Germania/Austria/Elvetia

http://www.mediafax.ro/life-inedit/un-cantaret-care-a-lansat-piese-antisemite-si-homofobe-va-reprezenta-germania-la-eurovision-2016-14894710
Un cântăreţ german care se bucură de o mare popularitate, în repertoriul căruia se află anumite piese considerate antisemite şi homofobe, va reprezenta Germania la ediţia din 2016 a concursului Eurovision, informează Reuters.
Xavier Naidoo, un cântăreţ R&B cu origini indiene şi africane, ale cărui albume s-au vândut în milioane de copii, a fost ales, joi seară, de postul public de televiziune german ARD, să reprezinte Germania la ediţia de anul viitor a concursului Eurovision, ce va avea loc în oraşul suedez Stockholm. Această alegere a generat însă numeroase critici pe reţelele de socializare şi în presa tradiţională.

"Este oare Xavier Naidoo cel mai potrivit artist pentru concursul Eurovision?", se întreba tabloidul Bild pe prima pagină a ediţiei sale de vineri, invitând cu această ocazie celebrităţile şi politicienii din Germania să îşi exprime părerile în legătură cu această chestiune.

Un cântec lansat de Xavier Naidoo în 2012, intitulat "Wo sind", a fost aspru criticat de public, mass-media, politicieni şi asociaţii pentru drepturile omului din Germania, întrucât sugera că homosexualii sunt pedofili.

Nu conteaza varsta, ci faptele. Procurorii germani au lansat 
Procurorii germani au lansat 260.000 de capete de acuzare la adresa unei femei in varsta de 91 de ani, deoarece ar fi fost complice la crimele comise de in lagarul nazist de concentrare de la Auschwitz.

Conform The Guardian, Heinz Doellel, care este purtatorul de cuvant al procurorului din Schleswig-Holstein, a declarat ca femeia - al carei nume nu a fost dat publicitatii din cauza legislatiei germane referitoare la datele personale - ar fi avut functia de operator radio al comandantului lagarului, din aprilie pana in iulie 2944.

Procurorii spun ca ea poate fi nacuzata ca si complice, deoarece a contribuit la buna functionare a lagarului. De altfel, la inceputul acestui an, un fost sergent SS de la Auschwitz, in varsta de 94 de ani, a fost condamnat pentru aceleasi motive.

Doellel mai spune ca nu exista indicii ca femeia nu ar putea fi supusa unei judecati in instanta, desi este foarte probabil ca o curte de justitie sa se pronunte in acest caz abia in 2016.

O instanță germană a renunțat la procesul intentat unui fost membru SS, care a participat la masacrul de la Oradour-sur-Glane, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Un tribunal german a renunțat la procesul intentat unui fost membru SS, acuzat că a participat la masacrarea a 642 de locuitori ai unui sat francez în cel de-Al Doilea Război Mondial, ca represalii pentru răpirea unui soldat german de către Rezistența franceză, informează CNN. Această acțiune sângeroasă a reprezentat una dintre cele mai grave atrocități petrecute pe teritoriul Franței în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

oradour
Fotografia arată ruinele din Oradour-sur-Glane și biserica în care femeile și copiii satului au fost uciși
Foto: edition.cnn.com

Bărbatul, denumit de presa locală doar Werner C., în vârstă de 89 de ani, a fost acuzat de uciderea a 25 de persoane, precum și de faptul că a contribuit la uciderea altor câtorva sute de săteni din localitatea Oradour-sur-Glane în centrul Franței, la data de 10 iunie 1944.

Potrivit rechizitoriului, trupele germane au înconjurat satul înainte a aduna toți locuitorii în piața mare, apoi au separat bărbații de femei și copii. Bărbații au fost împușcați în patru grajduri, care au fost apoi incendiate. Femeile și copiii au fost închiși într-o biserică în care au fost aruncați explozibili și grenade de mână; ulterior, trupele au incendiat clădirea și au ucis toți supraviețuitorii atacului inițial.

Tribunalul Regional din Köln a declarat în cursul zilei de marți că nu există nicio îndoială că militarii din regimentului Panzer au ucis locuitorii din Oradour-sur-Glane și au ars întreaga localitate.

Dar instanța a declarat că sunt puține șanse ca acuzațiile aduse pensionarului să poată fi demonstrate. Faptul că acuzatul a fost prezent în localitate în ziua masacrului nu este suficient pentru a dovedi acuzațiile care îi sunt aduse, din moment ce nu s-a aflat în respectiva localitate pe cont propriu.

Primarul localității Oradour-sur-Glane, Philippe Lacroix, a declarat pentru CNN că decizia va fi atacată.

“Avem nevoie să mergem mai departe cu procesul pentru familiile victimelor. Timpul nu scuză crima”, a declarat acesta. “Germania s-a implicat într-o mare măsură pentru a se asigura că procesul are loc, iar noi sperăm că va reuși.”

Și procurorul Andreas Brendel, citat  de Radio France International, s-a declarat “surprins” de decizia instanței din Köln, deși în aceste cazuri dovada acuzării este ”extrem de subțire”.

Ruinele localității Oradour-sur-Glane sunt păstrate și astăzi ca monument în memoria victimelor, 300.000 de oameni vizitând anual “satul martir”.

Holocaustul în Austria

Trupele naziste au intrat în Austria pe 12 martie 1938. Câteva zile mai târziu, Adolf Eichmann a stabilit Biroul Central pentru Evrei la Viena. Aici se pregăteau paşapoarte pentru evrei, care erau obligaţi să părăsească ţara în schimbul cetăţeniei lor, să-şi cedeze drepturile de proprietate asupra averilor şi o mare parte din bani în numai 14 zile.


În primele trei luni, au plecat 18.000 de evrei. Au urmat o mie două sute în următoarele trei luni.


În 1942, 128.500 de evrei au fost forţaţi să emigreze. Dar alţi 67.500 vor fi deportaţi la muncă forţată şi în lagărele morţii, unde au fost ucişi 65.000.


În 1938, Austria a avut o populaţie evreiască de aproximativ 192.000, reprezentând circa 4% din totalul populaţiei. Marea majoritate a evreilor trăia la Viena, un centru important al culturii şi educaţiei evreieşti, al sionismului. Evreii constituiau 9% din populaţia capitale


După Anschluss, s-a extins rapid legislaţia antievreiască. În vara anului 1938, s-a deschis lagărul de la Mauthausen, construit în apropiere de o carieră de piatră abandonată, de-a lungul Dunării, la aproximativ 12,5 mile de Linz. Scările de aici, au devenit celebre sub numele de „Scările morţii”.


Alte lagăreau mai fost la Lochau şi la Strasshof, în est.


În timpul Nopţii de Cristal, au părăsit Austria mulţi evrei, au fost distruse mai multe sinagogi şi magazinele evreilor devastate şi incendiate. Mii de evrei au fost arestaţi şi deportaţi în lagărul de concentrare Dachau Buchenwald. Între 1938- 1940, emigrarea evreilor a crescut dramatic: 117.000 au părăsit Austria.


Începând cu octombrie 1941, s-au efectuat deportări în masă ale evreilor din ghetoul Vienei spre Europa de Est şi în Germania.


În noiembrie 1942, doar aproximativ 7000 de evrei au rămas în Austria, majoritatea căsătoriţi cu non-evrei. Unii s-au ascuns, până la venirea sovieticilor şi americanilor, în aprilie şi mai 1945.

http://cultural.bzi.ro/cum-s-au-desfasurat-evenimentele-din-noaptea-de-cristal-21851
Noaptea de cristal sau Noaptea sticlei sparte (in germana Kristallnacht, Reichskristallnacht, Reichspogromnacht sau si Novemberpogromnacht) desemneaza pogromul impotriva evreilor din Germania nazista inclusivAustria (care la acea data era inglobata in Reich) de la 9–13 noiembrie 1938.

Intre 9 si 13 noiembrie 1938 in numeroase orase si sate germane si austriece au fost devastate casele evreilor si circa 8.000 de magazine evreiesti. Atat civili, cat si trupele SA (Sturmabteilung) si SS (Schutzstaffel) au distrus cladiri cu barosul, lasand strazile acoperite cu cioburi de sticla de la geamurile sparte — originea numelui „Noaptea sticlei sparte”. 

In aceasta perioada in Germania si Austria au fost omorati in bataie circa 400 de evrei; aproximativ 30.000 de evrei au fost dusi in lagare de concentrare, iar 1.668 de sinagogi, deci aproape toate sinagogile au fost devastate, 267 din ele fiind chiar incendiate.

Toate aceste crime au fost infaptuite la comanda statului nazist de la acea vreme, in cadrul politicii sale nationaliste, rasiste si antisemite.

Discursurile paranoice ale lui Hitler au prezis Holocaustul
Britanicii au analizat mai multe discursuri tinute la radio si si-au dat seama exact de pornirile sale criminale fata de evrei, noteaza The Guardian.

Mai mult, expertii in psihologie si discursuri ai Marii Britanii "l-au citit" atat de bine pe Hitler, incat au vazut care e nivelul fricii care il macina pe dictator. Ei stiau exact ce se ascunde in spatele urii pe care o avea impotriva evreilor, insa nu au realizat amploarea Holocaustului.

"In momentul publicarii raportului, in 1942, soarta razboiului se contura impotriva Germaniei. Hitler a inceput sa se preocupe mai mult de probleme 'interne' ale Germaniei, in special de exterminarea evreilor. Din discursurile sale paranoice aceste porniri erau usor de inteles", spune cercetatorul Scott Anthony, care a analizat raportul.

Concluziile la care a ajuns studiul spuneau ca Fuhrerul era constient ca va pierde razboiul, desi abia peste cativa ani Germania avea sa capituleze. In plus, din cauza paranoiei de care suferea, Hitler dezvoltase "complexul Mesia".

Acest lucru il facea sa se creada liderul unei natiuni alese, care duce o cruciada impotriva evreilor, vazuti ca "incarnarea raului, o agentie diabolica universala ce trebuie exterminata", spune cercetarea.

Adolf Hitler a condus Germania in cel de-al doilea Razboi Mondial, iar din cauza politicilor sale extremiste, 6.000.000 de evrei si-au pierdut viata intre 1941 si 1945. Pentru a nu fi prins de Armata Rosie, acesta s-a sinucis cu doar cateva ore inainte ca Berlinul sa cada in mainile sovieticilor.

O statuie care îl înfăţişează pe Hitler rugându-se insultă amintirea evreilor

O statuie care îl înfăţişează pe Hitler îngenuncheat, rugându-se, a stârnit reacţii aprinse din partea comunităţii evreieşti care susţine că opera de artă este o insultă la adresa evreilor care au pierit în ghetoul din Varşovia în care aceasta a fost amplasată.
Opera de artă a artistului italian Maurizio Cattelan a fost instalată în capitala Poloniei, unde mii de evrei au fost ucişi sau trimişi la moarte de regimul nazist, relatează The Guardian.
Statuia a atras numeroşi vizitatori de când a fost instalată, luna trecută, dar anumite organizaţii au criticat aspru decizia de a o amplasa într-o asemenea zonă.
Liderul unui grup evreiesc, Centrul Simon Wiesenthal, a descris statuia ca fiind “o provocare fără sens care insultă amintirea evreilor, victime ale regimului nazist”.
“În ce îi priveşte pe evrei, singura rugăciune a lui Hitler a fost ca ei să fie şterşi de pe faţa pământului”, a spus directorul grupului, Efraim Zuroff.
Statuia este vizibilă printr-o poartă de lemn, iar privitorii pot vedea numai spatele acesteia.
Cattelan nu a indicat pentru ce anume se ruga Hitler, deşi organizatorii expoziţiei susţin că statuia este menită să îi facă pe oameni să mediteze asupra naturii răului.
Fabio Cavalucci, directorul Centrului de Artă Contemporană, spune că “nu există nicio intenţie din partea artistului sau a centrului să insulte amintirea evreilor”.
“Este o operă de artă care încearcă să vorbească despre starea răului ascuns pretutindeni”.
Se estimează că aproximativ 300.000 de evrei care au locuit în respectivul ghetou fie au murit din cauza foamei, fie din cauza bolilor sau au fost trimişi la moarte în lagăre de concentrare aflate sub conducerea naziştilor.
Şeful rabinilor din Polonia, Michael Schudrich, a spus că a fost consultat cu privire la amplasarea statuii, dar nu s-a opus, deoarece se punea o puternică întrebare morală, prin provocarea privitorilor.
Acesta a mai spus că a fost asigurat de către organizatori, care i-au spus că scopul statuii nu era acela de a-l reabilita pe Hitler, ci de a arăta felul în care răul se poate înfăţişa sub forma unui “dulce copil care se roagă”.
“Am simţit că are o valoare pedagogică”, a mai spus Schudrich.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/eugenia-nazista-purificarea-rasei




Actualitate
Eugenia nazistă, sau despre „purificarea rasei”

 


Pe 14 iulie 1933, în Germania nazistă a fost adoptată legea sterilizării obligatorii, scrie BBC History. Era un pas important către ceea ce naziștii credeau a fi, potrivit teoriilor „științifice” ale eugeniei, o rasă umană superioară. Însă modalitatea în care naziștii au folosit eugenia pentru a-și justifica acțiunile și genocidul au sfârșit prin compromiterea acesteia ca știință.
„Legea pentru prevenirea urmașilor bolnavi ereditari” marchează începutul programului eugenic al regimului nazist. Acesta argumenta că persoanelor „defecte” nu ar trebui să li se dea voie să aibă copii. În schimb, legea promova selectarea acelor indivizi care, din punct de vedere genetic, erau considerați perfect pentru a procrea.
După adoptarea legii, în Germania au fost înființate circa 200 de curți de judecată speciale care urmau să stabilească ce se va întâmpla cu persoanele suferind de schizofrenie, boala Huntington, diverse handicapuri, chiar și alcoolism. Doctorii erau obligați de lege să-și înregistreze toți pacienții care se potriveau criteriilor, aceștia urmând apoi să ajungă în fața curților speciale. Această acțiune a avut ca rezultat efectuarea a circa 400.000 de sterilizări între 1933 și 1945.
În Mein Kampf, Hitler spunea despre eugenie că ea este benefică societății: „nevoia ca persoanele defecte să fie împiedicate să aibă urmași la fel de defecți este o cerință a rațiunii și, dacă este sistematic realizată, reprezintă cel mai uman act al umanității. Va salva milioane de nefericiți de la suferințe nemeritate și va duce la îmbunătățirea sănătății în general.”
Hitler credea că Germania va redeveni puternică doar dacă statul aplica principiile igienei rasiale și ale eugeniei asupra societății. Potrivit liderului nazist, națiunea germană fusese slăbită, coruptă de elemente degenerate care trebuiau eliminate rapid. De aceea, unora trebuia să li se interzică să aibă copii, în timp ce germanii „puri” trebuiau încurajați să aibă mai mulți copi.
Marius Turda, specialist în istorie modernă la Oxford Brookes University, a declarat că „era vorba despre crearea unei societăți sănătoase, puternice din punct de vedere rasial. Iar cei care nu se potriveau în această schemă trebuiau opriți de la a avea urmași. Specialiștii în eugenie i-au vizat pe cei pentru care statul cheltuia mulți bani la nivelul îngrijirilor medicale și sociale.”
„Când a fost adoptată legea din 1933, ea a avut în vedere atât dimensiunea medicală (recomandarea doctorului), cât și cea legală (obligația ca un judecător să sancționeze recomandarea). Cazurile urmau să fie prezentate și discutate și, uneori, oamenii puteau cere o reexaminare pentru a dovdi că nu aveau o boală ereditară sau că fuseseră aduși în fața curții din greșeală” Apeluri de succes au fost puține; spre exemplu, în primul an de la adoptarea legii, aproape 4000 de persoane au făcut apel la decizia autorităților, dintre care 3.559 au fost respinse.
În 1933-1934, 84.600 de cazuri au fost aduse în atența curților speciale și au fost efectuate 62.400 de sterilizări forțate. În 1935, au avut loc 88.100 de procese și 71.700 de sterilizări.
Elementele rasiale pentru care regimul nazist a devenit faimos au intrat în curând în ecuație. În anii '30, circa 400 de copii, cunoscuți drept „bastarzii din Renania”, născuți de femei germane, dar ai căror tați erau soldați africani francezi (din timpul Primului Război Mondial), au fost sterilizați deoarece erau considerați „inamici ai rasei”.
„Procedura în sine era destul de periculoasă. Femeile erau sterilizate prin legarea tuburilor falopiene, care era o operație dificilă. Bărbaților li se făcea vasectomie. Cu timpul, naziștii au dezvoltat și metode de sterilizare rapidă.” Este vorba de folosirea radiațiilor electromagnetice, a declarat prof. Robert Proctor, de la Stanford.

Sub incidența legii din 1933, intrau persoanele suferind de:
1)    Debilitate mintală
2)    Schizofrenie
3)    Tulburare bipolară
4)    Epilepsie ereditară
5)    Boala Huntington
6)    Orbire ereditară
7)    Surzenie ereditară
     Orice formă de deformitate ereditară severă.

Lebensunwertes Leben („viață nedemnă de viață”)
În 1939 a luat naștere programul „Acțiunea T4”, cel mai cunoscut program al eugeniei naziste, în cadrul căruia au fost omorâte zeci de mii de persoane considerate „nedemne” de a trăi.
Inițial, ținta programului T4 era chiar populația germană: criminalii și nebunii pentru care statul considera că plătește prea mult. Și pentru că „problema” nu fusese rezolvată prin sterilizări, s-a trecut la o soluție mai pragmatică și mai brutală. „Germania urma să pornească un război mondial și avea nevoie de paturi pentru soldați”, a declarat M. Turda.
Regimul nazist avea și planuri pentru încurajarea creării unei rase ariene de elită. S-a născut astfel organizația Lebensborn („Fântâna vieții”), la inițiativa SS-ului, care oferea ajutor financiar și social familiilor naziste. Organizația avea ca scop încurajarea natalității, pentru a neutraliza rata ridicată de avorturi și numărul din ce în ce mai scăzut al nașterilor, dar și încurajarea gândirii în termeni eugenici. În mod evident, programul era doar pentru germanii arieni, ai căror copii se potriveau criteriilor. Programul a început în Germania, dar a fost ulterior exportat și în Norvegia, Polonia, Danemarca și Franța.
Teoria eugeniei a influențat și legea căsătoriei, potrivit căreia partenerii trebuiau să fie testați medical, pentru a vedea dacă suferă de boli genetice. Germanii erau astfel încurajați să-și evalueze foarte bine viitorul partener; spre exemplu, membrii SS, considerați ca făcând parte din elita societății naziste, erau avertizați că trebuie să-și aleagă atent partenerele de căsătorie, pentru a se asigura că ele nu aveau în familie cazuri de boli ereditare sau boli mintale.
Programele eugeniei naziste au fost inspirate de cele din Statele Unite
În procesele de la Nurnberg, doctorii naziști s-au apărat spunând că eugnia ca modalitate de modelare a societății fusese folosită în trecut și în alte țări. Și aveau dreptate: în 1883, Sir Francis Galton a inventat termenul de „eugenie”, pentru desemnarea „științei care studiază toate influențele ce îmbunătăesc calitățile înnăscute ale unei rase”.

În Statele Unite, în statul Indiana a fost adoptată, în 1907, o lege prin care era impusă sterilizarea celor care sufereau de boli mintale. Legea  a rămas în vigoare până în 1974. În California, persoanele cu trei condamnări penale, prizonierii cu anumite „perversiuni” și cei debili erau sterilizați, procesul fiind descris drept „asexualizare”.
Eugenia a avut adepți și în Marea Britanie. „Însă Marea Britanie nu a ajuns până la sterilizări”, declară Debbie Challis, autorea cărții The archaeology of race. În alte țări însă, precum Belgia, Brazilia, Canada sau Suedia, au existat legi pentru sterilizarea celor bolnavi psihic, iar unele programe au continuat până în anii '70.

Sterilizarea în Marea Britanie și Europa
Astăzi, eugenia e considerată o pseudoștiință, mai ales din cauza celor întâmplate în Germania nazistă, dar ea era considerată odată o ramură respectabilă a științelor sociale.
Termenul de „eugenie”, însemnând „naștere bună”, îi este atribuit lui Sir Francis Galton, un om de știință britanic, care a fondat primul departament de eugenie la University College London. Sterilizarea nu a devenit niciodată politică oficială a guvernului britanic (în parte și datorită opoziției Bisericii Catolice), dar legi de sterilizare au fost adoptate în țări precum Finlanda, Norvegia sau Suedia în anii '30.
 

Potrivit statisticilor oferite de US Holocaust Memorial Museum, între 1933 și 1945, mai bine de 400.000 de germani, femei și bărbați, au fost sterilizați din cauza legilor „igienei rasiale”.
Modalitatea brutală în care naziștii au folosit eugenia a dus la compromiterea acesteui științe. Legile sterilizării adoptate în Germania nazistă au fost, atunci, condamnate de alți specialiști în eugenie, considerate „o încălcare directă a libertății umane” și „o expresie a transformării Germaniei într-un stat rasist totalitar”, a declarat Marius Turda.
În întreaga lume, multe societăți și ziare din domeniu și-au schimbat numele pentru a se distanța de eugenia nazistă. Însă în ciuda faptului că termenul a căzut în desuetudine, există persoane care consideră că nu ar trebui să ne mai fie teamă să-l folosim. Potrivit lui M. Turda, „mulți se tem să mai folosească termenul de eugenie. Avem, în schimb, genetic engineering  sau human enhancement, dar acestea au de fapt același fond.”
În cartea Eugenics: The Future of Human Life in the 21st Century, biologul David Galton sugerează că termenul ar trebui folosit pentru că ne-ar aduce aminte de ceea ce înseamnă cu adevărat. „Spune-i cum vrei, dar dacă scopul este să folosești o metodologie științifică pentru a valorifica componentele moștenite ale sănătății copiilor următoarei generații, aceasta este, prin definiție, eugenie”. Și chiar recent, guvernul britanic a aprobat folosirea unei tehnici speciale prin care, cu ajutorul ADN-ului, se pot elimina unele boli transmise de la mamă la copil.
„Vrem ca știința să ne ofere un răspuns privind dorința noastră de perfecțiune. Toată lumea vrea să aibă copii sănătoși – dar oamenii sunt, prin natura lor, creaturi imperfecte.”

Sinagoga din Germania atacata cu sticle incendiare

“Comoara nazistă” încă mai “produce”. Alte opere găsite după moartea lui Gurlitt
Mai multe opere de artă au fost găsite în apartamentul din Munchen, după decesul octogenarului şi faimoasele percheziţii ale autorităţilor
Mai multe opere, semnate de mari nume ale artei mondiale, au fost descoperite în apartamentul din Munchen în care a locuit Cornelius Gurlitt, octogenarul german devenit celebru după ce în acest apartament autorităţile au descoperit dosite peste 1.400 de opere ale unor mari maeştri, probabil provenite din spolierile naziste. Operele, care au fost botezate de presă “comoara nazistă”, i-au fost confiscate pentru evaluare şi stabilirea provenienţei, în apartamentul octogenarului având loc o percheziţie în 2012. La momentul respectiv, în apartament au fost găsite 1.406 opere. Ulterior s-a aflat că Gurlitt mai deţinea o locuinţă în Austria, la Salzburg, unde s-a efectuat de asemenea o percheziţie şi au fost descoperite peste 200 de opere de artă.
Bătrânul Cornelius trăia izolat complet în apartamentul său din Munchen, înconjurat de tablourile dragi lui, şi a ajuns în atenţia presei în noiembrie anul trecut, când lumea întreagă a aflat despre “comoara” pe care o ascundea.

A relansat dezbaterea
Afacerea Gurlitt a relansat dezbaterea privind restituirea operelor jefuite de nazişti de la evrei, în timpul celui de-al Treilea Reich.
Cornelius Gurlitt a decedat în luna mai a acestui an, lăsând în urmă un testament în care preciza că doreşte ca averea sa să ajungă în posesia Muzeului de Artă din Berna, Elveţia. Nici până acum muzeul elveţian nu a luat o decizie în privinţa acestei colecţii impresionante, evaluate într-o primă instanţă la un miliard de euro, dar care are “la pachet” această mare suspiciune privind provenienţa.
Curios, noua descoperire de opere de artă a fost făcută după decesul lui Gurlitt. Cât de serioasă a fost prima percheziţie, rămâne de văzut, din moment ce acum se vorbeşte despre alte opere, al căror număr nu este precizat, inclusiv două sculpturi despre care se bănuieşte că ar fi realizări ale lui Edgar Degas şi Auguste Rodin.
Grupul de lucru însărcinat cu evaluarea colecţiei şi a provenienţei acesteia afirmă că este “neclar” de ce operele nu au fost confiscate cu ocazia primei percheziţii efectuate la Gurlitt, al cărui tată, Hildebrand, a fost unul dintre cei mai importanţi negustori de artă din timpul nazismului.

Nu ştim câte opere
“Am primit aceste opere acum câteva zile”, a declarat Matthias Henkel, purtătorul de cuvânt al grupului de lucru, care a afirmat că instanţa din Munchen, care se ocupă de averea lui Gurlitt, a predat “un număr de opere de artă”, inclusiv cele două sculpturi despre care se crede că-s creaţiile lui Rodin şi Degas, grupului de lucru Gurlitt.
Henkel nu a precizat câte opere au mai fost descoperite în acest apartament din cartierul Schwabing devenit celebru şi a afirmat că nu ştie cum de nu le-au confiscat în 2012 şi pe acestea procurorii din Augsburg care şi-au petrecut mai multe zile în apartament pentru a-l percheziţiona, scrie Wall Street Journal (WSJ).
WSJ precizează că purtătorul de cuvânt al biroului procurorului din Augsburg nu a răspuns la apelurile telefonice ale redacţiei, pentru a oferi lămuriri.

Date publicităţii online
Jurista germană Ingeborg-Bergreen-Merkel, preşedintele acestui grup de experţi, a promis că va adăuga noile opere de artă descoperite în apartament pe lista operelor cu origine dubioasă date publicităţii pe Internet, pe site-ul lostart.de, pentru a uşura căutările eventualilor proprietari de drept. Grupul de lucru afirmă că, în cazul în care experţi sau moştenitori ai proprietarilor de drept recunosc printre acestea opere care au fost spoliate de nazişti să contacteze telefonic sau prin e-mail task-force-ul.
Şi operele nou-descoperite au fost confiscate, alături de alte bunuri care formează averea lui Gurlitt, după decesul acestuia la 6 mai.
Potrivit testamentului lui Gurlitt, grupul de lucru, care cuprinde experţi internaţionali şi oficiali guvernamentali, trebuie să verifice autenticitatea şi provenienţa operelor de artă din colecţie în termen de un an.
Valoarea exactă a colecţiei este încă neclară. Dar grupul de lucru a declarat, de exemplu, despre o operă semnată de Henri Matisse, că ar valora 20 de milioane de euro. Tabloul, care i-a aparţinut cândva negustorului de artă franco-evreu Paul Rosenberg, a fost jefuit de nazişti. Acum, moştenitorii lui Rosenberg se luptă pentru recuperarea sa.

Critici
Cazul Gurlitt a devenit motiv de critici la adresa Germaniei pentru modul în care l-a gestionat încă de la început. De fapt, Germania a ţinut la secret descoperirea şi confiscarea colecţiei lui Gurlitt până când presa (săptămânalul german Focus, mai precis) a dezvăluit întreaga poveste. Unii oficiali americani au denunţat în acest caz încălcarea normelor stabilite de Principiile Conferinţei de la Washington privind operele jefuite de nazişti, document semnat de Germania în 1998, scrie WSJ.
Nu este clar câte dintre cele 1.406 opere confiscate în prima fază din apartamentul lui Gurlitt sunt opere provenite din jafurile naziste. Hitler îl însărcinase pe tatăl lui Cornelius, Hildebrand, cu organizarea nerealizatului
Führermuseum pe care îl plănuia pentru Linz (Austria), după Cel de-al Doilea Război Mondial, iar multe dintre operele furate de nazişti de prin Europa erau avute în vedere pentru acest muzeu, scrie WSJ. Pe de altă parte, Hildebrand era cunoscut ca fiind cel care a ajutat mulţi neevrei să adune colecţii de artă jefuită în timpul războiului.

Operele de arta CONFISCATE DE NAZISTI

Peste 1.500 de opere de arta, printre care lucrari realizate de Henri Matisse, Pablo Picasso si Marc Chagall, confiscate de nazisti intre anii '30 si '40 ai secolului trecut, a fost descoperita la München, informeaza bbc.co.uk, citat de realitatea.net.

Unele dintre aceste lucrari au fost declarate "arta degenerata" de catre regimul nazist, in timp ce altele au fost sustrase de la colectionarii de arta evrei sau vandute pe sume derizorii.

Expertii au evaluat lucrarile descoperite la aproximativ un miliard de euro, iar daca autenticitatea acestora va fi confirmata, se poate vorbi despre una dintre cele mai mari actiuni de recuperare a operelor de arta furate, conform revistei Focus.

Potrivit revistei, operele de arta au fost descoperite intamplator la inceputul anului 2011, cand autoritatile fiscale au perchezitionat domiciliul lui Cornelius Gurlitt, fiul unui comerciant cu obiecte de arta din München, suspectat de evaziune fiscala.

Cele 1.500 de lucrari de arta, care disparusera in timpul regimului nazist, erau depozitate in camere intunecate, iar Cornelius Gurlitt punea in vanzare anumite tablouri din colectie cand avea nevoie de bani.

Nazistii au interzis arta moderna, considerand-o "degenerata", deoarece era opera artistilor evrei si, prin urmare, de factura neariana. Exista mandate internationale pentru cel putin 200 dintre lucrarile descoperite, iar colectia se afla deocamdata intr-un depozit securizat din München.

Unul dintre tablouri, ce reprezinta portretul unei femei, realizat de Matisse, ar fi apartinut bunicului prezentatoarei franceze de televiziune Anne Sinclair. Paul Rosenberg, un colectionar de arta care i-a reprezentat pe Pablo Picasso si Henri Matisse, a fost constrans sa isi abandoneze colectia de arta cand a fugit din Germania, in anii '30.

Conform Muzeului Holocaustului din Statele Unite ale Americii, nazistii si-ar fi insusit in jur de 16.000 de opere de arta, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Rolul femeilor naziste in timpul Holocaustului

Specialistul in Holocaust Wendy Lower sustine in cartea sa “Hitler’s Furies: German Women In The Nazi Killing Fields” ca zeci de mii de femei germane au contribuit, direct sau indirect, la uciderea evreilor in lagarele de concentrare.

Una dintre putinele femei care au dat socoteala pentru Holocaust a fost Irma Grese, gardian intr-un lagar de concentrare, care a fost spanzurata in 1945 la varsta de 22 de ani, scrie dailymail.co.uk, citat de stireazilei.ro.

Pentru cruzimea ei, ea a fost poreclita “Frumoasa Bestie”.

Wendy Lower relateaza in cartea ei un episod iesit din comun in care o femeie nazista ucide mai multi baieti evrei ce evadasera dintr-un tren ce ducea intr-un lagar de concentrare. Ema Petri se intorcea acasa dupa ce facuse cumparaturile in oras in momentul in care a zarit pe drum sase baieti evrei aproape dezbracati.

In varsta de 23 de ani la acea vreme, femeia, care era maritata cu un ofiter SS, a realizat imediat ca acei baieti erau evrei si si-a dat seama care era motivul pentru care se aflau in acel loc.

Mama a doi copii, femeia i-a luat pe baieti la ea acasa, i-a calmat pentru ca erau foarte speriati, i-a hranit, iar dupa aceea, cu o cruzime fara margini, i-a dus in padure, i-a asezat in linie si i-a impuscat pe toti, rand pe rand.

Femeile naziste au fost scutite, in cea mai mare parte, de responsabilitatea pentru Holocaust deoarece femeia in Germania condusa de Hitler avea, conform ordinelor Fuhrerului, trei indatoriri: copii, bucatarie si biserica.

Wendy Lower sustine ca femeile sunt la fel de vinovate ca si barbatii pentru crimele oribile din timpul dictaturii lui Hitler.

Cele care nu au contribuit direct la Holocaust si-au adus aportul prin alte mijloace, precum tiparirea ordinelor de ucidere a evreilor si prin oferirea de indicatii privind modalitatea crimelor.

Aproximativ sase milioane de evrei au fost ucisi in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Aproape 200.000 de supravietuitori ai Holocaustului traiesc in zilele noastre in Israel.

Conferința de la Wannsee, punctul de start al Holocaustului?
În urmă cu 70 de ani, mai mulți oficiali germani s-au întâlnit în cadrul unei întâlniri considerate punctul de început al politicii de genocid. A fost într-adevăr Conferința de la Wannsee primul pas al Holocaustului?
Pe 20 ianuarie 1942, 15 oficiali naziști s-au reunit într-o vilă elegantă din Wannsee, la vest de Berlin, pentru a discuta pe tema genocidului. N-a fost o întâlnire istovitoare, durând doar o oră și jumătate, fiind urmată de un bufet. Acest moment cheie a rămas însă în istorie ca unul din cele mai josnice momente din istoria umanității.

Inițiatorul conferinței a fost Reinhard Heydrich, adjunctul lui Himmler în SS și directorul Biroului de Securitate al Reichului. Heydrich a fost asistat de Adolf Eichmann, arhitectul soluției finale, al cărui proces din 1961 avea să o facă pe Hannah Arendt să vorbească despre ”banalitatea răului”. Heydrich a adunat circa 15 reprezentanți ai principalelor ministere și organizații ale Reich-ului, inclusiv SS-ul, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne și Gestapoul. Nu au participat directorii cei mai importanți ai acestor instituții, ci adjuncții lor sau alți înalți funcționari; opt dintre cei prezenți aveau diplome de doctorat, cu precădere în drep
În opinia publică, Conferința de la Wannsee e percepută ca punctul de plecare al planificării Holocaustului, unul din rarele momente în care naziștii discută deschis despre planurile privind ”soluția finală a chestiunii evreiești”, punând problema bazei logistice pe care s-a construit Holocaustul. Totuși, această interpretare este prea simplistă. La a 70-a aniversare, pare oportun să analizăm corespunzător Conferința de la Wannsee și motivele pentru care este considerată atât de importantă.
Există mai multe motive pentru care Conferința de la Wannsee e interpretată pur și simplu ca punctul de start al Holocaustului (deși acesta începuse deja la momentul ianuarie 1942). Invazia Uniunii Sovietice din vara precedentă dusese la uciderea sistematică a civililor evrei, în timp ce deportarea și executarea evreilor din interiorul Reich-ului începuse din toamna lui 1941. În plus, e dificil de văzut cum Wannsee ar fi putut servi analizei și planificării logistice a Holoacustului când niciun reprezentant al căilor ferate germane – instituția cel mai profund implicată în logistica genocidului – nu a fost prezent.
Și dacă această conferință este atât de importantă precum s-a presupus până acum, pare ciudat că ea nu a durat decât 90 de minute, beneficiind doar de prezența câtorva civili. În plus, protocolul final redactat la sfârșitul reuniunii de către Eichmann avea doar 15 pagini. O copie a acestui protocol a fost descoperit de detectivii americani în 1946; acesta este surprinzător de vag pentru un document de o asemenea importanță. Evident, cuvintele au fost atent alese la insistența lui Heydirch, dar deși vorbește clar de problemele deportării și a ”rasei mixte”, documentul nu face referire la dezvoltarea sistemului camerelor de gazare și lagărelor de concentrare ce aveau să intre în funcțiune în acel an. În schimb, face referire indirectă la ”activitățile de pregătire” și la evreii ce mor din ”cauze naturale” în urma supunerii lor la muncă forțată. Analizând documentul final al conferinței, nu se poate spune că scopul precis al Conferinței a fost furnizarea unui plan concret privind Holocaustul.
Atunci care a fost țelul reuniunii de la Wannsee? Ansamblul celor prezenți, reprezentanți ai diverselor ministere și organizații, ne oferă un indiciu: probabil că întâlnirea urmărea pur și simplu impunerea unei politici-cheie în condițiile în care administrația Reich-ului era supusă unor lupte interne, agențiile rivale fiind într-o dură competiție pentru favoruri și beneficii. Heyrdich dorea să-i facă pe potențialii săi rivali să accepte poziția sa de conducere în problema rezolvării chestiunii evreiești. El urmărea ca cei prezenți – și, prin extensie, departamentele și organizațiile pe care le conduceau – să accepte să participe la planificarea soluției finale. În viziunea lui Heydrich, scopul întâlnirii era de a stabili o poziție comună a autorităților centrale cu privire la ”soluția finală”, poziție care presupunea că toți vor lucra împreună sub conducerea sa. După cum a sugerat Eichmann mai târziu, în timpul procesului, Heydrich a încercat prin conferința de la Wannsee să-și supună întreaga administrație.
Contrar opinii generale, Wannsee nu a marcat momentul în care a fost stabilită clar politica de genocid; asta se întâmplase în urmă cu câteva săptămâni. Nici nu avea ca scop prezentarea unei noi politici, căci majoritatea celor prezenți în cameră era deja la curent cu intențiile privind ”soluția finală”. Se pare că întâlnirea din 20 ianuarie nu avea ca scop doar discutarea Holocaustului, ci și prevenirea certurilor și competițiilor din interiorul administrației Reich-ului. Heydrich încerca să-și impună controlul asupra unei politici foarte importante pentru a se asigura că toți vor acționa conform indicațiilor sale.
De ce, atunci, Conferința de la Wannsee e considerată atât de importantă? În primul rând, ea e caracteristică tradiției certurilor administrative din interiorul Reich-ului. Bineînțeles, conferința nu a rezolvat aceasă problemă definitiv, după cum avea să mărturisească Eichmann aproape 20 de ani mai târziu. S-a stabilit însă în mod clar poziția lui Heydrich ca unul dintre cei mai dinamici și radicali lideri naziști.
De asemenea, Protocolul de la Wannsee reprezintă documentul scris în care sunt menționate intențiile privind Holocaustul mai clar decât în orice alt document. Deși se vorbește destul de vag despre procedurille propriu-zise, magnitutinea planurilor germanilor e șocantă. Deși din cei 11 milioane de evrei care trăiau în Europa în 1942, jumătate se aflau în țări necontrolate de Germania, aceștia erau incluși în planul lui Heydrich. Mai mult decât atât, deși nu reprezintă decât un pas minor în evoluția politicii evreișeti a regimului nazist, momentul Wannsee reflectă totuși o schimbare de pas, de la masacrele și deportările ad-hoc din 1941 la programul clar de exterminare ce avea să urmeze. De aceea, în ciuda faptului că nu putem stabili exact țelurile precise ale reuniunii din 20 ianuarie 1942, Conferința de la Wannsee rămâne un capitol întunecat al istoriei umanității.
sura: http://www.historyextra.com/

http://cultural.bzi.ro/cel-mai-frumos-bebelus-arian-desemnat-in-anul-1935-de-nazisti-era-de-fapt-evreu-16432

Sotii Jacob si Pauline Levinson, muzicieni talentati, s-au mutat din Letonia la Berlin in anul 1928. In contextul ascensiunii naziste, marcata de intensificarea antisemitismului, Pauline Levinson si-a dus, in 1935, fetita in varsta de sase luni, Hessy, la un cunoscut fotograf din Berlin, potrivit Bild.

Dupa cateva luni, Pauline Levinson a fost inspaimantata sa vada imaginea fetitei sale pe prima pagina a revistei Sonne ins Hause. Speriata ca familia sa, de etnie evreiasca, ar fi putut fi depistata de nazisti, Pauline a mers la fotograful Hans Ballin. Acesta i-a spus ca stia care este etnia familiei, dar ca a prezentat fotografia pentru un concurs care avea scopul desemnarii celui mai frumos bebelus arian. "Am vrut sa arat cat de ridicoli sunt nazistii", i-a explicat fotograful.

Si a reusit: imaginea a castigat concursul, fiind aleasa de insusi Joseph Goebbels, ministrul nazist pentru Propaganda.

Temandu-se de eventuale probleme, familia Levinson si-a tinut copilul acasa. Imaginea a fost distribuita, fiind publicata la diverse evenimente, inclusiv pe vederi, dar regimul nazist nu a aflat niciodata identitatea reala a copilului.

In 1938, Jacob Levinson a fost arestat scurt timp pentru evaziune fiscala. Dupa incident, familia s-a mutat initial in Letonia, dupa care a emigrat in Franta, stabilindu-se in Statele Unite.

"Acum pot rade", a declarat recent Hessy Taft Levinson, in varsta de 80 de ani, citata de publicatia Daily Telegraph. "Dar, daca nazistii ar fi aflat cine sunt, nu as mai fi in viata", a adaugat Taft Levinson, profesor de chimie la Universitatea din New York.

Hessy Taft Levinson a prezentat de curand imaginea sa de la varsta de sase luni la Memorialul Holocaustului Yad Vashem din Israel.

Moştenitorii unei familii evreieşti vor primi 50 milioane de euro din partea guvernului german
Un tribunal din Berlin a decis joi că guvernul german trebuie să achite o despăgubire de 50 milioane de euro moştenitorilor unei familii evreieşti, proprietara unui lanţ de magazine care a fost confiscat de nazişti în 1938, informează AFP.
Familia Schocken deţinea numeroase magazine, în principal în landul Saxonia, dar şi în oraşe din vestul Germaniei şi în Silezia (în prezent în Polonia), a precizat tribunalul berlinez într-un comunicat.
Tribunalul Administrativ din Berlin a considerat că Germania trebuie să achite o despăgubire de 30 de milioane de euro pentru exproprierea familiei Schocken, operată în cadrul politicii de "arienizare" dusă de nazişti, dar şi o dobândă de 20 milioane de euro.
În anii 1990, moştenitorii familiei Shocken au primit deja 30 milioane de mărci germane (aproximativ 15 milioane de euro) drept compensaţie pentru exproprierea unei clădiri construite de un arhitect renumit din Chemnitz (landul Saxonia), care a fost transformat de atunci în muzeu arheologic.
Statul german poate încă să fac apel la Tribunalul Administrativ Federal, cu sediul în Leipzig, precizează comunicatul tribunalului berlinez.

Nazistii care au ucis milioane de oameni fara sa pateasca nimic
Dupa prabusirea celui de-al treilea Reich, o adevarata cursa pentru capturarea tehnologiilor naziste a pornit intre natiuni. La acea vreme, germanii aveau unii dintre oamenii de stiinta cei mai competenti, extrem de influenti in tehnologia nucleara, calatoria in spatiu, genetica, arme biologice.


Americanii au declansat operatiunea Paperclip, cea prin care criminalii de razboi nazisti erau protejati si evacuati din Germania. In cele mai multe cazuri, criminalii si-au gasit refugiul in America de Sud, unde guvernele le-au oferit azil politic. In alte situatii, Biserica Catolica le-a acordat sprijin, ulterior episcopii fiind judecati pentru ascunderea timp de zeci de ani a ofiterilor armatei germante.


Lista ar trebui sa fie mai lunga, cateva din numele care lipsesc fiind Hans Sommer, Helmut Knochen, Horst Kopkow, Luise Danz, Paul Schäfer, Eduard Roschmann, Wolfgang Abel, Gunter d’Alquen, Martin Sandberger si Werner Best.

Vezi si Inovatii medicale din Germania nazista  


Artur Axmann e cunoscut pentru actiunile pe care le desfasura impotriva copiilor. El a fost responsabil de recrutarea copiilor in armata germana, intre 1940 si 1945. Aplicand propaganda nazista, i-a determinat pe tineri sa lupte chiar fara pregatire militara, iar zeci de mii au fost ucisi de armata rusa la finele razboiului. Dupa trei ani de inchisoare, si-a inceput propria afacere si a devenit unul dintre oamenii prosperi ai Germaniei. A murit in 1996 la Berlin, la 83 de ani.

Vezi si Cum a venit SUA in sprijinul nazistilor dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial 


Un expert in virusi, Erich Traub a lucrat in timpul razboiului la armele biologice prin care nazistii imbolnaveau animalele sovieticilor in timpul avansului catre Moscova. E cunoscut pentru atacul din Italia pentru a stopa ofensiva aliatilor catre Germania, cand a folosit tantari infestati cu malarie. A fost capturat de rusi si apoi salvat de britanici, pentru ca in final sa ajunga sa lucreze pentru americani, in cadrul programului Operation Paperclip. Numele sau e asociat azi cu temuta boala Lyme, pe care ar fi creat-o chiar el in laboratoarele sale. A murit in somn la 78 de ani, in Germania.


Inca in viata, László Csizsik-Csatáry e responsabil de uciderea a peste 15.000 de evrei pe care i-a deportat la Auschwitz. A fost capturat in 2012 langa Budapesta, dupa zeci de ani pe care i-a petrecut in Canada. La ora actuala, e judecat pentru faptele sale, scrie yupi.md.


Cunoscut pentru masacrele comise impotriva civililor francezi, Heinz Lammerding a fost salvat de britanici, pentru ca apoi sa ajunga in Franta unde a fost condamnat, fara sa execute pedeapsa. A murit in 1971, la varsta de 66 de ani, desi a ales 120 de francezi pe care i-a spanzurat pe strazile din Tulle, Franta. 99 dintre ei fusesera torturati inainte de a fi ucisi.


Ludolf von Alvensleben sau Bubi, dupa cum era cunoscut printre nazisti, a ordonat uciderea a 6.600 de polonezi in 1939, in regiunea Pomerania. Desi capturat de britanici, Bubi a fugit dupa razboi in Argentina impreuna cu familia sa, unde a murit in 1970.

http://cultural.bzi.ro/iata-unde-a-ajuns-o-opera-confiscata-de-nazisti-14206
Agentii unei institutii de colectare a taxelor din Spania, Agentia Tributaria, au facut anuntul uimitoarei descoperiri, scrie Gizmodo.


Pictura lui Van Gogh, "Chiparos, cer si camp", a disparut din Kunsthistorisches Institut, aflat in Viena (Austria).



Aceasta este datata cu anul 1989, ea aflandu-se in cutia de valori a unui spaniol care facuse o frauda. Opera de arta a fost autentificata de doi experti din cadrul Ministerului Culturii din Spania. Pe spatele ei se gasesc trei sigilii. Unul are data 8 aprilie 1944 (Rijksmuseum, Olanda), fiind similar cu cel folosit de nazisti in timpul ocupatiei acestei tari.



Al doilea arata ca ea a ajuns apoi la Museum der Schone Kunste, din Berlin (Germania), fara ca el sa aiba vreo data mentionata undeva. Al treilea e datat 10 aprilie 1975, fiind pus la Kunsthistorisches Institut, aflat la Universitatea din Viena. Proprietarul cutiei de valori a spus ca el o depozitase acolo pentru un milionar anonim care a dus opera in Spania in anul 2010.

http://cultural.bzi.ro/cumplita-drama-a-medicilor-evrei-din-timpul-regimului-nazist-2971
In urma cu 75 de ani, in Germania hitlerista intra in vigoare un document in care se spunea clar ca medicii evrei nu mai au voie sa practice medicina.

Documentul lasa o singura portita deschisa acestora: medicii evrei puteau primi aprobare, prin derogare, pentru a-si practica meseria, dar aceasta aprobare era valabila doar in cazul unui cerc restrans de pacienti: evreii, copiii lor si rudele acestora, noteaza Deutsche Welle, citat de ziare.com.

Indiferent ca primeau sau nu astfel de derogari, medicii evrei ajung intr-un final sa nu mai fie numiti medici ci "oameni care trateaza pacienti". Toate acestea s-au desavarsit in decurs de cinci ani. Ministrul Medicinei din Germania nazista spunea pe atunci: "In sfarsit, i-am legat de maini pe acesti evrei infractori!".

Fanatismul luptei antievreiesti

Presiunile asupra medicilor evrei au inceput imediat dupa ce Hitler a pus mana pe putere, in 1933. Uniunea medicilor national-socialisti a iesit la acea vreme cu o declaratie din care citim: "Nu exista alta profesie, care sa fie atat de importanta pentru viitorul si maretia unei natiuni, ca cea de medic. Dar nu exista o alta profesie care sa fi fost terfelita atat de rau de evrei".

"Profesorii evrei care au catedre de medicina distrug sufletul artei medicale. Generatie dupa generatie, ei induc tinerilor medici germani o atitudine pur mecanica asupra medicinei. Iata de ce, astazi, noi facem urmatorul apel: sa revenim la caracterul german al invatamantului nostru, sa-i redam spiritul german!", spunea manifestul.

Un instrument de exterminare folosit impotriva medicilor evrei a fost reprezentat si de "Legile Rasiale de la Nurnberg" care, in 1935, iau dreptul de practica evreilor puri.

La pregatirea acestor legi ia parte si sus-amintitul ministru al Sanatatii, conform caruia "politica rasiala este definitorie pentru sanatatea germanilor. Iata ce spunea el:

"Cand vorbim despre evrei, trebuie sa avem in vedere doua seturi de masuri care trebuie luate impotriva lor. Primul se refera la pericolul biologic, pe care evreul il reprezinta pentru poporul nostru. Tocmai de aceea, 'Legile Rasiale de la Nurnberg' sunt un set de masuri care vor ramane in istorie. A doua grupa de reguli spune ca lupta impotriva evreilor trebuie sa duca la lichidarea influentei evreiesti asupra vietii sociale din Germania".

Lupta impotriva medicilor evrei a capatat accente fanatice. Inca din 1933 sunt concediati medici care lucrau la stat. In acelasi an intra in vigoare o lege care complica foarte mult obtinerea licentei medicale, cand venea vorba de evrei. Dupa 1935 sunt eliberati din functie toti profesorii de medicina de origine evreiasca.

Acei medici evrei care mai reusesc sa practice medicina se gasesc in cabinete particulare, fiind obligati sa lucreze doar cu asistente de origine evreiasca. Multi medici germani intampina cu oarecare bucurie represaliile asupra evreilor, pentru ca acestea cresteau sansele lor pe piata muncii. Bineinteles, campania era dusa pe ideologii politice si nu economice.

Destine tragice

Documentul de care vorbeam la inceput mai spunea: "Conform Legii medicilor din Reich, fiecare medic este in slujba poporului german. Medicii germani nu poarta responsabilitatea doar pentru sanatatea fizica a conationalilor, ci si pentru mostenirea lor genetica, si, in final, pentru puritatea rasei lor. Am decis astfel sa interzicem medicilor evrei sa ingrijeasca pacienti germani".

Dupa intrarea in vigoare a acestui document, numarul medicilor evrei care puteau ingriji oameni de aceeasi rasa era de 285, in timp ce, in urma cu cinci ani, numarul total al acestora era de 6.500-9.000.

"Medicii evrei au avut parte de o soarta crunta. O mare parte dintre ei emigreaza, iar aceia care au ramas au fost deportati impreuna cu pacientii lor in lagarele din Est. Totusi, o parte dintre ei nu intra direct in lagarele mortii, pentru ca masina de represiune nazista avea nevoie de cunostintele lor", spune istoricul canadian Michael Cutter. Conform lui, nazistii au omorat in jur de 2.000 de medici evrei.