Morgenstern/Istodor[V=]

Maia Morgenstern este vedeta
Filmul „15", regizat de Sergiu Nicolaescu, a starnit un imens interes
in Roma nia, mai ales ca pe afisul lui se gasesc mai multe vedete
printre care Maia Morgenstern, Daniela Nane si Mihaela Radulescu. Ne-a
surprins pe toti faptul ca pe afisul filmului numele Mihaelei Radulescu
a fost promovat inaintea celei mai mari actrite a momentului din
Romania: Maia Morgenstern. Este adeva rat ca, pentru cei mai multi
dintre compatriotii nostri, Mihaela este mai cunoscuta decat interpreta
rolului Maria din „Patimile lui Hristos". Totusi nu suntem la
televiziune, unde e clar ca Mihaela face ratinguri mai mari decat Maia.
Tocmai acest lucru a surprins neplacut. Maia Morgenstern a devenit o
mare actrita si peste hotare. Vorbim de valoarea actoriceasca, nu de
celebritate, mai ales intr-un domeniu in care valoarea conteaza mai
mult decat orice. Sergiu Nicolaescu recunoaste in ATAC: „Maia este
vedeta! De afis nu ma ocup eu". Poate cine s-a ocupat de afis va
corecta, in ceasul al 12-lea, o eroare impardonabila.
VIOREL SIMA./ATAC

Maia Morgenstern, prea „ieftina"
In unele cazuri, succesul profesional nu coincide neaparat si cu cel de
public, motiv pentru care unii artisti de calibru sunt mai slab cotati
la licitatiile de acest gen. Astfel, la o actiune caritabila al carei
scop era strangerea de fonduri pentru copiii supradotati de
la „Fundatia Henry Coanda", un obiect care apartinea Maiei Morgenstern
a fost vandut doar cu 927.000 de lei. Actrita donase pentru aceasta
licitatie un vas de ceramica (foto stanga) pe care il primise cadou de
nunta. La acelasi eveniment, Daniela Nane si-a pus in joc un inel cu
diamante si verigheta (foto dreapta), pentru care a primit doar 500 de
euro, desi bijuteriile valorau cel putin 1.500 de euro. Un act
filantropic a facut si cantareata Madalina Manole, care a renuntat la o
rochie marca Janine. Pentru obiectul vestimentar, Madalina a primit, in
2002, suma de 510.000 de lei.

ATAC[15/11/2004]

MAIA MORGENSTERN
"Ma tin tare pe pozitie, n-am incotro"

Cand credeam ca am scapat de iarna si de virozele ei, mi s-au imbolnavit de gripa amandoi copiii, si fetita, si baiatul cel mare. Eu am scapat deocamdata, nu am incotro, trebuie sa ma tin tare pe pozitie pentru ca am repetitii, spectacole si inca alaptez. Nu-mi permit sa cad si eu la pat. In curand, iesim in premiera cu "Omul de la Mancha"; sunt Dulcineea, cant, dansez, fac de toate, ca asa-i piesa. Urmeaza apoi premiera si cu spectacolul de la T.E.S., cu "Shylock". Joc, bineinteles, si in "Turandot". Reluam "Patul lui Procust" si "Totul in gradina". Deocamdata, stau in casa si o dadacesc pe Cabirioara-caprioara mea. Asa mi-o alint pe Eva Lea Cabiria care are un an, doua luni si doua saptamani. Cum e? Buna, desteapta, voluntara, determinata - adica stie bine ce vrea. E si foarte vesela, danseaza si canta prin casa, respira putere si incapatanare. Uitati, acum, ca stau de vorba, e gata sa scoata telefonul din priza. Mananca de toate. Mananca si cartile, deocamdata la propriu, adica le rontaie ca un soricel. Promite, nu?
http://www.formula-as.ro/reviste_410__166__teatrudan-puric%22inainte-si-dupa-eminescu%22...-.html

“Mi-aş dori ca la telejurnalul de seară să existe obligatoriu o rubrică de cultură” - dialog cu actriţa Maia Morgenstern -
Maia Morgenstern a fost invitata din luna mai a „Dialogurilor teatrului“, proiect deschis, la teatrul arădean, de regizorul Laurian Oniga, directorul instituţiei. Cu această ocazie am realizat şi interviul de faţă. Premiată şi plimbată pe scenele lumii, din Grecia, în Ungaria sau Italia, alături de actori de primă mână şi regizori importanţi, Maia Morgenstern şi-a păstrat o naturaleţe dezarmantă.




În momentul când am căzut la facultate în primul an m-am angajat imediat la Teatrul Evreiesc de stat, unde, probabil, criteriul principal pentru care am fost acceptată a fost criteriul etnic. Şi apoi nu m-am despărţit niciodată de Teatrul Evreiesc. Sunt în continuare angajată şi a Teatrului Evreiesc. Apoi mi-am făcut studiile, am intrat decci la facultate, am terminat, am ajuns la Piatra Neamţ. Apoi am revenit la Teatrul Evreiesc pentru un an şi am dat concurs la Teatrul Naţional în faţa lui Andrei Şerban. Şi am reuşit.

Părinţii mei sunt foarte critici, foarte exigenţi, foarte obiectivi. Modalitatea de expresie dintre ei e diferită. Mama te demolează, îţi arată tot ce n-a ieşit bine. Dacă m-a ajutat asta? Desigur. M-a stimulat. M-a adus cu picioarele pe pământ. Şi vorbele frumoase sunt foarte bune. Şi gândurile frumoase sunt importante. Chiar dacă nu este o mare plăcere să-ţi pună cineva o oglindă în faţă. Da, ştiu să privesc într-o astfel de oglindă. Şi văd unde mai este de lucru.


Le-aţi vorbit arădenilor, astăzi, despre punţile dintre generaţii, despre tineri şi generaţia deja trecută prin elanurile începutului, cu un plus de experienţă. De ce-ar avea nevoie tinerii ca să nu-i apuce descurajarea, ca să reuşească?

Tinerii au nevoie, cred, de alternative. Au nevoie să li se propună. Trebuie să aibă şansa de a li se propune ceva. Au nevoie obligatoriu să li se ofere posibilitatea să greşească. Să creeze. Să se împiedice. Să se ridice.


Ultimul barometru dat publicităţii ne spune că tinerii cred că pentru a reuşi în viaţă ai nevoie de bani, noroc, de pile. Ce părere aveţi de reuşită din acest punct de vedere, mercaltil?

Banii se fac. De bani este nevoie. Nu am să mă situez eu într-un aşa un nor de clăbuc să-i spunem. Banii contează. Banii se cer, banii se ţin. Contează un pic motivul. Ce te determină să ai atâta nevoie de ei. Cam ce ai vrea să faci cu banii aceştia? Dacă o să avem grijă să bombardăm, să orientăm mentalitatea tinerilor sau a vârstnicilor în a consuma bani, cred că este o mare greşeală şi, de fapt, un mod foarte egoist de a privi lucrurile. Şi apoi, tinerii nu sunt o specie aparte. Un fel de mutanţi antropologici.


În reuşita dumneavoastră, ce ingrediente aţi plasa din cele aduse în discuţie până acum?

Nevoia de a mă exprima. Respectul de sine…


Şi şansa unor întâlniri fericite, cu oameni de mare calitate contează…

Da, e adevărat ce spuneţi. Am avut parte de întâlniri extraordinare. Şi sunt recunoscătoare şansei. Şi mă raportez la întâlnirile pe care mi le-a oferit viaţa.


Care vă vin mai repede în minte acum?

Mă gândesc în mod evident la domnul Andrei Şerban, la Lucian Pintilie, la doamna Cătălina Buzoianu, la Victor Ioan Frunză, la Răzvan Mazilu, la Theo Angeloupoulos, la Mel Gibson…


Regizorul Victor Ioan Frunză de care aţi amintit acum îmi spunea într-un interviu că simte diferenţele în modul cum e privită munca profesionistului aici şi în afara ţării. Aproape oricine care munceşte în ţara aceasta a noastră devine suspect. Pare că vrei ceva, că urmăreşti ceva, că ai un gând ascuns. Dumneavostră aţi perceput un stil diferit, aţi simţit că dincolo lucrurile se pun în alt fel?

Eu nu pot vorbi de două stiluri diferite. Şi până la urmă tu impui stilul. Există şi rutină, şi indolenţă, şi superficialitate peste tot. Cel mai interesant este să nu te laşi copleşit de aceste aspecte negative. Iată e şi domnul Laurian Oniga aici. Şi aş vorbi şi despre experienţa mea la spectacolul „Cruciada copiilor“ de Lucian Blaga, regizat de domnul Oniga, la Teatrul Naţional. El a invitat trupa tânără a Naţionalului şi, îmi amintesc că veneam cu toţii de la Andrei Şerban. Eram cu toţii cu nasul pe sus. Şi domnul Oniga ne-a propus o aventură inedită, nemaiîncercată. A venit cu sufletul lui pe tavă şi mulţi au fost cei care au dezertat. Şi ne-a bântuit şi neîncrederea. Domnul Andrei Şerban a văzut spectacolul şi-mi amintesc că a spus că e o simfonie neterminată. A fost o experienţă de o intensitate a emoţiei… Domnul Oniga ne propunea să deschidem poarta unui necunoscut.


Nu asta îşi doreşte, până la urmă, orice regizor? Ce poate rata un spectacol după dumneavoastră?

Regizorul este foarte important într-un spectacol. L-aş cita pe domnul Istvan Szabo pe care am avut onoarea să-l întâlnesc de câteva ori, ultima oară la Copenhaga, unde era preşedintele juriului Festivalului Internaţional de Film. Eu sunt un agent de circulaţie, spunea domnia-sa. Am grijă să nu se creeze accidente şi nenorociri. Nimeni nu doreşte ratarea unui spectacol. Dar se poate ori să pui prea mult din toate, ori să nu pui destul. Să nu te asculte actorii, să nu te faci înţeles ca regizor de actorii tăi…

Şi de la „agenţii de circulaţie“ – regizorii cu care aţi lucrat, cu ce principii de bună purtare aţi rămas?

L-aş cita pe Andrei Şerban aici. Care spunea că teatrul vine de foarte departe şi merge undeva foarte departe. Şi s-ar cuveni să fim recunoscători faptului că, pentriu o secundă, eşti şi tu chemat să porţi făclia chibritului de pe acest drum.


Şi pe acest drum, mărturiseaţi în confesiunea dumneavostră cu arădenii, n-aţi pierdut nici un moment să vă faceţi complexe. Aţi recunoscut că vă bântuie complexele. Aţi jucat în companii selecte, alături de actori şi regizori care contează. Aţi fost complexată că veneaţi din România?

Au avut alţii grijă să accentueze acest complex. Vai, uite că e bună, e talentată, chiar dacă este din România. Asta mi-a turat ambiţiile şi am scrâşnit din măsele. Când m-am întâlnit cu Mel Gibson aveam părul foarte scurt, veneam din Grecia unde interpretasem rolul Electrei în cadrul Olimpiadelor Culturale, la Acropolis. Mulţi şi-or fi zicând, uite, vine tocmai din România. Şi n-are nici păr! Ce noi n-avem actriţele noastre? Cum de a ales-o? Probabil că domnul Mel Gibson a văzt ceva în mine şi de mine a depins să am grijă să nu-l dezamăgesc mai apoi.


La întoarcerea în ţară, după ce aţi cunoscut rigorile hollywoodiene, sincer, n-aţi simţit nici un şoc la intrarea în ritmul românesc de lucru?

Nu, n-am avut nici un şoc. Nici unul. Mă aşteptam şi mă aşteaptă personaje interesante. Am venit acasă cu tot felul de premii şi cu statui în poşetă. Toate nu m-au schimbat deloc. Îmi amintesc că Tudor, băiatul meu, îmbrăca statuile în hârtie creponată. Le făcea guleraşe. Desigur că succesul te face fericit.


Şimţiţi că teatrul de astăzi de la noi vorbeşte o altă limbă? Că se preferă şocul cu orice chip, că agresivitatea limbajului primează?

Oamenii de teatru de astăzi, fie ei actori, regizori, scenografi, coregrafi, muzicieni, au atâtea de spus. Şi apoi e fascinant cât de multe lucruri se creează. Am jucat Lysistrata de Aristofan, în regia multpremiatului Michael Kakoianis, cunoscut şi ca regizorul filmului „Zorba Grecul“. Este o versiune în două personaje, în limba engleză. Se spun acolo nişte măscării de ţi se ridică părul. Şocuri câte vreţi. E o altă tăietură, pănă la urmă.


Una care vă inspiră? Ce v-aţi dori acum, dacă să spunem n-am purta discuţia aceasta la mijlocul lui mai, ci chiar de ziua dumneavoastră, la 1 mai?

Aş vrea ca la telejurnalul de seară, aşa cum este, obligatoriu, o rubrică de meteo şi una de sport, să fie şi o rubrică de cultură. Cât e salariul artistului?, ce a mai pictat pictorul cutare…Dar să fie la fiecare telejurnal.


interviu realizat de

Carmen Neamţu

http://www.revistaarca.ro/2006/4-5-6/07%20arte/maia%204-5-6_06.htm

Actriţa Maia Morgenstern

Duminică, de Ziua Holocaustului, la Sala Atelier a Naţionalului
bucureştean, are loc spectacolul-lectură "Ancheta", de Peter Weiss.
Marea actriţă Maia Morgenstern a fost aleasă să facă parte din
distribuţie.
Naţionalul bucureştean a dorit să marcheze Ziua Holocaustului în
România printr-un spectacol-lectură după piesa Ancheta scrisă de
Peter Weiss, un artist complex, care s-a născut în 1916, în regiunea
Potsdam. Cinematografia l-a pasionat pe Weiss, realizând câteva
pelicule experimentale, a pictat, a făcut grafică şi colaje magico-
realiste. Traducerea textului îi aparţine germanistei Ioana Crăciun,
iar spectacolul-lectură este coordonat de tatăl ei, actorul Liviu
Crăciun. Duminică, 9 octombrie, ora 11, la Sala Atelier, puteţi
asista la acest emoţionant spectacol-lectură, în care o veţi
descoperi pe actriţa Maia Morgenstern, a cărei familie a avut de
suferit în timpul nazismului. Maia joacă alături de colegii ei,
maestrul Mircea Albulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Costel Constantin,
Ilinca Tomoroveanu, George Motoi, Valentin Uritescu şi Gavril Pătru.
Am aflat de la Ioana Crăciun că această traducere urmează să fie
publicată în volum. Piesa este structurată în 11 cânturi, fiecare
având câte trei părţi. Lagărul de la Auschwitz este prezentat ca un
infern dantesc modern. Cu siguranţă pe Maia Morgenstern acest
spectacol o va emoţiona, o va tulbura. Ea va transmite publicului
întreaga nelinişte şi frământare a personajului pe care îl
interpretează. Întrebările, care nu contenesc să fie adresate
istoriei - "Cum a fost posibilă o astfel de tragedie?"; "De ce ţările
civilizate au permis această barbarie?";"De ce lecţia istoriei nu a
fost învăţată?"; "Se poate ea repeta oricând?"-, vor fi rostite de
Maia Morgenstern. Un spectacol care are rolul de a ne aminti de un
trecut, nu prea îndepărtat, urât şi monstruos. El se doreşte şi un
spectacol care să provoace la reflecţie şi încearcă, atât cât o poate
face un text dramatic, să-i invite pe oameni la toleranţă. Maia
Morgenstern are de trecut o probă foarte dificilă, pentru că ea nu
doar interpretează un text, ci îl trăieşte. Căci amintirea întregii
familii îi este foarte vie în memorie
AZI