Kennedy[v=]

Rezumarea primului mesaj :

JOHN  F.  KENNEDY-
17]O naţiune căreia îi este frică să-şi lase oamenii să judece adevărul şi falsitatea într-o piaţă deschisă este o naţiune căreia îi este frică de oamenii săi.
16]Toate mamele vor ca fii lor să devină preşedinţii , dar nu politicieni pe parcurs.
15]Washington este un oraş cu eficienţă sudică şi farmec nordic.
14]Arta este marea biserică nedogmatizată.
13]Doar cei care îndrăznesc să eşueze au şansă să obţină ceva măreţ.
12]Realitatea suprema a timpului nostru e… vulnerabilitatea planetei.
11]Un om inteligent este acel care stie sa fie atat de inteligent incat sa poata contracta oameni mai inteligenti decat el.
10]Avem nevoie de oameni care pot visa lucruri inexistente.
9]Copiii sunt cea mai mare bogatie a lumii si cea mai buna speranta pentru viitor.
8]Prea des noi ne bucurăm de confortul unei opinii fără disconfortul cugetării.
7]Însuşi cuvîntul "secret" stîrneşte repulsie într-o societate liberă şi deschisă; iar noi, ca popor, ne opunem, inevitabil şi istoric, societăţilor secrete, jurămintelor secrete şi acţiunilor secrete. Am decis, cu mult timp în urmă, că pericolele tăinuirii excesive şi nejustificate a unor acte pertinente depăşesc cu mult pericolele care sînt invocate ca justificare.
6]Cel mai mare duşman al adevărului nu e minciuna, ci mitul – durabil, convingător şi nerealist.
5]Scris în chineză, cuvântul criză este alcătuit din două caractere - unul înseamnă pericol, iar celălalt înseamnă oportunitate.
4]Iarta-ti dusmanii, dar niciodata nu uita cum ii cheama.
3]Victoria are sute de parinti, in timp ce infringerea este intotdeauna orfana.
2]Cei care fac revolutiile pasnice imposibile le vor face inevitabile pe cele violente
1]Daca gasesti un drum fara obstacole, fii sigur ca nu duce nicaieri.
=====
ROBERT  KENNEDY-
3]Unii oameni vad lucrurile asa cum sunt si intreaba de ce, eu visez lucruri care nu exista si intreb de ce nu.
2]Doar puţini sunt cei sortiţi să schimbe cursul istoriei, dar fiecare dintre noi poate acţiona asupra unor aspecte ale evenimentelor … istoria este rezultatul nenumăratelor acte de curaj şi credinţă.
1]Doar cei care indraznesc sa esueze pot obtine succesul.
=====
Edward
Caroline
Paul
Mary
Jacqueline
Joseph
John
Kerry  
Douglas

Noi interviuri cu Jackie Kennedy


Fiica lui Jacqueline Kennedy va lansa o carte ce contine in premiera sapte interviuri pe ... detalii »

Jacqueline Kennedy Onassis

O vorbă celebră spune că “în spatele oricărui bărbat puternic se află o femeie puternică”. Istoria ne-a oferit mai multe exemple de femei frumoase şi puternice care confirmă această zicală, iar site-ul www.askmen.ro a încercat să facă un clasament al celor mai influente femei sexy care au marcat trecerea anilor.

Jacqueline Kennedy Onassis - O femeie frumoasă care a debutat în societate în anul 1947. Acesta a fost cea mai tânără Primă Doamnă a Americii din istorie, la doar 31 de ani, şi a fost îndrăgită de poporul american. Jacqueline a fost desemnată şi cea mai sexy Primă Doamnă din istoria Statelor Unite.

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle

"Am fost amanta lui J.F. Kennedy", a ...

VIDEO Dragostea secretă a lui JFK! Scrisori de dragoste ale senatoruluii au fost scoase la iveală!
Iată ce îi scria Kennedy iubitei sale suedeze: "Se pare că voi ajunge în Europa la sfârşitul lui august. Vei fi ocupată sau s-ar putea să te întâlnesc. Ce faci acum? Vei rămâne acolo pe vară. M-am gândit să iau o barcă şi să navighez pe

Kennedy plagiatorul: “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”
Mulţi cunosc această frază celebră “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”, care i se atribuie lui Kennedy. Însă, i se atribuie greşit, pentru că nu el este primul care a spus-o prima dată. Creatorul acestei freze este nimeni altul...

Fotografia care ar fi putut sa schimbe istoria: John F. Kennedy, in compania unor femei goale
=====
http://www.gandul.info/international/incendiara-fotografie-cu-jf-kennedy-si-patru-femei-goale-o-pacaleala-imagine-provine-dintr-un-numar-al-revistei-playboy-aparut-in-1967-5227512

Cele 33 de morţi misterioase în cazul asasinării preşedintelui Kennedy
Este cunoscut faptul ca, incepand cu sec. al XVIII-lea si indeosebi in a doua jumatate a acestuia a avut loc o dezvoltare mai accelerata a realatiilor capitaliste, fapt care a marcat intensificarea exploatarii sociale si asupririi nationale a categoriilor sociale neprivilegiate, indeosebi a taranimii aservite. Evolutia acestei situatii a dus la accentuarea crizei sistemului feudalo-absolutist, care s-a concretizat in miscari sociale tot mai puternice, acestea avand, implicit, si un caracter national, culminand cu marea rascoala a taranilor din 1784 de sub conducerea lui Horea, Closca si Crisan. Aceasta rascoala a zguduit din temelii oranduirea feudala, grabind sfarsitul acesteia.

Pentru a preintampina asemenea miscari sociale, imparatul Iosif al II-lea (1780-1790) a incercat infaptuirea unor reforme in spirit luminist, prin care sa adapteze sistemul feudal la noile realitati, determinate de dezvoltarea relatiilor capitaliste si sa imbunatateasca intrucatva situatia maselor, indeosebi a taranilor iobagi. Incercarea sa va trebui sa intampine opozitia nobilimii maghiare sau maghiarizate si a patriciatului sasesc, care nu voiau sa renunte catusi de putin la privilegiile lor.

Se stie ca, pentru a cunoaste starile de fapt din provinciile ce faceau parte din imperiu, intre care si Transilvania, Iosif al II-lea, insotit de inalti demnitari, a efectuat vizite in aceste provincii. Astfel, in 1773, el a vizitat pentru prima data Transilvania, in calitate de coregent si comandant suprem al armatei. In timpul vizitei este indignat de abuzurile nobilimii care, in multe cazuri, a dat o interpretare abuziva patentei date de mama sa, imparateasa Maria Thereza, in 1769, sub titlul "Certa puncta" (cateva puncte). Se stie ca patenta prevedea ca taranii iobagi care aveau animale de munca sa presteze patru zile de robota pe saptamana pe pamanturile stapanilor feudali, iar cei ce nu aveau animale, trei zile de robota cu bratele. Rastalmacind patenta in favoarea lor, multi nobili au pretins taranilor iobagi patru zile pe saptamana robota cu animalele si trei zile cu bratele, deci toate zilele saptamanii. Revoltat de aceste abuzuri, Iosif al II-lea va nota in jurnalul sau de calatorie: "Acesti bieti supusi romani, care incontestabili sunt cei mai vechi si mai numerosi locuitori ai Transilvaniei, sunt totusi asa de chinuiti si coplesiti de nedreptati din partea tuturora, fie unguri, fie sasi, incat trebuie sa recunoastem ca soarta lor este cu totul vrednica de mila si este de mirare ca mai exista atatia oameni dintre acestia si ca nu au fugit". Evident, mentionarea de unguri si sasi se refera la nobilii unguri si patricienii sasi, care asupreau nu numai pe romani, ci si pe conationalii lor.

Asa dupa cum se stie, cu aceasta ocazie, Iosif al II-lea a vizitat si Districtul Regimentului II romanesc de granita, avand centrul de comanda la Nasaud. Impresionat de ordinea din cadrul acestui district si de progresele realizate de granicerii nasaudeni, pe plan economic, militar si spi-ritual, viitorul imparat a ridicat mai multi subofiteri la gradul de ofiteri si a promis sprijinul Curtii imperiale pentru activitatea de viitor a regimentului. Convins de faptul ca natiunea romana este urmasa colonistilor romani si a geto-dacilor romanizati, Iosif al II-lea a pronuntat cuvintele: "Salva Parva Romuli Nepos" (Slava Tie Mica Nepoata a Romei).

In urma acestei vizite, romanii transilvaneni au nutrit mari sperante in ameliorarea situatiei lor. Dar, in timp ce sperantele aveau sa-i incurajeze pe cei asupriti sa-si ceara drepturile pe cale petitionara si chiar prin folosirea fortei, ingrijorarea de a se vedea obligati sa-si imparta privilegiile cu toleratii de pana atunci indarjeste pe privilegiati in respingerea prin orice mijloace a revendicarilor romanesti. Se recurge chiar la rastalmacirea trecutului istoric, la contestarea autohtoniei romanilor si preconizarea tendentioasa a teoriei imigrarii lor tarzii din sudul Dunarii. Dar realitatile istorice infirmau, ca si in zilele noastre, astfel de teorii lipsite de orice suport stiintific. Iezuitul Freiberger, intr-un raport adresat Curtii de la Viena arata, inca la 1701, ca "romanii sunt raspanditi in toata Transilvania, chiar si intre secui si pe pamantul si in scaunele sasesti. Nu exista sat, targ, suburbie, in care sa lipseasca romanii". La randul sau, marele istoric maghiar, Iosif Benkö, comentand situatia demografica a principatului transilvanean la 1766, afirma ca "atat de mare este numarul romanilor, incat nu numai ca le egaleaza, dar le intrece cu mult pe toate celelalte neamuri din Transilvania impreuna". Aceasta realitate etnica era recunoscuta si de cele mai inalte cercuri oficiale de la Curtea din Viena. Imparateasa Maria Thereza adresan-du-se, in 1748, clerului, nobililor si tuturor locuitorilor romani de orice stare si conditie, numeste Transilvania "principatul nostru romanesc".

Opresiunea sociala si nationala a poporului roman in Transilvania este subliniata _ dupa cum arata istoricul german Mathias Bernath _ si in diferitele rapoarte care fusesera pregatite pentru informarea lui Iosif al II-lea, in vederea vizitei din 1773. In descrierea Provinciei semnata de generalul Preiss, se spune ca romanii, cu toate ca sunt cei mai numerosi si cei mai vechi locuitori ai tarii, cu toata originea lor aleasa, sunt lipsiti de toate drepturile constitutionale. Ei nu sunt considerati natiune, ci numai un popor tolerat. Intr-un alt raport se arata ca "nobilimea considera pe romani ca pe un om menit sclaviei, un om a carui fericire trebuie sa constea in faptul ca i se admite aerul liber".

Dar, in pofida faptului ca in optica starilor privilegiate romanii sunt prezentati in culori sumbre, in rapoartele unor demnitari superiori de stat catre Curtea de la Viena sunt relevate rolul si contributia romanilor pe plan economic si militar la sustinerea monarhiei. Intre aceste documente mentionam raportul lui Clary , presedintele Tezaurariatului transilvan, catre imparatul Iosif al II-lea in 1781. Din acest raport prezentam un pasaj care ni se pare mai semnificativ. "Mainile romanilor _ se arata in raport _ intretin soselele si drumurile, ei aduc din locurile cele mai indepartate populatiei produsele necesare consumului, ei cultiva cea mai mare parte a ogoarelor si viilor, asigura in mod precumpanitor mijloacele de circulatie, de la ei provine partea cea mai mare a contributiilor la visteria statului, de aceleasi maini sunt aduse veniturile rezultate din cresterea vitelor si pasunat, din randurile acelorasi romani sunt luati recrutii, cu ajutorul lor se transporta mari cantitati de sare si acest popor e cel care scormoneste muntii si prapastiile pentru a scoate din sanul pamantului minerale in favoarea statului si a principelui. Nu mai incape nici o indoiala ca acest popor ce suporta atatea mizerii e cel mai bun prin foloasele aduse intereselor generale si pentru acest motiv merita o deosebita atentie in felul cum urmeaza sa fie tratat in viitor". Desigur, asemenea opinii referitoare la romani si la aportul lor pe plan economic si militar la sustinerea statului corespund adevarului istoric. Ele scot in evidenta falsitatea si caracterul tendentios al afirmatiilor unor reprezentanti ai starilor privilegiate referitoare la poporul roman.

Amurgul dinastiei Kennedy
Joseph P. Kennedy II, fiul cel mare al lui Robert Kennedy, a renuntat
sa se mai prezinte la ocuparea locului lasat in Senat de unchiul sau,
regretatul Ted Kennedy. Se stinge astfel ultima speranta politica a
unei dinastii prezente neintrerupt in Capitoliu din 1946, cand John
Fitzgerald Kennedy a fost ales senator de Massachussets. Camelot arunca
astfel spada... deocamdata, noteaza ziarul ABC, citat de Agerpres.

Joe
Kennedy, cum ii spun chiar si cei care nu il cunosc personal - familia
Kennedy are acest efect asupra celor din jur - a fost nevoit sa suporte
o presiune uriasa pentru a accepta fotoliul de senator. A fost rugat
chiar de propria mama, Ethel, si de jumatate din Partidul Democrat.
Absenta lui complica cursa pentru succesiune a lui Ted si deschide usa
la tot felul de speculatii. Daca pana acum nimeni, cu exceptia
procurorului general Martha Coakley, nu a indraznit sa se prezinte -
impotriva unui Kennedy - s-ar putea acum intampla contrariul:
perspectiva mostenirii unui asemenea loc sa multiplice candidatii.

Intr-un
scurt discurs public in care isi explica decizia, Joe Kennedy a
multumit pentru diferitele dovezi de afectiune aratate regretatului sau
unchi. El a vorbit cu mandrie de succesele lui si de cauzele pentru
care a luptat, intre care si reforma sanitara. A avut cuvinte si pentru
nefericitul sau tata si despre cum l-a invatat ca politica este 'o
profesie onorabila'. Si a tinut sa spuna ca o vede cu 'profund
respect'. In asemenea masura, incat nici nu mai vrea sa auda sa se
dedice acesteia.

Si a vorbit in cunostinta de cauza pentru ca
Joe Kennedy a ocupat timp de zece ani un loc in Camera de
Reprezentantilor, unde a dovedit ca este un Kennedy pur sange:
atragator, carismatic si reelegibil la nesfarsit... Dar pasind mereu pe
un teren minat. Caracterul sau spontan, adesea intempestiv, i-au adus
probleme si i-a creat dusmani. A trecut printr-un divort scandalos, cu
prima sotie opunandu-se public incercarilor de a anula casatoria.
Astfel de drame personale l-au determinat la vremea respectiva sa puna
capat carierei sale politice.

A preferat in schimb sa devina
vedeta la Citizens Energy Corp, o companie energetica cu o divizie de
lucru lipsita de insufletire. O sarcina potrivita pentru un Kennedy. Pe
de alta parte, compania care si-a recapatat cheful lucrativ il plateste
mai mult decat ceea ce i-ar da Senatul. Familia a platit deja un pret
foarte mare pentru legenda sa. Slabiciunile si greselile sale au fost
scrutate in mod umilitor si de multe ori dureros.

Insa, ceea
ce pare sa fi cantarit cel mai mult in decizia lui Joe Kennedy, este o
senzatie de uriasa sfarseala de a reveni in fata luminilor rampei.
Familia Kennedy si-a platit deja scump numele pe care il poarta. Nu
intamplator acei membri ai clanului care au petrecut o buna bucata de
vreme bucurandu-se de un anonimat relativ, sunt acum reticenti sa fie
din nou in centrul atentiei. Nici Caroline Kennedy, fiica lui JFK, nu
pare sa se fi simtit bine in acest mediu.

Joe Kennedy a decis
sa arunce prosopul dupa o consultare prealabila cu cea de-a doua sotie,
Beth si cu fiii sai gemeni in varsta de 28 de ani. Protejarea lor de
morbul public a fost una din prioritatile sale. Alt motiv ar putea fi
protejarea celor de la Citizens Energy Corp, care nu se dau in laturi
sa accepte donatii de petrol de la insusi Hugo Chavez.

Sfarsit
de saga politica, prin urmare, pentru clanul Kennedy. Desi nu este
exclus ca intr-un viitor, nu prea indepartat, familia sa ne rezerve o
surpriza. Cu cateva ore inainte de funeraliile lui Ted Kennedy, nepotul
sau Edward Kennedy III (fiul celui de-al doilea sau fiu, Edward Jr)
si-a proclamat intentia de a candida pentru Senat in 2044. Deocamdata
nu poate, pentru care are doar 11 ani.

10:15 :
Văduva lui Kennedy, în Senat

• 
  
  Cum a schimbat familia Kennedy America
  

Aşadar, s-a sfârşit. Era Kennedy, în a cărei conştiinţă politică au
crescut majoritatea celor din America zilelor noastre, s-a sfârşit cu o
boală prelungită şi cu o tristeţe tăcută, atât de diferit faţă de
moartea celor doi fraţi mai mari ai lui Ted.

Orice ar crede cei tineri, au fost John şi Robert Kennedy cei care au
electrizat cu adevărat viaţa politică din America şi a căror asasinare
a produs o cădere nervoasă la nivel naţional.

Acele efecte psihologice catastrofice au fost cele care au dus la
apariţia culturii anilor ’60, o mixtură bizară de idealism şi plăcere
narcisistă. Este aproape imposibil să estimezi impactul pe care l-a
avut asupra Americii campania prezidenţială, apoi victoria din alegeri
urmată de uciderea preşedintelui Kennedy. America tocmai îşi revenea
din era Eisenhower şi dintr-o perioadă de stagnare a conformismului.

Tot ce speraseră se împlinise: „The Peace Corpse“, prima recunoaştere
oficială a scopurilor mişcărilor pentru drepturi civile, magnifica
retorică din discursurile preşedintelui Kennedy (să nu lăsaţi pe nimeni
să vă spună că discursurile lui Barack Obama pot fi vreodată comparate
cu cele ale lui JFK). Şocul a fost cu adevărat cutremurător. Încă îmi
amintesc intensitatea lui viscerală şi cred că toţi din generaţia mea
îşi amintesc acele lucruri în acelaşi mod. Când şi Bobby Kennedy a fost
ucis, exista un sentiment al fatalităţii inutile.

Poate că, odată cu acea întâmplare, mişcarea din anii ’60 a intrat cu
adevărat într-o fază nihilistă. În acel moment exista sentimentul că
cei doi oameni au întruchipat cele mai bune intenţii pentru Statele
Unite. Asta a fost, e adevărat, înainte să aflăm despre vieţile lor
private.

Aventura lui Ted Kenendy de la Chappaquiddick este acum reamintită
pentru semnificaţiile sale politice, pentru că a pus capăt ambiţiilor
sale prezidenţiale, şi nu pentru oribilul fapt că o tânără s-a înecat
deoarece era în aceeaşi maşină pe care o conducea Ted, şi care a sărit
după un pod. El a reuşit să iasă din apă, ea nu. Ted era cu siguranţă
beat în acel moment, pentru că au trecut foarte multe ore până a fost
anunţată poliţia. A fost prea mult chiar şi pentru o ţară care era
înclinată să îi ofere oricărui Kennedy prezumţia de nevinovăţie.

Mă îndoiesc că aceasta va fi moştenirea celor al căror idealism politic
a fost inspirat de către tânărul John Kennedy: că va face o lume mai
sigură pentru aventurieri.

Fratele fostului presedinte american J.F. Kennedy a murit!





Senatorul american Edward Kennedy, fratele presedintelui american John F. Kennedy care a fost asasinat in 1963 a murit.

AFP
anunta ca diplomatul american avea o tumoare la creier. El suferise o
interventie chirurgicala in luna iunie a acestui an, insa de data
aceasta medicii nu au mai avut ce sa faca.

Edward Kennedy avea 77 de ani si a fost senator al staului american Massachustess inca din 1962.

Sora lui John Kennedy este în stare critică la spital

Vaticanul nu o vrea pe fiica lui John Fitzgerald Kennedy



LA STAMPA (Italia), 15 aprilie 2009 - Vatican - De profesie avocat, crescută în cea mai cunoscută familie catolică din Statele Unite, educată la colegiul Sacro Cuore din Massachusetts şi scriitoare pe deasupra. Un profil mai mult decît potrivit pentru a acoperi un rol delicat precum cel de ambasador american la Vatican. Numai că, din păcate, nici măcar numele de familie nu i-a deschis porţile peste Tibru: Caroline Kennedy, fi ica lui JFK şi mare suporter electoral al lui Obama în timpul campaniei electorale a acestuia pentru alegerile prezidenţiale, nu este dorită în Vatican. Este mult prea liberală, e favorabilă liberului arbitru în ceea ce priveşte celulele stem, eutanasia şi avortul. În concluzie, „nu este persoana potrivită pentru a dialoga cu Biserica Catolică despre chestiuni delicate din punct de vedere etic”. Obama a păţit la fel ca şi Sarko: Vaticanul o refuză pe Caroline Kennedy şi nu ia în considerare propunerea Washingtonului, convins într-o rezoluţie pozitivă. Pentru numirea ambasadorului francez la Vatican, preşedintele Sarkozy a încasat 12 luni de refuzuri pentru candidaţii gay, protestanţi, divorţaţi sau „nepotriviţi din motive personale sau situaţii matrimoniale iregulare”. Un mic obstacol diplomatic, destul de grav în contextul în care acesta a explodat exact în momentul în care episcopii din SUA tună şi fulgeră non stop împotriva noii conduceri de la Washington. Decizia Curiei de a o refuza pe Caroline Kennedy, fiica primului şi unicului preşedinte catolic american, este o decizie unilaterală care, în baza unei convenţii diplomatice vechi de o jumătate de secol, nu trebuie să dea explicaţii. Urmaşa clanului Kennedy nu reprezintă figura- punte, catolica „pro life" (admiţînd că există o astfel de figură printre reprezentanţii Partidului Democrat american) pe care Vaticanul o aşteaptă pentru a relua dialogul după atîţia ani de „fir direct” în timpul lui Bush. O problemă care nu trebuie subevaluată de cel mai puternic om din lume. Este greu de găsit o înlocuitoare a lui Mary Ann Glendon, preţuită atît de mult în Vatican încît ajunsese să conducă delegaţiile Vaticanului la conferinţele internaţionale şi să fie cooptată în academiile pontificale. Secretariatul de Stat condus de cardinalul Tarcisio Bertone nu-şi doreşte o activistă supereficientă a campaniei lui Obama. Se repetă, astfel, scenariul de acum un an, cînd Parisul nu găsea un ambasador heterosexual şi monogam pentru a-l trimite la Vatican. Astfel încît Elysée-ul, nereuşind să înscăuneze un nou reprezentant diplomatic la Vatican, a trebuit să facă faţă unei situaţii fără precedent, îndelung discutată. Papa Benedict al XVI-lea a vizitat Franţa acompaniat de un simplu secretar de ambasadă, Pierre Clochard. O anomalie care nu a trecut neobservată în protocolul diplomatic, dar care acum trece pe planul al doilea din cauza „dificultăţilor” lui Obama. Pînă acum, nici unul dintre candidaţii propuşi de Casa Albă nu a fost pe placul Vaticanului. Problema unui loc „vacant” a fost readusă la lumină de către purtătorul de cuvînt al Suveranului Pontif, părintele Federico Lombardi, în momentul în care s-a discutat despre ipoteza unei întîlniri între Papa Benedict al XVI-lea şi Obama în perioada summit-ului din Sardinia. La Vatican se murmură că, „într-un moment atît de tensionant din cauza problemelor delicate din punct de vedere etic, este îngrijorător faptul că Ambasada SUA la Vatican nu are încă un titular”. Numai că Sarko şi Obama nu sînt singurii. Aceaşi problemă s-a verificat şi cu Argentina, atunci cînd Vaticanul l-a refuzat pe fostul ministru al Justiţiei, Alberto Iribarne, divorţat şi autorul unor iniţiative legislative asupra avortului şi a metodelor contraceptive. „Fără ambasador, nu va exista nici o audienţă a preşedintelui SUA la Vatican în perioada summit-ului G8’’, explică episcopii de peste Tibru.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=21251&_nr=907

Complot CIA? Falsificări în serie, imagini cenzurate, martori eliminaţi şi măsluirea unor dovezi s-au conjugat cu învinovăţirea unui ţap ispăşitor, de altfel acuzat pe nedrept şi de moartea unui poliţist (J. D. Tippit). Departe de a fi un ucigaş, Lee Harvy Oswald a fost a doua mare victimă a zilei de 22 noiembrie 1963. Oswald a fost manipulat de serviciile secrete americane pentru a-i incrimina pe cubanazi sau pe sovietici. Dar arestarea lui neprevăzută încurcase iţele şi, atunci, s-a încercat prezentarea lui ca un dezechilibrat mintal. În plus, carabina găsită nu era arma crimei şi toate mărturiile deranjante au fost eludate. Ce rost avea această crimă de stat? Am amintit despre tensiunea crescîndă dintre Casa Albă şi CIA. Fără a-l anunţa pe preşedinte, William Harvey, şeful serviciului „Acţiune executivă" al CIA, organiza operaţiuni punitive pe teritoriul Cubei în timpul crizei rachetelor. O acţiune care ar fi putut să ducă la al Treilea Război Mondial. La începutul anului 1963, CIA forma deja un guvern paralel decis să pună capăt regimului castrist, în pofida veto-ului prezidenţial. În săptămînile de dinaintea tragediei de la Dallas, JFK îşi înmulţise iniţiativele în favoarea unei dezangajări a Americii în străinătate. Kennedy a refuzat să aprobe planul JM/Wave şi a luat hotărîrea să închidă taberele de antrenament anticastriste din Louisiana. Pentru industriaşii şi magnaţii petrolului, renunţarea la Războiul Rece era o pierdere de investiţii considerabilă. Altfel spus, Kennedy ar fi fost asasinat pentru bani. Preşedintele Johnson nu ar fi fost deloc străin de acest caz, spun unii. Chiar dacă nu el a comandat asasinarea lui Kennedy, poate că avea cunoştinţă despre conspiraţie. Un lucru e sigur: abia ajuns la Casa Albă, Johnson face exact invers de cum făcuse predecesorul lui în materie de politică externă. Toate decretele lui Kennedy au fost anulate şi repornită cursa înarmărilor. La mai puţin de un an de la tragedia din 22 noiembrie, al 36-lea preşedinte al Statelor Unite a adoptat Rezoluţia de la Golful Tonkin. După cîteva săptămîni, primele corpuri d e puşcaşi marini debarcau în Vietnam. (Sfîrşit)

Umbra complotului Oswald nu a fost singurul trăgător. Mai mult: se pare că nici măcar nu a participat la complotul pus la cale contra lui Kennedy. Multe detalii ciudate îl dezvinovăţesc pe acesta de orice acţiune contra preşedintelui american. Fără a mai pune la socoteală absenţa prafului de puşcă de pe obraji, Oswald ar fi fost zărit la două minute după asasinat, bîndu-şi liniştit apa minerală, la etajul doi al faimosului imobil din cărămizi roşii. Mai mult, puşca găsită la locul faptei nu avea amprentele lui digitale şi glonţul ucigaş care a sfîrtecat capul lui Kennedy ar fi ieşit din altă ţeavă. Un proiectil de calibrul 30, care n-ar fi fost tras din Texas School Book Depository, ci de pe „colina plantată cu gazon", aflată la doar cîţiva metri de limuzina lui Kennedy. Cel puţin aceasta a fost concluzia contra anchetei din 1978. În sprijinul afirmaţiilor lor, anchetatorii au mărit fotografia făcută de polaroidul lui Mary Moorman. Cu ajutorul noilor tehnologii, infomaticianul german Markus a demonstrat prezenţa unui om în uniformă ţinînd o armă îndreptată spre preşedinte. Fotografiile unui anume Phil Willis confirmă această ipoteză. Ele arată şi comportamentul ciudat al unui om purtînd o pălărie, deşi era timpul foarte frumos. În chip ciudat, Comisia Warren a trecut sub tăcere toate aceste anomalii. Multe alte piese doveditoare sprijină lista complotului. Începînd cu filmul evenimentului, adică cel de douăzeci şi şase de secunde, făcut cu un aparat de 8 milimetri de către Abraham Zapruder, un negustor de haine din cartier. Fapt foarte surprinzător: imaginea sare în momentul în care izbucnesc împuşcăturile. Lipsesc două secunde. Cu alte cuvinte, scena propriu-zisă a asasinatului a dispărut în mod misterios. A dispărut? La fel s-a întîmplat şi cu majoritatea martorilor prezenţi la eveniment. De la şeriful care a descoperit adevărata armă a crimei, la şoferul de taxi care l-a transportat pe Oswald pînă la un agent CIA, care a spus că deţine informaţii despre asasinat, toţi au dispărut în condiţii ciudate în zilele şi săptămînile care au urmat zilei de 22 noiembrie. Se vorbeşte de peste 20 de martori eliminaţi. Aceştia au fost pur şi simplu asasinaţi sau au fost găsiţi „sinucişi" sau morţi în urma unui accident rutier inexplicabil. Richard Carr, Lee Boowers, Rose Chermie sau Bill Hunter sînt martori dispăruţi în mod misterios după asasinarea lui John F. Kennedy. Dar cine a beneficiat de pe urma crimei?

Căsătorit, şi tatăl a două fetiţe, acest fost infanterist, cu baza în Japonia, ar fi stat mai bine de doi ani şi jumătate în Uniunea Sovietică. Lăudînd meritele comunismului şi vorbind curent limba rusă, fostul soldat al US Navy ar fi încredinţat informaţii foarte importante despre avionul ultrasecret U2. Distrugerea în zbor a acestui avion, în mai 1960, în spaţiul aerian sovietic, ar fi fost consecinţa directă a acestei scurgeri de informaţii. Concluzia a fost evidentă: Oswald l-a asasinat pe Kennedy, pus de KGB. În realitate, lucrurile erau mult mai complicate. În primul rînd, după eşecul din Cuba, Hruşciov nu a încercat deloc să se ia, din nou, la harţă cu Statele Unite. Apoi, Lee Harvy Oswald ar fi trimis informaţiile cu acceptul celor de la CIA. Cu alte cuvinte, ar fi fost vorba de un fals transfug. Să fi programat CIA distrugerea în zbor a aparatului U2? Dacă dăm crezare părţii experţilor, U2 era deja un avion depăşit de ultimele descoperiri ale erei spaţiale. Nu avea importanţă că avioanele lor stratosferice erau distruse, viitorul spionajului aparţinea sateliţilor! Întoarcerea precipitată a lui Oswald în Statele Unite întăreşte teza falsului transfug. Dovadă, călătoria la New Orleans, unde a intrat în contact cu nişte refugiaţi cubanezi anticastrişti. Iubirea lui faţă de comunism şi regimul castrist ar fi fost o înşelătorie, pentru inducerea în eroare a comunităţii internaţionale. Punînd pe umerii lui între aga vinovăţie a asasinării lui Kennedy, erau incriminate şi URSS şi serviciile secrete cubaneze. Chiar în ziua asasinatului, Oswald trebuia să plece în Cuba, via aeroportul Red Bird. Totul s-ar fi petrecut cum nu se poate mai bine fără iniţiativa agentului de poliţie Tippit. CIA a fost nevoită să hotărască eliminarea lui, punînd totul în cîrca lui Oswald. Această intervenţie neprevăzută a constrîns serviciile secrete să schimbe planul. Cînd poliţia a pătruns în cinematograful unde se refugiase Oswald, nu era vorba de arestarea, ci de executatarea lui. Supravieţuirea lui Oswald a constrîns serviciile secrete americane să renunţe la teza conspiraţiei, pusă la cale de Uniunea Sovietică şi a optat pentru cea a trăgătorului izolat, extremist şi dezechilibrat minta l. Cel puţin aceast a fost concluzia raportului Comisiei Warren!

Primind sarcina să facă o anchetă, Comisia Warren a susţinut permanent faptul că a fost vorba de un dezechilibrat. În momentul trecerii limuzinei pe Elm Street, în dreptul panoului care indica ieşirea spre Stemmons Freeway, preşedintele american ar fi fost victima a două tiruri, unul dintre proiectile i-ar fi intrat prin spate şi ar fi ieşit prin gît, atingîndu-l şi pe guvernatorul Connally! Pe scurt, „un glonţ magic”, tras de un expert, care îngroapă orice versiune de complot. Dar această teză a „trăgătorului izolat” nu rezistă în faţa faptelor. Manipularea autopsiei este de ajuns ca să susţină existenţa unui complot. Numărul gloanţelor trase a devenit un subiect de controversă. Con-form tezei oficiale, ar fi fost trase trei gloanţe, dintre care două şi-ar fi atins ţinta. Totul în mai puţin de şase secunde. După concluziile Comisiei Warren, un singur om ar fi tras în direcţia cortegiului prezidenţial. Acesta se ascundea la etajul cinci al Texas School Book Depository, o clădire din cărămizi roşii, care domina Dealey Plaza. A admite existenţa unui al patrulea glonţ ar fi implicat prezenţa a doi trăgători or, toate mărturiile vizuale şi acustice spun acelaşi lucru: alte focuri de armă au fost trase dinspre Elm Street. Convorbirile radio înregistrate de poliţie confirmă existenţa mai multor trăgători. Cu alte cuvinte, preşedintele Kennedy ar fi fost victima unui tir încrucişat, dovada unui complot. Comisia Warren a aruncat întreaga vinovăţie a atentatului în spatele unui anume Harvey Oswald, fost puşcaş marin, care ar fi stat în URSS. Acest vinovat era cu atît mai ideal, cu cît nu putea să se apere: presupusul asasin al lui Kennedy a murit după patruzeci şi opt de ore, fiind, şi el, victima unui atentat! Lee Harvey Oswald După mai puţin de 3 ore de la împuşcăturile din Dealey Plaza, un flash de informaţii anunţa arestarea unui anume Lee Harve Oswald, într-un cinematograf din Dallas. Î n aceeaşi seară, la ora 23,26, arestatul a fost acuzat de asasinarea preşedintelui Kennedy. Presupusul vinovat era un bărbat de douăzeci şi patru de ani, de talie mijlocie, care ar fi lucrat la Texas School Book Depository. Trecutul lui Oswald era cel puţin tulburător.

Preşedintele asasinat În 6 secunde, v eselia s-a transformat în panică. Preşedintele în agonie a fost transportat de urgenţă la spitalul Parkland, situat la 7 kilometri de locul dramei. Avea respiraţia spasmodică şi neregulată; privirea era fixă, iar capul explodase pur şi simplu în urma impactului (Kennedy pierduse vreo trei sferturi din creier, care se răspîndise în interiorul maşinii – n.a.). Cu alte cuvinte, şansele de supravieţuire erau aproape nule. La ora 13,00, Kennedy a murit la spital în pofida eforturilor disperate ale medicilor (printre care anestezişti, chirurgi, dar şi un stomatolog, un cardiolog, un urolog şi un neurolog – n.a.). În avionul care aducea trupul neîsufleţit al lui Kenndy la Washington într-un sicriu de bronz, vicepreşedintele Lyndon B. Johnson a depus jurămîntul pe Constituţie, devenind astfel noul preşedinte al Statelor Unite. Trecuseră doar două ore de cînd răsunaseră împuşcăturile de la Dallas. La ora 12,34, după patru minute de la focurile de armă din Dealey Plaza, soseau primele telegrame de presă. După o oră, principalele canale de televiziune americane şi-au întrerupt programul ca să anunţe vestea incredibilă: preşedintele Kennedy a fost asasinat la Dallas! Un val mare de tulburare s-a revărsat atunci peste ţară şi peste lumea întreagă (singura notă discordantă s-a înregistrat chiar la Dallas. Elevii unei şcoli primare şi-au manifestat bucuria la anunţarea morţii preşedintelui – n.a.). De la Paris la Moscova, lumea era consternată, furioasă şi speriată. Care era adevărata semnificaţie a acestui asasinat? Fusese rodul unui complot premeditat cu grijă? Ciudăţeniile sînt numeroase. Începînd cu autopsia. Fapt aberant, doctorul Earl Rose a fost constrîns, sub ameninţarea armelor agenţilor din Secret Service (de la asasinarea preşedintelui Mac Kinley în 1901, securitatea locatarului de la Casa Albă era asigurată de Secret Service – n.a.), să accepte transportarea cadavrului la Washington. Autopsia a fost făcută la spitalul naval Bethesda, chiar în seara asasinatului. Aceasta a dus la concluzia prezenţei a două răni la cap. Lucrul cel mai impreionant a fost constatarea unei plăgi cu un diametru de 13 centimetru situată în partea din spate a capului. Unii au avut îndoieli în privinţa autenticităţii acestei autopsii. După William Reymond, cadavrul lui Kennedy ar fi fost înlocuit cu un manechin din ceară. El menţionează şi detalii ciudate, de exemplu delimitarea pielii capului lui Kennedy. Rana de la gît apare astfel ca o plagă mare, deşi la început era vorba doar de o incizie uşoară. Autorul comentează astfel faptele: „cineva de la spitalul militar Bethesda a schimbat acest impact de intrare în explozie de ieşire. Tot aşa, un triunghi negru ciudat, la marginea pielii capului victimei. În realitate, el obtura o intrare de glonţ în partea de sus şi în dreapta, impact care corespundea cu un tir de la Grassy Knoll“. Concluzia ar fi că au fost acoperite unele urme de impact şi au fost create altele. Dar în ce scop? Motivul e simplu: trebuia acreditată teza unui singur trăgător, excluzîndu-se astfel ideea unei conspiraţii.

Cele 50 de minute de la Dallas Vineri, 22 noiembrie 1963, ora 11, 40. Pasagerii prestigiosului „Air Force One" au fost primiţi cu mare pompă la aeroportul Love Field din Dallas. Ambianţa era aparent călduroasă. La nici două minute după sosire, soţii Kennedy au urcat într-o limuzină (în maşină urcaseră 6 persoane). În afara cuplului prezidenţial, aşezat pe bancheta din spate, în faţa lui stăteau guvernatorul Texasului şi soţia lui, adică soţii Connally. Maşina era condusă de William Greer, un agent din Serviciul Secret. Alături de el luase loc un anume Roy Kellerman - n.a.): un Lincoln Continental albastru decapotabil. Format din vreo cinsprezece vehicule, cortegiul prezidenţial trebuia să străbată străzile din Dallas cu viteză redusă şi să ajungă la Trade Mart, unde îl aşteptau peste două mii cinci sute de invitaţi la un dejun antologic.
Pentru seducerea electoratului texan, John Kennedy dispunea de un atu decisiv: farmecul soţiei sale. Aceasta era de o eleganţă fără egal, în taiorul ei de culoare roz. Cînd limuzina a pornit spre centrul oraşului, Jackie a manifestat o oarecare teamă, care a dispărut însă repede în faţa entuziasmului texanilor. Străzile oraşului erau arhipline. Kennedy nu a ezitat să coboare de două ori din Lincoln pentru o baie de mulţime. Succesul lui era de netăgăduit. Dar Jackie nu a rămas mai prejos. Lumea a strigat din toate puterile prenumele „primei doamne" a Statelor Unite. Neliniştea se risipea. Dallasul era cîştigat de tabăra democrată. După o jumătate de oră, cortegiul a intrat pe Main Street. Mulţimea era aici şi mai compactă şi mai entuziastă. Flancată de patru motociclişti, limuzina înainta cu viteză redusă: nu depăşea 20 de kilometri la oră. Mulţimea putea să admire astfel zîmbetele cuplului prezidenţial. Cîteva minute mai tîrziu, cortegiul străbătea Houston Street ca să vireze la stînga şi să intre pe Elm Street. Guvernatorul Texasului jubila. Contrar previziunilor alarmiste, nu se înregistrase nici un incident. „Acum nu veţi mai spune că Dallas nu vă iubeşte", a spus el, întorcînd capul spre Kennedy. Preşedintele abia a avut timp să răspundă: au răsunat şase împuşcături. În şase secunde, al 35-lea preşedinte al Statelor Unite a fost lovit de două ori. A dus imediat mîna la gît şi s-a prăbuşit peste genunchii soţiei sale. Guvernatorul Connally a fost şi el grav rănit. Limuzina s-a oprit. Era or a 12,30. Trecuseră cinzeci de minute de la sosirea preşedintelui la Dallas.