Iorga[v=]

Rezumarea primului mesaj :

NICOLAE  IORGA-
95]Cei mai multi traiesc zile, putini traiesc viata. 
94]Cand ne intrebam ce rost are viata, ne asemanam poate cu magarul orb ce invarte roata morii si care e foarte nedumerit la ce serveste necontenita si dureroasa lui invartire. 
93]Viata nu inseamna a trai ci a sti pentru ce traiesti.
92]Săgeata adevărului se înfige în tine, minciuna ce ţi s-a aruncat cade în noroi la picioarele tale.
91]Nu exista oameni rai sau oameni buni exista doar oameni.
90]Istoria este un tribunal în care se judecă popoarele si naţiunile. 
89]Poţi admira ce nu ai înţeles cu totul, dar nu poţi iubi decât ce ai înţeles bine.
88]Ambiţia aduce atâtea jertfe zadarnice, cărora omenirea naivă le dă o interpretare eroică.
87]Insulta e neputinţă exagerată.
86]Insulta e declaraţia înfrângerii.
85]O înfrângere e numai mijlocul pe care ni-l dă soarta ca să vedem ce ne lipseşte pentru a învinge.
84]Radacina convingerilor este experienta.
83]Ataci o părere a unui prost si te trezesti cu prostul întreg în discutie.
82]Fii bun, dar fereste-te sa creada lumea ca poti fi numai bun.
81]Niciodata un om mare nu e mai mare decat in zdrente.
80]Un om bun nu e acela care face bine, ci acela care se bucură de bine.
79]Dacă poţi merge, de ce să te târăşti?
78]SINGURA CETATE CE NU POATE FI CUCERITĂ CU SILA ESTE SUFLETUL OMULUI.
77]Lenea e sinucidere blanda.
76]Democrat inseamna cineva care vrea sa inalte poporul pe umerii sai, nu cineva care vrea sa se inalte el pe umerii poporului.
75]Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii.
74]Copilul nu datoreaza parintelui viata, ci cresterea.
73]Iti asociezi mai usor defectele decat insusirile, aproape toate viciile te fac sociabil.
72]Faptele tale bune vor fi pornirile bune ale fiilor tai. Macar atat ar trebui sa te indemne a le face.
71]A contraface bine e chiar mai greu decat a face.
70]Mintile ilustre discuta idei, inteligentele medii discuta evenimente, iar mintile reduse ii discuta pe altii.
69]Ce deosebeste diamantul de carbune? Nu ca primeste mai multa lumina, ci ca trimite mai multa inapoi.
68]A parasi lupta din cauza ticalosiei mediului e tot una ca si cum ti-ai taia gatul fiindca e noroi afara.
67]Viata nu inseamna a trai, ci a sti pentru ce traiesti.
66]Poporul nostru a crezut ca dracul, fiind barbat, nu poate fi destul de rau. Si atunci a creat pe mama dracului!
65]Zambetul care e o cochetarie , o bunatate, n-ar a face cu rasul, care este o bucurie, si nici cu ranjetul , care este o batjocura.
64]Prost nu e cel care nu intelege unele lucruri, cat de multe, ci acela care le intelege pe toate pe dos.
63]Scoala cea mai buna e aceea in care inveti, inainte de toate, a invata.
62]Pacea nu poate veni din dorinta de pace, ci de la suprimarea instinctelor de razboi.
61]Viteazul priveste pericolul, cutezatorul il cauta, nebunul nu-l vede.
60]Frumusetea trebuie sa fie legata de bunatate; altfel sufletul urat o invinge.
59]Lenea nu-i odihnă şi de aceea-i lipseşte mulţămirea.
58]Sarpele e odios nu pentru ca musca, ci pentru ca se ascunde ca sa muste.
57]Om în adevăr bun este acela care ar fi putut fi rău şi n-a fost.
56]Tăcerea are glasurile ei de-nţelepciune, ascult-o!
55]In viata risipim ani, iar la moarte cersim clipe
54]Cel ce rîde e rareori superior celui de care rîde.
53]Mulţi simt o mare uşurare cînd constată că şi alţii sînt capabili de prostiile lor.
52]Temniţa cea mai de temut este cea în care te simţi mai bine.
51]Curajul e vederea peste propria fiinta si peste orice primejdie a unui scop.
50]Curajul este ceva care se formeaza, care traieste si moare, care trebuie intretinut la fel ca si armele.
49]Copiii trebuie crescuţi pentru ei, nu pentru părinţi.
48]Multi au avut aptitudini extraordinare, insa, fiindca n-au avut curaj, ei au trait ca niste morti si au sfarsit prin a fi ingropati in inactivitatea lor.
47]Faima se rugineste, daca nu o cureti prin munca in fiecare zi.
46]Munca staruitoare invinge totul.
45]Statele bolnave fac reforme pentru a nu pieri.
44]De vei avea aur in sufletul tau, in licariri de aur va straluci tot ce porneste de la tine.
43]Cel care merge cu ochii în pămînt se vede pe sine mai bine decît cel care se priveşte în oglindă.
42]Pînă acum oamenii nu au găsit alt drum spre adevăr mai bun decît greşeala.
41]Scrie ca sa nu pierzi florile gandului tau, pe care, altfel le ia vantul .
40]Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se inalta din suflete vestede.
39]Poti face din moartea ta un arc de triumf catre nemurire.
38]Pentru a fi in adevar om, trebuie sa te gandesti la doua lucruri : ca atatia oameni au fost, ca sa fii tu si ca tu insuti esti ca sa fie dupa tine atatia oameni.
37]In cugetare,ca si-n natura,izvorul seaca,nu mai scormoni zadarnic pamantul,ci asteapta ploaia de sus.
36]Faceţi întuneric în sufletele oamenilor şi vor veni stafiile, care vă vor strînge de gît.
35]Cel mai mare orator este acela care spune mai putin si sugereaza mai mult.
34]Viata ar fi mult mai placuta daca ne-am putea uita necazurile tot atat de repede ca si binecuvantarile.
33]Cea mai mare minune e să crezi că poţi face una. Restul e foarte uşor.
32]Cel mai sigur semn de moarte apropiata a unei societati este batranetea morala a copiilor.
31]Nu e greu să găseşti adevărul, greu e să ai dorinţa de a-l găsi.
30]Înşelînd, te pregăteşti să fii înşelat.
29]Frica are mai multă imaginaţie decît curajul.
28]Bun cu adevarat e numai acela care nu lasa a se savarsi raul in imprejurul lui.
27]Adevarul este ca apa rece care face rau doar dintilor stricati.
26]Cei ce nu-si cunosc trecutul sa nu mai fie!
25]Pe morti nu-i cautati in mormant, ci in inima voastra.
24]O idee nu e mai clară cu litere mai mari.
23]Cand femeia nu mai e frumoasa, lumea asteapta sa fie altceva,pe cand ea intelege sa fie tot ce a fost pana atunci.
22]La sfarsitul fiecarei zile socoteste nu ceea ce altii au facut fata de tine, ci ceea ce tu ai facut fata de altii.
21]Cine uită nu merită
20]Poţi zbura pe aripile altuia, dar nu cu ele.
19]Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţe de a-l găsi.
18]Nu zi niciodata "nu se poate", ci incepe cu "sa vedem".
17]“Învăţat” se cheamă un om care e bucuros să tot înveţe.
16]Omul cu adevărat bun este doar cel care a avut ocazia de a fi rău şi nu a fost.
15]Oamenii mari s-au născut în case mici.
14]Cititor înseamnă un om care înţelege o carte.
13]In tara in care combaterea inseamna batjocura, fireste ca adeziunea nu poate fi decit lingusire.
12]Un bun si sigur prieten e constiinta ta: n-o ucide, ci las-o sa moara odata cu tine.
11]Aproape toate viciile te fac sociabil.
10]Fereste-te de acel dusman care vrea sa te cistige si pe tine impotriva ta.
9]Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta.
8]Lingusirea este plata anticipata a tradarii care ti se pregateste.
7]Increderea nu se pierde decit o data.
6]Fereste-te deopotriva de prietenia dusmanului si de dusmania prietenului.
5]De multe ori, e o obraznicie sa nu fii obraznic.
4]Cea mai rea lene e aceea ce are nevoie si de vremea altora.
3]La noi, romanii, intai se aud cantecele si apoi rasare soarele.
2]Intelepciunea este o marfa pe care cine o vinde a cumparat-o.
1]Adevarul este pretutindeni, dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta.
=====
LEO

Andrei Pippidi: Istorie și arhitectură, cum le vedea Iorga

Nicolae Iorga, un nume sinonim cu erudiţia
În clasamentul "celor mai mari ro­mâni", lansat cu ceva timp în urmă de... Citeste articolul

Asasinarea lui Iorga, o crimă de stat?

Tainele asasinării academicianului Nicolae Iorga, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940, de către o echipă de legionari, stârnesc şi astăzi curiozitatea şi interesul istoricilor.
La 70 de ani de la trecerea în nefiinţă a reputatului istoric, „Historia" încearcă să răspundă la întrebarea: A ştiut generalul Ion Antonescu că Mişcarea Legionară plănuieşte uciderea celui care l-a „denunţat" pe Căpitan? Răspund la această întrebare istoricii Dinu C. Giurescu şi Cristian Troncotă, iar istoricul Florin Müller aduce în discuţie modul în care a fost folosit Iorga de către dictatura carlistă.
Dinu C. Giurescu: Antonescu n-a ştiut ce-i pregătesc legionarii lui Iorga
Nicolae Iorga, ca toţi istoricii din generaţia sa, era un om care-şi iubea patria şi, de aceea, de multe ori în scrierile sale sunt profunde accentele de evidentă dragoste pentru România şi de apărare a intereselor fundamentale româneşti. Toate aceste aspecte trebuiau să îi apropie pe legionari de Profesor, dar, din păcate, lucrurile au stat altfel.
În 1938, în momentul când Regele Carol al II-lea şi-a instaurat regimul autoritar, Nicolae Iorga a făcut parte dintre consilierii regali. S-a numărat printre acei cărturari şi intelectuali care au acceptat noua ordine politică şi s-a integrat în ea. De aici au şi plecat neînţelegerile majore dintre Corneliu Zelea Codreanu şi Nicolae Iorga.
În martie '38, într-o scrisoare, Căpitanul îi reproşa lui Nicolae Iorga că are o atitudine ambivalentă. Pe de-o parte, a încurajat sentimentele naţionaliste ale tineretului, iar pe de altă parte, face şi politica cealaltă, acceptând nenumărate compromisuri. Savantul, care era şi o fire pasională, s-a simţit jignit. A făcut o plângere la Parchet că a primit o scrisoare în care este acuzat de o serie de lucruri neadevărate. Regimul autoritar al lui Carol al II-lea s-a folosit de această reclamaţie a lui Nicolae Iorga şi l-a arestat pe Corneliu Zelea Codreanu.
Pentru calomnie, Codreanu nu putea primi o pedeapsă cu privarea de libertate mai mare de câteva luni de zile. Însă regimul carlist a transformat acest proces de calomnie într-unul de subminare a autorităţii statului. Deşi a fost apărat de jurişti foarte buni, într-un proces politic acest aspect nu mai contează şi Codreanu a fost condamnat la zece ani de închisoare. Cei zece ani s-au terminat brusc în noiembrie 1938 când, din ordinul lui Carol al II-lea, Căpitanul şi alţi deţinuţi legionari au fost ucişi în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu Sărat spre închisoarea Jilava. În apropiere de Tâncăbeşti, cele două camioane care-i transportau pe deţinuţi s-au oprit şi legionarii au fost strangulaţi. Apoi, li s-a tras un glonte în spate, pentru a simula, în felul acesta, fuga de sub escortă. Corpurile neînsufleţite au fost duse la Jilava şi îngropate sub o placă din beton. De aici s-a născut ideea că Nicolae Iorga e autorul moral al acestor asasinate. De ce? Pentru că plângerea lui împotriva lui Zelea Codreanu a servit drept motiv pentru declanşarea întregii proceduri judiciare şi, pe urmă, i-au adus şi moartea Căpitanului.

Asasinarea lui Iorga, lecţie peste timp
La 28 noiembrie se împlinesc 70 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga. Un eveniment care a produs multă emoţie în epocă şi care păstrează, până azi, numeroase semnificaţii. Politic vorbind, profesorul Nicolae Iorga nu a strălucit.
Dar nu este nici primul şi, desigur, nici ultimul intelectual de geniu căruia i se întâmplă asta. A sprijinit Mişcarea Legionară la începuturile ei, într-o Românie cu instituţii democratice extrem de fragile, aşa cum avea să se dovedească, în cele din urmă. Apropó: „perioada interbelică”, la care multora le place să se raporteze ca la „vârsta de aur”, nu a durat decât în jur de 20 de ani, cam câţi s-au scurs, în zilele noastre, de la prăbuşirea comunismului. Atât a ţinut o democraţie care, probabil, multora din epocă li se părea a fi instalată aici, odată pentru totdeauna!
Dar să revenim la Nicolae Iorga. S-a dezis de legionari pentru a intra, mai apoi, în slujba dictaturii regale. A fost martorul unei perioade a crimei politice şi a abuzului. Cine a lovit primul nici nu mai contează atât de mult. Cert este că vorbim despre o perioadă întunecată, a abandonării valorilor democratice, a derivei statului. Nicolae Iorga, omul politic Nicolae Iorga îşi are partea sa de răspundere pentru intrarea României pe această cale nefastă. Pentru asta, se poate plăti cu cariera politică. Se poate plăti cu reputaţia, deşi chiar Nicolae Iorga spunea despre România – referindu-se la Argetoianu - că este „ţara în care nu te poţi compromite”. În niciun caz, pentru asemenea vină politică nu trebuie plătit cu viaţa, în urma unui „proces” ilegitim, instrumentat de un fel de Tibunal Popular avant la lettre. Şi, să nu uităm: există opinii ale istoricilor potrivit cărora Siguranţa ar fi ştiut despre ce i se pregătea profesorului. Dar că, din varii motive, nu l-a protejat. În regimurile politice dictatoriale, atunci când nu e direct instrumentată, crima politică ajunge să fie măcar inevitabilă.
Astăzi, criza economică globală alimentează în Europa noi mişcări antisistem. Deşi resorturile crizei vin să confirme, măcar în parte, discursul unei stângi care a condamnat excesele „capitalismului de cazinou”, cei care au câştigat cu adevărat, în plan electoral, sunt, de fapt, extremiştii de dreapta. Să recapitulăm scorurile obţinute de ei la ultimele alegeri: 11,9% în Franţa (Frontul Naţional), 8,3% în Italia (Liga Nordului), 15,5% în Olanda (Partidul Libertăţii al lui Geert Wilder), 28,9% în Elveţia (Partidul Poporului), 16,6% în Ungaria (Jobbik) şi 22,9% în Norvegia (Partidul Progresist). Proporţii semnificative ale extremei drepte există în Belgia, Letonia, Slovacia, Slovenia. Chiar şi în paşnica Suedie, partidul de extremă-dreapta „Democraţii din Suedia” a reuşit să obţină 5,7% dintre sufragii şi să intre astfel pentru prima dată în Parlament.
De la prăbuşire economică la teamă socială. De aici, la criza de încredere a instituţiilor democratice şi a leadership-ului. Cât de departe va merge Europa pe acest drum? Dincolo de toate aspectele lui îndelung criticate, modelul european a adus continentului 65 de ani de pace şi un nivel de bunăstare invidiat de întreaga lume. Va rezista acest model valului contestatar al extremei drepte? Istoria ne arată consecinţele prăbuşirii proiectului european: resuscitarea naţionalismelor de tot felul, protecţionismul, dictatul celor mari asupra celor mici, împărţirea în alianţe rivale şi, în cele din urmă, confruntarea.
De peste timp, episodul asasinării lui Nicolae Iorga este şi o lecţie despre viitor.

Omagiu adus lui Nicolae Iorga, la 139 de ani de la nastere

La bustul marelui savant si istoric roman, Nicolae Iorga, din centrul municipiului Ploiesti, oameni de cultura, profesori si elevi i-au adus acestuia, ieri, un pios omagiu, cu prilejul...»

Dezbatere istorica despre personalitatea lui Nicolae Iorga

139 de ani de la nasterea lui NICOLAE IORGA (n.17 ianuarie 1871 - d.27 noiembrie 1940)
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=47575
Nicolae Iorga (n. 17 ianuarie 1871, Botosani - d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, judetul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar si academician roman de origine aromana (macedoromana) (vezi Hristu Candroveanu "Un veac de poezie aromana"). Dupa cum a afirmat George Calinescu, Iorga a jucat in cultura romaneasca, in primele decenii ale secolului XX, "rolul lui Voltaire".

Primii ani

Parintii lui Iorga au fost Nicu Iorga, avocat, si Zulnia Iorga (nascuta Arghiropol), familie de aromani. Numele de botez este Niculae, acesta fiind si motivul pentru care, in marea majoritate a cazurilor, in timpul vietii s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare tarziu si rar din mana sa, fiind covarsitor folosit ulterior, la reeditarea (cenzurata si partiala) a scrierilor sale. Sotia lui Nicolae Iorga a fost Catinca.

Studiile

Dupa studii elementare si gimnaziale in Botosani, termina Liceul National din Iasi in 1888. Absolva Universitatea din Iasi intr-un singur an cu diploma "magna cum laude". Continua studiile universitare la Paris, Berlin si Leipzig, obtinand doctoratul (1893) la numai 23 de ani.

Un patriarh al culturii romane

Iorga devine in 1893, la numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei Romane. In 1894, la 24 de ani, obtine prin concurs catedra de istorie la Universitatea din Bucuresti. Din 1911 este membru activ al Academiei Romane. Incepand din 1908, tine cursuri de vara la Valenii de Munte, judetul Prahova.

Nicolae Iorga: "Tara noastra are, inainte de toate, o datorie: aceea de a munci. Munca, adevarata si spornica, nu se poate face decat prin solidaritate nationala". Dotat cu o memorie extraordinara, cunostea istoria universala si in special pe cea romana in cele mai mici detalii. Nu este cu putinta sa-ti alegi un domeniu din istoria romanilor fara sa constati ca Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo si a tratat tema in mod fundamental. In timpul regimului comunist, opera sa istorica a fost in mod constient ignorata, istoria Romaniei fiind contrafacuta in concordanta cu vederile regimului de catre persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui numar urias de publicatii, cel mai mare poligraf al romanilor: circa 1.250 de volume si 25.000 de articole.

Opera sa istorica cuprinde diverse domenii: monografii de orase, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comertului, literaturii, tipariturilor, a calatorilor in strainatate etc. Cateva din publicatiile mai importante: Studii si documente cu privire la istoria romanilor, in 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman in 5 volume (aparuta in limba germana: Geschichte des osmanischen Reiches, 1908-1913), Istoria romanilor in 10 volume (1936-1939). Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Invierea lui Stefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfantul Francisc din Asisi si altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viata de om, asa cum a fost). In 1903 a preluat conducerea revistei "Samanatorul".

Ca istoric literar, a publicat: Istoria literaturii romane in secolul al XVIII-lea (vol. I-II, 1901); Istoria literaturii religioase a romanilor pana la 1688 (1904); Istoria literaturii romanesti in veacul al XIX-lea, de la 1821 inainte. In legatura cu dezvoltarea culturala a neamului (vol. I, 1907, vol. II, 1908, vol. III, 1909); Istoria literaturii romanesti (vol. I, 1925, vol. II, 1926, vol. III, 1933); Istoria literaturii romanesti contemporane (1934); Istoria literaturii romanesti. Introducere sintetica (1929).

Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului National Democrat, in anii 1931-1932 Prim-ministru si Ministru al Educatiei Nationale. Membru al parlamentului in mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii sai politici.

Contributii

Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) si director al Scolii Romane din Paris ("Fontenay-aux-Roses"). A editat si condus numeroase ziare si reviste ("Neamul romanesc", "Revista istorica", "Revue Historique du Sud-Est-Européen", "Floarea darurilor" etc.). Unul dintre doctrinarii samanatorismului (a condus revista "Samanatorul" in perioada 1905-1906).

A intocmit numeroase volume de izvoare, documente (Notes et extraits pour servir á l'histoire des Croisades au XV-e siecle, 6 vol., Studii si documente cu privire la istoria romanilor, 31 vol. s.a.). Desi, structural, refractar subordonarii faptului istoric unui sistem filosofic, a imbogatit gandirea istorica cu o noua viziune, dominata de factorul spiritual si intemeiata pe unele "permanente", coordonate ale dezvoltarii istorice. In domeniul istoriei nationale, a elaborat monografii si sinteze de mare valoare (Istoria lui Mihai Viteazul, Istoria bisericii romanesti si a vietii religioase a romanilor, Istoria armatei romanesti, 2 vol., Istoria comertului romanesc, 2 vol., Geschichte des rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen, 2 vol., Istoria romanilor, 10 vol. s.a.) si a integrat istoria Romaniei in istoria universala (La place des Roumains dans l'histoire universelle, 3 vol.), relevand originalitatea culturii romanesti si interdependenta istoriei poporului roman cu istoria altor popoare. Contributia la cercetarea istoriei universale (Geschichte des Osmanischen Reiches, 5 vol., Carti reprezentative in istoria omenirii, Histoire de la vie Byzantine, 3 vol.), la cercetarea istoriei literaturii romane, ca si vastitatea operei si preocuparilor sale, il situeaza intre marii istorici ai lumii.

Impreuna cu un grup de profesori, fizicieni si alti oameni de stiinta a ajutat la pornirea miscarii de cercetasi din Romania si la dezvoltarea organizatiei Cercetasii Romaniei.

Sfarsitul

Nicolae Iorga a avut un sfarsit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia si asasinat la 27 noiembrie 1940 de catre legionari. Membrii Garzii de Fier il considerau responsabil de uciderea comandantului lor, Corneliu Zelea Codreanu, in timpul dictaturii regelui Carol al II-lea, cand, in urma unei scrisori deschise adresate de Codreanu catre Iorga, acesta fiind si consilier regal, i-a intentat proces si liderul legionarilor a fost condamnat pentru calomnie. Ulterior, Codreanu a fost asasinat din ordinul regelui. Dupa aflarea vestii despre asasinarea lui Iorga, 47 de universitati si academii din intreaga lume au arborat drapelul in berna.

Cu deosebit respect, va facem cunoscut ca parohia noastra aduna, de mai bine de 30 de ani, amintiri despre Nicolae Iorga. S-au adunat de-a lungul anilor sute de pagini venite din tara sau din strainatate, de la oameni care l-au cunoscut personal pe marele istoric si om de cultura roman. Sunt scoase la lumina lucruri, fapte, intamplari, pe care nu le putem gasi consemnate in documente. Ele contribuie la reliefarea personalitatii lui Nicolae Iorga, cat si la reconstituirea unor fresce din realitatile romanesti din perioada interbelica. Aceste amintiri dorim sa le publicam anul viitor, cu prilejul implinirii a 70 de ani de la asasinarea miseleasca ...

Citeste tot articolul

· Personalitatea lui Nicolae Iorga, evocata la Ploiesti, la 69 de ani de la moarte

Ploiestenii i-au adus, ieri, un pios omagiu, marelui savant Nicolae Iorga, la implinirea a 69 de ani...

Nicolae Iorga a pus umărul la uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu Decretul de ucidere a lui Corneliu Zelea Codreanu conducătorul legionarilor, a fost semnat la 20 decembrie 1937, de către regele Carol al II-lea, imediat după alegerile generale. Puterile occidentale, aliaţii şi protectorii noştri, au fost iritaţi de alegerea făcută de către alegătorii români. Pentru...

Nicolae Iorga,
o viaţă de om la Vălenii de Munte
Nicolae Iorga a trăit la Vălenii de Munte mai bine de 30 de ani, până
în 1940, când un cutremur care aproape că i-a distrus casa l-a obligat
s-o părăsească. Peste câteva săptămâni, avea să fie ucis de legionari
la marginea drumului ce trece prin Pădurea Strejnic.

De la
Ploieşti la Vălenii de Munte sunt 30 de kilometri obositori. Un drum
aglomerat de şoferii care opresc brusc pentru a profita de cele mai
recente promoţii la pepeni, de copiii care joacă fotbal cu moartea pe
asfalt şi de camioane bezmetice care depăşesc în viteză tiruri imense.
La Văleni, însă, drumul devine dintr-o dată circulabil şi aerul mai
curat, peisajul începe să arate primele semne ale muntelui. E momentul
să faceţi o pauză; aveţi ce vedea.


ATRACŢII TURISTICE
"Ţuica
de Vălenii de Munte reprezintă pentru locuitori un produs de mândrie,
care concurează chiar cu cele mai pure whisky-uri scoţiene,
organizându-se în fiecare toamnă «Festivalul Ţuicii», prilej de
întâlnire şi întrecere al producătorilor din zonă", se laudă site-ul
Primăriei din localitate. E puţin probabil ca ţuica să fi fost motivul
pentru care, cu 100 de ani în urmă, Nicolae Iorga s-a stabilit aici,
schimbând pentru totdeauna spiritul orăşelului de pe malul
Teleajenului, însă poate fi o explicaţie pentru stilul de condus al
şoferilor de care trebuie să te fereşti pe drum.

Casa în care
Nicolae Iorga şi numeroasa sa familie au locuit câteva decenii, acum
muzeu memorial, se află în centrul oraşului, pe partea dreaptă a
drumului care duce spre Cheia şi Braşov. E o clădire veche, spaţioasă
şi răco­roasă, atestată documentar încă din 1833. "Casa este mo­nument
de arhitectură din secolul al XVIII-lea. Ea a fost cumpărată de Nicolae
Iorga în anul 1907, când s-a ho­tă­rât să se stabilească aici. A
refăcut-o şi a locuit aici până în anul asasinării, în 1940.

A
fost cumpărată cu suma de 4.000 de lei de la descendenţii polcovnicului
Pancă. In­trarea are stâlpi lucraţi în lemn de stejar, cu ca­piteluri
în stil brâncovenesc", ne-a povestit Doina Popescu, şef serviciu al
Muzeului Memorial "Nicolae Iorga". Sa­vantul lo­cuise până atunci în
Bucureşti, pe Strada Buzeşti, într-o casă cu chirie, devenită între
timp neîncăpătoare pentru întreaga familie. Iorga avea patru copii din
prima căs­ă­to­rie şi încă şase din cea de-a doua, cu Ecaterina. Mama
is­­toricului, Zulnia Iorga, locuia împreună cu familia fiului.

Nicolae Iorga – un mare istoric şi un mare patriot



E uşor de înţeles că în această atmosferă numele profesorului Iorga mi-a devenit, foarte curînd, familial, şi că am ajuns eu însumi să-mi dau seama de rolul pe care l-a jucat acest om, nu numai în cultura românească, ci şi în consolidarea statului însuşi şi a conştiinţei naţionale. Mi-am dat seama că el nu era numai ce l mai mare istoric al românilor, ci şi profesorul nostru, al tuturor. De altfel, trebuie să spun că el nu s-a mărginit numai la predarea cursurilor de istorie la Universitate, unde făcea o impresie cu totul deosebită, prinsă magistral, de George Călinescu, în marea lui istorie a literaturii... Ţinea, în acelaşi timp, cursuri la Academia Militară şi a înfiinţat, încă din anul 1908, Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, frecventată nu numai de români, ci şi de numeroşi străini. Aşa cum Eminescu şi, mai tîrziu, Sadoveanu, în elaborarea creaţiilor inegalabile pe care ni le-au lăsat, şi-au cules motivele de inspiraţie şi cuvintele necesare din toate epocile istorice şi de pe tot cuprinsul pămîntului românesc, tot aşa Iorga a cuprins în lucrările sale, pe care niciun român n-a reuşit să le parcurgă în întregime, toată istoria noastră, de la origini pînă în secolul al XX-lea. Aşa cum Alecsandri, la vremea lui, a dominat nu numai literatura şi cultura naţională, ci şi viaţa politică a ţării, tot aşa Iorga îşi face simţită prezenţa în toate acţiunile importante care privesc bunul mers al treburilor statului şi cuvîntul lui a atîrnat greu la momentele hotărîtoare, cînd, am putea spune, se decidea soarta însăşi a poporului nostru. Cine, oare, nu-şi dă seama de r olul imens al lui Ioaga în pregătirea unităţii noastre şi în închegarea României Mari? Aşa cum Sadoveanu avea să caute să cuprindă în marea sa operă, oameni şi locuri de pretutindeni, tot aşa Iorga a scris pe bază de documentare istorice, dar şi prin cercetare la faţa locului, despre toate provinciile noastre istorice, despre istoria lor, ca şi despre oamenii care le populează. Cine ar putea să rămînă indiferent în faţa cărţilor sale, din primii ani ai secolului, prin care autorul ne prezintă oameni şi locu ri de pe toată suprafaţa pămîntului românesc, realizînd nu numai o istorie a inimii ci şi o veritabilă geografie a teritoriului cu care ne identificăm? Iată, în ordine cronologică, lucrările respective: ,,Sate şi preoţi din Ardeal” (1902); ,,Drumuri şi oraşe din România” (1904); ,,Sate şi mînăstiri din România” (1905); ,,Neamul românesc în Bucovina” (1905); ,,Neamul românesc în Basarabia” (1905); ,,Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească” (1906); ,,Ceva despre Ardealul românesc (1907). Nu pot să nu reamintesc aici că înainte cu 10-12 ani, cînd Iorga era foarte tînăr, vorbind despre volumul lui Eminescu ,,Proză şi versuri”, apărut la Iaşi în 1890, făcea o caracterizare a basmului ,,Făt-Frumos din lacrimă” şi, în general, a prozei eminesciene, cu mult mai justă şi mai elogioasă decît cea pe care avea s-o facă cunoscutul critic Eugen Lovinescu după aproape patru decenii. Merite cu totul deosebite are Iorga în studierea epocii vechi şi a celei premoderne din literatura noastră. Marii cronicari, şi după ei, Dimitrie Cantemir şi reprezentanţii Şcolii Ardelene – au găsit în el un interpret şi un evocator cu totul deosebit, care a fixat, pentru totdeauna, locul cărturarilor respectivi în Panteonul culturii noastre naţionale. Contactul cu inegalabilul profesor nu se mărginea numai la conferinţele din aulă. Lecturile lui continuau la Arhivele Statului, la Palatul Cultirii, la Cetăţuia şi la Galata, la Seminarul ,,Veniamin Costache”, la Mînăstirea Golia ori la Trei Ierarhi şi la Mitropolie. La un moment dat, chiar i s-a pus întrebarea: ,,Domnule profesor, nu vă gîndiţi că vi s-ar putea întîmpla o nenorocire?” Şi Iorga a răspuns printr-o altă întrebare: ,,Cine ar putea avea curajul să îndrepte revolverul împotriva mea?” Din nenorocire, teama interlocutorului s-a dov edit reală. Din rîndul descreieraţilor care l-au asasinat pe I. G. Duca, prim- ministru, pe Virgil Madgearu, ministru de finanţe, pe Armand Călinescu, alt prim-ministru, pe Victor Iamandi, profesor la Liceul Naţional din Iaşi, s-au găsit alţi nemernici, care, ascultînd de dispoziţii care nu veneau numai din ţară - precum şi în zilele noastre -, au suprimat viaţa celui mai mare dintre contemporanii noştri, a cărturarului care se integrase în familia spiritelor de elită, care începe cu Dimitrie Cantemir şi continuă cu Timotei Cipariu şi cu Bogdan Petriceicu Haşdeu. Moartea năpraznică a lui Nicolae Iorga ne aduce aminte de decapitarea lui Miron Costin, cel mai învăţat dintre cronicari, şi astfel, amîndoi aceşti moldoveni excepţionali se aproprie, unul de altul, nu numai prin măreţia operei pe care ne-au lăsat-o şi prin frumuseţea caracterului de care au dat dovadă, ci şi printr-un destin tragic. A fost doborît omul şi trupul i-a fost batjocorit. Dar spiritul lui n-a putut fi ucis. El trăieşte şi continuă să ne lumineze cărările spre viitor. Cu cît ne vom pleca mai mult asupra cărţilor pe care ni le-a lăsat şi vom pătrunde în învăţătura lor, cu atît mai tare ne vom simţi solidari, între noi, şi mai încrezători în destinul care urmează să ne însoţească de acum în ainte. Punînd, ca el, înaintea tuturor intereselor personale ori de grup, singurul interes spre care merită să rîvnim, cel al naţiunii întregi, vom putea avea prilejul să spunem că n-am neglijat nimic din marea lui moştenire şi că aşteptăm încheierea călătoriei cu sentimentul că n-am trecut zadarnic prin viaţă, că am contribuit, cu stropul de apă, iar înaintaşii noştri cu stropul de sînge necesar, la alimentarea fluviului care ne poartă corăbiile spre viitor, apărîndu-ne cu credinţă istoria, patria, indepen d enţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a României, păstrînd-o MARE, aşa cum ne-au lăsat-o părinţii, moşii, strămoşii şi stră-strămoşii noştri. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu!

CRONICA EDITIILOR de Z. Ornea - Din memorialistica lui N. Iorga

Nicolae Iorga , Mitel Popa, 6/1/2008
(5 Iunie 1871 - 27 Noiembrie 1940) Personalitate monumentala a culturii românesti, barbat înzestrat de Dumnezeu cu o memorie fenomenala, cel mai mare poligraf al neamului românesc (circa 1250 de v...

Congresul de la Berlin, dupa 130 de ani
La 19 martie 1878, Rusia, ale carei armate se gaseau la 6o de km de Istanbul, semna cu Turcia invinsa, ceea ce s-au numit ulterior, Preliminariile de Pace de la San Stefano.Prin hotararile sale extrem de importante, tratatulrezultat leza in mod evident interesele marilor puteri europene, creand un dezechilibru strategic notabil in beneficiul Rusiei. Se stie ca Rusia nu acceptase participarea Romaniei, tara aliata, la convorbirile de la San Stefano, desi armata romana luptase victorioasa alaturi de rusi in razboiul din Bulgaria iar interesele sale nationale urmau sa fie luate in discutie si negociate. Desi la San Stefano se recunostea independenta Romaniei si se stipulau modificari teritoriale importante pentru noi (Romania primea o parte din Dobrogea, Delta Dunarii cu Insula serpilor, in schimbul celor 3 judete din sudul Basarabiei, reocupate de rusi), autoritatile de la Bucuresti au luat cunostinta de hotararile de la San Stefano ulteriorPentru a ilustra starea de spirit a autoritatilor romane, in dosarul Independenta din Arhiva MAE, se afla invitatia baronului Stuart, trimisul diplomatic al Rusiei la Bucuresti, adresata ministrului de Externe Mihail Kogalniceanu pentru a a participa la receptia oferita la 29 martie 1878 in palatul din soseaua Kiseleff, cu prilejul incheierii pacii la San Stefano. Demn, dar explicit, ministrul raspunde printr-o scrisoare personala ca «necunoscand hotararile luate la San Stefano in ce priveste Romania si daca, in consecinta, trebuie sa ma bucur sau sa ma intristez, nu voi putea da curs amabilei dvs invitatii, prin intermediul presei.
Sub presiunea occidentala, cele 7 puteri europene – Germania, Austro-Ungaria, Anglia, Italia, Franta, Rusia si Turcia –au convenit ideea unui Congres european la Berlin, care – observa Nicolae Iorga - a inlocuit in Europa Parisul napoleonian. Congresul urma sa dezbata "stipulatiile Tratatului preliminar de la San Stefano, incheiat intre Rusia si Turcia", cu toata opozitia Rusiei care isi mentinea punctul de vedere initial. Pozitia occidentala a fost transata scurt de cancelarul german Bismarck, ales presedintele congresului. Opera de la San Stefano este pusa in discutia libera a cabinetelor semnatare ale tratatelor din 1856 si 1871, in vederea stabilirii de comun acord si pe baza unor garantii noi a pacii de care Europa are atata nevoie. Congresul de Berlin a inceput la 13 iunie si s-a incheiat la 12 iulie 1878.
Prima misiune diplomatica a Principatelor Romane s-a infiintat la Istanbul in martie 1859, sub conducerea succesiva a lui C.Negri, I.Balaceanu, I.Ghica, a doua la Paris in vara anului 1860, a treia la Belgrad (pe baza de reciprocitate), a patra la Viena in decembrie 1868, cu PP Carp si Gh.Costaforu, a cincea la Berlin in mai 1872, iar in martie 1873 la Roma, urmat de Sankt Petersburg in 1874. In toata perioada premergatoare obtinerii independentei noastre nationale, trimisii diplomatici romani au desfasurat o intensa activitate pentru recunoasterea drepturilor legitime ale tanarului stat roman, incepand prin incheierea de conventii comerciale, cu toate dificultatile decurgand din statutul nostru fata de Turcia.
Prima bresa s-a facut cu Austro-Ungaria, al carui cancelar Andrassy a acceptat sa semneze la Viena, in 1875, o conventie comerciala cu Romania, alaturi de agentul diplomatic Gh.Costaforu. Asa cum afirma Titu Maiorescu, agent diplomatic la Berlin in acel moment,"incheierea conventiei dovedea ostentativ emanciparea economica de sub suzeranitatea Portii si prevestea recunoasterea deplinei independente ", adaugand ca autoritatile germane considerau revendicarile romanesti ca"moderate si juste". Desigur ,afirmarea impetuoasa a Romaniei in viata internationala, inaintea declararii formale a independentei sale, determina reactii descurajante in marile capitale europene, ministrul de Externe francez Decazes punand in garda Romania asupra "pericolelor actiunilor sale unilaterale", cancelarul german Bismarck sugera "sa se astepte sa fie coapte fructele din copacul european", iar trimisul englez in Rusia, lordul Loftus il prevenea pe trimisul roman" sa nu rupa firul care-i leaga de Turcia". Arhiva MAE contine numeroase rapoarte, analize, luari de pozitie, ale trimisilor diplomatici romani in cele 7 capitale europene, adevarate exemple de competenta, elocinta si patriotism, culminand cu incercarile ca Romania sa fie acceptata plenar la Congresul de la Berlin.
Gazda Bismarck
Cu toata opozitia vehementa a Rusiei, presedintele congresului, cancelarul Bismarck a invitat la lucrari, la 1 iulie 1878, pe plenipotentiarii romani – premierul I.C.Bratianu si ministrul de Externe, Mihail Kogalniceanu, sositi special la Berlin, sa-si expuna punctul de vedere, care"va fi auzit,dar nu ascultat". Asadar, luni 1 iulie 1878, Radowitz, secretarul general al Congresului, i-a introdus la lucrari pe cei doi ministri romani, iar presedintele lucrarilor s-a ridicat si a intins mana plenipotentiarilor romani. Urmand exemplul lui Bismarck, toti reprezentantii la lucrari s-au ridicat in picioare, aplaudand. Pentru prima data in istoria sa, Romania lua parte in calitate de stat independent la un mare congres european, rezervat in acele timpuri doar puterilor continentului. Luand cuvantul, ministrul Kogalniceanu a expus concis si documentat, intr-o limba franceza impecabila, drepturile Romaniei, insistand ferm asupra caracterului lor legitim, istoric, national.
Demersuri diplomatice pentru recunoasterea independentei de stat a Romaniei
Congresul de la Berlin a statuat o recunoastere conditionata a independentei Romaniei, acceptand schimbul teritorial propus de Rusia si modificarea unor articole ale Constitutiei din 1866 privind libertatile religioase. In ciuda restrictiilor impuse, puterile europene, refuzand sa stabileasca relatii diplomatice normale cu Romania pana la conformarea acesteia cu conditiile impuse de congres, Ministerul de Externe trimite o telegrama-circulara agentilor diplomatici romani, la 13 iulie 1878, consfintind "Independenta Romaniei si recunoasterea virtuala a acesteia". Ca prim obiectiv, se insista asupra necesitatii transformarii agentiilor si consulatelor din Bucuresti in misiuni diplomatice, ai caror titulari sa fie trimisi extraordinari si ministri plenipotentiari. Prima putere semnatara a tratatului de la Berlin care a reactionat favorabil doleantei romane a fost Austro-Ungaria, la 23 septembrie 1878 imparatul Franz Iosif acceptand oficial pe Ion Balaaceanu ca trimis extraordinar si ministru plenipotentiar al Romaniei, fara a astepta indeplinirea clauzelor tratatului. Au urmat Rusia si Turcia spre sfarsitul aceluiasi an. Dupa emiterea legii pentru "cesiunea cailor ferate ale societatii actionarilor catre statul roman" la 20 februarie 1880, in conditii oneroase pentru tara, Germania, Franta si Anglia au recunoscut imediat si fara alte conditii independenta Romaniei, trimitand la Bucuresti pe ministrii lor plenipotentiari, urmati de cei ai Greciei, Belgiei si Olandei. Romania va trimite, prin reciprocitate, diplomatii sai in principalele capitale europene, printre care, in aprilie 1880, pe Mihail Kogalniceanu, in calitate de trimis extraordinar si ministru plenipotentiar la Paris.
Arhiva diplomatica a MAE cuprinde numeroase rapoarte si propuneri de masuri, marturii ale eforturilor inteligente si profund patriotice ale primilor nostri diplomati, printre care – alaturi de Mihail Kogalniceanu - Titu Maiorescu, P.P. Carp, Lascar Catargiu, Ion Balaceanu, Ion Ghica, Gh. Costaforu, Basarab Brancoveanu, Callimachi-Catargi, C. Negri s.a., nume intrate definitiv in istoria Romaniei.
Cu aceasta extindere si inaltare a nivelului reprezentantelor diplomatice din Bucuresti, completate pe baza de reciprocitate cu acte similare ale tarii noastre in principalele capitale europene, se incheia capitolul recunoasterii de jure a independentei statului roman. Romania intrase oficial in Europa.

NICOLAE IORGA, ASASINAT IN ORDINUL LUI STALIN?
http://ro.altermedia.info/index.php?p=1913

Lângă Iorga, în ultima zi
Lângă Iorga, în ultima zi
Era un om extraordinar şi l-au omorât ca pe un câine


Eugenia Georgescu e o mână de om. Când îţi vorbeşte te priveşte până-n albul ochilor. Înainte de a răspunde face pauze lungi, ca un om cumpătat, care calculează de zece ori şi taie o singură dată. Degetele sale lungi şi subţiri alunecă pe fotografiile îngălbenite în timp ce povesteşte.

Sunt pozele unei tinereţi îndepărtate pe care şi-o aminteşte cu greu. "Trebuie să-mi lăsaţi un răgaz. Sunt lucruri la care nu m-am mai gândit de mult. Parcă vorbesc despre viaţa altcuiva." Ne-a primit în sufrageria nepotului său, bucuroasă de oaspeţi, ca şi cum ar fi aşteptat cu nerăbdare un ascultător. Şi-a trăit viaţa printre cărţi şi documente. Toate evenimentele majore în care România a fost implicată în ultimul secol au ajuns la ea ca prin surdină. În biblioteci vremea trece altfel. A avut o meserie frumoasă, pe care a iubit-o. S-a născut în Basarabia, pe dealurile Orheiului, în comuna Oneşcani, în anul 1906. La 1 martie a împlinit 101 ani. Tatăl ei a fost preot de sat, ea a absolvit Liceul Eparhial din Chişinău şi la început a vrut să se facă profesoară.

IORGA. Mai târziu a reuşit să intre la Facultatea de Istorie din Bucureşti. A fost eleva lui Nicolae Iorga. "Era un profesor foarte bun. Mi se părea diferit de toţi ceilalţi. Avea vocaţie, stil, anvergură. Niciodată nu se întâmpla să nu ştie ceva sau să uite vreun amănunt. Era impecabil. Noi discutam foarte mult cu el pe teme istorice. Era superior tuturor celorlalte cadre universitare. În plus, îmi amintesc că Iorga se implica în absolut tot ceea ce se întâmpla în acea perioadă în ţară. Era cu adevărat pasionant să te afli în preajma lui."

BIBLIOTECI. S-a angajat la Institutul Naţional de Studii Sud-Est Europene, care avea sediul pe Şoseaua Bonaparte, imediat după ce şi-a încheiat studiile. A primit o locuinţă de serviciu în clădirea instituţiei. Urma să lucreze sub comanda lui Nicolae Iorga timp de un deceniu. Ea traducea documente redactate în limba rusă şi adunate din marile biblioteci ale lumii: "Era a doua mea limbă. Toate textele pe care le primeam aveau legătură cu istoria României. Era o muncă foarte interesantă, care mi-a plăcut întotdeauna. A fost preocuparea vieţii mele". Iorga îi alegea pe studenţii cei mai buni încă din facultate. "M-a selectat şi pe mine." Profesia a plimbat-o şi prin străinătate: "Am mers după diferite cărţi sau manuscrise de care aveam nevoie până în Italia, Franţa sau Turcia".

ASASINAT. S-a aflat lângă marele istoric în ultima zi din viaţa lui. La data de 27 octombrie 1940, când Nicolae Iorga a fost ridicat din vila sa din Sinaia de comando-ul de legionari care avea să-l asasineze, Eugenia Georgescu se găsea acolo. Nu a bănuit absolut nimic: "Am văzut că au venit să-l ia de acasă". Era ora cinci după-amiaza, iar Iorga stătea la masa lui de lucru. "I s-a spus că s-a întâmplat ceva important la Bucureşti. L-au urcat într-o maşină şi… dus a fost." Istoricul a fost mai apoi împuşcat în cap, pe marginea unui drum. Asasinii l-au tăvălit în noroi şi l-au batjocorit. Odioasa faptă s-a petrecut la Strejnic, lângă Ploieşti. În dimineaţa zilei următoare a fost găsit în şanţ de nişte localnici. Vestea morţii profesorului a devastat-o pe soţia lui, Catinca. Eugenia Georgescu, o apropiată a familiei, a încercat să o consoleze în lunile care au urmat. "Făceam plimbări lungi împreună. Era o femeie foarte cumsecade. Legionarii i-au lăsat în pace pe ceilalţi membri ai familiei după ce l-au ucis pe Nicolae Iorga. Catinca suferea foarte mult. Şi eu la fel. Fusese un om extraordinar, pe care îl omorâseră ca pe un câine. Eram foarte tristă. Mergeam la Vălenii de Munte, acolo unde aveau o casă, şi stăteam de vorbă. Uneori îmi scria." Locuinţa fusese cumpărată în anul 1907. Tot acolo se găsea tipografia publicaţiei Neamul Românesc. Astăzi există un muzeu memorial cu obiecte şi mobile ce au aparţinut savantului.


STILURI. Din al doilea război mondial îşi aminteşte bombardamentele care puneau în fiecare noapte Bucureştiul pe fugă. Luminile capitalei erau stinse, dar avioanele picau din cer atât de precis, încât ai fi crezut că nişte reflectoare imense s-au aprins dintr-o dată peste oraş. În timpul celor şase ani de război, pe malul Dâmboviţei au căzut şi bombele aliaţilor ,şi cele ale Axei. "Nemţii aveau stilul lor. Veneau cu aparatele foarte aproape de pământ, printre blocuri. Le auzeai uruind ca şi cum se aflau la câţiva metri deasupra ta. Era înspăimântător. Coborau mult mai mult decât ceilalţi. De aceea erau şi mai precişi." Când aveau loc raidurile, bombardierele înnegreau văzduhul. "Aliaţii trimiteau obuzele de la o înălţime mai mare. Vă daţi seama că şi ei făceau ravagii, dar nu aşa de mari ca ăştialalţi. Erau mai puţin exacţi." Când suna prealarma care vestea începutul bombardamentelor, Eugenia Georgescu se refugia într-un muzeu de la Piaţa Victoriei. Rămânea în subteran până la plecarea escadrilelor. "Îl cunoşteam pe un profesor de acolo, care îmi dădea acest ajutor", povesteşte femeia. A trecut prin toate aceste orori cu nepotul ei, de care avea grijă de când tatăl acestuia fusese chemat pe front. "Când avea 10 ani a venit să locuiască cu mine."


Rebeliunea legionară din iarna lui ’41


Eugenia Georgescu a suportat şi teroarea rebeliunii legionare din ianuarie 1941. Îşi aminteşte cu groază de acele momente. Cel mai mult s-a temut pentru viaţa nepotului ei, pe care îl avea în grijă. În acele vremuri, centenara lucra foarte aproape de sediul Jandarmeriei, un loc unde s-au dat lupte crâncene între armată şi trupele Gărzii de Fier. "Se auzeau de peste tot împuşcături. Eram foarte speriată. Intrasem în subsolul Institutului şi îl ţineam în braţe pe cel mic, aşteptând să treacă totul." După ce a ieşit din refugiu, a văzut că geamurile locuinţei sale fuseseră sparte de gloanţele şuierătoare.

CRONICA EDITIILOR de Z. Ornea - Evocator si portretist

N. Iorga, împotriva bacalaureatului şi a altor examen
Pe tema Legii reînfiinţării bacalaureatului, din 1929, N. Iorga şi-a afirmat o poziţie extrem de dură, văzând în aceasta ceva absolut nefolositor – „Sunt contra examenului de bacalaureat, care nu este o probă, ci o tortură sufletească fără nici un scop… Bacalaureatul este o instituţie medievală, aplicată la timpurile noastre, dar nu se poate grefa pe necesităţile învăţământului actul (…) Eu sunt profesor de atâtea decenii, vă puteţi închipui câte generaţii am văzut, şi le-am văzut şi cu bacalaureat, şi fără bacalaureat. Bacalaureatul n-a avut nici o influenţă asupra acelora care veneau la mine. Absolut nici una! Pentru a intra în învăţământul superior trebuie să ai o anumită maturitate de spirit. De aceea se şi spune examen de maturitate”. Şi, cum altfel, N. Iorga face trimitere şi la anii de şcoală de la Botoşani – „Eu am intrat în acea şcoală în care aţi învăţat şi dv., d-le ministru (n.n. N. Costăchescu, ministrul şcolilor). Am trecut examenul de bursă (n.n. la Iaşi), venind de la Botoşani, unde eram cel dintâi, şi am reuşit al 11-lea. Şi am intrat profund umilit. Ceea ce trebuie să-ţi dea şcoala înainte de toate nu este receptivitatea îngenuncheată, ci îndrăzneala creatoare… A examinat profesorul o grămadă de elevi înaintea mea, pica de somn şi, la lumina târzie de seară, examinează pe un biet om care se fâsticeşte, piere înainte lui…” În reacţia aceasta, violentă, faţă de reînfiinţarea bacalaureatului, marele om de cultură N. Iorga invocă experienţa sa de profesor, ca membru în comisiile de bacalaureat, din care „niciodată n-am plecat cu conştiinţa împăcată”. Acolo – spune istoricul – „Am iscălit note despre care eram sigur că în imensa majoritate nu corespundeau… Prin urmare, bacalaureatul nu este în tradiţia noastră şi psihologic nu este de nici un folos. Întreg felul de a gândi al unui om nu se poate verifica în câteva minute. Gândiţi-vă la Hamlet: „Poţi cânta din vioară? – Nu pot. – Apoi, dacă nu poţi cânta la vioară, câteva strune pe un trup de lemn răsunător, cum ai să poţi înţelege un suflet omenesc?” În general, examenele, nu doar bacalaureatul, îi provoacă lui N. Iorga alte reacţii dure, cu experienţa sa de 35 de ani ca profesor universitar – „Examenele sunt constituite pentru tipul mijlociu şi restul de elevi, pentru care nu avem alte criterii de apreciere. / Pentru capacităţi, pentru talente deosebite, examenul acesta este un fel de lanţ care încătuşează…” Raportor al legii, Petre Andrei încearcă să-i facă faţă lui N. Iorga, chiar să-i ţină hangul. Aşa că, spune Petre Andrei – „Am asistat la întrebări de felul acesta: Cât timp a domnit Vlad Dracul, de când până când?”. N. Iorga răspunde: „Nu ştie nimeni…”. Şi dialogul continuă. Petre Andrei: „De când şi până când a domnit Mircea Turcitul? Câte neveste a avut Ştefan cel Mare şi când s-a căsătorit?”. Firesc, replica lui N. Iorga a sunat frumos – „Acela e un nebun!”. V-am purtat, cu ajutorul unui fost reporter parlamentar, Ion Constantinescu, prin atitudinea lui N. Iorga faţă de bacalaureat, examene şi şcoala românească. Poate, încă de actualitate. (Ionel BEJENARU)
N. Iorga, împotriva bacalaureatului şi a altor examene

Ucis, dar neînvins în Cetatea Dreptăţii noastre

Uluitoare, copleşitoare e personalitatea lui Nicolae Iorga - istoric,
critic literar şi de artă, filozof, scriitor, memorialist, animator
al vieţii ştiinţifice şi culturale, fruntaş al vieţii publice etc.,
etc.

DOAR ÎNTR-O „VIAŢĂ DE OM...". Într-o „viaţă de om aşa cum a fost" (17
iunie 1871, Botoşani - 27 noiembrie 1940, pădurea de la Strejnic,
judeţul Prahova), N. Iorga a scris circa 1250 de cărţi, vreo 25 mii
de articole, mai ţinând şi alte mii de prelegeri, conferinţe şi „în
toate domeniile sale de manifestare, Nicolae Iorga şi-a pus amprenta
geniului..." (Mircea Zaciu). Aproape 40 de universităţi şi academii
din Europa l-au ales membru titular sau i-au acordat titlul de Doctor
Honoris Causa, astfel recunoscându-l, încă din timpul vieţii, ca
pe „una din acele personalităţi legendare înfipte pentru veşnicie în
glia ţării sale şi în istoria inteligenţei umane" - după cum avea să
se exprime mai apoi istoricul francez Henri Focillon. Unele amănunte
din viaţa de savant a lui N. Iorga au iz de legendă: se spune,
bunăoară, că în anumite situaţii, îşi dicta articolul sau prelegerea,
concomitent, unei stenografiste - în franceză, altei - în germană,
celei de a treia - în română şi, ca printre altele, făcea şi el
însuşi notiţe, plămădind astfel, o nouă scriere...

În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G.
Călinescu formulează, necruţător, destule rezerve faţă de N. Iorga-
literatul şi esteticianul, cam „încremenit" la receptarea noilor
evoluţii în domeniu, dar în rest, „dă Cezarului" tot ce i se
cuvine: „Personalitatea sa este covârşitoare (...)"; „stilist
original (...)"; „specialist total, specialist pe toate laturile
(...), [N. Iorga] apare masiv (...) prin numărul uriaş de tomuri
scrise şi prin multiplicitatea preocupărilor (...)"; „a călcat cu
mintea lui atâtea documente, încât memoria lui însăşi va avea tăria
unui document (...)"; „[prin] cunoaşterea aproape monstruoasă a
istoriei universale şi române în cele mai mici detalii, [N. Iorga
este] un istoric care a sorbit apa tuturor (...), direct de la
izvoare"; „...Iorga a jucat în cultura română, în ultimele patru
decenii, rolul lui Voltaire (...)" etc., etc.

Nici nu încap, în sita timpului, nu că să fie cernute de ea,
numeroase volume scrise ori elaborate de N. Iorga: serialul Acte şi
fragmente cu privire la istoria românilor (31 de volume, plus şase
volume cu documente din arhive străine); Istoria românilor, în zece
volume; o Istorie sintetică a literaturii române, alte câteva zeci de
cărţi despre mai toate aspectele vieţii spirituale a românilor, de-a
lungul veacurilor; Bizanţ după Bizanţ şi Studii bizantine (trei
volume) şi alte zeci de cărţi despre diferite popoare şi ţări vecine
sau îndepărtate; zece tomuri de memorii şi „judecăţi" ale epocii în
care a trăit şi ale contemporanilor săi etc., etc. În Generalităţi cu
privire la studiile istorice prezintă pregnant „uneltele",
mijloacele, criteriile şi principiile cu care a reconstituit trecutul
românesc şi universal, lucrarea dată stând mult timp la temelia
muncii de cercetare a istoricilor noştri, dar şi din străinătate. A
fondat, a condus, a redactat ziare şi reviste (inclusiv Sămănătorul,
Neamul românesc, Revista istorică, pentru care a şi scris masiv), a
întemeiat şi animat societăţi şi fundaţii culturale, Universitatea
Populară din „patria sa cea mică", Vălenii de Munte, neavând
echivalente în lume.

ÎMPOTRIVA ULTIMATUMULUI RUSESC. Patriot fervent, luptător pentru
unirea tuturor pământurilor româneşti, nu e de mirare că în cele două
şedinţe ale Consiliului de Coroană, din 27 iunie 1940, N. Iorga s-a
pronunţat categoric împotriva acceptării ultimatumului rusesc privind
cedarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei, sugerând rezistenţă armată.
Desigur, intuia perfect catastrofa pe care o implica un eventual
război cu un monstru ca URSS, dar ştia la fel de bine că în istorie
multe popoare rămân şi prin demnitate, nu numai prin tăria
armelor. „Numai şase voturi, din cei 26 prezenţi, au fost pentru
rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în
cartea demnităţii...", nota în jurnalul său regele Carol II. Primul
era numele lui Nicolae Iorga...

Încă în 1905, când Basarabia gemea sub cizma rusească, Nicolae Iorga
scrie şi sensibilizează opinia publică din România asupra existenţei
dramatice a Neamului românesc în Basarabia, subliniind necesitatea
salvării românilor basarabeni din „duhoarea de temniţă zăcută",
mântuirii noastre de „efectele putrede ale stăpânirii de asiatică
apăsare". În 1912, când în stânga Prutului ruşii „sărbătoreau", cu un
fast tipic scenariilor ticluite de cuceritori, N. Iorga editează
volumul monografic Basarabia noastră, „adevărata evanghelie de
mângâiere şi încurajare a românilor basarabeni" (Ion Pelivan). Tot pe
atunci, referindu-se la perspectiva unirii Basarabiei cu România, N.
Iorga scria: „Şi făgăduim că vom da tot ce e mai bun în noi, credinţă
şi muncă, noi înşine şi urmaşii noştri, pentru ca vechea nedreptate
să se şteargă şi viaţa liberă naţională să domnească şi pe aceste
plaiuri ale întunericului şi robiei, unde dreptul nostru veşnic ne
cheamă". Ca nimeni altul dintre intelectualii şi patrioţii români, N.
Iorga a calificat Basarabia (în 1931) ca „mâna dreaptă a trupului
României", iar în seara de 27 iunie 1940, faţă cu tragedia cedării
către URSS a Basarabiei şi Nordului Bucovinei, savantul i-ar fi spus
cu amărăciune suveranului că astfel pierde cea mai preţioasă perlă
din coroană...

„CUGETĂRI". Din vasta operă a lui N. Iorga se detaşează vădit un
volum intitulat nepretenţios: Cugetări, scris/editat prin 1910 şi
care include circa 2300 de aforisme. De valoarea deosebită a acestei
cărţi ne dumerim mai bine citind aprecierea dată de către Barbu
Theodorescu (1905-1975; bibliograf, istoric al literaturii şi artei
române, fost secretar al lui N. Iorga), în prefaţă: „Volumul de
Cugetări reprezintă sinteza de gândire a lui Nicolae Iorga, fiind
esenţa întregii sale opere, totodată una dintre cele mai de seamă
cărţi din întreaga cultură românească. Alături de Poeziile lui
Eminescu, Cugetările domină şi luminează, prin generaţii şi peste
generaţii, alcătuind, cele două opere - temelia edificiului
spiritualităţii româneşti".

Registrul de subiecte al Cugetărilor este incredibil de larg; aria
lor tematică ar satisface cele mai diferite gusturi, interese,
pretenţii. Totuşi, în centrul atenţiei sale se află omul: acest
substantiv figurează în sute de cugetări. Urmează, apoi, numeroase
referiri la: suflet, adevăr, bine/bun/bunătate, carte, a cugeta, (a
fi) dator, drept/dreptate, faptă, a gândi, a ierta, a iubi, înţelept,
lume, lumină, minte (în sensul de intelect), muncă, prietenie,
frăţie, popor, neam (în sensul de popor, naţiune - accepţie devenită
de ocară în scrierile unor „europenişti" de la Bucureşti, dar şi de
la Chişinău!), a şti, a trăi, viaţă, vrednicie... Vom cita, pentru
deliciul dvs., doar câteva din cugetările iorgiene, cu unele din
aceste cuvinte-cheie: „Vorba bună şi zâmbetul şi fapta binefăcătoare
sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului"; „A scrie o
carte înseamnă a face actul social al frumuseţii şi
înţelepciunii"; „Cel mai bun monarh e un ideal naţional, cel mai bun
preşedinte de republică - o cultură morală"; „Un om cult înseamnă o
minte deschisă către bunătate şi frumuseţe"; „Frăţia sentimentală
dintre români trebuie preschimbată într-un simţ de unitate cu toate
urmările de solidaritate şi muncă-împreună" ş. a.

Grandoarea şi puterea geniului lui N. Iorga, ponderea autorităţii
sale ştiinţifice şi morale, patriotismul său ca o făclie mereu arzând
şi luminând, felul hotărât cu care respingea regimurile autoritare,
nedreptatea şi violenţa în societate - toate astea nu au plăcut la
mulţi, şi nu numai în România, cu mult înainte de acel sfârşit fatal,
care, printr-o bizară coincidenţă, s-a produs o dată cu sfârtecarea
Statului Român întregit, de către agresorii din Răsărit şi aliaţii
lor din Apus. Se ştie că N. Iorga a fost ridicat, de la vila sa din
Sinaia, seara târziu, cu vreo câteva ore înainte de omor, de o mână
de persoane neidentificate nici atunci, nici mai apoi. Nelegiuirea a
fost atribuită „Gărzii de fier", peste ani, după deschiderea mai
largă a arhivelor, s-a vorbit şi despre „urma kominternistă" în
săvârşirea acestei crime abominabile. Aşa sau altfel, sălbăticia
asasinilor a atins cote monstruoase: după ce l-au omorât, în pădurea
de la Strejnicul, nu departe de Vălenii de Munte, barbarii i-au smuls
barba, fir cu fir... După cum observase un cronicar al acelor vremuri
tulburi, de blestem, prin omorârea lui N. Iorga, România a fost
întoarsă, brusc, cu vreo câteva secole în urmă.

Revenind la Cugetări, aflăm şi acest gând iorgian: „În cetatea
Dreptăţii tale, poţi fi ucis, învins, însă, nu". Marele Nicolae Iorga
rămâne, desigur, un neînvins. Şi o prezenţă vie, continuă: în analele
ştiinţei şi culturii, în zbuciumul fără sfârşit al iubitorilor de
Neam, în sufletele celor capabili de a se mândri că destinul i-a pus
în aceeaşi Cetate cu oameni ca Nicolae Iorga.
http://www.timpul.md/Article.asp?
idIssue=206&idRubric=2476&idArticle=6268

Amintiri despre N. Iorga
V. Grecu - Recollections about N. Iorga