SPANIA[V=]

 Cel mai cunoscut monument de aici este Catedrala, construita pe locul unei vechi moschei musulmane. Marele rozariu al acestui locas gotic, este compus din 1236 de cristale colorate realizând efecte impresionante iar nava centrala are o inaltime de 44 de metri. In secolul al XX-lea constructia a suferit importante restaurari, conduse de Antonio Gaudi. Alaturi de Catedrala se afla Palatul Almudaina, fondat de romani inainte de Hristos. A fost resedinta guvernatorilor musulmani si curte a regilor din Mallorca in secolele XIII-XIV. Putin mai departe se afla sediul Colegiului Negustorilor, adevarat pol de atractie al orasului.

 Pe coasta, vechiul Consulat al Marii este sediul Guvernului Autonom al Balearelor. In centrul orasului, dominând golful, de la o inaltime de 112 metri, se afla Castelul Bellver, a carui constructie a inceput in secolul al XIII-lea, sub regele Jacob al II-lea. A devenit palat regal si mai târziu a fost folosit temporar ca monetarie si resedinta militara, sub domnia lui Carol al IV-lea. Astazi gazduieste Muzeul de Istorie a orasului. Este o constructie circulara, cu trei turnuri semicirculare si un al patrulea, de asemenea circular, legat de restul constructiei printr-un pod.

 Oras cosmopolit si atragator, Palma ofera turistilor o serie de monumente care ii evoca istoria. Un astfel de loc este „Pueblo Espanol”, reconstituind gradinile Alhambra din Grenada. Pe lânga acest adevarat colt de rai se inalta biserici si manastiri in stil gotic si baroc si edificii „Art Nouveau”, „Gran Hotel” prima constructie de acest fel pe insula, fiind astazi sediu cultural.

 In centrul orasului, in Plaça de Cort se afla Primaria orasului cu o fatada admirabil proportionata in stil renascentist. Vechiul ceas, cunoscut sub numele En Figuera este un adevarat simbol al locurilor. In „Piata Spaniei” poate fi admirata statuia ecvestra a lui Iacob I Cuceritorul (1213-1276) cel care a pasit primul, ca rege, in Insulele Baleare si a luptat impotriva maurilor. Este o impresionanta statuie de bronz asezata pe un soclu de bolovani de piatra, inconjurata de verdeata.

 Vechiul cartier musulman „Médina Mayura” este strabatut de stradute serpuitoare care conduc spre livezi si palate. Baile Arabe, din strada Serra, reprezentative pentru epoca respectiva sunt gazduite intr-o cladire acoperita de o cupola sustinuta de colonade. Este unul dintre putinele vestigii arhitecturale ale epocii ramase in oras.

 Acesta a cunoscut o inflorire deosebita in secolele XVII-XVIII când oamenii bogati stabiliti aici si-au construit vile si palate. Elementul specific al acestor constructii este asa-numitul „patio” o curte interioara sustinuta de coloane si arcade, cu monumentale scari de onoare, simboluri ale prosperitatii. Dintre bisericile gotice ale orasului pot fi amintite „Sfântul Francisc” si „Sfânta Eulalia”, aflate in centrul orasului si manastirea „Sfânta Clara” conservându-si de secole aspectul.

 Intinse de-a lungul golfului, cartierele mai noi si mai vechi pulseaza de viata, imbinând armonios prezentul cu vestigiile trecutului. In imprejurimi se intind plaje largi, cu umbrele de paie sau parcuri marine, un impresionant acvariu, totul reprezentând cea mai importanta zona turistica a orasului. Aici nu sunt decât hoteluri si restaurante, centre comerciale, discoteci, o zona presarata cu locuri de distractie si dominata de palmieri inalti, iar trenuletul turistic te poarta in cele mai pitoresti locuri ale orasului si ale imprejurimilor.

 Asemenea tatalui sau, Carol al V-lea, Filip al II-lea era unul dintre luptatorii inversunati impotriva "ereziei" protestante. El insusi se considera un campion al catolicismului in Europa. Manastirea si intregul edificiu au fost inchinate Sfantului Laurentiu, un martir spaniol, adorat de Filip inca din copilarie. I-a fost adus totul drept ofranda cu ocazia victoriei spaniole asupra francezilor de la St. Quentin din 1557, in ziua Sfantului Laurentiu, 10 august. Constructia de la poalele muntilor Sierra de Guadarrama devenea un simbol al credintei, al luptei si al puterii regale. Palatul regal, situat la o altitudine de 1125 metri, in racorosul Escorial, devenea un loc ideal pentru familia regala care fugea din Madrid in timpul cumplitelor calduri pe perioada verii.

 Primul arhitect al lui Filip a fost Juan Bautista de Toledo, asistentul lui Michelangelo la San Pietro din Roma. A inceput lucrarile in 1563 dar moartea sa prematura, in 1567 a lasat in urma neliniste si consternare, cu toate ca fundatiile fusesera asezate si multi pereti ridicati. Existau de asemenea o multime de planuri si chiar o macheta in lemn a constructiei. Lucrarile au fost continuate de fostul sau asistent, Juan de Herrera (1530-1597), un soldat obisnuit care a fost scos din armata pentru a lucra cu Juan Bautista ca desenator tehnic.

 Herrera a urmat planurile inaintasului sau dar a avut si o mare influenta asupra constructiilor, in special asupra celei a bisericii. Multi i-o atribuie in intregime dar el recunoaste doar proiectarea acoperisurilor. Lucrarile au durat 21 de ani si toti peretii exteriori au fost acoperiti cu granit de Guadarrama de culoare gri, in armonie cu mediul inconjurator. Piatra a fost adusa de la carierele din apropiere cu 200 de care trase de boi, atent ingrijiti de un calugar.

 Palatul, sobru a fost considerat de unii "a opta minune a lumii". Herrera a reusit sa-i dea acel aer impunator cu toate ca au existat si unele voci care au protestat impotriva simplitatii fatadelor. Biblioteca in special, cu liniile ei curbate, frescele si tavanele pictate, poate fi pusa alaturat de cea din Vatican dar este mult mai intunecoasa din cauza lambriurilor inchise la culoare, a tapiseriilor atarnand deasupra si a scaunelor si bancilor masive din lemn.

 Prin contrast, camerele lui Filip al II-lea sunt de o sobrietate unica. De aici regele conducea unul dintre cele mai mari imperii din Europa si America de Sud. Totul era mobilat cat se poate de simplu, semanand mai mult cu o manastire decat cu un palat. Herrera a ramas inspector regal in constructii si de aceea, ani in sir, multe edificii din Spania au imprumutat stilul sau auster, asa cum il ceruse regele.

 In ceea ce priveste interioarele, Filip al II-lea s-a interesat indeaproape de toate decoratiile. Exista, atat in manastire cat si in celelalte cladiri, fresce vaste purtand semnaturile lui Cambriaso Luca si Pellegrino Pellegrini, catapetesme executate de Tizian si El Greco. Acestuia din urma i s-a respins chiar o lucrare pe motiv ca nu inspira devotiune. Succesorii lui Filip au expus si ei in manastire lucrari de Tintoretto, Rubens si Velasquez. Filip al II-lea a intervenit de asemenea si in realizarea gradinilor suspendate, alegand cu grija inca dinainte de terminarea palatului florile care urmau sa fie plantate aici.

Lucrarile s-au derulat intre 1480-1482 si au fost conduse de arhitectul Juan Güas, unul dintre cei mai originali din tara. El a lucrat in stil Isabelin, stil dezvoltat in timpul domniei perechii regale Isabella de Castillia si Ferdinand de Aragon. Acesta era foarte asemanator cu cel Manuelin, aplicat cu mult succes in Portugalia, cu preferinta in ornamentatii. Stilul combina goticul cu spaniolul „Mudejar” (Musulman) in decorarea tuturor constructiilor.

 Intre 1570-1580, cel de al cincilea duce de Infantado a adaugat constructiei o serie de elemente adaptând-o stilului renascentist. Fatada palatului este impodobita cu o serie de elemente islamice dar in acelasi timp si cu mici piramide, facând din acest palat unul unic in Spania. Deasupra portalului de la intrare, strajuit de doua coloane spiralate, sunt reprezentati doi oameni care sustin blazonul familiei Mendoza. Sub cornisa o serie de ferestre ogivale duble perforeaza atât peretele cât si logiile inchise, proiectate la distante egale.

 Interiorul palatului pare mai spectaculos decât exteriorul. In mijlocul sau se afla o curte, patio, desenata de Juan Güas si fratele sau, Enrique. „Curtea Leilor”, dupa cum este numita, contine doua galerii cu arcade. Una dintre galerii este impodobita cu figuri de lei, iar cealalta cu grifoni. In intregul palat se remarca multe elemente de arhitectura Mudejar, in special in decorarea tavanelor din Sala Genealogiilor si din capela, dar si in cea principala in aspectul tiglelor si al grilajelor metalice.

 Intre 1578-1580, pictorul Romulo Cincinate a fost insarcinat cu realizarea unor fresce interioare, lucrari care au rezistat pâna in zilele noastre. In 1936 palatul a fost distrus de un incendiu cauzat de o bomba in timpul Razboiului Civil, si mare parte din decoratiile interioare au fost iremediabil pierdute. Cele mai reprezentative elemente ale sale, respectiv fatada, Curtea Leilor si Galeria din Gradina au fost atent restaurate intrând in circuitul cultural al tarii.

 De-a lungul vremii palatul a fost martorul unor evenimente istorice de rasunet in epoca. Astfel, cel de al treilea duce de Infantado l-a gazduit aici pe regele Frantei Francisc I, luat prizonier de imparatul Carol al V-lea si tinut in captivitate intre 1525-1526. In cinstea regelui captiv ducele a organizat, in fata palatului, un magnific turnir pe care suveranul l-a urmarit dintr-una din logiile aflate deasupra portalului.

 Tot in acest palat a trait pâna la sfârsitul zilelor ei, in 1740, contesa palatina Maria Anna de Neuburg. A fost regina Spaniei din 1689 pâna in 1700, fiind cea de a doua sotie a lui Carol al II-lea, ultimul rege spaniol din dinastia Habsburgilor, a carui moarte a dus la Razboiul pentru Succesiune la Tronul Spaniei. In Spania, contesa de Neuburg era numita Mariana. A fost matusa Elisabetei Farnese, ducesa care, in 1714, s-a casatorit cu regele Filip al V-lea al Spaniei. In zilele noastre Palatul gazduieste Muzeul din Guadalajara, situat in centrul orasului, devenit un satelit al capitalei tarii.

Alcazarul din Segovia, ca multe alte fortificatii din Spania, a fost conceput initial ca un fort arab ridicat pe o veche structura romana. Primele referiri oficiale privitoare la castel dateaza din 1120, la 32 de ani dupa ce regele Alfonso al VI-lea de Leon y Castilia a recucerit pamanturile din zona raului Dunero, mai jos de Toledo. Castelul nu a fost cunoscut ca atare pana in timpul domniei lui Alfonso al VIII-lea (1155-1214) iar documentele mentionau aici doar structura de lemn si fundatia romana. Alfonso al VIII-lea si sotia sa, Eleanor de Plantagenet au facut din Alcazar principala lor resedinta, initiind o munca sustinuta pentru ridicarea constructiei de piatra. In intreg Evul Mediu, aceasta a ramas resedinta preferata a monarhilor din regatul Castiliei si un important punct de aparare pentru tara. Intr-o perioada in care pretutindeni in Spania se construiau castele, a fost considerabil extins de monarhii din dinastia Trastámara. In 1258 castelul a fost reconstruit in urma unei prabusiri, lucrarile desfasurandu-se in timpul regelui Alfonso al X-lea de Castilia, prilej cu care au fost infrumusetate salile oficiale iar, mai taziu, regele Juan al II-lea a ridicat noul turn care ii poarta numele.

In 1474, Alcazarul a jucat un rol important in desemnarea urmasului la tronul tarii. La 12 decembrie vestea despre moartea regelui al IV-lea la Madrid a ajuns la Segovia si printesa Isabela de Castilia, care se temea pentru viata ei din cauza rivalilor la domniei, s-a refugiat in Alcazar, sprijinita de credinciosul Andres Cabrera si consiliul orasului. A doua zi a fost incoronata ca regina in Castilia y Leon. Urmatoarea restaurare a fost condusa de regele Filip al II-lea. El a adaugat turnurile ascutite si in 1587 arhitectul Francisco de Morar a completat gradina principala si suprafetele rezervate "Scolii de Onoare". Dupa mutarea Curtii Regale la Madrid, Alcazarul a servit ca inchisoare aproape doua secole pana cand regele Carol al III-lea a fondat aici Scoala Regala de Artilerie care a functionat 100 de ani, pana cand, la 6 martie 1862, constructia a fost partial distrusa de un incendiu.

In 1882 a inceput o restaurare care s-a desfasurat intr-un ritm lent si, in cele din urma, regele Alfonso al XIII-lea a incredintat castelul ministrului de razboi pentru a-l trasforma in academie militara. Interioarele castelului sunt la inaltimea exteriorului prin eleganta si opulenta. Cu toate distrugerile pricinuite de incendiul din 1862, ele au fost in buna parte restaurate. Remarcabile sunt Holul de onoare, Sala Tronului si Sala Regilor, impodobite cu multe opere de arta realizate de mesteri faimosi, multi dintre ei de origine araba. Castelul ramane una dintre cele mai importante atractii turistice din Spania si unul dintre cele trei puncte de mare interes din Segovia, un adevarat loc de basm unde istoria pare sa se fi oprit dezvaluindu-si frumuseti necunoscute.

IRINA STOICA