Decembrie '89

Rezumarea primului mesaj :

https://racoltapetru6.wordpress.com/2013/01/14/dezvaluiri-socante-depre-1989/

Grupurile care au agitat mulţimea împotriva lui Nicolae Ceauşescu au fost pregătite din timp

Exilati de bitele minerilor

"Minerii" de la mineriade nu au fost mineri Autor: Marius Micle
http://parerea.com/articol.php?id=376

Istoria unei executii
http://www.jurnalul.ro/articol_10071/istoria_unei_executii.html

TENSIUNE MAXIMA*
http://www.presamil.ro/OM/2004/50-51/pag%2024.htm

"Nu vom afla niciodata tot adevarul despre Revolutia din Decembrie
1989"
Sustine prof.univ.dr.Ioan Scurtu, director stiintific al
Institutului Roman al Revolutiei din Decembrie 1989


- Domnule profesor, despre actul de la 23 august 1944 s-a spus ca a
fost o lovitura de stat, apoi s-a vorbit despre insurectia armata
anti-fascista si anti-imperialista, iar generatiile mai noi au
invatat despre revolutia de eliberare nationala si sociala
antifascista si antiimperialista. Sunteti unul dintre apreciatii
istorici ai momentului si dialogam intr-un moment in care au trecut
acei cincizeci de ani dupa care se spune ca intervine necesara
detasare care permite o evaluare obiectiva a evenimentelor istorice.
Din punctul dv de vedere, ce ar trebui sa se scrie in cartile de
istorie despre 23 august 1944 ?
- Eu apreciez ca a fost o lovitura de stat si, pe scurt, argumentele
ar fi urmatoarele. Nu putem vorbi despre o revolutie, fiindca sunt
documente care atesta ca nu a fost vorba despre o miscare de masa.
Mai mult decat atat, Regele Mihai I, in virtutea prerogativelor sale,
a decretat demiterea si arestarea maresalului Antonescu care era sef
al statului si presedinte al Consilului de Ministri, numindu-l, in
locul acestuia, pe generalul Constantin Sanatescu, dar nu ca un prim-
ministru cu drepturi depline. Apoi, nu putem sa nu ne referim la ceea
ce s-a intamplat dupa 23 august 1944 si pana la 30 august 1944, cand
a aparut decretul de repunere in vigoare a Constitutiei din 1923. De
fapt, prin "Proclamatia catre tara", pe care regele a citit-o inca
din seara de 23 august, la orele 22,00, acesta vorbea despre
revenirea la un regim democratic, inaintea chiar a asigurarii lui de
cadrul constitutional.
- Si pentru evenimentele din decembrie 1989 exista inca aprecieri
diferite, dar si insistenta de a se spune ce s-a intamplat atunci cu
adevarat. Fara indoiala ca ochii sunt atintiti, in primul rand, spre
istorici... In ceea ce va priveste, ati invocat, nu o data, faptul ca
intr-un fel istoria s-a repetat. Despre ce ar fi vorba?
- Intre 23 august 1944 si 22 decembrie 1989 exista asemanari si
deosebiri. Deosebirea fundamentala este aceea ca acum 16 ani a fost
vorba despre o miscare de masa, ceea ce da evenimente-lor caracterul
unei revolutii. Puterea a fost preluata de Consiliul Frontului
Salvarii Nationale care, spre deosebire de contextul din 23 august
1944, nu s-a putut raporta la nici un document legislativ fiindca
acestea au fost legate de vechiul regim care fusese lichidat. In
categoria asemanarilor, putem evidentia faptul ca si la 23 august si
la 22 decembrie s-a creat o stare de incertitudine, un vid de putere,
haos. Acum saizeci de ani s-a crezut ca urmeaza pacea, dar razboiul a
continuat, sperantele de la 22 decembrie 1989 au fost spre libertate
si democratie, insa exista inca si astazi numeroase deziluzii.
Practic, nu s-a ajuns, nici in prezent, la un echilibru de apreciere
a evenimentelor la care ne-am referit.
- Dar vom afla, vreodata, adevarul ? Cel din decembrie 1989 fiind
cerut cu insistenta.
- Sensul real al adevarului istoric este ca, de fapt, nu il vom
cunoaste niciodata integral. Eu sunt si directorul stiintific al
Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989 si pot sa confirm
ca ne preocupa sa dam publicitatii toate studiile si volumele de
documente care fac trimitere la evenimentele de acum 16 ani. Cert
este, deocamdata, faptul ca revolutia romana a fost o parte a unei
revolutii europene. Dar, repet, trebuie retinut ca in istorie nu
exista adevaruri absolute fiindca orice nou document poate sa
nuanteze sau chiar sa schimbe total ceea ce poate parea adevarul unui
anumit moment. Adevarul istoric se completeaza in permanenta. Abia in
1992, s-au deschis arhivele Comitetului Central al PCR si pana atunci
nu am avut suficiente documente, nu am avut acces la stenograme.
Studiul lor va evidentia, cu siguranta, noi infor-matii. Asa cum
acum, existand posibilitatea cercetarii arhivelor rusesti, se deschid
alte culoare de investigare istorica. Cel mai bun exemplu este cel al
marelui istoric Nicolae Iorga, in ale carui scrieri exista diferente
intre abor-darile din 1900 si cele din 1938 tocmai din perspectiva
noilor documente cercetate intre timp.
- Domnule profesor, in toate framantarile istorice care nu au lipsit
dupa 1989, de contestare, de rescriere, de reevaluare a unor
evenimente - legitime pana la un punct dupa cum subliniati - a socat
faptul ca in unele manuale rasturnarile au fost atat de paradoxale
incat unor vedete ale momentului, cum ar fi Andreea Esca, li s-au
alocat spatii importante, in timp ce rolul unui Stefan cel Mare sau
al lui Mihai Viteazul in istoria nationala era, dintr-o data,
minimalizat.
- Cunosc bine situatia ajunsa, din pacate, ca subiect de discutie
chiar in Parlamentul Romaniei. Si eu sunt autor de manuale
alternative si pot sa confirm ca a fost atunci si o incercare de
discreditare a acestui tip de manuale, dar si de plata a unor polite
politice in care s-au lasat antrenati, din pacate, si istorici cu
optiuni politice. Manualul la care va referiti se studia in maximum
vreo 3.000 de exemplare, in timp ce, de exemplu, cel la care am
colaborat si eu fusese ales pentru studiul in scoli in vreo 30 de mii
de exemplare. Stiti ce s-a reusit ? Ca dupa scandalul amintit,
interesul fata de cel dintai sa creasca si sa fie dublate cererile.
- Sa speram ca a ramas un episod de domeniul trecutului. Mai grav mi
se pare ca pot exista istorici cu optiuni politice. Nu poate aparea
astfel denaturarea adevarului istoric ?
- Ca orice om, membru al cetatii, si istoricul poate avea optiuni
politice. Dar in nici un caz acestea nu trebuie sa influenteze
obiectivitatea punctelor sale de vedere atunci cand sunt incluse intr-
un manual de istorie sau expuse public.
- Va multumim.
Luiza RADULESCU PINTILIE

PRAHOVA

Un raport al SRI il contrazice pe Iliescu pe tema rolului KGB in
Revolutie

Intr-un raport al Serviciului Roman de Informatii, intitulat "Punct
de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din Decembrie 1989",
exista un capitol dedicat implicarii KGB si GRU (serviciu de
informatii al armatei), in colaborare cu alte agenturi de spionaj in
derularea evenimentelor.

Ceausescu, lucrat de rusi

1. Datele si informatiile existente converg spre concluzia ca
dispozitivul informativ si de diversiune sovietic a fost conectat la
toate fazele evenimentelor.



Asa cum rezulta din instructajul facut, inca din 1982, de un
cadru de informatii sovietic venit din Centrala in tara noastra,
Romania era "lucrata" la nivelul unui stat inamic, mod de abordare
care s-a pastrat, chiar s-a accentuat dupa venirea la conducere a lui
MIHAIL GORBACIOV.

In perioada premergatoare Revolutiei, activitatea rezidentelor
sovietice - intensificata pe toate planurile - avea in vedere, mai
mult decat inainte, obtinerea de informatii privind: starea sanatatii
dictatorului, posibili succesori, conceptiile acestora, de unde se
poate trage concluzia ca se urmarea doar schimbarea lui CEAUSESCU si
mentinerea sistemului.

In contactele cu reteaua informativa, cadrele de spionaj dadeau
asigurari ca "lucrurile se vor schimba", iar in cateva cazuri au
avansat ca data probabila "perioada Plugusorului" 1990.


Corespondentul Izvestia - agent KGB

Dupa intalnirea de la Berlin, cadrele de spionaj aflate in
Romania si-au intensificat activitatea, iar unele dintre acestea, sub
acoperirea de corespondenti de presa (exemplu: VICTOR VOLODIN -
Izvestia, VLA-DIMIR VIDRASCU - Pravda), si-au sporit preocuparile
pentru a obtine informatii privind starea de spirit a populatiei si
alte aspecte negative ce ar fi putut fi exploatate. Articolele
acestor cotidiane cu privire la Romania erau din ce in ce
mai "critice", iar Izvestia (care aparea si in Romania) a publicat
scrisoarea celor sase.


"Turistii militari sovietici"

Incepand cu data de 9 decembrie 1989, numarul "turistilor"
sovietici in autoturisme "particulare" a crescut vertiginos, de la
circa 80 la peste 1.000 masini pe zi. Ocupantii (cate 2-3 in masina),
in majoritate barbati cu constitutie atletica, in varsta de 25-40
ani, evitau in general locurile de cazare, dormind in autoturisme,
iar in unele cazuri, rare, cand au solicitat servicii hoteliere,
plateau in valuta. Masinile erau preponderent marcile "LADA"
si "MOSKVICI", se deplasau in coloana, de multe ori remarcandu-se ca
aveau numere consecutive si stare tehnica asemanatoare (multe noi).
Majoritatea erau "in tranzit spre Iugoslavia", dar unora nu li s-a
permis intrarea in aceasta tara, intrucat la bordul masinilor s-au
depistat arme.

Cert este ca in timpul evenimentelor din Timisoara, in Romania se
aflau numerosi "turisti" sovietici. In zilele de 15, 16 si 17
decembrie 1989, celor deja existenti li s-au adaugat cei care "se
intorceau din Iugoslavia", majoritatea cu autoturisme.

Exista si alte date care nu lasa dubii asupra calitatii
ocupantilor lor. Astfel, cu ocazia unor controale efectuate de
organele de Politie ale judetului Dolj, din documentele prezentate a
rezultat calitatea de militar a majoritatii "turistilor". In acelasi
judet, in dimineata zilei de 24 decembrie 1989, la C.P.U.N. s-a
primit un telefon anonim care semnala apropierea unei coloane de
masini de municipiul Craiova. Factorii militari au interpretat ca ar
fi vorba de teroristi veniti cu misiunea de a ataca Combinatul Chimic
Craiova, au trimis doua transportoare blindate, care au interceptat
coloana si au deschis foc, ranind circa 20 persoane (doua decedand
ulterior la spital) si avariind cinci autoturisme, dintre care unul a
ars complet. Cadrele de la transportoare, care au controlat
autoturismele avariate, fara prezenta altor persoane, nu au incheiat
proces-verbal, care sa poata restabili integral adevarul, dar,
ulterior, organele de Politie au constatat existenta mai multor truse
medicale si cutite lungi, al caror numar depasea necesarul normal.
Majoritatea ranitilor fiind internati intr-un spital din Turnu-
Severin, s-a stabilit ca in ziua de 25 decembrie o cetateana
sovietica a informat telefonic Ambasada fostei U.R.S.S., dupa care
atasatul militar sovietic a vizitat de doua ori spitalul. In aprilie
1990, la organele de Politie din comuna Bradesti s-au prezentat trei
cetateni sovietici, intre care o femeie care a afirmat ca are gradul
de maior si s-a aflat in una dintre masinile respective, solicitand
restituirea celor patru autoturisme.
Agentii GRU, cu uniforme ale Armatei Romane

La scurt timp dupa Revolutie, a fost accidentata masina in care
se afla turistul sovietic LOUT ALEXANDER si inca un barbat. Cu ocazia
reparatiilor efectuate la "Service", in masina s-au gasit 12 uniforme
militare romanesti MApN de camuflaj si un veston sovietic cu
insemnele gradului de maior. Cei doi au afirmat ca sunt "ofiteri in
rezerva" si au luptat anterior in Afganistan.

Pe raza judetului Mehedinti, in comuna Butoiesti, un alt
autoturism sovietic a fost acrosat de un autotren TIR, provocand
moartea unei persoane si ranirea grava a alteia. In autoturismul
avariat s-au gasit 240 capse pirotehnice de fabricatie sovietica.

Semnificativa este "recomandarea" facuta, la catva timp dupa
evenimente, de un cetatean moldovean, JIGAU ALEXEI, cadru didactic la
Institutul Politehnic din Chisinau, ca romanii sa nu mai
caute "teroristii", intrucat acestia "sunt de mult plecati din
Romania". In context, a precizat ca, in timpul Revolutiei, fratele
sau, cadru KGB, s-a aflat "in zona Craiovei, undeva intre Timisoara
si Bucuresti".


Diplomatii sovietici, evacuati

Exista, de asemenea, indicii ca pe timpul evenimentelor de la
Timisoara s-a intensificat activitatea unor persoane cunoscute ca
agenti sovietici si ca aceasta a fost coordonata cu cea
a "turistilor". Semnificativ este si faptul ca o asemenea persoana,
dupa ce a contactat mai multi intelectuali din Timisoara participanti
la evenimente, s-a deplasat in seara zilei de 21 decembrie 1989 la
Bucuresti, unde, conform propriilor afirmatii, "a predat Ambasadei
U.R.S.S. documente privind derularea evenimentelor".

http://www.gardianul.ro/index.php?a=dezvaluiri2003121901.xml

Enigme budapestane

Gh. Bratescu

Enigmele "Revolutiei romane" din decembrie 1989 continua sa provoace
controverse. Zilele trecute, postul de televiziune franco-
german "Arte" a difuzat un senzational film documentar,
intitulat "Revolutia din Romania, sah-mat". Filmul, alcatuit din
interviuri, declaratii si fragmente din jurnalele de actualitati ale
vremii, pare a fi o replica la iesirile nervoase din ultimul timp ale
domnului Iliescu, agasat de tot mai numeroasele contestari privitoare
la existenta reala a unei revolutii, din care domnia sa a preluat, ca
emanat, intreaga putere in stat. Este doar o parere. Documentarul,
realizat de cunoscuta producatoare de programe televizate, Suzanne
Brandstatter incearca sa acrediteze versiunea ca Nicolae Ceausescu a
fost inlaturat de la putere de catre o conjuratie sprijinita de CIA,
impreuna cu servicii secrete din Ungaria, Austria, Germania, Israel
etc. Imaginile sunt astfel aranjate, incat creeaza un tablou credibil
al unor evenimente vizand destabilizarea regimului ceausist,
organizate meticulos si realizate integral de servicii secrete
germane, franceze, olandeze si ...ungare, cu concursul generos al
CIA, inclusiv al Administratiei americane de la Washington. Asemenea
evenimente ar fi fost declansate la sfarsitul celui de-al optulea
deceniu al secolului trecut, incluzand greva minerilor din Valea
Jiului, care au sechestrat in subteran chiar pe primul ministru, ca
si revolta muncitorilor de la Brasov, dar care nu au
produs "scanteia" necesara declansarii unei miscari populare spontane
si generale, capabila sa duca la inlaturarea lui Ceausescu. Comentand
aspectele respective, Charles Cogan, seful CIA, rezident in Franta si
ofiterul de informatii francez, Dominique Fonvielle, activ in
perioada respectiva, sustin in declaratiile lor prezentate de
documentarul franco-german ca evenimentele din Valea Jiului si de la
Brasov nu au avut succesul scontat, deoarece nu au existat victime,
care sa determine o reactie in masa a romanilor. Concluzia
serviciilor secrete a fost ca era necesara o varsare de sange, chiar
daca o asemenea ipostaza presupunea multe victime nevinovate. Dar ca,
scopul final fiind major si necesar poporului roman, mijloacele erau
scuzabile. S-a trecut deci la fapte, relevate in detaliu chiar de
catre fostul prim-ministru ungar comunist, Miklos Nemeth, intr-o
marturisire socanta. El spune ca, la inceputul anului 1989, in
Ungaria, in Austria si in Germania erau tabere de antrenament, unde
tineri romani recrutati de agenti secreti unguri in Romania, trecuti
clandestin peste frontiera, se pregateau sa provoace ca agitatori, o
ampla miscare populara in tara. Ei alcatuiau o forta rezistenta si
fusesera antrenati chiar sa lupte armat. Formatiile de rezistenta au
trecut din nou granita, in Romania, ajutati atat de agenti ai
serviciilor secrete ungare, cat si de catre complici ai acestora,
inregimentati din randul securistilor si ofiterilor armatei romane,
unii chiar din anturajul lui Ceausescu. Miklos Nemeth numeste printre
acestia pe generalul Victor Athanasie Stanculescu. Fostul demnitar
comunist ungur mai arata ca era la curent atat cu livrari de arme si
de munitie necesare activitatii insurectionale ce urma sa se
desfasoare in Romania, cat si cu faptul ca la frontiera maghiaro-
romana urma sa se desfasoare grupuri de comando franceze si germane,
sosite din Occident, gata sa intervina in caz de nevoie, daca
evenimentele ar fi cerut. Seful CIA pentru Europa de Est, Milton
Bearden, caruia Suzanne Brandstatter ii ia un interviu televizat, nu
respinge de fel teoria despre revolutia romana. Ba mai mult, conchide
ca cele cuprinse in documentarul realizatoarei germane, nu pot fi
negate "in bloc". Brodat pe canavaua unei partide de sah imaginare,
complotul regizat de CIA ar fi fost condus de trei ofiteri NATO
francezi specializati in operatii secrete, buni cunoscatori ai
realitatilor romanesti. Complotul cuprindea trei faze. In prima faza
s-a desfasurat o ampla actiune de intoxicare propagandistica,
lansandu-se in Romania zvonuri dintre cele mai fanteziste,
amplificate de emisiuni ale posturilor de radio "Vocea Americii"
si "Europa Libera", stipendiate de CIA, care difuzau, intr-o
sustinuta campanie mediatica, distrugerea satelor, demolarea
bisericilor si a monumentelor istorice, rolul nefast al lui Nicolae
Ceausescu in aceasta actiune diabolica. A doua faza a constat in
identificarea si popularizarea viitorilor lideri ce se vor lansa in
conducerea tarii dupa inlaturarea lui Ceausescu. Printre acestia,
Suzanne Brandstatter il indica pe Ion Iliescu, ales de CIA si
mediatizat ca atare pe posturile de radio de sub ordinea
Administratiei americane. In fine, ultima faza a fost declansarea
evenimentelor de la Timisoara, avand doua componente. Pe de o parte
activitatea agitatorica a grupurilor "de rezistenta" pregatite peste
hotare si aduse din Ungaria, iar pe de alta parte prezentarea ca
victime ale masacrului comis la ordinul lui Nicolae Ceausescu, a unor
cadavre ciopartite, scoase din morga orasului de la autopsiere, care
nu aveau nici o legatura cu evenimentele de pe strazi. Documentarul
sugereaza ca revolta de la Bucuresti, deci stadiul final, a fost
provocata "de agentii" recrutati din randul anturajului exact al lui
Ceausescu. Acestia l-au convins sa organizeze un mare miting "de
infierare" a demonstratiilor de la Timisoara. Astfel, pana sa bage de
seama ce se afla in spatele acestei manevre, Ceausescu a fost
maturat "de revolutie".

Privit prin prisma realitatii, deci a efectelor palpabile,
documentarul franco-german apare ca un monumental model de
manipulare. Potrivit regulei cunoscute in teoria si practica mass-
mediei, credibilitatea oricarei contrafaceri publicistice sau
propagandistice este asigurata de ipoteza daca ea contine si un
sambure de adevar. In cazul compozitiei scenariului Suzannei
Brendstatter, adevarul imixtiunii unor servicii de informatii straine
in organizarea eliminarii lui Nicolae Ceausescu este incontestabila
si tocmai aceasta latura se speculeaza. Din pacate, cursul
evenimentelor se prezinta tendentios. Din toata naratiunea rezulta ca
tot ce s-a petrecut in Romania, in decembrie 1989, ar fi fost opera
CIA, care s-a bazat pe complicitatea Guvernului de la Budapesta.
Documentarul melodramatic debuteaza cu povestea unei familii
timisorene de etnie maghiara al carei fiu a fost ucis in ziua de 25
decembrie 1989, nu in multimea adunata pe strazi, ci in balconul
apartamentului situat la periferia orasului. A fost impuscat in cap.
Toti vorbesc in limba maghiara. Dupa care documentarul este presarat
cu declaratii ale fostului prim-ministru al Ungariei, care relateaza
cum pregateau serviciile secrete de la Budapesta destabilizarea
Romaniei. In fine, documentarul se incheie cu relatarile lui Laszlo
Tokes, tot in limba maghiara. Intre aceste lungi secvente unguresti
se insereaza, in fragmente, fiecare de cateva secunde, crampeie de
declaratii in limbile engleza, franceza si romana, sugerand
participarea CIA, dar fara a se spune nimic despre rolul KGB-ului, ca
si al multimii de romani participanti in toata tara, la
demonstratiile anticomuniste care practic au izgonit de la putere pe
Ceausescu. La sfarsitul documentarului, spectatorul ramane cu
impresia ca tot ce s-a intamplat in 1989 a fost un simplu joc al
serviciilor secrete americane, in care romanii s-au comportat ca
niste marionete manevrate de papusari din culise, lipsiti total de
simtul realitatii. Iar, culmea, Ion Iliescu ar fi ajuns la
putere "fiind ales" de CIA. In sfarsit, daca ungurii nu s-ar fi
implicat, Romania ar fi ramas o tara aservita Moscovei.

Intrebarea este cea clasica, anume "Cui prodest?" toate acestea, mai
pe romaneste cui serveste documentarul franco-german? Este limpede ca
propagandei subtile a politicii "de sanctionare" a Romaniei de catre
Franta si de Germania, mai cu seama pentru atitudinea ei de apropiere
ferma fata de USA. De aceea documentarul incearca sa "diabolizeze"
poporul roman, prezentandu-l in fata telespectatorului francez si a
celui german ca masa de manevra a Administratiei americane, care ar
fi pus la bataie inca din 1989 tot arsenalul diplomatic si al
serviciilor secrete, pentru a face din Romania un pion inaintat al
intereselor sale in Europa Centrala si Rasariteana, pe termen lung.
Iar prezenta lui Ion Iliescu pe scena politica romaneasca s-ar datora
americanilor. Prezentarea documentarului "Revolutia din Romania, sah-
mat", acum in anul 2004, nu este deloc intamplatoare. Ea serveste, in
mod categoric, campaniei electorale pentru alegerile Parlamentului
European desfasurata deja in Occident, zeci de candidati marsand pe
slogane antiamericane si pe franarea admiterii in Uniunea Europeana a
unor tari din estul continentului, cu precadere Romania,
considerata "calul troian" al Americii, apreciere devenita tema de
presa indeosebi in Franta. Evident, o atare prezentare ar fi conferit
documentarului cu pricina un statut de facatura mizerabila. Tocmai de
aceea producatorul filmuletului a manipulat, prin scenariu, directia
de acces la informatii, prezentand ca mijlocitor direct in
evenimentele din Romania, guvernul comunist ungar. Cum nici un
interlocutor american utilizat ca piesa in scenariu nu spune aceasta,
comentatorul invizibil al documentarului argumenteaza, fara suport
imagistic, faptul ca CIA a folosit animozitatile ungaro-romane pe
tema Transilvaniei, pentru a implica Budapesta in destabilizarea
Romaniei si in caderea regimului ceausist. La toate aceste fabulatii
cusute cu ata alba, cel mai elocvent raspuns il ofera insusi
generalul Stanculescu, intr-o declaratie facuta dupa vizionarea
documentarului franco-german: "Doamna Brandstatter a venit si a stat
de vorba cu mine timp de patru ore, dar in film eu spun doar cateva
cuvinte. Nu stiu cu cine a mai vorbit ea, unde s-a dus prin Ungaria
si Austria. Ce vreti sa spun acum ca am fost spion ungur?".

Bineinteles ca in timpul evenimentelor din decembrie 1989 au actionat
si agenti ai unor servicii secrete straine. Insusi Ceausescu a evocat
acest amanunt in timpul simulacrului de proces de la Targoviste, in
care a fost condamnat la moarte. Si daca a venit vorba despre acest
subiect, vom incerca sa-l abordam in numarul viitor al revistei,
utilizand documente deja publicate de-a lungul anilor, dar inca
nesistematizate, refacand acest misterios puzzle, pentru prima oara,
in presa de limba romana.

CLIPA

Provocari si informatii contradictorii

n ziua de 17.12.1989, dupa transmiterea pentru toate unitatile armatei a indicativului pentru alarma de lupta partiala, la ora 19.00, se fac precizari comandantilor de armate privind unele masuri ce trebuie luate de trupe, precum si modul de comportare al acestora in diferite situatii. Se stabilesc masuri suplimentare de pregatire a militarilor de alte arme pentru a lupta ca infanteristi, de scoatere a munitiei de toate categoriile (mai putin de artilerie) in punctele de adunare si pastrarea ei centralizata pe subunitati. Totodata, se precizeaza ca, la parasirea cazarmilor de catre subunitati, acestea sa aiba asupra lor munitia de alarma. In conformitate cu planul comenduirii de garnizoana, in municipiul Bucuresti sa se organizeze patrule.

La ora 23.00, sunt convocati la MApN comandantii de arme si sefii de directii centrale pentru a fi informati asupra situatiei din tara, indeosebi din Timisoara, si se fac precizari asupra conduitei cadrelor si militarilor in termen vizavi de situatia creata.

In zilele de 18-21 decembrie, in Bucuresti, unitatile militare isi desfasoara activitatea in cazarmi sub impactul masurilor prevazute de alarma de lupta partiala, data la ore diferite, duminica 17.12.1989. In urma masurilor preconizate pentru o atare situatie, sunt intarite paza si securitatea unitatilor, ale depozitelor militare, ca si ale tehnicii de lupta, munitiei si celorlalte materiale. Toate cadrele militare au fost incazarmate. Unitatile militare isi continua pregatirea de lupta, conform planificarii.

In zilele de 18 si 19.12.1989, se raporteaza la comadamentele militare mai multe cazuri ca de obicei privind diferite persoane care au executat cercetarea prin observare asupra raioanelor de dispunere a unitatilor militare.

In ziua de 20.12.1989, la ora 11.50, avand la baza unele informatii contradictorii cu referire la actiunile armatei in zona de vest a tarii, primul loctiitor al sefului Marelui Stat Major si sef al Directiei Operatii, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu, a avut o prima convorbire telefonica cu seful Marelui Stat Major al armatei ungare, generalul Borcsis. Discutia s-a axat in principal pe lamurirea unor zvonuri care circulau la acea data, transmise chiar de agentiile maghiare, potrivit carora s-ar fi realizat o concentrare de trupe maghiare la frontiera de nord-est a Ungariei.

In aceeasi zi, la ora 12.40, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu a reluat discutia telefonica cu seful Marelui Stat Major al armatei ungare, solicitandu-i acestuia sa explice sensul declaratiei presedintelui interimar al Republicii Ungare, Matyas Szurös, facuta la manifestatia de la Budapesta din 19.12.1989, ca “autoritatile maghiare vor sprijini actiunea ca Ardealul sa devina regiune autonoma“. Raspunsul a constat in afirmatia ca “armata ungara nu are nici un fel de amestec in aceasta problema. Personal nu-si poate explica declaratia lui Matyas Szurös“. La intrebarea privind apelul “Frontului Democratic“ din Republica Ungara, adresat tuturor etnicilor unguri din afara teritoriului national, ca pe 22.12.1989 sa arboreze drapelele negre pentru a comemora victimele de la Timisoara, a comunicat ca nu poate da un raspuns. Totodata, interlocutorul maghiar s-a declarat linistit ca nu s-a folosit armata impotriva populatiei.

In ziua de 21.12.1989, dupa desfasurarea precipitata a mitingului din Piata Palatului, la cererea lui Nicolae Ceausescu, ministrul Apararii Nationale ramane in sediul CC al PCR pentru a conduce nemijlocit, alaturi de Tudor Postelnicu, imprastierea manifestantilor. Initial, generalul Milea transmite ordinele la Ministerul Apararii Nationale si, de aici, prin Marele Stat Major si Comandamentul Armatei 1, la unitati; dupa ora 21.00, ordinele vor fi comunicate direct unitatilor prin grupa de transmisionisti ce i se pune la dispozitie.

In dupa-amiaza zilei de 21.12.1989, din dispozitia lui Nicolae Ceausescu, ministrul Apararii Nationale – aflat in continuare in sediul CC – va da ordine unitatilor militare din garnizoana Bucuresti sa sprijine fortele Ministerului de Interne pentru apararea acestui obiectiv si asigurarea ordinii publice in Capitala. In baza acestor ordine, au loc urmatoarele miscari de trupe:

– La ora 12.00, sunt trimisi la Sala Palatului 100 militari din UM 01656 Bucuresti. La sosire, acestia nu debarca din autocamioane, ci raman in zona pana in ziua de 22.12.1989, ora 12.00, cand sunt retrasi in cazarma.

– In jurul orei 13.30, un batalion de infanterie din UM 01210 blocheaza intrarea Onesti cu 4 TAB-uri.

– La aceeasi ora, maiorul Dorel Amariucai, comandantul UM 01908 Bucuresti, primeste ordin sa trimita doua companii (circa 300 militari) la Intercontinental.

– La ora 14.30, primele subunitati si TAB-uri din UM 01305 Bucuresti, chemate initial in Piata Palatului, o data ajunse la Universitate, primesc ordin, prin radio, de la ministrul Apararii Nationale, sa ocupe un dispozitiv de blocare in sprijinul fortelor de ordine in aceasta zona.

– Intre orele 14.00-16.00, alte detasamente din UM 01210 si UM 01305 Bucuresti sunt chemate sa participe la apararea sediului CC.

– In jurul orei 15.00, cele doua companii din UM 01908 Bucuresti ajung la Intercontinental. Aici, ele inlocuiesc, initial, efectivele UM 01305 Bucuresti, intrate deja in dispozitiv, acestea primind, ulterior, ordin sa se deplaseze spre Piata Romana si, apoi, sa ia locul elevilor Scolii Militare de Ofiteri de Securitate si Militie, care vor fi retrasi in vederea altor misiuni. Militarii din UM 01908 realizeaza un dispozitiv de blocare pe 4 randuri, inapoia scutierilor (MI) si a celor 10 TAB-uri de la UM 01305 Bucuresti, ramase pe loc.

– La ora 16.l5, comandantul Coman­damentului Infanteriei si Tancu­rilor, generalul-colonel Ion Hortopan, ordona maiorului Dorel Amariucai sa mai cheme din cazarma, la Intercontinental, inca 100 militari, folosind 8 autocamioane de la Autobaza MApN care, impreuna cu cele 10 TAB-uri ale UM 01305 Bucuresti, sa patrunda spre Piata Palatului. Dupa sosirea in zona, catre orele 16.30-16.45, un autocamion DAC este blocat de manifestanti. Soferul, soldatul Nicolae Cismaru, lovit in cap cu o caramida, pierde controlul comenzilor si intra peste randurile de demonstranti si scutieri, accidentand 13 persoane, dupa care se opreste. Multimea infuriata ataca fortele de ordine, rupe dispozitivul scutierilor si ajunge in fata militarilor. Surprinsi si intrand in panica, acestia deschid foc de avertisment in aer, fara comanda. Multi dintre manifestanti se culca la pamant pentru a se adaposti. Persoane in civil, care actioneaza printre militari, incep sa retina demonstrantii si sa-i transporte la autocamioane. Incidentul se raporteaza imediat generalului Vasile Milea, iar acesta ordona “sa nu se mai execute foc si sa nu mai fie bagati militarii in linia intai. Daca pleaca scutierii, sa plece si militarii!“

– Pentru a realiza o legatura radio si telefonica proprie cu unitatile si comandamentele militare, generalul Milea ordona sa i se trimita, la sediul CC, o grupa de transmisionisti, cu mijloacele necesare, si o grupa de coordonare constituita din ofiteri ai Marelui Stat Major.

– Pentru a localiza prezenta si miscarile manifestantilor, ministrul Apararii Nationale ordona Comandamentului Aviatiei Militare ca doua elicoptere sa execute zboruri de recunoastere deasupra Capitalei.

– Catre ora 22.30, primele subunitati de tancuri din UM 01305 si UM 01210 ajung in zona Salii Dalles.

– La ora 22.00, din ordinul ministrului Apararii Nationale, Academia Militara trimite la sediul CC doua detasamente de cadre si ofiteri-elevi inarmati. Cei 784 ofiteri ajunsi la destinatie primesc ordin sa se deplaseze pe traseul Piata Romana – Universitate, ca rezerva pentru fortele existente in zona, ocupand, in final, dispozitivul de blocare la Intercontinental, inapoia militarilor de sub comanda maiorului Dorel Amariucai, unde presiunea manifestantilor era cea mai puternica. Spre ora 23.30, circa 400 ofiteri-elevi sunt scosi din acest dispozitiv si trimisi la sediul CC, in fata intrarii B.

– In jurul orei 22.00, in zonele Piata Romana, Intercontinental, Universitate, precum si pe caile de acces spre sediul CC, grupuri mari de manifestanti, foarte agitati, blocheaza circulatia pe carosabil. Strigand lozinci anticeausiste, cheama locuitorii Capitalei la actiune. La Intercontinental este ridicata o baricada. In spatiile existente dintre scutierii aflati in contact cu manifestantii si randurile de militari circula indivizi imbracati in civil, care se reped asupra demons­tra­n­tilor, retinand, cu brutalitate, diferite persoane pe care le urca in autocamioane.

Generalul Vasile Milea paraseste, de cateva ori, sediul CC, pentru a sta de vorba cu ofiterii si militarii in termen aflati in zona. La ora 23.00, se afla intre militarii de la Intercontinental. De la unele balcoane se arunca asupra militarilor, inclusiv asupra ministrului, diferite obiecte. Atunci, generalul Vasile Milea ordona maiorului Dorel Amariucai sa se execute o salva de avertisment. Militarii trag in aer, dar, pe acest fond sonor, din cateva locuri (acoperisuri, balcoane, ferestre) se trage si cu munitie lacrimogena (care nu exista in dotarea subunitatilor armatei existente in zona). In aceasta situatie, generalul Milea ordona militarilor sa nu mai traga nici macar in sus.

http://www.presamil.ro/OM/2004/49/pag%2018.htm

DEZVĂLUIRILE LUI VLADIMIR BUKOVSKI DESPRE REVOLUŢIA ROMÂNĂ

PROFESORUL AMERICAN Richard Andrew Hall are nişte comentarii interesante despre dezvăluirile lui Bukovski cu privire la revoluţia românä, cu care s-a fäcut atît tapaj în România. Respectivele comentarii fac parte dintr-un articol mai larg care discută filmul “Şah-mat” al Susanei Brandstater.
Traduc pe scurt principalele semne de întrebare pe care profesorul american le ridică cu privire la dezvăluirile lui Bukovski:
Credibilitatea lui Bukovski e mărită de statutul său de dizident sovietic şi de accesul pe care l-a avut după 1991 la arhivele KGB, din care a făcut fotocopii şi a publicat documente. Dar 2 observaţii critice trebuie făcute referitor la afirmaţiile lui Bukovski despre evenimentele din 1989 din România:
1. Bukovski a spus că prăbuşirea comunismului, inclusiv a zidului Berlinului (deci: nu numai în România), a fost parte dintr-un complot KGB început în 1988.
2. El a făcut aceste afirmaţii înainte de a avea acces la arhivele sovietice.
Afirmaţiile lui Bukovski au fost deja citate în “L’Empire du moindre mal,” Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p. 30.
Bukovski a publicat multe documente din arhivele sovietice pe internet, inclusiv din perioada 1988-1991, dar nici unul dintre ele nu este despre revoluţia română.

După filmul lui Brandstatter, în vara lui 2004 Bukovski s-a întors iar pe scena presei româneşti cu o serie de interviuri în “Ziua”. Deşi ziarul a supralicitat comentariile sale, a făcut o secţiune a sitului pe internet dedicată special “scandalului Bukovski” pentru a părea că acesta a făcut revelaţii noi şi extraordinare, iar Bukovski s-a oferit să prezinte dovezi documentare despre afirmaţiile sale, el n-a prezentat nici o dovadă documentară şi nici lucruri noi.
Mai mult, ar trebui să apară întrebarea [dar la ziariştii români asemenea întrebare nu apare - nota mea] că dacă Bukovski ştie atît de mult despre revoluţia română din accesul său la arhivele sovietice, cum se explică că nu ştie nimic despre ceea ce pare un amănunt cheie – rolul “turiştilor” ruşi şi din blocul de Est în răsturnarea lui Ceauşescu?
Comentariile astea sînt vechi, dar luna aceasta Bukovski a redevenit vedetă a ziarelor româneşti, prin următoarea ştire Mediafax:
[START]
BUKOVSKI-ILIESCU / Bukovski: Înaintea Revoluţiei, Iliescu văzut de Gorbaciov “bun” în România
BRAŞOV, 8 mai (MEDIAFAX) – Disidentul rus Vladimir Bukovski a declarat, luni, la Braşov, că deţine documente care atestă că planurile revoluţiilor din estul Europei au fost întocmite la Moscova, într-unul dintre acestea fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov apreciind că Ion Iliescu este bun pentru România.
“Într-unul din documente, Gorbaciov li se adresează liderilor bulgari. Unul din liderii bulgari, Mladenov (n.r. Petar Mladenov care l-a înlocuit pe Todor Jivkov în 1989), spune: “Iliescu este foarte bun pentru noi, în România”;. Gorbaciov spune: “Da, dar să nu vorbim despre asta în public. I-am face un mare rău, să păstrăm tăcerea!”, a afirmat Bukovski, făcând referire la o discuţie anterioară Revoluţiei române, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vladimir Bukovski a precizat că documentele pe care le deţine demonstrează că planurile revoluţiilor din estul Europei de la sfârşitul anilor ‘80 au fost întocmite la Moscova, făcând referire directă la liderul sovietic de atunci, Mihail Gorbaciov. “În octombrie 1988, el (n.r.- Mihail Gorbaciov) a ordonat Biroului politic al PCUS să pregătească planul pentru schimbările din Estul Europei, am aceste documente. Întrega idee a revoluţiilor aparţine planului sovietic. Am găsit decizia Biroului Politic al PCUS în acest sens“, a declarat Bukovski.
Disidentul rus nu a dat alte detalii despre implicarea lui Ion Iliescu în Revoluţia din decembrie 1989, conform documentelor pe care le are. (…) Vladimir Bukovski participă, la Braşov, la cea de a IV-a întrunire a Rezistenţei Româneşti Anticomuniste organizată de Asociaţia “15 Noiembrie“ Braşov.
[END]
Pînă la urmă, ziarul “Ziua” din 15 mai 2006 publică articolul “Dovada Bukovski” care arată de fapt lipsa de dovezi în sprijinul teoriei că răsturnarea lui Ceauşescu a fost făcută de KGB.
Iată documentul lui Bukovski, despre care a bîrfit toată presa românească, prezentat integral de “Ziua”:
Stenograma lui Gorbaciov
M.S. Gorbaciov şi preşedintele Prezidiului Comitetului Central al Partidului Socialist din Bulgaria, A. Lilov
23 mai 1990
A.Lilov: Greşeli, la noi în Bulgaria, s-au făcut nu mai puţine ca în URSS. Acest lucru a permis pregătirea terenului pentru creşterea opoziţiei.
M.S.Gorbaciov: Bine că aţi reuşit totuşi să evitaţi desfăşurarea unor astfel de evenimente cum sînt cele care au avut loc în Germania Democratică şi în România. Este foarte important că voi aţi găsit singuri o iniţiativă înţeleaptă, îndrăzneaţă şi corectă. Este adevărat că acum în România Iliescu coordonează acţiunile destul de bine.
A.Lilov: Da, el a reuşit să obţină o victorie foarte bună. Probabil că noi în Bulgaria nu vom reuşi să avem o astfel de victorie la următoarele alegeri.
M.S.Gorbaciov: Tocmai: nici nu aveţi nevoie de o astfel de victorie. Important este să nu respingeţi opoziţia, ci din contra, trebuie să colaboraţi cu ea. Lăsaţi-o să îşi asume ea responsabilităţile! Astfel punem problema şi la noi.
A.Lilov: Cum vă imaginaţi, o vor recunoaşte şi în România? Îl am în vedere, înainte de toate, pe Ion Iliescu?
M.S.Gorbaciov: Da, el ocupă acum o poziţie calculată şi pregăteşte o colaborare foarte constructivă. Dar cred că nu e cazul să afişăm foarte mult potrivirea şi coincidenţa punctelor noastre de vedere.
Aşadar, este vorba de o discuţie a lui Gorbaciov avută după ce Iliescu ajunsese la conducerea României. Este o constatare post-factum a lui Gorbaciov, nu o dovadă că răsturnarea lui Ceauşescu a fost pusă la cale de sovietici. Afirmaţia din ştirea Mediafax, că discuţia ar fi fost anterioară revoluţiei, nu poate fi calificată decît drept minciună. Deasemeni, aflăm din interviul lui Bukovski că n-a fost vorba de o discuţie între Gorbaciov şi Mladenov (cum a scris Mediafax) ci între Gorbaciov şi Lilov. Oare cîte din ziarele româneşti care au preluat ştirea Mediafax îşi vor cere scuze faţă de cititori?
Data exactă a discuţiei este 23 mai 1990. De remarcat manipularea din “Ziua”: În sumarul făcut la începutul articolului se zice că discuţia a avut loc la 3 zile după instalarea lui Iliescu. E vorba însă de 3 zile după alegerile din 20 mai 1990, nu de instalarea lui Iliescu în decembrie 1989, cum ar putea crede unii cititori neatenţi.
Altă observaţie a lui Bukovski: “[KGB-iştii] Au avut planuri de toate felurile, dar asta nu inseamnă că tot ce se întîmplă astăzi a decurs conform planurilor lor. KGB-ul putea să planifice absolut tot, însă majoritatea planurilor nu au mers”.


http://ro.altermedia.info/politica/dezvluirile-lui-vladimir-bukovski-despre-

Senzational:

In noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989, SUA au oferit azil politic Elenei si lui Nicolae Ceausescu!

In emisiunea „Dan Diaconescu in Direct", dedicata caderii
dictatorilor Ion Antonescu si Nicolae Ceausescu in urma unor lovituri
de stat militare, difuzata in noaptea de 22-23 august de OTV,
istoricul Alex Mihai Stoenescu a facut o dezvaluire socanta, de
natura sa repuna in discutie „Revolutia" din decembrie '89. El a
declarat ca, in urma investigatiilor facute, a obtinut informatia
conform careia, in noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989, SUA au cerut
conducerii provizorii a României sa-i predea pe Elena si Nicolae
Ceausescu in vederea acordarii azilului politic. In sprijinul
afirmatiei sale, istoricul Stoenescu aduce drept marturii
suplimentare si declaratiile domnilor Petre Roman si Voican
Voiculescu, aflati, cum se stie, in miezul evenimentelor, care ar
confirma aceasta informatie senzationala. Ramâne de vazut daca in
urma acestei emisiuni cei doi isi vor pastra declaratiile. Istoricul
Stoenescu explica in mod destul de credibil modul in care s-ar fi
ajuns la o asemenea desfasurare a evenimentelor. El sustine ca, in
urma unei decizii NATO, Frantei i s-a incredintat misiunea ca,
impreuna cu URSS, sa schimbe regimul ceausist din România. Intrucât
Ceausescu avea in SUA multi prieteni oameni de afaceri americani (si
evrei, n.n.), acestia i-au cerut lui Bush senior, presedintele de
atunci al SUA, sa-i acorde azil politic lui Nicolae Ceausescu si
sotiei sale, care a doua zi urmau sa fie „judecati" si executati -
cum s-a si intâmplat. Demersurile au fost facute prin CIA,
bineinteles, dar raspunsul Moscovei, via Bucuresti, a fost cel stiut.
Istoricul Stoenescu a reusit sa prezinte o varianta nu doar
incitanta, ci si extrem de consistenta logic, toate actele si
actiunile ramase pâna acum fara o explicatie gasindu-si in
aceasta „interpretare" un raspuns logic. Pentru Stoenescu, la 22
decembrie 1989 a fost intocmai ca la 23 august 1944: o lovitura
militara cu sprijin extern, decisiv din partea sovieticilor, un act
de tradare a sefului statului, respectiv Antonescu si Ceausescu,
executati in cele din urma, prin ordinul Moscovei, in ciuda
tentativei americanilor de a-i salva. Intr-o astfel de viziune, este
cert ca toti actantii „revolutiei" vor aparea intr-o alta lumina,
atât cei invinsi, cât si cei invingatori, socotiti „eroi". Merita
reamintita, in acest context, zicerea lui Voican Voiculescu, la
câtiva ani de la evenimentele sângeroase din decembrie '89, cum ca se
viseaza uneori cersind pe bulevardul „Nicolae Ceausescu", fost al
Socialismului, apoi al Unirii. Nu este lipsit de interes sa amintim
si „ceausescomania" ce i-a cuprins in ultima vreme pe tinerii
utilizatori ai internetului. Dezvaluirea istoricului Alex Mihai
Stoenescu facuta in noaptea de 23 august 2005 este una istorica.

ULTIMA ORA

SLOGANURI CARE NU MAI IMPRESIONEAZA



In dimineata zilei de 20.12.1989, pe ma­sura ce informatiile primite conturau carac­terul de masa, pasnic al de­monstratiilor muncitorilor din marile intreprinderi, la ora 11.00 generalul-maior Stefan Gusa ordona din nou tuturor unitatilor militare din garnizoana sa nu deschida focul, militarii ramasi in diferite dispozitive sa nu se impotriveasca afluirii coloanelor. Pentru a tine sub control situatia si a preintampina orice fel de provocari pe timpul deplasarii coloanelor, generalul Gusa hotaraste ca un detasament de parasutisti sa se deplaseze in zona I. AEM; un alt detasament sa se intaleze pe aliniamentul Stadionului 1 Mai – Spital, iar cel de-al treilea in zona UM T. La ora 14.10, toate efectivele de parasutisti, trimise de dimineata, vor fi retrase in cazarma.

In ciuda presiunilor facute de condu­catorii intreprinderilor, de activistii locali ai partidului, cuvantul de ordine “greva generala“ se raspandea pretutindeni. Muncitorii nu se lasa intimidati, ci sunt hotarati sa iasa in strada. Lozincile “Jos Ceausescu!“, “Libertate!“, “Jos comunismul!“ se aud pretutindeni.

Catre ora 11.15, coloanele demonstran­tilor, care afluiesc de pe platformele indus­triale ale Timisoarei: UMT, Calea Buziasului, Calea Sagului, Gara de Nord etc. incep sa se dirijeze spre Piata Operei si Consiliul Judetean de Partid. Trupele de securitate, Militia, Securitatea (in civil), Trupele USLA isi retra­sesera, din timp, dispozitivele. In fata coloane­lor care se indreptau catre zonele centrale ale orasului raman numai detasamente ale armatei, care nu se impotrivesc, ci permit demonstrantilor sa se deplaseze spre obiectivele propuse. TAB-urile de pe podurile Maria si Mihai Viteazul sunt retrase, incolo­nandu-se, alaturi de celelalte, pe str. Savinesti.

In jurul orei 12.00, manifestantii se unesc in fata catedralei, se opresc, ingenunchiaza, rostesc in cor “Tatal nostru“, dupa care isi reiau deplasarea – majoritatea, catre Opera si o alta parte, catre Comitetul Judetean de Partid. In zona Catedralei se adunase, in acele momente, o adevarata mare de oameni. In fata Operei se aflau 300 de militari si 6 TAB-uri de la UM 01140 Lugoj, comandate de maiorul Vasile Paul, iar in fata Comitetului Municipal de Partid, 7 TAB-uri ale UM 01185 Timisoara si UM 01233 Buzias.

Intre orele 13.00-14.00, cu arma la picior si fara munitie in incarcatoare, la solicitarea comandantilor de detasamente si in urma aprobarii date prin radiotelefon de generalul Gusa, militarii permit revolutionarilor sa treaca prin dispozitiv si sa patrunda in cladirea Operei. In primele randuri ale demonstran­tilor se aflau Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Petre Petrisor s.a. Au loc emotionante scene de infratire intre manifestanti si militari. Mul­timea freamata, canta, striga lozinci, isi exprima bucuria si satisfactia de a fi impreuna cu armata, increderea ca, laolalta, vor obtine victoria. La recomandarea lui Ion Coman, co­man­dantul de detasament, maiorul Vasile Paul, instaleaza mijloace de radioamplificare. Reprezentantii revolutionarilor se perinda la microfon pledand pentru organizare, solida­ritate, hotararea de a duce pana la capat actiu­nea inceputa. Se scandeaza: “Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa!“, “Azi in Timisoara, maine in toata tara!“. Ulterior, urcandu-se pe TAB-urile UM 01140 Lugoj si UM 01185 Timisoara, grupuri de manifestanti se in­dreapta spre Piata Libertatii, trec prin fata comandamentului UM 01024, dirijandu-se spre Comitetul Judetean de Partid, unde, in urmatoarele ore, vor avea loc convorbiri intre repre­zentantii lor si primul ministru, Constan­tin Dascalescu, sosit impreuna cu Emil Bobu, din Bucuresti la ora 13.00.

La ora 14.20, seful Marelui Stat Major rapor­teaza ministrului apararii nationale: “demonstrantii au trecut peste cordoanele de militari si scandeaza in fata sediului Comite­tului Judetean de Partid: «Libertate!», «Armata e cu noi!». Incerc, conform ordinului dumnea­voastra, sa repliez trupele in cazarmi“. La ora 15.30, efectivele si tehnica de lupta erau deja in unitati. Au ramas in oras mici detasamente care aparau depozitele, unele obiectivele eco­no­mice cu grad sporit de periculozitate si comandamentul marii unitati mecanizate.

In aceeasi dupa-amiaza, detasamentele de parasutisti din Caracal primesc misiunea de a intari dispozitivul aflat in zona Comitetului Judetean de Partid, unde se desfasoara trata­tivele, in care scop se vor dispune astfel: un deta­sament in interiorul cladirii si doua deta­samente in fata Inspectoratului MI (vor fi retrase a doua zi dimineata catre ora 7.00). Seara tarziu, un alt grup de militari parasutisti, sub comanda maiorului Gurschi, se dispune in Comitetul Judetean de Partid pentru a asigura protectia primului ministru care, intre orele 3.40-3.50, paraseste sediul si se depla­seaza, sub protectia a doua TAB-uri, la aeroport, de unde decoleaza spre Bucuresti. Un singur detasament de parasutisti ramane sa asigure paza si apararea Comitetului Juedetean de Partid si a tipografiei pana pe data de 22.12.19898, ora 12.00.

Aflati in cazarmi, militarii asculta la radio si urmaresc la televizoare cuvantarea lui Nicolae Ceausescu. Continutul ei era departe de ceea ce vazusera si traisera in aceste din urma zile. Sloganurile acestuia nu-i mai impre­sioneaza. Ei isi dau seama ca dreptatea nu este de partea dictatorului, ci a celor multi, aflati pe strazile Timisoarei. In aceeasi seara, Nicolae Ceausescu aproba Decretul de instituire a Starii de Necesitate pe tot teritoriul judetului Timis, decret care urma sa intre in vigoare incepand cu ora 23.00. Pentru apli­carea lui, din ordinul lui Nicolae Ceausescu, Ion Coman comunica generalului Victor Stanculescu ca a fost numit in functia de comandant militar al judetului Timis. Cu acest prilej, Ion Coman, pentru a nu se produce panica, dispune ca Decretul privind insti­tuirea starii de necesitate sa fie adus la cunos­tinta abia in dimineata zilei de 21.12.1989 din balconul Comitetului Judetean de Partid. Generalul Stanculescu se interneaza in Spitalul Militar din localitate, astfel incat Decretul va fi citit de generalul Chitac. Dupa lasarea intunericului, in oras se instaureaza o liniste relativa. Numai relativa, pentru ca la ora 20.00, soldatul Silviu Ungureanu, aflat in dis­pozitivul de aparare al UM 01942, este ranit, prin impuscare, de catre elemente nei­den­tificate.

Pe timpul noptii, in Timisoara, pe strazi raman doar patrule constituite din cadre militare.

In ziua de 21.12.1989, intre orele 7.00-10.30, in unitatile militare revenite in cazarmi, se trece la punerea in practica a masurilor ordonate de comandanti de a se pregati pentru a fi intotdeauna gata de actiune, daca va fi nevoie, pe frontiera de stat. In acest scop se verifica munitia, materialele, plinurile la masini si se executa intretinerea si repararea tehnicii de lupta. Parte din subunitati trec la indeplinirea programului pregatirii pentru lupta. Este ridicata munitia de la militari si se centralizeaza pe subunitati.

In cadrul acelorasi masuri, care urma­reau intarirea fortelor militare din zona, soseste la Timisoara, un detasament din UM 01068 Vanju Mare, trimis de ministrul apararii nationale. Detasamentul este incartiruit in cazarma Oituz.

Marcand adeziunea armatei la cauza revo­lutionarilor, 200 militari din UM 01233 Buzias, sub comanda maiorului Mihai Both, participa, alaturi de locuitorii orasului, la adunarea populara de la Intreprinderea “Spumotim“ dupa care, pe autocamioane, vor face turul orasului, fluturand drapelul tricolor fara stema, dat de revolutionari.

In Timisoara urmau sa soseasca, in aceasta zi, trenurile cu luptatori din garzile pa­triotice de pe raza judetelor Olt, Valcea si Dolj, trimisi de dictator sa participe la inabusirea miscarii protestatare. O parte din aceste trenuri sunt oprite pe parcurs. Totusi, cateva garnituri ajung la Timisoara. De aceea, in dimineata zilei de 21.12.1989, grupuri de cercetasi sunt trimise la garile Timisoara –Est si Timisoara-Nord pentru a culege informatii. Cercetasi informeaza ca in gara Timisoara-Est sosise deja un tren cu cateva mii de luptatori care nu au debarcat si, la propunerea lui Ion Coman, aprobata de Nicolae Ceausescu, garnitura s-a inapoiat de unde a venit.

In seara zilei de 21.12.1989, incepe defluirea din Timisoara a detasamentelor mili­tare aduse din alte localitati. Primul pleaca detasamentul UM 01380 Arad, care va parasi Timisoara la ora 21.50 si va sosi in garnizoana de resedinta pe 22.12.1989, la ora 4.30.

Dupa ce solicitase de doua ori minis­trului apararii nationale sa plece la Bucuresti, conform declaratiilor sale, in seara zileie de 21.12.1989, generalul Victor Stanculescu este chemat de Nicolae Ceausescu in Capitala, cu motivarea “am nevoie de tine aici“ si pleaca cu un avion militar la Bucuresti, unde soseste in jurul orei 2.00. In aceeasi noapte se depla­sea­za spre Capitala cu trenul si ge­neralul Mihai Chitac, chemat tot de Nicolae Ceausescu.

Datorita situatiei aeriene create in zona, prin semnalarea unui mare numar de tinte pe ecranele radiolocatoarelor, in ziua de 22.12.1989, la ora 8.00, in urma ordinului comandantului Apararii Antiaeriene a Teritoriului, toate unitatile din subordinea UM 01942 Timisoara trec in “Stare de pre­gatire pentru lupta nr.1“. In dimineata aceleiasi zile, generalul Stefan Gusa anuleaza actiunea de elaborare a planului de partici­pare a parasutistilor la pregatirea unei actiuni alaturi de specialistii MI pentru recuperarea celor 10-12 pistoale mitraliera, cu munitia aferenta, luate de manifestanti de la militari, actiune ceruta de generalul Vasile Milea si prevazuta pentru noaptea de 21/22.12.1989 si ordona retragerea din oras a tuturor gru­purilor de cercetasi, precum si a celorlalte efective. Inca de la primele ore, o multime de timisoreni se aduna din nou in fata Operei. La balcon se perinda numerosi vorbitori care isi exprima adeziunea la continutul Decla­ratiei-Program a Frontului Democrat Roman. Printre cei care iau cuvantul la microfon este si maiorul Viorel Oancea.

De la ora 11.30 cadrele si militarii in ter­men, aflati in unitati, urmaresc cu vadita nerabdare si, totodata, cu ingrijorare, infor­matiile transmise de mass-media privind desfasurarea evenimentelor din Bucuresti. Vestea despre moartea generalului-colonel Vasile Milea socheaza deopotriva cadrele si militarii in termen, provoaca indignare, tulburand constiintele si asa bulversate in urma evenimentelor din Timisoara, la care fusesera martori sau participanti directi.

http://www.presamil.ro/OM/2004/48/pag%2018.htm

Adevarul despre Revolutie se va afla in cele din urma
Fostul sef al Securitatii din perioada comunista, generalul Iulian Vlad, a fost audiat, la sfarsitul saptamanii trecute, la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de procurorii militari in dosarul Revolutiei Romane.
“Revolutia a fost un capitol mare din istoria noastra si a-l rezuma in cateva cuvinte ar insemna sa comit o impietate. Cred ca adevarul se va afla in cele din urma, trebuie sa avem rabdare. Lucrurile nu sunt simple, iar imprejurarile istorice au fost de natura sa nu poata pune in evidenta de la inceput, cu toata claritatea, acest adevar”, a afirmat Iulian Vlad.
Referindu-se la activitatea sa din perioada Revolutiei din decembrie 1989, el a spus ca intre ordinele date cel mai important a fost acela ca Securitatea sa nu se implice in evenimente, iar ofiterii sa depuna armele si sa ramana in unitatile din care faceau parte.
Intrebat daca a primit vreun ordin de la Ion Iliescu, Iulian Vlad a negat, dar a admis ca acesta in calitatea pe care o avea in acea perioada a fost in masura sa dea ordine.
Iulian Vlad considera ca exista persoane care ar putea sa fie trimise in judecata in dosarul Revolutiei Romane, dar a lasat insa pe seama procurorilor sa demonstreze vinovatia acestora.
In ceea ce-l priveste, Iulian Vlad a dorit sa sublinieze ca ramane un om devotat poporului si tarii. “Aceasta m-a determinat sa fac ceea ce am facut in acele momente tragice si dramatice”, a conchis Vlad. Alaturi de fostul sef al Securitatii, in fata procurorilor militari s-a aflat, intr-o confruntare, presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, Teodor Maries.
Aceasta procedura a fost folosita de magistrati in conditiile in care, intr-o serie de declaratii separate, aflate la dosar, Iulian Vlad si Teodor Maries s-au mentionat reciproc.
“In seara de 22 decembrie 1989, Iulian Vlad mi-a spus «Mai copile, ati dat jos un dictator si puneti un comunist», dar nu a precizat despre cine este vorba. Astazi, in fata procurorilor, a precizat ca este vorba despre Ion Iliescu”, a afirmat Maries, intr-o declaratie de presa.
In opinia sa, audierea generalului Iulian Vlad reprezinta un pas important al cercetarilor in dosarul Revolutiei Romane.
“Indiferent ceea ce se spune despre Iulian Vlad, faptul ca el nu a dorit un comunist, in calitatea pe care o avea atunci, este relevant”, a conchis Maries.


http://www.cronicaromana.ro/fostul-sef-al-securitatii.

Traficul de copii, o cumplita realitate a Romaniei de dupa 1989Prin trafic de fiinte umane se intelege “recrutarea, transportarea, transferarea, adapostirea sau primirea de persoane, prin amenintare sau prin utilizarea fortei sau a altor forme de constrangere, prin rapire, escrocare, inselaciune sau abuz de putere, prin utilizarea unei pozitii vulnerabile, prin darea sau primirea de bani sau de beneficii pentru obtinerea consimtamantului unei persoane care are control asupra alteia, in scopul exploatarii. Exploatarea include cel putin prostitutia sau alte forme de exploatare sexuala, munca sau servicii fortate, sclavia sau practici similare sclaviei, servitutea sau prevelarea de organe” (din documente oficiale ale ONU).
Conform statisticilor OIM, in perioada ianuarie 2000 – decembrie 2003 au fost asistate 781 de cazuri de victime ale traficului de persoane. Astfel, in anul 2000 au fost 157 de cazuri, in 2001 – 246 de cazuri, in 2002 – 219 cazuri, in 2003 – 159 de cazuri. In anul 2003 au fost asistate 2 victime de sex masculin, cu varste de 42 si 59 de ani. In functie de varsta victimelor: in anul 2000, 24.84% dintre victime au fost minore si 75.16% majore, in 2001 - 20.73% minore si 79.27% majore, in 2002 - 22.83% minore si 77.17% majore si in 2003 - 14.10% minore si 85.90% majore.
Guvernul a adoptat o Ordo nanta de urgenta prin care se majoreaza cuantumul pedepsei pentru infractiunile privind traficul de minori, indiferent de varsta victimei, prin acest act normativ fiind modificata si completata Legea nr. 678/2001 cu privire la prevenirea si combaterea traficului de persoane. Conform Ordonantei de urgenta, adoptata pentru a armoniza legislatia nationala cu cea europeana, recrutarea, transportarea, transferarea, gazduirea sau primirea unui minor, in scopul exploatarii acestuia, constituie infractiune de trafic de minori si se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 15 ani (fata de 3 la 12 ani) si interzicerea unor drepturi. Daca aceasta fapta este savarsita prin amenintare, violenta sau alte forme de constrangere, prin rapire, frauda ori inselaciune, abuz de autoritate sau profitand de imposibilitatea minorului de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obtinerea consimtamantului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este inchisoare de la 7 la 18 ani si interzicerea unor drepturi. Daca toate aceste fapte sunt savarsite de mai multe persoane pedeapsa este inchisoare de la 7 la 18 ani, iar daca integritatea corporala si sanatatea victimei au fost vatamate grav, pedeapsa este inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi. De asemenea, daca faptele au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi. In acest fel, se face o diferentiere intre pedepsele pentru infractiunile privind traficul de minori si traficul de persoane propriu-zis, care aveau aceleasi limite. Este instituita si o clauza de reducere a pedepsei, in conditiile in care persoanele care detin informatii decisive cu privire la savarsirea unor astfel de infractiuni le furnizeaza organelor judiciare. Conform actului normativ adoptat, un strain despre care exista motive serioase sa se considere ca este victima a traficului de persoane poate beneficia de o perioada de recuperare si reflectie de pana la 90 de zile pentru a se reface, a iesi de sub influenta faptuitorilor si de a lua o decizie in cunostinta de cauza privind cooperarea cu autoritatile competente. In acest timp, li se poate acorda permis de sedere temporara pe teritoriul Romaniei.
Este introdusa o agravanta suplimentara celor deja instituite prin Legea nr. 678/2001, respectiv savarsirea infractiunii de trafic de persoane de catre un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu - care se pedepseste cu inchisoare de la 5 ani la 15 ani si interzicerea unor drepturi. De asemenea, sunt instituite conditii alternative si nu cumulative, raportat la exploatarea muncii unei persoane, in sensul ca prin exploatarea unei persoane se intelege “executarea unei munci sau indeplinirea de servicii in mod fortat sau cu incalcarea normelor legale privind conditiile de munca, salarizare, sanatate si securitate”. Noua reglementare transpune Directiva Consiliului nr. 81/2004/EC din 29 aprilie 2004 privind permisul de rezidenta eliberat cetatenilor tarilor terte care sunt victime ale traficului de fiinte umane sau celor care au fost subiectul unei actiuni pentru facilitarea imigratiei ilegale, care coopereaza cu autoritatile competente. Legislatia tine cont si de Conventia Consiliului Europei privind lupta impotriva traficului de fiinte umane, incheiata la Varsovia la 16 mai a.c. si semnata de Romania.


http://www.cronicaromana.ro/o-problema-uitatatraficul-de-copii-o-cumplita-realitate-a-romaniei-de-dupa-1989.html

Monumentul discordiei naţionale

La 1 august 2005 a fost inaugurat la Bucureşti un monument de prestigiu - Memorialul renaşterii – Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Romגne din Decembrie 1989“care, ar trebui să amintească cu pietate de sfגrşitul lui decembrie 1989, unul dintre „momentele de răscruce” – cunoscute de-a lungul istoriei omenirii, sub forme violente şi sגngeroase, cגnd un sistem social depăşit trebuia să fie מnlocuit.



Ideea cinstirii memoriei acelora care şi-au dat viaţa pentru un crez este plină de umanitarism. Pretutindeni מn lumea aceasta, eroilor li se dă מn schimbul vieţii pierdute, o mică compensaţie, materializată printr-un monument ce nu le asigură gloria eternă, dar totuşi, cel puţin simbolic, contribuie ca numele lor să nu rămגnă anonim. Pentru cei ce şi-au pierdut copiii, părinţi, fraţii sau prietenii, un gest de pioasă aducere aminte, iar pentru generaţiile viitoare o adevărată pagină de istorie, sau o atenţionare מn genul ”să nu uiţi Darie”...

Pentru lămurirea acelor care nu cunosc configuraţia nouă a capitalei, sau nu ştiu semnificaţia monumentului, s-au editat fluturaşi volanţi, pe care este scris ce reprezintă ansambul monumental, hגrtie explicativă pe care o primeşti de la paznicul plasat מntr-o gheretă מn imediata apropiere. Se pare că paza monumentului este necesară...

Citeşti astfel lגngă fiecare poză ilustrativă o explicaţie. Citez:

„Memorialul Renaşterii se află amplasat pe un loc simbolic, acolo unde, מn faţa fostului sediu central al puterii unice, מn Decembrie 1989, a izbucnit flacăra revoluţiei, făcגnd posibilă schimbarea regimului totalitar.”

Apoi „Piaţa reculegerii – defineşte spaţiul de pietate al מntregului ansamblu monumental”. ( stגnga)

Urmează la rגnd „Zidul Amintirii – cuprinde מncrustate מn alamă numele celor 1058 de Eroi ai Revoluţiei din 1989”. ( dreapta)

־ntr-o succesiune alambicată vine rגndul explicaţiei monumentului central (ce figurează pe prima poză) – „Piramida Izbגnzii, coloana verticală מn jurul căreia gravitează ansamblul, are la bază un grup statuar care semnifică puterea prin solidaritate, curajul schimbării şi dorinţa de libertate. La nivel superior, Piramida este מnsoţită de Coroana care omagiază jertfa şi adună spiritul celor care au murit şi a căror amintire nu trebuie să ne părăsească niciodată”.

Cea de a patra poză – „Calea Biruinţei, realizată din buşteni de stejar, sugerează drumurile מncrucişate, pornite din cele patru puncte cardinale, parcurse de revoluţionari”.

Şi ultima rubricuţă: „Parcul, mobilierul şi iluminatul contribuie la unitatea şi la adגncirea semnificaţiei מntregului Memorial”.

Ceea ce mi s-a părut nu ciudat, de-a dreptul inexplicabil a fost omiterea numelui creatorului acestui complex monumental. Lucru absolut impardonabil. Aşa cum ai lăsa un copil fără nume. Greşeală inadmisibilă sau lipsă de respect?

Curiozitatea m-a מndemnat să caut מn internet pentru a găsi răspunsul la מntrebarea firească, cine este inspiratul creator al acestui monument, omul de cultură care a ştiut să aleagă cele mai reprezentative simboluri pentru a lăsa posterităţii, un mesaj, căci astfel poate fi considerat obeliscul מncununat, ridicat מn cinstea eroilor revoluţiei.

Dar ceea ce am citit pe numeroasele site-uri, מntrece orice מnchipuire.

Paradoxal, inaugurarea monumentului a determinat un fenomen de-a dreptul ieşit din comun – מntreaga presă romגnă a fost unită מntr-un front unitar (lucru absolut nemaiמntגlnit), dar nu la bine ci doar ca să conteste, să batjocorească, să desfinţeze, să distrugă, să blameze, să arunce cu pietre...

Aş vrea să citez doar cגteva dintre consideraţiile care au umplut paginile ziarelor, rămגnגnd ca un stigmat ruşinos מn site-urile din internet, pentru ca să fie cunoscut de romגnii din lumea מntreagă. Ce? ־n primul rגnd ignoranţa, lipsa de cultură, agresivitatea primitivismului. Felul מn care ne autodesfinţăm, cum luptăm pentru a prezenta ţara מn cea mai urגtă lumină posibilă, deoarece ziarele sunt un mijloc de răspגndire a culturii מn mase, iar dacă cei ce au menirea aceasta se coboară la nivelul străzii, sau mai bine zis al pieţii... din cartierele periferice, atunci efectul este asigurat. Am să citez doar cגteva secvenţa din zecile de articole scrise cu 2-3 excepţii „la unison”:



„Vector cu coroniţă“, „cartof tras in ţeapă“, „ghilduşa piramidă“, „circumcizia ratată“, „monumentul cu penetrare“, „un creier pe băţ“, „măslina-n scobitoare“, „nuca-n ţeapă“, „fleică-n frigăruie“, „cartoful revoluţiei“, „ţeava şi testiculul“, „ţeapa de 56 de miliarde“, „kitsch cu patalama“ sunt numai cגteva dintre „drăgălăşeniile“ cu care critica, opinia publică şi presa au intגmpinat inaugurarea complexului sculptural-arhitectural „Memorialul Renaşterii” - Poate că este indreptăţită, poate nu, această avalanşă de apelative“ …Articolul: Memorialul Renaşterii – Ce oribilitate! Săptămגna financiară- Miron Manega





Alte porecle relatate de un cotidian :"Ridichea uriasa", "Tepusa cu cartof", "Duda infipta-n pix", "Marul coflesit", "Dovleacul de Halloween", "Pruna de Scornicesti".( Romגnia liberă)



־n Adevărul, criticul de artă George Radu Bogdan spunea: "Ca şi valoare artistică, acest cartof străpuns nu face doi bani. Este o treabă necurată aici, din moment ce toţi arhitecţii au spus "nu" şi totuşi monumentul s-a inălţat. In ţara asta oricine poate să construiasca orice, in nasul tuturor, pentru că nu exista un cadru legislativ care să impună anumite sancţiuni".



Nicu Enea, sculptor „Eu consider astfel de monumente, cum este cel al lui Ghildus, mizerii spatiale".( Romגnia liberă)



Vlad Nanca "Monumentul ăsta e o mizerie şi trebuie să dispară. Trebuie făcut orice pentru ca cei care pot sa facă chestia asta să ajungă să o şi facă. Nu e din fericire vorba de o nouă casă a poporului. E mişto ideea cu imagini proiectate pe el deşi mi s-ar părea mai potrivit să se deseneze pe el sau chiar să se sculpteze pe el. Pגnă cade. Trebuie dat jos. E o mizerie. Pe băţ."( Alternativ)



Irina Bako: “Sunt curioasă cגnd o să apară o copie guliverică a pescarului cu peştişorul agăţat de sforicică in rondul de la Piaţa Romană. Şi in caz că aglomerările spontane nu sunt eficiente de data asta, vă rugăm frumos, domnilor conducători si eminamente cultivaţi, data viitoare cגnd vă mai amintiţi de Cגntările Republicii Socialiste Romגnia... măcar alegeţi un sculptor adevărat…” ( Alternativ)



D-l Pavel Susara, n-a avut critici prea aspre la adresa ansamblului monumental. Analiza sa, pur plastică, a conţinut doar obiecţia faptului că marmura nu dă prea bine in contextul asocierii ei cu bronzul” ( Jurnalul Naţional)


Cristian Patrasconiu: “Să nu se inteleagă că „Memorialul Renaşterii” ar fi o operă de artă. El e, desigur, o ţeapă artistică. Ţeapa renaşterii naţionale “.(Cotidianul)






“E incompatibil cu peisajul urban. Daca a visat cineva vreodata sa dea de un cimitir in mijlocul orasului, acum visul i s-a implinit. Ansamblul monumental "Memorialul Renasterii" este ca un cimitir, cu alei si bancute din marmura alba, cu mausoleu (tot din marmura alba), cu statui funerare, cu verdeata si pomi printre care, eventual, sa sopteasca vantul”. Elena Vladareanu ( Averea – cotidian de informaţii)


Criticul de artă Tudor Octavian este ceva mai rezervat in declaraţii, dat fiind faptul că nu a fost prezent la dezvelirea statuii: "Nu am fost acolo, tocmai pentru a nu avea opinii. In orice caz, ceea ce s-a intגmplat cu monumentul nu e o treabă artistică, ci una politică” ( Gardianul)



Mihai Oroveanu-director al Muzeului National de Arta Contemporana „Alexandru Ghildus este un autor de bibelouri amabile. Nu are pregătirea pentru a executa o astfel de lucrare, nefiind sculptor, ci designer. Tot ceea ce propune este un vector cu coroniţă, la dimensiuni grandomane”…( Suplimentul de cultură)



Memorialul renaşterii מntre sublim şi grotesc: Daca s-ar fi pastrat proportile si decenţa fata de victimele inutile, o singura placa comemorativa ar fi fost de ajuns............( Forum raportal)



Oare această „fraternitate” destructivă nu ar trebui să dea de gגndit?

Istoria culturii cunoaşte sute de cazuri asemănătoare, unde opinia celor rău intenţionaţi, sau celor depăşiţi de timpurile noi, sau celor מnchistaţi מn idei conservatoare, sau celor invidioşi, sau celor inculţi, au determinat adevărate tragedii.

Aş da doar cגteva exemple:

- Istoria Operei din Viena, una dintre cele mai frumoase din lume, este umbrită de imensul scandal public, iscat de presa care a מncurajat „gura mahalalei”. Rezultatul a fost că cei doi vestiţi arhitecţi, după planurile cărora s-a făcut construcţia, nu au mai apucat strălucitoarea deschidere festivă ce a avut loc pe 15 mai 1869. Eduard van de Nll a făcut o puternică depresie şi pe 3 aprilie 1868 s-a spגnzurat, iar August Siccard von Siccardsburg două luni după moartea prietenului său a suferit un infarct cardiac şi a murit.

- Pictorul vienez Gustav Klimt (1862-1918), strălucitul reprezentant al curentului Jugendstill (Art Nouveau), printre lucrările sale magistrale (amintesc şi decorarea integrală a castelului Peleş), au fost şi 3 tablouri - Filozofia, Jurisprudenţa şi Medicina, ce trebuiau să מmpodobească tavanul sălii festive a Universităţii vieneze. Tabloul Filozofia, care a primit la Expo-1900 de la Paris medalia de aur, „ nu a plăcut unor profesori smochiniţi”, deoarece l-au considerat hidos şi indecent, chiar pornografic, ceea ce a stגrnit un adevărat scandal public. Klimt şi-a retras lucrările, מnapoind banii primiţi de la stat şi datorită dimensiunilor, le-a lăsat מn păstrare la castelul unui prieten. ־n timpul războiului, sub bombardament, ele au fost distruse. Astăzi valoarea unui tablou semnat Klimt, porneşte de la nişte zeci de milioane euro...

- Monumentala lucrare Guernica, a lui Pablo Picasso – reacţie a masacrului din Coreea, a fost מntגmpinată tot aşa de prietenos de către „inocenţii culturii”, care pur şi simplu au vrut s-o distrugă. Povestea este lungă. Ea ilustrează cגt de periculoasă este ignoranţa, מn simbioză cu agresivitatea primitivismului.

Vestitul arhitect catalan Antonio Gaudi ( 1852-1926) nu a fost acceptat la universitatea de arte plastice, deoarece examinatorii – conservatori מn מngustimea lor, l-au considerat lipsit de talent. Astăzi, operele sale ( cea mai remarcabilă - Sagrada Familia) sunt o imensă zestre culturală - mגndria Barcelonei.

Astfel de exemplele sunt inimaginabil de multe. ־n toate ramurile artei, מn toate profesiile. Aş aminti pe prof. dr. Ignaz Semmelweis (1818 - 1865) – medicul austriac care a descoperit că febra puerperală, care făcea ravagii מn acele timpuri provocגnd moartea a sute de femei, se datora lipsei de igienă a medicilor care asistau naşterea. Comunicarea lui ştiinţifică, a stגrnit indignarea confraţilor, care, uniţi מn integritatea lor profesională, l-au exclus, făcגnd să i se retragă dreptul de a profesa. Pentru a-şi confirma descoperirea, dr. Semmelweis a făcut experienţe pe propriul său corp, ceea ce i-a determinat moartea timpurie. Dar, מn istoria medicinii va rămגne pentru totdeauna „părintele asepsiei”.

Vestita soprană Ileana Cotrubaş, la absolvirea conservatorului nu a primit „repartiţie” la Opera din Bucureşti. Argumentul? Cel virtual – vocea este mai indicată pentru Operetă. Cel real – sforile culiselor, existente peste tot. Din anii 60, strălucita solistă a cגntat pe aproape toate marile scene ale lumii, fiind una dintre cele mai apreciate „Violete” ( Traviata). Romגnii nu au ştiut s-o aprecieze. La fel şi מn cazurile violonistei Silvia Marcovici şi pianistului Radu Lupu, care, la vremea respectivă nu au fost admişi la Conservatorul de muzică bucureştean. ־n foarte scurt timp au devenit valori internaţionale.



Să revenim la Memorialul Renaşterii – magistrala lucrare total ostracizată de cei care mגnuiesc paloşul de foc, sau mai bine zis, kalaşnikovul condeiului. Motivele reale ? Pe primul, al doilea, al treilea...al treizeci şi treilea loc - costul ridicat - după cum reiese din Of-ul articolelor. Motivul invocat – revoluţia furată. Şi de aici speculaţii cu duiumul...

Puţini sunt cei care מnţeleg şi apreciază, cum ar fi Gheorghe Achiţei (arhitect, profesor de estetica) care, מnfruntă opinia colectivă (aliată după principiu spiritului de turmă). Citez: „Lucrarea nu are nimic respingător. Dimpotrivă, este un monument remarcabil, care respectă toate principiile estetice. Are eleganţă, supleţe si armonie şi este pusă acolo unde trebuie”.

Să vedem acum vocea “pseudo-specialiştilor”:

־n primul rגnd i s-a contestat „părintelui său”- Alexandru Ghilduş calitatea de sculptor.Citez: „Alexandru Ghilduş nu este insă sculptor. Este designer şi decan al Facultăţii de Arte Decorative şi Design din Bucureşti. A avut pגnă acum numai expoziţii cu obiecte de arta de dimensiuni mici şi medii. Prestigiul şi puterea de influenţă au facut din el unul dintre cei mai solicitaţi designeri.” ( M.M)

Seria afirmaţiilor generate de cea mai crasă “inocenţă” continuă: „Memorialul Renaşterii“ seamănă cu una dintre lucrările sale de mici dimensiuni, dar mărită de cגteva zeci de ori. Acelaşi stil, aceeaşi obsesie a construcţiilor verticale, aceeaşi imperechere a unor materiale contradictorii. In cazul de faţă, marmura albă şi alama. In plus, transpare, in sugestia de inălţare la cer prin sacrificiu uman, şi trufia autorului, care se proiectează pe sine in acest demers, printr-un expozeu plastic uşor exhibţionist”. (Miron Manega)

Să vedem la ce se referă acest exhibiţionism.

Inspiratul creator a folosit pentru lucrarea sa două simboluri universale de mare prestigiu, dגnd dovadă de o cultură temeinică, bine asimilată: Obeliscul şi Coroana, ce le-a stגrnit imaginaţia clevetitorilor ignoranţi.



Ce reprezintă obeliscul?



Egiptenii au numit acest monolit cu aspect de coloană ascuţită, sau pilastru din piatră, cu vגrful מn formă de piramidă – Techen, Tejen – מn limba sacrală cuvגntul fiind sinonim cu protecţie sau apărare. Vגrful ascuţit al pietrei era menit săstrăpungă norii şi să מmprăştie forţele negative care ameninţau să se adune şi să se reverse asupra oamenilor sub formă de furtuni ce puteau fi observate sau să se transforme מn forţe malefice ce nu puteau fi observate şi combătute.Tejen era simbolul lui Re – Zeul Soarelui din Heliopolis. Obeliscul lui Ramses II-Luxor >>

e luat de greci şi romani, denumirea a devenit obeliskos – obelos (greacă) – adică coloană ascuţită, semnificaţie luată şi de latinescul obeliscus.



Monumentul מn formă

de obelisc din Washington

Ei considerau că obeliscul, asemenea piramidei, captează razele soarelui, fiind o legătură מntre zei şi oameni. Pentru aceasta vגrful obeliscului era acoperit cu aur, considerat de egipteni “carnea zeilor” ( aşa cum a fost iniţial şi piramida lui Cheops – apropos la materiale incompatibile folosite de omul de artă, maestru Alexandru Ghilduş, care, probabil din lipsa aurului – a folosit alama…)

Cel mai mare obelisc a fost ridicat din ordinul faraoanei Hatschepsut şi se găseşte şi acum מn templul Amun din Karnak – Luxor. El are 32 m. şi vגrful era complet aurit. Obeliscul din Assuan ( poza stg. jos) care ar fi trebuit să aibă peste 40 m.a rămas מn faza de lucru deoarece s-a descoperit o fisură מn piatră. Romanii şi-au מnsuşit din Egipt 13 obeliscuri, pe care le-au transportat la Roma. ־n afară de acestea, cele patru din Luxor, două din Heliopolis şi unul din Cairo, mai există מn lume obeliscuri originale egiptene מn Paris, Arles, Londra, Istambul, Urbino,Florenţa, Catania, Caesarea Marina, Wimborne şi New York.


Edilii acestor oraşe au fost mגndrii să aibe aceste monumente simbolice, pe care le-au aşezat la loc de cinste, מn piaţe de largă deschidere, pentru a le pune מn valoare. Un exemplu edificator - obeliscul din Paris a fost plasat מn ampla Place de la Concorde – chiar lגngă Louvre. El a fost dăruit oraşului de către guvernul egiptean, ca mulţumire pentru faptul că Jean Francois Champollion, studiind ani de zile piatra Rosetta (denumită după oraşul egiptean unde a fost găsită) a descoperit şi descifrat מn 1822 misterul heroglifelor punגnd bazele egiptologiei, fundamentate ulterior de către cercetătorul german Richard Lepsius.

Vocile revoltate ale „specialiştilor” romגni, consideră că spaţiul alocat grupului monumental este mult prea mare…

Monumente מn formă de obelisc se puneau frecvent pe mormintele regilor sau eroilor, cum este acesta din poza alăturată pus pe mormגntul regelui Ezana din Aksum ( Etiopia)

Oare nu era firesc ca cei care şi-au pierdut viaţa crezגnd מntr-o cauză nobilă şi deschizגnd o eră nouă, să fie consideraţi eroi şi memoria să le fie la fel cinstită?



Ce reprezintă coroana?



Simbolurile ei sunt multiple. Astfel „מn simbolismul cabalistic (Kether), coroana exprimă Absolutul, Ne-Fiinţa (Ayn Soph), se află מn vגrful pomului Cunoştinţei Binelui şi Răului (Sephiroth)”.

־n iconografia alchimistă, spiritele planetelor מşi primesc lumina sub formă de coroană, de la regele lor - Soarele.

Coroana se pune pe cap – partea cea mai superioară a corpului, deci marchează caracterul transecendent al unei מmpliniri.

Ea este o făgăduinţă de viaţă nemuritoare precum a zeilor. ( Jean Chevalier , Alain Gheerbrant - Dictionnaire des Symboles)

־n Grecia şi מn Roma antică era simbolul consacrării faţă de zei. Se credea că zeii מşi מntorc faţa de la cei care se מnfăţişau מnaintea lor fără coroană, pentru aceasta morţii erau מmpodobiţi cu o coroană. Obiceiul s-a păstrat parţial, מn toate religiile - florile care se aduc ca ofrandă la מnmormגntări sunt מnmănunchiate מn formă de coroană.

־n unele religii, printre care şi מn creştinism, coroana מnseamnă gloria divină. Obiceiul de a se aşeza coroane pe capetele morţilor ( acum păstrat מn lumea satului romגnesc doar la fetele care au murit nemăritate), este un semn al unirii lor cu Dumnezeu.

Coroana reprezintă simbolismul cercului – deci infinitul şi perfecţiunea.

Ea simbolizează şi biruinţa. Cele pe care le primeau מnvingătorii la jocurile olimpice din Grecia antică, sau cele pe care le primeau eroii – ce se מntorceau victorioşi, erau מnchinate unui anumit zeu מn funcţie de frunzele din care erau alcătuite: stejarul şi măslinul lui Zeus, dafinul lui Apollo, mirtul Afroditei, viţa de vie lui Dionysos, spicele de grגu lui Ceres, pinul lui Poseidon.

Coroana simbolizează puterea. Faraonii purtau o coroană dublă, compusă din mitra albă a Egiptului de Sus, מncorporată מn coroana roşie a Deltei, deci o unire cu Egiptul de Jos. Tiara purtată de Papi, este alcătuită dintr-o triplă coroană. Rangul, autoritatea, puterea celor care o poartă sunt ilustrate prin bogăţia coroanei care este făcută din „metalul soarelui” – adică aur.

Coroana şi aura cu care este reprezentată Fecioara Maria şi Pruncul Iisus, reprezintă nu numai „Maiestas Domini” ci mai ales cea mai מnaltă treaptă a existenţei.

Vestitul psiholog şi filozof elveţian C.G. Jung (1875-1961), consideră coroana iradiantă, „simbolul prin excelenţă al gradului cel mai ridicat al evoluţiei spirituale”.



Iată aşadar simbolurile folosite de omul de artă şi mai ales omul de cultură, maestrul Alexandru Ghilduş, pentru a cinsti memoria eroilor revoluţiei.

Evident, dacă n-ai habar, avגnd imense lacune מn cultura generală, sau dacă vrei cu orice preţ să discreditezi, să loveşti, poţi să asemui un obelisc cu foarte multe...מn definitiv Coloana Infinitului a lui Constantin Brגncuşi, la vremea respectivă, a fost poreclită de „intelectualii elitari” ai presei, aşa, neaoş...lui Tătărăscu...

Multe oraşe ale lumii şi-au מnălţat propriul obelisc pentru simbolismul lui complex – cum este Washington, Viena, Linkenheim, Karlsruhe, Wiesbaden.

Acum şi Bucureştiul se află printre ele, avגnd astfel ceva comun cu acest simbolism universal. Nu numai părţile umbrite ale existenţei care sunt permanent difuzate מn eter, ca şi cגnd ar fi adevărata carte de vizită a unei ţări.

Se pare מnsă că semnificaţia egipteană a obeliscului, căruia i se atribuia rolul de protecţie şi apărare şi care cu vגrful ascuţit al pietrei trebuie săstrăpungă norii şi să מmprăştie forţele negative care se adună şi se revarsă asupra oamenilor, forţe malefice ce nu pot fi observate şi combătute - מn cazul obeliscului bucureştean nu a fost valabilă. Din contră.

Ce este מntr-adevăr trist, este masa tuturor acelora care s-au ridicat făcגnd corp comun, hulind, jignind, denigrגnd, cerגnd distrugerea unui monument a cărui imagine a fost מmproşcată cu trivialităţi – după modul de a gגndi şi după sensibilitatea fiecăruia.

Toţi aceştia, care şi-au ridicat glasul מn numele culturii, מn numele revoluţiei furate şi victimelor ei, מn numele viziunii artistice, מn numele economiei naţionale, מn numele „adevăraţilor” sculptori care au fost ignoraţi şi alte motive de revoltă personală şi colectivă, nu reacţionează מn niciun fel la un fapt care מntr-adevăr unui om de bună credinţă ar trebui să-i dea de gגndit şi anume: מnălţarea unei statui umilitoare care configurează imaginea Romגniei pe continentul american. Este vorba despre statuia din „Piaţa Romגnia” din Montreal, a „Luceafărului poeziei romגneşti – Mihail Eminescu” – reprezentat deplorabil, desculţ, מntr-o lungă cămăşoaie, probabil מn ultimii săi ani de boală, la Socola...

Cine a aprobat această blasfemie?

Nu e de mirare că la inaugurarea ei, autorităţile romגne – preşedintele şi ministrul culturii, au fost מntגmpinaţi cu huidueli.

Pentru ce toţi „iubitorii de cultură” n-au reacţionat şi nu reacţionează de atגta vreme, ca să dispară această imagine odioasă, jignitoare pentru poporul romגn, dar מn schimb sunt indignaţi de moarte că s-a מnălţat şi מn Bucureşti – şi aşa mult prea sărac מn monumente de artă, un obelisc מnalt de 25 m?

Iată opinia unui romגn – canadian, spilcuită din internet:

„Suntem indignati văzindu-l pe Eminescu asa cum arata el in viziunea artistului Gorduz, care fie intre noi spus, putea sa-l prezinte oriunde in lume dar nu in inima Americii, cu pretentia de reprezentare europeana intr-un mozaic de etnii cum este Montrealul. Un Eminescu descult, in zapada si gerul de la Montreal –nu poate sa exprime decit umilinta si agonie – asa cum au vrut cei carora Eminescu le-a stat ca un os in gat. Probabil ca unele din versurile lui au deranjat, dar cum il putem cobori din inaltimea siderala si sihastra a Universului si infige cu picioarele desculte in zapada si frigul Americii? cu o infatisare care nu reprezinta decit un aspect temporar al existentei marelui poet – asta sa-i reprezinte viata si opera?

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/istorie

''Ma trezeam din coma prin bataie''

A fost unul din liderii Ligii studentilor in perioada Mineriadelor din anii ’90. A fost batut si anchetat de fosta Securitate. A stat alaturi de mai marii evenimentelor si stie adevarul. Nu a plecat din tara, ci a continuat sa creada in adevarul lui si al nostru, al celor multi. Are ochii de un albastru incredibil. Albastrul sperantei si al cerului nesfarsit. Mugur Vasiliu, liderul Miscarii Conservatoare, mai spera…

Dialogul cu Mugur Vasiliu a inceput dupa ce pe sticla TV a aparut stirea bomba: Miron Cosma, conducatorul minerilor din Valea Jiului intr-una din cele mai negre perioade ale Romaniei post-decembriste, a fost eliberat din inchisoare. Eliberarea a coincis, nefericit, cu comemorarea evenimentelor din 13-15 iunie 1990 si, ca in fiecare an, pe la „toc-souri”, stiri ori in paginile ziarelor erau aceleasi personaje cu povestile lor „nemuritoare” despre golani, tatucul si declaratii conform carora vinovatii sunt cei ce nu mai sunt.
L-am cautat pe Mugur Vasiliu deoarece cand a prezentat Miscarea Conservatoare in Baia Mare, s-a revenit la evenimentele din 1990. Albastrul limpede al ochilor fostului lider al studentilor se tulbura cand povestea incredibilele intamplari prin care a trecut Romania la inceputul deceniului noua.

Zona libera de neo-comunism

Povestea incepe in ’89, cand la Facultatea de Litere a Univesitatii Bucuresti, sapte studenti din anul III au pus bazele Ligii studentilor. Printre cei sapte, Mugur Vasiliu si Marian Munteanu, cel ce avea sa devina liderul Ligii. In primele luni ale lui ’90, in fiecare luna se intampla ceva. A fost ca o terapie de soc pentru Romania, ne povesteste Vasiliu: „IMGB, venirea minerilor in februarie, in martie - Tg. Mures. In aprilie, cativa dintre cei care in decembrie ’89 au condus masele (mai tarziu am inteles ca au condus masele pentru ca asa era programul lor: sa conduca) faceau greva foamei, deoarece se impartisera functii si dregatorii fara ei. In 24 aprilie, Politia a intrat si i-a scos cu basoanele. Unul dintre ei a venit la Liga Studentilor si ne-a povestit ce s-a intamplat.” Asa s-a deschis celebrul balcon de la Universitate.
„I-am chemat pe cei care nu mai vor cu comunistii. Piata s-a umplut. Am ales acea zona deoarece era eficienta, era paralizata toata circulatia. Iliescu trebuia sa raspunda cererilor noastre de retragere a comunistilor. In acelasi timp, aveau loc evenimente la Timisoara, de unde a aparut Proclamatia de la Timisoara cu celebrul punct 8 (fara comunism, fara activistii de partid). Am sustinut punctul 8 din Proclamatie”, a spus Vasiliu.
Asa a inceput fenomenul Piata Universitatii. Dupa alegerile din 20 mai (Duminica Orbului), studentii au fost dezamagiti de votul romanilor. „A castigat copilul lui Ceausescu, adica Ion Iliescu, si am hotarat sa inchidem balconul. Alegerile au demonstrat ca votul a fost furat de profesionistii regimului trecut si prezent. In perioada Piata Universitatii, acolo si in toata tara, am strans semnaturi cu cei care sustineau punctul 8. S-au strans 3,6 milioane de semnaturi, nu aveau cum sa castige alegerile, dar…”, ne-a povestit Vasiliu.
Dupa inchiderea balconului, Vasiliu si colegi de-ai lui au inceput sa fie dur hartuiti de SRI si de Politie. Din acest motiv, in 13 iunie, studentii au redeschis balconul.

Inceputul macelului

Vasiliu povesteste ca atunci nu au inteles cine a organizat „13 iunie”: „acum este mai limpede, dar atunci noi am crezut ca daca deschidem balconul, se va inchide din nou Piata si vom continua protestul anticomunist. Nu a fost asa. A venit Politia. Hotarata. A fost bataie pe viata si pe moarte. Ostilitatile au fost apoi preluate de SRI, fapt confirmat de convorbirile interceptate intre Chitac, cei din Piata si Iliescu. Au aparut sticle incendiare. Ministerul de Interne a luat foc de la etajul trei in sus. Erau fel si fel de dubiosi, la Televiziune s-a strans lume, erau sparte vitrine, s-a creat panica. Ne-am dat seama ca este o diversiune, nu erau ai nostri, din Piata, si am hotarat sa intram in Universitate sa o pazim.
Era 13 seara, ora 22. Lumea era adunata in fata Universitatii, atunci s-a intamplat lucrul care nu s-a spus niciodata. Din Ministerul de Interne au scos cateva TAB-uri care au inceput sa traga in multime. Trageau cu gloante de razboi. Au inceput sa cada oamenii impuscati. Impreuna cu prietenii mei am adunat 9 cadavre pe care le-am dus la organizatia „Medicii fara Frontiera” (ulterior, cei de la aceasta organizatie au spus ca nu a fost nici un mort). Morti au fost mult mai multi. Era noapte si lumea s-a imprastiat. Noi ne-am retras in Universitate, unde am aflat ca vin minerii”, a spus Vasiliu.

Romani contra romani

In dimineata zilei de 14 iunie in Piata Victoriei au sosit „batalioanele terorii”: „Iliescu le-a spus minerilor: Mergeti in Piata Universitatii si terminati-i, ca sunt legionari! Asta este instigare la omor. Nu stiu ce se judeca acum, dar Iliescu este criminal de drept comun. Si nu numai el.
Teroarea ce a urmat e cunoscuta. Dimineata, la ora 4-5, au intrat in Universitate si ne-au macelarit profesionist. Eu am fost in coma de cateva ori. Imi reveneam din coma cu bataie. O terapie mai speciala... Am mai vazut inca un mort facut de un miner, de data aceasta, cu capul in cosul de gunoi langa Universitate. A durat pana in data de 15, cand, se stie, Iliescu le-a multumit”, si-a amintit Vasiliu.
La o luna dupa mineriada, studentii protestatari au fost „disipati”. Au aparut fel si fel de burse in strainatate, de fapt, ocazii de a cere azil politic. Multi dintre ei au plecat. „Au venit si ne-au spus clar: Plecati! Plecati voi, de ce noi?, le-am raspuns. La o luna, pe 13 iulie, am organizat cel mai mare miting din Bucuresti. Au fost vreo 400.000 de oameni in strada. Din pacate, nu am folosit cum trebuia momentul. Puteam lua Puterea, eram in legitimitate, deoarece puterea lui Ceausescu a fost luata de grupul bolsevicilor care pierdusera lupta cu el. E vorba de KOMINTERN. De atunci, Romania este condusa de KOMINTERN, fara nici un fel de dubiu. Uitati-va la Petre Roman… sunt lucruri stiute care prin repetarea lor isi pierd gravitatea”, spune Vasiliu.

Dezamagirea Munteanu

Vasiliu este dezamagit si de fostul lui coleg Marian Munteanu: „a condus Liga studentilor. Dupa evenimente am infiintat Partidul Miscarea pentru Romania, care a functionat 1 an si care a fost scufundat de Munteanu, prin folosirea in interes personal a intregului credit adunat de noi. Ulterior, am vazut ca Munteanu lucra cu Magureanu, an dupa an, pana in 2000, cand s-a intamplat acel lucru exceptional care arata ca a inceput sa-si piarda neuronii, candidand pentru partidul lui Magureanu. Sa te dai pe fata!”
Dupa o ora, am plecat cu sentimentul ca totul este in zadar. Poate Partidul „Miscarea Conservatoare” al lui Vasiliu va reusi sa schimbe ceva, macar pentru copiii nostri.

Diversiunea Cosma

Nici dupa 15 ani nu se doreste clarificarea mineriadei, spune fostul lider al studentilor: „au trecut 15 ani si nu s-a vrut. Acum se vrea debarcarea lui Iliescu. Diversiunea cu eliberarea lui Cosma si aratarea la televizor a unor imagini din Piata Universitatii este puerila. Cosma a fost inchis pentru evenimentele din 1999. I-au dat drumul sa-l muste pe Iliescu. Si nu poate fi altfel, daca cei vinovati de 13-15 iunie sunt ce sunt. Petre Roman, Basescu e presedinte, Gheorghe Dobre e ministru, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Magureanu… Cum sa se denunte ei pe ei?”


http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=1942

“Sa nimicim conspiratia!”
http://www.jurnalul.ro/articol_9064/_sa_nimicim_conspiratia__.html

Politicienii si revolutia din 1989

Cine a tras in noi 16-22? Cine a tras in noi dupa 22? au fost intrebari des auzite pe la mitingurile din 1990, si care ne preocupa si astazi.

Simtamintul ca politicienii care preluasera puterea in 22 decembrie 1989 au ceva de ascuns referitor la aceste subiecte era generat de doua realitati:

- Prezenta in noile structuri de putere a unor persoane despre care existau informatii ca fusesera implicati in reprimarea revolutiei (de pilda, generalul Mihai Chitac, numit ministru de interne, sau generalul Victor Stanculescu, numit ministru al economiei, ulterior ministru al apararii).

- Disparitia teroristilor, despre care initial se afirmase ca reprezinta o armata numeroasa, bine inzestrata.

Dintre politicienii care au dat amanunte despre teroristi amintim:

- Ion Iliescu spunea la TVR in 23 decembrie ca teroristii "trag din orice pozitie".

- Sergiu Nicolaescu in 22 decembrie lansa la Comitetul Central zvonul ca este minata cladirea. Ulterior domnia sa va explica ca a lansat acest zvon pentru a indeparta "marii comunisti" care ar fi stat in camera respectiva a Comitetului Central (vezi "Romanul" din 8-14 martie 1993).

- Cazimir Ionescu spunea in 22 decembrie la TVR: "O coloana blindata motorizata se indreapta spre Pitesti pentru a ocupa punctul atomic, rafinaria, rezervoarele de cianura, barajul de la Curtea de Arges! Odata cu caderea acestor puncte, orasul Pitesti poate sa dispara complet de pe harta tarii!".

Pe linga politicieni, intretinerea isteriei cu teroristii a fost realizata de lucratori ai TVR, precum Teodor Brates sau de militari precum Cico Dumitrescu.

Dupa mitingul din 12 ianuarie 1990 problema "cine au fost teroristii?" ameninta sa ajunga in centrul atentiei opiniei publice. Silviu Brucan, in "Adevarul" din 16 ianuarie 1990 ofera insa o explicatie opiniei publice: teroristii au fost oamenii lui Iulian Vlad.

Poporului i s-a oferit un raspuns, plauzibil pentru majoritate. Iulian Vlad era arestat, va fi chiar osindit mai tirziu, dar problema teroristilor nu figureaza printre motivele condamnarii sale.

La presiunea manifestatiilor de strada si a Comitetului de Actiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.) guvernul accepta infiintarea unei Comisii Guvernamentale de Ancheta a evenimentelor din decembrie 1989. Comisia a functionat doar pentru orasul Timisoara, doar aici presiunea opiniei publice fiind suficient de mare pentru a determina guvernul sa cedeze. Prin infiintarea respectivei Comisii, puterea FSN-ista contracara acuzatiile de ascundere a adevarului despre revolutie, care se faceau auzite.

Conflictele interetnice din martie 1990 de la Tirgu Mures vor abate un timp atentia opiniei publice de la problemele revolutiei. Este de remarcat ca multi dintre politicienii care s-au afirmat in urma acestui conflict, prin eforturile lor de aparare a patriei in fata primejdiei unguresti, s-au aratat ulterior si sustinatori ai amnistierii vinovatilor din decembrie 1989.

Manifestatia din Piata Universitatii va readuce in atentie problema revolutiei. Partidele istorice, aflate in opozitie, isi declara formal sprijinul fata de revendicarile celor din Piata. Acest sprijin nu merge insa atit de departe incit sa sustina, in CPUN, o cerere de destituire a ministrului de interne (chiar daca manifestantii, informati asupra rolului jucat de acesta la Timisoara, aveau lozinca "jos Chitac si ras in cap!") sau sa depuna interpelari, in acelasi CPUN, in legatura cu problema teroristilor ("unde-s teroristii? i-ati facut ministri!" se striga in Piata).

Confruntarea televizata a candidatilor la presedintie Ion Iliescu, Ion Ratiu si Radu Campeanu a aratat ca, pentru candidatii opozitiei, nu exista o problema a adevarului din decembrie 1989. Ratiu si Campeanu, cei doi candidati care se presupune ca reprezentau acea parte din electorat care se plingea ca revolutia a fost furata, n-au pus nici o intrebare incomoda pe acest subiect presedintelui Ion Iliescu.

Mai mult, in contextul discutiei despre punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara (interzicerea ocuparii de functii politice a fostilor nomenclaturisti comunisti) a existat un moment in care "echidistantul" moderator Emanuel Valeriu a pus intrebarea: generalul Vasile Milea a fost nomenclaturist, totusi e un erou al revolutiei. Nu este deci o nedreptate condamnarea in bloc a nomenclaturistilor?

Exemplul acesta, cu generalul Milea "nomenclaturist, dar totusi erou", cred ca a avut efect in fata milioanelor de telespectatori. Cei doi pretinsi sustinatori ai punctului 8 al Proclamatiei timisorene, domnii Ratiu si Campeanu, nu au pus la indoiala statutul de erou al generalului Milea, desi acesta a dat ordin sa se traga in demonstranti, fiindu-i mai potrivit calificativul de criminal decit cel de erou.

Dupa alegerile din mai 1990 puterea FSN-ista, legitimata prin votul popular, renunta la aparente. Miscarea din Piata Universitatii, loc unde se puneau intrebari incomode, este desfiintata. Deasemeni este desfiintata, fara explicatii, Comisia Guvernamentala de Ancheta a evenimentelor din 1989, cit si C.A.D.A. Ciudat este ca nu s-a gasit nici un membru al Parlamentului care sa protesteze fata de desfiintarea Comisiei Guvernamentale de Ancheta. Daca din partea FSN, partidul de guvernamint responsabil de hotarirea respectiva, lucrul este explicabil, total inexplicabila este lipsa de reactie a parlamentarilor opozitiei.

In ciuda indiferentei parlamentarilor, presa si opinia publica continua sa manifeste interes fata de problemele revolutiei. FSN este acuzat tot mai insistent ca ar fi inscenat o falsa lupta antiterorista.

O replica la aceste acuzatii este publicata in oficiosul FSN "Azi" din 17 iulie 1990. In articolul "Industria scenariilor" iscalit de Tudor Balteanu, se afirma ca in 22 decembrie 1989 la Timisoara s-a deschis focul de la ora 15,45 "inainte ca FSN sa apara". Aceasta dovedeste falsitatea teoriilor care acuza FSN de complicitate cu teroristii, explica ziarul "Azi". Faptul este neadevarat: in 22 decembrie la Timisoara s-a deschis focul mult mai tirziu, dupa aparitia FSN. Dar acest lucru il stiu doar timisorenii. Covirsitoarea majoritate a romanilor pot ramine convinsi de trainicia alibiului FSN, mai ales ca opozitia este mai preocupata de problemele globale ale societatii (jos comunismul, integrarea in Europa, ritmul reformei) decit de contracararea punctuala a propagandei FSN.

Necesitatea explicarii problemei teroristilor devine totusi evidenta pentru partidul de guvernamint. In articolul "Un front credibil" semnat de Valentin Muresan in ziarul "Azi" din 2 august 1990 se cere, printre altele, formularea unui punct de vedere oficial al FSN despre acest subiect. "Trebuie sa ne fie clar ca pe acest teren opozitia este in avans si cronicizarea acestei ramineri in urma poate deveni nerecuperabila" scrie Valentin Muresan.

Silviu Brucan este cel care incearca din nou sa potoleasca opinia publica. In ziarul "Adevarul" din 23 august 1990 el enumera unitatile militare ale securitatii conduse de Nicolae Andruta Ceausescu, colonel Ardeleanu, general Neagoe si colonel Goran, plus vreo 30 de arabi, ca fiind teroristii. Dupa scurt timp insa, afirmatiile lui Brucan vor fi dezmintite de insusi Ion Iliescu, in "Adevarul" din 28 august 1990: "nu m-as incumeta sa fac afirmatii cu atita siguranta despre lucruri care mai necesita numeroase clarificari".

Fara a exista inca o initiativa oficiala in plan politic, FSN pregateste terenul pentru o viitoare amnistie. Ziarul "Azi" din 30 august 1990 publica articolul "Procesul lui Filip Teodorescu si neorevizionismul maghiar" de I. Baicu. Aici se afirma ca responsabilitatea crimelor savirsite in decembrie 1989 revine nu regimului Ceausescu ci "celor citeva mii de agenti infiltrati de Budapesta (si de Moscova)". Articolul justifica si deschiderea focului impotriva demonstrantilor: "In fata vandalilor care au provocat pagube de milioane de lei si au palmuit obrazul armatei aflate sub juramint si sub drapel, orice militar din orice tara a lumii ar fi tras".

Ziarul "Armata poporului", oficios al M.Ap.N. incepe si el o campanie de justificare a crimelor din decembrie 1989. I se alatura saptaminalul "Romania Mare" a lui Corneliu Vadim Tudor, care, la vremea aceea, nu intrase inca in politica. Articolele lui Vadim Tudor provoaca chiar o demonstratie, cu mii de participanti, la Timisoara, impotriva falsificarii istoriei revolutiei.

Presedintele Ion Iliescu va adopta o pozitie agnostica legata de problemele revolutiei: opinia publica trebuie sa se obisnuiasca ca aceste probleme sint sortite sa ramina o enigma, precum a ramas o enigma asasinarea lui presedintelui american Kenedy. Comparatia este totusi fortata: in cazul Kenedy avem un mort, la revolutie au fost peste 1000 de morti. Daca se poate intelege ca un asasinat sa ramina o enigma (totusi, in cazul Kenedy justitia americana a gasit un vinovat), 1000 de asasinate nu pot ramine o enigma intr-un stat in care functioneaza un minim de sistem judiciar.

In cadrul Asociatiei "17 Decembrie" Timisoara a ranitilor si familiilor indoliate din revolutie, se infiinteaza, din februarie 1991, Comisia pentru Adevar si Dreptate, a carei scop era de a contracara falsificarea istoriei revolutiei si incercarile de legitimizare a reprimarii revolutiei. Printre primele actiuni ale acestei Comisii este cererea de destituire a ministrului apararii nationale Victor Stanculescu. Motivul acestei cereri este interviul dat de ministru in ziarul "Romania Libera" din 18 aprilie 1991, in care acesta tagaduia faptul ca, in timpul revolutiei, armata ar fi tras in popor. Comisia pentru Adevar si Dreptate a Asociatiei 17 Decembrie, considerind ca "minciuna este incompatibila cu rangul de ministru" cere, prin ziarul "Renasterea Banateana" din 23 aprilie 1991, sprijinul parlamentarilor de Timis pentru destituirea ministrului apararii nationale. Nici un parlamentar n-a reactionat la aceasta cerere. Parlamentarii n-au fost contactati direct, fiind posibil sa nu fi citit ziarul cu cererea Asociatiei 17 Decembrie. Victor Stanculescu isi va nuanta pozitia ulterior, acceptind la procesul Timisoara, unde a fost chemat ca martor, faptul ca armata a tras, dar "numai in legitima aparare" (Asociatia 17 Decembrie va depune plingere penala, pentru marturie mincinoasa, impotriva lui Stanculescu, fara rezultat insa). Trebuie amintit ca tragerea la raspundere penala a ministrului Stanculescu fusese ceruta de Comisia Guvernamentala de Ancheta in 1990, pentru rolul jucat de acesta la Timisoara, in perioada 16-20 decembrie 1989. Referatele Comisiei Guvernamentale au ajuns sa fie publicate in presa, dar n-au stirnit reactii printre politicieni. Nici un partid politic nu s-a aratat deranjat de faptul ca in Guvern exista un ministru acuzat de crime.

Campania in favoarea amnistierii celor vinovati de crimele din timpul revolutiei va primi sprijinul fatis al unor parlamentari. In revista "Totusi iubirea" nr. 25 / 1991 este publicata o petitie in favoarea amnistiei, iscalita de 23 de parlamentari, dintre care pomenim pe: Gelu Voican, Romulus Vulpescu, Constantin Ivanovici (FSN), Ioan Gavra, Adrian Motiu (PUNR), Victor Surdu (PDAR), dar si Cezar Buda (PNL).

Infiintarea Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989", la propunerea senatorului Sergiu Nicolaescu, a avut chiar de la inceput, dupa parerea mea, scopul sa oficializeze justificarile celor care au reprimat revolutia si sa ofere cadrul necesar unei propuneri de amnistie.

Dupa publicarea primelor rezultate ale "cercetarilor" senatorului Nicolaescu, Asociatia 17 Decembrie a denuntat, prin presa, falsurile cuprinse in acesta ("Renasterea Banateana" din 02.06.1992; "Nu" din 10.06.1992; "Expres" din 07.07.1992; radio Timisoara). Cu scopul justificarii reprimarii revolutiei, raportul senatorului Nicolaescu exagereaza pagubele materiale produse in timpul revolutiei din Timisoara (5 miliarde lei, e scris in raport), sugereaza punerea la cale din afara Timisorii a evenimentelor (peste 100 de arestati dintre revolutionarii din Timisoara ar fi venit din Tirgu Mures) si nascoceste militari ucisi in noaptea de 21/22 decembrie (respectivii fiind omoriti in 22 decembrie, dupa inceperea luptei cu "teroristii"). Sergiu Nicolaescu isi ia precautii pentru a nu putea fi acuzat direct de minciuna: pentru valoarea pagubelor materiale e citata declaratia fostului membru C.P.Ex. Paul Niculescu Mizil, iar pentru informatia despre arestatii din Tirgu Mures e citata o declaratie a lui Ilie Ceausescu. Afirmatiile respective sint prezentate in raport lasindu-se impresia ca ar fi adevarate, desi exista dovezi clare ca sint false. Sergiu Nicolaescu, de altfel, nu va veni niciodata in Timisoara pentru a stringe marturii de la revolutionari, desi va scrie 5 carti despre revolutie.

O alta stratagema folosita de Sergiu Nicolaescu este de a prezenta in calitate de eroi nationali persoane despre care admite de altfel ca ar fi dat ordin sa se traga in populatia rasculata, cum este cazul generalului Milea. Acesta este un prim pas pentru pregatirea propunerii de amnistiere a criminalilor din decembrie 1989 (cum sa condamnam niste eroi nationali?).

Pe linga contestarea in presa a raportului Nicolaescu, Asociatia 17 Decembrie a incercat o contestare a acestuia pe cale parlamentara. Am luat legatura cu unicul (pe vremea aceea) senator de Timis din opozitie, Mihai Ruva (PNL), cerindu-i sa prezinte in Senat obiectiile pe care Asociatia 17 Decembrie le are fata de raportul Nicolaescu. Senatorul Ruva a fagaduit ca va face acest lucru, dar numai cind problema comisiei "Decembrie 1989" va fi pe ordinea de zi a Senatului. I-am replicat ca acest lucru s-ar putea sa nu se intimple niciodata. Domnul senator a spus ca in acest caz nu are ce face. Staruinta mea a sfirsit prin a-l enerva pe domnul senator. De mentionat ca la vremea respectiva, Sergiu Nicolaescu abandonase FSN si se inscrisese in grupul parlamentar PNL. Pina la alegerile din septembrie 1992, problema comisiei "Decembrie 1989" nu a ajuns pe ordinea de zi, dl Ruva neavind posibilitatea de a-si tine fagaduiala.

Deasemeni, s-a trimis o scrisoare senatorului revolutionar Dan Iosif (FSN) cu rugamintea de a fi instiintata comisia de disciplina a Senatului despre dezinformarile din raportul Sergiu Nicolaescu. Fara rezultat.

Dupa alegerile din septembrie 1992, Asociatia 17 Decembrie a luat legatura cu PNTCD, prin senatorul Tanase Tavala, si cu PAC, prin deputatul Vasile Popovici, cerind sa fie contestat in parlament raportul lui Sergiu Nicolaescu.

In Senat, raportul Comisiei "Decembrie 1989" a ajuns in sfirsit pe ordinea de zi. Sergiu Nicolaescu a fost contestat cu acel prilej de catre Ion Coja (PDAR, Vatra Romaneasca), persoana cu care Comisia pentru Adevar si Dreptate a Asociatiei 17 Decembrie tinuse legatura, fara insa a-i pretinde explicit o contestare a raportului Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989". In sprijinul lui Sergiu Nicolaescu a sarit Corneliu Coposu, presedintele PNTCD.

La Camera Deputatilor, Vasile Popovici a avut o interventie prin care l-a acuzat pe Sergiu Nicolaescu ca ascunde adevarul despre revolutie. Din pacate, domnul Popovici nu a indicat concret care sint neadevarurile din raportul lui Sergiu Nicolaescu. Opinia publica a putut astfel ramine cu impresia ca interventia lui Vasile Popovici este pur propagandistica.

Subiectul "adevarul despre revolutie" a fost si o tema a campaniei electorale din 1992. Candidatul opozitiei, Emil Constantinescu, nu a izbutit sa fie convingator, piezind la scor alegerile. Dupa acele alegeri, la o emisiune radiodifuzata, i-am pus proaspatului infrint Emil Constantinescu intrebarea: de ce in rastimpul campaniei electorale nu s-a referit la Comitetul de Actiune pentru Democratizarea Armatei, desfiintat abuziv cu sprijinul adversarului sau electoral. Raspunsul domnului Emil Constantinescu a fost: a discutat cu ministrul apararii Nicolae Spiroiu, si s-a convins ca acesta este un adept al reformei in armata si al integrarii noastre in NATO. Raspunsul nu avea legatura cu intrebarea, dar aceasta este o caracteristica des intilnita la raspunsurile pe care politicienii le dau la intrebarile cetatenilor. Daca domnul Constantinescu ar fi fost intrebat despre programul Conventiei Democratice in problema cresterii iepurilor de casa, probabil tot despre integrarea in NATO ar fi raspuns.

Existind o Comisie a Senatului care se ocupa de "aflarea adevarului despre revolutie", influentarea activitatii acestei Comisii a devenit problema prioritara pentru Asociatia 17 Decembrie, in relatiile acesteia cu politicienii. In martie 1993 a fost trimisa acestei Comisii o adresa prin care Asociatia 17 Decembrie cerea respingerea, de catre Comisia Senatoriala "Decembrie 1989", a teoriei legitimitatii reprimarii revolutiei (teorie raspindita prin unele ziare, inclusiv oficiosul M.Ap.N.), cit si dezmintirea afirmatiilor false din rapoartele precedente ale lui Sergiu Nicolaescu. Se amintea in finalul adresei ca lipsa unui raspuns satisfacator face "indoielnica" colaborarea viitoare dintre Asociatia 17 Decembrie si Comisia Senatoriala "Decembrie 1989". Cum Comisia Senatoriala "Decembrie 1989" nu a avut nici o reactie, in 19 noiembrie 1993 Asociatia 17 Decembrie revine cu un comunicat in care "atrage atentia" ca refuzul Comisiei Senatoriale de a raspunde pozitiv cererilor asociatiei va duce la refuzul membrilor asociatiei de a depune marturii in fata Comisiei Senatoriale. In 9 decembrie 1993 apare in ziarul "Timisoara" explicarea motivelor care vor face membrii Asociatiei 17 Decembrie sa refuze depunerea de marturii pentru Comisia Senatoriala, iar pina in 18 decembrie 1993 alte 3 asociatii revolutionare timisorene adera la punctul de vedere al Asociatiei 17 Decembrie.

Un singur politician a reactionat la boicotul declarat de asociatiile de revolutionari din Timisoara: este vorba de Laszlo Tokes care a refuzat si el sa se prezinte in fata Comisiei Senatoriale. De remarcat ca multe mijloace de informare in masa care au neglijat boicotarea Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989" de catre revolutionarii timisoreni, au comentat cu accente negative boicotarea Comisiei de catre Laszlo Tokes. Trebuie precizat ca Laszlo Tokes nu a refuzat de capul lui sa depuna marturie la Comisia Senatoriala. El nu a facut decit sa adere la un boicot initiat de Asociatia 17 Decembrie.

La conducerea Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989" ajunsese secretarul general al PNTCD Valentin Gabrielescu. SI acesta a ignorat cererile asociatiilor de revolutionari timisorene. Abia la sfirsitul lui martie 1994 trei dintre membri comisiei s-au deplasat la Timisoara (inclusiv Valentin Gabrielescu). De remarcat ca cei doi membri ai Comisiei care si-au creat in opinia publica imaginea de specialisti ai istoriei revolutiei, publicind carti cu "senzationale dezvaluiri" despre acest subiect, anume Sergiu Nicolaescu (PDSR) si Serban Sandulescu (PNTCD), n-au binevoit sa se deplaseze la Timisoara. In opinia lor, ca si a majoritatii membrilor Comisiei "Decembrie 1989", revolutionarii timisoreni sint martori de categoria a doua, care nu merita atita atentie precum fostii nomenclaturisti comunisti (audiati de plenul Comisiei).

Conform hotaririi anterioare, conducerea Asociatiei 17 Decembrie a refuzat depunerea de marturii in fata Comisiei, dar a avut loc un dialog cu presedintele acesteia, in care s-au reamintit, fara succes, revendicarile precedente ale Asociatiei.

Relevant pentru modul de lucru al Comisiei Senatoriale este lista martorilor audiati de aceasta, prezentata in cartea senatorului Serban Sandulescu "Decembrie 89 - Lovitura de stat a confiscat revolutia romana". In aceasta lista, cu 202 pozitii, apar 13 pozitii de martori care au legatura cu evenimentele din Timisoara. Dintre acestea, 12 pozitii se refera la persoane care au avut sarcina sa reprime revolutia, si numai una, intitulata "audiati judetul Timis" se refera la revolutionari timisoreni. De remarcat anonimatul in care sint invaluiti revolutionarii timisoreni audiati, o exceptie pentru lista domnului Sandulescu, unde in covirsitoarea majoritate a cazurilor martorii sint prezentati cu nume, prenume, ocupatie inainte de 1989 si rolul jucat in revolutie. Se poate explica asta fie prin lipsa de importanta a marturiilor revolutionarilor timisoreni audiati, care, spre deosebire de covirsitoarea majoritate a martorilor Comisiei Senatoriale, nu merita pomeniti cu nume si prenume, fie prin boicotul la care Comisia a fost supusa de revolutionari. Atentionarea pe care Asociatia 17 Decembrie o facea in comunicatul din 19 noiembrie 1993, cum ca, prin Comisia Senatoriala, se incearca scrierea istoriei revolutiei "pe baza marturiilor persoanelor care s-au aflat de partea ceausista a baricadei", pare indreptatita.

Un alt eveniment petrecut in martie 1994 a aratat indepartarea de idealurile revolutiei a politicienilor romani: moartea generalului Stefan Guse, unul din principalii calai ai Timisoarei. Atit in Senat, cit si in Camera Deputatilor, acest eveniment a determinat tinerea unui moment de reculegere, de parca generalul Guse ar fi fost un erou national. Propunerea de a se tine un moment de reculegere a venit, in Senat, de la Sergiu Nicolaescu (PDSR), iar in Camera Deputatilor, de la Anghel Stanciu (PRM). Este uluitor consensul de care s-a bucurat aceasta propunere din partea parlamentarilor tuturor partidelor. In Camera Deputatilor, conform Monitorului Oficial, a existat totusi un deputat (nenominalizat) care a parasit sala in respectivul moment.

Printre politicienii care au facut declaratii elogioase despre Stefan Guse se numara si presedintele Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989", Valentin Gabrielescu (vezi "Timisoara" din 5 aprilie 1994).

Asociatia 17 Decembrie a incercat sa faca cunoscut in parlament faptul ca, din punctul de vedere al Asociatiei, generalul Guse n-a fost un erou ci un criminal. Am luat legatura cu senatorul Tanase Tavala (PNTCD) si cu deputatul Teodor Vintilescu (PNLCD) cu rugamintea de a prezenta in parlament un comunicat al asociatiei in care se protesta fata de cultul personalitatii generalului Guse. Fara rezultat. De precizat ca, urmare a refuzului de a prezenta in parlament punctul de vedere al Asociatiei 17 Decembrie, senatorul Tanase Tavala a primit titlul de "persona non-grata" a Asociatiei 17 Decembrie.

Activitatea Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989" s-a sfirsit in decembrie 1994, prin audierea presedintelui Ion Iliescu. Audierea, desfasurata sub conducerea secretarului general al PNTCD Valentin Gabrielescu, a fost un triumf pentru Ion Iliescu, care s-a si grabit sa publice stenograma acesteia in cartea "Revolutia traita". Intrebarile incomode, dar lamuritoare, pe care opinia publica se astepta sa fie puse presedintelui Iliescu, au lipsit. In schimb n-a lipsit propunerea initiatorului Comisiei, senatorul Sergiu Nicolaescu, de a se da o amnistie pentru faptele criminale din decembrie 1989, fiindca "numai asa vom putea afla adevarul". Televiziunea a prezentat respectiva propunere ca o concluzie a activitatii Comisiei, desi aceasta era doar o propunere a unuia dintre membri.

Asociatia 17 Decembrie a incercat deasemeni sa determine destituirea unor demnitari care falsificau istoria revolutiei. Pe linga cazul deja amintit al ministrului Victor Stanculescu (care va fi indepartat doar in urma actiunii din septembrie 1991 a minerilor condusi de Miron Cozma), s-a cerut destituirea ministrului apararii nationale Niculae Spiroiu (conferinta de presa in decembrie 1992), sefului SRI Virgil Magureanu (conferinta de presa august 1994), ministrului de interne Constantin Dudu Ionescu (autorul acestor rinduri a cerut-o prin presa inca din noiembrie 1997, dar hotarire a Asociatiei 17 Decembrie in acest sens s-a luat doar la adunarea generala din 27 februarie 1999). Impotriva lui Constantin Dudu Ionescu s-a pronuntat si Asociatia "Memorialul Revolutiei", in februarie 1998.

De fiecare data cind s-a cerut destituirea vreunui demnitar s-au precizat, concret, motivele cererii (citat din declaratii facute de acesta sau, in cazul lui Magureanu, din raportul SRI).

Se poate constata esecul complet de a determina vreo inlocuire a vreunui demnitar pe baza faptului ca acesta spune neadevaruri despre revolutie sau incearca musamalizarea crimelor de atunci.

O mentiune speciala merita cazul lui Virgil Magureanu, fostul director SRI. Cererea din 1994 de destituire a acestuia nu a fost sprijinita de nici un parlamentar. Totusi, acesta era des criticat in presa favorabila CDR, iar motivul lipsei unei cereri de destituire a acestuia din partea vreunui parlamentar CDR era considerat inutilitatea unui asemenea demers in conditiile in care "neo-cripto-comunistii" au majoritatea parlamentara. Dupa venirea la putere a CDR (1996), presa favorabila acestei formatiuni politice si-a schimbat atitudinea, Virgil Magureanu fiind laudat pentru atitudinea sa "reformista". In decembrie 1996, la simpozionul despre revolutie organizat de Fundatia Academia Civica, am "blestemat" pe sustinatorii lui Magureanu. Ulterior, prin revista "22", in ianuarie-februarie 1997 a inceput o discutie pro si contra Magureanu. In aprilie 1997 Virgil Magureanu a demisionat. A demisiona nu e acelasi lucru cu a fi destituit. Nu e exclus insa ca articolele de presa anti-Magureanu care au urmat simpozionului organizat de Fundatia Academia Civica sa fi avut o contributie la acea demisie, ceea ce ar dovedi ca asemenea simpozioane nu sint complet ineficiente.

Dupa 1996 s-a putut observa redeschiderea de catre Parchetul Militar, a unor dosare ale revolutiei. Condamnarea (inca provizorie) a generalilor Victor Stanculescu si Mihai Chitac, a determinat energice luari de pozitie in favoarea decretarii unei amnistii din partea unor sefi de partide precum Ion Iliescu (PDSR) sau Petre Roman (PD), cit si din partea unor membri ai guvernului, precum Victor Babiuc (PD) sau Constantin Dudu Ionescu (PNTCD). Au existat si politicieni care au declarat inoportune cererile de amnistie, precum Remus Opris (PNTCD). Tinind seama ca dintre membri guvernului au existat persoane care au criticat hotarirea justitiei, dar nimeni care sa declare limpede in favoarea acesteia, putem aprecia hotarirea de condamnare a generalilor Stanculescu si Chitac drept un act antiguvernamental. Din fericire, exista in Romania o separatie a puterilor in stat.

In concluzie, clasa politica nu considera tragerea la raspundere a criminalilor din decembrie 1989 o prioritate. Exemplul care s-ar crea, prin pedepsirea unor persoane care au avut functii importante, nu incinta pe politicieni, de aici si insistentele cereri de "reconciliere nationala".

Independent de vointa politicienilor, pedepsirea crimelor din decembrie 1989 ramine o problema a instaurarii unui adevarat stat de drept in Romania. Daca se accepta musamalizarea a 1000 de crime din decembrie 1989, sa nu ne miram daca, in viitor, tot in numele "reconcilierii nationale", vor fi musamalizate citeva mii de miliarde furate de la Bancorex, de pilda.

http://www.timisoara.com/newmioc/Politic.htm

REVOLUTIA SECURISTILOR

Despre Revolutia de la Iasi, despre manifestele imprasitiate pe 14 decembrie 1989 care chemau la revolta iin Piata Unirii, despre arestarea celor care faceau parte din Frontul Popular Roman, s-au scris sute de pagini. S-a vorbit insa putin insa despre omul a dirijat inabusirea Revolutiei de la Iasi, cel care se afla in decembrie 1989 in fruntea Securitatii: colonelul Constatin Ciurlau. Cine era colonelul Constantin Ciurlau atunci si ce face el acum? IESEANUL l-a gasit undeva la marginea Iasului, in cartierul de vile din zona Valea Lupului. Un [color:d19f=#0494e1! important]simplu batranel care isi tarie zilele de la o pensie la alta. O pensie de vreo douazeci de milioane. O viluta si doua-trei gaini Pe aleea Petru Culianu, cunoscuta in Valea Lupului ca fiind cea care duce la "conacul" senatorului Solcanu, aproape de capat, pe partea stanga, printre vile somptuoase, la nr. 762 o casuta [color:d19f=#0494e1! important]nou-nouta, cu un singur etaj, neterminata. Pe sonerie, nici un nume. "E familia Ciurlau. A fost colonel in Securitate, seful pe Iasi a fost", te lamureste un trecator. La vedere, averea fostului sef e una modesta. Are doar casa din Valea Lupului, fara [color:d19f=#0494e1! important]masina, doar doua trei gaini dincolo de gard. Daca e sa-l cauti pe Colonel trebuie sa stii regulile casei. "Eu nu-l las sa raspunda la telefon. Nu-l las sa vorbesca. Si ce daca a fost seful Securitatii? Asa erau vremurile atunci", spune Iuliana Ciurlau, sotia Colonelului. Bomba dezmorsata de Ciurlau Vremurile de atunci, decembrie 1989, aveau sa-l prinda pe Constantin Ciurlau in postura de "mana dreapta" a primului secretar pe atunci, Maria Ghitulica. In vizorul Securitatii se afla de cateva luni un grup conspirativ intitulat Frontul Popular Roman (FPR). Din grup faceau parte: Stefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon, Vasile Vicol, Valentin Odobescu, Ionel Sacaleanu, Aurel Stefanache si fratii Stoica. Cei care pe 14 decembrie urmau sa declanseze scanteia "Revolutiei de la Iasi"."Primul pas, impartirea manifestelor reusise. Bomba cu ceas a fost un fas. Faptul ca nu a explodat se datoreaza Securitatii conduse de Ciurlau. E vorba de turnatorii de la Securitate, care erau peste tot", isi aminteste profesorul Prutianu. Initiatorii miscarii erau filati de Securitate cu luni inainte de eveniment. Prin reteua de turnatori, Securitatea a reusit sa afle cu exactitate planurile FPR iar apoi au inceput primele arestari. O pensie "frumusica" In Valea Lupului, pensionarul Constatin Ciurlau e poreclit acum "profesorul". Arestarile ordonate in '89 au fost date uitarii repede iar in decembrie 1990, Ciurlau schimba scaunul de securist sef cu cel de dascal la Universitatea Craiova. In anii '80 cande a fost numit ca sef al Serviciului de Informatii Iasi,Ciurlau traia pe picior mare: locuinta asigurata, masina la scara, liber la Bufetul partidului. Pe vremea lui Ceasusescu, inainte de Revolutie, securistul avea o leafa de 6000 de lei. Dupa schimbarea regimului veniturile nu s-au diminuat, Ciurlau ajungand profesor universitar. In 2000, Constatin Ciurlau a iesit la pensie. O pensie frumusica, undeva intre 15 si 20 de milioane de lei, dupa cum ne-au dezvaluit surse din bransa. "Ce, ce va uitati! Am trait bine si atunci si acum. Si atunci si acum ne-a fost bine, nu se vede? De altfel, uitati-va si la vecinii din jur, nu stam oriunde", spune cu tupeu sotia Iuliana Ciurlau.

https://racoltapetru6.wordpress.com/2013/01/14/dezvaluiri-socante-depre-1989/