Al Doilea Razboi Mondial[2-----]

 Circumstantele confruntarilor din perioada desfasurarii Operatiunii Compass (Operatiunea Busola) sunt urmatoarele: Italia declarase razboi Marii Britanii si Frantei la 10 iunie 1940. Timp de mai multe luni, intre fortele respective se dadusera lupte mai mult sau mai putin semnificative, in special in Egipt si Libia. Intre 9 si 16 septembrie 1940, Italia a invadat Egiptul si, dupa confruntarile cu britanicii, rezultatul nu a fost concludent. Apoi italienii au avansat spre Libia. Sfidand interesele britanice in acea regiune, Benito Mussolini voia sa aiba acces la Canalul Suez pentru a face legaturile strategice cu regiunile de est ale Africii. Liderul fascist italian cerea mereu ajutor lui Hitler si aliatii sperau ca implicarea germana in nordul Africii sa fie diminuata de angajarea lui Hitler pe frontul de est (contra URSS).

  Initial, situatia pe acel front desertic nu avantaja trupele britanice. Si asta pentru ca italienii aveau forte militare superioare numeric. Astfel, in cadrul actiunilor de hartuire si confruntare directa din perioada Operatiunii Compass italienii au participat cu 150.000 de soldati, fata de 36.000 de oameni ai aliatilor. De asemenea, foarte important pentru actiunile de viteza si ocupare de teritorii, numarul de tancuri italiene a fost de 600 (inclusiv tanchete), iar aliatii avea doar 275 de tancuri. Numarul de avioane trimise de Mussolini a fost mult mai mare, 331 aparate de lupta, fata de 142 britanice.

 In pofida avantajelor numerice italiene, britanicii au folosit o strategie de hartuire si surprindere care a derutat in mai multe randuri detasamentele italiene. Dar superioritatea strategica a fost anticipata de maresalul italian Italo Balbo. Mort in conditii bizare (ezita sa respecte ordinele lui Mussolini), el a fost inlocuit cu generalul Rodolfo Graziani... S-au dat lupte foarte dure, iar britanicii inaintau spre teritoriile ocupate de italieni pas cu pas, astfel ca Operatiunea Compass a fost un succes strategic total. Principalele lupte s-au dat la Bardia, Tobruk, Derna si Beda Fomm. La finalul confruntarilor, Armata a 10-a a Italiei practic nu mai exista. Liderul britanic a fost feldmaresalul Archibald Percival, baron de Wavell.

 Captura de razboi a aliatilor a fost uriasa, dupa ce fortele britanice au avansat victorioase pe o distanta de 800 de kilometri: 400 de tancuri si peste 1.200 de piese de artilerie si aproape 130.000 de prizonieri italieni si libieni. Demoralizarea trupelor lui Mussolini a fost uriasa cand s-a aflat ca printre prizonierii de razboi erau si 22 de generali. Cu toata umilinta suferita de fortele italiene, unii strategi germani sustineau ca infrangerea va uni si mai mult armatele germane si italiene, pentru recucerirea zonei de nord a Africii.