TRECUT

80 de ani de la Procesul Maimutelor

-- La 15 august 2005 s-au implinit 80 de ani de la pronuntarea
sentintei in celebrul caz "Tennessee vs. John Scopes", cunoscut sub
numele de "Procesul Maimutelor". "Incriminatul" a fost John Scope,
profesor de stiinte la o scoala din tinutul Rhea (Tennessee), unde a
predat, intre altele, teoria lui Darwin, scandalizandu-i astfel pe
respectabilii parinti din Sudul conservator.


Un alt personaj din prim planul evenimentelor a fost John Washington
Butler, autorul Legii antievolutioniste, congresman democrat din 1922
in Senatul statului Tennessee. Legea pornea de la premisa ca teoria
lui Darvin "distruge bazele comunitatii si ale armoniei intre oameni,
facand haosul posibil" si fixa o amenda de 500 de dolari. Des pomenit
in proces ca martor principal al acuzarii a fost Episcopul James
Ussher, cel care fixase "data exacta" a Facerii lumii in anul 4004 i.
Hr. Clarence Darrow, avocatul apararii a fost omul care a demolat pas
cu pas acuzatiile contra lui Scopes. Juratii l-au condamnat pe
Scopes, gasindu-l "vinovat pentru violarea legii, pentru propagarea a
ceea ce se cunoaste sub numele de curent evolutionist, teorie ce
neaga originea divina a omului, facandu-l sa descinda din animale de
rang inferior. Juriul recomanda o amenda intre 100 si 500 de dolari".
In replica, John Scopes a spus ca "statul care ma condamna astazi
este unul injust. Voi continua sa sustin cu tarie conceptiile in care
cred. Voi face cum cred eu de cuviinta ca legea nedreapta sa fie
schimbata. Idealurile mele academice tin de libertate..."

In zilele noastre, aceste dispute par depasite. Intre timp,
antropologii au descoperit urme de umanoizi de peste 1,8 milioane de
ani, a fost elaborata harta genomului uman, iar Steven Weinberg a
publicat "Primele trei minute", descriind uluitorul "Big-Bang".

Antarctica, „deşertul îngheţat“
* În urmă cu circa 6.000 de ani, rîurile din Antarctica curgeau spre mare
* Abia în jurul anului 4.000 î.Hr, a început să se acumuleze gheaţă în zonă

Cercetătorii de la Institutul Carnegie din Washington, SUA au stabilit cu precizie că rîurile din Antarctica curgeau spre mare în urmă cu circa 6.000 de ani. Abia în jurul anului 4.000 î.Hr, a început să se acumuleze gheaţă în zonă. Înainte de aceasta, a fost o lungă perioadă de căldură.

Gheaţa Antarcticii ar putea ascunde numeroase surprize pentru omenire

Există o ipoteză din ce în ce mai vehiculată, potrivit căreia, între mileniile cinci şi zece î.Hr, trăia pe planeta noastră o altă civilizaţie umană. Aceasta avea cunoştinţe înaintate în materie de navigaţie, cartografie sau astronomie. Experţii cred că era mai degrabă o civilizaţie care ne-a precedat decît o civilizaţie creată de extratereştri. Se crede că leagănul său a fost cel mai sudic continent sau un arhipelag de insule - Antarctica de astăzi - care la acea vreme avea o climă temperată. Mai tîrziu, această civilizaţie ar fi putut ocupa nord-estul continentului african. Dispariţia vechii civilizaţii a avut ca origini îngheţarea teritoriilor sudice, care a început în mileniul zece î.Hr. Alte cauze ale stingerii acestei civilizaţii ar fi putut fi inundaţii masive, care nu sînt puse la îndoială de arheologi. O mare parte din mărturiile acestei treceri pe Terra ar putea fi ascunsă în gheţarii antarctici. Există şi posibilitatea ca unii reprezentanţi ai vechii civilizaţii să fi supravieţuit dezastrelor naturale din acea vreme şi să fi transmis cunoştinţele lor egiptenilor şi sumerienilor.

Piri Reis cunoştea secretul gheţurilor

Existenţa unei civilizaţii preistorice în Antarctica a fost bănuită pentru prima oară de către istoricii profesionişti după cel de-al Doilea Război Mondial. Ipotezele lor au fost dovedite de hărţile medievale şi cercetările paleogeologilor occidentali. S-a dovedit că cel mai sudic continent nu a fost suficient explorat şi că alge şi animale marine au populat apele Antarcticii. Experţii turci au descoperit o hartă veche în biblioteca împăraţilor bizantini din vechiul palat al sultanilor. Autorul hărţii desenase coasta vestică a Africii, coastele de sud ale Americii de Sud şi coasta de nord a Antarcticii. S-a constatat că în respectiva hartă zona denumită Queen Maud Land, de la paralela 70, era lipsită de gheaţă. Autorul a conturat un lanţ muntos în acel punct. Cartograful a fost un amiral în flota Imperiului Otoman, pe nume Piri Reis care a trăit în prima jumătate a secolului XVI. O recentă expediţie internaţională, care a utilizat explorarea seismică în gheţurile celui mai vechi continent, a dovedit că harta nu este greşită. Este un mister cum a reuşit amiralul s-o deseneze cu precizie în 1513. Piri Reis a explicat de altfel, pe marginea hărţii, că a folosit surse anterioare. Una dintre surse provine se pare din timpul lui Alexandru cel Mare. Hărţile medievale prezintă Antarctica fără gheaţă sau parţial acoperită de gheaţă.

de: » Lucia Gheorghiu

Dinozaurii-PARTEA -II-
Formaţiunea Morrison
Oase de Allosaurus au fost descoperite în trei straturi de fosile ale Formaţiunii Morrison.
Întinsă pe o suprafaţă de peste 1,5 milioane kilometri pătraţi, formaţiunea Morrison este un depozit de fosile din Jurasicul Târziu, descoperit în vestul Statelor Unite ale Americii. Formaţiunea are de trei ori suprafaţa Spaniei. Se întinde din Canada până în New Mexico, şi din Idaho până în Nebraska. A fost descoperită pentru prima dată în 1877, şi cuprinde nenumărate straturi fosile, între care:

Dry Mesa, Colorado – Excavat pentru prima dată în 1972, acest strat a scos la lumină o vastă diversitate de oase de dinozaur. Printre aceştia se numără exemplare de Stegosaurus, Diplodocus şi Allosaurus. Prezenţa unor fosile-amfibie precum broaşte, broaşte ţestoase sau crocodili i-a determinat pe experţi să tragă concluzia că Dry Mesa a fost cândva o câmpie întinsă, inundată adesea de apele unui râu.


Cariera Howe, Wyoming – De la primele săpături realizate de Barnum Brown în 1932, aici au fost scoase la lumină peste 4 000 de oase provenite de la cel puţin 20 de animale diferite. Printre acestea se numără Camptosaurus, Allosaurus, Apatosaurus şi Diplodocus. Cum majoritatea oaselor descoperite erau amestecate între ele, este foarte probabil ca dinozaurii respectivi să fi ajuns aici târâţi de inundaţii puternice.


Cariera Cleveland-Lloyd, Utah – Primele săpături efectuate aici în 1937 au scos la lumină descoperiri importante. Nici unul dintre oasele de aici nu au fost aduse de inundaţii, iar peste trei sferturi dintre ele aparţin unei singure specii - Allosaurus. În total, au fost identificate 44 de specimene diferite, ceea ce i-a determinat pe experţi să afirme că Allosaurus vâna în turme şi folosea această mlaştină pe post de capcană, pentru a-şi prinde prada. Tot aici au fost descoperite fosile de Camarasaurus, Stegosaurus şi Ceratosaurus.
\
Formaţiunea Wealden


Paleontolgi examinând materiale provenite din Dinosaur Cove (Golful Dinozaurilor). Dinosaur Cove este o zonă de mare interes, în care s-au folosit pentru prima dată materiale explozibile pentru a ajunge mai uşor la fosile.
Formaţiunea Wealden se întinde pe teritoriul a trei comitate din sudul Angliei - Surrey, Sussex şi Kent - şi este celebră pentru dinozaurii din Cretacicul Timpuriu descoperiţi aici. Este prima mare zonă de interes în domeniul dinozaurilor.

Formaţiunea este o structură continuă, care porneşte de la Insula Wight, trece pe sub Canalul Mânecii şi ajunge în Franţa şi Belgia, unde au fost descoperite mai multe specimene aparţinând acestei ere decât în orice alt depozit de fosile din lume.

Alcătuită din nisipul şi luturile străvechilor lagune de pe coastă, Formaţiunea Wealden a scos la lumină o mare diversitate de dinozauri, printre care se numără Hylaeosaurus, Baryonyx şi Megalosaurus.

Dinosaur Cove (Golful Dinozaurilor)
În urmă cu 100 milioane de ani, Golful Dinozaurilor, aflat la extremitatea sudică a Australiei, se afla în imediata vecinătate a Antarcticii. În timpul Perioadei Cretacice, continentul s-a deplasat spre nord, iar în Golful Dinozaurilor s-a format o vastă vale inundabilă.


Formaţiunea a fost descoperită pentru prima dată în 1903, de către geologul William Hamilton Ferguson. Fosilele găsite aici se aflau într-o porţiune de faleză alcătuită din gresii şi argile. Folosind materiale explozibile şi echipamente din industria minieră, palaeontologii au dinamitat tunele în rocă, pentru a ajunge mai uşor la fosile.

Printre speciile descoperite în Golful Dinozaurilor se numără:

Leaellynasaura amicagraphica, un mic dinozaur ierbivor care putea să alerge în poziţie verticală, deplasându-se pe membrele posterioare.


Atlascopcosaurus loadsi, un alt dinozaur ierbivor, numit astfel după compania minieră care a pus la dispoziţia paleontologilor echipamentul.


Timimus hermani, un dinozaur lung de 3,50 metri, care aparţine grupului Coelurosaur.
\
Scotocind pământul


Nisipul şi praful sunt îndepărtate cu mare grijă în cursul săpăturilor pentru fosila unui Tyrannasaurus Rex.

Termenul “dinozaur”, care înseamnă “şopârla cumplită”, a fost folosit pentru prima dată de anatomistul Richard Owen în 1841. Un secol şi jumătate mai târziu, acest puzzle preistoric este departe de a fi complet.

Desigur, instrumentele de lucru ale paleontologilor s-au schimbat prea puţin din momentul când Gideon Mantell a scos la lumină primul Iguanodon din dealurile calcaroase ale Sussex-ului, în anul 1824.

Instrumentele de bază ale unui paleontolog sunt:

Ciocanul geologic – cu care se îndepărtează mici fragmente de rocă.
Pensula – cu care se îndepărtează şi se curăţă particulele de nisip şi de praf.
Lupa – cu care se examinează fosilele de mici dimensiuni, ca de pildă dinţii sau solzii.
Ruleta – cu care se măsoară distanţele dintre fosilele încă aflate în interiorul sitului.
Instrumentele mai performante sunt:

Camera de filmat – cu care se înregistrează fiecare pas din procesul de extragere a unei fosile din pământ.
Aerograful – cu care se îndepărtează mici porţiuni de rocă dură de pe fosile.
Frânghia şi scripeţii – cu care se ridică fosilele care au o greutate mai mare.
Huse de protecţie – cu care sunt protejate fosilele în timpul transportului.
Ciocanul pneumatic – cu care se curăţă roca dură aflată deasupra şi în jurul fosilelor.
Alte instrumente folosite pentru scoaterea la lumină a fosilelor sunt contorul Geiger, camera cu ultraviolete, radarul şi chiar dinamita.

Majoritatea paleontologilor sunt de acord că nu există o metodă mai bună de a descoperi un dinozaur decât să rătăceşti în jurul unui strat fosil, căutând indicii, ca de exemplu un os care iese la suprafaţă din pământ.

Cine ştie ? E posibil ca acesta să schimbe istoria...

Dinozaurii-PARTEA -I-
'Dinozaur' este un nume generic pentru fiecare dintre grupurile de reptile, acum extincte, care hoinăreau pe Pământ o perioadă de 160 milioane de ani. Contrar imaginii deseori întâlnite în filme, nici un dinozaur n-a mâncat vreodată un om – pur şi simplu pentru că nici o fiinţă umană n-a văzut vreodată un dinozaur viu.
\
Indicii preistorice


Acest schelet fosilizat este al unui Plesiosaurus, o reptilă marină carnivoră, cu gât lung.
Fosilele sunt principala noastră sursă de informaţii referitoare la viaţa preistorică. Paleontologii folosesc aceste vechi rămăşiţe pentru a descifra trecutul în acelaşi mod în care un detectiv foloseşte diferite indicii găsite la locul crimei pentru a reconstitui faptele.

Aspectul unei fosile, locul unde a fost descoperită, chiar şi cel mai mărunt semn existent pe suprafaţa sa – toate acestea îi pot ajuta pe oamenii de ştiinţă să îşi facă o imagine asupra trecutului şi a mediului care exista în epoca respectivă.

Astfel, ei pot spune unde a trăit dinozaurul respectiv, cum a murit sau cu ce se hrănea. În anumite cazuri, experţii pot chiar să determine dacă un animal a suferit de o boală de tipul artritei.

Desigur, principala problemă cu care se confruntă palaeontologii este scara de măsurare a timpului.

Verigi care lipsesc Încercarea de a reconstitui imaginea unui animal care a trăit şi a murit în urmă cu 150 de milioane de ani nu este deloc uşoară. Dacă ne gândim că, iniţial, fosilele respective ajung la noi doar printr-un simplu noroc, începem să apreciem numeroasele obstacole cu care se confruntă acest demers.

Din păcate, fosilele se formează atât de rar şi în condiţii atât de neobişnuite, încât se păstrează efectiv doar un procent foarte mic din animalele care au murit.

De fapt, se estimează că toate fosilele descoperite până în prezent reprezintă abia 0,0001% din numărul total de dinozauri care au trăit odinioară.

Oamenii de ştiinţă consideră că fosilele de dinozaur descoperite reprezintă mai puţin de două treimi din totalul grupurilor de dinozauri. Anumiţi experţi susţin chiar că este posibil să fi rămas încă nedescoperite un număr de până la 500 de grupuri de dinozauri.

Dacă ne imaginăm că aceste grupuri puteau fi împărţite în mii sau poate chiar zeci de mii de specii diferite, ne putem da seama că datele existente la ora actuală reprezintă un procent extrem de mic din totalul probabil.

\
Pe uscat

Nume: Tyrannosaurus rex
Traducere: Reptila-tiran
Dimensiuni: 14,6 metri lungime şi 5 metri înălţime
Greutate: 5 tone
Era: Cretacicul Târziu (acum 67-65 milioane de ani)
Unde a fost descoperit: Canada, SUA, Mongolia.

Avea maxilarele suficient de mari pentru a roade capota unei maşini.
Etala un arsenal de dinţi ascuţiţi, de dimensiunea capului dv.
Ar fi putut să devoreze dintr-o singură înghiţitură cumpărăturile pe o lună ale unei întregi familii.
T-Rex a fost cel mai înspăimântător dinozaur care a trăit vreodată. Totuşi, părerile sunt încă împărţite, experţii încercând să determine dacă acest carnivor de temut era un vânător sau doar un mâncător de cadavre.

Revizioniştii consideră că acuitatea sa vizuală scăzută şi membrele anterioare foarte mici erau compensate de un simţ olfactiv extrem de bine dezvoltat. Picioarele foarte puternice i-ar fi permis lui T-Rex să parcurgă kilometri întregi, detectând cadavrele după miros.

În mod sigur, prezenţa sa înfricoşătoare ar fi pus pe fugă orice “rival”.

Nume: Brachiosaurus
Traducere: Şopârla cu braţe
Dimensiuni: 30 metri lungime şi 15 metri înălţime
Greutate: 70 tone
Era: Jurasicul Târziu (acum 150-125 milioane de ani)
Unde a fost descoperit: USA, Tanzania

Depăşea greutatea a 20 de elefanţi.
Era mai înalt decât o clădire cu trei etaje.
Fiecare vertebră a gâtului avea 1 metru lungime.
Primele fosile au fost descoperite în Colorado în anul 1900. Brachiosaurus este una dintre cele mai uriaşe creaturi care au păşit vreodată pe Pământ. Avea aproape de zece ori înălţimea unui om.

Gâtul lung şi zvelt al acestui uriaş blajin era perfect adaptat pentru a-i permite să se întindă şi să “pască” vegetaţia perioadei târzii a Jurasicului, la fel ca o girafă din zilele noastre.

Brachiosaurus aparţine ordinului Sauropodelor, dinozauri care au trăit în număr foarte mare în Jurasic, însă au dispărut acum aproximativ 100 de milioane de ani. Cele mai complete schelete ale acestei specii au fost descoperite la Tendaguru, în Tanzania.
\
În mediul acvatic

Nume: Hainosaurus
Traducere: Şopârla „Haine” (a Râului)
Dimensiuni: Până la 17 metri lungime
Greutate: 20 tone
Era: Cretacicul Târziu, cu 85-65 milioane de ani în urmă
Unde a fost descoperit: Belgia şi Franţa.

Ca lungime, atingea aproape dublul unui autobuz londonez.
Ca greutate, era echivalentul a patru elefanţi.
Era suficient de puternic încât să atace rechinii preistorici, de două ori mai mari decât marele rechin alb din zilele noastre.
Mosasaurii erau prădători marini necruţători, care au trăit în oceanele de pe întregul glob, în timpul Cretacicului Târziu. Cel mai mare dintre acestea a fost Hainosaurus. Aceşti ucigaşi nu se temeau de nimeni – poate doar de alţi indivizi din propria lor specie.

Hainosaurus nu era un înotător deosebit de rapid şi trebuia să îşi prindă prada furişându-se. Se hrănea în principal cu peşti, rechini şi alte reptile marine.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că uriaşii Mosasaurus năşteau pui vii.

Nume: Ophthalmosaurus
Traducere: Şopârla cu ochi
Dimensiuni: 4 metri lungime
Greutate: 3 tone
Era: Jurasicul Târziu, cu 165-150 milioane de ani în urmă
Unde a fost descoperit: Europa, America de Nord şi Argentina

Ca greutate, era echivalentul a două mici automobile de familie.
Avea cei mai mari ochi pe care i-a avut vreodată un vertebrat.
Primul exemplar a fost descoperit în anii 1820.
Ichthyosaurus patrula oceanele planetei în epoca în care dinozaurii hoinăreau pe uscat – în urmă cu 200 până la 65 milioane de ani. O specie comună era Ophthalmosaurus.

Aceste reptile marine preistorice semănau în mare măsură cu delfinii din zilele noastre, deşi cele două specii nu sunt înrudite. Ochii săi enormi, cu un diametru de 22 cm, îi permiteau să îşi repereze prada şi în condiţii de lumină foarte slabă.

Ophthalmosaurus vâna la adâncimi de până la 500 metri – o performanţă impresionantă, căci inspira o dată, şi rezista apoi în tot timpul acestei scufundări profunde.
\

În aer

Nume: Quetzalcoatlus
Traducere: Şarpele cu pene
Dimensiuni: Anvergura aripilor: 10 – 12 metri
Greutate: 100 kg
Era: Cretacicul Târziu, în urmă cu 65 milioane de ani
Unde a fost descoperit: USA

Cel mai mare animal care a zburat vreodată.
Avea o anvergură a aripilor egală cu cea a unui avion de vânătoare.
Numele său a fost inspirat de zeul aztec care întruchipa un şarpe cu pene, Quetzalcoatl.
Quetzalcoatlus nu era probabil acoperit cu pene, dar a fost cel mai mare animal care a zburat vreodată. Aripile sale membranate, ca de liliac, se întindeau pe o structură alcătuită din oase subţiri ca hârtia, ajungând, când erau perfect întinse, la o anvergură de până la 12 metri.

Lente şi greoaie pe uscat, exemplarele acestei specii de Pterosaurus erau perfect adaptate pentru a plana pe distanţe mari, plutind pe deasupra peisajului cretacic pe curenţii de aer cald. În rândul palaeontologilor, părerile sunt împărţite: nu se ştie încă sigur dacă Quetzalcoatlus săpa după moluşte şi crustacei cu maxilarele sale prelungi, sau prindea peşti din ocean, asemeni altor membri ai familiei Pterosaurus.

Quetzalcoatlus este cel mai mare animal care a zburat vreodată. Avea o anvergură a aripilor egală cu cea a unui avion de vânătoare. A fost denumit după zeul aztec Quetzalcoatl care întruchipa un şarpe cu pene. Archaeopteryx este considerat a fi prima pasăre cunoscută. Au fost descoperite numai şapte schelete fosilizate, toate provenind din formaţiunea Solnhofen din Bavaria.

Nume: Archaeopteryx
Traducere: Aripă străveche
Dimensiuni: 30 cm înălţime, 90 cm lungime
Greutate: aproximativ 900 g
Era: Jurasicul Târziu, în urmă cu 150 milioane de ani
Unde a fost descoperit: Germania

Este considerat a fi prima pasăre cunoscută.
Au fost descoperite numai şapte schelete fosilizate.
Toate aceste schelete au fost descoperite în formaţiunea Solnhofen din Bavaria.
Archaeopteryx a fost descoperit într-o carieră din Germania, în 1861. De atunci au mai fost descoperite doar alte câteva exemplare, şi toate în aceeaşi regiune a Bavariei.

Aceste fosile foarte rare, însă extrem de bine păstrate, sunt câteva dintre cele mai importante rămăşiţe de acest gen descoperite vreodată.

Specia are şi caracteristici reptiliene: membrele anterioare în formă de aripi, prevăzute cu gheare, coada subţire, dinţii lungi şi ascuţiţi. Totuşi, penele fosilizate sunt cel mai convingător argument existent care stabileşte legătura între păsările din prezent şi dinozauri.
\
Formaţiunile din Hell Creek


Craniul fosilizat al unui Tyrannosaurus Rex. Dinţii săi de o lungime de 15 cm erau menite să devore carne.
Una dintre cele mai bogate surse din lume în materie de fosile de dinozauri din perioada Cretacicului Târziu este Hell Creek, zonă aflată în ţinuturile Badlands din Montana.

Primul Tyrannosaurus Rex descoperit vreodată la nivel mondial a fost găsit aici de către Barnum Brown, în anul 1902. De atunci, aici au fost găsite 11 din totalul de 24 de schelete de T. Rex descoperite până acum. Opt dintre ele au fost descoperite numai în ultimul deceniu.

Până acum, Hell Creek a produs o uimitoare diversitate de animale preistorice, printre care se numără:

50 de Triceratops
Un Edmontosaurus cu cioc de raţă
Un Ankylosaurus cu armură
Un Torosaurus – un ierbivor de 4 tone, cu oasele craniului vălurite
Câteva exemplare de dinozauri Ornithomimid, asemănători cu un struţ
Fosile ale diferitelor specii de plante, mamifere şi moluşte
Proiectul Hell Creek este organizat de paleontologul Jack Horner – custode al Muzeului Rockies, de la Montana State University – şi este cel mai mare sit arheologic de acest tip. Scopul său este să recupereze un ecosistem dispărut şi să reconstituie un fragment al acestui puzzle preistoric.

Hell Creek, spune Horner, a fost cândva “o zonă vastă de câmpie, cu izvoare şi râuri mărginite de conifere şi arbori de esenţă tare”.

Proiectul este sponsorizat integral din fonduri particulare, dintre care o parte provin de la Universal Studios – studiourile care au realizat filmul “Jurassic Park”. Ca o ironie însă, probabil că ultimul episod al acestui film a costat oricum mai mult decât s-a cheltuit vreodată, la nivel mondial, pentru toate descoperirile legate de dinozauri.
\