IN ROMANIA[1]

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La iniţiativa preşedintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internaţională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoştinţă în alocuţiunile rostite de doi preşedinţi succesivi (Ion Iliescu şi Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se aşterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai ştii ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru aşteptarea prudentă?

Pe undeva, liniştea generalizată de azi – întreruptă ici şi colo de invectivele antisemiţilor – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităţilor, a biografiei intelectualităţii române reprezentative, a istoriei evenimenţiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale şi existenţiale asupra trecutului şi prezentului nostru, din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioşi pe cont propriu în ultimii zeci de ani şi combătute de alţi cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate şi asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică şi (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuţioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfăşurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalităţii, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni paşnici, blînzi şi inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetăţenilor, să-i lovească, să-i jefuiască şi să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conţină mai multe trepte de explicitare. Una din ele aşază la temelii complicitatea intelectualităţii reprezentative. Nume de frunte ale intelighenţiei româneşti, directori de conştiinţă ai poporului dezorientat şi-au pus în repetate rînduri puterea influenţei în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îţi repetă insistent că evreul de lîngă tine aparţine unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putinţă?”, ar trebui să recitim intervenţiile publice ale numeroşilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid şi pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetăţeneşti pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaţionale, şi îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara”.

- Cezar Bolliac, revoluţionar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregaţii funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndeşti că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele româneşti, lipsindu-i de mijloacele de existenţă: “Veţi vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii şi accizarii evrei; veţi vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit şi peste 2-3 ani iese cu capital mare, veţi vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ţinut străinilor, am zis că noi nu recunoaştem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendinţa de a cîştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenţia evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-şi stabili un stat pur evreiesc şi declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenţia în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor şi asupra caracterului ocult al acţiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia şi sprijinul său: francmasoneria religioasă şi aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceştia ca fiind o “boală” şi propune soluţia radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem graniţele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînţă din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezaţi ar trebui să primească cetăţenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungaţi din ţară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei româneşti, intelectual enciclopedic şi figură emblematică a politicii naţionale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate şi la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca naţie năvălitoare, cît mai mult. Pînă şi în profesiunile libere, pînă şi în învăţămînt, în ştiinţă, în literatură, ca avocaţi, ca medici, ca arhitecţi, ca profesori, tot mai mulţi, cu filologii, cu ziariştii, cu poeţii, cu criticile lor, ei ne dau pur şi simplu afară din ţara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic şi literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conştiinţei şi al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Şi să pornim la recîştigarea prin truda de fiecare zi şi prin perfecta bună înţelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, şi să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, aşa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unităţii naţionale (dar şi politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetăţenia română şi drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea şi moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele româneşti cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, îşi închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti”.

Iar apoi, cînd cuvintele şi-au atins ţinta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 şi 380.000 de fiinţe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm

O grupare transnaţională folosea în scopuri criminale nume de evrei decedaţi



O grupare criminală transnaţională folosea numele persoanelor de origine evreiască, decedate şi înhumate în Cimitirul „Sfântul Lazăr” din capitală, pentru obţinerea permiselor de trai permanent în Germania. Datele pentru actele de identitate falsificate erau luate de pe monumente şi pietre funerare.
Criminalii au fost reţinuţi şi învinuiţi de falsificarea actelor de identitate şi a altor documente importante. În urma investigaţiilor, s-a descoperit că gruparea în cauză, folosind tehnologii avansate, tehnică performantă, legături cu persoane corupte din diferite instituţii de stat, punea în circulaţie acte de identitate şi certificate de naştere false, cu numele unor persoane decedate, de etnie evreiască. Criminalii se dădeau drept urmaşi ai evreilor persecutaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Posesorii unor astfel de acte obţineau înlesniri şi facilităţi din partea autorităţilor germane, inclusiv permise de trai permanent în această ţară, locuinţe şi ajutoare financiare substanţiale.

Ministrul Afacerilor Interne a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că organizatorul grupării, Ghenadie Haritonov, ucrainean, este acum arestat. El a început să fie suspectat de poliţie deoarece acorda servicii intermediare persoanelor care doreau să obţină vize de reşedinţă în Germania, avea relaţii în cercurile politice, cele de afaceri, precum şi în lumea criminală din Transnistria. Angajaţii MAI au găsit în apartamentul lui acte în care acesta figura drept Ghenadie Haritonov, cetăţean al RM, dar şi Mihail Vaserman sau Evgheni Zagorski, cu cetăţenie ucraineană. Un alt paşaport şi un permis de conducere erau scrise pe numele Igor Kruteanski, ambele acte fiind eliberate de autorităţile transnistrene.

În urma percheziţiei, poliţia a confiscat ştampile ale Ministerului de Externe, ale Arhivei actelor de stare civilă, ale diferitelor secţii de paşapoarte şi unităţi militare, ale Băncii de Economii din R. Moldova, precum şi ale unor organizaţii de stat şi agenţi economici din Ucraina, Germania, Federaţia Rusă, Turcia, diplome de absolvire a Universităţii de Stat, a Universităţii Tehnice din Moldova şi a altor instituţii de învăţământ superior din ţară, adeverinţe de naştere, de căsătorie, de deces şi procuri ale birourilor de notariat. La MAI s-a specificat că, pentru racolarea „clienţilor”, criminalii foloseau îndrumare şi informaţii plasate pe Internet prin care persoanelor li se propunea să devină evrei şi să primească cetăţenie germană contra unei sume de 20 mii USD.

În urma investigaţiilor, s-a stabilit că gruparea respectivă activa din anul 2000. Deocamdată, au fost depistate peste 15 persoane care au „beneficiat” de serviciile grupării, inclusiv concubina lui Haritonov. Aceasta - Ana Voiciulis - conform unor acte de identitate false, purta numele Alei Lerman, o fetiţă care decedase în 1979, la vârsta de doi ani, fiind înhumată în Cimitirul „Sfântul Lazăr” din capitală. Femeia mai era cunoscută şi ca Elena Volkva, cetăţeancă a RM, şi ca Aliona Stepuk, cetăţeancă a Ucrainei. Pentru a se deplasa mai uşor, Haritonov dispunea de câteva automobile de lux: un “Kraysler”, introdus în ţară pe numele lui Mihail Vaserman, un BMW 525, adus în Moldova pe numele concubinei Lerman.

Actualmente, organele de drept desfăşoară investigări operative în scopul depistării şi reţinerii tuturor persoanelor din reţeaua criminală condusă de Haritonov.

Laura Vieru,

http://www.timpul.md/Rubric.asp?idIssue=318&idRubric=3588

Antisemitismul, parte din ADN-ul conditiei umane

-- Desi exista o literatura vasta despre antisemitism in trecut si in
prezent, s-a vorbit putin despre acest fenomen ca despre o arma
folosita in mod deliberat in scopuri politice, si inca si mai putine
despre folosirea sa in statele postcomuniste. Iata de ce Centrul
Regional „Project on Ethnic Relations - PER" pentru Europa Centrala,
de Est si de Sud-Est, a considerat necesara organizarea la Bucuresti
a seminarului cu tema „Utilizarea antisemitismului in scopuri
politice". Manifestarea s-a bucurat de prezenta unor personalitati
din Romania si din strainatate, recunoscute pentru contributia lor la
studierea fenomenului antisemit.

Evrei polonezi in lagar in timpul celui de-al Doilea Razboi
Mondial
Dupa cum remarca Adrian Severin, director interimar al PER, „pana
acum nu s-a purtat nici o discutie directa intre liderii politici
responsabili despre semnificatia antisemitismului pentru ei si pentru
sistemul politic in interiorul caruia activeaza". Intrebarea in jurul
careia a gravitat intreaga dezbatere a fost daca formele de
exercitare ale anti-semitismului sunt mai grave in statele foste
comuniste decat in cele ale Europei Occidentale. Michael Shafir, un
impatimit comentator al fenomenului, crede ca Estul are de infruntat,
pe langa ramasite ale antisemitismului care a condus la holocaust, si
pe cele, cel putin la fel de perverse, ale comunismului. De aceea,
spune el, „vestul este mai relaxat cand foloseste cuvinte murdare
despre evrei". Opinia sa nu este insa impartasita de Konstanty
Gebert, editor la jurnalul polonez lunar „Midrasz", care afirma ca
manifestarile antisemite din tarile vestice nu sunt mai puternice
decat cele din est, „ele sunt doar diferite". Cat priveste cazul
concret al Romaniei, Mihail Ionescu, director al Institutului pentru
Studii Politice si Militare, este de parere ca „manifestarile de
antisemitism ascund, in Romania, sentimente si tendinte antiamericane
si antiisraeliene" mai spune analistul militar.
Antisemitismul si holocaustul pot fi lectii pentru alte forme de
discriminare
La randul sau, profesorul Victor Neumann, autorul unor studii despre
natiuni, afirma ca in Romania sunt inca detectabile mecanismele prin
care era propagat antisemitismul in perioada comunista si da ca
exemplu in acest sens discursul ultranationalist si antisemit al lui
C.V. Tudor. Liviu Beris, supravietuitor al pogromului din
Transnistria, deplange, pe de alta parte, atitudinea Bisericii
Ortodoxe Romane, cultul majoritar, care nu se sfieste, in anumite
predici cum ar fi cele de Paste, sa transmita invataturi
precum „Iudeii l-au ucis pe Dumnezeu". Nu doar romanii sunt
antisemiti, remarca, la randul sau Andrei Oisteanu, care
adauga: „antisemitismul e un morb care face parte din ADN-ul
conditiei umane. Cred ca Romania se afla in situatia in care se
confrunta cu manifestari rasiste si antisemite care pot fi
controlate, care nu au atins marja de alarma, ci doar de ingrijorare.
Statul da semne, cateodata formale, de a lupta, de a gestiona aceste
probleme in mod corect. Sunt legi, dar nu se aplica. Sunt institutii,
dar nu functioneaza. Se scoate cate un manual pentru a fi aratat la
ambasadele straine". Pe de alta parte, mai remarca Oisteanu,
societatea civila raspunde si ea, fie prin actiuni simbolice, fie
prin articole de presa, fie prin mese rotunde organizate de ONG-uri.
S-a ridicat problema daca nu cumva este repetarea unui ritual, o
forma fara fond, sa ne intalnim aceeasi oameni si sa repetam aceleasi
lucruri de fiecare data. Dar aceste intalniri isi au utilitatea lor
pentru ca rasismul si antisemitismul au forme perverse de manifestare
si trebuie sa fim pregatiti sa le recunoastem ca sa putem sa le
anihilam.
Luand in discutie si atitudinile rasiste indreptate impotriva etniei
rome, prin comparatie cu anti-semitismul, Oisteanu citeaza un autor
polonez: in Polonia sunt mai multi budisti decat evrei si, totusi, nu
exista o problema budista, dar exista o mare problema evreiasca.
Chiar daca exista doar 6.000 de evrei si sute de mii de romi, chiar
daca discriminarile la care care sunt supusi romii sunt mai puternice
si mai fatise decat cele la care sunt supusi evreii, problema
antisemitismului tine topul prin aspectul sau simbolic, ca fiind un
fel de incoronare a rasismelor de toate felurile. Cred ca suntem
suficient de constienti si suficient de inteligenti pentru a nu
monopoliza suferinta, sa nu facem greseala sa credem ca evreii sunt
singurele victime. Dar antisemitismul poate fi o lectie pentru alte
forme de discriminare si holocaustul poate fi o lectie pentru alte
forme genocidale. La fel cum, daca s-ar fi invatat bine lectia
genocidului armean din 1915 si daca societatea civila ar fi raspuns
puternic atunci, holocaustul evreilor nu ar fi avut loc sau macar nu
ar fi avut asemenea proportii, crede Andrei Oisteanu.

Cazul Stoiciu-Goma
Textele lui Paul Goma (chiar si „Basarabia") au accente antisemite,
este de parere Gabriel Andreescu, participant la simpozionul
organizat de PER. „Din punctul meu de vedere, care sunt un aparator
al dreptului de exprimare, hotararea Uniunii Scriitorilor, de a
veghea la continutul articolelor care apar in publicatiile sale,
reprezinta un moment important. Un cod deontologic al Uniunii
Scriitorilor ar trebui sa preceada masurile luate in virtutea
principiilor de ordin etic. Din punctul acesta de vedere, Uniunea
Scriitorilor nu a avut grija sa se inarmeze cu un cod etic. Sa luam,
de exemplu, cazul Mircea Mihaies, care a fost sanctionat de Consiliul
National de Combatere a Discriminarii. Uniunea Scriitorilor ar fi
trebuit sa considere ca subiectul ii apartine. Mi-e teama ca multi
vor vedea decizia Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor de a-l
retrograda pe Liviu Ioan Stoiciu, ca pe o rafuiala cu Paul Goma", ne-
a declarat Gabriel Andreescu.

http://www.averea.ro/display.php?data=2005-09-19&id=7887

60 de ani de la deportarea evreilor din Targu-Mures

Primaria municipiului Targu-Mures, impreuna cu Comunitatea evreilor, a organizat sambata, 24 aprilie, simpozionul cu tema "Holocaustul pe teritoriul actual al Romaniei". In Sala de Oglinzi a Palatului Culturii a fost prezentat un film documentar, au avut loc dezbateri axate pe comemorarea sinistrelor actiuni la care populatia evreiasca a fost supusa incepand cu 19 martie 1944. O data care a marcat declansarea in Ungaria, inclusiv in partea de nord a Transilvaniei, a terorii antievreiesti. Evreii au fost indepartati din administratie, li s-a interzis practicarea profesiilor liberale, si-au pierdut proprietatile. Ba mai mult, le-a fost restransa posibilitatea de a se deplasa. Cum se precizeaza in caietul-program, la scurt istoric al comunitatii evreiesti din Targu-Mures, aplicarea "solutiei finale" in orasul de pe Mures si imprejurimi a inceput dupa sedinta expertilor din 28 aprilie de la Prefectura, in prezenta lui László Endre, unul dintre responsabilii maghiari in aceasta problema. Mai apoi, din 3 mai, evreii au fost concentrati in ghetto-uri, de unde, pana in 6 iunie, au fost transportati la Auschwitz.

La simpozion au fost prezenti prefectul Ovidiu Natea, primarul Dorin Florea, Otto Adler, presedintele Asociatiei Evreilor din Romania, victime ale holocaustului, Dorel Dorian, deputat, Lya Benjamin, doctor in istorie, conducatorul Centrului de Cercetari Istorice al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, Stephen Kleiner, presedinte Jewish Representative Council, Corneliu Sigmirean, cancelarul Universitatii "Petru Maior".

Comemorarea victimelor evreiesti din Targu-Mures a avut loc la Sinagoga din municipiu.

http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=10026

Şcoala Nr. 10 a cîştigat concursul “Memoria Holocaustului”

Pentru cunoaşterea şi conştientizarea de către copii şi tineri a istoriei Holocaustului, a fost organizat "Concursul Naţional Memoria Holocaustului" de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în colaborare şi parteneriat cu Biroul de Informare al Consiliului Europei şi cu Asociaţia Evreilor Români Victime ale Holocaustului (AERVH). Acest concurs răspunde cerinţei actuale de formare a viitorului cetăţean al spaţiului european în perspectiva viitoarei integrări a ţării noastre în Uniunea Europeană.
Etapa pe Municipiul Bucureşti s-a desfăşurat pe 24 mai 2006, avînd drept gazdă Liceul
bilingv "Decebal".

Atît la gimnaziu, cît şi la liceu participarea s-a realizat în cadrul echipajelor formate din doi elevi.
La gimnaziu, probele de concurs, pe durata a patru ore, au constat din proba scrisă, privind evaluarea cunoştinţelor însuşite din manualele de istorie şi bibliografia referitoare la problematica Holocaustului, şi proba practică - elaborarea unei lucrări practice pe aceeaşi temă.
La etapa pe Municipiul Bucureşti, locul I a fost ocupat - la licee - de Colegiul Economic "A.D. Xenopol". La gimnaziu, locul I a fost ocupat de echipajul Şcolii Nr. 10 "Maria Rosetti", format din elevele Bârcă Alexandra şi Niculae Mădălina din clasa a VII-a D. Echipajul a fost pregătit de profesorul de istorie, Didea Didona, şi profesorul de desen, Mihai Vieru. Acest echipaj va participa la etapa naţională, care va fi organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în lunile iulie-august 2006.

http://www.7plus.ro/index.php?a=9757&shift=1

UN EXPERIMENT SCOLAR CU..HOLOCAUSTUL..SUPARA PARINTII

CATIVA PARINTI din Apopka, statul american Forida, s-au suparat pentru ca un proiect-surpriza pe tema holocaustului le-a deranjat copiii.

Reteaua de stiri Local 6 News a relatat ca elevii de clasa a opta, cu nume incepand cu litere de la L la Z, care invata in Apopka Memorial Middle School, au primit stele galbene in cinci colturi pentru a le purta cu ocazia Holocaust Remembrance Day. Ceilalti elevi au fost “privilegiatii” care nu trebuia sa poarte semnul.

Unul din parinti, John Tinnelly, a spus ca fiul sau, care a primit steaua galbena, a fost trimis sa se mute in partea din spate a clasei si nu i s-a permis sa stea jos. “A fost silit sa stea de patru ori la coada la masa de pranz de catre unul din supraveghetori,” a afirmat parintele, care a adaugat ca experimentul l-a deranjat pe copil. “Plangea si la intrebarile mea a raspuns: ‘tata, azi am fost evreu’.”

Alti parinti au relatat povesti similare, conform lui Tinelly. “Li s-a spus ca nu pot folosi cismelele de apa,” a afirmat el. “Aveau pe ele lipita o eticheta care spunea ca daca porti o stea galbena, nu poti folosi cismeaua.”


Tinnelly e de acord ca este important sa fie cunoscut holocaustul, insa el considera ca in timpul acestui experiment copiii n-au invatat prea multe. “Am incercat sa vorbesc cu fiul meu, i-am pus mai multe intrebari si mi-a raspuns: tati, singurul lucru pe care l-am invatat azi este ca nu vreau sa fiu evreu’”.

“Copiii au fost selectionati asa fel incat unii sa fie persecutati iar altii privilegiati, insa unora nu li s-au spus regulile,” noteaza reporterul Local 6 Gerald Reznick. “Parintii au declarat Local 6 ca nu fusesera anuntati inainte de acest experiment la nivel de unitate.”

“Profesorii au considerat ca ar fi fost impotriva telului experimentului sa dezvaluie elevilor ce avea sa se intample,” a declarat directorul institutiei de invatamant, Douglas Guthrie. “Trebuia sa fie un mod creativ de a-i invata despre ororile holocaustului, insa din pacate a dat nastere la controverse si discutii,” a notat reporterul Reznick. “Aproape o duzina de parinti au anuntat ca sunt foarte nemultumiti.”

Un comunicat remis de The Holocaust Memorial Resource and Education Center of Florida arata ca “bineinteles, aplaudam efortul scolii Apopka (Memorial) Middle de a se angaja in educarea in privinta holocaustului, in speranta educarii intru toleranta a elevilor. Totusi, nu incurajam si nici nu antrenam profesori pentru a se angaja in exercitii de simulare.”

Guthrie a admis, in urma plangerilor, ca ar fi schimbat anumite lucruri in exercitiu, insa adauga ca unii dintre copii au inteles mesajul. “Trebuie sa stie ca nu dorim ca istoria sa se repete,” a spus directorul scolii.
http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/un-experiment-scolar-cu-holocaustul-supara-parintii_4099.html

SUA condamna antisemitismul la Bucuresti

SUA condamna antisemitismul la Bucuresti

Desi Bucurestii au inregistrat progrese semnificative in sensul familiarizarii generatiilor viitoare cu valorile adevarului, compasiunii, tolerantei si justitiei, "calea catre recunoasterea deplina a atrocitatii Holocaustului continua sa fie lunga", a declarat, ieri, ambasadorul SUA la Bucuresti, Nicholas Taubman. Prezent la o masa rotunda cu tema "Combaterea antisemitismului si evocarea Holocaustului", gazduita de Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel", oficialul american a aratat ca, desi "din cei sase milioane de evrei ucisi in timpul Holocaustului, aproximativ 400.000 proveneau din ceea ce este astazi Romania" - dintre care o mare parte au fost deportati si ucisi din Ardealul ocupat de Ungaria -, "inca mai exista oameni (...) in Romania care neaga aceasta atrocitate si care perpetueaza antisemitismul, xenofobia si alte forme de ura impotriva minoritatilor". "Unii profesori universitari continua sa nege, in fata studentilor, insasi existenta Holocaustului. Posturile de televiziune au difuzat programe care par sa glorifice criminalii de razboi. De asemenea, in clasa politica continua sa existe persoane care se bazeaza pe limbajul antisemit, xenofob si pe bigotism pentru a-si promova ambitiile politice", a subliniat ambasadorul Taubman, pentru ca, in incheiere, sa adreseze un apel autoritatilor romane, dar si cetateanului obisnuit, in sensul familiarizarii cu adevarata istorie a Holocaustului. "Rog fiecare roman sa faca pasul important de a se instrui cu privire la adevarata istorie a antisemitismului si a Holocaustului din Romania. De asemenea, indemn Guvernul Romaniei sa-si continue eforturile exceptionale in aceasta privinta", a fost mesajul inaltului diplomatul american, secondat de directorul adjunct al Biroului pentru problemele Holocaustului al Departamentului de Stat al SUA, Elizabeth Nakian. Prezent, de asemenea, la dezbateri, reprezentantul Departamentului de Stat american a evidentiat importanta cunoasterii adevarului istoric despre Holocaust, remarcand o resuscitare a antisemitismului pe Continent si insistand asupra combaterii tendintelor de acest gen prin eforturi sustinute din partea autoritatilor.

http://www.ziua.ro/display.php?id=200211&data=2006-05-24

Despre o carte de istorie cu multe istoriiDumitru Crudu: Draga Mihai, ce este "Holocaustul evreilor
romani (Din marturiile supravietuitorilor)", carte care a aparut la
editura Polirom?
Mihail Vakulovski: "Holocaustul evreilor romani (Din marturiile
supravietuitorilor)" (Editura "Polirom", Iasi, 2004)
este o carte de istorie cu multe istorii. Mai mult necunoscute, deocamdata.
Aceasta carte s-a pus la cale in tren. Laszlo Grun, unul dintre supravietuitorii
lagarelor de comunicare si exterminare naziste, se intorcea de la o conferinta
despre Holocaust din Israel, unde s-a intilnit intimplator cu eliberatorul
sau, un american care a intrat primul in lagar, cu tancul, si le-a dat
prizonierilor ce avea - gume de mestecat sau, cum zicea domnul Grun, "bomboane
care nu se mai terminau", fiindca - atunci - inca nici nu auzise
de asa ceva, iar istoricul Marius Oprea se intorcea de la o conferinta
din Germania. S-au intilnit in tren si au pus la cale o colaborare, Laszlo
Grun fiind presedintele supravietuitorilor Holocaustului din Tirgu Mures,
Marius - un istoric foarte ambitios si nu in ultimul rind un foarte bun
scriitor. Cind a ajuns la Institutul Roman de Istorie Recenta (IRIR),
Marius a propus acest proiect, care a fost acceptat si au inceput interviurile,
cu colaboratorii de la IRIR, dar dupa vreun an si jumatate de munca si-au
dat seama ca n-au ajuns prea departe, Ion Naval si Matei Petre, cei care
se ocupau de proiect, facusera doar 13 interviuri, doar pe casete, totul
mergea foarte, foarte, foarte greu si nu se vedea capatul. Aici a intervenit
Marius. M-a gasit pe mine, care eram intr-o perioada creativa, ca sa zic
asa, plecasem de la editura la care lucram si nu faceam nimic altceva
decit sa scriu si sa traduc, munci prin care nu puteam sa-mi platesc intretinerea,
no. Am discutat si am fost de acord sa preiau acest proiect. Am fost la
IRIR, am vorbit si cu directorul de atunci al institutului, Andrei Pippidi,
care oricum nu stia prea multe despre acest proiect, de toate ocupindu-se
doar Marius Oprea, care a devenit imediat director, perioada in care institutul
a trait perioada sa de glorie - a editat carti necesare si interesante,
a avut proiecte despre care s-a discutat si in presa si la TV, a tinut
conferinte stiintifice de larg interes. Am fost si am discutat si cu domnul
Otto Adler, directorul Asociatiei Supravietuitorilor Holocaustului din
Romania, care m-a atentionat cit de greu imi va fi. Mai departe totul
a depins de mine, am facut celelalte 27 de interviuri, cartea fiind compusa
din 40: prima parte fiind alcatuita din 20 de interviuri cu supravietuitorii
deportati in Transnistria, iar partea a II-a - din 20 de interviuri cu
supravietuitorii deportati in vest, in special in lagarele din Germania,
asta insemnind si Auschwitz, de exemplu, care era un lagar nazist de pe
teritoriul Poloniei; le-am cules, le-am facut corectura, am facut redactarea,
am facut cuprinsul, am ales ordinea interviurilor, le-am pus pe-un CD
si le-am dus la IRIR. A venit si domnul Pippidi si m-a laudat si m-a felicitat
pentru carte, mentionind ca acum nimeni nu va putea sa scrie despre acea
perioada fara sa-mi citeze cartea s.a.m.d. Intre timp s-a schimbat iar
directorul la IRIR si asa s-a incheiat colaborarea mea cu ei, noul director
venind cu oamenii lui, cum se intimpla mereu. Urma ca aceasta carte a
mea sa apara, ca si celelalte carti ale IRIR-ului, la editura "Polirom",
n-aveam la cine sa ma interesez ce se intimpla cu ea, a mai trecut vreun
an pina a aparut cartea, doar ca i s-a schimbat autorul si denumirea,
fara ca autorul cartii, adica eu, sa fie(u) contactat/consultat/intrebat.
Cartea se numea, inainte de a fi publicata, "Supravietuitorii…
(Interviuri despre Holocaust)" si era semnata Mihai Vakulovski. M-am
interesat, iarasi, cum a ajuns sa fie semnata IRIR si, dupa cercetari
indelungate, mi-a raspuns la e-mail Andrei Pippidi, prefatatorul volumului
(intre paranteze fie spus, mi se pare normal ca Marius Oprea sa fi scris
prefata, am discutat despre asta si inaintea editarii cartii). Raspunsul
istoricului Andrei Pippidi a fost ca e multumit ca am produs finalmente
acest volum, ca aceste marturii pot fi consultate de public si ca el "in
acord cu editorii" au hotarit "ca IRIR si nu dvs personal sa
figurati pe coperta volumului", contributia mea fiind "mentionata
cu acuratete pe pagina de garda". Adica: "Aceste interviuri
au fost realizate de catre Mihai Vakulovski (27), Ion Naval (6) si Matei
Petre (7). Transcrierea ii apartine lui Mihai Vakulovski; notele au fost
realizate de Armand Gosu, iar Andrei Pippidi a supervizat forma finala
a manuscrisului". In e-mailul semnat "Prof. dr. Andrei Pippidi",
pe care nu pot sa-l fac public fara acceptul autorului, dl Pippidi imi
povesteste, din inalturile cerului, de ce e bine ce-a facut el - fiindca
manuscrisul mai avea greseli si din cauza asta "parea transcris de
o dactilografa" si ca nu sint "o personalitate" al carei
nume ar ajuta la vinzarea volumului. La urmatorul meu e-mail (Re: Domnule
prof. dr. Andrei Pippidi, va multumesc pentru lamuriri, dar nu era nevoie,
si nici cazul, si nici loc de jigniri, nici in acest mail al dvs, nici
- in nici un caz - in acea carte, din mai multe motive, dar sa lasam asta.
Nu vreau sa deschid o discutie fara rost, dar poate va intereseaza si
parerea mea despre volumul cu Holocaustul - acolo e munca mea, nu e vorba
nici pe departe de "o opera colectiva", cum vreti sa credeti.
Eu am primit casetele cu cele 13 interviuri si din acel moment am raspuns
suta la suta de acest proiect - am cules, scurtat, corectat acele interviuri,
le-am facut pe celelalte (27), nu in Bucuresti, adica m-am dus in orasul
intervievatilor si n-am abuzat niciodata de nimic, din contra, intr-o
zi, de exemplu, am facut 3 interviuri s.m.a., deci am facut interviurile,
le-am cules, le-am corectat, am facut cuprinsul cartii, am hotarit ordinea
intervievatilor, i-am dat cartii titlu, am adus-o la institut si gata.
Da, a fost foarte mult de munca pt un sg om, eram terminat si de aceea
o mai fi ramas si greseli, dar manuscrisul nu arata nici pe departe ca
o transcriere a unei dactilografe, cum spuneti, foarte cinic, dvs. Cit
despre "remunerarea corespunzatoare", n-am avut pretentii de
asemenea natura si cred ca stiti asta, dar stiti la fel de bine ca acea
remunerare de la IRIR a fost mizera, jalnica sau cum vreti s-o numiti
dvs, n-as fi deschis niciodata insa tema asta. Dar imi dau seama ca oricum
nu putem rezolva ceva, atita timp cit s-a schimbat si titlul cartii, fara
sa fiu consultat eu, autorul cartii, apoi ati hotarit, c-asa au vrut muschii
dvs, sa nu mai fiu nici pe coperta, cum s-a intimplat in cazul celorlaltor
carti de la IRIR, nu?, sau acelea nu erau "opere colective"?
Ca nu sint "un nume"? Cine hotaraste asta? Nu sint un nume in
lumea istoricilor, dar in lumea scriitorilor poate ca "Andrei Pippidi"
nu spune absolut nimic, fara suparare, dar asa este. Apoi, dvs la virsta
mea erati un nume? Poate ca da, dar si eu sint multumit de numele meu,
dr. Mihai Vakulovski, scriitor (3 carti de poezie si o monografie publicate),
lector (lit. univ., analiza textului), cercetator stiintific, fondatorul
revistei Tiuk etc.".
Cu Armand Gosu, cu care am putut sa tin legatura, fiind un om corect in
relatia pe care am avut-o, m-am intilnit la tirgul de carte din Bucuresti,
unde am vazut pentru prima oara cartea, era foarte mirat ca ma intreb
cum adica de ce mi-a scos Pippidi numele de pe coperta - fiindca dumnealui
a gasit banii, spunea el (au mai asistat la discutie si alti colaboratori
ai institutului, care nu stiau cauzele acestor metamorfoze). Si, zicea
Armand, cind voi gasi eu bani pentru alta editie - treaba mea pe cine
pun pe coperta. Atentie - vorbea cit se poate de serios! Din aceste discutii
si din aceasta intimplare trista reiese ca pentru acesti doi doctori in
istorie banul e totul, daca ai bani - cumperi orice, nu conteaza ca e
vorba de-un sac de cartofi sau o carte. E ca si cu referatele de pe net
- nu conteaza cine le-a scris, ci cine le prezinta - ala ia nota. E ca
si in cazul lui Gigi Becali, care si-a cumparat istoria "Stelei".
Pai nu?
In fine, domnul Pippidi are dreptate cind spune ca cel mai important e
ca in sfirsit acest volum a fost finisat si poate fi citit. Dar n-ar trebui
sa neglijam nici istoria - nici pe departe singulara - a acestei carti
de istorie. Au mai patit-o si altii, doar ca nu vor sa-si piarda locul
de munca, "relatiile" etc. Ca doar banul conteaza, banul dicteaza.
Si apoi cine te va creade pe tine, un tinar care a publicat "doar
poezie" (cind - atunci cind m-a felicitat pentru carte - m-a intrebat
daca acesta va fi debutul meu si i-am spus ca am mai editat trei carti
de poezie si o monografie, dl Pippidi a zis: "Lasati asta, vorbesc
de carti serioase") si nu pe un prof. dr. serios?
http://www.tiuk.reea.net/9/supravietuitorii.html

Lunetistul salvator
A salvat un evreu din ghetoul de exterminare din Rusia. Dupa razboi,
soarta a facut ca evreul, ajuns ofiter de Securitate, sa primeasca
misiunea de a-i aresta familia. O poveste tinuta secret timp de saizeci
de ani, despre omul care a schimbat destinul consatenilor din satul
maramuresean Sisesti.

Nu picotea la gura sobei, desi, la 88 de ani, te-ai fi asteptat sa-l
gasesti fie acolo, fie in gradina, privindu-si stranepotii cum zburda.
Taia lemne. “Am facut ravagii cu lemnele”, a spus zambind. Apoi, Mihai
Avram, cunoscut in comuna Sisesti drept Mihaiu Martii, a azvarlit o
scoarta gonind cainele Bethoven (“sa nu ne deranjeze”) si a inceput o
poveste nedezvaluita timp de saizeci de ani. Ne-am asezat pe bustenii
care-l inconjurau pe batran, ascultandu-l… Misiunea “In ’42 am fost
sofer pa front, in armata lui Horti. Intr-o zi m-o chemat comandantul
si mi-o spus sa iau patru soldati, sa mergem la lagarul de evrei din
Rusia si sa luam doispe oameni pentru taiat lemne pentru buncare. Stiam
ca padurile erau pline de partizani, da’ am zis ca merg io fara
soldati, pentru ca daca eram atacati pierdeam si oamenii, si masina.
Comandantul m-o intrebat cum m-oi duce sangur cu evreii, ca era riscul
sa fuga. I-am zas ca is lunetist, si asa m-o lasat. Am cerut numai
niste mancare pentru oamenii pe care urma sa-i iau din lagar si am
plecat. Daca am fo’ lunetist? Am fost, dar n-am avut de tras cu arma
dupa nimeni. Singura mea crima de razboi o fost o cioara.” Ghetoul
“M-am dus la ghetou cu hartie de la comandant, iar cei de la poarta au
adus primii evrei care le-au iesit in fata. Erau foarte duri cu bietii
oameni. Mi i-au dat ca pe niste saci. Atunci am strigat bai, ce sa fac
cu ei, sa-i duc la groapa? Inca n-or murit! Imi trebe oameni pentru
lucru, sa poata taia lemne! M-au lasat sa-mi aleg. Era dezastru, unul
murea, altul cauta paduchi... In filme vezi usor, da’ cand esti acolo e
altceva. Cand am vazut ca in siloz nu e nici o santinela, am intrebat
in romaneste daca e careva din Ardeal. Unul a zis: ce-i baiu? I-am spus
ca duc oameni la lemne, ca le dau de mancare si ca ii las sa se spele.
Mi-a adus inca unspe care stateau mai bine pe picioare, i-am urcat in
masina si, cand am iesit, la poarta, mi-or reamintit ca trebuie sa-i
aduc inapoi vii sau morti.” Partizanii “Am oprit in camp si le-am spus
ca nici eu nu-s departe de soarta lor. Puteau sa-mi faca orice, ca erau
doispe contra unu, dar nu m-am temut. Le-am zis ca daca se poate fugi,
ori fugim toti, ori niciunul, altfel, am ordin sa-i impusc daca fuge
vreunul. Apoi le-am dat mancare. Cand am ajuns la o margine de padure,
i-am lasat sa se spele si apoi au inceput lucrul. Cat au incarcat
masina cu lemne, m-am dus peste vale, unde am vazut cinspe colectivisti
la coasa. Am aruncat pusca din spate, am scuipat pe ea, le-am vorbit in
ruseste si le-am dat tigari. Am pus mana pe coasa si i-am ajutat. Unul
dintre ei, care statea deoparte, m-a luat la intrebari despre evrei si
daca sunt soldati cu noi. Mi-a zis sa mai trec pe acolo, dar fara
soldati. Pe evrei ii duceam seara la ghetou si ii luam a doua zi la
lucru. Am fost in acelasi loc vreo trei zile la rand, dar am observat
ca nimeni nu a mai strans fanul. Nu stiam cine au fost cosasii, abia
mai tarziu mi-am dat seama ca nu erau colectivisti. Erau partizani.
Dupa ce ne-au mutat unitatea, am aflat ca s-o dus altcineva in locul
ala dupa lemne si nu s-o mai intors…” Securistul “Am scapat de front si
in ’46 m-am dus la Satu Mare dupa marfa pentru cooperativa din Sisesti.
In gara din Baia Mare m-o oprit un om care m-o intrebat daca am fost
sofer pe front si daca il cunosc. Fata si vocea parca mi le aminteam,
dar nu stiam cine e. Era unul din cei doispe evrei pe care i-am dus la
lucru in padurea aceea plina de partizani. Mi-o spus ca numai el a
scapat din cei pe care i-am hranit cateva zile, si ca asta l-o ajutat
foarte mult. N-am apucat sa-l intreb cum o scapat si nici cum il
cheama, dar am aflat ca era din Maramures. Cand i-am spus ca is din
Sisesti o ramas socat. M-o tras deoparte, s-o legitimat ca este din
cadrul Securitatii si mi-o spus ca merge cu cativa oameni (care erau
rasfirati printre vagoane) sa ridice douazeci de familii din satul meu.
Familia mea era pe lista. Mi-a spus: Mai Mihai, vezi cum vrea Dumnezeu
sa ne intalnim? Unde mi-ar fi fost mie constiinta… Mi-ai salvat viata
in lagar si acum eu trebuie sa ma duc in casa ta sa-ti fac rau! Cineva
facuse o reclamatie la Securitate, in Satu Mare, ca in Sisesti ar fi
gandita ceva miscare contra partidului. Nu era adevarat, oamenii nu
stiau cum sa-si dreaga nacazul, le parea bine ca au scapat de razboi si
de unguri. Pana la urma, evreul s-o intors din drumul spre Sisesti
impreuna cu oamenii lui...” Promisiunea Saizeci de ani, Mihaiu Martii
n-a povestit nimanui aceasta intamplare. Ii promisese securistului. Si
si-a tinut promisiunea, constient ca intamplarea aceea a schimbat
soarta altor 19 familii. A acceptat cu greu sa fie fotografiat (“m-a
deochia cineva si mi-or crapa calcaiele”), iar inainte de a ne
desparti, a spus: “sa nu ma faceti erou, ca n-am nevoie!”
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=3925

VASUL MORŢII
http://www.banateanul.ro/articol/ziar/timisoara/vasul-mortii/10405/275/

BASARABENI, ROMÂNI, POGROM, GENOCID.

1. Ficţiune
şi adevăr romanesc




Când Paul Goma a scris şi a publicat romanul
Basarabia, el nu şi-a propus nici o clipă să ofere o pură
ficţiune. Tocmai dimpotrivă şi credincios unui program consecvent asumat de-a
lungul carierei sale literare, scriitorul a avut, fără îndoială, în vedere
prelucrarea cu mijloacele prozei literare (însă nu şi de ficţiune!) a
evenimentului trăit sau, în orice caz, petrecut în realitate. La drept vorbind, din
acest punct de vedere, evocarea exilatului de la Paris de către unii critici ca un
„Soljeniţân român” nu are nimic minimalizant, peiorativ ori, tocmai pe dos, hiperbolic,
ci trimite la o poetică profesată şi de autorul Arhipelagului Gulag.
Iată de ce glisarea de la discuţia de relevanţă literar-critică la
cea mai amplu istorică nu are de ce uimi, ea constituind necesara continuare a primei.
Numai astfel se poate stabili gradul de „ficţionalizare” a realităţii sau,
pe dos, de inducere a senzaţiei de realism în ficţiune.


Când mi-am permis, deci, să glosez în
marginea unei incitante discuţii purtată de Laszlo Alexandru şi Ion Solacolu,
iar ulterior şi de Radu Ioanid, cu privire la ipoteza unui antisemitism al lui Paul
Goma, m-am referit, necesarmente, şi la fundalul istoric al chestiunii care face
obiectul romanului Basarabia (sau, în orice caz, al unor pasaje din cuprinsul
acestuia). Se prea poate ca, străduindu-mă să nu înscriu în pagină
tuşe prea groase, opinia mea cu privire la chestiunea în dezbatere să nu fi fost
suficient de explicit formulată. Iată de ce mă voi declara, de astă
dată, mai răspicat de partea celor care cred că romanul nu este o scriere
antisemită, deşi conţine pasaje care pot fi citite în această cheie.
Sunt de părere, totuşi, că precauţia intitulării unei scrieri care
trimite la un trecut apropiat şi, în linii mari, controlabil drept roman nu este
suficientă pentru a invalida acuza de antisemitism adresată autorului. Un
antisemit se poate lăsa descifrat şi prin intermediul ficţiunii, după
cum s-a dovedit în cazul romanelor lui Pavel Coruţ. La adăpostul apelativului
„bubuli” acesta vedea, printr-o sticlă afumată, însă destul de
transparentă, totuşi, un inamic generic care conspiră neîncetat la adresa
României şi a românilor şi ale cărui trăsături generice par să
se potrivească destul de bine portretului robot făcut odinioară
„înţelepţilor Sionului”. Ficţiunile romaneşti au, deci, la rândul lor,
o valoare probantă şi ele pot da seamă despre crezurile naratorilor,
conducând – în lipsa unor precauţiuni specifice – de la ei direct în linie dreaptă
la autorii înşişi. În acest sens rămâne de decis dacă pasajele cu
zăngănit antisemit din romanul Basarabia sunt mărturia unei
inabilităţi scriitoriceşti sau a unui crez antisemit propriu-zis. Personal,
înclin să pariez pe prima variantă, dar nu pentru că textul însuşi m-ar
îndemna către aceasta, ci fiindcă trecutul de democrat şi de luptător
pentru drepturile omului al autorului mă încurajează să o fac. Cum şi
în critica literară prezumţia de nevinovăţie şi buna
credinţă se cuvine să prezideze apropierea de obiect, mă îndoiesc,
până la noi probe, că Paul Goma este antisemit.





http://193.226.7.140/~leonardo/n03/Pecican2.htm

Romania va avea un Institut National pentru Studierea Holocaustului
In iunie anul acesta, Ministerul Culturii si Cultelor definitiva un proiect de Hotarire de Guvern privind infiintarea Institutului National pentru Studierea Holocaustului, ca organ de specialitate care sa cerceteze si sa analizeze fenomenul Holocaustului in Romania. Crearea unei institutii specializate care sa studieze Holocaustul a fost motivata ca o "asumare" a fenomenului de catre intreaga umanitate", "caci memoria colectiva nu trebuie nici sa ascunda trecutul, nici sa-l escamoteze, nici sa-i relativizeze semnificatiile".

Guvernul a aprobat infiintarea Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania, printr-o hotarire adoptata in sedinta din 5 august, institutul urmind sa functioneze ca institutie publica cu personalitate juridica in subordinea Ministerului Culturii si Cultelor.
Potrivit hotaririi, Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania va fi condus de un director general, care emite decizii in exercitarea atributiilor sale. Numarul maxim de posturi al institutiei este de 30, dintre care 15 sint cercetatori stiintifici. Institutul poate folosi si colaboratori externi pentru realizarea activitatii. Structura organizatorica si regulamentul de organizare si functionare a Institutului se aproba prin ordin al ministrului Culturii si Cultelor, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a hotaririi.
Finantarea Institutului se va realiza din venituri proprii si din subventii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii si Cultelor. Veniturile proprii ale nou createi institutii vor putea proveni din editarea si vinzarea de carti, publicatii, lucrari si studii de specialitate, cofinantari de programe si proiecte, realizarea si valorificarea de studii si proiecte, precum si din efectuarea de prestari servicii, exploatarea bunurilor pe care le are in administrare, sponsorizari si donatii, conform legii, alte activitati specifice realizate de catre Institut, inclusiv din incheierea de contracte cu persoane fizice sau juridice.
Pentru anul 2005, cheltuielile necesare organizarii Institutului vor fi asigurate prin alocarea sumei de 800 000 lei (RON), din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului pe anul 2005 prin bugetul Ministerului Culturii si Cultelor. Hotarirea adoptata de Guvern prevede functionarea, pe linga Institut, a unui Consiliu Stiintific si a unui Colegiu de Onoare. Consiliul Stiintific va fi un organ consultativ stiintific de specialitate, format dintr-un numar de pina la 31 de personalitati reprezentative si recunoscute in domeniul studierii Holocaustului. Colegiul de Onoare va avea in componenta personalitati ale vietii publice interne si internationale cu competente si merite in domeniul studierii Holocaustului. Membrii acestor doua organe vor fi numiti de catre ministrul Culturii si Cultelor, la propunerea directorului general al Institutului si nu vor fi salarizati.
Principalul obiect de activitate al Institutului il constituie cercetarea si analiza Holocaustului, prin identificarea si conservarea documentelor, publicatiilor, din tara si din strainatate privind acest fenomen si constituirea unui depozit pentru pastrarea acestora, ca marturii ale memoriei istorice a secolului XX. Totodata, Institutul va realiza studii si cercetari pentru aprofundarea cunoasterii fenomenului Holocaustului, va finanta editari, reeditari si publicari de memorii, carti, studii, articole, corespondenta, memorie fotografica, colectii de documente, albume fotografice privind Holocaustul. In atributiile institutiei va intra si organizarea de manifestari stiintifice consacrate Holocaustului si reprezentarii cercetarii romanesti in acest domeniu la intilnirile stiintifice nationale si internationale, de expozitii si activitati educative privind fenomenul.
Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania va contribui cu expertiza la conservarea patrimoniului spiritual al comunitatilor evreiesti din Romania, afectate de perioada Holocaustului si la organizarea unui Memorial al victimelor Holocaustului.
Institutul se integreaza intr-o retea internationala cu organizatii similare si coordoneaza, la nivel national, cercetarea romaneasca in domeniul Holocaustului. De asemenea, activitatea Institutului se va concentra pe probleme de interes legate de conservarea patrimoniului spiritual si cultural al comunitatilor evreiesti din Romania, afectuate de perioada Holocaustului.
Aceasta cerinta este exprimata in cadrul cooperarii cu Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research (Grupul de lucru pentru Cooperare Internationala privind educatia, rememorarea si cercetarea Holocaustului), al carui membru cu drepturi depline Romania a devenit in decembrie 2004.
Se asteapta ca institutul sa devina functional in luna septembrie si sa puna in scurt timp piatra de temelie a unui memorial al victimelor Holocaustului. Intr-un interviu acordat BBC, secretarul de stat din Ministerul Culturii, Virgil Nitulescu, a declarat ca “era nevoie de un asemenea institut pentru a lamuri, in sfirsit, o pagina neagra din istoria Romaniei si o pagina care a fost ocultata ani de zile dupa 1944 din diverse motive, evident politice”. Acesta a mai adaugat ca infiintarea institutului a devenit necesara si in urma publicarii concluziilor Comisiei Wiesel din toamna anului trecut.
Problema Holocaustului a fost evitata ani de zile in Romania postdecembrista, lasindu-se doar in atentia academica a istoricilor. Abia in 2003, autoritatile decid sa se pronunte asupra acestei probleme, sustinind intr-un comunicat ca in Romania, in perioada 1940 - 1945, nu ar fi avut loc un Holocaust. O luna mai tirziu, presedintele Romaniei de la acea data, Ion Iliescu, declara pentru cotidianul israelian Haaretz, ca “in Romania perioadei naziste, evreii si comunistii erau tratati la fel". Declaratia a strinit o reactie negativa in rindul comunitatii evreiesti interne si internationale.
Anul trecut, Comisia Wiesel si-a publicat concluziile, iar noile autoritati instalate dupa alegerile din noiembrie 2004 au acceptat, in mod oficial, existenta Holocaustului in Romania.
Nu au lipsit, evident, si contestarile. Liga pentru Combaterea Antiromanismului afirma si acum ca rezultatele raportului Comisiei Wiesel sint viciate. Presedintele ligii, Ion Coja a declarat pentru BBC ca, potrivit studiilor desfasurate de comisia alcatuita de organizatia sa, in paralel cu cercetarea Comisiei Wiesel, concluziile “aproape in unanimitate infirma ideea de Holocaust”. Coja si-a exprimat speranta ca nou infiintatul Institut va lua in considerare datele pe care colectivul condus de el le poate pune la dispozitie. In replica, secretarul de stat Virgil Nitulescu a apreciat ca "istoricii seriosi stiu ca a existat Holocaust". El a adugat, insa, ca Institutul pentru Studierea Holocaustului va analiza tocmai detaliile care pot fi contestate, de exemplu, numarul de evrei romani care au murit in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

http://www.divers.ro/focus_ro?wid=37452&func=viewSubmission&sid=3071

Restabilirea justitiei dupa trauma comunista
Corneliu Vlad

http://www.cronicaromana.ro/restabilirea-justitiei-dupa-trauma-comunista.html
Intr-un fel, si in parte, trecutul dureros poate fi ingropat. Reconcilierea are la indemana cateva „tehnici” pentru a vindeca, incheia sau alina rani produse in timpul unui razboi civil sau al unei dictaturi, ca si pentru consolarea, repunerea in drepturi, acordarea de satisfactii materiale sau morale victimelor. David Bloomfield distinge patru asemenea „tehnici” : cicatrizarea ranilor supravietuitorilor, o anumita forma de justitie punitiva sau restaurativa, explicarea istorica a perioadei nelegiuirilor si aflarea adevarului, repararea prejudiciului material si psihologic savarsit asupra victimelor. Niciuna din aceste actiuni nu poate fi ignorata in procesul de reconciliere, caci ele creeaza conditii favorabile si genereaza posibilitati pentru inlaturarea unor obstacole din calea reconcilierii.
Dupa abolirea unei situatii sau a unui regim marcate de valoarea pe scara larga a drepturilor omului, reparatia devine o obligatie a statului de a actiona nu numai in ce-i priveste pe faptasii faradelegilor, dar si in numele victimelor, al drepturilor si intereselor lor. In perioada de tranzitie este putin probabil, pentru ca este foarte dificil sa se poata face acea judecata colectiva, exhaustiva, care sa raspunda pe deplin asteptarilor si cererilor legitime ale victimelor. Si aceasta, din cel putin trei ratiuni. Adevarul nu este cunoscut intr-o masura suficienta, posibilitatile de acordare a reparatiilor cuvenite sunt limitate intr-un stat abia iesit din trauma razboiului civil sau a dictaturii, procesul de tranzitie ar risca sa fie pus in pericol de o operatiune ampla si radicala de reglementare a tuturor problemelor lasate de trecut. Ceea ce se poate face, insa, fara a spori pana la un nivel preocupant, coeficientul riscurilor mai sus enumerate, este “repararea unor prejudicii cauzate direct victimelor”, dupa cum precizeaza Mark Freeman. “Multe ratiuni pot motiva masurile de reparatie, fie ele materiale sau simbolice – observa Freeman. Ele pot improspata memoria colectiva in ce priveste samavolniciile trecutului si pot consolida solidaritatea sociala in favoarea victimelor. Dupa cum, pot aduce un raspuns concret la cererile de despagubire si contribui la reconciliere, restabilind increderea victimelor in stat”.
In normele si jurisprudenta nationala si internationala, ca si in literatura politica si istorica, exista mai multi termeni care exprima concepte uneori identice ori similare : reparatie, restituire, indemnizare, readaptare, satisfactie, reforma. Cercetatorii recurg, totusi, la termenul “reparatie”, pe care-l simt ca notiunea cea mai cuprinzatoare si cea mai capabila de a ingloba toate aceste concepte. In sfera reparatiei se include un evantai larg de masuri luate in vederea remedierii violarilor drepturilor omului sau a restabilirii justitiei in cazul infractiunilor criminale.
In mod traditional, in dreptul international, restituirea (sau “restabilirea situatiei existente inainte de comiterea actului ilicit”) era forma de reparatie si principala si preferata. De fapt, ea este un element principal al reparatiei, care se refera la restituirea bunurilor, restaurarea libertatii, a cetateniei si a altor drepturi juridice, revenirea la locul de rezidenta si la locul de munca.
Indemnizarea este plata in bani si recunoasterea infractiunii comise prin compensarea pierderilor suferite. Aici se disting daunele nominale (o mica suma de bani care simbolizeaza justificarea drepturilor), daunele pecuniare (vizand reprezentarea echivalentului financiar cat mai apropiat posibil de pierderea sau prejudiciul suferit), daunele morale (legate de prejudiciile imateriale cum sunt teama,, umilirea, suferinta mentala sau lezarea reputatiei sau a demnitatii persoanei) si „daune punitive” care sunt de natura diferita si vizeaza mai degraba pedepsirea si disuadarea decat compensarea pierderii suferite).
Readaptarea definita ca restaurarea sanatatii fizice si psihologice a unei victime, presupune implicarea activa a statului la restabilirea completa a acesteia.
In sfarsit, sintagma satisfactie morala se aplica tipurilor de redresare care nu vizeaza compensarea pierderilor sau a suferintelor personale. Principalele forme de satisfactie sunt verificarea faptelor si dezvoltarea adevarului, scuzele, sanctiunile individuale aplicate autorilor crimelor, comemorarea si omagierea victimelor.
Majoritatea programelor de reparatie sunt stabilite de catre parlamentele nationale. Pot fi citate, in acest sens, programele stabilite in Germania (pentru supravietuitorii holocaustului), sau in Chile, Argentina, Brazilia, Sri Lanka, Malawi (pentru funeraliile celor disparuti sau asasinati).
In ultimele decenii, pe masura ce conceptul de reconciliere a castigat teren in plan politic, social, juridic si in literatura de specialitate, conceptul de reparatie si-a extins, la randul sau aria de cuprindere, iar obiectivul reparatiei si-a structurat diferite tipuri de masuri : drepturi de reparatie si politici de reparatie, masuri individuale si colective, masuri financiare si nonfinanciare, masuri comemorative si de reforma.
Aceste drepturi si masuri se refera, in general, in statele din America Latina, Africa si Asia, mai ales la consecintele violarii flagrante a drepturilor omului exprimate prin asasinate, torturi, intemnitari si alte crime care lezeaza integritatea fizica si morala, dar si insasi existenta persoanei, iar in statele postcomuniste din Europa, pe langa toate acestea, dar la o scara mai restransa, si la incalcari ale altor drepturi ale omului, cum sunt dreptul la libertate si la prosperitate. Formele materiale de reparatie pun problema de ordin moral, juridic si politic deosebit de dificile, in aplicarea programelor elaborate de stat pentru compensarea victimelor, observa Mark Freeman, care exemplifica : “Care sunt victimele sau grupele beneficiare? Ce forme materiale vor lua compensatiile, un ansamblu de servicii (programe de educatie, sanatate sau locuinte) sau/si despagubiri banesti ? Ce fel de daune vor fi reparate-economice, fizice, psihologice ? Reparatiile trebuie sa tina seama de daunele produse, de nevoile victimelor, sau de ambele ? Cum poate fi evaluat prejudiciul, de pilda, in cazul pierderii unui ochi sau al unui viol ? Care este valoarea indemnizatiei ce trebuie acordata ? Probleme mari apar si in ce priveste finantarea acestor programe, care trebuie, adesea aplicate in paralel si, intr-un fel, in concurenta cu alte programe speciale, iar acestea intr-un context de dificultati economice.
Din multitudinea programelor existente sau posibile, ce urmaresc revenirea la normalitate dupa restabilirea drepturilor omului si repararea nedreptatilor trecutului, unul care permite cuantificarea mai exacta a rezultatelor concrete obtinute si a dificultatilor intampinate este cel ce se refera la restituirea proprietatilor. Biroul pentru probleme europene si euroasiatice al Departamentului de Stat al SUA a facut cunoscut, in cursul anului 2006, o sinteza a situatiei in domeniul restituirii proprietatilor in Europa Centrala si de Est.
Documentul prezinta situatia pe tari si detalieaza indeosebi situatia privitoare la proprietatile evreiesti. Prezentarea, chiar succinta, a acestei situatii, este revelatoare.

Bosnia-Hertegovina. Nu exista inca o lege a restituirii, la nivel de stat. Autoritatile locale restituie proprietatile ca favoruri politice. Un factor inhibator este costul restituirilor.
Bulgaria. Un important numar de cereri de restituire a proprietatilor raman nerezolvate, dar numeroase proprietati au fost, totusi, restituite.
Croatia. Ritmul restituirii proprietatilor private ramane lent. Proprietatile comunale nu au fost, in mare parte, restituite.
Republica Ceha. Comisia Rychetsky a solutionat o serie de probleme, inclusiv restituirea a circa 200 de proprietati evreiesti, identificarea a 7500 de opere de arta in vederea eventualei restituiri si crearea unui Fond pentru victimele Holocaustului. Cererile de restituire a proprietatilor bisericii catolice sunt taraganate, iar in ultimul an au fost facute putine progrese.
Estonia. Cererile de restiuire a proprietatilor private a fost in genral rezolvate, iar proprietatile comunale inapoiate.
Ungaria. Restituirea proprietatii comunale pentru comunitatea evreiasca aproape s-a incheiat, legile proprietatii private sunt aplicate, dar nu exista o lege de reglementare a proprietatii fara mosternitor.
Letonia. Proprietatile private si comunale au fost aproape in totalitate restituite.
Lituania. Restituirea proprietatilor private este intarziata de lipsa de terenuri alternative. Guvernul elaboreaza o lege a proprietatii comunale.
Macedonia. Aproape toate proprietatile institutiilor religioase au fost restituite. Un program de restituire din 2002 a stabilit un fond de compensare pentru proprietatile fara mosternitor si restiuirea proprietatilor comunale.
Muntenegru. O lege de restiuire a proprietatii private exista, dar isi asteapta implementarea.
Polonia. Guvernul nu dispune insa de legislatie a proprietatii private. Restituirea proprietatii comunale progreseaza, dar incet.
Romania. Aplicarea Legii 10/2001 (proprietatea privata) continua intr-un ritm lent. Aplicarea Legii 501/2002 (proprietatea religioasa) a inceput tarziu si se desfasoara lent.
Rusia. 4000 de cladiri din proprietatea comunala au fost restituite. Unele cereri raman nerezolvate.
Serbia. Restituirea proprietatii private nu a inceput din cauza inexistentei legilor necesare. Restituirea proprietatii comunale isi asteapta implementarea.
Slovacia. Majoritatea proprietatilor religioase au fost restituite. Guvernul si comunitatea evreiasca au convenit in 2002 asupra restiuirii proprietatilor fara mostenitor.
Slovenia. Peste 92 la suta din cererile de restituire a proprietatii private au fost solutionate. Guvernul studiaza problema restiuirii proprietatii private evreiesti. Unele proprietati comunale aun fost restiuite. Proprietatile comunale evreiesti nu au fost restituite.
Ucraina. Majoritatea localurilor de cult au fost restituite. Ucraina nu are o legislatie privitoare la restituirea proprietatii private.

Asemenea constatari, ce pot parea telegrafice, sunt de fapt sinteze dense, ce poarta si gir oficial, dau o imagine atat asupra proportiilor proiectelor de restituire, cat si asupra neajunsurilor tranzitiei care se focalizeaza aici : rezerva sau reaua vointa a unora dintre fortele politice de la conducere) cadrul legislativ necorespunzator, imprecis, lacunar sau inexistent; instrumentalizarea politica, nepotismul si coruptia din politica si administratie, discriminarea religioasa si etnica etc. incapacitatea financiara a statului de a face fata solicitarilor („Un proces de reconciliere nu este, de obicei, o optiune ieftina” – observa Daniel Bloomfield).
Si totusi, restituirea ramane o conditie sine qua non a tranzitiei, a reconcilierii, a democratizarii post conflictuale. “De ce reparatie?”, se intreaba Daniel Bloomfield in „manualul” sau, pentru a avansa cateva raspunsuri.
Un nou stat postconflictual, care se angajeaza sa sustina statul de drept, trebuie sa garanteze drepturile individuale ale tuturor cetatenilor sai. Asa cum statul este raspunzator pentru actele de tortura sau alte violari ale drepturilor omului, chiar daca acestea au fost comise de un regim anterior, acelasi stat trebuie sa-si asume si angajamentul privitor la reparatia la care au dreptul victimele. In termeni legali internationali, responsabilitatea unui regim sau a unui guvern fata de abuzurile comise de regimul anterior nu este pusa la indoiala. Oroarea acestor angajamente de la bun inceput defineste, si ea, noua identitate politica.
Reconcilierea are drept scop spargerea ciclului violentei si promovarea unei coexistente pasnice in societate. Pentru aceasta, este necesar ca nemultumirea sau eventualele acte de razbunare ale victimelor sa fie preintampinate sau stopate, prin satisfacerea setei legitime de justitie a victimelor. Aceasta implica reecunoasterea publica a statutului lor de victime, recunoasterea publica a suferinteoor lor si a prejudiciului pe care l.au suferit, precum si un efort public serios pentru reparatia cel putin simbolica a nedreptatilor comise. Este un instrument crucial care permite unei societati sa-si continue existenta.
Recunoasterea si reparatia suferintelor victimelor este o modalitate de recunoastere a acestora ca fiinte umane, egale, ca propria demnitate umana si civica. Pentru a trai demn si corect in noua societate, fiecare victima are nevoie de recapatarea increderii in sine. Pentru restaurarea sanatatii psihologice si a demnitatii sale, reparatia, nu numai in dimensiunea sa imateriala, dar si in dimensiunea materiala si financiara, este un instrument important. In plus, preocuparea continua pentru propria suferinta nu poate decat sa afecteze capacitatea unei persoane de a se reconcilia cu ceilalti.
Reparatia atribuie victimelor un rol in procesul de justitie in tranzitie. Teoretic, o trenzitie politica ar putea sa se limiteze la reforme legale si institutionale (a armatei, sistemului judiciar, Constitutiei etc.) si la sanctionarea autorilor crimelor, fara implicarea victimelor. Dar victimele pot fi mai bine intergrate in procesul de tranzitie. Daca acesta are printre componentele sale reparatia.
In contextul tranzitiei politice, reparatia actionraza ca un pod intre trecut si viitor. Ea combina obiectivul, orientat spre trecut, al reparatiei victimelor, cu obiectivele, orientate spre viitor, ale reformei politice. Prin aceasta, ea contribuie la reconcilierea noului stat cu trecutul sau. In anumite situatii, reparatia poate functiona ca un compromis. In unele societati postconflictuale, urmarirea penala sistematica impotriva tuturor celor implicati in agresiunea din trecut poate ameninta stabilitatea politica si submina consolidarea democratica.
Pe de alta parte, nu sunt de acceptat nici cererile membrilor fostului regim ca trecutul sa fie uitat fara nicio forma de proces, include in mod necesar o forma de confirmare a drepturilor victimelor si a onoarei cuvenite acestora.
Este deci, prin ea insasi, un instrument uitl al compromisului.

Memoria Holocaustului
Sub acest generic s-a desfasurat, ieri, la Muzeul Judetean de Istorie
si Arheologie (in organizarea acestuia si a Inspectoratului Scolar),
faza judeteana a unui concurs adresat elevilor de gimnaziu si liceu. Au
participat 17 echipaje reprezentand institutii de invatamant din
Ploiesti, Breaza,Valenii de Munte, Dumbravesti, Maneciu. Concursul a
constat in probe teoretice si de creatie (desene, eseuri etc.) si a
vizat intelegerea Holocaustului in ansamblul sau, precum si a
evenimentelor legate de Romania.
http://www.ziarulprahova.ro/articol~categorie-cultura~stire-7313~memoria-holocaustului.html

Comemorarea victimelor deportarilor in Transnistria
La 20 noiembrie 2003 a avut loc la Sinagoga Mare de pe strada
bucuresteana Adamache comemorarea victimelor deportarilor in
Transnistria din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Evenimentul
a fot organizat de Asociatia Evreilor din Romania Victime ale
Holocaustului, de Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania si de
Comunitatea Evreilor din Bucuresti. Locul ales gazduieste in prezent
Muzeul Holocaustului, o expozitie permanenta de documente scrise si
fotografii atestand ororile comise in anii celui de-al doilea razboi
mondial pe teritoriile din estul tarii, dar si in Vechiul Regat.


Cuvantul
de deschidere a evenimentului a fost rostit de prof. ing. Osy Lazar,
presedintele Comunitatii Evreilor din Bucuresti. A urmat rugaciunea
"Sivisi", rostita de M. Kertes (dirijorul Corului Templului Coral) in
amintirea celor pieriti in situatiile tragice care urmau a fi evocate.
Marele rabin Menahem Hacohen a tinut o predica in idis, avand ca tema
perpetuarea istorica a pacatului lui Cain. Un Cain care ii raspunde lui
Dumnezeu ca nu e treaba lui sa il pazeasca pe fratele sau, facandu-se
astfel vinovat de un pacat poate mai mare decat cel de a-l fi ucis pe
Abel. Un Cain care nu intruchipeaza doar crima impotriva aproapelui, ci
si indiferenta fata de aproapele nostru. Un Cain care se afla inca in
mijlocul nostru si care trebuie mereu demascat, sub toate mastile
hidoase indaratul carora se ascunde.

In continuare, rabinul Eliezer Glantz a rostit
psalmul ritual "Tiilim" intru pomenirea mortilor, prim-cantorul Iosif
Adler a intonat rugaciunea "El Male Rahamim", iar rabinul Avraham
Erenfeld a spus un "Kadis".





Dupa ce partea rituala a comemorarii s-a incheiat,
au urmat alocutiunile unor invitati. Primul a fost consilierul
prezidential Victor Opaschi, care a aratat ca, decenii in sir, in
timpul regimului comunist, s-a trecut cu vederea ori s-a minimalizat
situatia grava a evreilor, ca minoritate etnica, in anii celui de-al
doilea razboi mondial, pentru ca, dupa 1989, sa aiba loc dispute in
materie nu atat intre istorici, cat mai ales intre politicieni si
formatori de opinie. De aceea, Presedintia a sprijinit crearea Comisiei
internationale pentru studierea consecintelor Holocaustului in Romania,
care se inscrie pe linia eforturilor tarii noastre de promovare a
tolerantei si de combatere a oricarei forme de xenofobie si
antisemitism, de asumare a trecutului, cu luminile si umbrele lui.





Excelenta Sa D-na Rodica Radian Gordon, ambasadoarea
Statului Israel in Romania, si-a inceput discursul cu un inspirat citat
care invita la o reflectie asupra suferintei si dezumanizarii
individului smuls peste noapte din universul sau si lasat prada celei
mai josnice prigoane. Ambasadoarea a rostit cateva adevaruri dureroase:
in Transnistria au fost deportati, in 1941 si 1942, 180.000 de evrei
romani; guvernul antonescian (a carui politica de stat era de in mod
explicit antisemita) este responsabilul direct pentru aceasta actiune;
cea mai mare parte a intelectualitatii romanesti din perioada
interbelica avea pozitii mai mult sau mai putin anti-evreiesti. In
schimb, a remarcat d-na Gordon, este laudabil ca Statul roman de astazi
face eforturi clare de a-si asuma trecutul. Este, de asemenea, de dorit
ca tanara generatie sa fie mai bine informata in legatura cu aceste
aspecte ale istoriei romanesti.

Momentul cel mai emotionant al alocutiunii
diplomatei a fost lectura scrisorii din noiembrie 1941 a Idei Goldis
catre sora sa, Clara Schwartz. D-na Goldis descria atmosfera apasatoare
din oras (primele convoaie de deportati - de cate 2.500 de oameni -
plecasera deja pe jos) si inca mai spera ca deportarile vor fi amanate
pana la primavara, din cauza frigului toamnei. Cateva zile mai tarziu,
Ida Goldis isi pierdea copilul (mort de inghet). Nici ea nu avea sa mai
traiasca decat cateva zile...





Episcopul Vicentiu, vicar patriarhal, a vorbit in
numele Preafericitului Parinte Teoctist, aratand ca este de datoria
noastra, a tuturor (indiferent de confesiune), sa invatam din greselile
trecutului si sa educam tinerele generatii pentru ca asemenea fapte sa
nu se mai petreaca niciodata. Nicicand nu ne mai e ingaduit sa repetam
exemplul lui Cain, "primul ucigas al omenirii", ci suntem datori sa
invatam neincetat dragostea intre oameni, caci toti suntem fii ai lui
Dumnezeu.

D-l Liviu Beris, supravietuitor al
deportarilor, a emotionat audienta cu o relatare a experientelor prin
care a trecut, exprimata in fraze sobre si alese. El a inceput cu o
dilema amara: "Stau si ma intreb cine va vorbeste acum:
supravietuitorul Transnistriei sau Transnistria care a supravietuit in
mine? In fond, in fata dumneavoastra se afla o memorie ranita care a
refuzat si refuza sa urasca." A urmat o povestire a calvarului
deportarii: executiile teribile ce au precedat-o; convoiul marsaluind
sub arsita lunii iulie, cu oamenii transformandu-se, in cateva zile, in
vite murdare - un convoi ce ajunsese un "complex hibrid de ne-oameni,
de victime si calai" si in care nu exista nici o uniforma germana;
focurile de arma care anuntau impuscarea celor ce ramaneau in urma;
apoi toamna, inghetul si glasul mamei, "Nu adormi, ca mori" - dar nu
toti puteau sa se supuna acestei porunci, iar dimineata, bocancii
soldatilor loveau multe trupuri ce ne aveau sa se mai scoale;
Transnistria, un "tinut al mortii si al mizeriei", unde deportatii au
fost abandonati pur si simplu, in camp; chipurile umflate de foame, in
ai caror ochi se citea deja certitudinea mortii apropiate - "Vorbeam cu
ei si stiam ca vor muri si stiau si ei asta…".

D-l Beris a citat apoi cateva texte ale
maresalului Antonescu din care reiesea clar pozitia programatic
antisemita a conducatorului de atunci al Statului. Numai evolutia
defavorabila a situatiei de pe front a facut ca Antonescu sa-si schimbe
pozitia, ceea ce a dus la supravietuirea evreilor ramasi in Vechiul
Regat (si care se aflau si ei pe lista mortii). Nu trebuie insa uitati
- a aratat Beris - si acei romani care au salvat evrei, cum ar fi
locotenentul Ioan Popescu (care a salvat 4.300 de evrei destinati
impuscarii) sau primarul Cernautiului, Popovici, care a salvat 20.000
de evrei de la deportarea in Transnistria.





In finalul comemorarii, istoricul Harry Culler a
prezentat publicului, in premiera, un fragment dintr-un interviu filmat
in septembrie 2003 care scoate la lumina, printr-o marturie inedita,
aspecte nestiute ale pogromului din Odessa (23-26 octombrie 1941).
Protagonistul interviului este col. (rez.) Ovidiu Anca care, cu putin
timp inaintea mortii, povesteste, din perspectiva unui martor ocular
aflat intr-o pozitie importanta (capitanul Anca de atunci era adjunctul
gen. Trestioreanu, loctiitorul comandantului garnizoanei Odessa), tot
ceea ce s-a intamplat in acele zile. In urma aruncarii in aer a
comandamentului garnizoanei (pe 22 octombrie), s-au primit mai multe
ordine de reprimare a populatiei evreiesti, in care numarul celor ce
urmau a fi executati varia. Ceea ce aduce nou Anca este marturia
potrivit careia a existat un ordin venit de la Antonescu, in noaptea de
22/23 octombrie (ordin care nu a mai fost gasit niciodata), pe care
Anca l-ar fi predat personal gen. Trestioreanu, si care stabilea o cota
de 22.500 de evrei ce trebuiau ucisi (o cifra imensa, stabilita
arbitrar, fara nici o legatura cu numarul victimelor exploziei, care
nici macar nu fusese confirmat in momentul emiterii ordinului). A urmat
o represiune ingrozitoare, care a tinut seama de acest ordin, si pe
care Anca o descrie cu obiectivitatea soldatului oripilat de
imprejurarea care l-a silit sa fie martor la asemenea acte inumane.
Evenimentul de la Sinagoga Mare s-a inscris pe
doua dimensiuni (care corespund, de altfel, obiectivelor Muzeului
Holocaustului): pe de o parte, rememorarea unui trecut tragic si, poate
mai ales, asumarea lui franca, nu doar cu jumatate de gura; pe de alta
parte, recunoasterea necesitatii unei educari corespunzatoare a
generatiilor tinere, pentru ca ororile comise cu saizeci de ani in urma
sa nu se repete. Toate acestea intr-un climat national care pare mai
favorabil ca niciodata asumarii trecutului.

http://www.romanianjewish.org/ro/index_comemorare.html

Mihai-Razvan Ungureanu: Antisemitismul nu va mai fi niciodata tolerat
in RomaniaIERUSALIM – “Antisemitismul nu va mai fi niciodata tolerat in Romania, noi trebuie sa construim o societate care sa asigure drepturi egale pentru toti cetatenii sai indiferent de originea, limba, culoarea pielii sau religia lor”, a declarat ministrul Mihai-Razvan Ungureanu, cu prilejul unei conferinte sustinute la Universitatea Ebraica din Ierusalim.
In cadrul conferintei ''Fata in fata cu istoria. Romania si Holocaustul'', seful diplomatiei de la Bucuresti a amintit ca, desi istoriografia din perioada comunista a ascuns intr-un con de umbra tragedia suferita in timpul celui de-al doilea razboi mondial de evreii romani, in prezent, tinerilor din tara noastra li se prezinta dimensiunea crimelor sistematice infaptuite asupra acestora de catre autoritatile romane de la acea vreme in ideea prevenirii aparitiei unor astfel de actiuni discriminatorii.
''Experienta tragica a Holocaustului ne obliga sa continuam eforturile din ultimii ani de asumare a responsabilitatii morale pentru aceste evenimente. Educarea tinerilor in acest sens si continuarea cercetarii istorice a fenomenului vor impiedica incidenta unor tragedii similare si vor intari spiritul dialogului si al tolerantei intre membrii societatii romanesti, indiferent de etnia sau credinta religioasa a acestora'', a declarat Mihai-Razvan Ungureanu.
El a trecut in revista activitatea Comisiei Internationale de Studiere a Holocaustului din Romania (Comisia Wiesel), incheiata la sfirsitul anului 2004 cu prezentarea unui raport ce a fost publicat si distribuit in biblioteci si pe Internet. De asemenea, ministrul roman de Externe a amintit ca Guvernul de la Bucuresti este hotarit ca, pina la 9 octombrie, cind se va comemora Ziua Holocaustului in Romania, sa fie construit in Capitala un monument memorial, iar Ministerul Culturii lucreaza la un proiect de construire a unui Muzeu al Holocaustului.
Mihai-Razvan Ungureanu a evocat, de asemenea, activitatea centrelor de studii iudaice din Romania ce vor avea in curind posibilitatea de a colabora cu un institut national de studiere a Holocaustului si a facut o descriere detaliata a predarii istoriei Holocaustului in scolile romanesti. El a precizat ca in 25 la suta din liceele romanesti se preda cursul optional dedicat acestui fenomen si ca in programa de istorie pentru clasele a VIII-a, X-a si a XI-a au fost introduse de asemenea pagini dedicate Holocaustului. Totodata, au fost amintite pregatirea profesorilor romani de istorie pentru predarea acestui capitol, efort derulat de Ministerul Educatiei in colaborare cu Institutul Memorialului Yad Vashem din Ierusalim, si tiparirea din toamna acestui an a unui nou manual dedicat cursului optional de Istoria Holocaustului.
La conferinta sustinuta de ministrul roman de Externe la Universitatea Ebraica din Ierusalim au participat membri ai comunitatii de israelieni originari din Romania, profesori de studii iudaice si reprezentanti ai corpului diplomatic din Israel.
Vizita delegatiei romane in Israel a debutat duminica 3 iulie cu depunerea de coroane de flori la Memorialul Yad Vashem din Ierusalim si printr-o intilnire cu Avner Shalev, directorul Institutului Didactic de pe linga Memorial. Oficialul roman i-a inminat acestuia raportul publicat al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din Romania (Comisia Wiesel) si i-a multumit pentru sprijinul acordat in redactarea raportului de catre istoricii de la Yad Vashem.
Cei doi au discutat, totodata, si despre continuarea programului de pregatire a profesorilor de istorie din Romania in vederea predarii istoriei Holocaustului la clasele de liceu. ''Avem nevoie de un proces educativ temeinic care sa se bazeze pe un manual foarte bun, apt sa redea nu numai detalii, ci si intelesul acestui proces istoric. Sint necesari profesori foarte bine pregatiti pentru a preda copiilor romani si o expresie morala a acestui episod al istoriei contemporane. Este nevoie nu numai de schimbarea unei paradigme educative, dar si de modificarea mentalitatii'', a declarat ministrul roman de Externe. Acesta a mai subliniat ca predarea istoriei Holocaustului si asumarea de catre poporul roman a responsabilitatii morale pentru acest fenomen nu inseamna o restaurare, ci ''o arheologie in propriile noastre greseli, deoarece numai adevarul ne face liberi, iar pentru asta este necesar sa infatisam si ceea ce este bun si ceea ce este rau in istoria noastra''.
Totodata, Avner Shalev a multumit Guvernului Romaniei pentru ca si-a tinut promisiunea de a publica Raportul Comisiei Wiesel si de a-l distribui in biblioteci si pe internet. Acesta a mai apreciat si faptul ca autoritatile de la Bucuresti pregatesc infiintarea unui institut de studiere a istoriei Holocaustului si a unui muzeu dedicat istoriei evreilor din Romania. La iesirea din memorialul dedicat copiilor, victime ale Holocaustului, ministrul roman a semnat in cartea de onoare si, conform traditiei, a plantat un pom.
Luni 4 iulie, ministrul roman al Afacerilor Externe a vizitat Knesset-ul (parlamentul) israelian unde a avut o intilnire cu presedintele acestui for legislativ, Reuven Rivlin. ''Apreciem atitudinea Romaniei fata de Holocaust si antisemitism si totodata progresele facute in ultima perioada de Guvernul roman in acest sens'', a declarat dupa intilnire presedintele Knesset-ului. Acesta a subliniat ca antisemitismul este mai mult o problema a Romaniei decit a Israelului pentru ca afecteaza in primul rind societatea in care se manifesta. De asemenea, Reuven Rivlin a apreciat si contributia personala a ministrului Mihai-Razvan Ungureanu in lupta impotriva antisemitismului si faptul ca acesta este conducatorul unui centru de studii iudaice.


http://www.divers.ro/eveniment_ro?func=viewSubmission&sid=3210&wid=37453

Holocaustul dupa Marcu
Prin martie 2002, guvernarea Nastase a hotarat - mai de bunavoie, mai de gura Europei - ca a sosit timpul ca Romania sa intre in randul democratiilor veritabile prin condamnarea unei monstruozitati istorice: Holocaustul. Astfel a aparut Ordonanta de urgenta privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii. Cheia actului normativ a fost plasata la articolul 6, acolo unde se prevede ca negarea sau contestarea in public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. O masura dura, dar necesara. Pentru comunitatea internationala era un semn ca Romania, tara democratica, recunoaste greselile trecutului si actioneaza, in sfarsit, cu fermitate, pentru a evita repetarea lor.

In lunile care au urmat emiterii actului normativ, guvernantii PSD nu mai pridideau sa culeaga felicitarile venite de pretutindeni. Sub impresia momentului festiv, Ordonanta lua drumul Parlamentului sperand (naiva de ea!) ca va deveni, foarte rapid, Lege. Nu s-a intamplat acest lucru nici pana in ziua de azi. Senatorilor le-a trebuit trei ani sa aprobe proiectul. Timp in care definitia Holocaustului a fost intoarsa pe toate partile, tocata marunt in plen si comisii. Unii considerau acoperitoare precizarea ca prin Holocaust se intelege persecutia sistematica si anihilarea evreilor europeni de catre Germania nazista, precum si de aliatii si colaboratorii acesteia. Altii, mai pretentiosi, au cerut extinderea reglementarilor si la alte minoritati precum tiganii, martorii lui Iehova, homosexualii. "Ca si ei au fost dusi la Auschwitz". Asa au tinut-o pana in mai 2005. In final, castig de cauza au avut "conservatorii", cei convinsi ca "orice adaugare sau scoatere stirbeste articolul de continutul sau real".

Scapat din Senat nemaltratat, proiectul a ajuns la Camera. Dar acolo, gratie efervescentei "patriotilor" peremisti, i s-a infundat. Deputatii Marcu Tudor (fratele lui Vadim) si Lucian Bolcas (jurist-sef al PRM) au promovat un amendament potrivit caruia si "contestarea sau defaimarea in public a Eroilor si Martirilor Neamului, precum si a traditiilor si simbolurilor istorice ale Romaniei" se pedepseste cu inchisoare tot de la 6 luni la 5 ani, precum negarea Holocaustului. Beneficiind de suportul PSD si al umanistului Sergiu Andon (functioneaza bine Coalitia, nu-i asa?), amendamentul PRM a fost adoptat. Cu toata impotrivirea "multimii" de 30 de parlamentari ai Puterii, care populau plenul in acel moment. Peremistii nu au putut savura, insa, victoria, pentru ca votul final asupra Legii a fost amanat, iar proiectul retrimis la Comisia Juridica. Si acolo va sta pana la toamna.

google_protectAndRun("render_ads.js::google_render_ad", google_handleError, google_render_ad);

Dar, ce este rau in propunerea PRM? - vor protesta unii. Oare simbolurile si traditiile neamului romanesc nu au dreptul sa fie aparate? De ce martirii nostri sa nu fie omagiati precum cei ai evreilor? Oare numai vandalii care scrijelesc zvastica pe ziduri merita sa faca puscarie? Nemernicii care scuipa pe tricolor, nu?

Arsenalul retoric astfel aruncat in dezbaterea Camerei de peremisti pare infailibil. Doar pare. Pentru ca, in realitate, argumentatia reprezentantilor PRM tradeaza un plan gaunos, usor de combatut. In primul rand, nu stim precis cine sunt eroii a caror onoare trebuie sa o aparam. Are Vadim, in sertar, un nomenclator al voievozilor si domnitorilor la care trebuie sa ne inchinam? Sau ne ghidam dupa "atestatele" de erou primite de anumiti incoronati pe vremea lui Ceausescu? Cum vom proceda, de pilda, in cazul lui Ioan Voda cel Cumplit? Acestuia, cronicarii vremii i-au zugravit un portret intunecat, de om care "vrand sa ia agonisita tuturora (...) cu varsare de sange si zi de zi izvodea feluri de munci noua". Sau, se spune ca acelasi Voda "bagat-au in foc de viu pe vladica Gheorghe, de au ars, dandu-i vina de sodomie, auzind ca are stransura de avutie". Pai, e bine ce facea? Dar daca istorici precum Lucian Boia, reevaluatori ai unor domni uneori fara rost mitizati, indraznesc sa conteste un astfel de "erou al neamului", ce vor pati ei? Vor fi aruncati in temnita, pentru cinci ani, dupa cum propun peremistii?

Daca oamenii Tribunului aveau intr-adevar grija neintinarii simbolurilor nationale, atunci puteau foarte bine sa si-o exprime intr-un proiect normativ separat, cum li s-a si propus de altfel. Nu. Ei au ales alta cale. Imprumutand o metoda bine rodata de colegii lor de vot, pesedistii - anume anihilarea unui act normativ prin supra-reglementare - Marcu Tudor si Lucian Bolcas au incercat sa transformare proiectul condamnarii Holocaustului intr-un ghiveci bun la toate si la nimic. Asa au reusit sa faca praf Legea accesului la dosarele Securitatii; asa au descurajat initiative precum lustratia si proiectul anti-nomenclatura; asa le va ajuta Dumnezeu.
http://ziua.ro/search.php?year=2005&id=180033&ziua=d97766066931bc63f3fa954c7be0940b

Negarea Holocaustului pedepsita
Contestarea sau defaimarea in
public a Eroilor si Martirilor Neamului, precum si a traditiilor si
simbolurilor istorice ale Romaniei se sanctioneaza cu inchisoare de la
6 luni la 5 ani, au decis, ieri, deputatii, care au stabilit aceeasi
pedeapsa pentru negarea publica a Holocaustului. Acest amendament,
propus de deputatul PRM Lucian Bolcas la Ordonanta de Urgenta 31/2002
privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter
fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor
vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii, a
fost aprobat cu 40 de voturi "pentru", 30 "impotriva" si 3 abtineri.
Comisia juridica a formulat unele amendamente fata de textul venit de
la Senat, dar cele mai multe au fost cele care asigura acuratetea
legislativa. Deputatii au preluat fara modificari toate articolele la
care senatorii redusesera limitele pedepselor sau limita maxima pentru
amenda. Inchisoare pentru organizatiile fascisteAstfel,
constituirea unei organizatii cu caracter fascist, rasist sau xenofob
se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 15 ani si interzicerea unor
drepturi. Initial, ordonanta stabilea pedeapsa minima la 5 ani. Pentru
confectionarea, vanzarea, raspandirea, precum si detinerea in vederea
raspandirii de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, pedeapsa cu
inchisoarea este de la 3 luni la 3 ani fata de 6 luni la 5 ani cat
figura initial. La definirea contraventiilor, limitele contraventiilor
sunt 25 de milioane de lei, respectiv 150 de milioane de lei, fata de
250 de milioane de lei, cat figura in textul ordonantei. Deputatul PRM
Tudor Marcu a propus sa se pedepseasca cu inchisoare de la 6 luni la 5
ani si defaimarea in public a traditiilor si simbolurilor nationale ale
Romaniei, dar amendamentul, respins de Comisia juridica, nu a fost
supus votului plenului dupa ce propunerea lui Lucian Bolcas a fost
adoptata.La dezbaterile
generale, liderul deputatilor PRM Lucian Bolcas a declarat ca
parlamentarii PRM vor vota fara nici un fel de retinere si
neconditionat acest act normativ, care reprezinta o "expresie a
respectului pentru toate valorile umanitatii".In
favoarea ordonantei s-au mai pronuntat Victor Ponta de la PSD si Aurel
Vainer din partea Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania. (
http://www.ziua.ro/display.php?id=179219&data=2005-06-24&ziua=ac050def0b9982edc63301c0ceb2454d

Gropile comune din Muntii Maramuresului
Armata disparuta

Atrocitati comise in timpul celor doua razboaie mondiale l pe linia frontului dintre Maramures, Galitia si Bucovina, victimele erau ingropate in gropi comune l GAZETA va prezinta cateva localizari
In primul razboi mondial, armatele Austro-Ungariei si Germaniei s-au aflat fata in fata cu armia tarista. Linia fortificata de pe creasta Muntilor Maramuresului a fost penetrata sau atacata prin hartuieli de uzura care au cauzat multe victime. Tifosul exantematic, foametea si gerul au facut alte victime. Mii de morti au fost ingropati in pajisti alpine, in cimitire ad-hoc de cate 3-4.000 de morminte.
In cel de-al doilea razboi mondial au aparut alte cimitire comune. Insa atunci, germanii si horthistii s-au razboit din spatele altor transee si cazemate aflate pe aceeasi linie strategica (de pe creasta Carpatilor) cu Armata Rosie. Alte cimitire, alte mii de cadavre au fost aruncate fara multa ceremonie la radacinile molizilor.

Localizari

Spre sfarsitul conflagratiei, maiestuosii munti au vazut o alta tragedie zguduitoare. In mai 1944, pe Prislop, in Cornedei si la izvoarele Ceremusului si Vaserului, a fost dusa, fara multa vorbarie, o parte a evreilor ridicati din satele maramuresene, urmandu-se planurile Eichmann: “solutia finala”. Acestia au fost executati fara judecata si ingropati in gropi comune. Asa s-a ajuns ca in zona de granita cu Ucraina (incepand de la Stogu si pana la Ignateasa), dar si pe creasta Prislop-Ciungi, sa gasim azi multe morminte comune ascunse in padurea crescuta intre timp, ori prin jnepenis. Sunt cateva zeci de cimitire si gropi comune.
Maghiari, nemti, italieni, austrieci, rusi, bosniaci, evrei sau polonezi, o multitudine de natii zac azi impreuna, intr-un deplin anonimat. Pe langa ei, zac in tarana si romani care au luptat in vreuna din multele armate care au stationat pe frontul Carpatilor sau care au facut partizanat ori munca corectionala.
Cimitire cunoscute sunt in muntii Vulpea, Cornedei, Tafa, Piciorul Obcinii, Barjaba, Dealul Bradului, Izvoru Ursului (doua chiar), pe Ciungii Balasanii (alte doua gropi comune mascate de jnepeni), la Valcanescu si in multe alte locuri. Alte cimitire anonime se afla in Ucraina de azi, caci linia frontului s-a intins in anumite perioade si la est si nord de creasta muntilor.
Nimeni nu mai duce flori la mormintele eroilor, cu exceptia unor germani care, an de an, vin in pelerinaj la locul unde le-au fost ingropati inaintasii. Scrupulozitatea teutona a descoperit o parte a identitatii militarilor ramasi pe veci in munti, precum si locul de ingropare a acestora.
Azi, in Pasul Prislop se afla in constructie Manastirea Eroilor. Edificata, deloc intamplator, langa un cimitir international adapostind 3.500 de morti, in care vreo opt natii impart frateste pajistea alpina.

Femeia care a murit de doua ori
Un caz tragic s-a petrecut in Muntii Maramuresului in 1945. O evreica, scapata in mod miraculos de la o executie in masa (s-a ascuns, ranita, intre cadavre apoi a fugit), a supravietuit o intreaga iarna mancand radacini si scoarta de copac. I-a fost frica sa mai coboare in Borsa, orasul de unde fusese ridicata, crezand, cu mintile ratacite de cumplitul soc, ca va fi executata. Era o biata fiinta redusa la salbaticie. Ciobanii au vazut-o vara urmatoare hoinarind si au anuntat politia. Au venit soldatii si au impuscat-o de la distanta, nici macar n-au incercat sa comunice cu ea. A murit de doua ori, o data la gloantele nemtilor si a doua oara de cartusele romanesti.
Teofil IVANCIUC

http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=654

Casa Verde
Rabinul dr. David Şafran, care a
fost arestat şi anchetat pentru că a refuzat să colaboreze cu rabinul
“roşu” Moses Rosen, întocmai ca şi Marele Rabin dr. Alexandru Şafran,
savantul cabalist, a reuşit să emigreze ulterior în Israel, unde a
publicat un număr important de lucrări privind România. Eminenţa sa a
fost un fidel şi îndelungat colaborator al publicaţiei B.I.R.E., care
apărea în Franţa, scoasă de exilul romanesc anticomunist, fără a fi
fost o publicaţie legionară, şi articolele Domniei sale au fost
urmărite la vremea respectivă cu un viu interes. Printre cele mai
interesante lucrări amintim: “Întrebări şi răspunsuri pentru generaţia mea” (Editura Haseber, Tel Aviv, 1969) şi “Karl Marx, antisemit”
(Ierusalim, 1979), din care reproducem capitolul “Casa Verde” (pag.
106-115), în care Rabinul evocă întâlnirea din 11 ianuarie 1937, avută
cu Căpitanul la Casa Verde din Bucureşti. Corneliu Zelea Codreanu şi
David Şafran, care pe atunci nu era încă rabin, conversează de pe
poziţii total diferite, însă reuşesc să comunice, fiecare transmiţând
celuilalt mesajul său, în căutarea limpezirii ideilor. Reproducem în
continuare această discuţie de principii, care a avut loc acum
şaptezeci de ani, aşa cum apare ea povestita de Rabinul Şafran.
“Începând din anul 1932, mişcarea legionară ia amploare. Sprijinită
de partidele istorice, Iuliu Maniu şi Vaida Voievod, Dinu Brătianu şi
Gheorghe Tătărescu s’au arătat binevoitori faţă de tineretul
naţionalist extremist. A. C. Cuza şi Octavian Goga priveau cu simpatie
la tânăra generaţie universitară, care lupta cu elan la înfeudarea
monarhiei, întru convertirea masselor la acceptarea fascismului şi
nazismului. La ultimele alegeri, legionarii au obţinut o treime din
numărul deputaţilor, în fruntea mişcării evidenţiindu-se Căpitanul.
Acesta era Corneliu Zelea Codreanu, care terminase doctoratul în drept
la Grenoble (Franţa). El conducea mişcarea legionară cu autoritate,
oferindu-i ca mistică şi simbol: zodia arhanghelilor Mihail şi Gavril.
Mişcarea legionară dispunea de mari fonduri băneşti. Puterea lor
creştea vertiginos. Ei l-au ucis pe Armand Călinescu, primul ministru
al lui Carol al II-lea, precum nu s’au sfiit să recunoască asasinarea
primului ministru I. G. Duca, spre a ameninţa tradiţia politică a
României, alături de mica Antantă. Tineretul universitar îşi căuta un
mit. Steaguri, lozinci, ură şi aţâţare, cămaşa verde stropită cu
imnuri-părăzi, presa care scuipa tone de gunoi şi otravă, bani ce
curgeau cu duiumul de la ambasada germană bucureşteană, din cabinetul
lui Manfred von Killinger -baronul măcelar din Praga, cum i se spunea-
şi D-rul Fabrizius, toate aceste elemente au născut şi impus mitul lui
Corneliu Zelea Codreanu.

Se spunea că şi Mihai, pe-atunci moştenitorul tronului, era adeptul
legionarilor. Codreanu a deschis la Bucureştii-Noi un sediu al
mişcării, unde se adunau corifeii să pună ţara la cale: era Casa Verde.
Ca student, auzisem de la legionari lucruri fantastice despre Căpitan.
Că el era un fanatic, de aceasta nu mă îndoiam. Mi s’a spus ca era un
mistic profund, că iniţial nu duşmănea pe evrei, dar acceptând
ideologia nazistă, a confecţionat “Cartea Căpitanului” după “Mein
Kampf” a lui Hitler. Fiindu-i comodă lichidarea fizică şi economică a
evreilor români, a devenit antisemit şi antidemocrat. Eram dornic să-l
cunosc personal. Ba am apelat şi la foştii mei profesori de la
Universitatea bucureşteană: Mircea Vulcănescu şi Traian Herseni, ca să
fiu primit de Căpitan… la Casa Verde.
Eu locuiam în Calea Griviţei, de voie şi nevoie participasem la
câteva demonstraţii legionare, colegii mei studenţi ştiind ca sunt
fecior de rabin. Unii dintre ei erau interesaţi ca să-l cunosc pe
Codreanu. Pe linie principială, bazându-mă pe schimbul de scrisori
publicate de Nae Ionescu în ziarul “Cuvântul” cu A. L. Zissu în
oficiosul sionist “Mântuirea”, intuiam că din aceste încrucişări de
spade se putea oarecum limpezi ideologia naţional-creştină. De aici,
viziunea apocaliptică a apropierii dintre… adversari. Există-n această
întâlnire un singur risc: acela al vieţii. Ce conta un jidov în plus,
în acele vremuri de tristă amintire ! Aşa mi-am pus viaţa la mezat, şi
conform informaţiei lui Mircea Vulcănescu, la 11 ianuarie 1937, a avut
loc întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu. Profesorii mei Dimitrie
Gusti, Ion Petrovici şi Ion C. Petrescu fuseseră informaţi de mine
asupra acestei întâlniri, ca să mă apere în… absenţa lor. Doar tata,
veneratul rabi Hanoch Şafran, nu ştia nimic, că mergeam în întâmpinarea
morţii mele…
Am
ajuns la Casa Verde la ora 1 şi 20. Cred ca nici un picior de jidan n’a
călcat vreodată pragul Casei Verde. Straja grea era afară, dar strajă
şi mai aprigă am descoperit înăuntru. Curajul meu era ca al unui om
anormal, ce caută să vadă, să convingă sau să conrupă un naţionalist
extremist, să acorde o bucăţică de respect unui… pui de jidov, care
caută cinstit să-şi apere neamul şi credinţa. Înaintea cui? Pentru ce?
Codreanu mă privea curios. Sub ochii lui de jar, se ascundea o
privire vulturească. Încredere, ambiţie, verbaj gândit şi cântărit ab
initio, prima întrebare ce mi-a adresat-o, a fost aceasta:
- Ce spune iudaismul despre arhanghelii Mihail şi Gavril?
I-am răspuns cinstit:
- Noi nu credem în Arhangheli. Chiar despre Iisus, datele din Talmud
sunt sărace şi sporadice. Ca să-l mai potolesc în arhi-cunoştinţele
sale, l-am apostrofat:
- Oare aveţi elemente ebraice în cultura Dv, pentru a urmări ideea
misticii creştine? Aceasta, nu pentru a-mi etala cunoştinţele mele
ebraice, ci spre a discuta corect, pe textologie !
Nu mi-a răspuns. Părea că mă cântăreşte, mă măsoară aprig, spre a
constata dacă adversarul lui merită măcar un răspuns. Ca să-l îmbun,
i-am completat:
- În Talmud, se menţionează deosebirea dintre evrei şi celelalte
popoare, în sensul acesta: “Cine-i de preferat, un profet ori un
înţelept? Stau faţă-n faţă un înţelept evreu sau neevreu, sau un profet
evreu sau neevreu, cine are întâietatea? Înţeleptul, chiar dacă nu e
evreu”. Pe linia priceperii, un neevreu e mai capabil câteodată decât
un evreu.
Codreanu îmi zâmbi. Nu ştiu dacă l-am câştigat, dar am intuit că-i
place maniera în care mă explic. La acest preambul, care indică
bunăvoinţă din partea mea, de a-l atrage în discuţie, Codreanu ripostă
cu blândeţe (ceea ce părea potrivnic firii sale), astfel:
- Cum vezi d-ta, ca fiu de rabin, sau cum judecă mistica iudaică pe
Arhanghelii Mihail şi Gavril, spre deosebire de mistica creştină? Nu
caut o apropiere, ci drumuri, căutări, încrucişări spirituale…
I-am explicat că iudaismul nu crede în misticism. Însuşi Rabi Shimon
ben Iohay autorul “Cărţii strălucirii” -Sefer hazoar-, nu e agreat de
mari figuri iudaice ca Rabi Iohanan ben Zakay sau Maimonide, mai
târziu, în secolul XII. Singurul care sprijină mistica e Rabi Akiba ben
Iosef, ars de soldaţii Romei, care au cucerit Israelul. Noi suntem
raţionalişti. Acceptăm minunea ca o expresie divină, dacă e însoţită de
trudă permanentă, ca o condiţie sine qua non. Mistica caută să
demonstreze existenţa supranaturalului. Credinţa dovedeşte cum prezenţa
Domnului e vie, eternă. Distanţa dintre credinţă şi mistică e mare,
adâncă. După aceasta, am notat următoarea menţiune:
- Nu fac aici un curs universitar. Nici nu am, poate, capacitatea necesară. Am venit aici să vă cunosc.
- Doar atât, pentru a mă cunoaşte? Şi în spatele cunoaşterii, nimic altceva? – spuse Codreanu, cu un dubiu în cuvintele sale…
- Aveţi dreptate. În spatele ei, este ideea: respectul vieţii umane.
Aşa cum porunceşte Talmudul: “Respectă pe tatăl şi pe mama ta,
respectă-i în viaţă ca şi în moarte”. Datori suntem a-l preţui pe om,
în viaţă, şi dincolo de viaţă. Am impresia ca mişcarea legionară a
lichidat respectul, din momentul când omul s’a născut ca evreu…
Parcă l-am atins cu fierul roşu. Am avut impresia că şi-a strivit în
buze o straşnică înjurătură. Pumnii îi erau încleştaţi. Nervos, şi-a
scos batista ca să-şi şteargă sudoarea. Deschise geamul. Pe masă erau
flori şi fructe. Înşfăcă un măr, muşcând din el de zor. Eu m-am
apropiat de flori, ca să sorb din frumuseţea naturii, căci puritatea
umană lasă de dorit. Codreanu lichidă mărul, îşi şterse buzele cu
spatele mâinii, apoi cu un calm forţat, mă întrebă:
- Oare evreii cred în Ioan Botezătorul, sfântul inspirat al creştinismului?
- Aşa cum nu suntem convinşi de misiunea mesianică a lui Iisus din
Natrat, la fel nu credem în Ioan Botezătorul, i-am răspuns calm.
Îl văd supărat, cu ochii lui sentimentali fulgerând a scântei invizibile, după care mă apostrofează:
- În ce cred evreii, ca să supravieţuiască vremurilor grele prin care trece omenirea?!
- Noi credem în adevăr. Politica nu e adevăr, dreptatea e o iluzie, banul e minciună. Acestea sunt realităţi.
Codreanu mă ascultă cu atenţie. Apoi, subit, parcă-l văd cum cade în transă. Cu o voce puternică, îl aud cum proclamă cu patos:
- Eu i-am văzut pe sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Eu cred în
sfânta cruce. Biserica e pentru mine un simbol sublim, etern. O,
Doamne, iartă-mi greşelile !…
Îl vedeam că suferă, că nu poate ieşi din impas. Cercam să-i respect
crezul, frământarea. Dar un gând straniu mă cuprinse. L-am provocat,
când i-am spus:
- Vreau să ştiu unde-i adevărul mişcării legionare. Există un adevăr
al credinţei, care promovează viaţa, nu moartea. Şi crucea sprijină
viaţa. Atunci de ce evreul e socotit un cetăţean de rangul şapte? De ce
sunt ucişi evrei, fără socoteală? Oare există o sfinţenie mai acută pe
pământ ca viaţa omenească !? Cine asasinează, mai trebuie elogiat? Oare
prin aceasta, nu lezăm crucea lui Iisus, martiriul lui pentru salvarea
umanităţii?!
M-am liniştit puţin. I-am lăsat şi lui răgaz pentru meditare. După câteva minute, am completat:
- Oare crucea nu se cere apărată, ca alţii să n’o pângărească?
Zelea Codreanu mă privi cu ură. Nu mai era căldură, omenie. Săgeata
din ochii lui calzi mă urmărea cu duşmănie grea, care se prăvălea ca
bolovani grei, în următoarele cuvinte rostite ca un tunet:
- Noi nu lezăm simbolul crucii. Noi o apărăm, de duşmanii dinăuntru
şi din afară. Ce legătură există între iudaism şi crucea sfântă?
Lămureşte-mă, fecior de rabi, dacă ştii !

Lupul-leopard
Un prieten din Sibiu mi-a
semnalat numarul 3/2005 al revistei sibiene Transilvania; acesta are
motive sa ramana de pomina ca ilustrare admirabila a vorbei “pe
dinafara vopsit gardul, inauntru leopardul”. In cazul de fata, “gardul”
sunt coperta si primele pagini, dedicate aniversarii a 60 de ani de la
eliberarea lagarului de la Auschwitz. Aflam ca, in ianuarie a.c., a
fost organizat la Sibiu un seminar pe aceasta tema, cu o bogata
participare din tara si din strainatate, sponsorizat de ambasada SUA.
Totul se deschide cu pozele celebre cu poarta lagarului etc.
“Leopardul” pandeste insa cateva pagini mai incolo, unde redactorul-sef
al revistei Transilvania, Corvin Lupu, director al Centrului Cultural
Interetnic Transilvania, publica un lung si “rotund” articol
negationist, referitor la Holocaustul din Romania.
Teza este afirmata fara retineri: “Nu poate fi acceptata ideea ca in
Romania s-a comis un genocid (Holocaust) impotriva poporului evreu. Din
contra, dupa parerea mea poporul evreu are datorii de recunostinta fata
de poporul roman, ceea ce el a si recunoscut timp de cateva decenii”.
Articolul parcurge neted toate tezele negationismului radical:
persecutiile evreilor din timpul regimului Antonescu au fost minore,
“evreii si-au pastrat proprietatile” (despre “romanizare” autorul nu a
auzit); au fost deportati in Transnistria numai “cetateni evrei” care
au comis “infractiuni grave si sabotaje impotriva unor militari
romani”. Masacrul de la Odessa este pus pe seama principiului “era
razboi si functionau legile razboiului”. Este recunoscut pogromul de la
Iasi, dar se sustine, impotriva tuturor dovezilor, ca nu a existat nici
o implicare in el a autoritatilor statului roman sau a lui Ion
Antonescu, de parca trenurile mortii erau administrate de martieni, nu
de CFR. De asemenea, sustine ca “masacrele din Transnistria au fost
comise de germani, la instigarea unor colaboratori ai lor legionari”.
D-l Lupu stie bine ca in epoca comunista functiona cenzura, ca accesul
la documente secrete era oprit, dar asta nu-l impiedica sa afirme ca
faptul ca 45 de ani s-a vorbit putin sau deloc despre Holocaustul din
Romania (uita, in mod semnificativ, sa adauge “in Romania”) doveste ca
acesta nu a avut loc. In schimb, bineinteles ca “evreii au adus
comunismul”, iar acum incearca sa extorcheze bani de la romani sau de
la germani pentru suferinte considerate supra-dimensionate sau
imaginare. Corvin Lupu (conform principiului ca victima e de vina)
crede ca, istoriceste, antisemitismul a avut unele justificari si ca
“anumite doctrine politice evreiesti” ar fi vinovate pentru “initierea
si intretinerea politicilor antievreiesti”; apoi e foarte suparat pe
Elie Wiesel, e de parere ca Romania mai ales in ultimii 15 ani e supusa
unor interese straine, in schimb, exalta “bunele relatii”
romano-evreiesti din perioada Ceausescu. Autorul nu uita sa se pretinda
un om de stiinta onest, persecutat de evrei, care “a trait incepand din
perioada prescolara intre intelectuali”, si deplange faptul ca “s-au
distrus in tara numeroase structuri care asigurau protectie si s-au
creat mecanismele erodarii romanismului”. In final, d-l Lupu ne face o
“destainuire”: anume ca, in pofida aparentelor, el nu este antisemit!
Asadar, “leopardul” e miel!
Ce-i de facut? Daca d-l Lupu n-ar face decat sa-si publice opiniile,
cred ca, in pofida celebrei Ordonante de urgenta 31/2002, (care l-ar
condamna la minimum 6 luni de inchisoare), nu ar trebui intreprins
nimic. Dupa parerea mea, singura “tarie” a acestui tip de negationism
sta in sugestia ca opiniile respective sunt interzise si persecutate,
deoarece ar fi, chipurile, adevarate. Asta, deoarece oamenii tind sa
aiba impresia ca cel care nu discuta sau chiar utilizeaza sanctiunea
legii pentru a opri unele opinii stranii si absurde are ceva de ascuns
sau nu este sigur pe demonstratia sa.
D-l Corvin Lupu este insa si profesor universitar la Universitatea
“Lucian Blaga” din Sibiu (v. Averea din 8.06.2005). Mai este si seful
catedrei de stiinte politice. Nici mai mult, nici mai putin! Se poate
presupune ca opiniile sale negationiste formeaza materia cursului sau,
fie si partial. Or, un student nu este la fel de liber, precum un
cititor oarecare, sa accepte sau sa refuze parerile profesorului sau,
cu care va da examen. El este subordonat autoritatii profesorului sau,
iar formarea si informarea sa depind de directia in care se exercita
aceasta autoritate. In cel mai bun caz, studentul d-lui Corvin Lupu va
deveni ipocrit pentru a trece exemenele, iar in cel mai rau va deveni
si el un adept al negationismului. In orice caz, formarea sa
intelectuala (si chiar informarea) va suferi.
Ceea
ce vreau sa spun e ca principiul libertatii de opinie nu poate fi
recunoscut decat intr-un spatiu public neutru, unde nu exista legaturi
speciale, de dependenta, de autoritate, intre participanti, ceea ce nu
este cazul cu o institutie de invatamant. Iar daca se va spune ca,
poate, profesorul Lupu nu se refera la evrei in timpul cursului, inca
ramane sa ne intrebam in ce fel opiniile sale stiute si scrise pot
influenta convingerile studentilor sai. Asadar: cum are de gand
Universitatea sibiana sa trateze acest caz? Si ce parere are Ministerul
Educatiei? Dar oare Federatia Comunitatilor Evreiesti va avea vreo
reactie?
http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2005-06-15&art=1808

Repetent la examenul istoriei!

- Istoric -
nr. 101 / 25 Mai, 2005

O afirmatie recenta, dusmanoasa si tembela de-a dreptul, a trecut
aproape neobservata. Trezindu-se vorbind singur, mai mult sa se afle
in treaba intr-un moment cand sarea din baie, iar limba i-o lua
inaintea mintii, primul ministru al Republicii Moldova afirma, tocmai
cand margeaua Holocaustului fierbea la cote maxime, ca "trupele
germane si romanesti au masacrat, in cel de-al Doilea Razboi Mondial,
peste 300.000 de evrei"! Ca ziarist de 42 de ani cu condeiul in
slujba adevarului, care, fidel principiului "Sa dam Cezarului ce este
al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu", am scris,
recent chiar, despre durerosul, sangerosul tribut de 6.000.000 de
vieti ale unor evrei, oameni nevinovati, dusi pe drumul cel fara de
intoarcere cu "trenurile mortii" spre lagarele de exterminare
naziste, voi spune, ca si Aristotel: "Mi-e prieten Platon, dar mai
prieten imi este Adevarul!". Guresul grabit ar trebui sa mai
intoarca, macar din cand in cand, pagina adevaratei istorii, mai ales
a Ardealului, nu cea varata de puterea sovietica pe gatul lui de
batlan, pentru care nu exista nici Eminescu, nici Blaga, nici Ion
Barbu, nici Iorga, nici Vasile Parvan. Nu de alta, dar cu afirmatii
de felul: "In timpul celui

de-al Doilea Razboi Mondial, invadatorii germani si romani au patruns
pe teritoriul moldovenesc, masacrand 300.000 de evrei", s-ar putea sa
fie un etern repetent. Nu-l mai intrebam cine si ce este el! Nici ce
radacini are. Il informam doar ca acei "invadatori romani", treceau
atunci Prutul, ca ostasi, conform ordinului maresalului Ion
Antonescu, pentru a elibera de sub cizma ciumei rosii pamanturile
mosiei lui Stefan cel Mare, trup din trupul tarii. Unii si-au pierdut
viata in atentatul indreptat impotriva comandamentului Armatei
Romane, pus la cale in catacombele de la Odessa. Cine au fost autorii
se stie, si inca prea bine! Iar daca nechematul nerusinat tot isi
vara nasul cam pe unde nu-i fierbe lui oala, intr-o chestiune atat de
delicata, atat de sensibila si de dureroasa, atat pentru romani, cat
si pentru evrei, l-am intreba pe cel cu stiinta istorica ajunsa pana
la genunchiul broastei, daca nu a inclus, cumva, in acea aberanta
cifra, si pe evreii dusi la moarte in camerele de gazare de la
Auschwitz, Birkenau, Buchenwald, fara pic de mila, de Ungaria
horthysta, din nordul Ardealului ocupat vremelnic prin Diktatul de la
Viena?! Sau amanuntul acesta nu mai conteaza?

CUVANTUL LIBER

Memorialul Holocaustului, intre omagiu si controverse
La 60 de ani dupa cel de-al doilea razboi mondial, la Berlin s-a
inaugurat, ieri, Memorialul Holocaustului, in prezenta a peste o mie
de invitati din intreaga lume. Monu-mentul, un omagiu adus celor 6
milioane de evrei ucisi in lagarele naziste, a facut si continua sa
faca obiectul unor serioase controverse. Proiectul a fost intarziat
ani buni, din diverse motive, mai precis dezacorduri in ceea ce
priveste amplasarea lui, designul si chiar conceptul. Criticii au
spus ca structura este mult prea mare si abstracta. Nu in ultimul
rand, au existat voci care s-au plans ca acest memorial este inchinat
doar evreilor care au cazut victime Holocaustului. Monumentul este
practic o suprafata de doua mii de metri patrati, pe care se afla
2.700 de blocuri de granit, cu alei intre ele. Astfel, fiecare
vizitator isi poate alege propriul traseu in interiorul acestei
constructii indraznete. Memorialul a fost construit in centrul
orasului, chiar langa Poarta Brandenburg. In mod clar, structura nu
scapa neobservata, asa ca orice vizitator al capitalei germane isi va
aminti de trecutul nazist al Berlinului. Proiectul a fost umbrit de
numeroase controverse, chiar de cand a fost conceput, la inceputul
anilor '90. Fostul cancelar german, Helmuth Kohl a respins designul
initial. Au urmat alte intarzieri, provocate de descoperirea unui
buncar din perioada nazista, chiar pe locul unde urma sa fie ridicata
constructia. Nu in ultimul rand, s-a aflat ca, in trecut, una dintre
companiile implicate in proiect a furnizat gaz lagarelor de
concentrare naziste. Iar in ajunul inaugurarii, unul dintre
organizatori a declarat ca cea mai serioasa intarziere a fost
provocata chiar de... concept - si anume, ca Memorialul Holocaustului
este un monument al rusinii nationale. La ceremonie, au fost prezenti
supravietuitori ai Holocaustului, reprezentanti ai comunitatii
evreiesti si ai conducerii Germaniei, inclusiv presedintele tarii,
Horst Koehler (foto), cancelarul Gerhard Schroeder si ministrul de
externe Joschka Fischer. Presedintele Bundestagului - Camera
inferioara a Parlamentului, Wolfgang Thierse, si arhitectul
monumentului, Peter Eisenman, un american evreu, au luat cuvantul in
cadrul evenimentului.

ZIARUL DE PRAHOVA

SEMINAR DE EVOCARE A HOLOCAUSTULUI

La Sinagoga din Targu-Mures, a debutat, ieri, cea de a treia editie a
seminarului "Lumea lui Elie Wiesel _ ieri si azi". Organizat de
Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER), seminarul s-a
dorit a fi o evocare a drumului evreilor dinspre trecut, durere si
morminte spre speranta si viata, ca o marturie ca niciodata nu va fi
uitat ceea ce s-a intamplat, dar si ca nu se va ramane in jale, ci ca
trecutul va fi incorporat in prezent pentru a se fauri un altfel de
viitor.

Zeci de tineri evrei din toata tara, carora li s-au alaturat evreii din
Targu-Mures, au ascultat cu piosenie evocarile sustinute de sef-rabinul
Menahem Hacohen, mentorul si initiatorul proiectului, presedintele
FCER, dr. Aurel Vainer, dr. Alexandru Elias, Alexandru Florian,
directorul executiv al Institutului National pentru Studierea
Holocaustului, presedintele FCER Mures, dl Ausch, si alte
personalitati, insa ceea ce a impresionat profund a fost marturia unui
supravietuitor targumuresean de la Auschwitz, profesorul Cernowitz
Samoila. Holocaustul a fost, de asemenea, evocat si prin imagini, prin
grija domnului Oliver Lustig.

Doamna Mirela Asman (coordonatoarea proiectul, alaturi de domnul Eduard
Kupferberg) ne-a declarat ca, din Targu-Mures, participantii se vor
deplasa pentru a sustine seminarul si la Cluj-Napoca, Satu Mare, Oradea
si Arad. Evocarea de ieri s-a incheiat cu o rugaciune la Monumentul
dedicat victimelor Holocaustului, din Targu-Mures.

http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=21469

O arhiva a Holocaustului: "Transnistria" de Jean Ancel
“Transnistria”
de Jean Ancel este, din toate punctele de vedere, o carte a vietii.
Este cea mai complexa si mai buna carte in domeniu, cartea de vizita a
unui autor, cartea ce-l reprezinta, o carte scrisa in timp, la care s-a
muncit foarte multa vreme si nu in ultimul rind o carte despre viata si
moarte. Jean Ancel cunoaste, la perfectie, mai multe limbi (romana,
ivrit, idis, germana, rusa, engleza…) si isi scrie studiile direct in
patru limbi. Interesant e ca “Transnistria”,
adica cele trei volume de la grupul editorial “Universalia” (Bucuresti,
1998), este prima editie a lucrarii marelui istoric, care, in forma
asta, apartine Centrului Goldstein-Goren a Universitatii Tel Aviv, care
pregateste publicarea lucrarii in limba engleza (Copyright © pentru
manuscrisul original - Tel Aviv University, Diaspora Reasearch
Institute, The Goldstein-Goren Centre for the History of the Jews in
Romania Ramat Aviv, 69978, Israel). Jean Ancel a pus la dispozitia
editurii din Romania manuscrisul sau, in limba engleza, plus notele de
subsol, aparatul de trimiteri, filmele si microfilmele, cotele,
documentele, iar editura a reusit sa editeze cartea in premiera
mondiala, mai ales ca, la aparitia cartii in romana, Jean Ancel mai
lucra la varianta pe care vroia s-o publice in ivrit si in engleza
concomitent (Copyright © pentru versiunea in limba romana apartine
editurii “Atlas”). La traducerea celor peste o mie de pagini a muncit o
echipa intreaga de oameni de cultura din Romania, la sfirsit traducerea
fiind lucrata si de autor. Pentru scrierea acestui studiu Jean Ancel a
cercetat documente, in decursul intregii sale vieti, in majoritatea
arhivelor lumii si, taman cind credea ca e timpul sa-si adune
materialele in(tr-o) carte, se mai deschidea o arhiva, mai descoprea
alte documente s.a.m.d., cartea avind, de-a lungul timpului, mai multe
versiuni “finale”, dupa cum aflam si din postfata: “Cartea mea despre Transnistria
a cunoscut trei momente si trei versiuni. Prima varianta a fost
completa in 1989, dar atunci a inceput prabusirea comunismului si dupa
2-3 ani s-au deschis arhivele in fosta Uniune Sovietica. Intre
1992-1996 am petrecut peste 8 luni in arhivele de la Moscova, Kiev,
Odessa, Nicolaev si Chisinau si peste 4 luni la arhivele Holocaustului
de la Washington al carui oaspete am fost. Documentele descoperite de
mine in aceste arhive stau la baza acestui studiu. Am fost nevoit sa
refac textul de trei ori. Mi-am dat seama ca de fapt n-am cunoscut
amploarea Holocaustului conceput si executat de Statul Roman”.
In “Transnistria”
Jean Ancel se ocupa de Holocaust, in special de anii 1941-1942, cind
evreii din Romania au fost deportati in Transnistria, “una din cele mai
speciale si imprevizibile epoci din istoria Romaniei”, dupa cum spune,
in “Nota asupra editiei”, Liviu Rotman. Asadar, denumirea cartii este
imprumutata de la “locul actiunii”, de la “spatiu”, timpul actiunii
fiind bine cunoscut, inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial. Pe
linga “Nota asupra editiei” lui Liviu Rotman si “Postfata” lui Jean
Ancel, cartea este compusa din opt capitole: “I. Transnistria,
1941-1942: Marile operatiuni de exterminare”, “II. Convoaiele”, “III.
Regatul mortii” (volumul I), “IV. Odessa”, “V. Berezovca” (volumul
doi), “VI. Epidemia de tifos”, “VII. Crucea si evreii” si “VIII.
Genocidul in lumina statisticilor” (volumul trei), fiecare dintre cele
trei volume continind, la sfirsit, cite mai mult de o suta de pagini de
documente adunate, dupa cum spuneam, din toate arhivele lumii, o munca
la care cu greu as putea crede ca ar putea face fata un institut, munca
indeplinita de un singur om. Cartea incepe cu aparitia Transnistriei,
ba si mai degraba, cu etimologia cuvintului din titlul studiului si cu
cauzele aparitiei acestui cuvint, si, evident, a semnificatiei lui
politice: “Denumirea de Transnistria a fost atribuita ca rasplata
pentru participarea Romaniei la razboiul impotriva Uniunii Sovietice.
Regiunea se intinde pe o suprafata de aproape 40.000 de kilometri intre
riurile Nistru si Bug, fiind marginita la sud de Marea Neagra, iar la
nord de riul Liadova, frontiera nordica ajungind pina la asezarea
Jmerinca de pe Bug. Conform recensamintului sovietic din 1926, in zona
respectiva traiau doua milioane si jumatate de oameni. Majoritatea erau
ucraineni si rusi, la care se adaugau aproximativ 300.000 de evrei,
290.000 de romani si 125.000 de germani.
In 1924, o parte a
acestei regiuni, apartinind Republicii Sovietice Ucraina, a fost
transformata in artificiala “Republica Autonoma Moldova” cu capitala la
Balta, pentru a reaminti astfel statului roman pretentiile sovietice
asupra Basarabiei. Trebuie tinut minte ca propaganda sovietica reusise
sa inventeze doua popoare diferite – moldovenii si romanii – acolo unde
n-a existat niciodata decit unul. Aceasta strategie intarea pretentiile
asupra Basarabiei, populata chipurile de “moldoveni”, care, in
realitate, erau “romani”, asa incepe “Guvernamintul Transnistriei”,
primul paragraf din primul capitol al cartii, “Transnistria, 1941-1942:
Marile operatiuni de exterminare”. Asadar, Transnistria este un “cadou”
al nemtilor facut romanilor, mai precis, al lui Hitler pentru
Antonescu, eveniment care s-a intimplat la o intilnire dintre cei doi
“Fureri” care avusese loc la 12 iulie 1941. Apoi, pe 27 iulie 1941,
intr-o scrisoare, Hitler ii propune lui Antonescu intreg teritoriul
dintre Nistru si Nipru, dar Antonescu, in raspunsul sau, de pe 17
august 1941 (s-a cam gindit…) si-a limitat dorintele la teritoriul
dintre Nistru si Bug, iar la 30 august 1941 a fost semnat “Acordul de
la Tighina”, care se refera la teritoriile dintre Nistru si Bug si
dintre Bug si Nipru. “Este important de stiut ca problema granitei
nordice a fost solutionata de Hitler insusi, care, la 3 septembrie
1991, a decis sa accepte cererile lui Antonescu si sa includa judetele
Moghilev si Iampol sub administratia romana. Decizia respectiva urma sa
afecteze direct soarta evreilor deportati acolo. La 19 august 1941,
sediul administratiei Transnistriei a fost stabilit la Tiraspol,
capitala reala a Transnistriei fiind Odessa, cel mai mare oras din
regiune. Tot pe19 august 1941 a fost instaurat, conform Decretelor nr.
1 si nr. 4, guvernamintul romanesc in Transnistria. Transnistria era
considerata o imensa gospodarie agricola, iar Antonescu dorea sa
reuseasca in Transnistria ceea ce nu reusea in Romania, concluzioneaza
Jean Ancel, “adica sa-i transforme in soldati disciplinati, aflati
intr-o imensa cazarma – Romania - , care sa respecte ordinele militare
speciale si sa pastreze ordinea. Cit despre evrei, el dorea sa-i
transforme intr-o masa amorfa, o forta de munca mobila, tinuta in
ghetouri si lagare, si exploatata atunci cind era necesar pentru
trebuintele armatei. Finalmente, insa, evreii urmau sa fie ucisi cu
totii; iar o data morti, Antonescu dorea sa se asigure ca lesurile
aveau sa fie ingropate.” Aceeasi e si concluzia finala a lui Jean
Ancel, la care istoricul ajunge pe ultima suta de metri, in ultima
parte a cartii: “Transnistria a servit drept laborator de experimentare
a conceptiei utopice romanesti privind posibilitatea intemeierii unei
societati perfecte in care fiecare isi stie locul, fiecare indeplineste
resemnat si umil, rapid si precis dispozitiile elitelor care stiau ele
ce vor. Aceasta elita o formau romanii in general, si administratia
romana, in special, care indeplinea ordinele lui Antonescu (prin
Alexianu). Maresalul facea vizite ocazionale in Transnistria, unde
analiza situatia si emitea decrete ad-hoc. Reprezentantul sau in
Transnistria era Alexianu, a carui sarcina era sa aiba grija ca
ordinele Conducatorului sa fie indeplinite. Executantii ordinelor erau
ucrainenii si rusii, care nu erau considerati atit sclavi ai statului
roman, cit cetateni de mina a doua, care ar putea deveni chiar intr-o
buna zi cetateni romani cu drepturi oarecum egale, daca razboiul s-ar
termina cu victoria impotriva Uniunii Sovietice si daca ucrainenii ar
accepta sa fie “romanizati”, cel putin in aparenta. In fapt, Antonescu
dorea sa transforme Transnistria intr-un teritoriu romanesc dupa
modelul Bucovinei de Nord, unde ucrainenii ii depaseau in numar pe
romani si supunerea fata de statul roman a fost obtinuta printr-un
regim semi-militar cu ajutorul jandarmeriei si prin diferite restrictii
administrative”. Transnistria era guvernata de profesorul universitar
Alexianu, care avea rol de vicerege, cum spune Jean Ancel, si care,
printre alte actiuni interesante, a ordonat, printr-o directiva trimisa
tuturor prefectilor, ca toti functionarii romani sa invete,
obligatoriu, limba rusa “in urmatoarele trei luni”, dar pina la urma
guvernul roman a trebuit sa recunoasca necesitatea translatorilor,
“deoarece functionarii vorbesc numai romana”. Intorcindu-ne la evrei
(care, intre paranteze fie spus, n-aveau dreptul sa fie traducatori),
marea majoritate a evreilor din Transnistria n-au reusit sa fuga in
timpul cind se mai puteau salva, vreo luna, inainte de intrarea
armatelor germano-romane, asa ca ei au trait ceea ce li s-a intimplat
si evreilor deportati din Romania. “La baza acestei semi-inertii se
aflau mai multe motive, primul dintre ele fiind lipsa oricaror
informatii referitoare la comportamentul nazistilor fata de evrei. La
momentul respectiv, propaganda sovietica nu recunostea iminenta
razboiului cu germanii, un fapt care acum este bine cunoscut. Trebuie
subliniate si viteza si directia avansarii trupelor germane; acestea
s-au deplasat de la nord la sud, sub forma unui arc care incepea in
jurul Lvovului si cobora pina la Marea Neagra, inchizind astfel rapid
orice posibilitate de refugiere in masa a evreilor si neievreilor. In
plus, haosul general care a domnit in acele zile a impiedicat evacuarea
organizata a sute de mii de evrei pe caile ferate”, scrie Ancel. Am
facut, in cadrul unui program realizat de IRIR, interviuri cu mai multi
evrei deportati, si, cind ii intrebam de ce n-au fugit, ramineau
surprinsi, desi cred ca mai auzisera intrebarea asta, zicind ca n-aveai
unde sa fugi si ca asa ceva nici nu le-a trecut prin cap, cu toate ca
s-a evadat chiar si din Auschwitz, dupa cum am aflat din interviurile
facute cu evreii deportati in lagarele de concentrare si exterminare
din Germania. In capitolul II, “Convoaiele”, Jean Ancel povesteste, la
fel de documentat ca si-n primul capitol, “Transnistria, 1941-1942:
Marile operatiuni de exterminare”, si ca si-n capitolele care urmeaza,
despre planul de lucru legat de transportarea evreilor din Romania in
Transnistria, despre soarta evreilor localnici si despre planul de
“curatare” a Transnistriei, despre punctele de trecere a Bugului si
“zonele de plasare”: prin Moghilev, Iampol, Ribnita si Tiraspol.
“Planul” se baza pe ordinele verbale date de Antonescu lui Alexianu
inainte de “Acordul de la Tighina”.

http://www.geocities.com/lolocur00/transnistria.html

"Antisemitismul nu este propriu romanilor si este animat artificial"

Minoritatea evreiasca din Romania - doar zece mii de persoane

Deputatul Dorel Dorian, sufletul minoritatii evreiesti din Romania,
ne-a relatat despre fenomenul de stingere a acesteia. Din statistica
efectuata in 2003 de Federatia Comunitatii Evreiesti din Romania
rezulta ca in tara noastra nu mai traiesc decat aproximativ 10.000 de
persoane de origine evreiasca. Doar 6.770 de persoane sunt evrei dupa
ambii parinti, 1.130 au ascendenta evreiasca si 2.450 sunt parteneri
in casatorii mixte.
Situatia este dramatica, in primul rand pentru ca in Romania exista
802 cimitire evreiesti in 714 localitati. Legea etniei nu permite ca
acestea sa fie lasate prada disparitiei. In acest caz, comunitatea
trebuie sa se ocupe atat de cele 108 cimitire in functiune, cat si de
celelalte care sunt inchise, multe dintre ele in localitati in care
nu mai exista minoritari evrei. Dintre cele 99 de sinagogi doar 48
mai functioneaza, 34 fiind declarate monumente istorice.
In majoritate, evreii din Romania sunt oameni batrani, care au pensii
foarte mici si care nu mai au alte rude. De acestia trebuie sa se
ocupe Comunitatea. Batranii trebuie asistati, li se procura hrana,
chiar li se fac reparatii in locuinte. Cu bani, cei mai multi veniti
de la evreii din afara, s-au putut crea 23 de cabinete medicale cu 23
de medici si 9 asistente si 2 camine-spital in Bucuresti si Arad. In
mai multe orase principale din tara functioneaza 9 restaurante
rituale, care asigura masa pentru 600 de persoane.
Reusita deosebita a Comunitatii Evreiesti din Romania, ne-a spus
domnul Dorel Dorian, este conservarea culturii evreiesti. Au fost
organizate 11 cursuri de Talmud - Tora, un centru pedagogic pentru
tineret, 25 de cluburi comunitare, 11 coruri evreiesti, 5 formatii
instrumentale si 21 de biblioteci. "Realitatea Evreiasca" este o
revista bilunara ceruta atat in tara, cat si de evrei vorbitori de
romana si idis din toata lumea. La editura "Hasefer" sunt publicate
carti cu o tinuta exceptionala, in limba romana, dar si in idis si
ivrit. Au mai fost create un Centru pentru Studiul Istoriei Evreilor
din Romania si patru muzee in domeniu.
Bijuteria este, fara indoiala, Teatrul Evreiesc de Stat din Romania.
Este singurul teatru profesionist din lume in care se joaca piese in
idis. Si tot in Romania, la Iasi, desi minoritatea evreiasca este
atat de restransa, are loc un festival de teatru in limba idis -
"Goldfaden". La acest festival anual se aduna echipe teatrale din
toata lumea. In proportie de 90 la suta, actorii de la TES sunt
romani. Multi dintre ei au invatat idis.
Dupa cum se vede, a subliniat domnul Dorel Dorian, patrimoniul
cultural al Comunitatii din Romania depaseste cu mult zestrea
evereilor de aici. O influenta deosebita a avut cultura romaneasca
pentru creatorii de origine evreiasca din Romania. Chiar plecati din
tara, ei simt romaneste, bineinteles pe fondul originii etnice.
Dictionarul scriitorilor romani cuprinde 40 de scriitori de origine
evreiasca, printre care si Dorel Dorian. Personalitati exceptionale
pentru cultura romaneasca au fost de origine evreiasca - B.
Fundoianu, Paul Celan, Iosif Sava, I. Peltz si multi altii.
Trist s-a aratat deputatul Dorel Dorian fata de propagarea
artificiala a antisemitismului, in conditiile in care poporul roman
nu este caracterizat de rasism si in conditiile in care comunitatea
evreiasca este atat de mica.
"Antisemitismul nu este propriu poporului roman si este animat
artificial de formatiuni politice anacronice pentru lumea moderna.
Agitarea stindardului ca evreii ar reprezenta o amenintare pentru
romani este cu totul neadevarata. Intr-adevar, 300.000 de evrei
plecati din tara si-au pastrat cetatenia romana, dar numai ca sa isi
poata obtine proprietatile pe care le au aici si nu sa vina sa
cotropeasca Romania, asa cum absurd se spune in anumite cercuri
restranse. Oricum, evreii au fost bine primiti in Romania si au
convietuit cu romanii fara probleme. Pogromurile si vanatoarea de
evrei au fost accidentale si datorate epocii naziste si nu promovate
de poporul roman. Iar afacerile patronate de evrei, cum ar fi
Laromet, Alrom sau Prigat, sunt investitii ale unor cetateni
israelieni fara legaturi anterioare cu Romania" - a afirmat Dorel
Dorian.
O alta nemultumire semnalata de Dorel Dorian: retrocedarea
proprietatilor. Din cele 1.800 de proprietati comunitare revendicate
de FCER nu au fost primite decat 50.

ROMANIA LIBERA