DIASPORA EVREIASCA

Rezumarea primului mesaj :

KHAZARII - AL TREISPREZECELEA TRIB
http://ro.altermedia.info/istorie-alternativa/khazarii-al-treisprezecelea-trib_2525.html

“În Khazaria, oile, mierea şi evreii se află din belşug” (Muqaddasi, “Descriptio imperii moslemici”, sec al X-lea)
N. Grigorescu
ISTORIA EUROPEI şi a lumii nu poate fi înţeleasă, în adevărata ei semnificaţie, fără cunoaşterea profundă a istoriei poporului evreiesc, istorie bazată pe o religie “naţională” exclusivă, care a servit şi care constituie premisele religiei creştine şi islamice. Aceste două religii au o oarecare coloratură politică, unificatoare, de apropiere, dar într-o măsură incomparabil mai mică decât religia mozaică, coagulată pe plan mondial şi caracterizată printr-o solidaritate exemplară. În general, religia nu schimbă etnia. Dominaţia politică îndelungată poate să ducă la formarea unei noi etnii. O religie adoptată voluntar, deci nu impusă prin forţă, nu poate să ducă la asemenea rezultate. Probă sunt naţiunile europene şi islamice care s-au războit adesea între ele.
Religia mozaică înfăţişează o permanentă comemorare şi exaltare a unui popor alcătuit din 12 triburi (Simeon, Iuda, Beniamin, Ruben, Gad, Dan, Efraim, Manase, Isahab, Zebulon, Aşer, Naftali) care au plecat din regiunea mesopotamică a centrului Ur, s-au deplasat în ţara hitiţilor (Asia mică) apoi au ajuns în Egipt de unde au emigrat mai apoi în Palestina, unde s-au organizat în două regate: Iuda şi Israel. După includerea Palestinei în Imperiul Roman, evreii semiţi s-au întins în tot Imperiul, mai ales după distrugerea templului de la Ierusalim.
Puţini mai sunt azi evreii semiţi împrăştiaţi în lume, cum ar fi sefarzii din Spania. Diferite alte popoare au adoptat religia mozaică. Între acestea, cel mai importat sunt khazarii, turcomani din stepele scititce, care şi-au ales acestă religie în anul 740 a.d. cu toate că nu aveau nimic în comun cu poporul semit. Statisticile arată că astăzi, majoritatea preponderentă a celor 15-20 milioane de evrei din lume sunt de origine khazară, numiţi Askenazi. Alungaţi de năvălitori, ei au împânzit Europa şi America, unde au o bună situaţie materială şi o mare influenţă politică. Această situaţie se datoreşte organizării extraordinar de eficiente a bisericii şi comunităţilor mozaice din lume, legate într-o federaţie mondială. Aşadar, mozaismul este o societate formidabilă, demnă de toată admiraţia, cu o structură socio-politică mai puternică decât etnia şi statul. Pe plan istoric, gloria khazară nu poate lipsi din istoria “ebraică” a fondatorului Moise, deşi vine de la un popor de rasă diferită, care pe drept cuvânt poate fi calificat, aşa cum a făcut-o Arthur Koestler, drept al 13-lea trib.



Din secolul al VII-lea până în secolul al X-lea d.Hr. graniţele răsăritene ale Europei între Caucaz şi Volga erau dominate de un stat evreiesc numi Imperiul khazarilor. Acest stat a jucat un rol important în istoria Europei medievale şi deci şi a celei moderne. Numai datorită puternicelor atacuri ale khazarilor care au respins ofensiva arabă spre Caucaz, Imperiul Bizantin a reuşit să supravieţuiască, şi odată cu el, civilizaţia creştină. Ţara khazarilor – cu populaţie de origine turcă – ocupa o poziţie strategică cheie la poarta dintre Marea Neagră şi Marea Caspică unde se înfruntau marile puteri orientale. Ea servea drept tampon care să ocrotească Bizanţul de invaziile triburilor barbare din stepele nordice: bulgari, maghiari, pecenegi, vikingi (ruşi) şi în acelaşi timp, armatele khazarilor au stăvilit ofensiva arabă împiedicând cucerirea Europei orientale de către musulmani. Date fiind împrejurările, nu ne poate surprinde faptul că în 732 – după o victorie a khazarilor împotriva arabilor – viitorul împărat Constantin V s-a căsătorit cu o prinţesă khazară. Fiul lor, ajuns împărat a fost cunoscut sub numele de Leon Khazarul.
Dar cine erau aceşti khazari remarcabili atât prin realizările lor, cât mai ales prin convertirea la mozaism? Descrierile care au ajuns până în zilele noastre sunt destul de puţine şi provin adesea din surse ostile. O cronică georgiană îi identifică pe khazari cu armiile lui Gog şi Magog. Originea numelui „khazar” au făcut subiectul a numeroase speculaţii: foarte probabil, cuvântul provine de la rădăcina turcească gaz = ”a rătăci” şi înseamnă pur şi simplu „nomad”. Derivate ale numelui „khazar” par a fi cuvintele „cazac” şi „husar”, ambele însemnând călăreţ; de asemenea cuvântul german „ketzer”, care înseamnă evreu. Dacă aceste interpretări sunt corecte, ele par să demonstreze o dată în plus importanţa acestui popor.
Câteva cronici persane şi arabe ne oferă date interesante despre khazari. De pildă, Yakubi, istoric arab din secolul al IX-lea trasează obârşia khazarilor până la Iafet, al treilea fiu al lui Noe. Una dintre primele referiri la khazari se află într-o cronică siriană datând de la mijlocul secolului al VI-lea. Alt izvor arată că ei fuseseră în centrul cu un veac înainte, fiind legaţi de huni. În anul 448, împăratul bizantin Teodosie II a trimis la Attila o solie în care se afla şi oratului Priscus. Acesta, pe lângă informaţiile preţioase privind obiceiurile şi datinile hunilor, a transmis şi anecdote despre un popor supus de huni pe care îi numeşte akaţiri – foarte aproape de ak-khazari (khazarii albi). Priscus ne spune că Împăratul bizantin a încercat să atragă de partea lui acest neam războinic, dar lacomul şef khazar nemulţumit de banii oferiţi a preferat alianţa cu hunii. Cronica lui Priscus confirmă ideea apariţiei khazarilor pe scena europeană pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni.
Odată cu prăbuşirea Imperiului hunilor, după moartea lui Attila, khazarii scăpaţi de sub dominaţie, au invadat regiunile transcaucaziene ale Gruziei şi Armeniei astfel că în cea de-a doua jumătate a secolului al VI-lea, au devenit forţa dominantă printre triburile de la nord de Caucaz pe care le-au supus rând pe rând. Cea mai puternică rezistenţă au opus-o bulgarii, dar cum şi ei au fost înfrânţi: o parte dintre bulgari au migrat pe teritoriul Bulgariei de azi iar alţii s-au deplasat spre nord-est şi au rămas sub suzeranitatea khazarilor. Dar înainte de toate acestea, khazarii au fost dominaţi timp de un secol de o putere efemeră: regatul turcut. De la aceştia, khazarii au adoptat titlul conducătorului lor, cel de „Kagan”. De fapt, organizarea politică a khazarilor se aseamănă cu cea a japonezilor din perioada shogunilor: Regele khazarilor poartă titlul de „Mare Khagan”, dar puterea efectivă este deţinută de locţiitorul acestuia, numit „Kagan Bek”. De la bun început, imperiul khazar a fost constituit dintr-un mozaic etnic eterogen – khazarii propriu-zişi fiind probabil o minoritate.
În anul 626, Împăratul Heraclie a încheiat prima alianţă cu khazarii, pregătindu-şi campania împotriva Persiei. Khazarii i-au furnizat acestuia 40000 de călăreţi. În schimb, fiica Împăratului a fost promisă spre căsătorie Kaganului Ziebel, căsătorie care totuşi nu a mai avut loc din cauza morţii regelui khazar. La 20 de ani după Hegira, care a avut loc în anul 622, musulmanii cuceriseră deja Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul şi asaltau Imperiul bizantin în chiar inima sa. Între anii 642 şi 652, arabii au făcut incursiuni puternice în Khazaria, fiind respinşi de fiecare dată; ultima oară în 652, într-o mare bătălie în care au pierit peste 4000 de arabi. Următorii 30 – 40 de ani a fost o perioadă de linişte. De mai multe ori (în anii 669, 673-678, 717-718) arabii au asediat Constantinopolul pe mare şi pe uscat. Dacă ar fi reuşit să împresoare oraşul venind şi din nord, soarta acestuia ar fi fost pecetluită. Între timp, khazarii şi-au întărit puterea înspre Ucraina de azi. Războaiele arabo – khazare s-au reluat cu incursiuni de ambele părţi.


Evenimentul cel mai important în istoria khazarilor, care a avut consecinţele cele mai importante în viitor, a fost cel al convertirii acestora la mozaism în anul 740. Care a fost motivaţia acestui eveniment unic? Dacă raţionăm din punctul de vedere al politicii puterii, lucrurile par să se clarifice. La începutul secolului al VII-lea lumea era polarizată între cele două puteri ce reprezentau creştinismul şi islamismul: Imperiul Bizantin şi Califatul arab. Imperiul khazar reprezenta o „a treia forţă” care se dovedise pe potriva celorlalte două, atât ca adversar cât şi ca aliat – dar el nu-şi putea păstra independenţa dacă accepta fie creştinismul fie islamismul. Prima alegere l-ar fi subordonat automat Imperiului Bizantin iar cea de-a doua califului de la Bagdad. Atât bizantinii cât şi arabii făcuseră eforturi pentru convertirea khazarilor, dar fără succes. În acelaşi timp, khazarii învăţaseră că religia lor iniţială (de tip animist) era primitivă în comparaţie cu marile religii monoteiste, dar şi incapabilă să ofere conducătorilor autoritatea spirituală şi juridică de care se bucurau împăratul şi Califul. Ce altă soluţie ar fi putut fi mai logică decât să îmbrăţişeze un al treilea crez, care în plus reprezenta temelia venerabilă a creştinismului şi islamismului? E totuşi absurd să ne închipuim că aceşti oameni au adoptat peste noapte o religie ale cărei dogme nu le erau cunoscute. În realitate, khazarii îi cunoşteau bine datorită unui aflux de cel puţin un secol de emigranţi veniţi din Bizanţ, în urma persecuţiilor religioase. La momentul convertirii, în Khazaria exista deja o comunitate evreiască importantă.
Împrejurările care au condus la convertire sunt învăluite în ceaţă, dar principalele izvoare arabe şi ebraice au câteva elemente comune fundamentale. Într-o lucrare a cronicarului arab Masudi se spune că în vremea lui Harun al Raşid, împăratul bizantin i-a silit pe evrei să emigreze; aceşti evrei au sosit în ţara khazarilor unde au găsit “un neam inteligent dar neînvăţat căruia i-au oferit religia lor. Localnicii au socotit-o mai bună şi au acceptat-o”. A doua relatare se află în “Cartea regatelor şi drumurilor” de Al-Bakri (secolul XI). Cronicarul arab povesteşte astfel: Regele khazarilor, care fusese păgân, îmbrăţişase creştinismul (de fapt, khazarii adoptaseră formal şi pentru o scurtă perioadă 737-740 islamismul în urma unei înfrângeri din partea arabilor; autorul arab a vrut să-şi menajeze cititorii).
Apoi, şi-a dat seama că e fals şi a vorbit cu dregătorii săi. Aceştia i-au spus că cei care sunt stăpâni pe cărţile sfinte sunt trei. Adună-i laolaltă, cere-le să-şi apere credinţa, şi apoi urmează-l pe acela care se va dovedi stăpân pe adevăr. Regele a trimis la creştini după un preot. La rege se afla un evreu, priceput la vorbă, care i-a pus întrebări preotului: “Ce zici de Moise şi de Tora care i-a fost dezvăluită?” Şi preotul a spus că “Moise e un prooroc şi Tora grăieşte adevărul”. Atunci evreul a spus: “Omul acesta a mărturisit adevărul crezului meu”. Iar regele l-a întrebat pe preot în ce crede şi acesta a spus: “Eu zic să Iisus Hristos este fiul Mariei, este Cuvântul şi a dezvăluit tainele în numele lui Dumnezeu.”. Şi atunci evreul a spus regelui: “Omul acesta propovăduieşte o dogmă pe care n-o cunosc, dar încuviinţează spusele mele”. Preotul nu a mai avut ce replica. Atunci regele a trimis şi după un musulman, dar evreul a năimit pe cineva să-l otrăvească. Astfel evreul a reuşit să-l câştige la credinţa lui pe rege. (Fără îndoială, istoricii arabi au vrut să îndulcească amarul. Dacă învăţatul musulman ar fi participat la dezbatere, ar fi căzut în aceiaşi capcană ca episcopul creştin, întrucât ambii acceptau adevărul Vechiului Testament.)
Principalul izvor evreiesc constă în aşa-zisa “corespondenţă khazară”. E vorba de un schimb de scrisori, în ebraică, între Hasdai Ibn Saprut, evreul care era prim-ministrul Califatului Cordobei, şi Iosif, regele khazarilor. Autenticitatea acestei corespondenţe a format obiectul unei controverse, dar acum e acceptată de majoritatea istoricilor. Schimbul de scrisori a avut loc cândva între anii 954 şi 961. Hasdai a auzit mai întâi de existenţa unui regat evreiesc independent de la nişte negustori din Persia, dar iniţial nu i-a crezut. Ulterior, bizantinii i-au confirmat relatarea negustorilor, adăugând numeroase amănunte şi date referitoare la Regatul khazarilor şi la regele de atunci – Iosif. Drept care Hasdai s-a hotărât să trimită soli cu o scrisoare la Iosif. Scrisoare conţinea întrebări referitoare la organizarea statului khazar precum şi întrebarea “căruia dintre cele 12 triburi în aparţine poporul khazar?”
În răspunsul primit de la regele khazar, acesta oferă o relatare amănunţită a convertirii – poate chiar legendară, căci trecuseră deja 2 secole de la aceasta. Regele Iosif vorbeşte de strămoşul său Bulan, căruia i-a apărut în vis un înger care l-a îndemnat să se închine la singurul Dumnezeu adevărat. De asemenea, îngerul îi cere să clădească un lăcaş de închinăciune în care să poate sălăşlui Atotputernicul, sfătuind-ul să atace Armenia pentru a face rost de aurul şi argintul necesar. După aceste fapte de arme (invadarea Armeniei) faima regelui s-a răspândit în toate ţările. Împăratul bizantin şi califul musulmanilor au trimis solii cu daruri de preţ şi cu oameni învăţaţi care să-l facă să treacă la credinţa lor. Dar regele Bulan a trimis şi după un evreu învăţat şi i-a pus laolaltă pe aceştia să-şi apere credinţele lor. Iată dar încă o dată o masă rotundă a clericilor – cu diferenţa că musulmanul nu a fost otrăvit pe drum. Tiparul dezbaterii este acelaşi: după discuţii lungi şi inutile, regele amână întâlnirea cu trei zile, apoi îi cheamă pe oponenţi separat. Îl întreabă pe creştin care dintre celelalte două religii sunt mai aproape de adevăr, iar acesta spune că cea a evreilor. Din partea musulmanului primeşte acelaşi răspuns.
Din răspunsul regelui Iosif mai aflăm şi o genealogie a poporului său. Deşi se dovedeşte a fi un naţionalist evreu feroce, el nu pretinde – ceea ce ar fi fost imposibil să susţină – că neamul său ar fi de origine semitică. El îi urmăreşte ascendenţa nu până la Sem ci până la Iafet, al treilea fiu al lui Noe, sau mai precis până la strănepotul lui Iafet, Togarma – pe care îl consideră strămoşul tuturor triburilor turcice. Iosif afirmă că Togarma a avut zece fii, iar numele acestora corespund triburilor: uiguri, durstuşi, avari, huni, vasilieni, tarniaci, khazari, zagoreni, bulgari, sabiri (câteva dintre popoarele stepelor). Trăsătura caracteristică a acestei genealogii o constituie amestecarea Genezei cu tradiţia tribală turcică. Tot din scrisoarea regelui Iosif, putem trage concluzia că iudaizarea khazarilor s-a făcut în mai multe etape: iniţial, aceştia au adoptat o formă primitivă de iudaism, întemeiată numai pe Biblie şi excluzând Talmudul, pentru ca peste vreo două generaţii să accepte iudaismul talmudic. Dealtfel, karaiţii – o sectă iudaică care nu accepta Talmudul – a supravieţuit în Khazaria până în vremurile moderne.
După o perioadă de linişte şi înflorire, asupra khazarilor s-a dezlănţuit un nou pericol: vikingii – varegii. Aceşti navigatori îndrăzneţi înaintau spre sud pe mare şi pe râuri, purtând războaie de pradă. Timp de peste un secol şi jumătate, acordurile comerciale şi războiale au alternat. Foarte încet, scandinavii şi-au schimbat caracterul, slavizându-se prin amestecul cu supuşii şi vasalii lor şi adoptând în cele din urmă credinţa creştin-ortodoxă. La sfârşitul secolului al X-lea s-a format astfel poporul rus. Dealtfel, khazarii au exercitat o oarecare influenţă asupra varegilor. Acest lucru ni-l arată şi faptul că primii conducători varegi de la Novgorod au adoptat titlul de “kagan”. Totodată, în oraşul khazar Itil exista o colonie importantă de varegi, în timp ce în Kiev era şi o comunitate de evrei khazari. În ce priveşte oraşul Kiev, acesta a fost iniţial sub suzeranitate khazară, dar a trecut mai apoi în stăpânirea varegilor. Kievul avea să devină leagănul primului stat al ruşilor.


Un alt popor cu care khazarii au avut legături strânse au fost maghiarii. Aceştia au fost aliaţii khazarilor încă de la apariţia Imperiului khazar. Maghiarii – stabiliţi pe Don – au avut rolul de a-i ajuta pe khazari să stăvilească înaintarea varegilor spre sud-est. Relaţiile dintre khazari şi maghiari s-au strâns tot mai mult: în primul rând, khazarii le-au dat un rege care a întemeiat prima dinastie maghiară, în al doilea rând, mai multe triburi khazare – revoltate împotriva conducătorilor – s-au unit cu maghiarii, transformându-le astfel caracterul etnic. În secolul X, în Ungaria se vorbeau încă atât maghiara cât şi khazara. Dealtfel, limba maghiară a preluat numeroase cuvinte de origine khazară. Şi după stabilirea maghiarilor în Panonia, legăturile cu Khazaria au continuat, mulţi evrei khazari fiind primiţi în Ungaria.
Odată cu creşterea puterii ruseşti, şi mai ales după convertirea ruşilor la creştinism, legăturile dintre Constantinopol şi Khazaria s-au deteriorat. Simptomatică pentru această atitudine a fost predarea Chersonului către ruşi. În anul 965, khazarii au suferit o înfrângere gravă din partea ruşilor, pierzându-şi imperiul. Totuşi ei şi-au păstrat independenţa – dar în nişte graniţe mai restrânse – şi credinţa. Jertfirea alianţei cu khazarii s-a dovedit în cele din urmă a fi un act de miopie politică pentru Bizanţ. Khazarii izbutiseră să ţină piept valurilor de năvălitori turci şi arabi, protejând astfel Imperiul Bizantin. Ruşii însă nu reprezentau însă un pericol pentru războinicii nomazi ai stepelor. Dealtfel, ca urmare a presiunilor nomazilor, centrele puterii ruseşti s-au deplasat spre nord iar Kievul a intrat într-un declin rapid. În vidul de putere creat, au năvălit popoarele turcice, care s-au instalat în Anatolia, după marea bătălie de la Manzikert.
Este interesant să vedem cu erau receptaţi khazarii de către popoarele cu care s-au învecinat. În Cronica rusească se vorbeşte despre “ţara evreilor” care înfruntau armatele cnejilor ruşi. Se vorbeşte de asemenea despre un evreu uriaş care a venit cu o armată până în stepele Ţeţar sub muntele Sorocin (nu se ştie locul acestor toponime) si numai vitejia generalului Vladimir i-a salvat pe ruşi. De asemenea, printre evreii occidentali circulau poveşti privind un regat al “evreilor roşii”, numiţi astfel probabil din pricina pigmentaţiei uşor mongole a multor khazari. Un alt fragment de folclor semilegendar l-a inspirat pe Benjamin Disraeli (politician şi romancier englez) să scrie un roman istoric “Uimitoarea poveste a lui Alroy”. În secolul al-XII-lea s-a născut în Khazaria o mişcare mesianică ce şi-a propus să înceapă o “cruciadă” evreiască pentru cucerirea Palestinei. Iniţiatorul mişcării erau un evreu khazar pe nume Solomon ben Duji (sau Ruhi sau Roy). Acesta a trimis scrisori tuturor evreilor din ţările înconjurătoare spunând că a sosit timpul ca Dumnezeu să-i adune la Ierusalim.
Peste 20 de ani, fiul lui Solomon ben Duji, pe nume Menahem şi-a luat porecla David al-Roy şi titlul de Mesia. El a reuşit să adune o armată considerabilă – în care grosul îl constituia evrei khazari – şi a izbutit să ocupe o fortăreaţă lângă Mosul. De aici spera să-şi conducă armata spre Ţara Sfântă. David a stârnit numeroase valuri, dar ierarhia rabinică din Bagdad a manifestat ostilitate faţă de mişcarea lui. David al-Roy a fost asasinat, iar mişcarea lui s-a destrămat curând. Conform unei teorii recente, steaua lui David – simbolul statului Israel – a început să fie un simbol naţional de la cruciada lui David al-Roy.
La mijlocul secolului al XIII-lea, regatul khazar a căzut victimă marii invazii mongole declanşată de Ginghis Han. Chiar şi atunci, a rezistat cu îndârjire până ce s-au predat toţi vecinii săi. Dar atât înainte cât şi după ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lăstare şi ramificaţii în ţările slave nesubjugate, contribuind astfel la făurirea marilor centre evreieşti din Europa răsăriteană – şi mai apoi Occidentală. Am amintit deja despre diaspora khazară din Ungaria. Cronicarul bizantin Ioan Cinnamus vorbeşte de trupe evreieşti din cadrul armatei ungare, în anul 1154. Dealtfel, iniţial Ungaria era bilingvă iar sistemul de conducere era inspirat din dualismul monarhic al khazarilor: ţara era condusă de un rege şi de un “gyula”, comandant al armatei. Acest sistem a durat până la sfârşitul secolului al X-lea când regele Ştefan a adoptat religia catolică şi l-a învins pe un “gyula” răzvrătit care, evreu fiind, nu vroia să se creştineze. Acest episod a pus capăt dualismului monarhiei dar nu şi influenţei comunităţii khazaro-evreieşti din Ungaria. Mult timp după creştinare, evreii deţineau funcţii importante în regatul ungar. Pe lângă ocupaţia mongolă, ciuma neagră a grăbit migraţia khazarilor spre vest. După cum am amintit, în Kiev a existat o comunitate khazară. În Ucraina şi Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau de la “jid” (evreu) – Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska etc. Toponime asemănătoare se găsesc şi în Munţii Carpaţi şi Tatra precum şi în Austria. În timp ce majoritatea evreilor khazari au emigrat spre apus, unele grupuri au rămas acolo unde erau, în Crimeea şi Caucaz, formând enclave evreieşti ce au supravieţuit până în epoca modernă.
Foarte mulţi dintre khazari au emigrat în Polonia şi Lituania, la începutul existenţei lor. Această politică a fost generată de atitudinea occidentală a conducătorilor polonezi care doreau să-şi modernizeze ţara (în afară de evrei, au fost acceptaţi foarte mulţi emigranţi germani). În Carta acordată de Boleslav în 1264, evreii aveau dreptul să-şi ţină propriile şcoli, sinagogi şi judecătorii; puteau deţine proprietăţi funciare şi de practica orice comerţ doreau. În timpul domniei regelui Ştefan Bathori (1575-1586), evreii aveau dreptul la un parlament propriu şi de a percepe impozite de la coreligionarii lor.
Pentru a înţelege importanţa comunităţii khazaro-evreiască din Polonia şi situaţia ei privilegiată, următorul fapt este concludent: În a doua jumătate a secolului al XIII. papa Clement IV adresează o encliclă unui prinţ polonez în care deplânge faptul că în mai multe oraşe poloneze sunt numeroase sinagogi, unele mai înalte decât bisericile, mai maiestuoase şi mai frumos împodobite. În legătură cu numărul evreilor, istoricii moderni apreciază că aceştia erau circa 500.000 în Regatul polono-lituanian, la mijlocul secolului al XVII-lea. Conform enciclopediei iudaice, în acelaşi timp, numărul total al evreilor de pe glob nu atingea decât un milion. Aceste date par să indice că în cursul evului mediu, majoritatea credincioşilor mozaici erau khazari. Aceştia au constituit baza comunităţilor ebraice din Rusia, Polonia, Lituania, Ungaria, România, unde au întemeiat acea comunitate evreiască care a devenit majoritatea dominantă a evreimii mondiale de azi. Chiar dacă aceste comunităţi au primit emigranţi şi din alte regiuni, elementul khazar a rămas majoritar. Această teorie, sprijinită de dovezi puternice, ar merita o discuţie mai serioasă. Din păcate, ea este omisă – fie din neştiinţă, fie dintr-un anumit orgoliu “semitic”.
Mulţi istorici au încercat să subestimeze contribuţia khazarilor la istoria evreiască, considerând că evreii din Europa de Est au imigrat la un moment dat din Occident. Spre sfârşitul primului mileniu, cele mai însemnate aşezări evreieşti erau în Spania maură (evreii sefarzi, care, după cum am văzut erau trataţi cu toleranţă de către mauri) Franţa şi Renania. Unele comunităţi existau încă de pe vremea romanilor. Ba chiar un grup de evrei a trecut în Anglia, fiind invitaţi de Wilhelm Cuceritorul care avea nevoie de capitalul lor (în 1290 urmau să fie expulzaţi). În toate aceste cazuri (exceptând Spania) este vorba de comunităţi relativ mici ca număr, care în plus au fost decimate în urma persecuţiilor religoase. Concepţia tradiţională privind emigraţia evreilor germani spre Polonia este o simplă legendă – sau mai bine zis o ipoteză ad-hoc inventată de cei care nu cunoşteau istoria khazară. Nu există nici un fel de dovezi privind un asemenea exod. De fapt, spre sfârşitul secolului al XIV-lea, practic nu mai existau evrei în Franţa şi Germania (în orice caz, un număr infim).
Evreii care au întemeiat comunităţile moderne din Anglia, Franţa şi Olanda erau de altă origine: evrei sefarzi siliţi să fugă din Spania în urma persecuţiilor religioase de după reconquistă. Alte dovezi împotriva presupusei origini germane a evreimii răsăritene le oferă structura idişului, limbajul popular al maselor evreieşti. Idişul e un amestec curios de ebraică, germană medievală şi elemente slavone şi se scrie cu litere ebraice. La prima vedere, cantitatea mare de împrumuturi germane din idiş pare să contrazică teza privind originea khazară a evreimii răsăritene. Dar lucrurile stau tocmai dimpotrivă. În primul rând, nici o componentă lingvistică provenind din Germania apuseană nu se găseşte în idiş. Componenta germană care a intrat în idiş este de origine germană răsăriteană. Să ne amintim de puternica prezenţă a emigranţilor germani în Polonia şi lucrurile se vor clarifica. Numai germanii erau mai influenţi decât evreii din punct de vedere economic şi cultural. Nu e greu de înţeles de ce imigranţii khazari au fost siliţi să înveţe nemţeşte dacă vroiau să răzbată în viaţă: limba germană era o necesitate fundamentală în orice contact cu oraşele.
O explicaţie complementară e şi imigraţia redusă a unor elemente evreieşti din Germania, dar care prin superioritatea lor culturală, au avut o influen ţă importantă asupra coreligionarilor lor din răsărit. Caracteristic e şi faptul că singura secţiune a evreilor khazari care nu au acceptat idişul a fost secta karaiţilor – dar aceasta era doar excepţia, nu regula.
În concluzie. Evreii din prezent se împart în două categorii: sefarzi şi aşkenazi. Sefarzii descind din evreii care trăiseră în antichitate în Spania până când au fost expulzaţi de acolo şi s-au instalat în ţările mediteraneene şi mai puţin în Occident. Ei vorbeau un dialect hispano-ebraic, numit “ladino” şi şi-au păstrat propriile tradiţii şi mituri. Numărul lor este estimat la circa 500000. În acelaşi timp, evreii aşkenazi – de origine khazară – numără circa 11 milioane. (Ca un amănunt picant, să pomenim faptul că Aşkenaz se numea un frate al lui Togarma pe care, după cum spunea Iosif al khazarilor, aceştia îl revendicau drept strămoşul lor.) Termenul de “antisemitism” este aşadar fără noimă, consituind o concepţie falsă împărtăşită atât de evrei, cât şi de cei care i-au persecutat.
Povestea imperiului khazar, prezentată mai sus, începe să apară ca “cea mai cruntă farsă pe care a pus-o la cale istoria” (Arthur Koestler).

Consiliul Evreiesc din Germania doreste aplicarea cenzurii internetului


Consiliul central al evreilor din Germania ia in considerare depunerea unei plangeri penale impotriva site-ului YouTube pentru ca ar fi permis incarcarea pe internet a unor videoclipuri care ar promova “ura de rasa” si ar face “apologia razboiului”, scrie ziarul evreiesc Haaretz.


Aceasta intentie a fost dezvaluita de vicepresedintele Consiliului evreiesc, Salomon Korn, intr-o aparitie televizata la un post german. “Eu astept ca procuratura, autoritatile specializate si, daca este necesar, chiar guvernul german sa ia masuri”, a declarat acesta.
Organizatia evreiasca sustine ca pe site-ul YouTube, care si asa cenzureaza din motive politice diverse montaje video, se pot viziona filme de propaganda national-socialista din timpul celui de al doilea razboi mondial, dar si videoclipuri ale diferitelor trupe interzise de rock nationalist, precum Kommando Freisler sau Landser.

Mâncarea cuşer>>>>>ultima modă în Statele Unite
de Eva GALAMBOS |

http://www.gandul.info/caleidoscop/mancarea-cuser-ultima-moda-statele-unite.html?3938;872974

În fiecare săptămână, Madonna se duce la restaurantul Prime Grill din Hollywood unde consumă mâncare în exclusivitate cuşer şi bea vin de Canaa, Paris Hilton comandă grătar cuşer, Bono mănâncă sushi pregătit sub supraveghere rabinică, David Trump îşi organizează întâlnirile de afaceri la unul dintre restaurantele cuşer din New York, şi toţi ascultă muzică israeliană, intepretată de Sarit Haddad şi Eyal Golan.
A mânca feluri cuşer a devenit trendy în Statele Unite, scrie publicaţia israeliană „Yediot Aharonot”. Înainte de prima înghiţitură, celebrităţile se interesează dacă pe ceea ce consumă s-a aplicat ştampila „cuşer”. Nu se ştie de ce Paris Hilton a fost atrasă de acest tip de mâncare, dar ea este principala responsabilă în transformarea felurilor cuşer într-o modă în rândul tinerilor de la Hollywood. Spre uimirea tuturor, ea a ales să-şi serbeze ziua de naştere la un bar cuşer de fripturi şi sushi.

Şi-a invitat 40 de prieteni şi au venit 200. Popularitatea în rândul oamenilor de afaceri i se datorează lui Donald Trump, dar cel mai mare ajutor la răspândirea acestei mode a fost oferit de Sasha Baron Cohen, eroul filmului „Borat”, care-şi lasă lunar jumătate din salariu la restaurantul Prime Grill. Aici şi-a celebrat nominalizarea pentru Oscar împreună cu logodnica lui şi câţiva prieteni.
După 3300 de ani, America descoperă că mâncarea cuşer este sănătoasă. Noi restaurante cuşer proliferează ca ciupercile după ploaie în marile oraşe americane, pe rafturile supermarketurilor se înmulţesc produsele cuşer şi principalii producători de lactate vor neapărat să aibă ştampila cuşer pe mărfurile lor, ştiind că şi creştinii vor astfel de produse.
În Manhattan s-au deschis restaurante cuşer chinezeşti, franţuzeşti, japoneze, indiene, iraniene, chiar şi budiste, iar în ultimul deceniu vânzările de produse cuşer în supermarketurile americane au crescut în medie anuală cu 15 la sută, comparativ cu patru la sută ale produselor necuşer. 11 milioane de americani cumpără această mâncare atunci când în SUA trăiesc doar şase milioane de evrei.
Într-un sondaj de opinie recent, realizat de Mintel International, 55 la sută dintre consumatorii de produse cuşer au declarat că le mânăncă deoarece consideră că sunt mai sănătoase. Ele sunt populare mai ales în rândul fanilor de hrană sănătoasă şi a vegetarienilor care ştiu că, dacă se duc într-un restaurant cuşer de lactate, nici o fărâmă de carne nu le va ajunge pe farfurie (regulile cuşer interzic consumarea cărnii împreună cu lactatele n.r.) şi că în salate nu vor găsi bucăţi de slănină.
Americanilor le place că această mâncare este pregătită sub strictă supraveghere, deşi cei însărcinaţi cu acest lucru au grijă numai ca vesela folosite pentru carne şi lactate să nu se amestece. Potrivit unei analize publicate înainte de 4 iulie, brand-ul cel mai vândut în America îl reprezintă cârnaţii Hebrew National, preparaţi numai din carne de vacă. Musulmani şi creştini consumă produse cuşer iar unele grupuri creştine urmează un regim care se pregăteşte „în spiritul Bibliei”. Poate fenomenul cuşer va dura mai mult decât moda scientologiei ori a Cabalei, deoarece la Hollywood există un număr mare de evrei faimoşi pe care americanii vor să-i imite, spun sociologii americani.

Zemy Apfelbaum, Wizrom: “Dezvoltam 10 solutii de business”

A stat un an in Franta, dar s-a intors pentru a face afaceri in Romania. La Wizrom Software se afla de 13 ani. Zemy Apfelbaum, director de vanzari la Wizrom Software, bifeaza la categoria cea mai mare realizare profesionala primul contract de un milion de euro, semnat la sfarsitul anului trecut.

- Primul job?
- Am ajuns in Franta, la Paris, in 1993, cu o bursa de merit primita de la Facultatea de Matematica. Am lucrat un an de zile ca programator. Aveam un program de lucru normal, de 8 ore, si eram platit cu jumatate din salariul mediu primit la vremea respectiva de un francez. Dupa terminarea studiilor, universitatea mi-a oferit un post de seminarist si am avut posibilitatea sa pastrez slujba pe care o aveam, dar nu am putut sa raman in Franta. La vremea respectiva, in tara incepeau sa prinda contur multe afaceri si lucrul asta ma atragea. De asemenea, un rol important in luarea deciziei de a reveni in Romania l-a avut dorinta mea de a fi alaturi de familie, care imi ofera o mare parte din energia necesara si pe plan profesional.

- Cum a fost perioada petrecuta in Franta?
- Practic, nu am avut timp sa ma obisnuiesc cu modul de viata din Franta. De altfel, nici nu am plecat la bursa cu gandul de a ramane, ci am considerat jobul o experienta pe care aici nu o puteam avea.

- Cea mai mare realizare profesionala?
- Primul contract de un milion de euro, pe care l-am semnat la sfarsitul anului trecut. Sunt mandru de tot ce am realizat in cei 13 ani la Wizrom: ne-am marit cota de piata, ne aflam printre cei mai importanti furnizori de solutii de business, ne-am extins aria de acoperire si pe segmentul companiilor mari.

- Principalele produse ale companiei ?
- Wizrom Software dezvolta zece solutii de business, trei dintre ele fiind destinate exclusiv companiilor mari. Principalele solutii informatice ale companiei sunt WizCount si WizPro, care reprezinta fiecare aproximativ 30% din valoarea contractelor incheiate. La acestea doua se adauga WizSalary, care este lider de piata in categoria solutiilor de salarizare, management de personal si resurse umane, fiind utilizata pentru calcularea salariilor a aproximativ 14% din totalul angajatilor firmelor private din Romania. Peste 20% din valoarea contractelor incheiate de companie sunt acoperite de WizSalary.

- Ce cifra de afaceri a avut compania in 2006? Care sunt obiectivele pentru 2007?
- Valoarea totala a contractelor inregistrate de Wizrom in 2006 a fost de 7,5 milioane USD, cu 1,5 milioane USD mai mult decat in 2005. De asemenea, in 2006, Wizrom a inregistrat o crestere a numarului de clienti cu 20% si a ajuns la 2.400, in comparatie cu anul precedent, cand numarul acestora a fost de aproximativ 2.000. In acest an, mizam pe o crestere de aproximativ 30% a valorii contractelor, in comparatie cu anul anterior, evolutia fiind sustinuta si de faptul ca Wizrom ocupa un loc din ce in ce mai important pe piata solutiilor de business pentru IMM-uri.
Vrem sa crestem cota de piata a companiei. De aceea, la inceputul acestui an am intrat si pe segmentul solutiilor de business destinate companiilor mari.

- Cate ore petreceti in medie pe zi la birou?
- Nu merg pe ideea ca trebuie sa petrec la birou un anumit numar de ore, nu mi-a placut niciodata sistemul de lucru functionaresc. Ce-i drept, prefer sa vin la birou dimineata, dar stau atat timp cat este nevoie. Recunosc ca, uneori, se intampla sa petrec la serviciu si o parte din noapte.

- Destinatia de vacanta preferata?
- Vara prefer destinatiile linistite si plajele neaglomerate, unde ma pot relaxa. Cateva insule grecesti sunt, din aceasta perspectiva, tinta favorita in vacante. Pentru celelalte perioade ale anului optez pentru turismul cultural.

- Principalul "hobby" din week-end ?
- MBA-ul pe care il urmez nu-mi mai lasa mult timp la dispozitie pentru hobby-uri. Dar sunt intotdeauna bucuros sa ma intalnesc cu prietenii sau sa joc tenis.

, [pe larg]

Bush, criticat pentru graţierea fostului consilier al lui Cheney

Lewis Libby e chemat la închisoare

Fostul oficial de la Casa Albă, Lewis Libby, a primit ordinul de a se prezenta la închisoare pentru efectuarea a doi ani şi jumătate. Ordinul de prezentare a fost înaintat de judecătorul federal Reggie Ealton, care l-a acuzat pe Libby că ar fi minţit justiţia. Odată la închisoare, fostul oficial american va trebui să îşi ispăşească pedeapsa, fără a aştepta încheierea procesului.

Preşedintele american George W. Bush şi-a afirmat părerea de rău în acest caz, precizând că familia lui Libby va fi nevoită să treacă printr-o situaţie neplăcută. Totodată, „Scooter“ Libby are dreptul de a înainta apel, la fel ca înainte, însă preşedintele va continua să nu intervină în procedura judiciară.

Libby, după gratii
Fostul director de cabinet al vicepreşedintelui SUA Dick Cheney, Lewis Libby, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că a minţit în instanţă în cadrul unui scandal politico-mediatic legat de războiul din Irak. Judecătorul Reggie Walton, însărcinat cu acest caz la tribunalul federal din Washington, l-a condamnat, de asemenea, la o amendă de 250.000 de dolari. În vârstă de 56 de ani, Libby a fost recunoscut vinovat de obstrucţionarea Justiţiei, mărturii false şi sperjur, după mai bine de o lună şi jumătate de la deschiderea procesului. Avocaţii lui vor face apel, astfel că fostul consilier va fi ajunge după gratii doar după încheierea noii proceduri. Într-un comunicat, Dick Cheney s-a declarat "profund afectat de tragedie". În calitate de prieten, "sper că sistemul nostru judiciar va ajunge la un rezultat care să confirme părerea noastră bună despre acest om".

Incendiu la o sinagogă din Geneva Sinagoga Malagnou din Geneva, construită în anii 1970, a fost distrusă, în această dimineaţă, într-un incendiu a cărui origine nu este cunoscută încă.

Specialiştii se află la faţa locului pentru a culege indicii, ca şi protecţia civilă, care încearcă să salveze obiectele de cult din sinagogă.

Pompierii au fost chemaţi în jurul orei 7.18, ora României, dar la sosirea lor sinagoga era complet cuprinsă de flăcări.

O nouă sinagogă la Talin Prima sinagogă din Estonia, după cea distrusă în al doilea război mondial, a fost inaugurată ieri la Talin. Evenimentul a constituit un omagiu adus micii comunităţi evreieşti din această ţară care nu a mai avut un locaş de cult dinainte de război.

La ceremonie au fost prezenţi preşedintele şi premierul Estoniei, iar din partea Israelului, vicepremierul Shimon Peres şi Marele Rabin. Noul edificiu face parte dintr-un complex care cuprinde o încăpere destinată ceremoniilor de cult şi care poate adăposti până la 230 de persoane, un bazin pentru băi rituale, un restaurant, un centru cultural şi un muzeu.

În prezent, în Estonia mai trăiesc aproximativ 3 mii de evrei, cei mai mulţi fiind stabiliţi în capitala Tallin.

Universitate evreiasca in Ucraina
ODESSA – La 1 septembrie in localitatea ucraineana Odessa si-a deschis portile Universitatea evreiasca, infiintata de comunitatea evreiasca si de Institutul umanist din localitate, informeaza agentia Unian. Rabinul Shlomo Baksht a declarat ca "universitatea reprezinta o realizare logica a sistemului de invatamint evreiesc din localitate, unde functioneaza institutii ale acestei etnii de la gradinita la invatamint superior". Pentru anul intii sint inscrisi 32 de studenti la cinci specialitati printre care matematica, informatica si limba engleza. Bashkt a adaugat ca in paralel fiecare student va obtine specializarea de profesor de limba idis. De mentionat faptul ca universitatea este finantata de comunitatea evreiasca din localitate, iar majoritatea materiilor sint predate de cadre didactice de la Institutul pedagogic de stat. Toti cursantii evrei studiaza separat, iar la absolvire primesc diplome de stat. (DIVERS)

Radioul polonez de stat va emite si in ebraica VARSOVIA - Radioul polonez de stat, Polska Radio, va incepe sa transmita stiri in ebraica incepind din martie, in incercarea de a consolida legaturile israeliano-poloneze si pentru a ajuta la combaterea reputatiei anti-semite pe care ar avea-o, transmite Reuters.
Polonia a avut cea mai mare minoritate evreiasca din Europa pina la cel de-al doilea razboi mondial, insa uciderea a milioane de evrei de catre nazisti in timpul Holocaustului si ostilitatea autoritatilor comuniste de dupa razboi au facut ca numarul evreilor din Polonia sa fie de doar citeva mii in anii 1990.
Guvernele poloneze de dupa caderea blocului sovietic au incercat sa reconstruiasca relatiile cu Israelul si mai multe mii de evrei viziteaza tara parintilor si bunicilor lor in fiecare an. "Dorim relatii bune intre Polonia si Israel si oferim comunitatii evreiesti internationale informatii despre minoritatea evreiasca din Polonia", a declarat Adam Burakowski, director adjunct al departamentului Externe din cadrul Polska Radio.
"Aceste programe reprezinta o alta lupta in razboiul prin care incercam sa dovedim ca opinia potrivit careia Polonia este antisemita este gresita", a adaugat el.
Purtatorul de cuvint al Polska Radio, Tadeusz Fredro-Boniecki, a declarat ca transmisiile, care vor dura initial citeva ore pe zi, vor putea fi receptionate in Israel si pe intreg teritoriul Europei.
Autor: DIVERS - www.divers.ro

Se poate: un post de radio arabo-israelian emite din Marea Britanie
Un grup de tineri israelieni si musulmani a lansat in Anglia, la Bristol, un post de radio menit sa intareasca dialogul dintre cele doua comunitati, potrivit BBC. Postul se numeste Salaam-Shalom, ceea ce inseamna «Pace» - scris in araba si ebraica.

Acest post de radio este vocea „majoritatii moderate“, unde oameni din ambele comunitati se pot intålni si comenta aspecte din viata de zi cu zi. Programul radioului, care emite on-line, include muzica si emisiuni care se concentreaza pe aspectele comune ale vietii musulmanilor si evreilor, permitånd dialogul intre doua culturi aflate in relatie de mii de ani, se arata pe site-ul radioului.

Noutatea initiativei consta in faptul ca oricine este interesat poate crea propriile programe, in limba engleza, respectånd un ghid de indicatii de pe site-ul Radio Salaam-Shalom.

Îmbrăţişarea tainică a Israelului cu Azerbaidjanul

Dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991 a schimbat peisajul geopolitic al Orientului Mijlociu. În doar câteva săptămâni, şase ţări cu populaţie predominant musulmană aflate la marginea sudică a Uniunii Sovietice şi-au obţinut independenţa. Israelul împreună cu Turcia, Iranul şi diverse state arabe s-au grăbit să-şi deschidă ambasade în capitalele de la Aşgabat până la Taşkent.


Deşi Ierusalimul menţine legături de lucru bune cu toate aceste state proaspăt independente, puţini ar fi putut prevedea modul în care avea să înflorească relaţia Israelului cu Azerbaidjanul. Cele două state au stabilit relaţii oficiale în aprilie 1992, la un an după ce Azerbaidjanul îşi proclama independenţa. Ideea că o ţară cu o populaţie formată din musulmani în proporţie de 93 la sută ar putea colabora strâns cu serviciile de informaţii israeliene şi chiar oferi oficialilor israelieni o platformă defensivă într-o regiune atât de volatilă nu a fost luată în considerare de mai nimeni. Cu toate acestea, Ierusalimul şi Baku au devenit pe nesimţite parteneri strategici – împărtăşindu-şi informaţii, dezvoltându-şi relaţiile comerciale şi construind împreună alianţe regionale. Deşi parteneriatul Israel-Azerbaidjan are importante implicaţii regionale, măsura în care elitele azere sunt dispuse să dezvolte aceste legături rămâne o necunoscută.

Convergenţă de interese

Deşi relaţia bilaterală nu a reprezentat o prioritate nici pentru Israel, nici pentru Azerbaidjan, atât Ierusalimul, cât şi Baku şi-au extins legăturile ca rezultat al conştientizării ideii că o coordonare a politicilor protejează cel mai bine securitatea la Marea Caspică şi contracarează expansionismul iranian. Atât Israelul, cât şi Azerbaidjanul s-au confruntat cu provocări la adresa legitimităţii, dacă nu chiar a însăşi existenţei lor ca state. Ambele au experienţa lucrului dobândit prin luptă, după ce şi-au câştigat independenţa doar după războaie teritoriale cu statele vecine.
Complexele de insecuritate generate de starea de război şi asediu au făcut Ierusalimul şi Baku să privească regiunea prin prisme asemănătoare. Ambele ţări se luptă cu probleme de identitate: cum poate Azerbaidjanul să fie “statul azerilor” când aproape 20 de milioane de azeri – aproape de două ori populaţia sa – trăiesc în ţara vecină, Iran? Chiar conducătorul iranian suprem, Ali Khamenei, este etnic azer. Israelul între timp se luptă să-şi definească relaţia cu evreii din diaspora şi cu propria minoritate arabă, destul de semnificativă.
Guvernul israelian s-a orientat spre Azerbaidjan din câteva motive. Politicienii israelieni, ca şi omologii lor arabi şi iranieni au privit Azerbaidjanul şi litoralul Caspicii ca parte a “Orientului Mijlociu Extins”. Extinderea influenţei într-o parte a lumii predominant musulmană, dar nu şi arabă, reprezintă de mult un obiectiv strategic al Israelului. În fond, înainte de revoluţia din 1979, Israelul vânduse arme armatei iraniene şi-l considerase pe şah prieten. Similar, de la începutul anilor 1990, Israelul a întins o mână de ajutor Turciei. Noii aliaţi puteau asigura în acelaşi timp noi oportunităţi economice, o securitate energetică sporită şi, se spera, mai multe voturi în ONU. Israelul şi-a propus să exploateze resursele de energie ale regiunii, făcând lobby pentru construcţia de conducte de gaz şi petrol care să-i ajute aliaţii şi să-i ocolească pe duşmani. În sfârşit, oficialii israelieni sperau că legăturile directe vor facilita imigraţia comunităţii evreieşti din Azerbaidjan, de 20.000 de membri, în Israel.
Guvernul azer, pe de altă parte, a decis să colaboreze cu Israelul atât din respect pentru statul evreu, cât şi din lipsa alternativelor. În 1991, Azerbaidjanul era fragil din punct de vedere economic, instabil din punct de vedere politic şi slab din punct de vedere militar. În dorinţa disperată de asistenţă externă, Baku s-a îndreptat spre Israel, căutând ajutor împotriva unui Iran mult mai puternic şi a unei Armenii superioare militar. Israelul a promis să redreseze economia slăbită a Azerbaidjanului prin dezvoltarea legăturilor comerciale. A cumpărat petrol din Azerbaidjan şi a trimis în schimb experţi în medicină, tehnologie şi agricultură. Mai important pentru Azerbaidjan, ministrul de externe israelian s-a angajat să-şi folosească influenţa asupra Washingtonului pentru a îmbunătăţi relaţiile azero-americane, contrabalansând astfel lobby-ul armean puternic. Potrivit primului preşedinte al Azerbaidjanului, Abulfas Elçibey, “Israelul ar putea ajuta Azerbaidjanul în chestiunea Karabah, convingându-i pe americani să-i oprească pe armeni”. Diplomaţii azeri au conştientizat nevoia de a-şi diversifica propriile contacte la Washington, mai ales după ce Congresul SUA a impus sancţiuni asupra Azerbaidjanului la cererea lobby-ului armean, în urma războiului din Nagorno-Karabah. Liderii armatei azere considerau de asemenea că firmele israeliene ar putea înzestra mai bine armata jalnică a Azerbaidjanului, care avea nevoie de arme noi după înfrângerea din Nagorno-Karabah. În câteva rânduri Heydar Aliyev, preşedinte al Azerbaidjanului între 1993 şi 2003, a solicitat personal asistenţă militară de la prim-miniştrii israelieni.

O relaţie în proces de maturizare

Cu trupele armene sau înlocuitorii lor ocupând 20 la sută din teritoriul azer, cu influenţa Moscovei şi a Teheranului în creştere şi ascensiunea în regiune a grupurilor islamiste, Israelul şi Azerbaidjanul şi-au sporit reciproc capabilităţile de apărare.
După pierderea înregistrată în Nagorno-Karabah, Baku a apelat la Israel pentru ajutor în vederea reconstrucţiei armatei. Companiile din industria de apărare israeliană au răspuns pozitiv, vânzând Azerbaidjanului sisteme avansate de aviaţie, antitanc, artilerie şi antiinfanterie. Comerţul cu arme a continuat. În 2004, atât presa azeră, cât şi cea israeliană anunţau că un sistem de luptă israelian, nedivulgat, era trimis în Turcia, unde avea să fie asamblat şi apoi livrat Azerbaidjanului. Deşi autorităţile israeliene, turce şi azere au negat ştirea – politica israeliană interzice confirmarea tranzacţiilor de acest tip –, un oficial militar azer a susţinut achiziţia, spunând că “interesul ţării noastre faţă de armamentul israelian este normal, dat fiind că această ţară dispune de tipuri de armament, echipament militar şi special de ultimă generaţie”. Însă nu orice ştire de presă este adevărată. În încercarea de a exploata sentimentele islamiste şi antiisraeliene ale anumitor segmente ale populaţiei, statele din jur exagerează uneori nivelul comerţului cu arme între Israel şi Azerbaidjan.
Vânzările de armament şi percepţia existenţei unei ameninţări comune au facilitat colaborarea între serviciile de informaţii şi securitate. Companii israeliene au construit şi asigură paza zidului din jurul aeroportului internaţional din Baku, monitorizează şi ajută la protejarea infrastructurii energetice a Azerbaidjanului şi chiar asigură protecţia preşedintelui Azerbaidjanului în vizitele peste hotare. Agenţii de informaţii israelieni contribuie la strângerea de informaţii privind organizaţiile islamiste din regiune şi monitorizează amplasarea trupelor în statele vecine Azerbaidjanului – în special în Iran.
Atât guvernul israelian, cât şi cel azer se tem de ascensiunea islamului radical. În urma unei întâlniri în octombrie 2001 cu ambasadorul Israelului Eitan Naeh, fostul preşedinte al Azerbaidjanului Heydar Aliyev declara că poziţiile celor două state în lupta împotriva terorismului internaţional sunt identice. Dacă ameninţarea teroristă la adresa Israelului este binecunoscută, cea asupra Azerbaidjanului este şi ea una semnificativă. Azerbaidjanul nu este agreat nici de islamiştii sunniţi, nici de cei şiiţi. În rândul sunniţilor se fac simţite urmările conflictelor din Cecenia şi Daghestan. Încă de la semnarea acordului “Adevăratul islam pentru fraţi” între organizaţiile regionale Wahhabi, în 1994, şi în urma expansiunii spre sud a mişcărilor Wahhabi în Federaţia Rusă, au apărut celule islamiste pe întreg teritoriul ţării. Numărul micilor reţele teroriste care şi-au fixat baze în jurul Azerbaidjanului l-a făcut pe ministrul securităţii naţionale al Azerbaidjanului să răspundă în august 2005 prin arestări de suspecţi, punerea moscheilor sub control guvernamental direct şi interzicerea literaturii religioase extremiste. În ceea ce-i priveşte, oficialii israelieni sunt îngrijoraţi de recentele accese de violenţă ale islamiştilor radicali împotriva comunităţilor evreieşti din Azerbaidjan.
Iranul, un liant important
Iran, protectorul a numeroase organizaţii teroriste care acţionează în regiune, a încercat să-şi promoveze ideologia radicală prin finanţarea şi construcţia de moschei şi şcoli religioase în regiune. Până acum, autorităţile azere au răspuns la această imixtiune pe teritoriul naţional prin scoaterea în afara legii a imamilor şi a moscheilor radicale. Într-adevăr, deşi zvonurile privind prezenţa serviciilor de informaţii israeliene rămân neclare şi imprecise, ar fi iresponsabil din partea Baku-ului şi a Ierusalimului să nu colaboreze pentru contracararea expansionismului ideologic iranian.
Însă atât Ierusalimul, cât şi Baku recunosc că este preferabil pentru ele să acţioneze împreună (şi împreună cu Turcia) decât să permită ca influenţa Rusiei sau a Iranului să devină predominantă. Chiar dacă relaţiile diplomatice rămân mai puţin oficiale, vecinii Azerbaidjanului conştientizează importanţa crescândă a relaţiilor dintre Israel şi Azerbaidjan.
Relaţiile dintre Israel şi Azerbaidjan au ajuns la o răscruce. Dacă înainte Baku aprecia relaţiile cu Israel, numeroase elite azere îşi reconsideră strategia în mod individual.
Decizia recentă a Azerbaidjanului de a tempera expansiunea colaborării cu Israelul face parte dintr-un curent. Deşi oficialii azeri vizitează Israelul la niveluri fără precedent, vizitele sunt rareori mediatizate şi produc rezultate puţin semnificative. Rămâne însă un potenţial de extindere a colaborării, nu doar în domeniul energiei, ci şi în agricultură, sector în care lucrează cea mai mare parte a populaţiei Azerbaidjanului şi cel de-al doilea ca mărime după industria petrolieră.
Numeroşi azeri recunosc că relaţiile cu Israelul au avut un efect benefic pentru ţara lor. Un editorialist azer nota în 2002 că “toată lumea ştie foarte bine că Israelul este una dintre puţinele ţări cu care Azerbaidjanul nu a avut decât experienţe pozitive. A venit vremea ca Azerbaidjanul să îndrăznească să-şi aleagă propriul drum”. Mai mult, cum programul nuclear iranian şi sprijinul saudit pentru grupurile islamice ameninţă securitatea regională, este şi în interesul Washingtonului să contribuie la cimentarea relaţiei dintre Baku şi Ierusalim.
CADRAN POLITIC

Goldman Sachs pierde pozitia de lider.

Goldman Sachs Group ar putea pierde in acest an pozitia de lider in topul consultantilor pentru fuziunile si achizitiile din Europa, pentru prima oara din 1998, scrie "Wall Street Journal". Cu citeva saptamini inainte de sfirsitul anului, in care au avut loc fuziuni si achizitii de 1.420 miliarde de dolari la nivel european, Goldman Sachs se afla pe locul al patrulea, in urma Morgan Stanley, J.P. Morgan Chase & Co. si Citigroup, potrivit datelor publicate de firma Dealogic, citate de publicatie. Goldman Sachs a detinut pozitia de lide ...continuare

New York Times,in proces de preluare.

Fostul sef al American Inter-national Group (AIG), Maurice Greenberg, este interesat sa lanseze o oferta pentru preluarea in totalitate a New York Times Co, potrivit televiziunii CNBC, care citeaza surse neoficiale. Stirea vine imediat dupa ce reprezentantii `New York Post` au afirmat ca Greenberg a cumparat deja un pachet semnificativ de actiuni ale grupului media, pentru a incerca sa slabeasca pozitia de actionar dominant in cadrul `NY Times` a familiei Sulzburger. Zvonul a fost urmat imediat de o crestere de 9 procente a actiunilor ...continuare

Un evreu american, prezentator la Al-Jazeera
Ziarul Gandul | 25 noiembrie 2006
Celor care acuza canalul in limba araba ca ar fi porta-vocea gruparilor extremiste, Dave Marash le raspunde ca programele sale trebuie privite in ansamblul lor si se va constata ca intervenientii "agresivi" sunt intotdeauna contestati de antena. Si chiar daca Al-Jazeera ofera o tribuna unor atitudini antiamericane sau antisemite, "in cel mai rau caz, vom permite Americii sa-si cunoasca inamicii", a estimat el. In varsta de 64 de ani, Dave Marash este un profesionist recunoscut, fost jurnalist la canalul ABC, unde reportajele sale despre razboiul din Bosnia, atentatul impotriva unui avion al TWA deasupra Lockerbie (Scotia), efectele valului seismic din decembrie 2004 sau epidemia sida din Zimbabwe i-au adus numeroase premii.

Lobby-ul israelian conduce America (I)
Sub titlul The Israel Lobby, prestigioasa London Review of Books (vol. 28. nr. 6, 23.03.2006) a publicat o analiză aprofundată a influenţei decisive a lobbyului proisraelian american asupra politicii externe şi strategiei adoptate de Statele Unite în Orientul Mijlociu, semnată de doi emeriţi profesori universitari americani: John Mearsheimer şi Stephen Walt (vezi la final scurte fise biografice ale celor doi). În ciuda valului de critici stârnite de cele afirmate de ei, cei doi universitari se plasează de partea a ceea ce numesc „interesul naţional al SUA“, perspectivă din care îşi exprimă incapacitatea de a găsi o logică în alinierea politicii americane la cea practicată de lobbyul israelian în Statele Unite.
=====
Lobby-ul israelian conduce America (ultima parte)
=====

Los Angeles Times, petit de trei miliardari.

Trei dintre cei mai mari miliardari ai Statelor Unite, Roland Burkle, Eli Broad si David Geffen se lupta pentru cumpararea publicatiei "Los Angeles Times", a patra ca vinzari in SUA. Pretul estimat al achizitiei este de 15 milioane de dolari, iar selectia urmatorului proprietar al ziarului va fi decisa exclusiv de "L.A.Times". Un fost editor al publicatiei, John Carroll, a declarat ca aceasta lupta va avea un final fericit. Oricare dintre cei trei combatanti fiind apreciati de comunitatea din Los Angeles. Burkle, in virsta de 53 de ..continuare

Furtuna deasupra lobbyului israelian[3]
Presiuni asupra puterii executive
Asa cum remarca oficialul mentionat, in vreme ce AIPAC isi concentreaza toate eforturile asupra Congresului, presiunea asupra puterii executive se exercita prin intermediul lobbyului numit Conference of Presidents of Major American Jewish Organizations (Conferinta presedintilor principalelor organizatii evreiesti americane). Acest grup este mai putin cunoscut decat AIPAC, dar are aproape aceeasi putere. Alcatuita din presedintii a peste 50 de organizatii evreisti americane, Conferinta este menita sa reprezinte vocea colectiva a comunitatii evreiesti americane, care tinde sa fie mai curand pacifista pe tema problemelor Orientului Mijlociu.
Practic, aceasta organizatie este condusa de vicepresedintele ei, Malcolm Hönlein, care a fost multa vreme un apropiat al miscarii colonistilor evrei. In anii 90, a fost presedinte asociat al dineurilor anuale newyorkeze destinate strangerii de fonduri pentru Bet El, o colonie militanta de langa Ramallah. In 20 de ani de activitate in cadrul Conferintei, Hoenlein a facut in asa fel incat Israelul sa poata continua orice politica doreste, inclusiv expansiunea sa in Cisiordania, fara nicio interferenta din partea Statelor Unite. In perioada mandatului lui Clinton Conferinta a fost foarte activa in cadrul campaniei pentru transferarea ambasadei americane la Ierusalim.
Uneori, noteaza fostul consilier al lui Clinton, presiunile asupra politicii americane vin din partea unor grupuri interne, cateodata direct din Israel si uneori din Israel prin intermediul aliatilor lor din Statele Unite. Cand Bibi Netanyahu era prim-ministru, intre 1996 si 1999, a continuat el, „a proferat amenintarea implicita ca isi poate mobiliza aliatii din Congres sau pe cei din randul crestinilor de dreapta, daca presedintele Clinton nu face ceea ce vrea el“. Mai tarziu, la Camp David, „(fostul premier) Ehud Barak a dat o multime de telefoane - cand a simtit ca se exercitau prea multe presiuni asupra lui - comunitatii evreisti si oamenilor politici“.
Dupa 2001, necesitatea unor asemenea presiuni s-a redus, deoarece George Bush impartaseste, in general, reticentele AIPAC de a-i reuni (la masa negocierilor - n. tr.) pe israelieni si palestinieni. In cele cateva ocazii in care presedintele a incercat sa se angajeze pe aceasta cale, lobbyul a actionat repede pentru a-l descuraja. Un bun exemplu este ceea ce s-a intamplat in aprilie 2003, cand Bush a prezentat „foaia de parcurs“ pentru Orientul Mijlociu. Planul stabilea o serie de pasi paraleli pe care israelienii si palestinienii trebuia sa ii faca simultan si care urma sa duca la crearea unui stat palestinian independent in cursul anului 2005. Planul reflecta convingerea administratiei - care se pregatea sa invadeze Irakul - ca trebuie sa arate lumii arabe ca lucreaza activ pentru rezolvarea impasului din negocierile israeliano-palestiniene. Dar cerinta ca Israelul sa lucreze la un acord impreuna cu palestinienii a fost considerata de AIPAC si Ariel Sharon drept o presiune politica regretabila, astfel ca lobbyul a actionat pe langa prietenii sai din Congres pentru a trimite o scrisoare in care sa se arate acest lucru.
In cele din urma, „foaia de parcurs“ a esuat. Cauzele au fost multiple - mai ales violenta continua din regiune -, dar in mod sigur o contributie a avut-o presiunea exercitata de AIPAC. In toata aceasta perioada, AIPAC a continuat sa determine prezentarea de rezolutii, proiecte de legi si scrisori in cadrul Congresului, toate exprimand un sprijin tenace acordat Israelului si ostilitate fata de adversarii acestuia. Peste o suta de initiative de acest gen sunt lansate in fiecare an de catre Congres, participant la un proces cinic si de rutina, menit sa dovedeasca atasamentul oamenilor politici fata de Israel si astfel sa le asigure eligibilitatea pentru primirea de fonduri proisraeliene.
Congresul nu va vota niciodata o rezolutie critica
A opune rezistenta poate fi „sinucigas„, declara M.J. Rosenberg, care a lucrat pentru AIPAC intre 1982 si 1986. Director al forumului politic israelian din Washington, el cauta sprijinul Statelor Unite pentru o solutie bazata pe perspectiva a doua state. Si adauga: „Am lucrat pe Capitol Hill vreme de aproape 20 de ani; practic, a critica AIPAC sau a-l sfida printr-o rezolutie este, pentru un asistent parlamentar, mijlocul cel mai sigur de a se confrunta cu probleme serioase. Nu cred ca au forta de a face sa esueze un membru al Congresului, dar asistentii, raportorii si alte persoane care, ca mine, lucreaza pentru organizatiile evreiesti pot deturna sau bloca sansele de promovare ale cuiva. Lanseaza amenintari si cred ca sunt mai importanti decat membrii Congresului“. (...)
Toate masurile care ies pe banda rulanta din Congres poarta un mesaj foarte clar. Iata ce spune un membru al Camerei Reprezentantilor: „Suntem atat de previzibili in ce priveste sprijinul neconditionat fata de actiunile Israelului, incat ne-am indepartat o buna parte a lumii arabe. Am votat un mare numar de rezolutii prin care am aratat clar ca nu vroiam ca Bill Clinton sau Bush sa faca presiuni asupra Israelului pe tema coloniilor sau a negocierilor. Daca am fi votat o rezolutie care sa fi fost in spiritul «foii de parcurs», aceasta ar fi avut mare importanta pentru lumea araba si ar fi ajutat la slabirea teroristilor. Dar niciodata nu vom avea asa ceva din partea comisiilor parlamentare care se ocupa de problemele internationale sau de cele financiare. Congresul nu va vota niciodata o rezolutie care, intr-un fel sau altul, este critica la adresa Israelului“. L-am intrebat pe deputat daca accepta sa-i dau numele. Mi-a spus ca nu.
Peisajul politic israelian se schimba rapid si, odata cu el, problemele aflate in atentia lobbyului israelian. Succesul inregistrat de partidul Kadima si schimbarile produse in cadrul Likud au conferit forta celor trei principale grupuri care îi reprezinta pe pacifistii proisraelieni: Americans for Peace Now, Brit Tzedek si Israel Policy Forum (IPF). Din punct de vedere politic, aceste grupuri reflecta mai fidel opiniile evreilor din Statele Unite decat AIPAC, dar au o influenta mult mai mica, in parte pentru ca nu strang bani. In trecut, dineurile anuale ale IPF erau evenimente linistite comparativ cu cele ale AIPAC, dar la ultimul, din iunie, si-a facut aparitia Ehud Olmert, care a glumit spunand ca este, probabil, ciudat ca un fost membru al Likud, cum este el, sa se afle acolo. A vorbit de noile „politici“ care vor aduce „pacea si securitatea pentru noi si pentru palestinieni“, care „vor trai intr-un stat independent, alaturi de statul israelien“. In ciuda acestor afirmatii, comentatori de stanga din Israel si din SUA considera ca Israelul nu are nicio intentie de a ceda palestinienilor suficient pamant si autoritate pentru a constitui un stat viabil.
Nici Iranul nu este uitat
Daca Israelul reuseste sa se replieze in spatele unui zid de securitate si permite existenta unui asemenea stat, ce-i mai ramane AIPAC de facut? Ii raman o multime de lucruri. Continuandu-si traditionalele preocupari legate de Israel, lobbyul si-a extins considerabil misiunea in ultimii ani, devenind o forta puternica in cadrul retelei largite de grupuri si lideri ai securitatii nationale, care au folosit 11 septembrie, razboiul impotriva terorismului si Israelul drept baza pentru a asigura Statelor Unite o pozitie mai agresiva in lume.
Acest lucru se vede clar din activitatea AIPAC referitoare de Iran. De la mijlocul anilor 90, AIPAC si-a consacrat o mare parte din energie avertizarilor legate de dezvoltarea, de catre Iran, a armelor nucleare, denuntarii imamilor de la Teheran si eforturilor de a-i rasturna de la putere. Mearsheimer si Walt insista mult asupra sprijinului acordat de lobby declansarii razboiului din Irak, dar munca AIPAC legata de Iran a avut un impact mult mai mare la Washington (tinand cont si de retorica si actiunile agresive ale presedintelui Ahmadinejad). Trebuie precizat ca reteaua la care este asociat AIPAC nu constituie in niciun caz o conspiratie sau o cabala; diferitii sai membri lucreaza independent si au adesea pozitii divergente. Cu toate acestea, ar fi gresit sa se ignore modul in care activitatile lor se potenteaza unele pe altele atunci cand actioneaza pentru o prezenta mai puternica a Statelor Unite in Orientul Mijlociu si mai departe.
Un element-cheie al retelei este Washington Institute for Near East Policy. AIPAC a ajutat la crearea, in 1985, a acestui organism de reflectie, Martin Indyk, directorul pentru cercetare al AIPAC, devenind primul sau director. Astazi, institutul este total independent de AIPAC si exista o anumita diversitate in randul membrilor sai (printre ei se afla si Dennis Ross). Totusi, politicile sale sunt, in general, oglinda celor ale AIPAC. Directorul executiv, Robert Satloff, este un neoconservator (...). Directorul pentru cercetare, Patrick Clawson, a fost un partizan al schimbarii regimului din Iran si al infruntarii dintre SUA si Teheran pe tema programului nuclear al celui din urma. (...)
Eseul lui Mearsheimer si Walt a facut obiectul multor studii realizate de departamentul de cercetare al AIPAC, care urmareste atent activitatile celor ce critica Israelul si lobbyul. Sustinatori selectati de AIPAC primesc periodic pe mail „Activities Update“, care contine articole de presa, transcrieri ale unor discursuri, relatari de la diverse reuniuni. Activitatea de cercetare furnizeaza materia bruta de care se serveste AIPAC pentru a-si duce la indeplinire programul de intimidare. Editor al „Activities Update“ este Michael Lewis, fiul lui Bernard Lewis, profesor la Universitatea Princetown si cunoscator al lumii arabe, care a consiliat administratia Bush in lunile ce au precedat razboiul din Irak.
Campania murdara dusa impotriva lui John Mearsheimer si Stephen Walt este un excelent exemplu al tacticilor brutale folosite de lobby si partizanii sai. Atentia de care s-a bucurat eseul lor dovedeste ca, in acest caz, eforturile respective n-au avut prea mare succes. In pofida numeroaselor sale lacune, textul a facut un mare serviciu prin faptul ca a deschis dezbaterea asupra unui subiect care, de prea mult timp, este un tabu.
http://www.lumeam.ro/articol.php?id_articol=517

O tinara din Franta a fost aleasa Miss Europa 2006.

Miss Franta, Alexandra Rosenfeld, a fost aleasa Miss Europa 2006, in urma concursului de frumusete care a fost organizat pentru prima data in capitala Ucrainei, Kiev, informeaza linternaute.com. Blonda, in virsta de 19 ani, Alexandra a fost desemnata cistigatoare in urma deciziei unui juriu international prezidat de creatorul de moda italian Roberto Cavalli. Cistigatoarea a primit un premiu in valoare de 100.000 de euro si o coroana ornata cu diamante Chopard, evaluata la suma de 350.000 de euro. Pe primul loc s-a clasat Miss Ucraina, ...continuare

Printul Charles sustine construirea unui centru evreiesc la Cracovia VARSOVIA – Fundatia britanica World Jewish Relief, care este patronata de printul Charles, va finanta construirea unui centru evreiesc la Cracovia, in sudul Poloniei, relateaza AFP.
“Este vorba despre un loc situat in centrul fostului cartier evreiesc Kazimierz. Centrul va gazdui toate organizatiile evreiesti si va servi ca loc de intilnire pentru reprezentantii lor. Institutia va include un centru social pentru persoanele in virsta, o sala de conferinte si o cafenea", a declarat la 30 noiembrie Tadeusz Jakubowicz, presedintele comunitatii evreiesti din Cracovia.
Ideea construirii acestui centru a luat nastere in urma cu doi ani, in timpul unei vizite efectuate de printul Charles in cartierul evreiesc al orasului Cracovia.
"Printul a apreciat numarul foarte mare de proiecte in curs de derulare in cartierul Kazimierz. El m-a intrebat daca ne poate ajuta cu ceva. Patru saptamini mai tirziu, reprezentantii fundatiei World Jewish Relief au venit sa discute despre proiectul" de construire a centrului, a adaugat Jakubowicz. Constructia centrului evreiesc urmeaza sa se finalizeze la sfirsitul lui 2006. Cartierul Kazimierz din Cracovia a fost fondat in secolul al XIV-lea de regele Cazimir cel Mare al Poloniei, care le-a dat evreilor numeroase libertati civile de care acestia au fost ulterior privati pe teritoriul european.
Jakubowicz a mentionat ca, in prezent, in Cracovia mai traiesc doar 150 dintre cei circa 70.000 de evrei inregistrati inainte de 1939. Cei mai multi evrei din Cracovia au fost masacrati de nazisti in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
http://www.divers.ro/cgi-bin/buletin_ro.py?id=237#3600