Kennedy[v=]

Rezumarea primului mesaj :

JOHN  F.  KENNEDY-
17]O naţiune căreia îi este frică să-şi lase oamenii să judece adevărul şi falsitatea într-o piaţă deschisă este o naţiune căreia îi este frică de oamenii săi.
16]Toate mamele vor ca fii lor să devină preşedinţii , dar nu politicieni pe parcurs.
15]Washington este un oraş cu eficienţă sudică şi farmec nordic.
14]Arta este marea biserică nedogmatizată.
13]Doar cei care îndrăznesc să eşueze au şansă să obţină ceva măreţ.
12]Realitatea suprema a timpului nostru e… vulnerabilitatea planetei.
11]Un om inteligent este acel care stie sa fie atat de inteligent incat sa poata contracta oameni mai inteligenti decat el.
10]Avem nevoie de oameni care pot visa lucruri inexistente.
9]Copiii sunt cea mai mare bogatie a lumii si cea mai buna speranta pentru viitor.
8]Prea des noi ne bucurăm de confortul unei opinii fără disconfortul cugetării.
7]Însuşi cuvîntul "secret" stîrneşte repulsie într-o societate liberă şi deschisă; iar noi, ca popor, ne opunem, inevitabil şi istoric, societăţilor secrete, jurămintelor secrete şi acţiunilor secrete. Am decis, cu mult timp în urmă, că pericolele tăinuirii excesive şi nejustificate a unor acte pertinente depăşesc cu mult pericolele care sînt invocate ca justificare.
6]Cel mai mare duşman al adevărului nu e minciuna, ci mitul – durabil, convingător şi nerealist.
5]Scris în chineză, cuvântul criză este alcătuit din două caractere - unul înseamnă pericol, iar celălalt înseamnă oportunitate.
4]Iarta-ti dusmanii, dar niciodata nu uita cum ii cheama.
3]Victoria are sute de parinti, in timp ce infringerea este intotdeauna orfana.
2]Cei care fac revolutiile pasnice imposibile le vor face inevitabile pe cele violente
1]Daca gasesti un drum fara obstacole, fii sigur ca nu duce nicaieri.
=====
ROBERT  KENNEDY-
3]Unii oameni vad lucrurile asa cum sunt si intreaba de ce, eu visez lucruri care nu exista si intreb de ce nu.
2]Doar puţini sunt cei sortiţi să schimbe cursul istoriei, dar fiecare dintre noi poate acţiona asupra unor aspecte ale evenimentelor … istoria este rezultatul nenumăratelor acte de curaj şi credinţă.
1]Doar cei care indraznesc sa esueze pot obtine succesul.
=====
Edward
Caroline
Paul
Mary
Jacqueline
Joseph
John
Kerry  
Douglas

Epilogul crizei şi ambiţiei Pentagonului Imediat după criza cea mai gravă a Războiului Rece, al 35-lea preşedinte al Statelor Unite ieşise cu fruntea sus. Se sfîrşise cu misiile gap, fusese îngropat „complexul Sputnikului", America era din nou triumfătoare. Epilogul fericit al cazului rachetelor a consacrat victoria tacticii de descuraja re. Pe de altă parte, a fost o conştientizare a pericolului escaladării nucleare. Şi aici a apărut ceva neaşteptat. Criza cubaneză a servit drept trambulină unei noi politici prezidenţiale care era departe de a-i satisface pe „şoimii" de la Pentagon. După ce devenise apostolul folosirii armei atomice, Kennedy se transformase în campionul „destinderii" între cele două superputeri. O reorientare a politicii externe americane care i-a stîrnit contra lui pe toţi negustorii de arme, magnaţi ai industriei şi pe be licoşii de la Pantagon. Cruciada din Texas „ Ţara are nevoie de un om călare ca să ghideze naţiunea, şi mulţi oameni, în Texas şi în Sud-Vest, cred că mergeţi pe trotineta Carolinei" (fiica lui Kennedy - n.a.). Astfel se exprima Ted Dealey în Dallas Morning News, unul dintre ziarele cele mai ostile politicii pacifiste a lui Kennedy. Acest patron de presă texan nu a ezitat să-l numească pe preşedinte „cîrpă". Oraşul Dallas era şi terenul predilect al grupurilor extremiste de dreapta, dovadă John Birch Society sau Christian Crusaders. Grupurile cubaneze anticastriste proliferau. Multe voci se ridicau contra politicii de „destindere" a Casei Albe (Partidul democratic era, chiar el, divizat - n.a.) care refuza invadarea teritoriului cubanez. Departe de a fi impresionat de aceste atacuri, Kennedy a vrut să meargă personal în Texas şi să-i convingă pe alegătorii texani de temeiul politicii sale. În pofida avertismentelor repetate ale anturajului său (preşedintele Comitetului Naţional Democratic din Texas, Byron Skelton, era deosebit de îngrijorat de securitatea preşedintelui. La rîndul lui, William Fulbright l-a avertizat, şi el, pe Kennedy în privinţa unei vizite la Dallas - n.a.), vizita prezidenţială în Texas a fost hotărîtă, în principiu, în ziua de 5 iulie 1963. Pentru preşedintele democrat, toate voturile contau. Îşi amintea foarte bine de diferenţa mică înregistrată între el şi Nixon la alegerile din 1960. Kennedy pretindea astfel că riscul făcea parte din meseria lui. JFK a părăsit Washingtonul în ajunul asasinatului. După ce a decolat de la baza Andrews, avionul prezidenţial „Air Force One" a luat direcţia San Antonio ( a inaugurat acolo Şcoala de Medicină Aerospaţială a US Air Force - n.a.), apoi Houston. Era însoţit de soţia lui, Jacqueline Bouvier, al cărei farmec era incontestabil şi necontestat, fiind primit peste tot favorabil. În fiecare oraş texan, mulţimea era numeroasă şi se manifesta plină de căldură. Conform cutumelor locale, „prima doamnă" primea un buchet de trandafiri.

Epilogul crizei şi ambiţiile Pentagonului În ziua de 22 octombrie, John Fitzgerald Kennedy a anunţat la televiziune miza dramei cubaneze. El a adus la cunoştinţă instituirea Carantinei (adică blocada - n.a.). Reacţia sovietică a fost imediată şi violentă. Negînd iniţial prezenţa rachetelor în Cuba, URSS a denunţat manevrele marinei americane, pe care le considera „un act de provocare, o violare unilaterală a dreptului internaţional, o sfidar e la adresa tuturor popoarelor dornice de pace". Şi adăuga: „De aici ar putea să rezulte consecinţe catastrofale". Timp de cîteva zile, tensiunea a crescut constant. Bombardierele B52 erau pregătite să decoleze şi o sută optzeci de nave americane sfidau traulerele, distrugătoarele şi submarinele sovietice în apele tulburi ale Caraibelor. Un incident ireparabil putea să se declanşeze în orice moment! În faţa pericolului tot mai iminent, Occidentul a dovedit o solidaritate fără fisură (Hruşciov subestimase fermitatea preşedintelui american la întîlnirea lor de la Viena - n.a.). Casa Albă se gîndea serios la o confruntare nucleară. Se vorbea despre o sută cincizeci de milioane de morţi în primul sfert de oră! Criza cubaneză a luat atunci o întorsătură neaşteptată. În ziua de 26 octombrie, contrar tuturor aşteptărilor, Hruşciov a dat ordin navelor sale să facă imediat cale întoarsă şi a recunoscut în mod explicit existenţa rachetelor pe teritoriul cubanez. Atunci a propus un tîrg, oferind demontarea rampelor de rachetă, în schimb, Kennedy nu trebuia să invadeze Cuba. A doua zi, tensiunea a urcat brusc între cei doi protagonişti, în urma veştii distrugerii a două avioane-spion americane deasupra URSS şi Cubei. Raportul de forţe era totuşi net superior în favoarea Statelor Unite. În octombrie 1962, Washingtonul alinia o mie trei sute de bombardiere atomice contra a doar o sută cincizeci deţinute de ruşi şi poseda o dată şi ju-mătate mai multe rachete balistice. Moscova era conştientă de această inferioritate strategică. De aceea, a luat hotărîrea să capituleze în ultima clipă (a doua scrisoare a lui Hruşciov, primită în ziua de 28 octombrie -n.a.), acceptînd să-şi demonteze rampele de lansare în schimbul promisiunii Washingtonului de a face aceeaşi operaţiune în Turcia . Ca să nu-l umilească pe Hruşciov, Kennedy a promis că nu va invada Cuba. O iniţiativă prezidenţială care nu se potrivea cu planurile Pentagonului.

Un an şi jumătate mai tîrizu, Cuba s-a aflat, din nou, în centrul preocupărilor internaţionale. Contrar aparenţelor, criza rachetelor a adîncit şi mai mult prăpastia între preşedinte şi armată. După CIA, Kennedy şi-a atras şi ostilitatea Pentagonului. Cum se poate explica un astfel de scenariu? Refuzînd blocada insulei, care ar fi fost considerată ca un act de război, Kennedy a aprobat decizia Congresului din octombrie 1962, exprimîndu-şi fidelitatea faţă de Doctrina Monroe, conform căreia, treburile de pe continentul american aparţin americanilor! Atunci a izbucnit criza rachetelor, momentul cel mai periculos al confrun tării Est-Vest. Epilogul neaşteptat al episodului desfăşurat în Golful Porcilor a convins Kremlinul de lipsa de experienţă a lui Kennedy în materie de relaţii internaţionale. În pofida avertismentelor repetate ale Casei Albe în privinţa livrării de arme sovietice Cubei, Kremlinul credea că va ieşi învingător din orice nouă confruntare de forţă. Cazul rachetelor cubaneze datează din 14 octombrie 1962. În ziua aceea, un avion U2 a fotografiat 5 baze de rachete pe teritoriul cubanez. Incontestabil, rampele de lansare fuseseră aduse pe apă. Furnizorii au fost identificaţi: sovieticii! Pe lîngă două duzine de rachete balistice, cu rază medie de acţiune, avionul U2 a detectat vreo 15 rachete în construcţie, cu o rază de 3.200 km, în stare să lovească Statele Unite (rachetele IRBM). Situaţia era gravă. Pentru prima dată de la începutul războiului rece, America era direct ameninţată. Insula Cuba apărea ca un imens portavion nuclear natural, situat în sud-estul Statelor Unite. În faţa gravităţii evenimentelor, Kennedy a convocat Consiliul Naţional de Securitate, în ziua de 16 octombrie, şi a luat legătura cu principalii conducători din Europa de Vest. Dacă Adenaur, cancelarul vest-german, a preconizat un atac preventiv contra siturilor unde se aflau rachetele, fratele preşedintelui, Robert, l-a pus în gardă pe John Kennedy: Statele Unite nu puteau, în nici un caz, să apară ca agresor. Trebuia evitat un Pearl Harbor american în Antile! Timp de cîteva ore, s-au luat în calcul bombardarea masivă, debarcarea sau negocierea cu sovieticii. Î n cele din urmă, Casa Albă a optat pentru blocadă. De data aceasta, de Gaulle l-a încurajat pe tînărul preşedinte să fie ferm. Departe de a dori să asfixieze economia cubaneză, Kennedy voia să împiedice orice nouă livrare de rachete de către flota sovietică

Nodul gordian din Cuba Chiar mai înainte de a prelua funcţia, Kennedy se întîlnise cu Eisenhower, care îl informase despre pregătirile militare destinate răsturnării regimului lui Fidel Castro. Departe de a dori să facă anumite concesii în privinţa problemei Cubei, Kennedy nu voia, totuşi, invadarea insulei. CIA era, însă, de altă părere. Conform directivei secrete 5412, aceasta antrena refugiaţii cubanezi anticastrişti, în scopul debarcării lor în Cuba. Respectînd do rinţele prezidenţiale de a nu angaja forţe americane, CIA a reuşit să convingă Casa Albă de oportunitatea unui plan de acţiune. „Oameni liberi, gata să-şi rişte viaţa”, a insistat Allen Dulles în faţa lui Kennedy. Trebuie să primească sprijinul primei naţiuni libere din istorie. Dacă Fidel Castro ar fi fost răsturnat de la putere cu ajutorul refugiaţilor cubanezi, America ar fi avut numai de cîştigat. Pentru a duce la bun sfîrşit această sarcină, CIA dispunea de 1.400 de oameni, foarte motivaţi şi bine antrenaţi în Guatemala. Allen Dulles era categoric: populaţia de la sate era foarte ostilă lui Fidel Castro; ea se va revoltat imediat ce va afla de această acţiune. Acest optimism fără nuanţe a fost întărit de primele bombardamente ale bazelor castriste, care au avut loc în ziua de 15 aprilie 1961. Ele au scos, însă, la iveală prima eroare de judecată a CIA. Mai exact, CIA era convinsă că lumea întreagă le va pune pe seama piloţilor lui Castro, revoltaţi contra noului regim! Nici vorbă de aşa ceva! Comunitatea internaţională a fost şocată de comportamentul americanilor. Atunci, Kennedy a anulat a doua serie de bombardamente, prevăzută chiar în ziua invaziei. În ziua respectivă, adică 17 aprilie, operaţiunea de debarcare a trupelor anticastriste asupra coastelor cubaneze s-a transformat într-un fiasco. Prevenit de serviciile secrete sovietice, Castro şi-a masat, în mod prudent, trupele, în jur de 20.000 de oameni, în jurul Golfului Porcilor. Cei 1.400 de oameni ai corpului expediţionar anticastrist au fost rapid încercuiţi şi făcuţi prizonieri. Trei sute dintre ei au murit în timpul luptelor. După umilirea spaţială din 12 aprilie, eşecul american din Marea Antilelor a ştirbit, pe termen lung, imaginea Statelor Unite şi pe cea a preşedintelui ei. Chiar dacă America nu s-a angajat în mod direct pe teritoriul cubanez, eşecul acestei debarcări a ridiculizat-o.
Pe plan intern, consecinţele au fost incalculabile. Eşecul din Golful Porcilor a pecetluit ruptura între clanul Kennedy şi CIA. Cînd Casa Albă reproşează celor de la CIA lipsa de competenţă şi de discernămînt, Langley îl acuză pe preşedinte de a fi refuzat al doilea raid aerian.

Conferinţa de presă susţinută de Kerry Kennedy la Bucuresti


La Institutul Diplomatic Român va avea loc pe 7 aprilie, incepand cu ora 11.00, lansarea publică în România a programului "Spune adevărul puterii", pentru promovarea drepturilor omului.

Lansarea va avea loc în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de Kerry Kennedy - preşedinte al Robert F. Kennedy Foundation of Europe, Bogdan Aurescu - secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, John Florescu - director general Centrade Group, Federico Moro - secretar general al Robert F. Kennedy Foundation of Europe. Conferinţa va fi moderată de Oana Marinescu - director general pentru Diplomaţie Publică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

„Mulţi români au încă vie în memorie experienţa de a trăi într-un regim totalitar, lipsit de acele drepturi şi libertăţi fundamentale care ne definesc de fapt pe noi ca fiinţe umane. Cred că pentru generaţiile tinere din România, care nu au resimţit această experienţă, este importantă dezvoltarea unor iniţiative de educare şi de conştientizare care să atragă atenţia asupra faptului că aplicarea, zi de zi, a conceptului drepturilor omului presupune un efort permanent, o responsabilitate nu doar a individului, dar şi a instituţiilor care trebuie să se manifeste în modul cel mai concret şi care poate fi sintetizată în câteva cuvinte-cheie: respectul pentru om şi pentru umanitatea lui. Pentru aceste motive, Ministerul Afacerilor Externe sprijină programul  Spune adevărul puterii > şi speră ca un număr cât mai mare de tineri să aibă acces la acesta", a declarat presei secretarul de stat Bogdan Aurescu.

Organizatorii proiectului în România: Aspen România, Comisia Fulbright Româno-Americană, Curtea Veche Publishing, Saatchi & Saatchi PR şi TVR Cultural. Sponsori: Intesa Sanpaolo Bank, Carrefour, Enel; Open Society Institute, Ambasada Olandei, Fundaţia Sensiblu. Parteneri media: Europa FM, Hotnews.ro, Marie Claire, bookblog.ro, Cotidianul. Cu sprijinul: Diverta, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Kubis, Ambasada Canadei, UNICEF.

În calitate de co-producător, Televiziunea Română va reflecta pe larg principalele momente ale vizitei la Bucureşti a lui Kerry Kennedy: Jurnalul Cultural o va însoţi pe întreg traseul şi va transmite imagini de la sosirea la aeroport, conferinţa de presă, expoziţia de fotografie din Carrefour Băneasa, lansarea de carte de la Diverta Magheru şi simpozionul dedicat drepturilor omului de la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Kerry Kennedy va fi prezentă luni, 6 aprilie, de la ora 19:00 în studioul Jurnalului Cultural, iar de la ora 20:00, la Telejurnalul TVR 1, la rubrica Tema Zilei. Interviul acordat de Kerry Kennedy lui Cătălin Ştefănescu va fi difuzat în 19 aprilie, pe TVR 1, în emisiunea Garantat 100%. Unul dintre evenimentele principale ale acestui proiect, spectacolul „Spune adevărul puterii", după cartea cu acelaşi nume semnată de Kerry Kennedy şi apărută la Curtea Veche Publishing, va fi difuzat de TVR Cultural marţi, 7 aprilie, de la ora 20:00, în transmisiune directă de la Palatul Cotroceni.

Adevărul despre asasinarea lui John F. Kennedy (I)



Autor : LUC MARY
22 noiembrie 1963. Era prima călătorie a lui John Fitzgerald Kennedy la Dallas, un oraş considerat periculos, şi pe bună dreptate. Numai în ziua de 1 noiembrie se înregistraseră 96 de asasinate! Cu cîteva zile mai înainte, adversarul ghinionist al lui Einsenhower, adică Adlai Stevenson, fusese huiduit şi îmbrîncit. Turneul celui de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite corespundea dorinţei de a pregăti deja campania prezidenţială din noiembrie 1964. Î nvingător în dezbaterile televizate (în 1960, 83% dintre casele americanilor aveau televizor, faţă de numai 12% cu 10 ani în urmă - n.a.), acest tînăr de 43 de ani, de confesiune catolică şi de origine irlandeză, se bucura de o aură fără precedent în istoria americană. Era eroul femeilor, tinerilor, negrilor şi al celor săraci. Avea mulţi prieteni, dar nu ducea lipsă de detractori. Î nsă, neţinînd seama de ameninţări (la CIA şi la Pentagon existau voci care contestau politica faţă de Cuba a lui Kennedy – n.a.), Kennedy îşi fixase ca obiectiv să-i convingă pe electorii dintr-un fief considerat ostil în tabăra democrată: Dallas. În acea zi de 22 noiembrie, se făcuse deja 12,30. Format din vreo 15 vehicule, cortegiul prezidenţial a intrat cu o viteză de 20 de kilometri la oră pe Elm Street, o arteră perpendiculară pe Dealey Plaza. John Kennedy şi soţia lui stăteau în partea din spate a unui Lincoln Continental albastru decapotabil. Amîndoi salutau o mulţime texană aparent entuziastă. Deodată, au răsunat două împuşcături. Un glonţ l-a lovit pe Kennedy drept în cap. O oră mai tîrziu, celebrul prezentator Walter Cronkite a anunţat la CBS decesul preşedintelui la spitalul Parkland. Emoţia lui era vizibilă. Singurele imagini (scena nu a fost filmată de televiziune. Autorul filmului era un croitor pe nume Abraham Zapruder – n.a.) disponibile ale asasinatului erau realizate pe 8 mm de un amator originar din Dallas. Filmul dura în total 22 de secunde. El îl arată pe preşedintele american prăbuşit peste genunchii soţiei sale îmbrăcată în roz. După glorie, Kennedy a intrat în legendă; o legendă cu atît mai mare, cu cît unele mistere persistă.
La două luni după preluarea funcţiei, JFK a creat Corpul Păcii (Peace Corps) un grup de voluntari care ar fi trebuit să se deplaseze în ţările cu o anumită întîrziere economică pentru a preda bazele esenţiale ale tehnicilor agricole şi industriale. În aceeaşi ordine de idei, a înfiinţat în ziua de 13 martie 1961 faimoasa „Alianţă pentru Progres“, versiunea amerindiană a Planului Marshall. Astfel, au fost alocate cinci sute de milioane de dolari guvernelor sud-americane, pentru lupta contra analfabetismului, bolilor şi problemei locuinţelor. Acest program corespundea unei anumite logici: un popor nu poate să pretindă să fie liber dacă are stomacul gol Avîntul economic al continentului sud-american era cu atît mai necesar cu cît Kennedy căuta o nouă piaţă pentru a reduce deficitul balanţei de plăţi. Spera astfel să favorizeze exportul produselor agricole. În ziua de 12 aprilie 1961, zborul spaţial al lui Iuri Gagarin a luat din nou prin surprinderea Casa Albă. La bordul navei Vostok, un om s-a rotit pentru prima dată în jurul planetei timp de108 minute. Acest cosmonaut era un militar sovietic! (Drept răspuns, JFK, conform dorinţelor exprimate în „Noua Frontieră“, oferea Luna concetăţenilor săi înainte de sfîrşitul prezentului deceniu - n.a.). La rîndul lor, americanii au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu performanţa modestă a lui Alan Shepard. (Trei săptămîni mai tîrziu, americanii au făcut şi ei un mic salt de un sfert de oră de 187 km în spaţiu. Va trebui să se aştepte cele 5 ore de zbor ale rachetei Mercury-Atlas, din februarie 1962, ca să fie egalat şi chiar depăşit Gagarin- n.a.). Mai rău, la cîteva zile după această nouă umilinţă venită dinspre stele, America a suferit o înfrîngere terestră: eşecul din Golful Porcilor din Cuba. Kennedy a acuzat acum agenţia de la Langley (sediul CIA- n.n.) pentru că dăduse dovada de amatorism. Începînd din luna aprilie 1961, situaţia se agravează între Casa Albă şi CIA. (Arestarea unui profesor de la Yale în URSS, pentru spionaj, a stîrnit imediat scandal. Convins de nevinovăţia profesorului, Kennedy ar fi insitat pe lîngă Hruşciov să fie eliberat. Preşedintele se baza atunci pe informaţiile provenite de la CIA. O operaţiune de dezinformare! CIA l-a minţit în mod deliberat pe Kennedy în priv inţa identităţii şi adevăratelor activităţii ale profesorului. Cînd preşedintele a aflat, a izbucnit un scandal - n.a.). Drama da la Dallas începea să se profileze la orizont.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=20940

Aventurile lui JFK sub lupa lui Hoover John Fitzgerald Kennedy a fost beneficiarul celor mai multe nume de cod folosite de FBI în acţiunile de filaj. Pe durata relaţiei cu Marilyn Monroe, s-a numit „Liliacul”. Diva supranumită “Logodnica Americii” era, pentru Hoover, “Peştera”.

Cea mai mare bătaie de cap pentru Hoover era Clubul Quorum - “Frontiera”, cum se numea în rapoartele FBI - , o societate privată înfiinţată de Bobby Baker, care avea să devină consilier politic al preşedintelui Lyndon Johnson.

JFK şi Spioana KGB

La Quorum, Bobby i-a prezentat-o lui JFK pe nemţoaica Ellen Romesch, născută în Germania de Est, soţia ataşatului militar de la Ambasada RFG.

Hoover s-a distrat cu idila dintre cei doi, până în 1963, când a aflat că nemţoaica lucra pentru Walter Ulbricht, liderul comunist al Germaniei de Est şi avea întâlniri în buricul Washington-ului cu un diplomat sovietic, căruia îi pasa informaţiile culese de la ilustrul ei amant. Hoover l-a informat pe Robert Kennedy, care era procuror general, iar acesta a deportat-o în RFG.

Un fiu secret al lui J.F.Kennedy
Numerosul clan Kenendy s-a mai imbogatit cu un nou descendent "austriac", chiar daca acesta are varsta nu prea frageda de 63 de ani.

Cotidianul vienez Kurier, citat de Il Secolo XIX, a descoperit ca fostul presedinte al SUA - a carui pasiune pentru femeile frumoase, printre care si mitica Marilyn Monroe, era bine cunoscuta - ca, pe vremea cand avea 25 de ani, a cazut victima fascinatiei irezistibile a unei tinere imigrante vieneze, inrudita cu familia imparatului austro-ungar. Din pasiunea fulgeratoare s-a nascut un fiu, Tony, care acum are 63 de ani si este comerciant de arta in California.

Dictatorul nazist Adolf Hitler prin "Anschluss'-ul" sau, anexarea Austriei, a determinat-o pe frumoasa si foarte tanara Elisabeth Hortenau, nascuta in 1921, la Hinterbrühl, in apropiere de Viena, sa emigreze in SUA. Aici, in cursul vietii sale "a colectionat" sase soti, dar i-a spus NU viitorului presedinte, care a vrut sa se insoare cu ea dupa ce a aflat ca a lasat-o insarcinata.

Chiar doamna, care acum poarta cu "eleganta vieneza" numele american de Lisa Lanett, potrivit publicatiei italiene consultate de Agerpres, a fost cea care a spus povestea cotidianului austriac, una deosebita, deoarece Lisa este nepoata ultimului imparat al Austriei, Karl von Habsburg, urcat pe tron dupa moartea lui Franz Joseph, la 21 noiembrie 1916, indepartat de pe tron doi ani mai tarziu in urma prabusirii imperiului. Tatal d-nei Lanett, Alfred, era fiul nelegitim, dar recunoscut, al marelui duce Otto de Habsburg, tatal ultimului kaiser austriac.

"Ma aflam la Roma cu mama mea, cand Hitler a invadat Austria", a povestit Lisa pentru Kurier, "si in acel moment am decis sa nu ne mai intoarcem acasa, ci sa emigram in SUA. Dupa o casatorie de scurta durata cu un mexican, m-am mutat in Phoenix, Arizona, unde mama mea gestiona un motel, Monterey Lodge, in care in timpul razboiului a locuit un tanar ofiter de marina pe nume John F. Kennedy".

Kennedy se afla in capitala Arizonei pentru a se supune tratamentului unui medic local, dr. Lahey, dupa ce a fost declarat "inapt pentru serviciul militar", in urma a doua operatii la coloana, in noiembrie 1944. La 2 august 1943, viitorul presedinte a fost ranit grav in urma unei actiuni de razboi in Pacific, impotriva japonezilor, in timp ce se afla la comanda motovedetei 'PT 109'.

"Am fost impreuna la Miami si la New York si am petrecut o saptamana in Cuba. In primavara lui '45 mi-am dat seama ca sunt insarcinata. M-am dus la Kennedy sa-i spun si el m-a cerut in casatorie", a povestit Lisa, care a mai adaugat ca a refuzat propunerea, deoarece dupa divortul ei nu mai dorea alte legaturi. Ea a subliniat insa ca a pastrat legatura cu Kennedy si dupa casatoria acestuia cu Jacqueline, in 1953. "Am continuat sa ne vedem si dupa ce el si-a inceput cariera politica si a devenit senator de Massachusetts. Kennedy si-a asumat chiar cheltuielile Academiei militare din Peekskill, langa New York, frecventata de fiul nostru Tony", a mai spus Lisa.

Intrebat de ziar, Tony Bohler a confirmat intreaga poveste punct cu punct. "In copilarie, mama mea imi spunea ca tatal meu era un mexican, Juan del Porto, dar eu am avut intotdeauna indoieli, pentru ca aspectul meu nu avea nimic din trasaturile mexicane", a relatat Tony, precizand: "In urma cu circa 30 de ani, mama mi-a spus ca tatal meu adevarat era John F. Kennedy, explicandu-mi cum l-a cunoscut si cum s-au indragostit unul de celalalt."

Povestea a fost confirmata pentru Kurier si de vaduva unui medic vienez, care o cunoaste pe Lisa Lanett de peste 20 de ani. "In urma cu patru ani, in timp ce rasfoiam fotografiile albumului ei de familie, mi-a povestit ca tatal fiului ei este Kennedy. O cunsoc bine pe Lisa si sunt sigura in proportie de suta la suta ca spune adevarul", a relatat prietena ei.

Secretele seducţiei învăţate de la Jackie Kennedy

Regina Marii Britanii l-a înnobilat, ieri, pe senatorul american Edward Kennedy



Aseară, canalul de televiziune CNN a transmis în direct discursul rostit de primul ministru al Marii Britanii, Gordon Brown, în Congresul SUA. Cu acest prilej, premierul britanic a anunţat că Regina Elisabeta a II-a l-a înnobilat pe senatorul Edward Kennedy, fratele mai mic al regretatului preşedinte american John F. Kennedy. La luarea acestei decizii a contribuit şi starea de sănătate din ce în ce mai precară a lui Edward Kennedy. Aşadar, începînd de ieri, acesta poate semna cu particula de nobleţe „Sir“. Un gest frumos, care, de altfel, a fost ovaţionat de toţi membrii Congresului SUA. Felicitări!
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=20276

22 noiembrie 1963 – asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, presedinte al SUA
In primul an de mandat, John Fitzgerald Kennedy primise peste 1.000 de scrisori de amenintare. In toamna lui 1963, cu toate avertismentele primite, presedintele democrat si catolic a vizitat orasul Dallas, cunoscut ca fortareata a republicanilor si protestantilor (care formau 97% din populatie). A fost ultima aparitie in public a unui presedinte adorat si contestat in egala masura. Crima secolului a ramas pana astazi invaluita in mister.
John Fitzgerald Kennedy a ales sa strabata orasul Dallas intr-o masina decapotabila, fiind constient ca un sef de Stat trebuie sa se arate multimii, sa se plimbe prin mijlocul ei fara graba. Era un imperativ politic electoral pe care Jackie Kennedy nu il prea intelegea, preocupata mai mult de faptul ca vantul o sa-i ravaseasca parul.
Principala problema era insa alta. “Mare lucru sa treaca presedintele prin fara sa i se intample ceva”, avertiza un jurnalist din Austin, constient ca Dallas era mai mult decat ostil presedintelui.
Insa avertismentul cel mai clar a fost dat de senatorul liberal J. William Fullbright din Arkansas, stat vecin cu Texas. El nu avea incredere in acest oras din cauza trecutului sau intesat cu violente politice. Chiar si in Dallas, multa lume era ingrijorata de modul in care urma sa se desfasoare vizita presedintelui. “Nu-l lasati pe presedinte sa vina aici, mi-e foarte frica pentru el. Cred ca i se va intampla ceva ingrozitor”, avertiza Sarah T.Hughes, judecatoare federala a districtului.
De la inceput, municipalitatea se aratase speriata. Valul de animozitate fata de guvernul federal depasise limitele si edilii o stiau. Ei recunosteau in mod deschis ca se temeau ca multimea sa nu le scape de sub control. S-au luat masuri ca sa nu se produca imbulzeala prea mare, ziarele indemnau la calm, iar primarul a cerut concetatenilor sai sa dezminta reputatia ca Dallas ar fi “capitala urii sudiste”.
Pentru protectia presedintelui au fost pusi in miscare 700 de politisti, pompieri, serifi, jandarmi texani, agenti ai Departamentului securitatii publice din Texas, precum si FBI-ul guvernatorului. Zece luni dupa tragedie, comisia Warren n-a gasit “nici o dovada” a vreunei legaturi intre crima lui Lee Harwey Oswald si “atmosfera generala de ura” din oras, cu toate ca in Dallas crima era “la ea acasa”. Intr-o singura luna se produceau mai multe asasinate la Dallas decat in intreaga Anglie. In anul precedent, numarul crimelor crescuse cu 10%. Mai mult decat atat, 3 din 4 crime erau comise cu arme de foc, caci in Dallas nu exista obligatia de inregistrare a armelor de foc, posesia lor nefiind supusa nici unui control (unica incercare de a se legifera controlul fusese zadarnicita de un tribunal local). In acel an, pana la data fatidica de 22 noiembrie, in Dallas se comisesera 110 crime.
La 18 noiembrie, Lawson, trimisul special al serviciului secret, parcursese cu masina intregul traseu prevazut pentru vizita presedintelui impreuna cu Jesse Curry, seful politiei din Dallas, si Forrest W. Sorrels, seful biroului local al serviciului secret. Pe intreg traseul erau peste 20.000 de ferestre si era cu neputinta sa plaseze cate un agent la fiecare dintre acestea. “Poate ca fiecare om si-a facut datoria. Poate ca atentatul n-ar fi putut fi evitat. Poate ca e absurd sa pretindem ca lucrurile ar fi putut lua o alta intorsatura”, afirma William Manchester, autor al lucrarii “Moartea unui presedinte”.
La 12,30, un Lincoln de 4 tone in care se afla presedintele a ajuns la intersectia dintre Houston Street si Elm Street, moment in care s-a auzit un pocnet scurt, sec, derutant. Cei din jur au reactionat diferit. Jacqueline Kennedy si-a inchipuit ca e zgomotul de esapament al unei motociclete, guvernatorul statului Texas a crezut ca cineva a aruncat o petarda, dar agentii serviciului secret au recunoscut instinctiv detunatura unei pusti.
Presedintele era ranit, dar rana nu era mortala. Un glonte ii patrunsese prin ceafa, ii atinsese plamanul drept, ii sfasiase traheea si-i iesise prin gat, gaurindu-i nodul cravatei. Urmandu-si calea, glontul a trecut prin spatele, pieptul, incheietura mainii drepte si coapsa stanga a guvernatorului John Connally. Al doilea glont, tras la aproximativ doua secunde, l-a lovit pe presedinte in crestetul capului. Exista si o varianta controversata despre un al treilea glont tras asupra presedintelui. In urmatoarele sase minute, Lincoln-ul a gonit nebuneste spre Spitalul Memorial Parkland, dar pentru Kennedy era prea tarziu.
Incercarile de reconstituire a asasinatului prezinta variante diferite. Cea mai cunoscuta este aceea potrivit careia presedintele a fost asasinat de Lee Harwey Oswald, care l-a impuscat pe Kennedy din cladirea unui Depozit de manuale scolare. Este o versiune in care astazi aproape nimeni nu mai crede. In cele doua zile cat a stat in detentie, Oswald a negat ca ar fi impuscat pe cineva. Apoi, in timp ce se incerca mutarea lui intr-o alta inchisoare, un cunoscut membru al lumii interlope, Jack Ruby, l-a asasinat. A fost prima crima transmisa in direct pe posturile de televiziune.

Cea mai plauzibila ipoteza este aceea ca presedintele a fost eliminat de clanurile mafiote care ii sustinusera financiar precedenta campanie electorala. Este binecunoscut faptul ca mafiotii spalau bani prin intermediul sindicatului soferilor condus de Jimmy Hoffa. La vremea aceea, Hoffa era hartuit fara incetare de procurorul general Robert Kennedy, fratele presedintelui.
La una din intalnirile cu liderii Mafiei americane, desfasurata la Las Vegas, Hoffa a cerut ca Robert Kennedy sa fie eliminat. “Nasii” s-au opus, considerand ca presedintele va numi un alt procuror general, poate chiar mai energic. In cele din urma, s-a ajuns la solutia eliminarii presedintelui, pe considerentul ca vicepresedintele Lyndon Johnson, cel care urma sa preia functia de presedinte in conditiile asasinarii lui JFK, nu-l agrea pe Robert Kennedy si il va demite.
Calculele s-au dovedit insa eronate. Ajuns presedinte, Lyndon Johnson l-a pastrat in functie pe Robert Kennedy. Acesta a continuat sa-l “vaneze” pe Hoffa, reusind sa-l condamne in cele din urma. Lipsit de sprijinul mafiotilor, Hoffa a amenintat ca va face marturisiri complete. Sustinatorii acestei ipoteze afirma ca nu intamplator, Robert Kennedy si Jimmy Hoffa au fost si ei asasinati. Crima din Dallas, realizata de trei tragatori de elita, ar fi fost in aceste conditii una inutila.
Lyndon Johnson (in fotografie) a format o comisie care sa investigheze asasinarea presedintelui, comisie care a primit numele lui Earl Warren. Concluziile comisiei Warren, dupa luni de investigatii, au fost urmatoarele:

1. Lee Harwey Oswald a fost singurul asasin si actiunea este a lui.

2. El l-a impuscat pe presedinte de la etajul 6 al depozitului de carti, care se afla in spatele limuzinei prezidentiale in timpul asasinatului.

3. A folosit o arma italiana Manlicher-Carchano.

4. Oswald l-a impuscat pe ofiterul de politie Tippit.

Dupa ani de zile, seful politiei din Dallas admitea ca “Nu avem nici o dovada ca Oswald a tras cu carabina.”
Presupusul asasin al presedintelui, Lee Harwey Oswald, a fost crescut doar de mama sa (tatal lui a murit inainte cu doua luni de nasterea lui Oswald). De mic a avut o personalitate violenta si brutala. La scoala a fost codas, iar dupa ce a trecut de clasa a noua s-a lasat de invatatura. Dupa o vreme s-a inrolat in Corpul de infanterie marina, remarcandu-se prin desele conflicte cu ofiterii. Camarazii l-au poreclit “Ozzy Iepurele”. Singurul lui succes din armata a fost obtinerea titlului de tintas de frunte la poligonul de la San Diego. Se stie ca, in 1959, s-a prezentat la ambasada americana din Moscova, si-a aruncat pasaportul pe un birou si a declarat ca renunta la cetatenia americana. Arogant, cu o ciudata opacitate a privirii, cu gesturi repezite, Oswald se pretindea marxist. In 1962, cu ajutorul unui imprumut acordat de Departamentul de Stat, s-a reintors in Texas, impreuna cu o tanara rusoaica cu ochii de linx si o fetita in scutece.
In 15 octombrie 1963 a fost angajat la Depozitul de manuale scolare din Dallas si dupa cinci zile i se nastea cea de a doua fetita. In 21 noiembrie 1963, Oswald s-a despartit de sotia lui si momentul acela, afirma cei care l-au cunoscut, a constituit scanteia care a declansat nebunia.

Descendent al unor emigranti irlandezi, nascut in 29 mai 1917 in Brookline, Massachusetts, JFK a absolvit in 1940 la Harvard, dupa care a intrat in marina americana. In al doilea razboi mondial, in 1943, si-a salvat oamenii dupa ce vasul lui a fost scufundat de un distrugator japonez.
Congresman din partea Partidului Democrat, s-a casatorit cu Jacqueline Bouvier in 12 septembrie 1960. A fost primul presedinte american catolic, cel mai tanar om ales in functia de presedinte al Statelor Unite ale Americii si cel mai tanar presedinte mort.
“Intrebati-va nu ce poate face tara pentru voi; intrebati-va ce puteti face voi pentru tara”, a ramas o fraza celebra a lui Kennedy, rostita in discursul sau inaugural ca presedinte. A sustinut un program economic de dezvoltare pe termen lung al Americii. Raspunzand unor cerinte urgente, a avut initiative viguroase in domeniul drepturilor omului, cerand o noua legislatie a drepturilor civile.
Realitatea dura a provocarii comuniste a ramas, dar confruntata cu reactia lui, Moscova si-a relaxat presiunea in Europa Centrala. La scurt timp dupa alegerea sa, Kennedy a permis unor trupe de exilati cubanezi sa se inarmeze, antreneze si sa invadeze Cuba. Incercarea de rasturnare a regimului lui Fidel Castro a fost un esec. A obtinut insa succese in gestionarea crizei Berlinului si a crizei rachetelor cubaneze.
Viata privata a lui John Fitzgerald Kennedy a fost una dintre cele mai controversate si mai bogate in picanterii. Printre cele mai notorii amante ale presedintelui american s-au numarat Marilyn Monroe si Judith Exner Campbell, care era “insotitoarea” mafiotului Sam Giancana.
Cu Marilyn Monroe a avut o relatie intinsa pe perioada a 11 ani, ceea ce a transformat-o pe actrita intr-o rivala serioasa pentru Jackie Kennedy.
Intre Abraham Lincoln si John Fitzgerald Kennedy exista numeroase similitudini si corespondente, chiar daca ele sunt situate la un secol distanta unele de altele. Primul a fost ales in Congresul american in 1846, cel de-al doilea in 1946. Lincoln a devenit presedinte in 1860, Kennedy in 1960. Amandoi au fost asasinati intr-o zi de vineri, de doi sudisti si au fost urmati in functie tot de doi sudisti. Pe succesorii lor ii chema Johnson: Andrew Johnson, nascut in 1808 si Lyndon Johnson, nascut in 1908.
Coincidentele merg mai departe: pe secretara lui Abraham Lincoln o chema Kennedy, iar pe cea a lui John Fitzgerard Kennedy o chema Lincoln. Lincoln a fost asasinat in teatrul “Ford”, iar Kennedy intr-o limuzina “Lincoln”, produsa de “Ford”. Primul asasin a fugit dintr-un teatru si a fost prins intr-un depozit, iar al doilea a fugit dintr-un depozit si a fost prins intr-un teatru. Cei doi asasini, John Wilkes Booth si Lee Harwey Oswald au fiecare cate trei nume ce insumeaza 15 litere. Amandoi asasinii au fost ucisi inainte de proces. Numele lui Lincoln si Kennedy au fiecare cate 7 litere si, ca sa fie toata treaba rotunda, inainte cu o saptamana de asasinarea lui, Lincoln a fost in Monroe, Maryland; in replica, Kennedy fusese cu o saptamana inainte la Marilyn Monroe…

http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=1020

Fiica preşedintelui asasinat, John F. Kennedy, ar putea să o înlocuiască pe Hilary Clinton în Senat

Jacqueline Kennedy, cea mai elegantă primă doamnă a Americii din ultimii 45 de ani

De ce a fost eliminat Kennedy?

Fara îndoiala ca uciderea presedintelui american John Fitzgerald Kennedy a însemnat unul dintre evenimentele marcante ale secolului XX, constituind totodata o enigma neelucidata, pâna în zilele noastre. Opinia oficiala, exprimata prin controversatul raport al Comisiei Warren este aceea ca asasinatul a fost comis de un singur tragator, însinguratul si alienatul Lee Oswald. Dar versiunile paralele, bazate pe marturii cât se poate de credibile, acrediteaza ideea ca în spatele acestei socante crime s-au aflat organizatii extrem de puternice, deranjate de actiunile primului presedinte catolic din istoria Americii. Cine anume a decis ca presedintele trebuie sa dispara este greu de stabilit dar motivele pentru aceasta decizie capitala par, în opinia unor istorici si cercetatori, evidente...

Un simbol pentru o întreaga generatie

În ultimii ani, s-a conturat tot mai clar ipoteza ca JF Kennedy a fost victima unui complot de care nu au fost straini chiar unii membri ai Administratiei sale, printre acestia numarându-se poate si vicepresedintele Johnson. Este vorba, spun adeptii teoriei conspiratiei, de catre asa-numitul „guvern din umbra”. Ce i-a determinat pe acesti oameni sa-l elimine de pe scena politica pe „cel mai bun american”, cum l-au considerat multi? Pentru a afla raspunsul la aceasta întrebare, sa încercam mai întâi sa vedem cine a fost Kennedy si pe ce s-au bazat convingerile sale.

Îndragostit de clasici si mare iubitor al istoriei, înflacarat adept al regimului republican, democrat convins, JFK a constituit un simbol pentru o întreaga generatie postbelica. Temerar, patriot, liberal, Kennedy a pus interesele tarii sale mai presus de cele personale sau ale anturajului sau, mai ales în ceea ce priveste politica externa. Si, dupa cum se stie, politica externa a fost mereu punctul sensibil al politicianismului american. Nu este un secret pentru nimeni ca adesea, locatarii de la Casa Alba, au fost total dependenti de consilierii lor si de puternicii oameni de afaceri care contribuisera la alegerea lor – Bill Clinton fiind, afirma istoricii, cel mai edificator exemplu.

Provenind dintr-unul dintre cele mai puternice „clanuri politice” americane, întemeiat de tatal sau, Joseph, John Fizgerald nu a avut nevoie de sprijinul financiar al magnatilor din industria de armament, cei care, se spune, decid de secole cine va merge în Biroul Oval. Averea colosala adunata – prin procedee deloc ortodoxe, s-a afirmat – de tatal sau i-a permis lui Kennedy sa fie total independent de oligarhia financiara americana. Lucru care, se pare, i-a fost fatal. Asadar, sa fi fost ucis presedintele din simplul motiv ca era prea bogat?

Ascensiunea „celui de-al patrulea Reich”

S-a vehiculat adesea ideea ca JFK a fost propulsat la Casa Alba de carisma sa extraordinara. Lucru adevarat doar partial. Fiindca nu trebuie sa ne facem iluzii asupra influentei pe care averea tatalui sau a avut-o: aceasta avere i-a permis sa-si sponsorizeze singur campania electorala si sa nu mai aiba nevoie de „prieteni” dispusi sa-l ajute înainte de alegere, pentru a-i cere apoi diverse „servicii”, în schimb. Pe lânga asta, Kennedy s-a bucurat de sprijinul masiv al alegatorilor catolici, al intelectualilor, care vedeau în el o speranta pentru revigorarea sistemului politic american, marcat de coruptie si egoism, al femeilor, care-l adorau pentru alura sa de star hollywoodian si, nu în ultimul rând, al puterncei comunitati de culoare, supusa discriminarilor de tot felul, mai ales în statele din sudul Americii.

Sindicalistii erau de asemenea înclinati sa-l voteze, o exceptie constituind-o controversatul Jimmy Hoffa, un inamic personal al presedintelui si mai ales al fratelui acestuia, Robert, care voia sa-l aduca în fata justitiei, acuzându-l de coruptie si legaturi cu Mafia. Erau deci tot atâtea motive pentru ca „guvernul din umbra”, sprijinit de Mafie, sa doreasca anihilarea lui Kennedy. Mai mult, imediat ce a fost ales presedinte, Kennedy a initiat unele masuri care i-au înspaimântat si mai tare pe magnatii din industria armamentului si pe liderii Mafiei.

Potrivit lui Jim Marrs, autor al lucrarii „Ascensiunea celui de-al patrulea Reich: Societatile Secrete care ameninta sa domine America”, în 1963, Kennedy începuse sa-si impuna propria vointa puternicelor grupari care, de decenii, hotarau directiile politicii interne si externe ale SUA: „El si-a exprimat dorinta de a modifica CIA, transformând-o într-o institutie mult mai „deschisa”, dorea sa anuleze scutirile de taxe de care beneficiau unele concerne din industria petrolului, sa-si consolideze controlul asupra concernelor multinationale americane si sa diminueze puterea birocratilor din Wall Street si din sistemul Rezervelor Federale.

În iunie 1963 Kennedy a dispus tiparirea si punerea în circulatie a 4,2 miliarde dolari, în bancnote SUA, bani emisi de Departamentul Trezoreriei fara a plati nimic sistemului Rezervelor Federale, institutie compusa din douasprezece banci private ai caror proprietari nu erau americani... Gesturile sale erau inacceptabile. Kennedy deranja prea multe interese si trebuia facut neaparat ceva pentru a-l opri.”

Prea mic pentru un razboi atât de mare?

Marrs este de parere ca „bomboana pe coliva” a reprezentat-o decizia presedintelui de a se opune proiectului nuclear israelian. Kennedy era convins ca ducerea la îndeplinire a acestui proiect ar fi dus la o crestere a tensiunii în Orientul Mijlociu. si, este evident ca el a fost un om al pacii, care îsi dorea sincer o relaxare în raporturile dintre tari, mai ales în privinta relatiei cu URSS. Dar politica sa pacifista contravenea flagrant intereselor marilor producatori de armament: ca dovada, imediat dupa moartea sa, noul presedinte, Lyndon B. Johnson a modificat radical pozitia Case Albe vizavi de programul nuclear israelian, acceptând fara rezerve construirea reactorului de la Dimona.

La fel, se stie sigur ca JFK voia sa puna capat implicarii americane în Vietnam înainte de încheierea primului mandat la Casa Alba, ceea ce ar fi produs grave prejudicii financiare concernelor producatoare de armament. În lucrarea „Politica profunda si moartea lui JF Kennedy”, Peter Dale Scott releva ca pe 11 octombrie 1963 Kennedy a emis directiva NSAM 263, privind retragerea trupelor, indiferent de conditiile militare din teren. La scurta vreme dupa asasinarea presedintelui, succesorul sau, Johnson va anula directiva iar absurdul conflict va continua, ducând la moartea altor mii de soldati americani dar si la venituri substantiale pentru magnatii din industria de aparare.

Tentativele de acceptare a unei coexistente pasnice cu sovieticii n-au fost nici ele pe placul acestor magnati, pentru care amenintarea permanenta a unui conflict planetar, cu „fortele Raului” – statele comuniste, reprezenta ratiunea de a exista. Aceste initiative luate de Kennedy au reprezentat, ca atare, tot atâtea motive pentru care carismaticul politician a fost urât de catre inamicii sai, ce s-au constituit într-o cabala macabra si nu au ezitat sa-l ucida, desigur, ascunzându-si planul diabolic sub aparenta unui act comis de un individ cu certe deficiente psihice dar candidatul ideal pentru un asasinat la care nu a fost singurul faptas...

Dinastia Kennedy, în zodia blestemului

duminică, 24 august 2008 - 06:10

Peste şase decenii de tragedii a trăit familia cu cei mai mulţi preşedinţi şi oameni politici ai Statelor Unite ale Americii. [Citeste]

Senatorul Edward Kennedy va fi operat pe creier

Asasinul din umbra al lui Bobby Kennedy


Dinastia Kennedy a fost si este una dintre cele mai influente familii din politica americana. Pornind de la Joseph Kennedy, proeminent politician american, ambasador al Statelor Unite in Marea Britanie, continuand cu fiii sai, John – presedinte al SUA –, Robert si Ted, si pana la carismaticul nepot John Kennedy Jr., mort intr-un misterios accident aviatic in 1999, la nici 40 de ani, familia Kennedy a parut insa urmarita de un blestem. Majoritatea membrilor sai au avut parte de un sfarsit tragic iar Caroline, singura fiica a presedintelui John Fitzgerald, a nascut doi copii morti. Nici astazi nu sunt cunoscute cu exactitate circumstantele asasinarii celor doi frati Kennedy, desi noi informatii, date recent publicitatii, par sa puna cazul mortii lui Bobby Kennedy intr-o noua lumina.

Glorie si sange

Ca si fratele mai mare, ales presedinte in 1960, Robert F. Kennedy a ramas in memoria americanilor ca o figura emblematica, un mare luptator pentru dreptate si egalitate in drepturi a tuturor cetatenilor SUA. Numit procuror general in 1961, el a dus o lupta asidua impotriva criminalitatii organizate, facandu-si dusmani de moarte in randul mafiei italo-americane, ca si fratele sau. Senator de New York intre 1965 si 1968, Bobby, cum era numit de toti, parea ca va calca pe urmele fratelui sau mai mare, avand mari sanse la fotoliul de la Casa Alba.

Dupa obtinerea unei stralucite victorii in alegerile preliminare din California, in seara zilei de 5 iunie 1968, Bobby Kennedy a coborat de pe podiumul salii de receptii a hotelului Ambasador din Los Angeles, pentru a tine o conferinta de presa. La sugestia unui membru al escortei, senatorul a luat-o prin bucatarie, pentru a-i saluta pe angajati. Dar, dupa ce a strans mainile a doi dintre acestia, un necunoscut a sarit inaintea lui si, de la mica distanta, l-a impuscat.

Atins de patru gloante, dintre care unul a patruns direct in creier, Kennedy a murit a doua zi, la spital. Necunoscutul care trasese a fost imediat arestat. Era Sirhan Sirhan, un palestinian care pretindea ca a recurs la acest asasinat pentru a-i razbuna pe „oamenii saraci si exploatati”. Juriul l-a considerat singurul asasin, l-a gasit vinovat si l-a condamnat la inchisoare pe viata.

8 gloante si 14 impuscaturi!

Dar inca din momentul asasinatului au aparut o serie de contradictii flagrante, unele strigatoare la cer. De pilda, autopsia a dovedit ca toate cele patru cartuse care l-au atins pe senator au venit din spate, iar urmele de pulbere impregnate in pielea sa au relevat fara tagada faptul ca gloantele fusesera trase de foarte aproape. Or, Sirhan a tras din fata si de la o distanta de peste doi metri. El a tras doar doua gloante spre Kennedy, inainte de a fi trantit, de cei din escorta acestuia, pe o masa din bucatarie. Chiar si de acolo, a continuat sa traga – in total opt gloante.

Doar ca expertizele balistice efectuate ulterior au demonstrat ca in incapere s-au tras 14 gloante, ale caror urme au fost gasite in trupurile altor cinci persoane din anturajul senatorului, sau in pereti. „Sunt absolut convins ca nu Sirhan l-a ucis pe Kennedy, apreciaza expertul medico-legal Robert Joling, care studiaza cazul de aproape patru decenii. Recent, el a semnat, alaturi de politologul Philip Van Praag o carte despre asasinat, intitulata An Open and Shut Case (Un caz deschis si inchis), in care se vehiculeaza teoria potrivit caruia Robert Kennedy ar fi fost ucis de altcineva decat Sirhan. De altfel acesta a pledat tot timpul nevinovat si a pretins ca fusese sub influenta hipnozei la momentul crimei.

Adevaratul criminal provenea din escorta lui Kennedy?

Elementul cheie pe care cei doi isi bazeaza pledoaria il constituie inregistrarea audio realizata de un jurnalist independent, Stanislaw Pruszynski. Desi calitatea inregistrarii este foarte slaba, se disting insa 13 focuri de arma, trase intr-un interval de 5 secunde. Prin urmare, ipoteza unui singur asasin se exclude din start, dat fiind faptul ca Sirhan nu avea asupra lui decat un revolver Iver Johnson Cadet 55, cu opt focuri.

Mai mult, patru focuri de arma sunt atat de apropiate unul de celalalt incat toti expertii in balistica chestionati au declarat ca ar fi fost imposibil sa fi fost trase din aceeasi arma – de pilda intre a treia si a patra impuscatura au existat 122 milisecunde, iar intre a saptea si a opta – 149 milisecunde, in conditiile in care revolverul respectiv nu putea trage gloante succesive la intervale mai mici de 366 milisecunde!

Analizand frecventele impuscaturilor cu numerele 3, 5, 8, 10 si 12, Van Praag a sesizat caracteristici acustice ciudate si sustine ca ele au provenit de la o arma diferita de a lui Sirhan, caci sunetele vin din alta directie. Surpriza surprizelor a venit in momentul in care Robert Joling a reconstituit asasinatul, folosind un pistol Iver Johnson si un altul, Harrison and Richardson 922, de tipul celor purtate de membri pazei lui Kennedy. Revolverul Harrison and Richardson a generat aceleasi sunete precum cele aparute pe inregistrarea audio!

Adevaruri incomode

Interesant e faptul ca insusi unul dintre protagonistii dramaticului incident petrecut in acea seara de iunie a anului 1968, Paul Schrade, a cerut redeschiderea anchetei. Schrade, unul dintre cei mai apropiati consilieri ai lui Bobby Kennedy, a fost la randul sau impuscat in cap, dar a reusit sa supravietuiasca. Potrivit teoriei lansate de Joling si Van Praag, Sirhan n-ar fi fost decat un „candidat manciurian”, un tap ispasitor care trebuia sa poarte raspunderea asasinatului lui Robert Kennedy.

In opinia celor doi specialisti, glontul mortal a patruns in creierul senatorului in ceafa, spre frunte, si nu invers. Acest lucru denota ca Sirhan nu l-ar fi putut ucide pe fratele presedintelui Kennedy, chiar daca ar fi vrut, intrucat se afla in fata si nu in spatele lui. Sirhan, care a implinit 64 de ani, se afla inca in inchisoarea Corcoran din California, continuand sa sustina ca a fost hipnotizat la momentul asasinatului.

Spusele sale vin sa confirme marturiile unor fosti agenti CIA, care, sub protectia anonimatului, au declarat ca in acea perioada Agentia studia fenomenul hipnozei si al controlului mintilor. Toate cele 13 solicitari de gratiere depuse de Sirhan, precum si cererile de rejudecare a cazului, facute de avocatii sai, au fost respinse. Poate ca nu a venit vremea aflarii adevarului, care ar putea fi incomod pentru unii...

Se poarta Jackie Kennedy


Lady Di, Raisa Gorbaciova, Printesa Letizia de Asturias si, mai recent, Carla Bruni si Svetlana Medvedeva au toate acelasi model de stil, care pare sa le garanteze succesul: Jackie Kennedy.

Urmaşul neştiut al lui JFK, pregătit pentru Casa Albă

Legistii schimba verdictul
Fratele lui John F. Kennedy a avut doi asasini

Legistii americani au extras dintr-o inregistrare audio veche de 40 de ani dovada ca senatorul Robert F. Kennedy nu a fost impuscat de o singura persoana, asa cum era clasat cazul.

Secretele asasinarii lui JFK
=====
Asasinarea lui JFK: o noua teorie a conspiratiei

Jack Worthington, fiul ilegitim al lui J.F. Kennedy?