SPANIA[V=]

Din nefericire, nivelele superioare ale acestora au fost afectate de lucrari, iar interiorul lor, transformat in depozite de materiale. A urmat o noua perioada de tacere, de data asta din partea autoritatilor. De-abia in 1905, o echipa de arheologi a explorat situl, degajand alte caverne, in total 20, unele naturale, altele sapate. La capatul sirului au descoperit un templu cu acces spre un sanctuar si spre o incapere denumita Sala Oracolului. Pe unul dintre pereti se afla o nisa ovala de mici dimensiuni care dadeau un ecou puternic cuvintelor rostite in fata sa. Aceasta "portavoce" cu efect de ecou a fost folosita deseori pentru a da impresia celor care se aflau in afara salii ca ecoul nu era altceva decat rostirile profetice ale stramosilor. Intr-o groapa votiva in care se depuneau ofrande, un semn de recunostinta fata de consultarea oracolului sau in cazul vindecarii unor boli, a fost descoperita o statuie denumita Doamna Adormita.

Specialistii considera ca somnul dintr-un locas sacru facilita aparitia unor vise profetice sau vindecatoare, transmise de spiritele stramosilor. Pe unul dintre peretii salii principale au fost sapate nise in care vizitatorii dormeau, asteptand, probabil, mesajele onirice. A fost avansata si ipoteza conform careia nisele adaposteau oseminte. In 1915, dupa ce un taran scoate la lumina cu lamele plugului cioburi de ceramica intr-un teren din apropiere de Tarxien, intervine aceeasi echipa de arheologi care procedeaza la sapaturi, in urma carora descopera vestigiile unui numar de trei temple preistorice construite in jurul anului 3000. Mai intai au iesit la iveala urme ale zidurilor, apoi cioburi de ceramica.

Pe masura ce sapaturile au inaintat, arheologii au degajat din sedimente o sculptura: un tors de femeie cu forme pline, purtand un vesmant impletit, statuie care ar fi avut intial o inaltime de 2,4 metri. S-a presupus ca e vorba de reprezentarea unei zeite venerate de maltezi careia ii ofereau oi, porci si tauri sacrificati.

In alte situri ale Maltei au fost descoperite statuete cu forme similare care au intrat in galeria celebrelor Venus din zonele mediteraneene, a caror corporalitate opulenta sugera bogatia recoltelor, voluptate si fertilitate. Regiunea a cunoscut o perioada de inflorire de peste 800 de ani, fiind apoi abandonata, probabil in urma unei epidemii de ciuma, a unei secete prelungite sau in urma unei invazii straine.

Morile de vant constituie simbolul locurilor, iar centrul vietii rurale este asa-numitul "possessió", respectiv un ansamblu de case de tara inaltate in jurul celei a marelui proprietar din zona. Aici sunt grupati toti lucratorii care participa la muncile agricole sau cresterea vitelor. Cateva dintre aceste "possessió" ating proportii respectabile cum sunt cele din Es Calderers de Sant Juan ori Sa Granja de Esporles. Acestea au fost amenajate si pentru vizitele turistice conservandu-se intacta cultura populara. Astfel pot fi admirate bucatariile cu semineuri largi, sau curtile de onoare, reprezentand nobletea. Exista de asemenea locuinte izolate, avand un farmec aparte, clopotnite impunatoare cum este cea din Inca, sat ai carui locuitori sunt mesteri priceputi in prelucrarea aramei. Vechile pompe de apa, mostenire de la arabi, sunt martorele altor timpuri iar campurile de migdali, constituie si ele un alt simbol al locurilor.

Bogatia si diversitatea monumentelor din interiorul insulei uimesc si ii incanta pe localnici si vizitatori deopotriva. Exista minunate ansambluri arheologice cum sunt cele de la Pollentia sau Capocorb Vell, castele medievale care domina peisajul de la inaltimea asezarii lor strategice, asa cum sunt Alaró, Santueri sau Castell del Rei. Bisericile satelor prezinta intotdeauna un interes deosebit, uneori cum este cazul celei din Sineu, avand proportiile si utilizarea unei adevarate catedrale. Acestora li se adauga schiturile, ascunse in peisaj, dar atragand ca un magnet credinciosii. Caracteristicile solului insulei au favorizat formarea minunatelor grote unde apa, de-a lungul secolelor, a desavarsit adevarate paduri de stalactite si stalagmite. Exista patru ansambluri de grote, socotite cele mai cunoscute din insula. Acestea sunt imensul d'Artà, din comuna Capdepera, Hams si Drac din Manacor si cel din Campanet, un ansamblu mai redus ca proportii dar demn de interesul vizitatorilor.

Unul dintre cele mai mici sate din Mallorca este Orient, situat intr-o vale ingusta inconjurata de munti. Casele si strazile conserva calmul si ambianta de odinioara. In Bunyola, gradinile d'Alfabia te imbie cu aleile si tunelurile de verdeata, evocatoare si romantice iar Sa Granja este un exemplu de ceea ce au fost de-a lungul veacurilor marile case rurale din insula. Exista piete rurale, instalate la incrucisari de drumuri, amintind targurile din satele noastre si una dintre cele mai cunoscute activitati artizanale este olaritul, celebre fiind atelierele din Portal si Sa Cabanete.

Caracteristic locului este un obiect traditional numit Siurell, o mica statueta din lut, vopsita in alb si avand un fluier la capat. Amintind de fluierele romanesti de lut, umplute sau nu cu apa, si acesta imita cantecul unei pasari. Mostenit din vremurile arabe, acest Siurell are si o semnificatie magica. Traditia spune ca aduce bucurie si avere celui care sufla de trei ori in el intr-o noapte cu Luna Plina.

Arabii au sosit aici in jurul anului 711 si i-au schimbat numele in Isbiliah sau Isbiliya, ceea ce a devenit mai tarziu Sevilla. Maurii au condus orasul vreme de mai bine de cinci secole, pana in 1248, cand au fost invinsi de regele Castiliei, Ferdinand al III-lea. Monarhul, care in mod straniu, a si fost ulterior beatificat, a intreprins o mare actiune de purificare a orasului, alungand peste 300.000 de musulmani carora le-a confiscat casele si averile daruindu-le oamenilor sai. In aceasta situatie disperata, multi dintre cei prigoniti s-au botezat pentru a-si pastra bunurile agonisite, dar mai tarziu au fost condamnati de erezie si arsi pe rug. Cu toata aceasta actiune in forta, arhitectura maura a ramas tipica pentru orasul in care vechiul minaret Giralda este vizibil de departe. Reconstruit in stil gotic, dupa alungarea maurilor, are o inaltime de 83 de metri si o statuie de bronz in varf.

Regele Pedro al III-lea si iubita sa au fost mari admiratori ai artei orientale si in mod special ai gradinilor care inconjurau constructiile.
Monarhul a construit in centrul Sevillei palatul Alcazar, cu arcade ascutite, creneluri ciudate, stucaturi in filigran, curti interioare si saloane maure, un loc minunat de odihna pentru familiile regale si o atractie irezistibila pentru turisti.

Catedrala episcopala, Santa Maria, este una din mandriile orasului. Construita in peste 100 de ani, intre 1402-1506, pe locul unei foste moschei, are dimensiuni impresionante fiind una dintre cele mai mari constructii de acest gen din intreaga lume. Impartita in cinci nave, ea adaposteste si sarcofagul presupus a fi al lui Cristofor Columb, despre care insa multi sustin ca a fost ingropat in Santa Domingo in Caraibe. Sarcofagul din Catedrala este strajuit de patru statui in marime naturala iar asezamantul impresioneaza prin coloanele puternice si ornamentale aurite.

Din portul Palos din Sevilla a plecat Cristofor Columb in prima sa calatorie si dupa descoperirea Lumii Noi orasul a devenit unul dintre cele mai bogate din Europa. De doua ori pe an, galioanele care urcau pe Guadalquivir descarcau aici aurul si argintul, adus in orasul care avea monopolul asupra comertului cu coloniile si isi insusea o buna parte din prada.
Oamenii saraci, persecutati politic si religios, suferind in urma Marii Ciume din 1349 erau insa prea putin incantati de aceste realizari, din care nu aveau nimic de castigat. S-au inaltat totusi, o serie de asezaminte ca Universitatea creata de Regina Isabela in 1502, Primaria, pe la mijlocul secolului al XVI-lea si numeroase altele. Oamenii bogati si-au ridicat case elegante, placate cu faianta albastra si ocrotite de grilaje de fier forjat. In oras au trait si au creat numeroase personalitati ale Spaniei: Zurbaran, Velasquez, Lope de Vega si tot aici si-a inceput Cervantes faimosul sau "Don Quijote".

Cutremurele si pierderea monopolului comertului cu America in 1717 a facut ca Sevilla sa intre intr-un con de umbra, dar orasul si-a mentinut stralucirea. In 1750 aici a fost ridicata cea mai mare arena pentru coride din Spania, putand adaposti 12500 de spectatori. In jurul acesteia au loc o serie de petreceri, printre care parada proprietarilor de pamant, imbracati in straie traditionale, defiland calare sau in atelaje minunat impodobite. Din 1985, centrul istoric al Sevillei a fost inclus in Patrimoniul Cultural Universal.

Aflata la 15 kilometri de oras este incorporata aglomeratiei urbane municipale. A fost construita pe ruinele magnificei cetati romane cunoscuta sub numele de „Italica”; fondata in anul 206 i.Hr., de generalul roman Publius Cornelius Scipio, cunoscut sub numele „Scipio Africanul”. Era un semn de recunoastinta fata de soldatii sai care luptasera in batalia de la Ilipa si reusisera sa-i alunge pe cartaginezi din Peninsula Iberica in timpul Razboaielor Punice. „Italica” a fost primul „vicus civium romanorum”, respectiv prima asezare cu populatie in totalitate romana din peninsula. Numele se refera la tara de unde veneau locuitorii ei. Acesta a fost locul de nastere a imparatilor Traian si Adrian care au infrumusetat orasul si se pare ca tot aici a vazut lumina zilei imparatul Teodosius.

Inconjurata de chiparosi si maslini, zona construita de Adrian in prima jumatate a secolului al doilea d.Hr. este cunoscuta sub numele de „nova urbs” (noul oras) in vreme ce „vetus urbs” (vechiul oras) reprezinta centrul original, fondat de Scipio, in mare parte ingropat de noile constructi. Au ramas inca aproape intacte mai multe case cu mozaicuri cum sunt „Casa lui Neptun”, „Casa pasarilor”, cladirea Planetariumului si altele. Strazile largi sunt marginite de constructii cu arcade pentru a proteja trecatorii de ploaie si soare.

Locuitorii se bucura de un sistem de canale si de aprovizionare cu apa ramas intact din perioada romana. Tot din perioada respectiva, din timpul lui Augustus dateaza si amfiteatrul care fusese unul dintre cele mai mari din Imperiu, avand o capacitate de 25.000 de locuri. Asezarea a fost insa deposedata sistematic de comorile ei arheologice care pot fi admirate la Muzeul Arheologic din Sevilla.

Un alt loc faimos, aflat in stricta apropiere a orasului, este insula cu o suprafata de 275 de hectare pe care se inalta complexul „La Cartuja de Santa Maria de las Cuevas”, construit in stil gotic de arhiepiscopul Sevillei Don Gonzálo de Mena pentru a gazdui ordinul calugaresc cartheisian. Insula, bogata intr-o argila speciala, datorita deselor inundatii era locuita cu precadere de olari iar numele „Santa Maria de las Cavas” (Sfanta Maria a Pesterilor) i se trage de la o icoana a Sfintei Fecioare gasita in 1248 in unul din ateliere.

Manastirea a fost puternic implicata in expeditiile lui Christofor Columb, care a locuit aici in repetate randuri. Calugarii i-au oferit un bogat material documentar pentru cea de a doua calatorie. De altfel aici a fost si inmormantat navigatorul in 1507 si a ramas in capela Sfanta Ana pana in 1536, cand ramasitele sale pamantesti au fost mutate in insula Santo Domingo.

„La Cartuja” a servit in numeroase randuri ca loc de gazduire pentru regii si reginele straine care treceau prin Spania. In 1810, in timpul Razboiului de Independenta, calugarii au parasit insula, manastirea fiind ocupata de trupele franceze. Dupa razboi calugarii au revenit dar au plecat din nou – de data asta pentru totdeauna – in 1936. Complexul a fost achizitionat de Charles Pickman care a organizat aici o fabrica de ceramica functionand pana in 1982. Dupa restaurari serioase, complexul a functionat ca Pavilion Regal la Targul Mondial Expo ’92, fiind admirat pentru stilul Mudejar-Gotic in care a fost inaltat.

Catedrala este ridicata dupa un plan rectangular, impartit intr-o nava spatioasa si doua laterale, cu 15 capele si 25 de altare. Nava centrala este semicirculara si inchisa, in partea de est, spre presbiteriu, de cinci arce fiind destul de slab luminata. Cele mai interesante capele sunt cea inchinata Sfântului Francisc din Assisi, continând o splendida statuie de Fernando Ortiz, Capela inchinata Fecioarei cu statuile de Pedro de Mena, reprezentându-i pe monarhi rugându-se, „Capela Rozariului” cu cinci minunate picturi de Alonso Cano si „Capela Sfântului Anton” cu excelente pânze de Herrera cel Batrân, ilustrând doua dintre cele Sapte Virtuti.
Mobilierul si lambriurile din lemn de mahon ale corului sunt printre cele mai frumoase piese de acest fel din Spania. Din cele 103 locuri, 40 de jilturi bogat ornamentate au fost sculptate de Pedro de Mena si de Alonso Cano care au primit pentru munca lor 40.000 de reali de argint. Nu se cunoaste cu exactitate numele artistului care a realizat restul lucrarii, dar este sigur ca si aici a fost mâna unui mester priceput.
Un vechi gang leaga Catedrala de Biserica Sângelui Varsat construita pe locul unei vechi moschei. Are o fatada in stil gotic elisabetan, cu o intrare impunatoare. Cea mai impresionanta piesa de aici este Altarul, impodobit cu 10 basoreliefuri policrome si cu 27 de statuete admirabil executate. Considerata, de fapt, o capela a Catedralei, biserica sporeste si intregeste frumusetea monumentului. De fapt interiorul este o desavârsita combinatie de grandoare si de eleganta.
Catedrala are un aspect impresionant, maret, dar de o formidabila simplitate. Sub arcele spatioase te simti insa coplesit de puterea miraculoasa a artei pusa in slujba Domnului. Fatada constructiei este cu adevarat remarcabila cu treptele de marmura, cele trei usi de la intrare si medalionul central lucrat in altorelief, o lucrare incarcata de frumusete si mister, reprezentând Intruparea Domnului.
O adevarata comoara a Catedralei o constituie cele 15 clopote din turn al caror sunet se aude in tot orasul. De asemenea exista aici nu doar o singura orga ci doua, insumând peste 4800 de tuburi. Alaturi de catedrala se afla Palatul Episcopal, datând din prima jumatate a secolului al XVIII-lea. Intrarea in palat este strajuita de 12 coloane de marmura si deasupra balconului principal se afla o nisa adapostind statuia reprezentând-o pe Sfânta Fecioara, realizata de asemenea din marmura. Tot o statuie de marmura a Fecioarei, sfânta patroana a orasului Málaga, se afla si in Altarul Principal al Catedralei, de unde este scoasa in fiecare an si purtata pe strazile orasului.
Curtea interioara a Palatului Episcopal si aleile gradinii sunt impodobite cu placute fine de ceramica, alcatuind un interesant mozaic policrom. Toate placutele sunt realizate in stilul Scolii de la Sevilla, prezentând scene sau personaje tipice pentru societatea andaluza a vremii.

Castelul e o veche resedinta a regilor din Mallorca si, in acelasi timp, o fortareata militara. Era locul de intalnire a tuturor drumurilor spre Palma, atat a celor maritime, cat si a celor terestre. Castelul a fost desenat de Pedro de Salva ca o resedinta de vara pentru regele Jaime (Iacob) al II-lea de Aragon. De Salva a cautat un mod de separare a zonei rezidentiale de cea locuita de militarii regelui si a realizat o constructie unica printre castelele spaniole.

Planul constructiei consta in cateva cercuri concentrice carora le-a alipit trei turnuri. Exista si un al patrulea turn, distantat de structura principala si legat de aceasta printr-o punte inchisa, aflata la inaltime. Istoricii de arta considera ca acest castel ar fi putut avea ca model o constructie intrucatva asemanatoare, din sudul Italiei. Este vorba despre Castel del Monte, construit de imparatul Frederick al II-lea pe la mijlocul secolului al XIII-lea.

Impresionanta constructie a lui Salva a inceput in jurul anului 1300 dar abia in 1314 a putut fi locuita de catre rege. Apartamentele regale, impodobite cu bolti impunatoare, au fost ridicate in jurul curtii interioare a castelului, pe cele doua nivele ale galeriei cu arcade. De Salva a conceput galeria de la primul nivel cu arcuri rotunjite si cea de deasupra cu arcuri gotice, ascutite, sustinute de coloane subtiri, octagonale. Intr-un foisor separat se aflau cartierul militar si inchisorile.

Din nefericire, castelul a fost transformat curand intr-o puscarie si a ramas cu acest statut pana in 1915. Unul dintre cei mai vestiti prizonieri de aici a fost poetul, dramaturgul si politicianul Gaspar Melchior de Jovellanos (1744-1811), fost ministru al justitiei, inchis pentru convingerile sale liberale si eliberat in 1808.

Astazi, pentru cei care fac o excursie pe dealul acoperit de pini pe care se inalta Castelul Bellver, la o inaltime de 37 metri si la o distanta de 2 kilometri de centrul orasului, zidurile groase ale constructiei nu mai au nimic inspaimantator. Ele reprezinta doar locul de pe ale carui terase pot privi splendida panorama care li se ofera privirilor. De altfel, chiar numele castelului „Bellver” inseamna „vedere frumoasa”.

Inauntru pot fi admirate arcadele parterului si o intreaga expozitie de statui romane gasite in urma excavarilor facute in zona, pentru ca de multi ani aici a fost organizat Muzeul Istoric al Orasului. Sunt expuse, pe langa un splendid mozaic, monede vechi, obiecte de mobilier, ceramica si o interesanta harta a orasului Palma, din secolul al XVIII-lea.