Decembrie '89

Rezumarea primului mesaj :

https://racoltapetru6.wordpress.com/2013/01/14/dezvaluiri-socante-depre-1989/

Martirii „unei minciuni mai mari decât secolul“

Generatia Revolutiei

"DECRETEII", SERIAL EVZ
O treime din mortii de la Revolutie erau decretei. Ciuruiti de gloante ori striviti de TAB-uri, sute de decretei au platit cu viata in decembrie ‘89.[Citeste]

MAFIA STATALA: 7. ?RONDOUL? ? Cele 5 ordine ale generalului Stanculescu

Nimeni nu mi-a comunicat vreodata ca as fi "suspect" .Unul dintre "suspectii" din decembrie 1989, Octavian Craciun Falk, a declarat ca niciodata nu i s-a comunicat oficial ca este banuit ca ar fi terorist. In urma ranii provocate de glont pe durata revolutiei, a suferit nu mai putin de 9 operatii dificile. In prezent, este membru al Asociatiei "21 Decembrie 1989" si are titlul de ranit in revolutie. Octavian Craciun ne-a acordat un interviu.

- Cand ati aflat ca sunteti suspectat de terorism?
- Ma pufneste rasul ori de cate ori aud asta. Niciodata, nimeni nu mi-a spus, oficial, ca am fost banuit de asa ceva. Acum privesc cu mare detasare toata aceasta poveste. Mor de ras. Prin 1991, cand am auzit, pe ici, pe colo ca se tot vorbeste ca as fi fost "terorist", sotia mea s-a dus la Parchet si i s-a dat o hartie din care reiese ca "nu exista niciun dosar impotriva mea si ca nu am fost urmarit pentru asa ceva".
- Dar a existat un dosar in care aparea numele dvs., se aduceau si argumente in favoarea faptului ca erati banuit, erati suspect...
- Am aflat si eu, pe cai ocolite. Repet, nimeni nu a indraznit sa-mi spuna direct asemenea aberatii. Mor de ras. Pai, se spunea ca "suspectul", adica eu, as fi fost orfan, eram barbos, aveam maini fine si ingrijite, si nu paream sa fiu sudor. Nu mi-e rusine sa spun, nu am facut studii superioare, insa mi-a placut sa citesc si sa discut cu oameni civilizati. In plus, recunosc, eram tanar, imi placeau femeile si nu ma puteam duce la intalniri sau pe mijlocele de transport in comun fara sa ma spal sau cu haine murdare. Mi-a placut tot timpul sa fiu ingrijit, sa port haine curate, elegante. Se mai zice ca aveam manichiura facuta. Da, asa e. Si acum, daca e cazul, la trei saptamani ma duc sa-mi ingrijesc mainile daca simt nevoie. Doar imi curat pielea de la unghii, nu ma dau cu lac. Iar, cand munceam, purtam manusi din piele ca sa ma protejez. Cat priveste problema ca as fi fost orfan (in perioada revolutiei, orfanii erau banuiti ca faceau parte din trupele lui Ceausescu, n.n.), nu mi-am ales eu asta. Asa a fost... Eram orfan de mama, tata traia, dar am fost crescut de bunici, asa cum trebuie, nu am stat la casa de copii. Ma pufneste rasul, nu ma pot abtine... asemenea aberatii...
- Cum ati fost tratat in spital? Doar erati considerat "terorist"?
- Nu am nimic de reprosat cadrelor sanitare. Medicii m-au tratat si mi-au acordat toata atentia, au facut toate eforturile sa ma ingrijeasca. In spital, doar in gluma mi s-a spus ca sunt banuit, ca as fi suspect. M-au respectat in calitatea de pacient si eu m-am purtat la fel. Intr-adevar, am ridicat tonul la unele asistente, insa va rog sa retineti ca se punea problema amputarii piciorului, eram imobilizat la pat, facusem chiar o depresie. Speriat ca raman fara picior, atunci preferam sa mor. Mai tarziu, peste un an, am adus un transport de ajutoare din Germania, ca sa le arat oamenilor ca sunt recunos-cator. Si-au cerut scuze, chiar si numai pentru motivul ca au gandit despre mine ca as fi fost "suspect". Acum privesc cu mare detasare toate aceste lucruri.

La Revolutie nu au actionat teroristi .In niciunul din dosarele instrumentate de procurorii militari in legatura cu evenimentele din decembrie 1989 nu exista vreo declaratie sau dovada care sa ateste faptul ca in perioada revolutiei au actionat, pe teritoriul Romaniei, teroristi straini. Au fost audiati mii de martori, s-au adunat zeci de mii de pagini la dosarele revolutiei, dar nu exista niciun fir care sa conduca la teoria care sa confirme existenta vreunei retele teroriste care sa fi desfasurat actiuni impotriva populatiei, in perioada lui decembrie 1989.
Niciunul din cei peste 1.200 de morti, niciunul dintre miile de raniti sau retinuti nu a putut fi identificat ca terorist strain. Singurele persoane identificate de anchetatori ca actionand impotriva populatiei au fost angajati ai fostelor forte de represiune din Militie, Armata, Securitate, garzi patriotice si uneori informatori, toti cetateni romani. In prezent, in actualul stadiu al anchetelor desfasurate de Parchetul Militar de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, confirmarea teoriei conform careia ar fi putut exista, in decembrie 1989, "un pericol extern" din partea altor state sau a unor cetateni straini ar mai putea veni doar din partea unor institutii precum Armata, SRI, SIE si DIA care nu au pus inca

Forte provenite din aparatul Securitatii .Cu toate anchetele derulate de procurorii militari, nicio persoana nu a fost identificata ca facand parte dintr-o retea terorista, care sa fi actionat, in decembrie 1989, pe teritoriul Romaniei. La o audiere, in calitate de martor al lui Silviu Brucan (membru al primului guvern postrevolutionar), la Parchetul Militar de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, acesta a afirmat ca nu au existat, pe durata evenimentelor decembriste, ingerinte externe, "nici de la rusi, nici din partea altei puteri", iar "asa-numitii teroristi erau forte fidele regimului ceausist, provenite din aparatulul securitatii si militiei". Declaratii asemanatoare au facut si celelate persoane audiate de procurorii militari si care au detinut functii de decizie importante inainte si dupa decembrie 1989.
Pana in prezent, procurorii militari au finalizat dosarele privind revolutia din judetele Cluj, Prahova, Dambovita, Bacau, Sibiu si Timis, urmand ca in perioada urmatoare sa se clarifice si situatia din Bucuresti si Brasov. Au fost audiati mii de martori si cercetate tot atatea dovezi, iar dosarele insumeaza zeci de mii de pagini. In niciunul din aceste dosare nu au fost identificate persoane care sa poata fi asimilate cu teroristii straini.
Majoritatea celor care au tras in populatie provin din randul fostelor forte de asigurare a ordinii precum militia, armata, securitatea, garzile patriotice si uneori informatori ordinari, toti romani. In dosarele solutionate de procurorii militari, pentru fiecare victima a fost identificat tragatorul. S-au audiat martorii, s-au facut cercetari pe teren etc. Lipsesc, insa, informatiile de referinta, desfasuratoarele unor actiuni de lupta si care ar putea ajuta la centralizarea si structurarea datelor din dosar.

Teroristul "Giisus Craist"
Incepand cu 22 decembrie 1989, in principalele localitati ale tarii unde s-au desfasurat lupte de strada, peste 1.200 de persoane, banuite ca ar fi teroristi, au fost retinute si incarcerate, pe perioade de timp mergand de la cateva ore, zile si chiar luni. Cei mai multi "teroristi" au fost la Bucuresti si Sibiu. "Vanatoarea" de suspecti a durat pana in primele zile ale lui ianuarie 1990, fiind vizati atat cetateni romani, cat si straini (studenti, rezidenti etc.). In majoritatea cazurilor retinerea acestora s-a facut ilegal, nefiind intocmite documente justificative conform legii. Persoanele vizate, barbati si femei, proveneau din diverse categorii: ofiteri, muncitori, studenti, profesori, oameni ai strazii, pensionari etc. Nu au scapat nici minorii, nici cei internati in spitale cu rani grave sau bolnavii psihic de la balamuc.

In Bucuresti, la Spitalul Municipal, trei pacienti au fost suspectati si anchetati de politie si armata pe motivul ca purtau barbi, stiau limbi straine, aveau manichiura facuta, iar medicilor si asistentelor li se parea ca "au priviri sticloase", "patrunzatoare".
Retinerea suspectilor se facea pe strada, in institutiile ocupate de revolutionari, in intrerprinderi, in unitatile cu regim militar, pe baza delatiunilor sau pur si simplu pentru ca asa li se nazarea unor civili-revolutionari sau ofiteri. Suspectii erau dusi, de obicei, pentru a fi anchetati in unitati militare. Ancheta in cazul catorva sute de retinuti "pentru terorism" (majoritatea fosti ofiteri de Securitate, dar si de Militie sau Armata) a durat pana la sfarsitul anului 1993, cand procurorii au pus pe dosar rezolutia de neincepere a urmaririi penale.

Se vaita... in engleza

Valerian Moldovanu a fost adus la Spitalul Municipal in ziua de 24 decembrie 1989 cu o rana impuscata in piciorul drept. A declarat ca a fost ranit in timp ce urmarea cu militarii un terorist in zona parcului Moghioros. La spital, Moldovanu avea asupra lui un binoclu obisnuit, uzat si un cutit, dar insa ceea ce a atras atentia cadrelor sanitare a fost imbracamintea: "Avea o scurta groasa, matlasata, cu multe buzunare, culoare maro spre kaki, nu era din postav, dar foarte usoara, model deosebit cu o cusatura speciala". In plus, ranitul avea cunostinte de limba engleza si ceva germana. Intr-una din zile, ranitul s-a vaitat in limba engleza, a spus oftand, asa cum s-a consemnat in declaratiile de la Parchetul Militar, "Giisus Craist". Noroc ca in zona era o asistenta medicala, cunoscatoare a limbii engleze care "si-a dat seama cu cine au de-a face" si a instiintat imediat autoritatile.
In declaratia unui medic, un cunoscut specialist de la acest spital, se mentiona: "Bizara mi s-a parut si vestimentatia. Este agresiv, brutal, isi domina colegii de salon. Retine atentia ca este cunoscator de limbi straine si, in general, acelasi dezacord dintre nivelul intelectual, aspect ingrijit de maini si profesia declarata (muncitor, n.n.)".
"Se vaita pronuntand numele lui Isus Cristos in limba engleza. Era la a treia interventie chirurgicala, s-a facut o grefa de piele si anestezicul nu si-a facut efectul. Spunea "Giisus Crais", lucru foarte curios la un muncitor. Simtea nevoia sa se roage in limba engleza. Am auzit foarte clar cand se ruga in limba engleza. Sunt cunoscatoare de limba engleza si nu ma pot insela. Aceste lucruri mi s-au parut foarte bizare", a declarat asistenta Cati Marin, de la salonul operator-ortopedie.

"Studia cu coada ochiului", in timp ce era operat

Aberatiile debitate de asistente si chiar medici reputati cu ocazia anchetei de la Parchet nu se opresc aici. Pacientul, asa cum reiese din marturia consemnata a altei asistente, "studia cu coada ochiului, chiar in timpul operatiei". "Statea tot timpul intr-o stare de veghe Ð parca prindea ceva... dar voia sa lase impresia ca doarme", de aceea a fost necesar sa fie pazit, un timp, de cineva din garzile patriotice. Un alt medic spunea: "Era extrem de agitat. Avea ochi sticlosi ca de bolnav febril, insa starea lui nu justifica aceasta privire ciudata".
Intr-una din zile, o echipa a televiziunii suedeze a venit sa-i filmeze pe ranitii si asa-zisii "teroristi" din spital. Culmea, pacientul Moldovanu "se conversa in engleza si germana cu reporterii", iar asistenta Vichi si o infirmiera au tras cu urechea, insa nu au putut sa dea amanunte anchetatorilor in legatura cu discutia purtata.
Medicul care il ingrijea a mai remarcat ca "pacientul avea buletin, legitimatie (cu poza lipita si fara stampila) si carnet de sindicat si PCR, dar toate fotografiile semanau intre ele, dar persoana din fotografie nu semana cu el". Ulterior, s-a mai facut o "descoperire": ranitul avea asupra lui si "un anunt mic, decupat dintr-un ziar si o lista cu telefoane de la femei". Un medic transformat in Sherlok Holmes a verificat unul din telefoane si a aflat ca unul din telefoane apartinea unei telefoniste. Surprinzator, pacientul avea "izmene dintr-un material fin, deosebit si 3-4 tricouri care au fost furate ulterior din spital".

Retea "pulbere cu fum"

Filip Iulian, din Bacau, a fost alt "suspect" tratat la Spitalul Municipal Bucuresti. Se pare ca omul avea unele probleme de natura psihica. Medicul care l-a tratat a declarat: "Avea 22 de ani, tatal lipsea din buletin. Avea urme de fum. S-a gasit la el o reteta "pulbere cu fum-pulbere fara fum". A fost la mine la sectie, dupa care l-am transferat la chirurgie. S-a gasit asupra lui o adeverinta ADAS, se pare cu seria MAI (asigurare de viata!). Era afumat pe maini si pe fata, de unde s-a banuit ca a tras cu arma mai mult. Nu povestea nimic de locul unde a fost ranit sau imprejurarile incidentului. La camera de garda a fost primit de dr. Mircea Cinteza. Avea o rana impuscata in regiunea fesiera. A venit la spital in noaptea de 23/24 decembrie , in jurul orei 2. Am cerut in mod repetat verificarea lui pentru ca la ochiul drept parea sa aiba o echimoza care s-a dovedit urma de afumare.
Un alt medic care l-a ingrijit pe Iulian a precizat in declaratia sa de la Parchetul Militar: "Era zvelt, musculos. Nu prea justifica ce e cu el. Se eliberase de vreo patru luni din armata. Avea o prostie asupra lui - "reteta de pulbere"".
Nu au scapat prilejul sa revina cu declaratii nici infirmierele sau asistentele: "Era suspect, aceeasi privire sticloasa, patrunzatoare. Vorbea putin si nu oferea amanunte nici despre viata personala, nici despre imprejurarile in care a fost ranit. Nu a oferit informatii despre locul unde a fost impuscat si nici nu ne-a spus cu cine mai era cand a fost ranit. A avut un comportament ciudat, suspect. Ne privea cu coada ochiului, ca si ceilalti suspecti din salon".

Falk avea "mainile fine si manichiura facuta"

Craciun Falk Octavian a fost adus la Spitalul Municipal cu o rana foarte grava, fiind impuscat in bazin cu un glont despre care medicii au afirmat ca ar putea fi "de tipul dum-dum". Fusese ranit in sediul CC-PCR, pe durata noptii.
De la inceput, Octavian Craciun a devenit suspect pentru ca "era barbos". Un medic care l-a tratat a adaugat si alte amanunte care, in opinia lui, erau demne sa atraga atentia: "Am retinut un dezacord intre statura sa, statutul social declarat (sudor) si infatisare (aspect ingrijit al mainilor). Asta ca sa nu ma mai refer la faptul ca tinuta sa intelectuala depasea nivelul de cunostinte ce trebuia sa le posede. Acest dezacord mi-a retinut atentia din primul moment". Intervine cu declaratii la Parchet si infirmiera Vichi, care a afirmat: "Purta barba si era o fire mai retrasa, mai retinuta si uneori vorbea urat, ridica tonul la asistentele medicale. Era vizitat des de sotie. Intr-o noapte, sotia acestuia a aprins lumanari la fereastra in care era pacientul operat".
Alte precizari de la dosarul de "suspect" a lui Craciun: "Maini ingrijite, fine, manichiura facuta. Era ingrijit si avea un bagaj de cunostinte bogat. Insa, vorbea uneori vulgar cu asistentele. Nu parea sa fi muncit vreodata. In ultimele luni a facut o psihoza depresiva (datorita faptului ca fusese anuntat ca exista pericolul sa-i fie amputat un picior, n.n.). In rana operata medicii au gasit un soi de fragmente de tabla elicoidala, nu proveneau de la un proiectil de armata. Fiind in stare grava, la recomandarea medicilor care l-au tratat, urmeaza sa fie trimis pentru operatie in strainatate".

Crucea cu doua nume .Cimitirul Eroilor din Bucuresti, declarat de autoritati monument istoric, adaposteste 280 de morminte ale celor impuscati la revolutia din decembrie 1989. Din totalul acestora, cinci sunt ale unor persoane neidentificate si 12 ale unor oameni despre care nu se stie mare lucru, nefigurand in evidentele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor. Cei 12 nu au certificate de erou-martir, nici calitatea de "decedati in legatura cu evenimentele din decembrie 1989" si se pare ca, unii dintre ei, nici macar urmasi. Toti au fost ingropati la sfarsitul anului 1989. In anii care au trecut, cateva familii si-au revendicat, in parte, pe unii dintre cei ingropati aici si care nu sunt trecuti, din anumite motive, in evidentele SSPR. Au mai ramas insa morminte despre care nimeni nu stie absolut nimic.
Exista si un mormant pe a carui cruce de marmura alba sunt trecute doua nume, fara data de nastere. Despre acest loc de veci, despre cine se presupune ca ar fi ingropat aici, de 17 ani s-au facut tot felul de speculatii. S-a spus fie ca mormantul ar fi gol, fie ca ar putea fi ingropati niste teroristi, sau ca sunt ingropate doua persoane una peste alta. Am investigat acest caz si ancheta a scos la iveala povestea trista a unui om decedat prin impuscare, nu se stie unde si nici in ce conditii. Ancheta facuta in primele luni ale anului 1990 a avut ca rezultat trecerea pe dosarul acestuia de la Parchetul Militar a mentiunii "AN" (autor necunoscut) si bineinteles "NUP" (neinceperea urmaririi penale).

Sebo Aurel si Morea Nicolae

Pe una din crucile albe de marmura din Cimitirul Eroilor Bucuresti sunt trecute doua nume: Sebo Aurel si Morea Nicolae. Nu mai apare insa nici o alta data de identificare, ca de exemplu data nasterii sau ziua decesului. Este singurul mormant din cimitir in aceasta situatie. Ipoteza care a fost cel mai des vehiculata in presa ultimilor 17 ani a fost aceea ca in acest loc de veci au fost inhumate doua persoane impuscate la revolutie. Aceasta teorie parea destul de plauzibila mai ales ca la sfarsitul anului 1990, inhumarile s-au facut in mare graba, nu de putine ori familiile fiind instiintate dupa inmormantare. A existat si o situatie discutabila in care de la Parchet, rudele decedatilor au primit cate un bilet pe care era trecut numarul figurii din cimitir, insa la fata locului lucrurile au stat altfel, adica circa 80 de familii s-au trezit in situatia ca acele locuri nu exista. Datorita acestei intamplari au aparut alte teorii, potrivit carora, intr-o portiune a cimitirului ar putea exista, ingropate la gramada, mai multe victime, insa nu exista deocamdata nici o o proba care sa justifice o eventuala cercetare.
Revenind la cazul Sebo Aurel si Morea Nicolae, Anghel Cioran, presedintele Asociatiei pentru Cinstirea Eroilor Martiri din 1989 ne-a declarat ca niciodata, nimeni in afara de reprezentantii presei, nu s-a interesat de acest mormant. Nu se stie daca exista familie sau urmasi, neexistand vreo solicitare de inscriere in registrul asociatiei. Chiar si dl Cioran s-a intrebat daca ar putea fi posibil asa ceva, sa fie ingropate in acelasi loc doua persoane.

Unul inregistrat decedat, celalalt nu exista

Facand verificari la Serviciul de Evidenta a Populatiei am aflat ca intr-adevar Sebo Aurel a existat. Are un certificat de deces in care este trecuta data mortii ca fiind 24 decembrie 1989.
In schimb, nici urma de cealalta persoana, Morea Nicolae. Ne-am gandit ca poate, numele de familie ar putea fi altul asemanator, si pietrarul, cel care a cioplit numele, nu ar mai fi avut loc si a prescurtat numele Morea din Moreanu sau a "adaptat" nume precum Monoreanu sau Modreanu. Pe listele SSPR si cele de evidenta a populatiei am gasit variantele de nume Moreanu, Monoreanu si Modreanu ca fiind decedati in perioada revolutiei insa in actul acestora sunt cunoscute locurile de veci si datele de identificare, existand si urmasi.
Surpriza a venit insa de la cazul Sebo Aurel. Numele complet al acestuia este Sebo Aurel Horia Nicolae Matei. Numele complet, cu toate cele patru prenume nu putea sa incapa pe portiunea de cruce sculptata. Era nevoie de doua randuri. Numele pe cruce ar fi putut fi sculptat doar astfel: pe un rand Sebo Aurel si pe al doilea Horia Nicolae. In perioada de sfarsit a anilor '80, masinile de scris erau rare chiar si in institutii. Foarte probabil, mesterul pietrar a primit sa sculpteze numele dupa o foaie scrisa de mana sau, daca nu in acest fel, batuta la masina de scris, dar cu o corectura facuta la numele Horia. Se pare ca a existat si o cratima plasata astfel: Sebo Aurel-Horia Nicolae Matei. Este mai mult ca sigur ca Horia s-a transformat in Morea si de aici toata confuzia care a urmat. Restul numelui coincide, deci am putea concluziona este vorba de o singura persoana: Sebo Aurel Horea Nicolae Matei.

A donat sange, dupa care a fost gasit impuscat

O referire la numele Sebo Aurel-Horia am gasit si in arhiva de documente despre revolutie a lui Cicerone Ionitoiu unde se mentioneaza: "Sebo Aurel-Horia, nascut in 6 octombrie 1944, muncitor, a fost impuscat la Bucuresti in decembrie 1989".
Ce mentioneaza insa documentele procuraturii din perioada anilor 1990: "Pe 24 decembrie 1989, a fost adus la Spitalul Coltea un cadavru care avea asupra lui un carnet de donator de sange si numele Sebo Aurel Horea si apoi a fost trimis la Institutul Medico-Legal pentru identificare. Se specifica: nu se cunoaste zona (decesului Ð n.n.); nu se stie cine l-a adus; referat cu AN; decedat 23 decembrie 1989; nascut 6 octombrie 1989; muncitor".
Raportul de constatare medico-legal precizeaza: "Sebo Aurel Horia Nicolae Matei; fiul lui Eftimie si al Floricai; nascut la Arad la 6.10.1944, cu ultimul domiciliul in Rosiorii de Vede. A fost adus la IML pe 24 decembrie 1989 de la Spitalul Coltea (unde tocmai donase sange Ð n.n.); Plaga impuscata laterotoracica stang. Moartea a fost violenta si s-a datorat impuscarii.
Deoarece nu a fost depistat nici un martor, lucrurile sunt foarte complicate pentru o eventuala ancheta. Se pare ca Aurel Sebo s-a dus sa doneze sange (se faceau apeluri in acest sens la televiziune) si a fost impuscat undeva in zona Spitalului Coltea, posibil si in curtea sau incinta acestuia.

Nu se stie cine s-a ocupat de inmormantare

Nicula Ilie, din Rosiorii de Vede, nevazatoare din nastere, este fosta sotie a lui Aurel Sebo. Aceasta a declarat: "Sebo a fost sotul meu, din casatoria noastra rezultand doi copii, in prezent ambii majori. De sotul meu m-am despartit, prin divort, din anul 1973. Stiu ca locuia in Bucuresti si intr-o vreme lucra la Fabrica de sapun "Stela". Nu am aflat decat in prezent (prima declaratie este data in aprilie 1990 Ð n.n.) despre decesul fostului meu sot si nu cunosc amanunte privind imprejurarea in care a decedat. Nu stiu cine s-a ocupat de inmormantare. Mentionez ca eu sunt lipsita de vedere din nastere si invalida de gradul l". Martora nu a putut semna declaratia.
Peste un an, fosta sotie revine cu o declaratie la cererea procurorilor, fara a aduce alte elemente decat referitoare la viata personala a acestuia: (...) Dupa divort a fost obligat sa plateasca pensie alimentara copiilor insa am renuntat sa cer majorare, pentru ca sa nu-l mai vad. Nu stiu unde a locuit dupa ce ne-am despartit. Am aflat ca a murit la Bucuresti, nu stiu in ce imprejurari". Ancheta procurorilor s-a oprit aici. Dosarul in cazul Sebo, la fel ca si in cazul altor zeci de morti, a primit rezolutia de neincepere a urmarii penale. Dosarul de impuscat in revolutie al lui Aurel Sabo se rezuma la cateva file: declaratiile fostei sotii de care se despartise de 16 ani, doua rapoarte medico-legale incomplete, cateva cereri adresate de procuratura catre Spitalul Coltea si IML. Fosta sotie a adus procurorilor o fotografie din tinerete a victimei si s-a mai atasat o fotografie judiciara a persoanei impuscate. Aurel Sebo nu figureaza in evidentele SSPR si nu detine titlul de erou-martir sau "decedat in legatura cu evenimentele din decembrie 1989".

Invalida si fara vedere, trimisa sa-si obtina drepturile

In anul 1990, fosta sotie a lui Aurel Sebo, invalida de gradul l si nevazatoare din nastere, a mentionat in declaratia de la Procuratura: "Fostul meu nu avea frate sau sora, iar de mama sa, Florica Iovescu, care locuia in Lipova, langa piata, nu stiu daca mai traieste. Carmen Rica Sebo, fiica cea mica, rezultata din casatoria noastra, are 19 ani, este bolnava mintal, suferind de oligofrenie gradul l. Nu a putut invata... am dori, daca se poate, sa se fixeze o pensie de urmas in favoarea fiicei. As dori sa aflu unde este inmormantat tatal fiicelor mele...". La acea data, procurorii i-au adus la cunostinta fostei sotii a lui Aurel Sebo ca are anumite drepturi conferite de fosta Lege 42/90 (privind unele drepturi acordate urmasilor de eroi martiri, raniti, retinuti si luptatori pentru victoria revolutiei din decembrie 1989). In declaratia de martor de la Parchet s-a mentionat acest lucru, ca fostei sotii, Nicula Ilie, i s-a spus de drepturile pe care le are, cel putin fiica sa suferinda. Insa, e greu de crezut ca o persoana invalida de gradul l, nevazatoare ar fi fost in stare sa faca demersuri in acest sens, fara ajutorul autoritatilor, al organizatiilor umanitare sau de profil. Alcatuirea unui dosar de erou martir este o problema de durata si de lupta prin hatisurile birocratiei.

Va rugam, calibrul armelor...

In cazul Aurel Sebo, la inceputul anului 1990 a existat o corespondenta intre Parchetul Militar, pe de-o parte, si Institutul Medico-Legal si Spitalul Coltea. Intr-una din adresele catre Spitalul Coltea, procurorii au solicitat "copii dupa foaia de observatie clinica a lui Aurel Sebo, deoarece din ancheta rezulta ca acesta a fost internat (atentie! - n.n.) in unitate la 24 decembrie 1989, eliberandu-se un certificat medical si ulterior a decedat". Directorul prosecturii de la "Coltea" a raspuns ca "Aurel Sebo a fost adus la prosectura Spitalului Clinic "Coltea" decedat (cum oare putea fi depus cineva la o morga? - n.n.), avand asupra sa carnetul de donator de sange. Neexistand date de identificare, a fost trimis la IML pentru identificare si necropsie medico-legala. Intr-o alta adresa trimisa de Procuratura la IML, pentru cazul lui Aurel Sebo s-a solicitat comunicarea calibrului armei cu care a fost impuscat. La aceasta adresa nu s-a primit nici un raspuns. La fel s-a intamplat si in alte cateva cazuri de persoane impuscate. IML nu a comunicat, nu se stie din ce motive, calibrul armelor cu care au fost omorati demonstrantii la revolutie, chiar daca se efectuasera necropsiile. Au urmat rezolutiile de NUP pe dosar.

"Vom "adopta" eroul martir"

Doru Maries, presedintele Asociatiei "21 Decembrie 1989", a declarat referitor la acest caz: "Am auzit in toti acesti ani scursi de la revolutie despre crucea cu doua nume din Cimitirul Eroilor, insa nimeni nu ne-a putut oferi amanunte. Acum, cand lucrurile par lamurite, o sa vedem despre ce e vorba. Sa vedem daca mai exista cineva din familie, vom incerca sa ajutam cu ce putem. Inca s-ar mai putea face ceva, macar o reparatie morala. Daca va fi cazul, vom "adopta" eroul martir la asociatia noastra. Daca nu are nici un titlu acordat pana acum, de erou martir sau decedat in legatura cu evenimentele din decembrie 1989, legea permite ca printr-un decret al presedintelui tarii sa i se acorde titlul de erou martir.
Din cate stim, nu este singurul caz al unei persoane decedate prin impuscare la revolutie si care, datorita unei anumite conjuncturi (fara urmasi, delasarea familiei, ignoranta autoritatilor), nu este cuprinsa in listele SSPR. Mai exista astfel de cazuri si in Bucuresti, si in provincie. De altfel, mai sunt in situatia de a nu fi fost cuprinse in listele SSPR si alte categorii, precum luptatorii si in special raniti si retinuti. Acesti oameni trebuie sustinuti".

Dosarele NUP

La redeschiderea anchetei in Dosarul "Revolutia", generalul magistrat Dan Voinea a declarat: "Nu s-a facut ancheta asa cum trebuia! Am gasit sute de dosare cu mentiunea "neinceperea urmaririi penale", dosare de altfel foarte "subtiri", incomplete. Ceea ce e mai grav, solutiile care s-au dat nu au fost comunicate victimelor, care poate daca ar fi stiut s-ar fi indreptat impotriva acestor solutii, ar fi facut plangeri la organele competente, plangeri la instante si atunci cercetarile, vrand-nevrand, s-ar fi reluat. Solutia de neincepere a urmaririii penale a fost propusa fie de un politist, fie de un procuror, insa raspunderea finala pentru adoptarea unei astfel de rezolutii o are exclusiv procurorul. El raspunde! Solutiile acestea nu au fost comunicate victimelor si au stat asa in arhiva institutiei cu rezolutia care s-a dat si cercetarea neterminata. Eu, ca urmare a plangerilor facute de asociatia victimelor din 21 decembrie 1989, le-am considerat nelegale si netemeinice si, din acest motiv, le-am infirmat". Despre noi elemente aparute in ancheta derulata de Parchetul Militar, gen. Voinea a precizat: "Am reluat ancheta in octombrie 2004. Practic fiecare dosar a trebuit reluat. A fost un nou inceput de ancheta pentru fiecare caz. Se poate spune, dar cercetarile trebuie sa continue, ca a fost vorba si de un atac indreptat impotriva cetatenilor tarii. Au fost cazuri de oameni executati aleatoriu pe strada, de ordine date aiurea, dar care de multe ori, probabil, au fost comandate de cineva. Pe linie de comanda, de raspundere de executie ar trebui sa fie cineva responsabil. Se pare ca au fost actiuni coordonate, se faceau anunturi despre teroristi, se primeau telefoane la diverse institutii, convorbirile avand acelasi continut, cu referire la teroristii straini care actioneaza sau ataca diverse obiective sau institutii. S-au scos tancuri sau TAB-uri pe strazi, au fost plasate in perimetrul diverselor institutii publice (radioul si televiziunea publice, consilii judetene, primarii, ministere, diverse obiective). Soldatii au inconjurat cladirile. Toate aceste evenimente au conexiuni, scenariul a fost similar in mai multe localitati. Au existat victime, s-a folosit armanent, s-a instigat. O asemenea ancheta e grea. E normal sa fie grea, investigam crimele din decembrie '89. Nu vine nimeni cu placere sa discute ceea ce s-a intamplat acolo. Dar trebuie sa ai rabdare cu fiecare om in parte, cu fiecare martor, cu fiecare persoana vatamata. Ca sa putem clarifica lucrurile, am luat totul de la inceput". La reluarea anchetei, procurorii au avut parte de o surpriza: peste 800 de dosare privind decedati prin impuscare, raniti grav si arestati abuziv aveau trecuta rezolutia de neincepere a urmarii penale. La inceputul anilor '90, ancheta facuta pentru un decedat prin impuscare s-a rezumat numai la 2-3 file stranse intr-un dosar pe care s-a trecut cu pixul NUP. Dosarele prafuite, cu paginile friabile si ingalbenite, zaceau aruncate in saci de plastic, puse de-a valma de cei care s-au ocupat de-a lungul timpului de anchete. In majoritatea cazurilor, partilor vatamate sau urmasilor de eroi martiri nu li s-au comunicat solutia luata la dosar, pentru a nu se putea constitui parti civile intr-un eventual proces.

Alarma de lupta, mentinuta pana in ianuarie '90 .Au fost audiati mii de martori, s-au adunat sute de mii de pagini la dosarele revolutiei, dar nu exista nici un fir care sa conduca la teoria care sa confirme existenta vreunei retele teroriste care sa fi desfasurat actiuni impotriva populatiei, in perioada lui decembrie 1989-ianuarie 1990. Singurele persoane identificate de anchetatori ca actionand impotriva populatiei au fost angajati ai fostelor forte de represiune din militie, armata, securitate, garzi patriotice si uneori informatori, toti cetateni romani. Procurorii cauta in prezent sa identifice tragatorii reali pentru fiecare victima, tocmai pentru ca sa nu mai existe confuzii. Majoritatea victimelor sunt urmarea activitatii si actiunilor militare desfasurate in anumite dispozitive constituite inca din data de 22 decembrie 1989. Oameni omorati prin impuscare au existat peste tot, pe strazi, in jurul unitatilor militare, la CC-PCR, Televiziune, Radiodifuziune, langa marile intreprinderi, in Bucuresti, dar si in majoritatea marilor orase din tara.
Familiile victimelor, urmasii celor ucisi la revolutie nu stiu nici pana in prezent foarte clar cine au fost calaii copiilor, sotilor sau parintilor. In urma celor 1.142 de oameni ucisi in acea perioada au ramas 2.361 de urmasi de eroi-martiri, dintre care nu mai putin de 748 de orfani. Finalizarea anchetei in dosarul revolutiei se pare ca va avea ca rezultat adaugarea la cifra oficiala a mortilor si ranitilor, cunoscuta pana in prezent, si a altor persoane, numarul total al victimelor fiind mai mare.
Alarma de lupta data in decembrie 1989 a fost mentinuta si in luna ianuarie 1990. Pana la data de 22 decembrie '89 intregul aparat de represiune comunist a actionat pentru anihilarea "huliganilor, iredentistilor si teroristilor", de fapt fiind numiti astfel cei care iesisera in strada sa strige impotriva dictatorului Ceausescu, a regimului politic de la acea data. Imensul dispozitiv de lupta format in tara, in majoritatea marilor orase a ramas in functiune si dupa data de 22 decembrie 1989. Cei care au format la vremea respectiva dispozitivul si conduceau represiunea au folosit ca laitmotiv al actiunilor lor militare lupta impotriva teroristilor. Justificarea a ramas si dupa data de 22 decembrie '89, folosita cand nimeni nu mai striga impotriva puterii, moment prielnic pentru a ocupa cu militari principalele institutii ale statului.
Ca urmare a actiunilor care au avut loc in acea perioada si-au pierdut viata 1.142 de persoane, surprinzator, marea majoritate dupa 22 decembrie '89, dupa debarcarea lui Ceausescu. Pana in prezent, ancheta procurorilor militari in dosarele revolutiei a scos la iveala ca problema teroristilor a fost una creata special pentru a crea confuzie generalizata si singurele persoane identificate clar ca au ucis protestatarii, proveniti din randul populatiei civile, care initial demonstrau impotriva comunistilor, au fost cadre din cadrul armatei, garzilor patriotice, militiei si securitatii.
Dupa 1990, nici un "terorist" din zecile retinuti si prezentati la televiziunea publica nu a fost condamnat din simplu motiv ca nu au existat nici un fel de probe.
In numarul urmator:
- Arestatii erau obligati sa joace rolul teroristilor
- Armata cerceteaza tunelurile secrete

"Nici acum nu-mi dau seama cum am putut sa operez nonstop timp de trei zile" Prof. univ. dr. Nicolae (Nae) Constantinescu este membru al Academiei de Medicina si al Academiei Oamenilor de Stiinta. Medic chirug la Spitalul Coltea, dr. Constantinescu a fost de garda in ziua de 21 decembrie 1989, cand au izbucnit luptele de strada la Bucuresti. In decembrie 1989 a operat 22 de raniti prin impuscare. In primele luni ale anului 1990 a facut demersuri, alaturi de alti medici cunoscuti, pentru ajutorarea celor grav raniti in decembrie 1989, pentru trimiterea acestora la tratament in strainatate si a sesizat Parchetul General, cerand declansarea unei anchete oficiale pentru aflarea adevarului despre cele intamplate in revolutie.

Persoane omorate in interiorul spitalului

- Spitalul Coltea era situat la doar cativa zeci de metri de locul in care la revolutie au cazuti secerati de gloante zeci de oameni. Cate cazuri de persoane ranite au fost inregistrate la Spitalul Coltea?
- In perioada 21-27 decembrie 1989 eu am operat 22 de oameni. La Coltea in acele zile au fost inregistrati in total 90 de pacienti raniti. Din cei 22 de oameni pe care eu i-am operat, doi erau studenti, restul muncitori. Asta arata clar ca tocmai acei oameni pe care el credea ca se poate baza s-au ridicat impotriva regimului comunist.
- Cine ii aducea pe raniti la camera de garda a spitalului? Erau transportati de civili, veneau singuri, erau adusi cu ambulanta sau masinile armatei?
- Toti ranitii au venit singuri, pe propriile picioare, sau erau adusi de colegi, de oamenii de la demonstratie. Militia, armata sau securistii nu ne-au adus nici un ranit prin impuscare sau alt fel de victima. Nu cunosc unde ii transportau acestia daca ii preluau din Piata Universitatii. De salvare, vreo masina de ambulanta nici nu a fost vorba. Am operat continuu intre data de joi, 21 decembrie, si duminica, 24 decembrie 1989. Nu-mi dau seama nici acum cum am reusit acest lucru, nu credeam ca pot rezista atat fara odihna. Ranitii veneau in sala de operatie unul dupa altul. Pe data de 24 decembrie 1989, pazit de studenti, am reusit sa dorm. Am dormit 36 de ore. Dupa cate o operatie mai ieseam din sala... Tin si acum minte ca in noaptea de 21-22 decembrie am iesit si priveam pe fereastra. La cinematograful "Luceafarul" erau geamurile sparte si niste militieni proiectau lumina unor reflectoare spre interior ca sa vada daca mai e cineva inauntru.
Ca sa nu ne vada cei din fortele de ordine, ne-am culcat pe burta. Se tragea in cei care scoteau capul pe fereastra. Fata fochistului de la noi de la spital, de 18-19 ani, privea pe geam la trasoarele trase de armata. A primit un glont drept in frunte... fata era in interiorul spitalului, doar privea pe fereastra.

"Nu mai tratasem plagi impuscate"

- Pana la revolutie, in decembrie 1989, ati mai tratat plagi impuscate, ati mai operat astfel de cazuri?
- Nu, niciodata. Am invatat chirurgia de razboi incepand de joi, 21 decembrie 1989. Nu mai tratasem niciodataplagi impuscate, stiam insa principiile teoretice si le-am aplicat. La una din operatii au cerut sa asiste si doi medici de la organizatia internationala "Medici fara Frontiere". Nu am avut nimic impotriva, i-am invitat in sala de operatii. Aveam un caz al unui ploiestean care fusese impuscat in fesa. Am operat, i-am desfacut rana, i-am scos tesuturile arse si necrozate (la ranile provocate de glont pericolul este foarte mare pentru ca sunt antrenate mizerii de tot felul si daca nu se curata cum trebuie apar cangrene gazoase din cauza microbilor ce se dezvolta in lipsa oxigenului) si am lasat rana deschisa. Medicii francezi m-au felicitat si m-au intrebat unde am invatat sa aplic principiile chirurgiei moderne.
- Ce s-a intamplat cu cartusele extrase chirurgical din ranile pacientilor? Erau niste probe care ar fi putut lamuri anumite aspecte...
- Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred. Acest Chircoias a fost judecat si condamnat mai tarziu intr-un proces la Timisoara in legatura cu revolutia.
Chircoias, care sustinea sus si tare ca ar conduce nu stiu ce sectie criminalistica din Directia Securitatii Statului, a cerut gloantele extrase. Acestea, vreo 40 la numar, i-au fost date de un medic care era secretar de partid la IMF. Tin minte ca erau gloante de diverse forme, de diferite dimensiuni.

Procurori timorati

- Ati sesizat Parchetul Militar? Ati cerut sa se faca o ancheta in legatura cu cei impuscati la revolutie?
- Bineinteles, am anuntat Parchetul, am cerut o ancheta. De exemplu, cand le-am aratat apartamentul de unde s-a tras la revolutie, de la etajul 4, de la cinematograful "Luceafarul", procurorii mi-au zis ca au facut verificarile si au depistat ca acolo era o locuinta conspirativa a Securitatii si atat. In anul 1992 am semnat alaturi de alti medici, profesori universitari, chirurgi de renume, un memoriu pe care l-am adresat Parchetului General si prin care am solicitat sa se faca o ancheta cu privire la ranitii si mortii prin impuscare. Neprimind nici un raspuns, dupa sase luni m-am dus la Parchet sa intreb ce se intampla. Mi s-a raspuns ca se lucreaza, mi-au aratat doua-trei avize puse pe colturile cererii si atat. Unul dintre procurori m-a luat cu el pe un coridor si mi-a spus ca "are copil, are nevasta, e foarte complicat...". Ma intreba pe mine ce sa mai faca... Am izbucnit, le-am spus ca nu sunt un om care sa fie, asa, aburit cu una, cu doua. Le-am aratat radiografiile celor impuscati, le-am aratat gloante in ficat. Radiografiile existau, nu erau inventiile mele, nu mi se nazarise asa, dintr-o data sa cer ancheta! Le-am spus ca niste oameni doresc sa afle adevarul si ca cei care au semnat memoriul catre Parchet nu sunt niste persoane oarecare, ci medici cu experienta, somitati in materie. Degeaba am solicitat expertize balistice sau alte cercetari, degeaba am prezentat acte, documente, radiografii, lucrari. Nu se dorea sa se faca o ancheta serioasa.

Au confiscat gloantele, dar au ramas radiografiile celor impuscati

Salvarile nu erau pentru raniti .Incepand cu 21 decembrie 1989, din jurul orei 12 (imediat dupa terminarea mitingului din Piata Palatului) pana la data de 28 decembrie 1989 la Spitalul "Coltea" au fost inregistrati 90 de raniti, majoritatea cu rani grave prin impuscare. Manifestantii impuscati la baricada formata la Universitate in dupa-amiaza si seara zilei de 21 decembrie 1989 au ajuns la spital pe propriile picioare sau adusi pe brate de prieteni si colegi. De teama sa nu fie arestati sau omorati, unii impuscati, cu rani mai usoare, au preferat sa nu se duca in acea seara la spital, prezentandu-se la camera de garda abia in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.
Medicii de la Spitalul "Coltea", aflat la cativa zeci de metri de locul manifestatiei, au afirmat ca nu stiu de vreo salvare sau echipa a Armatei, Securitatii sau Militiei care sa fi adus victimele impuscate din ziua de 21 decembrie 1989. Cele cateva autosalvari chemate de seful Militiei Capitalei la baricada, in partea dinspre Romana, au transportat militarii raniti (probabil la Spitalul Militar), iar manifestantii impuscati si "recuperati" de fortele de ordine nu au primit nici un fel de prim-ajutor, fiind lasati sa moara si dusi dupa mai multe ore direct la Institutul Medico-Legal.
Chirurgii s-au confruntat pentru prima oara in cariera cu situatia de a trata plagi impuscate, provocate de arme de razboi. Dat fiind numarul foarte mare de raniti, timp de mai multe zile, in blocurile operatorii ale Spitalului "Coltea" activitatea a fost continua.

Primul impuscat, imediat dupa mitingul lui Ceausescu

21 decembrie 1989, ora 12.50. La camera de garda a Spitalului Coltea s-a prezentat Elena Anghel cu "traumatism membru superior drept si luxatie cot drept". La ora 13.30, Lucica Dumitrica este diagnosticata cu "luxatie fractura a articulatiei radiocarpiene stangi". Cele doua femei fusesera calcate in picioare de ceilalti manifestanti panicati la finalul adunarii populare din Piata Palatului, convocata de Nicolae Ceausescu.
La ora 13.45 a fost inregistrata prima victima prin impuscare. Marcel Roma, un profesor din zona Banatului, sosit la Bucuresti pentru a povesti ce se intamplase la Timisoara, a fost impuscat de colonelul de militie Gheorghe Rodeanu, in zona hotelului "Negoiu", situat foarte aproape de sediul CC-PCR.
Dupa ora 17, spitalul este asaltat de raniti grav, unii prin impuscare, altii loviti de transportoarele blindate ale armatei. La ora 17.45 Maria Feyes s-a prezentat la camera de garda cu o plaga taiata, iar la ora 17.47 Sorin Mihalcea a fost inregistrat cu o plaga impuscata in coapsa stanga. Spre orele serii sunt adusi la spital din ce in ce mai multi raniti prin impuscare, cu rani extrem de grave. Tabelele cu ranitii internati sunt o "radiografie" a derularii evenimentelor.
A doua zi, 22 decembrie 1989, situatia s-a inrautatit, numarul victimelor inzecindu-se. Ranitii erau adusi de aceasta data la spital din toate zonele Bucurestiului unde se desfasurau lupte. Unii fusesera impuscati pe strada, altii pur si simplu fusesera loviti de gloante ratacite in locuintele unde domiciliau.

A fost trimis sa traga in manifestanti

Cornel Tripon, plutonier de militie, a fost adus la Spitalul Coltea in ziua de 22 decembrie 1989, ora 22. Avea o plaga impuscata transfixianta, regiunea axilara stanga. Nu era ceva foarte grav, s-a rezolvat usor prin operatie. Oamenii de la camera de garda au declarat ulterior, in prezenta unor medici si a altor martori, ca militianul ranit ar fi povestit, in timp ce era transportat pe targa, despre cum a ajuns sa fie impuscat.
In fata celui care a alcatuit foaia de observatie Cornel Tripon a declarat ca nu ar fi vrut sa traga in lume si de aceea l-a impuscat chiar comandantul, superiorul sau. Un medic care atunci lucra la Spitalul Coltea si acum lucreaza la spitalul Ministerului de Interne i-a spus lui Tripon sa nu mai declare ca a fost impuscat de superior si nici sa nu mai povesteasca incidentul pentru ca s-ar putea sa aiba probleme. Cornel Tripon si-a schimbat ulterior declaratia, spunand ca a fost ranit intr-un schimb de focuri in luptele de strada desfasurate in centrul orasului.
Dupa revolutie Cornel Tripon a ajuns sef de post undeva in judetul Alba.
La internarea in spital, militianul Cornel Tripon a prezentat un buletin pe care avea trecuta ca adresa de domiciliu str. Academiei 24. Aceeasi adresa de domiciliu (fictiv) era trecuta in buletinul mai multor ofiteri de la UM 0666. Militianul ranit a fost ridicat chiar a doua zi din spital si transportat, se pare, la o unitate spitaliceasca a Ministerului de Interne. Cu toate ca cei care l-au luat pe Tripon din spital au cerut toate documentele intocmite cu ocazia internarii, unii medici si-au notat incidentul si au alcatuit tabele separate cu ranitii astfel ca incidentul a ramas inregistrat.

Tov. Bela striga ca arde casa .In perioada 22-30 decembrie 1989, la Sibiu au fost distruse nu mai putin de 62 de imobile. Acestea au fost distruse in mod nejustificat de catre tragatorii militari din Garnizoana Sibiu, subordonati comandantului garnizoanei, col. Aurel Dragomir.
In toate imobilele in care s-a tras, in urma verificarilor facute de militari nu s-au gasit teroristi sau urme care sa demonstreze existenta acestora in imobilele respective sau ca s-au desfasurat in acele locuinte activitati cu caracter terorist. Un astfel de caz este cel al imobilului proprietate personala a lui Dumitru Surd, din str. Miraslau nr. 10, care a fost tinta militarilor de la UM 01606. Proprietarul isi aminteste: "La data de 23 decembrie 1989, la ora 12, am auzit tipete, galagie mare si impuscaturi. Cineva striga: "Surdule!.. Surdule!". Am deschis usa si m-am trezit cu vecinul de la nr. 8, tov. Bela Turoti, strigand ca arde casa. Afara in curte baietii vecinului incercau sa stinga focul, pompierii nu s-au putut anunta, telefoanele nu functionau, mobila si lucrurile din casa au fost aruncate pe fereastra, erau impuscaturi peste tot, armata tragea cu tunurile, casa era in flacari, elicopterele din aer trageau cu mitralierele. Eu ma bucur ca am scapat cu viata".

Impuscat din spate .La data de 21 decembrie 1989, in Piata Republicii din Sibiu, militarii de la UM 01512 (comandata de col. Aurel Dragomir) au deschis focul. Au fost inregistrate 5 victime. Ioan Mititel a fost impuscat mortal. Dupa cum a rezultat din raportul medico-legal, moartea acestuia a fost violenta si s-a datorat unei hemoragii interne si externe consecutive unei plagi impuscate transfixiante prin hemitoracele stang. Leziunile "au fost urmarea unei impuscaturi cu glont dinainte-inapoi si usor de la stanga la dreapta victimei".
Din declaratiile martorilor a reiesit ca Ioan Mititel a fost impuscat din spate. Din istoricul trecut in actul medico-legal a rezultat ca trupul victimei a fost adus la serviciul de urgenta al Spitalului Judetean Sibiu, prezentand o plaga impuscata transfixianta. La sosire, s-a constatat decesul. Examenul preliminar a aratat ca imbracamintea victimei era puternic imbibata cu sange in spate, fara factori suplimentari la nivelul hainelor si tegumentelor. Cu toate dovezile medico-legale si in ciuda declaratiilor martorilor, militarii au incercat sa induca in eroare procurorii spunand ca victima a fost ucisa de "niste civili" care se aflau in zona, nicidecum de cadre ale armatei.

Oameni scosi din spitale si aruncati intr-un bazin .Peste 50 de procurori militari au fost implicati in anchetele derulate la Sibiu, dupa 1990, in legatura cu mortii si ranitii, distrugerea unor importante obiective si arestarea de catre cadrele armatei a circa 6 sute de asa-zisi teroristi. "Teroristii" au fost retinuti in cea mai mare parte la UM 01512 Sibiu pe diferite termene, de la cateva zile la cateva saptamani si luni. Acest lucru a facut obiectul cercetarii organelor de procuratura care in toate cazurile au pronuntat solutii definitive in sensul ca niciunul din cei retinuti nu a desfasurat actiuni cu caracter terorist.

Ofiterii de la armata au justificat la acea vreme arestarile, in parte, in baza alarmei de lupta "Radu cel Frumos" care constituie ultima alarma ce se da in cazul unui conflict armat. Pe toata perioada, toti cei lipsiti de libertate in mod ilegal au fost supusi la tratamente neomenoase.
Cele petrecute sunt cu atat mai greu de inteles mai ales daca tinem seama de faptul ca, incepand cu data de 22 decembrie 1989, ora 12, Securitatea si Militia din Sibiu fusesera decapitate prin arestarea comandantilor celor doua institutii. Raspandirea unor zvonuri privind "securistii-teroristii" a condus la haituirea a sute de oameni, maltratari si omoruri. Retinerea civililor si a unor cadre de la Securitate si Militie s-a facut la gramada, uneori ajungandu-se la situatii incredibile in care bolnavii de pe patul de spital, unii cu suferinte grave, altii proaspat operati erau ridicati de armata, batuti si aruncati in bazinul de inot de la o unitate militara, fara a li se asigura niciun fel de ingrijire sau asistenta medicala.

Tomberonul si studentul nedumerit

Radu Serban Dinu a fost retinut impreuna cu Iosif Szakacs in dimineata zilei de 24 decembrie 1989 de un ofiter de la UM 01512 Sibiu si doi militari din subordinea col. Aurel Dragomir. Au fost dusi la sala de sport UM 01512. Motivul retinerii? Atat Serban Dinu, cat si prietenul acestuia "indraznisera" sa iasa din bloc pentru a duce gunoiul la tomberonul din apropierea blocului nr. 2 de pe str. Moscovei. Serban Dinu era pe atunci student si nu intelegea de ce este retinut cu toate ca s-a legitimat si la perchezitia ce i s-a facut nu a avut asupra sa lucruri care sa atraga suspiciuni ca ar fi terorist. Colegul sau, Iosif Szakacs, era de profesie mecanic auto si student la seral, la TCM. Cei doi au fost arestati si dusi sub amenintarea armei la UM 01512 pentru ca au dus gunoiul casnic la tomberon.
Un alt mare ghinionist a fost Nicolae Crisca. La data de 25 decembrie 1989, Crisca, de profesie conducator auto, a mers la o tutungerie din Piata Republicii sa cumpere un pachet de tigari. A fost retinut si dus la UM 01512 pentru simplul motiv ca nu a fost crezut cand a spus unui grup de tineri ca directorul sau este la birou. A fost retinut ilegal "la bazin" pana in luna febrarie 1990.
Nicolae Grecu, electrician auto, avand acasa 7 copii a fost retinut la data de 23 decembrie 1989, in timp ce se deplasa pe str. Gheorghe Gheorghiu-Dej. Fara explicatii, pur si simplu, a fost obligat sa mearga la UM 01512. A fost bagat "la bazin" pana la data de 25 decembrie 1989.

Batrana cu spray-ul
a fost pusa sub paza militara

Constantin Carneci, fost ofiter de securitate la Sibiu, a fost oprit pe strada in ziua de 22 decembrie 1989, in jurul orei 16 si dus la UM 01512. A fost perchezitionat si i s-au retinut urmatoarele bunuri (corpuri suspecte?!): un palton gri, un veston pentru barbati, palarie de culoare gri marimea 57, un fular, un ceas electronic marca "Anker", o camasa, o cravata, doua stilouri chinezesti, o pereche de manusi si mai multe pixuri. Constantin Carneci a declarat in fata anchetatorilor ca, dupa ce a fost dezbracat si a ramas in pantaloni si maieu, a fost inchis "la bazin" timp de mai multe zile. Lucrurile confiscate nu i-au mai fost restituite niciodata.
Anelise Bonfert era pensionara si avea 62 ani. La data de 26 decembrie 1989, femeia s-a deplasat la unitatea CEC din Piata Revolutiei unde intentiona sa depuna, pentru "cauza revolutiei" o suma de bani in contul "Libertatea 89". Cu aceasta ocazie, cativa militari au observat ca batrana avea un spray in buzunarul hainei. Au retinut-o imediat ca suspecta si au condus-o sub paza militara la sediul UM 01512 Sibiu, unde a stat in mod ilegal si in conditii improprii de viata, pana la data de 28 decembrie 1989.
La data de 28 decembrie 1989, dactilografa Valeria Stanciu a fost chemata la UM 01512 pentru a preda legitimatia de serviciu, ocazie cu care a fost retinuta. Pe durata retinerii, Valeria Stanciu a fost cercetata de ofiterii de la UM 01512 pe motiv ca ar fi dactilografiat materiale referitoare la demonstranti.

Ranitii-impuscati
au fost arestati si lasati sa moara

Col. Aurel Dragomir si cpt. Francisc Toba, insotiti de militari inarmati, au ridicat din sectiile spitalelor, incepand cu data de 23 decembrie 1989, mai multe persoane ranite prin impuscare, unele in stare foarte grava si pe care le-au transportat la UM 01512, in ciuda protestelor cadrelor medicale. Numeroase persoane ranite au fost retinute la UM 01512, unele aruncate de-a valma in cuva unui bazin de inot.
Silviu Chiran a fost internat la data de 22 decembrie 1989, ora 17,20, cu diagnosticul de "plaga impuscata transfixianta scrot paratesticulara dreapta; plaga fesiera impuscata cu schije restante; plaga transfixianta in treimea superioara a coapsei stangi". Suferise operatii chirurgicale, avea instalate sonda uretrala si tuburi de dren, avea bandaje etc. La data de 23 decembrie 1989, ora 19,15,
pacientul a fost ridicat din Spitalul Judetean Sibiu de col. Aurel Dragomir si predat la UM 01512, dezbracat. A fost abandonat intr-o sala de sport a unitatii, fara hrana, cu apa insuficienta, in frig si mizerie, lipsit de orice forma de ingrijire si fara asistenta medicala. La data de 25 decembrie 1989, Silviu Chiran a decedat.
Din raportul de expertiza medico-legala a rezultat ca victima ar fi avut sanse de supravietuire daca nu ar fi fost abandonata in incinta UM 01512 Sibiu, fara asistenta medicala, fapt care pe de-o parte a intrerupt terapia si posibilitatile de diagnostic, pe de alta parte a favorizat evolutia rapida a procesului infectios. Culmea, Silviu Chiran fusese impuscat, in mod nejustificat, in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 chiar de militarii de la UM 01512 Sibiu, aflati sub comanda col. Aurel Dragomir.

"Fiul unitatii" avea garda personala

In legatura cu retinerea sa la UM 01512, martorul Danut Muresan a povestit anchetatorilor tratamentele la care erau supusi cei considerati pe nedrept "teroristi". Despre lt. col. Aurel Dragomir relatarile sunt absolut halucinante, descrierile vizand mai degraba un personaj scapat de la balamuc: "La un moment dat a aparut in sala de sport, lt. col. Dragomir care era echipat ca de razboi, cu casca pe cap, inconjurat de o garda personala si care s-a adresat celor din sala: "Sunt fiul acestei unitati si am ordin sa rad Sibiul de pe fata pamantului pana la nimicirea tuturor teroristilor"".
Sute de oameni erau inghesuiti, intr-o mizerie de nedescris in sala de sport a UM 01512. "Am fost tinuti in pozitia in genunchi din seara de 22 decembrie 1989, pana a doua zi, cand celor care aveam mainile legate la ceafa, ca o favoare, ni s-au legat mainile la spate. Din acea zi, ni s-a permis sa ne strangem unul langa altul, spre a ne mai putea incalzi. De asemenea, ni s-a dat voie sa stam in sezut. Cred ca a doua zi a fost adus pe o foaie de cort sau patura, un barbat, care a fost pur si simplu aruncat langa noi si am crezut ca este mort. Un coleg, Nicu Silvestru, a vrut sa-l acopere pe cel adus cu haina sa, dar a fost impiedicat de un ofiter care l-a lovit violent cu piciorul in zona fetei si a pieptului. Cand trebuia sa ne facem necesitatile, ni se impunea sa mergem in genunchi pana la WC. Acolo era o mizerie inimaginabila. Dupa ce ajungeam la WC, eram luati la bataie. Imi amintesc o scena, cand niste ofiteri MApN au adus franzele pe care le-au rupt in bucati si le-au aruncat pur si simplu, in mijlocul militarilor in termen de la jandarmi. Acestia nu aveau mainile legate cum le aveam noi si ne dadeau, pe furis, cate o bucatica de paine", a declarat Danut Muresan.

Intervine formatiunea "Scutul" .Chiar in dimineata zilei de 21 decembrie 1989, in jurul orei 6,30, un grup de aproximativ 30 de persoane de la fosta Intreprindere "Balanta" din Sibiu, condus de Ion Oana, dupa ce l-au molestat pe directorul care incerca sa-i opreasca, au iesit in strada si s-au indreptat spre centrul orasului. Pe drum li s-au alaturat si alti demonstranti, inclusiv cativa muncitori de la Intreprinderea "Mecanica", astfel ca in momentul cand au ajuns in piata, numarul lor se dublase. Se scandau lozinci care vizau imbunatatirea conditiilor de trai. Grupul a fost imprastiat de fortele de ordine din cadrul Inspectoratului Ministerului de Interne. Cateva persoane au fost retinute pentru cercetari. Peste putin timp, manifestantii al caror numar crestea, s-au regrupat in centrul Sibiului, la hotelul "Bulevard" si in Piata Republicii (astazi Piata Revolutiei). S-a continuat cu scandarea de lozinci impotriva regimului. Au fost sparte geamurile catorva librarii de unde au fost scoase si incendiate cartile lui Nicolae Ceausescu.
Informat despre evenimente, Nicu Ceausescu, primul-secretar al judetului Sibiu, s-a deplasat personal la Inspectoratul Ministerului de Interne si a ordonat trimiterea in Piata Republicii a formatiunii "Scutul", grupa speciala a Militiei pentru restabilirea ordinii. Astfel, cpt. Nicolae Voicu, loctiitorul Militiei Municipale a trimis la fata locului un autoturism "Aro" cu sase membri din formatiunea "Scutul", insa acestia au fost primiti cu ostilitate de manifestanti. Autoturismul "Aro" a fost rasturnat si incendiat de protestatarii furiosi. Pentru identificarea autorilor acestei actiuni, lucratorii de la Militie au retinut si au dus la sediu un numar de 20 de persoane. Dupa verificarea retinutilor si solicitarea de informatii de la Securitate despre eventualii organizatori ai manifestatiei, neexistand niciun fel de probe concludente, persoanele respective au fost eliberate in aceeasi zi, la ora 12. S-a facut imediat un raport catre Nicu Ceausescu. In acele momente, lt. col. Aurel Dragomir, aflat in preajma primului-secretar i-a cerut acestuia acordul pentru a restabili ordinea, justificand ca, "astia de la militie nu sunt buni de nimic". In aceste conditii, Nicu Ceausescu, in calitate de prim-secretar al Comitetului Judetean PCR si-a dat acordul si cu aprobarea generalilor Vasile Milea si Ion Hortopan, din ordinul Garnizoanei Sibiu, lt. col. Aurel Dragomir, a ordonat la data de 21 decembrie 1989, scoaterea militarilor din subordine in municipiul Sibiu pentru confruntarea cu manifestantii. Fortele armatei au fost secondate de pompieri si soldati ai batalionului de Securitate Sibiu. Aceste efective insumau un numar de 135 ofiteri, 5 maistrii militari, 15 subofiteri, 1.950 elevi si militari in termen, 20 transportoare blindate, 22 autocamioane si 10 autoturisme. Toti militarii au fost inarmati si aveau munitie de razboi. In dispozitivul din oras au mai fost trimise doua autospeciale de pompieri cu echipajele complete, aflate sub comanda lt. col. Sergiu Dragan, comandantul grupului de pompieri, precum si doua camioane cu militari de la batalionul de Securitate-Militie Sibiu, sub comanda mr. Laurentiu Catana, comandantul batalionului. La scurt timp dupa incendierea autoturismului "Aro" de la formatiunea "Scutul", lucratorii de la MI si trupele de Securitate au fost retrasi in cazarmi, in dispozitive, ramanand doar militari de la MApN.

S-au folosit grenade antitanc .Din documentele intocmite la UM 01512 a rezultat ca pana la data de 28 decembrie 1989 s-au tras 67.320 cartuse de 7,62 mm - glont scurt obisnuit, 44.800 cartuse de 7,62 mm pistol, 4.400 cartuse de 7,62 mm - glont lung obisnuit, 13.200 cartuse de 7,62 mm - manevra si 2.648 cartuse de 7,62 mm - glont scurt incendiar.
Toata aceasta munitie a fost trasa impotriva unor "teroristi" imaginari. Consecintele au fost grave: distrugerea catorva zeci de imobile si pierderea de vieti omenesti.
De la UM 01512 s-a tras, practic, cu toate tipurile de armament, respectiv cu tancuri, mitraliere de TAB (transportoare amfibii blindate) si cu aruncatoare de grenade antitanc AG 7, cu scopul vadit de a distruge sediul Inspectoratului MI Sibiu de pe strada Revolutiei si de a omori persoanele aflate in cladire, fapt ce a dus la distrugerea cladirii sus-amintite si a bunurilor din aceasta, precum si la uciderea si ranirea mai multor persoane. Focul a fost deschis nejustificat, negasindu-se nicaieri nici picior de terorist si nici urme ale activitatilor vreunei grupari teroriste.