Ceausescu[v=]

http://cronicaromana.ro/2012/02/21/valentin-ceausescu-a-pierdut-procesul-cu-odeon/

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-spunea-sora-lui-ceausescu-despre-cum-a-devenit-nicolae-cizmar-967327.html

http://www.adevarul.ro/actualitate/adevaratul_ceausescu/Ceausescu-barosul_cu_care_Dej_a_zdrobit_-grupul_antipartinic_0_645536024.html

http://www.jurnalul.ro/observator/ceausescu-coreea-vizita-604097.htm

http://www.adevarul.ro/actualitate/adevaratul_ceausescu/Nicolae_Ceausescu_si_Revolutia_de_la_Budapesta_0_644935864.html

http://www.adevarul.ro/actualitate/Cadourile_pentru_Nicolae_Ceausescu_ocupau_zece_sali_0_633537201.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/nicu-ceausescu-s-a-iradiat-singur-a-umblat-cu-uraniu-in-buzunar-962569.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Cadourile-primite-Ceausesti-scoase-licitatie-373996.html

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ceausescu-se-vedea-un-fel-burebista-comunist-care-rezista-imperiului-so

Construcţia mitologică a dacilor a prins cote monumentale în discursul comunist al Epocii de Aur. Tovarăşul aproape că ajunsese să se creadă descendent direct din familia lui Decebal, însă Revoluţia din 1989 nu a pus capăt acestei aberaţii, dimpotrivă. De aceea am luat un scurt interviu despre Dacii - strămoşii noştri, profesorului universitar Adrian Cioroianu specialist in istoria comunismului românesc.


Sunt dacii strămoşii noştri? Altfel spus, suntem îndreptăţiţi să îi revendicăm ca strămoşi ai noştri mai mult decât pe romani sau pe slavi, de pildă?

Sigur că sunt strămoşii noştri, dar poate că mai corect ar fi să spunem că sunt unii dintre strămoşii noştri, pentru că, în definitiv, această teorie a originii pure nu rezistă la o analiză istorică. E mai curând credibil ca, în măsura în care vrei să-ţi identifici străbunii, să îi iei în calcul pe toţi cei care au trăit pe pământul pe care te-ai născut; dar, dat fiind faptul că dacii sunt civilizaţia iniţială pe teritoriul de astăzi al României sau pe o parte a teritoriului de azi (cea mai mare parte), sigur că putem vorbi despre ei ca fiind strămoşii noştri. Pe de altă parte, nici nu cred că e corect din punct de vedere istoric să faci un clasament al strămoşilor, dacă dacii sunt mai importanţi decât romanii sau dacă ei sunt în măsură să îi şteargă pe cei care au venit după, migratori, slavi etc. Sigur că, afectiv şi simbolic vorbind, întoarcerea la daci înseamnă o întoarcere la rădăcini, la origini, şi din acest punct de vedere există încă în societatea românească un mare apetit pentru aşa ceva.

A doua parte a răspunsului ţine de un curent care s-a dezvoltat mai curând după 1989, o încercare de ştergere a elementului latin, o falsificare a istoriei, până la urmă. O absolutizare a elementului dacic în dauna celui latin care, din punct de vedere arheologic şi lingvistic, e foarte bine cunoscut şi cercetat în istoria noastră; şi sunt cunoscute tezele unor neprofesionişti care spun că noi nu suntem urmaşii Romei.

„Mitul dacilor apare la sfârşitul secolului al XIX-lea din încercarea de evidenţiere a vechimii româneşti“


În condiţiile în care nu e corect din punct de vedere istoric să realizăm un clasament al strămoşilor, cum a apărut acest mit al dacilor?

Mitul dacilor apare la sfârşitul secolului al XIX-lea tocmai din încercarea de evidenţiere a vechimii româneşti. Sigur că toate aceste încercări au avut o rădăcină politică pentru că, de cele mai multe ori, atunci când facem istorie, scopul este unul politic şi acest lucru persistă până astăzi. Ţin să fac însă precizarea că nu numai românii au căzut în acest păcat. Mai multe state din Europa au făcut-o, Franţa sau Italia... Fiecare încearcă să găsească partea frumoasă a istoriei lor, cu cât mai veche cu atât mai bine, aşa încât, la sfârşitul secolului al XIX-lea, această teorie a rădăcinilor dacice s-a dezvoltat destul de serios în istoriografia noastră şi evident că ea a făcut pereche, o bună bucată de vreme, cu studierea rădăcinilor latine, care e încă mai veche, de la Şcoala Ardeleană. Cei care susţineau această teorie a rădăcinilor latine scoteau în evidenţă, în Ardeal, vechimea civilizaţiei romanice de pe teritoriul fostei Dacii. Şi atunci, ca şi acum, era un scop politic, dar, repet, toate statele europene au trecut prin această vârstă, deci nu putem spune că este o particularitate a românilor.

Asta înseamnă că, de exemplu, francezii se raportează la galli la fel cum ne raportăm noi la daci?

Nu există mari diferenţe, şi francezii s-au raportat la galli. Sau aduceţi-vă aminte de Italia lui Mussolini, care a încercat să reinventeze trecutul roman şi să-l pună pe Mussolini în continuarea foştilor împăraţi. Practic, în anii ’30 se vorbea despre Mussolini ca despre cel care reînvie Imperiul Roman de odinioară, date fiind şi campaniile sale din nordul Africii. Poate că e o aplecare a popoarelor noastre latine, mai calde, mai entuziaste... Acest entuziasm se vede uneori şi în relaţia cu istoria, doar că nu totdeauna are consecinţe fericite pentru că, de multe ori, se cade în exagerări. În cazul Franţei, imaginaţi-vă popoarele din fostele colonii... Copiii acestora erau învăţaţi la şcoală despre „strămoşii noştri, gallii“ or asta, pentru un tânăr african, înseamnă mai mult un implant cultural. E valabil şi pentru România anilor ’80, unde apropierea dintre daci şi romani trecea cu vederea celelalte popoare care au trecut prin acest teritoriu.

Vorbeaţi despre naşterea mitului dacic la sfârşitul secolului al XIX-lea, practic, odată cu naşterea naţiunilor moderne. S-a perpetuat acest mit şi în perioada interbelică?

Perioada interbelică este, poate, cel mai bine reprezentată din acest punct de vedere, în măsura în care educaţia se făcea într-un spirit naţionalist, aşa cum se făcea în marea majoritate a Europei în acel moment. Pe fondul bucuriei născute de apariţia României Mari, evident că trebuia construit şi un trecut mare pentru un stat care se mărise în 1918. Într-adevăr, în perioada interbelică există o multitudine de perspective asupra acestui trecut daco-roman, doar că unele dintre ele au eşuat iarăşi în politică. Extrema dreaptă la noi a fost foarte harnică în a vorbi despre vechime, tradiţie, despre puritatea sângelui, după cum, ulterior, în anii ’50, cealaltă extremă, comunismul, a insistat foarte mult pe slavi şi pe aportul lor la crearea poporului român şi a culturii româneşti. Practic, fiecare extremă politică a creat propriile exagerări. Extrema dreaptă a mers în continuarea secolului al XIX-lea, exagerându-l, după cum, în anii ’50, comuniştii au mers pe rădăcinile slave în cultura şi în civilizaţia românească

FOTO: Manifestări prilejuite de aniversarea ipotetică a unui numar rotund de ani de la "întemeierea" Ziridavei


Redescoperirea dacilor, un fenomen care a început şi ca răspuns la exagerarea slavismului din anii ’50


Putem fi de acord că apogeul mitologic al dacilor a fost atins în epoca Ceauşescu? Când au început comuniştii să şi-i apropie pe daci ca aliaţi ideologici?

Fenomenul este foarte interesant. La începutul anilor ’80, sub Nicolae Ceauşescu, s-a ajuns la un apogeu al dacismului în politica românească şi, de fapt, în societatea românească, pentru că societatea era atunci puternic impregnată de discursul politic. S-a ajuns şi la celebra manifestaţie „2050 de ani de la primul stat dac centralizat sub conducerea lui Burebista“. Totul era un eşafodaj ideologic. E drept că unii istorici au fost chemaţi să participe la acest spectacol, să-l argumenteze, să-l valideze, să-i confere credibilitate.

Eu cred că redescoperirea dacilor se face în anii ’60. E un fenomen destul de amplu: lucrările de istorie, discursul public din presă şi să nu uităm de epopeea cinematografică românească – filmele de la mijlocul anilor ’70, „Dacii“, „Columna“, până târziu, în anii ’80, cu „Burebista“. E un fenomen care a început, poate, şi ca răspuns la exagerarea slavismului din anii ’50. Despărţirea politică de stalinism, în anii ’60, odată cu venirea lui Nicolae Ceauşescu, s-a tradus printr-o redescoperire a trecutului, a rădăcinilor. A început să se vorbească foarte mult despre daci, despre romani, şi s-a ajuns la exagerările de care vorbeam din anii lui Ceauşescu.

Pomeneaţi despre manifestaţia de pe fostul stadion 23 august, „2050 de ani de la primul stat dac centralizat“. Putem fi de acord cu o astfel de idee din punct de vedere istoric? Este ea validă?

Nu, ideea nu era validă din punct de vedere istoric. Sigur că, teoretic, fiecare stat se bazează pe astfel de repere în trecutul său. E bine să-ţi fixezi ancorele pentru orice comunitate. Nu poţi să tai legăturile cu trecutul sau să ştergi din minte aceşti piloni. E foarte bine să ştii că înaintea ta a existat un popor foarte respectabil în lumea antică. Păcatul acelor festivităţi era că au fost cu totul şi cu totul impregnate de ideologie. Se pare că modelul lui Ceauşescu ar fi fost localizat în Iran, când, înaintea Revoluţiei Islamice din 1979, Şahul ar fi organizat astfel de spectacole, un fel de sărbătorire a Imperiului Persan. Iar Ceauşescu ar fi fost impresionat de acest gen de manifestări. Dar e de văzut cine anume i-a furnizat ideea, pentru că eu personal am dubii că Nicolae Ceauşescu s-a gândit la ea. Adică, deodată, omul a avut revelaţia faptului că se vor împlini 2050 de ani... E limpede că au fost şi câţiva propagandişti sau poate chiar istorici care i-au sugerat această idee, pe care el a susţinut-o şi a încurajat-o.

Sigur că această chestiune, cu cei 2050 de ani, nu se poate demonstra istoric. În definitiv, noi ştim atât de puţin despre civilizaţia dacilor şi chiar despre Burebista sau Decebal... Nu putem spune că au fost foarte bine atestaţi în istoriografia antică şi, cu atât mai puţin, din punct de vedere lingvistic sau al civilizaţiei lor materiale sau spirituale. Avem destul de multe lacune în a vorbi despre ei. Dar acolo unde nu există date certe înfloresc, poate, cel mai bine legendele. Iar noi, în momentul de faţă, trăim înconjuraţi de legende ale lumii dacice tocmai pentru că, din punct de vedere istoric, cunoaşterea este deficitară. Asta a dus la exagerări cum au fost aceşti 2050 de ani, pe care, până la urmă, nimeni nu îi putea dovedi; de ce se împlineau exact în acel an? Acel spectacol fastuos, care ţinea de cultul personalităţii lui Ceauşescu, nu avea nicio legătură cu Burebista. E limpede că destinatarul nu era istoria, ci Nicolae Ceauşescu şi PCR.

„Există o continuitate între congresele de tracologie de azi şi cele de tracomanie din anii ’80, dar măcar acelea aveau un scop“


Pentru societatea românească de astăzi personajul principal pare a fi Decebal. În schimb, pentru Ceauşescu se pare că acesta a fost Burebista. E adevărat că Nicolae Ceauşescu îl prefera pe Burebista? De ce?

Într-adevăr, Burebista pare favorizat în timpul lui Ceauşescu şi sunt câteva argumente pe care le putem indica aici. Pe de-o parte, Burebista are un plus la capitolul politică externă în raport cu Decebal, prin politicile lui de alianţe, prin felul în care şi-a extins cucerirea asupra unui stat foarte mare la un moment dat, prin maniera în care a îmbinat acţiunea militară cu acţiunea politică (diplomatică); faptul că el n-a cucerit numai prin forţa armelor, ci şi prin ceea ce astăzi am numi diplomaţie. Aceasta, din puţinele informaţii pe care le avem totuşi.

Mai trebuie luat în calcul şi că, spre deosebire de Decebal, Burebista nu a fost niciodată înfrânt de Imperiul Roman. Cezar a murit înaintea lui Burebista, înainte de a cuceri Dacia. Nu ştim dacă ar fi vrut s-o cucerească sau nu, dar asta nu mai contează. Cert e că Cezar a murit şi Imperiul Roman nu a cucerit Dacia. Sigur că atunci nu se spunea nimic despre maniera în care a murit Burebista, că era foarte posibil să fi fost un complot care să fi dus la eliminarea lui...

E limpede însă că Nicolae Ceauşescu, atunci când se gândea la Burebista, cel care a rezistat Imperiului Roman, făcea o translaţie cu imperiile din vremea lui şi se vedea un fel de Burebista comunist, care rezistă imperiului sovietic.

În perioada postcomunistă aţi fost, alături de alţi istorici, autorul unui manual. Aţi sesizat vreo diferenţă de interpretare a dacilor, de raportare la aceştia, comparativ cu perioada comunistă?

Cred că schimbarea este de proporţii foarte mari, discursul despre daci s-a echilibrat din foarte multe puncte de vedere. Sunt lucrări pe această temă, de la Lucian Boia la Zoe Petre, la Andrei Pippidi, pe un ton mult mai raţional şi mai bazat propriu-zis pe cunoaştere.

Discursul s-a schimbat radical, inclusiv la nivel de ştiinţă istorică, dar, în acelaşi timp, trebuie să acceptăm că şi discursul în societate s-a diversificat foarte mult. Pentru că azi se poate întâmpla ca un articol obscur pe un blog senzaţionalist, chiar despre daci, să fie mai citit decât un articol de istorie dintr-o revistă bună; şi nu mă refer la revistele pentru profesionişti, mă refer chiar şi la revistele de popularizare. Practic, oricine poate scrie orice, despre daci inclusiv. Apar tot felul de versiuni despre istoria noastră, încercări de a reinventa acolo unde nu sunt suficiente dovezi şi, din păcate, şi după ’90 asistăm la exagerări. Exagerările comuniste măcar aveau un alibi în utilizarea lor ideologică, spre deosebire de cele de azi. Există o continuitate între congresele de tracologie de azi şi cele de tracomanie din anii ’80, dar măcar acelea aveau un scop, un scop politic, pe când astăzi nu mai văd care e scopul. Totul nu face decât să continue o stare de confuzie.

Dar de ce nu există o reacţie a profesioniştilor în faţa unui discurs ca acela al lui Napoleon Săvescu?

Cred că un istoric profesionist are tentaţia de a răspunde ironic unor astfel de lucrări, pentru că nu poţi să intri într-o polemică atunci când tu eşti profesionist într-un domeniu în faţa unui amator care este şi foarte vocal. Dându-i replica, îl validezi. Ideal ar fi ca polemica să se poarte la nivelul profesioniştilor. Din păcate, la noi mediul intelectual nu excelează în acest domeniu al dezbaterilor, al polemicilor. Şi asta face ca pe fundalul unei lumi a profesioniştilor, care pare inertă, amorfă, închisă într-un mediu foarte strâmt, să apară astfel de amatori care să creeze senzaţie prin diverse teze, cum este aceasta a faptului că noi n-am avea nicio legătură cu latinii, că am fi exclusiv urmaşii dacilor.

Un istoric profesionist nu trebuie să dea replica mereu şi oricui. Fiecare are publicul lui. Până la urmă, un istoric vorbeşte pentru oamenii pe care îi creează în şcoli, în facultăţi. Unii dintre ei cu siguranţă vor cădea în plasa unor astfel de tentaţii precum cea a domnului Săvescu. Dar ce poţi să-i răspunzi unui om care din postura domniei sale de medic stomatolog probabil a făcut din istorie o plăcere... Este ca şi cum ai polemiza cu el asupra distanţei la care trebuie puşi dinţii în gură. Nu are rost, fiecare om este stăpân pe domeniul lui de activitate şi aşa cum eu nu m-aş încumeta să scriu o carte despre tratamente stomatologice, ar fi bine ca şi medicii stomatologi să-şi vadă de treaba lor. Dar asta ţine de imprevizibilul vieţii intelectuale la noi, unde fiecare poate să-şi dea cu părerea. Depinde cât de mulţi sunt cei care cad în plasa neprofesioniştilor.

http://www.curentul.ro/2012/index.php/2011122267161/Decembrie-1989-marturii-si-documente/Securitatea-stia-ca-Ceausescu-urmeaza-sa-fie-indepartat-si-ucis.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/elena-ceausescu-juca-de-ziua-ei-in-propriul-film-960479.html

http://www.badpolitics.ro/nicu-ceausescu-pe-22-decembrie-1989-in-jurul-orelor-10-postelnicu-ma-informase-ca-se-pregateste-manescu-sau-iliescu/

http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011122267131/Decembrie-1989-marturii-si-documente/Diversiunea-de-la-hotel-Capitol-Ceausescu-a-cerut-sprijin-Hezbollah.html

http://www.enational.ro/romania-mea/afla-cum-vom-fi-condusi-din-nou-de-ceausescu-114998.html/

http://www.adevarul.ro/actualitate/social/VIDEO-Elena-Ceausescu-Vezi-dezvaluiri_0_617338273.html

Comandoul care l-a împuşcat pe Ceauşescu

Din ordinul generalului Victor Stănculescu, opt paraşutişti de la Boteni au fost îmbarcaţi în două elicoptere pentru o „misiune de gradul zero“. Căpitanul Ionel Boeru şi cei şapte subofiţeri din subordinea sa nici nu bănuiau că merg să execute pe cineva.



În dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, unitatea militară 01842 din Boteni, judeţul Dâmboviţa, se afla în stare de război. Marea majoritate a ofiţerilor, subofiţerilor şi militarilor în termen erau plecaţi la Bucureşti, în misiuni de apărare a unor obiective strategice (Televiziune, Radiodifuziune, Ministerul Apărării etc.).



Ordin de la Stănculescu

În acea zi de Crăciun, imediat după masa de dimineaţă, comandantul UM 01482 şi al micro-garnizoanei Boteni, colonelul Ioan Suciu, a scos la raport tot personalul militar şi civil pe care-l avea la dispoziţie în acel moment. Unitatea militară găzduia un regiment de elicoptere, unul de paraşutişti şi un divizion de rachete. Colonelul Suciu primise ordin de la Bucureşti, de la generalul Stănculescu, să pregătească două elicoptere, cu cele mai bune echipaje, precum şi opt paraşutişti pentru o „misiune specială”. Comandantul mini-garnizoanei Boteni i-a recrutat pe loc, pe bază de voluntariat, pe cei opt paraşutişti solicitaţi de Stănculescu.



50 de militari, 20 de voluntari, 8 aleşi

Dintre cei opt militari aleşi de colonelul Suciu, unul singur era ofiţer: căpitanul Ionel Boeru (31 de ani). Automat, ceilalţi şapte au intrat în subordinea lui. Într-o reconstituire făcută pentru „Adevărul”, căpitanul Ionel Boeru (acum colonel în rezervă) îşi aminteşte: „Ne-a fost ordonată o adunare pe platou, la care au participat toate cadrele militare şi personalul civil al unităţii. Civilii au fost lăsaţi liberi, iar comandantul ne-a zis nouă, militarilor, că are nevoie de opt voluntari pentru o misiune specială. S-au oferit în jur de 20 de militari, din totalul de 50 câţi eram. Comandantul i-a ales pe cei opt, dintre voluntari, în funcţie de nevoile urgente ale unităţii. Am avut această şansă să particip la misiune”. Militarii de la Boteni nu ştiau că „misiunea specială” sau „de grad zero”, cum a numit-o colonelul Suciu, era o operaţiune complexă care avea să se încheie cu execuţia soţilor Ceauşescu.

Printre cei opt paraşutişti selecţionaţi se afla şi plutonierul Dorin Cârlan. Acesta a rememorat evenimentele acelei dimineţi: „Am urcat în elicoptere pe la ora 8.00. Ne-au pregătit puţin piloţii şi mecanicii de bord. Ne-au arătat cum funcţionează mitralierele de 12,7 milimetri, care erau instalate pe elicoptere. Nu ni s-a spus încotro ne îndreptăm şi nici ce misiune avem. Patru paraşutişti am urcat într-un elicopter, patru în celălalt. Am făcut cunoştinţă cu comandanţii de aeronave, am mers într-o direcţie care urma să ne fie precizată pe parcurs. Pe la opt şi ceva am decolat”. Cei 8paraşutişti de la Boteni pentru „Misiunea Târgovişte” erau: Ionel Boeru (căpitan), Dorin Cârlan (plutonier), Constantin Bărănguţă (plutonier), Octavian Gheorghiu (sergent-major), Laurenţiu Ştefănescu (sergent-major), Teodor Gheorghe (sergent-major), Marian Forjan (sergent-major), Dumitru Iliescu (sergent-major)



Execuţia

Sentinţa Tribunalului Militar Excepţional a fost executată la 25 decembrie, ora 14.50, în cazarma de la Târgovişte. Aşa cum plănuise generalul Stănculescu încă de la sosirea sa acolo, paraşutiştii din plutonul de execuţie i-au împuşcat pe dictatori lângă zidul Corpului de Gardă.

Plutonul de execuţie al Ceauşeştilor a fost constituit de Victor Athanasie Stănculescu înaintea procesului de la Târgovişte. Generalul a selectat trei dintre cei opt paraşutişti veniţi de la Boteni. E vorba de căpitanul Ionel Boeru, plutonierul Dorin Cârlan şi sergentul-major Octavian Gheorghiu.



Execuţia a fost făcută în grabă. Era tensiunea momentului, dar şi insistenţa cu care generalul Nicolae Militaru (de două zile ministru al Apărării Naţionale) suna de la Bucureşti, în timpul procesului, pe telefonul din biroul comandantului UM 01417 Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici. Paraşutiştii, conduşi de căpitanul Boeru, i-au executat pe Ceauşeşti scurt, fără a aştepta o eventuală comandă de genul „Foc!”.



„Ai dat de dracu’, Leano!”

Drumul către zidul de execuţie a fost unul de groază pentru cei care aveau misiunea de a-i lichida pe Ceauşeşti. Paraşutiştii îşi făceau tot felul de probleme. „Trecusem de colţul clădirii. Priveam zidul din faţă care, deşi aflat la 20 de metri, era atât de departe. Eram într-o stare de surescitare maximă, încordat până la extenuare. Spaimă, mânie, nerăbdare, teama de a nu rata, chinul înaintării spre zid. Parcă mergeam la spânzurătoare. Parcă eu însumi eram condamnatul. Mă aşteptam să cadă cerul pe mine, să crape pământul, să fiu înghiţit. Nu vedeam decât zidul, zidul care parcă se clătina, parcă se depărta, parcă se prăbuşea. Trebuia să omor, iar gândul ăsta mă paraliza şi-mi era teamă să nu-mi cedeze nervii, să nu-mi explodeze inima, să nu-mi pierd minţile”, rememorează Ionel Boeru.

Un alt component al plutonului de execuţie, plutonierul Dorin Cârlan, se temea să nu fie chiar ei, paraşutiştii, ţintele. „Odată ieşiţi în curtea cazărmii, ne-am trezit cu sute de arme îndreptate spre noi. Mii de gloanţe puteau porni spre cei doi condamnaţi sau spre însoţitorii lor. Dar nu puteam da înapoi. Un soldat pe lângă care au trecut i-a spus Elenei cu ranchiună: «Ai dat de dracu’, Leano!»”.

În cartea După execuţie a nins, căpitanul Ionel Boeru îi povestea lui Viorel Domenico: „Când m-am apropiat de zid, am tresărit surprins. Deşi plecase în urma mea, deşi nu-l văzusem trecând pe lângă mine, sergentul-major Teodor Gheorghe mă aştepta acolo cu Elena. I l-am dat în primire şi pe Nicolae, m-am retras câţiva paşi înapoi, de-a-ndărătelea, şi i-am făcut semn să se retragă lateral. Nu mai aveam glas. Apoi am deschis focul”.



Tot Boeru îşi mai aminteşte că, după execuţie, în încărcător i-a mai rămas un singur glonţ. „Le-am zis colegilor: «Foc automat şi, la comanda mea, trageţi de la şold!». Eu când am zis «Foc!», am şi apăsat. Eram cel mai stresat dintre toţi. Eu am tras trei salve. Din 30 de gloanţe, am tras 29 de bucăţi, în trei salve. Prima salvă, la picioare, l-a îngenuncheat. A doua salvă l-a lovit în piept şi a căzut pe spate. Următoarea salvă a fost pe ea. Şi a picat undeva lateral, în dreapta”. În acel moment, ceilalţi doi paraşutişti au tras şi ei. Octavian Gheorghiu a tras o singură rafală, în timp de Dorin Cârlan, un glonţ. De emoţie, când a armat, a fixat pistolul-mitralieră în poziţia „foc cu foc”, deşi primise ordinul să-l pună pe „foc automat”.



„M-a cuprins o spaimă cumplită”

După ce au fost executaţi, soţii Ceuşescu au fost înveliţi în pături militare şi foi de cort, pentru a fi transportaţi spre Bucureşti, cu elicopterul. Comandantul de atunci al UM 01417, colonelul Andrei Kemenici, îşi aminteşte momentele de după execuţie: „Bucuria asta a «eliberării» a durat poate cinci minute, apoi m-a cuprins o spaimă cumplită, înfiorătoare. Pentru că, după execuţie, totul s-a precipitat iarăşi. S-au luat cadavrele, s-au urcat în elicopter şi gata. Niciun om din delegaţia venită în unitate n-a dat mâna cu mine, să-mi fi spus c-am făcut bine sau rău. M-au ignorat cu toţii. Ca şi când n-aş fi existat. S-au urcat în elicopter şi şi-au luat tălpăşiţa. Nici măcar generalul Militaru, pe atunci ministru al Apărării, care m-a sunat a patra oară, întrebându-mă dacă «s-a terminat», nu mi-a spus nimic, nici de bine, nici de rău. I-am confirmat că au plecat şi el a spus: «În sfârşit!», apoi a închis telefonul. Am rămas, aşadar, singur, cu obsesiile şi cu spaimele mele. Abia după ora 15.00, deci după plecarea comandoului, începusem să aflu fel de fel de treburi care se întâmplaseră în unitate: conspiraţii, nemulţumiri, acuzaţii. Aşa că spaima s-a amplificat. Şi eram marcat de ideea că Iliescu nu ştia ce făcuse Stănculescu la Târgovişte. Mă gândeam că voi fi eu însumi asasinat. Poate de oamenii lui Iliescu... Poate de oamenii lui Ceauşescu...”



„Suvenirul” căpitanului Mateescu

După terminarea execuţiei şi după ce cadavrele Ceauşeştilor au fost duse la elicopter, iar o parte din personalul unităţii s-a strâns în apropierea zidului la care s-a făcut execuţia, căpitanul Ion Mateescu şi-a luat o mică „amintire” din zid: un glonţ. „Acest glonţ a trecut, cu probabilitate de 100%, prin Nicolae Ceauşescu, pentru că are scame de culoare închisă. Ceauşescu a fost îmbrăcat într-un palton de culoare închisă, negru sau bleumarin închis, iar pe interior avea blăniţă de miel de culoare închisă. Soţia sa, Elena, a avut haină de culoare bej, deci deschisă. Se poate reproduce ADN-ul, dacă e cineva curios să vadă dacă cel de acolo a fost sau n-a fost Ceauşescu, deşi nu cred că mai există dubii. E un document istoric, dacă putem să-i spunem aşa”.

Destinul principalilor participanţi la procesul...

La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu

Ceauşescu – mediator în Orientul Mijlociu

Enigmele epocii „Ceauşescu”: Adevărul despre arma nucleară şi banca mondială din România


21:26În volumul „I se spunea Machiavelli, Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea“, ce va fi pus marţi, 20 decembrie, în vânzare împreună cu ziarul „Adevărul“, sunt dezlegate mari enigme ale „epocii Ceauşescu“. Articol complet

Cum a fost Ceauşescu ameninţat de ruşi în ...

O
Ceauşescu, batjocorit înainte de a fi înmormântat: “Vai, ce «mâţă» are tovarăşul!”


16:16La Revoluţie, Nicolae Ceauşescu nu a fost violat precum dictatorul libian Muammar Gaddafi, însă a fost dezbrăcat complet de oamenii din grupul lui Gelu Voican Voiculescu care au vrut să afle cât de bărbat a fost primul tovarăş al ţării.Articol complet