Al Doilea Razboi Mondial[2-----]

 În primavara anului 1943, liderul unui escadron britanic, Roger Bushell (din cadrul Royal Air Force) a organizat asa-zisul Comitet de evadare. Acest brav ofiter a tinut un discurs emotionant în fata camarazilor (din sectorul de nord al lagarului) si le-a prezentat strategia sa pentru o evadare în masa a aproximativ 200 de persoane. „Big X”, cum a fost poreclit Bushell, a avut ideea lucrului simultan la trei tunele, codificate „Tom”, „Dick” si „Harry”. Avantajul era ca nemtii, care banuiau în permanenta ca se pregateste ceva, nu le-ar fi putut descoperi pe toate în acelasi timp... Au început lucrul peste 600 de detinuti, organizati la perfectiune pentru toate actiunile necesare: sapare (cu casti si castroane), împrastierea nisipului pe teritoriul lagarului, sistemul de iluminare (cu cabluri din diverse instalatii), sustinerea galeriei (cu scânduri de la paturi, mese etc.) si sistemul de aerisire. O pompa de aer strict necesara a fost inventata de pilotul englez Bob Nelson din bucati metalice si pânza de sac. Pentru evacuarea nisipului din galerii prizonierii si-au facut buzunare speciale la pantaloni si haine.

 „Tunelul Tom” pornea dintr-un colt întunecat al unui dormitor, „Tunelul Dick” pornea din canalul de drenaj al unei bai, iar „Tunelul Harry” pornea de sub un cuptor de bucatarie... La un moment dat, garzile si-au dat seama ca se întâmpla ceva important, dar nu au reusit sa gaseasca nimic. Prin iarna lui 1943-1944, lagarul s-a extins chiar în zona Tunelului Dick, asa ca acesta a fost abandonat si umplut cu nisip si transformat în depozit de materiale. Conducerea Comitetului de evadare a decis sa fie continuat doar Tunelul Harry. Între timp, numarul prizonierilor crestea si exista pericolul ca sa se mai faca o extindere a lagarului care sa prelungeasca si tunelul ramas în lucru.

 Comandantul Roger Bushell a decis ca în luna martie 1944 sa se desfasoare evadarea. Într-o noapte fara luna, prizonierii selectati (în primul rând cei care cunosteau limba germana) au început sa parcurga tunelul cu „Calul Troian”, placa de lemn pe sine improvizate. Lungimea lui Harry era de aproximativ 100 de metri, latime de 60 de centimetri si la 9 metri adâncime. Au reusit sa evadeze 76 de detinuti, un gardian surprinzându-l pe al 77-lea la ora 4,45 dimineata. Din pacate pentru magnificul plan de evadare si pentru munca de un an a prizonierilor, 73 de evadati au fost prinsi. Printre acestia s-a aflat si liderul Roger Bushell. Hitler a dat ordin sa fie toti împuscati, iar în cele din urma au fost executati 50 de militari aliati evadati.

 Povestirile supravietuitorilor despre magnifica operatiune desfasurata la Stalag Luft III au devenit romane si filme de lungmetraj. O excelenta realizare a fost filmul „Marea Evadare” din 1963

 Natalia „Lili” Sergheievna s-a nascut in Sankt Petersburg (Rusia) in 1912 si a fost nepoata de general (cu vederi anti-comuniste). Cu toate acestea, familia ei s-a mutat in Franta, in 1917, din cauza tulburarilor in randul politicienilor de stanga. Natalia a primit o educatie aleasa la Paris si cunostea mai multe limbi straine. Ambitioasa, ea a urmat calea jurnalismului si chiar a ajuns sa-i ia un interviu lui Hermann Goering  (lider al nazistilor), in anul 1935. In urma acelei convorbiri, ea a fost cautata de serviciile secrete germane, dar, in 1937, a refuzat sa lucreze pentru Germania. Cu toate acestea, Natalia intra in fortele de spionaj ale Abwehr-ului in 1940 si este antrenata in tehnicile comunicatiilor.

Calatoreste mult si la un moment dat isi da seama ce greseala facuse. Astfel, in 1943, pe cand se afla in Spania, ia legatura cu serviciul britanic MI5 (Military Intelligence Section 5). Primeste numele de cod „Comoara” si un agent englez de legatura. Se spune ca Natalia, fata rasfatata, a creat probleme cu obiceiurile sale, mai ales in legatura cu nelipsitul ei caine „Frisson”... Dar MI5 arata ca Natalia Segheievna a fost foarte utila in actiunea de dezinformare (pacalire) a nemtilor in legatura cu punctele Debarcarii aliatilor din Normandia (6 iunie 1945)... A supravietuit razboiului si a murit in SUA in 1950.

 Despina Storch a fost o mare frumusete de origine turca, o prezenta incantatoare (poreclita „Cleopatra”) care a ales sa lucreze ca agent secret pentru Germania si Imperiul Otoman. Ea s-a nascut la Istanbul in 1894 si s-a maritat foarte repede, la 17 ani, cu francezul Paul Storch. Dar casnicia lor nu putea functiona, pentru ca Despina simpatiza cu adversarii Frantei. A fost o femeie sclipitoare si inteligenta, care-si facea peste tot relatii sus-puse. Dar pe cand se afla in SUA, contraspionajul american a inceput s-o suspecteze cand a aflat cate pseudonime foloseste, in varii medii sociale.

Avea cel putin cinci „nume de imprumut”, cel mai folosit fiind „Baroneasa de Bellville” (nevasta unui pretins baron francez). Agentii americani au urmarit-o pana-n Spania si au descoperit-o contactand agenti germani la Madrid. Iar Despina nu se sfia sa cheltuiasca peste o mie de dolari pe luna, nu se stie de unde proveniti. In aceste conditii, americanii i-au deschis cutia de depozit bancar (cu mandat judiciar) si au gasit scrisori cu informatii „ciudate”. A fost trimisa la Ellis Island (Punct de control imigranti), unde a murit dupa cateva zile de detentie, in 1918 (la 23 de ani). Se banuieste ca a inghitit o pastila cu otrava.

 Frantuzoaica Eliane Bartroli (1917-1944) a fost membra a Rezistentei franceze si agent secret pentru Marea Britanie, cu numele de cod „Gaby”. A fost curier parasutat in zonele ocupate, dar a fost tradata, interogata fara succes si trimisa in lagarul de concentrare Dachau, unde a fost executata stand in genunchi. A primit Crucea de Razboi a Frantei.