DIASPORA EVREIASCA

Rezumarea primului mesaj :

KHAZARII - AL TREISPREZECELEA TRIB
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/khazarii-al-treisprezecelea-trib_2525.html

“În Khazaria, oile, mierea şi evreii se află din belşug” (Muqaddasi, “Descriptio imperii moslemici”, sec al X-lea)
N. Grigorescu
ISTORIA EUROPEI şi a lumii nu poate fi înţeleasă, în adevărata ei semnificaţie, fără cunoaşterea profundă a istoriei poporului evreiesc, istorie bazată pe o religie “naţională” exclusivă, care a servit şi care constituie premisele religiei creştine şi islamice. Aceste două religii au o oarecare coloratură politică, unificatoare, de apropiere, dar într-o măsură incomparabil mai mică decât religia mozaică, coagulată pe plan mondial şi caracterizată printr-o solidaritate exemplară. În general, religia nu schimbă etnia. Dominaţia politică îndelungată poate să ducă la formarea unei noi etnii. O religie adoptată voluntar, deci nu impusă prin forţă, nu poate să ducă la asemenea rezultate. Probă sunt naţiunile europene şi islamice care s-au războit adesea între ele.
Religia mozaică înfăţişează o permanentă comemorare şi exaltare a unui popor alcătuit din 12 triburi (Simeon, Iuda, Beniamin, Ruben, Gad, Dan, Efraim, Manase, Isahab, Zebulon, Aşer, Naftali) care au plecat din regiunea mesopotamică a centrului Ur, s-au deplasat în ţara hitiţilor (Asia mică) apoi au ajuns în Egipt de unde au emigrat mai apoi în Palestina, unde s-au organizat în două regate: Iuda şi Israel. După includerea Palestinei în Imperiul Roman, evreii semiţi s-au întins în tot Imperiul, mai ales după distrugerea templului de la Ierusalim.
Puţini mai sunt azi evreii semiţi împrăştiaţi în lume, cum ar fi sefarzii din Spania. Diferite alte popoare au adoptat religia mozaică. Între acestea, cel mai importat sunt khazarii, turcomani din stepele scititce, care şi-au ales acestă religie în anul 740 a.d. cu toate că nu aveau nimic în comun cu poporul semit. Statisticile arată că astăzi, majoritatea preponderentă a celor 15-20 milioane de evrei din lume sunt de origine khazară, numiţi Askenazi. Alungaţi de năvălitori, ei au împânzit Europa şi America, unde au o bună situaţie materială şi o mare influenţă politică. Această situaţie se datoreşte organizării extraordinar de eficiente a bisericii şi comunităţilor mozaice din lume, legate într-o federaţie mondială. Aşadar, mozaismul este o societate formidabilă, demnă de toată admiraţia, cu o structură socio-politică mai puternică decât etnia şi statul. Pe plan istoric, gloria khazară nu poate lipsi din istoria “ebraică” a fondatorului Moise, deşi vine de la un popor de rasă diferită, care pe drept cuvânt poate fi calificat, aşa cum a făcut-o Arthur Koestler, drept al 13-lea trib.



Din secolul al VII-lea până în secolul al X-lea d.Hr. graniţele răsăritene ale Europei între Caucaz şi Volga erau dominate de un stat evreiesc numi Imperiul khazarilor. Acest stat a jucat un rol important în istoria Europei medievale şi deci şi a celei moderne. Numai datorită puternicelor atacuri ale khazarilor care au respins ofensiva arabă spre Caucaz, Imperiul Bizantin a reuşit să supravieţuiască, şi odată cu el, civilizaţia creştină. Ţara khazarilor – cu populaţie de origine turcă – ocupa o poziţie strategică cheie la poarta dintre Marea Neagră şi Marea Caspică unde se înfruntau marile puteri orientale. Ea servea drept tampon care să ocrotească Bizanţul de invaziile triburilor barbare din stepele nordice: bulgari, maghiari, pecenegi, vikingi (ruşi) şi în acelaşi timp, armatele khazarilor au stăvilit ofensiva arabă împiedicând cucerirea Europei orientale de către musulmani. Date fiind împrejurările, nu ne poate surprinde faptul că în 732 – după o victorie a khazarilor împotriva arabilor – viitorul împărat Constantin V s-a căsătorit cu o prinţesă khazară. Fiul lor, ajuns împărat a fost cunoscut sub numele de Leon Khazarul.
Dar cine erau aceşti khazari remarcabili atât prin realizările lor, cât mai ales prin convertirea la mozaism? Descrierile care au ajuns până în zilele noastre sunt destul de puţine şi provin adesea din surse ostile. O cronică georgiană îi identifică pe khazari cu armiile lui Gog şi Magog. Originea numelui „khazar” au făcut subiectul a numeroase speculaţii: foarte probabil, cuvântul provine de la rădăcina turcească gaz = ”a rătăci” şi înseamnă pur şi simplu „nomad”. Derivate ale numelui „khazar” par a fi cuvintele „cazac” şi „husar”, ambele însemnând călăreţ; de asemenea cuvântul german „ketzer”, care înseamnă evreu. Dacă aceste interpretări sunt corecte, ele par să demonstreze o dată în plus importanţa acestui popor.
Câteva cronici persane şi arabe ne oferă date interesante despre khazari. De pildă, Yakubi, istoric arab din secolul al IX-lea trasează obârşia khazarilor până la Iafet, al treilea fiu al lui Noe. Una dintre primele referiri la khazari se află într-o cronică siriană datând de la mijlocul secolului al VI-lea. Alt izvor arată că ei fuseseră în centrul cu un veac înainte, fiind legaţi de huni. În anul 448, împăratul bizantin Teodosie II a trimis la Attila o solie în care se afla şi oratului Priscus. Acesta, pe lângă informaţiile preţioase privind obiceiurile şi datinile hunilor, a transmis şi anecdote despre un popor supus de huni pe care îi numeşte akaţiri – foarte aproape de ak-khazari (khazarii albi). Priscus ne spune că Împăratul bizantin a încercat să atragă de partea lui acest neam războinic, dar lacomul şef khazar nemulţumit de banii oferiţi a preferat alianţa cu hunii. Cronica lui Priscus confirmă ideea apariţiei khazarilor pe scena europeană pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni.
Odată cu prăbuşirea Imperiului hunilor, după moartea lui Attila, khazarii scăpaţi de sub dominaţie, au invadat regiunile transcaucaziene ale Gruziei şi Armeniei astfel că în cea de-a doua jumătate a secolului al VI-lea, au devenit forţa dominantă printre triburile de la nord de Caucaz pe care le-au supus rând pe rând. Cea mai puternică rezistenţă au opus-o bulgarii, dar cum şi ei au fost înfrânţi: o parte dintre bulgari au migrat pe teritoriul Bulgariei de azi iar alţii s-au deplasat spre nord-est şi au rămas sub suzeranitatea khazarilor. Dar înainte de toate acestea, khazarii au fost dominaţi timp de un secol de o putere efemeră: regatul turcut. De la aceştia, khazarii au adoptat titlul conducătorului lor, cel de „Kagan”. De fapt, organizarea politică a khazarilor se aseamănă cu cea a japonezilor din perioada shogunilor: Regele khazarilor poartă titlul de „Mare Khagan”, dar puterea efectivă este deţinută de locţiitorul acestuia, numit „Kagan Bek”. De la bun început, imperiul khazar a fost constituit dintr-un mozaic etnic eterogen – khazarii propriu-zişi fiind probabil o minoritate.
În anul 626, Împăratul Heraclie a încheiat prima alianţă cu khazarii, pregătindu-şi campania împotriva Persiei. Khazarii i-au furnizat acestuia 40000 de călăreţi. În schimb, fiica Împăratului a fost promisă spre căsătorie Kaganului Ziebel, căsătorie care totuşi nu a mai avut loc din cauza morţii regelui khazar. La 20 de ani după Hegira, care a avut loc în anul 622, musulmanii cuceriseră deja Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul şi asaltau Imperiul bizantin în chiar inima sa. Între anii 642 şi 652, arabii au făcut incursiuni puternice în Khazaria, fiind respinşi de fiecare dată; ultima oară în 652, într-o mare bătălie în care au pierit peste 4000 de arabi. Următorii 30 – 40 de ani a fost o perioadă de linişte. De mai multe ori (în anii 669, 673-678, 717-718) arabii au asediat Constantinopolul pe mare şi pe uscat. Dacă ar fi reuşit să împresoare oraşul venind şi din nord, soarta acestuia ar fi fost pecetluită. Între timp, khazarii şi-au întărit puterea înspre Ucraina de azi. Războaiele arabo – khazare s-au reluat cu incursiuni de ambele părţi.


Evenimentul cel mai important în istoria khazarilor, care a avut consecinţele cele mai importante în viitor, a fost cel al convertirii acestora la mozaism în anul 740. Care a fost motivaţia acestui eveniment unic? Dacă raţionăm din punctul de vedere al politicii puterii, lucrurile par să se clarifice. La începutul secolului al VII-lea lumea era polarizată între cele două puteri ce reprezentau creştinismul şi islamismul: Imperiul Bizantin şi Califatul arab. Imperiul khazar reprezenta o „a treia forţă” care se dovedise pe potriva celorlalte două, atât ca adversar cât şi ca aliat – dar el nu-şi putea păstra independenţa dacă accepta fie creştinismul fie islamismul. Prima alegere l-ar fi subordonat automat Imperiului Bizantin iar cea de-a doua califului de la Bagdad. Atât bizantinii cât şi arabii făcuseră eforturi pentru convertirea khazarilor, dar fără succes. În acelaşi timp, khazarii învăţaseră că religia lor iniţială (de tip animist) era primitivă în comparaţie cu marile religii monoteiste, dar şi incapabilă să ofere conducătorilor autoritatea spirituală şi juridică de care se bucurau împăratul şi Califul. Ce altă soluţie ar fi putut fi mai logică decât să îmbrăţişeze un al treilea crez, care în plus reprezenta temelia venerabilă a creştinismului şi islamismului? E totuşi absurd să ne închipuim că aceşti oameni au adoptat peste noapte o religie ale cărei dogme nu le erau cunoscute. În realitate, khazarii îi cunoşteau bine datorită unui aflux de cel puţin un secol de emigranţi veniţi din Bizanţ, în urma persecuţiilor religioase. La momentul convertirii, în Khazaria exista deja o comunitate evreiască importantă.
Împrejurările care au condus la convertire sunt învăluite în ceaţă, dar principalele izvoare arabe şi ebraice au câteva elemente comune fundamentale. Într-o lucrare a cronicarului arab Masudi se spune că în vremea lui Harun al Raşid, împăratul bizantin i-a silit pe evrei să emigreze; aceşti evrei au sosit în ţara khazarilor unde au găsit “un neam inteligent dar neînvăţat căruia i-au oferit religia lor. Localnicii au socotit-o mai bună şi au acceptat-o”. A doua relatare se află în “Cartea regatelor şi drumurilor” de Al-Bakri (secolul XI). Cronicarul arab povesteşte astfel: Regele khazarilor, care fusese păgân, îmbrăţişase creştinismul (de fapt, khazarii adoptaseră formal şi pentru o scurtă perioadă 737-740 islamismul în urma unei înfrângeri din partea arabilor; autorul arab a vrut să-şi menajeze cititorii).
Apoi, şi-a dat seama că e fals şi a vorbit cu dregătorii săi. Aceştia i-au spus că cei care sunt stăpâni pe cărţile sfinte sunt trei. Adună-i laolaltă, cere-le să-şi apere credinţa, şi apoi urmează-l pe acela care se va dovedi stăpân pe adevăr. Regele a trimis la creştini după un preot. La rege se afla un evreu, priceput la vorbă, care i-a pus întrebări preotului: “Ce zici de Moise şi de Tora care i-a fost dezvăluită?” Şi preotul a spus că “Moise e un prooroc şi Tora grăieşte adevărul”. Atunci evreul a spus: “Omul acesta a mărturisit adevărul crezului meu”. Iar regele l-a întrebat pe preot în ce crede şi acesta a spus: “Eu zic să Iisus Hristos este fiul Mariei, este Cuvântul şi a dezvăluit tainele în numele lui Dumnezeu.”. Şi atunci evreul a spus regelui: “Omul acesta propovăduieşte o dogmă pe care n-o cunosc, dar încuviinţează spusele mele”. Preotul nu a mai avut ce replica. Atunci regele a trimis şi după un musulman, dar evreul a năimit pe cineva să-l otrăvească. Astfel evreul a reuşit să-l câştige la credinţa lui pe rege. (Fără îndoială, istoricii arabi au vrut să îndulcească amarul. Dacă învăţatul musulman ar fi participat la dezbatere, ar fi căzut în aceiaşi capcană ca episcopul creştin, întrucât ambii acceptau adevărul Vechiului Testament.)
Principalul izvor evreiesc constă în aşa-zisa “corespondenţă khazară”. E vorba de un schimb de scrisori, în ebraică, între Hasdai Ibn Saprut, evreul care era prim-ministrul Califatului Cordobei, şi Iosif, regele khazarilor. Autenticitatea acestei corespondenţe a format obiectul unei controverse, dar acum e acceptată de majoritatea istoricilor. Schimbul de scrisori a avut loc cândva între anii 954 şi 961. Hasdai a auzit mai întâi de existenţa unui regat evreiesc independent de la nişte negustori din Persia, dar iniţial nu i-a crezut. Ulterior, bizantinii i-au confirmat relatarea negustorilor, adăugând numeroase amănunte şi date referitoare la Regatul khazarilor şi la regele de atunci – Iosif. Drept care Hasdai s-a hotărât să trimită soli cu o scrisoare la Iosif. Scrisoare conţinea întrebări referitoare la organizarea statului khazar precum şi întrebarea “căruia dintre cele 12 triburi în aparţine poporul khazar?”
În răspunsul primit de la regele khazar, acesta oferă o relatare amănunţită a convertirii – poate chiar legendară, căci trecuseră deja 2 secole de la aceasta. Regele Iosif vorbeşte de strămoşul său Bulan, căruia i-a apărut în vis un înger care l-a îndemnat să se închine la singurul Dumnezeu adevărat. De asemenea, îngerul îi cere să clădească un lăcaş de închinăciune în care să poate sălăşlui Atotputernicul, sfătuind-ul să atace Armenia pentru a face rost de aurul şi argintul necesar. După aceste fapte de arme (invadarea Armeniei) faima regelui s-a răspândit în toate ţările. Împăratul bizantin şi califul musulmanilor au trimis solii cu daruri de preţ şi cu oameni învăţaţi care să-l facă să treacă la credinţa lor. Dar regele Bulan a trimis şi după un evreu învăţat şi i-a pus laolaltă pe aceştia să-şi apere credinţele lor. Iată dar încă o dată o masă rotundă a clericilor – cu diferenţa că musulmanul nu a fost otrăvit pe drum. Tiparul dezbaterii este acelaşi: după discuţii lungi şi inutile, regele amână întâlnirea cu trei zile, apoi îi cheamă pe oponenţi separat. Îl întreabă pe creştin care dintre celelalte două religii sunt mai aproape de adevăr, iar acesta spune că cea a evreilor. Din partea musulmanului primeşte acelaşi răspuns.
Din răspunsul regelui Iosif mai aflăm şi o genealogie a poporului său. Deşi se dovedeşte a fi un naţionalist evreu feroce, el nu pretinde – ceea ce ar fi fost imposibil să susţină – că neamul său ar fi de origine semitică. El îi urmăreşte ascendenţa nu până la Sem ci până la Iafet, al treilea fiu al lui Noe, sau mai precis până la strănepotul lui Iafet, Togarma – pe care îl consideră strămoşul tuturor triburilor turcice. Iosif afirmă că Togarma a avut zece fii, iar numele acestora corespund triburilor: uiguri, durstuşi, avari, huni, vasilieni, tarniaci, khazari, zagoreni, bulgari, sabiri (câteva dintre popoarele stepelor). Trăsătura caracteristică a acestei genealogii o constituie amestecarea Genezei cu tradiţia tribală turcică. Tot din scrisoarea regelui Iosif, putem trage concluzia că iudaizarea khazarilor s-a făcut în mai multe etape: iniţial, aceştia au adoptat o formă primitivă de iudaism, întemeiată numai pe Biblie şi excluzând Talmudul, pentru ca peste vreo două generaţii să accepte iudaismul talmudic. Dealtfel, karaiţii – o sectă iudaică care nu accepta Talmudul – a supravieţuit în Khazaria până în vremurile moderne.
După o perioadă de linişte şi înflorire, asupra khazarilor s-a dezlănţuit un nou pericol: vikingii – varegii. Aceşti navigatori îndrăzneţi înaintau spre sud pe mare şi pe râuri, purtând războaie de pradă. Timp de peste un secol şi jumătate, acordurile comerciale şi războiale au alternat. Foarte încet, scandinavii şi-au schimbat caracterul, slavizându-se prin amestecul cu supuşii şi vasalii lor şi adoptând în cele din urmă credinţa creştin-ortodoxă. La sfârşitul secolului al X-lea s-a format astfel poporul rus. Dealtfel, khazarii au exercitat o oarecare influenţă asupra varegilor. Acest lucru ni-l arată şi faptul că primii conducători varegi de la Novgorod au adoptat titlul de “kagan”. Totodată, în oraşul khazar Itil exista o colonie importantă de varegi, în timp ce în Kiev era şi o comunitate de evrei khazari. În ce priveşte oraşul Kiev, acesta a fost iniţial sub suzeranitate khazară, dar a trecut mai apoi în stăpânirea varegilor. Kievul avea să devină leagănul primului stat al ruşilor.


Un alt popor cu care khazarii au avut legături strânse au fost maghiarii. Aceştia au fost aliaţii khazarilor încă de la apariţia Imperiului khazar. Maghiarii – stabiliţi pe Don – au avut rolul de a-i ajuta pe khazari să stăvilească înaintarea varegilor spre sud-est. Relaţiile dintre khazari şi maghiari s-au strâns tot mai mult: în primul rând, khazarii le-au dat un rege care a întemeiat prima dinastie maghiară, în al doilea rând, mai multe triburi khazare – revoltate împotriva conducătorilor – s-au unit cu maghiarii, transformându-le astfel caracterul etnic. În secolul X, în Ungaria se vorbeau încă atât maghiara cât şi khazara. Dealtfel, limba maghiară a preluat numeroase cuvinte de origine khazară. Şi după stabilirea maghiarilor în Panonia, legăturile cu Khazaria au continuat, mulţi evrei khazari fiind primiţi în Ungaria.
Odată cu creşterea puterii ruseşti, şi mai ales după convertirea ruşilor la creştinism, legăturile dintre Constantinopol şi Khazaria s-au deteriorat. Simptomatică pentru această atitudine a fost predarea Chersonului către ruşi. În anul 965, khazarii au suferit o înfrângere gravă din partea ruşilor, pierzându-şi imperiul. Totuşi ei şi-au păstrat independenţa – dar în nişte graniţe mai restrânse – şi credinţa. Jertfirea alianţei cu khazarii s-a dovedit în cele din urmă a fi un act de miopie politică pentru Bizanţ. Khazarii izbutiseră să ţină piept valurilor de năvălitori turci şi arabi, protejând astfel Imperiul Bizantin. Ruşii însă nu reprezentau însă un pericol pentru războinicii nomazi ai stepelor. Dealtfel, ca urmare a presiunilor nomazilor, centrele puterii ruseşti s-au deplasat spre nord iar Kievul a intrat într-un declin rapid. În vidul de putere creat, au năvălit popoarele turcice, care s-au instalat în Anatolia, după marea bătălie de la Manzikert.
Este interesant să vedem cu erau receptaţi khazarii de către popoarele cu care s-au învecinat. În Cronica rusească se vorbeşte despre “ţara evreilor” care înfruntau armatele cnejilor ruşi. Se vorbeşte de asemenea despre un evreu uriaş care a venit cu o armată până în stepele Ţeţar sub muntele Sorocin (nu se ştie locul acestor toponime) si numai vitejia generalului Vladimir i-a salvat pe ruşi. De asemenea, printre evreii occidentali circulau poveşti privind un regat al “evreilor roşii”, numiţi astfel probabil din pricina pigmentaţiei uşor mongole a multor khazari. Un alt fragment de folclor semilegendar l-a inspirat pe Benjamin Disraeli (politician şi romancier englez) să scrie un roman istoric “Uimitoarea poveste a lui Alroy”. În secolul al-XII-lea s-a născut în Khazaria o mişcare mesianică ce şi-a propus să înceapă o “cruciadă” evreiască pentru cucerirea Palestinei. Iniţiatorul mişcării erau un evreu khazar pe nume Solomon ben Duji (sau Ruhi sau Roy). Acesta a trimis scrisori tuturor evreilor din ţările înconjurătoare spunând că a sosit timpul ca Dumnezeu să-i adune la Ierusalim.
Peste 20 de ani, fiul lui Solomon ben Duji, pe nume Menahem şi-a luat porecla David al-Roy şi titlul de Mesia. El a reuşit să adune o armată considerabilă – în care grosul îl constituia evrei khazari – şi a izbutit să ocupe o fortăreaţă lângă Mosul. De aici spera să-şi conducă armata spre Ţara Sfântă. David a stârnit numeroase valuri, dar ierarhia rabinică din Bagdad a manifestat ostilitate faţă de mişcarea lui. David al-Roy a fost asasinat, iar mişcarea lui s-a destrămat curând. Conform unei teorii recente, steaua lui David – simbolul statului Israel – a început să fie un simbol naţional de la cruciada lui David al-Roy.
La mijlocul secolului al XIII-lea, regatul khazar a căzut victimă marii invazii mongole declanşată de Ginghis Han. Chiar şi atunci, a rezistat cu îndârjire până ce s-au predat toţi vecinii săi. Dar atât înainte cât şi după ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lăstare şi ramificaţii în ţările slave nesubjugate, contribuind astfel la făurirea marilor centre evreieşti din Europa răsăriteană – şi mai apoi Occidentală. Am amintit deja despre diaspora khazară din Ungaria. Cronicarul bizantin Ioan Cinnamus vorbeşte de trupe evreieşti din cadrul armatei ungare, în anul 1154. Dealtfel, iniţial Ungaria era bilingvă iar sistemul de conducere era inspirat din dualismul monarhic al khazarilor: ţara era condusă de un rege şi de un “gyula”, comandant al armatei. Acest sistem a durat până la sfârşitul secolului al X-lea când regele Ştefan a adoptat religia catolică şi l-a învins pe un “gyula” răzvrătit care, evreu fiind, nu vroia să se creştineze. Acest episod a pus capăt dualismului monarhiei dar nu şi influenţei comunităţii khazaro-evreieşti din Ungaria. Mult timp după creştinare, evreii deţineau funcţii importante în regatul ungar. Pe lângă ocupaţia mongolă, ciuma neagră a grăbit migraţia khazarilor spre vest. După cum am amintit, în Kiev a existat o comunitate khazară. În Ucraina şi Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau de la “jid” (evreu) – Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska etc. Toponime asemănătoare se găsesc şi în Munţii Carpaţi şi Tatra precum şi în Austria. În timp ce majoritatea evreilor khazari au emigrat spre apus, unele grupuri au rămas acolo unde erau, în Crimeea şi Caucaz, formând enclave evreieşti ce au supravieţuit până în epoca modernă.
Foarte mulţi dintre khazari au emigrat în Polonia şi Lituania, la începutul existenţei lor. Această politică a fost generată de atitudinea occidentală a conducătorilor polonezi care doreau să-şi modernizeze ţara (în afară de evrei, au fost acceptaţi foarte mulţi emigranţi germani). În Carta acordată de Boleslav în 1264, evreii aveau dreptul să-şi ţină propriile şcoli, sinagogi şi judecătorii; puteau deţine proprietăţi funciare şi de practica orice comerţ doreau. În timpul domniei regelui Ştefan Bathori (1575-1586), evreii aveau dreptul la un parlament propriu şi de a percepe impozite de la coreligionarii lor.
Pentru a înţelege importanţa comunităţii khazaro-evreiască din Polonia şi situaţia ei privilegiată, următorul fapt este concludent: În a doua jumătate a secolului al XIII. papa Clement IV adresează o encliclă unui prinţ polonez în care deplânge faptul că în mai multe oraşe poloneze sunt numeroase sinagogi, unele mai înalte decât bisericile, mai maiestuoase şi mai frumos împodobite. În legătură cu numărul evreilor, istoricii moderni apreciază că aceştia erau circa 500.000 în Regatul polono-lituanian, la mijlocul secolului al XVII-lea. Conform enciclopediei iudaice, în acelaşi timp, numărul total al evreilor de pe glob nu atingea decât un milion. Aceste date par să indice că în cursul evului mediu, majoritatea credincioşilor mozaici erau khazari. Aceştia au constituit baza comunităţilor ebraice din Rusia, Polonia, Lituania, Ungaria, România, unde au întemeiat acea comunitate evreiască care a devenit majoritatea dominantă a evreimii mondiale de azi. Chiar dacă aceste comunităţi au primit emigranţi şi din alte regiuni, elementul khazar a rămas majoritar. Această teorie, sprijinită de dovezi puternice, ar merita o discuţie mai serioasă. Din păcate, ea este omisă – fie din neştiinţă, fie dintr-un anumit orgoliu “semitic”.
Mulţi istorici au încercat să subestimeze contribuţia khazarilor la istoria evreiască, considerând că evreii din Europa de Est au imigrat la un moment dat din Occident. Spre sfârşitul primului mileniu, cele mai însemnate aşezări evreieşti erau în Spania maură (evreii sefarzi, care, după cum am văzut erau trataţi cu toleranţă de către mauri) Franţa şi Renania. Unele comunităţi existau încă de pe vremea romanilor. Ba chiar un grup de evrei a trecut în Anglia, fiind invitaţi de Wilhelm Cuceritorul care avea nevoie de capitalul lor (în 1290 urmau să fie expulzaţi). În toate aceste cazuri (exceptând Spania) este vorba de comunităţi relativ mici ca număr, care în plus au fost decimate în urma persecuţiilor religoase. Concepţia tradiţională privind emigraţia evreilor germani spre Polonia este o simplă legendă – sau mai bine zis o ipoteză ad-hoc inventată de cei care nu cunoşteau istoria khazară. Nu există nici un fel de dovezi privind un asemenea exod. De fapt, spre sfârşitul secolului al XIV-lea, practic nu mai existau evrei în Franţa şi Germania (în orice caz, un număr infim).
Evreii care au întemeiat comunităţile moderne din Anglia, Franţa şi Olanda erau de altă origine: evrei sefarzi siliţi să fugă din Spania în urma persecuţiilor religioase de după reconquistă. Alte dovezi împotriva presupusei origini germane a evreimii răsăritene le oferă structura idişului, limbajul popular al maselor evreieşti. Idişul e un amestec curios de ebraică, germană medievală şi elemente slavone şi se scrie cu litere ebraice. La prima vedere, cantitatea mare de împrumuturi germane din idiş pare să contrazică teza privind originea khazară a evreimii răsăritene. Dar lucrurile stau tocmai dimpotrivă. În primul rând, nici o componentă lingvistică provenind din Germania apuseană nu se găseşte în idiş. Componenta germană care a intrat în idiş este de origine germană răsăriteană. Să ne amintim de puternica prezenţă a emigranţilor germani în Polonia şi lucrurile se vor clarifica. Numai germanii erau mai influenţi decât evreii din punct de vedere economic şi cultural. Nu e greu de înţeles de ce imigranţii khazari au fost siliţi să înveţe nemţeşte dacă vroiau să răzbată în viaţă: limba germană era o necesitate fundamentală în orice contact cu oraşele.
O explicaţie complementară e şi imigraţia redusă a unor elemente evreieşti din Germania, dar care prin superioritatea lor culturală, au avut o influen ţă importantă asupra coreligionarilor lor din răsărit. Caracteristic e şi faptul că singura secţiune a evreilor khazari care nu au acceptat idişul a fost secta karaiţilor – dar aceasta era doar excepţia, nu regula.
În concluzie. Evreii din prezent se împart în două categorii: sefarzi şi aşkenazi. Sefarzii descind din evreii care trăiseră în antichitate în Spania până când au fost expulzaţi de acolo şi s-au instalat în ţările mediteraneene şi mai puţin în Occident. Ei vorbeau un dialect hispano-ebraic, numit “ladino” şi şi-au păstrat propriile tradiţii şi mituri. Numărul lor este estimat la circa 500000. În acelaşi timp, evreii aşkenazi – de origine khazară – numără circa 11 milioane. (Ca un amănunt picant, să pomenim faptul că Aşkenaz se numea un frate al lui Togarma pe care, după cum spunea Iosif al khazarilor, aceştia îl revendicau drept strămoşul lor.) Termenul de “antisemitism” este aşadar fără noimă, consituind o concepţie falsă împărtăşită atât de evrei, cât şi de cei care i-au persecutat.
Povestea imperiului khazar, prezentată mai sus, începe să apară ca “cea mai cruntă farsă pe care a pus-o la cale istoria” (Arthur Koestler).

Singura sinagoga din Tadjikistan, demolata
Comunitatea evreilor din Tadjikistan nu mai are un loc de rugaciune, singura sinagoga din tara situata la Dusanbe fiind demolata, a afirmat vineri, 20 iunie, seful ei spiritual, rabinul Mihail Abdurahmanov, citat de AFP.
„Nu ni s-a propus nimic in schimb. Era singura sinagoga din tara, veche de 104 ani”, a declarat rabinul, in fata ruinelor cladirii.
Sinagoga era situata in centrul capitalei tadjice unde un nou palat prezidential urmeaza a fi construit. Demolarea ei a fost decisa in 2004. Autoritatile au promis atunci sa acorde comunitatiii evreilor un teren pentru construirea unui nou lacas de cult, dar au refuzat sa participe la finantare.
„Noi ne-am plins in justitie, dar fara rezultat. Am inteles ca tribunalele tarii nu sint independente”, a mai spus rabinul.
Primaria orasului Dusanbe da asigurari, insa, ca a acordat in 2004 un teren comunitatii evreilor. „Comunitatea evreilor l-a acceptat, dar de atunci nu a intreprins nimic”, a dat asigurari un responsabil al primariei sub acoperirea anonimatului.
Comunitatea evreilor din Tadjikistan este astazi saraca si putin numeroasa, aproape totalitatea celor 60.000 de evrei care locuiau in fosta republica sovietica, unde dintre cele 6 milioane de locuitori 96 la suta sint musulmani suniti, a emigrat in timpul razboiului civil din 1992-1997.

In Brazilia a fost retinut un rabbin - sadist

In Brazilia a fost retinut un rabbin israelian cautat de Interpol pentru maltratarea copiilor.
Preotul iudeu Elior Hen, care a fost vanat timp de cateva luni de politia din intreaga lume, este invinuit de torturarea fizica a minorilor. Potrivit unui comunicat al politiei braziliene, rabbinul este adeptul unui cult iudeu, care in timpul savarsirii ritualului supun copiii agresiunilor fizice.
Potrivit unor martori, Hen in varsta de 26 de ani isi batea joc de copii sub pretextul “izgonirii duhurilor rele”. Acesta deasemenea chema si ceilalti membri ai sectei sa ia parte la actiunile de sadism, comunica The Daily Telegraph.
Rabbinul a fost arestat la marginea unui cartier evreiesc al celui mai mare centru industrial din Brazilia San-Paolo, in timp ce intrat intr-o sinagoga locala.

Un israelian, acuzat de spionaj pentru Iran
Un cetățean israelian de origine iraniană a fost dat în judecată la Tribunalul Districtual din Tel Aviv, sub acuzația că, prin intermediul unui agent străin, a furnizat Iranului date clasificate despre Israel.

Anchetat, suspectul, numit de poliția israeliană doar prin inițialele I.B. (foto) a recunoscut că în anul 2006 s-a prezentat de câteva ori la consulatul iranian de la Istanbul, unde a redactat o listă de cetățeni israelieni cu poziții înalte în sistemul de securitate al acestei țări. Nu este pentru prima dată când cetățenii evrei colaborează cu serviciile secrete arabe. Cu circa cinci luni în urmă, Tribunalul Districtual de la Tel Aviv l-a condamnat la cinci ani de închisoare și doi ani de închisoare condiționată pe ofițerul israelian în rezervă David Shamir, de profesie psihiatru, care a fost acuzat și condamnat pentru contacte cu un agent străin și deținere de informații clasificate cu scopul de a leza securitatea statului. Shamir s-a adresat iranienilor prin intermediul poștei electronice și le-a pus la dispoziție informații secrete despre medicina militară, forme de asistență psihică acordată populației în caz de război, planuri de evacuare a cetățenilor din zone amenin- țate și estimări de securitate realizate de armata israeliană. De asemenea, Shamir s-a adresat prin Internet Universităț ii „El-Azhar“, din Gaza, și s-a arătat gata să se alăture Hamasului în lupta acestuia împotriva statului evreu.

Războaiele mafiei evreieşti
Charles „Lucky” Luciano, una dintre cele mai dominante figuri din istoria Mafiei din Statele Unite, a fost primul şi singurul care a reuşit să unifice toate familiile de gangsteri din New York, prin înfiinţarea celebrului său Sindicat, o organizaţie menită să ţină sub control, să decidă şi să ordone activităţile gangsterilor. Înainte de „Lucky” Luciano, mafia din New York era împărţită în multe grupări mai mici sau mai mari, în cele din urmă strângându-se în jurul a două mari familii. Cea condusă de Joe Masseria şi cea a lui Salvatore Maranzano. Cei doi aveau să se confrunte în „Războiul Castellamarese” din care Charles „Lucky” Luciano avea să obţină controlul total. Însă dominaţia lui Luciano şi recunoaşterea Sindicatului nu aveau cum să fie instituite atât timp cât încă mai existau grupări şi familii necontrolate şi independente. Dacă Luciano îngenunchease şi avea controlul absolut asupra gangsterilor de origine sau italieni, mai rămânea o singură problemă de rezolvat: eliminarea sau subordonarea mafiei evreieşti. Dar „Lucky” Luciano nu avea contactele necesare şi nici nu ştia suficient de multe lucruri pentru a soluţiona situaţia. Astfel, responsabilitatea i-a revenit consilierului şi partenerului său, „geniul Mafiei” Meyer Lansky. Lansky a fost cel care a adus şi a coordonat activităţile mafiei evreieşti în New York, iar forţa fizică se afla în mâinile omului său de încredere, Benjamin „Bugsy” Siegel. Principalul oponent al planului de unificare al lui Lansky a fost Waxey Gordon, un traficant de alcool din Philadelphia. Pentru o scurtă perioadă de timp, conflictul dintre cei doi a fost temperat de Arnold Rothstein. Însă după asasinarea acestuia din anul 1928, lucrurile nu au mai fost ţinute sub control. Primele acţiuni au fost de capturare a transporturilor de alcool, după care au început crimele între cele două familii, astfel că, în 1931 conflictul era deja cunoscut ca „Războiul evreilor”. Luciano ştia că Lansky nu avea cum să piardă acest conflict şi că unificarea trebuia să aibă loc. Prin urmare, „Lucky” Luciano a intervenit la autorităţi, furnizând procurorilor şi anchetatorilor diferite probe care îl încriminau pe Gordon. Fără a şti de unde i se trage, Waxey Gordon s-a trezit în închisoare, fiind, practic, scos din toate cărţile. Pentru a unifica mafia evreiască, Lansky a mai trebuit să-l elimine pe traficantul de alcool din Boston, Charles Solomon. Astfel, la începutul anilor -30, nou creata mafie evreiască condusă de Meyer Lansky a devenit o forţă importantă pentru Charles „Lucky” Luciano şi adjunctul său Lansky.

Evreii din Iran declara ca nu sint discriminati
Evreii care locuiesc in Iran, un stat islamic al carui presedinte pune la indoiala existenta Holocaustului si mentioneaza adesea eliminarea Israelului de pe harta, au votat in cadrul alegerilor legislative de vineri 14 martie, declarind ca nu sint discriminati, relateaza Reuters.
Vechea comunitate evreiasca din Iran a scazut cu doua treimi de la Revolutia islamica din 1979 si, asemeni multor cetateni, ar putea fi reticenti fata de criticarea publica a institutiilor guvernamentale. Acestia declara ca nu au avut nici un fel de probleme legate de religia lor in statul musulman siit.
"Sintem in tara asta de mii de ani si vom ramane aici", a declarat unul dintre alegatori, la o sinagoga din Teheran. "Nu avem nici o plingere. Putem veni aici toata saptamina si ne putem spune rugaciunile", a adaugat el.
Asemenea cuvinte sint pe placul oficialilor iranieni, in conditiile in care Statele Unite acuza Iranul de discriminare a minoritatilor religioase si etnice, acuzatii pe care Teheranul le respinge.
Potrivit raportului Departamentul de Stat privind drepturile omului in 2007, "toate minoritatile religioase sufera diferite grade de discriminare sanctionata oficial, in special in ce priveste locurile de munca, educatia si locuintele".
Pozitia anti-israeliana a guvernului iranian "a creat o atmosfera amenintatoare pentru comunitate", se arata in sectiunea referitoare la evreii din Iran.
Iudaismul reprezinta una dintre cele trei minoritati religioase recunoscute in Iran. Comunitatea are un membru in legislativul de 290 de locuri si propriile scoli.

La Zagreb se deschide a doua sinagoga
Presedintele Stipe Mesic a fost prezent duminica, 16 martie, la inaugurarea celei de-a doua sinagogi din Zagreb.
Rabinul sef al Croatiei, Kotel Dadon, a apreciat ca noua sinangoga reprezinta un pas important de pastrare a vietii spirituale a evreilor din fosta republica iugoslava.
Decorata in stil Secession, sinagoga se intinde pe 270 de metri patrati, intr-un spatiu provizoriu oferit de municipalitatea din Zagreb, pina ce o noua constructie va fi ridicata pe locul vechii sinagogi care a fost distrusa de ustasi in 1940.
Fostul presedinte croat, Franjo Tudjman, a refuzat sa admita rolul Croatiei in asasinarea miilor de evrei din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Odata cu venirea in postul de presedinte al Croatiei a lui Mesic, lucrurile s-au schimbat si din perspectiva eforturilor pe care autoritatile de la Zagreb le intreprind pentru a indeplini criteriile de aderare la structurile nord-atlantice.
Potrivit cifrelor oficiale, 576 de evrei traiesc in Croatia, tara care are 4,4 milioane de locuitori. Liderii comunitatii evreiesti spun insa ca numarul acestora este de aproximativ 2.500

Ce inseamna independenta pentru evreii din Kosovo?
Afectati de un razboi la care au asistat de pe margine si confruntati cu un viitor nesigur, evreii din Kosovo sint descurajati dupa declararea independentei. Un reportaj al JTA.
***
Pe un drum uitat de lume presarat cu case pe jumatate prabusite, Ines Quono se gindeste la zbaterea sa zilnica intr-o regiune care e tot atit de indepartata pentru americani ca si Oz. Doar ca in locul unui drum cu dale galbene, aici este unul farimitat, acoperit de noroi si gunoi.
“Singurul lucru care functioneaza in Kosovo sint bancile; toti sintem nevoiti sa imprumutam bani pentru a face ceva – orice”, spune Quono in virsta de 28 de ani.
Quono este unul dintre ultimii evrei care traiesc in Kosovo, o provincie din sudul Serbiei pe jumatatea statului New Jersey ca marime si care si-a declarat independenta duminica.
Somajul in Kosovo se apropie de 50%, iar venitul mediu este de 350 de dolari pe luna. “Cu totii ne facem griji pentru viitorul nostru,” spune Quono, studenta, sotie si mama a unui bebelus.
Viitorul lui Quono si al familie sale este nesigur, de vreme ce nu stiu inca daca destinul lor este in Israel sau in sud-estul Europei, unde stramosii lor au trait inca din vremea Inchizitiei din Spania secolului al XV-lea, de unde mii de evrei sefarzi au fugit in Balcani.
N-au mai ramas in Kosovo decit vreo 50 de evrei. Provenind din trei familii, sau clanuri, acestia locuiesc toti in orasul Prizren, un giuvaer rar de arhitectura veche in mijlocul unui peisaj devastate de razboi, de saracie si de era comunista.
Natiunile Unite au preluat administrarea provinciei Kosovo in 1999 dupa brutalul conflict intre albanezii kosovari care-si doreau independenta si trupele sirbe conduse de dictatorul Slobodan Milosevic.
Etnicii albanezi numara aproximativ 90% din totalul populatiei din Kosovo care este de 2,2 milioane de locuitori. Albanezii sint musulmani si locuitori foarte vechi ale acestui teritoriu.
Coruptia, criminalitatea si lipsa de investitii straine au marcat traiul din Kosovo in ultimii noua ani, perioada in care negocierile privind statutul final al provinciei dintre actuala Serbie democratica si liderii albanezilor din Kosovo au esuat.
Duminica, primul ministru din Kosovo a declarat independenta provinciei cu sprijinul Statelor Unite si a majoritatii statelor din Uniunea Europeana – si cu puternica opozitie a Serbiei, sprijinita de Rusia.
Afectati de un razboi la care au asistat de pe margine si confruntati cu un viitor nesigur, evreii din Prizren sint descurajati. Cind a inceput razboiul, ceilalti evrei din Kosovo – cei 50 care locuiau in capitala Pristina – au plecat in Serbia, unde vorbesc aceeasi limba si se simt parte a culturii sirbe. Dar cei din Prizren, unde evreii vorbesc albaneza si turca – aici se gaseste o populatie turca numeroasa – au ramas.
Astazi, cu provincia Kosovo rupta de Serbia, celor precum Votim Demiri, tatal lui Quono, care au dus un trai decent in perioada comunista, le este greu sa-si paraseasca locuintele pe care ei insisi le-au construit, in ciuda temerii ca tensiunile cu vecinii lor se vor accentua.
“Nu exista anti-semitism in trecut, dar odata cu generozitatea saudita putem vedea pentru prima oara aici o influenta a Wahabi,” spune Demiri, referindu-se la ideologia fundamentalista pe care clericii din Arabia Saudita incearca s-o exporte, insa nu cu foarte mare succes, in Balcani. “Cred ca ziarele de astazi nu-i prezinta pe evrei intr-o lumina favorabila”.
Totusi, cea mai mare grija a evreilor de aici este cea impartasita de toti kosovarii: cu ce sa-si hraneasca familiile. Astfel, au si avantaje si dezavantaje. Sint ajutati de American Joint Jewish Distribution Committee (JDC), care le furnizeaza servicii sociale, gazduieste sarbatorile religioase evreiesti si inceasrca sa-i ajute cu locuri de munca.
Partea rea este ca evreii sint niste straini in noul stat controlat de etnicii albanezi care impart cele citeva locuri de munca cu prietenii si cu familia, a spus Robert Djerassi, responsabilul oficial al JDC cu organizarea tuturor activitatilor din Kosovo.
“Nouazeci de procente dintre evreii din Prizren sint someri,” spune el.
La inceputul acestei luni, JDC a organizat un seminar pe tema oportunitatilor de obtinere a locurilor de munca pentru 25 de evrei din Prizren in virsta de pina la 40 de ani.
“Le-am spus “daca nu puteti sa va ginditi la un magazin sau la un service ca si cum ati da lectii de engleza, cred ca e timpul s-o faceti,” a declarat Djerassi pentru JTA. “Ei au incercat sa-mi explice de ce nu se intimpla acest lucru; sint foarte pesimisti”.
Exista si obstacole in relatiile evreilor din Prizren cu ceilalti evrei din regiune. “Ideea mea este sa-i fac partasi la ceva mai important, sa-i duc la evenimentele care sint organizate in Skopje sau la Belgrad. Dar copiii, de 15 sau sub 15 ani, nu vorbesc limba sirba si asta e o problema,” a adaugat Djerassi.
“Viata noastra spirituala, economica, totul este un dezastru,” spune Demiri, aratind spre acoperisul putrezit al casei sale. Copiii sai se pregatesc se pare de o eventuala plecare in Israel.
Sora lui Quono, Teuta Demiri, de 22 de ani, a petrecut cu putin timp in urma un an intr-un kibbutz, unde a studiat ebraica. Casiera la o banca din Prizren, Teuta se gindeste la aliyah (plecarea in Israel – n.r.), dar nu crede ca o sa-si gaseasca un loc de munca in Israel. Fratele sau studiaza ebraica si isi face si el griji cu privire la posibilitatea de a-si gasi un loc de munca.
“De opt ani ma tot gindesc daca sa ma duc sau nu in Israel,” spune tatal lor, Votim Demiri. Scoate o fotografie de acum 20 de ani cu mama sa vorbind cu Simon Peres la Ashdod, Israel, unde s-a mutat dupa cel de-al doilea razboi mondial in timp ce copiii sai au ales sa contruiasca socialismul in inima Europei. Dar acestia si-au cunoscut de la inceput originile evreiesti.
Cu toate astea, religia a fost departe de viata lor.
Demiri este dintr-o generatie de evrei care isi amintesc cu placere de viata din Iugoslavia din care facea parte si provincia Kosovo.
Fost director la o fabrica de textile, Demiri a fost practic somer in ultimele doua decenii, iar perspectivele sale de a-si gasi un loc de munca sint nesigure. Tot ce i-a mai ramas acum este o frumoasa casa cu trei etaje care dateaza din secolul al 19-lea, desi nu-si mai permite s-o mai pastreze.
Pentru unii dintre evreii din Prizren, aliyah este mult mai complicata decit grija somajului. Ulvi Zhalta, de 59 de ani, pare cu zeci de ani mai in virsta decit varul sau Demiri, care are 62 de ani, din cauza problemelor de sanatate pe care le are, probleme cardiace si un ochi care amaninta cu orbirea.
Ca aproape toti evreii care au locuit in Prizren dupa cel de-al doilea razboi mondial, mama lui Zhalta nu s-a casatorit cu un evreu, ci, in cazul sau, cu un barbat de etnie albaneza.
“A fost ingropata in cimitirul musulman. Nu exista cimitire evreiesti aici, dar a fost inregistrata ca membra a comunitatii evreiesti din Belgrad,” spune el.
Zhalta a adaugat ca a cerut viza pentru a pleca in Israel in 2000, dar nu a primit inca permisiunea sa plece de la Agentai Evreiasca pentru Israel. Crede ca problemele legate de originea evreiasca a mamei sint un motiv de intirziere.
Ca raspuns la cererile in cazul Zhalta, un reprezentant israelian de la Agentia Evreiasca spune ca informatiile privind cererile individuale sint confidentiale.
“Toti din familia mea vor sa plece in Israel,” spune Zhalta in timp ce luminile din sufrageria varului sau se sting din cauza opririi zilnice a electricitatii, un lucru care se intimpla in Kosovo de atita timp incit putini isi mai amintesc cu e sa traiesti fara el.

Partenerii mafioti ai gigantului Gazprom
http://www.interesulpublic.ro/01-02-2008/Partenerii-mafioti-ai-gigantului-Gazprom.html
Dmitrii Firtas, coproprietarul ucrainean al corporatiei RosUkrEnergo, a negat legaturile cu Semion Moghilevici, mafiotul de origine rusa arestat saptamana trecuta la Moscova. Politistii rusi l-au arestat pe Moghilevici, cautat, printre alte organisme politienesti internationale, si de catre FBI - pentru fraude cu obligatiuni, evaziune fiscala si fraude postale si spalare de bani.

Mafiotul a mai fost acuzat de complicitate la evaziune fiscala cu patronul unui lant de magazine de produse cosmetice. Firtas a fost adesea acuzat de presa din Rusia de legaturi cu seful absolut al mafiei rusesti, Moghilevici, dar de curand a declarat ca, pentru el, "legaturile dintre aceste incidente si RosUkrEnergo sunt complet de neinteles - credeam ca toate aceste acuzatii sunt de domeniul trecutului".
Semion Yudkovici Moghilevici (nascut la 30 iunie 1946 la Kiev, Uniunea Sovietica) este fiul unor evrei de conditie medie. Dupa ce, la varsta de 22 de ani, a absolvit cursurile Facultatii de economie a Universitatii din Liov, la inceputul anilor 1970 a fost racolat de seful gruparii criminale moscovite Liubertkaia si a fost implicat in jafuri si evaziune. A facut puscarie de doua ori, 3 si 4 ani, pentru specula cu valuta. In 2003, Moghilevici a fost pus pe lista "Wanted by the FBI" pentru participarea la planul de investitii frauduloase in societatea canadina YBM Magnex International Inc. Moghilevici este omul care controleaza cel mai mare sindicat rusesc al crimei din lume. Afacerile sale cuprind o plaja larga de operatiuni, de la trafic de arme si de droguri, la prostitutie si spalare de bani. Este supranumit Donul cu Creier, datorita geniului sau in afaceri si faptului ca detine o licenta in economie a Universitatii din Liov. Este cetatean rus nascut in Ucraina si foloseste 17 nume si pasapoarte emise de mai multe tari. Arestarea sa a fost aprobata oficial joi de catre justitia moscovita. Moghilevici a fost retinut sub numele de Serghei Schneider, impreuna cu presedintele societatii Arbat Prestige, Vladimir Nekrasov, langa un supermarket, niciunul dintre ei neopunand rezistenta. Se banuieste ca Arbat Prestige a savarsit o evaziune fiscala de 2.000.000 de dolari cu sprijinul lui Moghilevici.

Partenerul dubios al Gazprom


RosUkrEnergo este o companie inregistrata in Elvetia. Scopul sau lucrativ este acela de a transporta gaz din Turkmenistan, in statele Europe de Est. 50% dintre partile sociale ale societatii sunt detinute de gigantul rusesc Gazprom, prin filiala sa elvetiana, ARosgas Holding A.G., iar celelalte 50 de procente apartin Raiffeisen Investment AG, prin "fiica" sa din Elvetia, CentraGas Holding A.G., care actioneaza in numele unui consortiu de oameni de afaceri ucraineni care au refuzat sa isi faca numele cunoscute. Societatea a fost creata in anul 2004, pentru a inlocui Eural Trans Gas. Pana in anul 2006, RosUkrEnergo a actionat ca un intermediar intre Turkmenistan si Ucraina. Este aceeasi societate prin care Turkmenistanul livreaza gaze naturale in Polonia. Multumita noului acord incheiat intre Gazprom si Naftohaz Ukrainii, incepand cu anul 2006, societatea a aprovizionat intreaga Ucraina cu gaze naturale din Rusia si din alte tari din Asia Centrala, in plus fata de cel pe care il aducea deja din Turkmenistan.

"In spatele CentraGas se afla structuri criminale"

Potrivit premierului ucrainean Iulia Timosenko, societatea este controlata de Semion Moghilevici, aceasta declarand pentru BBC: "RosUkrEnergo este detinuta pe jumatate de catre Gazprom. Oamenii din spatele corporatiei care detine cealalta jumatate raman niste enigme, dar am demonstrat cu documente ca in spatele CentraGas se afla structuri criminale; nu exista nicio indoiala ca persoana numita Moghilevici se afla in spatele intregii operatiuni RosUkrEnergo". Organismul londonez anticoruptie Global Witness a publicat un raport asupra RosUkrEnergo si a altor societati internationale care se ocupa cu intermedierea relatiilor comerciale dintre Turkmenistan, Rusia si Ucraina. Raportul evidentiaza numeroasele legaturi dintre personalul RosUkrEnergo si cel al precedentului intermediar, Eural Trans Gas. Potrivit raportului, avocatul evreu Zeev Gordon a fost cel care a infiintat Eural Trans Gas in numele si pentru Dmitrii Firtas. In acelasi timp, cotidianul rusesc "Izvestia" a demonstrat ca principalii actionari ai RosUkrEnergo sunt Dmitrii Firtas, proprietar al clubului de baschet "BC Kiev", fost reprezentant al Eural Trans Gas si detinator al posturilor de televiziune ucrainiene K-1 si K-2. Firtas detine 90% din CentraGas Holding, ceea ce reprezinta 45% din RosUkrEnergo. Raportul arata ca un alt proprietar este omul de afaceri Ivan Fursin, principalul actionar al studiolului cinematografic Odessa si proprietarul Bancii Misto. Partea sa in CentraGas este de 10%, deci 5% din RosUkrEnergo.

Rusia încurajează revenirea imigranţilor instalaţi în Israel
http://www.gandul.info/lumea/rusia-incurajeaza-revenirea-imigrantilor-instalati-in-israel.html?3929;2300749
Rusia depune eforturi pentru a-i convinge pe imigranţii de origine rusă instalaţi în Israel să revină în ţara lor de origine, prin intermediul activităţilor unui centru cultural creat de guvernul de la Moscova la Ambasada Rusiei din Tel Aviv, au informat surse din serviciile secrete israeliene, citate de Haaretz.
Deschis în urmă cu două luni, la Tel Aviv, acest centru cultural ar reprezenta filiala locală a mişcării „Fiii patriei mamă”, care îi încurajează pe imigranţi să se reîntoarcă în Rusia, propunându-le oferte materiale sau locuri de muncă.
Aceste oferte se înscriu în cadrul unei politici globale promovate de preşedintele Vladimir Putin, conform aceloraşi surse, citate de Rompres. Serviciile secrete israeliene au avertizat că directorul centrului cultural rus din Israel, Aleksandr Kriukov, specializat în cultură ebraică şi care a tradus mai multe cărţi din ebraică în rusă, este un fost agent al securităţii ruse.

Unii oficiali israelieni evită deplasările în Marea Britanie
http://www.gandul.info/lumea/unii-oficiali-israelieni-evita-deplasarile-in-marea-britanie.html?3929;1078464
Un ministru israelian şi-a anulat vizita la Londra de teamă să nu fie arestat

Un membru al guvernului israelian şi-a anulat deplasarea pe care urma să o efectueze luna viitoare în Marea Britanie, după ce a fost avertizat că riscă să fie arestat sub acuzaţia de crime de război, relatează „The Guardian”. Avi Dichter, ministrul pentru securitate publică şi şi fost şef al Shin Bet (agenţia pentru securitate internă), avea programat un discurs la King’s College din Londra. Totuşi, a fost sfătuit de Ministerele Justiţiei şi de Externe israeliene să nu îşi asume riscul unei astfel de vizite.
Acuzaţiile care îl vizează pe Dichter au legătură cu un atac israelian asupra unei case din Gaza, în iulie 2002. În urma atacului au murit un lider militar al Hamas, Salah Shehadeh, bodyguardul său şi 13 civili, inclusiv copii. Raidul a atras numeroase critici internaţionale, chiar şi din partea secretarului general al ONU din acea perioadă, Kofi Annan, care a avertizat Israelul că ar trebui să respecte legislaţia internaţională. În acel moment, Dichter era şeful Shin Bet. Legea britanică permite indivizilor să solicite mandate de arestare pentru cei suspectaţi de infracţiuni grave în materie de drepturile omului comise în străinătate.
Dichter nu este primul oficial israelian ce riscă să fie arestat în baza acestei legi. În septembrie 2005, detectivii aşteptau pe aeroportul Heathrow pentru a-l aresta pe Doron Almog, general israelian în rezervă, tot pentru crime de război legate de demolarea de case şi asasinate în Gaza. Avionul în care se afla Almog a aterizat la Londra, dar diplomaţii israelieni au reuşit să îl avertizeze. Generalul în rezervă a rămas la bordul avionului şi s-a întors în Israel. Un an mai târziu, Moshe Ya’alon, fost şef al Statului Major, şi-a anulat o vizită la Londra tot de teama arestării.
Autorităţile israeliene l-au avertizat şi pe şeful Statului Major din acea perioadă, Dan Halutz, că ar trebui să evite, la rândul său, călătoriile în Marea Britanie. Cei doi au jucat un rol important în deciderea atacului asupra lui Shehadeh în 2002.

Israelienii vor sa-si aduca „acasa“ evreii din Germania


Agenti israelieni de informatii vor pleca in Germania pentru a-i convinge pe evreii emigrati din URSS in anii ’90 sa se mute in Israel.

Reprezentanti ai organizatiei Nativ vor pleca in curind in Germania, cu permisiunea guvernului israelian, pentru a contracara asimiliarea „periculoasa“ a evreilor din fosta URSS in Germania. Cotidianul britanic „The Guardian“ relateaza ca in jur de 200.000 de evrei din fosta Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice (care reprezinta circa 70% din intreaga comunitate iudaica din Germania) traiesc in aceasta tara unde au sosit la inceputul anilor ’90, la invitatia executivului german. Asimiliarea comunitatii evreiesti constituie o problema in special in privinta diferentelor culturale si lingvistice, definirii valorilor evreilor si a cunostintelor despre Holocaust.

Ambasada israeliana la Berlin a confirmat ca doi emisari ai organizatiei Nativ vor sosi in Germania in saptaminile urmatoare pentru a incerca sa incurajeze emigratia catre Israel in rindul evreilor din fosta URSS, oferindu-le asistenta in chestiunile birocratice. Si presa germana a scris despre operatiunea „de tip James Bond“.

Consiliul Central al Evreilor din Germania si-a exprimat nemultumirea fata de incercarea Israelului de a-i fura membrii. Intr-o scrisoare catre premierul Olmert, consiliul considera decizia ofensatoare, un semn al „neincrederii“. Gestul oficialilor a dat impresia ca legatura cu Israelul si impartasirea valorilor evreiesti n-ar fi chestiuni importante pentru liderii comunitatii iudaice din Germania. Guvernul german insista, de asemenea, ca ar trebui sa fie la latitudinea fiecarui individ in parte unde vrea sa traiasca. Ministrul de Externe Frank-Walter Steinmeier a declarat, recent, in Israel, ca fiecare evreu trebuie sa decida in nume propriu daca vrea sa traiasca in Germania sau in Israel.

Nativ este o agentie independenta de informatii, infiintata in anii ’50 pentru a construi o relatie cu evreii din URSS si pentru a-i incuraja sa emigreze in Israel. La inceputul lui 2007, Avigdor Lieberman, ministrul israelian pentru Afaceri Strategice, a devenit presedintele organizatiei si a primit un buget de doua milioane de dolari pe an pentru desfasurarea acestei operatiuni.

“Israelul influenteaza politica externa a SUA”

Doi profesori americani au tinut o conferinta despre impactul avut de influenta israeliana asupra politicilor externe ale Statelor Unite. Evenimentul a avut loc marti, la Universitatea de Economie si Stiinte Politice din Londra. De asemenea, profesorul John Mearsheimer de la Universitatea din Chicago si profesorul Stephen Walt de la Universitatea Harvard au vorbit miercuri si despre lansarea cartii lor, “The Israel lobby and US Foreign Policy”, la Institutul International de Studii Strategice din Londra.


Cei doi autori americani sustin ca tocmai lobby-ul israelian a fost cauza care a impins Statele Unite sa invadeze Irakul in 2003, desi in cadrul Departamentului de stat si Pentagonului au existat voci care s-au opus acestei decizii. S-a vorbit si despre faptul ca orice intelectual care critica politica oficiala actuala este marginalizat in mod sistematic.

Domnii Walt si Mearscheimer au tinut sa mentioneze ca Statele Unite critica foarte rar politicile Israelului din Orientul Mijlociu, fapt ce constituie un obstacol major in gasirea unei solutii pasnice si de durata la criza palestiniana.

Rabinului sef din New York, Doctor Honoris Causa al Universitatii "Al.I.Cuza"
La invitatia sefilor Universitatii "Al.I.Cuza", luni, va fi prezent in municipiu dl Arthur Schneier, rabinul sef din New York, membru marcant al Comitetului Mondial Evreiesc. Reprezentantul uneia dint...

Neoconservatorismul americanData publicarii: 22/10/2003


Politica americana, puternic influentata de interesele complexului militaro-industrial, a devenit astazi cea mai nepopulara politica exercitata vreodata de un guvern american. Ea consta, in primul rind, in incercarea de afirmare prin forta a unei suprematii globale.

Maestrii inspiratori ai presedintelui George W. Bush, cu un rol esential in conceperea politicii actualei administratii americane, sint neoconservatorii (intelectuali de pe Coasta de est sau din California, evrei, care au inceput ca trotkisti, pentru a termina la cealalta extrema a spectrului politic, si integristii protestanti din sud, fundamentalisti crestini de dincolo de asa-numita "centura biblica", acestia din urma cu o influenta tot mai mare in cadrul Partidului Republican, iar originalitatea provine tocmai din aceasta asociere oarecum inedita a celor doua curente ideologice intr-un cocteil ce poate deveni exploziv).

Avindu-l ca lider pe Paul Wolfovitz, evreu provenit dintr-o familie de invatatori, cu studii stralucite in universitati estice, neoconservatorii americani nu seamana deloc cu confratii lor europeni. Cum arata intr-un interviu Francis Fukuyama, "neoconservatorii nu vor nicicum sa apere ordinea existenta a lucrurilor, fondata pe ierarhie, traditie si o viziune pesimista asupra naturii umane" (in Wall Street Journal, 24 dec. 1992). Dimpotriva, sint idealisti, optimisti, convinsi de valoarea universala a modelului democratic american. Sint impotriva establishment-ului, impotriva Statului-Providenta, vor sa schimbe ordinea lucrurilor, status quo-ul si cred ca pot face acest lucru prin intermediul politicii.

Declarindu-se drept continuatori ai filosofului evreu Leo Strauss, neoconservatorii americani critica relativismul cultural si moral al anilor 60 si considera ca democratia ca sistem politic nu are nici o sansa sa se impuna daca ramine slaba si nu se opune tiraniei, prin natura ei expansionista, chiar prin forta. Regimul politic este cel care modeleaza caracterul oamenilor, iar valorile morale, virtutile civice, spiritul de dreptate trebuie reasezate la baza democratiei. Iluminismul este acuzat de a fi indepartat aceste valori, de a fi nascut istoricismul si relativismul, refuzind sa admita existenta unui Bine superior, care se reflecta in bunurile concrete, contingente, al caror etalon de masura trebuie sa fie. Pentru Leo Strauss, emigrant din Germania, un om care a vazut cu ochii lui sfirsitul Republicii de la Weimar si ascensiunea comunismului si a nazismului, reflectia politica n-ar trebui sa-si refuze dreptul judecatilor de valoare: exista regimuri bune si regimuri rele, cele bune avind dreptul si datoria sa se apere impotriva celor rele. Aceasta teza a apararii active a democratiei a reaparut in prim-planul discursului politic oficial american (vezi Axa Raului), cu concluzia ca regimurile politice "rele" trebuie schimbate, deoarece natura regimului politic este mai importanta pentru mentinerea pacii si salvgardarea securitatii Americii decit toate institutiile si aranjamentele politice si diplomatice.

Din punct de vedere militar, neoconservatorii il au drept mentor pe Albert Wohlstetter, profesor si specialist in strategie militara. Acesta respinge doctrina echilibrului de forte, care n-ar face decit sa handicapeze creativitatea tehnologica americana si propune o politica de disuasiune graduala, care include si acceptarea razboaielor limitate, chiar cu arme nucleare tactice si arme "inteligente", de mare precizie, capabile sa penetreze dipozitivele adversarilor si sa asigure astfel superioritatea militara, deci si dreptul de a impune propriile optiuni. Acelasi mentor l-a consiliat si pe Ronald Reagan in lansarea initiativei sale de Aparare Strategica, botezata si "razboiul stelelor".

Neoconservatorii sint, in general, oameni culti, cu o buna cunoastere a mediului international si sint internationalisti, adica nu sint partizanii izolarii Americii, ci, dimpotriva, ai activismului sau pe arena internationala, ca putere globala ce se afla. In raport cu o astfel de politica preconizata pentru SUA si pentru intreaga lume, un Henry Kissinger, un Jimmy Carter sau un Bill Clinton sint considerati naivi sau "angelici", pentru credinta lor in capacitatea institutiilor internationale de a promova democratia si a asigura securitatea lumii. Acum parca intelegem mai bine si tratamentul rezervat institutiilor internationale, O.N.U. in primul rind, de catre actuala administratie americana.

Politica americana, puternic influentata de interesele complexului militaro-industrial, a devenit astazi cea mai nepopulara politica exercitata vreodata de un guvern american. Ea consta, in primul rind, in incercarea de afirmare prin forta a unei suprematii globale. Dar lumea e prea complicata pentru a fi condusa de un singur stat, mai ales cind economia sa depinde de resurse ce diminueaza, iar ponderea sa in economia mondiala se reduce. Principalul atu de care dispun SUA in proiectul lor imperial este de ordin militar, caci avem intr-adevar de-a face cu o putere militara, tehnologica, inegalabila. Dar acesta nu constituie un avantaj in absolut. Din punct de vedere militar, razboiului din Irak a fost un mare succes, care nu se stie insa prea bine la ce a folosit. In tot cazul, transplantarea modelului democratic american in Irak si, de aici, in alte tari musulmane pare o fantasma. Apoi, care vor fi consecintele pe termen lung ale acestei desfasurari de forta militara? Uneori nu strica si putina cultura diplomatica...

Sinistratii din California se relaxeaza cu yoga


Stadionul Qualcomm din San Diego ar putea primi cinci stele in clasamentul adaposturilor de urgenta, cu yoga si acupunctura pentru adultii stresati, clovni si dulciuri pentru copiii plictisiti si chiar mincare cuser.

Sinistratii din California nu seamana deloc cu cei din Romania. Stadionul echipei de fotbal american San Diego Chargers a fost transformat saptamina aceasta intr-un centru pentru a adaposti persoanele evacuate din cauza incendiilor care afecteaza statul si gazduieste 10.000 de persoane.

Autoritatile locale si regionale si numerosi voluntari de la centru s-au straduit sa satisfaca atit nevoile de baza ale refugiatilor cit si tabieturile lor, pentru a-i face pe locuitorii din Golden State sa se simta ca acasa. Rezervele de mincare si apa sint mari, iar mesele aliniate pe stadion pline cu gustari reci, diverse sortimente de piine, condimente, prajituri, fructe si cafea.

Cina a inclus friptura, legume proaspete, salata si orez. Evacuatii evrei au avut posibilitatea sa opteze pentru mincare cuser. Atmosfera aproape de sarbatoare este departe de supraglomeratia, conditiile mizerabile, disperarea si teama de violenta care au domnit in stadionul Superdome din New Orleans dupa uraganul Katrina, din 2005.

La Superdomul din New Orleans s-au refugiat unii dintre cei mai saraci locuitori din New Orleans, in timp ce la Qualcomm se afla persoane din suburbiile bogate din San Diego. Mai multi clovni au facut animale din baloane pentru copii, persoane costumate in soldati din Razboiul Stelelor le-au impartit dulciuri, un ventriloc a oferit un spectacol, iar o serie de voluntari le-au pictat fetele.

Autoritatile au organizat si o zona de joaca, plina cu jucarii, creioane colorate si carti de colorat. Refugiatii stresati au putut face acupunctura sau participa la cursuri de yoga si de meditatie. La dispozitia lor au fost pusi si consilieri pentru situatii de criza si maseuri. Administratia centrului va acoperi si pretul apelurilor date de pe telefoanele mobile din interiorul stadionului.

Iudaismul se intoarce in Spania

Aproximativ 100 rabini din Europa s-au adunat luni in Madrid pentru o conferinta de trei zile a comunitatii evreiesti sefardice pentru a marca revigorarea iudaismului in Spania de la expulzarea evreilor din tara, in 1492.


Rabinul sef al Israelului, Yona Metzger, si rabinul Yitzchak Yosef, cel mai mare dintre fiii rabinului sef de rit sefardic Ovadia Yossef, au participat la evenimentul organizat de Centrul Rabinic European.


Primele zile ale seminarului s-au desfasurat in capitala spaniola unde rabinii au discutat despre “mostenirea culturala a evreilor in Spania”. Aceste discutii au fost gazduite de comunitatea evreiasca locala, condusa de rabinul Moshe Ben-Dahan.



Punctul culminant al intalnirilor a avut loc ieri, materializandu-se printr-o rugaciune speciala in memoria victimelor Inchizitiei, tinuta in muzeul evreiesc spaniol din Toledo. Cladirea muzeului, care a functionat odata si ca sinagoga, a fost construita in secolul al XIV-lea si a fost un centru al comunitatii evreiesti, comunitate aflata in plina expansiune la vremea respectiva. Dupa expulzarea evreilor din Spania, in 1492, sinagoga a devenit o biserica. In timpul razboiului contra lui Napoleon, a indeplinit functia de baraca militara. In 1977, sinagoga a fost declarata muzeu national si a fost folosita ca si muzeu sefardic pana in prezent. Inca se pot citi in ea inscriptii ale psalmilor in ebraica. Astazi, in Spania locuiesc aproximativ 15.000 de evrei.

ADEVĂRATA VIAŢĂ A EVREILOR

Peste 100 de istorici, jurnalişti, regizori de film, web designeri şi profesori au adunat, vreme de 10 ani, mărturiile a peste 1.500 de evrei din 15 ţări europene şi le vor expune la Primăria Sibiului, într-o expoziţie cu tema "Martori evrei ai unui secol românesc".
Ni se descoperă o altă faţă a evreului, nu doar cel din postura de victimă a Holocaustului. S-au cules informaţii despre cultura şi tradiţiile acestei comunităţi, din amintiri şi experienţe de viaţă, lucruri care au ieşit la suprafaţă în urma unor întrebări precum "cine a fost primul tău iubit?", "povesteşte-mi despre profesorul favorit", "descrie-mi mesele de seară în familie, cluburile de tineret evreieşti, descrie-mi vacanţele tale de vară".
Fotografie
Expoziţia de fotografie digitală cuprinde instantanee din arhiva personală a celor intervievaţi, prelucrate folosind tehnici moderne. Fiecare fotografie este însoţită de imaginea originală şi de o scurtă poveste, spusă de membrii familiei rămaşi în viaţă sau chiar de cei din fotografie.
Expoziţia are la bază o cercetare începută în România în anul 1997, de Edward Serotta, directorul CENTROPA (The Central Europe Center for Research and Documentation - Centrul Europei Centrale pentru cercetare şi documentare).
Ziua Holocaustului
Data de 9 octombrie a fost declarată de către Guvernul României ziua oficială a comemorării Holocaustului. În România şi în teritoriile aflate sub controlul său, au fost ucişi în timpul Holocaustului între 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni. În Holocaust au pierit şi aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania de nord sub conducere maghiarã, precum şi 5.000 de evrei români care se aflau atunci în alte ţări din Europa. Această zi a fost aleasă din cauza faptului că pe 9 octombrie 1941 au început deportările forţate, în vagoane de marfă încuiate, a evreilor din Bucovina de sud, teritoriu aflat şi atunci şi acum sub administraţie românească. În primele trei zile (9-11 octombrie) au fost deportaţi în Transnistria peste 5.000 de evrei, inclusiv bătrâni, bolnavi, femei şi copii.




Citeşte tot articolul

Evreii americani, victime mai probabile ale violentelor sectare
Evreii americani sint mai expusi atacurilor de tip sectar decit musulmanii de pe teritoriul Statelor Unite, conform unui raport al FBI, dat publicitatii miercuri 12 noiembrie si citat de AFP. FBI afirma, de asemenea, ca numarul crimelor si infractiunilor de acest tip a scazut pe plan global, in 2002. Astfel, numarul incidentelor antisemite a scazut cu 10,7 procente, de la 1.043 la 931, iar numarul incidentelor impotriva musulmanilor a scazut cu 67,7 procente, se arata in raport. Aceste minoritati sint tinta a 76 la suta dintre violentele sectare. Initial, dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, numarul atacurilor antimusulmane a crescut.

Deschiderea la Vilnius a primului centru cultural evreiesc de la Holocaust
Primul centru cultural evreiesc de la cel de-al doilea razboi mondial s-a deschis oficial luni 24 septembrie la Vilnius, capitala Lituaniei, oras a carui comunitate evreiasca a fost aproape distrusa in timpul Holocaustului, informeaza AFP.
„Dorim ca oamenii sa stie mai mult in legatura cu poporul care a contribuit mult la dezvoltarea capitalei Vilnius si a Lituaniei”, a declarat directorul noului centru, Algirdas Gurevicius.
Obiectivul nostru este de a difuza informatii privind istoria evreilor din Lituania. Au fost deja create relatii intre evreii din Lituania si institutii similare din Africa de Sud, Israel si SUA, a precizat Algirdas Gurevicius.
Finantat de comunitatea evreiasca din Lituania si municipalitatea Vilnius, centrul evreiesc isi are sediul intr-un imobil din fostul cartier evreiesc al orasului, pe care nazistii germani l-au transformat in ghetou in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Comunitatea evreiasca din Lituania numara inainte de razboi aproximativ 220.000 de persoane, dintre care 95% au fost exterminate de nazisti.
Aproximativ 4.000 de evrei traiesc in prezent in aceasta tara cu o populatie de 3,4 milioane de locuitori, membra a UE din 2004, noteaza AFP

JEWISH NOBEL WINNERS
From a pool of 12 million Jews
0.2% of the World's Population
(2 out of every 1,000 people)

Literature

1910 - Paul Heyse
1927 - Henri Bergson
1958 - Boris Pasternak
1966 - Shmuel Yosef Agnon
1966 - Nelly Sachs
1976 - Saul Bellow
1978 - Isaac Bashevis Singer
1981 - Elias Canetti
1987 - Joseph Brodsky
1991 - Nadine Gordimer
2002 - Imre Kertesz

World Peace

1911 - Alfred Fried
1911 - Tobias Asser
1968 - Rene Cassin
1973 - Henry Kissinger
1978 - Menachem Begin
1986 - Elie Wiesel
1994 - Shimon Peres
1994 - Yitzhak Rabin
1995 - Joseph Rotblat

Chemistry

1905 - Adolph Von Baeyer
1906 - Henri Moissan
1910 - Otto Wallach
1915 - Richard Willstaetter
1918 - Fritz Haber
1943 - George Charles de Hevesy
1961 - Melvin Calvin
1962 - Max Ferdinand Perutz
1972 - William Howard Stein
1972 - C.B. Anfinsen
1977 - Ilya Prigogine
1979 - Herbert Charles Brown
1980 - Paul Berg
1980 - Walter Gilbert
1981 - Ronald Hoffmann
1982 - Aaron Klug
1985 - Herbert A. Hauptman
1985 - Jerome Karle
1986 - Dudley R. Herschbach
1988 - Robert Huber
1989 - Sidney Altman
1992 - Rudolph Marcus
1998 - Walter Kohn
2000 - Alan J. Heeger
2004 - Irwin Rose
2004 - Avram Hershko
2004 - Aaron Ciechanover

Economics

1970 - Paul Anthony Samuelson
1971 - Simon Kuznets
1972 - Kenneth Joseph Arrow
1973 - Wassily Leontief
1975 - Leonid Kantorovich
1976 - Milton Friedman
1978 - Herbert A. Simon
1980 - Lawrence Robert Klein
1985 - Franco Modigliani
1987 - Robert M. Solow
1990 - Harry Markowitz
1990 - Merton Miller
1992 - Gary Becker
1993 Rober Fogel
1994 - John Harsanyi
1994 - Reinhard Selten
1997 - Robert Merton
1997 - Myron Scholes
2001 - George Akerlof
2001 - Joseph Stiglitz
2002 - Daniel Kahneman
2005 - Robert (Israel) Aumann

Medicine

1908 - Elie Metchnikoff
1908 - Paul Erlich
1914 - Robert Barany
1922 - Otto Meyerhof
1930 - Karl Landsteiner
1931 - Otto Warburg
1936 - Otto Loewi
1944 - Joseph Erlanger
1944 - Herbert Spencer Gasser
1945 - Ernst Boris Chain
1946 - Hermann Joseph Muller
1950 - Tadeus Reichstein
1952 - Selman Abraham Waksman
1953 - Hans Krebs
1953 - Fritz Albert Lipmann
1958 - Joshua Lederberg
1959 - Arthur Kornberg
1964 - Konrad Bloch
1965 - Francois Jacob
1965 - Andre Lwoff
1967 - George Wald
1968 - Marshall W. Nirenberg
1969 - Salvador Luria
1970 - Julius Axelrod
1970 - Sir Bernard Katz
1972 - Gerald Maurice Edelman
1975 - David Baltimore
1975 - Howard Martin Temin
1976 - Baruch S. Blumberg
1977 - Rosalyn Sussman Yalow
1977 - Andrew V. Schally
1978 - Daniel Nathans
1980 - Baruj Benacerraf
1984 - Cesar Milstein
1985 - Michael Stuart Brown
1985 - Joseph L. Goldstein
1986 - Stanley Cohen [& Rita Levi-Montalcini]
1988 - Gertrude Elion
1989 - Harold Varmus
1991 - Erwin Neher
1991 ! - Bert Sakmann
1993 - Richard J. Roberts
1993 - Phillip Sharp
1994 - Alfred Gilman
1994 - Martin Rodbell
1995 - Edward B. Lewis
1997 - Stanley B. Prusiner
1998 - Robert F. Furchgott
2000 - Eric R. Kandel
2002 - Sydney Brenner
2002 - Robert H. Horvitz

Physics

1907 - Albert Abraham Michelson
1908 - Gabriel Lippmann
1921 - Albert Einstein
1922 - Niels Bohr
1925 - James Franck
1925 - Gustav Hertz
1943 - Gustav Stern
1944 - Isidor Issac Rabi
1945 - Wolfgang Pauli
1952 - Felix Bloch
1954 - Max Born
1958 - Igor Tamm
1958 - Il'ja Mikhailovich
1958 - Igor Yevgenyevich
1959 - Emilio Segre
1960 - Donald A. Glaser
1961 - Robert Hofstadter
1962 - Lev Davidovich Landau
1963 - Eugene P. Wigner
1965 - Richard Phillips Feynman
1965 - Julia! n Schwinger
1967 - Hans Albrecht Bethe
1969 - Murray Gell-Mann
1971 - Dennis Gabor
1972 - Leon N. Cooper
1973 - Brian David Josephson
1975 - Benjamin Mottleson
1976 - Burton Richter
1978 - Arno Allan Penzias
1978 - Peter L Kapitza
1979 - Stephen Weinberg
1979 - Sheldon Glashow
1988 - Leon Lederman
1988 - Melvin Schwartz
1988 - Jack Steinberger
1990 - Jerome Friedman
1992 - Georges Charpak
1995 - Martin Perl
1995 - Frederick Reines
1996 - David M. Lee
1996 - Douglas D. Osheroff
1997 - Claude Cohen-Tannoudji
2000 - Zhores I. Alferov
2003 - Vitaly Ginsburg
2003 - Alexei Abrikosov

The Jewish 100

01. Moses
02. Jesus of Nazareth
03. Albert Einstein
04. Sigmund Freud
05. Abraham
06. Saul of Tars
07. Karl Marx
08. Theodor Herzl
09. Mary
10. Baruch de Spinoza
11. David
12. Anne Frank
13. The Prophets
14. Judas Iscariot
15. Gustav Mahler
16. Maimonides
17. Niels Bohr
18. Moses Mendelssohn
19. Paul Ehrlich
20. Rashi
21. Benjamin Disraeli
22. Franz Kafka
23. David Ben-Gurion
24. Hillel
25. John Von Neumann
26. Simon Bar Kokhba
27. Marcel Proust
28. Mayer Rothschild
29. Solomon
30. Heinrich Heine
31. Selman Waksman
32. Giacomo Meyerbeer
33. Isaac Luria
34. Gregory Pincus
35. Leon Trotsky
36. David Ricardo
37. Alfred Dreyfus
38. Leo Szilard
39. Mark Rothko
40. Ferdinand Cohn
41. Samuel Gompers
42. Gertrude Stein
43. Albert Michelson
44. Philo Judaeus
45. Golda Meir
46. The Vilna Gaon
47. Henri Bergson
48. The Baal Shem Tov
49. Felix Mendelssohn
50. Louis B. Mayer
51. Judah Halevy
52. Haym Salomon
53. Johanan ben Zakkai
54. Arnold Schoenberg
55. Emile Durkheim
56. Betty Friedan
57. David Sarnoff
58. Lorenzo Da Ponte
59. Julius Rosenwald
60. Casimir Funk
61. George Gershwin
62. Chaim Weizmann
63. Franz Boas
64. Sabbatai Zevi
65. Leonard Bernstein
66. Flavius Josephus
67. Walter Benjamin
68. Louis Brandeis
69. Emile Berliner
70. Sarah Bernhardt
71. Levi Strauss
72. Nahmanides
73. Menachem Begin
74. Anna Freud
75. Quenn Esther
76. Martin Buber
77. Jonas Salk
78. Jerome Robbins
79. Henry Kissinger
80. Wilhelm Steinitz
81. Arthur Miller
82. Daniel Mendoza
83. Stephen Sondheim
84. Emma Goldman
85. Sir Moses Montefiore
86. Yitzhak Rabin
87. Boris Pasternak
88. Harry Houdini
89. Edward Bernays
90. Leopold Auer
91. Groucho Marx
92. Man Ray
93. Henrietta Szold
94. Benny Goodman
95. Steven Spielberg
96. Marc Chagall
97. Bob Dylan
98. Sandy Koufax
99. Bernard Berenson
100. Jerry Siegel and Joe Shuster

http://www.aercurat.com

Primul festival de film evreiesc in Polonia
VARSOVIA – La Varsovia va avea loc, luna viitoare, primul festival de film evreiesc, datorita initiativei lui Daniel Strehlau, realizator de filme documentare. Strehlau, in virsta de 33 de ani, este unul din tinerii evrei polonezi care isi redescopera originile si care a hotarit sa organizeze un festival de film care se va desfasura pe parcursul a trei zile. Strehlau este cunoscut indeosebi pentru doua filme documentare – „Hanukkah, De doua ori” si „Evreii din Varsovia”. Ambele au fost prezentate la festivaluri din Statele Unite. Strehlau a anuntat ca a invitat si asteapta prezenta unor oficiali polonezi si poate chiar a premierului Leszek Miller. Festivalul va avea loc intre 4 si 7 noiembrie la Kultura Cinema din Varsovia.

Primul centru cultural evreiesc la Berlin
La 62 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Berlin a fost inaugurat primul centru cultural evreiesc, creat cu ajutorul finanţărilor private. Acesta a fost deschis duminică, în prezenţa şefului diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier. Centrul, numit „Rohr Chabad“, este situat în partea de vest a Berlinului şi a costat aproximativ 5 milioane de euro. Edificiul include o sinagogă cu o capacitate de 250 de locuri, o bibliotecă, un centru multimedia, un restaurant şi un punct de informare pentru turişti. „Înfiinţarea acestui centru reprezintă o manifestare a încrederii pe care evreii şi nonevreii o au faţă de Republica Federală Germania“, a declarat directorul centrului, Yahuda Teichtal, în timpul ceremoniei de inaugurare. La eveniment au participat ministrul german de Externe, Joschka Fischer, aproximativ 30 de rabini veniţi din toată lumea şi ambasadorii Statelor Unite, Marii Britanii şi Rusiei la Berlin. În anii 1920, în capitala Germaniei trăiau în jur de 173.000 de evrei. În 1945, la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, nu mai erau decât 6.500 dintre aceştia.

Astăzi, din cei 120.000 de evrei care trăiesc în Germania, 12.000 locuiesc la Berlin. Vineri s-a redeschis, după trei ani şi jumătate de lucrări de restaurare, cea mai mare sinagogă din Germania, aflată la Berlin. Gestionarea acestui lăcaş de cult a fost făcută de către mişcarea Lubavici, una dintre cele mai mari ramuri ale hassidismului.

Un actor egiptean – Amr Waked, cel care a jucat în filmul „Syriana” alături de George Clooney – este ameninţat de propriii colegi de breaslă că va fi scos din „joc” dacă mai joacă într-un film cu actori israelieni. Sindicatul actorilor egipteni este cel care a lansat avertismentul şi l-a informat pe Waked că i se va interzice să turneze în Egipt.
Amr Waked fusese ales să interpreteze rolul unui ginere de-ai lui Saddam Hussein, în filmul de televiziune ‘’Între două fluvii’’, o coproducţie BBC-HBO privind viaţa fostului dictator irakian. Problema, în viziunea sindicatului egiptean, este că pentru rolul dictatorului a fost ales actorul evreu Yigal Naor.
„Organizaţia noastră se opune cu fermitate oricărei normalizări a relaţiilor cu Israelul şi aşteaptă de la toţi membrii săi să urmeze această linie de conduită“, a declarat, potrivit Rompres, secretarul general al sindicatului – Ashraf Zaki. Două soluţii i-au fost oferite actorului: fie întrerupe filmările şi primeşte sprijin financiar de la sindicat, fie este exclus din organizaţie şi nu va mai filma în Egipt.
Waked a lăsat de înţeles că nu va da satisfacţie sindicatului, pentru că, spune el, întreruperea turnării filmului (altminteri proarab) ar fi o greşeală.
http://www.gandul.info/caleidoscop/actor-egiptean-exclus-breasla-joaca-alaturi-israelian.html?3938;895435