Al Doilea Razboi Mondial[2-----]

 Pentru o cat mai mare performanta a submarinelor, strategii americani (in primul rand) si aliatii lor europeni au stabilit mai multe baze in puncte de mare importanta tactica. Navele SUA si o parte din cele britanice si olandeze foloseau bazele din Filipine (la Cavite), Australia (Brisbane si Fremantle), Hawaii (Pearl Harbor), Ceylon (Triconmalee), Midway (atol in nordul Pacificului) si ulterior si Guam (sudul Insulelor Mariane). Toate aceste puncte de plecare (si alimentare si intretinere) erau foarte importante pentru conflictul major cu Marina Imperiala Japoneza, in primul rand pentru ca japonezii dispuneau de mai multe aparate decat SUA si aliatii sai.

 Principalele sarcini indeplinite de submarinele americane si aliate erau neutralizarea navelor de aprovizionare a Japoniei (comerciale si militare), interceptarea transporturilor de trupe catre bazele japoneze si anihilarea rutelor de transport cu combustibil catre porturile japoneze principale (care aprovizionau inclusiv industria militara nipona). Avand in vedere aceste directii principale de actiune, presedintele SUA Roosevelt a stabilit – dupa atacul de la Pearl Harbor, etichetat drept „infam” – „doctrina atacurilor nerestrictive ale submarinelor”. Prin aceasta doctrina, submarinele americane erau legitimate sa atace inclusiv navale de pasageri si trupe fara a acorda ajutor naufragiatilor. Practic, doctrina permitea ca submarinele SUA sa atace orice inamic ce se afla in Teatrul de Razboi din Pacific.

 La finele razboiului, statisticile oficiale japoneze aratau ca aparatele nipone au scufundat 468 submarine inamice (dintre care doar 42 ale SUA). La randul lor, oficialitatile americane au declarat ca cele 150 de submarine (numar declarat in 1944) au efectuat patrule de recunoastere si vanatoare astfel: 1942, 350 raiduri, 180 nave distruse; 1943, 350 raiduri, 335 nave distruse si 1944, 520 raiduri si 603 nave scoase din lupta. In general, submarinele SUA au eliminat 28 la suta din navele de razboi nipone si 56 la suta din navele comerciale. Trebuie amintit si ca eficienta exceptionala a flotei americane a fost sustinuta si de tactica minelor plutitoare (cu diversi senzori) si de avioanele de vanatoare lansate de pe portavioane.

 Unii istorici extind razboiul din Asia-Pacific intre anul 1931 (cand Japonia a invadat Manciuria) si 1945 (bombele atomice lansate asupra oraselor Hirosima si Nagasaki, inclusiv invazia sovietica din Manciuria). Luptele au incetat la 15 august 1945, iar oficial, Imperiul Japonez a semnat capitularea la 2 septembrie 1945, la bordul USS Missouri, stationata in golful Tokyo. Atunci s-au aflat fata-n fata generalul Richard Sutherland si ministrul de externe Mamoru Shigemitsu, cel care a semnat documentul.