ISRAEL-ROMANIA

Rezumarea primului mesaj :

Joel Ripple concluzionează în verset  evreimea româna:

Noi romane

Totul a început în urmă cu aproximativ o sută douăzeci de ani,

Când un evreu Foksn în curs de desfășurare

Și marcarea lor - atunci Palestina,

În cazul în care au fondat memoria și Rosh Pina.



De atunci, ei au contribuit aici, pentru sigur,

Contribuție mare în orice domeniu, în orice domeniu.

Cred că ceea ce o fata trista

Au fost de stat - nu romane.



De exemplu - în domeniul culturii și teatru,

Ia întotdeauna primul loc în romanele:

Lia, Rosina, Moscova Alkalay

Tet Jana, India, Niko Nitai ...

Și cum putem uita silueta

Restul - Creșterea Jetta?

Ca cântăreț Matti Caspi, venerat,

În funcție de cunoștințele mele, a crescut Glatz.

Nancy Brandes - ca aici a lucrat în bine

În cazul în care doar întoarce câțiva ani în urmă,

Trebuie să ne amintim, așa cum am avut de cafea, "bucurie",

În loc de stand - up - a dansat Perry Nisa.

Și Shlomo Artzi, înainte de a primi un record de platină

Ar trebui sa castige rădăcini Bucovina.



Artă, în general, a fost rol decisiv în romane:

Doar nota Marcel Iancu, Reuven Katz juramantul.



În gastronomie - prima ligă română:

Toate Sabra've auzit mamaliga.

Vecinul meu și un indian din Bombay,

Vinde soția sa pentru două Mititei.

În sport, noi, românii

Noi, de obicei, pe primele locuri.

Fotbal: Menchel, Blnro, Moismko.

Baschet: Mickey Berkowitz și Doidsko.

Cu totii am auzit de tenis de masă

Mare vedeta Angelica Roseiano.

Pe scurt, orice zona românii au devenit superstaruri,

În afară de la o zonă: sistemul parlamentar.



Avem un membru al Knesset, secretar, sau director executiv al Consiliului,

Deși populația noastră de aproape o jumătate de milion.

Apropo, am făcut un cont și am ajuns la concluzia,

O jumătate de milion de români, aproape 20 de locuri!

Deși au existat mai multe încercări de la alegerile parlamentare:

A fost Yitzhak Artzi, Poraz și schimb,

A fost, de asemenea, de la Viet Escadrila

Dar astăzi domnilor, de asemenea, HEL - nr.

Și mă simt foarte stabilit,

Că în viitor nu vom avea reprezentare în Knesset.

Dar, în calitate de membri ai Knesset-ului de astăzi sunt,

Este o onoare pentru noi - românii lipsesc.



Reprezentarea noastră este, în practică,

De decontare, meșteșuguri, industrie.

Cu toate acestea, lucrează din greu și face o viață de,

Nu au timp pentru a trimite un reprezentant la Knesset.

Da, am uitat de aproape un alt loc, pustiu,

Unde românii nu au nici o reprezentare la toate.



Vezi acest miracol - iată și iată:

Nu sunt reprezentanți romane din închisori.

Și e uimitor - pe care l-am prins coada

Romney nu este doar un "Romney" - ". Romney hoț", dar

Dacă suntem hoți - Cum va cita minunea

Nu avem nici o reprezentare în închisoare!



Și cum se face că cele mai multe romane, la fel de mult a cunoscut mea,

Traiesc frugal modest

Și cum se face că economiile

Concepute pentru a studia copil de liceu?

Și modul în care incanta doar este bucuria ei

Atunci când familia se întâlnește pentru cină sâmbătă,

Apoi, atunci când toate stând împreună,

Nepotul spune - "Che Paci , bunico? "



Nu, domnilor, nu sunt hoți, deși hoții nu lipsesc.

Și dacă ei fura - a furat doar spectacolul de la ceilalți.

Pentru că ea este, ea însăși a dat seama - și că sionismul.

Românii nu au cerut favoruri - nu de guvern sau agenție

Ei sunt fericiți să trăiască aici în părinților

Fericit și de conținut - fără fișe exigente.

Deci , voi încheia prin a spune că -

Foarte mandri de a fi român.

 ==============================================================
rof. Moshe Idel

- Oamenii de știință israelieni proeminenți evaluat lumea, comitete
academice, președinte al Centrului de Muzicologie de la Universitatea
Ebraica, Centrul pentru Studiul a evreilor din România a Institutului
Zvi Ben și reviste membre din România implicate în studiul
iudaismului.



2 - Aharon Appelfeld

- Autor a servit ca un profesor in departamentul de literatura ebraică
la Universitatea Ben-Gurion și membru al Academiei de Limba ebraică.



3 - Profesor Joshua Blau

- Profesor emerit in cadrul Departamentului de arabă Limba și
literatura la Universitatea Ebraica din Ierusalim, al treilea
președinte al Academiei a limbii ebraice, care a devenit cunoscut
pentru cercetările sale în arabă Mijlociu și iudeo-arabă și
lingvistică semitice.



4 - profesorul Moshe Gil

- De la conducere oameni de știință din lume, cercetatorii de istorie
a lui Israel, în primul răspândirea Islamului

Și Premiul Rothschild în Studii Iudaice.



5 - Ozia rulou

-. Inginer, inventator, și un om de afaceri israelian, fondator al
"Elron" și Președinte al Consiliului de "Elbit" Are șase de instituții
de onoare ariene de conducere academice din lume.



6 - Prof. Itamar Willner

- Profesor de chimie de cercetare în domeniul electronicii moleculare
și Hbioalktronika i-au adus recunoasterea internationala.



7 - Miriam Zohar

- Actrita de teatru, Facultatea de Teatru Habima și în prezent joacă
la teatru, Chelsea House Estate.



8 - Dubi Zeltzer

- Compozitor și aranjor care a compus melodii pentru musicaluri și
multe filme israeliene au incorporat o varietate de stiluri muzicale
din compozițiile sale.



9 - Prof. Avraham Tal

- Profesor de lingvistică la Universitatea din Tel Aviv a cărei
principală contribuție a fost studiul tradițiilor samariteni și limbi
de traducere, lexicografia și lucrarea lui ca editor al Istoric
Dicționarul limbii ebraice.



10 - Aharon Yadlin

- Un tineri colectiv educator influent. MK, un fost ministru al
educației și activist comunitate.



11 - Profesorul Zvi Javits

- Un istoric specializat în istoria Romei antice, un fondator al
Facultății de Științe Umaniste de la Universitatea din Tel Aviv și
fondatorii Beit Berl College si Colegiul de Tel Hai.



12 - Prof. Miriam Iordania

- A fost prima femeie profesor la Universitatea din Haifa, fondator
Scoala de Istorie și investigarea devreme Europa modernă.



13 - Prof. Zvi Laron  - fondator și dezvoltatori profesioniști
endocrinologie (cercetare hormon) a copiilor lui Israel. Israel în
primul rând pentru a dezvolta un model cu bataie lunga care
tratamentul diabetului zaharat, și a stabilit cel mai mare centru
pentru tratamentul diabetului zaharat. Munca sa l-au câștigat
aprecierea și zeci de premii la nivel mondial.



14 - profesorul Reuven Feuerstein

- Profesor de psihologie educațională două universități - în Israel și
în străinătate și Fondator

Feuerstein Centrul pentru superioare de învățare.



15 - Profesor Schneier Feller

- Hebrew University profesor de drept specializat în drept penal. Unul
dintre experții Cel mai mare cod penal din Israel.



16 - profesorul Reuven Contact

- Profesor emerit de Literatură de la Universitatea din Tel Aviv. Cea
mai importantă și originală investigator poezie. Cercetător de frunte
în domeniul metrica poetic și fondator al abordării de cercetare
"Foaitika cognitive."



17 - Lea Koenig

- Actriță Teatrul numit "prima doamna a teatrului israelian."



18 - Profesorul Jacob Rand

- Profesor de Educație la Universitatea Bar Ilan, castigator al
premiului Lyman pentru Lifetime Achievement pentru copii cu Retard, și
tatăl actorului Shuli Rand.



19 - Yitzhak Ben-Aharon  (decedat)

- Cele mai importante liderii mișcării forței de muncă în țară și
gânditori sale, a servit ca un membru al Knesset, secretar și
secretar-general al lumii.



20 - Prof. Shlomo Bentin  (decedat)

- Laureat al Premiului Israel pentru Tsha "b psihologie



21 - Gary Bertini  (decedat)

- Dirijor și compozitor Israel, Kim Rint "Corul și Orchestra de Camera.



22 - Miriam Bernstein Cohen  (decedat)

- Director, scriitor, lector, poet, traducător și profesor de joc și
de direcție, fiica lui Iacov Bernstein Cohen, prima Tzavta jucat
Cameri Theater și a fost primul jucător profesionist în țară.



23 - Moshe Barash  (decedat)

- Istoric și fondator Haq domeniu R. Istoria Artei din Israel.







24 - Dora Gad  (decedat)

- Arhitect si designer de interior care a proiectat, printre altele,
clădirea Knesset, Muzeul Israel, Biblioteca Națională, lantului
hotelier Hilton, nave de ZIM și mai mult.



25 - Nahum Gutman  (decedat)

- Pictor, sculptor și scriitor Israel recunoscute pe plan
internațional astfel de drepturi de lucrări s sunt afișate în toate
muzeele sunt considerate mondial. Considerat un pionier în Fig cărți
pentru copii din țară.



26 - Rabinul Leib Hacohen Maimon  (decedat)

- Unul dintre fondatorii mișcării Mizrachi, semnează Declarația de
Independență și a servit ca ministru al Cultelor din statul Israel în
primul rând.



27 - Zeev Vilnai  (decedat)

- A fost un geograf și istoric, care a fost considerat unul dintre cei
mai mari savanți din Israel Societatea de explorare în generații
recente,  tatăl ministrului Matan Vilnai .



28 - Marcel Iancu  (decedat)

- Pictor israelian și arhitect, fondator al Artiști Village - Ein Hod.



29 - Folk israelian  (decedat)

- Fondator de afaceri și co-fondator Folgt Rule ".



30 - Profesorul Ezra Fleischer  (decedat)

- Poet și filolog, poezie cercetător și rugăciune.



31 - Reuven Rubin  (decedat)

- Un lider de artiști israelieni picturi și-a exprimat sentimentul de
lumină și spiritualitate a lui Israel.



32 - Mendi Rodan  (decedat)

- Vioară și mari dirijori din Israel. A devenit un profesor de dirijat
la Școala de Muzică de la Universitatea Tel Aviv și a condus Academia
de Muzică și Dans.



33 - Profesorul Marcus Rayner  (decedat)

- Fondatorii reologice studiu  cu contribuții suplimentare din studiul
științelor exacte.



34 - Prof. Chaim Sheba  (decedat)

- Profesor de medicina, director al spitalului Tel Hashomer, și
fondator al Medical Corps IDF.



35 - Moshe Schnitzer  ( decedat)

- Israel Industria diamant pionier, fondatorii Diamond Exchange și
președintele Israel. De asemenea, ales în funcția de președinte al
Federației Mondiale de Diamond bursele.

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă spectacolul Stele Ratacitoare


Teatrul Evreiesc de Stat prezintă in premiera spectacolul „Stele Ratacitoare” o dramatizare de Andrei Munteanu după Şalom Alehem. Spectacol este dedicat jubileului de 65 de ani al Teatrului Evreiesc de Stat si va avea loc sambata, 12 ianuarie 201 la ora 19.
Din distributie: Leonie Waldman Eliad, Rudy Rosenfeld, Maia Morgenstern, Cornel Ciupercescu, Nicolae Călugăriţa, Luana Stoica, Veaceslav Grosu, Alexandra Fasolă, Marius Călugăriţa, Geni Brenda, Mirela Nicolau, Arabela Neazi, Ecaterina Ţugulea, Mircea Drîmbăreanu, Viorel Manole, Darius Daradici, Viorica Bantaş, Cristina Cîrcei, Natalie Esther, Nicolae Botezatu, Richard Bownotsky, Mihai Prejabn, Iolanda Covaci, Mircea Dragoman, Anka Levana
Decorul a fost realizat de Puiu Antemir, costumele de Unda Popp iar coregrafia de Galina Bobeico.

Şalom Alehem (1859 – 1916) S-a născut la Pereslav, Ucraina. A început să publice de la 18 ani, mai întâi în ziarele ebraice. Una din primele sale scrieri apărute într-un ziar idiş e semnată „Shalom Alehem“ (ceea ce în ebraică înseamnă „Pace vouă“), şi acesta îi va rămâne pseudonimul care îl va face cunoscut în lumea întreagă. A scris povestiri, romane şi monologuri care-i întemeiază faima de umorist neîntrecut de limbă idiş. În lucrările sale s-a aplecat cu dragoste şi umor binevoitor asupra existenţei cotidiene a evreilor simpli cu filozofia lor naivă despre lume şi viaţă. Alături de Mendele Mocher Sforim, Şalom Alehem este socotit a fi cel mai mare scriitor al literaturii de limbă idiş.
Stele rătăcitoare este povestea unor tineri evrei dintr-un colţ de provincie basarabeană care, vrăjiţi de o trupă de teatru ambulantă, pleacă din casa părintească în lumea largă să-şi caute norocul ca artişti. Dar iată că viaţa îi poartă tot mai departe (Lvov, Viena, Londra… ) nu doar de sătucul natal, ci şi de propriul lor trecut, de care se despart, la început, cu nepăsare. Şi în timp ce personajele principale, Reizl şi Leibl, îşi împlinesc astfel ambiţiile şi destinul artistic, pe lângă ei mai există mulţi alţi artişti, ale căror aspiraţii nu se vor realiza niciodată. Privind acest spectacol, te poţi întreba, cu un râs un pic melancolic: oare ce-i arta – o fugă uşuratică din faţa vieţii, sau calea de-a ajunge cu adevărat la stele? Şi ca în orice scrie marele scriitor şi umorist evreu, şi aici comicul se împleteşte strâns cu tristeţea.

Kadiș pentru evreii din România


La moartea mamei sale, Iulia Deleanu a cerut Marelui Rabin derogarea de a rosti ea însăși tradiționalul kadiș: „nu mai am pe nimeni pe linie bărbătească“.

Cartea ei „Kadiș pentru mama mea“, poate fi citită și ca o cronică a plecărilor, în Israel sau pe lumea cealaltă, a majorității membrilor comunității evreiești din România în ultimii 50 de ani. Din cei aproape 1 milion de evrei, câți trăiau aici în 1940, jumătate au fost deportați sau uciși în timpul celui de-al doilea război mondial. Marea majoritate a supraviețuitorilor au plecat în Israel.

România are azi mai puțin de 8.000 de evrei. Cei mai mulți au peste 60 de ani. Jumătate trăiesc în București. În țară au rămas sute de comunități evreiești fără nici un membru. Activitatea confesională a acestei minorități e condusă de Federația Comunității Evreiești.

În prezent, există în jur de 100 de temple, sinagogi și case de rugăciune. Numai jumătate sunt în funcțiune. Restul au fost închise, vândute sau închiriate.

Salut.
Nu sunt de aici si nu vreau sa pozez in ceea ce nu sunt. Sunt din Romania si fac parte din echipa de campanie a lui Ovidiu, un tip tanar, care vrea sa reprezinte si zona voastra in Parlament din partea USL. Problema pe care eu vreau sa o ridic e asta: legea electorala romaneasca e atat de proasta, incat, daca un candidat NU ia peste 50% in colegiul Africa-Israel-Orientul Mijlociu, atunci colegiul va intra in hazardul redistriburii catre candidatul clasat pe locul 3 sau pe locul 4. Un candidat de umplutura, de la UDMR, PPDD, PPPDDD. In anul 2008, la precedentul vot uninominal, Colegiul 4 Diaspora, in care veti vota, a fost castigat cu... 34 de voturi, prin redistribuire, de un reprezentant al comunitatii maghiare, voturile pentru PNL (circa 500), PDL (peste 500) si PSD+PC (circa 350) fiind pur si simplu irosite. Iar tipul de la UDMR nici ca a fost vazut in zona pe urma… Cu alte cuvinte, trebuie pariat pe unul din primii doi candidati si ales cat mai unitar, ca voturile sa nu se disperseze: Ovidiu Raetchi (USL), care pleaca teoretic cu un vot politic de 55% sau Cristina Baturi (PDL), care pleaca cu un vot politic de 18%. Tertium non datur, ceea ce e destul de aiurea, dar asta e adevarul. Aflati mai multe pe ovidiuraetchi(.)ro si pe Facebook facebook.com/colegiulpatru.diaspora

Creatoarea de modă Mihaela Drafta, pelerinaj în scopuri umanitare în Israel


14:41Creatoarea de modă Mihaela Drafta se află în aceste zile în Israel, unde este implicată într-un proiect special.Articol complet

Schizofrenicii români, cobai pentru testarea antipsihoticelor israeliene. Vezi explicațiile ANM

Fundaţia LEOLAM (ETERNITATE) şi un simbol al veşniciei: Cimitirul Evreiesc din Moineşti, Bacău de Beatrice Kohlenberg

Frații mai mari: iudaismul in interpretarea lui Andrei Marga de Lucian Zeev HERȘCOVICI

Povestea primului angrosist de diamante din România


Arie David, 59 de ani, a început o nouă afacere cu diamante în România, ţara unde s-a născut şi de unde a plecat la şase ani împreună cu familia în Israel. Acolo a acumulat o experienţă de 32 de ani.

Cu o vastă experienţă în industria diamantelor, Arie David a deschis în urmă cu trei săptămâni un birou în Bucureşti, sub denumirea A.David Diamonds & Gold, după o investiţie de 60.000 de euro. Omul de afaceri s-a născut în România, dar a crescut în Israel, unde a şi învăţat ce înseamnă industria diamantelor.

A început ca asociat

A început să lucreze cu diamantele din 1980, când un cumnat de-al lui, care are acum 75 de ani, i-a propus să i se alăture în afacerea sa. „El era unul dintre cei mai buni şlefuitori din lume care lucra cu unele dintre cele mai importante companii, ştia să lucreze cu diamantele, dar avea nevoie de cineva care să le vândă. Şi mi-a propus mie acest lucru", îşi aduce aminte Arie David. S-a mutat în Netanya, oraşul în care locuia cumnatul său.

După doi ani, un client

de-al cumnatului său i-a propus să lucreze cu el. I-a spus că are nevoie de un om care să-l reprezinte în Israel. „Îţi dau 30% din firma pe care o facem şi un salariu de 3.000 de dolari", ne-a povestit Arie David. „Mi-am deschis prima afacere ca partener, într-un procent mic, dar eram asociat", a completat omul de afaceri.

Şi-a deschis un birou de vânzări în Israel şi a început să călătorească în întreaga lume. „Luam cu mine diamante care valorau în jur de 250.000 de dolari. Am ajuns în New York, Chicago, San Francisco, Hong Kong şi Singapore".

Din punctul de vedere al omului de afaceri, Hong Kong a fost şi este o piaţă foarte bună, deoarece nu numai angrosiştii erau interesaţi de diamante, ci şi întreprinzătorii particulari, pentru că ei achiziţionau aceste pietre preţioase ca investiţii, nu ca bijuterii. Arie David nu doar că vindea diamantele, ci se ocupa şi de aprovizionarea cu pietre brute, de la minele din Africa.

Membru al Bursei de Diamante din Israel

Una dintre cele mai mari realizări ale omului de afaceri este faptul că a devenit membru al Bursei de Diamante din Israel. În România poate că apartenenţa la Bursa de Diamante nu înseamnă mult, dar pentru jucătorii din piaţa de diamante acest lucru înseamnă o certificare că persoana respectivă este corectă şi de încredere. Acest statut se dobândeşte destul de greu, potrivit lui Arie David.

Din 1988 a ajuns membru al Bursei de Diamante din Israel, dar, până a ajunge acolo, omul de afaceri a parcurs mai multe etape. „Pentru a ajunge membru trebuia să ai o experienţă în domeniu de cel puţin şapte ani pe cartea de muncă, să ai recomandări din partea a cinci oameni, care la rândul lor erau membri de cel puţin cinci ani. Iar aceşticinci oameni trebuie să garanteze pentru tine cu câte 25.000 de dolari. În cazul în care făceai ceva greşit, nu erai corect, Bursa avea o despăgubire şi mai erau traşi la răspundere şi cei cinci oameni. În cazul în care totul era în regulă, se forma o comisie care te interoga şi te întreba de ce vrei să fii membru şi îţi puneau tot felul de întrebări. După care treceai şi pe la poligraf, pentru a fi întrebat lucruri legate de integritatea ta. Dacă totul era în regulă, atunci intrai într-o perioadă de probă de trei ani, în care erai monitorizat în tot ceea ce făceai, iar dacă în această perioadă nu se întâmpla nimic grav, atunci se forma din nou o comisie care aproba dacă devii membru sau nu. Dacă devii membru, atunci faci parte din această asociaţie pentru toată viaţa".

Bursa de Diamante din Israel este practic un orăşel cu circuit închis, în care 25.000 de oameni de afaceri vând diamante, dar dintre aceştia doar 3.600 sunt membri ai Bursei. Bursa Diamantelor din Israel şi cea din Ant­werpen, Belgia, controlează aproape integral comerţul mondial cu diamante.

Revenirea în România

În România s-a întors în 1998 şi a început diverse afaceri, de la import de lapte praf pentru sugari până la proiecte imobiliare. Nu a adus la acel moment diamante în România, deoarece piaţa nu era pregătită pentru a primi aceste pietre preţioase.

„Acum e momentul pentru a aduce diamante în România, deorece intri într-un business când graficul este jos", a subliniat Arie David. El are un stoc de diamante în valoare de 250.000 de dolari, iar o piatră preţioasă se poate vinde cu un preţ începând de la câteva sute de euro şi poate ajunge la zeci de mii de euro, de aceea amenajarea biroului a costat atât de mult, fiind bine securizat.

170.000 de dolari reprezintă valoarea celor mai scumpe diamante vândute de Arie David.

În momentul de faţă, omul de afaceri se adresează bijutierilor din România, dar şi persoanelor fizice, care vor să facă investiţii în diamante. „Este mult mai uşor şi mai sigur să investeşti în diamante, decât în orice altceva. Dacă investeşti într-o maşină, ea îşi pierde din valoare în momentul în care a ieşit pe poarta dealerului", a explicat Arie David.

„Dacă ai cumpăra acum un diamant, iar peste 30 de ani ai vrea să vinzi această piatră preţioasă ea nu îşi va pierde valoarea, ci dimpotrivă". O investiţie sigură

Premieră medicală mondială: O fetiţă româncă de 7 ani – salvată printr-o procedură inventată de un... inginer mecanic israelian

Amintirile unei şcolăriţe evreice ardelence, de la sfârşitul anilor 1930 de Andrea Ghita

Ambasadorul SUA a participat la serviciul divin de Şabat de la Cluj de Andrea Ghita

Pe urmele evreilor din Cetatea Albei Iulia de Andrea Ghita

Evreii sosiţi la Alba Iulia în veacul al XVI-lea, erau de origine sefardă, fiind descendenţii celor expulzaţi din Spania şi stabiliţi pe teritoriul Imperiului Otoman. Consideraţi supuşi turci, evreii formau obiectul prigoanei principilor Transilvaniei; astfel, în preajma izbucnirii luptelor împotriva turcilor Sigismund Báthori a ordonat prinderea evreilor şi spânzurarea lor de-a lungul zidurilor cetăţii. Situaţia avea să se schimbe radical sub domnia lui Gabriel Bethlen care în 1623 le-a acordat evreilor sefarzi, sosiţi de la Constantinopol, dreptul de a se aşeza la Alba Iulia. Principele i-a sprijinit pe evrei pentru a impulsiona comerţul cu ţările limitrofe şi, în primul rând, cu Imperiul Otoman. Politica lui Bethlen a fost urmată şi de succesorii săi, care au înţeles importanţa acestui act.

După anexarea Transilvaniei la Imperiul Habsburgic, în viaţa evreilor din Alba Iulia s-a petrecut o întorsătură majoră, fiind puşi sub jurisdicţia episcopului romano-catolic al Diecezei de Alba Iulia. Această situaţie, care a durat din 1720 şi până în 1867, a dat naştere unei perioade de progres în viaţa evreilor de aici, întrucât episcopia nu s-a amestecat direct în viaţa religioasă a evreilor. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, rabinul care conducea activitatea religioasă a evreilor din Alba Iulia a primit titlul de Şef-rabin al Transilvaniei. Pe lângă Şef-rabinat funcţiona şi Beth Din-ul, o instanţă religioasă care judeca litigiile dintre evrei şi chiar dintre evrei şi creştini, dacă exista consimţământ în acest sens, cu participarea unui jurat creştin. Hotărârea Beth-Din-ului se putea contesta la instanţa episcopală. Şef- rabinul se ocupa şi de educaţia religioasă din sânul comunităţii. Nu toţi episcopii au fost la fel de binevoitori faţă de chestiunile evreilor din subordinea lor, însă niciodată nu s-au făcut presiuni de botezare forţată a acestora.

După 1867, anul constituirii Imperiului Austro-ungar şi al emancipării evreilor, organizarea vieţii evreieşti s-a schimbat, înfiinţându-se comunităţile diferitelor orientări (ortodoxă, neologă şi sefardă). În anul 1918 Transilvaniei s-a unit cu România, existenţa comunităţilor evreieşti din Alba Iulia urmând un curs similar cu ale celorlalte din ţară.

La începutul lunii martie am fost la Alba Iulia şi am trecut prin câteva locuri semnificative pentru istoria evreilor de aici.

În vizită la Msgr. Dr. György Jakubinyi, arhiepiscopul romano-catolic din Alba Iulia

Arhidieceza romano-catolică de Alba Iulia a fost întemeiată în anul 1009, de regele Sfântul Ştefan. Alături de maiestuoasa catedrală, în stil roman, se află elegantul palat episcopal, care odinioară era reşedinţă princiară. Arhiepiscopul György Jakubinyi m-a primit într-o sala de protocol impunătoare şi sobră, destinzând atmosfera cu un zâmbet cald, ospitalier. După ce a trecut în revistă reperele cele mai importante ale relaţiei istorice dintre Şef-Rabinatul din Alba Iulia şi Dieceza romano-catolică, la întrebarea mea dacă această legătură continuă şi în zilele noastre, mi-a relatat că timp de optsprezece ani, cât a fost profesor de ştiinţe biblice (Vechiul şi Noul Testament) la Institutul Teologic Romano-catolic din Alba Iulia, de Roş Haşana se ducea la comunitatea evreilor să spună „Leşana Tova!” şi să cumpere un calendar ebraic (Luah) pentru a şti când se ţin sărbătorile biblice. „Odată în trei ani, când ajungeam la studierea exegezei Sfintelor Evanghelii şi îi învăţam că Mântuitorul Nostru Isus Cristos a propovăduit mai întâi în sinagogi, îi duceam pe studenţii teologi la sinagoga din Alba Iulia, ca să vadă cum arată o sinagogă în zilele noastre. Am fost primiţi întotdeauna cu ospitalitate de preşedintele comunităţii. Cu toţii ne-am acoperit capul pentru a respecta aşa cum se cuvine lăcaşul de cult.”- mi-a mai povestit el, adăugând cu titlu de anecdotă că, pentru a destinde orele dificile de ebraică biblică, i-a învăţat pe studenţii cântecele israeliene care au drept text psalmii şi de câteva ori s-a dus cu ei să le cânte în sinagogă.

„Când am cântat împreună câteva cântece, domnul preşedinte a fost foarte impresionat de catolicii neevrei care cântă din Sfânta Scriptură comună, în limba originală, aşa cum ne-a revelat-o Bunul Dumnezeu, Sfântul Binecuvântat, Hakadoş Baruch Hu. Am cântat şi Psalmul 133, Hine ma tov umanaim Şevet achim gam yahad care se traduce Cât de bine şi frumos este dacă fraţii locuiesc împreună!”.

Monseniorul Dr. György Jakubinyi ne-a condus în vastele arhive ale arhiepiscopiei pentru a ne arăta unul dintre documentele privitoare la evrei păstrate aici: o scrisoare de confirmare în funcţia de Şef -rabin. Imensul fond arhivistic al arhiepiscopiei mai conţine şi alte documente relevante, printre care şi scrisoarea de instalare, în 1823, a celui mai ilustru Şef rabin al Transilvaniei: Yeheskel Paneth

La despărţire, arhiepiscopul Jakubinyi mi-a urat petrecere frumoasă de Purim, întrucât ştia – din Luahul din acest an – că eram în ajunul acestei sărbători.

La mormântul Rabinului Yeheskel Paneth se merge şi astăzi cu speranţă

Cimitirul evreiesc din Alba Iulia numără peste două mii de morminte. Pe pietrele tombale multiseculare dăltuite în piatră, abia se mai distinge numele celor care zac sub ele, însă toate împreună par a alcătui şi astăzi o comunitate păstorită de rabinul care odihneşte într-o capelă modestă.

Rabinul Şef Yeheskel Paneth (care a păstorit între 1823 şi 1845) a avut un rol covârşitor în organizarea şcolilor religioase, instalarea de rabini în diferite localităţi din Transilvania, ridicarea de sinagogi noi şi modernizarea vieţii sociale şi a justiţiei comunitare. A fost un mare gânditor şi autor de response. Evreii din Alba Iulia i-au păstrat amintirea, considerându-l unul dintre înţelepţii cu trecere în faţa lui Dumnezeu. Există credinţa că dorinţele înscrise pe bileţelele depuse în capela rabinului Paneth, vor fi îndeplinite.

La mormântul marelui rabin Yeheskel Paneth vin şi astăzi vizitatori, chiar şi de alte confesiuni, pentru a-şi depune bileţelele cu dorinţe, în speranţa că ele îşi vor găsi împlinirea.

Partea nouă a cimitirului găzduieşte morminte şi cavouri rânduite

frumos, vădind bunăstarea şi rangul celor trecuţi în nefiinţă, unii dintre ei distinşi cu titluri de nobleţe şi încununaţi cu laurii vitejiei, în timpul primului război mondial.

Am aşezat piatra neuitării pe mormântul lui Géza Abraham, preşedintele comunităţii până în anul 2003, care mă călăuzise în urmă cu zece ani, în prima mea incursiune pe urmele evreilor din Alba Iulia…

Acum trec printre morminte alături de Lia Borza, preşedinta micii comunităţi din Alba Iulia, de profesie inginer calculatorist, omul pe care se sprijină azi grijile şi speranţele celor 45 de membri.

„Cei 45 de membri care compun comunitatea ar trebui să aibă în grijă de 19 cimitire, câte ne sunt arondate, cu peste 3100 de morminte. Am socotit că avem 53.000 de metri pătraţi de cimitir, 4000 de metri liniari de gard…Ne-ar fi imposibil să îngrijim patrimoniul religios şi laic, fără ajutorul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi nici nu am putea avea o activitate religioasă sau de administrare a bunurilor. Anul trecut am primit 53.000 de lei cu care am renovat sala mică de rugăciuni, biroul, faţada clădirii, gardul, poarta şi gardul cimitirului din Blaj, unde mai avem doi membri ai comunităţii. Ei spun că după ei se va închide cimitirul din Blaj…Şi-au dorit ca gardul să fie renovat până mai sunt în viaţă… Mă bucur că primim aceşti bani, că putem face ceva măcar pentru clădiri. Dar facem şi pentru oameni, înainte aveam doi asistaţi, acum avem nouă. Oameni vârstnici care primesc ajutor gospodăresc şi asistenţă medicală. De sărbători ne adunăm în sinagogă, chiar dacă nu avem minian, chiar dacă suntem doar câţiva oameni – îmi spune Lia Borza, după ce părăsim cimitirul şi ne îndreptăm către sinagogă.

În preajma celei mai vechi sinagogi de zidărie din Transilvania, continuă să pulseze viaţa evreiască

Sinagoga ridicată pe vremea Şef-rabinului Yeheskel Paneth, în 1840 – adăpostea atât sala de judecată a comunităţii cât şi camera de penitenţă. Martoră a istoriei zbuciumate ale ultimelor două veacuri, poartă înfipte în frontispiciu câteva ghiulele din timpul revoluţiei paşoptiste. Clădirea seculară şi demnă face notă discordantă cu uniformitatea cenuşie a blocurilor de locuinţe din vecinătatea ei. La mică distanţă de faţada barocă s-au împlântat stâlpii copertinei de plastic ai unei staţii de autobuz, amplasată exact în faţa acestui edificiu, care încă nu a fost declarat monument istoric. Interiorul spaţios, cu ferestre mari

care cern lumina crudă a primăverii, frapează prin sobrietate şi eleganţă. Ornamentele de fier forjat şi mobilierul sculptat, de o rară frumuseţe, mărturisesc despre nobleţea de odinioară a acestui locaş de adunare, care astăzi îşi aşteaptă răbdător renovarea. Sinagoga e adesea pustie, dar nu abandonată. Pragul ei e trecut nu numai de membrii comunităţii care vin aici de sărbători, ci şi de turiştii străini, de tineri care studiază istoria evreilor sau arhitectura.

„Am primit 31.000 de lei de la Secretariatul pentru Culte şi sper ca diferenţa s-o primim de la Bucureşti, de la Centrul pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar al FCER. Aşa vom reuşi să începem renovarea sinagogii cu lucrurile importante: acoperişul, instalaţia electrică, ferestrele de la faţadă şi poate câteva mici reparaţii în interior. Urmând ca în anii viitori să continuăm lucrările în interior. Vrem ca în urma noastră să rămână dovada faptului că în Alba Iulia au fost evrei…” îmi spune Lia Borza. „ Însă atâta timp cât mai sunt câţiva evrei în Alba Iulia, o să avem o viaţă evreiască aici.”- adaugă ea.

Acasă la Lia, alături de mama şi mătuşa ei, am simţit pulsând un crâmpei de viaţă evreiască. Mătuşa Liei, Julia Farkas,

mi-a depănat amintiri din anii antebelici, când la Alba Iulia trăiau vreo două mii de evrei, exista şcoală primară evreiască şi funcţionau mai multe sinagogi. Tot ea mi-a povestit că în urma legilor rasiale adoptate în România, tatăl ei a fost dat afară din serviciu şi trimis la muncă obligatorie, iar ea – care învăţase bine şi iniţial reuşise să intre la liceu în limita „numerus clausus” – a fost eliminată din şcoală. În acelaşi timp, în urma unui ordin dat de guvernul Antonescu, evreii din satele şi oraşele judeţului au fost strămutaţi la Alba Iulia. „ Legea i-a obligat pe toţi evreii din sate şi oraşele Sebeş, Aiud şi Blaj să se stabilească în reşedinţa de judeţ, adică aici la Alba Iulia, fără a li se asigura locuinţe. Atunci fiecare familie evreiască i-a găzduit cum a putut, ca să nu-i lase sub cerul liber. Şi noi am cedat una dintre cele două camere pe care le aveam, unei familii de evrei din Aiud şi aşa am stat ani întregi, până la sfârşitul războiului. Aşa a fost în timpurile acelea despre care astăzi unii spun că nici nu au existat…îşi încheie doamna Iulia amintirile cu umor amar.

Mama Liei, o adevărată „idişe mame”, radiază dragoste şi grijă pentru fiica ei şi cei doi nepoţi. Băiatul – Valentin – lucrează departe în SUA, iar fata – Manuela – este studentă la cinematografie, la Cluj. Pe ea o cunosc şi eu; seamănă cu mama şi bunica ei, e veselă şi talentată. Am văzut-o cântând şi dansând la sărbătorile comunităţii clujene. Prânzul delicios, cu salată de vinete făcută în casă şi supă aurie cu găluşte de griş, se încheie cu o tavă de prăjituri. Doar e Ajun de Purim şi „mâine vine Manuela acasă” – îmi zice bunica cu bucurie. Totuşi, Lia Borza, îmi spune cu realism şi un dram de amărăciune: Tinerii nu vor rămâne aici, deja se observă treaba asta, se mută în oraşele mai mari, pleacă în străinătate… Dar cât mai rămânem noi aici, viaţa evreiască va continua.

„Mazel Tov” – un deceniu de ritmuri evreieşti la Cluj de Andrea Ghita

Ideea înfiinţării unei formaţii de muzică klezmer la Cluj a apărut în timpul repetiţiilor pentru spectacolul de Purim din 2002, la iniţiativa profesorului de vioară Vasile Socea. Formaţiei – a cărei primă formulă era alcătuită din Vasile Socea violonist şi dirijor, violistul Alexandru Toth, clarinetistul Daniel Simon, acordeonistul Radu Jurcă şi Sulamita Socea (de profesie medic) la tamburină – i s-au alăturat şi alţi instrumentişti, pe măsură ce îşi îmbogăţea şi îşi diversifica repertoriul axat pe muzica klezmer tradiţională, aşa cum se cânta ea pe vremuri.

De-a lungul anilor Mazel Tov a susţinut numeroase spectacole, din cele mai diverse, adaptându-şi repertoriul în funcţie de eveniment, fie că era vorba de sărbătorile evreieşti : Hanuka, Purim, Pesah sau Hazkara (comemorarea martirilor deportaţi), fie apariţii la diferitele festivaluri din Cluj şi din ţară, organizate de FCER sau de administraţiile locale. Mazel Tov este îndrăgită şi aşteptată la Bistriţa, unde revine anual cu un spectacol de Hanuka. O permanenţă în programul formaţiei este concertul de primăvară, susţinut în sala mare a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj, în luna martie a fiecărui an, în preajma Purimului.

În 12 martie 2012, pe aceeaşi scenă, a avut loc concertul jubiliar care marca un deceniu de existenţă al acestei formaţii care a readus la Cluj, ritmurile uitate ale muzicii evreieşti de petrecere.

Programul variat şi antrenant a fost susţinut de membrii actuali ai formaţiei Mazel Tov :Vasile Socea – dirijor şi vioară, Olena Moldovan- clarinet, Mihai Oşvat- violă, Dorel Rohian – acordeon , Emanuel Pusztai – pian electric şi voce, Cristian Goia – contrabas, Antonella Filip – percuţie şi Sulamita Socea- tamburină şi voce, precum şi de invitaţii: Nitzan Nazarie Schwartzman – voce, câţiva foşti membri ai orchestrei şi grupul de dans Rikud, alcătuit din tinere care au însuşit dansuri tradiţionale evreieşti şi israeliene.

După concertul care s-a bucurat de un public numeros şi entuziast, sărbătoriţilor li s-au înmânat diplome de merit din partea Comunităţii Evreilor din Cluj – sub egida căreia se prezintă în public – şi a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj .

Deşi de-a lungul celor zece ani, compoziţia formaţiei s-a împrospătat de mai multe ori (unii dintre componenţi, precum Radu Racolţa, emigrând în Israel, alţii absolvind facultatea şi părăsind Clujul) calitatea muzicii nu a suferit, ci dimpotrivă, pentru că Vasile şi Sulamita Socea constituie nucleul talentat, competent, inimos şi indestructibil, născut din dragostea ce s-a înfiripat între un violonist şi o studentă la medicină – pe atunci dansatoare – şi s-a consolidat în anii de căsnicie, binecuvântaţi cu copii frumoşi şi talentaţi – Laura Sabetay şi Sergiu Socea (ambii stabiliţi în Israel) – şi, de câţiva ani încoace, cu patru nepoţei minunaţi.

Armonia formaţiei izvorăşte în primul rând de la ei, de la acea unică înţelegere din priviri şi din surâsuri, pe care soţii Socea le schimbă la repetiţii şi pe scenă.

Acum la jubileul de zece ani, le dorim „La mulţi ani!” şi cât mai multe evoluţii de succes în ţară şi peste hotare!

Mazel Tov pentru Mazel Tov!

COMORILE ARIELEI : ROMAN ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE TEME ISRAELIENE de Lucian Zeev HERȘCOVICI

Recent am citit o carte nouă: romanul ”Comorile Arielei” , de Getta Berghoff. Cartea a apărut la editura Napoca-Star din Cluj, cu copyrightul autoarei, care locuiește la Holon. Este un roman pe teme israeliene, reflectând realitatea israeliană contemporană, dar scris într-o frumoasă limbă românească și destinat cititorilor acestei limbi.

Care este scopul autoarei? Cred că prezentarea realității israeliene, precum și a evoluției originarilor din România și a urmașilor lor în Israel, prin intermediul unor personaje simbolice. Spre deosebire de generația celor imigrați în Israel – care, chiar dacă sunt veniți în țară de câteva zeci de ani, păstrează legătura cu limba și cultura română și chiar cu România – generația celor născuți în Israel sunt aproape complet despărțiți de această lume, virtuală pentru ei. Modul de gândire ale personajelor este în funcție de perioada și motivele plecării din România și stabilirii în Israel, sau în funcție de generația căreia îi aparțin. El trasează linia contradicțiilor fundamentale din roman, alăturate unor probleme israeliene specifice, precum cea a relațiilor între comunitățile de origine, chestiunea religioasă, situația politică și socială influențată profund de nesiguranță și de război. Autorea aparține generației ”dintre două lumi”. Menționăm că romanele ei precedente (apărute în Israel!) sunt pe teme evreo-românești.

Citind romanul ”Comorile Arielei”, m-am întrebat dacă este un roman românesc sau un roman israelian. Greu de definit. Roman israelian de limba română? Poate că aceasta este definiția cea mai potrivită, dacă un roman poate fi definit astfel. Faptul că problematica lui este israeliană, dar limba românească literară în care este scris reprezintă forma lui exterioară ne face să ne gândim totuși la ambele posibilități, la apartenența lui la literatura contemporană de limbă română. Totuși menționăm diferența dintre acest roman și multe producții literare de limba română din Israel: tematica israeliană, deși păstrează și un element de tradiție românească.

Ariela Bar, personajul principal al romanului, este un personaj simbolic. Ieșeancă (la fel ca și autoarea), ea ajunge în Israel ca elevă de liceu împreună cu familia ei, învață limba ebraică la perfecție și, după studii universitare, devine profesoară de limba ebraică. Ariela este o femeie care îmbină tradiționalismul cu modernitatea. Supărată pe soțul ei, care o înșeală fără scrupule, deși se căsătorise cu ea din dragoste, Ariela nu are curajul de a divorța, ci continuă o căsnicie care nu mai este căsnicie, parte pentru a-și menține un echilibru în viață, parte de ochii lumii. Totuși ea se dovedește a fi o femeie puternică, reușind să-și salveze soțul dintr-o complicație generată de aventurile lui romantice nesăbuite și reușind să-și crească cele patru fiice, care sunt ”comorile” ei. Parcă și numele ”Ariela” (=Leoaica) vine să completeze tabloul acestei femei, care îmbină duritatea cu înțelegerea, răbdarea cu inteligența și diplomația, practicismul cu intelectualismul. Aceste calități o fac să reușească în viață, să-și mențină poziția de mamă a familiei în paralel cu cea de profesoară apreciată. Soțul Arielei, David Bar, este bucovinean, copil supraviețuitor al Holocaustului. Venit în Israel de copil imediat după Holocaust, înzestrat cu o ambiție puternică de a depăși greutățile tocmai pentru că era copil orfan, David învață la școală și la universitate, își ebraizează numele de familie și ajunge medic de renume, cu o situație materială strălucită. El este însă un romantic devenit ateu ca urmare a modului său individual de percepere a tragediei Holocaustului, iar dragostea lui de frumos se manifestă sub forma…pasiunii pentru femei frumoase. Pasiune bolnăvicioasă, nelimitată de nici un scrupul, asemenea celei a lui Don Juan Tenorio, care fusese blestemat să trăiască atât timp cât îl vor iubi femeile: într-un caz ajunge să-i facă curte soției unui coleg și prieten nou imigrant din Rusia, iar în alt caz ajunge la proces cu o fostă amantă, care îi crează o atmosferă socială execrabilă. Procesul îl costă atât de mult, încât este nevoit să-și vândă apartamentul luxos din Tel Aviv și să-și cumpere o casă la Șderot, în apropiere de granița cu zona Gaza,să se refugieze într-o regiune periferică pentru a fi uitat și a-i fi uitate păcatele. Dacă la Tel Aviv cuplul trebuie să facă față problemelor obișnuite ale unei familii israeliene normative din clasa medie înstărită, la Șderot ei se lovesc de probleme suplimentare, precum cea a războiului și a rachetelor aruncate din Gaza în Israel. Medicul David Bar continuă să se simtă ca un rege la el acasă: numele ”David” parcă vine să completeze acest lucru.

Cele patru ”comori” ale Arielei, fiicele ei, sunt complet diferite una de cealaltă. S-ar putea afirma că fiecare dintre ele reprezintă alt aspect al societății israeliene contemporane, a gândirii tineretului ”sabru” (=născut în Israel). Prima fiică, Lea, este complet diferită de mama ei. Arhitectă de succes, îmbogățită, se dovedește însă a fi o arivistă, ambițioasă, lipsită chiar și de sentimente, iubitoare de lux și de distracții scumpe, cinică. Căsătorită de tânără cu Roni Marcsohn, un arhitect evreu american venit în Israel ca voluntar în timpul războiului de șase zile din anul 1967, bogat dar mult mai vârstnic decât ea, care o ajută în realizarea carierei, Lea își alungă soțul din casa lor comună, elegantă, atunci când află că ar fi fost posibil ca el s-o fi înșelat odată cu o secretară pe care o concediase. Mai mult, chiar atunci când i se explică faptul că totul fusese o simplă acuzație, o simpă răzbunare a secretarei concediate, faptul nu o interesează pe Lea.Bineînțeles, unicul copil al acestui cuplu rămâne la mama lui, care pare însă că este mai puțin interesată de el decât de excursiile ei anuale în Austria la partide de ski. Dar nici soțul lui Lea nu este un înger: aventurier, după ce este dat afară din casă de soție, el se înrolează în armata americană ca ofițer specializat, traducător în Irak în războiul împotriva lui Saddam Hussein, înregistrându-se cu numele de împrumut Hugh Rogers – și de acolo le scrie atât soției, cât și mamei lui vârstnice, Saly, scrisori fară adresa expeditorului pentru a nu fi găsit. Pe de o parte el își afirmă dorul de copilul său, pe de alta nu face nimic pentru ca acest copil să aibă un tată care să-l iubească cu adevărat. Dacă Lea este simbolul arivismului și materialismului vulgar, Roni este simbolul aventurismului. ”Nici Lea, nici Roni nu mai erau tineri, dar pentru faptele lor, pentru felul în care se jucau de-a viața, puteau fi acuzați de tinerețe întârziată, adică timpul atâtor prostii, greșeli mari și mici, când inima ți-a rămas tânără. Să fii tânăr înseamnă să rămâi un naiv, visător, uneori aventurirer, departe de realitățile vieții.” Interesant este faptul că Roni este și el odrasla unei familii ”românești”, respectiv al unui cuplu de evrei emgrați din România în perioada interbelică, stabiliți în Palestina mandatară, apoi reemigrați în America, unde se îmbogățiseră, și care păstraseră limbile idiș, română și ebraică – și reveniseră în Israel după războiul de șase zile.

Cea de a doua fiică, Zohara, are și ea un caracter de simbol. Ea reprezintă partea societății israeliene afectată de război în mod direct, personal. Prietenul ei, Shai, a căzut pe front. Zohara este deprimată, afectată puternic de această nenorocire. Ultima lor noapte de dragoste (amintind de romanul lui Cezar Petrescu, ”Ultima noapte de dragoste, prima noapte de rșzboi”), la ”15 ianuarie 1990”, când Zohara și Shai erau încă în armată, înainte ca Shai să fie ucis, este povestită de Zohara cu multă durere. Atmosfera războiului care se apropia era îngrozitoare. ”Ora H atârna pe cerul întunecat ca un astru lugubru care urma să se sfărâme pe fiecare, barurile toate erau pline, nu știu cine definise acea noapte apocaliptică, tineretul dansa, nu era bucurie pe fața nimănui, erau momente de demență și abandon într-un infern, orchestra nu era orchestră, muzica nu era muzică, dansul nu era dans, mișcările noastre erau dezordonate, gesturile nervoase. Eram încordați, obosiți, hainele pe noi deveniseră murdare, transpirate, o transpirație rece. Nu era panică, nici spaimă, era o acceptare a capitulării. Fără să se țină seama de interdicțiile de altădată, majoritatea fumau, pub-ul semăna cu o tavernă îmbâcsită. Era ora 2 noaptea când am părăsit pub-ul și am urcat în Jeep, acolo ne-am iubit. Era dragoste, patimă, disperare, sentimentele le trăiam la tensiunea momentului, a clipei de atunci, după care nu mai așteptam nici zilele următoare, nici viața…goneam spre unitate știind că în orice secundă se putea declanșa apocalipsa. Nici frica nu mai dăinuia în noi.” Șocul primit de Zohara după moartea prietenului ei este enorm. Zohara (=Strălucita) nu mai este strălucită, ci deprimată, distrusă, nu mai poate învăța, nu poate lucra în condiții normale, afirmă că nu mai poate iubi. Practic, ea iese din societatea israeliană, reprezentând acea parte a populației decepționate care își caută altă cale în viață, îndreptându-se spre trecut, pe care îl consideră mai bun decât prezentul, căutând trecutul poporului evreu în Europa cu ajutorul lecturilor. Visul ei este să viziteze Spania (oare nu cumva datorită faptului că în această țară au fost și fapte bune în istoria lui Israel?). În cele din urmă ea se îndrăgostește de un kibuțnic mai bătrân decât tatăl ei, fost avocat în România (oare nu este tot o parte a încercării ei de a se îndrepta spre trecut?), care după ce se pensionase de la munca manuală (pe care continuă să o facă numai în caz de nevoie a kibuțului), devenise bibliotecar la o biblioteca nevizitată de nimeni, cu excepția Zoharei: cărțile nu reprezentau o necesitate pentru tinerii israelieni moderni și practici, care se autoconsiderau ”oameni noi” și nu acordau atenție culturii, mai ales că respectivele cărți erau în limbi străine și aparțineau altei generații. Acest om, Uriel, reușește să o convingă să urmeze studii de istorie la universitate (deci, Zohara se îndreaptă tot spre trecut, gândindu-se să devină ghid la Muzeul Yad Vashem) și – în cele din urmă – cedează avansurilor și presiunilor ei romantice.

Cea de a treia fiică, Miriam,are un caracter simbolic de asemenea. Ea reprezintă segmentul populației israeliene laice, care revine la credință și la rădăcinile iudaismului, căutând legătura cu Ereț Israel pe această cale. Revoluție psihosocială individuală urmată de ”revoluție națională”. Inițial, Miriam decide să revină la credință (expresia ebraică folosită în Israel este ”lahzor bitșuvah”) pentru a răscumpăra păcatele părinților, în special ale tatălui ei. Elevă de liceu, ea decide să părăsească liceul laic, să se înscrie la un liceu religios și să respecte comandamentele Torei. Miriam alege curentul religios național modern și rămâne în legătură cu familia. În cele din urmă, ea urmează un seminar pedagogic religios și devine profesoară. Miriam cunoaște un tânăr de asemenea revenit la credință, Tedi Ben-Ami, invalid de război, fost parașutist, care își pierduse vederea în timpul unui atentat terorist. Deși orb, el reușise să învețe la universitate și să devină profesor. Numele lui este simbolic, de la numele lui Herzl (”Theodor”), ”fiul poporului meu”. Tedi Ben-Ami este un personaj interesesant prin sine însuși. El este fiul unui ofițer superior de marină, Heskiel, originar din România, sionist laic, venit în Israel din adolescență. Tedi Ben-Ami devine un religios național, ca și Miriam. Ei se căsătoresc, cu toată opoziția lui David Bar (care se opusese și revenirii fiicei lui la credință) și se stabilesc într-un kibuț religios din aceeași regiune. În cele din urmă, lui Tedi Ben-Ami îi este redată vederea, printr-un dublu transplant de cornee, datorită lui David. Tragedia este însă asupra condițiilor în care îi este făcut transplantul de cornee: erau corneele unei femei tinere, vecină și prietenă a cuplului, ucisă într-un atentat terorist. Atât ea și familia ei, cât și Miriam și Tedi, luptaseră împotriva retragerii israeliene totale din Gaza și împotriva renunțării la așezările evreiești de acolo. Deci, autoarea prezintă raportul: revenire la credință înseamnă revenire la sursele iudaismului; revenirea la sursele iudaismului înseamnă revenirea la atașamentul față de Ereț Israel, la legătura cu țara, la patriotism, precum și înțelegerea realității imposibile din Orientul Mijlociu: pacea dorită de toți, dar nerealizabilă din cauza respingerii din partea lumii arabe. Interesant este și faptul că, atunci când se oferă arabilor beduini posibilitatea de a-și trimite copiii la aceeași școală (israeliană) la care învățau copii evrei, acest lucru este imposibil: ei sunt amenințați de teroriștii de același neam cu ei, iar o învățătoare arăboaică este asasinată de aceeași teroriști. În schimb, rachete Grad sunt aruncate asupra orașului Șderot, din Gaza…Alt aspect interesant este faptul că David Bar și Heskiel Ben-Ami, oameni care nu mai vorbiseră românește din adolescență, încep să vorbească românește între ei atunci când se cunosc. Este oare o formă de intimitate, sau eventual de revenire la trecut, la rădăcini? Să nu trecem cu vederea nici reîntâlnirea dintre Heskiel și Uriel, foști colegi de școală, după aproape 60 de ani. Cei doi vârstnici redevin prieteni, dar sunt depășiți de evenimente, iar în convorbirile dintre ei se simte o notă de nostalgie, ei judecând atât propriile lor drame cât și societatea israeliană contemporană prin prisma unor foști sioniști din România din altă generație

Ultima fiică a Arielei, Vered (=Trandafirul) este un simbol al noii generații laice,individualiste. Această fiică seamănă cu tatăl ei, într-atât încât se amestecă în conflictul dintre părinți, amenințându-și mama (desigur sub influența tatălui) că dacă nu-i va face pe voie acestuia, se va găsi altă femeie care să-l ia pentru că este ”bărbat bine”. Ulterior, Vered învață medicina, devine doctoriță, dar este dominată de egoism și de lipsă de înțelegere: ea naște un copil fără căsătorie, nevoind nici măcar să se intereseze de persoana tatălui copilului. Vered nu este un caz unic: fenomenul este relativ răspândit în societatea israeliană contemporană, tinere carieriste feministe afirmând că nu pot fi soții bune, dar vor să fie mame…Vered reprezintă frustrarea, dublată de obrăznicia unei părți a tineretului israelian, însoțită de disprețul față de alți oameni.

Romanul prezintă și alte aspecte ale societății israeliene: machoismul, rasismul, corupția, incorectitudinea, militarismul. Romanul este bine construit, ca baladele vesele și triste ale lui Topârceanu și trebuie citit pentru înțelegerea acestei societăți.

Israelienii si cazinourile din Romania


Circa 3.500 de israelieni vin anual în România ca sa joace la cazinourile din Bucuresti, iar cheltuielile cu transportul si cazarea acestora depasesc doua milioane de dolari, potrivit unor agentii de turism din Israel active in relatiile cu Romania scrie ultimul newsletter “Buna dimineata, Israel!”.
"În Israel, cazinourile sunt interzise prin lege. Israelienii vin sa joace în România pentru ca este aproape, se fac doar doua ore si jumatate cu avionul", a declarat Adrian Marcus, directorul agentiei Adrian M. Travel & Tourism Services din Tel Aviv, prin intermediul careia vin anual pentru cazinouri în România circa 2.500 de israelieni.
Adrian Marcus, care s-a nascut în România si a emigrat în anul 1970 în Israel, spune ca în medie un israelian care vine sa joace la cazinou cheltuieste pe drum si cazare circa 600 de dolari.
Agentii de turism israelieni estimeaza ca, anual, vin în România pentru cazinouri aproximativ 3.500 de concetateni de-ai lor. Unii dintre ei sustin ca numarul este chiar mai mare, adica de circa 5.000 de persoane.
"Cei care vin nu sunt oameni în vârsta si au, în medie, între 30 si 50 de ani. Ei vin de joi pâna duminica, doar în Bucuresti, si se cazeaza la hoteluri de cinci stele", a spus Marcus, citat de Mediafax.
Atât el cât si alti turoperatori evita sa spuna cât cheltuiesc israelienii la cazinouri în România si se plâng ca acest tip de turism este foarte volatil, foarte sensibil la o serie de factori. "Acum, de exemplu, din cauza înghetului din România, afacerea este zero. Acum, în Israel sunt 20 de grade, iar în România temperatura este de minus 10 grade. Adica omul nu se urca în avion ca sa ajunga la o diferenta de 30 sau 40 de grade, chiar daca stie bine ca este luat de la usa avionului si dus la hotel", a afirmat tur-operatorul israelian.
România concureaza la capitolul cazinouri, în preferintele israelienilor, cu Bulgaria si cu Cehia. Praga este în ultimii ani un concurent puternic pentru Bucuresti pentru ca, spune Marcus, acolo sunt preturi mult mai mici.