Musulmanii

Rezumarea primului mesaj :

-----Musulmanilor li se promit virgine în Rai
Soarta sufletului după moarte şi ce se întâmplă după momentul părăsirii fizice a acestei lumi are variante relativ diferite de interpretare în cele patru mari religii ale lumii: creştinism, iudaism, islamism şi budism. [...]

Ritualuri izbavitoare

timpul celui mai important pelerinaj din lume, pelerinii indeplinesc ultimele ritualuri in orasul Mecca sau in locurile sacre din imprejurimi. Campamentul din Arafat, din valea Mina, gazduieste mii de pelerini pe zi, care se roaga aici la pranz si seara. Musulmani de toate nationalitatile se reunesc pentru a-si impartasi credinta in Dumnezeu.

Un film despre islam "întreţine isteria anti-musulmană"

miercuri, 17 septembrie 2008 - 12:35

Un film controversat despre Islam a generat indignarea comunităţii musulmane din statul american Florida, care consideră că pelicula le calomniază religia şi alimentează isteria antimusulmană. [Citeste]

Cele o mie de feţe ale radicalismului islamic

Film antiislamic cenzurat de frică
Frica a învins. Administratorii site-ului pe care a fost difuzat scurtmetrajul antiislamist „Fitna“ au înlocuit fişierul cu un mesaj în care spun că se tem de represalii.
[citeste]

Un sistem confesional instabil
Chiar dacă ușor modificat de acordurile de la Taef care au pus capăt războiului civil în 1989, sistemul confesional din Liban (stabilit de Franța după Primul Război Mondial) supraviețuiește încă. Locurile din Parlament (jumătate pentru creștini, jumătate pentru musulmani), ca și principalele posturi (președinția republicii atribuită maroniților, primul-ministru sunnit, președintele Parlamentului ales dintre șiiți) sunt repartizate între principalele comunități. Maroniții, șiiții și sunniții constituie cele mai numeroase grupuri de populație (cifrele variază întrucât nici un recensământ nu a mai fost efectuat de decenii). Trebuie să îi mai adăugăm și pe druzi, pe ortodocșii greci, pe greco-catolici etc.: în total șaptesprezece comunități.
De la plecarea trupelor siriene în 2005 și alegerea în același an a unui nou Parlament, guvernul este condus de dl Fouad Siniora, din Curentul Viitorului (principala formațiune sunnită condusă de dl Saad Hariri). Acest guvern dispune de sprijinul dlui Walid Joumblatt, care îi reprezintă pe majoritatea druzilor, ca și de cel al dlui Samir Geagea (Forțele Libaneze) și de al dlui Amin Gemayel (Partidul Falangelor), care reprezintă o minoritate dintre maroniți. Inițial, Hezbollahul (al cărui șef carismatic este dl Hassan Nasrallah) și mișcarea Amal (condusă de dl Nabih Berri), care reprezintă majoritatea șiiților, participau la guvernare. Dar aceștia au ieșit de la guvernare în noiembrie 2006 și au format o coaliție de opoziție împreună cu generalul Michel Aoun și al său Curent Patriotic Liber, care reprezintă majoritatea maroniților.
Divergențele între majoritate (susținută de Statele Unite și Franța) și opoziție (sprijinită de Siria și Iran) sunt numeroase. Dacă cele două tabere s-au pus de acord în cele din urmă pentru alegerea ca președinte a generalului Michel Sleimane, șeful armatei, ele nu reușesc să se înțeleagă asupra formării unui guvern de uniune națională (opoziția cerând să dispună în acest guvern de o minoritate de veto). Or, formarea unui astfel de guvern, permițând să nu fie marginalizate două comunități importante (șiiții și maroniții), este condiția, din perspectiva opoziției, pentru reunirea Parlamentului și alegerea noului șef de stat.
Această criză are cu siguranță mai multe dimensiuni, locale și internaționale. Ea se integrează în înfruntările dintre Statele Unite și aliații lor pe de o parte și Iran și Siria pe de cealaltă. Dar ea reflectă totodată și profunda divizare a țării, inclusiv în ceea ce privește soluțiile pentru ieșirea dintr-o criză economică marcată de o datorie publică abisală contractată în vremea în care Rafic Hariri era șeful guvernului. Opoziția reprezintă, potrivit estimărilor, cel puțin jumătate din populație.
A. G.

---

Ce este salafismul?
Salafismul își are rădăcinile în renașterea islamului care, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, îi impulsionează pe gânditori precum Sayyid Jamal al-Din al-Afghani, Muhammad Abdouh și Rashid Rida. Aceștia făceau apel la o întoarcere la practicile lui Mahomed și ale primei generații (salaf, în arabă, înseamnă strămoș). Potrivit lor, musulmanii au permis Occidentului să monopolizeze principiile aparținând veritabilului Islam: de unde și întârzierea și slăbiciunea lor. În ochii lor, islamul ține nu doar de spiritual, ci și de social și de politic.
Islamiștii politici revendică aceste idei. Este cazul Fraților Musulmani, născuți în Egipt în 1928 și influențați de primii salafiști. Aceștia au devenit rapid o puternică mișcare populară, socială și politică, numărând sute de mii de membri în întreaga lume arabă. Fondatorul său, Hassan Al-Banna, nu voia doar ca musulmanii să se întoarcă la adevărata credință: el se opunea totodată viguros colonialismului britanic și apăra cauza palestiniană. Membrii săi au luat parte la războiul israelo-arab din 1948-1949 și au creat filiale în țările arabe vecine: în Palestina, Jihadul Islamic și Hamas sunt moștenitorii săi.
Nu toți cei care se definesc drept salafiști sunt organizați. Influențați de wahhabiții saudiți ei sunt preocupați în primul rând de ceea ce Islamul permite sau interzice. Wahhabiții interpretează cuvântul ijtihad (examinare personală a surselor religioase bazată pe Coran și Sunna) într-un mod restrictiv. Salafiștii sunt la fel de conservatori prin comportamentul lor și practica ijtihadului dar, în același timp, sunt activi din punct de vedere social, având obiectivul de a islamiza societatea. Sunt adesea în pas cu ultimele descoperiri din știință și tehnologie.
Primii membri ai rețelei al-Qaeda veneau din sfera de influență salafistă, în Orientul Mijlociu, ca și în Europa. În fruntea lor figurau oameni care luptaseră cu mujahedinii afgani împotriva sovieticilor: marcați de refuzul Occidentului, ei resping orice complezență față de acesta în cadrul regimurilor în care trăiesc.
Paralel cu această tendință jihadistă, un număr crescând de salafiști afirmă o orientare „moderată“ și pacifistă, evitând terenul politic și străduindu-se în primul rând să ducă o viață musulmană pură. Ei au pătruns - în Occident, în Orientul Mijlociu și în Maghreb – printre tinerii credincioși care se tem să nu-și piardă tradițiile și rădăcinile. Pot fi recunoscuți după înfățișare: pentru bărbați, bărbi lungi stufoase și tunici pe deasupra pantalonilor purtați scurți; pentru femei, o tunică lungă, o eșarfă și un niqab care ascunde chipul și care coabitează uneori cu jeanși și bascheți...
În Marea Britanie își face apariția o a treia tendință: salafiștii reformiști intră în arena politică, acuzând jihadiștii salafiști că iau mișcarea ostatică, și participă la lupta împotriva radicalizării acesteia. Rămâne de văzut dacă această nouă mișcare se va impune.
Wendy Kristianasen

A face față la amenințarea șiită


Așadar, Fatah al-Islam se instalează la Nahr al-Bared, unde publică primul său comunicat pe 27 noiembrie 2006. Paralel, numeroși combatanți legați de al-Qaeda vin și pleacă din Liban, fie prin puncte de trecere legale, fie traversând ilegal frontiera siriană. Unii, după o scurtă ședere în tabăra de la Nahr al-Bared, se dispersează pentru a crea propriile rețele în zonele cu densitate mare sunnită. Acești noi membri sunt originari din lumea arabă, dar și din Rusia, Cecenia, Turcia etc.
La sfârșitul lui 2006, ajunge în Liban sauditul Ahmed Touwaijirii, un activist al-Qaeda. Aici el îi întâlnește în mai multe ocazii pe conducătorii Fatah al-Islam, ca și pe cei ai altor grupări salafiste. Finanțările abundă, iar donațiile vin din Arabia Saudită și din Kuweit, publice și private – provenind de la „jihadiști prin bani“, acești bogați oameni de afaceri care doresc să ajute financiar Jihadul.
În același timp, asociațiile salafiste (4) încearcă să își regrupeze forțele pentru a face față „amenințării șiite“. Criza politică din Liban și înfruntările punctuale dintre sunniți și șiiți, ca între partizani ai majorității și ai opoziției, creează un context favorabil (vezi caseta).
Membrii locali ai al-Qaeda profită de necesitatea urgentă pentru Curentul Viitorului al dlui Saad Hariri de a forma o miliție care să îi permită să creeze o contrapondere față de Hezbollahul șiit. Deși conștient de riscurile pe care le implică tratativele cu grupările fundamentaliste, Curentul Viitorului optează totuși, pe termen scurt, pentru această strategie în lupta sa împotriva Hezbollahului, Siriei și Iranului. La rândul său, al-Qaeda, dând dovadă de pragmatism, exploatează această ocazie pentru a obține banii care îi permit să recruteze zeci de combatanți suplimentari, să organizeze sesiuni de antrenament în tabăra de la Ain al-Hilweh și să elaboreze planuri de atac împotriva forțelor FINUL în sud, precum și misiuni de spionaj față de ambasadele țărilor occidentale și din Golf în Beirut și în împrejurimi.
Siria preferă să închidă ochii în fața acestor activități, lăsându-și adversarii din Curentul Viitorului în seama jihadiștilor, să se piardă în alegerile lor. În schimb, ea strânge lațul la ea acasă și se debarasează de numeroși dintre acești militanți care vor alege să se refugieze în Liban.
În primul semestru din 2007 devin active circa douăzeci de grupări mai mult sau mai puțin legate de al-Qaeda: vizite ale activiștilor, intrare de combatanți, plecare a grupărilor apropiate al-Qaeda către Europa (Franța, Marea Britanie, Olanda sau Germania) de îndată ce își termină antrenamentele. al-Qaeda țese astfel, în colaborare cu Fatah al-Islam, o vastă rețea care nu va fi dezmembrată în războiul de la Nahr al-Bared. Ea își asigură armamentul prin traficul din Siria, achiziții de la comercianții locali sau preluarea controlului asupra depozitelor de arme ale OEP în tabăra din Libanul de Nord.
Explozia se produce în noaptea de 19 spre 20 mai, atunci când secțiunea serviciilor de informații din subordinea Forțelor de Securitate Interioară (FSI) decide să facă o descindere împotriva unei grupări al-Qaeda de pe strada Al-Mitayn din Tripoli. Acești bărbați, căutați și de saudiți, asigurau un suport tehnic pentru mujahedinii din Irak. Ei lucrau sub protecția Fatah al-Islam și, foarte repede, luptele se extind în tabăra de la Nahr al-Bared. Acestea vor dura 106 zile – 170 de soldați sunt uciși împreună cu 47 de civili și 200 de combatanți Fatah al-Islam. În timp ce peste 150 de membri și lideri ai organizațiilor reușesc să evadeze, 40 de luptători mor în ultimele zile, majoritatea executați cu un glonț în ceafă sau în cap. Armata va ocupa o tabără goală și va împiedica intrarea oricărei entități civile sau umanitare, interzicând chiar fotografierea împrejurimilor. Buldozerele sale vor rade imobilele și vor face să dispară orice urmă de luptă.
În iunie, la o lună după începerea luptelor, serviciile de securitate libaneze descoperă că dl Shahin Shahin nu este altcineva decât fiul, numit Saad, al fondatorului al-Qaeda, dl Osama bin Laden, că acesta s-a infiltrat în tabără la câteva zile după începutul luptelor și că și-a creat o aură printre combatanți. Aceste servicii reperaseră cu câteva luni înainte intrarea sa în Liban. Fiul lui Bin Laden, unul dintre conducătorii cei mai activi ai secțiunii de operațiuni a al-Qaeda, a înființat celule și puncte de sprijin pe întregul teritoriu, în colaborare cu dl Shehab Al-Qaddour.
În ciuda acestei răsturnări militare, grupările legate de al-Qaeda nu și-au redus activitățile din Liban. Ele sunt prezente în tabăra palestiniană din Ain al-Hilweh, precum și în zonele sunnite din Bekaa și în anumite cartiere sărace din Beirut. În timpul întâlnirii mele cu dl Shahin Shahin (dl Saad Bin Laden), la o lună și jumătate după începerea luptelor, acesta declarase: „Crezi cu adevărat că suntem doar 500 de combatanți încercuiți în Nahr Al-Bared?“. De altfel, asasinatele personalităților politice și atentatele din Beirut și împotriva forțelor FINUL – atribuite de armată grupării Fatah al-Islam în conferința de presă din 4 septembrie – ca și informațiile adunate de serviciile secrete după arestarea a 200 de membri ai mișcărilor salafiste și jihadiste confirmă importanța acestei grupări legate de al-Qaeda în Liban.
Observatorii se întreabă în continuare de ce numărul doi din al-Qaeda, dl Ayman Al-Zawahiri, nu s-a referit la luptele de la Nahr al-Bared, mulțumindu-se să binecuvânteze doar atentatul din 24 iunie 2007 împotriva contingentului spaniol al FINUL în sud, executat de o grupare apropiată de Fatah al-Islam. Acest lucru se întâmplă pentru că, așa cum ne-a explicat dl Shahin Shahin, organizația nu privește cu ochi buni atragerea sa într-o înfruntare închisă, în interiorul unei tabere, și nici izolarea sa politică – majoritatea forțelor politice libaneze, inclusiv salafiste, desolidarizându-se de Fatah al-Islam. Asediul a redus marja de manevră a al-Qaeda și a dat ocazia armatei să treacă la sute de percheziții și arestări.
Dar persistența crizei politice libaneze și tendința sporită a tuturor facțiunilor locale de a se înarma și de a antrena luptători pot permite al-Qaeda să se ascundă în spatele mișcării sunnite celei mai importante, Curentul Viitorului, care se străduiește să înroleze combatanți sub paravanul societăților private de securitate. Mișcarea dlui Hariri a putut astfel să recruteze 2.400 de luptători și intenționează să înroleze alți 14.000 doar în nordul Libanului. Însă, pe de altă parte, luptele de la Nahr al-Bared au determinat o parte a elitei sunnite să estimeze că prețul plătit pentru o alianță cu al-Qaeda este prea ridicat.
Un sentiment de injustiție profundă și lipsa unei soluții


Evenimentele de la Nahr al-Bared au suscitat și o mobilizare salafistă a comunității sunnite, pe baza faptelor dovedite: unele moschei din tabără au fost degradate de soldații creștini; aceștia au profanat Coranuri, ca de pildă în închisoarea din Roumieh, unde sunt închiși jihadiști. Mai multe pagini de Internet au apărut și și-au declarat în mod deschis sprijinul față de al-Qaeda, glorificându-i pe martirii din Fatah al-Islam. Pe una dintre acestea se poate citi: „Răbdare... al-Qaeda s-a întors în Liban: sfârșitul Nahr al-Bared reprezintă începutul al-Qaeda...“.
Sătui de un conflict local fără orizont politic, mii de tineri sunniți îi privesc cu invidie pe șiiți, care au reușit să monopolizeze efortul de rezistență împotriva Israelului. Ei se bucură și pentru atentatele al-Qaeda din Occident și pentru victoriile acesteia, chiar limitate, în Irak. O nouă generație frecventează moscheile, unde gândirea salafist-jihadistă o mobilizează, într-un context de discreditare a structurii oficiale a comunității sunnite – fie că este vorba despre Dar Al-Ifta’ (organism al cultului sunnit), fie despre fondurile islamice de solidaritate sau despre tribunalele religioase. Această discreditare se explică atât prin luarea de poziție a acestor instituții în favoarea dlui Saad Hariri și a Curentului Viitorului, cât și prin corupția din cadrul lor. La acestea se adaugă sentimentul de nedreptate și lipsa oricărui orizont de soluționare a conflictului cu Israel. Al-Qaeda poate exploata totodată și frica de șiism și de Hezbollah, teama sunniților de a fi marginalizați și de asemenea sentimentele antiamericane (în contextul în care guvernul și forțele sunnite oficiale apar drept aliați ai Washingtonului). Pentru unii, soluția acestor probleme se găsește în Islam, iar calea de urmat este cea a al-Qaeda.
Totuși, al-Qaeda – deși nu neapărat toate grupările care se reclamă de la aceasta – pare în primul rând interesată de Liban ca bază, ca tabără de antrenament și de instruire și loc de trecere securizat pentru combatanții săi spre Irak și dinspre Irak spre Europa. Țara este prin urmare în mod prioritar un loc de inovație tehnică, unde mișcarea poate lucra pentru a dezvolta noi mijloace: mici avioane telecomandate purtătoare a 30 de kilograme de explozivi, dispozitive explozive telecomandate capabile să reziste la sistemul de bruiaj al blindatelor armatei americane în Irak sau chiar programe informatice care să le permită conducătorilor al-Qaeda din lumea întreagă să comunice și să își coordoneze activitățile prin Internet fără a fi interceptați de serviciile de informații locale și nici chiar de National Security Agency (NSA) a Statelor Unite. În acest context, așa după cum explica dl Shahin Shahin, al-Qaeda nu are interesul de a se implica în luptele interne libaneze.
Cum va reuși această organizație să împace această «neutralitate» relativă cu recentele denunțări ale numărului său doi față de prezența FINUL, denunțări urmate de atentate? Vor accepta oare grupările locale care se reclamă de la al-Qaeda să se țină la o parte de scena libaneză? Oricare ar fi răspunsurile la aceste întrebări, un lucru este sigur: în Liban, al-Qaeda are un viitor foarte sigur.

---

Ciudatele alianţe ale grupurilor radicale islamiste
Anchetă privind implantarea al-Qaeda în Liban
http://www.monde-diplomatique.ro/Ancheta-privind-implantarea-al.html
Timp de trei luni, între mai și septembrie, armata libaneză a asediat tabăra palestiniană de la Nahr al-Bared, în nordul țării. O organizație până atunci necunoscută, Fatah al-Islam se baricadase în acest loc. Aceste evenimente, ca și atentatele împotriva Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (FINUL) desfășurate în sud, sunt o mărturie a unui fapt nou, implantarea în Liban a rețelelor radicale islamiste sunnite, uneori conectate la al-Qaeda, care consideră din acest moment Țara Cedrilor drept un câmp important de acțiune.
de Fidaa Itani
„Am fost aruncați cu forța într-o luptă care nu este a noastră; aș fi preferat să nu înfrunt armata libaneză.“ Aceștia sunt termenii în care se adresa dl Shahin Shahin, un membru al Fatah al-Islam, unui negociator în timpul asediului taberei palestiniene de la Nahr al-Bared de către armata libaneză. Nu se știa încă faptul că acesta era chiar fiul dlui Osama bin Laden și un conducător de rang înalt al al-Qaeda. Iar reticența pe care o mărturisea față de lupte reflecta ambivalența pozițiilor organizației dlui Bin Laden față de Liban: această țară este un teren de înfruntare cu Statele Unite și aliații săi sau trebuie să fie considerată doar o simplă bază de antrenament și tranzit pentru combatanții al-Qaeda?Începând cu 4 septembrie 2007, la două zile după căderea taberei, Georges Khoury, directorul serviciilor de informații ale armatei, recunoscuse că luptătorii Fatah al-Islam erau chiar membri ai al-Qaeda. Dar rădăcinile acestei organizații în Liban coboară într-o istorie mai îndelungată. Deja în anii ‘90 tribunalele libaneze judecaseră „salafiștii“ pentru „infracțiunea de a constitui celule teroriste conectate la al-Qaeda“. Militanții condamnați erau libanezi care urmaseră calea deschisă de dl Salem al-Shahal, creator la Tripoli (Liban), începând cu 1974, al grupărilor Mouslimoun (Musulmani)și Shabab Mohammad (Tinerii lui Mahomed). Dl Shahal încercase să impună regulile „licitului și ilicitului“ în oraș, începând prin a lua în colimator sălile de cinema și împiedicându-i pe tineri să le frecventeze. Influența sa s-a extins chiar asupra anumitor orașe siriene. Dar, la acea vreme, gândirea salafistă nu dispunea încă de baze solide.
La originile Fatah al-Islam
Împărțiți între burghezia comercială și administrativă și populația simplă de la țară, adesea analfabetă, sunniții își exprimau naționalismul arab și susținerea față de lupta palestiniană prin adeziunea la curentul naserian sau de stânga. Între timp, mai multe grupuri sunnite au alunecat spre islamismul radical după intrarea trupelor siriene în Liban în 1976 și după marile campanii de represiune purtate de acestea. Cu atât mai mult cu cât, în același timp, Frații Musulmani sirieni își vedeau influența crescând și amenințau regimul de la Damasc prin intermediul acțiunilor militare ale «avangardei» lor armate.
La finalul războiului civil libanez – care a luat sfârșit o dată cu acordurile de la Taef semnate în 1989 -, salafiștii, cu o influență încă limitată, au luat în vizor mai ales alte organizații islamice, în primul rând Asociația Proiectelor de Binefacere Islamică, mai bine cunoscută sub numele de Al-Ahbash (1). Aceste confruntări aveau să permită grupurilor salafiste să își ascută instrumentele intelectuale și misionare, înrolând adepți în numeroase orașe și sate. Influența lor s-a extins mai ales printre cei cu studii superioare și în rândul salariaților din păturile medii, ca și printre studenții în Sharia care își obținuseră diplomele în Arabia Saudită și păstraseră legături cu ulemalele cele mai radicale din această țară. Dar aceste grupuri rămân divizate, cel mai cunoscut fiind Al Hidaya wal Ihsan (Predică și Caritate), reorganizat chiar de fiul inițiatorului curentului, dl Dai Al-Islam Al-Shahal.
Pe 31 august 1995, unul dintre aceste grupuri îl asasinează pe șeicul Nizar Al-Halabi, șeful Asociației Proiectelor de Binefacere Islamică. Acest atentat provoacă o undă de șoc: este pentru prima dată când o mișcare salafistă trece la eliminarea unui adversar. Membri ai organizației mărturisesc crima, dând asigurarea, până la picioarele eșafodului, că ei erau singurii vinovați. Totuși, autoritățile libaneze și serviciile de informații siriene (care controlau țara) preferă să lege crima de dl Abdoul Karim Saadi (Abu Mouhjan), de naționalitate palestiniană și șef al grupului Ousbat Al-Ansar, instalat în tabăra palestiniană de la Ain al-Hilweh, aproape de orașul Sidon, în sudul țării. Acest grup, creat de foști luptători din Afganistan, își va vedea de asemenea atribuită, în 1999, asasinarea chiar în Palatul de Justiție de la Sidon a patru judecători.
Aceasta este perioada în care se țes legăturile dintre salafiști și organizația dlui Bin Laden. Astfel, o organizație probabil cecenă, legată de al-Qaeda, îi cere dlui Bassam Kanj (Abu Aisha), care își abandonase studiile din Statele Unite în 1988 și se formase pentru Jihadul mondial în Afganistan, să faciliteze tranzitul luptătorilor musulmani către Israel. Dl Kanj creează grupul numit de la Danniye, dar cere un răgaz de doi ani pentru a se impune alături de Hezbollah ca forță de rezistență antiisraeliană.
La acea vreme, negociatorii ruși, care supravegheau alături de sirieni punerea în aplicare a retragerii israeliene din Libanul de Sud (25 mai 2000), oferiseră autorităților libaneze și siriene înregistrarea unei conversații între dl Kanj și mujahedinii ceceni. Această informație precipită o intervenție militară libaneză pentru a eradica grupul de la Danniye în timpul nopții de Anul Nou din 2001. Paralel, de cealaltă parte a frontierei, autoritățile siriene trec la un val de arestări în rândul islamiștilor radicali, ceea ce confirma caracterul „transnațional“ al acestei rețele.
Al-Qaeda a așteptat invazia americană din martie 2003 pentru a face apel în mod deschis la crearea de grupări în Liban – să ne amintim totuși că al-Qaeda este și o „marcă“ și că structura sa este departe de a fi centralizată, ceea ce lasă o marjă importantă grupărilor locale. La sfârșitul lui 2005, ea este foarte prezentă, iar autoritățile libaneze reușesc să pună mâna pe primele elemente a ceea ce va fi numită „rețeaua celor 13“, condusă de libanezul Hassan Nabaa. Formată și din saudiți, sirieni și palestinieni, această rețea susține al-Qaeda și rezistența irakiană, operând în Liban și în Siria, unde a înfruntat în mai multe rânduri serviciile de informații, mai ales în zonele de graniță – s-a spus chiar că ar fi doborât un elicopter sirian.
Aceste arestări provoacă polemici puternice, căci mărturiile inculpaților conțin detalii privind implicarea lor în asasinarea fostului prim-ministru Rafic Hariri, pe 14 februarie 2005. Totuși, numeroase întrebări persistă privind modul în care au fost smulse aceste mărturii, ca și în ceea ce privește legătura presupusă a grupării cu tânărul palestinian Ahmad Abu Adas, care a revendicat într-o înregistrare video atentatul sinucigaș împotriva lui Hariri (2).
În primăvara lui 2006, o ruptură se produce în Fatah al-Intifada, o organizație creată în 1983 și strâns legată de regimul de la Damasc, ea însăși disidentă din Fatahul lui Yasser Arafat. Vreo șaptezeci dintre membrii săi se raliază unui oficial palestinian de origine iordaniană, dl Shaker Al-Abssi (Abu Ali). Disidenții se dispersează în diferite tabere palestiniene: în Bourj Barajneh (periferie a Beirutului), în Ain al-Hilweh (Sidon), în Chatila (Beirut) și de asemenea în cele două tabere din Badawi și Nahr al-Bared în nord. Acestora li se alătură încă aproximativ cincizeci de militanți conduși de dl Shehab al-Qaddour (Abu Hureira), un libanez care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în clandestinitate, după ce serviciile secrete siriene îl arestaseră la Tripoli în 1986 pe vremea când nu avea decât 14 ani.
Încă de la formarea sa, Fatah al-Islam primește sprijinul unui reprezentant al mișcării jihadiste în tabăra de la Ain al-Hilweh, care îi asigură o finanțare din partea al-Qaeda. Concomitent, unii dintre membrii săi sunt antrenați prin grija responsabilului militar al grupării Jund al-Sham, instalată și ea tot în Ain al-Hilweh. Această grupare a fost creată în 1999 în Afganistan de jihadiști veniți din cele patru colțuri ale Sham (Siria istorică ce cuprinde și teritoriile Libanului, Palestinei și Iordaniei) și se distinge pentru o retorică deosebit de radicală.
Chiar în acest moment se declanșează, în iulie 2006, „războiul de 30 de zile“, între Israel și Hezbollah. Grupările jihadiste profită de confuzie pentru a-și extinde implantarea. Ele exploatează în același timp hotărârea luată de „Statul Islamic din Irak“ (creat de al-Qaeda) de a scoate în afara acestei țări elementele lipsite de competențe militare deosebite sau cele care nu reușesc să se amestece în populația locală. Fatah al-Islam va atrage numeroși dintre acești soldați pierduți, ceea ce provoacă o reacție ostilă din partea Fatah și a altor grupări membre ale Organizației pentru Eliberare Palestinei (OEP) care doreau să „curețe“ tabăra palestiniană de la Ain al-Hilweh. Pe de altă parte, armata libaneză, care operează o amplă desfășurare la sud de Litani la sfârșitul luptelor dintre Hezbollah și Israel, este îngrijorată de prezența acestor jihadiști la câțiva kilometri de cei 12.000 de soldați ai FINUL în Libanul de Sud. În aceste condiții, Fatah al-Islam decide să se refugieze în nord, o zonă majoritar sunnită și prin urmare considerată prietenă.
Mai multe întâlniri au pregătit terenul pentru această migrație, nu doar cu salafiștii locali, dar și cu deputații Curentului Viitorului al dlui Saad Hariri, care sunt îngrijorați de influența Hezbollahului. Dl Shaker Al-Abssi, șeful Fatah al-Islam, are o întrevedere cu un deputat sunnit din Tripoli, doctor cândva de stânga. Acesta din urmă și-a exprimat temerile în fața perspectivei de a vedea Hezbollahul șiit acționând împotriva sunniților (3). Dl Abssi i-a răspuns că, fără a intra în conflict cu o forță combatantă din Israel, „nu va permite nimănui să le facă rău sunniților“.

Sharia, „ingrozitoare“ la Cambridge

Arhiepiscopul de Canterbury provoaca noi controverse in Marea Britanie, declarind ca unele practici care tin de legea islamica sint „ingrozitoare“.

Tilidin, drogul care ii face violenţi pe tinerii musulmani

Arabia Saudita - Un verdict scandalos


Un verdict al unui judecator saudit a provocat un val de proteste in lumea intreaga. Organizatiile neguvernamentale internationale, dar si unele state au readus in discutie situatia drepturilor...

Spinzurat in Iran pentru violuri presupuse comise la 13 ani

Coranul interzis pe mobil


Musulmanii nu vor mai putea folosi versete coranice pe post de tonuri de apel pentru telefoanele mobile. Asa a decis Consiliul jurisprudentei islamice, reunit la Mecca, printr-un decret religios (fatwa). „Este interzisa folosirea versetelor din Coran ca sonerie de telefon mobil, deoarece o asemenea utilizare ar dauna Coranului printr-o intrerupere brusca a versetelor recitate sau prin psalmodierea lor in locuri necorespunzatoare“, decreteaza Consiliul intr-un comunicat publicat la incheierea reuniunii. Tot mai multi lideri religiosi, in special egipteni, au criticat in ultimii ani folosirea Coranului ca sonerie pentru telefonul mobil, considerand aceasta atitudine drept o frivolitate care prejudiciaza caracterul sacru al islamului.

Iranul a interzis folosirea cuvântului "femei" la televiziunea publică
Sâmbătă 01 decembrie 2007, 01:11

Iranul a interzis folosirea cuvantului "femei" la televiziunea publică şi a decis să-l înlocuiască prin cuvântul "familie", informeaza vineri European Journalism Centre (Centrul European... continuare

Coranul „fascist"
http://www.cotidianul.ro/index.php?id=16020&art=39685&cHash=9b61e58c19


Un parlamentar olandez de extrema dreapta a anuntat ca va face un film de prezentare a unor pasaje din Coran pe care el le considera fasciste.

Geert Wilders nu este la prima „demascare“ a unor trasaturi ale islamului despre care spune ca sint extremiste. Deja ministerele Justitiei si Internelor olandeze si-au exprimat ingrijorarea, dar au spus ca nu pot face nimic sa il impiedice pe Wilders sa prezinte filmul pe ecrane. Parlamentarul de extrema dreapta a declarat ca are de gind sa arate acele parti din Coran care sint folosite de „oameni rai ca sa faca lucruri rele“, dupa cum s-a exprimat el, si sa scoata in evidenta „caracterul intolerant si fascist al Coranului“. Filmul va avea cel mult 10 minute si urmeaza sa fie prezentat in ianuarie 2008. Autorul lui a spus ca nu se teme ca va fi ucis precum regizorul Theo Van Gogh, al carui cap a fost taiat ritualic de un musulman olandez pe motiv ca filmul regizorului despre discriminarea femeilor musulmane ar fi fost anti-islamic.

Externet
„Crime de onoare”
Un pakistanez stabilit in Italia, Mohammed Saleem, impreuna cu alti doi barbati, au fost condamnati la 30 de ani inchisoare

Femeile saudite sunt păzite de poliţia religioasă

„Situatia musulmanilor seamana cu cea a evreilor din timpul Germaniei naziste”
Musulmanii din Marea Britanie traiesc intr-un climat de suspiciune similar celui existent in cazul evreilor din timpul Germaniei naziste, a declarat simbata 10 noiembrie, la Londra, secretarul general al Consiliului Musulman din Marea Britanie, Muhammad Abdul Bari, citat de Associated Press si AFP.
„Discutiile referitoare la noi sint disproportionate. Suntem priviti ca unii care creeaza probleme si care nu au nicio contributie la nimic si acest lucru nu este bun pentru nicio societate. Daca suntem perceputi intr-o maniera negativa, iar sondajele de opinie repeta ca suntem exclusi de societate, atunci musulmanii incep sa se simta vulnerabili”, a spus Bari.
El a dat ca exemplu afirmatiile lui Jonathan Evans, seful serviciului de contraspionaj britanic - faimosul MI5 -, care a avertizat ca Marea Britanie poate fi tinta unor actiuni teroriste de tipul celor organizate de Al-Qaida si ca 2.000 de persoane care se afla pe teritoriul britanic constituie o amenintare directa pentru securitatea tarii

Cele mai ciudate decrete islamice

Umbra islamului
Nimeni nu a fost pe parcursul istoriei mai iscusit decit crestinii in a-i macelari pe pagini. Americile, China, Japonia, Indonezia si India au inca rani deschise de pe urma civilizatorilor colonialist...

Bush in ritualele musulmaneData publicarii: 22/01/2005


Pelerinii musulmani au introdus in cadrul ritualelor sfinte si liderii lumii care din perspectiva lor persecuta musulmanii. Astfel, majoritatea credinciosilor au aruncat ieri cu pietre in simbolurile diavolului, imaginindu-si ca arunca in presedintele G. W. Bush si in aliatii acestuia. Ritualul este una din datoriile tuturor musulmanilor si are drept scop purificarea si respingerea tentatiilor. "Da, Dracul este Bush si cel de la Israel, Sharon. Mai este si Blair, de asemenea", a declarat unul dintre credinciosii egipteni. "Noi aruncam cu pietre pentru ca sa ne razbunam." Pelerinajul de anul acesta din Arabia Saudita a determinat multe critici datorita schimbarilor facure in zona Jamarat, unde au fost largite targhetul pietrelor si au fost desfasurate forte de securitate pentru a controla multimea.

Jihadul, o datorie pentru orice musulman care apara Islamul?Data publicarii: 25/09/2001


Cind se declara jihad?

Jihadul este deseori interpretat doar ca un termen care semnifica razboiul care este cauzat de conflicte de interes national, de conflicte filosofice sau de tensiuni financiare. Potrivit preceptelor coranice, situatiile in care trebuie recurs la jihad sint: cind musulmanii sint atacati si oprimati; cind musulmanii sint scosi din casele lor si privati de drepturile lor sau proprietatile le sint uzurpate; pentru protejarea si conservarea adevarului; pentru zdrobirea tradarii si a tradatorilor; pentru eliminarea dusmanului intern; pentru pastrarea linistii si a pacii si pentru eliberarea unui musulman oprimat.

Regimul talibanilor este un regim islamist fundamentalist dus la extrem. Sharia (legea Coranului) a fost impusa in Afganistan odata cu venirea lor la putere, in 1996, furtul este pedepsit prin amputarea miinilor, adulterul prin lapidare, femeile sint obligate sa se acopere integral, din cap pina in picioare, fiindu-le interzis dreptul la munca, la educatie si ingrijire medicala.

Dar jihadul este invocat nu numai acum, de talibani, ci de toate organizatiile islamiste din Orientul Mijlociu, care acuza Israelul ca s-a instalat pe pamint arab si a impus teroarea in rindul musulmanilor, sprijinit in actiunile sale de Statele Unite. Intr-un interviu din 1997, islamistul saudit Osama ben Laden explica de ce a declarat jihad Statelor Unite: "Pentru ca Guvernul american este nedrept, criminal si tiranic si poarta vina pentru toti mortii din Palestina, Liban si Irak. Ar trebui sa se gindeasca la faptul ca Mecca musulmanilor este importanta pentru tot Islamul. Prin ocuparea acesteia de catre evrei, aroganta si superioritatea regimului american a atins cea mai inalta cota".

Wahhabiti si sauditi

Wahhabismul, din care se inspira talibanii la putere in Afganistan, este o doctrina a Islamului aparuta in Arabia saudita, care a propagat-o in Asia Centrala, gratie puterii sale financiare. Pusa in aplicare in secolul al XVII-lea, in Peninsula Arabica, de predicatorul Mohammad Ibn Abdel Wahhab, wahhabismul se bazeaza pe conceptul de "unicitate a lui Dumnezeu", care face obiectul exclusiv al activitatii umane, excluzind orice alt punct de interes. Aceasta ideologie a fost teoretizata inca din secolul al XII-lea, de Turc Ibn Taymiyya. In 1745, Abdel Wahhab a facut o alianta cu Mohammad ben Saud, fondator al dinastiei care guverneaza astazi in Arabia Saudita. In virtutea acestui pact, sauditii au eradicat orice alta doctrina in afara wahhabismului din teritoriile lor. Influenta Arabiei Saudite si a wahhabismului asupra talibanilor s-a exercitat in anii 1980. Interpretarea wahhabismului de catre talibanii din Afganistan este mai stricta decit cea in vigoare in regatul saudit. La aparitia sa, wahhabismul a fost o reactie dubla: pe de o parte, contra revenirii locuitorilor Peninsulei Arabice la practici apreciate drept "pagine", pe de alta parte, contra arierarii si divizarii politice a musulmanilor arabi. Wahhabitii refuza orice intermediar (cleric, statuie, imagine, etc) intre om si creatorul sau. Cuvintul lui Dumnezeu, asa cum este consemnat in Coran, trebuie sa fie aplicat ad literam, oricare ar fi traditiile locale. Singurul alt stat wahhabit este Qatarul, dar aceasta doctrina nu este aplicata acolo la fel de riguros ca in Afganistan.

Osama bin Laden, Dumnezeul pakistanezilor si palestinienilor din IasiData publicarii: 19/09/2001


"Este cel mai bun om din lume, singurul care are curajul sa faca dreptate", spune Amjad Kader, din Palestina. "Guvernul pakistanez nu poate sa fie pe fata de partea Afganistanului unde se spune ca este Osama bin Laden, dar stiu sigur ca toti oamenii din aceasta tara sint de partea lui", spune pakistanezul Muhammad Usman Lyosa.

Cel care este considerat principalul suspect de savirsirea cumplitelor atacuri teroriste asupra Statelor Unite ale Americii, intruchiparea terorismului si un mare pericol pentru lumea democratica si civilizata, Osama bin Laden, este pentru multi dintre cele citeva sute de musulmani din Iasi, omul cel mai drept de pe pamint. Daca sute de milioane de oameni l-ar considera pe Osama bin Laden intruchiparea Diavolului, islamicii l-ar proclama probabil intruchiparea lui Dumnezeu. "Osama bin Laden este cel mai bun om din lume, singurul care vrea si are curajul sa faca dreptate", a declarat ieri vehement Amjad Kader, student in anul VI la Facultatea de Medicina Generala a UMF Iasi, palestinian din Ierusalim. Fie ca sint palestinieni, fie ca sint pakistanezi, studentii musulmani din Iasi se coalizeaza cu Osama bin Laden, considerat in momentul de fata capul atentatelor de saptamina trecuta din America.

"Daca America ataca Afganistanul, acest razboi nu se va termina niciodata"

Nici unul dintre arabii din Iasi nu-si ascunde bucuria fata de tragedia provocata de atacurile teroriste savirsite saptamina trecuta in America, considerind mai mult decit meritata palma pe care au primit-o Statele Unite. Insa, in acelasi timp, absolut toti sint de parere ca Osama bin Laden nu a fost cel care a pus la cale atacurile de la World Trade Center si Pentagon, fiind in acest sens total impotriva anuntatei agresiuni asupra Afganistanului: "America nu are de ce sa atace Afganistanul pina cind nu este sigura ca Osama bin Laden este in aceasta tara si ca el a pus la cale acest lucru", spune pakistanezul Muhammad Usman Lyosa, student in anul III la Medicina Generala. "Daca America ataca Afganistanul sau daca-l ucide pe bin Laden, acest razboi nu se va mai termina niciodata", isi exprima apocaliptic opinia Muhammad Usman Lyosa. In opinia musulmanilor ieseni, vinovatii pentru moartea celor din New York si Washington sint, chipurile, evreii, care, considera ei, conduc America, fiind infiltrati in toate structurile guvernamentale ale Statelor Unite: "Este foarte clar ca nu Osama bin Laden este cel vinovat si ca totul a fost pus la cale de evrei. In World Trade Center lucrau 400 de evrei. De ce nici unul dintre ei nu a fost acolo, asa cum s-a spus la CNN? De ce Ariel Sharonn si-a aminat vizita la New York? Este foarte clar totul", este de parere palestinianul Amjad Kader. "Evreii au vrut sa creeze probleme intre Islam si crestinatate", sustine studentul Muhammad. "Cine a avut de cistigat din chestia asta? Israelul. Eu sint din Cisiordania si stiu ca in ultimele zile au fost atacate si ocupate cele mai importante orase de la noi: Bethleem, Jimin si, ultimul, Ramala", isi varsa naduful si palestinianul Amjad Abdul Rahmad, licentiat in Medicina. "Cind in Zair au murit de foame in 1998 doua milioane de oameni, nimeni nu a vorbit nimic. Acum au murit 10.000 de americani si vineri, cind eram in examenul de licenta, a trebuit sa pastram trei minute de reculegere", adauga revoltat acesta.

"Nu exista musulman care sa nu creada in Osama bin Laden"

La fel ca majoritatea musulmanilor, Amjad Abdul Rahmad sustine ca America si Israelul poarta vina pentru tot ce li se intimpla. De exemplu, ceea ce-i afecteaza direct pe studentii palestinieni din Romania este inchiderea granitelor tarii lor: "Peste o luna, cind cei 150 de palestinieni din Romania isi vor lua diplomele si vor trebui sa se intoarca acasa, ce vom face? Vom sta la granite luni in sir", adauga Amjad Abdul Rahmad. Chiar daca Yasser Arafat a donat singe pentru victimele din America, chiar daca, oficial, Pakistanul este de partea Statelor Unite, studentii din Iasi care sint cetateni ai acestor tari ii urasc pur si simplu pe americani. "Guvernul pakistanez nu poate sa fie pe fata de partea Afganistanului, unde se spune ca este Osama bin Laden, pentru ca ar avea de suferit foarte mult economic si financiar. Dar stiu sigur ca toti oamenii din aceasta tara sint de partea lui", spune pakistanezul Muhammad Usman Lyosa. Desi declara fara nici o rezerva ca nu este in acest moment musulman care sa nu creada in Osama bin Laden, studentii arabi din Iasi nu cred ca acesta si-ar fi putut intinde tentaculele pina Romania: "Nu cred ca bin Laden are vreun interes in Romania, intr-o tara aproape la fel de saraca ca cele din care venim noi", spun la unison studentii palestinieni. "Nu am intilnit pe nimeni aici care sa spuna ca face parte din Alkaeda sau alta organizatie", mai argumenteaza studentii din Iasi.