Castro/Guevara[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ERNESTO  CHE  GUEVARA-
3]Mai bine mori in picioare decat sa traiesti in genunchi...
2]Nu fac nimic remarcabil, dar ceea ce fac este absolut esenţial.
1]Tacerea este o cearta continuata prin alte mijloace.
=====
ANTONIO  DE  GUEVARA-
Martirii nu au fost martiri pentru suferintele pe care le-au indurat, ci pentru rabdarea de care au dat dovada.
=====
FIDEL  CASTRO-
RAUL  CASTRO-
Lydia 

Che Guevara, o viață de revoluționar
Una dintre cele mai cunoscute figuri în cultura de masă contemporană este cea a lui Che Guevara. După moartea sa - și mai ales datorită acesteia - imaginea argentinianului s-a transformat într-un adevărat simbol cultural al revoluționarilor de stânga din întreaga lume.

Guevara rămâne o figură istorică respectată de unii, denunțată de alții. Asupra vieții sale s-au scris o multitudine de biografii, eseuri, memorii, documentare, filme și cântece – dintre care Hasta siempre, Comandate, compus de Carlos Puebla în 1965, este cunoscut în întreaga lume. Prin moartea sa – executat de forțele boliviene în 1967 (cu implicația americanilor), prin talentul scriitoricesc cu care și-a promovat convingerile, el a devenit eroul-martir al grupărilor de stânga din întreaga lume, și imaginea lui a devenit un icon al radicalismului de stânga și al anti-imperialismului.

Cum devii un revoluționar


Guevara era cel mai în vârstă din cei cinci copii ai unei familii de clasă mijlocie, de origini irlandezo-spaniole și cu înclinații de stânga. Încă de mic, Guevara a intrat în contact cu problemele politice. Tatăl lui, un ferm susținător al republicanilor în timpul războiului civil din Spania, primea adeseori vizite de la veteranii spanioli. Tănârul a dat dovadă din tinerețe de capacități intelectuale de excepție, devenind un foarte bun jucător de șah; trăind într-o casă cu o foarte bogată bibliotecă, el a fost un pasionat de literatură, apreciind în mod special lirica lui Pablo Neruda, John Keats, Antonio Machado, Federica Garcia Lorca, Walt Withman. De asemenea, a citit mult din operele lui Marx, Faulkner, Gide, Kafka, Camus, lenin, Anatole France și Sartre.

El obișnuia să ia notițe din cărțile pe care le citea, ținând caiete cu idei, concepte, definiții, sisteme filosofice; a compus scheme de analiză pe budism și filosofia aristotelică, analize ale conceptelor de dragoste și patriotism la Betrand Russell, a societății la Jack London sau a morții la Nietzsche. Unul din rapoartele CIA, declasificate după moartea lui Che Guevara, menționa interesele academice ale revoluționarului, descriindu-l ca fiind ”quite well read, fairly intellectual for a Latino”.

Călătoria inițiatică


În 1948, Guevara se înscrie la Universitatea din Buenos Aires pentru a studia medicina, dar până la terminarea studiilor, în 1953, va face două mari călătorii în America Latină ce-i vor influența definitiv destinul. Prima călătorie – de 4.500 de kilometri – a început-o în 1950; a străbătut singur, pe o bicicletă dotată cu un mic motor, nordul Argentinei. Anul următor și-a întrerupt temporar studiile pentru a face o călătorie de 9 luni de zile și 8.000 de km pe motocicletă, împreună cu prietenul său, Alberto Granado. Setea de aventură l-a purtat prin Argentina, Chile, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Panama și Florida. În Chile, a fost intrigat de condițiile jalnice în care trebuiau să muncească minerii din mina de cupru Chuquicamata, de sărăcia zonelor rurale, unde țăranii lucrau mici parcele de pământ deținute de latifundiari foarte bogați. În urma celor două călătorii, s-a născut cartea Diarios de motocicleta.

Călătoria prin America Latină l-a făcut să vadă acest continent ca pe o singură entitate culturală și economică, nu o colecție de națiuni separate, ce are nevoie de o strategie de eliberare la nivel continental. Ideea unei Americi Hispanice, fără granițe, ce împarte o moștenire comună ”latino” a fost o temă importantă în viitoarele activități revoluționare. Guevara spunea mai târziu că în drumul său prin America Latină a intrat în contact direct cu sărăcia, foamea și boala, cu exploatarea capitalistă – simbolizată cu precădere de United Fruit Company, o companie americană ce deținea numeroase plantații pe întregul continent. Experiențele trăite l-au convins că trebuie să-i ajute pe acest oameni, iar pentru asta era necesar să părăsească medicina pentru arena politică revoluționară. Într-una din scrisorile trimise familiei sale, Guevara scria: ”Pe drum, am avut oportunitatea de a trece prin domninioanele United Fruit, convingându-mă încă o dată cât de cumplite sunt aceste caracatițe capitaliste. Am jurat pe o poză a bătrânului și regretatului tovarăș Stalin că nu mă opri până când nu voi vedea aceste caracatițe capitaliste distruse.”

Foto: Che Guevara împreună cu Jean Paul Sartre și Simone de Beauvoir



O viață în slujba revoluției


În 1953, Guevara a plecat în Guatemala, unde Jacobo Arbenz conducea un regim de stânga. Înlăturarea acestui regim printr-o lovitură de stat susținută de CIA i-a întârit convingerile antiamericane, și l-a făcut să declare că ”ultima democrație revoluționară din America Latină – cea a lui Jacobo Arbenz – a eșuat ca rezultat al unei premeditate agresiuni coordonate de Statele Unite. Arhitectul ei a fost Secretarul de Stat John Foster Dulles, un om care, printr-o rară coincidență, este și deținător de acțiuni și avocat la United Fruit”. După lovitura de stat din Guatemala, Che Guevara a plecat în Mexic, unde a lucrat la un spital. Prin intermediul unor prieteni de origine cubaneză, l-a cunoscut pe Raul Castro, în iunie 1955, care i-a făcut cunoștiință cu fratele său, Fidel. Guevara se va alătura grupării revoluționare conduse de Castro ce avea ca scop înlăturarea guvernului Batista, astfel că la sfârșitul anului 1956 va pleca împreună cu el în Cuba. Simon Reid-Henry, autorul unei biografii despre Che Guevara, scria că în noaptea când s-au întâlnit prima oară, după o lungă conversație, argentinianul și-a dat seama că a găsit în cauza Cubei cauza revoluționară pe care o căuta. Imediat după aceea, el a aderat la gruparea revoluționară condusă de Castro, Mișcarea 26 iulie. În ciuda personalităților diferite, între Che și Fidel s-a născut ceea ce Reid-Henry numea ”o prietenie revoluționară care avea să schimbe lumea”. Grupul s-a stabilit în zona munților Sierra Maestra, unde începe o intensă pregătire în lupta de gherilă, la care Guevara excelează.

În acei ani petrecuți în munți, Guevara a jucat un rol important în armata revoluționară, organizând fabrici de grenade, școli pentru a-i învăța pe localnici să scrie și să citească; clinici pentru îngrijirea bolnavilor și cursuri de tactici militare. Pentru acitivitatea sa, Castro l-a promovat la rangul de comandant, fiind singurul – în afară de Castro – în această poziție.

După preluarea puterii de către Castro, Guevara a devenit una din figurile centrale ale noului regim. A fost șeful departamentului industrial al Institutului Național al Reformei Agrare, președinte al Băncii Naționale a Cubei și ministru al industriei și finanțelor. A devenit faimos prin discursurile sale îndreptate împotriva imperialismului american și a politicii americane în țările din lumea a treia. În faimosul articol Note despre om și socialism, el argumenta că ”pentru a construi comunismul, trebuie să construiești și oameni noi, și o nouă bază economică”.

Guevarea visa să creeze o națiune condusă de îndemnuri morale, nu materiale. În opinia sa, capitalismul era ”un concurs între lupi”, în care nu poți câștiga decât în detrimentul altora. În scrierile sale, sublinia că o economie socialistă în sine nu merită efortul, sacrificiile, riscul războiului și distrugerile dacă ajunge să încurajeze lăcomia și ambițiile individuale pe seama spiritului colectiv. Astfel, el și-a definit ca prim țel reformarea conștiinței individuale și a valorilor, pentru crearea omului nou (eternul mit al regimurilor totalitare). ”Noul om” al Cubei trebuia să fie capabil să-și depășească egoismul – pe care el îl detesta, considerându-l o trăsătură specifică indivizilor din societățile capitaliste.

Distanțarea de URSS, de Castro


În perioada în care a ocupat o serie de funcții importante în stat, Che Guevara a călătorit foarte mult, vizitând numeroase țări din Europa și Africa, printre care șiJawaharel Nehru și Nikita Hrușciov. Che Guevara și-a făcut ultima apariție publică pe 24 februarie 1965, în Algeria, la un seminar economic la care a vorbit despre datoria morală a țărilor socialiste, acuzând inclusiv URSS-ul de a colabora tacit cu țările exploatatoare. În acest ultim discurs public, el a declarat că a ajuns să vadă emisfera nordică – condusă de America în Vest și de Uniunea Sovietică în Est – ca exploatator al emisferei sudice. Până în acel moment, el se distanțase deja destul de mult de linia Moscovei, apropiindu-se mai mult de ideile maoiste. Aceste convingeri aveau să-i afecteze poziția în Cuba, țară care devenise foarte dependentă din punct de vedere economic de URSS. După ce reușise să-și întârească poziția în stat, Castro se distanțează treptat de Che Guevara, mizând pe relațiile cu Moscova. În timp ce Che se opunea condițiilor și recomandărilor sovietice – pe care le descrie ca fiind corupte și pre-monopoliste, Castro le vedea ca necesare.

Scrierile publicate mult mai târziu revelă o critică din ce în ce mai acidă la adresa politicii economice sovietice și la co-existența pașnică la care URSS și SUA aderaseră. La două săptămâni după discursul din Algeria, întors în Cuba, Guevara s-a retras din viața publică definitiv. Câteva luni mai târziu, Castro a dat publicității o scrisoare adresată lui de către Che prin care acesta își reafirma solidaritatea cu revoluția cubaneză, declarând însă că dorește să părăsească țara pentru a se alătura luptei revoluționare din alte țări. El a petrecut câteva luni în Congo pentru a-i ajuta pe revoluționarii de acolo. Ulterior, a locuit timp de șase luni în clandestinitate în Tanzania, la Dar es Salaam, și la Praga, unde își petrece timpul scriindu-și memoriile experienței din Congo. A vizitat apoi Cuba pentru ultima dată, în secret, înainte de a se îndrepta spre Bolivia, unde ajunge în noiembrie 1966. Aici a coordonat o forță de gherilă denumită Ejército de Liberación Nacional de Bolivia. El n-a fost însă sprijinit de Partidul Comunist național, acesta fiind orientat mai degrabă către Moscova, și nu a primit nici un sprijin consistent din partea populației locale.

Între momentul dispariției din Cuba și moartea sa în Bolivia, singura declarație publică făcută de Che a fost adresată Organizației de Solidaritate cu Popoarele Asiei, Africii și Americii Latine (cunoscută mai degrabă sub numele de Tricontinentala, această organizație a fost fondată în Cuba în 1966). Mesajul său a fost făcut public la Havana în aprilie 1967. Reproducem aici câteva fragmente (textul complet aici):

”Trebuie să avem în vedere faptul că imperialismul este un sistem mondial, ultimul stadiu al capitalismului - și el trebuie învins într-o confruntare mondială. Finalul strategic al acestei lupte ar trebui să fie distrugerea imperialismului. Contribuția noastră, responsabilitatea lumii exploatate și subdezvoltate este de a elimina fundațiile imperialismului: națiunile noastre oprimate, de unde ei își extrag capitalul, materiile prime, tehnicienii și forța de muncă ieftină, și către care exportă noi capitaluri – instrumente ale dominației, arme și alte obiecte, astfel cufundându-ne astfel într-o dependență absolută.

Contemplând distrugerea imperialismului, este necesar să-i identificăm vârful, care este nimeni altul decât statul american.

Trebuie să ducem la până la capăt o sarcină generală cu scopul tactic de a-l scoate pe inamic din mediul său natural, forțându-l să lupte în regiuni unde viața și obiceiurile lor se vor ciocni cu realitatea existentă. Nu trebuie să ne subestimăm adversarul; soldatul american are capacități tehnice și e sprijinit de arme și resurse de o asemenea magnitudine încât el devine înfricoșător. El nu are însă motivația ideologică esențială pe care cei mai înverșunați inamici ai săi de azi – soldații vietnamezi – o au în cel mai înalt grad. Vom putea învinge această armată doar prin subminarea moralului său, iar asta poate fi realizat învingând-o și cauzându-i suferințe repetate.

Trebuie să ducem acest război în toate colțurile în care inamicul pare să-l poarte: în casa lui, în centrele sale de distracție; un război total. Este necesară să-l împiedicăm să aibă un moment de pace, un moment liniștit în afara barăcilor sau chiar și înăuntru; trbebuie să-l atacăm oriunde s-ar afla; să-l facem să se simtă ca o bestie încolțită oriunde s-ar duce. Atunci, fibra sa morală va începe să se deterioreze. El va deveni chiar și mai bestial, dar noi vom observa cum încep să apară semnele decadenței.

Să mori sub steagul Vietnamului, Venezuelei, Guatemalei, Laosului, Guineei, Columbiei, Boliviei, Braziliei – pentru a numi doar câteva scene ale luptei armate actuale – va fi la fel de glorios și dezirabil pentru un american, un asiatic, un african, chiar și un european.

Astea înseamnă un război lung. Și, o repetăm încă o dată, un război nemilos. Să nu se păcălească nimeni pe sine la început și să nu ezite nimeni din cauza fricii de consecințele ce le-ar putea cauza asupra popoarelor. Este aproape singura noastră speranță de victorie. Nu putem eluda chemarea acestei ore. Vietnamul o arată prin nesfârșita lecție de eroism, tragica și zilnica lecție de luptă și moarte pentru obținerea victoriei finale.”

Sfârșitul


În cele din urmă, grupul condus de Guevara a fost înfrânt de forțele armate boliviene sprijinite de CIA. Rănit în timpul atacului, Che a fost capturat în octombrie 1967 și executat câteva zile mai târziu de un soldat bolivian. Într-una din multele variante ale modului în care s-a desfășurat execuția, un soldat l-ar fi întrebat pe Guevara, cu puțin timp înainte de momentul execuției, adcă se gândește la propria-i nemurire, la care acesta i-ar fi răspuns: ”Nu, mă gândesc la nemurirea revoluției.”

După execuție, cadavrul său a fost dus în orașul Vallegrande, une au fost chemați martori pentru a-i confirma identitatea. Fotografii cu Guevara mort au fost făcute publice, iar corpul său a fost expus pentru localnici într-o încercare de a demonstra victoria armatei boliviene și de a sublinia care este soarta opoziției revoluționare. Pe 15 octombrie, Fidel Castro a vorbit despre asasinarea fostului său camarat și a proclamat trei zile de doliu în Cuba.

În iulie 1997, o echipă de geologi cubanezi și antropologi argentinieni au descoperit, în Bolivia, rămășițele a șapte oameni în două morminte comune. Analizele ulterioare au demonstrat că unul dintre cadavre aparținea lui Ghe Guevara. În luna octombrie a aceluiași an, rămășițele lui au fost depuse, cu onoruri militare, într-un mausoleu special construit în orașul cubanez Santa-Clara, locul de unde Che comandase victoria militară decisivă din timpul revoluției cubaneze.

La Editura Polirom au apărut Jurnalul bolivian, Jurnalul revoluției cubaneze și Jurnal pe motocicletă. Aceeași editură a publicat și memoriile agentului CIA care a jucat un rol important în capturarea lui Che Guevara ( Luptătorul din umbră: un agent CIA și bătăliile sale secrete).

Che Ghuevara a primit ultima ţigară de la un agent CIA

44 de ani de la execuţia lui Che Guevara



Mai mult: Ziarul Libertatea - Stiri online pe gustul tau | Libertatea.ro

Fidel Castro consideră că discursul lui Obama la ONU a fost "o prostie"

Fidel Castro a implinit 85 de ani

Liderul revolutiei cubaneze, Fidel Castro, sarbatoreste sambata implinirea varstei de 85 de ani. El lider maximo s-a aflat la conducerea tarii timp de 49 de ani, pana in 2008, cand functia de sef al statului a fost preluata de fratele sau. Detalii»

Nepotul lui Fidel Castro face afaceri in Romania
Nepotul fostului lider cubanez va lansa in Romania un medicament naturist ce ar avea rezultate spectaculoase in tratarea cancerului.

Jurnalul integral al lui Che Guevara
În librăriile din Cuba s-a lansat jurnalul lui Ernesto „Che" Guevara, aşteptat aproape 50 de ani. ...

Jurnalul de luptă al lui Che Guevara a fost publicat de rudele acestuia

Raul Castro ar dori să se pensioneze de la şefia Cubei

Preşedintele cubanez Raul Castro, care şi-a aniversat ieri împlinirea vârstei de 80 de ani, şi-a exprimat regretul că nu se poate pensiona, din cauza mandatului său de cinci ani la preşedinţia ţării. „Este păcat că nu mă pot retrage deja, trebuind să-mi asum ceea ce s-a decis la congresul Partidului Comunist Cubanez”, a declarat şeful statului, care din 2006 îl înlocuieşte în această funcţie pe fratele său Fidel Castro, retras din viaţa politică activă din motive de sănătate.

Fidel Castro da liber la schimbari economice spectaculoase
Eliminarea ratiei lunare de alimente, legalizarea aface- rilor cu proprietati! La ultimul congres al Partidului Comunist Cubanez s-au luat decizii economice capitale pentru aceasta tara. Detalii»
http://www.capitalul.ro/macro-economie/cuba-fidel-castro-da-liber-la-schimbari-economice-spectaculoase.html

Jimmy Carter a sosit la Havana, unde se va întâlni cu Raul Castro
Fostul preşedinte american Jimmy Carter a sosit luni la Havana, unde se va ...

Fidel Castro acuză SUA că vrea să invadeze Libia

TOP 5 lucruri mai putin cunoscute despre Che Guevara
Desi toata lumea il percepe astazi ca pe un eliberator, sunt cateva lucruri despre care, in niciun fel, nu putem exclama ca sunt drepte.

Fidel Castro consideră că "soarta" lui Hosni Mubarak este "pecetluită"

Castro vrea patroni şi privatizări în Cuba

Fidel Castro, vindecat de un medic român
"A venit la mine un trimis al lui Nicolae Ceauşescu şi a trebuit să mă duc la Bucureşti unde mă aştepta Fidel Castro. ...

Fidel Castro nu mai este „lider maxim” în Cuba

Fostul preşedinte al Cubei, Fidel Castro, a anunţat că sănătatea sa zdruncinată îl constrânge să-şi delege atribuţiile sale de şef al Partidului comunist cubanez, ultimul post în conducerea politică pe care îl mai deţinea. El a făcut acest anunţ în faţa studenţilor, cărora le-a precizat că nu li se mai adresează în calitate de prim-secretar al partidului.

Fidel Catro acuză Franţa de "holocaust rasial" pe fondul expulzărilor
http://www.adevarul.ro/international/Fidel-Catro-Franta-holocaust-expulzarilor_0_333566648.html
Fostul lider cubanez Fidel Castro a acuzat Franţa de "holocaust rasial", referindu-se la expulzarea ţiganilor în ţările de origine.
"Ultimul lucru la care ne-am fii putut aştepta este vestea expulzării ţiganilor francezi, care sunt victime ale cruzimii extreme din Franţa," a declarat Castro la un eveniment de promovare al celui de-al doilea volum al autobiografiei sale.

Aproximativ 7.000 de imigranţi sunt "victime ale holocaustului rasial", a adăugat Castro, citat de Sydney Morning Herald.

"Protestele puternice din Franţa sunt esenţiale pentru a contracara expulzarea, mai ales în contextul în care milionarii francezi vor să limiteze drepturile de pensionare şi să reducă oportunităţile de angajare", a declarat Castro, referindu-se la planurile recente ale guvernului francez de a ridica vârsta de pensionare de la 60 la 62 de ani.

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care subliniază "dreptul tuturor cetăţenilor UE şi familiilor acestora la libera circulaţie şi şedere pe întreg teritoriul UE, un drept care este un aspect fundamental al cetăţeniei UE".

Fidel Castro îl critică pe Ahmadinejad ...

Naty Revuelta, amanta literar-artistică a lui Castro
S-a născut în decembrie 1925, dintr-un tată alcoolic şi o mamă cu trecut vesel. Părinţii divorţează când era doar un copil. Va fi crescută de bunici, oameni de condiţie bună. Urmează liceul la Philadelphia şi Colegiul la Washington.


Cea mai frumoasă femeie din Havana ştie trei limbi străine (franceză, engleză şi spaniolă), frecventează cluburile americane selecte din Havana, citeşte mult şi face militantism politic anti-Batista. În 1948 se căsătoreşte cu unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi ai Cubei – Orlando Fernandez Ferrer – cu care are o fiică: pe Natalia.
În ianuarie 1953, Fidel Castro, care colecta bani pentru Mişcarea sa, face o vizită acasă doctorului Orlando Fernandez. Naty, care ştia de vedeta Castro din ­cercurile Partidului Ortodox, se îndrăgosteşte fulgerător de tânărul Rebel. În timp ce Fidel e închis în Insula Pinilor, cei doi angajează un schimb de epistole, în care amorul se întrezăreşte printre rândurile dedicate lecturilor comune. În multe puncte, corespondenţa lor ia înfăţişarea unei telenovele. Astfel, Naty îi trimite la un moment dat romanul lui Somerset Maugham, „Rosy”, având lipită pe coperta interioară o fotografie înfăţişând-o în rochie de seară decoltată, într-un halou de lumină albă.
După ieşirea lui Fidel din închisoare, cei doi devin amanţi.
Până la plecarea lui Castro în Mexic, se întâlnesc într-o casă pusă la dispoziţie de Lidia, sora vitregă a lui Castro. La 19 martie 1956, în timp ce se afla în Mexic, lui Castro i se naşte o fiică, Alina, botezată astfel de Naty după numele mamei lui Fidel, Lina Cruz. Elegant, soţul o recunoaşte pe Alina drept fiica sa, astfel că fata lui Castro se va numi Alina Fernandez. Deşi Naty şi Orlando sunt despărţiţi fizic, totuşi, ei nu divorţează decât în 1959. În 1961, chirurgul pleacă în exil la Miami, fără a-şi preveni nevasta, luând-o cu el pe prima fiică, Natalia, şi lăsându-i lui Naty pe Alina. În 1960, când e naţionalizată compania americană Eso, Naty, care lucra la Companie, rămâne pe drumuri timp de şase luni.
Orgolioasă, nu-i cere însă lui Fidel Castro s-o ajute. O salvează un medic amic, şeful Spitalului Naţional din Havana, care o angajează la Contabilitate. În 1964, şi pentru că amanta de stat a lui Castro – Celia Sanchez – face presiuni, geloasă pe Naty, Naty e trimisă doi ani în Franţa pentru a studia Chimia Organică. Are până în 1973, când se retrage, slujbe lipsite de importanţă.
Alina Fernandez nu e recunoscută de Castro drept copil legitim de-al său. Până la 16 ani, duce viaţa unei cubaneze obişnuite: merge cu autobuzul, beneficiază de libreta (cartela cubaneză), se duce la muncile agricole. Invitată de Raul Castro la aniversarea înfiinţării MINFAR şi MININT, Alina îl cunoaşte pe Yoyi, locotenent de Contraspionaj în cadrul Tropas, echivalentul cubanez al „beretelor verzi” americane. Ofiţerul îşi părăseşte iubita (o celebră cântăreaţă neagră) şi se mută la Alina. Fidel Castro, care-şi aminteşte brusc de ea, îi interzice să-l ia de bărbat. Încăpăţânată, ca şi taică-său, Alina se mărită totuşi. Un an după aceea, divorţează şi se îndrăgosteşte de un sublocotenent din trupele speciale, amic al fraţilor Guardia şi al lui José Abrantes, ministrul de Interne. Alina duce o viaţă bramburită.
Dă naştere unei fete, Alina, e internată patru luni într-o clinică psihiatrică, trece dintr-un pat într-altul. Amorezată de un mexican, vrea să se mărite şi să plece din Cuba. Castro îi interzice. Şi pe drept motiv. Ar deveni ţintă vie pentru CIA. Mexicanul sfârşeşte prin a o şterge (singur) din Cuba. Alina se cuminţeşte brusc şi, după un stagiu în Ansamblul artistic al Forţelor Armate Revoluţionare, devine manechin la clubul pentru nomenklaturişti, Casa, condus de Cachita Abrantes, nevasta lui José Abrantes.
La un moment dat, a circulat zvonul că Alina Fernandez o făcea pe jinitera (cavaleristă, poreclă dată prostituatelor pentru străini în Cuba). După eşecul căsniciei cu locotenentul Yoyi, din contraspionajul cubanez, ea se afişează cu străini. Mai mult, e arestată pentru prostituţie şi ţinută 3 zile în arest preventiv. În 1993, fuge din Cuba deghizată ca turistă spaniolă, obţinând mai târziu şi plecarea fiicei sale, Alina. De la Madrid, merge la Miami. În exil, Alina practică o intensă prostituţie intelectuală. Altfel spus, vinde ceea ce se cumpără de către duşmanii tatălui.
A scris o carte idioată, publicată în 1998 sub titlul Fidel, tatăl meu, a vândut presei şase dintre scrisorile lui Fidel către maică-sa şi, implicată în cercu­rile anticastriste de la Miami, are emisiuni la radiourile şi televiziunile îndreptate către Cuba. Spre deosebire de fiică-sa, Naty Revuelta, rămasă în Cuba, a dat puţine interviuri presei, în toate mărturisindu-şi dragostea şi respectul faţă de fostul amant.

Celia Sanchez, amanta de partid şi de stat a lui Fidel Castro
S-a născut la 9 mai 1920 în sătucul Media Luna din provincia Oriente. A murit (de cancer) la 11 ianuarie 1980, la Havana. Tatăl, Manuel Sanchez Silveira, admirator al lui José Marti, e doctor, şeful Asociaţiei Medicilor din Cuba şi proprietar a trei ferme. Mama moare în 1926, când fiica ei avea doar şase ani.

Termină Facultatea de Biologie de la Universitatea din Havana. E pe cale să se mărite de două ori. N-a făcut-o, deoarece pretendenţii îi cer să se mute într-un oraş mai mare, iar ea nu vrea să părăsească orăşelul Manzanillo, unde locuieşte cu tatăl. În 1952, împreună cu tatăl, urcă şi instalează pe vârful Turquino din Sierra Maestra, bustul lui José Marti. Se înţelege, în aceste condiţii, de ce devine lidera Mişcării lui Castro M26 din Manzanillo. Acţiunile sale împotriva lui Batista ajung până la urechile lui Castro, închis în Insula Pinilor. Şeful M26 îi trimite din închisoare, prin intermediul jurnalistei Marta Rojas, bileţele fără echivoc.
Celia, 34 de ani, e cea care-l însoţeşte pe Pedro Mirit, trimis de Castro din Mexic, pentru a explora coasta sud-orientală a Cubei în perspectiva unei debarcări. Împreună cu Frank Pais, 30 de ani, coordonatorul M26 pentru zona Santiago, cercetează plajele, studiază curenţii, caută cele mai bune zone. Celia Sanchez, întreprinzătoare, a reuşit să pună mâna pe hărţile militare ale zonei.
Potrivit planului, Celia Sanchez l-a aşteptat pe Fidel Castro să debarce de pe Granma, la 30 noiembrie 1956, pe plajele Niquero, după ce mobilizase camioane, ghizi şi miliţii rurale, create de liderul pentru sate al M26, Crescenzia Perez. Rebelii au debarcat însă două zile mai târziu şi în altă parte. După instalarea rebelilor în Sierra Maestra, Celia organizează transporturi de arme şi alimente spre Cartierul lui Castro. Îl întâlneşte pe Fidel la 16 februarie 1957, la ferma Los Chorros, cu ocazia reuniunii celor 11 membri ai Directoratului Naţional al M26. După propriile mărturisiri, se îndrăgosteşte fulgerător de Fidel Castro.
Prezentă şi ea la reuniune, Vilma Espin se îndrăgosteşte de Raul Castro. În octombrie 1957, Celia se alătură Armatei de Rebeli din Sierra Maestra. Poartă la ureche un trandafir alb, simbolul Revoluţiei, în maniera mesagerilor din vremea bătăliei cu spaniolii, care foloseau acest mijloc pentru a transporta mesaje codate minuscule. E până la finele vieţii nu numai amantă (nu se va căsători cu Fidel Castro), dar şi mamă, nevastă, secretară şi tovarăşă de partid. A fost şefa de cabinet al lui Castro şi considerată de oficialităţi Mama Naţiunii.

Mirta Diaz-Balart, nevasta lui Castro din toate manualele
S-a născut la 30 septembrie 1928, la Banes, nu departe de Biran, sătucul natal al lui Fidel Castro. Tatăl său, José Rafael Diaz-Balart, era primar al orăşelului Banes, politician pro-Batista (împotriva căruia lupta Castro) şi unul dintre cei mai puternici oameni din Cuba. Mirta Diaz-Balart a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Havana.

L-a cunoscut pe Fidel – student la Drept – la cofetăria Universităţii, prezentat de fratele ei, Rafael Diaz-Balart, student şi el la Drept, prieten şi admirator de-al lui Castro, viitor şef al SIM (Poliţia politică a dictatorului Batista). La scurt timp după căsătorie (11 octombrie 1948), legătura a început să scârţâie. Mirta îşi dorise un soţ care să se ocupe de ea şi de familie. Fidel îşi dorise o nevastă care să-l lase în pace.
Naşterea unui băiat, Fidelito (sus, împreună cu mama), la 1 septembrie 1949, a adâncit ruptura, dat fiind că Mirta avea nevoie de bani pentru întreţinerea copilului, în timp ce Fidel Castro nu numai că nu-i aducea, dar, mai mult, îi interzicea să-i ceară tatălui sau fratelui.
Au divorţat în 1955 (cînd Castro se afla exilat în Mexic), după ce două fapte le-au relevat amândurora că n-au ce căuta împreună. La 17 iulie 1954, în timp ce era la închisoare în Insula Pinilor, trimis de Batista, Fidel Castro a aflat de la Radio că Mirta acceptase o slujbă fictivă (90 de dolari pe lună) în Ministerul de Interne, unde fratele ei era subsecretar de stat. La rându-i, Mirta primeşte (din greşeală, după unii, în urma unei lucrături, după alţii) o scrisoare de amor adresată de Fidel din închisoare altei femei, Naty Revuelta.
După divorţ, Mirta se recăsătoreşte cu dr. Emilio Nuñez Portundo, fiul ambasadorului lui Batista la ONU. După venirea lui Castro la putere, Mirta se vede obligată să emigreze în Spania din cauza activităţilor soţului împotriva regimului. Cel de-al doilea soţ moare în 2006, în timp ce Mirta se afla la Havana, chemată de Fidelito, după ce Fidel, grav bolnav, cedase puterea lui Raul. Pe tot parcursul vieţii, Mirta a dovedit o excepţională tărie de caracter, refuzând să-şi bârfească primul soţ.

Dalia Soto del Valle, nevasta lui Castro care a stat ascunsă 20 de ani
S-a născut în anii ’40 (atât se ştie, inclusiv de CIA), la Trinidad. Tatăl era patronul unei fabrici de trabucuri. Fidel Castro a cunoscut-o în 1961, în timpul campaniei de alfabetizare. La vremea respectivă, era institutoare şi secretara Uniunii Naţionale a Lucrătorilor din domeniul Zahărului.

După deja tradiţionalul coup de foudre, Castro o instalează într-o vilă din Cojimar, lângă Havana, unde ea îl aşteaptă discret, ca o Penelopă. Aici ea face plonjări subacvatice, atât din plăcere, cât şi din îndatoririle de cercetătoare la Institutul Oceanografic.
În 1980, după moartea Celiei Sanchez şi, după unii, la cererea testamentară a acesteia, Fidel Castro o ia oficial de nevastă. Liderul a dezminţit însă în interviul dat lui Oliver Stone. Se pare că Dalia doar s-a mutat împreună cu Fidel Castro. Are cu Fidel Castro cinci copii, toţi botezaţi astfel încât numele lor să înceapă cu A: Alexis, Alexandre, Alejandro, Antonio, Angel. Toţi au urmat facultatea. Niciunul n-a intrat în politică. Alexis e programator, Alexandre, informatician, Alejandro, informatician, Antonio, chirurg ortoped, și Angel, medic. Mari fiind, copiii au copii, astfel că Fidel e bunic.
Locuieşte împreună cu Fidel într-un complex din două case în Havana de Vest, lângă Raul Castro. Singura mobilă de lux din living room e o uriaşă plasmă pe care Fidel vede televiziunile de ştiri străine şi benzile video înregistrate de serviciile secrete cubaneze. Dalia a acceptat să apară în public cu Fidel abia în 2001.

Marita Lorenz, amanta-spioană CIA a lui Castro
-a născut la Bremen, în Germania, la 18 august 1939, dintr-un tată neamţ şi o mamă americană. Îşi însoţeşte tatăl, căpitanul pachebotului Berlin, într-o călătorie din Germania la New-York, cu escală la Havana. Pe parcursul escalei, mai precis, la 23 februarie 1959, Castro urcă pe vas. Cei doi se îndrăgostesc. După ce Marita ajunge la New York, Fidel o convinge să vină în Cuba, oficial ca interpretă. Locuiesc împreună la hotelul Havana Libre, în apartamentul în care Castro şi-a amenajat Cartierul General.

Rămasă însărcinată, Marita va fabula mai târziu că Fidel Castro ar fi pus oameni s-o drogheze şi, apoi, s-o facă să avorteze. În realitate, aşa cum a mărturisit în septembrie 2000, Jesus Yanez Pelletier, aghiotantul lui Castro, înainte de a muri, căzut între timp în dizgraţie, Marita şi-a dorit avortul. Naşte prematur, la 15 octombrie 1959, un băiat, pe care-l botează Andrés. Ştiind că e băiatul lui Pelletier, şeful escortei sale, Fidel Castro nu-l va recunoaşte.
La întoarcerea în SUA, în octombrie 1959, Marita e recrutată de CIA şi se antrenează într-o tabără a Agenţiei. I s-au promis 2 milioane de dolari, dacă-l asasinează pe Castro. Documentele arată c-a fost recrutată şi de Cosa Nostra. Pentru lichidarea lui Castro, CIA a subcontractat pe unul dintre agenţii Familiei de Chicago, Sam Giancana, succesorul lui Al Capone. Revoluţia administrase o lovitură mortală intereselor mafiote din insulă. Numeroase atentate puse la cale împotriva lui Fidel Castro poartă semnătura Mafiei.
În ianuarie 1960, după propriile mărturisiri, vine în Cuba cu nişte pastile cu otravă, pe care trebuia să i le pună lui Castro în lapte, ştiindu-se că El Comandante en Jefe era mare amator de milk-shake. Pentru că încă-l mai iubea – zice Marita, în cartea sa, intitulată, Dragul de Fidel: viaţa mea, dragostea mea, trădarea mea – ar fi aruncat pastilele în toaletă şi, când l-a întâlnit, au făcut amor după ce i-a dat lui Castro cei 6.000 de dolari primiţi de la CIA pentru îndeplinirea misiunii. A fost după aceea amanta generalului Marco Perez Jimenez, fostul dictator al Venezuelei, cu care a avut o fiică. S-a căsătorit în 1970 cu managerul unui bloc de apartamente de lângă ONU.
Deşi se spune c-a fost recrutată de CIA după reîntoarcerea în SUA, sunt semne că fusese de la început agentă. A fost, de alt­fel, implicată şi în complotul care a dus la asasinarea lui J.F. Kennedy. Castro, informat de Servicii, şi-o făcuse amantă, intoxicând-o cu tot soiul de prostii, printre care şi faptul că l-ar admira pe Hitler, idioţenie folosită şi azi de mulţi anticastrişti.