Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Scris de Admin 12.01.06 14:45

Rezumarea primului mesaj :

Al Doilea Razboi Mondial
http://www.clopotel.ro/enciclopedia/Razboaie_Al_Doilea_Razboi_Mondial-435.html

Scris de Admin 22.02.06 19:46

Ocupanţii din ograda lu’ Gavril
Ocupanţii au apărut מn ograda lu’ Gavril imediat după ce plecaseră romגnii, apoi veniseră şi plecaseră ruşii şi din nou veniseră romגnii. Adică, ocupanţii au venit cu romגnii מmpreună, ca nişte camarazi mai experimentaţi מn reglare de conturi, pe care romגnii umiliţi de bătaia primită de la ruşi i-au adus cu ei pentru a-şi asigura sorţii de izbגndă מn ideea „unde-s mulţi puterea creşte” şi oricum mizגnd pe milenara rivalitate מntre gerul rusesc şi vגlvătaia pגrjolitoare a supremaţiei teutone. Au procedat exact după modelul ruşilor, care מn nici un caz nu s-au aşteptat ca cineva să le preia atגt de rapid şi cu atגta fidelitate tactica şi strategia. Aşa că s-au retras מntr-o dezordine stupefiată, pierzגndu-şi chiar מn primele luni ale „reglării de conturi” milioane de soldaţi. S-au retras strגngגnd din dinţi şi sperגnd că va veni ea o dată şi o dată, sfגnta zi a răzbunării. S-au retras. Prin aceeaşi ogradă prin care s-au retras şi romגnii, acum victorioşi, şi prin care, מntr-un viitor nu prea מndepărtat, urma să se mai retragă מncă o dată. De această dată definitiv. Iar ruşii s-au răzbunat cum au ştiut ei mai bine.
־nvingătorii obişnuiau să se instaleze מn ogradă lui Gavril cu o regularitate de la sine grăitoare, iar acestuia מi era suficient să vadă cine vine să i se instaleze מn gospodărie pentru a מnţelege cine a מnvins de acea dată. Pentru unu ca Gavril era indiferent faptul dacă cineva מi cotropea Ţara, concept pentru el mult prea abstract. Nu era el omu’ care să gגndească מn asemenea categorii. Pe unu ca Gavril מl cotropeai dacă מi ocupai ograda, un univers doar al lui, cu straturi de legume, cu via, copacii fructiferi, cu raţele, găinile, caprele, oile şi, important, porcu’ din coteţul din spatele casei. Astfel că, instalarea pe moşia-i, cu implicita putere de a-i lua מn stăpגnire necondiţionată מntregul univers, reprezenta un semn clar al faptului că ocupanţii erau cei מn putere, aşa că nemţii, ca מnvingători ce erau, au venit şi s-au instalat מn curtea şi casa lui fără să-l fi מntrebat, iar Gavril nu a avut de comentat nimic, tot astfel cum n-a comentat nimic nici atunci cגnd se instalaseră romגnii, mai apoi ruşii şi apoi, iată, din nou romגnii, מnsă de această dată מmpreună cu nemţii.
Se instalau şi apoi se dezinstalau singuri, fără a-l lăsa pe Gavril să creada că ar avea puterea să decidă מntr-un fel sau altul sau că cineva ar mai sta să-i asculte părerea care oricum nu conta şi מn orice caz nu interesa pe nimeni. Iar מn una din zilele după plecarea romגnilor, adică מn timp ce aceştia plecaseră pentru a dobגndi un supliment de glorie militară undeva mai מnspre Odesa, au venit friţii şi hanşii, iar singura problemă a lui Gavril a fost să se ascundă. Practica deja această activitate de ceva vreme ca pe un exerciţiu, cu o sistematicitate care aducea mai degrabă a antrenament, iar atunci cגnd sosise uniformele sure, Gavril era gata pregătit pentru a susţine proba supremă. Antrenamentul nu-i lipsea, deoarece מn ’40 se ascundea de anexatorii ruşi care-i dezinstalaseră pe romגnii consideraţi stăpגni ai plaiului, מn ’41 de dezinstalatorii romגni ai ruşilor, iar מn ’44 asistă la a doua reinstalare-reanexare a sovieticilor. Avea el deja ceva experienţă cu identitatea şi intenţiile oaspeţilor nepoftiţi, deoarece fiecăruia dintre aceştia ar fi trebuit să le dea explicaţii privind faptul de a fi supravieţuit ocupanţilor anteriori ai curţii. Şi cum ocupanţii se cam duşmăneau מntre ei, apărea o legitimă suspiciune, existentă aproximativ מn aceeaşi formă fie că era vorba despre NKVD-ul rusesc, Siguranţa romגnească sau Gestapo-ul german, care viza modul de a fi supravieţuit altfel decגt prin colaborare, adică prin trădare. Şi cum, s-ar fi מntrebat vreun responsabil cu purificarea, ar fi putut supravieţui un anonim ca Gavril dacă nu colaborגnd, adică trădגnd acele idealuri sacrosancte, pe care ocupanţii le cărau cu ei şi cu care Gavril avea obligaţia să se conformeze, indiferent de faptul că nu מnţelegea o iotă ruseşte sau nemţeşte şi, poate, nici romגna nu o vorbea מntr-un mod măcar aproximativ literar. Astfel מncגt, Gavril decisese să se ascundă מntr-o groapă săpată מn spatele casei, una suficient de adגncă şi acoperită cu rמpkă uscată, pentru a-l feri de urgie şi מn acelaşi timp pentru a-i lăsa suficient aer să respire. Stătea מn groapă, מn timp ce ocupanţii arieni trebăluiau prin curte cu problemele vieţii de zi cu zi, vorbind o limbă guturală din care Gavril מnţelegea doar două chestii care erau „Hande hoch!” şi „Zuruck!”. Erau singurele expresii prin care comunicau soldaţii wehrmacht-ului מn filmele ruseşti de propagandă, mai ales cu prizonierii, puţinătate care מn mintea de ţăran a lui Gavril nu ridica nici un fel de semne de מntrebare. Cam atגt aveau de spus nemţii tuturor celorlalţi, adică după ce le invadaseră ţara şi stגnd ascuns adגnc מn groapa lui, Gavril nici nu מncerca să-şi imagineze că ar fi fost nevoie de mai mult. Chiar de aia se şi ascundea, fiindcă la ce te puteai aştepta de la oameni care vorbeau o limbă compusă din două replici lătrate, singurele pe care mai apucai să le auzi, nu atגt cu urechile, cגt mai degrabă cu ceafa, מnainte ca o rafală să-ţi zboare creierii tăi de presupus partizan.
Ceea ce noi cunoaştem astăzi drept operaţiunea „Barbarossa”, a reprezentat pentru Gavril un fenomen care s-a desfăşurat, practic, מn spaţiul strict delimitat de gardul din tulpini din floarea soarelui care-i מmprejmuiau peticul de pămגnt moştenit de la părinţi lui, adică fără a avea decגt o vagă cunoştinţă despre Marele Război מn care au pierit mai mult de cincizeci de milioane de oameni, el a avut unu’ doar al lui, desfăşurat pe acea infimă porţiune explorată a Terrei care pentru el מnsemna ceva similar cu ceea ce au מnsemnat Indiile pentru Columb, Nilul pentru Livingstone sau Polul Sud pentru Amundsen. Bineמnţeles, că şi מn războiu’ lu’ Gavril au existat מnfrגngeri şi pierderi care i-au produs lu’ Gavril multă durere sufletească.
Prima lovitură, cea mai dureroasă, o מncasă din plin, iar ocupaţia germană a beciului a reprezentat o mostră strălucită de „blitzkrieg”, realizată aproximativ similar cu ocuparea Franţei, adică o operaţiune scurtă şi eficientă care a dus la pierderea מntregii rezerve de vin a lui Gavril. Ajunşi destul de rapid pגnă aproape מn prag de comă alcoolică, naziştii au resimţit efectele vinului moldovenesc similar unui atac de partizani, dur, necruţător, sגngeros şi dus pגnă la limita cruzimii, astfel מncגt ocupanţii s-au simţit şi surprinşi şi de-a dreptul speriaţi de această inexplicabilă şi grea מmbătare, că nu le erau deprinse stomacele lor europene cu dozajele de zahăr cu care Gavril מşi prepara vinul – adică, „krepliak”-ul nostru basarabean, un vin cu un asemenea surplus de tărie de-ţi spulbera creierii mai rău ca un obuz lansat din „Grosse Bertha”. Ceea ce li s-a מntגmplat מn consecinţă ocupanţilor cu stomace germane, a fost receptat ca un atentat la מnsăşi viaţa lor, şi aceştia s-au defulat מntr-un mod corespunzător distrugגnd mגndria de poloboace, al căror conţinut inundă tot beciul, la care Gavril lucrase de se speti şi faţă de care avea o atitudine mai mult decגt paternală.
Nu la mult timp după declanşarea ostilităţilor, Wehrmachtul invadase şi coteţul din spatele casei, adică spaţiul situat exact undeva deasupra şi mai מntr-o parte de groapa מn care şedea cuminte Gavril. Porcul muri de abia la al cincilea glonţ, opunגnd o rezistenţă dגrză şi refuzגnd să moară, timp מn care Gavril reuşi să moară de tot atגtea ori, tresărind violent la fiecare מmpuşcătură şi simţind nodul din gגt ca pe un pumn tot mai mare răsucindu-i-se pגnă מn stomac. Dacă se mai putea resemna cu pierderea poloboacelor şi a recoltei de vin, apoi pierderea porcului l-a marcat מntr-un mod ireversibil. Cu atגt mai mult că a asistat neputincios la moartea animalului atגt de drag, imobilizat מn clandestinitate şi מn adגncul מntunecos al gropii, מnsă auzind perfect totul, מntreaga execuţie. ־şi iubea porcul ca pe un membru al familiei şi pierzגndu-l simţi că a pierdut ceva esenţial din el מnsuşi. Rezistenţa pגnă la moarte a porcului מi enervă pe germanii מnfometaţi după gratare rumenite, cam la fel cum מi nedumirea şi scandaliza deopotrivă rezistenţa absurdă a regimentelor ruseşti מncercuite fără nici o şansă de scăpare undeva prin pădurile şi mlaştinile din Bielorusia. Printre victimele colaterale s-au mai numărat şi patru găini cu o raţă, la care s-a adăugat, ulterior, şi dispariţia ouălor de sub cloşcă, procedură care de altfel se repeta cu regularitate aproape מn fiecare zi.
־n curtea lui Gavril ocupanţilor li se מntגmplau lucruri pentru care ei se dovedeau a fi de-a dreptul nepregătiţi, astfel מncגt מn dimineaţa unei zile מn care Onisim, un sectant de rit inokentist care mai adăsta pe la curtea bunicului, ieşi să-şi facă rugăciunea, arienii bulversaţi de-a binelea de suspansul din curea lui Gavril au tăbărגt cu toţii asupra lui מn intenţia de a-şi defula מn cea mai pură tradiţie freudiană multiplele tensiuni acumulate. Puterea ascetului moldovean se manifestă ca o stihie, punגndu-l rapid מn mişcare, fapt care i-a convins pe soldaţii gloriosului Wehrmacht că au de a face cu un partizan מn toată regula şi מn consecinţă se declanşă cel mai spectaculos maraton văzut vreodată de sătenii curioşi, adunaţi din toată mahalaua de sunetele vacarmului stגrnit de cursa מn plină desfăşurare. Prima etapă a circuitului a constat מn parcurgerea, מn diverse direcţii, a grădinii, un maraton cu obstacole, prin straturi de legume, pe care naziştii se pare că l-au receptat ca pe un exerciţiu. Alergau toţi grămadă după rapidul moldovean fără a avea, cel puţin מn aparenţă, nici o intenţie de a-l prinde. Nu s-au tras focuri de armă, deoarece se preconiza capturarea sprintenului inokentist מn stare vie şi nu מn una similară cu a porcului executat doar cu cגteva zile מnainte. A doua etapă a continuat printre rגndurile de viţă de vie, ceva mai jos de casă, acolo unde prevăzătorul Gavril מngropase deja un butoi cu vin şi ceva saci cu grגu, iar cגnd sectantul maratonist o rupse direct מnspre poartă, strategia germană מşi demonstră pentru a nu ştiu cגta oară virtutea de a fi una imbatabilă şi sclipitoare מn eficienţa ei. Onisim primi un pat de armă direct מn faţă exact מn clipa מn מncercă să iasă pe poarta ce ducea מnspre huidiţa desfundată, adică exact מn clipa מn care se consideră salvat şi direct de la soldatul german care-l aştepta exact acolo, postat מncă din timp de către prevăzătorii lui camarazi. Friţul מi aplică lovitura cu multă pricepere şi מntr-un mod care-l lăsă pe Onisim fără nici o replică. Căzu la pămגnt tot aşa precum fugi pגnă atunci, adică fulgerător. Ori plăcerea tinerilor siegfrizi מncepu de abia din clipa מn care מl מncojuraseră pe chiriaşul buimăcit al bunicului şi asupra căruia şi-au descărcat cu deplina-i măsura deflagraţia acelui „furror teutonicus” binecunoscut de toate popoarele מnvecinate cu fiii sălbatici ai lui Wotan, altfel spus moştenitorii legitimi ai tezaurului lăsat de Kant şi Bach, Luther şi Bismark, Krupp şi Friedrich al II-lea. L-au bătut cu paturile armelor pגnă s-au săturat o bună jumătate de oră şi l-au lăsat lat acolo unde l-au prins, chiar lגngă poarta salvatoare. Ulterior, atunci cגnd spiritele sau mai calmat, מntreg satul a aflat că bietul om a fost alergat şi bătut pגnă la sגnge pentru o pereche de nădragi soldăţeşti care dispăruse dintr-o căruţă a intendenţei germane, chipurile, prin furtişagu’ bietului Onisim. Omu’ מncă מşi revenea מn fire după bătaia primită, că germanii מşi şi găsiseră nădragii lipsă, מnsă nici pגnă מn ziua de astăzi Germania, מn persoana cancelarului general, nu şi-a adus scuzele oficiale pentru cruzimea comisă din cauza unei perechi de nădragi terfeliţi. Fie că e vorba de convenţia de la Geneva sau Haaga, nesemnată de sovietici sau romגni, fie de lipsa altor acte oficiale, מnsă această מntגmplare va rămגne מn analele jurisprudenţei internaţionale drept o problemă nesoluţionată מn nici un chip.
De frică să n-o păţească şi el, că au şi negrăitoarele ceva inteligenţă şi sensibilitate, cגinele s-a ascuns מn spatele cuştii, מn timp ce bunicu’ Gavril stătea ascuns מn groapa de lגngă coteţul porcului decedat, bocindu-i amarnic moartea. Singura fiinţă care-l mai vizita מn nopţile mai מntunecate era bunica, iar pe מntreaga durată a războiului מn care ruşii מşi apărau Patria, romגnii מşi recuperau integritatea Ţării, iar nemţii le violau pe amגndouă cu o superioritate demnă de arienii ce erau ei, existenţa bunicilor mei s-a desfăşurat după un scenariu aproximativ asemănător cu evenimentele descrise de englezul Bram Stoker מn celebra lui carte, că despre „Dracula” este vorba sau de către francezul Jules Verne מn mai puţin celebra lui carte „Castelul din Carpaţi”. Deci, ca doi vampiri. Ca şi consecinţă a vizitelor ei nocturne, nu peste mult timp, Maria deveni vizibil מnsărcinată cu un copil de-al lui Gavril, ceea ce מnsă nu puteau şti şi ocupanţii curţii virilului meu antecesor. Ori neremarcגnd prin preajma bunicii nici un bărbat, băieţii blonzi מn uniforme sure trăgeau concluzii absolut aiuritoare despre misterioasa şi fantastica vitalitate a poporului sovietic, מn orice caz mult superioară vitalităţii valkiriilor ariene pe care friţii şi hanşii ocupanţi ai curţii lu’ Gavril le lăsaseră acasă מn patria lor, adică מn ţara lui Goethe.
Acestei fascinaţii nemţeşti i se datorează, cred, şi prima ciocolată pe care i-o dădu mamei mele, pe atunci o fetiţă de patru-cinci anişori, unul dintre soldaţii germani. Copila fusese מntr-atגt de recunoscătoare, מncגt adună מn palmă ceva miere din trestia acoperişului de la casă, o amestecă cu salivă şi foarte mגndră de isprava sa le-o מntinse ocupanţilor מn palma ei micuţă şi murdară de pămגnt. Evident, le propusese şi lor să se bucure מmpreună cu ea de מncגntătorul gust al licorii obţinută cu atגta pricepere. Naziştii מnsă s-au dovedit a fi מn opinia fetiţei mai mult decגt ignoranţi, deoarece au declinat cu hotărגre oferta generoasă a micuţei Veronica şi repejor au şi dispărut care şi מncotro.
Ba unul, ba altul dintre ocupanţi, מi mai arătau bunicii poze cu copii, מşi מnfigeau arătătorul מn piept şi rosteau מntr-un mod repetat şi oricum ininteligibila pentru Maria frază: „Kinder!, Kinder! Das ist mein Kinder!”, iar mai apoi, מn intenţia de a fi מnţeleşi mai bine şi arătגnd cu mגna undeva מnspre orizont rosteau la fel de insistent un cuvגnt la fel de ininteligibil pentru ea care era „Deutschland! Deutschland!”. Iar bunica, ţărancă timidă şi oropsită de viaţa ei de născătoare a unui şir interminabil de prunci, lăsa ochii מn pămגnt, deoarece puţin probabil să fi fost מn stare a crede că undeva după dealuri şi păduri există o ţară cu numele Deutschland, adica şi altceva decגt tגrgul din Chişinău, buricu’ pămגntului şi singurul oraş vizitat de ea vreodată. Neavגnd מnsă nici o armă pentru a מnfrגnge tăcerea şi pasivitatea bunicii, lăsגndu-se deci păgubaşi, ca să nu spun מnfrגnţi, ocupanţii curţii lu’ Gavril מi mai strecurau cגte o conservă cu carne, pe care Maria, care cu siguranţă nu מnţelesese nimic despre nici un „kinder” sau despre „deutschland”, nu o refuza şi despre care mama are amintiri alimentare de o asemenea intensitate מncגt nimic din ce gustase ulterior nu a avut puterea de a o egala.
־ntre timp, cam pe la mijlocul unei zile de august a anului ’44, מncepu să se מntunece şi peste tot se răspגndi un vuiet ca de furtună. Numai că nu fulgera şi nici nu tuna, iar soarele fusese eclipsat de miile de bombardiere sovietice care se מndreptau pe deasupra satului Bardar direct spre Chişinău. Rezultatul acelor raiduri s-a văzut מncă mult timp după, mai ales că spre seară, mai precis după apusul soarelui, nu se מntuneca, iar pe cer מn fiecare noapte apărea o lumină multicoloră, care se vălurea mai ceva ca o auroră boreală. Iată cum se face că spre sfגrşitul lui august şi doar pe durata operaţiunii Iaşi-Chişinău, deasupra ogrăzii lu’ Gavril se instaurase nopţile albe de o copleşitoare frumuseţe cum nu s-a mai văzut nici la Leningrad, nici la Murmansk şi nici, mai ales, la Kolמma. Gavril, a cărui apetenţă pentru estetic se limita la patima cu care-şi creştea porcul şi, uneori, o mai bătea pe Maria, oricum nu a văzut nimic, deoarece pe aproape מntreaga durată a desfăşurării Marelui Război pentru Apărarea Patriei a stat מn groapa din spatele casei. Chişinăul ardea מn flăcări, exact ca מn cגntecul celebrei şi languroasei basarabence cu nume parcă מmprumutat din cartea abatelui Prevost, şi rămăsese aşa, incendiat, timp de o săptămגnă sau două, pגnă מn momentul מn care eliberatorii s-au ocupat de soluţionarea problemei. A fost un deliciu al tuturor sătenilor-microbişti care, iată, asistau מn sfגrşit la un eveniment major al existenţei comunitare şi care prin spectaculozitatea şi forţa de captare depăşise מntr-un mod indiscutabil maratonul eşuat sectantului inokentist. Oricum, nu cred că i-ar fi impresionat focurile de artificii care s-au dat מn ’89, atunci cגnd ne-am căpătat מnapoi limba, steagu’ şi imnul, mai puţin tezaurul. Iar poveştile bătrגnilor despre marea de foc şi orizontu-n flăcări s-ar fi adeverit doar מn cazul מn care Elţin, celebru prin cuminţirea cu tancuri a complotiştilor antigorbaciovişti, o punea de-un bombardament peste Chişinăul sovietic devenit peste noapte unu’ romגnesc.
Se mai uitau ei cגt se uitau la noaptea incendiată şi intrau מnapoi מn enormul beci al unui gospodar, מn care toată mahalaua, cam vreo treizeci de suflete, se adăpostise pe durata bombardamentelor. Cגte unu mai מn ani şi mai tare מn vגnă mai ieşea să vadă ce mai e la suprafaţă, după care intra מnapoi la subsol. Acolo au dormit, mגncat şi trebăluit pגnă מn ziua מn care deasupra satului a apărut un avion de vגnătoare cu aripi מnstelate zburגnd la „tăietu’ copacilor” şi din care se auzi, surprinzător şi halucinant, o voce strigגnd: „Bună, mamăăă!!!”, „Bună, tatăăă!!!”. Era „gheroiu’”, adică „erou’”, băiatul bătrגnilor Plugaru, un zdrahon de bandit מn toată regula, מnalt şi lat מn spete, care plecase pe front şi, iată, revenise מnapoi călărind o pasăre ucigaşă, pe care o mגna pe deasupra satului מn vגjגitul asurzitor al motorului supraturat, ca un vestitor de oţel al primăverii, al eliberării şi al sfגrşitului de război, cel puţin pentru populaţia terestră a Bardărului văratic.
Atunci cגnd a ieşit din groapa salvatoare, Gavril nu şi-a mai regăsit universul acelaşi, ca la מnceput. Dגnd ochii după ani de zile de lumina soarelui, Gavril şi i-a simţit neputincioşi, iar lacrimile care i-au curs nu au fost de bucurie, ci de furie după amarul de osגndă trăită מn מntunericul gropii din spatele casei, după amarul de frică de a fi descoperit, deoarece dezertase din armata romגnă cam prin vara lui ’43. Şi, poate, nici măcar dezertor nu i se putea spune, deoarece ofiţerul romגn la care Gavril מşi executa serviciul militar מn calitate de ordonanţă undeva prin zona Galaţului pur şi simplu l-a lăsat să plece acasă şi a mers el cu alţi doi bărdăreni nopţile, şi se ascundeau zilele prin păduri, ca nişte animale, şi aşa a au tot mers pגnă מn noaptea מn care a bătut la geamul casei lui, iar Maria i-a deschis şi l-a primit מnapoi מn universul lui. Şi tot מn acea noapte מşi săpase şi groapa, pentru că trebuia, מn fapt, să moară pentru lumina zilei măcar pentru atגta timp cגt exista pericolul de a fi מmpuşcat de ocupanţii bănuitori de rele. Aşa că pגnă la plecarea nemţilor şi-a dus viaţa sub lumina oarbă a stelelor şi a lunii, iar cגnd a ieşit מnapoi la lumina zilei a stat o bună bucată de vreme să se dezmeticească din buimăceala care-l cuprinsese ca o beţie tulbure, exact ca vinul din poloboacele prăpădite de ocupanţii מnfuriaţi.
Paradisul era pierdut şi primul lucru care l-a făcut Gavril, a fost să-şi bată nevasta pentru a mai reduce din tulburarea ce-l cuprinsese văzגnd מn ce hal מi ajunsese gospodăria pe timpul motivatei lui absenţe. După aia s-a pus omu’ să facă poloboace, la care a lucrat spetindu-se de moarte că doar n-o fi el mai prost gospodar decגt vecinii de după gardurile din tulpini de floarea soarelui şi doar mult mai tגrziu se hotărמ să-şi aducă pe lגngă casă un porc, vieţuitoare care, pגnă la urmă, מi adusese pacea מn suflet şi מi mai מntregi imaginea zdrobită a universului din ograda lui.
־nsă nici omu’ nu mai fusese acelaşi. Parcă reveni din morţi şi ceea ce mai era מn el omenesc pגnă la coborגrea מn groapă se spulberase מntr-un mod definitiv, adică, rămăsese acolo, pe fundul gropii, מn מntunericul umed şi rece, מn izul de putergai degajat de pereţii de pămגnt. Şi oricגt de incult şi analfabet ar fi fost Gavril, nu cred că l-ar fi surprins nici un amănunt din mitul peşterii lu’ Platon sau, poate că nici n-ar fi receptat relevanţa şi exemplaritatea parabolei deoarece pגnă la urmă cred că מn fapt nici nu a mai ieşit din groapă şi a rămas acolo. Sau, poate, altfel, nu şi-a mai regăsit universul acelaşi din moment ce ieşind din groapă, a ridicat-o cu el la lumina zilei şi nu a mai regăsit מn jurul lui decגt aceiaşi pereţi cu iz de putergai, acelaşi מntuneric umed şi rece şi un continuu sentiment al prăpădului, o sufocantă şi continuă frică de a fi descoperit şi מmpuşcat ca un cגine chiar מn mijlocul ogrăzii lui. Şi ceea ce ştia el sigur, era că pentru a-l omorמ nu ar fi fost nevoie de cinci gloanţe, ci doar de unul singur. Oamenii nu-s ca porcii, ei mor mai uşor şi mai repede. Aşa că pentru tot restul vieţii şi, cel mai probabil fără a-şi mai fi dat seama cu claritate, rămăsese Gavril să-şi ducă zilele care i-au mai rămas de trăit chiar מn groapă săpată cu propriile lui mגini. Cred că aşa se explică de ce nu şi-a mai regăsit niciodată omu’ universul de care se ascunsese atunci cגnd a tras deasupra capului scגndurile ce-l ferise de lumina primejdioasă a zilei.
־mpreună cu eliberarea de sub jugul ocupaţăiei naziste şi a Romגniei burghezo-moşiereşti şi fasciste, sovieticii au adus cu ei şi foametea din ’45-’46, eliberגnd asupra teritoriul proaspăt eliberat spectrele morţii şi canibalismului, un holocaust care a pustiit de oameni satele basarabene şi a făcut ca toată perioada ocupaţiei germane să fie pomenită ca vreme de huzur şi prosperitate. Meniul zilei ajunsese a fi plăcintele făcute iarba de pe pגrlaz, rareori din urzicile prăfuite de la marginea de drum, carnea de copii furaţi de prin ogrăzile vecinilor. De peste tot dispăruse animalele de casă, inclusiv şoarecii şi şobolanii, adică, מn măsura מn care şi ăştia pot fi consideraţi a aparţine de comunitatea negrăitoarelor domestice. Veronica şi ceilalţi cinci fraţi ai ei au supravieţuit, ceea ce nu se poate spune despre ceilalţi şase copii născuţi de Maria, morţi מn circumstanţe diverse, mai ales din cauza lipsei de alimente.
Atunci cגnd ajunsese la vגrsta de paişpe’ ani, Veronica, fiica lu’ Gavril, מşi dădu seama că trăieşte pe fundu’ gropii lu’ Gavril, acolo unde sufletele oamenilor sunt ca glodu’ pămגntului, şi că aproximativ asta o aşteaptă şi מn continuarea vieţii care la acea vגrstă a מnceputului părea a fi una destul de lungă. Soluţia era una singură – evadarea, care se impunea ca singura posibilă cu atגt mai mult cu cגt Gavril מi pregătea propriei lui fete o viaţă demnă de groapa מn care el trăia gata mort מncă מnainte de a-şi fi achitat datoria faţă de „recuperatorul” cu coasa ruginită. Aşa se face că Veronica pur şi simplu a fugit din groapa lu’ Gavril şi de căsătoria cu un sectant din satul vecin pe care „mortu’” i-o pregătise cu multă migală şi după multă osteneală diplomatică, amגndouă consumate מn prelungite tratative cu partea adversă. A ieşit fata la lumina zilei şi a plecat מnspre Chişinăul reconstruit de-a lungul unui singur cincinal unde s-a dus direct acolo unde o מndemnase inima, adică, direct la şcoala מnde a מnceput să מnveţe arta cגntului şi dirijatului de voci omeneşti.
Gavril מnsă a rămas מn groapa lui pגnă la sfגrşitul zilelor, care i-au fost multe şi, cred, מntunecoase, toate. Şi-a trăit restul zilelor מntr-un fel de amorţeală agonizantă, mijindu-şi ochii orbiţi מn acele prime clipe de revenire la lumină, scuipגnd מn jurul lui din preaplinul de fiere şi ranchiună adunată מn groapa מn care, de fapt, מl מmpinsese ocupanţii curţii, exmatriculגndu-l de fapt din propriul lui univers מmprejmuit de gardul din tulpini uscate de floarea soarelui. A rămas pe fundul gropii exact ca un prometeu exmatriculat din propriul mit, parcă ar fi fost מngropat pגnă-n gגt la fundu’ unei fגntגni secate sau prins מntr-un lanţ, exact ca propriul lui cגine, şi păzind ruinele unei crescătorii de animale din care toate aceste vieţuitoare reuşiseră să evadeze. A lucrat o vreme la ferma de păsări din sat, iar mai spre sfגrşitul vieţii a lucrat ca paznic la cimitirul central din Chişinău, că tot la groapă מi stătea gגndul şi tot ăştia מi erau mai dragi. Iar atunci cגnd nu a mai putut păzi morţii, s-a pomenit blocat de o fulgerătoare paralizie, care מl מnlănţui מn propriul trup ferit prin mila providenţei de gloanţele germane. Şi poate mai bine ar fi fost să le fi מncasat din plin, toate cגte מncăpeau מntr-un מncărcător, că ceea ce a trăit după nu s-a mai numit viaţă.
Oricum ar fi fost cu Gavril, cu ocupanţii şi cu groapa, eu, nepotu’ lui, prefer mai degrabă imaginea bunicii care găteşte pentru soldaţii germani ceva de-ale gurii. Le tot găteşte ceva la soba fumegגndă din spatele casei, adică מntr-un loc מn care Gavril putea s-o vadă doar dacă se ridica מn vגrful degetelor, iţindu-se de sub pămגnt, adică de sub vravul de rמpkă uscată. Le gătea nemţilor ocupanţi deoarece מn mintea ei de femeie erau şi ei oameni, chiar dacă aveau puşti şi, probabil, omorגse ceva fiinţe, adică ruşi, francezi sau englezi cu animalele lor domestice cu tot. Le găteşte מn acea zi de mai, de parcă ar fi o zi dintr-o etermintate, o zi deja de aproximativ şase decenii care מncă se derulează מn mintea mea, şi de fiecare dată cגnd revin cu gגndul la imaginea bunicii, de fiecare dată o văd gătind pentru tinerii nemţi rătăciţi מntre Prut şi Nistru, mai precis ocupגnd מn rătăcirea lor ograda şi universu’ lu’ Gavril, soţu’ Mariei, care stă speriat, מnsă tăcut şi spăşit מn groapa săpată de el מnsuşi.

Oleg Garaz

Romania, Cluj- Napoca

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/istorie/Ocupantii%20de%20OG.htm

Scris de Admin 22.02.06 19:42

Cat valoreaza onoarea pe campul de lupta?

Unul dintre momentele controversate ale celui de Al Doilea Razboi Mondial s-a petrecut in Romania, la 23 august 1944.

Dincolo de nenumaratele discutii si dispute pe care inca le mai provoaca evocarea acestui eveniment, exista intamplari care, analizate astazi cu suficienta detasare, ar putea fi privite intr-o noua lumina.

Cand in seara zilei de 23 august, afland ca maresalul Ion Antonescu a fost arestat in cursul unei audiente la rege, Hitler ar fi exclamat: „De ce naiba nu m-a ascultat! Stiam ca o sa se intample asta“¹. In pofida acestei „previziuni“, germanii au fost luati prin surprindere in Romania, ceea ce ar putea explica felul in care au actionat indata dupa ce Hitler a dispus suprimarea puciului, arestarea regelui si a „camarilei“ sale si constituirea unui nou guvern condus de un general filogerman, in cazul in care maresalul Antonescu nu mai era disponibil.

Generalul locotenent Alfred Gerstenberg, atasatul militar german pentru armata aerului, era foarte optimist, inaintea evenimentelor de la 23 august 1944, in privinta lichidarii rapide a unei eventuale incercari a Romaniei de a se separa de Reich, considerand – eronat, asa cum s-a putut vedea mai apoi – ca este suficienta o singura baterie antiaeriana pentru a curma orice tentativa de defectiune romaneasca. Chiar dupa instalarea noului guvern condus de generalul Sanatescu, Gerstenberg, desi izolat in Legatia germana din Calea Victoriei, impreuna cu Manfred von Killinger, credea ca executivului de la Bucuresti „ii tremura pantalonii“ si ca in jurul Bucurestilor „se afla doar o foarte subtire perdea de trupe romane".

In noaptea de 23/24 august, balbaielile militarilor germani (generalul Erik Hansen, seful Misiunii Militare Germane in Romania, apreciase ca noul guvern ar trebui luat in serios si ca germanii nu dispun de suficiente forte pentru a pune stapanire pe Bucuresti) au intarziat cu aproape trei ore (intre 1, 55 si 5,00, cand ordinul lui Hitler a fost reconfirmat) declansarea unei actiuni militare menite sa restabileasca regimul Antonescu sau sa instaureze un altul favorabil Germaniei naziste.

Noul prim-ministru, generalul Constantin Sanatescu, a avut, in noaptea de 23/24 august, o intrevedere cu Manfred von Killinger si generalii Erik Hansen si Alfred Gerstenberg, carora le-a spus ca sunt liberi sa paraseasca teritoriul romanesc „pentru a nu prapadi tara continuand un razboi inutil“². „Doream sa ne despartim in termeni buni – continua Sanatescu, naiv, in jurnalul sau –, insa ei nu au inteles asta si, imediat dupa plecare, au reusit totusi sa dea ordin unor trupe germane sa atace Bucurestiul“³.

Cum generalul Alfred Gerstenberg a primit ordinul de a trece imediat la actiune, in sensul celor decise de Hitler, el a profitat de libertatea de miscare oferita si de naivitatea primului-ministru Sanatescu si a altor militari romani pentru care onoarea militara si respectarea cuvantului dat pareau sa fie suficiente argumente, uitand ca, in fapt, din momentul rostirii, la radio, a Proclamatiei regale, militarii germani si cei romani, pana in acea clipa aliati, deveneau inamici. Gerstenberg urma sa fie insotit de un ofiter roman, colonelul Valeriu Selescu, astfel incat sa poata trece prin Capitala si sa dea ordin de retragere trupelor germane aflate in zona padurii Baneasa.

Gerstenberg nu numai ca nu a dat ordin de retragere, dar i-a arestat atat pe Selescu, cat si pe maiorul Bogdan Florescu, trimis de generalul Sanatescu, ulterior, cu un ordin de libera trecere si care ii intalnise pe generalul german si pe colonelul roman abia dupa podul Baneasa.

Generalul (r) Valeriu Selescu isi aminteste⁴:

La sud de linia de centura, masinile s-au oprit; hitleristii trageau in subunitatile romanesti aflate in zona.

— Ce inseamna asta, domnule general? am intrebat eu. Dar Gerstenberg a disparut in intuneric, impreuna cu insotitorii lui. Dupa scurt timp, ne-am trezit inconjurati de vreo douazeci de pistolari hitleristi, care ne-au impins cu brutalitate spre baracile din apropiere. Intr-una din ele am fost inchisi. Opt santinele pazeau intrarea.

In ciuda incercarilor repetate, in zilele urmatoare, de a avea o intrevedere cu generalul Gerstenberg, colonelul Selescu si camaradul sau, maiorul Bogdan Florescu, nu au reusit sa-l intalneasca pe acesta.

Chiar daca a reusit sa ajunga la propriile trupe printr-un viclesug bine gandit, Gerstenberg nu mai avea sanse reale de a restabili autoritatea regimului Antonescu si de a controla Capitala. Liderii militari germani din Romania pierdusera timp pretios in evaluarea reala a evenimentelor petrecute in dupa-amiaza zilei de 23 august 1944, ceea ce a condus la esecul actiunii lor militare ulterioare.

Atitudinea generalului Alfred Gerstenberg, in noaptea de 23/24 august 1944, este un bun exemplu despre ceea ce inseamna onoarea militara atunci cand cei in uniforma se afla de o parte si de alta a baricadei.

http://www.presamil.ro/SMM/2005/1/Pagina%2013.htm

Scris de Admin 12.01.06 14:45

Al Doilea Razboi Mondial
http://www.clopotel.ro/enciclopedia/Razboaie_Al_Doilea_Razboi_Mondial-435.html

Scris de Continut sponsorizat

Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Ocupanţii din ograda lu' Gavril

Cat valoreaza onoarea pe campul de lupta?

Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Re: Al Doilea Razboi Mondial[1-----]