Ai auzit-o pe asta ?[2]

Scris de Admin 15.12.05 17:25

Rezumarea primului mesaj :

Povestea despre eroul national elvetian Wilhelm Tell, obligat sa-si arate maiestria de a trage cu arcul riscind viata propriului sau fiu, nu e prima de acest gen. In "Istoria Europei", Jambulari relateaza un caz asemanator intimplat unui oarecare Toko – un excelent arcas aflat in slujba regelui Arnoldo. Deseori, Toko se lauda ca e atit de iscusit, incit ar putea despica din prima lovitura un mar asezat in virful unui baston. Auzind despre asta, regele hotari sa-l pedepseasca pe arcas in modul cel mai crud cu putinta: asezind marul pe crestetul fiului acestuia. Toko se concentra si isi indeplini promisiunea exemplar, despicind marul in doua jumatati cu doar o singura sageata. Vazind insa ca arcasul isi pregatise trei sageti in loc de una, regele l-a intrebat care a fost motivul.

– Pentru a putea cu celelalte doua sa indrept o eventuala greseala facuta cu prima sageata – a raspuns Toko. Una era pentru Majestatea Voastra, iar cealalta – pentru mine.

Autorul satiric german Liechtenberg era renumit nu numai prin critica sa ascutita, ci si prin urechile neobisnuit de lungi. Odata, un adversar iritat de ironia sa acida, l-a luat peste picior in public, rizind de urechile sale.

– E adevarat – a raspuns Liechtenberg, pentru a nu-i ramine dator – ca pentru un om urechile mele sint lungi, asa cum pentru un magar urechile tale sint scurte.

*

Compozitorul austriac Franz Schubert (1797-1828) era vesnic urmarit de creditorii sai. Odata, si-a agatat pe balcon redingota cu buzunarele scoase in afara. Privelistea s-a dovedit a fi atit de convingatoare, incit un timp acestia nu i-au mai dat tircoale.

Scriitorul american Sinclair Lewis (1885-1951) era un om uritel, agresiv si, pe deasupra, neindeminatic. Odata, fiind invitatul doamnei Mercedes de Acosta, voind s-o ajute, i-a impins atit de stingaci scaunul, incit stapina casei s-a asezat alaturi, cazind la pamint, pe cit era de lunga.

– Va rog sa ma scuzati – a murmurat jenat Lewis.

– Nu face nimic, a spus amfitrioana, care si-a recapatat repede calmul. Fac cu placere miscare inainte de a lua masa!

*

Refugiat din fata nazismului, scriitorul austriac Stefan Zweig (1881-1942) s-a oprit la Londra, unde avea citiva amici. Intr-o dimineata, calatorind cu un scriitor englez pe imperiala unui autobuz, Zweig si-a scos palaria cind a trecut prin City.

– Pe cine saluti? – s-a mirat amicul.

– Banca Angliei – a oftat Zweig.

– Si de ce, ma rog?

– Eu o salut ori de cite ori trec prin fata ei. Aici zace jumatate din ce-i mai de valoare in lume!...

Scris de Admin 15.12.05 17:25

Povestea despre eroul national elvetian Wilhelm Tell, obligat sa-si arate maiestria de a trage cu arcul riscind viata propriului sau fiu, nu e prima de acest gen. In "Istoria Europei", Jambulari relateaza un caz asemanator intimplat unui oarecare Toko – un excelent arcas aflat in slujba regelui Arnoldo. Deseori, Toko se lauda ca e atit de iscusit, incit ar putea despica din prima lovitura un mar asezat in virful unui baston. Auzind despre asta, regele hotari sa-l pedepseasca pe arcas in modul cel mai crud cu putinta: asezind marul pe crestetul fiului acestuia. Toko se concentra si isi indeplini promisiunea exemplar, despicind marul in doua jumatati cu doar o singura sageata. Vazind insa ca arcasul isi pregatise trei sageti in loc de una, regele l-a intrebat care a fost motivul.

– Pentru a putea cu celelalte doua sa indrept o eventuala greseala facuta cu prima sageata – a raspuns Toko. Una era pentru Majestatea Voastra, iar cealalta – pentru mine.

Autorul satiric german Liechtenberg era renumit nu numai prin critica sa ascutita, ci si prin urechile neobisnuit de lungi. Odata, un adversar iritat de ironia sa acida, l-a luat peste picior in public, rizind de urechile sale.

– E adevarat – a raspuns Liechtenberg, pentru a nu-i ramine dator – ca pentru un om urechile mele sint lungi, asa cum pentru un magar urechile tale sint scurte.

*

Compozitorul austriac Franz Schubert (1797-1828) era vesnic urmarit de creditorii sai. Odata, si-a agatat pe balcon redingota cu buzunarele scoase in afara. Privelistea s-a dovedit a fi atit de convingatoare, incit un timp acestia nu i-au mai dat tircoale.

Scriitorul american Sinclair Lewis (1885-1951) era un om uritel, agresiv si, pe deasupra, neindeminatic. Odata, fiind invitatul doamnei Mercedes de Acosta, voind s-o ajute, i-a impins atit de stingaci scaunul, incit stapina casei s-a asezat alaturi, cazind la pamint, pe cit era de lunga.

– Va rog sa ma scuzati – a murmurat jenat Lewis.

– Nu face nimic, a spus amfitrioana, care si-a recapatat repede calmul. Fac cu placere miscare inainte de a lua masa!

*

Refugiat din fata nazismului, scriitorul austriac Stefan Zweig (1881-1942) s-a oprit la Londra, unde avea citiva amici. Intr-o dimineata, calatorind cu un scriitor englez pe imperiala unui autobuz, Zweig si-a scos palaria cind a trecut prin City.

– Pe cine saluti? – s-a mirat amicul.

– Banca Angliei – a oftat Zweig.

– Si de ce, ma rog?

– Eu o salut ori de cite ori trec prin fata ei. Aici zace jumatate din ce-i mai de valoare in lume!...