ISTORIE=SCANDINAVIA

18 iunie 860 - Vikingii asediaza Constantinopolul
Bizantinii au intrat, pentru prima oara, in contact cu „varegii” (vikingii) aflati in fruntea primelor principate rusesti, pe la 839. Relatiile au fost amiabile, ambele parti fiind interesate de comert si nimeni n-ar fi banuit, la Constantinopole, ca „varegii” vor indrazni sa atace chiar marea cetate a lui Constantin. Si totusi, acest lucru s-a intamplat, pe neasteptate, in vara anului 860, cand armata bizantina, condusa de imparatul Mihail III, ducea lupte inversunate cu arabii, in Asia Mica. La apusul soarelui, in ziua de 18 iunie, peste 200 de vase vikinge au patruns in Bosfor, incepand sa jefuiasca suburbiile Bizantului, sa arda si sa ucida.

29 ianuarie 1688 - S-a nascut Emanuel Swedenborg

Considerat de renumitul prozator sud-american Jorge Luis Borges a fi „cel mai extraordinar om din toate timpurile”, numit de Balzac „Buddha al Nordului”, filosoful Emanuel Swedenborg s-a nascut la Stockholm, pe 29 ianuarie 1688, ca fiu al episcopului de Uppsala, care l-a educat in spiritul religiei luterane. In 1698 a inceput studii de teologie, litere si apoi se va dedica stiintelor aplicate. La doar 21 de ani devine doctor in filosofie.

8 ianuarie 794 - Primul raid viking din istorie

A furore Normannorum libera nos, Domine (De furia normanzilor pazeste-ne, Doamne) a devenit o sintagma celebra in Evul Mediu, intr-o Europa cutremurata de spaima in fata pericolului venit din nord. Razboinicii vikingi au constituit, incepand cu secolul VIII, una dintre cele mai grave amenintari la adresa statelor occidentale, pe care sa se cristalizeze. Primul raid viking a avut loc, sunt de acord majoritatea istoricilor, la 8 ianuarie 794 (desi unii dau data de 8 iunie 793), cand furia oamenilor Nordului s-a abatut asupra manastirii Lindisfarne din comitatul englez Wessex, condus pe atunci de regele Beorhtric.

6 noiembrie 1632 - Moartea lui Gustav Adolf

Supranumit „Leul Nordului”, regele Gustav Adolf a fost intemeietorul Imperiului Suedez, inaugurand ceea ce s-a numit „Stormaktstiden” – „epoca marii puteri”. Nascut la Stockholm, ca prim fiu al regelui Carol IX al Suediei, el a mostenit tronul la moartea acestuia, in 1611, cand avea doar 17 ani. Gustav a intrat imediat in conflict cu regele Poloniei, Sigismnund III, ce emitea si el pretentii la coroana suedeza. Intr-o serie de dispute dinastice, suveranul scandinav a invadat Livonia, in 1625, incepand astfel razboiul polono-suedez ce va dura pana in 1629. In iunie 1630, a debarcat in Germania, implicandu-se activ in Razboiul de 30 de ani, aflat in plina desfasurare, de partea fortelor anti-imperiale.

Vikingii si rapirea fecioarelor

O straveche legenda sustine ca Romulus, miticul intemeietor al Romei, ar fi apelat la un siretlic pentru a-si popula orasul, rapind fiicele si surorile tribului invecinat al sabinilor. Dincolo de legenda, se pare ca necesitatile demografice au stat la baza multor invazii petrecute de-a lungul istoriei, printre care se numara, potrivit unei recente teorii, si teribilele navaliri vikinge.

Legendarii vikingi

Înainte de a fi convertiţi la creştinism, vikingii erau păgîni. Se închinau multor zei, iar cînd creştinii au ajuns în peninsula scandinavă şi au început...

Misterul unei posibile crime a vikingilor, elucidat după 100 de ani
Testele efectuate asupra oaselor a două femei vikinge, găsite ingropate intr-o ambarcaţiune, au clarificat suspiciunile conform cărora una din ele ar fi fost o fecioară sacrificată pentru a o insoţi pe regina ei in viaţa de apoi, potrivit Reuters.
Rămăşiţele indică faptul că o ruptură de claviculă a femeii tinere se vindecase de mai multe săptămâni la momentul morţii şi nu a fost parte dintr-un ritual de execuţie.
Ambarcaţiunea, de 22 de metri lungime, a fost descoperită in 1904 in Oseberg şi, până de curând, experţii au crezut că cele două femei au fost ingropate impreună in urma unui ritual viking.
"Nu avem motive să credem că vreo violenţă a fost cauza morţii. Fractura ar fi putut fi cauzată de o căzătură sau ceva de genul. S-ar fi putut lovi grav, ar fi putut avea traumatism cranian. Dar numai fractura nu este un semn că ar fi fost ucisă", a spus Per Holck, profesor de anatomie la Universitatea din Oslo, despre moartea celor două femei, estimată la anul 834 d. Hr.
Ambarcaţiunea din Oseberg, sudul Norvegiei, a reprezentat una dintre senzaţiile arheologice ale inceputului de secol XX.
Istoricii sunt de părere că vikingii practicau, uneori, ritualuri de sacrificiu.
Călătorul arab din secolul X Ahmad Ibn Fadlan a consemnat o descriere detaliată a unui ritual viking in care o tânără servitoare a fost injunghiată in repetate rânduri şi, apoi, ingropată. In urma examinărilor amănunţite experţii au stabilit că femeia in vârstă avea cancer in stadiu terminal şi că, aproape sigur, acesta i-a provocat moartea. Ea ar fi avut in jur de 80 de ani. Este primul caz de canceratestat in Norvegia.
In cazul celor două femei găsite intr-o ambarcaţiune, studiile au arătat, de asemenea, că acestea erau de rang inalt, deoarece dietele lor erau compuse din carne, pe când majoritatea vikingilor consumau peşte. Dinţii tinerei i-au convins pe experţi că folosea o scobitoare metalică, un adevărat lux in secolul al IX-lea.
Arheologii suspectează de ceva vreme că una din cele două era regina Aasa, mama lui Halfdan cel Negru, tatăl primului rege al intregii Norvegii, Harald Fairhair.
Femeia in vârstă suferea şi de sindromul Morgagni, un dezechilibru hormonal care ii dădea o infăţişare bărbătească, având barbă şi un corp solid.
Testele ADN nu au stabilit dacă cele două sunt rude, pentru că mostrele luate de experţi nu au fost suficiente, dar cercetările continuă.

Cine l-a ucis pe regele Carol al XII-lea?

Singurul fiu al regelui Carol XI al Suediei si al Eleonorei de Danemarca, faimos pentru vitejia si curajul sau, ca si pentru patima cu care si-a dorit sa faca din tara sa una dintre marile puteri ale Europei Occidentale, Carol al XII-lea ramane una dintre cele mai controversate personalitati ale istoriei, supranumit pe drept cuvant „un Napoleon al Nordului”. Ajuns rege la doar 15 ani, el si-a aparat cu pricepere tara, angrenata in sangerosul „razboi nordic”, in care Suedia a avut de infruntat o coalitie puternica, formata din Rusia, Danemarca, Norvegia, Polonia si Saxonia. Dar dorinta lui de glorie il va face in cele din urma, ca si pe Bonaparte, sa se recunoasca invins si sa asiste neputincios la sfarsitul visului de glorie al unui imperiu suedez...

Pe urmele unui asasinat istoricCercetătorii intenţio­nează să-l deshumeze pe unul dintre cei mai con­troversaţi regi ai Suediei. Este vorba de Carol al XII-lea, care a fost ucis în 1718, în timp ce conducea o campanie de cucerire a Norvegiei. Cu ajutorul tehnologiei moderne, experţii suedezi speră să dezlege, după câteva secole, unul dintre marile mistere ale istoriei naţio­nale.
Între­barea care îi fră­mântă de foarte mul­tă vreme pe istoricii şi cercetătorii din Suedia este: a fost Carol al XII-lea al Suediei ucis de norvegieni sau a fost asasinat de către unul dintre oştenii săi? Pentru a elucida misterul, experţii ştiinţifici au luat hotărârea să-l exhumeze. Se crede că acest rege războinic a devenit nepopular, deoarece i-a condus pe suedezi într-o serie de "aventuri" militare în străinătate, în timp ce ţara a pierdut controlul asupra unor teritorii proprii.
Din această cauză, unii istorici înclină spre varianta că ar fi putut fi ucis de către un suedez. "Există un interes istoric în stabilirea răspunsului la întrebarea «cine l-a asasinat pe Carol al XII-lea», spune Ştefan Jonsson, profesor de la Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm, unul dintre cercetătorii care speră să obţină permisiunea de a scoate rămăşiţele pământeşti ale monarhului din mormântul în care se află (într-o biserică din Stockholm).

O superstiţie protectoare de regicid

Cercetătorii dau asigu­rări că metodele moderne vor putea stabili cu si­guranţă cine este autorul crimei. Profesorul Jonsson subliniază că, în vremea în care a trăit Carol al XII-lea, exista o superstiţie potrivit căreia regele nu putea fi ucis cu un glonţ obişnuit.
Dacă unul dintre oştenii lui cu rang înalt l-ar fi ucis, ar fi trebuit să folosească un nasture de aramă, de la o uniformă suedeză, în loc de glonţ, pentru a fi sigur că regele va muri, spun specialiştii. Carol al XII-lea este o figură pitorească în istorie.
I-a plăcut războiul şi, pe parcursul multor campanii pe care le-a iniţiat, a îndurat aceleaşi privaţiuni ca şi soldaţii săi, dormind pe pământ şi purtând haine militare simple. Uniforma pe care a purtat-o în momentul în care a murit, în Norvegia, se află în prezent într-un muzeu din capitala Suediei.

La începutul domniei, Carol al XII-lea a condus campanii militare de mare succes. Cea mai dezas­truoasă decizie pe care a luat-o a fost invadarea Rusiei în 1708.

Sindromul Stockholm - simpatie pentru diavol

Cand oamenii sunt pusi in situatii limita, in care pierd posibilitatea de a-si controla destinul, ca de pilda atunci cand sunt rapiti sau incarcerati, ei resimt o imensa teama fata de suferintele fizice ce le-ar putea fi pricinuite si manifesta convingerea ca viata lor este in mainile rapitorilor; atunci, in mintile lor se dezvolta o tragedie de supravietuire transformata adesea intr-un raspuns psihologic care poate merge pana la simpatie si sprijin pentru cauza agresorilor. Reactia pare sa constituie un veritabil simptom, numit in literatura de specialitate „sindromul Stockholm”, datorita unui incident de acest gen, petrecut in capitala suedeza, in urma cu mai bine de trei decenii

Victima, casatorita cu calaul!
In vara anului 1973, doi indivizi mascati dadeau buzna pe usile bancii Sveriges Kreditbanken, din cartierul Norrmalmstorg, al capitalei suedeze Stockholm. Erau inarmati pana-n dinti si, pe un ton rastit, le-au cerut casierilor sa le predea toti banii. O patrula de politie, aflata in preajma, a incercat sa intervina dar jefuitorii s-au opus, tragand spre oamenii legii rafale de arme automate. Imediat, banca a fost inconjurata si au inceput negocierile. Patru functionari au fost tinuti ostatici in cladirea bancii, timp de sase zile, mai precis intre 23 si 28 august, aflandu-se permanent sub amenintarea armelor. Pentru a spori groaza, agresorii le-au legat de brau centuri cu explozibili, amenintand ca daca politistii incearca sa ia cu asalt cladirea, ii vor arunca in aer. Negociatorii politiei suedeze au reusit sa detensioneze situatia si explozibilii au fost indepartati. Dar, atunci cand, dupa ce au inselat vigilenta teroristilor, echipele speciale de interventie au reusit sa patrunda in banca, victimele li s-au opus, incercand din rasputeri sa-si ajute potentialii calai! De-a lungul prizonieratului lor, ostaticii au inceput sa apere actiunile jefuitorilor si chiar au opus o rezistenta activa incercarii autoritatilor suedeze de a-i elibera. Mai mult, ulterior, desi scapasera de sub amenintarea agresorilor, ei au refuzat sa depuna marturie impotriva acestora si au adunat bani pentru a le angaja cei mai buni avocati. Culmea, unul dintre ostatici, o tanara casiera, s-a casatorit cu unul dintre agresori, Jan Erik Olsson, aflat in inchisoare! Criminalistul si psihiatrul suedez Nils Bejerot, care a colaborat cu politia in timpul incidentului va formula ulterior si o teorie legata de aceasta socanta metamorfoza, el propunand prima data titulatura „sindromul Stockholm”.
Miliardara terorista
In Statele Unite, la fel de cunoscut ca incidentul din 1973, de la Stockholm, este cazul Patty Hearst, mostenitoarea uriasului imperiu financiar Hearst (strabunicul ei a fost magnatul care l-a inspirat pe Orson Welles la realizarea filmului „Cetateanul Kane”). Pe 4 februarie 1975, tanara, in varsta de 19 ani, a fost rapita din apartamentul ei luxos din Berkeley, de catre trei membri ai unei organizatii bizare, numita Armata de Eliberare Simbioneza (SLA), care au cerut in schimb o rascumparare uriasa. Inchisa intr-o pivnita, fata a fost supusa unor tratamente umilitoare, fiind legata la ochi, batuta, agresata sexual timp de mai multe saptamani. La doua luni de la rapirea ei, Patty a fost imortalizata de camerele de luat vederi ale unei banci din San Francisco, pe care o jefuia, alaturi de agresorii ei! }ipand ca o cheama de fapt Tania (dupa numele unei revolutionare care luptase alaturi de Che Guevara), tanara le-a cerut functionarilor sa se intoarca cu fetele spre perete, amenintand ca altfel ii va ucide... Dupa ce criza a fost rezolvata si agresorii - inclusiv Patty Hearst - arestati, mostenitoarea imperiului Hearst s-a dezis de miscarea SLA. Totusi, in ciuda tentativelor avocatului ei de a o prezenta ca pe o victima a sindromului Stockholm, Patty a fost condamnata la sapte ani de inchisoare, fiind ulterior gratiata, dupa doi ani de detentie, de presedintele Jimmy Carter, pentru ca in anul 1991 presedintele Bill Clinton sa o reabiliteze complet.
Rapita, ferita de „alcool, sex si droguri”
Un caz socant, petrecut in Austria, a readus anul trecut in atentia opiniei publice internationale „sindromul Stockholm”. In 1998, o fata de 10 ani, Natascha Kampusch a fost rapita, in timp ce mergea spre scoala, de catre un necunoscut. Peste opt ani, ea a reaparut, intr-o gradina din Viena, dupa ce reusise sa fuga din casa rapitorului ei, profitand de lipsa acestuia. Ulterior, rapitorul, sesizand disparitia fetei, si-a pus capat zilelor, aruncandu-se in fata trenului. In declaratia data presei si citita de un psihiatru, care o are si in prezent sub observatie, Natascha spunea: „Adolescenta mea a fost foarte diferita. Dar am fost ferita de multe ispite - nu beau, nu fumez, nu ma droghez, nu bat discotecile ca alte fete de seama mea.” In felul acesta, ea multumea, indirect, rapitorului care o tinuse departe de lume si de familie. Psihiatrii au stabilit ca fata sufera de „sindromul Stockholm”.
Cand agresorul devine salvator
Sindromul se manifesta atunci cand un captiv nu poate scapa rapitorilor sai si este izolat si amenintat cu moartea. Desi initial resimte ura fata de agresor, victima va sfarsi, dupa cateva zie, prin a manifesta simpatie si chiar a imbratisa cauza acestuia. Victimele „sindromului Stockholm” sufera in general de izolare severa si de abuzuri fizice si emotionale, simptome intalnite si la femeile agresate, la victimele incestului, la copiii abuzati sau la prizonierii de razboi. Sindromul apare din cauza unei serii intregi de factori, care concura in afectarea puternica a psihicului victimelor: constientizarea faptului ca rapitorii le pot ucide si chiar o vor face, mai devreme sau mai tarziu, izolarea de lumea exterioara si contactul permanent cu agresorii, convingerea ca evadarea este imposibila. In plus, violenta cu care se comporta agresorul, care isi supune victimele torturilor fizice si psihice, le face pe acestea sa creada ca singura lor sansa de supravietuire este obedienta totala. Pentru a se pune la adapost de reactiile rapitorului, care se afla si el intr-un stres permanent, victima incearca sa-i demonstreze ca se situeaza de aceeasi parte a baricadei. Un act minor de bunavointa al agresorului ii confera victimei satisfactie si adesea o determina sa-l considere pe acesta „salvator” - este cazul tinerei evreice Anna Frank, ce-i considera pe nazisti „la urma urmei, buni”, desi acestia o vor trimite totusi la camera de gazare... Astfel, prizonierul traieste un act de auto-iluzionare: pentru a diminua inimaginabilul stres al situatiei el incepe sa-l considere pe agresor prieten, incepe sa creada ca nu va fi ucis de acesta si ca de fapt, va fi salvat, supravietuirea sa depinzand de cea a rapitorului. In aceste circumstante, nu-i de mirare ca ostaticii ii privesc pe politistii ce incearca sa-i elibereze cu ostilitate, intrucat acestia sunt pe cale sa le faca rau agresorilor care ii „protejeaza”.

Christina regina alchimistilor

Dorinta apriga a omului, din toate timpurile si de pretutindeni, de a se imbogati, a dus de-a lungul vremii la nenumarate razboaie sângeroase, in care aurul a reprezentat miza cea mai de pret. Atunci când n-au mai avut de unde fura sau jefui pretiosul metal, regii au dat ordin magicienilor sa apeleze la cunostiintele lor oculte si sa-l fabrice. Asa s-a nascut alchimia, bizara stiinta ce incerca, printre altele, transmutatia metalelor si prefacerea lor in aur sau argint. Desigur ca eforturile alchimistilor medievali n-au fost incununate de succes si ei au platit chiar cu capul tentativele nereusite de a-si umple de aur suveranii. Multi dintre acestia din urma insa s-au implicat in studiul si practica alchimiei, printre ei numarându-se si enigmatica regina a Suediei, Christina.O printesa ce se voia print
Nascuta pe 8 decembrie 1626, in timpul unei conjunctii astrologice extrem de rare, ce o recomanda drept o personalitate deosebita, regina Christina a fost singurul copil legitim care i-a supravietuit regelui Gustav II Adolf, dupa ce fiii acestuia murisera, la vârste fragede. Inca de mica, ea a fost crescuta ca un baiat, fiind pregatita pentru a mosteni tronul si de aceea si preocuparile sale au devenit strict masculine, din punctul de vedere al epocii: purta doar vesminte baietesti, era interesata de arme, vânatoare, stiinta, singurul domeniu mai „sensibil” in care s-a manifestat pasiunea sa fiind arta.
In plus, dupa câte se pare, manifesta o atractie cu totul deosebita fata de stirpea femeiasca, motiv pentru care inca din timpul vietii e considerata lesbiana... Ajunsa pe tron la doar 6 ani, Christina a primit o educatie aleasa si s-a aratat preocupata de cele mai noi descoperiri ale stiintei si tehnologiei. Ca regina, când avea doar 23 de ani, l-a invitat la curte pe filosoful Rene Descartes, pentru a-i fi tutore; de altfel, n-ar fi exclus ca moartea acestuia, dintr-o pneumonie galopanta, sa se fi datorat obiceiului reginei de a-l chema in apartamentele ei când inca nu se lumina de ziua, in frigul noptilor scandinave...
Jocul cu focul
Mai multi printi din Europa i-au cerut mâna, dar regina nici nu a vrut sa auda. Faptul ca ar fi putut ramâne insarcinata ii repugna total; ea insasi venise pe lume cu mare greutate si mama ei fusese la un pas de a muri, la nastere, iar Christina nu dorea sa repete experienta aceasta nefericita. Pentru a descuraja tentativele de alianta matrimoniala, regina, despre care se credea ca jurase sa ramâna virgina, desi se zvonea despre aventurile ei erotice cu alte femei, l-a numit drept succesor pe varul ei, Carol X Gustav si, in 1654, la doar 32 de ani, a renuntat la tron, pentru ca se convertise in secret la catolicism si nu mai dorea sa fie regina unei tari protestante.
Dupa aceasta masura, si-a luat numele de Maria Christina Alexandra si a plecat la Roma, unde bogatia si faima ei au transformat-o intr-un subiect de atractie generala. Insusi Papa Alexandru VII a fost cucerit de farmecul fostei regine si timp de sapte luni, splendide spectacole baroce s-au desfasurat, in cinstea ei. Din aceasta perioada dateaza, se pare, si pasiunea ei pentru alchimie, desi fara indoiala ca o femeie atât de culta avea deja solide cunostinte de chimie si fizica. Se stie ca inca din 1643, bibliotecarul regal din Stockholm, Johannes Bureus, ii daruise o carte despre originea mistica a runelor, Adulruna Rediviva si o alta lucrare, despre posibilitatea transformarii metalelor in aur, Fama e Scanzia Redux.
Pe de alta parte, era prietena cu alchimistul german Johannes Franck, care o considera regina ce va implini profetiile lui Paracelsus, privind intoarcerea unei fabuloase regine, Helias Artista, si viziunea lui Sendivogius, referitoare la aparitia unui „monarh metalic” in Nord. Franck i-a cerut reginei sa inceapa cautarea pietrei filosofale, dar, ocupata cu treburile statului, Christina a refuzat. Acum, insa, ajunsa la Roma, ea si-a dedicat toate eforturile acestei lucrari, care avea sa-i aduca bani, bani de care avea atâta nevoie. Intr-un fel, actiunea ei era riscanta si poate ca insasi frumoasa suverana nordica se temea sa o intreprinda, chiar daca se bucura de simpatia Papei.
Ea stia ca Inchizitia vegheaza si ca puterea acestei institutii este practic nelimitata, nici macar suveranul pontif neputându-se opune in fata ei. Sa nu uitam ca atunci când dorise sa colaboreze cu alchimistul Giuseppe Francesco Borri, apropiatul ei, influentul cardinal Azzolino ii scrisese sa de distanteze de acesta, intrucât se afla in vizorul Inchizitiei.
Visul imposibil
In biblioteca ei de la Vatican, Christina adapostea peste 2000 de manuscrise, multe lucrari interzise oficial de Biserica Catolica, printre care si operele unor alchimisti si ocultisti de renume: Geber, Johan Scotus, Arnold de Villa Nova, Raimund Lull, Albertus Magnus, Bernard Trevisano, George Ripley, Paracelsus, George Anrach d'Argentine, Johan Grasshof. Prin intermediul bibliotecarului ei personal, Isaac Vossius, ea a cumparat o parte a colectiei de carti a lui Rudolf II, imparat de asemenea preocupat de ocultism.
Atunci când Hennig Brandt a descoperit, cu totul accidental, fosforul, ea a fost prima care l-a felicitat. De departe, insa, personalitatea care a fascinat-o cel mai mult a fost alchimistul italian Palombara, in cinstea caruia a ridicat, in gradinile palatului, asa-numita Porta Magica. Pe toate laturile portii, simbolurile oculte abunda: o cruce deasupra unui cerc in care se afla o hexagrama, cu inscriptia „Centrum in trigono centri”; descrierea unor procese tinând de alchimie si inscrisuri in latina sau greaca. Poarta se mai poate vedea inca, in Piazza Vittorio Emanuele din Roma si despre ea s-a spus, la vremea respectiva, ca ar fi celebrat de fapt reusita unei transmutari de plumb in aur, in apartamentele Christinei, de catre Palombara.
Ca alchimistul si fosta regina au fost foarte apropiati o dovedeste si faptul ca, dupa moartea lui, Christina i-a sprijinit financiar familia. A fost Christina un adept cooptat de Palombara in cercul sau mistic sau doar un patron al acestuia? Cu certitudine, fosta regina nu s-a multumit doar sa supravegheze lucrarile alchimice, ci s-a implicat direct in ele, considerând ca transmutatia metalelor poate avea si o corespondenta umana - preschimbarea ei deplina in barbat, obsesie care nu a parasit-o toata viata. La Roma, a cunoscut si pe o tânara italianca, numita Sibylla, despre care se zvonea ca ar fi avut puteri magice, si se pare ca a avut o relatie furtunoasa cu ea.
Intr-o scrisoare trimisa cardinalului Azzolino, Christina noteaza „la natura perfettera l'opera” si face aluzie la o veche legenda, despre aparitia unui tânar, pe nume Alexandru, care va elibera Constantinopolul de turci si va restaura imperiul Macedoneanului. Cum in acea perioada, Christina a inceput sa-si semneze scrisorile Christina Alexandra, nu incape nici o indoiala ca ea se identificase deja cu personajul legendar...
Inmormântata alaturi de papi
Dar cheltuielile facute pentru a obtine piatra filosofala, capabila sa transforme totul in aur, au irosit curând averea reginei. Aceasta i-a cerut gazduire suveranului francez Ludovic XIV si bunul „Rege Soare” i-a acordat tot sprijinul sau. Aflata la Paris, ea a socat inalta societate franceza, mai ales doamnele de la Curte, intrigate de aparenta ei masculina si limbajul ei indraznet. In acest timp, pasiunea ei pentru alchimie s-a mai domolit, lasând loc celeilalte mari patimi a vietii sale - politica.
Eternul intrigant care a fost cardinalul Mazarin a implicat-o intr-o conjuratie vizând cucerirea tronului regatului Neapole, ce apartinea pe atunci spaniolilor. Cu ajutor francez, Christina ar fi fost instalata ca regina aici, având obligatia de a face politica Frantei. Conspiratia a esuat dupa ce un italian din anturajul fostei suverane a Suediei, Monaldeschi, a dezvaluit amanuntele sale. Nefericitul a fost asasinat, la ordinul Christinei si, compromisa, aceasta a trebuit sa paraseasca Franta. Refuzata de fostii ei supusi - Carol Gustav murise in 1660 si tronul Suediei era vacant - Christina s-a inapoiat la Roma, continuându-si cercetarile „stiintifice” si corespondenta cu capetele luminate ale Europei.
In Cetatea Eterna ea isi va afla si sfârsitul, in 1689, daruind cu limba de moarte vasta ei biblioteca Vaticanului, cu conditia sa fie inhumata in basilica San Pietro, alaturi de papi. Si astfel, fosta suverana, care avusese visul imposibil de a se transforma in barbat, a ajuns dupa moarte sa fie considerata asemenea barbatilor - ea se numara printre cele doar patru femei care-si dorm somnul de veci in catedrala urmasilor Sfântului Petru...

Calatorie in timp pe o carabie a vikingilor



Danezii vor putea calatori în trecut, dar nu cu masina timpului, ci cu o nava veche de o mie de ani care a apartinut vikingilor. Ambarcatiunea va ancora pe tarmurile irlandeze si va face traseul triburilor de vikingi care, în urma cu o mie de ani, au comis atacuri pe tarmurile irlandeze. Nava, cea mai mare reconstructie vikinga din lume, este din lemn, are patru metri latime si 30 de metri lungime. Este o ambarcatiune fara acoperis. Cu toate ca membrii echipajului vor sta cam inghesuiti, acestia abia asteapta sa plece in calatorie catre Dublin. Drumul va dura nu mai putin de sase saptamâni. ...continuare

Neinfricatii razboinici ai Nordului
Perioada de inceput a Evului Mediu reprezinta, cel putin pentru Europa Occidentala, o epoca sumbra, cand pe ruinele Imperiului Roman de Apus se cladesc o serie de regate, unele efemere, altele durabile, amenintate insa de invaziile neincetate ale popoarelor migratoare, venite din pustiurile asiatice. Aceste neamuri pradalnice, care au sfaramat sub copitele cailor splendida alcatuire statala a lui Augustus, Traian sau Marcus Aurelius, au amenintat timp de sute de ani stabilitatea noilor formatiuni aparute in apusul continentului. Si, cand spre sfarsitul primului mileniu al erei crestine, oamenii rasuflau usurati, crezandu-se scapati de primejdie, dinspre nordul inghetat navaleau cetele salbaticilor vikingi, ce aveau sa constituie, pentru urmatoarele secole, cosmarul lumii civilizate...De ce au devenit vikingii invadatori?
Se pune intrebarea: ce i-a determinat pe vikingi sa-si paraseasca meleagurile natale, unde stramosii lor traisera atata timp? Se stie ca societatea vikinga (respectiv popoarele ce ocupau Peninsula Scandinavia, dar si Danemarca) era bazata pe agricultura si comert si pretuia in mod deosebit conceptele de onoare, atat in lupta (era considerat inacceptabil sa ataci un inamic aflat deja in lupta cu altcineva), cat si in sistemul juridic. In mod paradoxal, invaziile incep odata cu incalzirea climatica, resimtita dupa anul 800, adica intr-o perioada cand agricultura era stimulata de conditiile naturale prielnice, si inceteaza atunci cand aceste conditii devin mai vitrege, dupa 1200, intr-o perioada numita „mini-glaciatie”.
S-a sugerat ca scandinavii au avut de suferit din cauza practicilor comerciale incorecte ale negustorilor crestini, care voiau sa-i saraceasca, iar frustrarea acumulata a dus la ruperea relatiilor comerciale cu Europa crestina si la primele raiduri pradalnice. De altfel, o asemenea abordare nu e greu de imaginat la un neam pentru care onoarea insemna atat de mult, incat orice lezare a ei trebuia spalata in sange.
In alta ordine de idei, istoricii sugereaza ca inmultirea subita a populatiei scandinave, care a devenit astfel prea numeroasa pentru resursele limitate ale peninsulei, ar fi provocat un exod masiv, dar care nu a fost urmat decat in rare cazuri (vezi Normandia, Sicilia sau statul kievean) de stabilirea invadatorilor pe pamanturile cucerite. Nu trebuie sa neglijam faptul ca si centralizarea statelor scandinave, tot mai puternic resimtita in ultimele secole ale primului mileniu, a generat tensiuni interne, clasele sociale mai sarace plecand in cautarea unor noi pamanturi, spre a scapa de lacomia regilor si a nobililor.
Pe drumul de la varegi la greci
Inceputul „epocii vikinge” este marcat de invazia normanzilor in 793 pe insulele britanice, unde au devastat manastirea Lindisfarne. Au urmat alte raiduri, la fel de pustiitoare, pe coastele Angliei si Irlandei, si timp de mai bine de doua secole, pana la invingerea si uciderea regelui Harald Haardrade de catre suveranul saxon Harold Godwinson, aceste atacuri s-au succedat cu regularitate. Desi vikingii nu au stabilit pe coastele britanice decat capete de pod efemere, ironia sortii face ca tot un conducator de spita normanda, William Cuceritorul, sa devina, in 1066, conducatorul Angliei.
Beneficiind de cele mai fiabile ambarcatiuni ale inceputului perioadei medievale, acele drakkare capabile sa strabata in egala masura si valurile involburate ale oceanelor, dar si albiile inguste ale raurilor, razboinicii Nordului au inaintat pe cursurile principalelor ape curgatoare din apusul si rasaritul continentului.
Sub conducerea lui Rurik, ei au intemeiat, la 859, orasul Novgorod, pentru ca succesorii lui Rurik sa puna bazele statului kievean, care a dainuit pana in 1240, fiind distrus de mongoli. De altfel, cuvantul „rus” insemna, in limba localnicilor, „pradator viking” si astfel vor fi numiti mereu noii supusi ai lui Rurik, denumire consacrata ulterior pentru toate triburile slave din regiune. Mergand pe faimosul drum „de la varegi la greci”, vikingii au ajuns pana in capitala Bizantului, Constantinopol, unde suveranii romei le-au acordat cele mai inalte onoruri.
Garda varegiana a fost insarcinata chiar cu paza bazileilor si insusi ultimul mare rege viking, Harald Haardrada, a fost o vreme comandantul acestei unitati de elita. Regatul francilor, chiar si sub domnia lui Carol cel Mare, a avut mult de suferit din partea vikingilor, care nu s-au sfiit chiar sa asedieze Parisul si sa puna deplina stapanire pe o provincie din vestul Frantei, ce va purta de acum numele lor – Normandia. In acelasi timp, dand ocol Gibraltarului, vikingii s-au stabilit in Sicilia, intemeind aici un puternic regat, al carui apogeu l-a constituit domnia vijeliosului Robert Guiscard.
Fara teama, spre „capatul lumii”
Dar dorul de aventura al vikingilor nu i-a purtat doar spre sud si est, ci si spre necunoscutele taramuri dinspre apus. Mirajul „Ultimei Thule” si al cautarii „capatului lumii” – nu uitati ca pe atunci inca se mai credea ca Pamantul este plat ca o tava – i-a purtat pe acesti indrazneti navigatori mai intai pe coastele Islandei, apoi in insulele Feroe, Shetland, Orkney.
In toate aceste locuri, vikingii au intemeiat asezari infloritoare, care vor reprezenta importante puncte comerciale. Potrivit unei faimoase saga norvegiene, rebelul Erik ce Rosu, acuzat de crima, a fost exilat din Islanda si a navigat, cu oamenii sai, spre vest. Aici a descoperit o tara cu clima aspra si tarmurile brazdate de fiorduri, pe care, spre a a-i atrage insa si pe alti compatrioti, a denumit-o Groenlanda – tara verde. Fiul lui Eric, Leif Ericson, a continuat opera de explorare, indraznind sa se aventureze si mai mult spre vest. Pe la anul 1000, el a ajuns pe o coasta fertila, numind regiunea Vinland (tara vitei-de-vie).
Totusi, conflictele cu localnicii, care nu-i vedeau cu ochi buni pe acesti „venetici” au facut ca in cativa ani colonia intemeiata de vikingi sa fie distrusa. Istoricii sunt de parere ca el ar fi debarcat pe tarmul peninsulei canadiene Newfoundland.
Niste navigatori fara egal
Desi priviti ca niste „barbari” de catre conducatorii Europei crestine si desigur de catre oamenii Bisericii, care au resimtit din plin efectele dezastruoase ale raidurilor vikinge, oamenii Nordului nu erau nici pe departe necivilizati, ci dimpotriva, aveau cunostinte care le eclipsau pe ale altor popoare europene, cel putin la nivelul tehnologiei. Realizarile lor nautice par astazi exceptionale.
Hartile intocmite de ei, chiar si pentru calatoriile pe distante lungi, in largul Atlanticului, prezinta un asemenea grad de acuratete, incat specialistii apreciaza ca difera doar cu 2% fata de cele actuale, puse la punct cu ajutorul masuratorilor prin satelit. O descoperire care a starnit senzatie si controverse a fost cea a asa-numitor „lentile Visby”, gasite pe insula suedeza Gotland. Unii arheologi au mers pana intr-acolo incat sa le considere componente ale unui inedit telescop avant la lettre.
Desigur, nu putem nega ca multe dintre credintele religioase ale vikingilor erau intr-adevar „barbare”. Asa de pilda, ritualurile funerare erau de-a dreptul macabre, ele implicand fie depunerea capeteniilor decedate la bordul unui drakkar si incendierea acestuia, fie inhumarea respectivei capetenii, alaturi de femeile si sclavii sai, care erau astfel ingropati de vii pentru a-si sluji si pe mai departe stapanul in Walhalla, lacasul zeilor, unde fiecare viking ravnea sa ajunga...

Tarile nordice - fruntase in topul onestitatii

Despre originea si tarile vikingilor
=====
Episodul III [29.04.2006]
Episodul II [15.04.2006]
Episodul I [01.04.2006]

Corabii-mormant
O echipa de arheologi a descoperit in Norvegia doua corabii-mormant ale vikingilor datand din anii 800-900 d.Hr., morminte ce contin numeroase artefacte, printre care bijuterii si unelte. Vikingii isi ingropau mortii de rang inalt in corabiile pe care le-au condus in timpul vietii. Cele doua corabii, descoperite la Froeyland, au lungimea de sase, respectiv sapte metri. Unul dintre morminte, aflat la doar 15 centimetri de suprafata pamantului, apartine unei femei. Toate obiectele descoperite sunt intr-o stare buna si vor fi expuse la muzeul din Stavanger.