ISTORIE=ANGLIA

 George si fratele sau mai mic Frederick au copilarie pe teritoriul germanic. În 1682 el se casatoreste cu verisoara primara Sophia Dorothea, fapt considerat un „mariaj de stat”. Cuplul princiar a dus o viata libera, în sensul ca George avea o amanta, pe Melusina, iar Sophia avea un amant pe nume Philip Christoph, conte suedez. Când s-a aflat, nevasta a fost pedepsita pentru adulter prin anularea casatoriei, interzicerea legaturilor cu copiii si restrictii de deplasare.

 Încoronarea lui George I ca rege al Marii Britanii si Irlandei s-a desfasurat la 20 octombrie 1714, pe când avea 54 de ani. El a domnit pâna la 11 iunie 1727. Având în vedere ca regele nu cunostea limba engleza si, în afara de germana, mai vorbea doar franceza, a fost nevoie de înfiintarea unui Consiuliu al Cabinetului, condus de Sir Robert Walpole. Altfel, spus, regele George I a mai adus o noutate în conducerea statului, si anume înfiintarea unui post de prim-ministru (în persoana lui Sir Walpole). Regele a fost mai activ în ceea ce priveste politica externa. Astfel, în 1717, el a luat o decizie importanta prin formarea Triplei Aliante (cu Franta si Provinciile Unite ale Olandei), îndreptata împotriva Spaniei, mare putere maritima. La fel de importanta a fost si cooptarea Sfântului Imperiu Roman la Tripla Alianta, în lupta pentru succesiunea la tron in Spania si sustinerea lui Ludovic al
XIV-lea drept rege al Spaniei.

 Pe plan intern, George I a avut unele probleme cu „ministri” din Cabinet, însa tensiunile au disparut o data cu moartea sa, în 1727.

PAUL IOAN

 Cu Ordinul Jartierei sunt onorati suverani ai Commonwealth-ului, dar numarul total de membri este limitat la 24. Intotdeauna, noii membri sunt anuntati la 23 aprilie. Emblema ordinului este o brosa in forma de jartiera, pe marginea careia este inscris motto-ul sau deviza: „Honi soit qui mal y pense” (in franceza veche, cu traducerea libera: „Rusine celui ce gandeste de rau despre aceasta”... Initierea acestui ordin cavaleresc are drept sursa doua legende. Cea mai romantica si mai acceptata de public este cea in care este implicata contesa de Salisbury. Regele Edward al III-lea s-ar fi indragostit nebuneste de ea, dupa ce printr-o interventie armata ar fi salvat-o de la moarte. Contesa se afla in Castelul Wark asediat de trupe scotiene. Era anul 1431. Ulterior, la un mare bal la Londra, jartiera contesei ar fi cazut, iar regele a ridicat-o si i-a dat-o inapoi, spunand cuvintele care au devenit ulterior deviza ordinului. O alta legenda spune ca regele Edward al III-lea ar fi inventat acest detaliu al armurii cavaleresti pe vremea cand pretindea tronul Frantei. El s-ar fi inspirat dupa un element al tinutei regelui Richard I, purtat in timpul cruciadelor.

 Curand dupa infiintarea Ordinului Jartierei, sub influenta femeilor din anturajul regal, a fost promovat si titlul de „Lady of the Garter” (Doamna a Ordinului Jartierei), fara obligatia ca sotii lor sa devina automat membri. Unii suverani au respectat regula, altii nu. Astfel, prima „Lady” a fost Margaret Beaufort, mama lui Henry al VII-lea. Din anul 1987, conform dispozitiei reginei Elizabeth II, pot deveni membre si sotiile membrilor ordinului.

 O alta abatere de la regula fusese introdusa de regele George al III-lea, prin care din ordin puteau face parte si „membrii supranumerar”. Un exemplu special este imparatul Akihito al Japoniei, unicul membru necrestin si care are titlul de „Stranger Knight”. Ceremoniile de acceptare a noilor membri se desfasoara la Capela Sf. Gheorghe a Palatului Windsor.

PAUL IOAN

 Henric urmeaza Colegiul regal Oxford si apoi urmeaza o cariera militara. Se remarca prin calitatile de strateg si comandant si ajunge repede sa fie la cârma unei importante parti a armatei englezilor. Într-o batalie cu o armata de rebeli galezi, el este ranit grav dar medicul regal reuseste sa evite infectia doar cu... miere. Ramâne însa cu o cicatrice permanenta pe fata.

 Momentul dramatic prin care a trecut l-a facut si mai decis sa se dedice conducerii armatei. De fapt, având în vedere starea precara de sanatate a tatalui sau, Henric a preluat sefia armatei Angliei de timpuriu... Succede tatalui sau la tron, dupa moartea acestuia în 1413. În pofida tineretii sale, regele a dus o politica pacifista si a trecut cu vederea conflictele de la Curtea regala în care fusese angajata familia sa. Pe plan extern, Henric era preocupat de situatia politica din Franta, unde regele Carol al VI-lea (suspect de o boala mentala) nu era capabil sa conduca si sa stabilizeze tara. În aceste conditii, Anglia se vedea îndreptatita sa spere la ocuparea tronului în Franta. Prin urmare, începe o campanie a englezilor împotriva francezilor. Dupa mai multe victorii, Henric al V-lea este numit succesor la tronul francez si în consecinta se casatoreste cu Catherine de Valois, fiica regelui (în 1420).

 Dupa abia doi ani de la casatorie, regele Angliei moare într-un castel din apropierea Parisului, probabil de dizenterie. Îl succede fiul sau minor, Henric al VI-lea.

PAUL IOAN

Cronicile spun ca era un adolescent vanjos si cu temperament vulcanic, purtand parul roscat tuns scurt. Cand l-a intalnit prima oara, Eleonora de Aquitania (sotia regelui Frantei Ludovic al VII-lea cel Tanar, in timpul caruia a inceput constructia catedralei Notre-Dame din Paris) s-a indragostit de el si l-a dorit ca barbat. Ea s-a casatorit cu Henry in 1152, dupa divortul de Ludovic al VII-lea, pe cand el avea 19 ani si ea 27 de ani. Acest mariaj a fost unul exceptional din punct de vedere strategic si geo-politic, intrucat Henry primea ca zestre a sotiei uriasul ducat al Aquitaniei si suzeranitate peste Auverne si Toulouse. Astfel, regele Angliei (incoronat in 1154) devenea mai puternic in Franta decat insusi regele Frantei. Printre urmasii acestui cuplu au fost Richard I al Angliei (zis „Inima de leu”) si John al Angliei (care i-a succedat lui Richard).

 Cu o clasa politica slabita de luptele pentru tron si cu mai mult din jumatate din teritoriul Regatului Frantei in stapanire, Henric al II-lea a fost obligat sa duca o politica de intarire a statului prin reforme juridice si militare de mare importanta si pentru viitorul Angliei. Prin taxele militare si juridice impuse in relatiile cu nobilimea si militarii de cariera, Henric al II-lea a adus Coroanei venituri colosale si istoricii il considera ca fiind unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai Plantagenetilor.

 In timpul lui Henric al II-lea s-a produs si faimosul asasinat al episcopului de Canterburry, Thomas Becket, ucis in 1170. Regele voise sa subjuge Biserica. Henric al II-lea a murit la 56 de ani, in 1189, suferind de o forma grava de ulcer.

PAUL IOAN

 Nascut in timpul domniei reginei Victoria, la 23 iunie 1894, pe cand tatal sau era doar duce de York, a fost un copil studios si cu simtul umorului. A invatat sa vorbeasca fluent germana si franceza si a urmat cursurile Colegiului naval regal. Cand tatal sau a acces la tron, la 6 mai 1910, el a devenit „automat” duce de Cornwall. Dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial, Edward a vrut sa se inroleze in liniile de lupta directa, dar Parlamentul i-a permis sa fie doar soldat in regimentul de garda. Cu toate acestea, el a fost pe front si chiar a primit „Crucea militara”, in 1916. Ulterior si-a luat licenta de pilot.

 Incepand cu anul 1920, viata sentimental-amoroasa a lui Edward a inceput sa-l ingrijoreze pe tatal sau si pe prim-ministrul Baldwin. Legaturile cu femei maritate iritau Curtea regala. In 1930, una dintre prietenele lui i-a prezentat-o pe americanca Wallis Simpson, divortata de primul sau sot in 1927. Ea s-a recasatorit cu un om de afaceri, dar legatura cu Edward a continuat. Ajuns pe tron la 20 ianuarie 1936, Edward al VIII-lea a provocat discutii in cercurile politice. Cei doi indragostiti au facut in vara lui 1936 o croaziera pe Marea Mediterana, devenind clar ca regele voia sa se casatoreasca cu Wallis.

 La 16 noiembrie 1936, Edward al VIII-lea l-a anuntat pe prim-ministrul Stanley Baldwin ca vrea sa se insoare cu Wallis Simpson dupa ce aceasta va divorta. I s-a raspuns ca este intolerabil ca Wallis sa devina regina si nici nu i s-ar acorda vreun alt titlu nobiliar.

 In aceste conditii, la 10 decembrie a semnat abdicarea, care a devenit efectiva la 11 decembrie 1936. Succesorul sau, George al VI-lea (frate) i-a acordat titlul de duce de Windsor. A murit la Paris in 1972, cu o luna inainte de a implini
78 de ani.