Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

Moscova-Teheran-Ialta-Potsdam

In iunie 1942 "transpira" zvonul privind un accept secret din partea
lui Churchil fata de Molotov, prin care erau recunoscute pretentiile
strategice ale URSS fata de Finlanda, tarile baltice si partile de
est si nord-est ale Romaniei (Basarabia si Bucovina). Alaturi de
acestea sunt recunoscute ca fiind in sfera de interes sovietic
Iugoslavia, Bulgaria si Cehoslovacia. Daca stirea respectiva a ramas
sa circule la nivelul mediilor diplomatice, fara ca vreuna din
partile mentionate sa recunoasca ceva, in curand informatia avea sa
ia o turnura de natura sa confirme ca partile gandesc la fel.
In zilele de 19-30 octombrie 1943, ministrii de externe ai URSS, SUA
si Marii Britanii se intalnesc in cadrul unei conferinte la Moscova.
Se iau in discutie aspecte privind posibilitatea scurtarii
razboiului, intre acestea fiind abordata necesitatea deschiderii
celui de-al doilea front. Cele trei parti se inteleg ca la sfarsitul
razboiului Germania sa fie impartita in mai multe zone de ocupatie.
In saptamanile urmatoare, un schimb de epistole intre cei trei, cu
caracter "top secret", are ca tema chiar viitoare sfere de influenta
pe continent.
Parca pentru a nu-si iesi din mana, reprezentantii la varf ai marilor
puteri - Roosevelt, Stalin, Churchil - hotarasc sa se intalneasca la
Teheran in perioada 28 noiembrie-1 decembrie 1943. A fost reluata
problema deschiderii unui al doilea front, cu ideea ca, pe langa
debarcarea in vest, sa mai fie deschis un front in Balcani. URSS
promite ca, pentru succesul operatiunii, imediat dupa debarcare va fi
declansata o ampla ofensiva impotriva fortelor germane din est. La
fel, Stalin isi ia angajamentul ca, la incheierea conflictului in
Europa, va intra in razboi impotriva Japoniei.
Chestiunea sferelor de influenta continua sa fascineze. Asa s-ar
putea explica prezenta premierului britanic Churchil la Moscova, pe 9
octombrie 1944, unde catre miez de noapte, in prezenta ambasadorului
american Averell Harriman, ii propune lui Stalin pe un petic de
hartie acel rusinos troc al procentelor. Concret, URSS urma sa obtina
o influenta de 90 la suta in Romania. Seria intrunirilor are un
moment de varf in zilele de 4-11 februarie 1945, la Ialta - in
Crimeea. Sunt prezenti aici Roosevelt, Churchil si Stalin. Pe fondul
unei atmosfere favorabile, datorate succeselor sale militare in
ofensiva catre vest si unor parteneri obositi din toate punctele de
vedere, Stalin obtine tot ce si-a propus. Bunaoara, in Europa de Est
i se recunosc toate cuceririle teritoriale facute in perioada 17
septembrie 1939-28 iunie 1940. Este acceptata si propunerea ca
Poloniei, in schimbul portiunii incorporate de URSS in septembrie
1939, sa i se atribuie, in compensatie, o zona rupta de la Germania.
La fel, in schimbul promisiunii pe care o face din nou ca va intra in
razboi impotriva Japoniei la doua-trei luni dupa semnarea pacii in
Europa, primeste aprobarea sa ocupe insulele Kurile.
In fine, in iulie 1945, are loc la Potsdam, langa Berlin, o noua
conferinta la care participa Stalin, noul presedinte american Truman
si Churchil (care ulterior va fi inlocuit cu Clement Attlee). Tema
intalnirii - modul in care sunt indeplinite principiile declaratiei
de la Ialta, de functionare a unor guverne democratice in tarile
eliberate, pe baza unor scrutinuri libere. Cum URSS avea in mana
acordul privind "procentele", a fost un prilej pentru ea sa
tergiverseze discutarea aspectelor respective. Asa se face ca, la
putin timp de la aceasta intrunire, in mijlocul Europei avea sa cada
cortina... de fier!

ROMANIA LIBERA

Bilant tragic

Marea conflagratie mondiala a generat imense pierderi umane si
materiale, precum si uriase eforturi de razboi pentru cele 28 de
state implicate in conflictul de pe continent. Bilantul pierderilor
pentru aceste tari este estimat la circa 38.500.000 de oameni.
Fortele militare ale celor doua coalitii - ale Natiunilor Unite si
ale Axei - au totalizat aproximativ 90 de milioane de oameni.
Statisticile mai consemneaza ca intre zecile de milioane de victime 7
milioane au murit ca urmare a deportarilor in lagarele de concentrare
germane, dintre care peste 5,5 milioane de evrei. Dar si mai bine de
4,5 milioane de nemti au platit cu viata lor aceasta nebunie.
Romania, cu pierderi de peste 624.000 de militari in campania de pe
frontul de Est si de circa 169.000 pe frontul de Vest este una dintre
tarile care a suferit enorm de pe urma acestui razboi. Ziua de 8 mai
a gasit-o cu arma in mana alaturi de Aliati. Peste 200.000 de
militari se aflau in di-ferite teatre de operatiuni, unii ajunsi pana
la Praga si Viena.

Conflictul armat, de la inceputla sfarsit

- 1 septembrie 1939. Sub pretextul unor asa-zise provocari la
frontiera comuna, dar in realitate conform cu un program minutios
pregatit (Planul Alb), trupe germane trec granita cu Polonia. Atacul,
pornit la ora 4.45, este efectuat de 53 de divizii de infanterie si
blindate, sustinute de 1.500 de avioane.
- 17 septembrie 1939. Trupe rusesti trec frontiera de est a Poloniei,
chipurile cu scop de protectie a vietii cetatenilor. In realitate,
evenimentul nu era altceva decat punerea in aplicare a unui prim
punct din sirul de cuceriri teritoriale in favoarea Moscovei,
decurgand din "protocolul aditional secret", parte a odiosului tratat
de "neagresiune" Molotov-Ribbentrop, semnat pe 23 august 1939.
- 30 noiembrie 1939. Forte armate ale URSS ataca Finlanda. Lumea
intreaga priveste cu admiratie cum o armata de numai 150.000 de
oameni rezista eroic in fata unui tavalug de peste 800.000 de
militari. Din pacate, rezistenta va inceta pe 12 martie 1940.
- 14 decembrie 1939. Urmare agresiunii impotriva Finlandei are loc
excluderea URSS din Liga Natiunilor.
- 9 aprilie 1940. Germania ocupa fara lupte Danemarca.
- 11 februarie 1940. La Moscova are loc semnarea unui tratat economic
sovieto-german. Prelungire a aceluiasi rusinos pact dintre cele doua
tari, documentul prevedea asigurarea de sprijin reciproc in livrarea
unor contingente de marfuri necesare fiecarui stat, pentru
concretizarea planurilor agresive ale fiecaruia.
- 10 mai 1939. Grupuri de armata germane declanseaza atacul asupra
Belgiei, Olandei si Luxemburgului.
- 11 mai 1940. Trupe germane trec frontiera cu Franta, care este
atacata si de pe teritoriul belgiano-olandez, deja ocupat. Pe 22
iunie Franta capituleaza.
- 17 iunie 1940. Forte armate ale URSS, uzand de acelasi reprobabil
pact sovieto-german, ocupa Estonia, Letonia si Lituania.
- 26-28 iunie 1940. Printr-o nota ultimativa, Kremlinul cere ca
Romania sa cedeze imediat catre URSS Basarabia si Bucovina de Nord.
Actiunea facea aparte din acelasi cinic acord Molotov-Ribbentrop.
- 30 august 1940. La Viena, prin cunoscutul dictat, Germania si
Italia impun Romaniei sa cedeze Ungariei un teritoriu de 43.492 kmp
din nord-vestul Transilvaniei, locuit in majoritate de romani.
- 7 septembrie 1940. Urmare a "recomandarilor" venite de la Berlin,
de acceptare a unor revizuiri teritoriale, Romania transfera la
Bulgaria partea de sud a Dobrogei - Cadrilaterul.
- 22 iunie 1941. La ora 4.15, pe un front de peste 2.000 de kilometri
153 de divizii germane, 14 finlandeze si 12 romanesti forteaza
frontiera cu URSS. In dimineata zilei respective, la ora 6, Radio
Bucuresti transmite tulburatorul mesaj - "Ostasi, va ordon, treceti
Prutul!". Ordinul era semnat de generalul Ion Antonescu.
- 1 ianuarie 1942. Reprezentanti a 26 de state semneaza la
Washington "Declaratia luptei comune impotriva tarilor Axei", ceea ce
marcheaza oficial crearea coalitiei antihitleriste.
- 19 noiembrie 1942. Pe frontul de la Stalingrad, trupele rusesti
preiau initiativa, finalizata pe 2 februarie 1943 prin capitularea
fortelor germane si romane din zona.
- 5 iulie 1943. In zona Kursk-Belgorod comandamentul rusesc lanseaza
o ampla ofensiva, care va duce, pe 23 iulie, la retragerea
inamicului. Lupta de aici este considerata a fi cea mai mare batalie
de tancuri si blindate din istorie.
- 4 septembrie 1943. Forte anglo-americane debarca in sudul Italiei.
- 27 martie 1944. Puternice forte sovietice depasesc Prutul in zona
de nord-est a Romaniei.
- 29 martie 1944. Mari unitati rusesti ajung la pantele de nord-est
ale Carpatilor Orientali, ocupand orasul Cernauti.
- 15 aprilie 1944. Trupe ale Frontului 2 ucrainean ajung langa
orasele Botosani, Radauti si Suceava.
- 6 iunie 1944. Este declansata cu succes operatiunea "Overlord", in
urma careia, prin debarcarea fortelor aliate in nord-vestul Frantei,
aliatii deschid cel de-al doilea front.
- 9 iunie 1944. Conform intelegerii cu aliatii, sovietici lanseaza o
puternica ofensiva pe frontul de rasarit, care va continua cu succes
pana pe 25 august.
- 23 august 1944. Se produce lovitura de stat in urma careia
conducatorul statului, maresalul Ion Antonescu, este arestat,
impreuna cu mai multi membri ai guvernului sau, realizata de Regele
Mihai I si liderii principalelor forte de opozitie.
- 25 august 1944. Trupe americane si franceze intra in Paris.
- 29 august 1944. O delegatie avandu-l in frunte pe Lucretiu
Patrascanu pleaca la Moscova pentru semnarea armistitiului cu URSS.
Documentul avea sa fie parafat abia pe 12 septembrie. Prin document
se recunoastea ca Romania a incetat alianta cu Germania pe 24 august,
ora 4, dar stabilea si incorporarea Basarabiei si Bucovinei la URSS
printr-un asa-zis "acord" in iunie 1940. Sunt impuse Romaniei
despagubiri in suma de 300 milioane de dolari, platibili in sase ani.
In fapt, pana la semnarea Tratatului de pace de la Paris (februarie
1947), tara noastra a platit Moscovei suma de 1,5 miliarde de dolari.
- 1 ianuarie 1945. Trupe ale Corpului 7 de armata roman, comandate de
generalul Nicolae Sova, patrund in Budapesta. In zilele urmatoare,
drept "multumire", comandamentul sovietic decide scoaterea trupelor
romane din capitala ungara si transferarea lor in zone montane din
Cehoslovacia pentru usurarea inaintarii fortelor rusesti.
- 25 aprilie 1945. La Torgau, pe Elba, are loc intalnirea istorica
intre militari americani si rusi din Armata 1 americana, respectiv
Divizia 58 de garda ucraineana.
- 30 aprilie 1945. Capitala germana este complet incercuita. Hitler
se sinucide.

ROMANIA LIBERA

Romani medaliati de Rusia pentru lupta antifascista

Momente surprinzatoare la Ambasada Rusiei din Bucuresti: un numar de
32 de militari romani, printre care numerosi ofiteri superiori, au
tasnit ieri in pozitie de drepti, la auzul imnului national al
Federatiei Ruse. Momentul a fost ocazionat de initiativa Ambasadei
Rusiei din Bucuresti de a ii medalia pe unii din militarii romani
care au contribuit semnificativ, in timpul Celui De-al Doilea Razboi
Mondial, la victoria Aliatilor impotriva Germaniei naziste. Intr-o
ceremonie solemna, inaintea careia in cladirea Ambasadei se putea
auzi clar celebrul cantec rus cunoscut sub numele de "Katiusa",
ambasadorul Rusiei la Bucuresti, Aleksandr Tolkaci, a inmanat ieri
dimineata celor 32 de militari romani medalia jubiliara "60 de ani de
la victoria in marele razboi de aparare a patriei". In discursul sau
de introducere, ambasadorul Rusiei a elogiat efortul Armatei romane
depusa in timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial impotriva
ocupatiei fasciste. De remarcat ca Aleksandr Tolkaci a tinut sa
aminteasca "atitudinea inteleapta a Regelui Mihai cu hotararea sa
istorica privind retragerea Romaniei de langa Germania". "Am fost
imputernicit de presedintele Vladimir Putin sa va inmanez aceste
medalii", si-a incheiat discursul ambasadorul Rusiei, dupa care a
trecut la cermonia propriu-zisa. Ostasii romani medaliati de
ambasadorul Rusiei au reprezentat aparitii din cele mai diverse: de
la generali in retragere plini de decoratii - inclusiv sovietice -
pana la civili in haine destul de murdare si a caror saracie lucie
era evidenta. Oricum, toti cei 32 de militari romani au fost extrem
de emotionati de primirea medaliilor. De altfel, generalul Dragnea,
presedinte al Asociatiei Veteranilor de Razboi din Romania, a tinut
un discurs apreciat de participanti, in care a multumit Rusiei pentru
medalii.

De remarcat ca majoritatea militarilor medaliati au primit
distinctiile fiind imbracati in uniforma oficiala a Armatei romane.
Cu toate acestea, nici unul din militarii romani omagiati nu a
binevoit sa aminteasca de numerosii lor camarazi romani ucisi in
timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial in timpul luptelor impotriva
Uniunii Sovietice.


George COMAN

http://www.ziua.net/display.php?id=10230&data=2005-04-21

Pagini din istoria celui de-al doilea razboi mondial In “Cum ar fi putut castiga Hilter al doilea razboi mondial”, volum aparut in Editura “Lucman”, renumitul istoric Bevin Alexander, autorul a cinci carti de istorie militara, depaseste simplele demersuri imaginative de tipul “Ce-ar fi fost daca...?” si exploreaza pentru prima oara, intr-o maniera realista, cat de putin a lipsit ca Aliatii sa piarda razboiul. Folosind harti amanuntite, autorul ilustreaza cele mai importante batalii si felul in care anumite manevre si greseli de proportii s-au dovedit esentiale in a determina deznodamantul razboiului. Alexander abordeaza cateva dintre cele mai neclare aspecte strategice, intre care: De ce nu si-au concentrat nazistii enorma puterea militara pe singurele trei plaje pe care le-ar fi putut folosi Aliatii ca sa-si lanseze atacul in Europa? De ce ingrozitoarele panzere germane, aflate pe punctul de a impinge armata britanica in mare in luna mai a anului 1940, si-au oprit inaintarea si au permit britanicilor sa se regrupeze si sa-si evacueze trupele la Dunkerque? Cand a avut ocazia de a intrerupe alimentarea cu petrol a sovieticilor si de a anihila astfel orice speranta de victorie a Aliatilor in est, de ce a insistat Hilter sa-si divida armata, slabind-o - fapt a carui consecinta a fost oribila batalie de la Stalingrad? Alexander cerceteaza in profunzime interactiunea cruciala dintre psihismul lui Hilter si strategia sa militara si arta cum paranoia i-a coplesit in mod fatal simtul politic. Astfel, el incerca sa raspunda la cea mai terifianta intrebare:
Cat de aproape de victorie au fost nazistii, in realitate?! (A.C.)


http://www.cronicaromana.ro/pagini-din-istoria-celui-de-al-doilea-razboi-mondial.html

Masacrul de la Katyn, unde peste 20.000 de militari si civili polonezi au fost impuscati in 1940, se poate sa fi fost o razbunare a lui Stalin pentru cei 32.000 de prizonieri sovietici morti in Polonia in 1920, a declarat miercuri premierul Vladimir Putin. "Nu stiu daca Iosef Stalin insusi a condus operatiunea militara din 1920 din timpul razboiului sovieto-polon. Armata Rosie a suferit o infrangere si multi soldati sovietici au fost facuti prizonieri. Potrivit celui mai recent bilant, 32.000 de soldati au murit de foame sau din cauza unei boli in Polonia (...) Personal, cred ca Stalin se simtea responsabil pentru aceasta tragedie si ca el a ordonat impuscarea (polonezilor), pentru a se razbuna", a spus Putin la incheierea unei ceremonii ce a avut loc la Smolensk in memoria celor peste 20.000 de ofiteri, politisti si civili polonezi impuscati in 1940 la Katyn de catre NKVD, politia politica sovietica.

URSS a afrmat mult timp ca masacrul a fost opera ocupantului nazist, informeaza NewsIn citand RIA Novosti.

Potrivit revistei poloneze Newsweek Polska, aproape 110.000 de soldati sovietici au fost facuti prizonieri dupa infrangerea armatei lui Mihail Tuhacevski la intrarea in Varsovia. Ei au fost trimisi in lagare infiintate la Brest, Lukow, Wadowice, Domb si Strzalkowo. Prizonierii au fost torturati si lasati fara hrana si ingrijiri medicale, scrie RIA Novosti.

Premierul rus i-a numit miercuri pe responsabilii tragediei de la Katyn, mentionandu-l inclusiv pe Lavrenti Beria, fostul sef al NKVD, precursorul KGB-ului din care a facut parte si Putin. Reponsabili "sunt sefii serviciilor de securitate din epoca, NKVD, intre care Beria, si conducerea politica, dar in ceea ce-i priveste pe executantii concreti, credeti ca-i stiu pe toti pe de rost? (...) Am remis documentele partii poloneze, un milion de pagini", a spus Putin.

Tema masacrului de la Katyn a afectat mult timp relatiile ruso-poloneze, Varsovia cerand ca arhivele ruse sa fie declasificate. Unii politicieni polonezi considera in continuare ca Rusia nu a declasificat toate documentele in legatura cu aceasta tragedie.

Rusia nu are nimic de ascuns in privinta crimelor comise la Katyn in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a mai spus miercuri premierul Putin in conferinta de presa comuna cu omologul sau polonez, Donald Tusk, sustinuta la Smolensk. "Nimic nu ne impiedica acum sa cunoastem adevarul despre aceste evenimente", a adaugat fostul presedinte rus.

Intr-un demers fara precedent, premierii rus si polonez s-au intalnit miercuri pentru a le aduce un omagiu celor 22.000 de ofiteri polonezi ucisi in urma cu 70 de ani de sovietici in masacrul de la Katyn. Ca semn de deschidere, postul public rus de televiziune Kultura a difuzat vineri "Katyn", un film al regizorului polonez Andrzej Wajda despre masacru. "Nu am anticipat niciodata aceasta zi", a declarat regizorul, al carui tata a fost ucis la Katyn.
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/149784/Putin-Masacrul-de-la-Katyn-a-fost-o-razbunare-a-lui-Stalin.html

AL DOILEA RAZBOI MONDIAL PANA LA PLANUL BARBAROSA
...olitica internationala este definita de Hobbes drept o lupta pentru putere is un razboi al tuturor impotriva tuturor. Astfel, atat Germania, cat si Uniunea Sovietica au actionat dupa cum le dicta interesul lor de moment, in speranta obtinerii de avantaje de lunga durata ulterior, chiar prin ruperea legaturii. Primele campanii ale lui Hitler in Polonia si in Vest isi gasesc un corespondent interesant in Razboiul peloponesiac al lui Thucydides. Un episod din cartea a V-a atrage atentia MELIANUL- Supusii vostri considera oare firescul in asa fel incat sa puna in aceeasi balanta pe cei care nu au nici o relatie cu voi cu aceia care cei mai multi fiind colonistii vostri- s-au desprins de voi si au fost apoi supusi cu forta ATENIANUL Supusii nostri socotesc ca nici unul nu este lipsit de dreptate, dar ca fiecare supravietuiesc dupa cum poate si pe noi nu ne ataca de frica de aceea, voi , in afara de faptul ca noi ne-am extinde conducerea asupra mai multor cetati, ati putea sa ne oferiti securitate, daca ati fi subjugati, mai ales ca, insulari cum sunteti, n-ati putea infrange pe cei care stapanesc marea, si, mai slabi fiind, pe cei mai puternici decat voi. MELIANUL Nu socotiti voi deci ca in neutralitatea noastra consta securitatea voastra is Astfel cum nu va veti face voi dusmani pe cei care nu participa acum la nici o alianta daca acestia, privind la ceea ce faceti cu noi se vor astepta sa-i atacati si pe ei Si, in aceasta imprejurare, ce altceva faceti decat sa mariti numarul dusmanilor pe care ii aveti, si ca va atrageti cu forta pe aceia care nu aveau de gand sa va fie dusmani ATENIANUL Noi nu socotim primejdiosi pe acei continentali care, manati fiind de dorul de libertate, vor sovai mult sa se apere impotriva noastra, ci socotim primejdiosi numai pe insularii independenti cum sunteti voi si pe aceia care sunt exasperati de constrangerile pe care le impune dominatia. Intr-adevar acestia mai ales ar putea fara sa judece sa se avante ei insisi si sa ne impinga si pe noi intr-o primejdie sigura.is Dar este evident ca pentru cei alaturi de care lupti forta nu consta in bunavointa celor chemati in ajutor, ci daca aceia sunt cu mult superiori in puterea de a savarsi faptele. Lucrul acesta il au in vedere lacedemonienii, si inca mai mult decat altii. Asadar, neincrezandu-se in propria lor pregatire, ei se insotesc de multi aliati chiar cand ataca pe vecini, asa ca nu este de crezut ca ei vor putea trece intr-o insula cand noi suntem stapani pe mare.Logica se potriveste in cazul primelor campanii din Europa ale lui Hitler. Exemplificand in Polonia superioritate masiva germana, de cinci ori ca numar de avioane, tactica de lupta noua, celebrul blitzkrieg fata de polonezi, ramasi fideli cavaleriei care impinsese pe rusi afara din Kiev, in 1921. Armata germana, nu mult superioara numeric, insa cu o strategie desavarsita practic, Polonia era incercuita se adauga aici nepriceperea conducatorilor polonezi care nu au vrut sa sacrifice nici o bucata de pamant, chiar daca acel culoar spre Danzig era pierdut dintru inceput armatele lui Klge si Kuchler nu aveau altceva de facut decat sa incercuiasca armata poloneza din culoar pentru a o scoate din lupta.Se adauga aici clarviziunea politica a lui Hitler anticiparea lipsei de interventie a aliatilor franco-britanici in ceea ce priveste Polonia. Desigur, polonezii actionand contrar realismului politic, au considerat ca fiind de ajuns garantiile de securitate obtinute din partea celor doua mari puteri desi acestea dovedisera in repetate randuri, anterior ca nu vor interveniPolonia o simtise pe propria-i piele cu Szscecinul, cehii isi pierdusera tara.Se poate aprecia ca Hitler a actionat in Polonia conform principiilor realismului politic a mizat pe neinterventia franco-britanica in Polonia, care nu s-a intamplat, s-a bazat pe ermachtul bine instruit si bine pozitionat strategic, astfel ca in mai putin de o luna a obtinut rezultatele scontate cu minim de efortpe 27 septembrie Varsovia a capitulat,victime in randul germanilor fiind doar cateva mii.Pe de alta parte, actiunea U.R.S.S. in estul Poloniei, in concordanta cu pactul Ribentropp-Molotov venea ca o confirmare a impartirii sferelor de influenta in Europa de Est, arbitrar, insa si temporar. Ambele puteri acumulau energie in acest armistitiu pentru ceea ce urma sa se intample. Sunt numeroase voci care au afirmant ca daca Hitler nu ar fi atacat in iunie 1941 Uniunea Sovietica, Stalin ar fi atacat primul la randu-i Germania, ceea ce este din nou in conformitate cu regulile realismului politic dorinta de a anticipa miscarile adversarului.Din punctul de vedere al polonezilor, razboiul s-a incheiat tragic. Generalul Smigly-Ridz anticipa acest lucru Cu nemtii ne vom pierde libertatea, cu rusii ne vom pierde sufletul. Oricum, polonezii au actionat contrar regulilor realismului politic pe de-o parte, si-au supraestimat fortelecele sapte armate,ca numar, erau importante,dar ca dotare si tactica au esuat lamentabil, insusi generalul Kutrzeba, nereusind pe Bzura decat o palida rezistenta pe de alta parte, sinuciderea curata dovedita in planul de lupta impotriva unei clare evidente conducatorii polonezi nu au retras armatele din partea de vest a tarii pentru a incerca o rezitenta in interior, dimpotriva, au dorit cu orice pret salvarea zonei industriale din regiune, ca sa nu mai vorbim de armata din culoarul spre Danzig, sacrificata din primele zile. Oricum, si o interventie anglo-franceza ar fi fost greu de luat in calcul in conditiile in care rezistente poloneza a fost atat de scurta. Desigur, in relatiile Germaniei cu U.R.S.S. era clar doar un armistitiu de moment incidentul de la Brest-Litovsk, incalcarea frontierei prestabilite, rezolvat totusi intr-o saptamana o dovedeste conflictul mocnea intre cele doua aliate de moment Lui Hitler pur si simplu nu-i statea in fire sa preia altcineva initiativa prin urmare era inevitabil ca la un moment dat sa nu ia in calcul atacarea Uniunii Sovietice.Momentul urmator a fost insa concentrarea eforturilor spre campania din Vest. Asigurat pe moment in Est, Constient ca nu este bine a lupta pe doua fronturi si acesta in concordanta cu regulile realismului politic, Hitler ataca Danemarca si Norvegia. esserbung este una dintre cele mai interesante campanii in desfasurarea razboiului. Tarile nordice au reprezentat un caz clasic de achizitie de putere si capabilitati, folosite pentru a contracara puterea adversarilor este cunoscut celebrul discurs al lui Churchill cu privire la ocuparea acestor tari Umanitatea, nu legalitatea ne va judeca. Atat Germania, cat si anglo-francezii doreau ocuparea teritoriilor nordice a fost, am putea concluziona, o cursa contra cronometru. Pentru Germania erau vitale interesele la Narvik, in conditiile transportarii zacamintelor de fier de la Kiruna si Gallivare, iar aliatii anglo-francezi cunosteau acest amanunt. Germanii au castigat si de data aceasta, Danemarca fiind insa atacata doar datorita pozitiei strategice a Aalborgul...
http://www.super-referate.com/referate/istorie/26/AL-DOILEA-RAZBOI-MONDIAL-PANA-LA-PLANUL-BARBAROSA.php

Cea mai sangeroasa confruntare din istoria omenirii Al doilea razboi mondial

Germania nazista a detinut arma nucleara
Germania nazista reusise sa fabrice un reactor si o arma nucleara,
cu putin timp înainte de încheierea celui de-al doilea razboi
mondial, a afirmat un istoric german, într-o carte care va fi
publicata la 14 martie, relateaza AFP. În cartea intitulata „Bomba
lui Hitler", istoricul Rainer Karlsch afirma ca cel de-al treilea
Reich dispunea din iarna anului 1944 de un reactor nuclear în stare
functionala si ca cercetatorii germani testau arme tactice nucleare
pe insula Ruegen, în Marea Baltica si în Thurin. „Al treilea Reich
era aproape de finalul cursei pentru fabricarea primei arme nucleare
viabile", a afirmat editorul cartii. Istoricul a declarat ca a
descoperit în zona Berlinului „primul reactor nuclear german în stare
functionala" si ca a gasit în arhive un proiect de brevetare a unei
bombe cu plutoniu, datând din 1941. În pofida întârzierilor provocate
de deblocarea tardiva a sustinerii financiare si de actiunile de
sabotaj ale aliatilor, cercetatorii germani au reusit sa
fabrice „bombe radioactive", care au ucis „mai multe sute" de
prizonieri, în timpul unui test efectuat la Thurin.

ULTIMA ORA

Banala si inspaimantatoarea Unitate 731
Florentina Dolghin
In 1996, Statele Unite au interzis accesul pe teritoriul lor a 16 japonezi suspectati de crime abominabile impotriva umanitatii in cel de-al doilea razboi mondial. Cei 16 sunt savanti apartinand teribilei unitati 731 si au facut experimente tinute in secret de guvernul nipon. Ei sunt acuzati de fapte comise in China si Pacific in timpul razboiului si ar fi implicati in afacerea „doamnelor de consum“:

TRAIAN UNGUREANU & T. R. U. (DRESDA SI GOMORA)
Acum 60 de ani, in seara zilei de 13 februarie 1945, William Topper plutea deasupra Germaniei, la 850 de metri inaltime. Dupa 5 minute, la ora 21.55, aflat la 500 de metri, Topper a zarit, in sfarsit, ce cauta. Trei litere: DSC. Dresda Sport Club. Avionul lui Topper se afla deasupra obiectivului: Stadionul Ostragehege, in inima Dresdei. Nu se juca nimic. SC Dresda, campioana Germaniei in ultimele doua sezoane (1943 si 1944), nu era acasa. Echipa era risipita de razboi, pe cateva sute de kilometri, intre adaposturile subterane ale orasului si transeele frontului. Topper avea, in acea seara, ordinul de a gasi centrul Dresdei. Cu orice pret si prin orice mijloace. Pe hartile militare, stadionul era doar unul din semnele vizibile care marcau centrul orasului. La doi pasi, Mareinbrucke, pod si tronson de cale ferata, era la fel de vizibil si reperabil. Ceva l-a facut insa pe tanarul pilot englez sa aleaga, la plecarea in misiune, stadionul pe care SC Dresda castigase de doua ori Campionatul german, Campionatul pangerman, Reichsliga. Era Topper microbist? Tanjea el dupa revansa? Prima mansa se incheiase, in 1940, cu distrugerea orasului Coventry. In noiembrie '40, Coventry City era ca si promovata in prima divizie. Orasul nu mai avusese o asemenea echipa si se pregatea de vremuri bune. Dupa bombardament, nimic n-a mai mers in linie dreapta. Coventry a ratat promovarea. Linia dreapta a reaparut abia in 1966. In orice caz, dintr-un motiv care nu poate ocoli cu totul fotbalul, Topper a ales stadionul campioanei Germaniei. Restul a mers ceas. La 22.01, Topper a lansat o bomba de marcaj de o tona. Ea a explodat la cateva sute de metri deasupra stadionului, imprastiind zeci de trasoare de semnalizare. In aceeasi clipa, Topper a transmis, prin radio, mesajul codificat: "Tally Ho!". Vechiul strigat al vanatorilor care asmut cainii, la partidele britanice de vanatoare de vulpi. Deasupra, o mie o suta sapte bombardiere britanice si americane aflau unde anume se afla prada, centrul topografic al Dresdei, si isi calculau tirul. Soarta orasului era hotarata.
Arta africana - expozitie nocturna
Dresda a fost distrusa de un val de foc. 4.500 de tone de bombe de mare putere si incarcaturi incendiare au hranit o viitura aprinsa care a maturat orasul. Cel putin 35.000 de oameni au fost calcinati, fierti sau evaporati. Era marti, 13 februarie 1945. Dezastrul avea sa se incheie a doua zi, dupa calendarul catolic, Miercurea Cenusii. La inceput, locuitorii orasului, inghesuiti in pungile mari de adapost, sapate adanc sub pamant, au crezut ca bombardamentul va fi groaznic, dar acceptabil. Limitele impuse de razboiul aerian asupra Germaniei erau largi, destul de largi pentru a ingadui cateva sute, poate chiar o mie de morti pe noapte. La zece kilometri de oras, tanarul Helmut Schon, soldat de garda la o fabrica de munitii, si-a inchipuit acelasi lucru. In fond, tatal sau, batran negustor de mobile, ceasuri si tapiserii europene, s-a bizuit, pana la capat, pe umanismul inalt al vremurilor si obiectelor ce au trecut zilnic prin magazinul sau de antichitati: "Englezii nu vor ataca niciodata Dresda. Sunt un popor prea civilizat!". In seara zilei de 13 februarie, imediat dupa ora 23.00, Helmut a aflat ca nu e asa. Englezii au atacat orasul si l-au distrus din temelii. Helmut a ajuns in centrul Dresdei, curand dupa miezul noptii. Cunostea fiecare strada ca pe propriul buzunar, pentru ca era fotbalist, vedeta si speranta a fotbalului german. Campion de doua ori cu SC Dresda, Helmut urma sa incalece curand pe linia dreapta ce ducea, prin Nationala germana, spre viitor. Nimic nu ii era mai bine cunoscut decat drumul spre Stadionul Ostragehege. Nimic nu i-a fost mai strain, in noaptea de 13 spre 14 februarie 1945. Coloane negre de cadavre calcinate, in locul palatelor pe care Goethe insusi le numise odata minuni ale "Florentei Nordului". Intre ele, dupa un timp, din intamplare si prin vointa unui miracol, Helmut si-a gasit, in viata, sotia si apoi batranul tata. Marele european era invins si vorbea deja despre alte lumi si continente: "Am vazut multi negri!" - a murmurat tatal si Helmut a inteles ca e vorba de oamenii arsi, intepeniti din miscare, la toate rascrucile orasului.
Orbirea?
Helmut Schon e un om deosebit. Mai intai a reusit sa gaseasca drumul care l-a scos dintre rascrucile arse ale Dresdei. Acelasi drum l-a dus departe. In 1966, anul in care Coventry reusea sa ajunga in prima divizie, dupa incercarea inabusita in 1940, Schon devenea antrenorul Nationalei germane care pierdea finala Cupei Mondiale, pe Wembley. Apoi, al Nationalei germane care urca pana in semifinalele Cupei Mondiale din 1970 si fixa acolo un moment de clasicism, impotriva Italiei, dupa un meci care trebuie vazut pentru a putea fi crezut. In 1972, Nationala lui Schon e desavarsita. Titlul european vine aproape fara efort. Peste doi ani, in 1974, Schon si masina sa de fotbal fac cea mai corecta nedreptate vreodata cunoscuta in fotbal: castiga titlul mondial, in fata Olandei, o echipa mai buna, si, cu asta, deplin nepregatita sa opreasca vointa germana de revenire in istorie. Tot atunci, inghesuit de reporteri, Schon lamureste raporturile germanilor cu momentul zero: "Nu ii urasc pe englezi si pe americani pentru ce au facut la Dresda. De vina a fost orbirea". Cuvintele lui Schon ar fi meritat mai mult respect. Omul care si-a scos sotia si tatal din valul de foc nu da vina pe cei ce au aprins lumea germana. Ce e, atunci, orbirea? Cuvantul lui Schon ne ajuta sa intelegem de ce istoricii vor avea intotdeauna de invatat din spusele inteleptilor de rand. Orbirea numita de Schon priveste, cu o precizie insuportabila, vecinatatea colectiva a zeci de milioane de germani lipiti de regimul politic nazist.
Helmut ante-Churchill
Inca in vara lui 1940, intr-un memorandum trimis comandantilor militari, primul ministru britanic Churchill ajungea la concluzia ca singurul lucru ce va ingenunchia Germania va fi "un atac absolut devastator, de exterminare". Probabil cel mai mare ganditor politic al secolului trecut, Churchill, atingea, dupa lectura a mii de volume si o cariera augusta, exact concluzia la care ajunsese Schon, in baza unei nopti petrecute sub cerul apocaliptic al Dresdei - crima germana de solidarizare nationala cu nazismul era o orbire atat de adanca, incat un singur lucru o putea intoarce din drum: o alta crima. Precisa si monstruoasa. Planificata si vizibila. Arhivele ne spun astazi ca Dresda '45 n-a fost un accident si nu trebuie salvata prin rastalmacire: aliatii au jucat fara ezitare regula terminala a razboaielor de supravietuire. Populatia Germaniei a devenit tinta pentru ca ea sa nu ramana fondul civil de rezistenta al regimului nazist. Dresda, aleasa pentru o pedeapsa cum nu s-a mai vazut, pacatuise, intr-un fel anume. Astazi masuram aceasta deviere de masa cu ajutorul sociologiei. Mult inainte de aparitia preciziei sociologice, pacatul cetatilor vinovate fusese prins si certat in doua cuvinte: Sodoma si Gomora. Dresda, infloritoare si cuminte in disciplina ei colectiva si oarba, nu a fost nicicand o Sodoma. Ramane Gomora.
Tally Ho!
Astazi, dupa 60 de ani si o revenire in istorie consfintita, printre altele, de trei titluri mondiale, germanii nu mai pot sau nu mai stiu sa gandeasca asa. Schon a parasit Nationala in 1978, dupa 12 ani de succes si siguranta de sine. In locul lui s-a asezat un fotabl discutabil si o generatie mandra de zestrea ei de dubii si reveniri ezitante asupra istoriei. Revizionismul a devenit popular, prea popular, iar Dresda a fost trecuta, cu maximum de argumente sentimentale si cu minimum de judecata istorica, intre crimele uriase care justifica pacifismul permanent. Ideea de baza a acestei forme populare de evitare a istoriei e ca statele (occidentale, desigur) au mereu dorinta ciudata de a-si alege adversari cu scopul de a-i transforma in victime. Contextul, datele, imprejurarile, istoria insasi nu conteaza prea mult in fata acestei solutii simple care promite sa rezolve toate dramele lumii, folosind vreunul din desenele adunate de obicei in expozitiile cu desene despre razboi ale copiilor. Helmut Schon a avut puterea sa vada altceva in noaptea de foc de la Dresda si, din nefericire, clarviziunea lui masoara slabiciunile de gandire ale epocii in care a venit randul nostru sa judecam. Cand a strigat "Tally Ho!", tanarul si insangeratul pilot Topper zarise, intr-adevar, tinta.
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=1516&nr=2005-02-18

Arme
http://www.worldwar2.ro/arme/

Aeronautica
http://www.worldwar2.ro/arr

Divizii si brigazi
http://www.worldwar2.ro/oob/

Ziua Z


http://www.gdo.ro/Magazin/2005-02-08#articolNr5001

Generatia `27 intre Holocaust si Gulag
Generatia ‘27 (sau generatia tanara, generatia anilor ‘30, generatia trairista, experentialista, ortodoxista), botezata asa pe buna dreptate de catre Dan C. Mihailescu, dupa anul lansarii primului ei program, Itinerariu spiritual de Mircea Eliade, a fost in primul rand un fenomen bucurestean, cu centrul in Universitate, in Facultatea de Filosofie si Litere. >>>>>
http://revista22.ro/html/index.php?art=368&nr=2003-02-24
=====
La Cioran, legionarizarea s-a cristalizat pe modelul german. Apoliticul Cioran se contamineaza de politica in doua saptamani dupa ce ajunge la Berlin, deci in jur de 15 noiembrie 1933. Forta modelului german a fost la el atat de mare, incat putem presupune ca, daca Cioran n-ar fi fost la Berlin, ci ar fi avut, prin Goga, o bursa in Franta, orientarea sa politica ar fi fost alta. Rationamentul filosofic care l-a dus la extrema dreapta a fost: in istorie numai irationalul, instinctivul, inconstientul este creator; Legiunea e irationala, instinctiva; Legiunea e creatoare de istorie romaneasca>>>>>
http://revista22.ro/html/index.php?nr=2003-03-03&art=378

Voluntari români în unitatile SS

La 23 august 1944 nu au existat cazuri de tradare în armata româna. Doar tentative. In timpul campaniei din Vest, tentativele s-au si concretizat în câteva cazuri. Altele au esuat în ultima clipa. Despre românii care au luptat de bunavoie în armata lui Hitler nu s-a vorbit la noi. Nici nu au ramas prea multe documente. Un istoric strain vine sa acopere aceasta lacuna. In continuarea colaborarilor sale la revista noastra (nr. 3, 4/2000), profesorul Tejchman, reputat specialist ceh în istoria României (despre care a semnat o serie de volume) si bun vorbitor al limbii române, ne-a trimis textul de fata, rezultat al cercetarilor sale în arhivele militare germane.

In Europa, România a fost cel de-al doilea mare aliat al Germaniei, în cel de-al doilea razboi mondial. Pâna în vara anului 1944, cu exceptia sasilor românii nu au servit în unitati militare germane. Situatia s-a schimbat fundamental dupa 23 august 1944, când a fost rasturnat guvernul filo-german al lui Antonescu. Noul guvern - numit de regele Mihai si condus de generalul Sanatescu - a declarat razboi Germaniei si celorlalti aliati ai ei, punând întreaga armata româna la dispozitia coalitiei antihitleriste. Pastrati ca rezerva Prima reactie a lui Hitler la evenimentele din România a fost ordinul de a fi constituit un guvern condus de unul dintre generalii români ramasi fideli aliatilor de pâna atunci. Dupa ce a fost refuzat de toti, inclusiv de generalul Ion Gheorghe, care pâna atunci fusese ministru al României la Berlin, lui Hitler nu i-a mai ramas decât sa faca apel la Garda de fier. In Germania traiau câteva sute de legionari, refugiati acolo dupa reprimarea rebeliunii din ianuarie 1941. Fusesera paziti cu grija de nemti pe toata durata razboiului. Mai întâi au fost concentrati la Rostock, unde au lucrat la Fabrica de avioane Heinkel. S-au bucurat de un regim relativ liber, dar nu au avut voie sa lupte în armata germana, sa se ocupe de politica sau sa trimita scrisori în România. Dupa ce, în decembrie 1942, conducatorul lor, Horia Sima, a fugit în Italia (Magazin istoric, nr. 1, 2/1995), peste 400 de legionari au fost trimisi în lagarele de concentrare de la Dachau, Oranienburg si Buchenwald. Bineînteles, au fost internati ca detinuti de onoare; Reichul nu avea nici un interes sa-i lichideze pe legionari. Dimpotriva, ei trebuia pastrati în rezerva, ca eventual mijloc de presiune asupra lui Antonescu. In România nimeni nu se împotrivise noului guvern. Locotenent-colonelul Gheorghe Rascanescu, decorat de hitleristi pe frontul de rasarit cu Crucea de fier, si alti câtiva comandanti militari încercasera, ce-i drept, sa opuna rezistenta, dar nu fusesera urmati de nimeni. Aceeasi soarta a avut-o si amiralul Horia Macellariu, care încercase chiar sa creeze un fel de organizatie de lupta antibolsevica si pro-germana, numita "Valurile Dunarii". Aceasta "organizatie" este însa mentionata mai degraba în propaganda nazista decât în documente, existenta ei fiind astfel pusa sub semnul întrebarii. Inca de la 24 august 1944, o zi dupa schimbarea guvernului de la Bucuresti, Horia Sima, capitanul legionarilor, a fost eliberat din lagarul de concentrare de la Oranienburg si imediat s-a întâlnit cu Hitler si Ribbentrop. Sima i-a prezentat ministrului Afacerilor Externe al Reichului un manifest, cu care intentiona sa se adreseze poporului român. Ribbentrop l-a aprobat si, împreuna cu Himmler, l-a asigurat pe Sima ca-i da mâna libera sa desfasoare orice fel de activitate ce ar fi putut contribui la producerea unei schimbari la Bucuresti. Sima s-a dus cu acest manifest la Viena si a început sa se ocupe de crearea unui nou guvern. (Dupa un timp, i s-a alaturat si Tankov, liderul fascistilor bulgari.) Foamea, factor de decizie La un post de radio de la Viena, Sima a transmis un apel catre toti românii, îndemnându-i sa refuze a da ascultare guvernului generalului Sanatescu care, chipurile, "reprezenta interesele unui rege tradator, ale camarilei lui si ale unei clici corupte de speculanti". Totodata el a cerut soldatilor români sa "refuze a fi fideli regelui tradator si celor care îl ajutau în armata, ramânând credinciosi aliantei cu Germania". Dupa trei zile, Sima a repetat apelul. Initial, el a vrut sa astepte o situatie mai favorabila pe câmpul de batalie. Inca din 30 august 1944, el i-a transmis o scrisoare lui Ribbentrop, în care îi propunea "sa fie amânata crearea guvernului national, pâna când Wehrmachtul va cuceri cel putin o parte din teritoriul României". In scrisoare el mai mentiona ca, deocamdata, urma "sa fie creata o echipa de conducere a fortelor national-legionare". Situatia de pe front nu permitea însa punerea în practica a acestei idei, deoarece nemtii nu aveau sanse sa cucereasca nici macar un metru din pamântul României. In cele din urma, la 10 decembrie 1944, a fost creat un "guvern national", condus de Horia Sima si format din opt membri, dintre care cinci faceau parte din Garda de fier. De asemenea, sosise si momentul pentru a fi cristalizate fortele armate ce urma sa sustina acest nou "guvern fara tara". Sima nu se putea însa baza decât pe cei care "îi erau la îndemâna". Din cei 400 de adepti pe care îi avea, el a vrut sa foloseasca 120 pentru sustinerea guvernului, 200 urmând sa plece la cursuri si scoli în Germania (pentru a se instrui în domeniul comunicatiilor, sabotajelor, diversiunilor. Jumatate dintre ei erau deja antrenati în cazarmile din Neukarenburg din Austria si fusesera trimisi în România ca sa organizeze actiuni de sabotaj si sa "hraneasca" propaganda anticomunista). Asadar, pentru crearea armatei noului guvern ramasesera disponibile circa 70 persoane. Din nucleul armatei trebuia sa faca parte si circa 200 de voluntari din jurul legionarului Pavel Onciu, care se pregateau sa intre în România alaturi de nemti. In cele din urma, "armata nationala" a început sa se formeze la Döllersheim, lânga Viena. Mai întâi, Sima a reusit sa obtina de la nemti promisiunea ca, dupa crearea lor, unitatile nu vor fi îndreptate împotriva celor române. Au fost recrutati voluntari dintre legionarii români, ofiterii si subofiterii armatei române care urmasera cursuri în Germania, prizonierii în majoritate provenind din Divizia 4 româna, comandata de generalul Platon Chirnoaga. Au fost înrolati si dezertori. Astfel, în ianuarie 1945, de partea cealalta a frontului trecuse plutonierul Ion Valeriu Emilian, împreuna cu 119 soldati din Detasamentul 2 cavalerie Calarasi. S-a înrolat, de asemenea, Obersturmführerul Alexandru Suga, membru al Garzii de fier (avea 30 de ani), condamnat la moarte în România în 1933 si care, dupa 23 august 1944, fugise din lagarul unde fusese internat si intrase în SS. Dupa unele documente, generalul Avramescu, comandantul Armatei 4 române, planuia sa treaca, în iarna 1944/1945, de partea cealalta a frontului, împreuna cu întreaga trupa pe care o conducea. Planul lui a fost însa deconspirat (Magazin istoric, nr. 4/1994, 5/1997). Nu toti voluntarii care s-au înrolat erau animati de "patriotism" sau nutreau sentimente anticomuniste. In multe cazuri, foamea a influentat hotarârea lor. Detasamentele de voluntari nu au fost lipsite nici de conflictele între legionari si adeptii lui Antonescu. In baza ordinului comandantului detasamentelor straine de pe lânga Comandamentul suprem al armatei, din 20 decembrie 1944, voluntarii din România intrau automat în subordinea SS (ca si cetatenii din Europa de Vest si Nord sau bulgarii, ucrainenii, bielorusii si cazacii). Dupa o scurta perioada de antrenament, sub conducerea generalului Chirnoaga, s-au format doua regimente de grenadieri, fiecare având doua detasamente (cel de-al treilea regiment se afla în curs de constituire la sfârsitul razboiului). Soldatii români, îmbracati în uniforme SS, au fost aruncati prima oara în lupta la începutul lunii martie 1945. Alaturi de 3 000 soldati din Regimentul 1, din cadrul Corpului de tancuri, condus de generalul Felix Steiner, au ocupat pozitii lânga Stettin pe Oder (o mare parte din unitatile de voluntari a fost concentrata pe ultima linie de aparare dinaintea Berlinului). Prizonieri la anglo-americani Nu au apucat sa lupte prea mult, deoarece au fost împartiti înainte de atacul final al armatei sovietice asupra Berlinului. Jumatate în cadrul unui regiment de munca, la sapat santuri, cealalta jumatate a fost "dotata" cu biciclete primind numele pompos de Panzer Zerstörer Regiment. Obligati sa se retraga, la 9 mai 1945, toti soldatii din acest regiment au fost luati prizonieri de anglo-americani. Dar chiar mai înainte, pe baza unui ordin al lui Hitler, soldatii români fusesera obligati sa predea armele si echipamentul celorlalte unitati SS. Firma Bevo din Wuppertal confectionase pentru voluntarii români doua feluri de banderole de prins la mâneca uniformei: una - cu tricolorul în partea de sus si inscriptia România, jos, alta având forma de blazon cu însemnul de stat si inscriptionarea Rumänien, în partea de sus. Nu s-au pastrat însa fotografii care sa ilustreze cazuri concrete de folosire a acestor banderole. Oficialitatile aveau nevoie de nemti In anii 1940-1945 multi cetateni români de nationalitate germana au avut posibilitatea sa slujeasca în armata germana si în SS. In România antebelica, în Transilvania si în Banat, traiau peste o jumatate de milion de sasi si de svabi. La 20 noiembrie 1940, Volskgruppe din România a primit statutul de comunitate semiautonoma. Imediat, a fost constituit Partidul Muncitoresc National-Socialist al comunitatii germane din România, conform stilului Reichului, fiind create si alte organizatii. Cei 223 000 de nemti care locuiau în partea româna a Banatului, la fel ca si cei 253 000 din Transilvania si 120 000 din restul României, constituiau o sursa ademenitoare pentru recrutare de soldati. Primele încercari s-au facut înca din 1940. Dar si atunci si mai târziu ei au întâmpinat rezistenta din partea oficialitatilor române, care aveau nevoie de nemti. Inca din perioada 1940-1941 Himmler propusese ca din România sa fie recrutati cel putin 1 000 de voluntari, sarcina neacoperita total. Cea mai mare parte a voluntarilor recrutati au fost repartizati la Divizia 2 tancuri "Das Reich". Abia în mai 1943, guvernul român a dat un ordin ce permitea tinerilor sa intre în Wehrmacht si în unitatile SS, fara a pierde cetatenia româna. Pâna la sfârsitul razboiului, în Wehrmacht au slujit 15 000 de germani din România, iar în unitatile SS - 60 000. Ei nu au purtat nici un însemn special si nu au facut parte din nici o unitate speciala. Singura unitate formata în cea mai mare parte din germani provenind din România a fost Divizia 7 vânatori de munte "Prinz Eugen" (germanii proveneau din Banatul sârbesc si din cel românesc), unitate condusa de Gruppenführerul SS (echivalentul gradului de general-colonel din Wehrmacht) Artur Phleps, german de origine din Transilvania (fost ofiter în armata austro-ungara, în timpul primului razboi mondial). In româneste de Helliana IANCULESCU

http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=840&l=ro

Organizare
http://worldwar2.ro/organizare/

ATROCITATI COMISE DE HORTHYSTI IN SINCAI!
Comuna Sincai, judetul Mures, este atestata documentar in anul 1332. La infaptuirea Marii Uniri a tuturor romanilor intr-o singura tara in 1 Decembrie 1918 in Alba Iulia, a avut 2.034 locuitori, din care romani 1.072, ceilalti - unguri si tigani. La recensamantul populatiei din 7 ianuarie 1992, a avut 1.142 locuitori, romani 432, maghiari 628 si 82 rromi.

In perioada Diktatului fascist de la Viena, din 30 august 1940, localitatea Sincai, a "cazut" in zona ungureasca, chiar pe linia de demarcatie dintre Romania si Ungaria. Astfel, in comuna Sincai, ca in tot Ardealul de Nord, rapit prin acest diktat, indata dupa ocuparea localitatii, romanii au fost adunati de catre jandarmii cu pene de cocos, granicerii unguri si garzile nationale maghiare, din motive si ura etnica, barbati, femei si copii au fost schingiuiti si batjocoriti crunt, cu scopul de a-i determina sa-si paraseasca gospodariile si sa se refugieze in Romania, sau sa se ungurizeze.

Teroarea si persecutiile din partea administratiei militare si civile ungaro-horthyste au culminat in cei patru ani de ocupatie cu crime. Prima victima a fost romanul Petru Tarnoveanu, nascut in 2 februarie 1894, in Sincai, fost primar roman in perioada interbelica, tata a 9 copii, batut si schingiuit grav de 7 ori de catre jandarmii, granicerii si garzile nationale maghiare de aici. Dar a scapat cu viata, datorita destinului si a decedat in 2 februarie 1966, povestind urmasilor chinurile prin care a trecut in timpul teroarei ungaro-horthyste.

Teroarea, crimele si bataile romanilor din comuna Sincai si Fanate au fost conduse de plutonierul Szecs Francisc, seful Pichetului de graniceri maghiari. Locul unde s-au desfasurat schingiuirile, bataile si chinurile romanilor a fost beciul castelului grofului Bethlen din Sincai. In 30 septembrie 1940, plutonierul Szecs Francisc si banda lui au prins pe sateanul roman Ioan Beres, din Sincai, si l-au impuscat in santul soselei. In aceeasi zi l-au impuscat in cap, dupa ce a fost intepat cu baionetele in curtea bisericii romanesti, pe romanul Vasile Cristea, din Sincai, care a fost lasat prada animalelor salbatice timp de o saptamana si numai apoi au dat voie sa fie inmormantat. La inceputul lunii octombrie 1940, a fost prins de catre horthysti si impuscat, in inima, cu mai multe gloante, in apropierea liniei de demarcatie romano-ungare din Sincai, sateanul Petru Bejan. Locuitorul Gheorghe Ursut, din Sincai, vazand bataile si crimele ce le fac horthysti cu romanii, in momentul cand asasinii s-au apropiat de locuinta sa, pentru a-l impusca, s-a spanzurat de un pom in curtea casei sale. Calaii maghiari din Sincai, avandu-l pe constiinta.

Din comuna Sincai a fost arestat de jandarmii unguri cu pene de cocos, la 5 mai 1944, sateanul Gheorghe Stefan, nascut in 25 octombrie 1889, dus in lagarul de munca fortata din Muntii Copila - Maramures si impuscat miseleste, la 14 octombrie 1944, la Moisei, impreuna cu 35 de romani si 5 evrei in cele doua case. In urma lui au ramas 8 copii orfani.

Astfel de momente dramatice si asasinate s-au petrecut in anii teroarei ungaro-horthyste in aproape toate localitatile din Transilvania de Nord, rapita de la statul roman in favoarea Ungariei, in anii 1940-1945.

Curtea de Apel din Cluj a stabilit, in 1945, ca aceste odioase crime, masacre si torturi s-au comis din motive si ura etnica maghiara, separatista, revizionista spre care tinde si astazi, cu viclenie, Uniunea Democrata Maghiara din Romania. Printre autorii teroarei si asasinatelor comise in comuna Sincai si in satul Fanate, au fost urmatorii: plutonierul Szecs Francisc, seful Pichetului de graniceri unguri din Sincai, Kodosi Gyula, din Fanate, inrolat voluntar granicer in Sincai, Balazs Martin, a lui Petru, de 57 ani din Fanate, Bende Dominik, de 24 de ani din Fanate, Kiss Carol, Szasz Stefan, zis Pista, Balogh Stefan, Fekete Janos, Balogh Ioan, Panzel Mihai, Fekete Mihai, Bela Nagy, Pancel Martin, a lui Stefan, Kiss Iosif, Pancel Albert, Zombot Francisc, Panczel Petru, Panczel Janos, Panczel

Daniel a lui Alexandru.

Nu vrem razbunare, doar atat ne doare ca, dupa evenimentele din decembrie 1989, unii dintre acesti asasini si batausi au devenit beneficiarii unor avantaje materiale si banesti de la statul roman, pe cand bietii copii ramasi orfani de parinti, din cauza crimelor si masacrelor administratiei ungaro-horthyste, fie ei romani, evrei, slovaci, rromi sau chiar, in unele cazuri, maghiari cinstiti, nu primesc de la statul roman sau ungar nici un ajutor material sau financiar. Oare de ce?! Asadar, cerem celor cu drept de initiativa legislativa in Romania sa actioneze, cat mai urgent, in consecinta.

Colonel (r) prof. VASILE T. SUCIU,
http://cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=6615

JURNALELE IRENEI
Începând din anul 1933, când avea 18 ani, şi până aproape de stingerea sa din viaţă, petrecută la 13 februarie 1973, timişoreanca Irene Mokka, născută Albert, s-a confesat în pagini de jurnal. Biblioteca Universităţii din Iaşi păstrează opt caiete cu însemnări legate de copiii scriitoarei, Heike şi Horst Fassel. Alte 17 jurnale se găsesc în Germania, la Institutul pentru Cultura şi Civilizaţia Şvabilor Dunăreni de la Tubingen. >>>>>
http://www.banateanul.ro/articol/ziar/timisoara/jurnalele-irenei/9126/108/

Acasa tot trimiteam carte, dar raspuns nu mai venea
M-am nascut pe 26.09.1919, in judetul Muscel, cum ii spunea atunci. Pe vremea aceea era tare greu, taica. Eram patru copii, trei fete si un baiat. Eu eram cel mai mare. Eu am dus greul. Ca mama, saraca, Dumnezeu s-o ierte, era mai tot timpul bolnava. Tata, insa, era un om zdravan si aspru, nu-mi aduc aminte sa-l fi vazut vreodata razand. Era fierar, cum toti ai nostri erau pe vremea aia. Dar el stia cel mai bine, dintre tiganii de aici, cum sa potcoveasca un cal. Si aproape toti romanii veneau la el... Si nu era nevoie sa mai mearga in sat, asa cum facea alti tigani. Pe mine m-au dat la scoala. Tata nu stia carte, iar mama zicea ca, daca invat carte, pot sa ajung si eu om mare. Am facut patru clase in sat la noi. >>>>>
http://www.memoria.ro/?location=view_article&from_name=Interviuri+din+presa%2C+carti%2C+colectii+personale&from=bG9jYXRpb249YXJ0aWNsZXM%3D&cid=113&id=858

DICTATUL DE LA VIENA (I) (30 august 1940)

Act prin care Romaniei i-au fost impuse, sub amenintarea cu forta, importante cedari teritoriale. Profitand de izolarea politica si militara a Romaniei, in anul 1940, si incurajate de cedarea fara lupta a Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta catre U.R.S.S., autoritatile horthyste de la Budapesta au declansat o adevarata isterie razboinica impotriva Romaniei in vederea ocuparii Transilvaniei. Hitler si echipa sa din fruntea Reichului german simpatizau cu pretentiile teritoriale ale Ungariei fata de Romania, dar nu erau nicicum de acord cu un razboi intre cele doua tari, pentru a nu fi periclitate pretioasele rezerve de petrol din teritoriul romanesc, necesare in razboiul pe care-l pregateau impotriva Uniunii Sovietice. La 15 iulie 1940, führerul Germaniei ii adreseaza o scrisoare regelui Carol al II-lea, prin care ii cere pe un ton ultimativ sa faca concesii teritoriale Ungariei si Bulgariei, adaugand ca, daca Romania nu se va incadra integral in "noua ordine", atunci sfarsitul va fi, posibil, chiar in foarte scurt timp, "distrugerea Romaniei". In scrisoarea de raspuns, trimisa lui Hitler, regele Carol al II-lea afirma ca Romaniei i se cere un sacrificiu nejustificat de mare si nedrept, in favoarea celor doua state vecine, care vin cu pretentii asupra Transilvaniei, respectiv asupra Cadrilaterului; si ca aceste pretentii vin la foarte scurt timp dupa ce, la sfatul guvernului german, Romania cedase Uniunii Sovietice, fara lupta, Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta. Suveranul Romaniei afirma limpede ca tara nu mai poate accepta un asemenea sacrificiu, chiar si cu riscul unui "razboi in care nu am tine seama nici macar de sansele posibile de succes". In scrisoare se face observatia ca, daca Germania doreste neaparat sa instaureze ordinea in Europa Orientala si in Balcani, atunci sa faca acest lucru cu participarea simultana a tuturor statelor din aceasta zona si nu doar prin mutilarea Romaniei. Ea nu poate fi invinuita ca element de instabilitate aici, atata timp cat se stie ca Marea Unire de la 1918 nu s-a facut prin forta armata, ci prin vointa unanima, legitima si pasnica a tuturor romanilor, care au dorit sa-si desavarseasca unitatea statala. Mai mult, regele scoate in evidenta faptul ca aceasta noua cedare ar crea "o situatie interna tulbure, de pe urma careia s-ar grabi sa profite vecinii Romaniei, cei mai puternici si mai putin susceptibili de a fi controlati..., ceea ce ar pune in pericol existenta tarii mele". Cu toate acestea, Hitler forteaza lucrurile si obliga cele doua guverne, roman si maghiar, sa rezolve prin intelegere intre ele pretentiile Ungariei asupra Transilvaniei. In acest sens s-au desfasurat la Turnu Severin, in perioada 16-24 aug. 1940, tratativele romano-maghiare. Delegatia maghiara a pretins alipirea la Ungaria a unui teritoriu ce reprezenta mai mult de jumatate din suprafata Transilvaniei, adica, 69.000 km2, cu o populatie de 3,9 milioane locuitori, dintre care 2,2 milioane erau romani, 1,2 milioane maghiari si 500.000 germani. Delegatia romana a sustinut principiul schimbului de populatie, cu rectificari minore de frontiera in favoarea Ungariei.
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=51420

Luptele duse de Divizia a 9-a Infanterie "Marasesti" la Oarba de Mures
Soarta a facut ca, dupa absolvirea scolii militare de ofiteri activi de infanterie, promotia 1943 Mihai Viteazul, sa fiu repartizat la Divizia a 9-a Infanterie-Marasesti, din Constanta, si sa iau parte la luptele eroice duse pe pamantul Dobrogei, Transilvaniei, Ungariei, Cehoslovaciei, pentru zdrobirea armatelor horthyste si hitleriste.

Printre actiunile si episoadele de lupta ale Diviziei a 9-a infanterie, voi incerca sa relatez un moment de lupta - epopeea de la Dealul Sangeorgiu, pentru cucerirea vestitei cote 495 (cota blestemata), care a constituit preludiul celor mai infioratoare inclestari, al celor mai cutremuratoare dialoguri cu moartea, al unuia din paginile de neasemuit eroism. In acelasi timp, un urias tribut de sange pe care l-a dat divizia dobrogeana pe frontul antihitlerist pentru eliberarea patriei.

Tinand seama de importanta pozitiei de pe dealul Sangeorgiu, Armata a 4-a romana a hotarat sa atace cu Divizia a 9-a infanterie pe directia loviturii principale, incadrata, la Est, de Divizia a 2-a infanterie, iar la Vest, de Divizia a 8-a cavalerie. Divizia a 9-a a fost intarita cu artilerie grea de la Armata a 4-a romana.

In cursul noptii de 20 spre 21 septembrie, am trecut Muresul pe la Cipau, cu Regimentele 36 si 40 infanterie, care au inlocuit Detasamentul blindat. La data actiunii noastre, pantele de Sud ale Dealului Sangeorgiu erau acoperite cu lanuri de porumb, sfecla si vie, si ne ploua, zi si noapte, in continuu, incat eram uzi pana la piele.

In ziua de 22 septembrie, la ora 7,15, a inceput lupta pentru cucerirea Dealului Sangeorgiu. Pamantul s-a cutremurat. Se pornise uraganul. Incepuse pregatirea de foc a atacului. Tunurile de camp, obuzierele, aruncatoarele de 120 mm , gurile de foc ale celor trei divizii, artileria grea a armatei, armamentul greu al infanteriei celor doua regimente din capul de pod, toate au inceput sa arunce intr-o cascada neintrerupta de tunete tone de bronz, de otel si puhoi de foc pe Dealul Sangeorgiu. Timp de 45 de minute a durat pregatirea. Eruptii de fum greu, bolovanis izbucneau pe toate crestele.

Treptat dealul s-a intunecat, si-a pierdut contururile, a devenit un urias morman de fum. La randul lor, fascistii au zguduit si inecat in fum terasa capului de pod, valea Muresului si satele din zona luptei. Stukas-urile urlau ingrozitor in pornirea lor spre pamant, desertand bombe si grenade. Acolo, pe fundul infernului, pe terasa si mai sus, se aflau ostasii Diviziei a 9-a, care la un semnal se vor avanta spre creasta. In ziua de 26 septembrie, Divizia si-a aruncat in lupta toate fortele. Portile infernului s-au redeschis. Tuna si fulgera de peste tot. Incep sa fie inecate in jerbe de foc si fum cotele 495, 409, 463. Soarele a fost intunecat de fumaraia luptelor. Cand artileria romana a lungit tragerea, s-a pornit asaltul, infioratorul asalt romanesc spre cele trei cote.

Actiunile de lupta de pe Mures au fost conduse de generalul-colonel sovietic, Trofimenco, iar comandantul frontului 2 Ucrainean a fost maresalul Malinovschi.

S-au dat atacuri frontale impotriva unei creste puternic intarite cu cazemate de trupele germane. Cotele 409, 495 ,463 au fost de mai multe ori cucerite de trupele noastre si apoi recucerite de inamic. Era clar ca asemenea fortareata nu putea fi cucerita decat prin manevrarea ei pe la flancuri. Toate insistentele comandantilor nostri pe langa Comandantul Sovietic de a se renunta la atacul frontal si a se intoarce apararea inamica nu a fost luate in considerare. Pana la urma, creasta a fost cucerita.

Dar cu un tribut de sange exagerat de mare. Peste 11 mii de luptatori morti. Fiecare palma de teren a fost stropita cu sangele eroilor nostri.

Desigur, cei cazuti in lupta sunt eroii nostri, care s-au jertfit pentru eliberarea pamantului scump al patriei de sub ocupatia horthysta. Dar o intrebare persista inca in gandurile noastre, chiar dupa 61 de ani de la acele evenimente: oare rigiditatea ordinelor comandantilor sovietici de atunci nu poate fi interpretata ca un raspuns la acel " Ostasi, va ordon, treceti Prutul!", din Iunie 1941? Posteritatea va judeca cu obiectivitate si va pronunta verdictul care se impune. Dar noi cei care am supravietuit acelor timpuri avem dreptul sa ne exprimam indoielile si simtamintele care ne tulbura inca amintirile.

Dupa epopeea luptelor de pe Dealul Sangeorgiu, unitatile Diviziei a 9-a infanterie au participat cu succes la amplele actiuni ofensive care aveau sa duca, la 25 octombrie, la alungarea trupelor hitleriste de pe intreg teritoriul patriei. Apoi ne-am continuat inaintarea in Ungaria si Cehoslovacia pana la sfarmarea ultimelor rezistente ale inamicului.


http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=17853

O SCRISOARE ISTORICA
La 29 octombrie 2002 s-au implinit 60 de ani de la celebra SCRISOARE a maresalului Ion Antonescu, adresata lui Bratianu, drept raspuns la scrisorile pri-mite de la Maniu si Dinu Bratianu, pe care trecuse rezolutia: "Domnii astia isi fac acte justificative pentru mai tarziu"… Este prea lunga. Insa, este prea importanta pentru a nu reda, cel putin, punctele mai importante… "Uitati, domnule Bratianu, ca eu sunt omul muncii mele si martirul greselilor acelora care au primit, in 1918, Romania Mare si au dus-o, dupa 22 de ani de conducere, in prapastia de unde am luat-o eu in 1940, pe cand d-voastra sunteti unul din profitorii si daramatorii unei mosteniri mari…"

Stati fata in fata cu constiinta dumneavoastra, depanati cu corectitudine, pas cu pas, atat actele dumneavoastra, cat si pe ale acelora cu care, rand pe rand, v-ati intovarasit si v-ati acuzat in fata natiei dezolate, scandalizate si inmarmurite; rasfoiti toata colectia ziarelor din ultimii 40 de ani (…) si va veti reaminti cine sunteti (…), cate pacate ati facut, cum v-ati calificat singuri si cum v-a calificat natia; cate raspunderi aveti (…) eu (…) nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei si nici seful unei bande de corbi odiosi, care au ajuns la conducere prin "minciuna" si "promisiuni"…

Afirmati… ca suntem in preajma iernii, amenintati de foame si de frig, pentru populatia tarii (…) Va dor de abia acum _ ca intotdeauna cand sunteti in opozitie _ lipsurile poporului? (…) Ati uitat ca aliatii adusi de dv. (…), in trecerea lor prin sate, violau femeile si fetele, maltratau soldatii si ofiterii nostri, bateau din picior si insultau autoritatile, impingand aceasta procedare pana pe treptele tronului? (…) Toate, din cauza desconsiderarii si dispretului care apasa asupra neamului _ datorita greselilor conducatorilor lui din ultimii 20 de ani (...), de la acei evrei si romani, decazuti din puterile lor de ieri, insa detinatori si astazi ai tuturor posturilor de comanda administrativa si economica…

Aflati, domnule Bratianu, ca, pe cand dv. ati trimis peste granita, in 1917, tot aurul nostru si toate devizele, eu am adus si aduc in tara aur (…), la 4 septembrie 1920, Hoover a propus «excluderea Romaniei din randurile puterilor aliate si asociate, ruperea legaturilor diplomatice si boicotarea ei economica si financiara» (…), in timp ce armata romana punea, cu sangele ei ordine la Budapesta si scapa Europa de anarhie (…) La venirea maresalului Prezan si a mea la Marele Cartier General, in decembrie 1916, am gasit instalati in toate birourile si sectiile acestei institutii de conducere si onoare militara, tehnicieni francezi care, in majoritate, mai mici in grad decat sefii romani responsabili, erau investiti, cu consimtamantul fratelui dv. si din ordinul generalului Iliescu, cu puteri discretionare de conducere (…), cea mai mare umilinta care se putea impune unei armate (…) Numai un nepriceput in problemele de comandament militar putea sa o pretinda (…) Mi-ati cerut sa retrag armata din Rusia si m-ati indemnat sa ma «aranjez» cu Anglia si cu America (…). Va dati seama ce s-ar alege de armata noastra, de disciplina noastra (…)? Nu s-ar prabusi numai armata, s-ar prabusi insasi Tara, doarece germanii ar ocupa-o imediat (…). Poftiti, domnule Bratianu, va ofer din nou conducerea statului si a guvernului. Retrageti dv. armata si «aranjati-va» cu Anglia (…).

Comunistii, legionarii, jidanii, ungurii, sasii ar incepe agitatiile, lupta, distrugerea ordinei, a linistei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitura de picior unui neam (…). Noi, mai curand ca altii, mai total ca altii, vom fi zdrobiti: pentru ca suntem punte intre slavi si zagazul care le sta de secole in calea expansiunilor catre vestul si sud-estul Europei; pentru ca avem bogatiile pe care le avem si pentru ca vom fi trambulina salturilor lor viitoare (…) Nu mai este loc pentru «minciuni si himere», si, mai ales, nu mai putem sa ne platim luxul de a face si prostii (…). (ADEVARUL DESPRE MARESALUL ANTONESCU, volumul II, de George Magherescu, Ed. Paunescu _ 1991, p. 51-65).

Iata cateva din adevarurile confirmate de istorie, actuale si astazi, din pacate, pentru care a fost tradat si impuscat marele patriot si martir al neamului romanesc si de ce, CEREREA indreptatita a Asociatiei Veteranilor de Razboi, din mai 1991, pentru reabilitarea maresalului, nu a fost preluata si dezbatuta de catre parlamentele postdecembriste ale Romaniei. Motivul? Toate partidele politice se simt cu musca pe caciula! Cei de la putere isi rotunjesc averile si privilegiile, iar promisiunile le "atomizeaza" sau le amana, precum se muta orizontul. Cei din Opozitie, fosti la putere, zic orice, pentru a-si apara avutia si relatiile cu lumea buna. Lipsurile poporului le vad doar atunci cand au nevoie de voturi. Situatia Romaniei de acum 60 de ani, cand urgiile razboiului faceau victime in fiecare clipa, nu poate fi comparata cu cea de astazi, care este mult mai buna. Dar ar putea fi foarte buna, daca conducatorii, de ieri si de azi, ar fi invatat din greselile trecutului, indiferent cine le-a sesizat, cu atat mai mult cand vin de la un OM care a condus Romania in momentele cele mai grele pentru Tara, sustinand, cu demnitate, adevarul, care nu a regretat nimic din ce a facut, pana in ultima clipa.

http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=3234

60 de ani de la sfârtecarea României
Vara anului 1940. De aproape zece luni lumea trăia drama celui de al doilea război mondial. Germania nazistă şi Uniunea Sovietică îşi dăduseră mâna în distrugerea Poloniei. Italia lui Mussolini, roasă de antice nostalgii imperiale după încorporarea Etiopiei, îşi ţintea privirile lacome spre Africa de Nord şi Balcani. Concesiile făcute permanent agresorilor de către marile democraţii europene s-au întors împotriva lor. În Ungaria, Bulgaria sau Iugoslavia grupurile de extremă dreaptă încercau să se impună marcând falimentul democraţiei. În iunie, după o rapidă campanie, armatele naziste au invadat vestul Europei. La 20 iunie 1940, Franţa capitula. O nouă ordine începea să se contureze în lume. Forţa dreptului era înlocuită cu dreptul forţei. >>>>>
http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=405

Din martiriul unui roman in perioada dominatiei horthyste _
Este un fapt indeobste cunoscut ca nici inainte de '89, nici de atunci, manualele de istorie (fie si alternative) nu reflecta una dintre cele mai intunecate pagini de istorie moderna a romanilor, perioada ocupatiei horthyste in Transilvania de Nord. Cu atat este mai simptomatic faptul, cu cat se doreste ca elevii maghiari din invatamantul national romanesc sa invete istoria ungurilor dupa manuale editate la Budapesta. Ministerul de resort si inspectoratele scolare judetene par a avea miopie, deoarece se invata istoria in gimnaziu si in licee la sectia maghiara dupa falsurile si rastalmacirile budapestane. O data cu trecerea la separatismul scolii din partea minoritatii maghiare, aceasta situatie de facto nu poate fi eficient controlata.

Pana in '89, elevii invatau texte literare despre Lidice, de exemplu, dar nimic nu se pomenea despre Ip, Treznea, Huedin, Santana de Mures si multe locuri transilvane, unde ororile au avut diferite grade de intensitate, dupa raportul numeric al romanilor autohtoni si al bestiilor invadatoare, ajutate de localnicii maghiari. Despre o astfel de pagina dorim sa relatam, avand probe de prima relevanta.

Un astfel de caz a fost descris in coloanele ziarului "Cuvantul liber". In catunul Ciobotani, apartinand comunei Stanceni, debutul administratiei militare horthyste a inceput cu amenintari, batai si schingiuiri pentru romani, unii dintre ei si-au purtat betesugul pana la apusul vietii.

Cu cateva decenii in urma, putea fi intalnit langa podul de peste Mures, unde-si avea o cascioara, sateanul Ciobota Toader. Era in tinerete un flacau frumos, cu un placut timbru al vocii, dar ramas celibatar, deoarece isi purta cu anevoie piciorul drept, zdrentuit in bataile suferite din partea cavalerilor lui Horthy.

Era cunoscut in sat sub numele de Toaderu lu Costan. Tatalui sau

i-a fost maghiarizat numele la sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa indicatiile legislative: "Cum sa maghiarizam numele de familie." In comunele din jurul Toplitei, asezare rurala mai extinsa in epoca, atrocitatile comise de slugoii horthysti ajutati de ungurii localnici, nu au avut aceeasi durata si intensitate ca in alte parti transilvane.

Toaderu lu Costan era zgarcit la vorba si arareori simtea nevoia

sa-si deplanga soarta, purtand in sine dureri inabusite. Prin zilele de inceput de noiembrie 1942, a refuzat sa le arate jandarmilor cu pene de cocos, unde se ascund cativa consateni care aveau legaturi cu Petrea Mariii Tarancii si Cristea, figuri de legenda si istorie ale rezistentei romanilor din bazinul Toplita impotriva ungurilor care au semanat moarte si suferinta in randul populatiei romanesti. Refuzand "colaborarea", grupul de jandarmi condusi de localnicul Szabó, l-au batut pe bietul roman, apoi l-au legat cu capul in jos de podul de peste Mures, dezbracat pe jumatate. Noaptea rece de toamna care era pe sfarsite i-a creat o stare cvasicataleptica.

In aceasta stare de inconstienta a fost dezlegat si bataia s-a transformat intr-o hunica rupere a madularelor, de atunci a ramas cu betesug la piciorul drept, pe care-l tara intr-un balans ritmic.

Asa beteag cum era, Toaderu lu Costan isi lucra putinul ogor, unde semana papusoi pentru a avea bucata de mamaliga pe timpul iernii. Relatand acestea, stiu ca multi cititori, din generatii mai tinere, nu prea cred despre ce au patimit romanii si cum se adevereste spusa autohtona, "Doamne, nu-i da romanului cat poate sa duca!"

Am aflat destul de tarziu ca Toaderu lu Costan a fost dus la azilul de la Brancovenesti, unde s-a stins in tacere si neplans de nimeni la peste 80 de ani. Am relatat aceste intamplari pentru a fi cunoscute de cei interesati de adevar si macar in acest fel sa-i omagiem pe martirii ardeleni care au devenit victime ale calailor unguri-horthysti, ai caror urmasi au ajuns sa ceara privilegii si sa atenteze la integritatea Romaniei. Imaginea lui Toaderu lu Costan ne cheama la veghe!
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=9040