Germania/Austria/Elvetia

Rezumarea primului mesaj :

Pledoarie contra bagatelizarii Holocaustului
Pledoarie contra bagatelizarii Holocaustului
Gert Weisskirchen, in varsta de 60 de ani, este purtatorul de cuvant pentru politica externa al fractiunii parlamentare social-democrate din Bundestag-ul de la Berlin si noul responsabil pentru problema antisemitismului al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). William Totok a stat de vorba cu d-l Weisskirchen si ne-a trimis transcrierea acestui interviu ce fusese difuzat de postul de radio Deutsche Welle.
Domnule Weisskirchen, v-as ruga la inceput sa ne explicati ce inseamna functia pe care o veti ocupa in cadrul OSCE si care vor fi problemele asupra carora va veti concentra in activitatea dvs.
Presedintele OSCE, care este acum ministrul sloven de Externe, inca nu mi-a schitat terenul de activitate. Voi discuta cu el ce sarcini concrete imi revin in cadrul acestui mandat. Eu o sa-i fac o dubla propunere. Pe de o parte, o sa fiu un soi de pompier. Adica sa intervin, la nevoie, acolo unde vor avea loc actiuni antisemite, sa contribui la elucidarea incidentelor de acest fel si sa acord ajutor unor persoane de origine evreieasca. Pe de alta parte, voi propune editarea unui anuar. El va cuprinde atat intregul complex al evolutiei antisemitismului, cat si masurile de contracarare in spatiul OSCE. Anuarul va fi structurat pe cateva capitole. Un capitol va inregistra incidentele antisemite, altul va descrie contextul in care ele s-au produs si le va analiza. Cel de-al treilea capitol se va concentra asupra calificarii incidentelor si, in sfarsit, ultimul segment va fi destinat recomandarilor privitoare la combaterea politica a antisemitismului. In acest caz, imi pot imagina si un proces sustinut de monitorizare, adica a examinarii anuale a felului cum procedeaza statele pe teren legislativ, in vederea combaterii eficiente a fenomenului de antisemitism. Ma mai gandesc si la un capitol special care sa fie dedicat, in primul rand, educatiei privind Holocaustul. Tot aici ar mai intra si problema reflectarii antisemitismului de catre mass-media si in ce masura reproduce presa anumite modele tributare unor clisee antisemite. Asta se refera la intreaga gama publicistica, de la critica la adresa Israelului pana la benzile desenate, care pot transporta direct sau indirect conceptii antisemite.
Veti acorda recrudescentei nationalismului in Europa Rasariteana o atentie speciala?
In Europa Occidentala asistam in acest moment la extinderea unei forme noi a antisemitismului. Asta se explica prin faptul ca in unele tari, partial, integrarea unor emigranti cu un fundal cultural specific a esuat. Ciocnirea unor culturi diferite produce si forme diverse de antisemitism. Aceste forme ale antisemitismului nu exista in Europa Rasariteana. Acolo exista mai degraba formulele antisemitismului vechi, bazate pe conceptiile unui fundamentalism crestin sau pe niste prejudecati culturale fata de evrei. In consecinta, se poate face o deosebire dintre Europa Rasariteana si cea Occidentala. Ma tem insa ca aceste doua curente diferite, la un moment dat, se vor contopi, daca nu luam acum masurile necesare de prevenire. Adica acum, in faza aderarii unor state noi la Uniunea Europeana, trebuie semnalate momentele pericolului care ar putea duce la fuziunea antisemitismului traditional cu cel nou, ivit in urma unor conflicte sociale cu nationalitati migratoare. Daca nu se va contracara acum acest pericol, cele doua forme amintite se vor uni si se vor sprijini reciproc. Acesta este pericolul pe care-l prevad.
Cu prilejul celei de-a 60-a aniversari a eliberarii lagarului de la Auschwitz, guvernul roman a dat publicitatii o declaratie in care se afirma ca va tine cont de recomandarile cuprinse in Raportul final al Comisiei internationale pentru studierea Holocaustului in Romania. Totusi, in Romania mai exista orase, ca de pilda Cluj, in care strazile poarta numele dictatorului fascist Ion Antonescu. Ce parere aveti despre aceasta stare de fapt?
Este important ca momentele critice ale trecutului sa fie riguros elucidate. Acest demers constituie un obiectiv central educational in ceea ce priveste Holocaustul. Cu profesorii de istorie din Romania, de pilda, dar si cu cei din alte tari est-europene unde exista fenomene similare, trebuie discutat cum pot fi introduse in planurile de invatamant elementele necesare privind educatia, in vederea crearii unei constiinte de responsabilitate. In acelasi timp, bineinteles, trebuie sa existe si bunavointa guvernelor si ministerelor Educatiei si Invatamantului de a implementa acest obiectiv in realitatea scolara si universitara. Deci, avem nevoie, in primul rand, de o constiinta privind conflictele istorice. In Germania avem in vedere perioada 1933-1945, iar in Romania 1940-1944. In Romania se poate vedea o evolutie pozitiva in acest sens. Dar va fi nevoie ca aceasta evolutie pozitiva sa fie intensificata si transpusa in realitatea sociala si scolara. Deoarece OSCE are doar un mandat politic si nu juridic, noi putem doar sa lansam apeluri, de pilda, catre parlamente - in cazul acesta catre Parlamentul Roman de la Bucuresti - sa dezbata chestiunile mentionate in anuarul pe care-l vom publica. In caz de nevoie, parlamentele ar trebuie sa ia si niste decizii in vederea transformarii recomandarilor OSCE in legi. Noi nu dispunem de nici un instrument care sa ne permita mai mult decat a face propuneri, ele avand un caracter strict apelativ. Mai putem sa solicitam anual rapoarte care se vor prezenta in cadrul Adunarii Parlamentare OSCE sau in timpul intalnirilor cu reprezentantii diferitelor guverne, discutand cu reprezentantii Romaniei, de exemplu, in ce masura au fost receptate impulsurile pozitive.
In Parlamentul landului federal Saxonia din Dresda a avut loc un incident scandalos provocat de deputatii Partidului National-Democrat (NPD) - partid radical de dreapta. Reprezentantii NPD au refuzat sa pastreze un minut de reculegere pentru victimele regimului nazist, iar apoi, intr-o cuvantare, unul dintre deputati a trivializat Holocaustul prin comparatii inadecvate, folosind notiunea de "Holocaustul bombardamentelor" pentru a descrie bombardarea orasului Dresda din 13 februarie 1945 de catre puterile aliantei antihitleriste. Ce parere aveti despre bagatelizari similare care se folosesc si in Romania, unde deseori se vehiculeaza notiunea "Holocaustul rosu", atunci cand este vorba despre perioada dictaturii comuniste?
Trebuie retinut faptul ca Holocaustul este ceva singular. Asta se poate demonstra, daca se face o comparatie cu oricare alta intamplare istorica sau actuala. Holocaustul nu poate fi comparat cu nimic altceva. Singularitatea Holocaustului este incontestabila, deoarece distrugerea evreilor a avut trasaturile organizarii industrializate a politicii de nimicire. Aceasta politica s-a concentrat asupra exterminarii evreilor, urmarind eliminarea lor din aceasta lume. Adica, lichidarea lor. Toate celelalte intamplari groaznice, precum cele din centrul Africii, din Ruanda sau alte actiuni genocidare asemanatoare nu pot fi comparate cu incercarea de a-i distrugere in intregime pe evrei. Acest fapt ar trebui sa fie constientizat, indiferent de locul unde traim in Europa, in Apus sau in Rasarit. Pana-n prezent, Holocaustul a ramas un genocid incomparabil.

Berlin, 26 ianuarie 2005.

Interviu realizat de William Totok


http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2005-02-25&art=1530

Descoperire de PROPORTII. Decizia luata in cazul "comorii
Peste 1.500 de opere de arta furate de nazisti si descoperite la domiciliile din München si Salzburg ale colectionarului Cornelius Gurlitt, estimate la un miliard de euro, vor fi restituite proprietarilor sau urmasilor acestora, a declarat, miercuri, tutorele legal al lui Gurlitt,informeaza Reuters, citat de gandul.info.

Picturile, desenele si sculpturile - unele dintre acestea capodopere ale Renasterii si modernismului - au fost confiscate de la cele doua domicilii ale lui Cornelius Gurlitt in februarie 2012, in urma unei perchezitii a autoritatilor, care il suspectau pe acesta de evaziune fiscala.

In luna februarie, avocatii lui Gurlitt au declarat ca acesta a depus o plangere oficiala impotriva confiscarii colectiei sale de arta.

Germania s-a confruntat cu critici din toata lumea deoarece nu a publicat imediat inventarul complet al operelor de arta si a pastrat tacerea in legatura cu aceasta descoperire timp de aproape doi ani.

Gurlitt doreste "sa restituie toate (operele de arta, n.r.) furate de la proprietarii evrei fiecaruia dintre proprietarii sau urmasii acestora", a declarat avocatul Christoph Edel, citat miercuri de ziarul Süddeutsche Zeitung.

Autoritatile l-au numit pe Edel tutorele legal provizoriu al lui Gurlitt, care are varsta de 81 de ani.

Prima opera de arta ce va fi returnata este portretul intitulat "Femeie pe fotoliu", de Henri Matisse, care a apartinut colectionarului de arta din Paris Paul Rosenberg, bunicului jurnalistei Anne Sinclair, fosta sotie a lui Dominique Strauss-Kahn.

Cornelius Gurlitt a mostenit colectia de la tatal sau, Hildebrand Gurlitt, un comerciant cu obiecte de arta care a primit ordin de la Hitler sa cumpere si sa vanda asa-numitele "opere de arta degenerata" pentru a finanta activitatile naziste din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Pe langa colectia impresionanta - peste 1.400 de opere de arta - descoperita in apartamentul din Munchen al lui Gurlitt - autoritatile au identificat alte 238 de capodopere, mult mai mult decat se credea initial, intr-un apartament din Salzburg al lui Cornelius Gurlitt.

Ultimele 180 de lucrari de arta descoperite in "ascunzatoarea" din Austria includ un tablou in ulei de Claude Monet, care ar putea valora 10 milioane de euro, conform televiziunii nationale din Austria.

Tabloul din 1903, care infatiseaza Tower Bridge din Londra a fost considerat disparut. Printre capodoperele inventariate se mai numara o sculptura in bronz de Auguste Renoir si desene de Gauguin, Cézanne si Picasso.

Potrivit sursei citate, lucrarile descoperite in Salzburg s-ar fi aflat in proprietatea bunicului lui Cornelius Gurlitt, Louis, si astfel - spre deosebire de capodoperele descoperite in colectia din Germania - se presupune ca nu au fost confiscate de nazisti.

Legislatia din Germania prevede ca operele de arta achizitionate din 1933 pana in zilele noastre - dar create inainte de 1945 - pot fi investigate ca obiecte de arta furate de nazisti.

Conform Muzeului Holocaustului din Statele Unite ale Americii, nazistii si-ar fi insusit in jur de 16.000 de opere de arta, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

http://cultural.bzi.ro/adevaratul-motiv-pentru-care-hitler-a-pornit-masacrul-impotriva-evreilor-12090
In toamna anului 1918, orbit de gaz, Adolf Hitler a fost internat timp de o luna in spitalul din Pasewalk, Polonia, scrie historia.ro.  Pana de curand, despre activitatea sa in perioada 19 noiembrie 1918, cand a fost externat, si 12 septembrie 1919, cand a participat pentru prima data la o sedinta a  Partidului Muncitoresc German nu se stia aproape nimic.

Desi vehement negate in perioada nazista, zvonurile cu privire la relatia dintre tanarul Hitler si o asistenta medicala erau numeroase. Din documentele poloneze declasificate aflam ca, desi disparuta din istorie din motive politice, femeia chiar a existat.  

Vezi si Eva Braun in umbra celui mai puternic om al Germaniei 

Jutta von Sznabel provenea dintr-o familie oarecum instarita, tatal fiind proprietar de pamant. Mama sa era pe jumatate evreica. Tanara s-a indragostit de sarmul de artist al lui Adolf, si la putin timp dupa ce s-au cunoscut au luat decizia de a locui impreuna. Jutta a continuat sa lucreze ca asistenta la spital, in timp ce Hitler statea acasa, dezvoltandu-si talentul artistic si refuzand sa se angajeze. Dupa numai 8 luni, fata si-a anuntat familia ca are intentii serioase, si ca in curand se vor casatori. Familia ei nu a fost de acord, in principal din cauza dezinteresului sau fata de munca. Cei doi s-au despartit, iar Adolf a plecat la Munchen.

Vezi si Bolile lui Hitler si ce a dus la sinucidere sa 

Adolf o invinuieste pe mama tinerei pentru esecul relatiei, si multi considera ca acesta este un motiv pentru care ideile sale antiseminte s-au inradacinat foarte bine. Despre ea se stie ca dupa despartirea de viitorul conducator, s-a adancit in munca. Odata cu venirea la putere a Germaniei naziste, ea a fost obligata sa tina secreta aceasta poveste, iar pana terminarea razboiului, ea fost monitorizata de catre Gestapo. In mai 1945, Jutta a fost capturata si interogata de catre soldatii rusi. In 1949 ea s-a refugiat in Israel, unde a primit cetatenie sub numele de Judith Rosenbaum. Ea a murit in 1965.

Se pare ca Jutta a pastrat toate lucrurile ce i-au ramas de la Fuhrer. Acestea au fost pastrate in arhiva de documente a orasului Szczecin. Pana in 2011, autoritatile poloneze au negat existenta acestora. Acum insa, expozitia este deschisa vizitatorilor si prezinta tablouri, poezii, scrisori, obiecte personale si opera "Andromache"

Rolul femeilor germane în crimele Holocaustului

Într-o carte intitulată Hitler’s Furies, istoricul Wendy Lower, specializată pe istoria Holocaustului, scoate la iveală complicitatea a zeci de mii de femei germane (mult mai multe decât se credea până acum) la activitățile criminale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, scrie Daily Mail. Până recent, concepția generală era că responsabilitatea Holocaustului aparține bărbaților germani. Cartea lui Wendy Lower arată că, de fapt, femeile din Germania Nazistă au jucat, de asemenea, un rol important în Holocaust și că unele au dat dovadă de cel puțin la fel de multă cruzime.
Majoritatea germanilor condamnați pentru crime de război a fost formată din barbați. Cele câteva femei aduse totuși în fața justiției erau gardiene de la lagărele de concentrare, ajunse faimoase din cauza cruzimii lor: cele mai cunoscute sunt Irma Grese sau Ilse Koch. Acestea au fost însă considerate excepții de la regulă, căci nimeni nu voia să creadă că și o femeie poate fi atât de crudă.
Germania nazistă a fost o societate a bărbaților. La indicațiile lui Hitler, femeile trebuiau să se concentreze pe activitățile celor „3 K”: Kinder, Küche, Kirche (copii, bucătărie, biserică). Așadar, femeile nu aveau ce căuta în problemele politicii și ale războiului. De aceea, când s-a pus problema responsabilității pentru Holocaustul, ele au scăpat de judecată. Lower susține însă că lucrurile nu trebuiau să stea deloc așa, căci femeile au fost atrase în decăderea morală a Germaniei naziste la fel de mult precum bărbații, iar unele dintre ele au comis aceleași crime.
Primele femei germane care au comis crime pentru regimul nazist au fost asistentele medicale. După venirea la putere a lui Hitler și impunerea legislației rasiste care promova protejarea purității rasei ariene, numeroase asistente medicale i-au asistat pe doctorii care trebuiau să se „îngrijească” de persoanele cu handicap care nu își aveau locul în noul regim. Apoi, moașele au trădat o întreagă generație de femei germane prin raportarea defectelor observate la nou-născuți și recomandarea avorturilor sau chiar a eutanasiei, precum și sterilizarea mamelor.
De la aceste fapte până la implicarea în Holocaust nu mai era decât un pas. Odată cu Armata Germană, în noile teritorii cucerite în Est, în Polonia, Ucraina și Vestul Rusiei au sosit și cel puțin 500.000 de femei, devenite complice la genocid. Mii de secretare, spre exemplu, erau cele care redactau ordinele de ucidere ale evreilor, fapt ce le plasează în mijlocul mașinăriei de stat naziste.
Cele mai multe cazuri prezentate în carte sunt ale unor femei care, în ciuda crimelor lor, au scăpat de condamnare. Au fost, eventual, eliberate după anchetă sau judecate și achitate. Ca strategie de apărere, majoritatea s-au folosit de statutul lor de femei și dădeau vina pe bărbați. Johanna Altvater, spre exemplu, care a omorât foarte mulți copii evrei în Ucraina, a susținut că ea nu a fost decât o secretară și că nu a avut nicio vină.
Singura femeie condamnată a fost Erna Petri, al cărei caz e foarte cunoscut. În vârstă de 23 ani, Erna Petri era căsătorită cu ofițer SS. Într-o zi, în drum spre casă, a observat șase băieți speriați la marginea drumului. Și-a dat seama imediat că e vorba de copiii evrei care scăpaseră dintr-unul din trenurile morții ce se îndreptau spre lagărele de exterminare. Ea însăși mamă, i-a luat pe băieți acasă, i-a calmat și le-a dat de mâncare. Ceea ce a urmat arată că și femeile erau în stare de tot atâtea cruzimi precum bărbații: după ce i-a îngrijit, i-a dus pe copii în pădurea din apropiere și i-a împușcat.
În total, 13 milioane de femei au fost implicate activ în Partidul Nazist și e clar că nu toate au fost doar spectatori nevinovați la crimele regimului.

Percheziții la domiciliul a doi presupuși gardieni de la Auschwitz
Autoritățile germane au percheziționat locuințele a doi germani, în vârstă de 92 și 89 de ani, suspectați că ar fi fost gardieni în lagărul de concentrare nazist Auschwitz în timpul cel de-Al Doilea Război Mondial, a anunțat, joi, Tribunalul din Frankfurt, informează AFP.
Potrivit Agerpres, cei doi bărbați 'sunt suspectați că ar fi fost implicați în uciderea de deportați și deținuți în lagărul de concentrare din Auschwitz', din Polonia, ocupată pe atunci de trupele hitleriste, precizează comunicatul, semnat de poliția judiciară a landului Hesse (centru), unde se află respectivele locuințe.
Bărbații ar fi făcut parte din trupele SS, forța armată a celui de-al Treilea Reich însărcinată în special cu punerea în aplicare a planului de exterminare a evreilor în Europa, și ar fi ocupat posturi de gardieni în acest lagăr în perioada 1942-1944. În timpul percheziției care s-a derulat miercuri, 'au fost confiscate documente scrise și fotografii, acestea urmând să fie studiate de către anchetatori', subliniază comunicatul, potrivit căruia cei doi bărbați nu s-au exprimat în legătură cu suspiciunile la adresa lor. În timp ce justiția germană s-a concentrat după război asupra acuzaților împotriva cărora dispunea de dovezi directe sau de mărturii care îi implicau în crime naziste, condamnarea apatridului de origine ucraineană John Demjanjuk la Munchen, în mai 2011, a extins calificativul de 'complice la crimă' chiar și asupra persoanelor din posturi de subaltern și fără implicare directă.

Genocidul nazist savarsit de femeile din trupele lui Hitler
Potrivit lui Wendy Lower, autoarea cartii "Hitler's Furies: German Women in the Nazi Killing Fields", care este si profesoara la Claremont McKenna College, jumatate de milion de femei care au participat la crimele in masa, ce au avut loc intre anii 1941 si 1944 pe campurile de lupta ocupate de nazisti, in Polonia, Belarus, Ucraina, Lituania, Letonia si Estonia, au fost in mare parte ignorate de istorici si de justitie, potrivit Washington Post.

Lower a pus cap la cap interviuri ale urmasilor si documente din arhiva, care au fost accesibile de-abia dupa caderea Cortinei de Fier. Potrivit cercetarilor sale, s-au gasit dovezi care arata ca femei care au indeplinit functii de asistente medicale, profesoare, secretare sau neveste ale unor ofiteri SS, au participat la violentul genocid nazist.
Dar de ce au fost trecuti cu vederea atat de multi criminali de razboi pana acum, 70 de ani mai tarziu? Lower descrie o constiinta germana post-razboi care a facut sa existe secrete bine pazite.

Aceasta cultura a uitarii a fost determinata de natura feminitatii si de rolul femeilor in societate. Cartea prezinta femeile naziste care erau integrate in peisajul imbibat de sange din "Estul salbatic", in care evreii si prizonierii erau impuscati in plina zi.

Lower descrie situatia unor tinere asistente care au facut injectii letale si ale unor secretare care au scris ordine de condamnare la moarte.

Insa, cele mai terifiante dezvaluiri din carte se refera la "femeile a caror violenta s-a manifestat in randul copiilor".

Asadar, femeile germane care au facut parte din trupele lui Hitler au participat la genocidul nazist. Un numar foarte mare de femei naziste nu au fost trase la raspundere pentru complicitatea lor la uciderile in masa ale Holocaustului, datorita sexului lor.

Picturile descoperite la Salzburg, mai importante decât “comoara nazistă” de la Munchen?

Picturile găsite în cea de-a doua locuinţă (din Salzburg) a octogenarului german Cornelius Gurlitt, posesorul aşa-numitei “comori naziste” descoperite la Munchen, sunt chiar mai semnificative decât cele din apartamentul munchenez, a declarat avocatul bătrânului, citat de BBC.
Lucrări de Renoir, Monet şi alţi impresionişti francezi se află printre cele peste 60 de tablouri dosite la Salzburg, a declarat Hannes Hartung pentru BBC.

Noroc cu presa!
Anul trecut, datorită unui articol publicat de revista germană Focus, lumea întreagă a aflat despre existenţa unei adevărate “comori”. 1.406 tablouri zăceau dosite într-un apartament de bloc, în cartierul Schwabing din Munchen, al cărui unic proprietar era un octogenar. Încet, încet, cu fiecare articol de presă care mai adăuga un detaliu despre inedita descoperire făcută, Cornelius Gurlitt a ajuns vedetă fără voia sa. Căci, dacă ar fi fost după el, ar fi murit cu capul pe tablouri, neştiut de nimeni, la limita legii, lângă singura sa iubire – picturile.
Despre cele 1.406 tablouri din apartamentul său se bănuieşte că ar fi rodul jafurilor comise de nazişti, căci tatăl lui Cornelius, Hildebrand Gurlitt, a fost unul dintre negustorii de artă preferaţi ai naziştilor.
Cornelius neagă că ar fi vorba despre artă provenită din spolieri, dar grupuri care reprezintă interese evreieşti doresc să se clarifice oficial acest lucru.

Opere foarte importante
Deocamdată nu s-a luat nicio decizie în privinţa publicării unor imagini cu tablourile care au fost descoperite în cea de-a doua locuinţă a lui Cornelius Gurlitt, situată în oraşul austriac Salzburg.
Descoperirea picturilor din locuinţa austriacă a fost anunţată luni. “Este vorba despre opere foarte importante”, a declarat Hartung.
“Un peisaj minunat cu Sena, de Pissaro, o pictură superbă cu un pod, de Monet şi un peisaj cu barcă pe mare, semnat Manet” s-ar afla printre cele peste 60 de tablouri descoperite.
“Mai sunt multe alte opere semnate de Renoir şi de Liebermann. Sunt în general opere de o mare valoare artistică, care au importanţă mai mare decât colecţia din apartamentul blocului din cartirul Schwabing din Munchen”. Printre cele 1.406 opere descoperite în apartamentul munchenez figurează multe semnate de Marc Chagall, Pablo Picasso, Henri Matisse sau Otto Dix.

Negustori de artă din familie
Verişorul tatălui lui Cornelius Gurlitt, Wolfgang Gurlitt, a fost la rândul său colecţionar de artă, dar şi negustor cu “artă degenerată”, cum era numită o anumită parte de opere de artă, în timpul nazismului.
Wolfgang a plecat să trăiască în Austria în timpul războiului şi şi-a dat mare parte din colecţia de opere de artă muzeului din Linz.
Muzeul Lentos din Linz a fost nevoit să dea înapoi mai multe opere de artă din colecţia sa în ultimii ani, pentru că s-a stabilit că acestea fuseseră furate în timpul perioadei naziste.
În noiembrie, directorul muzeului din Linz a declarat că nu există indicii în privinţa unei legături între cei doi verişori, dar istoricii de artă sunt mai puţin siguri de acest lucru, notează BBC.

Ce zic organizaţiile evreieşti
Claims Conference, care apără drepturile victimelor evreieşti ale nazismului, a solicitat joi publicarea listei noilor opere descoperite la domiciliul austriac al lui Cornelius Gurlitt.
“Condiţia pentru orice restituire de bunuri este ca aceasta să fie mai întâi dată publicităţii. Dacă nu se face acest lucru, supravieţuitorii Holocaustului şi familiile lor nu pot să ceară restituirea lor”, se arată în comunicatul Claims Conference.
Această solicitare a fost respinsă imediat de purtătorul de cuvânt al lui Gurlitt, Stephan Holzinger, potrivit căruia o primă analiză a operelor îndepărtează a priori ipoteza potrivit căreia acestea ar proveni din jafurile naziste. “Este o colecţie privată. Dacă am urma această logică, toate colecţiile din Germania ar trebui să fie date publicităţii”, a declarat acesta pentru France Presse.

Gata să discute cu moştenitorii de drept
În comunicatul său, Claims Conference subliniază că tatăl lui Cornelius Gurlitt “era unul dintre cei patru negustori de artă care au fost însărcinaţi de Hitler să se ocupe de operele jefuite”. “În consecinţă, ar trebui examinată originea moştenirii sale. Victimele Holocaustului au acest drept, să ştie care este parcursul acestei moşteniri”, a spus Ruediger Mahlo, reprezentantul Claims Conference în Germania, citat în comunicat.
Holzinger a declarat pentru AFP că Gurlit este gata să discute cu moştenitorii de drept. “Examinăm pentru moment noi înşine colecţia din Salzburg” pentru a vedea dacă este vorba despre artă jefuită “şi ne vom pune în legătură cu eventualii proprietari”, a spus acesta.
Întrebat care este valoarea operelor descoperite la Salzburg, Holzinger a afirmat că “obiectele sunt în mare parte ulei pe pânză, în mare, de o valoare mai mare decât cele găsite la Munchen”, care sunt majoritatea desene.
Germania vrea să lămurească odată pentru totdeauna dosarul spolierilor din timpul nazismului, cel puţin aşa pare după declaraţiile făcute de ministrul Culturii, scrie Liberation.

Agitaţie la nivel înalt
Monika Grutters, noul ministru al Culturii în Cabinetul Merkel III, a propus începerea de discuţii cu autorităţile culturale din 16 landuri, în vederea creării unui nou centru independent, care ar avea autoritatea de a organiza eficient restituirile. Decizia intervine ca urmare a descoperirii “comorii naziste”.
“Centralizarea tuturor locurilor şi a procedurilor este o excelentă idee”, a declarat Isabel Pfeiffer-Poensgen, director al Fundaţiei culturale a Guvernului. “Cercetările serioase asupra provenienţei operelor au fost prea tardive”, reaminteşte, la rândul său, Barbara Kisseler, reprezentant cultural al oraşului Hamburg. În plus faţă de bugetul necesar noului centru, Monika Grutters a anunţat un prim fond de 2 milioane de euro pentru cercetarea şi restituirea operelor şi organizarea de reuniuni pregătitoare în săptămânile viitoare.

O nouă „comoară nazistă“?
Zeci de piese de patrimoniu, inclusiv tablouri semnate de artişti celebri, care fuseseră confiscate de nazişti, au fost găsite în casa unui colecţionar german. Bărbatul a devenit „celebru“ anul trecut, în urma unei alte descoperiri uimitoare.

Încă 60 opere de artă, printre care tablouri de Claude Monet şi Pierre-Auguste Renoir, au fost descoperite în reşedinţa colecţionarului Cornelius Gurlitt, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al acestui octogenar german, proprietarul unei "comori naziste", descoperită în noiembrie, relatează AFP, citat de Mediafax.

"Peste 60 de opere" au fost descoperite luni în casa lui Cornelius Gurlitt din oraşul austriac Salzbourg, a precizat Stephan Holzinger, purtătorul de cuvânt al acestui octogenar german, în a cărui casă din München au fost găsite peste 1.400 opere de artă, în rândul cărora se aflau numeroase tablouri furate de la evrei în timpul regimului nazist.

În aceea ce priveşte operele descoperite luni, "experţii angajaţi de Cornelius Gurlitt examinează ipoteza potrivit căreia ar putea fi vorba de opere furate de nazişti. După o primă examinare, o astfel de bănuială nu s-a adeverit", afirmă Stephan Holzinger.

Noile opere au fost depozitate într-un loc sigur, pentru a evita orice tentativă de furt, a adăugat Holzinger. Pe lângă picturile de Claude Monet şi Pierre-Auguste Renoir se află şi tablouri de Édouard Manet şi un desen de Pablo Picasso.

Cornelius Gurlitt, în prezent în vârstă de 81 de ani, fiul unui comerciat de artă german cu un trecut "tulbure" în timpul celui de-Al Treilea Reich, a devenit cunoscut pe scena internaţională în noiembrie 2013, atunci când presa a dezvăluit că peste 1.400 de opere de artă, inclusiv pânze de Matisse şi Chagall, au fost descoperite în apartamentul său din München în 2012. Despre o mare parte dintre aceste opere de artă se consideră că au fost confiscate de nazişti în timpul epurărilor promovate de Hitler.

Cornelius Gurlitt, bănuit de fraudă fiscală şi tăinuire de bunuri furate, a fost lăsat în libertate şi este subiectul unei anchete judiciare. Cazul său a generat dezbateri aprinse despre restituirea operelor de artă furate de la evrei în timpul regimului nazist, autorităţile germane fiind în special acuzate că au întârziat să facă lumină în privinţa operelor de artă aflate în posesia lui Gurlitt.

Germania doreşte, de altfel, să adopte o lege care să faciliteze restituirea operelor de artă furate de nazişti, conştientă fiind de faptul că i-a ajutat insuficient până în prezent pe proprietarii legitimi ai acestora să reintre în posesia bunurilor lor.

Secretul din spatele deportarii evreilor de catre nazisti
Cine vrea sa calatoreasca cu trenul are nevoie de bilet, chiar si atunci cand plateste pentru propria moarte. Suna cinic, dar este un adevar istoric. Pentru ca Deutsche Reichsbahn, numele de atunci al Cailor Ferate Germane, a primit bani pentru transportul a milioane de evrei si al tuturor celor deportati catre lagarele mortii, scrie Deutsche Welle, citat de ziare.com.


Intre 1941-1944, in "trenurile mortii" au fost transportati aproximativ trei milioane de oameni. Deportatii erau transportati in cele mai primitive vagoane de marfa, dar calatoriile erau platite la pret de tren de calatori, clasa a treia. 


Copiii cu varste intre 4 si 10 ani calatoreau la jumatate de pret, iar copiii sub patru ani calatoreau gratis. Toti mergeau catre lagarele mortii din Europa de Est.


Asa-numitele grupuri organizate, de cate 400 oameni, calatoreau, de asemenea, tot la jumatate de pret. Restul tarifului era acoperit de o subventie de la buget, dar, in mod normal, banii veneau din bunurile confiscate de la cei deportati. 


Cu alte cuvinte, pentru nazisti era necesar sa deporteze cat mai multi oameni deodata. Si, tinand cont ca incepand cu 1942 camerele de gazare din lagare aveau capacitatea de a extermina cate 1000 de oameni pe zi, "trenurile mortii" au devenit din ce in ce mai lungi.


O mare parte dintre cei deportati nici macar nu a mai ajuns in lagare, murind pe drum: din cauza oboselii, de foame, frig sau boala. Supravietuitorii povesteau ca si dupa razboi simteau in gura sentimetul sinistru al setei. Unele mame isi aruncau copiii din tren, cu scopul de a-i salva.


Istoricii sunt convinsi ca o mare parte dintre angajatii Deutsche Reichsbahn stiau de soarta deportatilor, precum si de specificul lagarelor. Dovezile au venit dupa razboi, din protocoalele interogatoriilor. Au fost inaintate acuzatii impotriva angajatilor de aici, dar nu s-a ajuns la pedepse.


Vinovatul principal pentru rolul Deutsche Reichsbahn in timpul Holocaustului a fost Albert Ganzenmuller, inginer de profesie si inalt functionar al administratiei Cailor Ferate, care nu si-a ascuns niciodata simpatiile naziste. Dupa 1945, acesta dispare intr-un anonimat total. Devine clar ca, in decurs de 10 ani, a lucrat ca expert al Cailor Ferate din Argentina. 


In 1955 se intoarce in Germania si incearca sa obtina o pensie de stat, ca fost angajat al administratiei, dar nu are sorti de izbanda. In 1957, impotriva lui se deschide o ancheta care se incheie fara un rezultat concret. Ganzenmuller moare in 1996, la varsta de 91 de ani.

http://cultural.bzi.ro/orori-naziste-terifianta-eutanasiere-a-bolnavilor-9560
De la inceputul anului 1940, in spitalele germane, case de batrani si spitale de psihiatrie au incept sa fie eutanasiati oameni bolnavi, considerati ca fiind inutili Germaniei naziste. Printre acestia s-au aflat si zeci de mii de copii. Autobuzele in care bolnavii erau stransi laolalta ii duceau pe acestia in ultima cursa a vietii lor, noteaza Deutsche Welle, citat de ziare.com.

Oamenii fara ajutor erau trimisi la moarte in camerele de gazare, omorati cu medicamete sau, pur si simplu, lasati sa moara de foame. Ideologia nazista ii considera pe cei bolnav psihic si pe invalizi un balast inutil de care Germania trebuia sa scape.


Vezi si Femeile naziste care au comis crime oribile - Maria Mandel 
"Moartea Buna"

"Din 1939 incoace, nazistii au eutanasiat in jur de 300.000 de oameni", spune istoricul Gerit Hoendorf, de la Institutul de istorie si etica a medicinei al Univesritatii tehnice din Munchen. De curand, el a publicat cartea "Moartea ca o eliberare a suferintei. Istorie si etica a eutanasiei in Germania de la sfarsitul secolului al XIX-lea pana azi".

Crimele naziste savarsite asupra oamenilor bolnavi au devenit cunoscute sub numele de cod "Actiunea T4", fiind o forma crunta de eutanasie. Victimele acesteia au devenit oameni din grupuri etnice, considerate de nazisti ca inutile sau fara valoare pentru stat, precum bolnavii incurabil, oamenii cu handicapuri fizice sau psihice, precum si oameni cu atitudine sociala anormala. In ultimii ani ai razboiului au fost eutanasiati toti muncitorii din lagarele de concentrare care nu mai erau buni de munca.


Vezi si Atrocitati nestiute ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial 
"Permsiune pentru distrugerea vietii inutile"

Publicarea in 1920 a cartii "Permission to destroy a poor life" a pregatit terenul ideologiei naziste responsabile pentru crimele in masa de mai tarziu. Autorii ei erau psihiatrul Alfred Hohe si juristul Karl Binding. Binding a dezvoltat teoria nepedespsirii actului de compasiune.

Conform lui, acest act de compasiune se putea impune in cazul bolnavilor incurabil care erau constienti si voiau sa fie salvati de suferinta, precum si in situatia acelor bolnavi care sunt in imposibilitatea de a s-i exprima vointa.

Intrebarea care se pune este alta: are cineva dreptul sa decida daca o viata este de valoare sau necesara societatii? In vremea nazistilor anumiti medici si-au arogat acest drept si s-au folosit de sute de mii de ori de el. Cu consecinte groaznice, din pacate, noteaza jurnalistii germani.

Gerrit Hoendorf spune ca acest trecut de groaza nu trebuie uitat nici macar azi, cand se poarta atatea dezbateri despre eutanasierea oamenilor bolnavi.

http://cultural.bzi.ro/din-secretele-marelui-jaf-nazist-lista-lui-hitler-deconspirata-dupa-70-de-ani-9467
La scurt timp dupa izbucnirea razboiului, nazistii au confiscat mii de opere de arta "degenerata" din galeriile din Germania, inclusiv ale unor artisti precum Picasso sau Van Gogh, potrivit The Independent.

Muzeul V&A din Londra va publica online inventarul complet al listei denumita "Entartete Kunst". "Este una dintre sursele cruciale care ne fac sa intelegem ce s-a intamplat cu o multime dintre aceste opere. Dorim sa oferim tuturor sansa sa vada documentele originale; este de altfel un subiect controversat si dificil", a spus Heike Zech, curator in cadrul Colectiei Gilbert al muzeului, potrivit ziare.com.

Este deosebit de pertinent ca aceasta lista a lui Hitler sa vina la un asa scurt timp, dupa ce anul trecut au aparut din senin cele 1.400 de lucrari moderne ale unor artisti, intr-un apartament din Munchen, o colectie a lui Hildebrand Gurlitt.


Vezi si Adevarul despre marele JAF NAZIST 
Pe lista apar, printre altele, trei opere ale lui Van Gogh, pe care le-a cumparat Herman Goering. Lista lui Hitler a fost conceputa la cel mai inalt nivel, in cadrul ministerului public de propaganda al Germaniei naziste.

Lista a fost realizata in ordine alfabetica si este impartita in doua volume, ea fiind donata Muzeului Victoria si Albert din Londra de catre vaduva lui Heinrich Robert Fischer in anul 1996, ca parte a unei colectii de publicatii de arta germana.

Fischer a fost un comerciant de arta austriac care a fugit in Marea Britanie in anul 1938, inainte de a servi in cadrul Corpului de Armata britanic, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Lista "Entartete Kunst" a fost "ceva special". Aceasta este singura dintre cele trei exemplare care au continut cele doua volume. Pana in prezent niciuna dintre paginile originale ale lucrarii nu au fost puse la dispozitia publicului.

http://jurnalul.ro/stiri/externe/comoara-nazista-schimba-legile-germane-landul-bavaria-lanseaza-un-proiect-in-vederea-usurarii-restituirii-operelor-jefuite-de-nazisti-658571.html

Parlamentarii germani vor examina un proiect de lege care vizează uşurarea procesului de restituire a operelor de artă jefuite, a anunţat landul Bavaria, unde a fost descoperită “comoara nazistă” din apartamentul unui octogenar munchenez.
Respectivele opere, 1.406 la număr, provin, cel mai probabil, din jafurile organizate în perioada nazistă, inclusiv confiscările din muzeele germane.

Propunere
Guvernul regional din Bavaria, unde au fost descoperite sutele de opere semnate Chagall, Cezanne, Delacroix, Toulouse Lautrec, Otto Dix şi alţii, propune eliminarea în anumite cazuri a prescrierii, care este în general de 30 de ani, dincolo de care proprietatea unei opere de artă nu poate fi contestată.
Textul va fi prezentat în Bundesrat, Camera Superioară a Parlamentului german – reprezentantul regiunilor – la 14 februarie.

Reparaţie
El vizează să îi oprească pe cei care posedă opere furate de nazişti de la colecţionarii de artă evrei, în timpul Celui de-al Treilea Reich, să poată continua să invoce această prescriere, pentru a-şi păstra comorile.
Abolirea acestui termen de prescriere nu se va putea face decât în cazul în care cel care deţine o operă de artă furată de nazişti este considerat “de rea credinţă”, adică “ştie exact provenienţa acestei opere” sau “a avut informaţii tangibile în legătură cu provenienţa operelor atunci când le-a obţinut”, potrivit ministrului bavarez al Justiţiei, Wilfried Bausback.
Este vorba, potrivit lui, de a împiedica ca un deţinător al unei opere jefuite în timpul regimului lui Adolf Hitler să poată spune în final: “Îmi pare rău, există prescriere”, chiar şi când aparţinătorii de drept au furnizat documente care dovedesc că opera le-a aparţinut înaintaşilor lor şi au trecut toate etapele juridice în vederea unei restituiri, de exemplu.

Reacţie la descoperirea “comorii”
Guvernul regional din Bavaria intenţionează astfel să reacţioneze după spectaculoasa descoperire făcută în banalul apartament dintr-un bloc din cartierul Schwabing din Munchen. Cel în posesia căruia se aflau cele 1.406 tablouri se numeşte Cornelius Gurlitt, are 80 de ani şi este fiul unui negustor de artă cu un trecut foarte tulbure în perioada nazistă, Hildebrand Gurlitt.
Această “comoară nazistă” a fost regăsită în 2012, când apartamentul lui Gurlitt a fost percheziţionat, iar tablourile au fost confiscate pentru verificare, dar numai în urma unui articol publicat de revista germană Focus în noiembrie 2013 s-a aflat despre această comoară a cărei poveste este demnă de un film.

Verificări
Originea a 977 dintre operele descoperite dosite în apartament este acum verificată. Numeroase tablouri au fost confiscate din muzeele germane, pentru că erau considerate ca aparţinând acelei categorii de artă denumită “degenerată”, opere pe care naziştii le considerau deviante de la linia impusă de regim, iar altele ar putea aparţine unor victime ale spolierilor din timpul Celui de-al Treilea Reich.
Germania a decis să facă publice pe Internet sute dintre aceste opere, în încercarea de a-i descoperi pe eventualii aparţinători de drept ale acestora.
Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial, Ronald Lauder, a solicitat în noiembrie ca această prescriere de 30 de ani să fie eliminată.

Sub tutelă provizorie
Cornelius Gurlitt a fost plasat sub tutelă provizorie din motive medicale, în preajma sărbătorilor, potrivit  preşedintelui tribunalului din Munchen, Gerhard Zierl, citat de Focus.
Solicitarea în acest sens a fost depusă de medicii unui spital în care octogenarul primeşte îngrijiri în mod curent. Întrebarea este dacă familia sa a fost înştiinţată şi dacă şi-a dat acordul, Gurlitt având rude în Germania şi nu numai.
Urmărit pentru fraudă fiscală şi tăinuire, dar lăsat în libertate, Gurlitt face obiectul unei anchete judiciare, dar, potrivit unor surse oficiale, punerea sa sub tutelă medicală nu are legătură cu problemele sale judiciare.
Un tribunal din Munchen, competent în materie de tutelă, a fost cel care a răspuns solicitării venite din partea medicilor, deoarece domiciliul lui Cornelius Gurlitt se află în capitala bavareză.

Presiunile americanilor
Statele Unite au cerut Germaniei o anchetă "rapidă" privind originea celor 1.406 opere de artă confiscate de nazişti şi descoperite la Gurlitt, a anunţat Departamentul de Stat.
Această solicitare a fost făcută de emisarul special american pentru chestiunile referitoare la Holocaust, Douglas Davidson, cu ocazia vizitei sale în Germania, de la 11-14 decembrie, potrivit unui comunicat al diplomaţiei americane.
Davidson "a felicitat autorităţile germane pentru că au descoperit şi confiscat aceste opere de artă, solicitându-le să stabilească rapid şi de manieră transparentă provenienţa acestor opere, conform principiilor Conferinţei de la Washington aplicabile operelor de artă confiscate de nazişti", care a avut loc în decembrie 1998, a scris Departamentul de Stat.

Surpriza din Parlamentul german
Cotidianul german Bild a relatat, la 30 decembrie, că în cadrul colecţiei de artă din Parlamentul german, care cuprinde circa 4.000 de opere de artă, s-ar putea afla şi opere care să fi fost confiscate de către nazişti.
Mai precis, Bild a semnalat că există 108 opere de artă de proveninenţă necunoscută. Mai mult decât atât, aceste lucrări ar putea avea legătură chiar cu Hildebrand Gurlitt, tatăl lui Cornelius, negustorul de artă preferat al naziştilor, care a comercializat mare parte din arta jefuită.
Bild susţine că un istoric de artă a fost însărcinat cu studierea respectivelor opere şi că 108 dintre cele cu trecut pus la îndoială sunt acum în studiu, dintre care două reprezintă un interes aparte.

http://jurnalul.ro/stiri/externe/lovitura-de-teatru-in-cazul-comorii-naziste-gurlitt-a-fost-plasat-sub-tutela-provizorie-657984.html

Autor: Istvan Deak Marina Constantinoiu
Când tocmai ne întrebam cum şi-o petrece Crăciunul şi sărbătorile cel mai izolat colecţionar de artă din lume, octogenarul munchenez Cornelius Gurlitt, iată că presa germană aduce bomba.
 
Bărbatul în vârstă de 80 de ani, în apartamentul căruia din cartierul Schwabing al cochetului oraş bavarez Munchen au fost descoperite 1.406 opere de artă semnate de mari maeştri ai artei mondiale, confiscate de nazişti între anii 30-40, a fost plasat sub tutelă provizorie din motive medicale.

Anunţul a fost făcut de preşedintele tribunalului din Munchen, Gerhard Zierl, potrivit Focus.

La solicitarea medicilor

Solicitarea în acest sens a fost depusă de medicii unui spital în care octogenarul primeşte îngrijiri în mod curent. Întrebarea este dacă familia sa a fost înştiinţată şi dacă şi-a dat acordul, Gurlitt având rude în Germania şi nu numai.
Urmărit pentru fraudă fiscală şi tăinuire, dar lăsat în libertate, Gurlitt face obiectul unei anchete judiciare, dar, potrivit unor surse oficiale, punerea sa sub tutelă medicală nu are legătură cu problemele sale judiciare.
Un tribunal din Munchen, competent în materie de tutelă, a fost cel care a răspuns solicitării venite din partea medicilor, deoarece domiciliul lui Cornelius Gurlitt se află în capitala bavareză.

El şi prietenii lui: Picasso, Degas, Matisse...

La cei 80 de ani ai săi, Gurlitt trăia înconjurat de Chagall, Degas, Picasso, Matisse etc, în total 1.406 opere de artă obţinute de tatăl său, negustorul de artă preferat al naziştilor, Hildebrand Gurlitt.

Cea mai mare colecţie de bunuri spoliate de nazişti de la familii de evrei, dar şi din muzee germane, despre care s-a aflat după un an jumătate de la descoperirea şi confiscarea ei de către autorităţile germane, a declanşat o adevărată bătaie de cap pentru statul german, dar şi o dezbatere în rândul istoricilor din Europa.

Nimeni nu-l mai văzuse aşa

A apărut ca o nălucă, în pijama, când anchetatorii au venit să-i forţeze uşa, pentru a descoperi cea mai mare colecţie de artă care a supravieţuit Germaniei naziste.
Niciodată, nimeni nu-l văzuse pe Cornelius Gurlitt într-o asemenea ţinută, în afară de mama şi de sora asa. Şi de tatăl său, al cărui nume a reapărut în 2013 din negura trecutului.

Izolat complet

Din 1963 nu s-a mai uitat la televizor. Trăia închis în apartamentul său, înconjurat de capodoperele pe care numai tatăl său ştie cum le-a obţinut, de fapt, singur-cuc, fără să fi cunoscut vreodată iubirea faţă de semenii săi, ci doar iubirea obsesivă pentru tablourile sale. Seara, la adăpostul întunericului şi al secretului său, Cornelius Gurlitt deschidea valizele în care avea stocate desene ale unor mari maeştri şi le admira, unul câte unul. Le punea apoi la loc, închizându-le în valizele care conţineau toată viaţa lui.

O viaţă în valize

În câteva zile, cât a durat percheziţia şi apoi încărcarea operelor confiscate, Rolf Nikolaus Cornelius Gurlitt, octogenarul din Munchen devenit personaj internaţional şi probabil un viitor personaj de film sau de carte, şi-a pierdut toţi prietenii: l-a pierdut pe Picasso, i-a pierdut pe Matisse, pe Kandinsky, pe Degas, pe Toulouse-Lautrec, pe Otto Dix, pe Libermann. Îşi trăise toată viaţa în mijlocul lor, într-un bloc cu cinci etaje din Munchen. S-a trezit brusc orfan de-a binelea. Şi expus în faţa unei lumi pe care o detestă şi pe care a evitat-o cât a putut. Practic, nici nu exista pentru statul german, atât timp cât nu era înregistrat la asigurările de sănătate, la Fisc sau în alte părţi. Trăia din vânzarea unor opere, din când în când. Rar, foarte rar, de fapt.

Fără legătură cu lumea

Toată tevatura din jurul acestor opere de artă l-a făcut să se izoleze şi mai mult. Să se închidă în apartament, să tragă obloanele şi să zacă pe canapeaua din sufragerie visând ori la recuperarea întregii colecţii, pe care spune că nu o va da înapoi proprietarilor de drept niciodată de bunăvoie, ori să dispară din lumea asta pe care nu o înţelege.
Şefa echipei însărcinate cu analizarea operelor aflate în posesia sa, care a reuşit să stea de vorbă cu el o singură dată, nu a mai reuşit să ia legătura cu Gurlitt de atunci. La 12 decembrie, pompierii au fost nevoiţi să îi spargă uşa apartamentului, pentru a afla dacă mai trăieşte şi dacă este bine, sănătos. Nu mai dăduse semne de viaţă, nici măcar vecinii nu ştiau dacă mai mişcă ceva în apartamentul lui.

Între timp, nimeni nu ştie ce e de făcut cu comoara lui.

SUA fac presiuni asupra Germaniei

Statele Unite au cerut Germaniei o anchetă "rapidă" privind originea celor 1.406 opere de artă confiscate de nazişti şi descoperite la Gurlitt, a anunţat Departamentul de Stat.
Această solicitare a fost făcută de emisarul special american pentru chestiunile referitoare la Holocaust, Douglas Davidson, cu ocazia vizitei sale în Germania, de la 11-14 decembrie, potrivit unui comunicat al diplomaţiei americane.
Davidson "a felicitat autorităţile germane pentru că au descoperit şi confiscat aceste opere de artă, solicitându-le să stabilească rapid şi de manieră transparentă provenienţa acestor opere, conform principiilor Conferinţei de la Washington aplicabile operelor de artă confiscate de nazişti", care a avut loc în decembrie 1998, a scris Departamentul de Stat, citat de France Presse.

Bătăi de cap

"Washington şi Berlin acţionează împreună pentru a afla care este cea mai potrivită cale juridică pentru a permite restituirea adevăraţilor proprietari a operelor de artă care ar fi fost furate sau achiziţionate pe nimic, în urma unor constrângeri, de către regimul nazist", se mai arată în comunicat.

Lacune

Autorităţile germane au recunoscut la finele lui noiembrie că există mari lipsuri în căutarea aparţinătorilor de drept, victime ale spolierilor în timpul Celui De-al Treilea Reich, după descoperirea la Munchen a "comorii naziste" la Cornelius Gurlitt. Ele au recunoscut că bănuieli vizându-l pe acest ciudat colecţionar existau de mai multă vreme, iar abia în noiembrie 2011 s-a făcut percheziţia în apartamentul său. În plus, abia la începutul lui noiembrie 2013 s-a aflat despre această percheziţie! Şi asta datorită săptămânalului german Focus, care a scos la iveală toată tărăşenia, căci autorităţile germane nu aveau nicio intenţie să o facă.

http://cultural.bzi.ro/adevarul-despre-marele-jaf-nazist-552
Cel de al Doilea Razboi Mondial a avut un mare impact asupra artei si culturii. Momentul care a marcat istoria artei si culturii este reprezentat de catre marele jaf nazist.


Intre anii 1939- 1945 toate operele de arta de la picturi sculpturi, bijuterii au fost confiscate din cadrul muzeelor, al galeriilor, cat si din proprietatea artistilor prin forta militara folosita de catre "artistul renegat" Adolf Hitler.


Jaful nazist a presupus confiscarea tuturor operelor de pe toate teritoriile pe care nazistii le ocupau, intregul proces fiind atent organizat, in sensul ca atentia era indreptata catre cele mai valoroase colectii de arta.


Scopul jafului


Chiar daca, la o prima vedere, se pare ca scopul nazistilor de a deposeda artistii si muzeele de toate operele de arta valoroase era influentat de doctrine politice, dorinta lui Adolf Hitler era aceea de a deschide un muzeu de arta in orasul natal – Linz, muzeu ce urma sa se numeasca Der Fuehrermuseum. Ba mai mult decat atat, Adolf Hitler spera ca Linz sa devina cel mai important oras din Europa si un adevarat centru cultural dupa incetarea razboiului.


Care erau criteriile pe care o opera de arta confiscata trebuia sa le indeplineasca?



Dupa cum am mentionat si in randurile anterioare, nu toate operele de arta au intrat in vizorul nazistilor. Adolf Hitler avea anumite preferinte in materie de arta, acesta avand un puternic simt estetic si o afinitate pentru peisaje, dar si pentru portrete, fiind un nationalist convins si admirand in special artistii germani. Asadar, iata ce criterii trebuiau indeplinite pentru ca operele de arta confiscate sa poata face parte din colectia muzeului:


- sa apartina romantismului secolului al XIX-lea


- sa apartina artistilor de origine germana ai secolelor al XV-lea – al XVII-lea


- sa apartina artistilor francezi, preferatii lui Adolf Hitler fiind Antoine Watteau si Francois Boucher


- sa apartina unor artisti de origine italiana care au caracterizat secolele al XV-lea si al XVI-lea.


Jafurile au inceput chiar pe teritoriul Germaniei si al Austriei, familiile de evrei fiind cele ale caror opere de arta au fost primele confiscate, acestea avand o mare valoare atat din punct de vedere istoric, cat si din punct de vedere cultural.


Pentru ca ar fi fost imposibil ca toate operele de arta sa fie expuse in incinta muzeului ce ar fi urmat sa ia fiinta si pentru ca nu se putea organiza nicio galerie pana in momentul in care razboiul s-a terminat, Adolf Hitler l-a angajat pe Hans Posse in calitate de director al muzeului datorita vastelor sale cunostinte in materie de arta. De asemenea, alaturi de Posse au mai fost anagajati si Fritz Dworschak pentru a se ocupa de tot ceea ce insemna numismatica, Friedrich Wolffhards pentru documente rare si carti si cunoscutul arhitect Hans Reger pentru a evidentia prin fotografie frumoasa arta – arhitectura.


Treptat, jafurile s-au raspandit pe intreg teritoriul Europei, in tari precum Franta, Italia si Olanda, tari cu o bogata si impresionanta cultura, iar daunele au fost foarte mari.


Sfarsitul razboiului a insemant si sfarsitul muzeului – concept care nu a vazut niciodata lumina zilei. Jaful a continuat chiar pana in ultimele luni ale razboiului, chiar daca atentia era indreptata in special catre protejarea operelor ce se aflau deja in mainile nazistilor.


Consecintele marelui jaf nazist


Chiar daca razboiul a luat sfarsit, a fost nevoie de foarte mult timp pana cand lumea culturala a inceput sa isi revina din zdravana zdruncinare pe care marele jaf nazist a provocat-o. Avand in vedere ca asupra celor mai multe opere de arta au fost realizate ample cercetari, restituirea lor a fost facuta cu usurinta, insa au existat si inca exista opere de arta ce nu au fost returnate chiar nici in prezent din cauza unor interese meschine. Operele de arta restituite vor purta pentru totdeauna urmele marelui jaf avand in vedere ca, de cele mai multe ori, conditiile in care acestea au fost pastrate nu au fost cele mai bune.


Efectele negative ale unuia dintre cele mai mari jafuri din istorie se resimt si in prezent, deoarece peste 20% din valoarea culturala a Europei a fost spulberata de egoismul si frustrarile lui Adolf Hitler.

sursa:dli.ro

http://cultural.bzi.ro/chipul-trist-al-unor-vieti-care-nu-merita-traite-atentie-fotografii-socante-7884
Una dintre cele mai oribile sintagme din istorie a fost folosita de catre Germania nazista pentru a desemna fiintele umane ale caror vieti sunt neimprotante sau care trebuie sa fie pur si simplu ucise: Lebensunwertes Leben sau „vieti care nu merita traite".


Termenul a etichetat la inceput bolnavii mintal, apoi persoanele de „rasa inferioara", deviantii sexuali si dusmanii poporului din interior sau din exterior, relateaza publicatia americana The Atlantic.


Inca de la inceputul razboiului, o parte a politiei naziste a ucis civili in masa, vanandu-i in special pe evrei. Aceasta vanatoare s-a transformat, catre sfarsitul razboiului, in „solutia finala" a lui Hitler: exterminarea completa a evreilor.


Campania de exterminare a inceput cu trupele mortii Einsatzgruppen in est, care au ucis peste 1 milion de oameni prin masacre, apoi a continuat cu lagarele de concentrare si cu cele de exterminare.


In 1945, trupele Aliate au descoperit lagarele de concentrare si rezultatele politicii naziste: sute de mii de prizonieri infometati si bolnavi si tot atatea cadavre, precum si dovezile existentei unor crematorii si camere de gazare, mii de gropi comune si cercetari provenite din realizarea unor experimente medicale ingrozitoare. Nazistii au ucis peste 10 milioane de oameni in aceasta maniera, dintre care 6 milioane au fost evrei.

http://cultural.bzi.ro/o-parte-din-tablourile-confiscate-de-nazisti-descoperite-in-munchen-ar-putea-fi-expuse-7160
Operele de arta au fost descoperite cand autoritatile fiscale au perchezitionat domiciliul lui Cornelius Gurlitt, fiul unui comerciant cu obiecte de arta din München, suspectat de evaziune fiscala.


Unele dintre aceste lucrari au fost declarate „arta degenerata" de catre regimul nazist, in timp ce altele au fost sustrase de la colectionarii de arta evrei sau vandute pe sume derizorii. Expertii au evaluat lucrarile descoperite la aproximativ un miliard de euro, iar, daca autenticitatea acestora va fi confirmata, se poate vorbi despre una dintre cele mai mari actiuni de recuperare a operelor de arta furate, potrivit Yahoo News.


Informatia despre expunerea mai multor tablouri din aceasta colectie a fost facuta publica intr-un interviu pentru publicatia germana Welt am Sonntag de ministrul Justitiei din Bavaria, Winfried Bausback, care a sugerat ca a ajuns la un „acord amiabil" cu Cornelius Gurlitt, care a cerut autoritatilor sa i se restituie operele de arta. Bausback a spus ca este posibil ca unele dintre tablouri, „care sunt in mod clar de mare interes din punct de vedere al istoriei artei", sa fie puse in administrarea unei fundatii, care le-ar face accesibile publicului larg. Bausback a mai spus ca inca se lucreaza la gasirea unor solutii care sa fie benefice pentru toate partile implicate.


Statutul legal al acestei colectii de arta nu este clarificat. Presa locala a scris ca circa 310-400 de tablouri vor fi restituite lui Gurlitt, in varsta de 80 de ani.


Cele 1.500 de lucrari de arta, care disparusera in timpul regimului nazist, erau depozitate in camere intunecate, iar Cornelius Gurlitt punea in vanzare anumite tablouri din colectie cand avea nevoie de bani.


Conform Muzeului Holocaustului din Statele Unite ale Americii, nazistii si-ar fi insusit in jur de 16.000 de opere de arta, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

http://www.cotidianul.ro/posesorul-comorii-naziste-de-la-munchen-nu-se-da-batut-226692/
Naziştii au furat munca altora şi au ucis oameni în lagărele de concentrare

Colecţionarul german, în locuinţa căruia s-au găsit cele 1.500 de opere de artă confiscate de nazişti în timpul războiului, refuză să renunţe la ele. Intervievat de publicaţia Der Spiegel, citată de REALITATEA.NET, Cornelius Gurlitt a declarat că aşteaptă ca autorităţile să-i returneze lucrările cât mai curând.

Acestea valorează aproape un miliard de euro.

Tablourile confiscate de autorităţile vamale sunt de mai bine de un an puse sub sechestru. Sunt analizate, autentificate şi li se caută proprietarii de drept. Dar Cornelius Gurlitt consideră că el este acela. În primul său interviu de la aflarea poveştii, a declarat că nu se consideră vinovat de nimic pentru că operele de artă sunt viaţa lui şi nici prin gând nu-i trece să renunţe la ele. În plus, îl deranjează cumplit atenţia exagerată ce i se acordă de două săptămâni.

La cei 80 de ani, Gurlitt, fiul unui cunoscut negustor de artă din perioada nazistă, este rupt de prezent. Rar iese din casă, nu s-a mai uitat la televizor de jumătate de secol şi nu a auzit de internet. De altfel nici nu pare să conştientizeze valoarea materială a operelor de artă pe care le-a ascuns vreme de şapte decenii în locuinţa sa. Specialiştii spun că a avut pe mână o adevărată comoară estimată în prezent la un miliard de euro.

Tablourile şi picturile au fost confiscate de nazişti din muzee sau de la colecţionari evrei sub diferite pretexte. Gurlitt spune că la acea vreme tatăl său s-a angajat să se ocupe de vânzarea lucrărilor pentru a le salva astfel de la distrugere.

http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/kristallnacht-75-de-ani-de-la-noaptea-de-cristal-196773.html
În jurul datei de 9 noiembrie 1938, naziștii au declanșat cel mai cumplit pogrom la care a asistat Germania după Evul Mediu. Pentru a comemora 75 de ani de la acest eveniment, o expoziție organizată în capitala Germaniei prezintă relatările, până în prezent necunoscute, ale diplomaților străini prezenți la Berlin în acea perioadă – dezvăluindu-ne cum aceste evenimente șocante nu au atras mai mult de o condamnare vagă din partea oficialilor.

Kristallnacht - 75 de ani de la Noaptea de Cristal
Consulul general britanic la Berlin, Robert Townsend Smallbones, este un astfel de caz. La momentul declanșării Kristallnacht, consulul văzuse deja o mare parte a lumii și petrecuse opt ani în Germania, în cadrul corpului diplomatic britanic. În pofida faptului că în Germania era la acel moment o dictatură nazistă, britanicul de 54 de ani avea o părere extrem de bună despre germani. Germanii “sunt, de obicei, blânzi cu animalele, copiii, persoanele în vârstă și infirmii. Nu mi s-a părut că felul lor de a fi există vreo cruzime”, nota diplomatul într-un raport către Ministerul de Externe de la Londra.
Dată fiind părerea sa despre germani, reprezentantul Imperiului Britanic a fost cu atât mai uimit de evenimentele de la începutul lunii noiembrie 1938. La Paris, Herschel Grünspan, un refugiat evreu de 17 de ani originar din Hanovra (nordul Germaniei), l-a împușcat pe diplomatul german Ernst vom Rath într-un act de protest împotriva politicilor lui Hitler privind evreii. Dacă la început naziștii au urmărit doar evreii din regiunea Hesse din jurul Frankfurtului, după moartea lui Rath, la 9 noiembrie, pogromurile s-au răspândit în întregul Reich, fiind incendiate sinagogi, sparte vitrinele magazinelor evreiești și mii de oameni duși în lagăre de concentrare și maltratați.
Pogromurile din noiembrie 1938 au durat mai multe zile, deși cărțile de istorie se referă adesea la eveniment ca la o singură “Noapte de cristal”, deoarece șeful propagandei naziste, Joseph Goebbels, a anunțat la radio, la data de 10 noiembrie, că excesele s-au încheiat. Experții estimează însă că până la 1.500 de oameni au murit în jurul zilei de 9 noiembrie în cel mai cumplit pogrom din Germania după Evul Mediu.
În contextul comemorării a 75 de ani de la ceea ce istoricul Dan Diner numea “catastrofa de dinainte de catastrofă”, Ministerul de Externe german a luat decizia neobișnuită de a cere unui număr de 48 de țări care aveau misiuni diplomatice în Germania în 1938 să caute în arhive rapoarte diplomatice cu privire la pogromul din luna noiembrie.
Timp de mai multe luni de zile, Ministerul de Externe a primit copii ale unor documente istorice necunoscute anterior experților. Începând de lunea viitoare, Ministerul de Externe și Centrum Judaicum din Berlin vor expune o selecție a acestor documente la Sinagoga Nouă, de pe Oranienburger Strasse, într-o expoziție intitulată “De la interior la exterior: pogromurile din noiembrie 1938 în rapoartele diplomatice din Germania”
Demn de remarcat, de asemenea, cu privire la documente este, de fapt, ceea ce ele nu conțin, scrie Der Spiegel. Din această perspectivă, documentele vorbesc despre un eșec al comunității internaționale cu privire la Kristallnacht și despre consecințele sale profunde.
Diplomații au condamnat aproape în unanimitate crimele, actele de violență și distrugerile. Spre exemplu, britanicii au descris pogromul drept o “barbarie medievală”, brazilienii l-au numit “un spectacol dezgustător”, iar diplomații francezi au scris că “brutalitatea” acestuia a fost depășită doar de “masacrele comise asupra armenilor”. Cu toate acestea, nicio țară nu a rupt relațiile diplomatice cu Berlinul și nici nu a impus sancțiuni, cu excepția Washingtonului, care și-a a rechemat ambasadorul. Mai important, în cazul majorității țărilor, granițele au în mare parte închise pentru cei aproximativ 400.000 de evrei germani.
De asemenea, majoritatea diplomaților erau bine informați despre amploarea atrocităților, din relatările auzite de la oamenii disperați care și-au descris experiențele. În plus, ferestrele sparte și sediile firmelor evreiești jefuite erau în mod clar vizibile. Cu toate acestea, diplomații au fost nedumerit de ce naziștii acționează atât de violent, având în vedere prejudiciul creat pentru reputația lor internațională. Dacă reprezentanții Franței au crezut că este vorba de o luptă pentru putere în cadrul conducerii naziste, trimisul elvețian a presupus că represiunea a fost calea aleasă de Hitler pentru a-și demonstra puterea, iar consulul britanic a suspectat că izbucnirea de violență a fost declanșată de” perversitatea sexuală… foarte răspândită în Germania”.
Cu toate acesta, așa cum au descoperit istoricii după cel de-al Doilea Război Mondial, Hitler a profitat pur și simplu de oportunitate. Hitler se afla la Munchen în după-amiaza zilei de 9 noiembrie, atunci când a aflat de moartea lui Rath. În aceeași zi, conducerea nazistă s-a întâlnit, ca în fiecare an, pentru a comemora puciul eșuat din 1923.După ce s-a consultat cu Hitler, ministrul propagandei, Joseph Goebbels, i-a instigat pe ceilalți oficiali prezenți la ședință până când aceștia “s-au grăbit imediat spre telefoane”, după cum nota el în jurnalul său. Aceștia au dat instrucțiuni soldaților naziști, deja porniți împotriva evreilor. Represiunea a început în acea noapte.

http://www.ziare.com/magazin/descoperire/cea-mai-valoroasa-opera-de-arta-din-lume-furata-de-nazisti-n-a-fost-distrusa-unde-se-afla-1266703
Vestita Camera de Chihlimbar a tarului rus Petru cel Mare, furata de nazisti din Palatul Ecaterinei din Sankt Petersburg, reprezinta un mister care dainuie de mai bine de 70 de ani. In prezent, enigma este aproape de a fi dezvaluita.

Recent, la Munchen, in Germania, a fost descoperita o colectie de arta ce cuprinde 1.500 de picturi celebre confiscate de nazisti in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si care este evaluata la peste 1 miliard de euro, potrivit Daily Mail.

Despre colectie s-a crezut ca a fost distrusa in bombardamente, insa se pare ca a fost pastrata in secret de catre Cornelius Gurlitt, fiul unui dealer de arta din anii razboiului. Ei bine, Gurlitt sustine ca stie unde se afla decoratiunile din aur care au fost furate de nazisti din Camera de Chihlimbar a tarului rus.

Dezvaluirea a fost facuta de varul acestuia, Ekkenheart Gurlitt, in varsta de 65 de ani, care locuieste la Barcelona.

"El a spus intotdeauna: Eu pot sa va spun unde se afla Camera de Chihlimbar. Inainte sa mor, voi spune public unde se gaseste, dar nu inainte", a spus varul batranului colectionar, la care s-a gasit colectia de picturi.

Camera de Chihlimbar a fost considerata mult timp piesa cea mai valoroasa de arta din lume, fiind insa data pierduta. Cele sase tone de decoratiuni din chihlimbar si aur au fost furate de nazisti in anul 1941.

Desi s-a crezut ca decoratiunile au fost distruse intr-un incendiu la castelul Konigsberg in aprilie 1945, nu a existat nicio dovada in acest sens.

Una dintre cele mai valoroase opere de arta create vreodata, aceasta ar valora astazi mai mult de 230 de milioane de euro. Ea a fost realizata de sculptorul Andreas Schluter si a fost inceputa in anul 1701, fiind montata initial in Palatul Charlottenburg, locuinta regilor Prusiei. Insa monarhul Prusiei, Frederick William I, a donat opera tarului Rusiei, ea fiind mutata la Palatul din Sankt Petersburg in 1755.

http://www.mediafax.ro/externe/cum-a-trait-un-barbat-cu-1-500-de-opere-de-arta-in-casa-povestea-omului-care-nu-exista-si-a-tablourilor-confiscate-de-nazisti-foto-video-11644809
Cornelius Gurlitt, bărbatul în vârstă de 80 de ani care a păstrat în locuinţa sa din Munchen peste 1.500 de opere de artă confiscate de nazişti între anii '30 şi '40, a reuşit să trăiască zeci de ani fără să aibă un cont bancar, pensie, fără să lucreze, să apară în evidenţa autorităţilor fiscale sau a serviciilor sociale.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/operele-confiscate-de-nazisti-camera-de-chihlimbar-1066248.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/1065978.html
Evreii germani cer socoteală Berlinului pentru secretomania din jurul descoperirii a 1406 opere sustrase în timpul regimului fascist.

Procurorii germani s-au grăbit ieri să explice de ce au tănuit, timp de doi ani, descoperirea în 2011 a peste 1400 de tablouri confiscate de nazişti acum mai bine de opt decenii, înghesuite într-un apartament din Munchen. Informaţia a fost dezvăluită abia duminică de săptămânalul german Focus şi a aruncat în aer lumea mondială a artei. O organizaţie a evreilor care luptă pentru recuperarea bunurilor confiscate de regimul nazist a acuzat Germania de complicitate morală pentru că a ţinut secretă preţioasa captură din apartamentul unui octogenar.
 
Ar fi fost contraproductiv ca această dezvăluire să fie făcută mai devreme, a explicat lacunar Reinhard Nemetz, procurorul care investighează cazul. Motivele pentru care autorităţile au tăinuit descoperirea uimitoare din 2011 sunt de natură "practică şi judiciară", a adăugat acesta, fără a oferi alte detalii şi refuzând să dezvăluie unde sunt acum depozitate tablourile. Interpelat, guvernul german a confirmat doar că a fost informat în urmă cu câteva luni despre operaţiunea poliţiei din primăvara lui 2011.
Misteriosul colecţionar
Între timp, presa şi-a întors atenţia înspre bătrânul de 80 de ani care a ascuns în apartamentul său murdar cele peste 1400 de picturi realizate de artişti celebri precum Matisse, Picasso şi Chagall, evaluate la un miliard de euro. Cornelis Gurlitt este fiul unui neguţător de artă din Germania interbelică, Hildebrandt Gurlitt, care a profitat din plin de prigoana începută de nazişti contra evreilor pentru a cumpăra de la aceştia din urmă tablouri la preţuri de nimic. Anchetat de aliaţi după încheierea războiului, bătrânul Gurlitt a minţit, spunând că toate tablourile au ars într-un incendiu al casei sale.
Se pare că fiul său a moştenit cele peste 1400 de tablouri valoroase din care vindea ocazional pentru a se putea întreţine. Probabil poliţia germană nu ar fi decoperit nici acum tablourile dacă Gurlitt nu ar fi fost prins, în 2010, cu o sumă uriaşă de bani asupra sa în timp ce traversa graniţa dintre Germania şi Elveţia, la un control de rutină. Suspectat de evaziune fiscală, el a fost pus sub urmărire de autorităţi care au decis în final să îi percheziţioneze apartamentul.
În căutarea proprietarilor de drept
Tablouri necunoscute până acum, printre care unul de Marc Chagall şi un autoportret al lui Otto Dix (foto jos), se numără printre operele descoperite de autorităţi în apartamentul octogenarului, a anunţat o expertă în istoria artei, în conferinţă de presă susţinută ieri alături de anchetatori. Parchetul german a precizat că numărul operelor găsite se ridică la 1.406, cea mai veche fiind din secolul al XVI-lea. Oamenii legii încearcă acum să afle dacă Gurlitt a ascuns opere de artă şi în altă parte.
 
Autorităţile germane au însă în faţă o misiune dificilă. Ele vor fi nevoite să identifice proprietarii de drept ai valoroaselor picturi sau urmaşii lor. Anne Webber, preşedinte al unei comisii pan-europene însărcinată cu restituirea operelor de artă jefuite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acuză guvernul german de lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte tablourile confiscate de nazişti. Ea susţine că sute de familii aşteaptă să le fie retrocedate bunurile sustrase iar guvernul german ar fi trebuit să facă publică lista tablourilor descoperite în 2011 pentru ca cei deposedaţi să îşi poată identifica proprietatea.
Neoficial, se vorbeşte că tocmai de acest lucru s-a temut guvernul german - ca anunţul descoperirii să fie urmat de un val de revendicări pe care nu l-ar fi putut gestiona. Tărăgănarea din acest caz nu îi serveşte decât lui Gurlitt care se poate folosi de această confuzie pentru a cere înapoi tablourile confiscate de autorităţi.

http://www.gazetademaramures.ro/puciul-de-la-berarie-si-noaptea-de-cristal-14359
Declanşat la 8 noiembrie 1923, „Puciul de la berărie” a reprezentat prima încercare a naziştilor de a prelua puterea în Germania. După cincisprezece ani de la eşuarea lamentabilă a acţiunii declanşate de puciştii lui Hitler, Germania, devenită în anul 1933 nazistă, a cunoscut „Noaptea de cristal”. În 9 noiembrie 1938 a început Holocaustul. 
 
 
 
Cu zece ani înainte de a prelua puterea în Germania, în urma unor alegeri democratice, Adolf Hitler, cel care avea să arunce lumea în haosul celui de-al doilea război mondial, a încercat să ajungă la putere printr-o lovitură de stat. Această încercare a rămas cunoscută în istorie sub numele de „puciul de la berărie”, din cauza faptului că principalii complotişti şi-au pus la cale planul într-o berărie din München, numită Bürgerbraukeller.
Liderul complotiştilor a fost Adolf Hitler, un fost caporal care luptase în tranşeele primului război mondial şi considera că distrugerea puterii şi prestigiului Germaniei era cauzată de guvernarea proastă. Hitler a început să agite spiritele ţinând, în toamna anului 1923, mai multe mitinguri, în Bavaria. Îngrijorat, conducătorul landului bavarez, Eugen von Knilling, a declarat starea de urgenţă şi i-a însărcinat pe trei ofiţeri de rang superior cu menţinerea ordinii. Hitler a reuşit să-l convingă pe unul dintre cei trei, Ritter von Kahr, să treacă de partea lui şi a mişcării sale. Ofiţerul îşi dorea să restaureze monarhia, în cazul unei lovituri de stat reuşite, în vreme ce Hitler îşi dorea să devină un conducător cu puteri absolute.
Planul lor a fost inspirat de „marşul asupra Romei” reuşit de Mussolini, în Italia; dar, nemulţumit de lentoarea lui von Kahr, Hitler a preluat singur aplicarea planului. El voia să folosească Münchenul ca bază împotriva Republicii de la Weimar. Münchenul a fost, după primul război mondial, scena unor instabilităţi politice majore. Aici a luat naştere social-naţionalismul, nazismul german.
 
În seara zilei de 8 noiembrie 1923, Hitler a intrat în berărie, a tras un foc de revolver în aer, întrerupând o adunare condusă de Ritter von Kahr şi declarând că a început revoluţia naţional-socialistă şi că armata şi poliţia s-au alăturat svasticii. În fapt, nici armata, nici poliţia nu se alăturaseră mişcării naziste, dimpotrivă, au acţionat de urgenţă în sensul înăbuşirii puciului.
Unul dintre participanţii la adunarea de la berărie, dr. Karl Alexander, şi-a amintit mai târziu despre extraordinara forţă de convingere pe care a demonstrat-o Hitler în acele momente.
„În viaţa mea nu-mi aduc aminte de o aşa schimbare de atitudine a unei mulţimi de oameni în doar câteva minute, aproape secunde... Hitler i-a întors pe dos cum întoarce cineva o mănuşă, doar cu câteva propoziţii. Mi s-a părut aproape un fel de hocus-pocus sau de magie”, afirma dr. Karl Alexander.
 
Adunaţi în berăria bavareză, complotiştii şi-au declarat intenţiile, în faţa unei mulţimi de trei mii de partizani ai lor. Spre seară, clădirea a fost înconjurată de armată şi, în momentul în care Hitler a început să strige că guvernul de la Berlin a fost demis şi că el va forma un alt guvern având sprijinul armatei şi al poliţiei, s-a pornit imediat un schimb de focuri. 
Conspiratorii au încercat să obţină sprijinul generalului Ludendorff, considerat un erou al primului război mondial, şi al studenţimii bavareze.
În ciuda discursurilor patriotarde ale lui Hitler, puciul a părut, de la început, sortit eşecului. O ultimă tentativă de a străpunge cordonul militar impus de autorităţi a eşuat, la primele ore ale dimineţii de 9 noiembrie 1923.
 
Aproape trei mii de nazişti au mărşăluit pe Marienplatz, dar au fost întâmpinaţi cu focuri de armă de unităţile de poliţie. Deşi a făcut parte iniţial din grupul de conspiratori, Ritter von Kahr a renunţat la sprijinirea acestora şi a contribuit la înăbuşirea revoltei. Hitler şi Göring au fost răniţi, primul dintre ei fiind imediat făcut prizonier. Judecat pentru trădare, Adolf Hitler a fost condamnat la cinci ani de închisoare, din care nu a executat decât opt luni. În detenţie, Hitler a scris „Mein Kampf”. Din momentul eliberării, drumul spre acapararea puterii i-a fost deschis lui Hitler şi acoliţilor lui.
 
După zece ani, Hitler şi partidul nazist au ajuns să conducă Germania. După alţi cinci ani, naziştii au declanşat prigoana împotriva evreilor. „Noaptea de cristal” este considerată începutul Holocaustului.
Evenimentul a fost declanşat în sera zilei de 9 noiembrie 1938. În numeroase oraşe germane şi austriece, au fost devastate casele, magazinele şi sinagogile evreieşti. Atât civili, cât şi trupele SA au distrus numeroase clădiri, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă care, la lumina torţelor păreau de cristal, de unde şi numele care a fost dat pogromului.
În perioada respectivă, În Germania şi Austria au fost omorâţi în bătaie aproape o sută de evrei, 267 de sinagogi au fost incendiate şi alte 1.668 au fost devastate. Noaptea de 9 spre 10 decembrie a însemnat începutul sfârşitului pentru mii de evrei care au luat drumul lagărelor de concentrare. Toate aceste acţiuni au fost înfăptuite la comanda statului nazist, în cadrul politicii sale naţionaliste, rasiste şi antisemite. 
A doua parte a anului 1938 a cunoscut o radicalizare a politicii antisemite în Reichul german. Acutizarea s-a produs în perioada imediat următoare anexării Austriei la Germania când, asupra evreilor din Viena, au fost lansate atacuri fără precedent.
Pretextul pogromului l-a constituit asasinarea secretarului de legaţie Ernst von Rath al reprezentaţiei diplomatice germane de la Paris de către un tânăr evreu polonez, Herschel Grynszpan. După asasinarea diplomatului german, ministrul propagandei germane, Joseph Goebbels, a dezlănţuit o virulentă campanie antisemită prin care a cerut germanilor „ridicarea împotriva evreilor şi o răzbunare sângeroasă”. Naziştii au denunţat asasinatul ca parte a conspiraţiei mondiale evreieşti împotriva germanilor.
 
În ziua de 9 noiembrie 1938, la München, în cadrul unei întâlniri de mare amploare a liderilor nazişti, s-a luat hotărârea de a se da mână liberă oricăror acţiuni îndreptate împotriva evreilor. În seara aceleiaşi zile, în multe oraşe din Germania şi Austria au avut loc răbufniri violente ale populaţiei, incitată de membri ai Gestapo-ului, SS-ului, NSDAP-ului şi ai Hitlerjugend-ului.
Violenţele au început la Berlin şi s-au răspândit rapid în numeroase alte oraşe. În acea noapte, grupuri de nazişti, mai cu seamă batalioanele de asalt SA, au asasinat peste nouăzeci de evrei, au bătut alte câteva sute de evrei, au demolat şaptezeci şi şase de sinagogi, au incendiat alte câteva zeci de lăcaşuri de cult mozaic, au distrus şi vandalizat mii de magazine şi birouri de afaceri deţinute de evrei germani. Cărţile religioase ale comunităţilor evreieşti au fost arse în stradă.
 
Poliţia germană nu a intervenit, iar pompierii au avut grijă doar ca focul să nu se extindă la alte clădiri. Marea majoritate a cetăţenilor germani nu a participat la violenţe şi jafuri, dar nici nu s-a opus acestora.
 
După „Noaptea de cristal”, Germania a fost izolată de naţiunile civilizate. Statele Unite ale Americii şi-au retras ambasadorul de la Berlin. Cu toate acestea, Reinhard Heidrich a cerut emiterea unor noi decrete care să-i izoleze şi mai mult pe evrei de restul societăţii prin ridicarea dreptului de a se folosi de transportul în comun, eliminarea lor din şcolile publice, împiedicarea accesului la sistemul medical naţional. Toate acestea ar fi trebuit să-i determine pe evrei să emigreze.
Evreii au fost obligaţi să cureţe rămăşiţele distrugerilor, tot evreii au fost amendaţi cu un milion de mărci, în vreme ce statul german a confiscat asigurările ce reveneau proprietarilor evrei ce trebuiau despăgubiţi. Tot cu acest prilej a fost luată hotărârea transferării proprietăţilor evreieşti către „arieni” cu acordarea unor minime compensaţii.
La o întâlnire organizată la două zile după pogrom, liderii nazişti au decis ca evreii din Germania să suporte costurile distrugerilor, indiferent de acoperirea pe care o aveau prin asigurări. Evreii au fost siliţi să accepte de la cumpărătorii „arieni” preţuri ce reprezentau doar o mică parte din valoarea reală a proprietăţilor. 33.000 de evrei au fost arestaţi şi internaţi în lagărele de concentrare de la Dachau, Sachsenhausen şi Buchenwald.
Evenimentele declanşate în seara zilei de 9 noiembrie 1938 au reprezentat un semnal pentru evreii din Germania şi Austria, sute de mii dintre aceştia luând hotărârea de a se refugia în alte ţări.
 
La două luni de la aceste evenimente, într-un discurs adresat Parlamentului, Hitler a lansat următoarea ameninţare:
 
„În viaţa mea am fost adesea profet şi... astăzi voi fi încă o dată profet: dacă evreimea financiară internaţională din Europa şi din afara ei va reuşi să arunce popoarele din nou într-un război mondial, atunci rezultatul nu va fi bolşevizarea pământului şi implicit victoria evreimii, ci nimicirea rasei evreieşti în Europa.”
 
 
Relaţiile dintre catolici şi nazişti înainte şi după puci
 
Până la momentul puciului, naziştii i-au curtat deschis pe catolici. În discursurile sale din acea epocă, Adolf Hitler vorbea deschis despre influenţa pe care catolicismul o avea asupra acţiunilor şi convingerilor sale politice.
În anul 1923, cotidianul nazist „Beobachter” a început chiar să publice orarul Liturghiilor duminicale şi să-i îndemne pe cititorii săi să respecte preceptele religioase.
În deceniul care a precedat primul război mondial a existat o mişcare reformatoare catolică în regiunea din jurul Münchenului care propaga o nouă formă de identitate religioasă care să fie fidelă faţă de Biserica catolică în sens spiritual, dar mai deschisă la o viziune politică şi culturală în mod radical naţionalistă. Această idee este formulată de Derek Hastings în lucrarea „Catholicism and the Roots of Nazism”, apărută la Oxford University Press.
 
După puci, mulţi catolici au părăsit partidul nazist, iar cei care au rămas au sacrificat identitatea lor catolică. Partidul nazist a fost părăsit şi de preoţii catolici care aderaseră anterior la naţional-socialism. Arhidiaconul de München, Freising, le-a interzis preoţilor să mai ia parte la adunările naziştilor.
După puci, Adolf Hitler nu s-a mai definit credincios catolic, nici apărător al creştinismului. Cu timpul, mişcarea nazistă a devenit tot mai deschis anticatolică, până acolo încât naziştii s-au opus puternic concordatului dintre Bavaria şi Vatican.
Incompatibilitatea reciprocă dintre viziunile catolică şi nazistă a devenit tot mai evidentă.

http://www.gandul.info/international/opere-de-arta-confiscate-de-nazisti-in-valoare-de-un-miliard-de-euro-descoperite-la-m-nchen-11616827
O colecţie de 1.500 de opere de artă, printre care lucrări realizate de Henri Matisse, Pablo Picasso şi Marc Chagall, confiscate de nazişti între anii '30 şi '40 ai secolului trecut, a fost descoperită la München, informează bbc.co.uk.
Unele dintre aceste lucrări au fost declarate "artă degenerată" de către regimul nazist, în timp ce altele au fost sustrase de la colecţionarii de artă evrei sau vândute pe sume derizorii.



Experţii au evaluat lucrările descoperite la aproximativ un miliard de euro, iar dacă autenticitatea acestora va fi confirmată, se poate vorbi despre una dintre cele mai mari acţiuni de recuperare a operelor de artă furate, conform revistei Focus.
Potrivit revistei, operele de artă au fost descoperite întâmplător la începutul anului 2011, când autorităţile fiscale au percheziţionat domiciliul lui Cornelius Gurlitt, fiul unui comerciant cu obiecte de artă din München, suspectat de evaziune fiscală.
Cele 1.500 de lucrări de artă, care dispăruseră în timpul regimului nazist, erau depozitate în camere întunecate, iar Cornelius Gurlitt punea în vânzare anumite tablouri din colecţie când avea nevoie de bani.
Naziştii au interzis arta modernă, considerând-o "degenerată", deoarece era opera artiştilor evrei şi, prin urmare, de factură neariană.
Există mandate internaţionale pentru cel puţin 200 dintre lucrările descoperite, iar colecţia se află deocamdată într-un depozit securizat din München.
Unul dintre tablouri, ce reprezintă portretul unei femei, realizat de Matisse, ar fi aparţinut bunicului prezentatoarei franceze de televiziune Anne Sinclair.
Paul Rosenberg, un colecţionar de artă care i-a reprezentat pe Pablo Picasso şi Henri Matisse, a fost constrâns să îşi abandoneze colecţia de artă când a fugit din Germania, în anii '30.
Conform Muzeului Holocaustului din Statele Unite ale Americii, naziştii şi-ar fi însuşit în jur de 16.000 de opere de artă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ultimii-nazi-ti
Scandalul izbucnit anul acesta, după ce un ziar britanic a dat de urma lui László Csizsik-Csatáry, condamnat pentru crime de război încă din 1949, a arătat că procesele criminalilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu aparțin de domeniul trecutului. Există și azi procese în care foști naziști sunt judecați pentru acțiunile comise în urmă cu aproape 70 de ani, scriu cei de la Discovery News.
Johann „Hans" Breyer, care locuiește în Philadelphia, Statele Unite, a lucrat ca gardian la Auschwitz. El a recunoscut acest lucru, însă susține că munca lui nu s-a desfășurat în interiorul lagărului și că nu a avut nimic de-a face cu moartea celor 1.5 milioane de evrei uciși acolo. El a declarat că „nu am omorât pe nimeni, nu am violat pe nimeni – iar aici nu am nici măcar o amendă. Nu am făcut nimic greșit.” Cu toate acestea, el a recunoscut că știa ce se întâmpla în lagăr, motiv pentru care Breyer ar putea fi judecat pentru complicitate la crimă.
John Demjanjuk (foto stânga), în vârstă de 89 de ani, trăiește în Ohio și este judecat pentru complicitate la crimă în cazul celor 27.900 de oameni uciși în perioada în care el a lucrat ca gardian la lagărul de la Sobibor. Procesul său durează deja de 32 de ani! Demjanjuk susține că a fost capturat de germani (în calitate de soldat sovietic) și ținut la Sobibor ca prizonier de război; procurorii susțin însă că el s-a oferit voluntar pentru SS și așa a ajuns să lucreze în lagărul din Polonia.
Jakiw Palij, de naționalitate poloneză, a emigrat în America imediat după război. În urmă cu trei ani, el și-a pierdut cetățenia americană, fiind acuzat că ar fi lucrat în lagărul de la Trawniki, din Polonia, în 1943, perioadă în care acolo au fost uciși circa 6000 de evrei. Paliij susține că nu a intrat niciodată în niciun lagăr și că nu a participat la crime, dar că a fost forțat – sub amenințarea unei pedepse cu moartea – să lucreze ca gardian într-o bază militară.
Octogenarul Helmut Oberlander se luptă să-și păstreze cetățenia canadiană din 1995, de când a ieșit la iveală că a lucrat într-o unitate SS responsabilă cu uciderea a zeci de mii de evrei și civili în Ucraina și alte teritorii sovietice. Oberlander susține că a făcut parte din respectiva unitate doar în calitate de translator, că nu a participat la crime și că a fost amenințat cu moartea dacă încerca să părăsească unitatea.

Adolf Storms, fost sergent SS, a locuit nestingherit în Germania timp de 60 de ani, până când un student i-a descoperit numele în niște documente privind un masacru din timpul războiului. Astăzi, bărbatul în vărstă de 90 de ani e acuzat de 58 de crime ce au avut loc în apropierea satului austriac Deutsch Schuetzen. De asemenea, Storms e acuzat că ar fi împușcat un evreu în timpul unui marș forțat de la Deutsch Schuetzen la Hartberg (o distanță de 56 de kilometri) pentru că acesta nu mai era în stare să meargă.
Acuzat de uciderea a trei civili olandezi în 1944, Heinrich Boere (foto dreapta), în vârstă de 88 de ani, este judecat la Aachen pentru crime de război. La sfârșitul războiului, Boere, ofițer SS, a fugit din Olanda și s-a mutat în Germania, unde a reușit să evite să ajungă la închisoare. În 1949, un tribunal olandez l-a condamnat la moarte în contumacie, însă sentința a fost comutată la închisoare pe viață. Olandezii au încercat timp de mai mulți ani să obțină extrădarea sa, însă fără succes. În 2009, Biroul Central pentru Investigarea Crimelor Naziste a preluat cazul lui Boere și a reușit să obțină inițierea unui nou proces.
După ce a recunoscut că a participat la două masacre comise într-un lagăr de concentrare în calitate de gardian, Josias Kumpf, în vârstă de 83 de ani, a fost deportat din Wisconsin în Austria. Kumpf a recunoscut că a participat la ceea ce s-a numit Aktion Enterfest – uciderea, în doar 2 zile, a 42.000 de evrei în lagărele din Estul Poloniei. De asemenea, el a recunoscut că a ucis mai mulți oameni în lagărul de la Trawniki. Kumpf nu a fost însă judecat, el murind în 2011, la doi ani de la deportarea sa în Austria.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/30-gardieni-auschwitz-ar-putea-ajunge-fa-justi-iei
În Germania, 30 foști gardieni de la Auschwitz ar putea ajunge în fața justiției, scrie BBC. Ministrul de justiție din Baden-Wurttemberg, care conduce ancheta, a declarat că 49 de foști gardieni au fost cercetați până acu, dintre care 30 ar putea să fie acuzați. Respectivii trăiesc în Germania, iar alți 7 în alte țări, și au până la 97 de ani.
Cazul lui John Demjanjuk, de acum doi ani, a schimbat radical situația legală a celor care au lucrat în lagărele de concentrare din timpul Germaniei naziste. Demjanjuk a murit anul trecut, înainte de a finaliza apelul la sentința de 5 ani închisoare primită pentru complicitate în uciderea a 28.000 evrei la Sobibor. Judecătorul a hotărât atunci că, deși nu există dovezi clare că el ar fi comis crimele în mod direct, activitatea lui ca angajat al lagărului a facilitat crimele în masă. Până atunci, justiția germană lua în considerare doar cazurile în care suspecții naziști erau acuzați că ar fi comis crimele personal.
 
„Late - but not too late”: Un slogan potrivit și în România
În luna iulie, Centrul Simon Wiesenthal, cea mai cunoscută organizație ce se ocupă cu investigarea criminalilor de război naziști, a lansat o campanie în Berlin pentru găsirea dovezilor necesare pentru pedepsirea vinovaților ce au scăpat până acum de justiție. Campania s-a desfășurat sub sloganul Late – but not too late.
În Baden-Wurtemberg, investigația s-a concentrat asupra 49 de foști gardieni de la Auschwitz. Între timp, 9 dintre ai au murit. În curând, rezultatele investigației vor fi predate procuririlor, pentru începerea urmăririi penale.  Șase cazuri vor fi judecate în Baden-Wurtemberg, șapte în Bavaria, două în Saxonia-Anhalt, patru în Renania de Nord-Westphalia, patru în Saxonia Inferioară, două în Hesse și câte unul în Renania-Palatinate, Hamburg, Schlewig-Holstein, Saxonia și Mecklenburg-Pomerania de Vest.
Un oficial a declarat că justiția germană se concentrează acum pe aducerea în fața legii a persoanelor (de rândul miilor) care au ajutat la funcționarea lagărelor naziste. „Cei acuzați... sunt toți foști gardieni de la lagărul Auschwitz-Birkenau și considerăm că această slujbă, indiferent de acuzațiile ce li se pot aduce personal, îi face vinovați de complicitate la crimă”, a declarat procurorul Kurt Schrimm.
În următoarele luni, vor fi investigate persoane care au lucrat la lagărul Majdanek, din estul Poloniei.
Mai bine de 7000 de oameni, personal SS, au lucrat în complexul Auschwitz-Birkenau între 1940 și 1945. Dintre aceștia, doar câteva sute au fost judecați.