ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII]

Scris de Admin 14.02.06 0:05

Rezumarea primului mesaj :

ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII] - Pagina 9 Images?q=tbn:ANd9GcS6w0m0bU5lMABQHTctU8y3y-OGuLphXAhfH-IprulLo0ZZVlflxQ

ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII] - Pagina 9 2Q==

ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII] - Pagina 9 Images?q=tbn:ANd9GcS7T1w9NN_WWksJbPUW31zyDUHlbr-2o3S1ZRtKmy3KSth6OiFujw

Scris de Admin 01.07.07 18:29

Devictimizarea evreului

Faptul ca cineva este evreu constituie o informatie care nu se intimpina oricum. Necesita o sprinceana ridicata, de cunoscator, o grimasa competenta, un chicotit avizat. Punem pe seama lui tot ceea ce nu vrem sa credem despre noi. Nu mai conteaza motivele pentru care il urim, esentiala fiind vechimea acestei aversiuni. De vreme ce atita lume l-a prigonit, ceva trebuie sa fi fost la mijloc si nu se poate ca tocmai noi sa stricam traditia.

De aceea, nesfirsita cautare a adevarului despre evrei se confunda uneori cu adevarul insusi, negasirea acestuia facindu-ne sa spunem ca el nici nu exista, ca ne batem capul degeaba. Alteori, irationalul sau aleatoriul trec drept sinonime aproximative ale secretului, cel din urma fiind impins apoi in aria semantica a cuvintului adevar: dar nu unul de orice fel, ci un adevar superior, rezervat initiatilor. Motivul? Un adevar banuit, dar totusi inaccesibil, ne pare mai sigur, mai valoros decit unul deja demonstrat. Adevarul de suprafata, la indemina oricui, este egalitar, aproape vulgar, explicatia unui eventual esec gasindu-se mai usor in ideea ca lumea noastra are mai multe paliere de existenta si nu se reduce la ceea ce vedem cu ochiul liber. Astfel, putem pretinde ca nu am esuat din vina noastra, ci din cauza unor mecanisme nevazute si complicate care ne depasesc, dar care sigur au fost puse la cale de evrei. Pe baza simplelor deductii, se ajunge ca o suspiciune sa treaca usor din registrul imaginar in cel verosimil si din cel verosimil in domeniul adevarurilor probate, al certitudinii. Bunaoara, dupa 23 august 1944 uram la culme evreul intors din deportare: mai intii il dispretuisem pentru ca era prea retras, acum neplacindu-ne ca era prea vizibil, „in functii de raspundere“. Nu ii iertam faptul ca intra in PCR, nefiind mai indulgenti nici atunci cind abandona lupta pentru pace ca sa plece in Palestina. Apoi ne infuriam de-a binelea daca isi revendica bunurile confiscate de Antonescu, parindu-ni-se ca ii era suficient maruntisul cistigat din vinzarea unor chifle. Nu mai otravea fintinile, dar ne golea buzunarele. Sau ne dadea pe mina rusilor.

Comunistii vedeau in el o metonimie a capitalismului, restul romanilor suspectindu-l, dimpotriva, ca e primul beneficiar al „democratiei populare“. Stiind ca nu ne purtasem prea bine cu el, il detestam aprioric, pe motiv ca ar fi putut sa aiba resentimente, ceva ginduri de revansa. Cu cit ii gaseam mai multe culpe, cu atit ne simteam mai putin vinovati fata de el.
Analiza discursului antisemit se concentreaza, din nefericire, pe opozitia facila dintre adevar si minciuna, pe dezvinovatirea evreului sau pe cautarea cauzelor sociale pe care le-ar fi putut avea un pogrom ori altul. E mai bine sa urmarim imaginea pe care ne-o faceam despre o alta imagine, felul cum romanii isi inchipuiau ca evreii percepeau lumea romaneasca si isi rideau, pe ascuns, de naivitatea ei. Marile motive ale discursului antisemit nu sint direct legate de evreul concret. Iar alteritatea nu traduce neaparat o patologie a vizibilitatii, ura fata de celalalt nefiind cauzata de posibilele deosebiri cu care el ne-ar violenta privirea. Antisemitismul vine din concurenta mai multor reprezentari asupra evreului, ultimul cuvint avindu-l aceea care fictionalizeaza in mod plauzibil. Iudeofobia nu are in centru evreul, ci persoanele care vor sa iasa in evidenta pe seama lui. Care ar fi miza?

In rolul tapului ispasitor
in viata de zi cu zi ne resemnam cu ideea ca altii sint mai bine situati si, prin urmare, se uita de sus la noi. Dar izbucnim atunci cind ni se rapeste statutul de invinsi onorabili, cind banuim ca am participat la o competitie trucata, cu deznodamint dinainte stiut. Nu ne simtim umiliti pentru orice pierdere, dar suferim imens daca ea se produce in favoarea evreului, veneticul prin excelenta. Paharul nu se umple de fiecare data cind esuam, dar tirgurile noastre iau foc atunci cind ni se nazare ca am fost trasi pe sfoara la noi acasa. Paradoxal, atunci cind un individ venit din afara ne arata ca societatea noastra nu este chiar cea mai buna cu putinta, nu ne indignam contra acestei situatii, ci impotriva persoanei care ne ocazioneaza respectiva revelatie.

in viata obisnuita, dominata, vrem sau nu vrem, de nevoia de a ne suporta si dialoga, sintem neutralizati de spectacolul tern al asemanarilor ireparabile dintre noi, dintre evrei si ne-evrei nu mai putin. Contrastele nu se observa cu ochiul liber si nu rezulta din interese sociale antagonice. Ele se cauta cu luminarea, se atribuie, se inventeaza. Pentru noi, esential este sa vedem cine este considerat localnic si cine este desemnat sa reprezinte diferitul, cum se construieste acea stranietate fata de care majoritatea decide sa se defineasca.
in rolul tapului ispasitor sau, mai bine spus, al adversarului accesibil, usor de inlaturat, se alege de obicei un paria, tocmai pentru ca disparitia lui nu afecteaza serios textura relatiilor interumane, nu lasa un loc gol, iar noi nu ii simtim lipsa. Cum ideologiile nationale pun accent pe armonia si solidaritatea sociala, negind tensiunile dintre frati, evreul ratacitor ne este indispensabil pentru salvarea increderii in noi insine.
Chiar si plecat in Israel, ramine, totusi, eterna pietricica din pantoful natiunii. Ce ne-am face fara el? Nu am mai avea intiietate fata de nimeni.

Scris de Admin 07.06.07 12:06

Da, antisionismul este antisemitism
11-octombrie-2005
Marti 11 Octombrie 2005
Cum ideile, chiar si cele gresite, nu stau pe loc, si antisemitismul ca ideologie a urii fata de religia iudaica si fata de evrei s-a "rafinat" pentru a capata o forma digerabila intelectual. Aceasta rafinare a convertit antisemitismul in "antisionism" si, spre deosebire de acum sase-sapte decenii, se intalneste (vorbind exclusiv de spatiul occidental si nu de cel islamic) aproape integral LA STANGA spectrului politic si in mediile academice.
Antisionismul ca opozitie fata de "statul evreu" Israel este justificat in mai multe feluri. Un prim argument sustine ca, daca antisemitismul sau antiiudaismul este o atitudine religioasa sau rasiala, antisionismul, inteles in acceptiunea de mai sus, este o atitudine politica, de vreme ce si sionismul (ideea existentei Israelului) este un proiect politic. Caracterul politic al sionismului este probat, printre altele, si de existenta unor secte iudaice care resping sionismul (si pe care nu le putem acuza de antisemitism), dar si de respingerea sa de catre ganditorii evrei de stanga sau doar secularisti. Primii afirma ca Israelul nu trebuie sa existe pentru ca Mesia inca nu a venit, iar ceilalti - ca Israelul nu trebuie sa existe pentru ca fie nu exista o natiune evreiasca, fie statele intemeiate pe religie nu trebuie sa existe. Or, antisionismul religios nu exista. Ultraortodocsii nu contesta sionismul in fundamentele sale, ci afirma numai ca vremea acestuia nu a sosit. Varianta secularista este insa ceva mai subtila. Secularistii sustin ca statul-natiune este perimat si ca, oricum, nu a existat niciodata o natiune evreiasca sau ca Israelul este la fel de ilegitim ca stat evreu precum statele islamice Arabia Saudita, Iranul sau Pakistanul. Primul este un sofism. O natiune exista in masura in care se afirma ca atare. Altfel, ideea de natiune americana, italiana sau paraguayana nu poate fi justificata. Al doilea este, din nou, o neintelegere. Nimeni nu interzice unei natiuni sa se afirme pe principii religioase. Bunaoara, pelerinii sositi in Virginia au avut exclusiv motivatii religioase pentru a se stabili in lumea noua sau, mai aproape de noi, grecii s-au reinventat ca natiune ortodoxa pentru a se elibera de opresiune. Diferenta consta in democratie si toleranta. In Iran, Pakistan si Arabia Saudita nu exista nici o sinagoga, in vreme ce in Israel exista 170 de moschei.
Mai exista un argument care identifica antisionismul cu critica adusa politicii israeliene. Dar a aduce critici politicii israeliene pentru nerespectarea drepturilor omului, pentru lipsa de transparenta, pentru colonizarile fortate etc. nu inseamna a respinge dreptul Israelului la existenta, prin urmare nu poate fi calificata drept antisionista. Critica este legitima, dar respingerea dreptului la existenta este antisemita.
Nathan Sharansky propunea un test pentru identificarea antisemitismului, pe care l-a numit "3D - Demonizare, Dublu Standard, Delegitimare". Daca pare prea abstract, iata cateva cuvinte dintr-o "scrisoare catre un amic antisionist": "antisemitul trebuie sa caute in mod constant noi forme si noi forumuri pentru otrava sa. Cat de mult trebuie sa se bucure de aceasta noua mascarada! Acum nu mai uraste evreii, este doar antisionist! Lasa ecoul cuvintelor mele sa patrunda in adancimile sufletului tau: Cand oamenii critica sionismul, ei se gandesc la evrei". Semnat: Martin Luther King.
Lucrul cel mai grav astazi este ca vorbele lui Martin Luther King nu se mai aud in "mediile progresiste" si in universitati. Locul lor a fost luat de productiile postmoderniste ale unor Edward Said sau Noam Chomsky, ceea ce, in sine, reprezinta o abdicare de la ratiune.

Un articol de Cristian Campeanu
http://stiri.rol.ro/stiri/2005/10/da_antisionismul_este_antisemitism.htm

Scris de Admin 21.04.07 10:23

De ce combat antisemitismul, dar nu mă simt obligat să apăr statul Israel
Pe data de 15 mai, ziua în care acum 63 de ani a fost înființat statul Israel, revista ACUM lansa un sondaj cu privire la semnificația acelui eveniment, cu variante de răspuns care arătau o lipsă de partizanat în această chestiune.
Un “grup de prieteni ai Israelului” de pe Facebook a preluat sondajul și aceasta a făcut ca peste 2/3 dintre voturi (oricum, nu prea multe, în jur de 100) să fie pentru varianta favorabilă evreilor.
Cu toate acestea, am primit un email extrem de critic.
La câte tâmpenii fac arabii azi – au ucis iar oameni nevinovați și forțează forțele de ordine efectiv de-a lungul întregii frontiere – soldații nostri sunt răniți și ne apără cu arma în mână – numai Petru Clej et comp. cu sondajul lui de 2 bani mai lipsea. Ar trebui să mă bucur de 15 martie sau să fac sondaje jignitoare pe fondul tulburărilor pe care le provoacă extremiștii în fiecare an în Transilvania?

Persoana respectivă e cunoscută pentru atitudinea ei ostilă nu doar liniei editoriale a revistei ACUM, ci și unora dintre redactori și colaboratori, pe care i-a calomniat pe un forum de discuții.
Dar acest tip de atitudine nu e singular, el a mai apărut cu ocazia unor articole critice la adresa situației din Israel scrise de Vlad Solomon. Cu acele prilejuri, cititori din Israel, dar nu numai, l-au atacat în modul cel mai abject pe acest patriot al Israelului, care trăiește în această țară de peste 40 de ani, cu comentarii ca “trădător”,”viperă”, “atinge limitele antisemitismului”, “Încercarea domniei sale de a ne descuraja este de fapt ceea ce încearcă să facă în aceste zile Ahmadinijead”, “nu a îmbătrânit frumos (sau are câteva zile negre)”, “Acest articol este exact ca o lovitură de stat și el nu va fi omologat de popor”, “enervant, stupid, dăunator…” și altele asemănătoare cu cele folosite de naționaliștii români atunci când cineva are o atitudine critică față de România.
Asta dovedește că aceste persoane, care altfel laudă revista ACUM pentru felul unic în presa de limbă română în care combate antisemitismul și negaționismul, nu se deosebesc cu nimic de naționaliștii români, care adesea exprimă vederi antisemite sau negaționiste.
Din punctul meu de vedere, antisemitismul și negaționismul constituie fenomene care nu trebuie tolerate și de aceea le-am combătut și le voi combate, la nevoie cu duritate – așa cum se poate vedea din articolele publicate – pentru că ele constituie un afront la decență și bun simț.
Când vine vorba de apărarea statului Israel însă, aici nu mă mai simt OBLIGAT să intervin ca să-l apăr. Aici trebuie să fac o distincție între anti-sionism, care pentru mine e o variantă de antisemitism, și criticile la adresa statului Israel.
Să fim bine înțeleși: statul Israel are drept la existență, perfect legitim, și punerea sub semnul întrebării a acestui drept constituie un gest ilegitim. Dar criticile la adresa acestui stat, de fapt a politicilor duse de autorități, sunt perfect legitime.
De multe ori, aceste critici, ba chiar cele mai pertimente, vin chiar din partea unor israelieni, ceea ce demonstrează că Israel este un stat democratic, ceea ce nu se poate spune despre vecinii săi arabi.
Israelul are destui apărători, pretutindeni în lume, unii de profesie, așa că nu mai nevoie de încă o voce – a mea – în acest angrenaj bine pus la punct.
Israelienii și evreii care mi-au adus reproșuri, unii chiar mergând până la aberanta acuzație de antisemitism, ar trebui să realizeze că astfel de reacții sunt contraproductive, dând apă la moară antisemiților.
Zilele trecute am primit un email care circulă în lumea virtuală și în care se atrage atenția asupra pericolului antisemitismului, dându-se ca exemplu Regatul Unit, unde ar fi fost scoasă din curiculum predarea Holocaustului la lecțiile de istorie din școli “pentru a nu-i ofensa pe musulmani”.

Deși a fost demontată de peste patru ani (http://news.bbc.co.uk/1/hi/education/6563429.stm) această minciună continuă să circule pe internet, ridicând mingi la fileu tocmai acelora pe care cei care o răspândesc (admit, mai mult din neștiință decât din rea credință) doresc să-i combată.
Așa încât , nu mă simt obligat să iau apărarea Israelului, așa cum nu mă simt obligat să iau apărarea României – țara în care m-am născut, sau Marii Britanii – țara în care trăiesc, sau oricărei alte țări. Pentru mine combaterea antisemitismului și a negaționismului e o chestiune de principiu. Și tot de principiu este și faptul că nu sunt apărător al niciunei țări.

Scris de Admin 19.04.07 16:43

Negarea genocidurilor ar putea fi condamnată prin lege, în toate statele UE
Ţările Uniunii Europene sunt pe cale să ajungă la un acord privind o lege unică de condamnare a oricărei forme de rasism, precum şi a negării genocidurilor. Noua lege ar putea primi chiar astăzi undă verde, în cadrul reuniunii miniştrilor de Interne din Uniunea Europeană, organizată la Luxemburg.

O schiţă a documentului legislativ, care va fi valabil pentru toate cele 27 state ale Uniunii Europene, prevede pedeapsa cu unul până la trei ani de închisoare pentru instigare la violenţă sau ură împotriva unui individ sau unui grup de persoane, pe criterii de religie, culoare sau etnie.

Reglementarea condamnă explicit negarea crimelor împotriva umanităţii precum Holocaustul şi genocidul din Rwanda din 1994. Documentul nu menţionează, însă, genocidul armean din 1915, a cărui existenţă este în continuare contestată de Turcia.

Polonia şi ţările baltice au făcut presiuni ca documentul să condamne clar şi nerecunoaşterea "genocidului stalinist". Însă, cel mai probabil, varianta finală a textului nu se va referi explicit la regimurile comuniste, ci va folosi doar sintagma "crimele din timpul regimurilor totalitare".

Scris de Admin 10.04.07 18:45

Ziua Kadişului General-10 Tevet

În Talmud, rav Şimon a denumit fenomenul urii împotriva lui Israel-în limbaj halahic – ură fără motiv. Astfel, ura împotriva poporului lui Israel este diferită de toate celelalte fenomene ale vieţii, care au o explicaţie logică sau un motiv oarecare. Maharal din Praga (Morenu Ha - Rav Rabi Loew) a făcut diferenţă între două feluri de ură. Primul fel este ura cauzată de ceva, de un anumit motiv, iar când motivul respectiv a dispărut, dispare şi ura.

Al doilea fel este cel al urii care nu depinde de nimic, de nici un motiv, de nici o cauză, exemplu fiind ura popoarelor lumii împotriva poporului lui Israel. Maharal aduce ca prim exemplu în acest sens, ura lui Lavan împotriva lui Iacov. Această ură este lipsită de orice bază, pentru că Iacov s-a purtat corect cu Lavan toată perioada de timp în care s-a aflat la el. Cauza acestei uri rezidă în acea că Iacov era complet diferit de Lavan, inversul său, iar astfel şi Israel este complet diferit de popoarele lumii, inversul lor. Maharal subliniază că această ură nemotivată este ura cea mai puternică în toate formele posibile: „Şi Lavan a vrut să stârpească totul”.

Popoarele lumii întruchipează inversul poporului evreu: inversul celor ruşinoşi, al celor milostivi şi al celor care fac fapte bune (chiar dacă aceste calităţi reflectă o civilizaţie şi o politeţe exagerate). În momente de ceartă şi de conflict aceste calităţi apar în toată amploarea lor.

Pentru a ne apăra de această ură, Autorul Divin al Torei scrie: „Şi vă voi deosebi de toate popoarele, să fiţi ai Mei”. Îndepărtarea şi diferenţa de drumul altor neamuri este elementul care ne apără, iar atunci când sărim peste acest gard care ne desparte şi ne apropiem de ele, ne expunem pericolului din cauza duşmăniei lor.

Secolul al XX-lea a fost martor asupra urii împotriva poporului evreu sub toate formele ei cele mai sadice, opuse tuturor sentimentelor omeneşti.
Întrucât comemorăm Holocaustul evreilor din Europa voi povesti un caz real din acea perioadă. Un batalion german se apropia de un sat cu intenţia de a-l distruge, aşa cum obişnuia armata hitleristă atunci. Primirea frumoasă pe care sătenii au făcut-o soldaţilor, ieşind în întâmpinarea lor cu pâine şi sare, i-a făcut pe aceştia să-şi schimbe hotărârea. În mod surprinzător s-a auzit o împuşcătură în sat, iar comandantul respectivei unităţi militare a ordonat soldaţilor să se grăbească să-l găsească pe cel care a tras. În urma cercetărilor a fost găsit un copil care ş-a recunoscut fapta. Copilul a afirmat că tatăl său a fost ucis de germani şi – prin intermediul împuşcăturii – a vrut să atragă atenţia şi să protesteze pentru ceea ce i s-a întâmplat. Comandantul german i-a spus copilului că merită pedeapsa cu moartea, dar îl va ierta dacă îi va răspunde la o întrebare. Apoi i-a arătat ochii săi şi l-a întrebat dacă îşi dă seama care ochi este natural şi care este ochi de sticlă. Copilul a privit figura crudă a comandantului şi ochii acestuia mult timp cu luare aminte. Apoi a arătat spre ochiul potrivit. Comandantul l-a eliberat, dar i-a cerut să explice cum a reuşit să deosebească între cei doi ochi. Copilul a răspuns că ochiul de sticlă i s-a părut mai omenos, mai cald.
Această perioadă este martoră a culmii dispariţiei omeniei. Este o perioadă fără pereche, fără asemănare în istoria popoarelor. Comentatorii Bibliei s-au întrebat ce a văzut şi la ce s-a referit profetul Irmiahu (Ieremia) în viziunea catastrofei înecării întregului Israel în apa mării şi ce a găsit el ca element de simbol în apa mării pentru a explica descompunerea naţiunii.

Catastrofa care a venit asupra omenirii pe uscat a produs o impresie puternică în decursul unei perioade îndelungate într-atâta încât ruinele rămase reprezintă o amintire şi o mărturie asupra a ceea ce s-a petrecut, spre deosebire de catastrofa care s-a petrecut pe mare, indiferent de proporţiile la care ar fi ajuns aceasta. De exemplu, dacă un vapor naufragiază şi se scufundă, toţi oamenii aflaţi la bordul său – dacă nu sunt salvaţi – se îneacă, ajung la fundul mării, nemairămânând nici o urmă. Valurile mării acoperă totul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Asemănător cu marea este şi continentul european pe teritoriul căruia s-au petrecut crimele cele mai îngrozitoare. „Căci marea ca marea este sfărâmătura ta”, uriaşă şi nesfârşită ca marea. Acei criminali, antisemiţi, care urăsc poporul evreu, încă mai ridică capul şi pun mâna pe sabie pentru a întregi crima distrugerii: genocidul. Nu numai că îndrăznesc să nege ceea ce s-a petrecut, să spună că nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a fost ucis şi nimeni nu a ucis. Pe această cale, ei vor nu numai să şteargă orice urmă fizică rămasă, ci să şteargă şi amintirea celor şase milioane de victime.

Sunt sigur că aceşti morţi, victimele Holocaustului, strigă şi cer din tot sufletul ca sângele lor să continuie să fiarbă de mânie şi să fie mărturie veşnică pentru ei, cei ucişi şi pentru asasinii lor, cei care i-au ucis.

Rabinul şi filosoful Jacob Robinson a afirmat că cea mai mare suferinţă i-au produs-o lui Iov cuvintele spuse de cineva şi menţionate în Ghemara: „Iov nu a existat” (Talmud, Baba Batra 15,1). Iov a spus că a suferit mult dar s-a consolat cu faptul că suferinţa lui a influenţat asupra lumii şi a lăsat urme imprimate în inima ei, dar acum vine cineva care spune că el nu a existat.

Negarea Holocaustului, aşa cum este făcută în zilele noastre, este o parte integrantă din crima în sine şi trebuie considerată în acest sens. Exact ca şi spălarrea urmelui sângelui şi ştergerea dovezilor crimei de către ucigaşi.
Dragi prieteni, în ziua de 10 Tevet-22/12/04, fiecare evreu care a avut rude apropiate devenite martiri, şi care nu ştie la ce dată au murit aceşti oameni, trebuie să spună Kadiş. De aceea, ziua de 10 Tevet este denumită şi Iom Hakadiş Ha-klali-Ziua Kadişului General respectiv pentru toţi decedaţii a căror zi comemorativă a rămas necunoscută.

Scris de Admin 06.03.07 12:52

Antisemitism, antizionism şi “antiisraelism”

INIŢALELE SIGLEI MRAP au acordat mult timp un rol special antisemitismului printre alte forme de rasism. Această situaţie părea absolut naturală imediat după genocidul nazist. Apoi, în 1977, numele asociaţiei s-a schimbat în “Mişcarea împotriva Rasismului şi pentru Prietenia între Popoare” (1). Parcurgând istoria antisemitismului, voi încerca să examinez în ce constă specificitatea, chiar unicitatea acestei forme a rasismului. Punând de asemeni întrebarea: este pertinent să se facă azi din antisemitism un rasism “aparte”? Care este realitatea antisemitismului azi? Există o recrudescenţă?
Cu atât mai mult cu cât războiul dintre Israel şi Palestina a confuzionat lucrurile. Confuziile între religia evreiască (sau “israelită”), poporul sau popoarele evreieşti, ideologia zionistă şi statul Israel sunt permenente. Aceste confuzii sunt deliberate din partea instituţiilor evreieşti oficiale sau în general în cazul partizanilor necondiţionaţi ai diferitelor politici israeliene.
Ele conduc la o instrumentalizare a antisemitismului şi a crimei absolute pe care o reprezintă genocidul. În mod sistematic şi fără discernământ, orice critică a Israelului, orice formă de antizionism devine antisemitism, transpunere a faimosului adagiu “Arafat este un nou Hitler” care justifica în ochii lui Şaron refuzul de a negocia. În confuzia generală, putem vedea un evreu, fost rezistent şi umanist, ca Edgar Morin, condamnat pentru antisemitism. În acelaşi tim, antisemiţi dovediţi, creştinii zionişti americani, au devenit principalii furnizori de fonduri ai coloniilor din Cisiordania.
Adevăraţii antisemiţi n-au pierdut oportunitatea să apară. Cu nu mai este “corect politic” şi este chiar interzis azi să deversezi tomberoanele de ură rasistă pe care un Dreyfus sau un Léon Blum le-au putut suporta, dintr-o dată, anumiţi antisemiţi instrumentalizează războiul din Orientul Apropiat pentru a explica faptul că atrocităţile dovedite comise de Ţahal au la origine natura perversă a iudaismului. Voi evoca personajul lui Israel Şamir care face legătura între “vechiul” antisemitism şi cel care avansează mascat.

Antiiudaismul creştin
Întrebările : “ce este un evreu?” sau “de unde vin evreii?” sunt foarte complexe. Ele au totuşi consecinţe foarte actuale. Poporul evreu s-a constituit pornind de la Cartea (Biblia) care i-a dat raţiunea de a fi. Dintotdeauna a existat la evrei o dezbatere, o confruntare între cei care îl acceptau pe “Celălalt” (altădată divinităţile altor popoare sau dominaţia romană) şi cei care considerau că evreii nu puteau să trăiască decât între ei. Această confruntare continuă şi astăzi. Diferitele identităţi evreieşti şi antisemitismul sunt esenţialmente legate de dispersiunea (diaspora) care a început înaintea celor două distrugeri ale Templului. Majoritatea evreilor continuă să trăiască în afara Israelului.
Cu mult înaintea ebraicii, care este este o limbă reconstituită pornind de la limba religioasă, au existat limbile evreieşti ale diasporei: ladino, iudeo-araba, yiddish. Cei care încearcă să “închidă” istoria iudaismului afirmând centralitatea Israelului, prezentând diaspora ca pe o lungă paranteză sau construind mitul unui pretins regat unificat care ar trebui reconstituit, comit o minciună istorică. Nu există, evident, o “rasă” evreiască. Evreii de azi rezultă din numeroase amestecuri. Descendenţii celor care au părăsit Palestina după distrugerea celui de-al doilea Templu s-au amestecat cu berberii, cu spaniolii, mai târziu cu slavii şi khazarii (2). Şi poporul palestinian, care este un popor autohton, a ieşit parţial din lumea ebraică. Trebuie deci să se vorbească despre evrei ca popor (ar fi mai exat să se pună “popoare” la plural) şi de o comunitate al cărei destin este legat de o religie.
Istoria iudaismului din diaspora este adesea prezentată ca un lung şir de persecuţii şi de masacre. Au existat totuşi perioade mult mai favorabile: sub Charlemagne, în Andaluzia, în timpul sosirii în Polonia sau în Imperiul Otoman..

Scris de Admin 05.02.07 16:47

Genocide uitate. Mostenirea sangeroasa a omului alb
Rasismul, demonstrat stiintific
Cu un secol mai devreme, pe masura ce stiinta lua locul religiei ca discurs dominant in cultura, presupusa superioritate a rasei albe isi gasea, si ea, temeiuri „stiintifice“. La 19 ianuarie 1864, prestigioasa Anthropological Society din Londra organiza o masa rotunda cu tema „Extinctia raselor inferioare“. Cercetatori respectati ai vremii au discutat despre „dreptul raselor superioare de a coloniza teritoriile considerate vitale pentru interesele lor“ si au incercat sa stabileasca daca, in asemenea cazuri, bastinasii de rasa „inferioara“ erau inevitabil sortiti disparitiei sau puteau coexista, intr-o forma sau alta, cu noii stapani... „Pe atunci, Anglia savarsise deja, pe langa genocidul indigenilor din America de Nord, pe cel al aborigenilor din Australia, mai ales al tasmanienilor“, noteaza Plumelle-Uribe. In acest timp, in Franta, un sociolog pe nume Georges Vacher de Lapouge „sustinea ca nu era nimic mai normal ca reducerea in sclavie a raselor inferioare si pleda pentru o singura rasa superioara, nivelata prin selectie“.
Chiar daca impartaseau teza clasificarii culturilor in inferioare si superioare, savantii germani s-au remarcat la inceput prin moderatie. Profesorul Theodor Waitz si elevul sau Georg Gerland au contestat teoriile care justificau exterminarea indigenilor din colonii: „Nicio lege naturala nu spune ca popoarele primitive trebuie sa dispara pentru a face posibil progresul civilizatiei“, spunea Gerland. In 1891, profesorul Friedrich Ratzel denunta la randul sau, cu nobila indignare, „declinul popoarelor de culturi inferioare“: „A devenit o regula deplorabila ca popoarele mai putin inaintate sa dispara la contactul cu popoare de inalta cultura. Indigenii sunt ucisi, vanati, proletarizati, iar organizarea lor sociala este distrusa. Caracteristica principala a politicii albilor este folosirea violentei de catre cei puternici asupra celor slabi. Scopul este de a pune mana pe pamanturile lor“. Dar evolutia evenimentelor modifica si opiniile oamenilor de stiinta: cativa ani mai tarziu, acelasi profesor Ratzel va afirma ca un popor in dezvoltare este indreptatit sa cucereasca teritoriile „transformate in pamanturi nelocuite prin moartea sau deplasarea locuitorilor lor“... Intre timp, Germania isi constituia, si ea, un imperiu colonial in Africa, dupa Congresul de la Berlin din 1884-1885, care impartise „continentul negru“ intre marile puteri mai vechi sau mai noi. Ratzel avea sa ramana in istorie drept creator al termenului „Lebensraum“ - spatiu vital, termen insistent folosit mai tarziu pentru justificarea planurilor de cucerire ale nazistilor.
La inceputul secolului al XX-lea, eliminarea raselor catalogate drept inferioare aparea ca un proces normal si inevitabil, care nu suscita prea mare indignare - mai ales ca se petrecea in Africa sau pe alte continente departate de privirile europenilor. In Congo, declarat domeniu personal al regelui belgian Leopold, populatia a scazut la jumatate - de la 20 la 10 milioane de oameni. Germanii, mai nou-veniti in randul colonizatorilor, au capatat repede aceleasi deprinderi: in numai doi ani, 1904-1906, etnia herero, din actuala Namibie, a fost exterminata in proportie de 75%. Un alt savant, profesorul Eugen Fischer, s-a deplasat la fata locului pentru a studia „bastardizarea fiintei umane“. El a publicat un tratat care pretindea ca demonstreaza stiintific inferioritatea rasei negre si propunea urmatoarea atitudine fata de metisi: „Sa li se garanteze acel grad precis de protectie care le este necesar ca rasa inferioara noua si nimic mai mult, dar asta doar atat timp cat ne sunt de folos - in rest, sa actioneze libera concurenta, ceea ce inseamna, dupa mine, sa dispara“. Devenit celebru in toata lumea datorita tratatului sau, dupa 1933, profesorul Fischer „si-a pus in serviciul politicii rasiale a noului stat (national-socialist) prestigiul si autoritatea de savant de renume mondial“. Odata cu venirea la putere a lui Hitler, „dominatia rasei superioare“ devenea politica de stat. In cautarea „spatiului vital“, nazistii au trecut in randul „raselor inferioare“ si popoare europene: in primul rand, evreii, ce aveau sa fie exterminati metodic, dar si romii si slavii din Est. Profesorul Fischer si elevul sau Wolfgang Abel au elaborat criteriile de apartenenta la „rasa ariana“ - criterii care puteau hotari viata sau moartea unui om -, iar Abel a propus, intre alte optiuni, „lichidarea poporului rus“. In 1941, Göbbels si Göring estimau ca 20-30 de milioane de oameni ar putea muri de foame in Rusia, din cauza rechizitionarii alimentelor pentru nevoile armatei germane. „Poate e mai bine asa, deoarece anumite natiuni trebuie decimate“, adauga Göring, al carui tata fusese guvernator colonial in Africa. Liderii nazisti nu stiau, poate, ca ucrainenii fusesera deja decimati de foamete, cu cativa ani mai devreme; comunismul sovietic, abia nascut, avusese timp sa-si orchestreze propriile masacre, alegandu-si victimele nu pe criterii de rasa, ci de clasa.
Holocaustul, o lectie neasimilata
Dupa cateva secole de expansiune coloniala, in constiinta Occidentului se intiparise ideea ca rasele inferioare pot fi eliminate fara mustrari de cuget, daca o cereau interesele „poporului de stapani“. Nazistilor nu le-a mai ramas decat sa-i convinga pe germani ca si evreii, de exemplu, erau una dintre „rasele“ nefolositoare si chiar daunatoare. Propaganda in acest scop a exploatat insistent stravechile prejudecati antisemite pe care vremurile moderne nu le putusera eradica. Asa a fost cu putinta ca germanii si alti europeni (ne-am avut si noi, romanii, partea noastra de neomenie) sa asiste nepasatori la Holocaust, in masura in care au avut stiinta de el, sau chiar sa colaboreze la masacre si deportari atunci cand s-au aflat in situatia sa o faca.
Cel de-al Treilea Reich s-a prabusit si, odata cu el, si mitul suprematiei „ariene“. Dezvaluirea ororilor Holocaustului a cutremurat intreaga lume. Capii regimului nazist au fost judecati si condamnati la Nürnberg, iar genocidul evreilor europeni a capatat valoare de simbol - o crima impotriva umanitatii, atat de inspaimantatoare incat se credea ca nu se mai poate repeta niciodata. Dar masacrele coloniale, care l-au precedat si pregatit, au ramas in mare masura uitate. „Ceea ce preadistinsul, preaumanistul, preacrestinul burghez al secolului XX nu-i poate ierta lui Hitler nu este crima in sine, nu este umilirea omului in sine, ci crima impotriva omului alb si aplicarea, in Europa, a procedeelor colonialiste care nu-i priveau, pana atunci, decat pe arabii din Algeria, pe bastinasii din India si pe negrii din Africa“, scria marele poet al Martinicai, Aimé Césaire, descendent al sclavilor si exponent al „negritudinii“2. Cu o asemenea memorie selectiva, omenirea nu a parut sa invete prea mult din lectia tragica a Holocaustului. Gulagul sovietic si ramificatiile sale din tarile „fratesti“, varianta comunista a lagarelor de exterminare, au continuat sa faca victime multi ani dupa procesele de la Nürnberg, iar ostilitatea fata de „straini“ si-a avut, si aici, partea sa: popoare intregi au fost deportate in Siberia la ordinul lui Stalin si nu trebuie uitat ca si germanii din Romania si-au platit apartenenta etnica prin ani grei de sclavie. De cealalta parte, regimul de apartheid sud-african, alt descendent al teoriilor lui Ratzel sau Fischer, a ramas in picioare pana la sfarsitul anilor 80, iar razboaiele coloniale si postcoloniale, din Algeria pana in Vietnam, au adaugat noi victime la bilantul sangeros al secolului XX.
Astazi, sclavia ramane o trista realitate - nu doar in versiunea sa arhaica, inca intalnita prin unele regiuni indepartate ale Africii, dar si mult mai aproape de noi, in forma „modernizata“ a traficului si exploatarii imigrantilor ilegali, devenite o sursa majora de ingrijorare pentru politiile din lumea „omului alb“. Statele africane au incercat sa obtina recunoasterea comertului cu sclavi drept crima impotriva umanitatii, imprescriptibila si dand dreptul la despagubiri, sub forma unui plan de asistenta pentru dezvoltare3; dar tarile bogate intarzie sa-si asume pacatele trecutului. Secolele de dominatie coloniala au lasat insa urme adanci: discriminarile de tot felul si rasismul mai mult sau mai putin ascuns care erupe uneori, cand te astepti mai putin, in Europa sau America; starea jalnica a majoritatii statelor africane, mostenitoarele fostelor colonii, care par sa nu se mai poata smulge din saracie si violenta; si, nu in ultimul rand, condescendenta dusa pana la dispret cu care sunt privite aceste tari si cetatenii lor, atunci cand disperarea ii indeamna sa ia cu asalt frontierele lumii bogate. Analistii si expertii occidentali deplang adesea - cu implicita prezumptie de superioritate - coruptia si incompetenta guvernantilor, instabilitatea, lipsa democratiei si frecventele conflicte armate care impiedica iesirea Africii din subdezvoltare. Ne putem totusi intreba cum ar fi aratat astazi continentul daca n-ar fi cunoscut comertul cu sclavi pe scara mare si exploatarea coloniala, cu „binefacerile“ si dezastrele sale. Din nefericire, este o intrebare la care nimeni nu mai poate da raspuns

Scris de Admin 26.01.07 14:10

Devine holocaustul o “dogma mondiala”?
SUA au inaintat ONU, pe 24 ianuarie, un proiect de rezolutie care incrimineaza negarea Holocaustului, relateaza Associated Press. Circa 40 de state din cele 192 membre ale Organizatiei au anuntat sustinerea propunerii, printre ele numarandu-se Marea Britanie, Canada, Noua Zeelanda, Australia si Rusia. Initiatorii proiectului spera ca acesta sa fie supus votului Adunarii Generale astazi, vineri 26 ianuarie.
Sectiunea operativa a rezolutiei cuprinde doua paragrafe care “condamna fara nici o rezerva orice negare a Holocaustului” si “recomanda tuturor statelor membre sa respinga orice asemenea act de contestare a Holocaustului ca fapt istoric, fie in totalitate, fie partial, sau orice activitati in acest scop”. Totusi, remarca agentiile internationale de presa, documentul, care nu are putere de lege, este mult redus fata de cel care condamna discriminarea rasiala si religioasa, adoptat de Adunarea Generala in 2004.
Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, a precizat intr-un comunicat de presa ca “Holocaustul a fost o tragedie unica si care nu poate fi negata”. Comemorarea Holocaustului este “un raspuns esential dat persoanelor manipulate, care sustin ca Holocaustul nu a avut loc niciodata sau a fost exagerat”, a mentionat Ban.

Proiectul vine la putine saptamani dupa ce Iranul a starnit furia unei parti a comunitatii internationale, organizand si sponsorizand o conferinta despre holocaust. Aproape 70 de cercetatori si scriitori din 30 de tari au contestat versiunea “oficiala” asupra holocaustului si au discutat liber, fara constrangerile impuse de legislatiile din multe tari occidentale.
Desi nu mentioneaza numele Iranului, documentul este, in mod evident, o replica data acestei conferinte. Totusi, Gilad Cohen, consilier in cadrul misiunii israeliene la ONU, s-a referit indirect la conferinta de la Teheran, afirmand ca “aceste incidente nu mai pot fi ignorate”. “E problema ONU sa spuna tare si clar, ‘destul’! Iranul vrea sa aiba arme nucleare si neaga holocaustului. Asta e ceva ce nimeni n-ar trebui sa acepte.”
In noiembrie 2004 a fost adoptata de catre ONU o rezolutie pentru transformarea zilei de 27 ianuarie in Ziua Internationala a Comemorarii Victimelor Holocaustului, comemorata printr-o reuniune, la recomandarea fostului Secretar General Kofi Annan, in ianuarie 2005.
Rezolutia readuce in atentie propunerea Germaniei de criminalizare a negationismului pe intreg teritoriul UE, propunere facuta recent de ministrul german al Justitiei, Brigitte Zypries, si care ramane sa fie discutata.
Cu cateva zile inainte, un sondaj de opinie facut in randul britanicilor pe tema holocaustului a dat rezultate “ingrijoratoare”, conform cu ziarul Jewish Chronicle, care a facut publice datele. La intrebarea “a fost holocaustul un mit, s-a intamplat dar proportiile i-au fost exagerate, sau sase milioane de evrei au fost ucisi?”, 28% din respondentii intre 18 si 29 de ani, adica 17% din totalul respondentilor, au raspuns cu “nu stiu”. Un alt subiect al sondajului era opinia despre o eventuala criminalizare a negationismului in Marea Britanie. Numai 16% s-au declarat de acord, in timp ce 63% au respins ideea.

Scris de Admin 08.11.06 19:38

Populatia evreiasca europeana, cca. 1950
ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII] - Pagina 9 Eur77870m