Re: ISTORIE=ELVETIA

Scris de Admin 02.05.11 18:08

Muntele Adevarului
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au visat la „epoca de aur” a umanitatii, cand stramosii lor primitivi traiau intr-o deplina comuniune cu ei insisi si cu natura, cand toate obiectele erau folosite si detinute in comun si cand nu existau nici proprietati si nici razboaie. In asemenea circumstante se situeaza infiintarea, pe la 1900, a unei comunitati bizare, numite Monte Verita (Muntele Adevarului), care a influentat profund viata spirituala a epocii moderne.

Fraternitas – manastirea laica

Monte Verita este denumirea unui deal ce strajuieste orasul Ascona, o mica asezare aflata pe tarmul lacului Maggiore, in sudul Elvetiei. Numele i-a fost dat de adeptii doctrinei teosofice, care au stabilit aici o colonie la inceputul secolului XX. Dar radacinile acestei initiative dateaza mai de mult. Intre 1870 si 1875, faimosul anarhist rus Mihail Bakunin si-a gasit refugiul din fata opresiunii tariste la Locarno, nu departe de lacul Maggiore. Prezenta lui in sudul Elvetiei a creat o puternica legatura cu Internationala comunista si a transformat regiunea intr-un important centru al gandirii reformatoare si revolutionare. In acest cadru, teosoful elvetian Alfredo Pioda incearca in 1889 sa puna bazele unei „manastiri laice”, alaturi de sapte barbati si femei. Grupul sau isi ia numele Fraternitas si se instaleaza aproape de Ascona, la Tessin, unde cumpara mai multe hectare de teren. Proiectului i se mai alatura si Franz Hartmann si contesa Wachtmeister, prietena foarte buna a celebrei Helena Blavatsky, intemeietoarea miscarii teosofice. Hartmann, un rosicrucian convins, vrea sa faca din comunitate o fratie rosicruciana si din aceasta pricina apar primele disensiuni, ce vor duce la esecul planului.

Fosti membri ai Fraternitas, printre care Hendri Oedenkoven si Ida Hofman pun in 1900 bazele Muntelui Adevarului, in conditiile in care toata lumea stiintifica dorea sa gaseasca solutii la angoasele epocii moderne, prin psihanaliza si prin studiul mintii umane iar multi membri ai claselor avute simteau ca o reintoarcere la modalitatile primitive de viata putea alina nemultumirile civilizatiei. Dezamagiti de turnura violenta pe care lucrurile o luau, in perspectiva declansarii primei conflagratii mondiale, tinerii intelectuali s-au indreptat asadar catre malurile lacului Maggiore, pentru a se detasa de constrangerile civilizatiei.

Adoratorii Zeului Soare

Aici, libertatea era deplina si nimic nu era ingradit. Anarhisti, socialisti, vegetarieni, artisti, scriitori si dansatori au experimentat un nou stil de viata, ce avea multe in comun cu existenta primelor comunitati umane sau a gruparilor egalitariste aparute, ulterior, in decursul istoriei, de la esenieni la anabaptisti. Ei toti se doreau „reformatori ai vietii” si voiau ca modelul Muntelui Adevarului sa fie transpus la scara intregii omeniri. Colonistii isi construiesc colibe din lemn, culeg fructe si cultiva legume si radacinoase, nu se ating de carne, dar au o viata sexuala total lipsita de inhibitii. Multi fac nudism, expunandu-si trupurile goale Soarelui, pe care-l adora ca pe o divinitate pagana, datatoare de viata. Si absolut toti viseaza la un viitor mai bun, mai pasnic, in conditiile in care mirosul de praf de pusca deja incepe sa se faca simtit in Europa... Comunitatea, cu serile culturale pe care le organizeaza, cu discutiile si discursurile aprinse, cu concertele si reprezentatiile artistice desfasurate sub cerul liber, devine curand o curiozitate pentru intreaga lume si calatorii incep sa soseasca, spre a vedea cu ochii lor aceasta „oranduire ideala”.

Din acest creuzet de idei se remarca personalitati marcante ale inceputului de veac – psihanalistul Otto Gross, pionierul revolutiei sexuale, poetul Gusto Greser, coregraful Rudolf vom Laban si scriitorul Erich Muhsam, cel care va fi conducatorul revolutiei comuniste din Bavaria, in 1918. In mod ciudat, comunitatea de aici, desi milita pentru egalitatea tuturor pamantenilor, adoptase teoriile rasiste ale lui Max Muller, teorii imbratisate si de Blavatsky, dar si conceptiile antroposofice ale lui Rudolf Steiner, o alta personalitate care
si-a legat numele de asezarea de langa Ascona si care afirma ca insusirile spirituale sunt o functie a „puritatii” rasiale. Se pare insa ca si nazistii au fost influentati de miscarea aparuta pe Monte Verita.

Nu trebuie uitat ca dictatorul Adolf Hitler manifestase simpatii, in tinerete, fata de miscarile anarhiste si socialiste si ca toata viata a fost vegetarian desi, culmea, tocmai ciracii sai l-au executat pe Erich Muhsam, autorul unui imn al vegetarienilor! In plus, el era un impatimit ascultator al operelor lui Wagner, pentru care cei de pe Monte Verita facusera un adevarat cult. De asemenea, venerarea Soarelui, prezenta la comunitatea din Elvetia, este intalnita si la manifestarile ritualice de initiere ale ofiterilor din SS.

Freud si Jung, oaspeti bineveniti

Dar cautatorii unei altfel de vieti nu au fost singurii atrasi de Muntele Adevarului. Pe la mijlocul deceniului trei al secolului trecut, baronul german Eduard von der Heydt a cumparat terenul coloniei, dornic sa infiinteze aici un „sat universal” unde politicile, cultura si ideologiile internationale puteau coabita eliberate de prejudecati si sa profite de insusirile benefice recunoscute ale regiunii. In 1928 el l-a insarcinat pe arhitectul Emil Fahrenkamp sa construiasca hotelul Monte Verita, initiind astfel dezvoltarea turistica a satului, dar si a intregii regiuni.

O alta cladire interesanta ridicata aici este teatrul San Materno, construit intre 1927-1928 de arhitectul Karl Weidemeyer si unde au evoluat dansatori celebri ce voiau sa reinvie traditia artistica initiata aici in urma cu cateva decenii. In anii ’50, a inceput turismul de masa, care a cucerit regiunea si curand farmecul salbatic al locurilor s-a pierdut, acoperit de o sumedenie de hoteluri, vile si amenajari moderne. Dar daca adevaratii monteveriteni nu au lasat o urma vizibila in istorie, nu acelasi lucru se poate spune si despre unii dintre vizitatorii muntelui: Hermann Hesse, D.H. Lawrence, Alfred Kubin si James Joyce in literatura, Mary Wigman, Rudolf Laban si Isadora Duncan in dansul modern, Alexey von Jawlensky, Paul Klee, Marianne von Werefkin, Hans Arp, Sofie Tauber, Tristan Zara, Hugo Ball, Walter Gropius si Oskar Schlemmer in arta, Sigmund Freud si C.G. Jung in psihanaliza.

Scris de Admin 18.05.08 18:53

1 mai 1493 - S-a nascut Paracelsus

Considerat una dintre cele mai reprezentative dar si mai controversate personalitati stiintifice ale Renasterii, Paracelsus, pe numele sau adevarat Theophrastus Aureolus Bombastus von Hohenheim, a vazut lumina zilei intr-un canton elvetian, primind primele notiuni de medicina si ocultism de la tatal sau, reputat medic dar si foarte pasionat de alchimie. La 16 ani este admis la Universitatea din Basel dar se va muta apoi la cea din Viena, unde va obtine diploma de medic.

In aceasta perioada va deveni elevul lui Johannes Trithemius, abatele manastirii St Jakob din Wurzburg si renumit specialist in astrologie, magie si alchimie. In 1516, primeste titlul de doctor in medicina la Universitatea Ferrara si tot atunci isi schimba numele in Paracelsus, vadind astfel nazuinta sa de a-l depasi in pricepere pe marele medic al antichitatii, Celsus. Urmeaza o perioada de „stagiatura” voluntara, dupa obiceiul vremii, care-l poarta prin Germania, Franta, Danemarca, Suedia, Ungaria si Rusia. In peregrinarile sale ar fi ajuns, spun unele surse, chiar si in India, fiind initiat in invataturile tainice ale Orientului.

Pretutindeni unde a mers, Paracelsus a cercetat, a intrebat, a studiat, s-a interesat de metodele practicate de medicii si vracii din regiunile vizitate; a discutat insa chiar si cu barbierii, calaii sau vrajitoarele, adunand de la fiecare informatii pretioase privind anatomia umana. Acumuland o bogata experienta, in 1523 a revenit in tara natala si a dobandit rapid reputatia unui „doctor mirabilis”, gratie tratamentelor sale neobisnuite pentru acea epoca, dar aplicate cu deosebit succes.

Numit profesor de medicina si chirurgie la universitatea din Basel, Paracelsus va pune la indoiala teoriile lui Galen, Hipocrate si Avicena, considerate pe atunci „litera de lege”, iar noile sale teorii se vor bucura de aprecierea spiritelor luminate ale vremii. In paralel, se va dedica studiilor alchimice si va face, intamplator, o serie de descoperiri importante in domeniul chimiei, dobandind, la moartea sa, in 1541, renumele de cel mai mare medic si alchimist al Europei.

Scris de Admin 17.01.07 13:11

100.000 de morti. Era în vara lui 1858...
http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=2469
http://www.ziarultricolorul.ro/externe.html?aid=2491

Scris de Admin 17.01.07 11:26

Medicul şi alchimistul PARACELSUS

La începutul secolului al XVI-lea au apărut semnele trezirii gândirii din lunga amorţeală a evului mediu. Vălurile sectarismului întunecat, ale fanatismului şi bigotismului au început să se destrame. Gândirea liberală şi cercetarea neîngrădită au început să ia locul credulităţii oarbe. Adevărul nu a mai fost văzut ca o proprietate exclusiv a sacerdoţilor.

Poate mintea cea mai cuprinzătoare a acelei perioade a fost Philippus Aureolus Theophrastus Bombast von Hohenheim, mai cunoscut sub numele de Paracelsus.

Philippus Aureolus Theophrastus Bombast von Hohenheim (Paracelsus) s-a născut la 11 noiembrie 1493, în apropierea localităţii Maria-Einsiedeln, un sat aflat la o depărtare de două ore de mers pe jos de la Zürich.

Tatăl lui, William Bombast de Hohenheim, a fost unul din descendenţii vechii şi renumitei familii Bombast, cunoscută şi sub numele de Hohenheim, după vechea reşedinţă a familiei, un castel aflat în apropiere de Stuttgart. Tatăl lui Paracelsus se înrudea cu Marele Maestru al Cavalerilor Sfântului Ioan. William s-a stabilit în calitate de medic în apropiere de Maria-Einsiedeln, s-a căsătorit în anul 1492 cu infirmiera-şefă de la spitalul care aparţinea mănăstirii acelui loc şi din căsătoria lor a rezultat Theophrastus, singurul lor copil.

O veche legendă legată de Paracelsus spune că acesta a fost castrat în copilărie în urma unui accident. Povestea provine şi din faptul că Paracelsus nu a avut niciodată barbă şi chipul său apare în numeroase tablouri efeminat.

În copilărie Paracelsus a căpătat cunoştinţe ştiinţifice de la tatăl său, care i-a predat primele noţiuni de alchimie, chirurgie şi medicină. Despre tatăl său, care i-a fost şi prieten şi învăţător, a vorbit numai în termeni elogioşi. Şi-a continuat studiile luând lecţii de la călugării mănăstirii Sfântul Andrei din valea Savonului, sub îndrumarea unor episcopi. În adolescenţă a descoperit lucrările unui alchimist celebru, Isaac Hollandus, care l-au incitat să practice o medicină superioară celei contemporane lui, ajungând la cauzele ultime ale bolilor şi acţionând la acel nivel pentru a le elimina.

La vârsta de 16 ani a fost trimis să studieze la Universitatea din Basel. A fost instruit apoi de celebrul Johann Trithemius de Spanheim, abatele mănăstirii Sfântului Iacob din Wurtzburg, unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie, şi, sub îndrumarea acestui profesor, au fost cultivate îndeosebi înclinaţiile sale pentru ştiinţele şi practicile oculte. Paracelsus şi-a continuat munca de cercetare în laboratorul bogatului Sigismund Fugger, la Schwatz, în Tirol.

Mai târziu, Paracelsus a călătorit foarte mult. A vizitat Germania, Italia, Franţa, Ţările de Jos, Danemarca, Suedia şi Rusia; se spune că a ajuns până în India. Într-una din aceste călătorii a fost luat prizonier de către tătari. Fiul hanului l-a însoţit după o vreme la Istanbul. Din această perioadă (1513-1521) datează influenţa învăţăturilor secrete ale Orientului asupra gândirii lui Paracelsus (cele şapte principii ale omului sau proprietăţile corpului astral erau noţiuni total necunoscute la vremea aceea în Europa apuseană). Se spune că a fost iniţiat de şamanii siberieni şi că, la Istanbul, Paracelsus a întâlnit un alchimist arab care i-a dezvăluit secretul suprem al solventului universal, alkaest.

Paracelsus a călătorit apoi prin ţările situate de-a lungul Dunării, după care a ajuns în Italia, unde s-a înrolat în calitate de chirurg militar în armata imperială. A participat la multe expediţii militare din acele timpuri. Cu aceste ocazii, Paracelsus a adunat numeroase cunoştinţe şi date utile nu numai de la medici, chirurgi şi alchimişti, ci şi de la călăi, bărbieri, ciobani, evrei, ţigani, moaşe şi ghicitoare. În toată această perioadă a adunat date preţioase din toate mediile societăţii.

La vârsta de treizeci şi doi de ani s-a întors în Germania, unde a devenit repede celebru datorită tratamentelor reuşite pe care le-a aplicat pacienţilor săi. În 1525, Paracelsus s-a stabilit pentru o vreme în Basel, iar în anul 1527, a fost numit de către consiliul orăşenesc profesor de medicină şi chirurgie, primind un salariu foarte mare. Prelegerile sale nu constituiau, ca acelea ale colegilor lui, doar repetarea ideilor lui Galan, Hipocrat sau Avicenna, lucru obişnuit în medicina din acele timpuri. Apreciat de studenţi, Paracelsus îşi şoca colegii prin nerespectarea regulii de a preda doar ceea ce fusese acceptat ca valabil de vechile autorităţi în materie, indiferent dacă învăţătura era compatibilă cu raţiunea şi adevărul.

În acelaşi timp, Paracelsus a deţinut şi funcţia de medic-şef al oraşului. În această calitate, el a cerut ca farmaciştii să fie puşi sub autoritatea sa, pentru a-i supraveghea în exercitarea corectă a profesiei. Urmarea a fost că Paracelsus şi-a atras întreaga ură a farmaciştilor şi a vânzătorilor de medicamente, la care s-a adăugat invidia unor medici şi profesori. Şicanele care i s-au făcut şi neadevărurile care s-au spus despre el răspândindu-se cu rapiditate în Basel ar fi rămas poate fără efect dacă Paracelsus nu şi-ar fi făcut duşmani în rândurile membrilor consiliului orăşenesc.

În iulie 1528, Paracelsus a părăsit Baselul, reluându-şi viaţa hoinară, rătăcind prin toată ţara, dormind prin tavernele satelor şi în hanuri. Numeroşi discipoli l-au urmat în aceste peregrinări. Cel mai faimos dintre aceştia a fost Johannes Oporinus, care, timp de trei ani, i-a fost secretar şi asistent, devenind apoi profesor de limbă greacă şi un cunoscut editor, librar şi tipograf în Basel.

Paracelsus a ajuns în 1528 în Colmar, apoi, în 1529-1530, la Esslingen şi Nürenberg. „Medicii atestaţi” din Nürenberg l-au considerat un vraci, un şarlatan şi un impostor. Ca să dovedească netemeinicia acuzaţiilor care i-au fost aduse, Paracelsus a cerut consiliului orăşenesc să-i permită să trateze doar pacienţi declaraţi irecuperabili. Medicii i-au trimis spre tratament câţiva bolnavi de elefantiazis, pe care Paracelsus i-a vindecat într-un timp foarte scurt şi fără să pretindă vreun onorariu.

În 1530, Paracelsus a ajuns la Noerdlingen, München, Amberg, Regensburg şi Meran; în anul 1531 era în St. Gali, iar în 1535, la Zürich, dar lista oraşelor prin care a trecut e mult mai lungă. În cele din urmă, a ajuns la Salzburg, unde a fost invitat de prinţul palatin, ducele Ernst de Bavaria, care era un mare iubitor de ştiinţe oculte. Aici Paracelsus a cules roadele îndelungatelor sale eforturi şi faima lui a început să fie cunoscută în tot mai multe locuri.

Nu i-a fost dat să se bucure prea mult timp de odihna meritată, căci la 24 septembrie 1541 a murit, după o scurtă suferinţă, la vârsta de 48 de ani, într-o cămăruţă a hanului „Calul Alb”. În legătură cu moartea sa există un mister nedezlegat, însă cercetările recente, despre care vorbeşte Franz Hartman, în lucrarea sa „Viaţa lui Philippus Theoprastus Bombast de Hohenheim, cunoscut sub numele de Paracelsus şi esenţa învăţăturilor sale despre Cosmologie, Antropologie, Pneumatologie, Magie şi Vrăjitorie, Medicină, Alchimie şi Astrologie, Filozofie şi Teozofie” par să confirme afirmaţiile contemporanilor săi, anume că Paracelsus a fost atacat mişeleşte în timpul unui banchet de nişte oameni plătiţi de duşmanii săi, şi că, în urma unei căzături, s-a produs o fractură la craniu, de la care i s-a tras şi moartea la câteva zile după aceea.

Trupul său a fost îngropat în cimitirul Sfântului Sebastian. Osemintele sale au fost exhumate în anul 1572 şi reînhumate în apropierea capelei Sfântului Filippi Neri, o aripă a bisericii Sfântului Sebastian.

Paracelsus a lăsat o modestă avere la moartea sa, dar moştenirea adevărată a constituit-o numărul mare de scrieri. Operele sale constituie o sursă inepuizabilă de cunoştinţe şi idei în germană. Scrierile lui Paracelsus se disting mai ales prin maniera concisă şi totodată cuprinzătoare în care sunt expuse ideile.

Acesta nu a scris prea mult. În mod obişnuit, el dicta ceea ce dorea să-i înveţe pe discipolii săi şi astfel cea mai mare parte a lucrărilor lui a ajuns în posesia acestora din urmă; numai şapte cărţi au fost publicate în timpul vieţii sale. Celelalte scrieri au devenit cunoscute publicului numai după moartea lui. Simultan, un număr mare de tipărituri şi scrieri contrafăcute, atribuite în mod eronat lui Paracelsus, au fost puse în circulaţie.

Aşa s-a ajuns să se spună că Paracelsus a scris 35 de cărţi despre medicină, 235 despre filozofie, 12 despre politică, 7 despre matematică şi 66 despre necromanţie.

Personalitate total neconformistă, care nu a ezitat să folosească un limbaj dur la adresa medicilor dogmatici din vremea sa, Paracelsus rămâne în istoria umanităţii ca unul dintre cei mai străluciţi medici, alchimişti şi oameni de ştiinţă ai Renaşterii.

Paracelsus şi magia naturală

Paracelsus credea că magia naturală este prezentă în toate lucrurile şi că este, de fapt, „puterea care vine de la Dumnezeu”. Atunci când aceasta se manifestă printr-un medic, ea devine capacitatea de a vindeca. Aplicând această credinţă, el şi-a dobândit reputaţia de vindecător prin metode neconvenţionale, eficiente atunci când cele convenţionale nu aveau nici un efect.

Multe dintre remediile sale conţineau substanţe naturale, plante sau minerale. I se datorează introducerea opiumului şi a mercurului în arsenalul medicinii. Dizolvând opiu în alcool, Pareacelsus a obţinut laudanumul, care a rămas timp de secole cel mai eficient analgezic. De asemenea, Paracelsus a tratat pentru prima oară cu succes sifilisul şi a vindecat cazuri de ciumă.

Paracelsus susţinea că nu există substanţe toxice în natură, ci că toxicitatea acestora este stabilită de cantitatea în care sunt administrate, acesta fiind un principiu de bază al homeopatiei. Credinţa sa în magia naturală l-a condus spre practica astrologiei. El a considerat că stelele şi planetele influenţează materia şi viaţa, dar nu le determină.

Paracelsus îşi definea arta ca pe o magie naturală, deoarece el cunoştea şi utiliza virtuţile magice prezente în mod natural în lucruri. Credinţa sa în magie şi miraculos nu se limita la puterile vindecătoare ale plantelor şi mineralelor: el a descris săbii care puteau tăia o nicovală în două, vrăji care puteau face corpul invizibil şi metode magice de a conversa cu cineva aflat la sute de kilometri distanţă.

Homunculusul lui Paracelsus

O legendă spune că Paracelsus ar fi reuşit să creeze o fiinţă miniaturală asemănătoare omului, pe care a numit-o „homunculus”. Reţeta acestei realizări de natură magică a descris-o în cartea sa „Despre natura omului”: „Închideţi timp de 40 de zile într-un alambic lichidul spermatic al bărbatului. El ajunge să intre în putrefacţie, până când începe să se mişte, lucru uşor de recunoscut. După această perioadă el va apărea într-o formă asemănătoare unui om, dar transparent, ca fără substanţă. Dacă după aceea hrănim în fiecare zi acest tânăr produs, prudent şi cu grijă, cu sânge uman, şi îl conservăm timp de 40 de săptămâni la o căldură constantă, egală cu cea a abdomenului unui cal, acest produs va deveni un copil adevărat şi viu, cu toate membrele sale, ca şi acela născut din femeie, însă mult mai mic.”

Scris de Continut sponsorizat