Decembrie '89

Rezumarea primului mesaj :

https://racoltapetru6.wordpress.com/2013/01/14/dezvaluiri-socante-depre-1989/

POVESTEA UNEI LOVITURI DE STAT SOVIETICE CELEBRATA IN ROMANIA CA "REVOLUTIE"

1- Historic background:

Dupa vizita din China lui Mao-Tze-Dong, Nicolae Ceausescu a inceput o campanie sustinuta de "indepartare" de patria muma U.R.S.S.. O schimbare de politica nu era de loc usoara, avand in vedere ca marea majoritate a generalilor de securitate si armata facusera "studii" in U.R.S.S. si vorbeau curent limba rusa. Nu trebuie uitat ca R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de spioni sovietici, in special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor in lagarul socialist...
Noua politica a fost insa foarte persistenta si in anii 1980, toate posturile de comanda erau in mana unor generali de incredere, loiali "tovarasului si tovarasei". Economia "socialista" nu mergea insa de loc si atunci a inceput o campanie de vanzare masiva pe valuta catre Occident. Se vindeau in special nemti, evrei si carne de porc... La un moment dat, Marin Ceausescu i-a sugerat "tovarasului" ca ar fi bine sa vanda sisteme de armament moderne sovietice unor parti interesate ca Statele Unite, de exemplu. Problema principala era ca RSR nu mai primea de mult ultimele tipuri de armament sovietic, iar pentru cel existent in dotare aveau restrictii de instrainare. Excelenta carte a lui Liviu Valenas "Fabrica de spioni" relateaza pe larg dificultatile unei tentative de vanzare a unui tanc T72 aflat in dotarea armatei R.S.R. Tratativele au continuat si au fost terminate cu success pentru livrarea a 7 sau 8 tipuri de rachete tactice aer-sol si sol-aer, pe care Nicolae Ceausescu le-a cumparat dela bunul sau prieten Moammar Gaddafi si care ne-au fost livrate pe coasta de Est in schimbul a catorva zeci de milioane de dolari depusi de C.I.A. intr-un cont cifrat la o banca elvetiana.

Ghinionul lui Ceausescu a fost ca ultra-vigilentul G.R.U. l-a fotografiat pe fratele sau Marin Ceausescu, ajuns consiler la Ambasada RSR din Austria, intr-un meeting secret cu seful nostru de statie C.I.A. din Viena in vara anului 1987. Atunci a fost pecetluita soarta familiei Ceausescu si a inceput proiectul de lovitura de stat care nu a avut nimic in comun cu miscarile populare anti-comuniste din Europa Orientala si Centrala in anul 1989. Sotii Ceausescu si Marin Ceausescu au fot condamnati la moarte de catre G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov.

Una din pricipalele acuzatii la simulacrul penibil de proces judiciar al sotilor Ceausescu din 23-25 Decembrie 1989 a fost ca au vandut systeme avansate de armament Statelor Unite, care i-a platit prin intermediul unei banci elvetiene. Guvernul american a incercat sa salveze viata lui Marin Ceausescu, dar echipa operativa C.I.A. a sosit la ambasada romana din Viena in momentul in care echipa GRU-Spetsnaz care il spanzurase pe Marin Ceausescu in subsolul ambasadei tocmai parasise cladirea.

Gorbaciov a facut o investitie masiva de bani si resurse umane pentru inlaturarea lui Ceausescu. A inceput cu reactivarea "fosilelor" spionajului sovietic din generatia lui Brucan, Iliescu si Walter Roman (fost agent NKVD in Spania in 1936 , devenit "profesor de marxism-leninism" la Politehnica din Bucuresti unde am studiat intre 1965 si 1970, dupa ce am iesit din inchisoare in 1964), precum si a "generatiei tinere" a lui Petre Roman si Gelu Voican-Voiculescu.

Problema esentiala a lui Gorbaciov era ca "fosilele" nu aveau access la generatia curenta de comandanti ai securitatii si armatei, care erau loiali familiei Ceausescu. Pe de alta parte, "bascularea" securitatii si armatei de partea guvernului sovietic era absolut esentiala, intrucat in RSR nu exista nicio societate civila sau culturala nationala, totul fiind distrus de dictatura absoluta si tembelismul national traditional.

Phase I - Operatia "Troika"

La sfarsitul lui Iulie 1989 a fost infiintat un comandament central la Kishinev (fost Chisinau) si au fot selectati aproape 15,000 de ofiteri si subofiteri apartinand la trei servicii diferite:
1 - Komitet Gosudarstvenoy Bezopasnasti (K.G.B.) - Committee for State Security - Comitetul pentru Securitatea de Stat,
2 - Glavnoye Razvedyvatelnoye Upravleniye Generalnogo Shtaba (G.R.U.-GSh.) - Main Intelligence Directorate of the General Staff - Directiunea Generala de Informatii a Marelui Stat Major,
3 - Voyska Spetsialnogo Naznacheniya (Spetsnaz) - Force for Special Purposes - Forta Militara pentru Scopuri Speciale, unitati subordonate fie la G.R.U. fie la K.G.B in 1989, iar actualmente subordonate G.R.U. sau F.S.B. (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti Rossiyskoy Federatsii) - Federal Security Service of the Russian Federation - Serviciul Federal de Securitate al Federatiei Ruse.

Au fot formate circa 5,000 de echipe de catre trei ofiteri sau subofiteri reprezentand cele trei servicii, iar fiecare echipa a fost dotata cu un autoturism (marea majoritate Lada) special prevazute cu compartimente pentru ascunderea armamentului, munitiei si a explozivelor. Participantii au luat la Chisinau lectii speciale de limba romana si geografia Romania cu o durata de trei luni, in diverse cazerme ale orasului. Incepand cu a doua jumatate a lunii Octombrie 1989, echipele Troika au fot introduse ca "turisti" in Romania, in ritmul de circa 150 masini pe zi. Au fost trimise in majoritatea judetelor, dar destinatiile prioritare au fost Timisoara si Bucuresti.

Timisoara a fot aleasa ca o buna cadidata pentru "demonstratii populare anti-Ceausescu", datorita apropierii relative de Europa de Vest si datorita prezentei unui vechi "prieten" al G.R.U., pastorul protestant Tokes. Am citit cateva rapoarte trimise de un capitan KGB, care fusese recrutat mai inainte si lucra pentru noi ca agent dublu. El descrie in detaliu actiunile din Calea Ghirocului si dela resedinta lui Tokes. La un moment dat in seara zilei de 16 Decembrie 1989, colonelul KGB care era comandant operativ al "operatiei Tokes" a cerut sa se faca "numarul", adica identificarea tuturor protestatarilor din jurul locuintii lui Tokes. "Si ne-am alarmat, fiindca noi (echipele Troika) eram peste 80% din participanti. Noroc ca a doua zi a venit ordinul sa ne deplasam la Bucuresti..."

Actiunea importanta era acum la Bucuresti unde doi generali sovietici si un numar de ofiteri superiori KGB or GRU care toti vorbeau "moldovineste" au dus tratative timp de aproape doua saptamani cu diversi generali romani de securitate si armata pentru a asigura "bascularea". Echipa sovietica de negociatori era in contact radio quasi-permanent cu comandamentul operatiei Troika din Chisinau. Ei au prezentat ultima propunere a lui Gorbatchev pe 17 Decembrie 1989, care promitea in mod solemn ca niciun salariat al Ministerului de Interne sau al Ministerului Fortelor Armate nu va fi concediat, arestat sau judecat, si ca toti acesti salariati vor fi promovati in masa si salariile le vor fi marite corespunzator...

Propunerea a fost acceptata de aproape toti conducatorii securitatii si armatei la 20 Decembrie 1989. Singura exceptie a fost un general de armata care era ministru adjunct; el a refuzat si a fost imediat "sinucis" de "negociatori". Generalii care acceptasera propunerea lui Gorbaciov au cerut apoi lui Ceausescu sa organizeze faimoasa "adunare populara" din 22 Decembrie 1989. Mi s-a parut deosebit de interesant faptul ca toate aceste negocieri cu conducatorii securitatii si armatei au fost purtate exclusiv de catre militarii sovietici care nu au implicat, evident din motive de securitate, echipa de spioni civili destinati fazei urmatoare, operatia "Flanela".

E foarte probabil ca marea majoritatea securistilor care au executat lovitura de stat sovietca nu au stiut cine sunt noii conducatori politici ai Romaniei pana cand i-au vazut pe "flanelisti' defiland pe ecranele televizoarelor.

Phase II - Operatia "Flanela"

Ziua de 22 Decembrie 1989 a inceput inainte de ora 7 dimineata pentru trei agenti operativi CIA care lucrau in cadrul Ambasadei Americane la Bucuresti. Erau imbracati "romaneste" si au ajuns devreme in Piata Palatului, asa ca au asistat la toate fazele faimosului meeting. Au vazut cum s-a construit "dreptunghiul" si "razele", care erau o procedura standard la toate meetingurile publice a lui Ceausescu. "Dreptunghiul" era constituit din circa 200 de securisti masati sub balconul dela care urma sa vorbeasca Ceausescu. Dela "dreptunghi" plecau "razele" constituite din cate doi (uneori trei) securisti umar la umar, mergand spre exterior. Intre aceste "raze" erau apoi plasate grupurile de muncitori si alti membri de partid adusi cu autobuzele.

Aceasta descriere tehnica e probabil plictisitoare, dar veti vedea ca este foarte importanta pentru meetingul din 22 Decembrie 1989. Cand Ceausescu a ajuns la punctul in care a facut o pauza, securitatea a pus la difuzoare o inregistrare a unor rafale de mitraliera. Am vazut filmul meetingului si vad si acum privirea speriata a lui Ceausescu care nu intelegea ce se intampla. Emil Bobu intra pe balcon in spatele lui si-i spune: "E SECU!". In momentul acela Ceausescu a inteles ca securitatea a trecut de partea sovieticilor si ca partida era pierduta.

Acesta este momentul in care niste "tineri curajosi" au inceput sa alerge prin multime strigand: "Jos Ceausescu! Jos cu dictatorul". Oamenii nostri dela Ambasada Americana au remarcat imediat ca acesti "tineri curajosi" nu alergau dela periferia masei de oameni catre centru. Ei alergau intotdeuna dinspre "dreptunghi" spre periferie, si ALERGAU NUMAI PRIN "RAZELE" DE SECURISTI, unde evident se simteau in siguranta. Era clar ca erau toti securisti...

Cronologia evenimentelor din 22 Decembrie 1989 este in general cunoscuta, asa ca n-am sa insist asupra ei. Vreau insa sa relatez un eveniment amuzant, raportat de un informator din Tulcea. La 21 Decembrie 1989 Petre Roman era in Delta Dunarii la vanatoare de mistreti. Incepand dela 10 dimineata toti cei care lucrau la comitetul judetean de partid din Tulcea au fost mobilizati sa-l gaseasca pe Petre Roman pe care-l cauta la telefon cu insistenta "cineva" dela Bucuresti. L-au gasit in fine in jurul pranzului si convorbirea telefonica a fost foarte scurta: "Da, tovarasu! - "BAI PETRICA, FLANELA E MAINE!" - "Am inteles. tovarasu!". Dupa care "Petrica" se dadea de ceasul mortii sa ajunga in Bucuresti in aceeasi seara, fiindca altfel se facea "revolutia" fara el... A doua zi dupa masa a inceput defilarea la televizor a "flanelistilor", tovarasi cu pullovere si flanele, dar fara sacouri sau costume de haine, care a durat mai bine de doua saptamani. Securitatea lor personala era asigurata de echipele Troika care s-a ocupat deasemenea de organizarea fazei urmatoare a loviturii de stat...

Phase III - "Teroristii"

De indata ce caderea lui Ceausescu a deveni cunoscuta, o multime de oameni de buna credinta, informati asupra evenimentelor din celelate tari din Europa de Est, au crezut ca totul s-a schimbat si ca au devenit peste noapte "LIBERI". Aceasta era o problema majora pentru securitatea care trecuse de partea sovieticilor cu conditia de a-si mentine puterea intacta.
Ei trebuiau sa arate "prostimii" ca nu sa schimbat nimic si ca FRICA, nu libertatea este baza noii "societati". S-a organizat imediat, cu colaborarea echipelor Troika, faza denumita "Teroristii" care a inceput chiar in seara de 22 Decembrie 1989. Unitatile USLA au inceput sa joace prin rotatie rolul de "teroristi" si de "anti-teroristi". Aceiasi militari de securitate erau o noapte "teroristi" si noaptea urmatoare "anti-teroristi". Aceasta faza a durat cateva saptamani si s-a soldat cu sute de morti, oameni nevinovati impuscati in strada. De multe ori mortii erau transportati dela o strada la alta, ca sa se propage terroare in toate cartierele.

Daca fazele anterioare, Troika si Flanela, au fort execute ireprosabil, faza Teroristii nu a dat in totalitate efectele scontate. O multime de oameni de buna credinta credeau ca sunt intr-adevar liberi si se comportau ca atare, infiintand sau reinfiintand vechi partide si organizatii politice. In plus directia afacerilor religioase din securitate era complet blocata pentru un motiv foarte simplu: asa-zisul "Patriarh al Bisericii Ortodoxe" (Teoctist-Anticrist cum ii strigasera in fata credinciosii in Decembrie 1989), care se spune ca avea grad de general de securitate, a crezut cu adevarat ca a sosit momemtul sa dea socoteala pentru toate crimele comise de conducerea securista a bisericii romane in ultimii 41 de ani, si s-a retras la o manastire, refuzand sa mai "conduca" Biserica Ortodoxa.

In 1948 Gheorghiu-Dej si Ana Pauker au numit "Patriarh" pe un preot de tara din Oltenia care petrecuse doi ani de inchisoare in lagarul dela Targul Jiu unde Gheorghiu-Dej era deasemenea internat. Preotul Marina fuseses condamnat pentru complicitate cu o banda de hoti de cai. Imediat dupa "hirotonisire" Justinian Marina a participat la distrugerea Bisericii Greco-Catolice din Romania. Toti episcopii Greco-Catolici au fost arestati, condamnati si au murit in inchisoare ca adevarati martiri ai credintei. Mii de preoti Greco-Catolici de toate varstele au fost deasemnea arestati si condamnati la 15-20 de ani de inchisoare.

Am cunoscut in inchisoare in perioada 1959-1964 cateva zeci de preoti Greco-Catolici care supravietuisera din 1948. Am toata admiratia pentru acesti preoti adevarati, martiri ai credintei care isi continuau vocatia de preoti in conditiile de exterminare din inchisoare. Un exemplu: parintele Crisan, var al excelentului profesor de matematici Iacob Crisan care mi-a fost profesor 4 ani la Liceul Matei Basarab din Bucuresti. Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca! Toate proprietatile Bisericii Greco-Catolice din Romania, incluzand pests 2,500 de biserici si alte cladiri au fost confiscate si trecute in patrimoniul Bisericii Ortodoxe Romane, "condusa" de Justinian Marina. Faptul ca securittea comunista controla conducerea Bisericii Ortoxe nu insemna ca preotii si monahii trecusera in serviciul Satanei. In primavara anului 1958, Justinian Marina a ordonat tuturor preotilor si monahilor Bisericii Ortodoxe sa semneze angajamente cu organele securitatii locale ca vor informa asupra oricaror fapte sau intentii de a actiona impotriva guvernului comunist, MARTURISTE IN TAINA SPOVEDANIEI.

Spre cinstea lor vesnica, mii de preoti ortodocsi AU REFUZAT sa semneze aceste angajamente cu Satana...Ei au fost toti arestati si condamnati intre 10 si 20 de ani de inchisoare. Am intalnit sute de preoti ortodocsi intre 1959-1964. Numai in lagarul Gradina dela Piatra Frecatei in Balta Brailei erau 3 "brigazi" de preoti (150 de persoane). "Cum sa tradez eu sfanta taina a spovedaniei? Inseamna ca nu mai sunt preot!" imi spunea cu lacrimi in ochi un preot batran, trecut de 75 de ani, care a si murit cateva luni mai tarziu...Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe acesti martirii ai credintei si ai neamului romanesc, care au impartasit soarta miilor de preoti Greco-Catolici si Romano-Catolici.

Mai tarziu, cand Ceausescu a inceput constructiile faraonice, sute de biserici au fost daramate fara ca conducerea securista a Bisericii Ortodoxe Romane sa protesteze in niciun fel...
Acestea sunt crimele majore ale conducerii securiste a Bisericii Ortodoxe Romane si motivul pentru care Teoctist-Anticrist credea ca a sosit ora judecatii pana in prima saptamana a lunii Aprilie 1990, cand securitatea l-a convins in fine ca nimic nu s-a schimbat si i-a promis solemn ca va putea sa pastreze toate proprietatile furate dela Biserica Greco-Catolica.

ROMANIA ESTE SINGURA TARA DIN EUROPA IN CARE PROPRIETATILE BISERICII GRECO-CATOLICE NU AU FOST RESTITUITE PROPRIETARILOR LEGALI, spre deosebire de Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Croatia si Slovenia. In perioada Ianuarie-Aprilie 1990 toti salariatii Ministerului de Interne si ai Ministerului Fortelor Armate au fost avansati in grad si salariile li s-au marit in mod corespunzator. De exemplu, seful tribunalului militar al sectorului 2 Bucuresti care in 1959 era capitanul Pruna Liviu si care ajunsese in 1989 general-maior, a fost avansat direct general-colonel si numit de Iliescu sef al Justitiei Militare din Romania "post-revolutionara". Faptul ca el condamnase in August 1959 la 225 ani inchisoare pe cei 12 membri ai organizatiei Frontul Eliberarii Nationale dela Liceul Matei Basarab a fost desigur ceva minor comparat cu cele cateva zeci de condamnari la moarte pe care le-a "pronuntat" in perioada 1958-1959.

Intre timp "turistii" din operatia Troika s-au intors progresiv acasa in U.R.S.S. pana in Mai 1990, dar situatia politica in Romania continua sa fie critica, cu toate eforturile securitatii de a "cultiva" frica si teroarea.

Phase IV - "Mineriada"

Astfel "conducerea post-revolutionara" a hotarat sa organizeze o varianta romana a "revolutiei culturale" a lui Mao-Tze-Dong si mobilizat importante resurse financiare si umane care au asigurat "succesul stralucit" al MINERIADEI din Iunie 1990. Au dezlantuit salbaticia fara precedent a lumpen-proletariatului impotriva "dusmanilor poporului". Mii de oameni au fost batuti si maltratati, sute de oameni au murit sau au fost schiloditi pe viata. Scopul era unul singur si anume sa impuna frica si teroarea fara de care securitatea nu putea functiona. Si au avut un success deplin care a asigurat rolul dominant al securitatii pana in ziua de astazi. "Tovarasi minieri, va multumesc!" dixit criminalul Iliescu.

Stiati ca efectivele fortelor de securitate in Romania (Serviciul Roman de Informatii, Serviciul Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza si alte cateva mai mici), au crescut cu peste 10% intre 1989 si 2010? Au crescut foarte mult si capacitatile tehnologice ale securitatii care in 2011 inregistreaza "TOATE CONVORBIRILE TELEFONICE" si filmeaza toate intalnirile "suspecte". Cei care traiesc in Romania stiu ca TOATE ACTIVITATILE ECONOMICE, PROFESIONALE , CULTURALE SI POLITICE sunt controlate de oamenii securitatii "post-revolutionare". Ei incurajeaza coruptia si furtul la toate nivelele, pentruca toti cei care fac un ban trebuie sa-si dea obolul la securitate.

Comparati situatia securitatii in Romania cu fosta Cehoslovacie unde securistii au fost linsati pe strada in 1989 adresele lor fiind publicate la toate oficiile de posta. Sau cu Germania de Est, unde sa interzis securistilor sa intre in cladirile unde lucrau. Sau cu Bulgaria unde TOTI salariatii securitatii, dela ministru pana la gardian, au fost DEMISI INTR-O SINGURA ZI (24 DE ORE).

QUO VADIS ROMANIA?

Michael Olteanu, M.S.(Master of Sciences)

Presedinte al Frontului Eliberarii Nationale in 1956-1959
"Bandit Contrarevolutionar", detinut politic intre 1959 si 1964
Absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, Inginer de Calculatoare Electronice in 1970
Systems Engineer at Electronic Data Systems in San Francisco, 1976-1984
Senior Vice President of Network Engineering at Wells Fargo Bank in San Francisco, 1984-2004.

Sursa: MCP Press Agency, Gabi Popa

Preluare dupa http://mcppress.ro

Revoluția din 1989: cazul Sibiului

Pentru reconstituirea adevărului a ceea ce s-a petrecut în luna decembrie 1989 la Sibiu nu putem să nu facem abstracţie de criza sistemului totalitar comunist ce afecta Europa de Est la vremea respective.

Flacăra revoluţiei române s-a aprins la Timişoara încă din data de 15 decembrie 1989 când veghea unor enoriaşi care îl sprijineau pe pastorul reformat Laszlo Tokes s-a transformat într-o mare demonstraţie împotriva regimului totalitar comunist restructurat de Ceauşescu, acţiune în care aveau să fie răniţi sau să-şi piardă viaţa câteva sute de manifestanţi.

Cazul Sibiu a declanşat în anul 1993 un conflict secret, necunoscut de opinia publică, între SRI şi Palatul Cotroceni referitor la raportul întocmit de SRI-Sibiu asupra evenimentelor petrecute în timpul revoluţiei în acest municipiu. Având în vedere precizia informaţiilor pe care le conţinea şi natura lor revelatoare în privinţa celor care cauzaseră mai multe decese în Sibiu, raportul locotenent-colonelului Ioan Rusan a fost încuviinţat de Virgil Măgureanu, director SRI la acea dată, Consiliului Suprem de Apărare, în particular generalului Vasile Ionel, consilierul pe problem de apărare al preşedintelui Ion Iliescu. Vasile Ionel, membru al complotului militar urmărit de Securitate pentru legături cu reţelele de spionaj ale URSS, va reacţiona violent, acuzându-l pe lt. col. Rusan de mistificare, întrucât din raport rezultă că vina pentru morţi din Sibiu aparține Armatei (1). Raportul respectiv vizează evenimentele petrecute atât înainte cât şi după 22 decembrie 1989.

Înainte de 22 decembrie 1989 se remarcă, în raportul SRI, două evenimente deosebite care au atras atenţia organelor de securitate şi de contrainformaţii militare.

Pregătiri încă din martie? Agenţi trimişi în recunoaştere la Sibiu

Primul eveniment “ciudat” a fost când în oraş au intrat câteva coloane de maşini înmatriculate în URSS – acest lucru s-a întâmplat şi la Iaşi şi la Timişoara - “în care se aflau doi-patru bărbați, de regulă tineri care nu se cazau la hoteluri, dormind în autoturisme şi nerealizând contacte cu cetăţenii români” (2).

Al doilea eveniment important, prezent în raportul SRI, scoate la iveală locurile fierbinţi în care s-au desfăşurat evenimentele – locurile din care s-a tras. În lună martie a anului 1989 au fost capturaţi luptători DIA în timpul unor misiuni de luptă. “Un aspect important îl constituie prezenţa în municipiul Sibiu, în perioada anului 1989, unui detaşament de militari din cadrul Batalionului 404 Buzău – cercetare în adâncime, aparţinând de Direcţia de Informaţii de pe lângă Marele Stat Major al Armatei. Militarii respectivi erau în ţinută civilă, dotaţi cu staţii de emisie-recepţie, au efectuat observări şi fotografieri de pe clădirile situate în vecinătatea unor unităţi ale MApN şi MI şi au consemnat puncte din apropierea acestora sau alte puncte strategice din oraş pe o hartă, cum ar fi hotelurile Continental, Bulevard, BTT, UM 01473. Întâmplător sau nu acestea au fost locurile fierbinţi în derularea evenimentelor din decembrie 1989” (3).

Cazul agenţilor trimişi la Sibiu ne este relatat şi de colonelul (r) Ioan Rusan într-un dialog cu Alex Mihai Stoenescu, dialog care a fost publicat în cartea “Interviuri despre Revoluţie”:

Ioan Rusan: A fost un caz foarte interesant la Sibiu. Am depistat agenţi trimişi în recunoaştere la Sibiu, însă nu erau străini, ci de la Batalionul 404. Erau băieţii de la DIA. I-am urmărit, că nu înţelegeam ce căutau acolo, însă nu s-a mai trimis cazul la Securitate, ci la UM 01512, adică la Dragomir.

Alex Mihai Stoenescu: Foarte interesant! Înainte de evenimente.

IR: Înainte de evenimente. Dragomir era implicat în operaţiunea lor, în primirea, ascunderea, hrănirea lor, aceştia fiind reluaţi de Dragomir şi acţionând însă în formă conspirată, fără a fi consemnată undeva prezenţa lor, misiunile.

AMS: Şi ce făcea?

IR: Pregăteau terenul pentru ce au făcut în decembrie. Acoperişuri, poduri de case, străzi şi străduţe. Ce, parcă nu ştiaţi!

AMS: Nu ştiu, vreau să aflu de la dvs. Dar aţi spus că “au fost prinşi”, cum adică,” au fost prinşi”?

IR: Foarte bine. Securitatea Sibiu i-o depistat că fac un lucru neobişnuit şi i-a arestat. Au fost nevoiţi să recunoască, erau luptători DIA (4).

Din dialogul prezentat mai sus nu putem înţelege decât ca lt. col. Dragomir Aurel a fost implicat în ascunderea celor din Batalionul 404, hrănirea şi cazarea acestora în incinta unităţii Militare fără ca acest lucru să fie consemnat în vreun document – teoretic ei s-au aflat acolo. Se ştia că la acea vreme, DIA se ocupa cu misiunile pentru “testarea vigilenţei”, dar de această dată nu putem vorbi despre aşa ceva pentru că misiunile respective erau foarte ciudate – lucru confirmat şi de Alex Mihai Stoenescu.

Modrescu Gheorghe:Voi ce aveţi de lucru pe aici?

Răspuns:Păi suntem militari, am venit să testăm, să efectuăm o testare de vigilenţă asupra unităţilor militare din Sibiu (5).

Alex Mihai Stoenescu consideră că militarii nu spuneau adevărul: “astfel de operaţiuni de testare a vigilenţei se aflau în misiunile unităţii DIA de la Buzău, numai că pentru a ieşi bine la control, comandanţii unităţilor vizate de control erau de regulă anunţaţi discret înainte. Îşi furau căciula singuri. De data aceasta misiunea a avut o desfăşurare foarte ciudată, nu putem vorbi de o misiune de testare a vigilenţei unor unităţi militare atâta timp cât luptătorii fotografiau şi însemnau pe hartă hotelurile din Sibiu, blocurile de locuinţe şi poduri de case din oraş. Hărţile capturate de Securitate au rămas în posesia acesteia, constituind proba, prin însemnările făcute pe ele, asupra faptului că acţiunea DIA nu se înscria în categoria “testarea vigilenţei”. (6).

Cele două evenimente prezentate mai sus, extrase din raportul SRI-Sibiu, demonstrează că se ştia despre ceea ce urma să se întâmple.

Cod secret ”Radu cel Frumos”

Armata Romană a fost pusă în stare de alarmă pe întreg teritoriul României ca urmare a demonstraţiilor din Timişoara. În seara de 17 decembrie 1989, orele 19:00, generalul Ion Hortopan, comandantul Comandamentului Informaţiei şi Tancurilor, a transmis personal lt. col. Dragomir Aurel – indicativul “Radu cel Frumos” (7). Acest indicativ devenea operaţional prin efectele lui NUMAI în cazul declanşării prin surprindere, sau pericolul declanşării prin surprindere a unui atac al unei/unor armate străine. Ordinul era ilegal (civilii nu aveau arme, demonstrau legal conform art. 28 din Constituţia RSR, nu era proclamată stare de necesitate).

Document

Art. 28: “Cetăţenilor RSR li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor.”

După emiterea ordinului de luptă de către generalul Milea, paza unităţilor a fost întărită, iar în interiorul cazărmilor cât şi în afara acestora, patrule înarmate şi dotate cu muniţie de război vegheau tot timpul.

A doua zi după cuvântarea televizată a lui Nicolae Ceauşescu, respectiv în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, lt. col. Dragomir Aurel a ordonat adunarea cadrelor şi elevilor din UM 01512 Sibiu, pe platoul şcolii, ocazie cu care, după ce a făcut apologie regimului comunist şi a lui Ceauşescu, a dat cuvântul unora dintre participanţi care au condamnat demonstraţiile din Timişoara. Mai mult decât atât, după terminarea adunării elevii din UM 01512 au fost introduşi în sălile de cursuri unde, din ordinal lt. col. Dragomir, au dat o lucrare de control cu tema “ Poziţia partidului şi statului nostru, a tovarăşului Ceauşescu faţă de evenimentele de la Timişoara”. În tot acest timp lt. col. Dragomir, după cum afirmă martorii, făcea afirmaţii publice despre necesitatea utilizării armamentului împotriva demonstranţilor. În luna decembrie 1989, garnizoana Sibiu dispunea de o forţă redutabilă în sensul că avea 11 unităţi militare în stare de alertă cu o stare de spirit al militarilor indus de comandantul garnizoanei – stare de spirit de a acţiona împotriva propriilor cetăţeni în cazul în care aceştia ar fi ieşit în stradă” (.

Acest fenomen – de ieşire în stradă – nu a întârziat să apară pentru că în dimineaţa zilei de 21.12.1989, în jurul orei 8:30, un grup de aproximativ 30 de persoane de la fosta întreprindere “Balanţa” din Sibiu se îndreptau spre centrul oraşului.. Fiind un număr prea mic de manifestanţi, aceștia au fost uşor dispersaţi de către forţele de ordine din cadrul MI. Câteva persoane au fost reţinute pentru cercetare, dar eliberate ulterior. La puţin timp după aceasta manifestanţii în număr tot mai mare s-au regrupat la hotelul “Bulevard” şi în Piaţa Republicii (azi Piaţa Revoluţiei) din centrul Sibiului continuând să strige lozinci împotriva regimului şi chiar să desfăşoare acţiuni violente cum au fost, spre exemplu, spargerea geamurilor la câteva librării de unde au fost scoase cărţile semnate de Nicolae Ceauşescu, cărora le-au dat foc (9).

După ce a fost informat asupra evenimentelor, primul secretar – Nicu Ceauşescu – a dat ordin să fie trimisă în piaţă formaţiunea “Scutul” – grupă specială a miliţiei – pentru a restabili ordinea. Cei din urmă au fost primiţi cu ostilitate de către manifestanţi, iar autoturismul lor a fost răsturnat şi incendiat. Acest lucru a fost raportat imediat lui Nicu Ceauşescu.

“În acel moment lt. col. Aurel Dragomir, aflat în preajma primului secretar i-a cerut acestuia acordul pentru a restabili el ordinea, deoarece <<Ăştia de la miliţie nu sunt buni de nimic>>” (10). Observăm că acesta este momentul în care lt. col. Dragomir primeşte “puterea” necesară pentru a restabili ordinea. Acesta primeşte permisiunea primului secretar cu aprobarea generalului Milea şi a generalului Ion Hortopan. O să observăm mai jos că acesta nu deschide focul numai împotriva manifestanţilor, ci şi împotriva cadrelor MI.

Primele victime

În data de 21.12.1989, Dragomir ordonă – începând cu orele 10:00 – scoaterea militarilor din subordine în municipiul Sibiu, pentru confruntarea cu manifestanţii, aceste forţe fiind secondate în scurt timp de pompieri şi soldaţi ai batalionului de Securitate Sibiu. Primele victime apar odată cu sosirea unuia din detaşamentele de elevi. Militarii au fost întâmpinaţi cu huiduieli, pietre şi sticle incendiare. “În acesta situaţie, cpt. Teodorescu Cristian a ordonat foc de avertisment, ordin executat de subordonaţii săi. În aceste moment se înregistrează primele victime la Sibiu” (11).

În urmă acestui incident, lt. col. Dragomir Aurel a raportat la Bucureşti generalului Hortopan Ioan că datorită deschiderii focului de către militari unul dintre elevi a făcut mai multe victime în rândul demonstranţilor. În după-amiaza zilei de 21 decembrie, demonstraţiile populaţiei se extind în diferite zone ale Sibiului, astfel că numărul manifestanţilor creşte la câteva mii. Această rapiditate de extindere a manifestanţilor se datorează focului deschis de către elevii şcolii militare şi omorârea unuia dintre manifestanţi plus rănirea altor patru. Există diferite declaraţii a unor martori care susţin că persoana omorâtă prin împuşcare ar fi fost împuşcată de alt manifestant, lucru total neadevărat pentru că ar fi trebuie să fie împuşcat din spate, iar raportul medico-legal arată clar că glonţul a intrat prin faţă şi a ieşit prin spate. (ANEXA II):

“Mititelu Ioan – împuşcat mortal. Aşa cum rezultă din raportul medico legal nr. 4173/III/457/1989 al laboratorului medico-legal Sibiu, moartea numitului Mititelu Ioan a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutive unei plăgi împuşcate transfixiante prin hemitoracele stâng. Leziunile sunt urmare unei împuşcări cu glonţ dinainte-înapoi şi uşor de la stânga la dreapta victimei”(12).



Aşa cum am arătat mai sus cel care a ordonat în dimineaţa zilei de 21.12.1989 deplasare în Zona Pieţei Republicii din Sibiu a elevilor militari din UM 01512 a fost comandatul acestei unităţi, respectiv lt. col. Dragomir Aurel cu misiunea precisă de a împrăştia manifestanţii. Împrejurarea arată că aceşti militari în acţiunea lor de împrăştiere a demonstranţilor au folosit armamentul din dotare cu muniţie de război, fapt ce a avut drept consecinţă uciderea unui demonstrant şi rănirea altor patru.

După 22 decembrie 1989

Vom observa mai jos că după această dată – 22 decembrie – lt. col. Dragomir Aurel a luat numai decizii haotice în ceea ce priveşte deschiderea focului, în special asupra inspectoratului MI, dar şi solicitarea făcută către aviaţia militară de a ridica elicoptere în aer.

Ordinele date pentru deschiderea focului sunt inexplicabile, mai ales că s-au transmis numeroase ordine de la Bucureşti pentru încetarea focului: “În intervalul 12:30 – 16:30 s-a tras asupra clădirii Inspectoratului, inclusiv cu armament greu. Cu toate că, de la Bucureşti, col. Pârcălăbesc, generalul Ilie Ceauşescu, procurorul militar Voinea, i-au cerut lt. col. Dragomir Aurel să ordone încetarea focului” (13). De menţionat că generalul Ştefan Guşă, şeful MStM, a transmis în mod clar prin televiziune ordinul ca unităţile militare din Sibiu să se retragă în cazărmi şi să înceteze focul. Se pare că lt. col Dragomir a ţinut legătura numai cu generalul Stănculescu. Cel din urmă i-a spus să se apare pe răspunderea lui, pentru că Dragomir l-a dezinformat pe Stănculescu spunându-i că este atacat – un lucru total neadevărat.

O greşeală fundamentală a fost făcută atunci când au fost trimise unităţi prin ordine separate în acelaşi loc pentru a prinde teroriştii, trăgând unele în altele până la urmă. “În ziua de 22 decembrie 1989, în jurul orei 12:30, o formaţiune de cadre şi elevi ai UM 01606, condusă de căpitan Nită Octavian a primit ordin să ocupe şi să apere clădirea telefoanelor de pe Bulevardul Mihai Viteazul, situate în apropierea şi în raza de vizibilitate a UM 01512 – corp B. În această din urmă unitate, a fost constituită – la ordin – o formaţiune de lunetişti, condusă de maior Damian Emil, dispusă în pavilionul central. Ca urmare a zvonurilor privind ocuparea telefoanelor de către <>, a neverificării acestei informaţii şi necunoscând ordinul dat primei formaţiuni, efectivele UM 01512 – B au împuşcat mortal pe căpitanul Nită Octavian în timp ce inspecta planşeul clădirii”(14).

Secţia Parchetelor Militare ne-a lăsat o privire de ansamblu asupra tragediei de la Sibiu: “Este de menţionat împrejurarea că, deşi asupra clădirilor Inspectoratului MI s-au executat ulterior trageri repetate şi intense dinspre UM 01512 Sibiu, totuşi nici un cadru MI nu a fost ucis sau rănit în clădirea inspectoratului în poziţii de tragere la ferestre sau uşi, ceea ce este de natură să infirme declaraţiile date de militarii din UM 01512 Sibiu care, de regulă, susţin versiunea ripostei pe care au dat-o la tragerile efectuate din sediile MI asupra unităţii militare. Aceeaşi concluzie se desprinde şi din constatarea ulterioară a unui număr redus de urme de gloanţe pe pereţii clădirilor UM 01512 Sibiu, precum şi de inexistenţa unor victime în rândul militarilor aflaţi în aceste clădiri. La data de 22.12.1989 au fost reţinute şi izolate în incinta UM 01512 Sibiu majoritatea cadrelor MI, iar în zilele următoare s-au redat sau au fost reţinute şi celelalte cadre, fiecare dintre acestea fiind supuse unei cercetări cu privire la uzul de armă şi activitatea anterioară, după care s-au dispus soluţii de neurmărire penală, cu excepţia a câtorva cadre care au fost trimise în judecată. De altfel în prezent singurul cadru MI care este condamnat definitiv este maiorul Buda Ion, în sarcina căruia s-a reţinut că, folosind pistolul din dotare, a rănit un ofiţer în incinta UM 01512 Sibiu.

În noaptea de 22-23.12.1989, precum şi în zilele următoare, în municipiul Sibiu a continuat să se tragă. Aceasta s-a datorat stării generalizate de confuzie şi nesiguranţă, informaţiilor nereale ce au fost vehiculate chiar şi prin mass-media, zvonurile alarmate răspândite de diverse persoane neidentificate, suspiciunii generalizate care a făcut ca gesturi minore să fie hiperbolizate. Starea de panică şi nesiguranţă a fost amplificată de un nou element reprezentat de ridicarea în aer a elicopterelor UM 01989 Sibiu, care au executat foc cu mitralierele de la bord la nivelul unor clădiri de unde se presupunea că se trage de către elemente diversioniste. De asemenea, s-au constatat carenţe în conducerea trupelor. Astfel, în multe cazuri, militarii, surescitaţi datorită stresului prelungit la care au fost supuşi, au deschis focul din propria iniţiativă, de multe ori nejustificat. S-au înregistrat cazuri în care persoanele care locuiau în vecinătatea unităţilor militare au fost împuşcate în casele lor, crezându-se că de acolo s-a tras asupra unităţilor militare” (15).

Un exemplu de atac aerian a fost executat asupra muncitorului Nicolae Crăcea. La 23 decembrie, în jurul prânzului, mergea pe Calea Dumbrăvii împreună cu o femeie cu care intrase în vorbă pe stradă: “când să traversez trecerea de pietoni spre cimitirul Municipal, am văzut un elicopter zburând la înălţimea unui stâlp de telegraf, imediat au început să <> gloanţele pe asfalt în jurul nostru (…). În elicopter erau militari, i-am văzut clar. Femeia care era cu mine a început să ţipe. Am împins-o la pământ şi s-a adăpostit sub copertina porţi de la cimitir. Spre mine au aruncat şi cu o grenadă din elicopter. Am auzit o bubuitură mare şi m-am prăbuşit la pământ. Când m-am ridicat aveam ruptă toată carnea de pe picioare. Femeia a plecat să cheme ajutoare. După 15 minute au venit şi m-au luat cu un autobuz de la ITS (Întreprinderea de Transport Sibiu). Când să mă urce în el, s-a întors elicopterul din cimitir, trăsese pe acolo prin cripte. Au început să tragă şi deasupra autobuzului, dar n-a mai rănit pe nimeni” (16).

Morţi şi răniţi

Voi prezenta mai jos o parte din raportul rechizitoriu al magistratului Dan Voinea, pentru a ne putea face o imagine mai bună asupra evenimentelor întâmplate. Cu ocazia deschiderii focului de către militarii din UM 01512 precum şi alţi militari din garnizoana Sibiu comandată de lt. col. Dragomir Aurel cu data de 22.12.1989 au rezultat mai multe victime. “ Astfel, după orele 12:00 în ziua de 22.12.1989 când o parte din manifestanţi instigau împotriva cadrelor MI, pătrund cu forţa în clădirea I.M.J Sibiu, cei mai mulţi lucrători MI, încearcă să se refugieze în curtea UM 01512 sărind peste gardul de plasă al unităţii întrucât la punctul de control nu se putea intra în Unitatea Militară datorită unui grup masiv de demonstranţi care blocau accesul prin acel loc şi se comportau violent faţă de lucrătorii MI prinşi în zonă.

Actele de violență au culminat cu o neaşteptată reacţie a militarilor MApN care până la ora sus-amintită colaboraseră perfect cu cadrele MI, şi care în mod nejustificat au deschis focul cu toate armele din dotare, inclusiv cu armament greu împotriva clădirii I.M.J Sibiu şi a lucrătorilor MI” (17).

Acest incident sângeros, recunoscut în parte şi de colonelul Moise Gheorghe în sensul că în mod constant a declarat că a tras asupra grupurilor de cadre MI, întrucât au sărit gardul în curtea UM 01512, este relatat astfel de Popa Vasile: “După ce am trecut gardul în curtea unităţii militare fără somaţie s-a tras spre inspectorat şi spre noi. Ne-am aruncat la pământ în faţa clădirii comandamentului considerând că suntem feriţi. Precizez că încă de la gard am strigat că venim să ne predăm, că sunt col. Popa Vasile şeful Miliţiei Municipale. Din poziţia cu faţa la pământ am continuat să strig cele de mai sus cerând să nu se mai tragă asupra noastră”.

De la unitatea UM 01512, s-a tras, practic cu toate tipurile de armament, respectiv cu tancuri, mitraliere de pe TAB şi cu aruncătoare de grenade antitanc AG7, cu scopul vădit de a distruge clădirile sediului Inspectoratului MI- Sibiu şi de a omorâ persoanele aflate în această clădire, fapt ce a dus la distrugerea clădirii sus-menţionate şi a bunurilor din aceasta, precum şi la uciderea şi rănirea mai multor persoane.

“Din documentele întocmite la UM 01512 rezultă că până la data de 28.12.1989 s-au tras 67.320 cartuşe de 7,62 mm glonţ scurt obişnuit, 44.800 cartuşe de 7,62 mm pistol, 4.400 cartuşe de 7,62 mm glonţ lung obişnuit, 13.200 cartuşe de 7,62 mm de manevră şi 2.648 cartuşe de 7,62 mm glonţ scurt incendiar (ANEXA III). (18)

Concluzii și vinovați

Din cele relatate mai sus observăm că personajul principal al nefericitelor întâmplări de la Sibiu este lt. col. Dragomir Aurel. Cel din urmă este principalul vinovat în cazul deschiderii focului şi a crimelor săvârşite în zilele respective – a avut comanda întregii garnizoane Sibiu, garnizoană care numără 11 unităţi militare la vremea respectivă.

Cu toate că s-au făcut numeroase presiuni asupra lui pentru încetarea focului, Dragomir a refuzat să dea curs ordinelor directe primite de la Bucureşti – este singur caz de nerespectare a ordinelor de oprire a focului. Acesta a ţinut legătura cu generalul Atanasie Stănculescu – pionul principal în revoluţia română din decembrie 1989 – pe care l-a dezinformat în permanenţă spunându-i că este atacat – lucru total neadevărat – şi cerându-i voie să se apere, Dragomir nefiind atacat de terorişti sau securitate.

Paradoxal este faptul că în 1990, Aurel Dragomir era considerat „eroul Sibiului“, omul care a curăţat oraşul de terorişti. În timp, optica s-a schimbat radical, devenind „călăul Sibiului“.

Adevărul despre Revoluția din 1989: rolul lui Laszlo Tokes
„Revoluţia romana a început la Timişoara, scânteia fiind aprinsă de curajul unui om, reverendul Laszlo Tokes, un pastor al Bisericii Reformate (Calviniste) şi o parte din minoritatea etnică maghiară”. (1)

„FALS! Revoluţia a început la Iaşi, iar curajul lui Tokes este o invenţie, atitudinea sa – dincolo de legăturile cu spionajul maghiar – fiind exact contrară imaginii proiectate în universităţile americane de Vladimir Tismăneanu, minoritatea maghiară n-a avut nici un rol, violenţele din Timişoara fiind provocate şi întreţinute profesionist de cetăţeni români, în majoritatea lor etnici români” (2) .

Din cele relatate de Alex Mihai Stoenescu, trebuie înţeles că nu Laszlo Tokes a fost „pionul” revoluţiei – merit pe care i-l atribuie o parte din „istoricii” nedocumentați din România. Evenimentele, legate de pastorul protestant, nu s-au petrecut aşa cum le-a descris Tismăneanu – descriere care-l erijează pe Tokes într-un salvator al României şi un erou al revoluţiei.

Trebuie înţeles un lucru esenţial şi anume că: enoriaşii care l-au susţinut în zilele de 15 şi 16 decembrie 1989 erau unii, iar adevăraţii revoluţionari, au fost alţii.

„Tokes [...]nicidecum n-a zis <

Urmărind cursul evenimentelor petrecute la Timişoara în ziua de 15 decembrie, vom observa că Laszlo Tokes nu numai că nu a îndemnat oamenii la revoluţie, ci chiar i-a rugat să plece – imediat după ce primarul Moţ l-a asigurat că nu va fi evacuat – lucru confirmat şi de Sorin Oprea într-o emisiune difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara: „Tokes, după câte îmi aduc bine aminte, a ieşit la fereastră şi a spus <>, nicidecum n-a îndemnat oamenii la revoluţie. Sau nicidecum n-a zis <
Preliminariile: ordinul de evacuare a reverendului

Ordinul de intervenţie, pentru evacuarea reverendului, a fost dat de judecătoria Timişoara în urma cererii făcute de Episcopia Reformată Oradea, reprezentată prin episcopul Laszlo Papp, la data de 16 septembrie 1989 - menţionez că Tokes a fost înştiinţat din data de 1 septembrie 1989 asupra faptul că i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare (3) şi că trebuie să părăsească apartamentul - locuinţă de serviciu ocupabilă numai de către preotul care îndeplineşte serviciul religios al comunităţii - până pe data de 15 septembrie 1989.

Din studiul documentelor (4) se observă că refuzul de a părăsi parohia nu a fost pentru Tokes o noutate. Acesta, la începutul activităţii sale de la Braşov şi Dej, în urma unor repetate încălcări disciplinare, a fost radiat din rândul preoţilor datorită refuzului său de a fi mutat la o altă parohie şi timp de 25 de luni a trăit fără ocupaţie (5). Motivul mutării sale de la Timişoara la Sălaj este cât se poate de banal: împotrivirea controlului financiar – împotrivire care i-a adus mutarea disciplinară la o altă parohie.

Mărturia lui Gazda Arpad (6) este esenţială pentru a ne da seama de ceea ce Tokes făcea - încercă să-şi salveze pielea, nicidecum nu lupta împotriva regimului comunist din România – la sfârşitul fiecărei săptămâni: „După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tokes n-a mai primit salariu, dar el totuşi ţinea slujba” (7) – un lucru normal din moment ce refuzase mutarea într-o altă parohie, mutare pe care o considera ilegală. Practic, el a dat dovadă de insubordonare faţă de structurile superioare ale Bisericii Reformate. „Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorităţi. El, în fiecare săptămână după slujbă ţine o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, şi, în afară de aceste ştiri normale, el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Teperdel, în data cutare a fost invitat la securitate de maiorul cutare... Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmpla” (.

În urma sentinţei date de judecătoria Timişoara, sentinţa de evacuare, care expira în data de 15 septembrie – după această dată, autorităţile competente puteau trece la evacuare silită, aşa cum au şi făcut -, „în 10 septembrie, la slujbă, Tokes a anunţat asta şi a chemat enoriaşii să fie martori la această evacuare nedreaptă” (9). Cu toate că „această chemare” a fost înţeleasă, o bună perioadă de timp, ca şi o chemare de împotrivire în faţa regimului totalitar, reverendul nu făcea altceva decât să-şi apere propriile interese – acestea vizau atât locul de muncă cât şi apartamentul în care locuia ilegal dat fiind faptul că fusese revocat din funcţia de preot, iar în locul lui fusese ales un alt reverend.

15-16 decembrie – ce s-a întâmplat de fapt?

Evenimentele încep să ia amploare la data de 15 decembrie 1989. În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 08:00, în apropierea imobilului apar fidelii pastorului, majoritatea oamenii în vârstă şi femei. Aceştia însă observă prezenţa miliţianului de pază şi nu au curajul să se apropie, după cum explică martorul Gazda Arpad: „se plimbau prin zonă, întrau în farmacie, ieşeau, întrau în alimentară, ieşeau” (10). Tot în aceea dimineaţă, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu talciocurile din Timişoara sunt închise. Decizia trezeşte nemulţumirea lumii interlope din oraş şi a numeroşilor mici negustori veniţi din ţară, în primul rând din Moldova, pentru aprovizionare cu produse ale micului trafic. Această decizie de închidere a talciocurilor nu a făcut altceva decât să strângă şi mai multă lumea în jurul casei pastorului. Aceştia erau nemulţumiţi de decizia lui Ceauşescu de închidere a talciocurilor, nicidecum de decizia de mutare a pastorului Tokes (11).

Conturul evenimentelor a fost trasat după ora 16:00, conform lui Bălan Radu: „În data de 15 decembrie 1989, la ora 16:00, secretarul cu probleme de propagandă, Bolog Vasile, mi-a comunicat că, din datele ce le posedă, în faţa locuinţei pastorului Laszlo Tokes este adunat un număr de 70-100 de persoane, care nu se manifestă sub nici o formă” (12).

Nicolae Mavru ne vorbeşte despre cazul Tokes într-un interviu acordat lui Alex Mihai Stoenescu. Mavru, în decembrie 1989, era maior şi îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Filaj şi Investigaţii din Securitatea judeţului Timiş. Acesta, în 16 decembrie, surprinde foarte bine momentul în care, la casa pastorului, se formează un grup de protestatari “identificaţi printr-o beretă cu şnur” (13) care erau responsabili cu formarea masei de susţinere pentru pastor: “aceştia apăreau şi dispăreau, nu erau mai mult de 10-15 persoane, dar dispariţia lor era legată de încercarea de a mobiliza oamenii din oraş” (14). Din punctul meu de vedere şi din documentele şi interviurile studiate am ajuns la concluzia că această sarcină, “de mobilizare a populaţiei”, a fost un eşec total. În prima instanţă, cei din grupul cu “beretă cu şnur” au reuşit să strângă un număr nesemnificativ de persoane (aproximativ 50), lucru care arată dezinteresul mulţimii faţă de Laszlo Tokes: “unii cetăţenii îi luau la înjurături” (15) pe cei care îi îndemnau să fie solidari cu pastorul.

”În acest timp prietenul meu a strigat <>, iar noi am scandat <>. Tokes a apelat încă odată să nu-i facem probleme, spunând că soţiei i se face rău.”



După-amiaza zilei de 16 decembrie 1989 este considerată punctul de întoarcere a mişcării “pro-Tokes” împotriva regimului Comunist din România. A nu se înţelege că mişcarea pro-Tokes a fost reprezentată de toate persoanele de la faţa locului pentru că mai jos vom observa unele greşeli făcute de membrii partidului din Timişoara. Declaratia lui Gazda Arpad este esentiala prin contextexul sau: “La primele scandări <> noi realmente eram speriaţi (era încă lumina – cam ora 15). Ne gândeam că securitatea, prin provocatori, face o demonstraţie anticomunistă pentru a avea apoi pretext să dea sentinţe de ani grei de închisoare… Nu vedeam din casă tot ce se întâmpla afară. Tokes a început să-i liniştească pe cei din stradă” (16). Mărturia lui Kali Adrian Matei, manifestant aflat în faţa casei lui Tokes, este esenţială pentru a înţelege reacţia pastorului: “Acesta a ieşit la geam, a mulţumit pentru sprijin şi a rugat să nu-i facem problem. În acest timp prietenul meu a strigat <>, iar noi am scandat <>. Tokes a apelat încă odată să nu-i facem probleme, spunând că soţiei i se face rău” (17).

Aceste declaraţii ale martorilor sunt întărite de raportul filajului făcut la casa reverendului în data de 16 decembrie 1989. În raport se regăsesc note care atestă faptul că preotul a rugat mulţimea să plece, trimiţând pe cineva să-şi afişeze un text în acelaşi sens pe uşă, în limba maghiară şi romană, specificând că duminică, 17.12.1989, ora 10:00 pot veni la slujbă. Acesta i-a asigurat pe manifestanţi că primarul i-a acordat libertatea, că va primi lemne şi i-a rugat să demonstreze în altă parte.

În concluzie: Laszlo Tokes dorea să rămână preot la parohia din Timişoara, nu dorea să fie mutat – lucruri pe care le-a obţinut în scris de la primarul Moţ. Manifestanţii doreau să-şi păstreze preotul şi protestau pentru ca acesta să nu fie mutat în judeţul Sălaj – acest lucru a fost asigurat în scris de primarul mai sus menţionat. Acum că lucrurile au fost “rezolvate”, de ce manifestanţii au rămas în continuare în stradă ca să protesteze? Din diferite declaraţii ale martorilor şi din studiul raportului de Filaj al Securităţii Timişoara, reiese că manifestanţii au fost manipulaţi pentru a rămâne în stradă cu un prim scop de a-l ajuta pe reverend, dar odată cu rezolvarea “problemei” interesul faţă de reverend a fost trecut la manifestaţia împotriva regimului comunist.

A se face din Laszlo Tokes un erou al revoluţiei române este dincolo de posibilităţile intelectuale ale celui mai talentat autor de ficţiune, iar aceste cuvinte sunt întărite cu ajutorul celor relatate mai sus.

Formarea masei critice

Formarea masei critice s-a făcut în numai câteva minute pentru că un grup de tineri agitaţi au început să tragă pantografele tramvaielor oprindu-le pentru a bloca circulaţia, câţiva „copii ai străzii” au aruncat cu pietre în geamurile tramvaielor, astfel încât oamenii au fost nevoiţi să coboare. „Unii au plecat nervoşi pe jos acasă, mulţi însă au rămas pe loc pentru a vedea ce se întâmplă. Se forma astfel instinctiv masa critică a mulţimii” (18).

Un al doilea factor care a ajutat la formarea acestei mase a fost chiar primul-secretar al Comitetului Judeţean Timiş al PCR – hotărârile pe care acesta le-a luat, cu privire la infiltrarea unui număr mare de oameni printre manifestanţii aflaţi în faţa casei lui Tokes, nu pot fi considerate decât “haotice”: „în dimineaţa de 16 decembrie 1989, la ora 08:00, am fost chemat de Radu Bălan, odată cu mine venind şi ceilalţi secretari: Bolog Vasile, Avram Teodorea, Boiboreanu Viorica şi Lazureanu Aurel, Bălan Radu ne-a informat cu privire la cazul Laszlo Tokes şi anume că în Piaţa Maria s-au adunat 3-400 de persoane care-şi exprimau opoziţia faţă de măsura de evacuare a pastorului ce urma să fie luată. Prim-secretarul ne-a informat că pentru dezorganizarea acelei manifestaţii urmează a fi infiltraţi alţi patru-cinci sute de oameni cu diferite responsabilităţi pe linia muncii de partid sau de sindicat. Ne-a mai precizat că deja printre aceşti demonstranţi se găsesc lucrători din aparatul Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne” (19).

În jurul orei 16:00, în strada Timotei Cipariu apare un grup de aproximativ 60-70 de persoane care se opreşte în dreptul casei lui Tokes – aceştia sunt sindicalişti trimişi de primarul Petre Moţ să împiedice adunarea manifestanţilor. Ultima ideea nu a fost una inspirată deoarece „autorităţile locale constituiau ele însele un grup masiv de peste 100 de persoane” (20), trezind curiozitatea trecătorilor care se opreau pentru a vedea ce se întâmpla, astfel numărul manifestanţilor înmulţindu-se din clipă în clipă dar „teza unei mulţimi de 1000 de persoane prezente în dimineaţa sau după-amiază zile de 16 decembrie nu este realistă” (21).

Nicolae Mavru a surprins foarte bine şi raportul între nucleul incitator şi mulţimea de oameni manipulaţi: „Aceştia, câţiva tineri, maxim 10, fluturând un steag, au început să strige: <> moment în care se rupeau din mijlocul nucleului şi al mulţimii şi o porneau spre Piaţa Maria. Nimeni nu i-a urmat” (22). Această încercare a instigaturilor s-a repetat de aproximativ 9 ori. După aceste încercări nereuşite - datorită lipsei de curaj a populaţiei – grupul de maghiari, „iritat de lipsa de cooperare şi de curaj a românilor” (23) au schimbat radical tactica, astfel au început să strige „Jos Ceauşescu!”, iar într-un final au reuşit să-i “mobilizeze” pe cei prezenţi în stradă şi să pornească spre Comitetul Judeţean de Partid. Nicolae Mavru cunoaşte foarte bine acest episod încât face o relatare comico-tragica în legătură cu numărul mare de securişti infiltrate printre manifestanţi: “în timpul luptelor de stradă, când au apărut forţele de ordine şi militarii (grăniceri plus patrule), am început să-i fugărim. Pe măsură ce îi prindeam, ne confruntăm cu o situaţie incredibilă: am estimat a doua zi la raport, pe baza acumulării totalităţii informaţiilor de la oamenii mei, că cel puţin 20% din cei prinşi seara şi noaptea, la primele asalturi, erau informatori ai Securităţii şi Miliţiei, colaboratori din reţele (…). Numai eu am eliberat cinci în Piaţa Circumvalutiunii” (24).

Observăm că nemaiputând să-l susţină pe Laszlo Tokes – acesta îşi rezolvase problemele cu autorităţile – acel grup care cu ceva timp în urmă umbla prin oraş pentru a strânge un număr cât mai mare de manifestanţi, acum încearcă să pornească un protest social - după multe încercări nereuşite într-un final, instigatorii reuşesc să “pornească” protestul social.

Concluzie

Odată cu trecerea timpul – 21 de ani de la revoluţie – majoritatea persoanelor ÎNCĂ iau în considerare ipoteza precum că Laszlo Tokes este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în 1989. Este idolatrizat în diferite scrieri ale diferiţilor autori. Vladimir Tismăneanu este unul dintre aceştia.

Prin cele relatate mai sus, cazul Laszlo Tokes şi formarea masei critice, am demonstrat că nu pastorul reformat a fost fitilul şi formatorul acestei mase care a protestat împotriva regimului totalitar a lui Ceauşescu. El a fost folosit de cei “bine antrenaţi” pentru acest scop – numiţi diversionişti – pentru a strânge mulţimea – din câte observam mai sus, nu au reuşit să strângă decât un număr infirm de persoane – şi într-un final a-I întoarce împotriva lui Ceauşescu !