Al Doilea Razboi Mondial[2-----]

 Dupa decizia autoritatilor ruse de a permite cercetatorilor straini accesul la arhivele istorice ale acestei tari, au fost aduse la lumina (dupa 1992) multe date noi privind în special culisele celebrei confruntari de la Stalingrad. Întrebarea fundamentala la care istoricii cautau raspuns era urmatoarea: cum au reusit armatele sovietice sa reziste si sa-l determine pe maresalul Friedrich Paulus (comandantul Armatei a VI-lea a Reich-ului) sa capituleze la 2 februarie 1943. Desigur, în strategia majora a scenariului confruntarii, Armata Rosie a devenit din asediata, asediatoare. A fost tactica-surpriza („operatiunea Uranus”) a generalilor Jukov si Vasilievski, atunci când nici Stalin nu mai credea în victorie.

 Dar în umbra marilor manevre militare, „detaliile” par sa fi fost cele care au contribuit în buna masura la înclinarea balantei. Cine ar fi crezut ca soldatii germani erau subnutriti, ca li se acordasera doar 300 de calorii zilnic în timpul asediului? Cum au putut ofiterii Reich-ului sa neglijeze asprimea iernii rusesti, asa cum facuse si Napoleon în 1812? Aceste doua „amanunte” au avut un dezastruos impact moral asupra nemtilor, care primisera de la Führer ordinul de „a lupta pâna la ultimul glont”.

 Marea canonada asupra orasului a fost dublata de hartuiala stradala, de focurile tragatorilor rusi izolati care apareau surprinzator printre ruine si doborau inamic dupa inamic. Psihicul germanilor devenea din ce în ce mai zdruncinat din cauza acestor „fantome ucigase” ce-si aparau orasul fara sa le pese de frig sau de foame; nu puteau controla eficacitatea si ferocitatea tintasilor în ceea ce chiar invadatorul numea Ratenskrieg – razboiul sobolanilor.

 Aceasta hartuiala din interior facuse sa dispara linia frontului în oras, confuzia militarilor Reich-ului începea sa se generalizeze si la Stalingradul viforoasei ierni 1942-1943 începea sa se contureze un mit: invincibilitatea rusilor. Si asta, cu atât mai mult cu cât Stalin daduse un ordin (cu nr. 227) mult mobilizator decât cel al lui Hitler: „Nici macar un pas înapoi!”

 Starile psihice ale combatantilor din cele doua tabere au contat enorm, spun cercetatorii. Însasi disciplina diabolica impusa militarilor sovietici, în loc sa-i descumpaneasca, i-a „otelit”. Cine ar fi crezut ca, în timpul unui razboi modern, 13.500 de oameni din propriile rânduri au fost executati pentru tradare, automutilare sau alcoolism?

 Ordinele de la Moscova cereau eroism, si eroismul a fost emblematic pentru contraofensiva armatei rosii, care pe fiecare kilometru de front, în jurul Stalingradului, amplasase 200 de piese de artilerie! Ce poate fi mai concludent pentru acel eroism, decât gestul maresalului înfrânt, Paulus (luat prizonier si eliberat în 1953), prin care acesta a cerut compatriotilor sa nu-l mai sprijine pe Hitler!

PAUL IOAN

 William Charles Grover-Williams, cu numele de razboi „W. William” a trait numai 43 de ani (foarte probabil). S-a nascut la Montrouge, în Franta, având un tata englez si o mama frantuzoaica. Din acest motiv, el vorbea fluent ambele limbi si a putut fi foarte lesne cooptat de serviciile secrete. Tatal sau se ocupa cu cresterea cailor de rasa si astfel a avut posibilitatea sa-l trimita în Anglia, la studii. S-a întors apoi la Monte Carlo, devenind pasionat de automobile. În 1926, W. Wiliam a început sa concureze cu o masina Bugatti. Talentat si priceput la motoare, el a câstigat în 1928 French Grand Prix, repetând isprava si în 1929. Ulterior, a câstigat si cursa inaugurala de la Monaco. El a mai câstigat si Premiul Belgiei.

 Dupa ocuparea Frantei de catre Germania nazista, W. William s-a refugiat în Anglia, unde a fost cooptat imediat în Corpul Serviciilor Secrete ale Armatei Regale. Având în vedere usurinta cu care vorbea franceza, el a fost recrutat în SOE si a fost însarcinat sa se ocupe de Rezistenta Franceza. În aceasta pozitie, fostul pilot de curse a organizat reteaua „Castana”. Fiecare retea avea lider, operator radio si curier special. Pentru succesul operatiunilor de spionaj, William l-a recrutat pe prietenul sau, cunoscutul pilot de curse Robert Benoist. Amândoi s-au ocupat de actiunile din Paris si din jurul capitalei franceze. Principalele directii operative erau organizarea câmpurilor propice parasutarilor si receptia parasutistilor aliati; de asemenea, ei organizau si celule de sabotaj si de obtinere de informatii strategice despre inamic.

 Nu se stie exact în ce împrejurari, probabil dupa o tradare sau dupa o imprudenta, la 2 august 1943 W William a fost arestat de agenti ai serviciilor secrete ale SS, în legatura cu ramura Gestapo din Franta. El a fost întâi la Berlin pentru îndelungi interogatorii si, din cauza ca nu a divulgat secrete nazistilor, William a ajuns în lagarul de concentrare Sachenhausen (pentru detinuti politici) din Oranienburg, înfiintat în 1936. Finalul vietii lui W. William este înca neclar. El ar fi fost executat în primavara lui 1945, împreuna cu agentul Francis Suttill din SOE. Dar exista si teoria conform careia el a supravietuit cu o alta identitate.

 Amicul si colegul de spionaj al lui W. Wiliam, Robert Benoist a fost un protejat al baronului Henri de Rothschild. Campion de curse, Benoist a intrat în Serviciile secrete britanice în reteaua „Prosper”, cu gradul de capitan. A actionat împreuna cu William, a fost arestat, a evadat si apoi si-a reluat activitatea. A fost arestat de Gestapo la 18 iunie 1944 si executat în lagarul Buchenwald, la 11 septembrie 1944. Este erou de razboi, mentionat în „Roll of Honor” al SOE Memorial.

PAUL IOAN