ACTUALITATE.....DIVERSE

Rezumarea primului mesaj :

POPORUL DE IMPARATI DIN TARA NIMANUI
Astazi, popoarele care au daruit lumii marile civilizatii, ori au disparut (sumerienii, persii, vechii egipteni, incasii, etc .) ori, comparativ cu gloria trecuta, vegeteaza (grecii, italienii, olandezii, spaniolii, portughezii, englezii, turcii, arabii etc.) NOI, cei nascuti din ciocnirea a doua civilizatii care au modelat fata Lumii Vechi, traco-daca si romana, nu am avut inca momentul nostru de stralucire. Ba parca, cel putin teritorial, traim intr-un regres continuu! Suntem un popor "nascut batran", sau "neterminat", spun unii, "popor vegetal", proclama altii! "Strainii sunt de vina" si faptul ca ne-am nascut "in calea rautatilor", proclamam NOI! Sau "greaua mostenire a trecutului" sustine fiecare generatie, lamentandu-se ca "nu sunt vremurile sub oameni, ci bietul om sub vremi" si refuzand sa priceapa ca omul nu poate fi "sub vremi", ci tot sub oameni, sub alti oameni care au avut taria sa-si supuna vremurile! Si niciodata nu ne-am pus intrebarea de bun simt. "Dar NOI, NOI chiar nu avem nici o vina"? Strainii ne resping pentru ca au ceva cu NOI, sau pentru ca nu pot sa ne inteleaga? Dar NOI, NOI ii intelegem, oare? Am facut ceva concret sa-i intelegem si sa ne facem intelesi? Ii vorbim strainului, adesea copilul sau chiar nepotul nostru, la scara Istoriei, in limba lui si pe coordonatele mentalului lui, sau in limba noastra si pe coordonatele gandirii noastre intortocheate, de ghiuj batran si sfatos chiar si cand cere? Se impaca vreunul dintre NOI cu ideea de a fi doar simplu soldat al datoriei si nu un Napoleon genial in toate, gata sa gaseasca solutii si sa dea sfaturi oricui, la orice, oricand si in oricare imprejurare? Se simte vreunul dintre NOI in stare sa si primeasca lectii, nu numai sa dea? Vrem cu adevarat sa invatam despre si de la altii si sa-i invatam, la randul nostru, cate ceva, despre NOI? Stim si daca stim, recunoastem oare cine suntem cu adevarat?>>>>>
http://www.rebel-dac.150m.com/Cutia_Pandorei/Poporul_de_imparati/poporul_de_imparati.html

NEMURITOAREA
Faptul că până la revoluţie nu s-a auzit de accidente ale avioanelor TAROM nu înseamnă că acestea n-au existat. BIHOREANUL a descoperit o femeie devenită legendă, care a supravieţuit miraculos după două catastrofe, salvând şi vieţile unor oameni ce-şi văzuseră moartea.
>>>>>
http://www.bihoreanul.ro/articol/ziar/oradea/nemuritoarea/5279/

O enigma (ne)dezlegata
Cine a ucis-o pe banateanca Ana lu' Ciogu – femeia gangster?

Romanul unui personaj enigmatic
In anul 1985, trei scriitori – Adriana Babeti, Mircea Mihaies si
Mircea Nedelciu -citeau – independent unul de celalalt – un articol
semnat de William Totok, intitulat „Un personaj enigmatic", avand
subtitlul „Acum 50 de ani, o tanara din Comlosu Mare l-a denuntat pe
faimosul gangster american Dillinger". Peste putin timp, cei trei
scriitori au hotarat sa inceapa un roman cu acest subiect. Romanul –
a carui documentare a durat aproape doi ani – a fost redactat in doar
17 zile, in casa Adrianei Babeti. Cartea „Femeia in rosu", desi a
fost inclusa in planul editorial al Editurii Militare, pe anul 1987,
a primit interdictia de a fi tiparita, din ordinul fostului general
Ilie Ceausescu. Prima editie a vazut lumina tiparului intr-un tiraj
de 90 de mii de exemplare, la Editura Cartea Romaneasca. Dar cine a
fost aceasta femeie, care a starnit numeroase controverse si mai ales
care a fost sfarsitul ei - in randurile de mai jos.
De la mireasa fara voie, la patroana de hotel
Satul Lunga a ramas in urma. Un biet sat din Banat, cu uliti
prafuite, din Comlosu Mare. In fata, oceanul si America. Ana lu'
Ciogu se maritase la numai 16 ani, impotriva vointei ei, cu Mihai
Ciolac. Copila care, nu demult, mergea desculta pe ulitele satului
banatean Lunga, a ajuns in scurt timp patroana unui hotel cu doua
etaje si 14 camere, mobilate modest si fara pretentii. Era un loc de
odihna pentru multi romani, din miile care lucrau la otelariile din
Chicago. In vara lui 1914, Ana Ciolac, fosta Cumpanas, nascuta in
1892 si ajunsa in SUA in anul 1909, a ramas singura stapana peste
intreaga afacere, intrucat sotul ei, Mihai, a raposat. De pe urma
legaturii celor doi soti a ramas un baiat, pe nume Steve, venit pe
lume la un an de la emigrarea acestora in SUA, si o gramada de
incurcaturi financiare.
Prohibitia si o noua casatorie
Afacerile Anei Ciolac au prosperat, sub aparenta unor localuri
onorabile: un lant de bordeluri, frecventate si de catre
persoane „selecte": politisti si membri ai lumii interlope. Dupa
scurt timp a intrat in vigoare Legea Prohibitiei, Volstead.
Banateanca Ana lu' Ciogu nu s-a speriat: ea a schimbat profilul
pensiunilor, transformandu-le in ... cofetarii. Acestea
erau „alimentate" din plin cu alcool, iar in paralel, bordelurile isi
aveau si ele un aport la rotunjirea cifrei de afaceri, bine
protejate, prin platirea taxelor de protectie. Pentru a avea un
protocol, Ana s-a casatorit cu avocatul Alexandru Suciu, un roman
originar din Cluj, care si-a luat numele de Sage, pe care avea sa-l
poarte si dupa divort fosta Ana Cumpanas.
Prietenul de la FBI la nevoie se cunoaste
Intr-o zi, la usa Anei Sage au aparut doi politisi, care au anuntat-
o: „Ati incalcat legile federale cu privire la prohibitia bauturilor
alcoolice si la practicarea prostitutiei". Rezultatul – banateanca
urma sa fie expulzata. Dar, fire isteata si cu simturile dezvoltate,
Ana Sage este ajutata de un vechi prieten, ajuns ofiter FBI – Martin
Zarcovitsch si cazul este musamalizat, in schimbul unei „taxe" de 20
de mii de dolari.
John Dillinger, unul dintre capo di tutti capi
Orasul Chicago al anilor '30 era sub teroare. Al Capone si John
Dillinger, marii gangsteri ai vremii, isi impartisera zonele de
influenta. In urma jafurilor, banda lui Dillinger, acumuleaza 11
sedii de banci devalizate si 3 sedii ale politiei. Dupa ce este
inchis in Fortareata Crown Point, Dillinger evadeaza de aici, in
masina ... comandantului inchisorii. In urma acestei ispravi, John
Dillinger este declarat inamicul public numarul unu al Americii.
Ana Sage accepta rolul lui Iuda din Noul Testament
Pentru a nu fi recunoscut, Dillinger a recurs la o operatie estetica.
Prin intermediul prietenei sale, Polly Hamilton, "noul" Dillinger isi
gaseste gazduire acasa la ... Ana, fosta Ciolac, fosta Ciogu, actuala
Sage. Apeland la FBI, Ana a propus un targ: era dispusa sa-l predea
autoritatilor americane pe cel mai cautat om al acelor zile, in
schimbul recompensei de 50 de mii de dolari si sa nu fie extradata.
Dillinger cade rapus de focurile politistilor, in seara zilei de 22
iulie 1934, in fata cinematografului Biograph din Chicago, avand
langa el pe Ana Sage, imbracata intr-o rochie portocalie, care, in
lumina serii, parea de purpura rosie.
Inselata de americani, Ana se intoarce la Timisoara
Autoritatile americane nu s-au tinut de cuvant. Din 50 de mii de
dolari, Ana a primit doar 10 mii si a fost expulzata. Din toata
averea din SUA, Ana Sage nu a fost lasata sa-si ia decat bijuteriile.
Fiul ei, Steve, nu a primit nimic din impresionanta avere a mamei,
ramanand un modest sofer. Intoarsa in Romania, Ana s-a stabilit la
Timisoara. A locuit in mai multe locatii: intr-o vila de pe Aleea
CFR, in Fabric, pe strada Baader, iar ultima locuinta a fost intr-un
apartament al unei vile din Piata Marzescu nr. 2 (actuala strada
Mihai Jora). Multa vreme, a trait cu un barbat mai tanar, geambas de
cai, care a parasit-o, dupa ce i-a tocat si ultimii bani.
O moarte suspecta si un blestem
In dimineata de 25 aprilie a anului 1947, Ana a fost gasita moarta,
asezata pe pat, cu genunchii la gura. Sumar imbracata, era fardata si
avea fata extrem de crispata. Pe masa se aflau doua cesti, din care
se bause ceai. Caseta de bijuterii nu mai era, nici bani nu s-au mai
gasit. In vanzoleala generala, cineva a spalat cestile de ceai si
nimeni n-a mai stiut vreodata daca acestea aveau sau nu urme de
otrava. Nu s-au gasit semne de sufocare, strangulare sau violenta,
dar s-a vorbit ca Ana fosta Cumpanas ar fi murit de spaima.
Inmormantata in cimitirul din Calea Buziasului, cu o cruce de lemn la
cap, femeia care a facut senzatie in America anilor '30, a fost data
destul de repede uitarii. Mai multe persoane care au avut legatura cu
Ana Sage au avut un sfarsit tragic: Traian Crisan, doctorul legist,
care i-a ajutat pe autorii romanului „Femeia in rosu" sa gaseasca
certificatul medico-legal si cel de deces al Anei, a fost lovit
cativa ani mai tarziu de tramvai si a murit; regizorul Mircea Veroiu –
cel care a ecranizat romanul – s-a imbolnavit de ciroza si a murit,
la scurt timp; Mircea Nedelciu – unul dintre autorii romanului - s-a
imbolnavit de o boala incurabila – sindromul Hodkin – maladie care
avea sa-i aduca sfarsitul; Elena Albu, sotia regizorului Mircea
Veroiu, cea care interpreta rolul Anei Cumpanas in film, si-a
fracturat piciorul si, la premiera filmului, a venit in baston.
Cine a ucis-o, totusi, pe Ana Cumpanas?
Tot mai multe voci indica faptul ca femeia cu ajutorul careia a fost
rapus Dillinger a fost asasinata. Mai multe pete de pe corpul si
pozitia in care a fost gasita indica acest fapt. Aceasta ipoteza a
fost formulata si in roman. Potrivit altor surse, Dillinger ar fi
avut o intelegere cu FBI-ul, iar cel ce a fost asasinat era un fost
condamnat la moarte, caruia ii fusese facut transplantul de piele de
pe varfurile degetelor adevaratului gangster. Se mai presupune ca
Serviciile Secrete Americane ar fi lichidat-o pe Ana lu' Ciogu,
deoarece era singurul martor care ar fi stiut ca nu John Dillinger ar
fi fost omorat in fata cinematografului Biograph. Si totusi, nimeni
nu poate afirma cu certitudine care este adevarul…
Costin BADOIU

http://www.focusvest.ro/tineret/index.html

Restaurant Kaiser Franz Joseph

Restaurantul Kaiser Franz Joseph, situat pe Str. Delea Veche nr. 36
(colt cu Calea Calarasilor), Sector 2, Bucuresti, este singurul local
bucurestean cu specific austro-ungar. Clientii fideli beneficiaza, pe
baza cardurilor de fidelitate, de reduceri substantiale. Din lista
preparatelor culinare ce pot fi servite amintim: "Clatite Hortobaghy"
(gustare calda), traditionalul piept de curcan cu sos de vin alb si
masline sau piept de pui "Maria Theresa", intrecute in savoare doar
de delicioasele sarmalute unguresti. Acestea sunt doar cateva dintre
rasfaturile culinare la care sunt "supusi" clientii selectului
restaurant, ce ofera ca desert inegalabilele "Somloi Galuska". Nici
barul restaurantului nu este mai prejos, degustatorii de licori fine
putand opta fie pentru o palinca tare, fie pentru un vin de colectie
sau pentru un coniac. In acest moment , restaurantul isi poate primii
clientii in patru saloane distincte: "Austriac" (rosu), "Unguresc"
(verde), "Sissy" (orange) si "Frantz Joseph" (albastru). In oricare
dintre acestea puteti gasi, pentru cateva momente, o particica din
atmosfera vieneza, cea pe care Bucurestiul o inspira prin toti porii
in aceasta vara torida. In curand va fi inaugurata si terasa
restaurantului.
Cei care isi doresc o noapte romantica, in stil vienez, pot face
rezervari la numarul de telefon: 021/323.60.02.

http://www.stireazilei.ro/view.php?id=7741

P.S...MAI EXISTA???

O scrisoare catre tanti America

Sar'na, tanti America! Sunt vecina Romania de la demisol, acolo unde
cresc sobolanii si unde se infunda totdeauna tevile. Tot de la mine
se aud si manelele si, trebuie sa recunosc, din aceeasi garsoniera se
aud gemetele de placere cand ma viziteaza investitori matoliti care
nu se dovedesc a fi decat niste betivi la fel de mari ca mine. Imi
cer iertare ca sunt plina de paduchi, ca furnizez civilizatiei cei
mai buni cersetori si ca nu am nimic de oferit in afara de marii
specialisti in sutit. Da... si copiii bolnavi de SIDA tot din
garsoniera mea au iesit, iar fata aia de l-a ucis pe parintele Roger
primise buletin tot de la mine. Cu toate astea, te rog frumos, daca
tot ai ambasadori in Tanganika, in Congo, pana si in triburile de
aborigeni de prin Australia, nu ai vrea sa trimiti macar unul si la
mine? Promit ca nu mai rad de el. Poate sa fie si bisexual, poate sa
aiba si cioc, poate sa fie si ciung, numai trimite ceva. Altfel, axa
aia in care imi pusesem toata baza se duce dracului si am sa raman
iar pe drumuri, iar o sa imi rupa cercevelele de la tinda rusii si au
sa ma scuipe maghiarii. Promit ca, in schimb, spun tot la Discovery
si daca este nevoie si la National Geographic.
Te uiti mata la mine si ma crezi bagaboanta (poate asa e) dar cu
toate astea poti sa ma consideri aliat si prieten. Promit ca ma
reunific cu Occidentul, si am sa devin partenera cu Europa de Sud-
Est. As fi in stare sa renunt si la procesul puscasului marin care l-
a omorat pe Teo Peter, numai sa trimiti un ambasador. Te rog sa
trimiti un ambasador, nu pentru ca ambasadorul asta ar insemna ceva,
ci pentru ca ma fac dracu' de ras abia acum cand sunt la un pas de
esecul integrarii in UE. Si usor nu o sa imi fie. Cred ca ai auzit...
Nu ai auzit!? Surda dracului!

IMPARTIAL

LECTIA DE ISTORIE
Exact acum 1900 de ani, pe aceste pamanturi au venit romanii. Doreau ei, oare, sa aduca lumina civilizatiei italice in mijlocul "barba rilor" daco-geti? Preconizau ei culturalizarea lor, familiarizarea cu forme superioare de organizare politica si administrativa? Nicidecum: visteria Imperiului Roman era in suferinta si ea trebuia intregita printr-un nou razboi de cucerire. Iar urmarea a fost benefica pentru Roma si pentru romani, iar nu pentru autohtonii cei napastuiti. Triumful a tinut la Roma 123 de zile, aurul si sarea Daciei au luat calea Cetatii Eterne, impreuna cu nesfarsite convoaie de sclavi…

Acum vreo 500 de ani, pe aceste meleaguri au venit otomanii. Voiau ei, oare, sa le ofere romanilor ceva din huzurul din seraiurile tarigradene? Credeau ei ca locuitorii de la nord de Dunare se vor lumina auzind de valorile islamului si cuvantul lui Alah? Nicidecum: pofta de aur a Imperiului Otoman era de neostoit, si inca niste tari ajunse sub papucul Semilunii ar fi marit maretia si opulenta Istanbulului. Iar urmarea suzeranitatii turcesti asupra tarilor romane a fost benefica pentru Tarigrad si pentru turci, iar nu pentru romanii cei napastuiti. Tributul in bani si copii, peschesurile si spaga au fost secole la rand cuvantul de ordine la curtile domnesti. Iar de ultimele doua nu am scapat pana in ziua de azi si tare ma tem ca le vom lasa mostenire fiilor si nepotilor nostri, urmasilor nostri in veac…

La inceput de secol al XVIII-lea am fost blagosloviti cu venirea fanariotilor. Intentionau ei, oare, sa-i apropie pe romani de luminile culturii grecesti, mai vechi si mai noi? Nicidecum: dorinta de avere era mare si in Fanar, iar o parte din banii storsi din truda acestui popor a luat calea asezamintelor monahale din Grecia sau au fost folositi pentru finantarea miscarilor de eliberare elene, precum Eteria. Iar urmarea domniilor fanariote in Tarile Romane a fost benefica grecilor, iar nu romanilor celor napastuiti.

Vecinii de la Soare-rasare au venit in mai multe randuri pe pamantul romanesc, iar de fiecare data au ciuntit parti din teritoriul tarii. Acum 60 de ani, trupele rusesti si celebra Divizie "Tudor Vladimirescu" au instalat in spatiul carpato-danubiano-pontic cizma ruseasca. Dorea, oare, imperiul sovietic sa ne binecuvanteze doar cu binefacerile comunismului egalitar si internationalist, asa cum se declara mereu? Nicidecum: reconstructia Rusiei necesita bani, materii prime si forta de munca. Au urmat, asadar, plata de daune de razboi, exploatarea salbatica a materiilor prime (petrol, lemn, minereuri etc.) si deportarile la munca fortata in Siberia. Iar urmarea dominatiei rusesti in Romania a fost benefica Moscovei si rusilor, iar nu romanilor celor napastuiti.

Acum, asa saraci si corupti cum suntem, ne vrea Uniunea Europeana. Doresc mai marii ei de la Bruxelles si de la Strasbourg sa ne ofere ceva din bunastarea vestica? Doreste UE sa ajungem la standardele lumii occidentale? Dati-mi voie sa ma indoiesc: U.E. are nevoie de materii prime ieftine si de forta de munca asijderea, de materie cenusie gata formata si "exportata" in dauna Romaniei, de o piata de desfacere a produselor ex cedentare sau mai slabe calitativ. Iar urmarea intrarii Romaniei in UE va fi benefica UE si occidentalilor, iar nu romanilor celor napastuiti. Vom ramane aceeasi ruda saraca, primita cu o mila dispretuitoare la coada mesei festive la care se infrupta mai marii acestei lumi…

Mi-au venit in minte aceste ganduri, vazand - in data de 9 mai - multi elevi venind cu stegulete albastre cu cele 12 stelute galbene de la manifestari inchinate Zilei Europei. Ajunsi acasa, vor fi provocat nostalgia parintilor lor, care isi vor fi amintit de vremurile bune (?) cand - tot asa - se intorceau cu steguletele rosii, de hartie, de la adunarile pionieresti de 1 Mai sau 23 August.

Caci naivi au fost, sunt si vor fi, probabil, cat va exista lumea aceasta corigenta la… lectia de istorie!...
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=22467

CU CINE FACEM SEX?
Pe Muntele Găina, în fiecare an se organizează "Târgul de fete". Puţini mai sunt însă românii care apelează la această tradiţie pentru a-şi găsi "aleasa". Asta pentru că ne-am occidentalizat. Sau globalizat, cum vreţi să-i spuneţi. În era internetului nu mai ai nevoie să aştepţi un an pentru a vedea cine este "pe piaţă". Dacă ai acces la un calculator şi o adresă de e-mail problema se poate rezolva foarte simplu dând anunţuri la "matrimoniale". E cea mai simplă metodă prin care îţi poţi găsi un un partener pentru o viaţă, pentru o aventură ori pentru a-ţi satisface fanteziile sexuale.>>>>>
http://www.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/cu-cine-facem-sexc/10347/14/

Romania, loc de intalnire pentru spioni

Serviciile secrete ale lui Saddam Hussein foloseau Romania ca sa faca schimb de informatii cu sursele. Dezvaluirea a fost facuta de un cotidian din Bagdad, care a publicat recent cateva documente ale serviciilor secrete irakiene, documente care contin numele a 101 spioni in tarile aliate Statelor Unite. Cotidianul Al Baiana este o publicatie a miscarii Hezbolah, care are stranse legaturi in Consiliul Suprem Siit pentru revolutia islamica in Irak.
Publicatia a deconspirat multi colaboratori ai serviciilor de informatii irakiene in strainatate. Irakienii considera ca acesti spioni au violat demnitatea umana cand au acceptat sa ofere informatii regimului lui Saddam Hussein. Listele cu agenti publicate la Bagdad erau destinate ramurilor serviciilor de informatii irakiene carora li se cerea sa intocmeasca rapoarte lunare cu privire la intalnirile cu agentii din strainatate. Ofiterii irakieni calatoreau cu delegatii oficiale si se intalneau cu spionii in alte tari decat cea spionata.
Romania nu apare pe lista ca o tara gazda pentru un spion, ci doar ca loc de intalnire intre cei care spionau in occident si ofiterii irakieni. La Bucuresti au avut loc patru astfel de intalniri intre spionii din Europa si ofiterii de informatii. La 26 iunie 2000, un ofiter irakian s-a intalnit la Bucuresti cu o sursa care spiona in Suedia. In septembrie 1999 au avut loc alte doua intalniri de schimb de informatii. De data aceasta agentul raporta din Grecia.
Cele mai multe intalniri conspirative, au avut loc insa in Iordania si Turcia, iar spionii veneau din toate tarile aliate Statelor Unite, precum Marea Britanie, Danemarca, Australia, Germania, Olanda sau Arabia Saudita. Statele Unite au arestat deja cateva persoane care spionau pentru Irak. Printre arestati se afla chiar o secretara a Congresului american si fiul unui diplomat irakian.


GA_googleFillSlot("ZiarulPrahova_468x60_ID_186");





http://www.ziarulprahova.ro/articol~categorie-lumea-in-care-traim~stire-7213~romania-loc-de-intalnire-pentru-spioni.html

Strict secret: Rachetele cancerului
Olanda se chinuieste de opt ani sa-si vanda fiarele vechi, sistemul de rachete “Hawk”. Secretul negocierii cu partea romana a fost ascuns de guvernul olandez si fata de propriii parlamentari. Motivul este ca militarii olandezi s-au plans de nivelul radiatiilor emise de aceste echipamente. Cazurile de cancer la personalul care a deservit sistemul “Hawk” sunt din ce in ce mai multe.

In tot acest timp, guvernul olandez i-a asigurat pe parlamentari ca, in Romania, problemele se cunosc, iar oficialii de la Bucuresti sunt incantati de o asa achizitie. Ofiteri din serviciile secrete romanesti indica faptul ca, de fapt, cumpararea rachetelor ar fi fost invocata neconditionat de olandezi, mai ales ca in momentul achizitiei Olanda detinea Presedintia Uniunii Europene.

In schimb, Romania ar fi avut tot sprijinul pentru grabirea calendarului integrarii si inchiderea capitolelor de negociere cu UE. Ceea ce s-a si intamplat. Astfel, pe 17 decembrie, Consiliul European de la Bruxelles, prezidat de Olanda, recomanda semnarea tratatului de aderare in aprilie 2005 si aderarea efectiva la 1 ianuarie 2007.

ANUNTUL. Nici in Olanda nu s-a stiut mai nimic de “tranzactia” cu sisteme de rachete cu Romania, pana in luna martie. Sigur, la nivel de discutii pe la colturi, lumea politica olandeza stia ca tara noastra era interesata de o asa achizitie. Astfel, la 9 martie 2005, parlamentul olandez a fost anuntat, in mod oficial, de catre guvern de vanzarea echipamentelor “Hawk”, prin scrisoarea 29.800 X no.

65. Foarte laconic, politicienii de la Amsterdam aflau ca “la 4 decembrie 2004, au fost vandute Romaniei 8 sisteme HAWK PIP III si 78 de vehicule DAF YA-5442”. Asadar, in mod foarte misterios, rachetele sunt cumparate cu nu mai putin de 23,5 milioane de euro, taman imediat dupa alegerile generale si in asteptarea turului doi pentru alegerea presedintelui la Bucuresti.

Exact cand nimanui nu-i ardea de verificarea modalitatilor de achizitie. Tocmai de aceea acordul dintre Olanda si Romania trebuia sa fie “strict secret”.

CANCER. Odiseea rachetelor olandeze este una veche. Guvernul voia sa “scape” de sistemul “Hawk” de aproximativ opt ani si cauta cumparatori interesati. La inceput, Turcia se spunea ca a fost “pretendenta” la rachete. Insa turcii au renuntat in cele din urma. Si cum sa nu doreasca olandezii sa scape de sistemul de aparare antiaeriana, cand “Hawk” este foarte controversat in Olanda.

Hiba tot mai des si vehement invocata: radiatiile emise de sistemul de radar. In anii ’90 s-au inregistrat foarte multe plangeri din partea militarilor care au lucrat cu acest sistem si care s-au imbolnavit de o serie de boli rare si foarte grave. De exemplu, s-a constatat ca imbolnavirea de cancer, mai ales leucemie, in cazul celor care lucrasera cu sistemul “Hawk” era mai mare decat media.

In 1998, Ministerul Apararii olandez a solicitat demararea unei anchete. Cazul mai fusese analizat o data, dar fara rezultate concludente. Ministerul Apararii din Olanda a declarat ca nu au fost gasite suficiente probe stiintifice care sa lege imbolnavirile personalului de sistemul “Hawk”. Partidul Socialist a cerut o investigatie epidemiologica serioasa.

CAZURILE. Intr-un articol publicat de cotidianul De Telegraaf, la 29 ianuarie 2005, s-a relatat povestea lui Thomas, un ofiter care lucrase ani in sir pe un astfel de sistem si murise din cauza unei forme stranii de cancer. Parlamentul olandez a cerut, la 1 februarie 2005, ca urmare a acestui articol, sa i se prezinte situatia plangerilor si tipul fiecarei plangeri.

Parlamentul a solicitat de asemenea o investigatie medicala referitoare la relatia de cauzalitate dintre bolile contractate de personalul miliatar si sistemul de rachete. In acest sens, guvernul olandez a informat parlamentul ca s-au inregistrat 212 plangeri din partea unor persoane care acuzau imbolnavirea.

73 dintre ei sufera de cancer, 48 de alte boli, iar in 91 de cazuri boala nu a fost declarata. In fiecare zi se primesc noi plangeri. La 15 mai, TNO, un institut olandez de cercetari medicale si biologice, a inceput sa analizeze problema. Rezultatele vor fi cunoscute la 1 octombrie. Raportul lor va include si rezultatele anchetelor similare din Statele Unite, Spania si Germania.

ANCHETA. Tweede Kamer, Camera Inferioara a parlamentului olandez, a solicitat o investigatie serioasa chiar luna trecuta. Acum, guvernul olandez asteapta rezultatele din Belgia, existand si acolo sisteme “Hawk”, unde a fost demarata o investigatie foarte ampla inca din 2001. Se pare ca exista deja un raport belgian, dar nu a fost facut inca public.

Dupa cum afirma oficialii politici de la Amsterdam, exista indicii ca guvernul olandez a fost deja informat de concluziile lui, dar nu este dispus sa le comunice inainte de a fi publicate intr-un magazin stiintific. Si sindicatul personalui militar “Euromil” a solicitat guvernului schimbarea unora dintre orientarile politice.

In Germania, Statele Unite, Belgia si Olanda, aceasta problema este foarte dezbatuta.

PARLAMENTUL.

Pe acest fond de tensiune, in dezbaterea parlamentara de la 1 februarie din Camera inferioara, Krista van Velzen – parlamentar din partea Partidului Socialist – l-a interpelat pe secretarul de stat pentru Aparare Van der Knaap: “Data fiind achizitionarea de catre Romania a sistemului «Hawk» as dori sa stiu daca secretarul de stat a informat autoritatile romane de problemele de sanatate din Olanda

si de conexiunea dintre acestea si sistemul «Hawk». Nu ar fi mai corect, date fiind zvonurile din Olanda, ca sistemul sa fie oprit aici si inchis pentru a impiedica aparitia unor astfel de probleme de sanatate in alte state?”. Raspunsul secretarului de stat Van der Knaap este, pentru noi, romanii, halucinant: “Discutiile din Olanda sunt, bineinteles, cunoscute in Romania.

Romanii sunt foarte incantati sa cumpere sistemul «Hawk». Nu vrem sa ii determinam sa se razgandeasca, deoarece este un sistem excelent. Romanii sunt multumiti si noi, de asemenea, ca le putem vinde sistemul. Asta e tot pentru moment. In Romania, sunt cunoscute discutiile generate in Olanda de sistemele «Hawk»“.

In dezbaterea de la 30 iunie, Krista van Velzen a revenit asupra problemei si a declarat ca este inacceptabil ca aceste sisteme sa fie vandute Romaniei. S-a interesat de procedura de achizitionare.

A intrebat daca guvernul olandez este pregatit sa isi asume raspunderea in cazul in care militarii romani se vor imbolnavi dupa utilizarea acestui sistem si daca ar accepta returnarea sistemului? Van der Knaap a raspuns si de aceasta data transant, in a doua sesiune de dezbateri: “secretarul de stat nu are in vedere sa ofere Romaniei ocazia de a returna acest sistem”.

PERICOL DE RADIATII
Rachetele sistemului “Hawk” sunt autodirijate semiactiv prin radiolocatie. In jurul unei statii de radiolocatie, daca tii un bec in mana, acesta se aprinde. In cazul acestui sistem, dupa cum se poate vedea din fotografii, echipajul nu este adapostit. Astfel, intr-o situatie reala de lupta, dupa cum sustin specialistii militari, apare pericolul ca militarii sa fie expusi la tirurile inamicului.

In primul rand, insa, militarii sunt expusi la radiatiile de mare putere ale statiilor de cercetare si dirijare. Aceasta statie are rolul de a dirija racheta spre tinta, o caracteristica a acestei clase de rachete fiind aceea ca se bazeaza pe efectul “Doppler”. Ca urmare, racheta nu poate parasi rampa de lansare, decat daca tinta e mobila.

http://www.hotnews.ro/articol_26940-Strict-secret-Rachetele-cancerului.htm

VÂRSTE MATUSALEMICE LA ROMÂNI
־n procesul cunoaşterii trecutului istoric, investigaţiile se lărgesc şi מn direcţia culegerii de informaţii de la martori oculari. Multe episoade rămase necunoscute din cauză că lipsesc unele documente şi manuscrise importante, dispărute, distruse sau deteriorate, pot fi reconstituite pe baza amintirilor unor martori. Bătrגnii, şi מn special cei foarte bătrגni, pot să dea lămuriri preţioase cercetătorului ştiinţific.
Au existat destule cazuri מn care oamenii au atins suta de ani pe מntinsul pămגntului romגnesc. Noi cităm aici numai o parte din aceia care au depăşit un veac, şi pe care i-am identificat cu ocazia cercetărilor documentare privitoare la istoria Transilvaniei.
Istoricul Petru Maior, מn prefaţa cărţii sale Istoria bisericii romגnilor, tipărită la Buda, מn 1813, scrie : „Din pruncie am auzit bucuros pe bătrגni, cגnd grăiau despre lucruri vechi ale bisericii şi ale vlădicilor, מn tinereţele sale văzute sau şi de la părinţii lor auzite. După aceea מnadins cercam să aflu de acest feliu de bărbaţi vechi de zile şi מnsumi le dam ocazie (prilej) a vorbi despre lucruri de demult. Tocmai מn protopopiatul mieu, מn sat Ibăneşti, am avut un preot de acest feliu, anume Ursu, carele מn anul 1786, cגnd s-a mutat din lumea aceasta, plinise 118 ani de vגrstă. Cu carele cu atגta mai mare plăcere aveam a cuvגnta, că pגnă la capătul vieţii sale mintea a avut nesmintită, memoria nescăzută şi toate simţurile מntregi. Numai picioarele מi cam slăbise şi sprגncenele מi acopereau ochii„.
־ntr-o anchetă făcută מn Bihor, מn noiembrie 1619, se ascultă, sub jurămגnt, peste 20 de martori ţărani romגni din satele Cărpinet Leheceni, Sălişte, Cerişcior, Sohodul şi Călugărali care sunt „toţi bătrגni de 100 de ani„.
Din vremea guvernării generalului Marcy se menţionează, מn Banat, un oarecare Ciortan Petruţi („Czartan Petracz„), care a murit la 1724, מn oraşul Caransebeş, מn vגrstă de 185 de ani. מn acel timp, fiul său din a treia căsătorie avea 90 de ani.
־n mănăstirea Kukus din Cehoslovacia se află o pictură מn ulei care reprezintă un bărbat şi o femeie, foarte bătrגni. Pictura are următoarea inscripţie מn limba germană : „Iovas Rovin, de 172, şi soţia sa Sara, de 164 ani, de rit grecesc, căsătoriţi de 147 de ani, amגndoi născuţi şi domiciliaţi מn Kodo(c), din districtul Caransebeşului, cu copii adevăraţi, 2 băieţi 3 fete מncă מn viaţă, cel mai tגnăr băiat de 116 ani, şi acesta are 2 strănepoţi unul de 35 de ani şi altul de 27 de ani ; zugrăvit מn 25 august 1728„. ־n anul 1731, amגndoi erau מncă מn viaţă. ־n mai 1912, am văzut personal, מn cabinetul medicului dr. Virgil Budinţian din Caransebeş alte două tablouri, care מnfăţişau pe cei doi soţi מn port naţional bănăţean. Pictura aparţinea altui pictor german, care reda pe scurt מn limba germană, biografia celor două personaje, dar מntrucגtva deosebită de aceea existentă la Kukus. Sara a trăit mult timp după moartea soţului ei *.
־n 1759, are loc o mare anchetă pentru dovedirea notabilităţii familiei Popa, din satul Poiana (judeţul Hunedoara), contestată fără temei de nobilul maghiar Nicolae Csiszבr. Sunt ascultaţi, cu această ocazie, 54 de martori, מntre care cel din urmă e bătrגnul Giurgiu Toader, מn vגrstă de 150 de ani, din satul Voia, care spune :
„Cum să nu fi cunoscut pe răposatul popa Ştefan, care mie mi-ar fi putut fi copil, fiindcă eu sunt un om aşa de bătrגn, că pe vremea cגnd, sub imperiul turcesc, s-a introdus מn Transilvania darea pe porţi, eu eram atunci deja gospodar cu casă cu fum şi am dat eu מnsumi dare după poartă ; cu atגt mai sigur a dat popa Ştefan. Pe fiul său, Avram, l-am cunoscut foarte bine şi pe tata lui popa Ştefan, pe popa Luca, l-am cunoscut foarte bine, fiindcă am trăit מmpreună מn mare prietenie. Din mulţi copii ai lui popa Luca, unul — Ioan — s-a aşezat ca preot מn Bobמlna şi fiul acestuia, Atanasie, nouă romגnilor din Transilvania ni s-a pus episcop. Am מnţeles că mergגnd odată acest episcop la Viena a adus o astfel de diplomă de nobil pentru popa Ştefan (unchiul său) şi fiul său Avram, ca atגt el, cמt şi copiii săi, să fie scutiţi de orice poveri. (De fapt, diploma latină e din 10 martie 1701, cגnd Atanasie era מn realitate la Viena). Nu ştiu dacă unii sau alţii din aceştia aveau iobagi, dar destul că, de cגnd מmi amintesc, ei n-au dat sau plătit la cineva ceva, nici slujbă ca iobagi n-au făcut. ־ncepגnd cu popa Luca, din fiu מn fiu, au fost toţi preoţi, stגnd pe pămגntul bisericesc din Poiană„.
Deci la vגrsta de 150 de ani, moş Toader din Voia, iobagul nobilului Valentin Buda, da informaţii, care se pot confirma şi prin alte dovezi istorice.
Exista un ţăran din părţile Năsăudului, Tănase Todoran a lui Dănilă, din satul Bicigiu. ־mplinise 120 de ani cגnd, la 10 mai 1763, pe platoul Mocirla de lגngă satul Salva, מn prezenţa generalului Buccow a episcopului din Blaj, Petru Pavel Aron şi a celor două batalioane de infanterie şi 8 companii de cavalerie, chemate să depună jurămגntul ostăşesc — are tăria şi curajul să grăiască :
„De doi ani suntem cătane, adecă grăniţeri, şi carte n-am căpătat de la מnălţata מmpărăteasă, că suntem oameni liberi. Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge pגnă la marginea pămגntului să-şi verse sגngele, dar pentru ce ? Ca să fim robi, să nu avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, or vor מnvăţa ceva or ba ? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfגnta lege să ne-o ciufuluiască tisturile. Jos cu armele ! Alungaţi afară păgגnii din hotarele noastre ! Auziţi, creştini romגni — numai vom sluji, cגnd vom vedea carte de la מnălţata מmpărăteasă, unde-s מntărite drepturile noastre ; pגnă atunci nu, o dată cu capul ! Ce dă gubernia şi cancelaria din Beciu e nimica : מs minciuni goale de azi pגnă mגine„.
Ca urmare a acestei cuvגntări, generalul Buccow şi episcopul Aron părăsesc מn grabă adunarea. Bătrגnul Todoran, acuzat de instigaţie, a primit cumplită pedeapsă : el a fost ucis, tras pe roată, iar alţi cגţiva ţărani au fost spגnzuraţi pentru că au cutezat să ceară drepturi şi libertate pentru neamul lor oropsit.
Ziarul Erdelyi Hiradף, din Cluj, scria, מn ianuarie 1839, că מn judeţul Hunedoara „nu de mult a murit מn Peştiş romגnul Juon Groza, de 120 de ani, care ar fi putut trăi מncă mult timp, dacă מmpiedicגndu-se מntr-o buturugă, nu s-ar fi rănit mortal cu coasa ce o avea מn mגnă. Lăsa după el pe fiul său Groza Juon, de 100 de ani, şi un nepot de 80 de ani, care de 50 de ani este jude domnesc şi care lucrează şi acum cu vigoarea unui bărbat de 50 de ani„.
Cunoscutul istoric maghiar Alex. Mבrki, מn volumul al II-lea din Monografia judeţului Arad, scrie la sfגrşitul cărţii sale următoarele cuvinte despre doi ţărani romגni :
„־n 1789, מn cursul unei vגnătoare מn satul Cuied, un domn a intrat מn casa unui ţăran romגn. Bătrגnul gospodar מnsuşi povesteşte că nemţii i-au alungat pe turcii din Boroş-Ineu ; aşadar s-ar fi putut să aibă circa 130 de ani. ־n cursul מndelungatei sale vieţi, n-a ieşit niciodată din hotarul satului şi מn viaţa lui pentru מntגia oară vede un domn.
La 1 ianuarie 1894 moare un păstor din Madrigeşti, מn vגrstă de 107 ani, după alţii de 120 de ani. care מn viaţa lui o singură dată a ieşit din satul său, cגnd a fost מn Gurahonţ, să vadă trenul, ce fusese pus מn circulaţie מn 1890„.
־nvăţatul Alexandru Papiu-Ilarian spunea, מn 1852 :
„־n munţi se mai află oameni de pe timpul lui Horea, מntre alţii spune Iancu (Avram), că se află un popă bătrגn, care a fost şi căpitan sub Horea. Acest popă, precum şi alţi contemporani, multe desluşiri ar putea face asupra acestei răscoale„.
Cגte ştiri preţioase n-ar fi transmis preotul căpitan despre răscoala lui Horea, chiar şi la această vגrstă de circa 100 de ani, dacă ar fi existat cineva care să-l מntrebe şi să consemneze cele auzite !
Acum ne oprim la ultimul care, prin vגrsta lui, depăşeşte cu mult pe toţi cei despre care am vorbit mai מnainte. Acesta este iobagul Lupu Basa din satul Cărpinet (judeţul Bihor) pe care-l aminteşte şi urbariul domeniului Beiuş, din 1600. Cu ocazia anchetei din 9 noiembrie 1619, pentru a se dovedi — printr-o hגrtie dată, se pare, de מmpăratul Sigismund (1382–1438) — că preotul Pמrvu este scutit de slujba oştirii şi de plata dării după pămגntul bisericii, se ascultă peste 20 de bătrגni din 6 sate, dintre care mulţi sunt trecuţi de 100 de ani. Toţi depun mărturie מn favoarea preotului Pמrvu. Printre aceşti martori se aminteşte unul, Lupu Basa, de circa 225 de ani, vגrstă notată de două ori מn actul de judecată. Lupu vorbeşte despre rolul lui la מntemeierea bisericii din Cărpinet şi מnţelesul avut cu popa Pמrvul cel bătrגn, ca biserica să se facă pe locul popii, asigurגndu-l că preoţii urmaşi nu pot fi decגt din neamul său, iar dacă cărpinetenii vor aduce un preot străin, să-i dea recompensă 500 de florini. Lupu Basa, מn cursul vieţii lui מndelungate, ajunge de se מnrudeşte cu urmaşii popii cel bătrגn. Cu prilejul anchetei din 1619, el מnşiră toată genealogia acestei familii.
Cercetările ulterioare vor putea completa aceste sumare ştiri despre longevitatea romגnească.

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/aldea4.htm

Un timisorean a facut cariera in SUA, dupa o intelegere Nixon – Ceausescu

Psihiatrul celui mai mare centru medical din lume
Nu si-ar fi imaginat vreodata ca viata ii va rezerva atatea surprize. Nici atatea bucurii. A visat mereu sa plece in America si sa-si mai vada o data mama. Sansa i-a suras si a ajuns in SUA, in baza unei intelegeri ciudate intre fostul presedinte american, Richard Nixon si Nicolae Ceausescu. Pentru a-si aduce fiul aici, Puica Ene a fost nevoita sa faca greva foamei in fata Casei Albe si sa-l induplece pe presedintele de atunci al SUA sa faca o minune. A crezut ca, odata ajuns in America, toate drumurile i se vor deschide. Nu a fost tocmai asa. A trebuit sa termine doua facultati, una in Mexic si alta in SUA. Dupa multi ani, considera ca toate sacrificiile au meritat. Azi este psihiatrul Centrului de Cancer din cadrul “Texas Medical Center”, cel mai mare centru medical din lume, “M.D. Anderson Cancer Center” din Houston. Crede cu tarie ca americanii sunt mai predispusi la boli psihice decat romanii, ca Bush are probleme, ca bin Laden e departe de a fi nebun si ca romanii sunt in continuare obsedati de Ceausescu.
Greva foamei, la Casa Alba
“Din pacate, mama nu mai este acum. Mi-a spus atunci tot ce s-a intamplat, cu adevarat. Am ajuns in SUA datorita unei intelegeri intre Nixon si Ceausescu. Nu stiu, acum mi se pare imposibila o astfel de intelegere, dar atunci asa a fost. Mai multi romani protestasera atunci si facusera chiar greva foamei la Washington, in fata Casei Albe. Mama a fost primita chiar in audienta, la Nixon. Presedintele de atunci al Americii i-a promis solemn ca, in cel mai scurt timp, baiatul avea sa ajunga langa ea”, isi aminteste azi Coriolan Ene. In 1969, Richard Nixon vizitase Romania. Ceausescu i-a intors vizita in decembrie 1973 si a reusit sa-l convinga pe fostul presedinte american sa acorde clauza natiunii celei mai favorizate Romaniei. Nixon era extrem de apropiat de Ceausescu, el mai vizitase Romania si in 1967, cand inca nu era presedinte, dar a fost primit regeste la Bucuresti. A avut o singura pretentie, pe care Ceausescu i-a indeplinit-o fara sa clipeasca. I-a inaintat o lista cu mai multe zeci de nume de romani, care trebuiau sa ajunga in cel mai scurt timp in SUA. Pe aceasta lista era si studentul timisorean Coriolan Ene. “Am primit o instiintare de la Militie, cum ca in maxim 48 de ore, trebuie sa parasesc Romania, cu destinatia SUA. De acte si transport avea sa se ocupe ei”.
Totul de la inceput
Dupa zeci de scrisori si nopti nedormite, dupa mai bine de trei ani de asteptare, un student timisorean avea sa-si revada mama. Aceasta fugise din Romania si, dupa un periplu prin Europa, s-a stabilit in SUA, la New York. In octombrie 1974, Coriolan Ene parasea Romania. “Mama imi scria des, de cand ajunsese in America. Imi spunea mereu ca intr-o buna zi ma va aduce si pe mine acolo. Credeam ca totul este doar o vorba in vant, deoarece in acea perioada acest lucru era aproape la limita imposibilului. Si totusi, nu m-a mintit. Imi venise chemarea, eram sigur ca voi pleca si totusi nu puteam sa cred”, isi aminteste azi fostul student la Facultatea de Mecanica din Timisoara. Dupa mai bine de 30 de ani de la acea intamplare ciudata, Coriolan Ene a ajuns psihiatru la Centrul de cancer de la “Texas Medical Center”, cel mai mare centru de servicii medicale din lume, “Anderson Cancer Center” din Houston. Nu totul a fost roz in tara tuturor posibilitatilor. Dar a avut puterea sa lupte si a avut acel dram de sansa, absolut necesar pentru ca sa reusesti cu adevarat in viata. “A fost extrem de greu la inceput. A trebuit sa o iau de la capat cu facultatea. Apoi, cand mi-am terminat studiile, mi-am dat seama ca nu asta doream sa fac in viata si am luat-o din nou de la capat. Am avut si sansa, e foarte adevarat”.
“Americanii – mai predispusi la nebunie”
Lucreaza doar cu bolnavii marelui centru de cancer din Houston. Asta de vreo patru ani. “Toti zic ca sa fii psihiatru este un lucru usor. Nu este foarte greu ca in fiecare zi sa-ti fie adusi oameni care iti spun in fata ca orice ai face, ei se sinucid cat de repede vor avea ocazia si tu sa trebuiasca sa-i salvezi. Sunt oameni disperati, care inteleg ca nu mai au nici o sansa si incep sa o ia razna. Asta e prima categorie – cei care vor sa-si ia zilele. Dar la «Anderson Cancer Center» ne confruntam si cu alti bolnavi. Parca si mai gravi. Cei care ne ameninta zilnic si au in cap teoria conspiratiei. Acestia cred ca noi ii urmarim si vrem doar sa le luam viata. Ca noi, doctorii de acolo, suntem adevaratii criminali”, spune psihiatrul timisorean. Coriolan Ene este convins ca americanii sunt mult mai agitati si mai predispusi bolilor psihice decat romanii. “Asta este firea lor. Sunt vesnic preocupati de posibilitatea pierderii locurilor de munca, de lipsa unei asigurari de sanatate, de grija zilei de maine. Romanii sunt mai linistiti. Nu ca nu ar avea si ei asemenea probleme, dar, stiti cum e la noi, mai te certi cu nevasta, mai te descarci la o bere cu prietenii si uiti de problemele cotidiene. Americanii sunt ceva mai inchisi. Pentru ei, familia si serviciul sunt doua entitati distincte”, crede Coriolan Ene.
Obsesia Ceausescu
Nu numai americanii au obsesiile si trairile lor. Acelasi lucru se intampla si in Romania psihiatrului Ene. La un alt nivel, insa. Mai putin daunator, dar mult mai bizar. “Nu stiu exact ce se intampla cu romanii. Schimbarea de dupa Revolutia din 1989 i-a bulversat total. Ciudat este insa ca multi nu si-au revenit nici pana azi. Dintre toate cunostintele mele de pe aici, cel putin jumatate il invoca si azi pe Ceausescu. «Era mult mai bine inainte», «Aveam case si locuri de munca », «Aveam ce manca». Toate acestea mi se repeta la infinit. Mai ales batranii sunt chiar convinsi ca pe atunci o duceau mai bine. Degeaba incerc sa le explic si sa le prezint avantajele democratiei. Ei o tin una si buna. Suntem un popor de caposi, care credem mereu ca doar ceea ce gandim noi este bine si nu vrem, de multe ori, sa vedem padurea din cauza copacilor”, afirma Coriolan Ene.
Bin Laden nu e nebun
A fost martor la toata psihoza din timpul si de dupa atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001. La atentatele care au schimbat pentru totdeauna lumea. Sustine ca americanii sunt foarte speriati si azi, si vor fi, poate, zeci de ani de acum inainte. Nu stie cine va iesi invingator din acest razboi inegal, dar asta nici nu e treaba lui. “Totul a devenit o manie. In numele apararii contra terorismului, ni se asculta telefoanele, ni se citesc mail-urile, ne e teama sa vorbim liber. Nu vreau sa fac speculatii ieftine, dar multi americani il considera pe Bush un dictator, un om care ar avea ceva probleme. Sa nu uitam ca, in tinerete, a avut probleme mari cu alcoolul, iar azi vrea sa pozeze in omul onest, dispus sa faca orice pentru americani. Bin Laden nu cred sa aiba probleme psihice. Nu este nebun. Stie prea bine ce, unde si cum sa faca. Este si, probabil, va fi multa vreme un ghimpe in coasta oricarui american de rand”.
O. MARASCU

http://www.focusvest.ro/tineret/index.html

Din culisele mafiei

http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=1855

MOS ION ROATA SI ZIUA EUROPEI
Mos Ion Roatã a hotãrât cã n-ar strica sã meargã si el anul acesta la festivitãtile prilejuite de Ziua Europei. S-a gândit sã-si facã rezervare din timp la rapidul “Sãgeata Albastrã a Drepturilor Europene” care opreste de acum si în iubita noastrã patrie, în statia Interdependentei Popoarelor. A mers prin urmare la Agentia de Monitorizare Teritorialã sã cearã bilet. De la bun început i-au verificat, punct cu punct, criteriile de eligibilitate, parteneriatele si codul de bare de pe buletin.
>>>>>
http://ro.altermedia.info/opinii/mos-ion-roat-si-ziua-europei_1270.html

Electrecord, reciclarea unei legende

Sediul actual al SC Electrecord SA se afla pe Strada Corneliu Coposu nr. 11, in cladirea fostului cinematograf Tomis. Celebra fabrica de discuri de vinil a firmei, de pe Bulevardul Emil Bodnaras acum Timisoara, care edita anual 6.000.000-7.000.000 de cópii, nu mai exista. A fost vanduta, in 1998, pe un pret ridicol - 40.000 de dolari. Cu acesti bani, societatea a reusit sa-si retehnologizeze studioul de inregistrari, care este unul dintre cele mai competitive.Sediul actual al SC Electrecord SA se afla pe Strada Corneliu Coposu nr. 11, in cladirea fostului cinematograf Tomis. Celebra fabrica de discuri de vinil a firmei, de pe Bulevardul Emil Bodnaras (acum Timisoara), care edita anual 6.000.000-7.000.000 de cópii, nu mai exista. A fost vanduta, in 1998, pe un pret ridicol - 40.000 de dolari. Cu acesti bani, societatea a reusit sa-si retehnologizeze studioul de inregistrari, care este unul dintre cele mai competitive.
"Moartea" fabricii de discuri a fost provocata de incetarea productiei de pick-up-uri in toata Europa, incepand cu anii "90. Fiindca nu mai exista aparatura de redare, Electrecord a mai produs, o perioada, pentru cei care inca mai aveau pick-up, dar la un moment dat s-a trezit fara cerere. In 1996, fabrica de discuri deja nu mai producea. A fost o perioada grea, cu costuri mari de intretinere, cu specialisti de inalta clasa transformati in someri. Acestia s-au "reconvertit" profesional, majoritatea angajandu-se in tipografii.

Irina Loghin, cea mai vanduta voce pe vinil
Solutia "salvatoare" a venit din partea societatii britanice Black Dimond care, in 1998, a cumparat toate utilajele contra sumei de 40.000 de dolari. Cladirea fabricii a fost vanduta, iar Electrecord s-a profilat exclusiv pe inregistrari. Din cei 300-400 de salariati de pana in 1990 ai Electrecord, mai lucreaza 70. Multiplicarea (cópiile) se face acum cu firme din Anglia, Ungaria si Romania. Prin comparatie cu vechea fonoteca de placi marca Electrecord (peste 10.000 de titluri de disc), colectia de CD-uri numara, pana acum, 406 titluri, majoritatea transpuneri dupa vinil. Tirajele albumelor nu mai sunt nici ele ce-au fost. Daca in anii "80 se editau lunar 500.000-600.000 de cópii, astazi productia pe o luna este, in medie, de ordinul miilor. In timpul regimului "de trista amintire", cele mai dorite placi au fost, de departe, ale Irinei Loghin, care a vandut singura, de-a lungul timpului, peste un milion de cópii. Astazi, cele mai solicitate CD-uri produse la Electrecord sunt cele cu vocea Mariei Tanase si "Melodii din Bucurestiul de odinioara", din care se vand anual aproape 10.000 de cópii. In 1990, Electrecord a produs, pentru export, primele noua CD-uri.




Cultura


Iulian Comănescu: „The Industry este unul din cele două proiecte cu care mă mândresc”


Analistul media Iulian Comănescu vorbeşte, într-un interviu acordat Săptămânii Financiare, despre perspectivele presei scrise autohtone şi despre nişele de piaţă unde mai este...


Pictura digitală, de la egal la egal cu pictura clasică


Ca şi fotografia, dar într-un interval de timp mult mai scurt (10-15 ani), pictura digitală a reuşit să intre în perimetrul artelor plastice clasice (pictura, sculptura, gravura etc.) şi să...


Ziua Copilului a adus noroc caselor de licitaţii


Intersecţia calendaristică a primă­verii cu vara (sfârşit de mai, început de iunie) a generat, pe piaţa licita­ţiilor, rezultate deconcertante. Cel mai bine a ieşit, ca de obicei,...

Circuitul operelor de artă pe piaţa românească - şi pe orice piaţă de artă din lume - are aspectul unei competiţii sportive. În măsura în ca­re această piaţă de artă este...


Luna mai e perioada cu cele mai multe licitaţii de obiecte de artă şi, probabil, cu cele mai multe încasări. Au avut loc şase licitaţii (două la Alis, una la Monavissa, una la Goldart...





Cornelia Andreescu: "Inregistrarile noastre din anii "70 sunt competitive si acum"
"Electrecord n-a fost niciodata subventionata de stat", ne-a declarat Cornelia Andreescu, directorul SC Electrecord SA. "Nici in comunism, nici acum, cand e societate pe actiuni. Ea s-a autofinantat dintotdeauna si era foarte rentabila. Isi facea singura planul tematic, care era aprobat de Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste. Ne mai impuneau ei in plan niste Ă«omagiiĂ» sau ii taiau de pe lista pe unii artisti fugiti din tara, dar in general nu ne sicanau. Iar in privinta profesionalismului specialistilor nostri, ce sa spun? Am avut norocul celor mai buni ingineri de sunet care se puteau gasi in Romania, extrem de pasionati de meserie. Inregistrarile noastre din anii "70, facute cu mijloacele de atunci, stau in picioare si acum, la nivelul celor mai exigente standarde".
In 1991, Electrecord a devenit societate pe actiuni, cu un pachet majoritar apartinand statului (59,76%). In 2003, acest pachet a fost preluat de angajati in formula PAS (Privatizare prin Asociatia Salariatilor). Cu un an inainte, societatea avusese o cifra de afaceri de 21,6 miliarde lei vechi si un profit brut de 1,05 miliarde. Acest nivel nu a mai fost atins dupa preluarea pachetului majoritar de catre salariati.

O poveste in premiera
O istorie a Electrecordului nu a aparut nicaieri pana acum, nici in presa, nici in literatura de specialitate. Incercam s-o recompunem noi, in rezumat, din informatiile furnizate de conducere si de unii angajati ai actualei societati.
Initiativa i-a apartinut unui comerciant evreu pe nume Nathan Mischonzniki, a carui firma (care exista inca inainte de 1900) se ocupa cu vanzarea de piane si alte instrumente muzicale, discuri de gramofon si partituri. In 1932, Nathan cumpara din Germania, de la fabrica de discuri Kristall, niste utilaje vechi, uzate, le reconditioneaza si le reasambleaza in Bucuresti, inaugurand astfel prima fabrica de discuri din Romania. A botezat-o de la inceput Electrecord si asa i-a ramas numele. Fiindca nu avea un studiou propriu de inregistrari, in primii cinci ani fabrica s-a ocupat exclusiv de multiplicarea cópiilor. Inregistrarile se faceau in Germania, la firma Kristall. Ca sa elimine acest neajuns, Electrecord fuzioneaza cu alte firme si devine Societatea Anonima Romana. Placile au pastrat insa, in continuare, marca Electrecord. In 1937, apar si primele inregistrari proprii. In 1939, productia anuala era de 70.000 de discuri standard (de ebonita). A urmat o perioada de maxima prosperitate (1939-1940), cand Electrecord facea inregistrari si cópii pentru Radio, Societatea Compozitorilor Romani, Ministerul Propagandei si casele de productie Columbia si Odeon. Imprima, de asemenea, spoturi publicitare pe discuri, pentru diverse si numeroase firme.
Nationalizarea din 1948 n-a insemnat un pas inapoi pentru Electrecord, ci dimpotriva. Cu sprijinul statului, intreprinderea se dezvolta vertiginos, atat in privinta modernizarii tehnologiilor, cat si in aceea a dezvoltarii productiei si diversificarii activitatii. In 1956 apar primele discuri de microsillon (vinil), mai usoare si mai elastice decat vechile placi de ebonita. Se produc in paralel ambele tipuri, pana in 1967, cand se renunta definitiv la discurile standard. Tot in 1967, Electrecord face primele inregistrari stereofonice. Era, de fapt, o pseudo-stereofonie, un artificiu tehnic al inginerilor romani. Primele inregistrari cu adevarat stereo se fac abia in 1973. In aceasta perioada, productia lunara de discuri este de ordinul zecilor de mii de cópii.
Ultima, dar si cea mai spectaculoasa retehnologizare a productiei de viniluri are loc in 1983, cand Electrecord achizitioneaza o linie de productie de la firma suedeza Toolex Alpha. Productia lunara de viniluri atinge nivelul sutelor de mii, cu un cumul anual de 6-7 milioane de cópii.
Directorii intreprinderii Electrecord, dupa 1948, au fost fie ingineri de inalta clasa, fie oameni de cultura, fie si una si alta. Primul a fost Nestor Gheorghiu, urmat de Teodor Cartis, Grigore Petreanu si, din 1998, Cornelia Andreescu.

Batalia pentru vinil
Totusi vinilul revine spectaculos, de data asta ca obiect de lux. Si pick-up-urile au reaparut in magazine, la preturi intre 100 si 500 de euro. Specialistii au constatat ca nimic nu reproduce atat de fidel vocea umana sau sunetul instrumentului ca batrana inregistrare prin "zgariere" pe aluminiu lacuit. Acul care transmite vibratia sunetului se misca atat pe orizontala, cat si pe verticala, realizand o copie tridimensionala a emisiei. Mult laudatele si ergonomicele CD-uri cu inregistrari digitale nu pot realiza o asemenea performanta. Pacat ca aceasta constatare a venit dupa ce pick-up-ul si vinilul devenisera obiecte de muzeu! Acum se incearca resuscitarea vremurilor trecute. Incepand de anul acesta, casa de productie Rebel Music a declansat chiar o campanie sociala, intitulata "Salvati vinilul!", urmarind popularizarea acestui suport de redare. "Incepand cu pretul, totul demonstreaza suprematia vinilului - declara Gianiny Munteanu, directorul casei Rebel Music -, cea mai buna redare posibila a sunetului, anduranta si, nu in ultimul rand, eleganta unui platan de pick-up". De fapt, campania incepuse inca din 2002, cand Rebel Music a editat primul single pe vinil, Parazitii - "In focuri". Au urmat inca patru titluri, toate in editie limitata (500 de exemplare). Copiile au fost realizate in Cehia, Germania si Ungaria. "Urmarim crearea unei retele de distributie nationala a vinilurilor pentru ca sunt multi alti producatori care ar edita si pe vinil. Dar lipseste posibilitatea de productie in tara, si toate comenzile ne sunt onorate de parteneri straini", a adaugat Gianiny Munteanu.

Cum se realiza un disc de vinil
1. Transpunerea sunetului, printr-un sistem asemanator cu al seismografului, pe o folie de aluminiu, tratata cu un lac special (acul aparatului zgarie, de fapt, lacul)
2. Argintarea galvanica a suprafetei de lac "zgariate"
3. Obtinerea negativului, prin prenichelarea galvanica a suprafetei argintate
4. A doua nichelare si desprinderea placii astfel obtinute de pe suportul argintat. Aceasta placa de nichel, numita "mama", era una dintre fetele discului (care se putea asculta)
5. Curatarea manuala, sub microscop, a resturilor de argint de pe santuri
6. Obtinerea celei de-a doua "mame" (a doua fata a discului), prin acelasi procedeu
7. Cuplarea celor doua "mame" si obtinerea matritei
8. Multiplicarea, prin presarea la cald, a discurilor de vinil




http://www.sfin.ro/articol_4510/electrecord__reciclarea_unei_legende.html

ADIEU A L’ORIENT EXPRESS

CALATORUL GRABIT de la inceputul mileniului III, care dupa ce si-a luat micul dejun la Paris poate lua masa de pranz la Istambul, multumita avionului care l-a transportat pe o distanta de mai bine de 2000 de km in mai putin de trei ore, considera probabil cu dispret voiajul de aproape cinci zile necesar pentru a acoperi aceeasi distanta la sfarsitul secolului XIX.

Si totusi trenul cu numele mitic de “Orient Express”, care traverseaza sapte tari intre Paris si Istambul, a reusit sa supravietuiasca timp de 120, in ciuda celor doua razboaie mondiale, a nenumaratelor schimbari de frontiere si a cortinei de fier care a taiat in doua continentul european aproape cincizeci de ani.
http://ro.altermedia.info/reportajinvestigatii/adieu-a-lorient-express_2275.html

Cum va arata Romania integrata in UE?

Cu un Tratat de aderare in buzunar, Romania a pasit ieri pe drumul
catre portile Europei. Vom deveni membri cu drepturi depline ai
Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007 sau 2008, in functie de
fermitatea cu care vom parcurge acest drum. Totusi, cum va arata
Romania europeana? Unde va fi Romania peste zece ani? Sint intrebari
pe care fiecare dintre noi trebuie sa si le puna si carora fiecare
trebuie sa le gasim raspuns. O mina de ajutor si prime indicii dau
astazi citiva romani care nu au nevoie de nici o prezentare.
Matei Paun, analist economic: "Cei educati vor cistiga, cei needucati
vor fi vulnerabili"

Cred ca peste zece ani Romania va fi o tara mai bogata, dar nu
neaparat si poporul va fi mai bogat. Problema polarizarii sociale se
va mentine, ca si diferentierea dintre mediul urban si cel rural.
Taranul va fi din ce in ce mai condamnat catre extinctie si este clar
ca nu vom putea continua cu 40% populatie rurala. E greu de facut
predictii, dar cred ca populatia rurala s-ar putea reduce, in zece
ani, la un nivel de 25-30% din total. In mediul urban salariile vor
creste, pentru ca integrarea va aduce mai multe investitii.
Cresterile de salarii se vor inregistra indeosebi la nivelurile
superioare. In general, cei educati vor fi principalii beneficiari ai
integrarii. Cu cit oamenii vor fi mai putin educati, cu atit vor fi
mai vulnerabili. Partea buna este ca vor fi initiate mari proiecte de
infrastructura, care vor mai atenua din efectele generate de
polarizarea urban-rural. Sper ca in zece ani sa avem macar o
autostrada. Industriasii romani vor fi mai bine asezati, pe baze mai
solide, dar in rindurile lor va avea avea loc o epurare, pe masura ce
economia romaneasca va deveni mai competitiva si mai europeana. Daca
acum putem numara 10-12 mari industriasi, cred ca in zece ani vor mai
rezista cam trei-patru, si asta in cel mai bun caz. Multe dintre
imperiile economice cladite in ultimii 15 ani nu vor putea sa
reziste, pentru ca nu ii vad pe conducatorii lor capabili sa dezvolte
strategii de succes in noile conditii. Ceea ce s-a putut in ultimii
15 ani nu se va mai putea in urmatorii zece. Un alt element important
va fi aparitia unei noi generatii. Peste un deceniu, cei nascuti in
1989 vor avea 25 de ani, iar efectul intrarii lor pe piata muncii va
fi important pentru succesul viitor al economiei romanesti. Politica
nu va mai fi la fel pentru ca nu va mai exista vechea garda. Dar asta
nu inseamna ca va fi Raiul pe pamint, ci doar ca noua nomenclatura se
va baza pe alte principii, cred ca mai apropiate de modelul italian
al lui Berlusconi. Cred ca, din pacate, Italia este un exemplu de
urmarit din acest punct de vedere.

Ion Bogdan Lefter, scriitor: "Este normal sa ne consideram europeni
pur si simplu, "de la sine""

Ne-am obisnuit deja cu ideea ca aderarea Romaniei la UE bate la usa,
incit - paradoxal - tema s-a "banalizat" inainte ca integrarea sa se
fi produs. Pe de o parte e bine, e normal sa ne consideram europeni
pur si simplu, "de la sine", fara sa mai vedem in evenimentul istoric
al aderarii ceva atit de solemn si de emotionant incit sa cadem in
festivism. Pe de alta parte, atare situatie are cel putin doua
consecinte mai putin fericite.
Prima, despre care a inceput sa se vorbeasca in ultimele luni, e
ignorarea asa-numitelor "costuri ale aderarii": mai exact spus, a
obligatiilor si constringerilor pe care le va aduce cu sine adoptarea
legislatiei comunitare. A doua consecinta a deficitului de reflectie
si de dezbatere asupra aderarii e de ordin cultural, in sensul foarte
general al cuvintului: am in vedere superficialitatea cu care romanii
in genere si in special o parte a elitei noastre intelectuale
trateaza "filozofia" democratiei occidentale actuale, a
sistemului "societal" in care ne integram. Deocamdata, s-au inmultit
contrareactiile "elitiste", conservatoare si extrem-conservatoare,
fata de gindirea liberala, fata de idei precum respectarea
drepturilor omului si ale minoritatilor, multiculturalism sau
corectitudine politica, respinse uneori vehement, fara intelegerea
nuantata a importantei lor pentru lumea post-moderna. Ne
vom "integra" si vom depasi aceasta etapa in anii care vin...

Ladislau Bölöni, antrenor de fotbal: "Economic, tara va creste sigur"

Integrarea nu priveste, intii de toate, latura fotbalistica. Aderarea
Romaniei in Uniunea Europeana este o problema politica si sociala.
Romanilor li se va da sansa de apropiere de Europa occidentala.
Economic, tara va creste sigur. De asemenea, sint convins ca si
satisfactiile romanilor de rind vor fi mai mari decit daca am ramine
in afara Europei. Celor care nu sint de acord cu integrarea tarii in
UE le adresez urmatoarea intrebare: "Putem ramine in afara Europei
unite, dar cui ajuta acest lucru?". Noua, romanilor, sigur nu! Din
moment ce ni se deschide poarta, ce rost are s-o inchidem? Nu ne va
cadea nimic din cer. E nevoie sa muncim mai mult, daca vom intra in
Uniunea Europeana. Trebuie sa fim la nivelul celorlalti, altfel va fi
greu sa facem fata.

Nicolae Manolescu, critic: "Pierdem pe termen scurt, cistigam pe
termen mediu si lung"

Am niste banuieli, niste presupuneri. Nu stiu, de fapt, exact ce se
va intimpla, pentru ca daca integrarea reprezinta, simbolic, un lucru
extraordinar, practic e greu de spus deocamdata ce va fi. Mai intii,
pentru ca nu sint sigur ca francezii vor vota Constitutia Europeana,
ceea ce daca se va intimpla, va fi cu consecinte dintre cele mai
grave asupra Europei intregite, sa nu mai fie ceea ce credem noi ca
este. Ori-cum englezii fac nota separata, ceea ce s-ar putea sa le
dea si altora de gindit. O data cu integrarea Romaniei si Bulgariei
se va accentua decalajul intre tarile bogate si cele sarace ale
Uniunii Europene. Pe vremuri, Mitterrand spunea ca o Europa unita
inseamna aflux de capital de la vest la est si un alt flux de forta
de munca de la est la vest. Capitalurile vor veni spre Rasarit prin
investitorii atrasi de o piata noua si absorbanta, iar occidentalii
se vor trezi cu o forta de munca ieftina. Ce se va intimpla cu forta
de munca proprie? Cind se va umple de capsunari romani Europa
occidentala va fi o nenorocire pentru forta de munca locala.
Pe termen scurt, vor creste preturile in Romania, ceea ce va duce la
unele probleme sociale si nu vom avea, cum au ungurii acum, o granita
pe care trecind-o sa gasim totul mai ieftin. Pe Moldova nu cred ca se
poate conta. Nici pe Ucraina.
Pe termen mediu si lung, Romania va avea de cistigat enorm. Am vazut
Portugalia si tot ce mi se parea interesant mi se spunea ca a fost
facut cu fonduri europene, de la autostrazi pina la poduri.
Din punct de vedere cultural nu se poate intimpla nimic remarcabil.
Integrarea culturala presupune mai mult decit cea economica. Ce sa
facem daca operele noastre si cartile nu circula, daca limba nu e
cunoscuta, daca valorile noastre nu au cautare pentru ca nu se stie
ce-i cu ele? Nu avem ceva in mod deosebit de facut, decit, poate,
fiind o circulatie mai mare si venind mai multi straini, sa vada cu
ochii lor. Proiecte, programe nu cred ca se pot face. Aici sint
lucruri spontane, nu ai cum sa faci propaganda cu adevarat culturii
unei tari, nu merge pe reclama. Cultura care se face vine dintr-o
traditie.

Copyright © 1996-2005 Evenimentul Zilei Online.

ISTORIE ÎN UNIFORMĂ
În antichitate, toată lumea îi recunoştea pe luptătorii lui Hannibal ori pe spartani după tunicile albe sau roşii. Tot tunicile, de această dată gri, erau semnul distinctiv al soldaţilor din legiunile romane. Despre uniforme militare nu se poate vorbi, însă, decât după secolul XVIII. Abia atunci, şefii armatelor s-au gândit să-şi echipeze toţi luptătorii în haine croite după acelaşi model, din aceleaşi materiale şi, mai ales, de aceeaşi culoare. Regula a devenit obligatorie, iar sarcina procurării uniformelor a revenit statului.>>>>>
http://www.bihoreanul.ro/articol/ziar/oradea/istorie-in-uniforma/9632/239/

Legenda Mărţişorului
Povestea simbolului primăverii este veche şi este legată de o eclipsă de soare, de ideea morţii ca etapă a evoluţiei şi înnoirii şi de cea a sacrificiului. Se spune că, odată, Soarele a coborît într-un sat la horă, şi a luat chipul unui fecior. Un zmeu l-a pîndit şi l-a răpit dintre oameni, închizîndu-l într-o temniţă. Lumea s-a întristat, păsările nu mai cîntau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai rîdeau. Nimeni nu îndrăznea, însă, să-l înfrunte pe zmeu. Într-o zi, un tînăr voinic s-a hotărît să plece să salveze Soarele. Mulţi dintre pămînteni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. În cele din urmă, tînărul a găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi pînă cînd zmeul a fost doborît. Deşi slăbit şi rănit, tînărul a reuşit să elibereze Soarele, care s-a ridicat pe cer înveselind lumea. Viteazul n-a ajuns însă să vadă primăvara. Sîngele cald din răni i s-a scurs în zăpadă şi, în timp ce aceasta se topea, din pămînt au început să răsară flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi, unul alb şi altul roşu, pe care îi oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos amintind de culoarea sîngelui voinicului, iar albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=Monitorul Expres Magazin&s_id=22131

SECRETUL "PETREUŞILOR"

http://www.bihoreanul.ro/articol/ziar/oradea/secretul-petreusilor/8685/270/

ROMÂNII ÎN SCRIERILE UNUI AMBASADOR STRĂIN
O admirabilã carte: culegerea de Rapoarte diplomatice din Bucuresti (1937-1939) ale ambasadorului Iugoslaviei Jovan Duđić (sã-l ortografiem Ducici), apãrutã la Editura Universal Dalsi, cu ceva mai mult de trei ani în urmã, în traducerea lui Dorin Gãmulescu. În Cuvîntul înainte al volumului, Eugen Simion nu ezitã sã afirme cã ne aflãm în fata unei „cãrti exceptionale din multe puncte de vedere”, continînd texte scrise „cu talent si inteligentã de un moralist si un observator fin al istoriei... un spirit cultivat si un scriitor care nu se ignorã”. Si, într-adevãr, rapoartele lui Ducici, fatalmente subiective, cel putin pe alocuri, confirmã din plin aprecierile criticului. Ele sînt, în fond, niste eseuri scrise de un moralist inspirat, rafinat, despre o istorie ce devenea din ce în ce mai tragicã si despre o lume europeanã ce începea sã intre în derutã, presimtind, uneori mai acut poate decît oamenii politici si de stat, marile nenorociri ce aveau sã se abatã asupra sa. Din punctul de vedere al modului în care ambasadorul Iugoslaviei la Bucuresti surprinde psihologia românilor, Eugen Simion îl înscrie pe Ducici „în familia intelectualã a lui Paul Morand”, ambasadorul Frantei la noi, cîtiva ani mai tîrziu, autor al unei binecunoscute cãrti despre capitala tãrii noastre si despre români în general.
Într-un amplu raport din 7 ianuarie 1938, dupã ce se referã la cîteva caracteristici ale poporului român „care a reusit sã creeze o bogãtie, cît si o artã mai mari decît ale vecinilor balcanici”, Ducici schiteazã un portret al lui Octavian Goga (noul sef al Guvernului român, alãturi de A.C. Cuza) despre care afirmã dintru început cã este „o personalitate cu totul de exceptie”. Iar mai departe: „Goga este un om care surprinde mai cu seamã prin rapiditatea incredibilã a reflectiilor lui, prin finetea si bogãtia modalitãtilor de exprimare. Cu fiecare propozitie dovedeste o culturã generalã remarcabilã si ordonatã, precum si simt critic. Se simte în el oratorul si mai cu seamã polemistul: nu cîntãretul, ci duelistul veritabil. Un om rasat ale cãrui convingeri vin mai degrabã de la inimã decît de la ratiune, ale cãrui intentii – se pare – sînt în micã mãsurã datorate unui plan decît unui caz de constiintã sau sentimentului datoriei. Este omul care crede nu numai în capacitatea sa, ci si într-o chemare. (...) Mai mult patriot decît umanist, mai mult român decît european sau decît balcanic. Ca fost parlamentar maghiar (deputat român în Parlamentul de la Budapesta – n.n.), la tribunã este un as; însã, ca luptãtor transilvan, este abil în conspiratii si în subterfugii. Se spune cã altminteri este integru din punct de vedere moral, independent, stãpîn pe sine si, un om care se dãruie total. (...) Dacã Goga va reusi ca înainte de alegeri sã ducã la bun sfîrsit cîteva lucruri, el va deveni mai puternic decît toti adversarii sãi la un loc. Este mai puternic decît ei cu vorba si cu scrisu.l (...) Goga este convins cã noua Românie va fi creatã de el însusi si cã va constitui primul factor spiritual din estul european, la fel cum printre celelalte (tãri) din zonã România este cea mai bogatã si cea mai europeanã dupã societatea sa. Pentru o astfel de misiune el mai are, în afarã de talent, însusirile unui initiator înnãscut, forta vointei si experienta politicianului (a fost ministru al afacerilor interne), precum si cinstea personalã care îi este zadarnic negatã” (subl.mele).
Urmeazã un alt capitol al raportului, în care ambasadorul relateazã convorbirea sa cu Octavian Goga. Acesta îi declara diplomatului sîrb: „Am venit (la putere) sã-i redau României onoarea, pentru cã ea pãtimeste din cauza parazitilor autohtoni si a strãinilor nesãtui”. Fireste, si atunci la ordinea zilei era, ce altceva decît... reforma, pentru înfãptuirea cãreia, zice Goga, – „au fost stabilite ieri (în sedinta Consiliului de Ministri) comisii speciale, formate din oameni învãtati si necompromisi”. În fine, diplomatul sîrb se întreabã „cît de departe va ajunge ideea lui Goga despre nationalism”, dupã ce precizeazã cã noul prim-ministru, care „mi se pare cã pentru noi prezintã un interes cum poate nici unul dintre predecesorii sãi nu a prezentat”, nu este „apãrãtorul unor idei strãine (naziste – n.n.), aceasta este numai o aparentã. De la nazisti are pe steagul partidului sãu doar zvastica; însã acest simbol antic fusese folosit si de A.C. Cuza încã din 1910, deci cu mult timp înaintea nemtilor”. Scenariul lui Ducici, ca rãspuns la întrebarea amintitã, este nu doar fascinant, ci si plauzibil: „Discutînd aici cu Iorga (...) despre faptul cã, pentru moment, Italia a abandonat ideea imperialismului în Balcani, el mi-a declarat în mod deschis regretul sãu. Existã în Italia ideea latinitãtii atunci cînd se are în vedere România, fosta Dacie, dar aceastã idee existã si în România. Aici existã asociatii cuto-vlahe care au legãturi cu tintarii nostri de prin Serbia de sud; si Iorga, care nu e singurul (care gîndeste astfel), crede cã existã o Românie si în Pelagonia, în Bitolia si Krusevo. Le sînt cunoscute si masele românesti nesîrbizate din districtul Pozarevađ si de prin Timoc si existã un ziar, «Timocul», care se redacteazã aici pentru propagandã. Sînt încredintat cã atît Iorga, cît si Mussolini considerã cã un imperiu latin este posibil dacã se stabileste pe aceastã cale o legãturã peste Albania si Bitolia cu Timocul, legãturã întreruptã pe vremea vechilor împãrati, dar mentinutã pînã astãzi pe temelia unei latinitãti sãnãtoase” (s.n.).
Pentru un astfel de proiect – scrie ambasadorul si bunul cunoscãtor al istoriei care este Ducici – „Goga, ca ideolog de rasã si om cu mari convingeri privind tara sa, este în mod cert foarte deschis”. Ideea, atrage atentia diplomatul scriitor – „Este un principiu al zilei de mîine si al viitorului pe care îl poti face cu usurintã atotputernic cu ajutorul scolii, bisericii, cazãrmii si literaturii”.
Asadar, LITERATURA vãzutã ca putere – alãturi de scoalã, de bisericã si de armatã.
Sînt multe pagini extraordinare în aceastã cronicã sui generis formatã din rapoarte diplomatice. Mã mai opresc la una, datatã 18 decembrie 1938, care se referã la înfiintarea, de cãtre Carol al II-lea, a Frontului Renasterii Nationale, partid ce reunea „personalitãti din toate fostele partide nationale”, între care 25 de politicieni, 20 de fosti ministri, dar si ministri activi, generali etc. Ducici observã cã „tocmai Transilvania s-a apropiat prima, prin multi fruntasi ai sãi care în 1919 au fost pentru unire, de organizarea acestui partid unic”, citînd nume ca Lucian Blaga, Silviu Dragomir, Iuliu Hatieganu, I. Fluieras si altii, în pofida faptului cã, în stilul sãu binecunoscut, Iuliu Maniu trimisese Regelui un memorandum – condamnat din start la insucces – prin care formarea noului partid era calificatã, în esentã, ca fiind o aventurã antidemocraticã. „S-a produs si un fapt senzational” – noteazã diplomatul sîrb. Nicolae Iorga a publicat în „Neamul românesc” douã articole „care au fost confiscate”, protestînd pentru cã hotãrîrea a fost luatã fãrã consultarea prealabilã a consilierilor regali printre care se numãra. Lui Ducici i se pare cã F.R.N. „chiar înlocuind orice alt control, va reusi, în grelele zile de astãzi, sã formeze cu adevãrat un front devotat Coroanei si atasat ideii de apãrare nationalã”. Din pãcate, cel putin în ce priveste „apãrarea nationalã” – vezi pierderea Basarabiei, a Nordului Bucovinei si a unei mari pãrti din Ardeal –, previziunea învãtatului ambasador nu s-a adeverit. Ceea ce intereseazã însã, acum, dupã 65 de ani, este atmosfera epocii si dramatismul unei istorii zbuciumate pe care scriitorul le surprinde cu finete. Ca si tipologiile politice si moravurile ce îl exasperau altãdatã pe un P.P. Carp. De pildã, F.R.N. declara la putin timp de la înfiintare cã are 3,5 milioane de membri, cifrã „îndoielnicã”, zice Ducici, întrucît unele persoane s-au înscris „în cîte trei si patru locuri”. Ambasadorul dã de exemplu cazul unui cunoscut profesor „care s-a înscris în calitate de profesor prin Universitate, în calitate de membru al Academiei prin Academie si în calitate de cetãtean obisnuit prin primãria competentã”.
Nimic nou sub soare! Sau – cu vorbele întelepte ale poporului – „nãravul din nãscare, leac nu mai are!”.


http://convorbiri-literare.dntis.ro/COROIUiun3.html

Bunicii administraţiei localeAşa s-a născut Fiscul

* În Braşov, se face administraţie publică locală de cinci secole
* Primul primar român al Braşovului, instalat cu drepturi depline, în 1926, a fost avocatul Constantin Moga

Se spune că administraţia publică a Braşovului are o lungă istorie şi a fost un model rîvnit pentru cetăţile de pe teritoriile româneşti sau transilvane, încă din secolul al XVI-a lea. A fost o administraţie regională, exclusiv săsească, democrată şi autonomă, lasă de înţeles scriptele vremii. O administraţie în care românii, şi nici maghiarii, pînă pe la 1700, nu aveau vreun rol. Abia după ce Ardealul ajunge din nou sub domnia imperiului austriac, şi mai ales în timpul împăratului Iosif al II-lea, se înăspreşte controlul asupra finanţelor cetăţii. Împăcarea Ungariei cu Austria, în 1867, pune pentru prima dată comunitatea săsească pe picior de egalitate în dreptul administrativ cu celelalte etnii, iar în aparatul administrativ se înmulţeşte numărul funcţionarilor maghiari. Românii n-au prea avut însă acces în administraţia judeţeană pînă la începutul anului 1900. Primul primar român al Braşovului, instalat cu drepturi depline, după Marea Unire din decembrie 1918, a fost avocatul Constantin Moga, instalat în 1926. Primul român care s-a aflat însă, chiar dacă numai pentru cîteva luni, la conducerea Primăriei Braşovului a fost doctorul Gheorghe Baiulescu. Şi-am mai putea să-l punem la socoteală pe lista excepţiilor şi pe Gheorghe Valachul, un român sadea numit castelan al Branului în 1553.

„Zpanii“, primii inspectori fiscali

Noţiunea de administraţie publică în Evul Mediu însemna organizare şi control, dar se deosebea mult de conceptul actual. Atribuţiile administrative, judiciare, executive-poliţieneşti şi chiar cele militare aparţineau unei singure autorităţi. De pildă, cetatea Branului era condusă de un castelan numit şi comes. El era şi comandantul garnizoanei, judecător peste satele ce aparţineau cetăţii, dar şi administratorul bunurilor domeniului şi al veniturilor adunate din dijme şi alte contribuţii. Lucra cu un foarte mic număr de funcţionari: un vicecastelan, un notar-contabil şi cîţiva „zpani“, un fel de inspectori însărcinaţi să constate la faţa locului starea iobagilor şi să impună dijmele. Cum această operaţiune provoca întotdeauna agitaţie şi nemulţumire, zpanii umblau în sate călări şi însoţiţi de soldaţi. În satele care nu aparţineau domeniului, dijmele erau adunate de primari şi vărsate la casieria castelului, cele în bani, sau predate la depozitele castelului, cele în natură.

„Facilităţi“ la plata taxelor

Castelanii nu foloseau de obicei forţa pentru a-i constrînge pe primarii satelor să plătească birurile, ci tehnica „facilităţilor“ şi a cointeresului. De pildă, familia primarilor era scutită de plata taxelor sau alte obligaţii obşteşti. Cînd veneau cu dările la casierie, erau poftiţi de castelani la ospeţe. Celor mai harnici plătitori li se ofereau un fel de prime, numite „bibales“, în valoare de cîţiva florini. Pînă în 1500, toate birurile încasate în districte erau vărsate în vistieriile regale, iar de asta răspundea tot castelanul. După 1500, banii adunaţi din districte erau gestionaţi de autorităţile cetăţii Braşovului.

„Paradis fiscal“ în Cetatea Braşovului

Cetatea Braşovului şi districtul săsesc aveau o administraţie ideală pînă pe la 1700. Saşii nu plăteau decît dijma bisericească, dar preoţilor şi nu episcopiei catolice ardelene. Toate cheltuielile Braşovului şi ale comunelor anexate se acopereau din impozite directe, din veniturile de vamă, Braşovul fiind un mare centru vamal, şi din exploatarea satelor iobăgeşti.

„Sfatul“ se convoca numai la nevoie

În scopuri pur administrative, se convoca, ori de cîte ori era nevoie, sfatul mare provincial, în care erau stabilite impozitele ordinare directe şi se discutau toate chestiunile importante pentru comunitate. Impozitele se fixau pe fiecare „cap de familie“, în funcţie de starea materială a familiei. În comparaţie cu dijmele iobagilor, impozitele plătite de saşi erau mai mici, afirmă Ion Podea, secretarul general al judeţului Braşov în monografia editată în 1938.

Ciupeli medievale de la buget?

În secolele XVI şi XVII nu erau întocmite bugete ca în zilele noastre, dar anumite documente atestă existenţa unor „programe de lucrări şi înzestrări“. Mai existau un fel de bilanţuri bugetare, „încheierile socotelilor“ anuale care urmăreau chetuielile şi finalizarea acestor programe de investiţii, le-am zice astăzi. Mai exista o socoteală ţinută atent şi cu cheltuilelile neprevăzute. Cele mai mari sume erau cheltuite cu darurile care se trimiteau la diferite curţi domneşti sau pe care Cetatea le făcea nobililor cu ocazia cununiilor, botezurilor sau a altor evenimente importante. O privire mai atentă la rubricile cu cheltuieli neprevăzute mărunte lasă de înţeles că se făceau „ciupeli“ la bugete şi în perioada medievală. De pildă, pentru execuţia la moarte a unui condamnat se cheltuiau de la bugetul Cetăţii cîţiva asperi. Dacă un cercetător ar aduna toate execuţiile, fie ele prin spînzurare, ardere, pironire de arbori sau alte metode, trecute la catastifele cu chetuieli în secolele XVI şi XVII, ar reieşi că aproape o treime din populaţie ar fi fost ucisă.

Funcţionari zeloşi

Actele contabile din acele veacuri erau scrise în latină, de funcţionari extrem de zeloşi. Fiecare plată sau încasare era înregistrată sub o dată, care făcea însă referire la cea mai aproapiată sărbătoare. „În ziua preasfinţilor mucenici Vitus şi Modestus, din venitul vinurilor, de la funarul Lucas. fl. 66“. Aşa este consemnată de pildă plata unui impozit de 66 de florini. Funcţionarii publici aveau datoria să consemneze şi zilele în care nu se făcea nici o plată: „Dominica ante Assumptionis nihil“ (În duminica dinaintea Înălţării, nimic).

Contabilitate cu mesaje

Conţopiştii din Cetatea Braşovului obişnuiau să facă şi alte însemnări, dacă aşa îi îndemna inima, în registrele cu cifre. De pildă, în anul 1490, după ce contabilul-casier a înregistrat un şir de plăţi mărunte, a scris o remarcă personală: „scris de I. Cr., cu ochii obosiţi şi cu pleoapele copleşite de somn, către ora 9“. Apoi, a continuat firesc înregistrarea cifrelor şi a contribuabililor. Un alt funcţionar, în 1941, după ce încheie un registru cu taxe, scrie şi o notiţă, ce poate fi luată şi ca mesaj pentru şeful lui: „Scriitorul ar fi scris mai bine dacă ar fi avut ceva de băut“.
Peste puţin timp, cînd o comisie de control formată din cinci membri a verificat acelaşi registru, îi dă răspunsul omului însetat: „Scriitorul a fost de treabă şi nelăudăros, eu sînt caraghios cînd fac pe sfătosul“. Un secol mai tîrziu, acest gen de glume printre cifre dispare însă cu desăvîrşire.

Mulţi braşoveni, puţini funcţionari

La recensămîntul din 1880, Braşovul număra 9.508 maghiari, 9.599 saşi şi 9.079 români. Restul locuitorilor, pînă la 29.584, aveau alte naţionalităţi. În 1910, numărul maghiarilor a sporit la 17.831, al saşilor la 10.841, iar al românilor la 11.786. În acelaşi an, numărul funcţionarilor din administraţia publică din Braşov era împărţit astfel: 31 de români, 36 de maghiari şi 203 saşi şi 28 de alte naţionalităţi. Românii însă, se mai arată în monografia Braşovului din 1938, ocupau, cu mici excepţii, funcţii mărunte. În 1938, raportul se schimbase însă. În administraţie lucrau 157 de români, 46 de saşi, 26 de maghiari şi doar un funcţionar avea altă naţionalitate.

Drept de „cetăţean al Braşovului“

În 1847, doi tineri români absolvenţi de studii universitare, C.I Secăreanu şi C.Gh. Ioan se adresează instanţei, „Înaltului magistrat“, cerînd să emită o hotărîre publică prin care românii să aibă dreptul de acces în funcţii publice, iar în Consiliul Oraşului să fie admişi un număr mai mare de români. Cererea este aprobată un an mai tîrziu, pe fondul mişcării Revoluţiei. Astfel, la 19 aprilie 1848, în aparatul administrativ sînt primiţi patru tineri români. În acelaşi an, s-a convocat Adunarea Consiliului Orăşenesc, care hotărăşte ca pe viitor consiliul să fie ales de către toţi locuitorii cu drept de cetăţean al Braşovului. Adică, puteau avea, cum s-ar spune astăzi, drept de vot, doar braşovenii care puteau face dovada că au o avere de cel puţin 700 de florini de argint sau un venit sigur anual.

Primii români cu funcţii la Braşov

C.I Secăreanu şi C.Gh. Ioan, semnatarii protestului, apar după 1848 ca membri ai Consiliului Comunal. Alţi români care ajung în importante funcţii de răspundere, conform unor documente, sînt I. Bran, inspector, Alduleanu, preşedinte al Tribunalului urbarian. Primul primar al Braşovului, rămas în funcţie doar cîteva luni, a fost doctorul Gheorghe Baiulescu. O personalitate a vremii, în vara anului 1916, lui i-a fost încredinţată Primăria, la o zi după intrarea trupelor române în Braşov. În octombrie, o dată cu retragerea ostaşilor dincolo de Carpaţi, la conducerea municipiului revine însă fruntaşul sas dr. Carol Schnell. Care rămîne primar al braşovenilor pînă în 1926.

Primul primar român

La începutul anului 1926, şi la aproape 6 ani de la Marea Unire, Braşovul era unul din cele mai dinamice oraşe, ca dezvolare economică, din ţară. Oraşul liniştit de graniţă devenise brusc unul agitat din inima României. În acel an, primarul Schnell demisionează, iar cîteva luni agendele primăriei sînt încredinţate prin delegaţie secretarului general Emil Socaciu. În 11 decembrie 1926, este instalat primul primar român, avocatul Constantin Moga. Pînă în 1940, la primăria Braşovului s-au succedat apoi 12 primari delegaţi sau titulari.

Cu bani buni de la buget

Între anii 1928 şi 1938, suma investită pentru construcţia unor clădiri importante ale oraşului, clădiri care sînt şi astăzi în picioare, a fost de peste 60.000.000 de lei. Leul acelor vremuri. Cînd brutarii vindeau la Braşov pîinea de 2 kg cam cu 4 lei. Pentru amenajarea, asfaltarea şi pavarea străzlor şi drumurilor cheltuielile s-au ridicat la suma de 32.879.710 lei. Prelungirea reţelei „de apeduct“ a fost o investiţie de 25.161.850, iar cea pentru extinderea reţelei de canalizare, alte 23.310.731. S-au mai cheltuit peste 5 milioane de lei pentru fîntîni şi captarea de izvoare.

Primele servicii publice cu profit

În anii ’30, administraţia municipiului Braşov, scriu documentele, „a dus o luptă aprigă pentru anularea concesiunilor particulare de autobuse şi contra concesionarilor particulari ai iluminatului electric, răuşind să dea municipiului un serviciu de iluminaţie modern şi să organizeze un serviciu cu 51 de autobuse moderne, realizînd în acelaşi timp venituri însemnate“. De la 1 august 1932 şi pînă la 31 martie 1937, prin acest serviciu public au fost încasări de 75.643.071 de lei, cheltuieli de 47.257.338 de lei, şi „venit curat“ 28.385.733 de lei.

Stadionul a costat 3,7 milioane

Tot prin anii ’30, „pe terenul larg deschis, din apropierea vechii «promenade», unde iarna se strîngea zăpada, şi vara servea de loc de staţionare carelor venite de la sate, care dădeau celui mai frumos cartier un aspect din cele mai desgustătoare“ a fost construit cu bani de la bugetul comunal parcul Regele Carol al II-lea, „o podoabă a municipiului“, îl descrie secretarul Primăriei, Podea. Tot pe atunci, a fost inaugurat stadionul Municipal, o investiţie de 3.750.000 de lei, abatorul, al cărui cost a fost de 42 de milioane, şi şcolile primare din Schei şi cea „de pe Şoseaua Bucureşti“.

În anii ’30, Braşovul avea 2.224 de firme

În 1930, în judeţul Braşov existau peste 4.500 de întreprinderi comerciale şi industriale, iar în municipiul Braşov funcţionau 2.224 dintre acestea. Asta pe cînd populaţia municipiului număra 59.234 de persoane. Recensămîntul din acel an împărţea locuitorii oraşului în 14.711 familii. Şi socotea că în oraş există 6.589 de clădiri.

36 de guverne în 27 de ani

• În perioada 1918-1945, România a avut 36 de guverne, 10 fiind conduse de generali. Patru guverne au fost conduse de I.I.C. Brătianu, cîte trei au condus Al. Vaida-Voevod, I. Maniu şi generalul Averescu, iar Tătărăscu, Mironescu şi generalul Antonescu - cîte două. Cea mai lungă guvernare a avut-o cabinetul lui I.I.C. Brătianu, 4 ani 2 luni şi 11 zile. Cea mai scurtă guvernare a fost de patru zile şi a aparţinut doctorului C. Angelescu. Trei dintre guvernări au durat mai puţin de 15 zile, iar opt guverne au rezistat sub trei luni.

Primarii Braşovului între 1918 şi 1940

1. Dr. Carol Schnell, primar între 1918-1926
2. Emil Socaciu, primar delegat 1926
3. Dr. Constantin Moga, primar între 1926-1928
4. Dr. Carol Schnell, girant al primarului 1928 (1.09 - 16.10)
5. Dr. Sterie Stinghe, primar între 1928-1929
6. Gheorghe Cuteanu, primar între 1929-1931
7. Iuliu Suciu, preş.com. int., 1931-22.06.1932
8. Dr. Ioan Garoiu, preş. com. int., 22.06.1932-15.10.932
9. Dr. Cornel Voicu, primar, 1932-21.03.1934
10. Dr. Filimon Bogdan, preş. com. int., 21.03.1934-31.08.1934
11. C. Dumitrescu Pîrvu, preş. com. int., 31.08.1934-24.05.1935
12. Dr. Tarquiniu Prişcu, primar, 1935-1938
13. Dr. Ioan Laţicu, primar, 6.01.1938-11.02.1938
14. Dr. Virgil Voicu, primar delegat, 13.02.1938-17.02.1938
15. Lt.col. Victor Nanu, primar, 18.02.1938-1940


http://www.monitorulexpres.ro/?
mod=monitorulexpres&a=citeste&p=tematic&s_id=21389

SPIONUL
Omuleţul între două vârste devenise o prezenţă familiară în Cetatea Timişoarei, pe care locuitorii burgului o priveau cu simpatie. Cu un aer uşor absent, se plimba zi după zi, bătând străzile, abătându-se prin unghere, admirând casele [color:5b4f=#0494e1! important]mai ieşite din comun. După câteva săptămâni de asemenea hoinăreală aparent lipsită de ţel, străinul - despre care timişorenii aflaseră între timp că a venit în oraş în calitate de membru al unei solii habsburgice - obişnuia să-şi facă promenada însoţit fiind de un caiet şi câteva instrumente de scris>>>>>
http://www.banateanul.ro/articol/ziar/timisoara/spionul/9168/160/

POPORUL DE IMPARATI DIN TARA NIMANUI
Astazi, popoarele care au daruit lumii marile civilizatii, ori au disparut (sumerienii, persii, vechii egipteni, incasii, etc .) ori, comparativ cu gloria trecuta, vegeteaza (grecii, italienii, olandezii, spaniolii, portughezii, englezii, turcii, arabii etc.) NOI, cei nascuti din ciocnirea a doua civilizatii care au modelat fata Lumii Vechi, traco-daca si romana, nu am avut inca momentul nostru de stralucire. Ba parca, cel putin teritorial, traim intr-un regres continuu! Suntem un popor "nascut batran", sau "neterminat", spun unii, "popor vegetal", proclama altii! "Strainii sunt de vina" si faptul ca ne-am nascut "in calea rautatilor", proclamam NOI! Sau "greaua mostenire a trecutului" sustine fiecare generatie, lamentandu-se ca "nu sunt vremurile sub oameni, ci bietul om sub vremi" si refuzand sa priceapa ca omul nu poate fi "sub vremi", ci tot sub oameni, sub alti oameni care au avut taria sa-si supuna vremurile! Si niciodata nu ne-am pus intrebarea de bun simt. "Dar NOI, NOI chiar nu avem nici o vina"? Strainii ne resping pentru ca au ceva cu NOI, sau pentru ca nu pot sa ne inteleaga? Dar NOI, NOI ii intelegem, oare? Am facut ceva concret sa-i intelegem si sa ne facem intelesi? Ii vorbim strainului, adesea copilul sau chiar nepotul nostru, la scara Istoriei, in limba lui si pe coordonatele mentalului lui, sau in limba noastra si pe coordonatele gandirii noastre intortocheate, de ghiuj batran si sfatos chiar si cand cere? Se impaca vreunul dintre NOI cu ideea de a fi doar simplu soldat al datoriei si nu un Napoleon genial in toate, gata sa gaseasca solutii si sa dea sfaturi oricui, la orice, oricand si in oricare imprejurare? Se simte vreunul dintre NOI in stare sa si primeasca lectii, nu numai sa dea? Vrem cu adevarat sa invatam despre si de la altii si sa-i invatam, la randul nostru, cate ceva, despre NOI? Stim si daca stim, recunoastem oare cine suntem cu adevarat?>>>>>
http://www.rebel-dac.150m.com/Cutia_Pandorei/Poporul_de_imparati/poporul_de_imparati.html