Al Doilea Razboi Mondial[2-----]

 O mare importanta în desfasurarea Operatiunii „Arbaleta” au avut-o serviciile secrete britanice si americane, care trebuiau sa localizeze fabricile de producere a rachetelor V-1 si V-2, rutele de transport, zonele aeriene de testare si locul de unde aveau sa fie propulsate. În mai 1943, supravegherea spatiului german a dat roade: aliatii au descoperit unsprezece locatii secrete în nordul Frantei, pentru rachetele V-2. În noiembrie acelasi an au fost descoperite 96 de locatii de testare pentru V-1. Dar, dincolo de acest succes, serviciile secrete britanice se temeau de doua aspecte: unele locatii ar fi putut fi fictive, pentru derutarea aliatilor; pe de alta parte, „Inteligenta” Regatului Unit nu aflase daca germanii voiau sa foloseasca focoase cu arma chimica sau biologica.

 Circumstantele deveneau foarte periculoase pentru aliati. Cabinetul de Razboi de la Londra a decis un atac rapid asupra locatiilor vizate, raiduri care au primit numele de cod „Hydra” (august 1943). În noiembrie a fost declansata Operatiunea „Noball”, fiind bombardate în special zone strategice din nordul Frantei. Erau vizate atât fabricile de oxigen lichid, cât si depozitele de rachete. Cabinetul de razboi britanic îi transmisese lui Dwight Eisenhower ca distrugerea rachetelor era o prioritate, cu exceptia actiunilor care pregateau Operatiunea „Overlord” (Debarcarea din Normandia).

 În acelasi timp, fortele naziste foloseau rachetele V-1 si V-2 contra unor tinte strategice ale aliatilor. Cronica acestor atacuri arata, printre altele: au fost lansate peste 9.251 V-1, dintre care mai mult de 8.000 asupra Londrei. 1.402 rachete V-2 au fost lansate asupra teritoriului Angliei etc. Aliatii au contraatacat si au distrus 4.261 V-1 (cu artilerie, bariere de baloane speciale si avioane de lupta). Cele mai eficiente bombardiere de lupta ale aliatilor au fost „Tempest”, Mosquito” si „Spitfire”. Doar 51 de rachete V-2 au fost doborâte. Din punct de vedere al numarului victimelor, rachetele V-1 au ucis 6.184 cetateni britanici, ranind peste 17 mii de oameni. Rachetele V-2 au omorât 2.754 de cetateni britanici, ranind 6.523 de persoane.

 În acelasi context, trebuie amintita si arma numita V-3, care era un tun de mare calibru, special realizat pentru a bombarda Londra de pe continent. Dar atacurile aliatilor asupra fortaretei Mimoyecques (complex german militar subteran pentru bateriile V-3) au condus la minimalizarea acestei arme. Nemtii au folosit V-3 doar pentru atacuri fara rezultate semnificative, bombardând în iarna lui 1944 Luxemburgul si Antwerp, fara consecinte remarcabile... Istoricii considera ca atacurile desfasurate în cadrul Operatiunii „Arbaleta” (asupra locatiilor din Germania, Franta, Belgia si Olanda) au avut un succes limitat.

PAUL IOAN

 Scopul atacului japonez a fost anihilarea portului Darwin si a facilitatilor sale pentru a nu putea fi folosit de catre aliati în actiunile din „Teatrul de razboi al Pacificului”. În esenta, japonezii se temeau de invaziile asupra insulelor Timor si Java si transformarea lor în baze militare pentru actiuni antijaponeze. Raidurile din 19 februarie au fost cele mai ample din cele aproape o suta de incursiuni aeriene de atac asupra Australiei din perioada 1942-1943.

 Portul Darwin era un oras relativ mic, însa avea o pozitie strategica foarte importanta pentru aliati, în special pentru flota SUA si pentru aparatele de zbor americane care plecau din Hawaii. Realimentarea cu combustibil si alte necesitati era esentiala pentru a face fata armatei japoneze din acea zona a Pacificului. De aceea, Darwin a devenit o importanta baza aeriana a Australian Army si pentru Fortele Aeriene ale Regatului Unit.

 Atacul japonez a fost condus de Mitsuo Fuchida, acelasi comandant (capitan de bombardier) care a dirijat primul val al atacurilor de la Pearl Harbor. Loviturile niponilor au primit o riposta destul de slaba, având în vedere ca pregatirea anti-aeriana a portului nu era la un nivel acceptabil. În aceste conditii, atacul a reprezentat un succes al Japoniei. Mai mult de jumatate din populatie s-a refugiat spre sud, au fost ucise 235 de persoane, 400 au fost ranite, 30 de avioane au fost distruse, 8 nave au fost complet avariate, în timp ce agresorul a pierdut doar doi oameni si patru bombardiere. În total, asupra portului Darwin au cazut 681 de bombe japoneze.. Aceste atacuri au continuat pâna la 12 noiembrie 1943, în special în zonele de nord si de vest ale Australiei.

PAUL IOAN

 Pentru germani, aceasta ultima tentativa a lui Hitler de a prelua controlul pe Frontul de Vest s-a numit „Garda Rinului”, iar pentru francezi s-a numit „Batalia pentru Ardeni”. Confruntarea militara a fost extrem de intensa si de solicitanta pentru ambele forte, iar istoricii consemneaza ca armata americana a avut cu acel prilej cele mai mari pierderi din întreg razboiul. Practic, luptele s-au desfasurat între 16 decembrie 1944 si 25 ianuarie 1945. Liderul militar al aliatilor a fost Dwight Eisenhower (comandant suprem al aliatilor), iar liderul trupelor aeropurtate a fost generalul american Anthony McAuliffe. Din statul major au mai facut parte feldmaresalul britanic Bernard Montgomery si generalul american George Patton. De partea germana, trupele au fost conduse de maresalul Walter Model si de maresalul Karl von Rundstedt.

 Implicarea trupelor americane în Batalia pentru Ardeni a fost impresionanta, mai ales pentru ca un succes al germanilor ar fi dus razboiul într-o situatie imprevizibila, în care nazistii ar fi controlat Frontul de Vest. Au fost folositi peste 610.000 militari americani, pierderile fiind de 89 de mii de oameni (19 mii de morti). Initial, când atacul fortelor germane a fost o surpriza pentru aliati (care lasasera mai putine trupe în acea zona), aliatii au folosit doar 394 piese de artilerie, dar ulterior (dupa 24 decembrie 1944) acestea au ajuns la 4.155 de piese artilerie. De asemenea, dupa suplimentarea strategica a disponibilitatilor, numarul de tancuri ale aliatilor a ajuns la 1.616 (talie medie), în timp ce nemtii au folosit aproximativ 700 de tancuri.

 Hitler voise sa se desfasoare o operatiune de pregatire a ofensivei din Ardeni cu cea mai mare discretie, însa agentii secreti americani, împreuna cu informatiile avioanelor de recunoastere au sesizat o concentrare de forte germane în acea zona a Belgiei. Dintr-o telegrama descifrata de „Inteligenta” americana a aflat ca va fi un atac puternic, dar nu a aflat data si locul exact. În cele din urma, aliatii au fost surprinsi de amploarea desfasurarii fortelor Werhrmacht-ului, pe un front lung de peste 60 de kilometri. Dar americanii si britanicii au reusit sa-si concentreze armatele în punctele strategice, astfel încât, cu ajutorul suplimentarilor de armament si oameni, au reusit sa obtina o victorie stralucita.

 Succesul fortelor aliate din Ardeni si înabusirea ultimei initiative a lui Hitler de a recâstiga pozitiile pe Frontul de Vest au grabit finalul celui de-al Treilea Reich. Din ce în ce mai multi generali germani erau convinsi ca nu mai au o cauza mareata pentru care sa trimita trupele la lupta. Iar pierderile Wehrmacht-ului se ridicau la aproximativ 100.000 de oameni (ucisi, capturati, disparuti), în timp ce numarul de blindate disponibile se redusese semnificativ (tancuri si tunuri de asalt).

PAUL IOAN