Ceausescu[v=]

* O palincie din satul Tamasesti a fost, ani buni, locul secret de intalnire a lui Nicu Ceausescu, fiul cel mic al dictatorilor, cu Ioan Traian Stefanescu, unul din fruntasii PCR, „detasat” ulterior in judetul Salaj * Desi urmarit pas cu pas de Securitate, de vreo doua ori pe an, Nicu Ceausescu scapa de vigilenta „odioasei”, se ascundea la palincie si se amesteca printre taranii care fierbeau tuica si mancau cartofi copti in jar si slanina, vorbind, intr-un colt, cu prietenul sau neagreat de Elena Ceausescu. Asa cum sta asezata, la margine de sat si pitita dupa dealuri, case viu colorate si garduri inalte, palincia din Tamasesti (Arinis) pare un fel de „buncar”-muzeu pe larg[...]

In urma cu 20 de ani, intr-un apartament in care era instalata o
tiparnita improvizata, fara suficiente litere, grupul «R» incerca sa
tipareasca un ziar clandestin care sa spele onoarea presei, in mare
parte aservita comunismului. Ziarul l-a ingrozit pe Ceausescu mai mult
decat oricare alt plan de rezistenta urzit in ultima etapa a perioadei
rosii.



In 1988, in jurul lui Petre Mihai Bacanu si a altor personalitati, s-a
constituit gruparea «Alianta Nationala R pentru restructurare,
reconstructie si redesteptare». Printre activitatile pregatite se
numara si tiparea si distribuirea unei publicasii clandestine.
Dupa Revolutie, Bacanu si ceilalti ziaristi grupati in jurul ziarului
«Romania» au devenit detinuti politici, dar au circulat totodata
felurite zvonuri legate de legaturile lor cu serviciile sovietice.
Povestea romantata a unei tiparnite si a celor 50 de kilograme de
litere plumbuite furate rand pe rand din tipografie a ramas extrem de
interesanta. Iar «actorii» ei au incercat s-o descifreze la
simpozioanele organizate la Memorialul din Sighet.
Intr-o astfel de «declaratie», publicata si in cartea «Anii 1973-1989,
Cronica unui sfarsit de sistem», Bacanu rememoreaza intreaga poveste,
inclusiv legatura cu misteriosul personaj «Volodin».

«Platforma program a gruparii este redactata in continutul articolului
intitulat «Ce vrem noi», scris de inculpatul Bacanu Petru. In baza
celor stabilite anterior, ca fiecare dintre membrii grupului sa
contribuie la redactarea publicatiei clandestine, inculpatul Uncu Anton
a scris articolul «Am crezut», iar inculpatul Niculescu Maior,
articolul «Trandafirii nu cresc in pustiu» - toate cu continut dusmanos
politicii partidului si statului nostru». Cam asa trebuia sa sune
declaratia data Securitatii de Bacanu si compania, acuzati atunci de
complot, pedeapsa de Codul Penal cu inchisoarea de la 15 la 20 de ani.
La un moment dat insa, colonelul Burloi, unul dintre anchetatori,
vorbea chiar de pedeapsa capitala. Toti membrii Grupului «R» au fost
pusi sa dea declaratii despre Blandiana, confectionarea tiparnitei,
distributia ziarului. In «R» erau multi romani «atat de multi, incat
mi-am zis ca, daca n-a turnat nimeni inseamna ca nemultumirea este
generalizata», explica Bacanu.
Din Grupul «R» facea parte si Alexandru Chivoiu, care s-a implicat in
procurarea literelor: «Literele si celelalte materiale tipografice nu
se gaseau in sectia in care lucram eu (sectia Gazete- Combinatul
poligrafic Casa Scanteii). Specific sectiei Gazete era culegerea
materialelor pe masinile Linotip, cuvintele erau asezate in randuri de
plumb. Mi-ar fi fost foarte greu sa culeg materialele concepute de
domnii Petre Mihai Bacanu, Mihai Creanga, Anton Uncu, Stefan
Niculescu-Maior, pentru ca puteam fi vazut de colegii mei sau de alte
persoane din alte redactii, carora le culegeam materialele. Atunci m-am
gandit sa fac rost de litere din alta sectie, desi se patrundea destul
de greu dintr-o sectie in alta. Faptul ca eram maistru imi ingaduia sa
trec prin toate sectiile combinatului». Acolo se muncea pe trei
schimburi, iar ultimul avea cei mai putini muncitori. Asa ca, in timpul
pauzei de masa, Chivoiu intra si lua la nimereala litere. Pentru ca nu
tinea evidenta lor si nici nu putea lua «a»-uri sau «b»-uri la alegere,
a fost nevoit sa ia cateva zeci de kilograme de litere pentru a putea
culege cele patru materiale. Numai ca in timpul cautarii unor metode de
distributie a ziarului, de la uitatul in tren la lasarea din cer,
dintr-un balon meteorologic, grupul a dat peste un medic din zona
Pitesti, care era informator al securitatii. «Intamplator», inainte de
lansare, medicul a tot insistat sa i se arate un exemplar din ziar. In
aceeasi noapte, toti redactorii au fost arestati. In noaptea arestarii,
in micul apartament a lui Bacanu in care fusese instalata o tiparnita
cu litere de plumb, au navalit 15 securisti: «in aceeasi noapte in
curtea Directia a 6-a s-a turnat un film – cum scoteam din portbagajul
Daciei matrita ziarului. Aveam sa aflu mai tarziu ca filmul a ajuns
chiar la «tovarasul». In procesul verbal al perchezitiei au fost
trecute: «una matrita confectionata din metal cu rama de 40x30 cm,
prevazuta cu 4 (patru) perechi de prindere si 4 (patru) suruburi de
fixare a literelor care sunt dispuse pe doua coloane de circa 27/19 cm,
precum si un dispozitiv de atasat la matrita, cu prindere sistem
balamale, iar pentru rulare, doi rulmenti pe care se afla inscriptionat
Poland 6200 si respectiv BM3-HP6-6200. Matrita a fost impachetata
intr-o hartie de ambalaj si s-a aflat in portbagajul autoturismului».

Intrigarea lui Ceausescu fata de tradarea presei si teama in fata
cuvantului scris a generat o adevarata isterie a anchetatorilor. Cum
grupul «R» a declarat ca uneori se intalnea la coada la benzinarie,
securistii dadeau cate o raita prin PECO-uri sa vada ce, cine si cu
cata lume discuta. Mai mult, spre deosebire de alte cazuri in care
tortionarii incercau sa le puna in gura victimelor diverse acuzatii,
care de care mai grave, de aceasta data, anchetatorii treceau «NU» in
dreptul pasajelor care i-ar fi putut supara pe «stapani». Sute de
pagini in care aparea numele Ceausescu au fost modificate cu sintagma
«conducerea superioara de partid si de stat». In cazul lui Mihai
Creanga s-au folosit doi anchetatori, fiecare cu rolul sau, unul de
«bun», altul de «rau»: «erai ca intr-un dus cald-rece. Tot timpul se
intersectau. Erai impins prin intrebarile lor, sa-ti imaginezi tot
felul de scenarii pe care merge ancheta. Asta iti dadea o neliniste
extraordinara, fiindca te gandeai tot timpul ca va duce la anumiti
oameni nevinovati, care n-avusesera legatura cu noi, dar anchetatorii
ne sugerau asta».

In timpul anchetei, ziaristii au stat in beciurile securitati. Bacanu
povesteste ca zi si noapte auzea racnetele celor torturati: «La inceput
am crezut ca tipetele se aud de la anchetele IGM, cei arestati fiind
torturati sa spuna unde tin aurul. Cand auzeam insa «Spune cum a ajuns
scrisoarea la Europa Libera», era limpede cine sunt cei anchetati. Mai
ceva ca propriile torturi. Mi se sfasia inima cand auzeam scancete si
racnete». «Coloana sonora» era cu atat mai sumbra, cu cat racnetele se
suprapuneau peste rasul copiilor de la o gradinita situata in zona. In
Calea Rahovei, ziaristii au stat o jumatate de an, singuri in celula,
cu sobolanii, racnetele detinutilor si copiii care isi intrebau
«tovarasa» de ce si cine tipa. Daca nu venea Revolutia, Bacanu spune ca
s-ar fi intors la Jilava, intr-o celula cu doi talhari «care se laudau
ca taiau cu lama mana unei batrane sa spuna unde isi tine banii de
inmormantare». Ultima declaratie in cazul Grupului «R» a fost luata in
15 decembrie. Din 16, securitatea a fost concentrata la Timisoara.

Mult mai tarziu, prin 2002, ziaristii au aflat ca, in urma aventurii
lor s-a dat ordin sa fie anihilate «orice manifestari
anarho-protestatoare de redactare si difuzare de inscrisuri cu continut
necorespunzator». In acelasi an, Securitatea a decis sa elaboreze si
alte planuri de masuri suplimentare, dintre care, cel din noiembrie,
«botezat» «Orient ‘89». Bacanu declara: «Cand am infiintat organizatia
R stiam ca Securitatea omniprezenta ar fi fost ingrozita de aparitia
unui ziar, scris si tiparit chiar de ziaristi. Ne incadram in ceea ce
Securitatea numea «sporirea eficientei controlului de Securitate in
problemele de arta-cultura, presa, poligrafie si radio-televiziune».
Din acesta cauza, atunci cand am fost arestati, Securitatea s-a aratat
dispusa sa-l serveasca cat mai bine pe cel care era scos din minti ca
in tara lui s-a putut scoate un ziar clandestin. Dupa atatia ani de la
Revolutie, desi este bagatelizata inca disidenta si impotrivirea,
traiesc doar mica bucurie ca am salvat onoarea presei si ca am dat o
lectie presei obediente».



Procesul de tiparire
Mihai Creanga povesteste intr-o carte din seria « Analele Sighet » ca
procesul de tiparire era extrem de greoi : « Hartia trebuia umezita,
trecea imprimata la presa, fila cu fila, si dupa ce terminam tot
tirajul pe prima parte (si intre timp se uscau) ar fi urmat sa imprimam
si a doua parte. Voiam sa fie macar 3000 de exemplare si ne gandeam ca
primejdia cea mare va fi la distributia ziarului. Pana atunci, speram
sa nu fim descoperiti. Din pacate, au stiut prea multi despre
intreprinderea noastra si de undeva s-a scurs o informatie si am fost
arestati cand nu apucasem sa imprimam decat o zecime din tiraj, fara sa
fi facut corectura».



Celebrul Volodin
«Asa s-a intamplat si cu povestea lui Volodin, corespondentul
Izvestiei. Dupa ce anchetatorii ne-au trecut prin CIA, Mosad,
serviciile ungare si englezesti, venise vremea sa ne lege de gat si
KGB-ul. Volodin, personaj cunoscut vag de mine si de Uncu, mai mult din
auzite, desi Romania libera era in relatii de schimburi de redactori si
vizite cu Izvestia, fusese adus in discutiile nostre dinaintea
intemnitarii, ca persoana posibila de alertat daca am fi fost arestati.
Ancheta a luat proportii cand se adauga inca ceva si inca ceva la
capitolul Volodin. Intr-un miez de noapte, am fost trezit si dus in
camera de ancheta a lui Burloi. Cand scriam cu stiloul cu cerneala
neagra, stiam ca a doua zi declaratia mea zbura la C.C. al P.C.R. Tema:
Volodin. Vazand ca Burloi reia tot felul de bazaconii strecurate in
declaratiile anterioare, n-am mai vrut sa scriu nimic. Cum se apropia
de ziua si documentul trebuia expediat «mai sus», Burloi m-a luat cu
binisorul. Atunci mi-a venit ideea unei cacealmale. Am scris ca Volodin
intentiona sa ne doteze cu doua linotipuri si o rotativa. Burloi se
freca pe maini. Cateva zile n-am mai fost scos la ancheta. Cand s-a
intamplat, in sfarsit, m-au trecut mai intai pe la camera de tortura,
apoi m-au adus in fata lui Burloi (…) Brusc a inceput sa urle «Daca o
singura data mai faci una ca asta, nu mai iesi viu de aici», povestea
Bacanu la Sighet. pe larg [...]