Al Doilea Razboi Mondial[1-----]

"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (II) - "Bravii din Caucaz“
Pentru o bună perioadă de timp, ele au circulat în paralel. Primul număr al „Bravilor din Caucaz” – editat de Serviciul Militar de Propagandă al Marelui Cartier General, Compania propagandă Zonă operativă – a apărut, astfel, într-o duminică, în 6 iunie 1943, gazeta săptămânală reuşind să reziste puţin mai mult de o lună, până în iulie 1943. Prim-redactor era acelaşi locotenent în rezervă George Cantacuzino, iar redactor-responsabil era Zenobie Băncilă, cunoscut deja din paginile „Victoriei”.
Cea mai citită pagină era, în mod categoric, ultima: nelipsită din majoritatea gazetelor de front româneşti, pagina 4 era dedicată relaxării soldaţilor şi se numea, inspirat, „Frontul veseliei”. Ea cuprindea bancuri, epigrame, caricaturi, parodii, toate adunate de la soldaţi.
De altfel, pe ultima pagină a primului număr găsim şi un anunţ interesant: „Camarazi, luaţi parte la concursul nostru cu premii pentru cele mai bune glume”. Cele mai inspirate glume urmau să fie premiate cu o sticlă cu rom, glumele de locul doi erau răsplătite cu 200 de ţigări, iar cele de pe ultimul loc, cu 100 de ţigări. Gazeta îi asigura, însă, pe soldaţi că „glumele nepremiate, dar totuşi bune, vor fi publicate la această pagină, cu semnătura fiecăruia”. În acelaşi prim-număr al gazetei descoperim şi o parodie după „La paşa vine un arab”, pornind de la „obiceiurile” ruşilor. E înfăţişat „un rusnac, cu nasul roşu şi posac” ce merge la Stalin să se plângă, spunând acestuia că pe front s-a dus doar cu „o vutcă, şi de’aia’s beat ca şi o curcă. Ca un porc”.
Proza eroică era prezentă, între altele, prin titluri gen „Glonţul de aur”, roman senzaţional de război, de Zeno Băncescu (n.r. – Zenobie Băncilă), publicat în serial din 4 iulie 1943.
Din păcate pentru cititorii „Bravilor din Caucaz”, intriga acestui roman va rămâne o mare enigmă întrucât, din 11 iulie 1943, gazeta n-a mai apărut.
Era perioada când preparativele celei mai mari bătălii de blindate din istoria războaielor (n.r. – Kursk-Orel) erau pe sfârşite şi se înţelege că, odată cu trupele, se repliau şi reporterii de front.

"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (I)
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/razboiul-sfant-intelesul-soldatului-roman-i
„Zdrobirea bolşevismului înseamnă salvarea patriei noastre şi siguranţa că urmaşii noştri vor trăi liberi, fără teama permanentă a pericolului ameninţător din răsărit. Pentru aceasta, lupta noastră trebuie să fie dusă până la înfrângerea definitivă a forţelor Satanei”. Asta citeau soldaţii români, în 26 iulie 1942, în primul număr al gazetei „Victoria”, „foaia militară a Frontului de Răsărit”, editată de Armata a III-a, având colaborarea Companiei de Propagandă din Serviciul Militar de Propagandă.
Publicată pe hârtie de bună calitate la Rostov pe Don, în patru, şase sau opt pagini, şi distribuită gratuit tuturor trupelor de pe front, „Victoria” avea menirea de a-l însoţi pe soldatul român în tranşeele „cruciadei împotriva bolşevismului”. Mai mult decât atât: trebuia să-l lămurească pe acesta de ce anume, după recucerirea Basarabiei, a fost nevoie să treacă Nistrul şi să se afunde în imensitatea stepei ruseşti. Trupele trebuiau îmbărbătate prin toate mijloacele şi aflau, astfel, dintr-o gazetă ce le era dedicată că războiul pe care îl duceau reprezenta – potrivit „Cuvântului înainte” – „încordarea supremă a binelui pentru doborârea răului. Că de rezultatul lui depinde dacă naţiunile vor putea trăi libere şi în unire sau se vor prăbuşi în întuneric şi mizerie”.
Era nevoie de „Victoria“
Articolul de fond aducea toate lămuririle necesare: „În scopul de a informa la vreme pe toţi ostaşii români, cari luptă pe frontul de Est, asupra mersului operaţiunilor, atât pe acest front, cât şi în alte părţi ale lumii, precum şi asupra evenimentelor mai de seamă din ţară, Comandamentul român a hotărât să editeze un ziar informativ militar, care va apare o dată pe săptămână şi care a primit numele de «Victoria», simbolizând prin acest nume voinţa forţelor române de a merge înainte până la obţinerea victoriei desăvârşite asupra inamicului.
Ziarul va publica: Comunicate oficiale asupra operaţiunilor în curs pe frontul de est; reportagii de pe front, cu fapte de arme deosebite ale unităţilor sau individuale, consideraţiuni asupra operaţiunilor mai importante, ştiri de pe alte fronturi, ştiri din ţară şi gluma frontului. Va mai cuprinde o parte rezervată literaturii, unde se vor putea publica schiţe şi versuri cu subiecte în legătură cu viaţa de pe front. La această parte literară poate concura orice ostaş, trimiţând pe cale ierarhică lucrarea de publicat. Redacţia ziarului va face o triere a acestor lucrări şi va publica numai pe acelea cari corespund scopului urmărit. (...) Nimeni nu trebuie să se îndoiască un moment că victoria va fi a noastră, căci cu noi este Dumnezeu. (V)”.
Redacţia foii militare

Din mână în mână, din tranşee în tranşee, foaia care se obliga să sădească gândul victoriei în moralul soldaţilor a supravieţuit până în 25 decembrie 1942. Timp suficient să împământenească nişte rubrici, timp suficient ca trupele să reţină numele câtorva reporteri de front. Locotenentul în rezervă Aurel M. Alicu se specializase, de pildă, în reportaje de pe frontul Caucazului şi tot el asigura rubrica „Chipuri de eroi”, tipică pentru o astfel de gazetă. „Victoria” găzduia, cu prioritate, proclamaţiile mareşalului Ion Antonescu, decupaje din ziarele străine cu privire la România, articole despre situaţia de pe fronturile de luptă, despre camaraderia de arme româno-germană, reportaje (precum cel intitulat „O aventură la inamic”, de Zenobie Băncilă, apărut în numărul festiv din 6 septembrie 1942, când se împlineau doi ani de la venirea lui Antonescu la putere).
O importantă legiune de reporteri de front semna în „Victoria”, printre ei numărându-se sublocotenentul Octav Liliacoveanu, sublocotenenţii (r) D. Bunescu, Ion Tudose şi Vasile A. Mihalca, sergenţii TR (n.r. – cu termen redus) A. Nemeşiu, Petre Vidu-Boiangiu, Radu Argeş, N. Dumitrescu şi Dumitru Zmeu, caporalii TR Gh. Chiţulescu şi Hans Till, soldatul TR Virgil Constantinescu, Luca Gion ş.a. În „Victoria” scriau şi preoţii, soldatul Alexandru Raabe, din Secţia Geografică, executa grafica, iar Zenobie Băncilă redacta textele versificate ale caricaturilor. Soldatul G. Munteanu apărea ca zincograf, iar sergentul TR Leontin Brudaşcu, reporter de război, contribuia cu materiale documentate în lagărele de prizonieri sovietici.
„Prima gazetă de front”

Menirea gazetei a fost accentuată şi cu alte ocazii. Numărul 6 al „Victoriei”, publicat în 30 august 1942, se deschidea cu articolul „Misiunea ziarului pe front”, în care se preciza, negru pe alb, că „ziarul şi radioul sunt singurele elemente care întreţin legătura dintre ţară şi front”. „Victoria” – se mai preciza undeva – era „prima gazetă de front”, adevărul fiind acela că ea apărea în punctul cel mai înaintat al frontului românesc. Altminteri, la Bucureşti, apăreau gazete titrate precum „Soldatul” şi „Santinela”, destinate însă marelui public şi nu neapărat trupelor de pe front.
Ceva mai târziu, în numărul din 15 noiembrie 1942, generalul Corneliu Dragalina, comandantul Corpului de Armată care acţiona în Capul de pod Kuban, îi cita prin Ordin de zi pe reporterii de război care realizau gazeta, în frunte cu locotenentul G. M. Cantacuzino: „Înfruntând oboselile şi pericolele câmpului de luptă, propagandiştii, în frunte cu şeful lor, au dat repetate probe de spirit de jertfă, neezitând să meargă în primele linii. Au putut astfel realiza în condiţiuni optime, nu numai observarea diferitelor aspecte ale vieţii şi luptei unităţilor, dar alături de ostaşi, au servit ca pildă de devotament, curaj şi abnegaţie.
Propagandiştii au înţeles importantul lor rol, de a reprezenta atenţia şi interesul pe care-l poartă Ţara, pentru ostaşii ce se străduiesc şi se sacrifică pentru Patrie. În afară de această activitate, locotenentul Cantacuzino a organizat pentru timpul liber al trupelor Corpului de Armată un program de reculegere, contribuind astfel la remontarea unităţilor. Pentru această lăudabilă activitate de războiu citez prin ordin de zi pe armată Plotonul de Propagandă în cap cu şeful său, locotenentul (r) George M. Cantacauzino”.

Rusia publică extrase din "arhiva Katin"


În ceea ce trece drept un gest de bunăvoinţă faţă de Polonia, după moartea lui Lech Kaczynski, preşedintele Rusiei a ordonat pu­blicarea unor documente de arhivă despre masacrul de la Katin din 1940. Este vorba despre un volum dintr-un dosar de peste 100 privind uciderea a 22.000

Curtea Supremă rusă vrea să facă lumină în cazul masacrului de la Katyn

Katyń - după 70 de ani

Florin Turcanu Editorial



Katyń este nu doar rana profundă a memoriei colective poloneze, ci numele simbolic al memoriei reprimate în Răsăritul Europei sub dominaţia comunistă. Katyń nu este doar numele pădurii la umbra căreia imperialismul

Masacrul de la Katin, o tragedie şi numeroase interese de stat

Decesul înalţilor demnitari polonezi petrecut în urmă cu câteva zile, în apropierea Pădurii din Katin, închide un cerc funest. Totul a început în primăvara lui 1940, când peste 20.000 de prizonieri polonezi au fost ucişi la iniţiativa NKVD-ului, cu aprobarea lui Iosif Stalin. De atunci, cu ajutorul propagandei, teribila armă a secolului al XX-lea, tragedia a servit intereselor mai multor state. În numele adevărului...

Drama familiei unui sculptor american de origine poloneză, mort la Katin


Una dintre victimele accidentului aviatic de la Katin a fost scluptorul american de origine poloneză Vojciech Severin. Tragedia celor pe care i-a lăsat în urmă este de două ori mai dureroasă: în urmă cu 70 de ani, tatăl lui Vojciech a fost ucis, împreună cu alţi aproximativ 22.000 de polonezi, la ordinele lui Stalin.

Medvedev îl acuză pe Stalin de crima de la Katyn




GAZETA WYBORCZA (Polonia), 15 aprilie 2010 - "Este clar că ofiţerii polonezi au fost împuşcaţi la voinţa conducătorilor de atunci ai URSS, între care Iosif Stalin" - a afirmat Dmitri Medvedev în interviul pentru Televiziunea "Russia Today". Interviul cu preşedintele rus a fost înregistrat la Washington, unde Medvedev a participat la summitul nuclear. Miercuri, textul a apărut pe pagina oficială a Kremlinului. "Dacă vorbim de Stalin şi de persoanele care au lucrat sub comanda lui, liderii Uniunii Sovietice de atunci, ei au comis crima. Acest lucru este clar şi de înţeles pentru toţi. Au comis crime şi faţă de propriul popor şi, într-un anumit sens, faţă de istorie" - a spus preşedintele rus. Medvedev a dezminţit categoric teza că în Rusia are loc renaşterea stalinismului.
"Sînt oameni cărora le place Stalin şi tot ce este legat de el. Dumnezeu îi va judeca. Rusia, însă, nu este Uniunea Sovietică şi în fruntea Rusiei sînt oameni care se deosebesc radical de Stalin şi de acoliţii lui", a spus Medvedev.
Preşedintele rus s-a referit şi la catastrofa de la Smolensk. "Este un accident foarte trist şi este ceva mistic în el. Este o mare tragedie pentru poporul polonez, dar şi pentru ordinea mondială. Tocmai din această cauză a fost atît de puternică reacţia întregii comunităţi mondiale şi a societăţii ruse", a declarat Dmitri Medvedev. "Acesta este un nou pas în direcţia adevărului. Ruşii merg tot mai departe în direcţia lămuririi acestei chestiuni atît de spinoase, pentru a cărei rezolvare au luptat mult timp istoricii noştri, politicienii şi conducătorii polonezi""- aşa au fost apreciate cuvintele lui Medvedev în discuţia PAP cu prof. Jerzy Pomianowski, membru al Grupului polono-rus pentru probleme dificile.
"Moscow Times": Putin şi Tusk, implicaţi în moartea lui Kaczynski?
JURNAL DE CHIŞINĂU (R. Moldova), 15 aprilie 2010 - Cel mai mare pericol la adresa Gazprom, exploatarea intensă a imenselor rezerve de gaze naturale recent descoperite în Polonia, a dispărut odată cu moartea lui Lech Kaczynski, scrie ziare.com. În timpul preşedinţiei lui Vladimir Putin, Katyn a devenit principalul obstacol în relaţiile ruso-poloneze, comentează jurnalista Iulia Latinina în "The Moscow Times". În 2006, rude ale ofiţerilor polonezi ucişi în masacrul de la Katyn din 1940 au intentat un proces pentru a forţa guvernul rus să elibereze arhivele cu privire la tragedie, însă procurorul general a respins cazul. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi în 2008 şi în 2009. În acelaşi timp, presa controlată de guvernul de la Kremlin a susţinut ofensiva pe două fronturi. În primul rînd, a scris că germanii au fost cei care i-au împuşcat pe polonezi, iar apoi că împuşcăturile de la Katyn au fost o răzbunare pentru soldaţii Armatei Roşii, care au fost ucişi în lagărele de prizonieri în urma războiului cu polonezii. Un interviu cu istoricul Natalya Narochnitskaya, publicat în "Komsomolskaia Pravda" chiar înainte de vizita prim-ministrului Vladimir Putin în Polonia, în luna august, a provocat un mare scandal în Polonia prin sugerarea faptului că taberele prizonierilor de război polonezi au servit drept prototip pentru lagărele de concentrare germane. Apoi, tot acest scandal s-a terminat brusc. Putin a călătorit săptămîna trecută la Katyn, împreună cu prim-ministrul polonez Donald Tusk. El a decis să facă gestul fără precedent de a comemora crimele comise de URSS la Katyn.
Ce a determinat o astfel de schimbare?
"The Wall Street Journal" a dezvăluit răspunsul pe 8 aprilie într-un articol în care a scris că marile companii occidentale vor începe să exploateze în scurt timp zăcămintele descoperite în Polonia. Este vorba de 1,36 trilioane de metri cubi de gaze de şist, care nu pot fi exploatate decît cu tehnologii de ultimă oră. Exploatarea intensă a imenselor rezerve de gaze naturale recent descoperite în Polonia ar fi detronat monopolul rus Gazprom pe piaţa europeană.
Kremlinul a realizat că volumul gazelor extrase depinde de partidul care va cîştiga alegerile prezidenţiale din Polonia şi a decis să dea o mînă de ajutor partidului premierului Donald Tusk, "un om pragmatic, gata să se împrietenească cu toată lumea, cu excepţia lui Kaczynski", scrie Iulia Latinina pentru "Moscow Times". Aşadar, Putin a decis să comemoreze împreună cu Tusk victimele poloneze şi s-au întîlnit la Katyn chiar înainte cu trei zile de eveniment. Apoi, trei zile mai tîrziu, Kaczynski a zburat şi el la Smolensk. A luat toată elita poloneză cu el, în speranţa că vizita sa cu caracter personal va atrage multă admiraţie, iar Tusk şi Putin vor fi invidioşi.
Cînd i s-a spus că zona unde urma să aterizeze este învăluită de o ceaţă densă, iar controlorii de trafic vor să dirijeze avionul către un alt aeroport, Kaczynski a crezut că ceaţa este doar un şiretlic politic pus la cale de către Putin pentru a perturba participarea lui la ceremonia de la Katyn. De remarcat este faptul că Putin şi Tusk au aterizat pe acelaşi aeroport lîngă care aeronava lui Kaczynski s-a prăbuşit. Autorităţile ruse au adus echipament special de navigaţie pentru evenimentul la care a participat Putin, pentru mai multă siguranţă. Este posibil ca acest echipament să fi fost scos înainte ca avionul lui Kaczynski să aterizeze, trei zile mai tîrziu. O asemenea posibilitate ar îngroşa şi mai mult nebuloasa care învăluie cauzele prăbuşirii avionului prezidenţial, mai scrie Iulia Latinina pentru "Moscow Times".
Mihail Gorbaciov: "Nu cred că românii vor scutul antirachetă"
AFP (Franţa), 15 aprilie 2010 - Ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a spus miercuri seară, într-un interviu acordat postului TV de ştiri din România, Realitatea TV, că românii "nu vor" elemente ale scutului antirachetă american.
"Puterea din România ar trebui să acţioneze ţinînd cont de ceea ce doresc oamenii, şi eu nu cred că cetăţenii români vor acest scut. Dar dacă îl vreţi, e treaba voastră", a declarat domnul Gorbaciov, aflat într-o vizită privată la Bucureşti.
"România este un stat suveran şi, dacă vreţi să aveţi un scut antirachetă, este treaba voastră, noi vom trage concluziile", a insistat fostul lider sovietic.
La începutul lunii februarie, România a anunţat că va primi interceptoare de rachete balistice, în cadrul noului proiect al scutului antirachetă american.
În septembrie, Washingtonul a îngheţat un prim proiect al scutului antirachetă, care a trezit furia Rusiei. Potrivit Statelor Unite, noua versiune vizează contrarea rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune după o re-evaluare a ameninţării iraniene.
În afară de România, şi Polonia şi Cehia au dat undă verde pentru participarea la acest scut antirachetă.

. Citeste mai mult...

Katyn - o rană dureroasă a istoriei Poloniei

Masacrul de la Katyn, ordonat de Stalin şi tratat cu indiferenţă de liderii occidentali

Moartea tragică a preşedintelui polonez Lech Kaczynski în timp ce se deplasa la Smolensk pentru a-i omagia cei peste 22 000 de ofiţeri din ţara sa, ucişi în primăvara lui 1940 în pădurea de la Katyn (pe atunci URSS), a readus în actualitate unul dintre cele mai grave şi mai controversate episoade din timpul celui de-al doilea război mondial, care are un impact special nu numai printre cetăţenii acestei ţări.

VIDEO Katin, un blestem pentru polonezi




20:27În urmă cu 70 de ani, aproape de localitate, în Pădurea Katin, trupele sovietice care au invadat Polonia masacrau mii de ofiţeri polonezi. Preşedintele polonez se îndrepta spre Smolensk, nu departe de Katin

VIDEO Masacrul din Pădurea Katin




21:43Rusia nu a admis execuţiile din 1940 decât în 1990, dar nici azi nu acceptă termenul de „genocid“.

Fost ofiţer nazist, condamnat la închisoare pe viaţă


Heirich Boere, acum în vârstă de 88 de ani a fost ofiţer în SS, iar condamnarea vine pentru uciderea a trei civili olandezi în 1944.




Tribunalul din Aachen a fost nemilos cu octogenarul. L-a condamnat la închisoare pentru tot restul vieţii sale pentru că a făcut parte dintr-un pluton care a executat trei civili: proprietarul unui magazin de biciclete, un farmacist şi un membru al rezistenţei olandeze.
Boere a recunoscut că a făcut parte din pluton, dar spune că nu a făcut altceva decât să se supună ordinelor şi că, în caz contrar, ar fi fost el însuşi împuşcat, potrivit BBC News.
Procurorii au subliniat însă că acesta s-a alăturat de bunăvoie forţelor SS imediat după ce Olanda a fost invadată de trupele hitleriste în 1940. De asemenea, acuzarea a argumentat că nu se pune problema ca Boere să fi riscat ceva neucigându-i pe civili. Victimele au fost alese arbitrar, membrii plutonului morţii erau îmbrăcaţi în haine civile, iar crimele au fost comise fie dimineaţa devreme, fie seara târziu.
Heinrich Boere are rădăcini germano-olandeze şi s-a mutat în Olanda pe când era copil. De-abia împlinise 18 ani când, în 1940, imadiat după ce naziştii au capturat oraşul său, Maastricht, s-a alăturat trupelor de elită naziste, Waffen SS, ca voluntar. A recunoscut crimele comise în 1949, în faţa unui tribunal din Amsterdam, iar apoi a evadat din lagărul prizonierilor de război şi s-a întors în Germania unde a locuit până în prezent.
Tribunalul olandez l-a condamnat la moarte în contumacie, iar apoi a comutat pedeapsa în detenţiune pe viaţă. Guvernul vest-german a refuzat în anii '80 să-l extrădeze. În aprilie 2008 însă, a fost trimis în judeacată în Germania, la Aachen.

Dupa razboi, 200 de fosti criminali nazisti au activat pentru serviciile secrete germane

9 lucruri putin stiute din al doilea Razboi Mondial
Monopoly este unul dintre cele mai populare jocuri. Se stiu multe despre el, insa exista cateva detalii cu privire la inceputurile celebrului board game, cat si despre implicarea sa in cel de-al II-lea Razboi Mondial, care nu au fost cunoscute din pricina unui secret bine pastrat. Britanicii au tinut secretul, fireste.
Monopoly, razboiul mondial si un secret bine pastratAnglia lupta impotriva Germaniei si avea zeci de mii de soldati capturati pe tinuturile naziste, ce trebuiau cumva recuperati din cauza intentiilor neclare si pe alocuri criminale ale germanilor. Monopoly era destul de cunoscut la vremea aceea chiar si in Europa, iar nazistii se plictiseau teribil cand nu aveau misiuni de indeplinit, recurgand la clasicul pachet de carti, table si, desigur, jocul in care oricine se putea imbogati, cel putin virtual. Britanii au recurs la un siretlic, trimitand cutii cu Monopoly detinutilor din taberele germane. Pana aici, nimic neobisnuit. Insa serviciile secrete britanice nu intentionau sa-si mai distreze soldatii capturati, ci sa-i scoata de acolo cu orice pret.
Combinatia Monopoly – obiecte de folos soldatilor mergea de minune, chir daca acestea din urma erau destul de greu de introdus in pachetul jocului. Hartile faceau mult zgomot cand erau desfacute, asa ca trebuia un material usor de pliat, iar pe deasupra sa si permita imprimarea hartilor pe el. Britanicii au apelat la matase si la firma John Waddington Ltd., ce descoperise cu putin timp in urma o metoda de a imprima eficient direct pe matase. Toate bune si frumoase. Germanii erau disperati neputand sa-si aprovizioneze propriile trupe, cu atat mai putin detinutii. Ei acceptau orice ajutor din partea Crucii Rosii pentru soldatii capturati, iar fiecare pachet de ajutor continea si Monopoly, fara ca nazistii sa cada la banuieli. Inauntrul jocului, pe langa piesele obisnuite, serviciul secret britanic a inclus si o piesa metalica ce putea fi folosita drept cutit, precum si un compas, tocmai bun pentru orientarea pe harta de matase. Printre banii inclusi in joc se aflau si bani adevarati din Germania, Italia si Franta, pentru ca totul sa mearga fara probleme dupa evadarea din campusurile naziste.
Monopoly, razboiul mondial si un secret bine pastratPare surprinzator, insa peste 35.000 de soldati britanici au reusit sa evadeze cu ajutorul editiei speciale de Monopoly. Britanicii au pastrat bine secretul pentru ca functionase de minune si puteau sa apeleze la aceasta metoda si intr-un viitor razboi. Waddington nu suflase o vorba pentru ca avea numai de castigat iar nemtii oricum puteau bombarda fabrica in cateva minute, daca aflau ceva.
Mai tarziu, jocul devenise popular si in tarile comuniste, acolo unde liderii il interzisesera deoarece promova o economie libera. Oamenii de rand insa il jucau pe ascuns, cu tot mai multa vointa pentru libertate, pentru democratie, pentru posibilitatea de a avea o avere pe baza muncii intr-o economie libera.
Iata de ce, din motivele amintite mai sus, Monopoly nu poate fi considerat doar un simplu joc.

Un spion nazist, păcălit de un actor ratat, înaintea debarcării din Normandia


Povestea actorului australian Meyrick Clifton James, care l-a păcălit pe spionul nazist Ignacio Molina Pérez, pozând drept generalul britanic Montgomery, a stat la baza filmului "I Was Monty's Double" (1958), în care artistul şi-a jucat propriul rol.

Un spion nazist a fost păcălit de un actor australian ratat, angajat de britanici să fie dublura generalului Bernard Montgomery şi să se arate în zona Mediteranei înaintea debarcării din Normandia, pentru a le lăsa naziştilor impresia că mai au timp înainte de atac, potrivit cotidianului The Times.
Povestea actorului australian Meyrick Clifton James, care l-a păcălit pe spionul nazist Ignacio Molina Pérez, pozând drept generalul britanic Montgomery, a stat la baza filmului "I Was Monty's Double" (1958), în care artistul şi-a jucat propriul rol. Însă identitatea spionului nazist, de naţionalitate spaniolă, dar aflat în serviciul Germaniei, şi detaliile privind modul în care s-a petrecut celebra farsă, rămasă în istorie cu numele "Monty's Double' hoax", au fost dezvăluite abia recent.
Meyrick Clifton James era, în 1944, un actor ratat, care nu ştia nici să cânte, nici să danseze şi care îşi pierduse un deget în tranşee. Cu toate acestea, cu faţa lui subţire şi mustaţa sa căruntă, semăna mult cu generalul Montgomery. Înaintea debarcării din Normandia, în Franţa ocupată de nazişti, britanicii au avut ideea să folosească un actor care să pozeze drept Monty pentru a lăsa o impresia falsă privind poziţionarea acestuia, în operaţiunea cu numele de cod "Copperhead".
După ce a învins forţele Axei la El Alamein (Egipt), în toamna anului 1942, Montgomery a revenit în Marea Britanie pentru a comanda trupele de uscat pentru viitoarea invadare a Europei, lucru anunţat în februarie 1944. Britanicii ştiau că, din acel moment, agenţii germani vor face tot posibilul să urmărească fiecare mişcare a lui Monty.
Dacă acesta ar fi fost văzut undeva în zona Mediteranei cu o zi sau două înaintea invaziei din Normandia, nemţii ar fi fost convinşi că mai au cel puţin o săptămână până vor fi atacaţi şi ar fi fost mai puţin atenţi la coasta de vest a Franţei.
Gibraltar era locul ideal pentru plasarea dublurii lui Monty, pentru că acolo activa, sub numele de cod "Cosmos", un spion spaniol lipsit de scrupule, aflat în serviciul Germaniei, maiorul Ignacio Molina Pérez.
Acesta era un om de legătură între guvernul spaniol şi autorităţile britanice din Gibraltar, ce pretindea că este de partea Aliaţilor. Într-un raport al serviciului de securitate britanic MI5, se arată însă că Molina fusese decorat de guvernul german în mai multe ocazii şi că fusese desemnat la începutul anului 1944 şef al Gestapo-ului pentru regiunea Algeciras, Spania. Astfel, Molina era victima ideală pentru farsa cu dublura lui Monty, pentru că ar fi transmis imediat în Germania faptul că l-a văzut pe general în Gibraltar.
În plus, britanicii au răspândit informaţii false, conform cărora Montgomery urma să ajungă în Africa de Nord, prin Gibraltar, pentru a pune la cale invadarea Franţei dinspre sud înaintea principalului atac ce urma să vină din nord.
Pe 26 mai 1944, falsul Monty a ajuns în Gibraltar, unde a fost aşteptat cu un comitet de recepţie de guvernatorul regiunii, locotenetul general Ralph "Rusty" Eastwood, care şi-a jucat şi el rolul cu convingere. "Bună, Monty, mă bucur să te văd", "Bună, Rusty, ce mai faci?", au fost replicile schimbate de cei doi când s-au văzut.
Molina fusese invitat la reşedinţa guvernatorului pentru o întâlnire cu secretarul colonial şi lăsat într-o cameră din care putea vedea figura celui primit de o gardă de onoare. La micul dejun, guvernatorul l-a felicitat pe James pentru performanţa sa, zicându-i "Chiar eşti Monty. Îl ştiu de ani de zile".
Punctul culminant al operaţiunii a fost momentul în care Molina şi secretarul colonial traversau curtea, chiar atunci când Eastwood îl conducea pe "generalul Montgomery" la maşină.
Molina, care era un mai bun spion decât actor, s-a arătat vădit interesa de această întâmplare în faţa secretarului colonial britanic şi i-a pus întrebări până când acesta, părând a fi pus în încurcătură, "a fost obligat" să admită că Montgomery, comandantul suprem, se îndrepta spre Alger.
Spaniolul a plecat cu maşina în grabă şi a fost văzut apoi dând un telefon în oraşul La Linea, Spania. Într-un raport britanic, s-a estimat că informaţia a ajuns la Berlin în 20 de minute şi a fost confirmată şi de alţi spioni ai Germaniei. Molina şi-a exagerat rolul, povestind unuia dintre confidenţii săi, care era de fapt un spion al britanicilor, că dăduse mâna cu generalul Montgomery. "Guvernatorul mi-a făcut cunoştinţă cu el. Pare muy simpatico (foarte drăguţ)", i-a spus Molina agentului dublu, care a raportat la rândul său că spaniolul părea "foarte mulţumit de el însuşi".
Acesta a fost numai un element în înşelăciunile care au înconjurat Ziua-Z (D-Day - ziua începerii debarcării din Normandia, pe 6 iunie 1944), iar englezii nu au ştiut niciodată ce impact a avut. Dar cu siguranţă a avutun efect puternic asupra celor implicaţi.
Actorul Meyrick Clifton James, căruia i s-a părut stresantă întreaga acţiune, a fost dus la Cairo unde a rămas, cu o rezervă consistentă de whisky la dispoziţie, până la desfăşurarea debarcărilor din Normandia. A avut salariul unui general, timp de cinci săptămâni, cât l-a interpretat pe Monty, dar nu i s-a adus vreo recunoaştere oficială. În 1945, el a scris o carte, "I Was Monty's Double", care a stat la baza filmului omoni din 1958, în care James şi-a interpretat propriul rol, dar şi pe cel al generalului Montgomery.
La moartea actorului, în 1963, Montgomery a spus despre sosia sa că "i-a păcălit pe germani într-un moment critic al războiului".
Cariera lui Molina în spionaj s-a încheiat brusc, pentru că, odată ce britanicii au avut dovezi solide că lucra pentru nazişti, l-au declarat"persona non grata" şi l-au expulzat din Gibraltar.

Copiii razboiului, victimele unui conflict pe care nu l-au cunoscut
In 1940, cand Jean-Jacques Delorme era copil si traia in Lisieux, Normandia, colegii ii spuneau "bastard" sau "fiu de Boche", un termen ofensator care desemneaza nemtii. Delorme nu stia exact ce inseamna aceste cuvinte, dar il faceau sa se simta ca un proscris, scrie The Independent.

Viata acestuia a fost diferita de a celorlalti copii, inca de la inceput. De la nasterea sa, in octombrie 1944, a fost crescut de bunica, pana la varsta de cinci ani. Abia cativa zeci de ani mai tarziu a aflat de ce mama sa nu putea sa stea cu ei in acea vreme: fusese condamnata la un an de inchisoare, pentru asa-numita "colaborare orizontala". In plus, primise cinci ani de "degradare nationala", adica pierderea unor anumite drepturi, pentru crima sa de a comite "jignirea nationala", adica de a se culca cu inamicul.

Delorme nu este un caz izolat. Este doar unul dintre cei 200.000 de copii din Franta cu tatii soldati nemti care au ocupat tara in timpul razboiului. Dupa ce razboiul a luat sfarsit, presupusii colaboratori au fost executati, iar femeilor care "colaborasera orizontal" li s-a ras parul si au fost plimbate pe strazi, in timp ce multimile le batjocoreau, apoi au fost incarcerate. Mama lui Delorme a fost una dintre "femeile barbierite".

Delorme s-a lovit de tacere si discretie cand a incercat sa afle cine este tatal lui. Primele suspiciuni le-a avut la varsta de 12 ani. "S-a nascut sora mea si mama mi-a dat cartea familiei, ca sa notez nasterea ei", isi aminteste Delorme. "Am observat o nota intr-o margine cu numele meu, care spunea ca sunt un copil nelegitim de tata".

"Mama s-a casatorit cand eu aveam patru ani, si am luat numele sotului ei, care m-a recunoscut oficial ca fiind fiul lui. Am intrebat-o pe mama cine este tatal meu si nu a vrut sa imi spuna. Nimeni nu voia sa imi spuna. Simteam ca sunt diferit de fratii si surorile mele, asa ca am intrebat-o din nou pe mama cand aveam 17 ani. S-a infuriat si a iesit din camera, trantind usa in urma ei".

Abia la 21 de ani, cand isi satisfacuse stagiul militar si plecase sa munceasca in Paris, Delorme avea sa afle adevarul despre tatal lui bilologic. "Am intrebat-o pe bunica. A scos un plic din sifonier, ingalbenit de ani. , mi-a spus. Am deschis plicul si am gasit multe poze ale mamei mele cu un soldat german".

Apoi mama sa, care in timpul ocupatiei fusese ajutor de bucatar, i-a dezvaluit pana la urma numele tatalui sau: Hans Hoffmann. "Am crezut ca va fi destul de simplu sa il gasesc, dar numele este foarte comun, ca Jean Dupont in Franta", a spus Delorme. "In plus, toate arhivele nemtesti au fost distruse in bombardamente".

Cautarea tatalui sau a durat 40 de ani. Abia in 2006 a aflat destinul acestuia, multumita ajutorului a doi prieteni, un francez si un neamt.

Muzician si soldat, Hoffman a fost violonist la orchestra guvernatorului german la Paris, Dietrich von Choltitz. A fost ucis cu putin timp inainte sa se incheie razboiul, pe 25 aprilie 1945, in lupta cu trupele americane.

"La o luna dupa ce am aflat ce s-a intamplat cu tatal meu, am descoperit si ca aveam un frate si o sora, Dieter si Annegret, la Mainz", a spus Delorme, care a infiintat de atunci reteaua de suport Inimi fara frontiere, pentru copiii razboiului. "Am petrecut 11 zile impreuna cu fratii mei in ianuarie 2007, cand am fost impreuna la mormantul tatalui nostru, langa Bavaria".

In ultima vreme, situatia acestor copiii ai raboiului, adesea ignorati, s-a schimbat. In urma cu un an, autoritatile germane au oferit cetatenie francezilor cu tatii soldati nemti. Bernard Kouchner, ministrul francez de externe, care s-a nascut cu sase luni inainte ca Germania sa invadeze Franta, a fost cel care s-a ocupat de problema cetateniilor. "Franta si Germania au ramas pana acum indiferente la suferinta victimelor inocente ale unui conflict pe care nici macar nu l-au cunoscut", a spus el in cadrul unui discurs. "Acesti copii, adulti acum, ne roaga dupa 60 de ani sa le recunostem valorile, vietile si, mai presus de toate, identitatea".

Delorme este una dintre cele 18 persoane care au beneficiat de sansa aceasta si au adoptat cetatenia germana. "Parea logic. Sunt un francez-german si acum cetatenia mea reflecta acest lucru", a spus el. In plus, consulatul german analizeaza acum alte 60 de aplicatii de neutralizare. Deocamdata, oferta pentru cetatenia germana vizeaza exclusiv Franta, unde s-au nascut cei mai multi copii din tati germani. Dar, in Europa, aproape 800 000 de oameni se presupune ca ar proveni din relatiile localnicelor cu soldatii nemti, si unii spera ca programul pentru francezi sa fie adoptat la nivel de continent.

Oamenii care obtin cetatenia germana au dreptul la pensii germane si alte beneficii, dar oficialii germani spun ca nimeni nu le-a revendicat pana acum. Beneficiile financiare din Franta sunt aproape identice cu cele din Germania, deci nu poate fi vorba de un avantaj financiar in obtinerea cetateniei. In orice caz, aplicantii spun ca nu fac acest lucru pentru bani, ci doar pentru recunoasterea identitatii lor nemtesti.

Unul dintre ei este Daniel Rouxel, primul copil cu tatal soldat neamt care a primit dubla cetatenie, atunci cand legea s-a modificat, in aprilie anul trecut. Copil din mama frantuzoaica si tata ofiter in Wehrmacht, barbatul de 66 d ani spune ca in sfarsit si-a castigat adevarata identitate. "Sunt neamt. Nu mai sunt un bastard. Sunt un copil ca oricare altii", a spus el. "In sfarsit am primit a doua jumatate din mine, care lipsea, intr-un mod crud si dureros".

In timpul razboiului, mama lui Rouxel a lucrat intr-o cantina germana din Pleurtuit, unde tatal sau, locotenentul Otto Ammon, era plasat. Tatal sau a fost ucis in razboi si mamei sale ii era foarte greu sa aiba grija de el, asa ca bunica sa l-a luat la ea acasa.

Chiar si aici, copilasul blond era tratat ca un proscris: era fortat de bunica sa sa doarma intr-un cotet de pasari, nu avea voie la biserica si era umilit de ceilalti copii din sat. Respingerea mostenirii genetice a lui Rouxel in copilaria sa explica de ce a aplicat atat de prompt pentru nationalitatea germana. "Cand aveam doi ani, tata ma tinea in brate si imi dadea mancare cu biberonul. Inainte sa fie ucis in razboi a scris familiei sale si le-a spus ca are un copil in Franta. Familia a dorit sa faca tot ce era nevoie ca sa ma creasca in Germania, dar mama a refuzat. Cand aveam 12 ani, mi-am cunoscut familia germana. M-au primit cu multa caldura".

Desi Europa devine din ce in ce mai deschisa la acest subiect, copiii razboiului inca sunt stigmatizati, este de parere Delorme. "Multi oameni sunt infricosati atunci cand descopera ca tatii lor erau nazisti", spune el. "Dar nu suntem responsabili pentru parintii nostri".

"In Franta, inca trebuie sa ne obisnuim cu amintirile razboiului. Regret ca Franta nu a avut propriile procese de la Nuremberg. Aici, toata lumea era colaborator pana in aprilie 1944; apoi au devenit toti oponenti. Adevarul este mai dificil de inteles".

Copiii Norvegiei

Nu numai in Franta copiii soldatilor au avut de suportat discriminarea: multi dintre cei 800.000 de copii proveniti din mame de pe tot continentul si tati inamici au infruntat abuzuri similare.

In Norvegia, mai mult de 10.000 de copii au avut tati nemti. Heinrich Himmler isi incuraja trupele germane sa aiba legaturi amoroase cu femeile norvegiene. Fiecarui copil din acest "experiment" i s-a dat un numar, iar germanii au oferit sprijin pentru nasterile lor. Dupa razboi insa, multi dintre copiii numiti "Lebensborn" - Fantana vietii - au fost tratati cu cruzime.

Bjorn Lengfelder, al carui tata a fost soldat german, isi aminteste: "Era o anumita ura indreptata catre noi, copiii. Doi copii mici, frate si sora, au fost lasati intr-o cocina doua zile. Apoi au fost frecati cu acid pana au ramas fara piele pe motiv ca "trebuia spalat mirosul de nazist din ei".

Gerd Fleischer, numarul 2620 Lebensborn, a fost batuta de tatal sau pentru ca era un copil de nazist. In 2007, s-a alatura unui program de compensare de la guvernul norvegian.

Pariul celor o suta de capete

Dintre toate conflictele care au marcat istoria omenirii, fara indoiala cel mai sangeros si mai crud a fost Al Doilea Razboi Mondial. Atrocitatile comise impotriva populatiei civile au atins, in acest razboi, dimensiuni fara precedent, de care s-au facut vinovate ambele tabere. Germanii au ucis circa 20 milioane de oameni, in lagare sau drept represalii, in zonele cucerite, Aliatii occidentali au bombardat orase fara obiective militare iar japonezii si sovieticii au pus la punct lagare pentru civili, in care au fost ucise, in total, peste 10 milioane de persoane. Frenezia ucigasa a dus adesea la acte socante, precum pariul facut de doi ofiteri japonezi, care si-au propus sa se intreaca intr-un domeniu macabru: cine decapiteaza cei mai multi oameni cu sabia.

Francezul care reface istoria Alsaciei în România


21:22Patrick Kautzmann (50 de ani), din Franţa, caută în estul Europei mormintele militarilor alsacieni dispăruţi în al Doilea Război Mondial. Francezul-detectiv a identificat până acum trei soldaţi înmormântaţi la Iaşi. La Sighetu Marmaţiei a găsit o groapă comună, unde speră să descopere o parte dintre militarii dispăruţi.

Cateva mii de marci pentru ani de suferinta in lagarele naziste
http://www.ziua.ro/display.php?data=2001-06-30&id=66899

Biroul Organizatiei Internationale pentru Migratie Bucuresti spune ca peste 1000 de romani au primit formulare pentru despagubire * Termenul limita de depunere a acestora este 11 august 2001

"Cu cateva luni inainte de terminarea razboiului, am fost capturat de armata germana intr-o padure din Cluj si de atunci am fost purtat, ca prizonier, prin noua inchisori si 17 lagare din Romania, Ungaria, Austria si Germania", povesteste colonelul in retragere doctor Alexandru Pop, unul dintre veteranii de razboi care solicita despagubiri statului german, prin programul Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM). Colonelul Pop a aflat, in primavara acestui an, ca Parlamentul german a aprobat recompensarea victimelor injustitiilor naziste, prin intermediul Fundatiei germane Memorie, Responsabilitate si Viitor, care colaboreaza cu OIM. Veteranul, in varsta de 80 de ani, s-a adresat Biroului OIM din Bucuresti, sperand ca, la 56 de ani dupa iesirea din lagar, sa primeasca macar o despagubire materiala. "Am intrat in armata la 21 de ani, iar doi ani mai tarziu am plecat voluntar, pe frontul de apus, impotriva nemtilor. Am participat la luptele date la Silvasul de Campie, Sarmas, Sarmasel, Ormenis, Urca si alte localitati din fostul judet Cluj-Turda," isi aminteste colonelul. "In padurea aceea asteptam jonctiunea cu armata romana care trebuia sa vina de la Alba Iulia. In loc de romani, au venit nemtii, care aflasera de la vreun turnator. In afara de mine si de un maior, mai erau vreo 45 - 50 de ostasi. Ne-au dus pe toti in caminul cultural din comuna clujeana Calarasi, unde am stat o zi intreaga nemancati. Acolo ne-au triat, gradatii fiind trecuti in scoala din comuna, iar apoi in niste grajduri. Dupa cateva zile ne-au transportat la Turda si ne-au predat armatei maghiare", afirma colonelul Pop. "Ne mutau din celula in celula spre teritoriul german. Am stat foarte putin pe teritoriul romanesc, pentru ca veneau rusii din spate. Paraseam cu graba puscariile sau lagarele, fiind deportati in Ungaria, Austria si apoi in Germania. Cand erau bombardamente, opreau trenurile in gari pentru a ne expune bombelor, iar in lagare ne scoteau afara si ne foloseau ca scut uman", isi aminteste batranul. Gabriela Clondir, coordonatorul Biroului OIM din Bucuresti, sustine ca Alexandrul Pop a completat un formular de despagubire pentru injustitiile la care a fost supus in timpul regimului nazist. Documentul va ajunge la sediul central al OIM, din Geneva, unde va fi verificat prin intermediul Crucii Rosii internationale. "Fiecare cetatean roman de alta nationalitatea decat cea evreiasca poate depune la Biroul OIM cerere pentru a primi un formular de despagubire. In acel formular persoana respectiva isi trece datele personale si dovezile pe care le are din lagar sau din inchisoarea nazista. Daca nu mai are dovezi materiale, poate povesti tratamentul la care a fost supus in timpul detentiei, iar OIM si Crucea Rosie vor verifica in arhivele lagarelor," a adaugat Clondir. Parlamentul german a anuntat ca despagubirile se vor cifra intre 2500 si 15.000 de marci de persoana, fiind vorba despre un fond total de 10 miliarde de marci. Conform OIM, pot primi despagubiri: persoanele care au prestat munca in regim de sclavie, intr-un lagar, ghetou sau alt loc de detentie nazist; persoanele care au prestat munca fortata pentru o companie germana; cei care au muncit in agricultura; cei care au suferit vatamari; parintii cu copii decedati in timpul internarilor, in lagarele naziste; persoanele care au pierdut proprietati, in acea perioada sau mostenitorii celor care au suferit de pe urma regimului nazist si au decedat inainte de 16 februarie 1999. Gabriela Clondir mai spune ca, pana acum, peste o mie de cetateni romani, neevrei, au primit formulare de despagubire, termenul limita de depunere a acestora fiind 11 august 2001, cu posibilitatea de prelungire. "Platile se vor face dupa incheierea depunerilor, in functie de recomandarile de la Geneva. In cazul colonelului Pop, vor fi verificate dovezile pe care le-a inscris in formularul de despagubire, iar daca va fi cazul, se va cauta si in arhivele Crucii Rosii pentru a se stabili daca, intr-adevar, acesta a prestat munca fortata pentru nazisti. Apoi se va fixa suma pe care urmeaza sa o primeasca, iar banii ii vor fi trimisi personal," precizeaza reprezentantul OIM Romania.

Barrie Davis: „Mi-aţi ruinat avionul, dar nu şi pe mine“




21:40Inamici pe cerul celui de-al Doilea Război Mondial, un american şi un român s-au privit în ochi pentru prima dată ieri.

Reîntâlnire istorică, la 65 de ani după Război




21:56Ion Dobran şi Barrie Davis au căutat să se doboare pe când erau tineri şi fără grade, pe 6 iunie 1944. Articol complet

Meseria de spion
http://www.clipa.com/pagpolitica776.htm

Un spion de anvergura arareori sau poate niciodata nu sfarseste in patul sau, de moarte buna. In general ajunge in fata plutonului de executie, condamnat de catre un tribunal militar inamic, precum a fost in Franta, in Primul Razboi Mondial, celebra dansatoare Mata Hari, pe numele ei adevarat Margaretha-Getrida Zelle. Mata Hari avea indicativul H-21, dat chiar de colonelul Nicolaj, seful spionajului german. Dansatoarea reusea sa afle ce dorea, pe cai subtile, specifice spionajului, fara ca barbatii influenti cu care venea in contact sa bage de seama ca divulgau amanunte pretioase pentru serviciile germane. Foarte adesea, Mata Hari obtinea informatii prin santaj, amenintandu-si victimele ca le va compromite, dand in vileag aventurile lor nocturne. Devenise deja suspecta pentru francezi. Ca s-o prinda, capitanul Ladoux, seful Biroului Doi, contraspionajul militar francez, s-a prefacut ca ii cere sa procure, contra unei sume astronomice, de un milion de franci aur, planurile Marelui Stat Major german. Mata Hari a primit, plecand la Berlin, via Bruxelles. Bucuroasa ca scapase atat de ieftin, intentiona sa nu se mai intoarca in Franta, dar Marele Stat Major german a obligat-o sa revina clandestin la Paris, sa-si continue activitatea. A fost bineinteles arestata, judecata si condamnata, dupa ce marturisise ca era spioana. A murit impuscata de un pluton de executie, la Paris. "Mademoiselle", agentul britanic S 1000, pe nume Marie Picard, a actionat in China dupa Primul Razboi Mondial. Ea a defectat serviciile engleze, in favoarea URSS-ului, care incerca sa schimbe regimul existent in China, cu cel comunist. "Mademoiselle" era si ea dansatoare ca Mata Hari. "Lucra" intr-un bar select din Shanghai. Precum Mata Hari, culegea informatii militare de la ofiterii armatei nationaliste comandata de maresalul Cian Kai-Si, pe care le transmitea agenturii sovietice conduse de rezidentul Borodin. Acesta avea in subordine opt agenti sub acoperire, cu grad de general, un adevarat stat major, a carui misiune era sa dezlantuie "revolutia sovietica" in China. Agentii lui Secret Service din Shanghai au descoperit mai intai ca Borodin aducea din URSS uriase cantitati de arme si munitii pentru armata comunista a lui Mao Tze-Dum, apoi si activitatea secreta a dansatoarei Marie Picard, care trada interesele Marii Britanii. Data pe mana guvernului nationalist chinez, a fost impuscata, fara judecata.

Tradatori sau defectori patrioti