ISRAEL-ROMANIA

Rezumarea primului mesaj :

Joel Ripple concluzionează în verset  evreimea româna:

Noi romane

Totul a început în urmă cu aproximativ o sută douăzeci de ani,

Când un evreu Foksn în curs de desfășurare

Și marcarea lor - atunci Palestina,

În cazul în care au fondat memoria și Rosh Pina.



De atunci, ei au contribuit aici, pentru sigur,

Contribuție mare în orice domeniu, în orice domeniu.

Cred că ceea ce o fata trista

Au fost de stat - nu romane.



De exemplu - în domeniul culturii și teatru,

Ia întotdeauna primul loc în romanele:

Lia, Rosina, Moscova Alkalay

Tet Jana, India, Niko Nitai ...

Și cum putem uita silueta

Restul - Creșterea Jetta?

Ca cântăreț Matti Caspi, venerat,

În funcție de cunoștințele mele, a crescut Glatz.

Nancy Brandes - ca aici a lucrat în bine

În cazul în care doar întoarce câțiva ani în urmă,

Trebuie să ne amintim, așa cum am avut de cafea, "bucurie",

În loc de stand - up - a dansat Perry Nisa.

Și Shlomo Artzi, înainte de a primi un record de platină

Ar trebui sa castige rădăcini Bucovina.



Artă, în general, a fost rol decisiv în romane:

Doar nota Marcel Iancu, Reuven Katz juramantul.



În gastronomie - prima ligă română:

Toate Sabra've auzit mamaliga.

Vecinul meu și un indian din Bombay,

Vinde soția sa pentru două Mititei.

În sport, noi, românii

Noi, de obicei, pe primele locuri.

Fotbal: Menchel, Blnro, Moismko.

Baschet: Mickey Berkowitz și Doidsko.

Cu totii am auzit de tenis de masă

Mare vedeta Angelica Roseiano.

Pe scurt, orice zona românii au devenit superstaruri,

În afară de la o zonă: sistemul parlamentar.



Avem un membru al Knesset, secretar, sau director executiv al Consiliului,

Deși populația noastră de aproape o jumătate de milion.

Apropo, am făcut un cont și am ajuns la concluzia,

O jumătate de milion de români, aproape 20 de locuri!

Deși au existat mai multe încercări de la alegerile parlamentare:

A fost Yitzhak Artzi, Poraz și schimb,

A fost, de asemenea, de la Viet Escadrila

Dar astăzi domnilor, de asemenea, HEL - nr.

Și mă simt foarte stabilit,

Că în viitor nu vom avea reprezentare în Knesset.

Dar, în calitate de membri ai Knesset-ului de astăzi sunt,

Este o onoare pentru noi - românii lipsesc.



Reprezentarea noastră este, în practică,

De decontare, meșteșuguri, industrie.

Cu toate acestea, lucrează din greu și face o viață de,

Nu au timp pentru a trimite un reprezentant la Knesset.

Da, am uitat de aproape un alt loc, pustiu,

Unde românii nu au nici o reprezentare la toate.



Vezi acest miracol - iată și iată:

Nu sunt reprezentanți romane din închisori.

Și e uimitor - pe care l-am prins coada

Romney nu este doar un "Romney" - ". Romney hoț", dar

Dacă suntem hoți - Cum va cita minunea

Nu avem nici o reprezentare în închisoare!



Și cum se face că cele mai multe romane, la fel de mult a cunoscut mea,

Traiesc frugal modest

Și cum se face că economiile

Concepute pentru a studia copil de liceu?

Și modul în care incanta doar este bucuria ei

Atunci când familia se întâlnește pentru cină sâmbătă,

Apoi, atunci când toate stând împreună,

Nepotul spune - "Che Paci , bunico? "



Nu, domnilor, nu sunt hoți, deși hoții nu lipsesc.

Și dacă ei fura - a furat doar spectacolul de la ceilalți.

Pentru că ea este, ea însăși a dat seama - și că sionismul.

Românii nu au cerut favoruri - nu de guvern sau agenție

Ei sunt fericiți să trăiască aici în părinților

Fericit și de conținut - fără fișe exigente.

Deci , voi încheia prin a spune că -

Foarte mandri de a fi român.

 ==============================================================
rof. Moshe Idel

- Oamenii de știință israelieni proeminenți evaluat lumea, comitete
academice, președinte al Centrului de Muzicologie de la Universitatea
Ebraica, Centrul pentru Studiul a evreilor din România a Institutului
Zvi Ben și reviste membre din România implicate în studiul
iudaismului.



2 - Aharon Appelfeld

- Autor a servit ca un profesor in departamentul de literatura ebraică
la Universitatea Ben-Gurion și membru al Academiei de Limba ebraică.



3 - Profesor Joshua Blau

- Profesor emerit in cadrul Departamentului de arabă Limba și
literatura la Universitatea Ebraica din Ierusalim, al treilea
președinte al Academiei a limbii ebraice, care a devenit cunoscut
pentru cercetările sale în arabă Mijlociu și iudeo-arabă și
lingvistică semitice.



4 - profesorul Moshe Gil

- De la conducere oameni de știință din lume, cercetatorii de istorie
a lui Israel, în primul răspândirea Islamului

Și Premiul Rothschild în Studii Iudaice.



5 - Ozia rulou

-. Inginer, inventator, și un om de afaceri israelian, fondator al
"Elron" și Președinte al Consiliului de "Elbit" Are șase de instituții
de onoare ariene de conducere academice din lume.



6 - Prof. Itamar Willner

- Profesor de chimie de cercetare în domeniul electronicii moleculare
și Hbioalktronika i-au adus recunoasterea internationala.



7 - Miriam Zohar

- Actrita de teatru, Facultatea de Teatru Habima și în prezent joacă
la teatru, Chelsea House Estate.



8 - Dubi Zeltzer

- Compozitor și aranjor care a compus melodii pentru musicaluri și
multe filme israeliene au incorporat o varietate de stiluri muzicale
din compozițiile sale.



9 - Prof. Avraham Tal

- Profesor de lingvistică la Universitatea din Tel Aviv a cărei
principală contribuție a fost studiul tradițiilor samariteni și limbi
de traducere, lexicografia și lucrarea lui ca editor al Istoric
Dicționarul limbii ebraice.



10 - Aharon Yadlin

- Un tineri colectiv educator influent. MK, un fost ministru al
educației și activist comunitate.



11 - Profesorul Zvi Javits

- Un istoric specializat în istoria Romei antice, un fondator al
Facultății de Științe Umaniste de la Universitatea din Tel Aviv și
fondatorii Beit Berl College si Colegiul de Tel Hai.



12 - Prof. Miriam Iordania

- A fost prima femeie profesor la Universitatea din Haifa, fondator
Scoala de Istorie și investigarea devreme Europa modernă.



13 - Prof. Zvi Laron  - fondator și dezvoltatori profesioniști
endocrinologie (cercetare hormon) a copiilor lui Israel. Israel în
primul rând pentru a dezvolta un model cu bataie lunga care
tratamentul diabetului zaharat, și a stabilit cel mai mare centru
pentru tratamentul diabetului zaharat. Munca sa l-au câștigat
aprecierea și zeci de premii la nivel mondial.



14 - profesorul Reuven Feuerstein

- Profesor de psihologie educațională două universități - în Israel și
în străinătate și Fondator

Feuerstein Centrul pentru superioare de învățare.



15 - Profesor Schneier Feller

- Hebrew University profesor de drept specializat în drept penal. Unul
dintre experții Cel mai mare cod penal din Israel.



16 - profesorul Reuven Contact

- Profesor emerit de Literatură de la Universitatea din Tel Aviv. Cea
mai importantă și originală investigator poezie. Cercetător de frunte
în domeniul metrica poetic și fondator al abordării de cercetare
"Foaitika cognitive."



17 - Lea Koenig

- Actriță Teatrul numit "prima doamna a teatrului israelian."



18 - Profesorul Jacob Rand

- Profesor de Educație la Universitatea Bar Ilan, castigator al
premiului Lyman pentru Lifetime Achievement pentru copii cu Retard, și
tatăl actorului Shuli Rand.



19 - Yitzhak Ben-Aharon  (decedat)

- Cele mai importante liderii mișcării forței de muncă în țară și
gânditori sale, a servit ca un membru al Knesset, secretar și
secretar-general al lumii.



20 - Prof. Shlomo Bentin  (decedat)

- Laureat al Premiului Israel pentru Tsha "b psihologie



21 - Gary Bertini  (decedat)

- Dirijor și compozitor Israel, Kim Rint "Corul și Orchestra de Camera.



22 - Miriam Bernstein Cohen  (decedat)

- Director, scriitor, lector, poet, traducător și profesor de joc și
de direcție, fiica lui Iacov Bernstein Cohen, prima Tzavta jucat
Cameri Theater și a fost primul jucător profesionist în țară.



23 - Moshe Barash  (decedat)

- Istoric și fondator Haq domeniu R. Istoria Artei din Israel.







24 - Dora Gad  (decedat)

- Arhitect si designer de interior care a proiectat, printre altele,
clădirea Knesset, Muzeul Israel, Biblioteca Națională, lantului
hotelier Hilton, nave de ZIM și mai mult.



25 - Nahum Gutman  (decedat)

- Pictor, sculptor și scriitor Israel recunoscute pe plan
internațional astfel de drepturi de lucrări s sunt afișate în toate
muzeele sunt considerate mondial. Considerat un pionier în Fig cărți
pentru copii din țară.



26 - Rabinul Leib Hacohen Maimon  (decedat)

- Unul dintre fondatorii mișcării Mizrachi, semnează Declarația de
Independență și a servit ca ministru al Cultelor din statul Israel în
primul rând.



27 - Zeev Vilnai  (decedat)

- A fost un geograf și istoric, care a fost considerat unul dintre cei
mai mari savanți din Israel Societatea de explorare în generații
recente,  tatăl ministrului Matan Vilnai .



28 - Marcel Iancu  (decedat)

- Pictor israelian și arhitect, fondator al Artiști Village - Ein Hod.



29 - Folk israelian  (decedat)

- Fondator de afaceri și co-fondator Folgt Rule ".



30 - Profesorul Ezra Fleischer  (decedat)

- Poet și filolog, poezie cercetător și rugăciune.



31 - Reuven Rubin  (decedat)

- Un lider de artiști israelieni picturi și-a exprimat sentimentul de
lumină și spiritualitate a lui Israel.



32 - Mendi Rodan  (decedat)

- Vioară și mari dirijori din Israel. A devenit un profesor de dirijat
la Școala de Muzică de la Universitatea Tel Aviv și a condus Academia
de Muzică și Dans.



33 - Profesorul Marcus Rayner  (decedat)

- Fondatorii reologice studiu  cu contribuții suplimentare din studiul
științelor exacte.



34 - Prof. Chaim Sheba  (decedat)

- Profesor de medicina, director al spitalului Tel Hashomer, și
fondator al Medical Corps IDF.



35 - Moshe Schnitzer  ( decedat)

- Israel Industria diamant pionier, fondatorii Diamond Exchange și
președintele Israel. De asemenea, ales în funcția de președinte al
Federației Mondiale de Diamond bursele.

Bani de la guvern pentru reabilitarea lacasurilor de cult mozaice
BUCURESTI – Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) urmeaza sa aloce circa 400.000 lei pentru Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania, in vederea reabilitarii a 14 lacasuri de cult mozaice, se arata intr-o Hotarire de Guvern. Banii provin de la Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Executivului.
Cele 14 lacasuri de cult finantate sint: Templul Coral din Bucuresti, Sinagoga din Dorohoi, Sinagoga din Cimpulung Moldovenesc, Sinagoga Hevra Sas din Oradea, Sinagoga din Bacau, Sinagoga din Carei, Capela Mortuara – Cimitirul Alba Iulia, Capela Mortuara – Cimitirul Bacau, Capela Mortuara – Cimitirul Brasov, Capela Mortuara din Oradea, Capela Mortuara – Cimitirul Status-Quo din Satu Mare, Capela Mortuara – Cimitirul Timisoara, Capela Mortuara – Cimitirul Craiova, Capela Mortuara – Cimitirul Cluj-Napoca.
Finantarea face parte din strategia Ministerului Culturii privind pastrarea mostenirii iudaice, care face parte din patrimoniul national.
In acest sens, MCC a elaborat si un proiect de Hotarire de Guvern pentru aprobarea Planului national de actiuni pentru protejarea patrimoniului evreiesc din Romania. Acesta cuprinde: interventii de urgenta pentru asigurarea functionalitatii unitatilor de cult mozaic si a sinagogilor, studii de inventariere si de valorificare expozitionala a patrimoniului iudaic de pe teritoriul Romaniei, sprijinirea lucrarilor de curatare periodica a vegetatiei salbatice din cimitirele evreiesti aflate in stare de degradare, lucrari de imprejmuire si reparare a imprejmuirilor deteriorate ale cimitirelor evreiesti, masuri de sprijinire a autoritatilor locale pentru supravegherea unitatilor de cult. In acest sens, in proiectul legislativ al MCC sint avute in vedere cinci unitati de cult mozaic care necesita interventii de urgenta, in valoare totala de 209.000 lei: Sinagoga din Borsec, Sinagoga Credinta, Bucuresti, Casa mortuara a Cimitirului din Focsani, Sinagoga Shor din Iasi, Sinagoga din Vatra Dornei.
Noua sinagogi din Orastie, Iasi, Piatra Neamt, Bucuresti, Dej, Radauti, Arad, Satu Mare si Baia Mare necesita, potrivit MCC, lucrari de restaurare in valoare de 6,99 milioane lei.
Alte 23 de cimitire evreiesti din judetele Bistrita-Nasaud, Neamt si Timis, necesita lucrari de curatare a vegetatiei, care se ridica la o valoare totala de 129.450 lei.
MCC solicita Guvernului o suma de 284.394 lei si pentru 19 cimitire evreiesti care necesita lucrari de imprejmuire sau de reparare a imprejmuirilor deteriorate, din judetele Bistrita-Nasaud, Neamt si Timis.
Alte 133 de cimitire evreiesti necesita paza. Potrivit MCC, ar trebui 532 de paznici care ar trebui sa primeasca o suma de 3,19 milioane lei pe an.
In prezent in Romania exista 98 de sinagogi si 802 cimitire evreiesti, unele dintre acestea fiind declarate drept monumente istorice. Guvernul Tariceanu a aprobat pe 11 decembrie 2006 Memorandumul referitor la propunerile Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania pentru protejarea patrimoniului iudaic, ca parte a patrimoniului national

Literatură din Israel
Subsemnatul cu onor vă aduc la cunoştinţă că poetul socialist Alexandru Pen are un copil nelegitim cu actriţa Hana Rovina şi poetul naţional ebraic Bialik duce corespondenţă în limba idiş precum şi că dl. Ben Gurion are o aventură cu secretara dumisale englezoaică creştină de care soţia dumnealui şi naţiunea habar n-au. De asemenea ţin să vă informez că în tabăra de vacanţă Kfar Hahoreş se dau elevilor alimente alterate ceea ce din punctul dvs. de vedere educativ e o amăgire nu aşa ne purtăm cu nişte copii care acuşi îi punem să se ducă înainte marş la război să le arate ei lor.
Totodată vă comunicăm că în Israel se îmbată criţă în fiecare lună 65.000 persoane evreieşti cu fel de fel de băuturi şi sloganuri spirtoase 90 grade dintre care primarul din localitatea R. cere, i se dă şi ia mită sexuală iar rabinul Ariel de la Iamit declară sus şi tare că graniţele Ţării Promise se întind de fapt pînă în Irak şi Kuweit dar îmi permit să vă semnalez că pînă una, alta în şcolile din Tel Aviv sînt păduchi. Prin prezenta vă mai sesizăm asupra faptului că numitul prof. Einstein Albert refuză funcţia de preşedinte al Statului Israel şi că soarele mai are combustibil atomic pentru numai cca. 15.000.000 de ani dar acest lucru este ţinut secret din interese comerciale meschine, probabil pentru a nu se lovi în deverul fabricilor care fabrică boylere solare. În această ordine de idei vă atrag atenţia că suspectul I.Ş. şicanează şi jigneşte pe toată lumea spunînd "Trăiţi ca nişte porci", cu toată stima şi consideraţia.
Ianuarie 1983, Scrisă cu indigo, cópii trimise la toate autorităţile morale

O parabolă evreiască
La Teatrul Evreiesc de Stat s-a încheiat o stagiune foarte bogată, care a avut în repertoriu, printre altele, şi spectacolul Ghimpl Netotul, în regia lui Mosche Yassur (SUA), care a adaptat pentru scenă povestirea Ghimpl Tam de Isaac Bashevis Singer (1902 - 1991), scriitor încununat în 1978 cu Premiul Nobel pentru literatură. Volumul Ghimpl Netotul şi alte povestiri a apărut şi în limba română în 1990 la Ed. Cartea Românească. Singer a avut ideea să prezinte concepţia evreilor despre viaţă şi moarte, despre credinţă şi păcat, despre lume şi Dumnezeu într-o povestire despre un prost al satului, ca în folclorul popoarelor. Aici prostul este Ghimpl, un evreu brutar de care toată comunitatea rîde, pe care toţi, de la copii pînă la Rabin, îl iau în răspăr, înscenîndu-i tot felul de farse, culminînd cu farsa nunţii, cînd un peţitor îl convinge pe Ghimpl că trebuie să se însoare cu Elke, neapărat cu Elke, numai cu ea, căci este o fată cinstită, săracă, bună, exact ce-i trebuie lui. Zis şi făcut. Ghimpl se însoară, dar în toiul nunţii, pe Elke o apucă chinurile facerii şi naşte. Ghimpl îi reproşează lui Elke că nu a fost cinstită, că l-a înşelat, să-i spună al cui este copilul. Şi Elke îi spune că e al lui, al cui să fie? Căci Elke, ca şi bunica ei, are de la Dumnezeu o înzestrare rară, rămîne însărcinată dintr-o privire. A fost de-ajuns o privire a lui Ghimpl şi ea a şi rămas însărcinată! Ghimpl o crede. Această manieră comică e specific evreiască, exagerarea prostiei făcînd parte din arsenalul popular, cum am arătat şi în cronica la Întîmplări dintr-un oraş cu proşti de Moshe Ghersenzon, spectacol montat de Dan Tudor la Piatra Neamţ. Şi Elke va tot rămîne însărcinată, făcînd o droaie de copii. Cînd Ghimpl o vede îmbrăţişată cu un consătean, face o plîngere la Rabin, care deconspiră infidelitatea fetei şi hotărăşte ca Ghimpl s-o părăsească. Ghimpl însă nu poate trăi fără Elke şi într-o zi îi spune Rabinului că numai i s-a părut că Elke îl înşeală, că a fost o iluzie. Rabinul meditează şi-i spune că pentru a lămuri problema trebuie să se sfătuiască cu un alt rabin, din altă localitate. Între cei doi rabini are loc un schimb îndelungat de scrisori, care într-un tîrziu se termină cu acordul ca Ghimpl să-şi vadă nevasta. Dar ea se află deja pe patul morţii. Îl cheamă pe Ghimpl la căpătîiul ei şi-l roagă s-o ierte, să nu plece cu păcate pe lumea cealaltă. Ghimpl îi spune că n-are pentru ce s-o ierte, căci Elke a fost cinstită. Da, îi zice ea, am ţinut la tine, ţi-am fost fidelă, numai copiii nu sînt ai tăi! Şi aşa femeia îşi dă duhul. Ghimpl nu mai are linişte, doarme agitat şi începe să aibă vedenii, să vorbească cu fantomele din cimitir. Aşa îi apare fantoma lui Elke, a mamei, a bunicului şi chiar fantoma celui care l-a încornorat, care îi spune: "Ghimpl, toată viaţa te-au fraierit alţii pe tine, e timpul să-ţi baţi şi tu joc de ei". Cum?, întreabă Ghimpl. "Să te p...i în pîinea lor", îi spune fantoma. Şi Ghimpl ia covata unde făcea aluatul şi urinează în ea. Este aici poate cea mai acidă pildă privind caracterizarea evreului. Ghimpl îmbătrîneşte, are o părere proastă despre viaţă şi speră că va ajunge cît mai repede la Elke, care îi apare tot mai des în vis, adică într-o lume mai bună, dar fantoma bunicului său îi spune că nu există o lume de apoi, nu există mîntuire decît în imaginaţia lui. Dar Dumnezeu? Nici Dumnezeu nu există. Dar ce există? Doar o mlaştină adîncă, asta există, o mlaştină adîncă, singura, care îl va înghiţi şi pe el.
Toată această poveste parabolică este realizată scenic în maniera lui Brecht, adică diferite scene sînt însoţite de songuri (muzica George Marcu). Din păcate, actorii nu cîntă live, ci fac play-back. E de mirare că un regizor experimentat ca Moshe Yassur a ales o astfel de cale artificială, butaforică, mai ales scenografic (Constantin Ciubotariu), că n-a avut o idee să povestească altfel decît ca într-o lectură la cască. A făcut o înscenare fără strălucire, fără inventivitate, totul fiind tern, nespectaculos. A ales o manieră îmbătrînită, prăfuită. Valoarea spectacolului stă în text, adică în posibilitatea de a-l asculta şi în limba română la cască (în lectura actriţei Dorina Păunescu). Actorii se achită la fel de modest de roluri, de la Mircea Drîmbăreanu (Ghimpl) şi Viorica Bantaş (Elke) şi pînă la Leonie Waldman Eliad (Mama), Nicolae Călugăriţa (Rabinul), Mihai Ciucă (Peţitorul), Cornel Ciupercescu (Bunicul), Mircea Dragoman, Arabela Neazi, Octavian Cercel, Marius Călugăriţa, Viorel Manole, Cristina Cîrcei, Monica Florescu sau Loredana Klein. Cu un cuvînt, prin mijloace modeste, lipsite de strălucire, ni se prezintă un text genial.

Imperiul Maor Zinger, sub lupa poliţiştilor
Omul de afaceri Maor Zinger (foto), cunoscut printre braşoveni ca fiind „regele imobiliarelor“, este cercetat de către poliţiştii de la Crimă Organizată Braşov, după ce împotriva acestuia au fost depuse mai multe plângeri penale. Şeful Brigăzii CCO, comisarul Gabriel Florescu (care s-a ocupat şi de dosarul „Cocaină pentru VIP-uri“), a declarat că acţiunea a fost declanşată în urma unor informaţii potrivit cărora în cadrul imperiului imobiliar controlat de Zinger ar exista nenumărate nereguli. Concret, „regele imobiliarelor“ este suspectat de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. În replică, afaceristul braşovean a susţinut că ancheta poliţiştilor reprezintă doar un control de rutină.

Omul de afaceri Maor Zinger este cunoscut în mediul de afaceri braşovean ca „regele imobiliarelor“. Soţii Zinger, Maor (în vârstă de 35 de ani) şi Ana-Gianina, figurează în topul celor mai bogate familii din Româ nia cu o avere estimată, potrivit Top 300 Capital, la 180 - 200 de milioane de euro. Împreună deţin sau administrează firme de construcţii, agenţii imobiliare, un mall, un complex comercial şi o firmă de pază şi protecţie. Având domiciliul în Braşov şi în Tel-Aviv, Ori Zinger spune că „este proprietarul a mai mult de jumătate din clădirile şi vadurile comerciale din Braşov. Omul de afaceri este posesorul mai multor maşini de viteză, dar şi al celei mai mari echipe de curse şi al unei echipe de sportivi de K1. Pe lângă principala firmă de imobiliare din Braşov, Atlanta House, în proprietatea lui Zinger se află complexul turistic de la Capra Neagră, Eliana Mall. „Peste 70% din clădirile din cartierul Bartolomeu sunt ale mele. Când am decis eu să investesc, acolo era un teren viran. Am asfaltat, am refăcut toată zona şi acum mă bucur de beneficii“, susţine Zinger. Afaceristul româno-israelian a ieşit la rampă pe vremea guvernării PSD. Simţind că barca are un „tangaj“ prea mare şi s-ar putea să parieze pe un cal mort, Zinger s-a teleportat în barja orange a Alianţei D.A., devenind unul dintre susţinătorii primarului George Scripcaru. Cu un dezvoltat simţ al afacerilor, Zinger a reuşit „să sugă“ de la două ţâţe, indiferent de coloratura politică.

Zinger, „verificat“ de Crima Organizată
În 2006, poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalitaţii Organizate şi inspectorii Direcţiei de Finanţe Publice Braşov au demarat o amplă anchetă de verificare a celor 10 firme unde este acţionar omul de afaceri Maor Zinger. Referitor la această acţiune, şeful Brigă zii CCO, comisarul Gabriel Florescu (care s-a ocupat şi de dosarul „Cocaină pentru VIP-uri“), a declarat că acţiunea a fost declanşată în urma unor informaţii potrivit cărora ar exista nereguli, infirmâ nd afirmaţiile lui Zinger, care a sus- ţinut că e vorba doar de un control de rutină. Se pare că relaţia de amiciţie cu falsul general SIE Matei, care a fost asociatul său în mai multe afaceri, nu a fost de bun augur pentru Zinger. Falsul general Matei a fost implicat într-un caz de luare de mită, care l-a avut protagonist pe omul mafiei italiene Ricardo Orlandino, membru al mafiei casaleze. La acea vreme, Matei i-a promis mafiotului că va obţine eliberarea sa din închisoare, după ce va interveni pe lângă persoane cu funcţii înalte în justiţie. Odată eliberat, Matei a fost cel care l-a consiliat pe Zinger în multe din afacerile sale. Aşa a ajuns ca Zinger să finanţeze „mascat“ un cotidian local.

Afacere imobiliară tip „suveică“
Afacerea cu terenuri care a generat latifundia pe care Zinger o deţine în cartierul Bartolomeu a început în 21.02.2000 şi s-a finalizat în 2004. Obiectivul vizat au fost terenurile municipiului, pe care colosul imobiliar Atlanta House a construit Eliana Mall-ul. Concesiunile de tip „suveică“ a 13.392 de metri pătraţi, în zona cartierului Bartolomeu, au pornit de la actualul primar George Scripcaru, care era un simplu consilier local în momentul demară rii afacerii, dar care ocupa şi funcţia de director comercial la firma Dip&Gip SRL, aflată în proprietatea colegului de partid, deputatul PD Dumitru Ioan Puchianu, societate care a obţinut concesiunea iniţială. Terenul a trecut ulterior în proprietatea cetăţeanului israelian Maor Zinger, reprezentantul companiei Atlanta, printr-o succesiune de acte adiţionale, la contractul de concesiune al terenului, cu încălcarea legii concesiunii, în vigoare la acea dată. Redevenţ a anuală derizorie, datorată primă- riei pentru un teren cu mare valoare economică, a demonstrat că afacerea s-a realizat în interesul firmelor care au concesionat şi în detrimentul bugetuui public. Contractul iniţial de concesiune încheiat între semnatarul Scripcaru, ca reprezentant al Dip&Gip SRL aparţind lui Puchianu, şi municipiul Braşov, prevedea plata unei redevenţe simbolice de doar 0,65 USD, pentru un metru pătrat de teren pe an. Alte clauze favorabile doar concesionarului prevedeau utilizarea reţelelor de utilităţi construite de primărie, dar şi facilităţi la plata redevenţ ei, în timp ce un metru pătrat de teren în zonă se vinde cu 50-60 de euro. Era strict interzisă, totuşi, subconcesionarea terenului aflat în discuţie. Ceea ce nu s-a respectat. În 13.06.2002, se încheie un act adiţional la contractul de concesiune, prin care terenul este transferat la firma DEPCOM a soţiei actualului primar Gheorghe Scripcaru, Angelica-Genica Scripcaru, în calitate de asociat-administrator, cu încălcarea clauzei de netransmisibilitate a concesiunii. În locul primarului a semnat însuşi soţul acesteia, George Scripcaru, care în 2002 ocupa funcţia de viceprimar. Terenul nu a zăbovit mult în posesia familiei Scripcaru şi, tot cu avizul primă riei, a fost transferat, în 31.07.2003, la Atlanta House, pentru DEPCOM semnâ nd de această dată sora lui Scripcaru, Niculina Moldovan. Ilegalitatea evidentă a reieşit din actul adiţional încheiat, în text apărând termenul de vânzarecumpă rare, deşi în legislaţia concesiunilor este interzisă înstrăinarea obiectului concesiunii. A urmat un nou act adi- ţional, în data de 02.06.2004, prin care concesiunea terenului a fost cedată firmei AVASCA REAL ESTATE, a lui Somer Arthur Mayer din Zurich, care a transferat-o înapoi, în 27.10.2004, firmei TIVINA SRL a lui Zinger Maor, aflat, de această dată, în asociere cu elveţianul. Principiul „suveicii“ a fost adoptat în acest caz cu binecuvântarea lui Gheorghe Scripcaru, care a semnat în calitate de primar, de această dată, actele adi- ţionale, cu încălcarea grosolană a legilor şi a contractului iniţial de concesiune. Deşi verificările au fost demarate în 2006, nici până în prezent rezultatul acestora nu a fost făcut public.

Relicva Romradiatoare Lucescu şi Ori Zinger
În 1990, Romradiatoare Braşov a fost privatizată prin metoda Mebo. Câţiva ani mai târziu, Mircea Lucescu a cumpărat 33% din pachetul de acţiuni. În 2002, Romradiatoare a înregistrat o cifră de afaceri de 12 milioane de dolari şi un profit de circa 100.000 de dolari. În anul 2003, Romradiatoare a fost în topul firmelor braşovene, nominalizată pentru „rezultate deosebite la export“ obţinute în 2002, deşi în ultimii aproape 10 ani figura pe toate listele marilor datornici la stat, Romradiatoare acumulând datorii totale de 314,1 miliarde de lei, la bugetul asigură rilor sociale datorii de 86,4 miliarde de lei, 17,4 miliarde de lei la şomaj, 27,8 miliarde de lei la Sănătate şi 182,6 la bugetul statului. Neplata datoriilor a dus la executarea silită de către Fisc. Secţiile mecanică şi radiatoare, împreună cu clădirile şi terenul aferent, au fost scoase la mezat contra sumelor de 85,8 miliarde de lei şi respectiv 164,2 miliarde de lei, adică peste 250 de miliarde de lei. Licitaţia a fost câştigată de firma Tivina SRL, reprezentată de omul de afaceri Ori Zinger, care a plătit cele 250 de miliarde de lei pentru bunurile achiziţionate. El a preferat însă să nu cumpere şi utilajele din fabrică, fiind interesat doar de teren. În 2006, potrivit Registrului Acţionarilor, acţionar majoritar cu peste 80% din acţiuni era italianul Mirel Maniam (un apropiat al lui Lucescu), el deţinând în 2004 doar aproape 9% din acţiunile companiei, moment în care printre acţionari se mai aflau Mircea Lucescu, cu peste 41% din acţiuni, firma Stima Engineering SpA Italia, cu 30%, şi Panait Niculescu, fostul director general, cu mai mult de 5% din acţiuni. Vasile Ţibrea, directorul executiv al Administraţiei Finanţelor Publice Braşov, afirma la vremea respectivă „în ciuda afirmaţiilor antrenorului lui Şahtior Doneţk, halele şi spaţiul verde care aparţineau companiei au fost vândute corect, deoarece s-a făcut licitaţie naţională. Cel care a achitat 250 de miliarde de lei vechi pe spaţiile respective a fost Maor Zinger, prin firma Tivina SRL. Din aceşti bani, peste 190 de miliarde de lei au luat calea bugetului statului, iar pentru că firma beneficiase de prevederile Ordonanţei 40, privind acordarea de facilităţi la plata datoriilor, alte 182 de miliarde din datorii i-au fost şterse. Din banii plătiţi atunci de Zinger, Lucescu a luat 17 miliarde de lei, în urma împrumutului pe care îl acordase firmei pentru a se relansa, au fost plătite creditele la două bănci, valoarea acestora fiind de aproximativ 22 de miliarde de lei, iar restul banilor au intrat în contul firmei pentru că avea emise bilete la ordin neacoperite. La scurt timp, Zinger a cumpă rat şi platforma Roll-Ing, care a apar- ţinut ex-senatorului PSD Ion Seche, loca- ţie în care se află o şcoală de şoferi şi un service auto. Profitând de faptul că autorităţ ile locale au hotărât scoaterea marilor uzine braşovene în afara municipiului Braşov, Ori Zinger cumpără terenul pe care era situată societatea Lubrifin, unde se lăuda la vremea respectivă că va ridica un întreg cartier rezidenţial, cu imobile, parcuri, locuri de joacă şi parcări.

„Cadavrul“ Combinatului Colorom Codlea, o afacere cu iz imobiliar
AVAS a reuşit să scape de „cadavrul“ combinatului chimic Colorom Codlea, aflat în moarte clinică contra sumei de 7,5 milioane de euro, achitaţi de omul de afaceri braşovean Ori Zinger. În calitate de unic ofertant, Zinger a achiziţionat fabrica cu terenul în suprafaţă de 46,42 hectare, împreună cu staţia de epurare mecanică, cea de epurare biologică şi microbatalul de nămol, acestea fiind toate grupate într-un activ tehnologic unitar, ce include toate construcţiile, instalaţiile şi bunurile mobile de pe amplasamentele codlene, precum şi barajul de captare apă Turcu, situat pe raza localităţii Zărneşti, cu toate instalaţiile şi bunurile care îl compun, prin care se alimentează cu apă industrială uzina şi cu apă potabilă municipiul Codlea. Pe lângă cele 7,5 milioane de euro, Zinger mai trebuie să scoată din buzunar peste 1,7 milioane de euro pentru ecologizarea terenului, urmare a infestării cu diferiţi produşi chimici nocivi, operaţiune obligatorie stipulată şi în contractul de vânzarecumpă rare.

„Perla“ afacerii, barajul Turcu
Pe lângă cele 46,4 ha de teren, ori Zinger a intrat şi în posesia barajului de captare a apei care este amplasat pe pârâul Turcu (situat pe raza oraşului Zărneşti) şi serveşte la alimentarea cu apă industrială a municipiului Codlea, se precizează în anunţul publicat de firma Info-Dip Insolvency Braşov, lichidatorul judiciar al Colorom. De remarcat că respectivul obiectiv (barajul de captare Turcu) a dat naştere multor dispute între politicienii braşoveni. Cu toate că în 2004, Primăria municipiului Codlea a remis AVAS cererea ca barajul de la Turcu, cel care asigura apa locuitorilor din oraş, să fie cedat municipalităţii în contul datoriei de 5 miliarde de lei vechi, pe care societatea Colorom Codlea o avea la vremea respectivă faţă de bugetul local, situaţia barajului Turcu a rămas în coadă de peşte. „Barajul Turcu a intrat în atenţia unui investitor privat care ar putea astfel să conducă atât oraşul, cât şi viitoarele afaceri de pe platforma Colorom, impunâ nd un preţ prohibitiv“, au afirmat surse din cadrul Federaţiei sindicale Înfrăţirea. Referitor la această problemă, senatorul Nicolaie Iorga a precizat: „Mă întreb de ce nu a fost trecut în administrarea autorităţilor barajul de la Turcu? E inadmisibil ca locuitorii din municipiul Codlea să stea la mâna unui afacerist, pentru a fi alimentaţi cu apă. Nu este exclus ca, în momentul când nu-i va conveni ceva, să le taie apa. Este revoltător“.

Proaspătul proprietar (Ori Zinger) s-a eschivat în a dezvălui ce destinaţ ie vor avea cele 46,4 ha de teren. Totuşi, în cele din urmă, a afirmat că pe respectivul teren se va construi un complex de locuinţe. Acţionarii Colorom au fost Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), cu 69,66%, SIF Transilvania, 27,1%, şi persoane fizice în urma Programului de Privatizare în Masă, 3,22%.

Israel, şantier pentru români

Israelul, “tărâm sfânt” pentru evrei, creştini şi musulmani, este o ţară în care edificiile vechi şi construcţiile moderne “convieţuiesc” în pace, încântând ochiul turistului. Frumuseţea acestor locuri au sporit-o şi constructorii români, care după 1989 au ridicat zgârie-nori de tip american sau autostrăzi. Apreciaţi drept buni meseriaşi de către patronii israelieni, betoniştii, dulgherii şi maiştrii au plecat acolo însă din disperare, deoarece după căderea comunismului, în România s-au sistat proiectele de infrastructură.

Despre “odiseea” muncitorilor români în “Ţara Sfântă” ne-a vorbit domnul ing. Andrei Lupu, om de afaceri israelian de origine română. Fiu al fostului demnitar comunist Petre Lupu (Pressman) – care în anii ’70-’80 a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nicolae Ceauşescu –, domnul Lupu a fost şef de şantier în Bucureşti până în 1989. După “Revoluţie” a fost dat afara însă din cauza “originii nesenătoase”. În 1991 a emigrat în Israel, fondând o afacere de intermediere a forţei de muncă dinspre România.


“BOOM”-UL CONSTRUCŢIILOR. Când a emigrat din România, domnul Lupu a găsit o economie în plină expansiune. Ţara tocmai ieşise dintr-o criză economică, fiind într-o perioadă ciclică de creştere, caracteristică economiilor de piaţă consolidate. Exista o cerere mare de locuinţe, centre comerciale etc., fiind nevoie de constructori din afara Israelului, care să acopere necesarul de personal. Totodată, piaţa forţei de muncă era afectată de frecventele conflicte dintre israelieni şi palestinieni, care, atunci când se declanşau, blocau practic economia. Fie că autorităţile statului evreu impuneau restricţii pentru muncitorii arabi, fie că aceştia se implicau în activităţile teroriste sau de sabotaj şi părăseau locurile de muncă. În aceste condiţii, antreprenorii israelieni au testat piaţa forţei de muncă din Europa de Est. În 1989, blocul comunist se prăbuşise, urmând un declin economic, mai ales în proiectele de infrastructură, care au fost abandonate în toate ţările. Polonezii şi cehii s-au îndreptat spre ţările Europei Vestice. În România au venit firmele israeliene, care ştiau că aici sunt muncitori bine specializaţi în domeniul construcţiilor, datorită dezvoltării urbane promovată de Nicolae Ceauşescu. Domnul Lupu, ca fost inginer în construcţii în acei ani, estimează că în 1989 în acest sector lucrau aproximativ 800.000 de munctori, circa 20% din totalul populaţiei active. Majoritatea rămăsese fără locuri de muncă, astfel că ofertele firmelor israeliene au fost pe moment o salvare.


TRASEUL FORŢEI DE MUNCĂ. Constructorii români au ajuns în Israel pe două căi. În prima etapă, firme israeliene au venit în România şi au “racolat” forţă de muncă “de la om la om”. Însă o dată ce antreprenorii de acolo au constatat că muncitorii români sunt foarte buni, metoda n-a mai ajuns să acopere numărul mare de lucrători. Astfel au apărut firmele româneşti sau româno-israeliene de contractare a forţei de muncă. Acestea din urmă au fost şi ele adaptate împrejurărilor. Unele erau subcontractoare pentru lucrări de manoperă. Adică patronul unei astfel de afaceri negocia în Israel cu un antreprenor anumite lucrări, apoi venea în România şi angaja zeci sau sute de muncitori pentru acel proiect. Era o înţelegere sigură, în sensul că ajunşi în statul evreu, românii începeau deja lucrul.

A două subcategorie o reprezintă firmele de intermediere România-Israel. Muncitorul era “racolat” de un patron român, care apoi trimitea echipele la partenerul israelian, care urma să-i găsească acolo o slujbă. Această metodă a funcţionat ca o semişarlatanie, în sensul că firma israeliană mai percepea încă o dată muncitorului un comision de angajare, pe lângă ce plătea “racolatorului” român. Prin acest sistem s-au consumat adevărate drame, în sensul că muncitorii se împrumutau în România, sau îşi vindeau proprietăţi pentru a achita taxa firmei, iar când ajungeau în Israel, unii nu se adaptau, ori cădeau pradă înşelătoriilor. Domnul Andrei Lupu a avut în anii ’90 o firmă de subcontractare pentru lucrări de manoperă. Cunoscând în România lumea constructorilor, i-a fost uşor să adune echipe complete de lucrători care să facă faţă unui proiect de amploare în Israel.

El descrie astfel afacerea sa: “Auzeam că o firmă israeliană vrea să construiască ceva. Mergeam la antreprenor, îi spuneam că mă angajez să aduc forţă de muncă din România pentru o anumită parte a lucrării. Condiţia era ca firma israeliană să obţină documentele necesare pentru constructorii români. Negociam totul atunci – preţul, durata lucrării. Apoi veneam în România şi găseam lucrătorii promişi. Aduceam echipe complete, cu ingineri, maiştri, dulgheri, fierari-betonişti, toate categoriile de constructori. Media lunară era de 500 de oameni. Semnau contracte pe un an, conform legii israeline, după care şi le prelungeau aici. Se umpluse ţara de muncitori români! Din punct de vedere profesional n-aveau egal, posedau o experienţă incomparabilă cu a arabilor, filipinezilor, thailandezilor sau bulgarilor care mai lucrau aici. Bineînţeles că au fost şi probleme, accidente de muncă, nemulţumiri salariale. Unii părăseau patronul la care fuseseră angajaţi iniţial, care le şi făcuse documentele de şedere, intrând astfel în ilegalitate. Plecau din mai multe motive – condiţiile de muncă, litigiile salariale, dorinţa de «indepenenţă».

Eu când îi aduceam aici le pregăteam şi condiţii de cazare, în blocuri de locuinţe. Plăteau desigur o chirie, dar aveau unde să mănânce, unde să facă un duş etc. Dar odată ajunşi aici, unii dintre ei preferau să lucreze pe cont propriu. Dormeau prin parcuri, îşi căutau singuri angajamente de muncă, la negru. S-a ajuns astfel la conflicte cu poliţia, erau plini boscheţii de muncitori români, plus problema forţei de muncă ilegale. Unii m-au dat în judecată pentru diverse cauze financiare, chiar şi acum mai am procese, deşi nu mai activez în domeniu... Însă peste toate aceste neajunsuri pe care le-am descris trebuie să precizez că muncitorii români erau totuşi cei mai serioşi, mai educaţi şi mai buni meseriaşi străini din ţară.


DECLIN. În 2000-2001, Israelul a intrat iarăşi într-o perioadă de criză economică, astfel că cererea de muncitori din afară a scăzut. Şomajul atinsese cote alarmante în acea perioadă – 11,60% –, iar guvernul de la Ierusalim credea că stopând fenomenul imigraţiei forţei de muncă va rezolva problema. Măsura luată a fost forţată şi de grupările politice israeliene, care susţineau că împiedicând venirea muncitorilor străini, vor proteja lucrătorii autohtoni. Însă foarte puţini evrei s-au angajat în domeniul construcţiilor, ajungându-se într-o situaţie de declin al proiectelor urbanistice. Imigraţia muncitorilor a fost stopată şi de o lege adoptată de Kneset (Parlamentul de la Iersualim), prin care lucrătorii străini trebuiau să aibă aceleaşi condiţii ca şi cei autohtoni – salarii, asigurări sociale. În aceste condiţii, pentru patronii israelieni nu mai era eficient să aducă forţă de muncă din afară, aşa că legea a contribuit la declinul construcţiilor.
Există destui muncitori români în Israel şi în prezent, însă numărul lor este infim faţă de de anii ’90. După 2000, românii au preferat să pătrundă în piaţa forţei de muncă din Europa de Vest, în special Spania şi Italia. Aici le-au fost mai prielnice şi condiţiile climaterice (în Israel temperatura medie este de plus 40 de grade Celsius), dar şi învăţarea limbii spaniole sau italiene.


“MINUNILE” ROMÂNILOR. Însoţiţi de domnul Andrei Lupu, pe post de ghid, am avut ocazia să vedem o parte dintre “minunile” arhitecturale moderne ale Israelului, construite de muncitorii români. În centrul economic al Tel Avivului există zeci de zgârie-nori ridicaţi de la bază până în vârf de lucrători veniţi din România. Există chiar şi o anectodă, cum că după ce au finalizat construcţia unui astfel de edificiu, muncitorii români au dat o petrecere “mioritică” pe acoperiş, arborând tricolurul şi încingând o horă.

A venit poliţia alertată din cauza prezenţei “la înălţime” a steagului altei ţări,s-au dat amenzi etc. Însă astăzi, turistul în Tel Aviv poate admira clădiri de tip american, construite cu forţă de muncă românească! Altă caracteristică a proiectelor edilitare ale Israelului din anii ’90 sunt oraşele construite de la zero, majoritatea în zone deşertice. Un astfel de amplasament este localitatea Modi’in, lângă Tel Aviv, construită în mare parte de echipele de muncitori din veniţi din România. Domnul Andrei Lupu cunoaşte “istoria” acestui oraş, participând la construcţia sa încă de la elaborarea proiectului. Localitatea a apărut în 1992, în deşert. S-a intrat la început în şantier cu tancurile armatei israeliene, care au nivelat cu şenilele solul nisipos. În locul unor pământuri acoperite de humă şi praf a apărut un oraş modern, cu circa 50.000 de locuitori, ale cărui clădiri sunt aerisite de spaţii verzi generoase. Durata efectivă a construcţiei a fost de cinci ani. Se lucrează şi în prezent la liniile de comunicaţii cu Tel Avivul şi Iesrusalimul. Este un oraş de tineri, unde media de vârstă este sub 40 de ani. Locuinţele au minimum 150 mp (limita legală în Israel!), preţul lor variind între 150.000 şi 170.000 de dolari. Nu există industrie în Modi’in, locuitorii săi muncind în oraşele din jur.


Constructorii români de azi


Muncitorii români din construcţii, deşi nu mai sunt în număr mare ca altădată, sunt la fel de apreciaţi de angajatorii israelieni. Se întâlnesc la bisericile româneşti din “Ţara Sfântă”, în special la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Puţini mai lucrează în echipe compacte de români, precum în anii ’90, având colegi ruşi, chinezi sau moldoveni. Se plâng de “exploatare” din partea patronilor, care nu le respectă drepturile, iar de multe ori îi păcălesc la salariu. Deşi programul de lucru este de opt ore, mai puţin de douăsprezece ceasuri nu stau pe şantier. Şi foarte rar primesc bani peste cele opt ore legale, afirmă ei întristaţi.

Astfel, la sfârşitul unei zile de muncă, abia dacă strâng 2,70 dolari pe oră, deşi la angajare li se promit 4 dolari pentru cele opt ceasuri legale. Chiriile sunt destul de mari – în jur de 500 dolari un apartament cu două camere. Preferă, aşadar, să stea mai mulţi într-o casă, pentru a economisi bani. Un obicei al angajatorilor este să le oprească 700 de şecheli (167 dolari) lunar, care sunt depuşi într-un cont ce-l pot lichida când termină contracul. Muncitorii spun că este o formă de garanţie că nu vor părăsi locul de muncă. Cei care “dezertează” pierd aceşti bani cu siguranţă. Însă unii se plâng că nu i-au primit chiar dacă au terminat contractul la termen. N-au sindicate şi nu are cine le apare drepturile. Mai mult de 100 de dolari pe lună nu poate trimite acasă, ne mărturiseşte cu capul în pământ Vasile, muncitor originar de lângă Bucureşti. Tocmai de aceea unii preferă să plece de la firmele care i-au angajat în România, intrând în ilegalitate şi căutându-şi singuri de lucru. Însă trăiesc continuu cu spaima că-i poate identifica poliţia şi-i va trimite acasă. Muncitorii povestesc despre colegi de-ai lor care sunt la închisoare pentru că au fost prinşi fără acte. Trist, dar adevărat: preferă riscurile lucrului în Israel, faţă de traiul de azi pe mâine din România, după cum îl apreciază ei.



Ambasada României, indiferentă


Dorind să aflăm informaţii despre situaţia actuală a muncitorilor români din Israel, ne-am deplasat la Ambasada României de la Tel Aviv, situată într-un cochet cartier de vile. Însă domnul Dumitru Neagu, însărcinatul cu afaceri al ţării noastre în Israel, ne-a comunicat că nu deţine astfel de date actualizate. Ne-a îndrumat să ne adresăm Ambasadei Israelului la Bucureşti!?! Că de acolo se eliberează vizele de muncă, s-a justificat domnia sa. Nu ne-a putut spune decât date generale. Că până în 2001-2002 constructorii români erau cu miile în “Ţara Sfântă”, însă s-a renunţat la serviciile lor o dată cu recesiunea economică. Atunci a existat adevărata problemă a repatrierii lor, poliţia israeliană înfiinţând un departament special pentru muncitorii fără slujbe. Mulţi au ajuns în închisori, autorităţile făcând “un plan” de 5.000 expulzabili pe lună. Nu au avut însă mijloace necesare pentru cazare, avioane suficiente pentru “realizarea” lui. Atunci s-a ajuns la un acord cu muncitorii străini, cărora li s-a acordat o perioadă de graţie de o lună pentru a-şi găsi pe cont propriu un angajament. Până la urmă s-a renunţat şi la această soluţie, lucrătorii plecând singuri deoarece nu au mai găsit ce lucra.

Altă problemă pe care a avut-o Ambasada României în anii ’90 au fost muncitorii care intrau în ilegalitate, deoarece părăseau slujbele pentru care primiseră viză de şedere. Paşapoartele fiindu-le sechestrate de primii angajatori, lucrătorii fără acte de identitate începeau o “aventură” pe cont propriu. Ministerul de Interne israelian aducea săptămânal saci cu paşapoarte ale românilor. De la Bucureşti a venit ordin să nu le trimită în ţară, ci... să fie arse. Aşadar nici măcar evidenţa muncitorilor ilegali nu interesa Ministerul de Externe de la Bucureşti. Tot în acea perioadă, au existat numeroase cereri pentru documente de şedere ale celor care le pierdeau, sau pentru cei care decideau să reintre în legalitate după ce părăsiseră slujbele contractate în România. Se eliberau circa 1.000 de paşapoarte pe lună, ceea ce înseamnă că muncitorii români erau foarte numeroşi atunci în Israel. Astăzi, abia dacă mai există o astfel de cerere la una-două săptămâni. Însă deşi constructorii nu mai “împânzesc” ca altădată Israelul, Ambasada română tratează fenomenul cu aceeaşi superficialitate, nedeţinând statistici oficiale despre situaţia lor. Mai mult decât atât, nu am întâlnit nici un român aflat la munca în Israel care “să vorbească de bine” oficialităţile ţării sale trimise şi plătite de statul român în străinătate. România a fost singura ţară a lumii – ne-au spus şi cetăţenii israelieni – care ani buni a avut în Israel un ambasador care nu cunoştea deloc limba ţării gazdă

În această seară, la ora 18.00, la Sinagoga Mare, are loc un concert extraordinar. Este vorba despre grupul instrumental "Dafna String Quartet", alcătuit din muzicieni de prestigiu: Drorit Valk (vioară), Armon Valk (vioară), Armin vand der Hal (violă) şi Yoram Alperin (violoncel). În program: "Cvartetul de coarde în fa minor op.95", "Quartett Serioso", de Beethoven şi "Cvartet de coarde în fa major", de Ravel. (I.B.)
http://www.azi.ro/daca.htm

Românce blocate în Gaza

Mai mulţi români, majoritatea femei şi copii, încearcă de câteva zile să scape din Fâşia Gaza. Românii pot ieşi doar prin două puncte de trecere: spre Israel, sau spre Egipt, ambele închise în acest moment. Consulatul ţării noastre la Tel Aviv face demersuri pentru a-i scoate prin punctul de la Erez, cel dinspre Israel. De acolo, vor merge în Iordania, ca să ia avionul spre România. O parte din români au trimis deja actele la consulat, pentru a obţine titlul de călătorie care să le permită să plece. Restul nu au însă acte româneşti valabile, pentru că sunt plecaţi din ţară de mulţi ani şi nu s-au putut întoarce pentru a rezolva această problemă. Pe lângă dificultăţile legate de acte, româncele din Gaza nu au nici bani de avion. “Nu au mai putut lucra de un an şi jumătate. Au primit doar ajutorul de la Uniunea Europeană – 300 de euro de familie. Multe românce au vândut din casă, pentru a putea pleca”, spune Adriana Sidam, o româncă din Cluj, aflată de şapte ani în Gaza şi căsătorită cu un medic palestinian.
Multe dintre românce se vor rupe de familie, pentru că soţii, deşi au viză de România, nu pot trece în Israel, pentru că sunt palestinieni. Legătura cu Palestina nu le permite nici româncelor să meargă până la Tel Aviv, de aceea trebuie să ia o cursă din Iordania. Româncele i-au scris ieri ministrului de Externe şi l-au rugat să le ajute cu o parte din banii pentru biletul de avion.

Cazinoul din Constanta, concesionat unei firme israeliene pe 49 de ani
Primaria Constanta a finalizat procedurile de concesionare a Cazinoului de pe faleza din oras, care urmeaza sa fie restaurat de o firma israeliana si sa fie introdus in circuitul cazinourilor internationale, a anuntat ieri, primarul Radu Mazare, intr-o conferinta de presa. Acesta a declarat ca demersurile au fost incepute in ianuarie 2006 si ca singura firma interesata de concesionarea Cazinoului a fost "Queen" din Israel, care detine Cazinoul Palace din Bucuresti si alte cateva cazinouri de lux in intreaga lume. "Licitatia a fost internationala, anuntul a fost publicat in presa si in
Jurnalul Comunitatii Europene", a declarat Radu Mazare, care a precizat ca in cel mult o saptamana se intentioneaza semnarea contractului. Cazinoul de pe faleza Constanta va fi concesionat de firma israeliana pe 49 de ani. Pretul redeventei este de 140.000 de euro pe an, iar obligatia firmei este de investi 9 milioane de euro in restaurarea cladirii. Banii din revedenta vor ajunge in bugetul local. Primarul a spus ca in cel mult o jumatate de an firma trebuie sa faca proiectul de restaurare, dupa care, in functie de expertise, va demara lucrarile. "Ar fi bine sa fie introdus in circuitul cazinourilor pentru ca e un lucru bun pentru Constanta, pentru ca vor veni oameni cu bani care sa joace la Cazino si vor face si cheltuielile aferente de sedere", a mai spus Radu Mazare.

DOUA SINAGOGI BRASOVENE RISCA SA AJUNGA RUINE

La ultima sedinta de Guvern, ministrii au decis alocarea a 400.000 de lei pentru consolidarea si reabilitarea ca 14 sinagogi, temple, case de rugaciuni si cimitire mozaice din tara, pe lista beneficiarilor fiind trecut si judetul nostru, care va primi fonduri pentru refacerea acoperisului capelei din cimitirul evreiesc din Brasov. Banii vor fi luati din Fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia Guvernului pentru acest an, la solicitarea Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania, care a explicat ca nu poate sustine din surse proprii aceste investitii.
Cu toate acestea, presedintele Comunitatii Evreiesti locale, Tiberiu Roth, ne-a declarat ca sumele sunt insuficiente. In opinia lui, cele mai grav afectate lacasuri de cult mozaic din judet sunt vechea sinagoga de pe str. Castelului nr. 64 din Brasov si obiectivul similar din Fagaras: "De ani intregi facem demersuri pentru a obtine banii necesari renovarii celor doua sinagogi. Am facut apel si catre autoritatile locale, dar fara succes. Ne bucuram ca vom primi acesti bani, cu toate ca nu ne-au fost comunicate inca sumele ce ne revin, dar nevoile sunt mult mai mari". Roth a explicat ca edificiul de pe str. Castelului este in stare avansata de degradare, unele incinte riscand sa se naruie: "El dateaza din 1920 si a fost afectat de cele doua Razboaie Mondiale. In cazul sinagogii de la Fagaras trebuie sa facem reparatii interioare, pentru ca aceasta cladire a fost vandalizata in repetate randuri".

Coca-Cola, Nokia si Ariel brandurile cu cea mai mare priza la români Brandurile recunoscute la nivel international si apreciate si de români de citiva ani buni continua sa domine piata autohtona, potrivit studiului "High Impact Brands", realizat de compania de cercetare Synovate pentru revista Biz. Aceleasi branduri se bucura si de iubirea consumatorilor români, de popularitate, de incredere, de prestigiu si inovatie. Dupa ce in 2005 si 2006 s-a pozitionat intre primele cinci branduri cu cel mai mare impact in România (locul 4 in 2005 si locul 3 in 2006), cel mai valoros brand al lumii este din nou lider in topul realizat de Synovate. Este vorba despre Coca-Cola, cel mai important, puternic si iubit brand din România. Pe locul doi in acelasi clasament se afla producatorul de echipamente de comunicatii, Nokia. "In perceptia consumatorilor, Nokia ramine un br ...

Conferinta internationala despre viata evreiasca interbelica
Centrul de Studii Ebraice Goldstein Goren al Universitatii din Bucuresti a organizat in zilele de 28-29 mai, conferinta internationala "Viata Evreiasca in Diaspora Inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial: Europa si Spatiul Mediteranean".
Evenimentul a reunit comunicari cu teme precum: Diaspora evreiasca: locuri comune si idei preconcepute; Montpellier en Languedoc au travers des âges, une petite Cordoue?; The Testimony of the Zoharic Manuscripts; Palatul si Gradina; Mussolini si evreii italieni inaintea si in timpul celui de-al doilea razboi mondial; The Harvest of Anger; Evreii din Franta si Algeria in timpul Afacerii Dreyfus; Iudaismul cultural: un aspect al teologiei, filosofiei iudaice si ideologiei religioase a rabinului Jacob Isaac Niemirower; Comunitatea evreiasca si spatiul urban; Shabbatai Zvi si viata evreiasca in diaspora; Evreii din Turcia inaintea si in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Din programul conferintei, de retinut o interesanta comunicare a Ancai Ciuciu de la Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din Romania (FCER), cu titlul – “Viata in cartierele evreiesti ale Bucurestiului inaintea celui de-al doilea razboi mondial”. Studiul a urmarit evolutia populatiei evreiesti din mahalalele si cartierele Bucurestiului din anii ’20-‘30. Contrar titlului, care sugereaza o evolutie, miscarea populatiei evreiesti are loc dinspre centru catre periferie, in sens invers dezvoltarii orasului, directionata spre nord. S-au conturat trei tipuri de cartiere evreiesti: cele foarte sarace, situate la periferie, cele comerciale, concentrate in special pe Calea Mosilor si cartierele rezidentiale, cum este Calea Vacaresti. Zonele locuite traditional de populatia evreieasca sint Vacaresti-Dudesti, Calea Rahovei, Calea Mosilor, Calea Victoriei sau strada Sf. Apostoli. De exemplu, zona situata in spatele actualului Mall din Vitan, ca si zona Dudesti, a fost unul dintre aceste cartiere evreiesti, astazi avind o cu totul alta configuratie.
Autoarea studiului a consultat o bibliografie interesanta cum sint cercetarile psiho-pedagogice ale lui Emil Feder, medic la spitalul “Iubirea de oameni” care delimiteaza cartierele evreiesti dupa criterii socio-demografice, cu consecinte psiho-educationale asupra copiilor. Acesta indentifica tipuri umane specifice fiecarui tip de mahala sau cartier: de la tipul de om al periferiei, un om al aerului, care traieste din mila vecinilor sau din mici expediente, familii in care mama munceste, dar si copiii, locuiesc intr-o camera plus bucatarie, in care relatiile interumane sint foarte strinse, la tipul burghez, reprezentat de negustori, meseriasi si mici functionari, izolati fata de vecini, care cauta sa se puna permanent intr-o lumina buna si acorda o atentie exagerata vestimentatiei, familii in care mama nu munceste si se ocupa de educatia copiilor si in care imaginea tatalui este supradimensionata de catre mama, care ii serveste frecvent portii duble la masa.
Ceea ce a relevat studiul a fost aceea ca stereotipurile incetatenite de-a lungul epocilor istorice legate, intre altele, de imaginea evreului oneros si putred de bogat, sint caduce si ca in spate se gasesc paturi largi de saracime, pitoresti si interesante pentru studii si cercetari ramase in continuare deschise.

„Aveti grija sa lasati usile deschise, daca doriti investitii in România”
http://www.ultima-ora.ro/articles.php?action=toArticle&article_id=2835

Oamenii de afaceri israelieni se intorc pe fereastra daca li se inchide usa in nas, spunea fostul prim-ministru al Israelului, in timp ce un mare om de afaceri israelien sustine ca România trebuie sa se astepte la un nou val de investitii din Israel.

Un nou val de investitii este asteptat sa revigoreze afacerile din sectorul privat, odata cu recâstigarea linistii pe scena politica, a declarat Ron Bar Nir, presedintele firmei de avocatura israeliene Firon Bar Nir & Co (Europe) ltd., cu ocazia Forumului de afaceri organizat de Ambasada Israel si Institutul pentru Promovarea exportului din Israel. La eveniment au participat si reprezentantii Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), presedintele Stefan D. Popa recomandând oamenilor de afaceri israelieni sa se implice în relatii de parteneriat public-privat cu societati din România pe proiecte, inclusiv din domeniul infrastructurii. „Românii sunt recunoscuti ca buni constructori. Au executat lucrari apreciate în strainatate, iar Israelul nu face exceptie. Pe de alta parte, oamenii de afaceri si bancherii israelieni sunt apreciati în toata lumea, deci exista un teren solid pe care firmele din cele doua tari sa se întâlneasca pentru a face afaceri pe termen lung”, a spus presedintele CCIB. „Oamenii de afaceri din Israel sunt extrem de perseverenti: daca li se închide usa în nas, se întorc pe fereastra. Dar, daca doriti investitii în România, aveti grija sa lasati usile deschise”, a precizat Benyamin Netanyahu, fostul prim-ministru al Israelului (foto). Potrivit ambasadei israeliene, afacerile româno-israeliene au crescut într-un ritm foarte rapid, volumul lor majorându-se cu peste 25% anual în ultimii patru ani. Conform ARIS, Israelul se pozitioneaza pe locul 29 in clasamentul investitiilor straine directe in România, iar schimburile de marfuri si servicii au crescut de la 160 de milioane de dolari în 2000 la aproape jumatate de miliard de dolari în 2006.

Intalnire oficiala intre ministrul roman al afacerilor externe si Ambasadoarea Statului Israel

Adrian Cioroianu, ministrul afacerilor externe, a primit-o in audienta pe Rodica Radian Gordon (foto), ambasadorul Statului Israel la Bucuresti. Potrivit MAE, discutiile ce au avut loc cu acest prilej au abordat o serie de subiecte de interes pentru Romania si Statul Israel, cu accent asupra bunelor relatii bilaterale dintre cele doua state si a perspectivelor de dezvoltare a acestora.
Diplomatul israelian a facut o scurta prezentare a situatiei din Orientul Mijlociu si a celor mai recente evolutii politice si de securitate din regiune.
O ultima tema discutata s-a referit la Conferinta OSCE la nivel inalt privind combaterea discriminarii si promovarea respectului si intelegerii reciproce, pe care Romania o va gazdui in zilele de 7 si 8 iunie 2007, degajandu-se interesul deosebit al Statului Israel fata de desfasurarea acestui eveniment in bune conditii.

Masa rotunda la ICR din Tel-Aviv

Institutul Cultural Roman de la Tel Aviv organizeaza joi, 31 mai, incepand cu ora 19:00, la sediul Institutului, o masa rotunda cu ocazia aparitiei volumului “Ceea ce ne uneste. Istorii, biografii, idei. Sorin Antohi in dialog cu Moshe Idel”.
Acesta a aparut anul trecut la Editura Polirom din Iasi.
La eveniment vor participa Moshe Idel, Sorin Antohi, Leon Volovici si Madeea Axinciuc, directoarea Institutului Cultural Roman din Tel Aviv. Institutul se afla la adresa Bdul. Shaul Hamelech nr. 21, anunta portalul romania-israel.com.

Pământul făgăduinţei




IerusalimCentru religios mondial


Fără a avea o climă “prietenoasă” sau resurse naturale, teritoriul Israelului de astăzi a fost mereu un pământ de dispută, fie din considerente religioase, fie “geostrategice”.


Situat în Orientul Mijlociu, între Marea Mediterană şi râul Iordan, pământul israelian a fost leagănul civilizaţiilor timpurii ale lumii. În antichitate, acest teritoriu era o “zonă-tampon” între egipteni şi mesopotamieni, fiind tăiat de drumuri comerciale care i-au facilitat dezvoltarea.

În jurul anului 1000 î.Hr., sub regii Saul, David şi Solomon s-a format Regatul Unit al evreilor. Acesta a fost de scurtă durată, împărţindu-se în jurul anului 930 î.Hr. în Regatul lui Israel (situat în nord) şi Regatul lui Iuda (situat în sud). La jumătatea mileniului I precreştin, cele două regate au fost cucerite de asirieni şi de babilonieni. În anul 332 î.Hr., Alexandru cel Mare a alipit la Grecia teritoriul căruia i se spunea Palestina (după numele dat de populaţia filisteană regiunii). Administraţia grecilor a fost înlocuită în anul 63 î.Hr. cu cea romană, care a ţinut până în anul 324 al epocii creştine.



NAŞTEREA LUI HRISTOS. În această perioadă au loc cele mai importante evenimente din istoria iudaismului, dar şi creştinismului: domnia sângeroasă a lui Irod cel Mare, naşterea lui Hristors, distrugerea Ierusalimului şi a Templului evreiesc (în anul 70). În timpul stăpânirii romane, evreii au încercat să se elibereze de “dominaţia” legiunilor latine, pornind o revoltă în anul 132, sub conducerea lui Bar Kokhva. După trei ani însă, romanii au recucerit Palestina, ulterior prigonindu-i pe evrei, care au plecat într-un exil de aproape două milenii.


După stăpânirea romană a urmat cea bizantină, începând cu 324. Teritoriul Palestinei a devenit simbolul creştinismului, prin interesul arătat de împăraţii de la Constantinopol pentru aceste locuri. În 614, perşii au cucerit teritoriul, iar după alţi 16 ani începe stăpânirea arabo-musulmană a Ţării Sfinte, care va dura până în 1918.
Dupăaceasta, a venit rândul britanicilor să administreze Palestina, cu mandat de la Societatea Naţiunilor, care a durat până în 1948. În acel an a apărut statul Israel.



“Leagănul” biblic al civilizaţiei evreieşti
Pământul Israelului de astăzi este “loc sfânt” pentru toate cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul şi islamismul. Conform Vechiului Testament, în acest spaţiu s-au aşezat primele seminţii ale poporului evreu, urmaşe ale lui Avram. În Ierusalim, Regele Solomon a construit Templul pe colina Moria, situată în partea estică a oraşului. Acesta a fost distrus de invazia babiloniană din 586 î.Hr. Regele Irod l-a refăcut, mult mai înalt şi mai întins decât primul edificiu.Însă în anul 70 d.Hr., Ierusalimul şi Templul său au fost distruse a doua oară, în timpul administraţiei romane. Nu au mai fost reconstruite, deoarece în secolul al II-lea evreii au fost nevoiţi să plece în exil, abia în 1948 refondându-şi statul.



“Locurile sfinte”
Israelul este “loc sfânt” şi pentrureligia creştină, deoarece aici S-a născut, a trăit, a murit şi S-a Înălţat la Ceruri Mântuitorul Iisus Hristos. Nazaretul, Bethleemul, Ierihonul sau Ierusalimul sunt centre importante ale creştinismului încă din primele secole din era nouă. Bazele cultului “locurilor sfinte” au fost puse de împărăteasa Elena (mama lui Constantin cel Mare), care în anul 326 a făcut un pelerinaj la Ierusalim. În perioada bizantină, în Ţara Sfântă s-au înălţat numeroase biserici şi mănăstiri – practic nici un eveniment biblic nu a rămas nereprezentat topografic.


Stăpânirea arabo-musulmană asupra Palestinei a respectat “locurile sfinte” ale creştinilor, care au putut să-şi menţină bisericile, mănăstirile şi călugării. A existat însă şi o permanentă concurenţă intercreştină între ortodocşi şi catolici pentru proprietatea asupra edificiilor simbolice ale religiei lui Iisus. Patriarhia greco-ortodoxă a Ierusalimului a “câştigat” această “competiţie”, administrând astăzi majoritatea bisericilor de la “locurile sfinte”.



“Minunea lui Mahomed”
Conform tradiţiei, Ierusalimul este un centru religios islamic la fel de important ca Mecca şi Medina. Aceasta, deoarece profetul Mahomed ar fi venit în Ierusalim călare, s-ar fi urcat la cer, coborând după puţin timp. Este marea şi singura minune a lui Mahomed, drept pentru care Ierusalimul a devenit “oraş sfânt” şi pentru musulmani. În 643, la 60 de ani de la cucerirea arabă, în Ierusalim a fost construită Moscheea lui Omar pe ruinele fostului Templu evreiesc. În centrul acestui edificiu se află o stâncă uriaşă, de unde se spune că s-ar fi înălţat la ceruriprofetul. Această stâncă este simbolică şi pentru tradiţia iudeo-creştină, ca loc al jertfei lui Avram. În anul 710, arabii au mai construit un edificiu în partea nordică a fostului templu evreiesc, marea moschee El-Aqsa. În timpul stăpânirii catolicilor asupra Ierusalimului, când moscheile au fost transformate în edificii creştine, însă “eliberatorul” arab al Ierusalimului, Saladin, le-a redat destinaţia iniţială de cult în 1118.



Cetatea Ierusalimului adăposteşte astăzi “locuri sfinte” pentru evrei, creştini şi musulmani. Comercianţii arabi întreţin afaceri înfloritoare cu obiecte de cult creştine, pe care le găseşti la tot pasul. Pe de altă parte, între evrei şi musulmani există un adevărat conflict pe tema Templului iudaic, deoarece arabii îi acuză pe israelieni că doresc refacerea acestuia pe locul moscheilor
construite în secolele VII-VIII

Oază românească în Grădina Domnului



Aşezământul românesc de la Ierihon are nevoie de sprijinul autorităţilor, dar mai ales al credincioşilor pentru a-şi deschide porţile pelerinilor.


“Cu voia lui Dumnezeu, celui în Treime închinat şi slăvit, s-a pus piatra de temelie a acestui Cămin al Aşezământului românesc pentru pelerinaj organizat, din oraşul biblic Ierihon, în ziua de miercuri, 5 ianuarie 2000.” Astfel glăsuieşte pisania înscrisă cu ocazia începerii construcţiei Aşezământului românesc de la Ierihon. Printre cei care au poposit la poalele Muntelui Ispitirii pentru a binecuvânta noul locaş s-au numărat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – Prea Fericitul Teoctist, fostul preşedinte Emil Constantinescu, reprezentantul preşedintelui Palestinei – ministrul Sa’Eb Erakat, înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române.



DINCOLO DE GRANIŢĂ. “Oraşul Ierihon se află, din mai 1994, sub jurisdicţia Autorităţii Palestiniene”, ne-a lămurit Gelu, ghidul şi şoferul nostru de la Ierusalim. Aşadar, trebuia să ne pregătim pentru controlul şi privirile neîncrezătoare ale grănicerilor palestinieni. După ce am trecut de “filtru” – tineri în uniforme militare, înarmaţi, şi multă sârmă ghimpată – am străbătut un drum prăfuit până la locul reportajului. “Aşezământul românesc Ierihon” – scria cu litere româneşti la intrarea în clădire. Recunoaşterea, în plin deşert, a “ceva” de-acasă ne-a alungat oboseala şi ne-a înveselit ziua ploioasă.
“Nu sunt bani!” Obişnuită cu grupurile de pelerini, maica Doroteea ne întâmpină zâmbitoare şi îşi începe “ascultarea” de ghid: “Este prima biserică românească ridicată la Locurile Sfinte în ultimii şaizeci de ani.”


Încântată să ne arate ce s-a realizat în opt ani de trudă (căci şantierul s-a deschis în 1999, după obţinerea tuturor autorizaţiilor din partea Autorităţii Palestiniene), maica face primul popas la capelă, unde pictura în frescă – opera pictorilor Ioan şi Daniela Moldovan – uimeşte prin culori şi detalii. Ne privesc de pe pereţi Sfântul Ştefan cel Mare şi Voievodul Mihai Viteazul. Păşim cu grijă pe mozaicul de pe pardoseală, acoperit cu o foiţă de aur. “Şi iconostasul e gata, ne spune maica Doroteea, mai trebuie doar adus şi instalat”. Părăsim biserica înaltă pentru a pătrunde într-un adevărat labirint: camere pentru pelerini, camere pentru feţele bisericeşti, chilii pentru călugării şi maicile din ţară ce slujesc la Locurile Sfinte, o sală de conferinţe, recepţia, o încăpătoare sală de mese... Cu excepţia camerelor pentru pelerini – pregătite pentru a-şi primi oaspeţii – restul clădirii şi al anexelor este încă în stadiul de şantier.


Lucrul e îngreunat, în principal de lipsa banilor cu care trebuie plătite materialele de construcţie, finisajele, dar şi muncitorii. Cei puţini aflaţi la muncă s-au ferit de reportofon şi de obiectivul aparatului foto, grijulii cu păstrarea locului de muncă. Însă de-a lungul anilor, muncitorii care au lucrat pe şantier au fost români. Ei au sculptat piatra adusă de la Hebron şi Bethleem, ei au ridicat schelele, au îndurat căldura de peste 50 de grade...
“Nu sunt bani suficienţi pentru finalizarea lucrărilor, oftează maica, însă cât putem, îi primim şi îi omenim pe toţi cei care ne trec pragul. Din păcate, lumea se aşteaptă să găsească aici condiţii de hotel. La Ierihon suntem două maici, şi e foarte greu, mai ales când vin grupuri mari de pelerini.” Chiar cu o zi înaintea sosirii noastre fusese condus un grup de 35 de persoane şi urma să vină altul de 50. “Pelerini vin, dar din nefericire nu foarte mulţi români, mai spune maica Doroteea. Ierihonul este ocolit de grupuri pe motiv că face parte din teritoriile palestiniene, şi de aceea e considerat o zonă periculoasă. Dar nu este aşa. În plus, mai este ocolit şi de grupurile cu ghizi evrei, evreii neavând permisiunea de a intra în acest teritoriu. Numai dacă turiştii sau pelerinii ştiu de aşezământul românesc, cer din ţară să fie inclus în traseul lor.”



O MÂNĂ DE AJUTOR. La Locurile Sfinte, România nu are decât Reprezentanţa BOR de la Ierusalim, o fostă mănăstire la Iordan şi acest aşezământ. Niciodată nu e timpul pierdut să întindem o mână de ajutor celei la care apelăm atunci când ne este cel mai greu – Biserica lui Hristos. Iar aşezământul de la Ierihon este un loc şi un proiect pentru care donaţiile tuturor românilor sau credincioşilor din orice colţ de lume ar fi binevenite.
“Binecuvântat fie acest – cel mai frumos dar – care se face acum poporului român!”, se încheie pisania de pe zidurile Aşezământului.

Pelerini în Ţara Sfântă
Vremuri de război



Patimi,politicăşi religie


Înfiinţarea statului Israel şi conflictele arabo-israeliene au îngreunat situaţia bisericilor. În oraşul biblic Ierihon renaşte spiritul ortodoxiei române.


Sfârşitul celui de-al doilea război mondial nu a însemnat şi liniştea bisericilor româneşti din Ţara Sfântă.



GRANIŢE DESPĂRŢITOARE. În 1946, Patriarhia Română a numit ca reprezentant al său la Locurile Sfinte pe Arhimandritul Mitrofor Victorin Ursache. Din cauza situaţiei tensionate din zonă, dominată de conflictele dintre arabi şi evrei, la Aşezământul de la Ierusalim (foto 1) s-au produs pagube importante.
După înfiinţarea statului Israel, proprietăţile rechiziţionate de la foştii inamici ai Marii Britanii, printre care se număra şi biserica românească de la Ierusalim, au fost cedate statului evreu, urmând să găzduiască diferite instituţii. Astfel că Patriarhia Română a pierdut Aşezământul de la Ierusalim, situat pe teritoriul noului stat. Principalul punct al reprezentării româneşti la Locurile Sfinte a rămas Aşezământul de la Iordan, necuprins în statul Israel la acea dată.



BIBLICUL IERIHON. Neîntrevăzându-se o ieşire din criza în care se aflau aşezămintele româneşti, situate în state diferite – Israel şi Iordania –, s-a născut ideea înfiinţării unui nou aşezământ cu rol central în oraşul biblic Ierihon.
În 1962, Patriarhia Română a obţinut de la Israel retrocedarea Aşezământului din Ierusalim şi a iniţiat lucrări de reparaţii, deoarece clădirea suferise grave deteriorări în timpul războiului din 1948.


Astfel, s-a restaurat pictura, s-au recondiţionat catapeteasma şi tot mobilierul interior al bisericii şi s-a reconstituit clopotniţa dărâmată în timpul războiului. Arhitectura şi pictura sunt în stilul bizantin, combinat cu elemente specifice artei tradiţionale româneşti.
Lucrările de restaurare au fost terminate în 1975. În acelaşi an, Patriarhul Iustinian Marina, însoţit de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române, a venit să se închine la Locurile Sfinte, cu acest prilej sfinţind şi biserica românească ortodoxă din Ierusalim, cu hramul “Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”. Aşezământul de la Ierusalim se află în cartierul Mea Şearim, a cărui traducere este “Cartierul celor 100 de porţi”, aflat aproape de vechea cetate a Ierusalimului.


Pentru câţiva ani, ortodoxia românească avea să fie din nou reprezentată de cele două locaşuri, de la Ierusalim şi de la Iordan. De-a lungul vremii, în jurul aşezământului de la Iordan se strânsese o comunitate de călugăriţe românce.
Spre sfârşitul anului 1969, conflictele militare din zonă, care aduseseră prejudicii materiale mănăstirii, au determinat întreruperea vieţii monahale. Personalul s-a retras la Ierihon.


Moartea părintelui Damian, în acelaşi an, a întrerupt complet viaţa monahală la Aşezământul de la Iordan. După acest moment, Patriarhia Română a făcut eforturi pentru întemeierea unui nou aşezământ românesc ortodox în oraşul biblic Ierihon. Aceasta a fost una dintre principalele misiuni încredinţate Arhimandritului Ieronim Creţu, la numirea sa în funcţia de Superior al aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte.
_________________

Primul care îşi face casă peste morminte este afaceristul Dan BordeianuCimitirul evreiesc din Huşi, vandut pentru construcţia de vile

CONTROVERSA. Vanzarea cimitirului evreiesc din Huşi, la fel ca şi a altor cimitire din ţară - Ramnicu Sărat, Focşani sau Bistriţa - a starnit un scandal de proporţii între liderii evreilor.
"Organizaţiile evreieşti din lume, din toată America, sunt revoltate şi maniate şi solicită implicarea imediată a Guvernului Romaniei în stoparea acestei mizerabile afaceri, pusă la cale de caţiva indivizi care nu au nici o legătură cu spiritul iudaic. Cand şi unde o să se oprească aceste vanzări?!", a declarat David Kahan, preşedintele Asociaţiei Evreilor Romano-Americani, (AERA), cu sediul la New York.
"Minciuni sfruntate"
"Scandalul acesta nu îşi avea rostul. Ştiu despre el, dar mai multe
Iosif Leibovici nu are nimic împotriva înstrăinării terenului de langă cimitir nu vreau să comentez. La Huşi, s-a vandut corect cimitirul. Sunt minciuni sfruntate. Mai multe nu am ce să comentez", a spus liderul comunităţii de evrei din Huşi, Iosif Leibovici.
32 de mii de euro pentru o vila in cimitir
2.100 mp amplasaţi în unul dintre cimitirele evreieşti ale Huşiului, au fost vanduţi pentru 32.000 de euro. Aici au fost înmormantaţi sute de evrei, care au trăit în Huşi pană în
Dan Bordeianu a intrat la mijloc, în războiul dintre evreii din Romania şi cei din America 1881.
Cel care a luat suprafaţa, supralicitand terenul la 15 euro mp, este afaceristul Dan Bordeianu.
Acesta a declarat că intenţionează să îşi construiască o vilă în cimitir, trăgand gard împrejmuitor peste picioarele răposaţilor evrei. Iosif Leibovici susţinea atunci că nu el a autorizat afacerea, ci Federaţia de la Bucureşti.
Pană în prezent, Bordeianu nu s-a apucat să construiască pe teren.

OMUL DE AFACERI ORI ZINGER A CUMPARAT COLOROM CODLEA
Fostul "mamut" producator de coloranti Colorom Codlea a fost vandut zilele trecute. Caietul de sarcini a fost cumparat de un singur investitor interesat sa achite aproximativ 7,5 milioane de euro pentru societatea falimentara, respectiv omul de afaceri brasovean Ori Zinger, prin una din firmele sale. Pe principiul enuntat de lichidator, "vazut, placut, acolo unde este si in starea in care este", Zinger a achizitionat fabrica cu terenul in suprafata de 46,42 hectare, impreuna cu statia de epurare mecanica, cea de epurare biologica si microbatalul de namol, acestea fiind toate grupate intr-un activ tehnologic unitar, ce include toate constructiile, instalatiile si bunurile mobile de pe amplasamentele codlene, precum si barajul de captare apa Turcu, situat pe raza Zarnestiului, cu toate instalatiile si bunurile care il compun, prin care se alimenteaza cu apa industriala uzina si cu apa potabila municipiul Codlea. Cunoscut fiind faptul ca, prin activitatea chimica desfasurata ani de zile, terenul respectiv trebuie ecologizat "la sange", aceasta fiind o conditie clara a contractului de vanzare-cumparare, afaceristul brasovean va mai "varsa" in acest scop alte aproximativ 1,7 milioane de euro. Intrebat despre destinatia pe care intentioneaza sa o dea celor 46 de hectare proaspat achizitionate, Zinger a spus ca intai va prelua intregul activ si apoi va lua o hotarare

Habimah la Bucuresti

Teatrul National al Israelului, "Habimah", înfiintat initial în Rusia tarista, a fost prezent zilele trecute la Bucuresti cu doua spectacole, Oskar si Tanti Rosa si War. Cînd am fost în Israel, tanti Rosa era un personaj comic, pronuntat ori de cîte ori se crea un impas, dar în textul lui Eric-Emmanuel Schmitt este o femeie de basm, care îi da lui Oskar, un baietel aflat în ultima faza a bolii (cancer), leacul de a trai intens. Textul are toate ingredientele epice ale povestilor pentru copii. Nu lipsesc aluziile la pitici, la Alba ca Zapada, la Mos Craciun etc., dar, dincolo de toate acestea, povestea pare o replica la Toba de tinichea a lui Günter Grass, unde exista un personaj pe care îl cheama tot Oskar si care, la trei ani, refuza sa mai creasca, simbolizînd involutia istorica (ascensiunea nazista). În spectacolul Teatrului "Habimah", regizat de Itzik Weingarten, romanul lui Schmitt a devenit o monodrama, actrita Lia König, supranumita regina scenei israeliene, jucînd toate rolurile: Tanti Roza, Oskar si prietenii lui le joaca cu finete, cu tandrete, cu un mestesug actoricesc ce aminteste de Lucia Sturdza Bulandra. Dar e un fel de-a spune le joaca, mai corect ar fi le declama, dat fiind ca ni s-a prezentat un spectacol-lectura, cu cîteva elemente de decor, un pat de spital, niste jucarii si o instalatie respiratorie, care, în anumite momente, devine un fel de pom de iarna împodobit cu beculete care se aprind. Pentru a-l ajuta pe Oskar sa-si traiasca ultimele zile de viata frumos, intens, Tanti Rosa, o infirmiera batrîna în halat roz, îi spune baietelului sa-i scrie în fiecare zi lui Dumnezeu o scrisoare, în timp ce îi provoaca imaginatia, facîndu-l sa vada în ea o sportiva de wrestling, ca apoi sa-i propuna lui Oskar un joc, sa-si imagineze ca între 19 si 31 decembrie, adica în 12 zile, el creste ca Fat-Frumos, cîte zece ani pe zi, si atinge 120 de ani, adica invers decît în povestea lui Grass. Acest joc putea fi extrem de generos pentru regizor, textul avînd toate datele pentru un spectacol de marionete, în care obezul Oskar trece prin toate vîrstele, se însoara cu Paggy, o fetita din spital, iar cînd are o suta de ani se retrage sa moara putin, lasîndu-si parintii si pe tanti Rosa singuri, sa nu-l vada cum se duce, dar neuitînd sa scrie acest biletel testamentar: "Numai Dumnezeu are voie sa ma trezeasca". Actrita Lia König, la final, dupa cuvenitele aplauze, a spus: "Daca am învatat ceva, am învatat aici", caci ea a jucat mult timp la Teatrul evreiesc din Bucuresti, iar acum, asa cum a marturisit, închide cercul. "Am plecat de aici si m-am întors aici, unde am fost primita cu o caldura care m-a coplesit!". Al doilea spectacol, War/ Razboi, dupa piesa lui Lars Noren, considerat cel mai important dramaturg suedez dupa Strindberg, are toate datele unei reprezentatii teatrale demne de retinut, prin regia lui Ilan Ronen, care este si directorul Teatrului Habimah, prin scenografia Fridei Klapholz-Avrehami si luminile lui Roni Cohen, dar mai ales prin prestatia exceptionala a actorilor Rami Heuberger (tatal), Osnat Fishman (mama), Hilda Feldman (Benina), Igal Sadeh (Ivan) si Ania Bukstein (Semira), care mi-au amintit de entuziasmul lui Eminescu atunci cînd a scris prima cronica din lume despre teatrul idis, pe care l-a vazut la Iasi. Piesa este o drama de razboi, un fel de Napasta caragialeana, avînd asperitatile si limbajul frust ale unei lumi mutilate. Lars Noren a creat o piesa simbolica, a carei actiune se petrece oriunde, poate în Israel, poate în Irak, poate în Serbia, peste tot unde se poate întîmpla ca un barbat sa se întoarca acasa de pe front si sa constate ca nimic nu mai e ca înainte. Nici el nu mai e ca înainte. Caci e orb. Si el nu poate vedea ca sotia sa traieste cu fratele lui, Ivan, ca fiica mare a devenit prostituata, iar cea mica, înca un copil, a urmat-o. El îsi cere cu insistenta drepturile, vrea sa se întoarca la pozitia sa de sot si tata, fara sa vada ca fratele sau e în casa si a ocupat acest rol, de cap al familiei. E o lupta oarba si deci absurda. Situatia devine insuportabila. Frontul s-a mutat la el în casa, a devenit un razboi personal. În final, tatal îsi descopera fratele, dar e prea tîrziu, caci sotia lui si fetele s-au hotarît sa-l urmeze pe Ivan, care pleaca din acest loc pentru totdeauna. Tatal ramîne singur. Acest dublu pustiu, din el si din jurul sau, pare sa fie o forma a mortii neînduratoare. Desi nu lipsesc elemente de atmosfera teatrala, spectacolul se sprijina în principal pe actori, pe jocul lor dens, tensionat, bine dozat, pe replicile fruste, ale unui limbaj lubric, pe potriva acestei lumi handicapate, dominate de spectrul foametei, care si-a pierdut orice identitate si umanitate, redusa la o viata subumana, la limita supravietuirii - si e tulburatoare scena cînd femeile descriu cum au trebuit sa-l sacrifice pe Dino, cîinele casei, ca sa-l manînce. Însusi tatal miroase a foame, cum zice el, desi uneia dintre fete i se pare ca miroase mai ciudat, a cadavru. Poate asa miroase foamea. Consecintele pustiitoare ale razboiului sînt imaginea celei mai tragice dezumanizari, pe care, din pacate, multe popoare din aceasta lume înca o mai traiesc.

Patrimoniul cultural iudaic, in pericol





O serie de imobile apartinand cultului iudaic sunt inregistrate in evidentele Ministerului Culturii si Cultelor ca monumente istorice. O trecere in revista a situatiei acestor lacase de cult si de veci de pe teritoriul Maramuresului, demers ce nu se vrea unul exhaustiv, a scos la iveala neputinta si lipsa de initiativa a unor oameni ce ar putea gestiona fondurile „culturii” in asa fel incat sa ia nastere un circuit turistic, cu posibilitatea de-a aduce bani seriosi la buget, in fiecare an. In Maramuresul istoric, au trait in jur de 50.000 de evrei pe larg [...]

PRM SUSTINE REGLEMENTAREA DREPTURILOR COMUNITATILOR EVREIESTI
Membrii grupului parlamentar PRM au propus recent un proiect de lege privind reglementarea dreptului de proprietate al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania asupra lacasurilor de cult, cimitirelor si altor bunuri imobiliare destinate activitatii cultului mozaic. Este vorba despre infiintarea unei comisii mixte, care va avea atributia de a identifica bunurile comunitar-religioase, de a lua toate masurile administrative pentru redobandirea statutului juridic si destinatia initiala, conform legii, si de a decide asupra protejarii lor. Presedintele Comunitatii Evreiesti din Brasov, Tiberiu Roth a spus ca in municipiul nostru
s-a reusit clarificarea situatiei legale a patrimoniului comunitatii inca din 1991: "Nu am avut de redobandit decat o cladire din municipiul resedinta de judet, in care a functionat pe vremuri o scoala confesionala si care fusese nationalizata. In tara sunt, insa, multe situatii care trebuie clarificate!".

Experimentul Iov completeaza Trilogia evreiasca
Ziarul Gandul | 11 mai 2007
LA TEATRUL NATIONAL "Radu Stanca" din Sibiu a fost prezentata premiera spectacolului "Experimentul Iov", intr-o forma noua ce urmeaza a fi inclusa in proiectul Trilogia evreiasca. Aceasta va fi prezentata in cadrul editiei a XIV-a a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, care se va desfasura in perioada 24 mai-3 iunie. Experimentul Iov este o adaptare si versiune scenica de Mihai Maniutiu dupa "Cartea lui Iov" si il are in rolul titular pe Marian Ralea, alaturi de care joaca actorii sibieni Diana Vacaru Lazar, Ofelia Popii, Pali Vecsei, Florin Cosulet, Catalin Patru si Adrian Neacsu, iar decorul, care ofera una dintre cheile spectacolului, este semnat de regizor impreuna cu Cristian Rusu, autor si al costumelor.
Din echipa face parte, ca de obicei in cazul creatiilor din ultima vreme ale regizo�rului, coregrafa Vava Stefanescu. In cadrul festivalului, Trilogia evreiasca se va juca in sediul unei fabrici dezafectate.

Ambasadorul Gordon: În Israel bate o inimă românească...“
Ziua Independentei Israelului, YOM HA’ATZMAUT, marchează proclamarea statului independent Israel, la 14.05.1948, când a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei Rezoluţii a Adunării Generale a ONU, din 29.11.1947; aceasta stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu si altul arab. Data aniversării acestui eveniment variază, în fiecare an, în funcţie de calendarul ebraic.

E.S. Ambasadorul statului Israel la Bucureşti, dr. Rodica Radian Gordon a avut disponibilitatea să ne acorde un interviu:

Rep- Cum va fi marcată Ziua Naţională a Israelului aici, în România ?
Amb.- Ca şi în anii trecuţi, am ţinut să avem manifestări culturale importante, avem norocul că s-au adunat mai multe la un loc: concertul oficial a fost unul extraordinar. Este vorba de un concert ce a avut loc miercuri, la Ateneul Român, unde Filarmonica George Enescu a fost dirijată de maestrul Shlomo Mintz, iar chitaristul Yaron Hasson a interpretat lucrări de Beethoven, Rodrigo, Ben Haim şi Dvorak. În afară de acest concert extraordinar de miercuri am avut şi în cadrul Festivalului de teatru două trupe de teatru, Teatrul Naţional şi Teatrul Kameri, care au jucat două piese foarte importante: una este „Război“, cu care a venit Habimah, scrisă de un autor norvegian, care este de fapt un manifest contra războiului; a doua piesă este despre relaţiile complicate dintre israelieni şi arabi

O referire la speranţa de pace a israelienilor? Credeţi că va fi pace?
Dorinţa există dintotdeauna, eu sper să existe o anumită atmosferă de deschidere, care nu a existat în anii precedenţi, dar care poate da, cel puţin, o speranţă şi un anume grad de optimism în ceea ce priveşte relaţiile Israelului cu palestinienii şi lumea arabă în general. Nu depinde doar de Israel, depinde şi de palestinieni, de conducerea lor şi de celelalte ţări arabe.

Am citit în presa israeliană despre acest raport al comisiei Winograd referitor la criticile aduse conducerii executive a Israelului în timpul celui de-al doilea conflict din Liban... Aţi putea să faceţi un comentariu pe această temă?
Nu pot să comentez în legătură cu comisia Winograd fiindcă raportul oficial rămâne încă să fie publicat, cred totuşi că multe din punctele subliniate de această comisie sunt cunoscute, de acum, şi de public, şi de media israeliană, şi de armată şi alte instituţii care au început un proces atent de revizie, pe baza a ceea ce s-a întâmplat în timpul războiului din vara lui 2006. E prea devreme ca să ştim dacă pe scena politică din Israel se va schimba ceva, eu nu prevăd însă schimbări dramatice în ceea ce priveşte politica externă sau starea geopolitică, ameninţările şi oportunităţile din zona Orientului Mijlociu.

Este ultima dată când participaţi alături de noi, de români, la Ziua Independenţei Israelului, pentru că vi se va încheia mandatul. Din perspectiva dumneavoastră, doriţi să faceţi unele precizări?...
Eu sper să ne mai întâlnim înainte să-mi închei mandatul, în luna iulie. Cu jumătate de an înainte de a ne încheia misiunea ne pregătim pentru schimbul de ambasadori... Eu am depus foarte mult efort în relaţiile cu publicul român, în a promova cultura israeliană, legăturile de cultură cu cele două popoare, cultura fiind un instrument bun pentru a scoate în evidenţă lucrurile care leagă cele două popoare. Şi ne leagă extrem de multe lucruri, dacă vreţi, în Israel bate o inimă românească...Părerea mea e că în zilele noastre un ambasador trebuie să se străduiască să facă tot ce e posibil pentru a stabili aceste „punţi“. şefii de stat realizează legături directe, nu au nevoie de intermediar, acesta este un lucru foarte bun, însă legăturile politice niciodată nu vor fi puternice fără o deschidere şi o implicare din ambele părţi a societăţii civile, a oamenilor. M-am străduit să-mi axez activitatea pe acest domeniu şi sper ca am avut o contribuţie în acest sens.

Rep- Este ceva ce n-aţi apucat să faceţi şi v-aţi propus să încercaţi acum, înainte să plecaţi?...
Timpul şi realitatea câteodată nu permit totul. Domeniul de relaţii între tineri, între studenţi, relaţiile între instituţii de educaţie sunt foarte importante pentru viitor. Aici simt că, deşi am făcut ceva, nu am făcut tot ce îmi propusesem să fac. Aş dori să întărim relaţiile ştiinţifice între mediile academice române şi cele israeliene, totodată legăturile între elevi - de liceu, în special - asta mi-am dorit-o foarte mult. Se fac în mod foarte direct lucrurile astea, de exemplu între oraşe înfrăţite, cum ar fi Clujul şi Beer-Sheva, de exemplu - Oradea cu Ghiva Taim şi altele. Sper ca ambasadorul viitor să reuşească unde n-am reuşit eu.

Un politician cunoscut şi admirat de origine română candidează pentru preşedinţia Israelului...
Vă referiţi la Colette Avital? Ca femeie, sunt foarte bucuroasă să văd o candidată la postul de preşedinte în Israel. Cred că dumneaei are toate calităţile pentru acest post. Nu pot comenta mai mult. Mă bucură în mod personal că există o candidată femeie.

Relaţiile de investiţii ale oamenilor de afaceri israelieni în România sunt foarte dinamice. Aţi contribuit mult la amplificarea lor. Cum vedeţi relaţiile economice?
Ele sunt foarte bune, cred că piaţa română a ajuns la un stadiu în care este deschisă, există o economie de piaţă adevă rată. Investitorii israelieni văd oportunităţ ile, văd şi dezavantajele, în mod evident. De aceea am văzut în ultimii ani un flux mare de investitori israelieni. Se află pe piaţa română companii israeliene de prim rang. Ce va fi mai departe e greu de spus, fiindcă exact din aceste motive care atrag investitorii, situaţia este cum este şi investitorii văd singuri realitatea şi reacţionează conform acesteia. Ţin să spun că, până acum, piaţa din România a reprezentat o mare atracţie pentru investitorii israelieni şi o mare oportunitate.

În actuala criză politică, resimţiţi implicaţii în dezvoltarea dialogului politic?
Sunt bucuroasă să spun că relaţiile sunt la fel de bune şi sunt sigură că avem prieteni în tot spectrul politic. Nu mă refer aici la partidele de extremişti. Sunt convinsă că aceste relaţii vor continua şi mai departe, fără legătură cu cine se află la putere aici şi indiferent cine se află la putere în Israel. Totodată, aş dori să spun că mă îngrijorează faptul că, poate acum mai mult decât înainte, există posibilitatea de apariţie a unor voci extreme... Apar în ziare articole care pun comunitatea evreiască într-o lumină nefavorabilă...

În fiecare an, Ziua Israelului stă sub un semn anumit. Anul acesta, decizia în Israel a fost să subliniem 40 de ani de la unificarea Ierusalimului. E mai firesc să sărbătorim aniversări rotunde. Anul viitor aniversăm 60 de ani de relaţii bilaterale cu România. În fiecare an este bine ca, în legătură cu Ziua Israelului, să avem manifestări culturale de mare anvergură. Sper că în acest an am atins ţinta în mod respectabil.

Aveţi o dorinţă personală...?
Dorinţa mea este să menţin legăturile cu oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut în România şi i-am simţit aproape de mine.

Un motiv de preocupare pentru ambasadoarea Israelului
Extremistii au mai multe posibilitati de exprimare

Ambasadorul statului Israel la Bucuresti, doamna Rodica Radian Gordon, s-a declarat ingrijorata de faptul ca "unele voci mai extremiste" din Romania au acum, "mai mult ca inainte", posibilitati sa se exprime.
Intr-o intalnire cu presa, cu ocazia Zilei Nationale a statului Israel, ambasadoarea a declarat ca este "sigura ca avem prieteni in intreg spectrul politic romanesc", precizand ca nu se refera la "partidele de extremisti", si si-a exprimat convingerea ca relatiile foarte bune dintre cele doua tari vor continua indiferent cine se afla la putere, la Bucuresti sau la Ierusalim. In privinta relatiilor economice, Rodica Radian Gordon a apreciat ca "piata din Romania a reprezentat o mare atractie si o oportunitate pentru investitorii israelieni". "Sigur, situatia este asa cum este, investitorii vad realitatea", a adaugat ambasadoarea Israelului, facand aluzie in termeni extrem de diplomatici la actuala criza din Romania, dar subliniind ca are incredere ca bunele relatii se vor mentine.
Aflata aproape de sfarsitul mandatului sau ca ambasador la Bucuresti (care se incheie in luna iulie), Rodica Radian Gordon a declarat ca, in timp ce relatiile politice, economice si culturale sunt foarte bune, ar fi dorit sa faca mai mult pentru a promova relatiile intre tineri, studenti, liceeni, relatii "foarte importante pentru viitor". De asemenea, relatiile intre mediile academice, institutiile stiintifice ar trebui intarite. "Conducatorii politici nu au nevoie acum de intermediari, ceea ce este un lucru benefic. (...) Un ambasador trebuie sa faca acum tot posibilul pentru a strange legaturile intre popoare", a explicat ambasadoarea israeliana.
Un "vehicul foarte bun" pentru crearea si consolidarea acestor legaturi este cultura, ambasadoarea si intreaga misiune diplomatica facand eforturi pentru promovarea culturii israeliene in Romania. Ziua Nationala a fost in fiecare an un prilej pentru manifestari culturale importante. Anul acesta nu face exceptie, la Ateneul Roman fiind invitati sa concerteze, alaturi de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijorul si violonistul Shlomo Mintz si chitaristul Yaron Hasson.