFIDEAZĂ ŞTIINŢA

EXTRATEREŞTRII DUC RĂZBOAIE ATOMICE?

În ultimele decenii ale secolului XX, oamenii de ştiinţă au înregistrat circa 80 (optzeci) de explozii cosmice ale căror cauze sunt necunoscute. Încă. Astfel, la data de 5 martie 1979, a avut loc o explozie cu o intensitate de cincizeci de ori mai mare decât oricare alta de până atunci. Ea a avut loc la o distanţă de 180 ani lumină faţă de Pământ. În câteva fracţiuni de secundă, în spaţiu a fost eliberată o cantitate uluitoare de raze gamma (care, după cum se ştie, sunt ucigătoare), resimţită în puncte diferite, de către sateliţi. Ray Klebesadel, un cercetător de la laboratoarele din Los Angeles, a considerat că este exclus ca explozia să fie o supernovă. Lucru interesant este că „bătaia” radiaţiei a fost de aproximativ 300 kilometri şi că pe acest sector au fost emise cantităţi uluitoare de energie. „Ne aminteşte de explozii gigantice”, a declarat Klebesadel. Cercetătorul în fizică atomică, Stanton T. Friedman, a declarat: „O activitate cu urmări atât de puternice poate conduce la concluzia că este semnul unei civilizaţii extraterestre, o urmare a unui război cosmic”. Iar James Oberg a adăugat: „Avem dreptul să dăm crezare acestei teorii potrivit căreia am asistat la un adevărat „Război al Stelelor”. Ştirea a fost publicată de „Herald Tribune”, pe date de 25 mai 1979 şi „National Enquires”, la 25 septembrie 1979…

„TRIUNGHIUL BLESTEMAT” DINTRE SARDINIA ŞI SICILIA

„În iunie 1984, barca cu motor Camela Madre a ridicat ancora din Torre del Greco, din apropiere de Napoli, cu destinaţia Vibo Valentin, în sudul Italiei. În momentul în care ambarcaţiunea a intrat în golful napolitan, între Capri şi Istria, echipajul a pornit un dialog prin eter cu personalul unui alt vas. Condiţiile meteorologice erau optime, valurile mării foarte liniştite. Brusc, unul dintre pescarii de pe Camela, a început să urle: „Dumnezeule, ce se întâmplă? O lumină orbitoare…” Apoi, s-a aşternut liniştea. După aproximativ o săptămână, au fost găsiţi trei membri ai echipajului înecaţi. Barca de pescuit, însă…nici o urmă.
Sectorul maritim ce se întinde între Sardinia şi Sicilia – unde a dispărut Camela Madre – este cunoscut, de către navigatori şi piloţi, sub numele de „Triunghiul Blestemat”. În 1980, cursa Alitalia DC9 şi-a pierdut controlul exact în această zonă. Legăturile radio s-au întrerupt, aparatul a explodat, în urma impactului, cei 84 de pasageri pierzându-şi viaţa. Nu cu mult înaintea acestui accident, un aeroplan, model Cesna, a dispărut fără urme. În ultimii ani, mai multe zeci de ambarcaţiuni s-au „evaporat” în acel areal, echipajele fiind scoase la suprafaţă apoi la o distanţă temporară dec câteva săptămâni, după semnalarea dispariţiei. În zonă, s-au descoperit bărci de pescuit care pluteau solitare, respectiv ciudate obiecte aflate imediat sub nivelul apei – după cum sesizau căpitanii unor vase ce navigau în imediata apropiere” (1).

EXTRATEREŞTRII NE…”ÎNTORC VORBA”!

În 1978, Alan Holems, ofiţer radiotelegrafist, aflat la bordul transoceanicului EQ2, a recepţionat următoarele semnale morse: GKS GBTT QSX ARCA IA. A realizat că acest cod este de multă vreme scos din uz. Făcând câteva cercetări, a descoperit că este vorba, de fapt, de limbajul folosit de vasul „Queen Mary”, scos din circulaţie din 1967, şi care era adresat Staţiei Radio din Porshead, comitatul Somerset, şi prin care îşi indica poziţia. „M-au cuprins fiori”, îşi aminteşte Holmes, deoarece vasul „Queen Mary” a fost de multă vreme „trecut în rezervă”, fiind achiziţionat de municipalitatea Long Beoeh din California, servind drept sediu pentru diferite conferinţe. „Era precum un mesaj sosit din alte timpuri. Totuşi, nu cred în fantome. Uneori, frecvenţele radio „ricoşează” pe Lună şi revin pe Pământ, <>, de exemplu, în Australia. Probabil că acest mesaj a migrat, ani de-a rândul, de acolo-acolo, pentru ca, în final, să revină pe Pământ, eu fiind persoana care l-a recepţionat. Dacă acest fapt este real, atunci accidentul este înspăimântător, mesajul emis în urmă cu mai bine de un deceniu, a fost recepţionat de un alt vas ce foloseşte semnalul de apel identic”. Pentru că semnalul GKS era folosit şi de transoceanicul EQ2.
În publicaţia ştiinţifică britanică „Nature” (vol.122,p.681 şi 878, din 1928), Carl Storner şi Balhus Van Pol, doi eminenţi oameni de ştiinţă, relatează că au captata, în mai multe rânduri, semnale „ecou” ale propriilor lor emisiuni, uneori câteva secunde după ce semnalele au fost emise, alteori la câteva minute după emisiune. „Acest interval de timp era atât de mare în fiecare din cele două cazuri, încât singura explicaţie era că avusese loc o interceptare inteligentă şi voluntară, apoi o retransmisie” (2).
În cadrul unei conferinţe ţinută la San Francisco, la 17 martie 1965, profesorul Harold Weaver – director al Departamentului de radioastronomie al Universităţii din California – şi-a exprimat părerea că s-ar putea ca populaţiile extraterestre să fi fost atrase în primul rând de radiosemnalele noastre, captate probabil cu ajutorul sondelor cosmice ce le vor fi expediat în regiunile cele mai adecvate din Univers, ca să intercepteze şi apoi să retransmită astfel de semnale, în forma lor iniţială fiind poate prea slabe ca să traverseze spaţiul interstelar.
Acelaşi profesor a mai spus că, dacă una dintre aceste sonde spaţiale, provenind de la o sursă intergalactică, ar trebui să descopere o planetă locuită, de pe care se emit radiosemnale artificiale, prima măsură logică ar fi să încerce să intre în contact cu această planetă. În ce m- od? „Cum să comunice? Cum să ne facă să ştim? Ea ne întoarce câteva din propriile noastre semnale…Aceasta ar putea fi explicaţia faptului că noi am recepţionat aceste <>…”
Cele de mai sus mă fac să avansez o ipoteză. Pe lângă speciile extraterestre care au ajuns deja pe Terra (voi exmplifica în articolele următoare), în Univers mai există civilizaţii care explorează imensitatea acestuia.

SEMNAL TV, VIZIONAT DUPĂ 3 ANI!

Însă, cazul următor ridică numeroase întrebări. În perioada 14-14 septembrie 1953, numeroşi telespectatori din Marea Britanie au văzut, pe ecranele lor de televiziune, mira şi indicativul staţiei de emisie „KLEE”. Imaginea rămânea pe ecran timp de trei-patru minute, după care dispărea. Semnalul era atât de puternic, încât depăşea puterea emiţătoarelor locale.
Mai mulţi telespectatori au contactat BBC (British Broadeasting Corporation) şi chiar au încercat să ia contact cu staţia „KLEE”, pentru elucidarea acestor interferenţe. Trebuie să specific că această staţie era în localitatea Houston, Texas. Deci, în Statele Unite! Şi când au încercat să o contacteze, au avut surpriza să constate că ea nu mai exista!! De trei ani îşi încetase activitatea!!!
Autorităţile britanice şi americane au adus la cunoştinţa opiniei publice că nu poate fi vorba de o păcăleală, „tehnologia actuală fiind depăşită pentru astfel de glume”. Un purtător de cuvânt de la BBBC a declarat ziariştilor: „ În acest caz, suntem confruntaţi cu o serie de împrejurări care sunt în contradicţie cu tot ceea ce cunoaştem în materie de emisiuni de televiziune. Este de necrezut că aceste semnale ar fi putut să înconjoare Pământul, de când această staţie le-a emis ultima dată. Este imposibil, din punct de vedere fizic, ca ele să fi putut să fie reflectate în direcţia noastră, din întâmplare, de către vreun corp ceresc, de la o distanţă atât de mare. Nu ne mai rămâne decât o singură posibilitate, oricât ar fi de ciudată, şi anume că aceste semnale au fost emise în direcţia noastră în mod intenţionat, de către fiinţe inteligente, de la o sursă, şi pentru motive în prezent imposibil de determinat”.

PODURI CARE AU DISPĂRUT ÎN NEANT!

În iulie 1987, două poduri din Gwynedd (Ţara Galilor) şi unul din Uruguay au dispărut fără urmă!...
Pentru a uşura accesul locuitorilor între localităţile Pwelhel şi Landbedrug, autorităţile locale din Gwynedd au dispus construirea unui pod peste râul Penrhos. Podul a fost terminat la 11 mai 1987. La începutul lunii iulie, acelaşi an, din motive neştiute şi nebănuite, podul s-a „evaporat” pur şi simplu! A dispărut c0mplet, fără a lăsa nici o urmă.
Oficialităţile au dispus construirea altui pod. De data aceasta, el a fost consolidat prin structuri metalice. La sfârşitul lunii iulie a anului 1988 şi acest pod a dispărut!! Incredibilul a constat în faptul că nu au existat urme ale materialelor din care a fost construit podul, nici din cele de rezistenţă. Parcă ceva l-a luat pe sus şi l-a transportat în altă parte. Au fost găsite doar urmele de fundaţii!

TEHNICILE VECHILOR POPOARE – ADEVĂRATE MINUNI

…În anul 1927, în Lubaantun (fostul Honduras Britanic) a fost descoperit un craniu un craniu confecţionat dintr-o singură bucată de cristal de stâncă, în greutate de 5 kilograme, având o înălţime de 13 centimetri, de un luciu orbitor. Cercetătorii au rămas uimiţi în faţa acestui craniu din cristal, minunat şlefuit, realizat de cineva care avea vaste cunoştinţe de optică, fiind un adevărat maestru în arta şlefuirii. Oricât de avansată a fost civilizaţia maya (obiectul a fost descoperit într-un templu maya, vechi de circa 2.000 de ani), ea nu se putea afla la originea acestei realizări. Cercetătorii au ajuns la această concluzie, deoarece proporţiile exacte ale craniului şi prelucrarea cristalului au o asemenea precizie şi permit observarea unor fenomene deosebite de refracţie a luminii, cu simetrii extraordinare, care nu ar fi fost posibile fără proiectarea prealabilă a lucrării. Iar această proiectare completă nu se putea realiza decât cu ajutorul unui computer!
Avea civilizaţia maya o asemenea tehnologie? Categoric NU! Mai degrabă, susţin cercetătorii, piesa este realizată de o specie extraterestră cu care mayaşii ar fi fost în contact. Înclin spre această ipoteză, susţinută şi de faptul că mayaşii au dispărut brusc de pe scena istoriei.
Ciudatul obiect a fost denumit şi „Craniul Nenorocirilor”, din cauza morţii enigmatice a tuturor celor care au încercat să-i afle secretul.
…Într-o epavă grecească, veche de 2.000 ani, care s-a scufundat în Marea Mediterană, a fost descoperit şi un obiect foarte straniu. Cercetătorul american Derek Prince l-a supus unor analize temeinice şi s-a trezit în faţa unui…calculator mecanic! Cele 300 de rotiţe dinţate fac astfel de conexiuni, încât l-au pus pe cercetător să concluzioneze că aparatul a fost folosit pentru a urmări mişcările Soarelui, ale Lunii şi ale planetelor. El a dovedit că mişcarea planetei Saturn poate fi calculată cu ajutorul acestui aparat. Se „jucau” copiii vechilor greci cu calculatoare mecanice?
. …O vreme destul de îndelungată s-a crezut că busola a fost inventată de chinezi. Până când, într-o veche mină olmecă, s-a descoperit o bucată de metal magnetic, care se orientează singură de la nord, la 35,5 grade vest. În urma cercetărilor, vechimea ei a fost apreciată la circa 3.000 ani. Astfel de metale magnetice au fost folosite de olmeci pe post de busolă, fapt ce explică că toate templele lor sunt întotdeauna orientate spre nord. Dar acest metal este din minereu de cinabru! Aveau olmecii tehnologia pentru prelucrarea acestui minereu?
…În timpul unor săpături arheologice din Chujat Rabuah, lângă Bagdad, efectuate în anul 1936 a fost descoperit un vas de lut. Acesta a fost apreciat ca fiind de pe vremea parţilor. În interior se afla un cilindru de cupru, în care era înfiptă o vergea de fier, învelită în plumb. Metalele erau izolate cu bitum. Arne Eggebrecht, directorul Muzeului din Hillesheim, a spus că este vorba de o baterie! La vremea respectivă, nu a fost crezut. Însă, în 1978, dispozitivul a fost refăcut şi cilindrul a fost umplut cu oţet din vin. Toate acestea pentru a fi expus într-un muzeu. Însă, s-a obţinut o tensiune electrică de 0,5 volţi. Astfel, cele spuse de Arne Eggerbrech s-au adeverit. Cu toate cercetările şi încercările de a da un răspuns, nici astăzi nu se poate spune cine şi cum a construit bateria respectivă. Dar, mai ales, la ce folosea?

Instrumente muzicale mai putin obisnuite

Din cele mai îndepartate timpuri, muzica instrumentala a însotit omul, fie la anumite ritualuri ale vietii, fie în spectacole destinate divertismentului. În acest sens, au fost construite sute de modele de instrumente muzicale, de la cele clasice, simple, pâna la cele electronice. Va prezentam câteva dintre cele mai bizare instrumente muzicale „construite” de om, unele vechi de secole, altele foarte noi.

Orologiul, una dintre cele mai vechi inventii

In incercarea lui de a intelege si controla timpul, omul a inventat ceasul. Chiar daca, dupa cum se stie, calendarul precede ceasul in istorie, nevoia de-a imparti timpul in unitati mai mici decât zilele, a venit ca o necesitate. Intorcându-ne mult in timp, aflam ca primul sistem de masurare a timpului a fost ceasul solar, utilizat in China, in forma lui primitiva, inca de prin anul 2600 i.Hr. A urmat orologiul hidraulic sau „clepsidra”, inventat in Egipt, prin 1400 i.Hr. si devenit foarte popular in Grecia si Asia. Orologiul cu greutati si pendul montat pentru prima oara intr-un turn din Magdeburg (Germania) este atribuit lui Gerbert d’Aurillac care a fost papa sub numele de Silvestru al II-lea.

Orologiul cu pendul (1657) a fost pus la punct de astronomul olandez Christian Huygens. Aceasta inventie se baza pe un mecanism imbunatatit si avea o eroare de mai putin de un minut pe zi. Orologiile amplasate in pietele publice erau imbogatite cu clopote si manechine care marcau trecerea orelor. Cam tot in aceasta perioada a fost inventat si ceasul de mâna, bazat pe un mecanism cu arc. Primul purtator al unui astfel de obiect ar fi fost filozoful Blaise Pascal, care, neavând cu ce-l fixa pe mâna l-a legat cu... sfoara. Cronometrul a fost realizat de englezul George Graham.
La inceput a folosit termenul pentru o mica pendula portativa, pentru ca, in 1715, acelasi inventator sa breveteze orologiul cu mecanism tip „ancora”, iar in 1721 sa inventeze mecanismul compensator cu mercur. In anul 1761, un ceasornicar englez, John Harrison a realizat primul cronometru de mare. Dispozitivul de rearmare automata, care era de fapt un ceas de rearmare fara cheie, a fost realizat in 1755 de Beaumarchais pentru marchiza de Pompadur. Orologiul electric ii apartine lui Alexander Bain si a fost inventat in 1840. In acelasi an fizicianul Charles Wheatstone inventa distributia electrica a orei plecând de la un orologiu central numit „orologiu mama”.


Primul ceas desteptator modern a fost realizat de francezul Antoine Redier in anul 1847, pentru ca in 1904 sa fie pus la punct ceasul bratara, revendicat de doi inventatori: francezul Louis Cartier si elvetianul Hans Wilsdorf, fondatorul firmei Rolex. In anul 1920 au inceput cercetarile privind utilizarea cuartului ca rezonator pentru orologii. Dupa aproape noua ani, in 1929, ceasornicarul american Warren Alvin Marrison a pus la punct orologiul cu cuart ce functiona cu un rezonator de acest tip. Sa amintim apoi Orologiul atomic al carui principiu de functionare a fost enuntat in anul 1948 de chimistul american Willard F. Libby, cel care a obtinut Premiul Nobel pentru chimie in 1960. Acest orologiu asigura o mare precizie si stabilitate. Astazi exista in lume 200 de orologii atomice legate intre ele prin satelit. A urmat descoperirea ceasului de mâna electric (1953), a ceasului pentru scufundatori, a ceasului cu cuart (1969) si a ceasului cu cuart fara baterie (1988). La toate aceste prime inventii se vor adauga, de-a lungul timpului, multe alte derivate, bine definite.

Invenţia care a schimbat lumea. În urmă cu 20 de ani a fost lansat primul site web

Fata necunoscuta a cuartului

Istoria cristalelor cunoaste multe versiuni si are numerosi adepti. Stiinta care se ocupa cu studiul structurii, formarii si proprietatile cristalelor, se numeste cristalografie. Cuartul este unul dintre cele mai raspandite minerale de pe pamant, avand in acelasi timp si un divers spectru cromatic. Mult apreciatele „flori de mina” au la baza cristale de cuart. Dupa afirmatiile specialistilor, se pare ca traim intre cristale. Aproximativ o treime din suprafata Pamantului este formata din cuart si bioxid de siliciu, la care se mai adauga o cantitate imposibil de apreciat, aflata sub ape. De cand se vorbeste despre cristale? Uitandu-ne mai atent, folclorul ne trimite spre negurile istoriei, aproape de inceputurile rasei umane.

Document ISTORIC: În urmă cu 100 de ani un ziar prevestea apariţia telefonului mobil

Marea expansiune a omului modern
In urma cu 100.000 de ani, savana si padurile subtropicale din regiunea Zhiren (in sudul Chinei) erau propice existentei oamenilor si animalelor. De-a lungul sinuosului rau Hejiang, Homo sapiens isi impartea teritoriile cu urangutani, maimute macac, pantere, bivoli, ursi, porci salbatici, elefanti din specia Elephas maximus. Intr-o pestera din aceasta regiune a fost descoperit maxilarul inferior al unui Homo sapiens, cu o vechime de aproximativ 100.000 ani. O descoperire ce relanseaza dezbaterile privind originea sa africana.

Mouse-ul a împlinit 30 de ani de când a fost lansat pe piaţă

Primul crionaut al lumii asteapta sa fie inviat
Aparuta prima data ca subiect de romane science-fiction, criogenizarea reprezinta o practica speculativa de folosire a temperaturilor extrem de scazute pentru a conserva viata unei persoane, in vederea revigorarii sale, peste decenii sau secole. Desigur, majoritatea savantilor se arata sceptici in fata unei astfel de posibilitati, sustinand ca revenirea la viata ar fi imposibil de dus la bun sfarsit, odata declansat procesul mortii fizice. Asta nu ii impiedica pe unii, mai mult sau mai putin specialisti, sa viseze cu ochii deschisi la ziua cand vom merge „sa murim putin”, in vreo capsula criogenizata, pentru a reveni la viata, printre stra-stra-stranepotii nostri de peste cateva veacuri. Si deocamdata, sperantele lor nu s-au naruit, de vreme ce rapoartele medicale sustin ca starea primului om criogenizat – dr. James Bedford – ar fi foarte buna, in sarcofagul special in care acesta isi asteapta revenirea la viata...

Cele mai importante momente din cursa pentru cucerirea spatiului

Inventii si descoperiri care au revolutionat mancarea si bautura

Iti poti imagina o lume moderna fara linguri, oale, cutite sau.... cuptor cu microunde? Afla care sunt inventiile si descoperirile care au revolutionat lumea. [...]

Incursiune in Palatul Stiintelor
O expozitie de anvergura organizata spre sfarsitul anului 2010 in salile palatului Versailles a actualizat pentru prima oara locul privilegiat acordat oamenilor de stiinta ai regilor Ludovic XIV, XV si XVI, si o parte din realizarile acestora. Un palat situat pe un platou la 145 metri altitudine care a beneficiat, pentru a i se pune in valoare prestanta stiintifica, de geodezie, hidraulica de perspectiva optica etc. De pilda, pentru a pune in functiune magnificele fantani din care tasnesc jerbe de apa, abatele si omul de stiinta Picard (1620-1682) a creat mari rezervoare de apa (care erau de fapt niste helestee), oprind, cu acceptul lui Ludovic XIV, un proiect sortit esecului, ce viza deturnarea apelor Loarei care urmau sa alimenteze fantanile Versailles-ului si sa completeze consumul de apa necesar intretinerii gradinilor.

200 de ani de la o mare inventie - cutia de conserve

Tehnica medievala
In Evul Mediu timpuriu, apar primele culegeri de imagini insotite uneori de intructiuni lapidare, alteori inexistente ale masinilor destinate formarii celor care vor fi, la un moment dat, denumiti ingineri. In special imagini si texte legate de fabricarea armelor. Bellifortis (1405) e primul manuscris medieval consacrat integral tehnicii, autorul fiind germanul Konrad Kyeser. O lucrare care va genera seria. De-a lungul secolului al XV-lea apar tot mai multe astfel de lucrari cuprinzand imagini ale diverselor mecanisme, masini, insotite de date tehnice. Mai ales in Germania si Italia. Generic, aceasta preocupare se explica prin bulversarile care au afectat arta razboiului dupa aparitia artileriei cu ghiulele incarcate cu praf de pusca in secolul al XIV-lea.

Omul de Neanderthal din nou in actualitate
De la 1 la 4% din genomul nostru ar putea proveni din cel al omului de Neanderthal, spun specialistii de la Institutul Max Planck de antropologie evolutionista din Leipzig care au publicat recent analiza in curs de decriptare a ADN-ului nuclear al lui Homo Sapiens si Homo Neanderthalensis. Una dintre concluzii e ca acestia s-au incrucisat, dar marginal. Incrucisarile ar fi putut surveni in urma cu 150.000-80.000 de ani in Orientul Mijlociu. Amprente genetice ale omului de Neanderthal se regasesc la europeni si asiatici, nu insa si la africani. Legaturile dintre cele doua specii umane ar fi intervenit, asadar, dupa iesirea din Africa a oamenilor moderni si inainte de raspandirea lor in Eurasia.

Fratele Dominic, cel mai cunoscut călugăr din industria publicităţii VIDEO
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/fratele-dominic-cel-mai-cunoscut-calugar-industria-publicitatii-video
Într-o campanie publicitară faimoasă, Fratele Dominic, un călugăr nostim şi rotofei, termină de copiat manuscrisul unui text sfânt, pentru a afla apoi, de la stareţ, că e nevoie de încă 500 de exemplare. Călugărul părăseşte în grabă mănăstirea şi vizitează un prieten dotat cu noul sistem de duplicare Xerox 9200. Face rapid miile de còpii şi le pune, satisfăcut, în braţele stareţului care exclamă, cu ochii către cer: „It’s a miracle!”. Campania cu pricina a împins graniţele publicităţii mai departe (reclame cu călugări? călugări haioşi?), a strâns toate premiile pe care le putea strânge, a creat o aură în jurul brandului Xerox şi l-a transformat pe Fratele Dominic într-un star.

S-a împlinit anul acesta jumătate de secol de când firma Xerox (pe-atunci Haloid Xerox Inc.) a pus în vânzare copiatorul Xerox 914, primul copiator din istorie care utiliza procesul de xerografiere pentru a duplica documente. Unii au numit maşinăria care putea să facă o sută de mii de còpii pe lună „mama tuturor invenţiilor”.
Pentru revista „Fortune”, modelul 914 a fost „cel mai de succes produs vândut în America”, ţinând cont de cei 17 ani în care copiatorul a fost produs în mod neîntrerupt. Un lucru e cert: Xerox 914 a revoluţionat industria duplicării documentelor şi un exemplar al acestui copiator este expus, din anul 1985, la Smithsonian Institution, ca o recunoaştere a faptului că face parte din istoria americană şi din istoria lumii.
În primii ani de viaţă ai copiatoarelor Xerox (căci după 914 au apărut multe alte modele), puţini credeau că există o piaţă pentru aceste maşinării de mari dimensiuni şi cântărind două-trei sute de kilograme. Dar Xerox Corporation a ştiut să investească în publicitate, astfel încât americanii să afle că există astfel de produse şi să devină interesaţi de ele.
Reclamele urmau să creeze „un climat favorabil” copiatoarelor, aşa cum s-au exprimat oficialii Xerox în perioada cu pricina. Şi nicio campanie publicitară n-a făcut mai mult pentru Xerox decât cea intitulată sugestiv „Fratele Dominic”, după numele personajului principal.
Primul spot a apărut la TV în toamna lui 1975, în pauzele World Series (competiţie de baseball), şi a făcut istorie. A fost vizionat de 69 de milioane de telespectatori şi, un an mai târziu, de alte câteva zeci de milioane în cadrul pauzelor publicitare (extrem de urmărite şi, deci, extrem de costisitoare) de la Super Bowl.
Cum a apărut Fratele Dominic

Întreaga campanie a fost realizată de agenţia new-yorkeză Needham, Harpers&Steers, iar „creierul” a fost Allen Kay, art-director pentru contul Xerox. Într-un articol din „Washington Post”, din noiembrie 1975, Kay povesteşte cum a apărut ideea de a folosi un călugăr în reclame. Se convinseseră, şi el, şi colegii, de calităţile noului sistem de duplicare Xerox 9200.
Dar cum să pui asta într-o poveste fără să-ţi plictiseşti publicul cu detalii tehnice? „Ok, ştiam că avem această maşină care poate face còpii. Şi mai mult decât còpii: face seturi. Şi mai mult decât seturi: face cărţi. Şi ne-am gândit, cărei persoane i-ar putea folosi asta? Şi, tot gândindu-ne, ne-a lovit: ar trebui să ne gândim la un personaj care trebuie să facă manual toată operaţiunea asta... Un călugăr! Un călugăr, într-o mănăstire, care trebuie să facă de unul singur toate aceste còpii. Şi-atunci, ce se întâmplă? Călugărul are primul set de còpii în mână. Şi se duce la superiorul lui şi individul zice: «Super! Fantastic! Dar am nevoie de încă 500». Şi-atunci, îţi imaginezi stresul călugărului. De opt luni de zile fusese sclavul acestui document. Şi-acum, ce să facă? Dar dacă are un prieten care tocmai a primit noua maşinărie Xerox şi care poate face seturile de còpii în locul lui? Face copiile îndată, le pune în braţele superiorului, care se uită la ele şi exclamă: «E un miracol!»”
Ideea campaniei a fost pe placul celor de la Xerox şi, din acel moment, totul a mers ca uns. Iar primul spot TV cu Fratele Dominic a câştigat toate premiile industriei publicităţii: cel mai bun spot la CLIO Awards în 1976, Leul de Aur la Cannes International Advertising Festival, primul premiu în bani oferit vreodată de Andy Awards (30.000$).
Dar a intrat şi într-o mulţime de clasamente alcătuite pe parcursul anilor: topul celor mai bune zece reclame de la Super Bowl ale tuturor timpurilor, topul celor mai bune 50 de reclame TV ale secolului XX (realizat de „Advertising Age”), topul „New York Times” al celor mai bune 25 de reclame ale secolului XX. Mai mult, întreaga campanie cu Fratele Dominic, care s-a întins din 1975 până în 1982, a intrat în CLIO Hall of Fame.
Călugărul, o emblemă a companiei

Cât despre Jack Eagle, actorul de comedie din Brooklyn care a intrat în pielea Fratelui Dominic, ei bine, el a devenit o vedetă naţională. Mai cu seamă că s-a transformat, în timp, într-un adevărat emisar al firmei: în 1980 a semnat un contract cu Xerox prin care se obliga să călătorească prin ţară aproape 150 de zile pe an, în chip de călugăr glumeţ şi bucălat, şi să promoveze copiatoarele.
„Când vizitez o companie mă simt în largul meu”, declara el pentru Associated Press, iar un Ron Hoffman, un manager Xerox din teritoriu, concluziona că Fratele Dominic „e pentru Xerox ceea ce este Col. Sanders pentru Kentucky Fried Chicken”.
A murit în 2008, la 81 de ani, lăsând în urmă zeci de roluri mici în reclame din anii ’70, ’80 şi ’90 şi un rol uriaş, şi la propriu, şi la figurat: Eagle declara că a câştigat din campania pentru Xerox mai mult decât o făcuse în toată activitatea lui anterioară în industria spectacolului.