SRI/SECURITATE

Florian Coldea este noul sef al SRI

Planul secret al Securităţii pentru a-i organiza lui Ceauşescu ziua de naştere. Cum se făceau articolele, emisiunile TV şi discursurile-şablon ale prim-secretarilor

SRI a contribuit la arestarea propriului ofiter care a luat spăgi de sute de mii de euro

Culise: Eduard Hellving, viitorul director al SRI

SRI are acces în computerele românilor fără mandat de la judecător

Scandal imens. SRI vrea o lege care sa controleze in totalitate Internetul (VIDEO)

SECURITATEA: INCEPUTURILE

CRISTIAN TRONCOTA

Cel putin pentru primii ani, istoria Securitatii românesti este mai greu de reconstituit. Dificultate sporita de faptul ca o buna parte din arhive în primul rând documentele provenite de la esaloanele de comanda au fost luate de sovietici în momemntul când si-au retras consilierii. Datele extrase din documentele pastrate, coroborate cu cele oferte de lucrarile memorialistice si de cele de analiza, permit însa creionarea unei imagini de ansamblu.

Potrivit conceptiei bolsevice, revolutia proletara era amenintata permanent de dusmanul poporului" din interior, sprijinit de cel din exterior. Revolutia trebuia sa îsi creeze bratul înarmat, scutul care sa o apere. Creierul revolutiei era constient însa ca bratul acesta nu se putea naste peste noapte. Asa se face ca în România, între 23 august 1944 si 30 august 1948, aparatul de siguranta si serviciile speciale nu au suferit modificari organizatorice spectaculoase, cu exceptia plasarii unor oameni de încredere în functiile de comanda, selectionati din rândul comunistilor cu vechi state în activitatea conspirativa. nainte de a se face un partid si un stat comenteaza Belu Zilber, initial militant comunist, apoi victima a regimului s-a facut o politie, compusa din mai multe politii Fosta Siguranta Generala aresta, Prefectura Politiei Capitalei aresta, diversele serviciui ale NKVD-ului arestau, Serviciul Secret de Informatii aresta. Pretutindeni, organizatorii erau NKVD-isti... Activistii vechi si noi gaseau în politie expresia cea mai directa a puterii prin care-si puteau compensa toate complexele de inferioritate. Brutalitatea era lege si prea multa stiinta de carte nociva".
Un moment important l-a constituit anul 1948, când autoritatile sovietice de ocupatie împreuna cu conducatorii comunisti au apreciat ca regimul din România devenise suficient de puternic pentru a lichida vechile organe de ordine si informatii Siguranta, Politia, Jandarmeria, Sectia a II-a de informatii din Marele Stat Major, Serviciul Special de Informatii si a le înlocui cu noile organe, dupa model sovietic: Securitatea, Militia si Directia de Informatii Militare.
Prin Decretul nr. 221, din 30 august 1948, al Prezidiului Marii Adunari Nationale a R.P.R., a fost creata Directia Generala a Securitatii Poporului (D.G.S.P.), în structura Ministerului de Interne, mentinându-se în paralel, pâna la 2 aprilie 1951, Serviciul Special de Informatii, aflat în subordinea Pesedintiei Consiliului de Ministri, cu sarcini de informatii externe si contraspionaj, treburi mult prea delicate ca sa fie date de la început pe mâna noului organism.
Generalul-locotenent Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenco, Pantiusa) a fost numit director al D.G.S.P. cu rang de ministru, iar la 1 septembrie 1948 au fost numiti doi directori adjuncti, cu rangul de secretari de stat. Acestia au fost: general-maior Alexandru Nicolski (Boris Grumberg), evreu basarabean, fost spion sovietic prins de S.S.I. în primavara anului 1941, si generalul-maior Vladimir Mazuru (Mazurov), ucrainean din nordul Bucovinei (ulterior a devenit ambasador al României în Polonia). Toti trei erau cadre sovietice ale MGB.
D.G.S.P. a fost organizata în 10 directii centrale: Directia I (informatii interne), Directia a II-a (contraspionaj), Directia a III-a (contrainformatii în penitenciare), Directia a IV-a (contrainformatii militare), Directia a V-a (cercetari penale), Directia a VI-a (protectia ministerelor), Directia a VII-a (tehnica), dIrectia a VIII-a (cadre), Directia a IX-a (Sectia politica a P.M.R.), Directia a X-a (administrativa). Departamentele auxiliare erau de doua categorii: cele cu sarcini operative care se ocupau cu cenzura corespondentei, supravegherea si interceptarea convorbirilor; cele neoperative, cu sarcini de secretariat, cifru, evidenta si arhive.
Unitatile teritoriale erau structurate respectând organizarea administrativ-teritoriala a tarii din acea perioada, adica împartirea pe regiuni. n structura unitatilor teritoriale se regasesc corespondentii unitatilor centrale sub forma de servicii, sectii, birouri (informatii interne, contrainformatii anchete penale etc.). Acestea se subordonau conducerii locale, dar unitatile centrale, fiecare pe profilul sau, aveau drept de dispozitie si control, coordonând si raspunzând de activitatea specifica pe întreg teritoriul tarii. Ca unitati teritoriale functionau Directiile Regionale Brasov, Cluj, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Oradea, Pitesti, Sibiu, Suceava si Timisoara. Tot ca structura teritoriala a fost organizata si Securitatea Capitalei si potrivit organizarii administrative, birourile de securitate ale raioanelor. Seful acestei structuri, în perioada 1948-1953, a fost colonelul Aurel Stancu, ilegalist si fost luptator în Spania în timpul razboiului civil. n 1958, pe motiv ca Securitatea nu mai avea o baza de lucru numeroasa", Regionala Ilfov a fost defiintata.
Prin D.G.S.P. a fost practic înlocuita Directia Generala a Politiei de Siguranta. Oficial, noua institutie ramânea o directie a Ministerului de Interne. Rolul sau, definitiv în baza Decretului 221, era acela de a apara cuceririle democratice si de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor dusmanilor interni si externi". n vederea îndeplinirii acestui rol, organele de securitate erau singurele abilitate a instrumenta infractiunile ce primejduiesc regimul democratic si securitatea poporului", iar competentele acestora în materie se exercitau pe întreg teritoriul tarii.
Decretul nr. 221 nu preciza detaliile de organizare, încadrare, doare si functionare a D.G.S.P. si nici atributiile sau competentele specifice, toate acestea urmând a fi stabilite prin deciziile" si instructiunile" de ordin intern ale Ministerului Afacerilor Interne. Astfel de decizii" si instructiuni" nu puteau fi date publicitatii, ele neavând nici macar aprobarea de principiu a unui organ legislativ. Totusi deveneau executive odata cu înscrierea lor într-un registru special si comunicate celor interesati. Securitatea era si este un instrument al partidului. Este obligata sa respecte legalitatea, dar legalitatea o întoarcem cum ne convine", spunea Alexandru Draghici, cel care a condus institutia între anii 1952-1965. La fel, erau exceptate de la publicare în Monitorul Oficial normele de numire, tratare si iesire din serviciu, precum si drepturile si îndatoririle personalului", bugetul D.G.S.P., iar angajarea, efectuarea, justificarea si verificarea cheltuielilor" urmau sa se faca prin derogare de la legea contabilitatii publice, conform dispozitiunilor din legea fondului pentru cheltuieli în interese superioare de stat". Se transferau astfel, în sarcina conducerii M.A.I., competente practic nelimitate, cu riscul de a fi pierdute oricând de sub control; se deschidea, în acelasi timp, calea spre abuzuri si ilegalitati de tot felul. Poate ca aceasta este si cauza pentru care, înca din primii ani de existenta ai D.G.S.P., organizarea, functionarea si atributiile acesteia au suferit numeroase schimbari si reorientari.
La 30 martie 1951, prin Decretul nr. 50, D.G.S.P. si-a schimbat numele în Directia Generala a Securitatii Statului, iar prin Decretul 264 din aprilie 1951, S.S.I. a intrat în compunerea D.G.S.S. Noua configuratie a D.G.S.S. era urmatoarea: Directia A (informatii externe), Directia B (contraspionaj) aceste doua noi structuri erau în fond cele preluate de la S.S.I., adica Sectia I informatii externe si Sectia a II-a contrainformatii , Directia C (contrasabotaj), Directia E (contrainformatii în Militie), Directia F (filaj), Directia G (cercetari penale), Directia H (contrainformatii în fortele armate), Directia I (protectia conducerii P.M.R. si a persoanelor care se bucurau de imunitate diplomatica), Dirctia J (cadre si scoli), Directia K (administratie), Directia L (conducerea organizatiilor de partid). Mai existau si departamente pentru contabilitate, arhiva, interceptarea corespondentei, transportul documentelor secrete si secretariat. Pentru a reflecta reorganizarea administratiei locale, din septembrie 1950, când judetele au fost împartite astfel încât sa formeze 28 regiuni, numarul directiilor regionale a sporit pentru a corespunde acestei cifre.
Modificari s-au produs si în vârful ierarhiei. Astfel, sedinta plenara a P.M.R., din 26-27 mai 1952, a hotarât îndepartarea lui Teohari Georgescu din functia de ministru de Interne pe care o detinuse înca din noiembrie 1944. Ca succesor, a fost numit Alexandru Draghici, care va ocupa functia între 28 mai 1952 -27 ianuarie 1953 si 20 martie 1957 -17 martie 1965. n intervalul 28 ianuarie 1953 19 martie 1957 functia de ministru de Interne a fost detinuta de Pavel Stefan, iar Alexandru Draghici a îndeplinit functia de ministru al Securitatii Statului. Acesta din urma fusese adjunctul lui Gheorghe Pintilie la Sectia politica si administrativa a Comitetului Central al P.M.R., printre sarcinile sale numarându-se supravegherea contrainformativa a membrilor nomenclaturii, iar când Pintilie a plecat sa preia conducerea D.G.S.P., în august 1948, Draghici i-a urmat în functie.
n 1951, odata cu escaladarea luptei de clasa", lupta în care aparatul de securitate" din România era definit ca sabia ascutita a partidului", organigrama D.G.S.S. a crescut de aproape 5 ori (la 15 280 posturi), pentru ca în 1956 sa sporeasca la 13 155 ofiteri, 6 664 subofiteri si 5 649 angajati civili. Sa consemnam ca în aceeasi perioada, CIA (Agentia Centrala de Informatii, principalul serviciu de spionaj al S.U.A.) dispunea de un personal de aproximativ 18 000 de angajati, din care 68% erau absolventi de cursuri univeristare si de doctorat, iar 78% din totalul cadrelor cunostea limbi straine si aveau experienta în strainatate.
Sub aspect etnic personalul D.G.S.P., în februarie 1949, era structurat astfel: 83% români, 10% evrei, 6% maghiari, iar restul de 1% alte nationalitati. n functiile de comanda la nivel central si teritorial la început au fost persoane de origine evreiasca, maghiara sau de alte nationalitati.
La 20 septembrie, D.G.S.S. s-a separat de Ministerul de Interne, potrivit Decretului nr. 324, si a fost încorporat într-un organism nou, distinct Ministerul Securitatii Statului (M.S.S.). Structura a ramas neschimbata, cu exceptia înfiintarii unui inspectorat general si a unei Sectii K pentru contrainformatii în cadrul închisorilor. Aceasta reorganizare a fost de scurta durata. Foarte posibil, conflictul dintre noua conducere de la Kremlin dupa moartea lui Stalin si Beria, soldat cu arestarea si împuscarea celui din urma, în iunie 1953, sa-l fi avertizat pe Hruciov despre pericolele pe care le implica acordarea unei libertati prea mari serviciului de securitate, motiv pentru care s-au dat instructiuni consilierilor sovietici de la Bucuresti sa recomande fuziunea M.S.S. cu M.A.I., fapt realizat la 7 septembrie 1955. Câteva luni mai rziu, la 11 iunie 1956, prin Hotarârea Consiliului de Ministri nr. 1361, Ministerul de Interne a fost reorganizat si împartit în doua departamente: Departamentul Securitatii si Departamentul Internelor. Cel din umra raspundea de Militie si închisori, în timp ce primul a mostenit structura D.G.S., cu urmatarele modificari: Directia I (informatii interne), Directia a IV-a (contraspionaj), Directia a V-a (contrainformatii în fortele armate), Directia a VI-a (transport), Directia a VII-a (filaj), Directia a VIII-a (cercetari penale), Directia a IX-a (protectia conducerii P.M.R.). Mai existau Directia Cadre si nvatamânt si Directia Administrativa si un Secretariat General. Structurile tehnice aveau urmatoarele denumiri: Departamentul B (contrainformatii radio), Departamentul C (arhive), Departamentul D (transport detinuti), Departamentul F (interceptarea corespondentei), Departamentul H (cifru), Departamentul T (tehnic). O scoala pentru pregatirea ofiterilor si alta pentru învatarea limbilor straine au fost si ele plasate sub controlul Departamentului Securitatii, la fel ca trupele de securitate (create la 7 februarie 1949, prin Decretul nr. 110) si granicerii.
Pe baza structurii organizatorice se poate sesiza cu usurinta ca Securitatea nu avut pâna în anul 1956 atributii si organe specializate pentru detinutii politici din penitenciare si coloniile de munca, exceptie facând supravegherea contrainformativa a ofiterilor, subofiterilor si trupei, care îndeplineau serviciul acolo. Asta nu înseamna ca SEcuritatea este absolvita de crimele si atrocitatile care s-au petrecut în sistemul penitenciar ca urmare a aplicarii masurilor de reeducare" a detinutilor politici. Dimporiva, nu numai ca ofiterii de securitate nu au intervenit pentru a curma abuzurile în cele câteva cazuri când au sesizat asemenea fapte fie ca nu s-a întreprins mai nimic, fie ca au fost dati afara , dar au fost nenumarate situatii în care s-au implicat în actiunea de exterminare a dusmanilor poporului". Trebuie precizat ca Securitatea a fost principalul furnizor al informatiilor privind internarea persoanelor în puscarii si colonii de munca. De asemenea, organele de securitate au atins efectivele maxime în anul 1955 si în prima jumatate a lunii ianuarie 1956 (25 468 angajati), deci la doi ani dupa moarta lui Stalin, ceea ce demonstreaza ca la Bucuresti existau temeri fata de noul suflu si de schimbarile înnoitoare" de la Kremlin.
(Va urma)

Securitatea era si este un instrument al partidului
Este obligata sa respecte legalitatea, dar legalitatea o întoarcem cum ne convine"
Al. Draghici

CIA 18.000 angajati, securitatea 25.468

"Dusman al poporului"

In Raportul secret prezentat de Nikita Sergheevici Hrusciov la cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, se dadea urmatoarea explicatie sintagmei dusman al poporului": Stalin a fost la originea conceptului de dusman al poporului . Acest termen a facut automat inutila stabilirea dovezii erorilor ideologice ale persoanei sau persoanelor angajate într-o controversa; termenul a facut posibila practicarea celei mai salbatice represiuni, ce viola toate normele legalitatii revolutionare împotriva oricarei persoane ce nu era în vreun fel sau altul de acord cu el; împotriva celor care aveau o proasta reputatie. Acest concept de dusman al poporului elimina de fapt posibilitatea oricarei lupte ideologice, posibilitatea de a-ti exprima punctul de vedere asupra unei probleme sau a alteia, chiar asupra celei care avea un caracter practic. n general si, de fapt, singura dovada de vinovatie la care se facea apel, împotriva tuturor normelor stiintei juridice actuale, era marturisirea acuzatului însusi; si, asa cum au dovedit-o anchetele facute ulterior, marturisirile erau obtinute pe calea unor constrângeri fizice asupra acuzatului".
La Plenara C.C. al P.M.R. din 23-25 martie 1956, care a dezbatut lucrarile Congresului XX al P.C.U.S., Gh. Gheorghiu-Dej spunea: atâta vreme cât la noi în tara exista ramasite ale claselor exploatatoare, atâta vreme cât cercurile imperialiste agresive uneltesc împotriva pacii si independentei poparelor, dusmanul de clasa va cauta si pe viitor sa loveasca în regimul democrat-popular si în interesele oamenilor muncii. Aceasta cere o neslabita vigilinta organizatiilor noastre de partid si organelor de stat".

Despre Securitate

ncepând cu 1990, au aparut o serie de studii si carti consacrate istoriei Securitatii. Cele mai multe dintre ele sunt scrise de fosti ofiteri de securitae si au un evident caracter memorialitic. Pe masura ce, potrivit prevederilor legale, noi si noi documente din arhivele fostei Securitati care nu au fost niciodata concepute ca un fond arhivistic ce va fi oferit spre studiu vor putea fi consultate, vor spori si lucrarile de analiza. Oferim cititorului dornic sa completeze informatiile acestui articol o minima lista bibliografica:

* Cartea Alba a Securitatii, vol. I, 1997
* Vasile Craciunoiu, Fata nevazuta a Securitatii române. Spionaj si contraspionaj, 1996
* Dennhis Deletant, Influenta sovietica asupra securitatii române. 1944-1953, în Memoria ca forma de justitie, 1994
* Dennis Deletant, Ceausescu and the Securitate. Corecion and dissent in Romania (1965-1989), 1997
* Cosma Neagu, Cupola. Securitatea vazuta din interior, 1994
* Cosma Neagu, Securitatea, politia politica, dosare, informatori, 1998
* Marius Oprea, Pagini din copilaria Securitatii române, în Dosarele istoriei, nr. 5/1996
* Ion Mihai Pacepa, Mostenirea Kremlinului, 1992
* Mihai Pelin, Culisele spionajului românesc. DIE. 1955-1980, 1997
* Gheorghe Ratiu, Cutia Pandorei. Arhivele Securitatii, surprize si capcane,
* Vladimir Tismaneanu, Arheologia terorii, 1992