AMERICA

Peisaje americane dincolo de valea minunilor

Privelişti naturale de o splendoare ce-ţi taie respiraţia atrag în fiecare an peste trei milioane de vizitatori. Majoritatea vin pentru a admira monumente celebre, precum El Capitan, ori Cascada Bridalveil. Dar dincolo de turmele de turişti, există şi un alt Yosemite – mai puţin cunoscut poate, dar încărcat de o magie aparte.

Automatul de răcoritoare
În centrul satului Yosemite, din adînca vale a Rîului Merced, din California, se află un automat de răcoritoare, iar pe el posterul cu un jucător de golf gata să lovească. Litere de-o şchioapă proclamă: Descoperiţi propriul vostru Yosemite! Tocmai discutasem cu rangerul Scott Gediman, care mi-a spus: „Parcurile naţionale nu sînt pentru amuzament.“ Şi totuşi în limitele rezervaţiei Yosemite se află un teren de golf, un patinoar artificial, piste de snowboard, un azil de cîini, cinci schi-lifturi, cinema în aer liber, estrada pentru o paradă de Crăciun. În timp ce tocmai încercam aparatul de răcoritoare, am fost îmbrîncit de mulţimea care trecea, doldora de aparatură: telefoane celulare, CD-playere şi pagere.
M-am ferit de cărucioare de care atîrnau sacoşe cu scutece şi de o bicicletă-tandem care trăgea o remorcă cu doi cîini gălăgioşi, mari cît nişte şobolani. Lume morfolind îngheţată la cornet, mai mult în şlapi decît în ghete şi cu bluze şleampete. Mă aflam oare într-un centru comercial sau în valea renumită în lume pentru frumuseţile ei naturale şi cei 1.300 de kilometri de poteci sălbatice? La o aruncătură de băţ de automatul de răcoritoare se aflau două hoteluri, un mare magazin, o închisoare, un oficiu poştal, un bancomat, o parcare cu 2.000 de locuri şi peste 300 de kilometri de asfalt. Parcul Yosemite pe care doream eu să-l descopăr era probabil altundeva, atît în timp, cît şi în spaţiu.

Fluturi
Atît de bine ascunsă în Sierra Nevada e această vale, că euroamericanii nu au pătruns în ea decît în 1851, cînd James Savage a condus acolo o ceată înarmată, denumită Batalionul Mariposa, pentru ca, prin ameninţări sau violenţe, să-i forţeze pe băştinaşi să suporte incursiunile tot mai dese ale căutătorilor de aur şi coloniştilor.
În prima noapte, oamenii lui Savage şi-au aşezat tabăra lîngă Poiana Bridalveil. A doua zi dimineaţă, indienii ahwahneechee păreau să se fi evaporat, cu excepţia unei femei în vîrstă, care a spus: „Sînt prea bătrînă să mă mai caţăr pe stînci.“ Cînd aceasta a refuzat să dezvăluie unde plecaseră indienii, Savage a incendiat casele din scoarţă de copac şi depozitele de alimente şi, de atunci, a început o operaţiune nemiloasă de dislocare, finalizată în mai puţin de doi ani. Mariposa înseamnă „fluture“ în spaniolă, iar Merced înseamnă „milă“, dar numele dat de indieni locului e mai aproape de adevărul istoric: Yosemite e probabil forma distorsionată a expresiei yo’hem-iteh, adică „ei sînt ucigaşi“.

Raportul pierdut
Într-o altă poiană din Valea Yosemite s-a oprit, în 1864, Frederick Law Olmsted, pe atunci atras de o companie minieră din New York, după ce fusese proiectant al Central Park-ului. El administra o proprietate de mari dimensiuni în apropiere de Mariposa de astăzi, unde febra aurului californian era pe sfîrşite. Părintele arhitecturii peisagistice americane a văzut acolo o bogăţie de alt tip, un uimitor corn al abundenţei care putea îmbogăţi creaţia artiştilor şi a naturaliştilor, precum şi, la fel de important, spiritul cetăţenilor de rînd.
Cu o lună înainte de popasul lui Olmsted în poiană, preşedintele Lincoln semnase un act al Congresului prin care văii şi arborilor sequoia – două zone din ceea ce formează astăzi Parcul Yosemite – li se atribuia titlul de rezervaţie. După expediţia sa, Olmsted a scris un raport către legislativul californian, în mîinile căruia se afla rezervaţia. Documentul este expresia de referinţă a principiului potrivit căruia un guvern trebuie să păstreze pentru cetăţenii săi locurile cu mare valoare peisagistică. Ideea de bază este convingerea că frumuseţea peisajului calmează şi, în acelaşi timp, vindecă oamenii de stres.
Raportul, cu indicaţiile sale mereu valabile, nu a ajuns niciodată pe masa legiuitorilor şi a rămas nepublicat pînă în 1952. Între timp, anumite întreprinderi comerciale au prins rădăcini în vale şi s-au răspîndit ca un cancer.

900 de metri de abis
Faţă de dimensiunile ei modeste, este probabil cea mai fotografiată stîncă din tot Vestul. Măsurînd cam cît o masă lungă de picnic, Stînca Suspendată de la Glacier Point a servit pe vremuri drept loc de parcare pentru primele automobile. A fost un adevărat magnet pentru cei temerari sau pur şi simplu nesăbuiţi. Stînca din vîrf e celebră pentru ceea ce se află sub ea: cam 900 de metri de abis şi numai abis, dacă nu se iau în consideraţie oarecare picături de ploaie sau fulgi de zăpadă. Din spatele balustradei, priveliştea se deschide înspre Valea Yosemite şi spre kilometrii de munţi de dincolo de ea. Este un loc foarte bun pentru a încerca să înţelegi cum s-a format Yosemite din sedimente oceanice purtate de plăci tectonice, mutate, subduse, topite în granit, apoi solidificate, ridicate din nou şi deformate, dizolvate, erodate de apă şi gheaţă. De pe Glacier Point se poate vedea spectacolul contorsionat al puterii apei şi gravitaţiei – dalta e apa, gravitaţia ciocanul, iar sculptorul, creatorul tuturor lucrurilor.

Un uriaş de 5x10
Departe de valea aglomerată, m-am oprit în faţa unui trunchi ce rivaliza prin faimă cu Stînca Suspendată. Pentru a atrage turiştii, cîţiva flăcăi cu ferăstraie au decupat în 1881 un portal prin baza trunchiului unui sequoia. Copacul cu îmbunătăţiri, cunoscut sub numele de „Wawona cu tunel“ (Wawona Tunnel Tree) şi avînd peste 2.000 de ani, a atras într-adevăr turişti cu camere de filmat, dar a şi lansat în California o frenezie a cioplitului în copacii mari. Dimensiunile unui sequoia semeţ – cel mai mare organism de pe pămînt – sînt greu de imaginat şi s-ar putea argumenta că, pentru cea mai mobilă naţiune din lume, trecerea unui automobil printr-un astfel de copac este cea mai elocventă demonstraţie a mărimii şi că sigur este mai bună decît doborîrea şi transformarea lui într-o scîndură de 5x10 cm, lungă de 280 de kilometri. În Yosemite este aproape axiomatic că pe măsură ce urci scade densitatea turiştilor, dar acest uriaş legendar n-a reuşit să se ridice suficient de sus ca să scape de ei. Wawona, numele dat de indienii din Yosemite arborelui sequoia, imită ţipătul bufniţei, spiritul protector al marilor arbori.

Salvarea parcului
Euroamericanii or fi găsit ei cu greu Valea Yosemite, dar, după ce Savage i-a expulzat pe băştinaşi, turiştilor nu le-au trebuit decît patru ani ca să-şi facă apariţia. La doar un an după vizita iniţială, la sud de Rîul Merced s-a ridicat şi cel dintîi hotel, o hardughie şubredă, iar pe stînci au fost pictate reclame la diverse leacuri şi poţiuni.
În ciuda faptului că zona era sub jurisdicţia administraţiei statale, coloniştii – mulţi dintre ei căutători de aur care au eşuat – s-au mutat aici, ridicînd mai multe clădiri, şi au început să facă agricultură în această vale nepreţuită.
Yosemite pornise pe calea transformării într-un bîlci comercial, aşa cum s-a întîmplat şi la Cascada Niagara.
Afacerile coloniştilor din vale încă mai există în diverse variante, deşi multe dintre iniţiativele lor au dispărut cu încetul: punctul de vînzare Cadillac nu mai este, la fel unul dintre cele două terenuri de golf sau faimoasa pe vremuri „cascadă de foc“, în care jar încins era lopătat de pe Glacier Point pentru a crea un duş de 900 de metri de tăciuni portocalii.
În parcarea hotelului de lux Ahwahnee am zărit un abţibild ironic pe o maşină: „Salvaţi Yosemite de Serviciul Parcurilor.“ În ultimele două decenii, Serviciul Parcurilor Naţionale a creat cu mari eforturi un plan, care trasează un viitor pentru Yosemite, căutînd un echilibru între turism şi conservarea judicioasă a naturii. Planul este complet şi de bun simţ. El se bazează pe două reforme: prima constă în mutarea facilităţilor care nu este musai să fie chiar în vale spre alte zone ale rezervaţiei, redînd astfel interiorului Văii Yosemite ceva din înfăţişarea lui de altădată. Cea de-a doua constă în a-i convinge pe turişti să folosească transportul public în locul autoturismelor personale pentru a străbate valea îngustă. Navetele au redus deja traficul în parc, chiar dacă nu au eliminat cozile de maşini lungi de cîte trei kilometri de la orele de vîrf.
Serviciul Parcurilor Naţionale s-a străduit atît de mult să ţină cont de diversele interese, uneori divergente, încît a fost practic blocat de opiniile meschine, bazate pe argumentul precedentului istoric. Pentru Yosemite, aceasta a dus la menţinerea unei stări de lucruri care nu serveşte cetăţeanului de rînd, ci doar unor companii direct interesate financiar. (Cîteva grupări ecologiste au pus de asemenea în discuţie unele dintre schimbări, în special acelea care afectează Rîul Merced).
În vizionarul său raport din 1865, Olmsted pusese degetul pe rană, avertizînd că nu trebuie sacrificat viitorul văii pentru „comoditatea, prostul gust, amuzamentul, neglijenţa sau plăcerea absurdă de a distruge a actualilor vizitatori“.

Vedere de pe culme
În încercarea mea de a trăi în Yosemite o experienţă pe măsura aşteptărilor, m-am îndreptat spre inima celor aproape 3.100 de kilometri pătraţi ai rezervaţiei, către un dom de granit, comparativ mic şi nedistingîndu-se prin nimic anume. Escaladarea lui a fost ca un urcuş pe spinarea unei enorme ţestoase mitice, a cărei carapace, din granit alb presărat cu mică neagră, a fost modelată de gheţari. Păşeam pe ceea ce fusese cîndva fundul Oceanului Pacific, peste magma care bolborosise cîndva, peste ceea ce fusese talpa a numeroşi gheţari. Acum, întinderile largi ale pantelor erau netezite de gheaţa străveche.
Am urcat ocolind blocuri glaciare mari cît bizonii. Printre ele se aflau pietre ca nişte ouă de prepeliţă, diferite prin colorit, textură şi formă de restul terenului. Acest pietriş fusese rotunjit, netezit şi adus pe culme de o revărsare de acum 10.000 de ani. Acest loc, aparent atît de solid şi imobil, se afla în mişcare: pietricele aduse pe deal, bolovani aşteptînd să se prăvălească, domul însuşi ridicîndu-se cu 30 de centimetri pe mileniu, o dată cu restul lanţului muntos. Am întins mîna după o pietricică ciudată, ce tocmai se ridicase şi sălta chiar în faţa ochilor mei. Era o broscuţă camuflată după chipul şi asemănarea solului, acum trăind cu 300 de metri mai sus de cea mai apropiată baltă. În cele cîteva locuri mai adăpostite şi cu puţin sol creşteau pîlcuri de plante din genul Penstemon, pensula-indianului, iarbă grasă şi micsandre sălbatice.
Viaţa, cu rădăcini sau cu picioare, se ridică din stînca golaşă, mai degrabă ostilă, decît prielnică vieţii.
Apoi am ajuns în vîrf, pregătit să mi se dezvăluie înaintea ochilor încă o mostră de imixtiune contemporană. Dar priveliştea era cu totul diferită: spre est, superbele creste zimţate ale înzăpezitei Sierra Nevada, iar spre sud-vest totemul Parcului Yosemite, masivul Half Dome, dar nu din partea cea mai fotografiată.
Era ca şi cum aş fi privit o piesă de Shakespeare din culise, unde versurile vechi şi cunoscute sună altfel, straniu, inedit. Mi-am dat seama atunci că îmi descoperisem propriul meu Yosemite. Simţeam acea măreţie de dincolo întipărindu-mi-se în memorie, ca şi cum fiecare colţ de stîncă ori frîntură de bolovan, fiecare con ţepos de pin ar fi fost imagini gravate. Ascensiunea a fost ca o călătorie înapoi în timp, însă acum mă întrebam cum va arăta priveliştea de pe dom peste un veac sau peste o veşnicie.

Citindu-l pe Muir
În noaptea aceea am resimţit urcuşul nu doar în picioare, ci şi în minte, iar speranţa mi-a fost reînviată de acest pasaj scris de John Muir cu mai bine de un secol în urmă: „Turistul obişnuit, veşnic în mişcare, e unul dintre cele mai caracteristice produse ale veacului nostru; şi oricît de frivole şi de insensibile pot părea specimenele mai sărace cu duhul, priviţi în ansamblu, turiştii sînt un indiciu semnificativ şi dătător de speranţă al timpurilor, sugerînd cel puţin un început al întoarcerii noastre către natură; căci mersul la munte este o întoarcere acasă.“

Foto. Top zece oraşe părăsite din SUA!

INEDIT. Parcul subteran din New York. GALERIE FOTO

Fascinantele minuni geologice ale lumii

Canionul Antelope, Arizona (SUA) este format din roci de eroziune unde apa si nisipul au fost transformate de-a lungul timpului. Acesta include doua sectiuni: Canionul Antelope de Sus sau „Crapatura” si Canionul Antelope de Jos, numit si „Racul”. Ochiul Saharei din Mauritania s-a numit la început „Structura Richat”, pentru ca apoi, aceasta spectaculoasa frumusete geologica, aflata în sud-vestul Desertului Sahara, sa devina „Ochiul Saharei”. Fenomenul geologic este, de-a dreptul imens. Are un diametru de 30 mile si poate fi observat chiar din spatiu. Specialistii mult timp au fost convinsi ca acesta s-a format în urma impactului unui meteorit cu Pamantul, însa, noile descoperiri au dus la concluzia ca este vorba doar de eroziune si înaltare. Ramane un mister, chiar si pentru oameni de stiinta, forma circulara a „ochiului”.

Statuia Libertatii se inchide pentru un an

In 28 octombrie 2011, Statuia Libertatii implineste 125 de ani. Imediat dupa ziua sa de nastere, simbolul New York-ului va fi inchis pentru renovare timp de un an. Vezi cum arata interiorul monumentului! Detalii»

Munţii unde eşti acasă
Poartă către sălbăticia din Idaho, zimţaţii Munţi Sawtooth (Dinţi de Ferăstrău) constituie visul oricărui iubitor de natură.

Prima mea experienţă cu Munţii Sawtooth a fost într-o vacanţă cu familia, când aveam doar patru ani. În spatele camerei noastre de hotel curgea Valley Creek, un afluent al Râului Salmon. Tata ne-a trimis pe mine şi pe sora mea chiuind, pe râu în jos, cu mânuţele strânse pe un aligator gonflabil. „De ce li se spune Dinţi de ferăstrău?”, l-am întrebat pe tata, în timp ce ne uitam la silueta conturată în apus. „Arată ca lama unui ferăstrău”, mi-a spus el. Ani la rând aveam să privesc acele vârfuri ca fiind ascuţite şi periculoase.
Munţii Sawtooth îi impresionează atât pe vizitatori, cât şi pe localnici. Când mergi cu maşina peste Vârful Galena, valea se deschide larg, iar lanţul Sawtooth se întinde în depărtare. Pentru aceia dintre noi care locuiesc în Stanley (populaţie: 100), în valea de sub Vârful Galena, Sawtooth sunt munţii care domnesc asupra noastră. Pentru ei am venit aici. Pentru ei am rămas. Sawtooth reprezintă legătura noastră comună. Miile de vizitatori vin aici pentru a se recrea – fac fotografii, rafting, merg cu canoele, pescuiesc şi merg în drumeţii.
Ca să experimentezi lanţul muntos, trebuie să intri în inima Sălbăticiei Sawtooth. Celor care vin aici pentru prima dată le recomand să meargă până la Lacul Sawtooth. Acolo se vor bucura de privelişti memorabile cu granituri sclipitoare, covoare de flori sălbatice şi un lac cu apă limpede, albastră, ce reflectă perfect munţii înzăpeziţi.
Ce mai caracterizează Munţii Sawtooth? Oamenii de aici. Ca şi zona, şi ei sunt aspri. Iernile în Stanley – unul dintre cele mai reci oraşe din SUA – nu sunt pentru cei slabi de înger. Ca să rezişti, trebuie să iubeşti zona şi viaţa pe care o oferă. Răsplata noastră: privelişti largi, susţinute de legislaţia care a creat Zona Naţională de Recreere Sawtooth. Tot datorită acesteia, guvernul federal a putut să cumpere drepturi de trecere pe terenuri private, care să asigure accesul către puncte panoramice spectaculoase. Aceste drepturi garantează că majoritatea pământurilor noastre neîngrădite şi necultivate vor rămâne aşa pentru generaţiile viitoare.

Text: Hannah Stauts
Hannah Stauts este primarul oraşului Stanley din Idaho, situat în extremitatea nord-estică a Văii Sawtooth. La 24 de ani, este una dintre cele mai tinere doamne primar din Statele Unite.

Pe scurt

• Aşezare: În centrul statului american Idaho. Printre oraşele din zonă se numără: Hailey, Ketchum şi Bellevue
  
• Suprafaţă: 305.942 ha
  
• Climă: Vara, în Stanley, temperaturile medii ajung la 12°C, iar iarna, la -10°C.
  
• Cel mai înalt vârf: Vârful Thompson, 3.276 metri
  
• Activităţi de vară: Drumeţii, pescuit, mountain biking, rafting, călărie, camping
  
• Activităţi de iarnă: Schi fond, drumeţii prin zăpadă, săniuş, pescuit de păstrăv-curcubeu.
  

Pastorala piedmonteză
Aşezată pe colinele domoale de la poalele Munţilor Blue Ridge, Piedmontul din Virginia este o regiune de plăceri bucolice.

Acum 23 de ani, i-am sugerat logodnicei mele nemţoaice să ne căutăm o casă în zona rurală din Virginia. I-am descris colinele domoale, priveliştile superbe ale Piedmontului, caii care pasc, aerul proaspăt, cu iz de liliac, orăcăitul broaştelor-taur şi chemările păsărilor, şi toate animalele de aici – păsări-cardinal, colibri, vulpi roşcate, pui de căprioară zglobii şi ţestoase care ies la suprafaţa iazurilor.
Noaptea, cerul e plin de stele necunoscute orăşeanului. Poţi auzi foşnetul aripilor unui caprimulg în zbor, care îşi loveşte prada. „Amintiri din tinereţea mea – verile petrecute în tabăra muzicală Interlochen”, i-am zis. Mă iubea suficient de mult ca să facă această călătorie.
Priveliştile şi sunetele erau exact aşa cum i le descrisesem, dar unde urma să locuim? La început, n-am găsit nimic care să ne placă şi chiar era să renunţăm. „Încă o proprietate”, ne-a zis agentul imobiliar. Aşa că am condus încă 65 de km, din Middleburg până în Castleton, în Ţinutul Rappahannock, am mai luat o curbă şi am văzut-o. Un conac din cărămidă în stil sudist, cu coloane albe, cuibărit sub un fag uriaş, cu Munţii Blue Ridge drept fundal. „E Tara, conacul din Pe aripile vântului”, mi-a spus logodnica mea. Ne-am mutat acolo şi am transformat-o în căminul nostru.
De fiecare dată când ne întoarcem din vreun oraş mare – New York, Londra, Tokyo – redescoperim magia. Nicio amintire a casei noastre nu poate concura cu realitatea. Are o frumuseţe tipică zonei agricole din Piedmont, cu senzaţia ei de spaţiu nesfârşit – delicată, pătrunzătoare, simplă, eternă.
Am plantat arbori şi tufişuri. Am importat lame, emu, o cămilă şi o zebră – ca să stea alături de vitele, oile şi caii noştri. Şi o clădire unde oamenii creşteau la comun păsări a fost transformată într-o mini-versiune a Teatrului Globe, unde am organizat sute de spectacole de dans, muzică şi operă pentru comunitate. Am descoperit un public pasionat de toate aspectele vieţii.
În iulie trecut am lansat noul Festival Castleton de Operă de Cameră, care şi găzduieşte tineri muzicieni, cântăreţi şi regizori: aceştia vin din oraşe să locuiască aici şi să se bucure de frumuseţea şi calmul regiunii.
Dar tot ce avem de valoare se datorează Ţinutului Rappahannock însuşi, unde oamenii primitori, fiecare cotitură şi fiecare ungher al drumului, fiecare râuleţ şi fiecare iaz au un farmec copleşitor, căruia nimeni nu a reuşit să-i reziste vreodată.

Text: Lorin Maazel
Maestrul Lorin Maazel este dirijorul Filarmonicii din New York şi regizorul muzical al operei Palau de les Arts din Valencia, Spania. Vizitează www.chateauville.org pentru detalii despre festival.

Pe scurt

• Aşezare: Regiunea Piedmont se întinde din nordul Virginiei spre sud, către graniţa cu Carolina de Nord, prinsă ca într-un sandwich între câmpia de coastă, în est, şi Munţii Blue Ridge, în vest
  
• Suprafaţă: Piedmontul acoperă aproximativ 38.850 kmp
  
• Clima: Verile sunt toride, în timp ce toamnele şi primăverile sunt blânde; uneori, iernile aduc zăpadă.
  
• Notabil: Regiunea Piedmont include Charlottesville, unde se află Universitatea Virginia şi Monticello, casa celui de-al treilea preşedinte al S.U.A., Thomas Jefferson.
  

Turism


La Stratosphere, ti se taie respiratia

Turism


Circuit Harry Potter in Studiourile Warner

Turism


Avioane de lux spre Las Vegas

Turism


Catedrala de cristal din California

Turism


Lufthansa: A380 spre New York

Turism


Plosnite in hotel de lux

Turism


Tramvai aerian la New York

De ce să te fereşti dacă ajungi în Miami
Miami este cunoscut drept oraşul cu o climă perfectă 365 de zile pe an, ape cristaline, nenumărate locuri pentru ...

Turism


Curiozitati turistice... americane

Turism


Cartierele New York-ului

Turism


Cel mai modern aeroport din lume

Cameră la New York cu 10 dolari pe noapte

New York: Mâncăruri de mâncat şi străzi de plimbat
Ori am crescut eu, ori fac constructorii avioanele tot mai mici. Nici una, nici alta, ...

Calatorie in lumea interzisa

Turism


Hotel pentru fumatorii de canabis

New York, oraşul care învinge somnul

Turism


Primul aeroport spatial din lume

Turism


San Francisco si miscarea hippie