ANTISEMITISM[DIVERSE..OPINII]

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/istoria-unei-maladii-cum-s-a-ajuns-la-ura-fata-de-evrei-si-de-bancheri-160495.html

"În vremea lui Hitler, formele de naționalism, excludere socială și xenofobia erau concentrate asupra evreilor. Astăzi, îi ai pe țigani, romii, care sunt o mică minoritate, și, de asemenea, imigranții musulmani", afirma de curând miliardarul american George Soros care explica pentru NewsWeek faptul că un colaps al zonei euro ar relansa pericolul unei renașteri a conflictelor politice care au divizat Europa de-a lungul secolelor.

Xenofobia, anti-semitismul și războil dintre clasele sociale au început să fie tot mai mult în centrul analizelor unor publicații prestigioase din Europa, dar și a unor studii publicate recent. Războiul dintre clasele sociale a fost unul dintre pericolele asupra căruia insista economistul american Nouriel Roubini și a început să fie vizibil din momentul în care a apărut mișcarea Occupy Wall-Street.







The Economist a redactat, la începutul anului, un eseu interesant despre modul în care a evoluat periculosul fenomen de ură față de bancheri, precum și prejudecățile legate de evreii care conduc lumea, care dețin controlul asupra banilor și finanțelor mondiale.

Atitudinea împotriva bancherilor și a celorlalți "moneymen" are o istorie foarte lungă, scrie The Economist, care pornește cu exemplele de la Iisus Hristos care i-a dat afară din templu pe schimbătorii de bani. Apoi, începuturile creștinismului pleacă de la ideea că "iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor". De asemenea, în Islam, profetul Mohamed a interzis dobânda, în timp ce evreii se referă la dobândă ca neshek (mușcătură). Biserica Romano-Catolică a interzis dobânda în 1311, iar Dante îi considera pe cei care împrumută bani ca fiind condamnați la cel de-al șaptelea cerc al iadului.

Prejudecata privind pe cei care împrumută bani, precursorii bancherilor de astăzi, s-a dovedit periculoasă, scriu cei de la The Economist, care arată că civilizațiile care au reușit să nu mai interzică împrumuturile de bani cu dobândă au ajuns la prosperitate, în timp ce societățile unde acest tip de activitate a rămas interzisă au rămas sărace.

Este cazul nordului Italiei, care în secolul al XV-lea a cunoscut un boom economic, după ce familia de Medici și alte familii "bancare" au căi de a transforma activitatea de creditare într-o activitate legală. Etapa următoare a fost a lui Luther și a lui Calvin, pentru care împrumutul de bani era acceptabil. În tot acest timp, lumea islamică rămânea în sărăcie, dar cu regula că dobânda este interzisă. În anul 1000, PIB-ul Europei avea o pondere de 11,1% în PIB-ul global, în timp ce Orientul Mijlociu avea o pondere de 8,6%. În 1700, Europa avea o pondere de 13,5%, în comparație cu 3,4% ale Orientului.

Prejudecățile împotriva "finanțiștilor" au avut și consecințe mai puțin economice. De-a lungul istoriei, cei care au împrumutat bani cu dobândă au fost persecutați. Minoritățile etnice, în special evreii din Europa dar și cei din America, ca și chinezii din Asia, din simplul motiv că "succesul aducea cu sine succesul".

În Europa Evului Mediu, evreii erau persecutați nu neapărat pentru că nu erau creștini, dar pentru că uciderea lor era o cale rapidă către ștergerea datoriilor, scrie publicația, care arată că pentru Karl Marx, evreu de altfel, evreii erau întruchiparea capitalismului și nu puteau fi salvați din acest "blestem ancestral" decât prin revoluție. "Protocoalele Înțelepților Siomului" își doreau să-i determine pe oameni să creadă că finanțiștii evrei erau angrenați într-o conspirație mondială. De asemenea, atitudini și curente de acest gen au circulat despre minoritățile chinezilor din Asia.

În zilele noastre, demonizarea bancherilor și prejudecățile etnice ating noi cote. În numărul din luna august a Journal of Business Ethics, un articol redactat de Clive R. Boddy, profesor la Nottingham Business School din cadrul Nottingham Trent University a pus pe jar lumea financiară în care acesta scria că sectorul financiar a fost cucerit de către psihopați, pe care-i definea ca fiind oameni lipsiți de conștiință, cu foarte puține emoții și care prezintă incapacitatea de a avea sentimente de simpatie sau empatie față de alți oameni".

Protestele împotriva celor 1%, mai ales când aceștia lucrează pentru Goldman Sachs sau N.M. Rothschild, pot genera emoții care sunt greu de ținut în frâu, scriu jurnaliștii The Economist, citând în încheiere un studiu al Boston Review unde se arată că 25% din americanii care nu sunt de origine evreiască sunt de părere că evreii sunt de vină pentru criza financiară.

"Antisemitismul nu a revenit în Germania. A fost tot timpul prezent"

Fiecare al cincelea cetăţean german este "latent" antisemit, relevă un studiu realizat de o comisie de experţi sub dublul patronaj al Parlamentului şi Guvernului de la Berlin. Fenomenul a fost studiat de o echipă de specialişti, din care au făcut parte, între alţii, istorici, sociologi, dar şi teologi islamici.
Extrema dreaptă germană rămâne ancorată în anti-semitism, constată raportul de 200 de pagini publicat la capătul unui an de cercetări şi observaţii. Peter Longerich, de la University of London, purtătorul de cuvânt al echipei care a redactat studiul, a definit, de altfel, antisemitismul ca fiind liantul în mediile radicale de dreapta. Dar fenomenul se manifestă şi în cercurile islamiste.

Constatările experţilor reuniţi la cererea autorităţilor federale plasează Germania într-un context mai larg, specific Orientului Mijlociu şi Europei; de fapt, rezultatele studiului nu vin decât să certifice şi cuantifice speculaţii, singura necunoscută reală fiind dimensiunea fenomenului.

Prejudecăţile şi clişeele anti-evreieşti nu sunt, însă, doar apanajul grupărilor de extremă dreaptă sau al islamiştilor. Instincte anti-semite se regăsesc adânc în interiorul societăţii germane.

"Fenomenul nu a revenit în miezul societăţii; a fost tot timpul prezent acolo şi este străvechi", a explicat istoricul Julius Schöps, directorul centrului Moses Mendelssohn pentru studii euro-iudaice de la Universitatea din Potsdam.

"Lupta împotriva capitalului evreiesc mondial" și la unguri

Odată cu grava criză financiară în care se află Ungaria, extremiştii de dreapta au descoperit un nou inamic: capitalul străin - care vrea să stoarcă Ungaria şi să distrugă naţiunea maghiară. Manifestaţiile recente ale partidului Jobbik s-au desfăşurat sub sloganul „Au plecat tancurile, au venit băncile!“, mesaj care dă de înţeles că locul foştilor stăpâni sovietici a fost luat de aşa zisul capital evreiesc mondial. Jobbik-iştii nici nu fac eforturi să se ascundă în spatele aluziilor. De pildă, în Parlamentul de la Budapesta, acuză în mod constant atât majoritatea guvernamentală cât şi opoziţia socialistă şi liberală că ar reprezenta interesele Israelului şi ale evreilor, nu pe cele ale maghiarilor.
Circa un milion de unguri au luat credite în valută pe care le pot plăti din ce în ce mai greu, întrucât forint-ul maghiar s-a devalorizat foarte mult în ultimii ani. Nu e de mirare, aşadar, că sloganurile Jobbik au priză la o parte a publicului maghiar. Mai multe sondaje de opinie relevă că propaganda agresivă a Jobbik-ului dă roade: extremiştii de dreapta sunt cotaţi cu 20 la sută din totalul voturilor şi devin astfel, pentru prima dată, a doua forţă politică din Ungaria, în urma partidul populist-conservator-naţional Fidesz, de guvernamânt, depăşindu-i clar pe socialiştii.

Concluzii: Criza economică a adus cu sine un val periculos de xenofobie

În cadrul unui interviu, Roubini avea să declare că revolta mondială se va extinde din cauza frustrărilor oamenilor privind creșterea șomajului și a stării de instabilitate.

Demonstrațiile populare recente, de la Orientul Mijlociu și Israel până la Marea Britanie și furia populară crescândă din China si, în curând în alte economii avansate și țări emergente, toate sunt conduse de aceleași motive și tensiuni: inegalitatea care crește, șomajul și lipsa de speranță.

"Criza din 2008 ne-a arătat că sistemul financiar global are nevoie de un tratament dur. Băncile trebuie să fie forțate să dețină rezerve mai mari. "Armele de distrugere în masă" trebuie să fie dezamorsate, iar cultura pentru bonusuri trebuie modificată. Dar demonizarea bancherilor nu va rezolva problema, însă ar putea, dacă rămâne nesupravegheată să readucă la viață o mai veche urâțenie", scriu, pe bună dreptate, jurnaliștii de la The Economist

O bibliografie pentru negaționiștii Holocaustului și antisemiți (și pentru alții) de Petru Clej Revista ACUM a fost consecventă în abordarea tematicii Holocaustului. Cu toate acestea, primim reacții negative din partea unor negaționiști ai Holocaustului, din partea antisemiților și a unor naționaliști, iritați de consecvența noastră. Le recomand acestore, și nu numai lor, să parcurgă o listă a articolelor publicate de noi în ultimii trei ani și jumătate și pe urmă să-și reconsidere poziția. …

“Pe cuvânt de onoare”, un roman despre antisemitism rămas actual

http://www.acum.tv/articol/40981/

Am recitit romanul scriitoarei americane Laura Z Hobson, „Pe cuvânt de onoare” („Gentleman’s Agreement”) pe care urma să-l discutăm în cadrul „Clubului prietenilor cărţii”, mânată şi de amintirea pe care mi-a evocat-o, nu legată de conţinutul său, ci de momentul când am dat prima dată ochii de el – de tânără căsătorită, în urmă cu 50 de ani. Investigam biblioteca soţului meu şi am găsit această carte, deja atunci ponosită, editată , în România, cred că în 1948 (apăruse în SUA în 1947). Poate m-a atras şi coperta – destul de zdrenţuită dar infăţişând un bărbat care mi s-a părut foarte drăguţ. Nu am putut vedea exact cine era, imaginea se cam ştersese. Zilele trecute, când am făcut nişte cercetări despre autoare , am aflat că din roman – care a fost pe vremea lui un best-seller,- s-a făcut şi un film, distins cu multe Oscar-uri ( pentru cel mai bun film, pentru regie -Elia Kazan şi cea mai bună actriţă într-un rol secundar) iar bărbatul bine de pe copertă era unul dintre actorii mei preferaţi-Gregory Peck, în rolul principal (Deşi şi el a fost nominalizat, nu a luat Oscarul ). Şi ca să nu lungesc suspans-ul, vreau să dezvălui secretul cărţii – tema principală este antisemitismul în Statele Unite, imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial. Nu este vorba de un antisemitism făţiş, de declaraţii de respingere, de ură împotriva evreilor, nici nu se putea imediat după ororile de la Auschwitz, ci de o formă mult mai subtilă a acestuia, de un antisemitism insidios, de prejudecăţi, clişee, ţinerea, într-un mod foarte politicos la distanţă a evreilor , de o discriminare ca să zicem aşa politicoasă. Evreii nu sunt admişi la anumite hoteluri, cluburi, piscine, spunându-li se că…nu mai sunt locuri, în societate se spun bancuri nu direct antievreieşti dar cu acest substrat, nu sunt angajaţi, afirmându-se că locurile anunţate la mica publicitate s-au ocupat deja, circulă, în cercuri de intelectuali, sau ale clasei de mijloc toate miturile dcespre înfăţişarea şi comportamentul evreilor, un ofiţer evreu întors de pe frontul european , combatant rănit, este întrebat dacă a servit la aprovizionare. Şi toate acestea în Statele Unite, ţară în care se presupune că evreii au fost bine primiţi (este adevărat, când erau puţini, nu când au început valurile de imigranţi de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX sau în timpul celui de-al doilea război mondial), s-au integrat, şi-au găsit locul în societatea americană. Se pare însă că şi acestea fac parte din aşa numitele mituri urbane, că lucrurile trebuiesc privite mult mai nuanţat, că “dominaţia evreiască” în diferitele domenii ale vieţii americane este de asemenea o invenţie, că şi acolo evreii trebuie să se străduiască mult ca să fie acceptaţi. Am spus în titlu că „Gentleman’s Agreement” nu a căzut în desuetudine nici la peste 60 de ani de la apariţia sa.Din păcate, fenomenele prezentate în acest roman se regăsesc, sub o formă sau alta, şi astăzi în societatea americană şi nu numai. Prejudecăţile, stereotipurile despre evrei sunt ca motivele folclorice, circulă de la un capăt al lumii la celălalt şi cu greu pot fi dezrădăcinate. Se transformă, capătă înfăţişări noi, argumente alese cu măiestrie, dar esenţa este aceeaşi, regăsim multe motivaţii legate de ura faţă de evrei,asemănătoare cu cele care circulau, de pildă, în Germania medievală.

Cartea a apărut la editura „Hasefer” dar s-a mai reeditat în 1993 şi de către editura Garamond. S-a păstrat traducerea originală a lui Mihnea Gheorghiu şi în acest context aş vrea să-mi exprim o nedumerire. Nu cred că traducerea în româneşte a titlului, „Pe cuvânt de onoare”, acoperă sensul celui în engleză. E clar că autoarea a folosit „Gentleman’s Agreement” în sens ironic. Mai degrabă aş fi ales ceva de genul „O înţelegere tacită„ fiind vorba de un fel de convenţie nedeclarată a societăţii de a-i ţine la distanţă pe evrei. Titlul ales de francezi mi se pare mult mai relevantă, „Le mur invisible” – zidul invizibil.

Aşa cum am spus la început, romanul Laurei Hobson a devenit un best-seller, s-a vândut în 1,6 milioane de exemplare numai în Statele Unite, a fost tradus în 14 limbi iar filmul a avut de asemenea succes. Dar nu toată lumea l-a agreat, printre aceştia aflându-se faimoasa „Comisie pentru cercetarea activităţii antiamericane” care i-a convocat pe Elia Kazan , Darryl Zanuck (producătorul filmului), pe scenarist şi pe câţiva actori ca să depună mărturie. Probabil s-a considerat că a fost de inspiraţie…comunistă. Interesant este că nu romanul a deranjat ci filmul, deşi dacă aruncăm o scurtă privire asupra vieţii autoarei, şi ea putea fi acuzată de multe …rele. Laura Hobson provenea dintr-o familie de evrei socialişti de origine rusă care au emigrat în America, toată viaţa a fost angajată faţă de cauze sociale, de pildă , s-a implicat în salvarea unor familii de evrei austrieci după Anschluss, obţinându-le cu mari dificultăţi vize pentru Statele Unite. A fost o ziaristă de succes, o scriitoare care a abordat cu curaj multe subiecte sensibile, nu numai antisemitismul ci şi situaţia mamelor singure sau a homosexualităţii ( ambele subiecte se bazau pe experienţe personale, ea şi-a crescut singură pe cei doi fii dintre care unul a fost homosexual). Era evreică dar nu făcea caz de apartenenţa ei de iudaism, a susţinut crearea statului Israel dar se pronunţa pentru coexistenţa cu arabii. Şi-a schimbat poziţia abia după numeroasele atentate teroriste antiisraeliene.

Chiar dacă, din punct de vedere literar, romanul este departe de a fi o mare reuşită, lipsesc subtilităţile unei creaţii scriitoriceşti adevărate, recunoşti amprenta lăsată de un ziarist, el este valoros prin problematica ridicată, prin dezvăluirea unor stări de fapte mai puţin cunoscute acolo unde credeai că n-ar putea fi. Merită de citit deşi la terminarea cărţii rămâi cu un iz amar. Ţi s-a spulberat un vis. Nici chiar America nu mai este ţara pe care ai imaginat-o, unde toată lumea trăieşte în armonie până la adânci bătrâneţi….

Evreii: Au creat dezastrul financiar? Capital.ro

Criza economică şi financiară are nevoie de vinovaţi, iar teoria conspiraţiei a reuşit să ofere pe tavă aceşti "vinovaţi", deşi responsabilitatea lor are mai mult sau mai puţin de-a face cu criza pentru că unii dintre ei nici nu sunt în funcţii de decizie deşi sunt personalităţi influente.

Pentru că data trecută am văzut că cei mai expuşi teoriei conspiraţitei sunt personalităţile care au legături cu lumea evreiască, datorită asocierilor directe care se fac cu lumea financiară.

Ca o continuare a materialului de săptămâna trecută, ne-am gândit să facem un clasament al evreilor care sunt cei mai expuşi ideilor elaborate de teoria conspiraţiei, deşi există lideri financiari care nu sunt evrei, aşa cum există, în mod firesc, evrei care nu ajung neapărat în elita financiară.

Ultimul pe această listă se află Mark Zuckerberg, tânărul fondator al celei mai prestigioase reţele de socializare din lume: Facebook. Paradoxal, Zuckerberg se consideră ateu, deşi a activat în frăţia Alpha Epsilon Pi, o fraternitate evreiască. Un programator australian a descoperit că Facebook îşi urmăreşte utilizatorii şi după ce aceştia ies din reţea. Un inginer software Facebook a negat informaţiile. Facebook a fost inclus în arsenalul conspiraţionist după ce au început să apară idei conform cărora reţeaua nu este altceva decât un instrument de pătrundere în zona privată a oamenilor.
Un alt evreu expus teoriei conspiraţiei este actualul preşedinte al Federal Reserve, Ben Bernanke, care, de asemenea, este născut într-o familie de evrei. Este unul dintre cei mai reputaţi şi avizaţi economişti din lume şi, conform informaţiilor publice, cunoaşte limba ebraică de la bunicul său care era profesor de limba ebraică.

Bernanke a fost expus ideilor teoriei conspiraţiei din cauza instituţiei pe care o conduce, care este cea mai puternică Bancă Centrală din lume.

Laureatul premiului Nobel Joseph Stiglitz a fost de asemenea născut în familia evreilor Charlotte and Nathaniel Stiglitz şi după ce a câştigat premiul Nobel pentru economie a fost frecvent ţinta atacurilor venite din zona teoriei conspiraţiei.

Un alt guvernator al Fed care este figură centrală a teoriei conspiraţiei este Alan Greenspan, despre care se spune că este omul care a pornit criza financiară. Interesant despre Greenspan este că vine dintr-o familie de evrei-români din partea tatălui şi de evrei-unguri din partea mamei.

A fost atacat şi de economişti de renume şi experţi din cauza faptului că a menţinut o politică monetară care a permis dezvoltarea creditelor de tip subprime, credite ce au dus ulterior la declanşarea crizei din sectorul imobiliar şi apoi a celei financiare.

Un alt economist vizat de teoria conspiraţiei este profesorul Paul Krugman, care a început să iasă în ultimul timp cu o serie de declaraţii care de care mai şocante. Ca să iasă din dezechilibrul economic pe care îl trăiește, America are nevoie de o sumă de bani echivalentă cu cea pe care a cheltuit-o în cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat laureatul premiului Nobel pentru economie. Pe cifre, Krugman arată că în Irak și Afganistan, americanii nu cheltuie mai mult de 1,2% din PIB, în timp ce în Al Doilea Război Mondial, cheltuielile în acest sens erau de peste 42%.

Pe locul al doilea se poziţionează nimeni altul decât celebrul economist Nouriel Roubini. Probabil că dacă nu ar fi venit criza financiară, ar fi rămas un simplu profesor universitar la Stern School. Dar pentru că s-a întâmplat să aibă dreptate, numele lui stârnește acum două tipuri de reacții: de admirație, de la cei care îl consideră un vizionar, sau de repulsie din cauza faptului că discursul său nu este îndreptat decât într-o singură direcție: aceea a falimentelor și a adâncirii crizelor. S-a născut într-o familie de evrei iranieni în capitala Turciei, după care a fost crescut la Teheran și la Tel Aviv. Puțini știu că Roubini a petrcut un an de zile la Universitatea ebraică din Ierusalim, înainte să facă economia în Italia.

Este ţinta speculaţiilor din zona teoriei conspiraţiei pentru că are numai estimări şi predicţii catastrofale şi, mai mult, a fost bănuit de multe ori de manipulare a pieţelor financiare prin declaraţii care au dus la prăbuşire a preţului aurului.

Cel mai vizat nume al teoriei conspiraţiei este nimeni altul decât investitorul american de origine maghiară George Soros. Acesta a fost chiar în centrul unuia din "documentarele" teoriei conspiraţiei pe care le-am prezentat săptămâna trecută şi continuă să fie atacat de cei care împărtăşesc idei conspiraţionate. Motivul principal este că Soros a realizat o serie de inginerii financiare, plecând de la "spargerea Băncii Angliei" până la investiţii despre care teoria conspiraţiei spune că nu dau niciodată greş tocmai pentru că sunt voit manipulatoare.

Chiar dacă aceste lucruri dau de gândit multor amatori ai teoriilor conspiraţiei şi sunt aduse drept exemple, trebuie menţionate şi personalităţile care au ajuns în elita financiară mondială fără să aibă vreo legătură cu evreii. Este de ajuns să-l menţionăm pe miliardarul american Warren Buffett şi pe fostul secretar al Trezoreriei Americane Henry Paulson.

Aplauze în sala de tribunal… şi la ONU de Eva Galambos

Poate că legăturile pe care vreau să le sugerez în acest articol nu se potrivesc. Poate că sunt două întâmplări distincte. Dar totuşi, văd că au ceva comun, ceva profund deranjant şi nociv şi care, după părerea mea, indică o stare de spirit, din păcate din ce în ce mai răspândită, din ce în ce mai îngrijorătoare.

Primul caz s-a întâmplat astă primăvară, într-o sală a unui tribunal din Budapesta. La citirea de către judecător a sentinţei, cei prezenţi au început să aplaude frenetic. Mai rar astfel de manifestări, dar dacă adevărul învinge şi celui învinovăţit i se face dreptate, hotărârea merită să fie primită cu entuziasm. Numai că aici, formula nu se prea potrivea.. Inculpatul, Sandor Kėpiró, a fost un presupus criminal de război. A fost acuzat că, fiind ofiţer de jandarmi în perioada celui de-al doilea război mondial, ar fi fost implicat în asasinarea a 400 de evrei şi 800 de sârbi în timpul unui raid din Novi Sad împotriva partizanilor. Atunci, o parte din Voivodina şi Novi Sadul se afla sub ocupaţie ungară. A mai fost suspectat şi că ar fi fost responsabil de moartea altor 30 de civili, împuşcaţi la Novi Sad pe malul Dunării. Kėpiró a fost de două ori condamnat, prima dată la închisoare, la începutul lui 1944. Crimele din Voivodina au provocat reacţii internaţionale atât de puternice încât chiar guvernul ungar de-atunci a fost obligat să ia măsuri, Numai că această hotărâre a fost invalidată după ocuparea Ungariei de către trupele germane. A doua oară a fost condamnat în 1946, de către Tribunalul Poporului, în absenţă, deoarece a fugit din Ungaria, s-a stabilit în Austria şi apoi în Argentina. A revenit în ţară în 1996.. Aici a fost găsit de Efraim Zuroff, şeful filialei israeliene a Centrului “Simon Wiesenthal”, Kėpiró ocupând locul trei pe lista criminalilor de război căutaţi. Procesul a început în primăvara acestui an iar verdictul , în primă instanţă, a fost achitarea, din lipsă de probe. Acest verdict a fost aplaudat de public.

Aplauze la procesul Kepiro


Atât avocaţii apărării cât şi procurorii au făcut recurs, numai că în zadar, între timp, Kėpiró care avea 97 de ani, a decedat. Astel că nu se va putea afla adevărul. Argumentele judecătorului au fost explicate în cele 90 de pagini ale deciziei. Trebuie să recunoaştem, este foarte greu ca, după scurgerea aproape a 70 de ani, să mai găseşti martori în viaţă şi se pare că documetele primului proces, cel din 1944, au dispărut. Dovezile au fost indirecte iar judecătorul nu a ţinut cont de ele.. Dar aici nu vrem să vorbim de verdict ci de atitudinea sălii. . E clar, cei din sală, au simţit o solidaritate cu cel achitat, pe undeva le-a părut bine că iată, “evreii nu i-au putut face nimic”. Potrivit unei aprecieri cinice a unui cunoscut istoric din Ungaria, “Zuroff nu mai are ce face, trebuie să-şi justifice postul şi de asta caută presupuşi vinovaţi” După toate acestea, ne întrebăm, în ce fel de lume trăim în 2011 în care achitarea unui presupus criminal de război să fie primit cu aşa un entuziasm? Repet: Kėpiró nu a fost găsit nevinovat ci achitat din lipsă de probe. Din păcate, astfel de manifestări de “simpatie” sunt din ce în ce mai frecvente în multe locuri din Europa. Nu ne mirăm foarte mult că s-a întâmplat în Ungaria unde un partid de extremă dreaptă se află în Parlament, popularitatea lui este în creştere iar deputaţii lui au atitudini antisemite chiar în şedinţele publice ale forului legislativ, că formaţiuni paramilitare de extremă dreapta îi ameninţă pe romi (şi nu numai în Ungaria, Cehia odinioară ţara cea mai democratică din Europa centrală, este cuprinsă de manifestări antirome, la fel şi Slovacia), iar, din motive electorale, guvernul de centru-dreapta de la Budapesta face prea puţin pentru a le stăvili. Dar molima se răspândeşte, antisemitismul, atitudinile antirome, antiislamismul, reacţiile dure până la asasinatul în masă faţă de cei consideraţi democraţi se multiplică, ceea ce s-a întâmplat astă primăvară în Norvegia vorbeşte de la sine.,

Al doilea caz pe care vreau să-l amintesc se referă la aplauzele de la ONU. S-a întâmplat în timpul discursului preşedintelui palestinian, Mahmud Abbas, care a solicitat pentru palestinieni acordarea statutului de stat cu drepturi depline la Organizaţia Naţiunilor Unite, adică recunoaşterea independenţei Palestinei. Abbas a considerat ( şi poate într-un fel are şi el dreptate) că a aşteptat prea mult, că termenul declarării statului palestinian, prevăzut în acordurile de la Oslo, a fost cu mult depăşit şi a vrut să forţeze nota. Neţinând seama de cutumele internaţionale, de etapele care trebuie parcurse şi de multe alte considerente, de opiniile, solicitările unei părţi a comunităţii internaţionale să renunţe la acest demers care se va dovedi contraproductiv chiar şi pentru Autoritatea Palestiniană.

El a venit în faţa Adunării Generale cu argumente. L-am urmărit de la început până la sfârşit şi am constatat că tocmai argumentele au fost cel mai slab prezentate. Ceea ce a spus el acolo a sugerat de fapt o revenire la zilele lui Arafat, la folosirea unui limbaj belicos, la o incitare directă împotriva Israelului, a populaţiei israeliene. Nici un cuvânt despre terorismul palestinian, nici un regret pentru moartea civililor în atentatele sinucigaşe, nimic despre sutele de rachete care sunt trase împotriva sudului Israelului. Toţi palestinienii sunt nevinovaţi, iar deţinuţii palestinieni din închisorile israeliene sunt prizonieri de conştiinţă, nepătaţi şi neprihăniţi. Şi de fiecare dată când rostea o acuzaţie sau formula un atac împotriva Israelului, o mare parte din cei ce erau în sală, izbucnea în ropote de aplauze…

Ştim , a spus-o chiar Benjamin Netanyahu care i-a urmat lui Abbas, că ONU a devenit o tribună antiisraeliană, că împotriva nici unui stat din lume nu au fost formulate atâtea rezoluţii de condamnare ca împotriva Israelului. Pentru acel public care l-a aplaudat pe Abbas (şi în urmă cu ani pe Yasser Arafat) contraargumentele nu contează, nici nu vrea să le asculte. Dovada, sala pe jumătate goală în timpul discursului lui Netanyahu. ,

Este trist că am ajuns în secolul XXI şi asistăm la aplauze când un presupus criminal de război care a omorât evrei, este achitat. Este trist că am ajuns în secolul XXI şi incitările împotriva singurului stat democratic din Orientul Mijlociu, Israelul, sunt aplaudate cu frenezie în organizaţia care ar trebui să fie obiectivă şi echidistantă.. Recunoac sincer, nu vreau, nu pot, nu sunt în stare să trag nici o concluzie. Deoarece ar fi foarte pesimiste şi aş dori totuşi să păstrez o rază de speranţă asupra mersului lumii.

Top 10 filme despre Holocaust



Filmul “Paragraph 175”, in regia lui Rob Epstein si Jeffrey Friedman, face referire la perioada in care sistemul nazist a hotarat ca dea o lege impotriva „homosexualitatii si a sodomiei”.

Paragraful 175 a legii spunea ca toti homosexualii sunt criminali si trebuie tratati ca atare. In urma acestei legi, 100.000 de homosexuali au fost arestati, dintre care doar 4.000 au supravietuit.

Filmul documentar examineaza viata persoanelor cu alta orientare din cadrul regimului nazist.

Filmul "Criminalii sunt printre noi" (Die Morder sind unter uns), in regia lui Wolfgang Staudte, privestia situatia de la "apusul" Holocaustului. Pelicula se centreaza in jurul a trei personaje: Un fost nazist, un soldat si o supravietuitoare a lagarelor de concentrare

Fimul se bazeaza pe relatia dintre cele trei personaje, care sunt fortae sa interactioneze si sa convietuiasca impreuna dupa razboi. Pelicula a fost filmata in ruinele din Berlin, chiar dupa terminarea razboiului

Filmul Au Revoir Les Enfants, in regia lui Louis Malle, are la baza povestea vietii acestuia.

Pelicula spune poveste a trei baieti evrei, deportati la Auschwitz, unde urmeaza sa fie gazati. Acestia sunt insa ajutati de directorul scolii din care fac parte si, in consecinta, acesta este arestat de nazisti.
Zona Gri "The Grey Zone", este un film in regia lui Tim Blake Nelson. Aesta are la baza cartea Auschwitz: A Doctor's Eyewitness Account (Auschwitz: Marturia unui doctor), screi top 10 list. org.

Filmul spune povestea unui evreu, fortat sa munceasca in lagarul de la Auschwitz, unde este pus ca duca detinutii catre camerele de gazare, iar apoi sa ajute la scoaterea cadavrelor

Alegerea Sophiei "Sophie’s Choice", in regia lui Alan J. Pakula, spune povestea unei imigrante din Polonia si descrie relatia ei tumultoasa cu un tanar scriitor din Brooklyn.

Sophie este una dintre supravietuitoarele lagarelor naziste, iar filmul dezvaluie trauma sa din timpul regimului nazist si are la baza cea mai grea alegere pe care tanara femeie a trebuit sa o faca atunci cand a fost luata prizoniera.
'Anne Frank: The Whole Story", in regia lui Robert Dornhelm, este o mini-serie TV care are la baza jurnalul micutei Anne Frank, o fata care a fost omorata sper sfarsitul razboilui, intr-un lagar nazist.

Povestea incepe in 1939, la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial si se termina cu ultimele zile ale Annei Frank si traumele oamenilor, de dupa razboi.

"The Boy in the Striped Pyjamas", in regia lui Mark Herman este un film absolut socant, care la final te lasa cu un sentiment de durere si abandon.

Povestea se invarte in jurul unei familii germane, implicata in sistemul nazist, si a fiului lor Bruno, a carui inocenta nu poate fi corupta de ororile lagarelor de evrei.

Filmul Sfidarea "Defiance", in regia lui Edward Zwick, spune povestea unor rebeli evrei, condusi de Tuvia Bielski (Daniel Craig) in Belarus si a luptei lor impotriva nazistilor.

Lista lui Schindler, in regia lui Steven Spielberg, este cu siguranata cel mai cunoscut film despre sistemul nazist si spune povestea lui Oskar Schindler si a demersurilor sale pentru salvarea evreilor din mainile nazistilor.

Filmul "The Pianist", in regia lui Roman Polanski, se bazeaza pe autobiografia lui Wladyslaw Szpilman.

Pelicula vorbeste despre viata pianistului Szpilman si cum a reusit acesta sa supravietuiasca in timpul razboiului.

"PROTOCOALELE" - BINE COAPTE IN URA -
SI NEO-REGASIREA
Raspunderea ne apartine TUTUROR



Desigur, ca orice publicatie, si noi monitorizam presa centrala. Pentru a fi la curent cu viata politica, evenimentele sociale si cele culturale, dar si pentru a urmari modul in care presa se ocupa de viata minoritatilor etnice, de cultura lor, de contributia lor la dezvoltarea societatii romanesti. Citim si cele cateva publicatii care fac pornografie politica, dar si campanii rasiste, xenofobe si antisemite. Sunt, de fapt, aceleasi reviste. Din luna aprilie, revista noastra va avea si un "site" pe Internet, in care am consacrat o pagina WEB reproducerii articolelor cu continut antisemit, astfel ca publicul international sa isi poata face o idee proprie a libertatii cu care sunt exprimate cele mai imunde idei si a modului in care sunt tolerate ele de organele de stat.

Dar, trebuie sa subliniem ca, desi rare in presa cotidiana, in presa literara articolele consacrate unor personalitati evreiesti ale literelor, din Romania sau din alte tari, sunt frecvente si ca publicatii cum sunt "Romania literara","Adevarul literar si artistic" si "22" au o adevarata strategie in acest sens. Numai in ultimele doua luni, au fost acordate spatii mari unor analize sau prezentari ale operei si vietii lui Felix Aderca (C. Stanescu), Benjamin Fundoianu (Andrei Oisteanu), Radu Florian (Ioana Ioanid), Marcel Reich­Ranicki (Amelia Pavel). Henri Wald publica destul de des eseurile sale din prima pagina a "Adevarului literar si artistic". Un fragment de doua pagini din Familia Moskat a lui Bashevis-Singer, in traducerea lui Anton Celaru, e publicat de "Romania literara". Aceeasi revista publica, la 16 februarie 2000, un articol cu titlul "Scriitori romani evrei", in care autorul constata, in incheiere: "Scriam la inceput ca evrei mai sunt, azi, in tara doar 0,0006% (din populatie - n.r.). In Uniunea Scriitorilor procentul e cam de doua mii de ori mai mare. E un fapt la care merita sa ne gandim: multi scriitori evrei nu au emigrat".

Cotidianul "Libertatea", din 6 martie 2000, publica un cutremurator articol consacrat suferintelor indurate la Auschwitz de Perla Ovitz, victima a experientelor doctorului Mengele, fiindca ea si sapte membri din familia ei sunt pitici. E suficient sa citesti amintirile ei pentru ca sa nu mai vorbesti de Shoah ca de "o gogoasa a evreilor".

Trebuie spus ca, din pacate, unele ziare prezinta actiunile legionarilor ca simple informatii, fara a manifesta nici un spirit critic fata de afirmatiile acestora. De pilda, ziarele "Rondul" si "Monitorul", din Sibiu, relateaza, la 21 februarie a.c., despre simpozionul cu tema "Miscarea legionara si evreii", organizat in acest oras de legionari. Faptul ca legionarii care au luat cuvantul au declarat, in unanimitate, ca miscarea lor din anii 1930­1944 e nevinovata "in fata lui Dumnezeu si a lumii", pentru crimele contra evreilor e prezentat cu indiferenta cu care ar fi anuntat un accident pe sosea.

Interesant este si interviul cu Barbu Brezianu, publicat de revista"Dilema", in care distinsul om de cultura, nonagenar, spune, printre altele: "Romanii, cand vin din democratie sunt toleranti, nu exclusivisti, nu sunt nationalisti furibunzi. Ce vedem acum la cei ce se declara nationalisti si patrioti ardenti, n­are legatura cu spiritul in care se manifesta, la inceput, nationalismul in generatia noastra. Cei de azi sunt, din pornire, agresivi, au un limbaj de neacceptat".


http://www.romanianjewish.org/ro/antisemitism_in_romania_12.html

De ce combat antisemitismul, dar nu mă simt obligat să apăr statul Israel
Pe data de 15 mai, ziua în care acum 63 de ani a fost înființat statul Israel, revista ACUM lansa un sondaj cu privire la semnificația acelui eveniment, cu variante de răspuns care arătau o lipsă de partizanat în această chestiune.
Un “grup de prieteni ai Israelului” de pe Facebook a preluat sondajul și aceasta a făcut ca peste 2/3 dintre voturi (oricum, nu prea multe, în jur de 100) să fie pentru varianta favorabilă evreilor.
Cu toate acestea, am primit un email extrem de critic.
La câte tâmpenii fac arabii azi – au ucis iar oameni nevinovați și forțează forțele de ordine efectiv de-a lungul întregii frontiere – soldații nostri sunt răniți și ne apără cu arma în mână – numai Petru Clej et comp. cu sondajul lui de 2 bani mai lipsea. Ar trebui să mă bucur de 15 martie sau să fac sondaje jignitoare pe fondul tulburărilor pe care le provoacă extremiștii în fiecare an în Transilvania?

Persoana respectivă e cunoscută pentru atitudinea ei ostilă nu doar liniei editoriale a revistei ACUM, ci și unora dintre redactori și colaboratori, pe care i-a calomniat pe un forum de discuții.
Dar acest tip de atitudine nu e singular, el a mai apărut cu ocazia unor articole critice la adresa situației din Israel scrise de Vlad Solomon. Cu acele prilejuri, cititori din Israel, dar nu numai, l-au atacat în modul cel mai abject pe acest patriot al Israelului, care trăiește în această țară de peste 40 de ani, cu comentarii ca “trădător”,”viperă”, “atinge limitele antisemitismului”, “Încercarea domniei sale de a ne descuraja este de fapt ceea ce încearcă să facă în aceste zile Ahmadinijead”, “nu a îmbătrânit frumos (sau are câteva zile negre)”, “Acest articol este exact ca o lovitură de stat și el nu va fi omologat de popor”, “enervant, stupid, dăunator…” și altele asemănătoare cu cele folosite de naționaliștii români atunci când cineva are o atitudine critică față de România.
Asta dovedește că aceste persoane, care altfel laudă revista ACUM pentru felul unic în presa de limbă română în care combate antisemitismul și negaționismul, nu se deosebesc cu nimic de naționaliștii români, care adesea exprimă vederi antisemite sau negaționiste.
Din punctul meu de vedere, antisemitismul și negaționismul constituie fenomene care nu trebuie tolerate și de aceea le-am combătut și le voi combate, la nevoie cu duritate – așa cum se poate vedea din articolele publicate – pentru că ele constituie un afront la decență și bun simț.
Când vine vorba de apărarea statului Israel însă, aici nu mă mai simt OBLIGAT să intervin ca să-l apăr. Aici trebuie să fac o distincție între anti-sionism, care pentru mine e o variantă de antisemitism, și criticile la adresa statului Israel.
Să fim bine înțeleși: statul Israel are drept la existență, perfect legitim, și punerea sub semnul întrebării a acestui drept constituie un gest ilegitim. Dar criticile la adresa acestui stat, de fapt a politicilor duse de autorități, sunt perfect legitime.
De multe ori, aceste critici, ba chiar cele mai pertimente, vin chiar din partea unor israelieni, ceea ce demonstrează că Israel este un stat democratic, ceea ce nu se poate spune despre vecinii săi arabi.
Israelul are destui apărători, pretutindeni în lume, unii de profesie, așa că nu mai nevoie de încă o voce – a mea – în acest angrenaj bine pus la punct.
Israelienii și evreii care mi-au adus reproșuri, unii chiar mergând până la aberanta acuzație de antisemitism, ar trebui să realizeze că astfel de reacții sunt contraproductive, dând apă la moară antisemiților.
Zilele trecute am primit un email care circulă în lumea virtuală și în care se atrage atenția asupra pericolului antisemitismului, dându-se ca exemplu Regatul Unit, unde ar fi fost scoasă din curiculum predarea Holocaustului la lecțiile de istorie din școli “pentru a nu-i ofensa pe musulmani”.

Deși a fost demontată de peste patru ani (http://news.bbc.co.uk/1/hi/education/6563429.stm) această minciună continuă să circule pe internet, ridicând mingi la fileu tocmai acelora pe care cei care o răspândesc (admit, mai mult din neștiință decât din rea credință) doresc să-i combată.
Așa încât , nu mă simt obligat să iau apărarea Israelului, așa cum nu mă simt obligat să iau apărarea României – țara în care m-am născut, sau Marii Britanii – țara în care trăiesc, sau oricărei alte țări. Pentru mine combaterea antisemitismului și a negaționismului e o chestiune de principiu. Și tot de principiu este și faptul că nu sunt apărător al niciunei țări.

EVREII – AUTORII TUTUROR RELELOR?

http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?view=article&catid=11:cultura&id=23427:evreii-autorii-tuturor-relelor&tmpl=component&print=1&layout=default&page
Omenirea a fost manipulată să creadă că evreii sunt autorii bolşevismului, a comunismului, etc. Realitatea este că Iezuiţii s-au folosit de evreii lor masoni şi i-au scos de fiecare dată în faţă. S-au folosit de familia Rotschild pentru a finanţa Revoluţia franceză. Mare parte din iezuiţii expulzaţi din Spania au găsit adăpost în Insula Corsica de unde l-au ridicat pe Napoleon Bonaparte cu consilierul său, Abbe Sieyes. Prin Napoleon s-au răzbunat pe toţi liderii politici europeni care i-au expulzat din ţările lor. Nu trebuie să surprindă pe nimeni că, ceva mai târziu, generalul francez Lafayette l-a îndrăgit pe marele George Washington.
Exilat în Insula Sf. Elena, Napoleon îşi va scrie memoriile din care spicuiesc: „Iezuiţii sunt o organizaţie militară, nu un ordin religios.
Conducătorul lor este generalul unei armate, nu simplul părinte abate al unei mănăstiri. Şi ţinta acestei organizaţii este: PUTEREA. Puterea în cea mai despotică formă a ei. Puterea absolută, puterea universală, puterea de a controla lumea prin voinţa unui singur om…”.
I-au scos în faţă pe evrei la revoluţiile de le 1848. Apoi în 1917. Revoluţia bolşevică a fost răzbunarea iezuiţilor pe forma de guvernământ a ţarilor, şi împotrivirea acestora la îndeplinirea planurilor iezuite. Voi da doar două exemple în acest sens.
Ordinul Iezuit a încercat să creeze Naţiunile Unite încă de la începutul secolului XIX. Decenii întregi au încercat aceasta, fără succes. Cel care s-a împotrivit cel mai tare acestui plan a fost ţarul Alexandru I, care a domnit peste Rusia în perioada 23.03.1801 – 1.12.1825. Moartea lui este încă învăluită în mister şi în zilele noastre, iar locul unde zac rămăşiţele sale rămîne un mister…
Tarul Alexandru al II-lea (a domnit între 2.03.1855 şi 1.03.1881) a înclinat balanţa Războiului Civil din America în favoarea lui Abraham Lincoln, când i-a trimis flota sa în sprijin. Cu ajutorul acesteia s-a reuşit o blocadă navală devastatoare asupra statelor din Sud, fiindu-le împiedicată calea spre Europa pentru aprovizionare. Iezuiţii nu-l puteau ierta pentru aceasta şi reformele lui, fapt pentru care, cu ajutorul anarhiştilor, l-au asasinat la 1 martie 1881.
De asemenea, Ordinul Iezuit nu-i putea ierta pe ţarii ruşi deoarece Biserica Ortodoxă Rusă era subordonată statului, încă de pe timpul domniei ţarului Petru.
Se ştie că la înfiinţarea Naţiunilor Unite după Primul Război Mondial (1918), SUA au refuzat să facă parte din acest organism. Iezuitul Woodrow Wilson, preşedintele Americii în perioada 1913-1921, şi membrii administraţiei sale nu au reuşit să convingă naţiunea americană şi Senatul ca să se alăture Ligii Naţiunilor. Iezuiţii au tras concluzia că acest refuz nu trebuia să se mai repete şi…au planificat Al Doilea Război Mondial. Pentru a fi siguri de reuşită au creat Consiliul pentru Relaţii Externe (CFR) în SUA şi Institutul Regal al Afacerilor Internaţionale în Marea Britanie. Cu timpul, CFR va ajunge să controleze finanţele, industria, educaţia, mass-media şi guvernul american. Adică totul.
La crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite (San Francisco, 1945), din delegaţia americană au făcut parte peste 47 membri CFR. „În perioada interbelică, 14 secretari de stat, 14 trezorieri, 11 secretari ai apărării, un număr nedefinit de şefi ai departamentelor federale şi mai mulţi preşedinţi americani au fost membri CFR”, subliniază Dee Zahner, în cartea sa „Faţa secretă a istoriei”.
Pentru a-şi atinge scopurile murdare, iezuiţii au apelat de două ori la emoţiile poporului american. Trebuia neapărat ca „Doctrina Monroe” care prevedea şi faptul că Europa este capabilă să-şi poarte singură războaiele, fără intervenţia SUA, să fie violată. Aşa că au planificat scufundarea pachebotului Luisitania şi atacul de la Pearl Harbor. Vă sună familiar? De fiecare dată poporul american a cerut imperativ intervenţia în Europa: în Primul şi Al Doilea Război Mondial.
Cea mai mare conflagraţie din istoria omenirii a avut două scopuri. Expansiunea sovietică în Estul şi Centrul Europei, de unde formarea blocului comunist şi crearea statului Israel pe teritoriul Palestinei.
Iezuiţii au recunoscut guvernarea sângeroasă a URSS-ului şi prin Ordinul Cavalerilor de Malta, infiltraţi pe Wall Street, au finanţat copios comunismul lui Stalin. Apoi s-au folosit de Hitler pentru a implementa „soluţia finală”. La sfârşitul marii conflagraţii au organizat exodul criminalilor de război nazişti şi a cercetătorilor germani în SUA şi ţările din America de Sud. Europa, Africa de Nord, URSS, China, Japonia erau în suferinţă datorită maşinaţiuni lor şi intrigilor iezuiţilor. Zeci de milioane de „eretici” au fost ucişi, alte milioane erau mutilaţi. Agenţii Companiei au controlat toate negocierile şi tratatele încheiate.
Sosise timpul pentru a se aplica dialectica hegeliană (Nota A iezuită a Războiul Rece : „Lumea liberă din Vest” împotriva „Blocului Comunist din Est”. Pentru a declara public acest război a fost împins în faţă Churchill. Atât SUA cât şi URSS, protagoniştii-conducători au fost finanţaţi de „Cartelul Internaţional de Finanţare a Iezuiţilor”, cu centralele la Londra şi New York, format din Federal Rezerve Bank şi Chase Mnhattan Bank.
Marile corporaţii financiare şi industria de război americană au sprijinit financiar şi tehnologic Europa de Vest, Uniunea Sovietică şi China. Infiltraţi peste tot, s-a simţit activitatea diabolică a iezuiţilor.
ONU desparte Palestina şi are loc înfiinţarea şi declaraţia de independenţă a statului Israel., iar zona Orientului Apropiat şi Mijlociu transformată într-un butoi de pulbere. Evreii vor controla politica internă şi externă a SUA. Canalul Panama va fi cedat statului Panama. Încet-încet, maşinile de război ale comuniştilor s-au refăcut. Europa va fi împărţită în două: se înfiinţează blocul militar NATO – în contra partidă Tratatul de la Varşovia. Corporaţiile financiare ale Cavalerilor de Malta devin tot mai puternice şi influente. Ele îşi transferă toată bogăţia în băncile din Europa, acumulând mărci şi franci, punându-se astfel la adăpost de catastrofa economică americană.
Naţiunile europene se unesc în marea familie masonică a Uniunii Europene, prilej de care profită iezuiţii restaurând Sfântul Imperiu Roman. Hong Kongul, cu forţa sa financiară este preluat de China, împreună cu baza navală americană de la Long Beach.
Prin destrămarea Uniunii Sovietice şi „revoluţiile paşnice” din ţările europene de sub influenţa Moscovei (mai puţin România) se creează condiţiile necesare pentru pătrunderea „democraţiei” în Europa Centrală şi de Est. ..
Voi oferi acum o informaţie inedită. „Cel puţin o dată pe an, poate chiar de mai multe ori, două submarine nucleare se întâlnesc pe o bază construită sub calota polară de gheaţă. Acolo reprezentanţii Uniunii Sovietice se întâlnes cu cu Comitetul politic al „Grupului Bilderberg”. Ruşii primesc scenriul pentru viitoarele mişcări. Problemele de pe agenda de zi includ eforturile combinate de a finaliza programul spaţial secret de guvernare, Alternativa 3 (există anumite fotografii ale NASA, în care se văd clar imaginile bazei lunare din craterul Copernicus). Această metodă de întâlnire este unicul mod de a păstra secretul, departe de interceptări şi microfoane” (1).
Informaţia respectivă a fost difuzată de televiziunea BBC, în cadrul programului documentar „Raport Ştiinţific”, foarte respectat în Marea Britanie. Trebuie precizat că informaţiile oferite în cadrul acestui documentar sunt reale, având în vedere faptul că înainte de a apărea pe post, fiecare subiect este analizat în parte şi explorat în cele mai mici amănunte. Informaţia prezentată mai sus urmărea să avertizeze opinia publică despre pericolul pe care îl reprezintă organizaţiile secrete ale Elitei mondiale, prezentând într-o altă lumină situaţia critică prin care trece lumea în vremurile noastre. După destrămarea Uniunii Sovietice, întâlnirile respective continuă.
Ei bine, peste nici două zile de la difuzarea documentarului „Raport Ştiinţific”, care prezenta informaţia de mai sus, postul a dezminţit veridicitatea faptelor prezentate, precizând că reportajul a fost ficţiune.
Pentru un cunoscător, problema este clară. Conducerea postului a primit „vizita”…care au ameninţat cu închiderea postului în cazul în care nu va fi dată dezminţirea respectivă. Acelaşi lucru s-a întâmplat pe timpul Târgului internaţional de la Viena (din păcate nu mai reţin anul), când BBC a prezentat de la un stand o plită care funcţiona fără a fi introdusă la priză ori cu baterii. Aceeaşi „vizită” din partea…, cu acelaşi avertisment. A fost o lovitură pentru Elita mondială care a sesizat imediat pericolul că opinia publică poate afla că în posesia ei se află tehnologii de energie gratuită funcţionale.
Prin evenimentele tragice din 11 septembrie 2001 au fost create condiţiile necesare declanşării „războiului contra terorismului”, care se desfăşoară între două tabere bine distincte: sioniştii sau cei pro-Israel, pe de o parte, şi arabii din Afganistan şi Irak, pe de altă parte.
Unde au dus toate aceste evenimente planificate de Ocultă, prezentate doar în parte?

Nota A. Dialectica hegeliană este o tehnică folosită de cel puţin două părţi de comun acord pentru a se obţine rezultatul dorit. Procesul constă din trei etape:
- Se creează intenţionat o problemă. Este Teza.
- Se creează opoziţia faţă de problemă. Este Antiteza.
- Rezultatul obţinut este propus ca soluţie. Este Sinteza.

Papa Benedict al XVI-lea îi exonerează pe evrei de moartea Iisus
Papa Benedict al XVI-lea abordează într-o nouă carte una dintre cele mai controversate probleme ale Creştinismului şi anume responsabilitatea poporului evreu pentru moartea lui Iisus.

În cartea intitulată "Iisus din Nazareth", Papa explică faptul că nu este adevărată teoria potrivit căreia evreii ar fi vinovaţi de moartea Mântuitorului, bazându-se pe analize biblice amănunţite.

La această afirmaţie a Suveranului Pontif, mai mulţi intelectuali evrei au spus că argumentul adus de Papa "va ajuta la lupta împotriva anti-semitismului", în condiţiile în care interpretari contrare au fost folosite, timp de mai multe secole, pentru a justifica persecuţia în masă a evreilor.

De ce a închis Facebook pagina "Ură împotriva Israelului"
RASISM. După două luni de presiuni exercitate asupra lui, gigantului reţelelor de socializare, Facebook, a acceptat să închidă pagina antisemită. Ministerul de Externe israelian a obţinut ca Facebook să închidă pagina cu sloganul "Ură împotriva Israelului", care numără peste 300.000 de utilizatori, notează ziarul Estrella Digital, citat de Agerpres.
"Din păcate există multe pagini de acest tip, însă aceasta era una dintre cele principale, care servea drept platformă pentru conţinuturi de tip rasist şi care încuraja la violenţă împotriva israelienilor şi a evreilor şi sprijineau terorismul", a declarat purtătorul de cuvânt al MAE israelian, Igal Palmor.
Pagina deja nu mai este accesibilă, însă Facebook ar putea întâlni şi alte iniţiative cu caracter similar, precum paginile "Ură faţă de statul sionist Israel", "Ură sionismului", "We stand against Israel" (Ne opunem Israelului), "Şi eu cred că Israel practică terorism de stat" şi una din cele mai populare, cu 70.000 de utilizatori, "I do hate Israel" (Urăsc Israelul).
Există, de asemenea, în reţeaua socială versiuni contrare celor de mai sus, precum "Ură faţă de cei care urăsc Israelul", sau "Opriţi ura împotriva Israelului", pe lângă alte pagini de sprijin şi dovezi de afecţiuni faţă de statul evreu.
"Există multe materiale antiisraeliene pe Internet, parte dintre care sunt legitime. Este foarte important să se facă diferenţa între dialogul şi criticile legitime, chiar şi dacă acestea sunt foarte dure, şi discursul urii şi incitarea la violenţă, cum era cazul", explică Haim Shahan, director al Departamentului de Internet şi Informaţie din cadrul MAE israelian.
Pagina de Facebook a închis, în opinia sa, ceea ce presupunea "o încălcare manifestă a politicii şi termenelor de referinţă ale Facebook. Conţinutul său era foarte problematic: delegitimizare a dreptului Israelului de a exista, antisemitism, negare a Holocaustului, discurs al urii şi incitare la terorism împotriva civililor".
MAE israelian speră ca acest pas să fie un "precedent important" pentru ca Facebook să-şi asume responsabilitatea asupra conţinutului paginilor de acest tip, să-şi respecte propria politică împotriva materialelor care incită la ură şi să continue să acţioneze pentru a obţine închiderea acestor pagini din propria reţea, precum şi din alte reţele de socializare.

Vaticanul a părăsit un acord privind Holocaustul pe fondul controversei despre Pius al XII-lea
Vaticanul s-a retras dintr-un acord privind apartenenţa la o organizaţie pentru comemorarea Holocaustului din cauza tensiunilor privind activitatea fostului Papă Pius al XII-lea, arată documente diplomatice americane obţinute de WikiLeaks şi publicate de ediţia online a ziarului The Guardian, citat de Mediafax.
Relaţiile au devenit atât de tensionate încât Vaticanul "s-a răzgândit în legătură cu un fost acord scris" privind asumarea unui rol de observator în cadrul unei organizaţii internaţionale pentru comemorarea Holocaustului, afirma, în octombrie 2009, Julieta Valls Noyes, secretar al ambasadei americane de la Vatican.
Diplomatul american afirma că decizia Vaticanului ar putea avea legătură cu "presiunile" pentru declasificarea documentelor din perioada pontificatului lui Pius al XII-lea.
Papa Pius al XII-lea a fost criticat pentru că nu a denunţat Holocaustul în perioada 1941 - 1942, iar tentativele în sensul canonizării sale au fost condamnate de Israel.

Au fost identificate patru milioane de victime ale HolocaustuluiMemorialul victimelor Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim a anunţat marţi că a reuşit să identifice două treimi din cele aproximativ şase milioane de evrei victime ale genocidului nazist din timpul celui de-al doilea război mondial, informează Agerpres.

'În ultimii zece ani, am reuşit să adăugăm 1,5 milioane de nume ale victimelor în baza noastră de date', a declarat preşedintele Yad Vashem, Avner Shalev într-un comunicat, anunţând că baza de date a depăşit de acum patru milioane de nume.
'Germanii au încercat nu numai să-i distrugă pe evrei, ci să şteargă orice amintire a acestora', a explicat Avner Shalev, amintind că una dintre misiunile centrale ale Yad Vashem este de a 'găsi numele şi povestea
personală a fiecărei victime'.

Aceasta 'ne-a condus la o activitate neîntreruptă pentru a da un nume şi o identitate pe cât posibil celor şase milioane de evrei asasinaţi de nazişti şi de complicii lor', a adăugat el.
Din cele patru milioane de nume descoperite, aproximativ 2,2 milioane au fost furnizate de apropiaţi sau prieteni ai victimelor. Celelalte provin din arhive şi din activitatea istoricilor.
Dar va fi dificil să se găsească alte două milioane de nume, în principal cele ale victimelor ucise în Europa de Est, în fosta URSS şi în Grecia.

Vaticanul intră în ţintarul Wikileaks cu acuzaţii de antisemitism şi antiislamism

Noile dezvăluiri ale site-ului Wikileaks arată atenţia acordată de diplomaţii americani curentelor de opinie venite dinspre Vatican, în special celor pe care oficialii SUA le-au interpretat ca fiind antisemite sau antiislamice.
În 2002, o telegramă americană arata că unii membri ai ierarhiei catolice "manifestă urme de sentimente antisemite", precizând că "un vârstnic oficial de origine franceză" se plângea de "influenţa excesivă" a evreilor în presa şi Guvernul din Hexagon.
În acelaşi timp, documentul cita alţi oficiali ai Vaticanului care acuzau unii magistraţi evrei din Statele Unite de instumentarea unor anchete împotriva Bisericii Catolice.
De asemenea, în 2004, pe atunci cardinalul Joseph Ratzinger se opunea perspectivei aderării Turciei, stat musulman, la Uniunea Europeană, după cum notează alt document american. Astfel, deşi Vaticanul era oficial neutru în această problemă, actualul Papă insista - în final fără succes - ca în Constituţia UE să se facă referire clară la "rădăcinile creştine ale Europei".
Diplomaţii americani chiar sugerau, în 2006, ca un oficial al Departamentului de Stat din SUA să viziteze Vaticanul pentru a convinge Sfântul Scaun să aibă o atitudine pozitivă faţă de potenţiala integrare europeană a Turciei.
"Creştinismul nu se potriveşte cu democraţia"
În rândul comunităţii creştine din România, aceste relatări de pe Wikileaks sunt primite cu reticenţă.
Comentatorul Dan Ciachir, cunoscut tradiţionalist, precizează, pentru romanialibera.ro, că Vaticanul nu a încercat în niciun caz să manipuleze politica mondială, ci să-şi reafirme valorile conservatoare care definesc orientarea Papei Benedict al XVI-lea.
"În problema integrării Turciei în UE, Jospeh Ratzinger avea dreptate. Păi 'ce să caute turcul în Bulgaria?', ca să-l parafrazez pe Caragiale în 'D'ale carnavalului'. Actualul papă vrea o reîntoarcere la rădăcinile creştinismului", spune Dan Ciachir.
El explică poziţia diplomaţilor americani faţă de Vatican prin tradiţia neoprotestantă a Statelor Unite: "Nu întâmplător, SUA au avut până acum un singur preşedinte catolic, JF Kennedy".
Până la urmă - conchide Dan Ciachir - doctrina ortodoxă nu se potriveşte cu noţiunea de democraţie: "Nu există creştin-democraţie. Creştinismul înseamnă şi excludere".
"Vaticanul nu face politică"
Însă reprezentanţii lumii catolice din România resping din capul locului dezvăluirile Wikileaks.
Emil Moraru, lector universitar la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti, insistă că Vaticanul nu s-a opus integrării Turciei în Uniunea Europeană.
"Papa a respins această ipoteză în cartea sa - 'Fără rădăcini'. Prin tot ce face, Biserica Catolică doar susţine unele valori pe care trebuie să le sprijine şi statele: respectul faţă de demnitatea persoanei umane, binele comun, libertatea religioasă, familia
şi aşa mai departe", argumentează Emil Moraru.

În privinţa blamatei opoziţii a Vaticanului faţă de mediile islamice sau evreieşti, Moraru spune că Sfântul Scaun se implică într-adevăr cu un discurs tranşant numai acolo unde comunităţile creştine sunt asuprite, dând exemplul Iranului.
"Biserica apără valorile sale, nu face politică", conchide Emil Moraru.
Totuşi, documentele invocate de Wikileaks indică faptul că, pe lângă presupusele intervenţii în politica mondială, Vaticanul ar avea obişnuinţa să monitorizeze foarte atent subiecte precum situaţia dizidenţilor din lume, respectarea drepturilor omului şi controlul guvernelor asupra populaţiei.

Romanii se răcoreau la piscină după ce omorau evrei

Arheologii israelieni au descoperit, în siturile din Ierusalim, rămăşiţele unei piscine care era construită în locul unde se afla o legiune romană.
Conform arheologilor, această piscină făcea parte dintr-un complex de băi şi bazine de înot şi era folosită de soldaţii romani pentru a se răcori după ce omorau evrei.
Piscina era una destul de modernă pentru acea vreme, având un acoperiş format din ţigle de teracotă. Ţiglele erau marcate cu simbolul Legiunii a Zecea „Fretensis“, dar şi cu o labă de câine.


„Probabil că acea urmă de labă de câine găsită pe ţigle a fost un simplu accident sau doar o glumă a soldaţilor. Piscina era folosită de soldaţii care aveau garnizoana în acea zonă“, a spus directorul echipei de arheologi, Ofer Sion.
Arheologii au precizat că această descoperire este una foarte importantă, deoarece este prima construcţie romană descoperită în partea evreiască a oraşului.

Krzysztof Warlikowski: „Fantomele din trecut ne persecută“

Renumitul regizor polonez spune că traumele Holocaustului urmăresc familiile în lumea contemporană. Spectacolul „Dybuk“, care a avut premiera la Avignon în 2003, s-a jucat marţi şi ieri-seară, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.
„Adevărul": Spectacolul „Dibuk" este adaptat după textul clasic al lui Solomon An-Ski şi nuvela contemporană a Hannei Krall. De ce aţi ales această formulă?

Krzysztof Warlikowski: „Dibuk" al lui An-Ski completează contextul povestirii Hannei Krall. Dybuk este un suflet care e pierdut, care nu poate merge nici în jos, nici în sus, ci rămâne în aer, căutând să se întoarcă într-un trup. În mitologia evreiască şi cabalistică, dibuk e un spirit, suflet al unei persoane decedate, chiar un demon, care locuieşte în corpul unui individ de care rămâne profund legat, până în momentul exorcismului.

Cum aţi legat poveştile?

Prima parte este povestea unei mirese: tatăl vrea să o căsătorească pe fiica sa cu un tip bogat, deşi ea iubeşte un altul. În versiunea modernă a lui Krall se spune povestea unui american care a început să înveţe poloneza şi a devenit budist, pentru că poartă în el spiritul fratelui său mort. Dibuk e deopotrivă răspunsul tinerei care şi-a pierdut logodnicul, dar şi al celei de-a doua generaţii, a celor scăpaţi de Holocaust.

Dybuk devine un mesager al dreptăţii?

Dybuk este spiritul pierdut, care vrea să plece, dar rămâne într-un trup, fiind o dovadă a migrării sufletelor, dar şi a regăsirii lor. Redă lumii dreptatea, întruchipând memoria pe care nu vrem s-o pierdem, care ne salvează şi ne redă un sens. În viziunea modernă a Hannei Krall, acest spirit umple un gol metafizic, într-o ţară cu de toate, însă lipsită complet de spiritualitate. Asta e drama contemporanilor. La An-Ski, dimpotrivă, dibukul reprezintă răul, e un blestem care bântuie mireasa.

V-aţi propus să arătaţi dramele Holocaustului şi din perspectiva istoriei Poloniei?

A doua parte a spectacolului este despre Holocaust, din perspectiva de astăzi. Istoria evreilor e mult legată de istoria Poloniei. Da, am vrut să mă întorc la acest subiect şi pentru că reprezintă o parte importantă din istoria Poloniei. Am vrut să vorbesc despre începutul morţii lumii evreieşti. Trebuie să ne păstrăm dibukul nostru, altfel fantomele din trecut ne persecută. Morţii noştri continuă să ne bântuie.
Aţi luat în calcul şi viziunea creştină?

Nu m-a interesat. Mă preocupă spiritualitatea pe orizontală, nu cred într-o spiritualitate abstractă. Mă interesează suferinţa umană, s-o arăt în mod concret, în relaţia dintre om şi om, nu între om şi Dumnezeu. Se spune că deasupra unei perechi care face dragoste se ridică sufletele copiilor care nu s-au născut şi că totul e deja scris, predeterminat.

În ce sens v-au influenţat regizorii Krystian Lupa şi Peter Brook?

Ai foarte multe idei când eşti tânăr, dar vine o vreme când trebuie să devii tu însuţi, iar provocarea este să pui în practică propria ta individualitate. Cei doi maeştri m-au ajutat să mă regăsesc pe mine însumi. Am pendulat între Polonia şi Occident, pentru a ajunge să mă întorc acasă şi să trăiesc, acum, la 48 de ani, în Polonia.

Criticii vorbesc despre lirismul dvs. modern.

Lirismul vine din subiect. Dybuk e ceva ce vezi, ce simţi, ceva ce putem atinge. Teatrul meu trimite la istorie, la origine şi la sex, de aceea a fost numit un teatru al jupuirii. Eu nu renunţ la iubire. Totuşi, nu sunt un sentimental, teatrul meu rămâne rece, deşi nu mă feresc nici de lacrimi, nici de sânge. Spectacolele mele restituie suferinţa, dar rămân glaciale, contorsionate, ca mine. Nu am soluţii.

"Teatrul lui Warlikowski e sfâşiat. Eroii săi, jupuiţi de viu, umblă pe buza prăpastiilor."
George Banu
teatrolog

Negaţionişti ai Holocaustului, uite de ce!

http://www.acum.tv/articol/19291
Trebuie să încep în acest articol, paradoxal, prin a mulţumi unui negaţionist al Holocaustului.
Această persoană, care se autodescrie în unul dintre ecourile postate în ACUM ca fiind „un om de 30 de ani, care a fost un elev si student peste medie, care munceste cinstit 10-12 ore pe zi, familist convins, pasionat de istorie (deci nu ”postac agramat anonim”, nici pusti teribilist ”nazist”)” consideră că „exact tocmai aceasta victimizare continua a evreilor precum si ingradirea libertatii de exprimare prin legi care te trimit dupa gratii daca pui sub semnul intrebarii aspecte ale Holocaustului, intretin antisemitismul”.
Mi-am dat seama o dată în plus cât de corectă şi de actuală este politica noastră editorială în legătură cu recrudescenţa antisemitismului şi a negaţionismului, dacă în spatele aparentei nevinovăţii a unor astfel de rânduri se află persoane care nu ezită să se prezinte cu numele real. Şi astfel m-am decis să scriu acest mic eseu, pe care ar fi trebuit să-l scriu mai demult, explicând acestui om şi altora ca el de ce într-advăr „ingradirea libertatii de exprimare prin legi care te trimit dupa gratii daca pui sub semnul intrebarii aspecte ale Holocaustului” ar fi necesară (nu trebuie să-i fie nimănui teamă de aşa ceva în România, legea respectivă neaplicându-se, inclusiv pentru cazuri mult mai grave decât „simpla” „punere sub semnul întrebării” – acesta este de altfel modul preferat în care negaţioniştii îşi prezintă elucubraţiile).
Iată de ce, domnule „familist convins, pasionat de istorie” – şi alţii ca dumneata.
Pentru că subiectul Holocaustului nu trebuie confundat cu un subiect sportiv, cum ar fi un meci de fotbal sau de hochei pe gheaţă. În cazul sportului, orice pasionat de sport poate să emită bine mersi păreri. În cazul istoriei însă, părerile celor pasionaţi de ea ori trebuie să se bazeze pe cercetări personale, ori pe interpretări ale cercetărilor altora, dar care trebuie menţionate în respectiva interpretare.
Pentru că în materie de Holocaust în general şi în legătură cu Holocaustul din România în particular s-au analizat nenumărate documente de către istorici competenţi, care au ajuns la nişte concluzii – unele poate greşite, aşa cum se întâmplă în orice disciplină a cunoaşterii, uneori în ştiinţe mai exacte, dar care trebuie contrazise prin alte studii ştiinţifice dacă este cazul, nu prin „discuţii la colţ de stradă”.
Pentru că – am noutăţi oare, pentru dv. domnule tânăr care munceşte cinstit? – în Holocaust au murit mulţi, foarte mulţi oameni, iar acest fapt de netăgăduit crează un mausoleu virtual în jurul memoriei lor, în care nu avem voie să intrăm decât cu o imensă pietate şi respect, nu tropăind din bocanci şi „punând sub semnul întrebării, în numele libertăţii de exprimare”.
Pentru că în lipsa unor argumente solide, ştiinţifice, bazate pe documentare, orice contraziceri ale unor concluzii stabilite anterior de către istorici apar drept un amatorism dezgustător, ce nu poate fi motivat decăt de o formă de antisemitism sau nazism. Şi poate din nou am noutăţi pentru dv., dar nu există forme benigne ale acestor mentalităţi. Ele trebuie eradicate fără milă, deoarece lovesc în esenţa rasei umane.
Astfel, parafrazând un dicton celebru, aş spune: „Negaţionişti din toate ţările, uniţi-vă… în tăcere!” Aveţi vreo valoare de adăugat la ceea ce se ştie deja despre Holocaust? Puneţi mâna şi studiaţi, dovediţi că dubiile voastre au temei. Veţi aduce o contribuţie însemnată la moştenirea istorică menită să ferească omenirea de catastrofe similare. Contribuţia voastră va fi bine primită, respectată şi recunoscută – exemple există la acest capitol şi sunt grăitoare.
Dar încetaţi zarva microbistă în jurul unui subiect care priveşte uciderea în masă a milioane de oameni. Altfel, nu am decât un lucru să vă spun: să vă fie ruşine. Bestii sau pui de bestii, cel puţin în revista ACUM veţi fi trataţi ca atare.
Nu ştiu să pot explica mai simplu decât am făcut-o.

Doi neo-nazişti polonezi au descoperit că sunt evrei
Un cuplu de polonezi, care s-au cunoscut în tinereţe pe când împărtăşeau sentinemnte neo-naziste, au decoperit cu stupoare că provin din evrei convertiţi în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial. La scurtă vreme după aflarea veştii cuplul a trecut la credinţa strămoşilor.
Povestea apare într-un documentar realizat de CNN despre polonezii care îşi redescoperă originile evreieşti, după ce strămoşii lor şi-au ascuns identitatea religioasă pentru a scăpa de peresecuţii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Pawel şi Ola (ambii au 33 de ani), identificaţi doar după prenumele lor, sunt personajele materialului realizat de CNN.
În urmă cu câţiva ani, Ola a descoperit în arhiva Institutului de Istorie evreiesc din Varşovia că atât ea, cât şi soţul său sunt evrei. "A fost de necrezut - am aflat că avem rădăcini evreieşti. A fost un şoc", a spus femeia.
În momentul în care au aflat acest lucru, Ola şi Pawel erau activi în miscarea neo-nazistă din capitala poloneză. "Eram naţionalistă 100 la sută. În acea perioadă, când eram capete rase, totul era despre puterea albă, despre faptul că evreii erau plaga şi cel mai mare rău al acestei lumi", a afirmat Pawel.
CNN scrie ca atât Ola, cât şi Pawel şi-au îmbrăţişat identitatea evreiască şi sunt activi în prezent în sinagoga locală.
"Nu spun ca nu avem regrete. Îmi pare rău pentru cei pe care i-am bătut. Nu am resentimente", a spus bărbatul.

De ce am repulsie față de negaționism
Pe 6 septembrie se împlinesc 70 de ani de la insturarea statului național-legionar, condus de Ion Antonescu. Cu această ocazie, revista ACUM publică o mărturie cutremurătoare a unei evreice supraviețuitoare a lagărului morții de la Bogdanovka http://www.acum.tv/articol/17087, poate cel mai crunt loc de exterminare din universul concentraționar creeat de megalomanul dictator în perioada 1941 – 1942.
În ultimii ani au ieșit la iveală dovezi din ce în ce mai clare ale dimensiunii contribuției antonesciene la Holocaust. În 2004 a fost publicat Raportul Comisiei Wiesel privind Holocaustul în România http://www.inshr-ew.ro/pdf/Raport_final.pdf, iar istoricul britanic Dennis Deletant a publicat cartea Aliatul uitat al lui Hitler: Ion Antonescu și regimul său, apărută în 2008 în traducere românească la Editura Humanitas.
În același ani, Dennis Deletant și istoricul român Ottmar Trașcă au publicat o carte de documente germane despre Holocaustul din România Holocaustul din România în documente ale celui de-al III-lea Reich. 1941-1944.


Iată concluzia la care ajung Deletant și Trașcă:
“Bestialitatea manifestată de autoritățile române la Bogdanovka, Domanovka și Ahmecetka se regăsește alături de cele mai oribile acte de măcelărire în masă comise în timpul războiului.
Aceasta a fost o treabă exclusiv românească. Rolul germanilor a fost în mare parte acela de spectatori. S-ar putea să fi exercitat presiuni asupra lui Alexianu să dea ordinele inițiale lui Isopescu, temându-se atât de tare de o epidemie de tifos care s-ar fi putut răspândi peste Bug în propria lor zonă din Ucraina, însă dovezile sugerează că nu au participat direct la aceste asasinate.
Prin hotărârea sa inițială de a deporta evreii din Basarabia și Bucovina și apoi pe cei din Odesa, Antonescu poartă răspunderea pentru moartea din cauza tifosului și a înfometării și pentru executarea în masă prin împușcare a evreilor.
Și totuși, negaționiștii Holocaustului nu se dau bătuți. În lipsa argumentelor – aceste lucrări sunt bazate într-o proporție covârșitoare pe documente din arhive de stat, inclusiv cele ale României – negaționiștii invocă teoria conspirației evreești împotriva României.
Cu alte cvuinte, România a fost forțată să își asuma responsabilitatea unui “presupus” Holocaust datorită lobbty-ului evreiesc internațional.
Supraviețuitorii Holocaustului antonescian sunt batjocoriți și tratați drept “mincinoși” sau “senili”, acuzați că inventează povești după aproape 70 de ani de la evenimentele din Transnistria. De asemenea, acuzația la adresa celor care combat negaționismul este că sunt “plătiți”, evident tot din banii finanței evreiești internaționale.
Iată ce-mi scria pe email un astfel de negaționist, auto-proclamat istoric, care se mira de ce nu au fost procese împotriva celor vinovați de punerea în aplicare a Holocaustului antonescian. Când i-am spus că aceste procese au avut loc imediat după 1945, el a replicat:
Pai daca lucrurile sunt clare, marturiile s-au facut la timp, vinovatii au fost pedepsiti, de ce mai tot latra acesti senili? lasati istoria istoricilor si vedeti-va de meseriile voastre (daca aveti!), sau din acelea nu se castiga asa de bine ca din propaganda impotriva romanilor, ai?

… hai sictir, ca esti imposibil de recuperat si nu se poate lega nici un dialog normal cu tine, jidanasule.
Dar campionul negaționiștilor din România este Ion Coja, fost senator în perioada 1992 – 1996 din partea Partidului Democrat Agrar (parte a pentagonalei “roșii” care a guvernat țara cu efecte dezastruoase în acea perioadă.) Acest apologet al legionarilor și în același timp al lui Ceaușescu, care a vrut să candideze la președinție în 2009, dar nu a reușit să strângă semnăturile necesare (zice el că a lăsat colectarea lor pe mâna unui fost ofițer de Securitate și se mai și miră că a eșuat) este purtătorul de stindard al negaționiștilor din România .
Sonia Palty, supraviețuitoare a lagărului de la Bogdanovka, care a publicat în 1988 cartea Evrei, treceți Nistrul!, din care am extras mărturia zguduitoare a Estherei Golbelman, îmi scria:
Nu stiu nimic nou despre “prietenul evreilor” prof. Coja. Stiu doar ca a citit cartea mea care “l-a amuzat” si mai stiu ca e un individ plin de inventii scornite din ura pentru noi, pentru suferinta noastra a evreilor in general si mai ales a evreilor romani. Cred ca il cunoasteti foarte bine si-l apreciati ca si mine Un individ plin de ura, unul din antisemitii care au “darul” de a ne improsca cu noroi, de a ne nega cinstea, corectitudinea, dreptul de a exista.
Iar negaționiștii sunt toți după chipul și asemănarea acestui Ion Coja – mânați de o ură bestială împotriva evreilor, lipsiți de argumente și roși de o dorință de revanșă împotriva unor presupuși dușmani ai neamului românesc.
Aici și-au dat mâna foști adulatori ai regimului național-comunist al lui Ceaușescu, admiratori ai lui Antonescu, neo-legionari și un lumpen virtual în care se remarcă destui tineri, pentru care ignoranța și vorbitul după ureche sunt principala caracteristică.
Când am citit pentru prima oară mărturia Estherei Golbelman acum vreo 15 ani mi-am propus să combat negaționismul Holocaustului sub orice formă s-ar afișa. Pentru că acest negaționism nu este altceva decât o negare a demnității umane, o promovare sistematică a minciunii, a prejudecăților și a urii. În secolul al XXI-lea astfel de comportament nu trebuie să rămână nesancționat.
În final, voi cita câteva rânduri adresate negaționiștilor de criticul literar Norman Manea, deportat la ordinul lui Antonescu în Transnistria, la vârsta de cinci ani:
Nu știu cât ar ajuta, de fapt, să explic acestor rinoceri că am fost trimis la 5 ani în Transnistria din cauza îndelungatei mele activități bolșevice, că m-am întors, la 9 ani, în 1945, pe tancurile sovietice care au adus comunismul jidovesc în România, că am încercat, imediat, să conving tovarășii mei circumciși să-și românizeze numele, Drucker în Dej, Lister în Luca, Bodinger în Bodnăraș, Motel în Moghioroș, Sami Clein în Chivu Stoica, Ghidale Ascher în Gheorghe Apostol, Nahman Ceaușu în Nicolae Ceaușescu, Ițik Ițikovici în Ion Iliescu și așa mai departe, ca să inducem mai ușor în eroare masele oprimate.

Sa ne amintim: O istorie a violentei fata de evreiHitler in fruntea celui de-al Treilea Reich a pornit intr-o campanie nemaintalnita de exterminare a evreilor, considerandu-i pe ei principalii vinovati de pierderea primului razboi mondial si de criza economica a Germaniei.

Aliatii spre sfarsitul razboiului sunt oripilati de magnitudinea masacrelor infaptuite de nazisti si nu pot sa inteleaga ura din spatele acestor fapte. Sau cel putin asa citim in cartile de istorie.

Evreii in Antichitate si in lumea islamica

Adevarul este ca actiunile impotriva evreilor dateaza de milenii, inca de pe vremea Imperiului Roman. Filozoful Philo descrie evenimentele din anul 38 d.Hr., cand mii de evrei au fost masacrati in orasul Alexandria. Represaliile continue impotriva populatiei evreiesti de catre autoritatile romane ii fortau de multe ori sa se revolte pentru a-si pastra identitatea si stilul de viata. Multe dintre ele erau inabusite in mod brutal de legiunile romane.

Intre secolele 9 si 11, in lumea islamica, evreii puteau sa isi practice religia in mod liber. Aceasta perioada de liniste a fost intrerupta de pogromurile din Peninsula Iberica din Cordoba in anul 1011 si Granada in anul 1066, unde au murit peste 4.000 de evrei.

Tot in secolul 11 sinagogile din Egipt, Siria, Irak si Yemen au fost distruse si evreii erau fortati sa treaca la islamism. In caz contrar erau ucisi pe loc. In 1033 peste 6.000 de evrei au fost ucisi in orasul Fez din Maroc de o multime musulmana. Pe 1 si 2 iunie 1941 in Farhud, Irak, au fost omorati pana la 400 de evrei, iar in Tripoli, Libia, in 1945 au cazut victime 140.

Pogromuri in Europa

In Europa medievala cruciatii au distrus multe asezari evreiesti in drumul lor spre Ierusalim. In 1290 au fost expulzati toti evreii din Anglia in urma unor lungi represiuni, in 1396 circa 100.000 de evrei au fost expulzati din Franta si in 1421 cateva mii din Austria.

Odata cu aparitia ciumei pe continentul european, evreii au fost considerati vinovati de napastak deoarece se credea ca ei otraveau fantanile si sute de comunitati evreiesti au fost distruse. Mai mult, in Strasbourg aproape 1.000 de evrei au fost arsi de vii chiar daca ciuma inca nu intrase in oras.

In timpul rebeliunii cazacilor impotriva polonezilor ce a durat intre 1648 si 1657, intre 40.000 si 100.000 de evrei au fost ucisi.

In timpul celei de-a Treia Republici Franceze capitanul Alfred Dreyfus a fost condamnat pe nedrept pentru spionaj in favoarea Germaniei. A durat aproape 12 ani pana a fost reabilitat.

In Imperiul Tarist s-au remarcat pogromurile din Odessa din anii 1859, 1871, 1881, 1886 si 1905 care au facut mii de victime. In pogromul de la Chisinau din 1903 inca 50 au fost ucisi.

In 1906, in Belostok si Gomel au fost ucisi 110 evrei, unii chiar de politisti si soldati rusi. Dupa publicarea Manifestului din Octombrie in 1907 de catre tarul Nicolae al II-lea pogromuri au erupt in 660 de localitati din Ucraina de astazi. Ca urmare, doua milioane de evrei au trebuit sa emigreze pentru a scapa de represalii.

Dupa revolutia din 1917, pana la 250.000 de evrei au murit in urma violentelor din fostul Imperiu Tarist. In Uniunea Sovietica, "complotul doctorilor" din 1953 ar fi fost incercarea de otravire a conducerii comuniste de catre medici evrei.

Drept raspuns multi evrei au fost scosi din structurile de guvernamant, deportati sau executati. Dupa moartea lui Stalin, Beria a exonerat doctorii vinovati si Hrusciov a specificat mai tarziu ca totul fusese pus la cale de Stalin.

In Polonia in timpul pogromului de la Kielce din 1946 aproape 39 de evrei au fost ucisi. Manifestatiile studentilor si ale intelectualilor din 1968 impotriva conducerii comuniste poloneze au fost tratate de comunisti ca o actiune a evreilor si in decursul a doar cativa ani numarul evreilor polonezi a scazut de la 40.000 la doar 5.000.

Antisemitism pe continentul american

In Argetina a fost declansata o actiune impotriva evreilor in timpul "Saptamanii Tragice" facand multe victime.

Nici in Statele Unite evreii nu au scapat de discriminari, isi gaseau greu ceva de munca, educatia universitara era permisa doar unui numar restrans si nu aveau voie in zone rezidentiale sau in statiuni.

Un caz cutremurator este cel al lui Leo Franck. A fost condamnat pentru uciderea unei fete de 13 ani, dar dovezile descoperite mai tarziu il disculpau. Dupa ce pedeapsa cu moartea i-a fost comutata, un grup de 30 de persoane au intrat in inchisoare, l-au scos de acolo si l-au spanzurat de un copac.

Acestea sunt doar o mica parte a violentelor indreptate asupra evreilor de-a lungul istoriei. Drama lor nu a inceput la Auschwitz, Birkenau, Dachau sau Treblinka, asa cum suntem invatati sa credem, ci a fost una ce dureaza de doua milenii.

Dar dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial anumite state au incercat sa se rupa de responsabilitatea actiunilor trecute si au stabilit ca punct de reper faptele nazistilor, astfel incat propriile lor crime sa nu iasa in evidenta, promovandu-si in schimb imaginea de salvatori.

DEZBATERE: Replici academice despre evrei şi antisemitism în ...


Războiul civil european 1914-1945 a cauzat 100 de milioane de victime. O tragedie şi pentru evreii. Adolf Hitler îi extermina. Ion Antonescu, aliat al Germaniei, e arestat, predat Moscovei şi executat. Ana Pauker şi evreii cominternişti conduc apoi ţara la comanda lui Stalin.

După Revoluţia din 1989, în care evreii Silviu Brucan şi Petre Roman din nou conduc, Holocaustul e sacralizat şi cine-l pune la îndoială – şase milioane de victime -, e pasibil de închisoare în România şi alte zece ţări.

Elie Wiesel constată în „Raportul final al comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România”, p.388,: „Conştientă de responsabilitatea enormă care i-a fost încredinţată a decis să nu menţioneze o unică cifră concluzivă privind numărul evreilor ucişi… Cercetările viitoare vor stabili, să speram, numărul …” În „Regatul” lui Antonescu (1940-44) au pierit în Holocaust: după „Raportul Wiesel” 15.000 evrei, după Encyclopedia Judaica, 40.000; în România Mare „în graniţele din 1937”, după Wolfgang Benz, Dimensionen des Völkermodes, 211.00, după shoa.de 350.000.

Holocaustul în cifre: în Germania („în graniţele din 1937”): în Encyclopedia Judaica 125.000 victime; în shoa.de şi Benz 165.000. În Austria: în Encyclopedia 65.000; în shoa.de 65.000; în Benz 65.000. În Polonia şi URSS: în Encyclopedia 4.565.000; în shoa.de 4.000.000; în Benz 4.900.000. În Franţa şi Belgia: în Encyclopedia 107.000; în shoa.de 103.500; în Benz 32.000. În Cehoslovacia: în Encyclopedia 277.000; în shoa.de 263.000; în Benz 142.000. În Ungaria: în Encyclopedia 402.000; în shoa.de 270.000; în Benz 502.000. În Albania: în shoa.de 100; în Benz 600.

După cum se vede mai sus, aruncarea în aer a graniţelor de criminalii Hitler şi Stalin a generat drame, care-l justifică pe Wiesel. După Ferdinand Otto Miksche în Das Ende der Gegenwart, München 1991, p.107: „In 1933 trăiau în Europa, fără URSS, 5,6 milioane evrei (American Jewish Conference, New York Times 11.01.1945). Din aceştia trebuie scăzut un milion, care au rămas în est după trasarea graniţei Molotov-Ribbentrop. Dacă după 22 iunie 1941 jumătate se retrag cu Armata Roşie, mai mult de cinci milioane de evreii nu erau în Europa. Dintre aceştia trăiau în ţări neutre: Gibraltar 868, Anglia 300.000, Portugalia 1.200, Spania 4.000, Suedia 6.653, Elveţia 17.973, Irlanda 3.686, Turcia, 78.730, total 413.110. (World Almanach 1942) Hitler dispunea de soarta a 4,5 milioane. Din care se scad emigranţii … 1933-1945 au emigrat în Anglia 120.000, Suedia 23.000, Elveţia 60.000, Spania şi Portugalia 5.000, Canada 60.000, USA 450.000, America Centrală 75.000, America de Sud 225.000, Australia 15.000, China/Şanghai 35.000, India 25.000, Africa 45.000, Palestina 300.000, total circa 1,5 milioane. Pentru URSS nu există statistici, totuşi după New York Times din Polonia au emigrat în URSS 500.000 de evrei, unde exista din anul 1934 „Regiunea autonomă evreiasca”, Birobidjan (36.000 km²) … La declanşarea războiului trăiau în Europa – fără URSS – 1.559.660 evrei … Numărul victimelor poate fi astfel estimat între 1 şi 1,5 milioane evreii. Mai mult nu stăteau la „dispoziţia” lui Hitler… Oricum, chiar şi acest număr este mai mult decât suficient pentru a condamna un genocid.”

Condamnarea revizionismului şi sacralizarea Holocaustului sunt singurele soluţii pentru că date statistice există numai în vest, în est, de o parte şi alta a liniei de demarcaţie a sferelor de influenţă Hitler-Stalin, in Polonia şi URSS inclisiv Bucovina şi Basarabia unde trăiau milioane de evrei, statistica e nesigură şi pentru că sunt evrei 100% înregistraţi la sinagogă şi în comunităţi, dar şi evrei 50% sau convertiţi, care totuşi erau urmăriţi, chiar dacă erau creştini, atei sau comunişti. Cine-i evreu?

Antisemitismul ca şi colectivismul ortodoxo-comunist sunt prin definiţie forme atavice antioccidentale, aşa că România în UE, trebuie să depăşească ororile trecutului pentru a realiza un consens cu normele şi valorile civilizaţiei creştinilor occidentali. Între politică şi religie exista o interdependenţă, dar ambele au dinamici proprii, nu-s identice. Politic, românii sunt în Europa occidentală, din punct de vedere religios, în cea orientală. De aceea, după Rapoartele Wiesel şi Tismăneanu, Traian Băsescu, Preafericitul Teoctist şi Papa Benedict XVI trebuie să găsească o cale comună. De acest dialog va depinde soarta tuturor românilor, chiar dacă Mitropolia din Moldova este orientată, mai mult decât Patriarhia de la Bucureşti, spre Moscova.

Raportul Wiesel, 432 p., este un compedium: rădăcinile antisemitismului românesc; retragerea din Basarabia şi Bucovina şi consecinţele asupra relaţiilor interetnice; viaţa comunităţilor evreeşti în timpul lui Antonescu; români printre cei „Drepţi între popoare”; procesul criminalilor de război; distorsionarea, negarea şi minimalizarea Holocaustului în România; concluzii şi recomandări. E tratat şi calvarul ţiganilor, actualmente romi. Există o vastă literatură, memorille contemporanilor, Radu Lecca: Eu i-am salvat pe evreii din România, care trebuie studiată, chiar dacă statistică, documentaţia imensă, legislaţia şi sacralizarea Holocaustului par handicapuri insurmonabile, dar dictonul latin e valabil: face nedreptate şi cel care n-o condamnă / Injuriam ipse facias, ubi non vindices.

Cum gândește un neonazist român
http://www.acum.tv/articol/16584
De la bun început trebuie să vă spun că acest articol e bazat pe un schimb de emailuri cu un personaj din România, care afirmă că are 31 de ani, se prezintă ca “economist și istoric” și locuiește într-un oraș din provincie.

N-aș fi intrat în discuții cu un astfel de individ dacă nu-mi trimitea două texte scrise de un alt personaj, care se pretinde evreu, și care neagă Holocaustul în România cu consecvență și pe toate canalele virtuale (postând comentarii până și la “Sfatul Medicului”). Esența acestei negări este că din moment ce în România au supraviețuit în 1944 400000 de evrei, atribuirea unui Holocaust regimului Antonescu este o exagerare, după opinia acestui “evreu” doar 40000 de evrei pierzându-și viața în teritoriile administrate de România între 1940 – 1944.
Aceste texte mi-au fost prezentate sub titlul : “Evrei care spun adevărul”. Când i-am spus că nu publicăm așa ceva, a început să-și scoată colții:
Vietuitoare ca tine, din randul etniei tale, au generat pe Glob antisemitismul. Din cauza unora ca tine a suferit poporul evreu, cel care a dat Omenirii valori in fata carora eu ma inchin cu
smerenie!

“Presupusul” Holocaust
I-am spus individului că, așa cum am scris de nenumărate ori, nu sunt evreu. Individul a început să-și dea arama pe față:
Despre vreun presupus holocaust, nici nu am pomenit in randurile mele. De ce il aduci in discutie? Te pricepi? Ce studii ai? Esti cumva cercetator de istorie contemporana? Sau esti dintre cei de tot felul de alte meserii, care se pronunta in domeniul stiintei istorice, precum activistii comunisti evrei proletcultisti, din perioada 1944-1964-1965, care au facut gulagul comunist si au ingenunchiat poporul roman??? Sau ei fi vreun Saul Brukner post-comunist? Oricum, evreu nu esti! Poate vreun jidov rascolitor prin sufletul poporului roman.

Rețineți adjectivul “presupus” plasat înaintea termenului Holocaust, precum și oprirea perioadei “rele” a comunismului la 1964 – 1965… După care au ieșit la iveală frustrările legate de legislația din România care incriminează negarea Holocaustului.
Mai aveti si voi scapari…cu toate ca faceti cheltuieli exorbitante pentru propaganda in favoarea acestui preoriei contemporane (nu-i mai numesc, pentru ca nu merita sa le fie pronuntate numele intr-un dialog cu un jidanas ieftin ca tine) nu il contesta dintr-un singur motiv: legea impusa cu forta, impotriva vointei Parlamentului, care initial a respins, dupa cum stii, Ordonanta 31/2002. Conform acestei legi, regimul politic aflat la putere, la presiunea voastra infecta, ar fi chiar in stare sa le dea 5 ani de puscarie.
După care individual trece la calomnia standard – sunt plătit:

Tu esti un extorcator al banilor ovreiesti, pe care-i primesti pentru a scoate o fituica cu toate minciunelele voastre rasuflate. Va veni ziua cand evreii adevarati (care nu vor disparea) isi vor cere scuze din cauza voastra. Cat despre istoricii contemporanisti romani, sunt niste valori pe care tu n-ai ce sa-i comentezi, pentru ca nu esti nici macar un pigmeu in domeniu. Esti doar NIMENI ! Apropos, daca iti scriu si eu ceva articole despre suferinta evreilor, dai ceva banuti? O fac profesional si imi dau si eu un nume fictiv si ma dau vreun supravietuitor evreu din Transnistria, asuprit de Antonescu. Poate scriu chiar ca m-a batut domnul profesor universitar dr. George Alexianu, intr-o pauza de studiu.

Evrei “buni” vs evrei “răi”
I-am spus individului că dacă dorește, poate citi în revista ACUM mărturii ale unor supraviețuitori ale Holocaustului abtonescian din Transnistria, ca de pildă Șabs Roif sau Sonia Palty. Cinismul răspunsului său este tipic.
Abordarile jurnalistice si marturiile facute cu intarzieri de 65-70 de ani sunt neavenite. Faptele
individuale sunt prescrise, doar crima de genocid nu se prescrie, ori nu avem de-a face cu un genocid. Cine i-a oprit pe cei evrei care au suferit sa spuna ceea ce spun astazi cu 60 de ani in urma, cand conducerea evreiasca a Securitatii si partidului unic al Romaniei sanctiona toate asemenea fapte, daca erau cat de putin reale. Vinovatii erau in viata, ar fi fost trimisi in gulag-ul iudeo-bolsevic din Romania si totul era in regula. Acele probleme grele, care au
generat suferinte, trebuiau de mult timp incheiate. Ele nu aveau ce sa mai fie discutate in afara cadrului stiintific-istoric astazi, in 2010.Totul este tardiv!!! Doar ca unii profitori ca tine n-ar mai fi finantati sa descopere sau sa inventeze “antisemiti” si nici sa primeasca bani pentru a-i “combate”.
Culmea e că unii vinovați, nu doar Antonescu sau Alexianu (guvernatorul Transnistriei) au fost judecați și condamnați la pedepse grele de închisoare, cum ar fi prefectul județului Golta (unde se aflau lagărele morții de la Bogdanovka, Dumanovka și Ahmecetka, unde au fost nimiciți zeci de mii de evrei în decembrie 1941), Modest Isopescu sau adjunctul său, Aristide Pădure.
Altceva este că imediat după 1945, Stalin a interzis să se vorbească de persecutarea evreilor de către naziști. De aceea, Cartea Neagră, care descria atrocitățile comise de naziști pe teritoriul URSS, scrisă de Ilia Ehrenburg și Vassili Grossman nu a fost publicată decât în limba engleză în Statele Unite. Și în URSS și în țările satellite, Holocaustul a fost pus la index până după 1989.
În continuare, neo-nazistul și-a expus teoria evreilor “buni” și “răi”:
Tu esti un primitiv care nu pricepe nimic, un “far de tara”, in slujba neocolonialismului iudaic… Te bazezi doar pe puterea mondiala a voastra, a evreilor, pe care unii dintre voi, cum esti si tu, o folositi murdar, afectandu-i pe toti evreii, inclusiv pe numerosii oameni seriosi, competenti, umani, care slujesc cauze drepte, inclusiv pe aceia dintre evrei care va condamna pe voi, chiar va desfid. Mi-e suficient la nivel mondial sa-i numesc pe savantul Roger Garaudy sau pe Norman Finkelstein, iar in Romania pe Wilhelm Filderman, sau mai recent pe Robert Horvath (Deva).

Mărturisesc că e prima oară când aud că Roger Garaudy (născut din părinți catolici și convertit la protestantism, apoi comunist înfocat și ulterior convertit catolicism și apoi la Islam, deci nicicum evreu) este “savant”, iar alăturarea unor nume ca Norman Finkelstein și Robert Horvath (?!) este absolut halucinantă.
Supreviețuitorii Holocaustului? Niște sclerozați…
Apoi individul revine la minimalizarea sau chiar respingerea mărturiilor supraviețuitorilor Holocaustului antonescian.
Ellie Wiesel, octagenarii si nonagenarii care-si amintesc subit dupa 70 de ani ce s-a intamplat sub Antonescu si gata. Trebuie studiat totul. iata doar cateva dintre intrebarile care trebuie puse, in mod obligatoriu. Ce motive au avut evreii sa fie nemultumiti de autoritatile romane? Dar de poporul roman? Ce motive aveau romanii sa fie nemultumiti de evrei? Dar autoritatile romane? Fiind razboi, cine pe cine sustinea launtric? Dar prin fapte? Care era parerea dominanta despre evrei in epoca? De ce domina antisemitismul in Europa? Ce facusera evreii de nu-i mai agreau majoritatea popoarelor europene ? Pe cine sustineau majoritatea zdrobitoare a evreilor in razboi? Nu cumva sustineau Uniunea Sovietica a bolsevicilor ? Dar romanii, alaturi de cine luptau ? Sustineau evreii din Romania cauza poporului roman (reintregirea Romaniei Mari si lichidarea bolsevismului) ?

Vi se pare de rea credință, așteptați că n-ați auzit totul:
Chestia cu “tentativa de a spune adevarul” nu ar fi fost posibila in perioada post-belica este o prostie! Nu puteai sa spui adevarul despre mizeria regimului iudeo-bolsevic. Asta da. Dar daca vorbeai despre presupuse crime facute de antonescieni, legionari sau rege, se facea un caz extraordinar, se dezgropau mortii, se dirijau orice fel de resurse si toti cei implicati (mai mult sau mai putin vinovati erau apoi pedepsiti crunt si se facea demascarea (propaganda).
Vad ca nu stiti nimic despre toate acestea. Mai studiati! E nevoie! Un minimum de cultura istorica este necesara unui om care se implica, chiar neavenit, in probleme apartinand stiintei istorice. Apropos, sa lasam chestia cu lipsa de adevar din perioada iudeo-bolsevica. Nu este chiar asa. Astazi sunt probleme care, in anumite cazuri (lovitura de stat din decembrie 1989, presupusul holocaust si altele), se minte la fel de mult ca atunci.

Observați în fapt liniile de forță ale istoriografiei național-comuniste, școala Ilie Ceaușescu care otrăvește și azi mințile unor tineri care trec prin facultăți de istorie (precum gâsca prin apă, în cazul individului de mai sus).
Supremația rasei albe
Poate vă întrebați de ce îi spun acestui “economist și istoric” că e neo-nazist? La urma urmei nu e neapărat necesar ca toți antisemiții sau chiar negaționiștii să fie naziști. Dar rândurile care urmează îmi justifică eticheta:
Nu o sa-i puteti face nazisti pe toti cei care argumenteaza alte pareri decat ale dumneavoastra. Lumea condusa astazi de evrei nu are nici un viitor daca o veti umple de minciuna. Eu cred sincer, ca noi, rasa alba, in general si romanii, in special, vom regreta mult cand controlul evreiesc asupra Lumii va fi inlocuit cu cel al rasei galbene. Depinde doar de evrei si de comportamentul lor cat vor reusi sa prelungeasca actuala situatie.
Deci atenție, evreii (de data nu mai sunt împărțiți în buni și răi) , care conduc lumea, sunt singurii care pot salva omenirea de pericolul galben!!!!!!!! Când i-am atras atenția individului că afirmațiile sale au un caracter nazist, a dat-o la întors:
Voi cei care slujiti globalizarea ati vrea ca sa nu se mai foloseasca termenii de rase si etnii. Mai Clejule, savantii psihologi si sociologi au demonstrat deja ca in era globala constiinta nationala nu va disparea. Imi pare rau ca-ti dau aceasta veste proasta pentru ovreiasii care se viseaza stapani peste tot Globul, bazandu-se pe “o apa si un pamant”. Rasa alba, rasa galbena, rasa neagra, vor continua sa existe, indiferent de dorintele evreiesti, iar despre ele se va vorbi, ca si pana acuma. La fel, cu etniile: nu-i tot una sa fii neamt sau jidan, roman sau ungur, chinez sau scotian etc. Toti care pronunta nume de rase sau etnii sunt nazisti?

Se contrazice cu mesajul precedent? Ce contează, Goebbels ar fi fost mândru de un astfel de propagandist care repetă o minciună de 1000 de ori în speranța că va fi acceptată drept adevăr.
Veți spune poate că am exagerat, că nu pot generaliza plecând de la un singur exemplu. Așa e, numai că acesta e doar un exemplu extrem, am primit zeci de astfel de emailuri și comentarii la revista ACUM care incită la ură împotriva evreilor, dar și a ungurilor și romilor, a homosexualilor și a străinilor în general, care neagă Holocaustul și care susțin teoria conspirației universale a evreilor, care sugerează violență împotriva evreilor, adică exact ce susțineau naziștii înainte de a ajunge la putere.
Poate că nu sunt mulți neo-naziști de genul acestui tânăr de 31 de ani care pretinde că e economist și istoric, dar faptul că în anul 2010 mai putem auzi un astfel de discurs reprezintă un semnal de alarmă. Mă înșel cumva?
PS Vreți cumva să cunoașteți opinia neonazistului despre inițiativei revistei ACUM de a publica mărturii al supraviețuitorilor Holocaustului antonescian? Iat-o:
Ca orice ovreias care se respecta, si tu trebuie sa castigi ceva din orice. Si din rahat. Dialogul cu mine il folosesti acuma ca sa-ti faci rost de povestitori sclerozati, de pe vremea strabunicii mele. Ii publici si bagi bani in buzunar. Si mai minti ca nu esti ovrei…

Controlul evreiesc asupra mass-mediei împiedică dezbaterea liberă privind Holocaustul
Controlul evreiesc asupra mass-mediei împiedică o discuţie liberă privind Holocaustul, aceasta este declaraţia surprinzătoare pe care cunoscutul regizor american Oliver Stone a făcut-o în cotidianul Sunday Times, mai adăugând faptul că lobby-ul evreiesc din SUA dictează politica externă a Washington-ului de ani de zile, scrie site-ul Haaretz.com.
“Există un lobby major în Statele Unite”, a declarat Oliver Stone. “Evreii sunt foarte perseverenţi; ei se află în spatele fiecărui comentariu”. Regizor celebru, director al peliculelor “JFK” sau “Platoon”, Stone încearcă să introducă în filmele sale şi elementul politic. În acelaşi interviu acordat cotidianului Sunday Times, el a mai spus că Hitler era ca un Frankenstein, ce a avut sprijinul nu doar al industriaşilor germani, ci şi al bancherilor americani sau britanici. “Însă Hitler a făcut mai mult rău ruşilor, decât evreilor, omorând între 25 şi 30 de milioane de ruşi”.
Stone a mai criticat şi politica externă a Statelor Unite privind Iranul, adăugând că orientarea politicii americane către Iran a fost una “oribilă”.
La începutul acestui an, Oliver Stone, vorbind la conferinţa de presă semianuală a Asociaţiei Criticilor de Televiziune a declarat că americanii trebuie să ştie adevărul că mari corporaţii americane, gen IBM sau GM, au finanţat Partidul Nazist din Germania, contribuind astfel la susţinerea lui Hitler şi a celui de-al doilea război mondial.

S-au plictisit europenii de Israel?

Surprinzător cum un popor neînsemnat ca mărime, care a fost aruncat de istorie pe mai multe continente, abia dezvoltându-se la umbra marilor imperii, a animat atâtea frustrări și a generat atâta ostilitate. Opresor deși locuia în țarcuri, ucigaș deși murea gazat în lagăre, imperialist deși trăiește pe un petic de pământ, evreul a dovedit talentul de a fi, la scară istorică, un paratrăsnet al urii colective.

La mai bine de șase decenii după ce a fost oprit cel mai aplicat proiect de suprimare fizică a unui popor, magnitudinea tragediei evreiești încă surprinde, suscitând interesul istoricilor și a celor care se străduie să țină vie memoria Holocaustului, ca încununare a unei tradiții transistorice, transcivilizaționale și transtemporale de demonizare a evreului.
că reacția dezaprobatoare a Occidentului față de politicile Israelului vine pe fondul unei pierderi a sentimentului vinovăției, în special a opiniei publice europene, față de tragedia Holocaustului, cel mai dramatic reper al unei istorii milenare de persecuții a evreilor europeni, materializate prin edicte de expulzare (Anglia în timpul lui Edward I, Spania prin Decretul Alhambra), masacre (în timpul revoltei cazacilor lui Bogdan Hmelnițki) și politici de ghetoizare, care au obligat evreii europeni să trăiască separat de restul populației până în secolul al XIX lea în Occident și până la revoluția bolșevică în Rusia. Pe lângă aceste politici sistematice de represiune, evreilor li s-au interzis practica unor meserii diverse, lăsându-li-se doar să muncească pentru a subzista. Totuși, amintirea acestor realități ale Europei creștine s-au estompat în memoria colectivă a Occidentului, iar culpa, atunci când faptele nu au fost uitate, nu mai planează asupra conștiinței cetățenești.




Așadar, evreul a devenit un alt “oarecum occidental”, reacționar în încercarea sa de a ține memoria vie a propriilor persecuții și dureri, poate chiar deranjant în atitudinea sa de a trăi în trecut și, la nivel subliminal, de a culpabiliza generații întregi de europeni, mai tineri sau mai vârstnici, pentru păcatele unor populații superstițioase, din timpuri imemoriale.
Conferința Yad Vashem

Revenind la Holocaust, pe lângă uriașa emulație pe care el o naște, și care a determinat multe state europene să legifereze existența și tragismul său, face obiectul unor schimbări de paradigmă în cercetarea istorică. O conferință organizată sub egida Yad Vashem, intitulată “Persecuția și uciderea evreilor: o perspectivă populară”, își propune să încurajeze un nou curent istoriografic în cercetarea Holocaustului, care schimbă perspectiva dinspre “istoria mare”, cea a decidenților politici și a marilor strategii de sus în jos, spre o “istorie populară”, a multelor acțiuni mici caracterizate de ură și intoleranță, care contextualizează un eveniment istoric incredibil, explicându-l .
Pentru a explica inițiativa, istoricul Dan Michman de la Yad Vashem, a argumentat: “Hitler nu a făcut asta singur. Acest proiect a fost enorm și a fost realizat într-un timp foarte scurt. Cum s-a întâmplat asta? Cu siguranță nu dând un ordin”.


Evreul - țap ispășitor
Există o predispoziție generală de a vedea în politica statului Israel o perpetuă tendință de victimizare, transformată, în ochii opiniei publice internaționale, în armă politică. Numeroase voci, de-a lungul timpului, au acuzat Israelul că folosește antisemitismul pe post de anathemă, la adresa oricui critică politicile Ierusalimului, folosindu-și suferința etnicilor evrei și memoria Holocaustului ca pavăză în fața criticilor legitime. Mai exact spus, Israelul consideră că nimeni nu are dreptul să-l critice din cauza vinovăției colective, a complicității active sau pasive a lumii libere, în timpul Holocaustului.
Scriitorul portughez, Jose Saramago, laureat al premiului Nobel pentru Literatură, scria în paginile ziarului El Pais: “educați și obișnuiți cu ideea că oricâtă suferință ar suferi cineva...este inferioară celei pe care ei înșiși au suferit-o în timpul Holocaustului, evreii își zgândără singuri propria lor rană, pentru a o face să sângereze, să o facă nevindecabilă, transformând-o într-o mantră. Israelul vrea ca noi toți să ne simțim vinovați, direct sau indirect, de ororile Holocaustului”. Ceea ce marele scriitor spune, este că Israelul își promovează propria suferință ca fiind unică și irepetabilă ca intensitate, minimalizând orice altă suferință similară a oricărui alt popor. Astfel, Israelul devine victima perfectă, în fața căreia întreaga lume trebuie să stea cu ochii plecați.

Într-un articol intitulat “Sunt evreii diferiți de alte victime ale istoriei?”, publicistul canadian de origine israeliană, David Solway, explică unicitatea suferinței evreiești. Nu intensitatea, nu magnitudinea, nu atrocitatea Holocaustului fac din acesta un fenomen excepțional și pe evrei un popor oprimat, ci tocmai lipsa de excepționalitate a acestui eveniment. Evreii, spune Solway, sunt diferiți de victimele altor pogromuri, tocmai pentru recurența acestui fenomen. La scară istorică, pentru israeliți, Holocaustul nu este doar o amintire dureroasă, ci este încă un jalon al suferinței ce anunță următorul val ce va să vină. Nu memoria durerii îi face pe evrei unici ci implacabilitatea durerii viitoare, a cărei intensitate nu se poate estima. Va fi o persecuție luminată ca cea în care se cristalizează Talmudul babilonian sau, din contră, va fi una violentă, ca cea din timpul Holocaustului? Dacă această întrebare este de nerăspuns, experiența istorică i-a învățat pe evrei că, deși nu știu la ce să se aștepte, cu siguranță nu va fi ceva pozitiv.


Antisemitismul, ca o frică

O istorie a antisemitismului britanic, intitulată “Trials of the Diaspora”, scrisă de Anthony Julius, un avocat englez, explică diferențele dintre antisemitism și alte forme ale racismului. Dacă rasismul, ca explicație generală, atașază atribute negative unor grupuri cu anumite caracteristici biologice, antisemitismul acopera un spectru mult mai larg de trăsături negative, care nu au cauze biologice, ci mai degrabă aderă la un anumit proiect intelectual: dominația lumii. Antisemitismul modern se fundamentează pe această viziune, că obiectivul ascuns al evreului de a domina lumea și a arunca restul oamenilor într-o formă mai mult sau mai puțin evidentă de sclavie.
Diferența la nivel psihologic între rasism și antisemitism este că primul este în mod esențial ofensiv. Consideră că un anumit grup uman este inferior, slab, și merită persecutat sau, la nivel maximal, distrus. Pe când antisemitismul este prin esență defensiv. Antisemitul nu-l consideră pe evreu demn de milă, ci, din contră, îl consideră un pericol, eventual pericolul central pentru propria subzistență fizică și morală. Evreul corupe și trebuie distrus înainte de-a fi prea târziu.
Pentru ca antisemitismul să existe, spre deosebire de rasism, nu este necesară prezența evreului, observă Julius. Proximitatea lui este doar un stimulent pentru antisemitism și nu cauza în sine a sentimentului. Evreul lucrează de la distanță, manipulând finanța mondială, decidenții politici, pentru a perverti, întina ordinea firească a lucrurilor. Jidovul ofensiv, acaparator a fost teza principală prin care nazismul sau islamismul radical l-a identificat pe evreu.
Din timpuri imemoriale evreul a fost supus unei viziuni deformate a alterității, al cărei corolar îl găsim în cuvintele unuia din liderii Hezbollah, Hassan Nasrallah: “Dacă am cerceta întreaga lume pentru a găsi un om mai laș, mai josnic, mai slab și mai labil ca psihic, inteligență, ideologie și religie, nu am putea găsi pe cineva inferior evreului”. Atunci, cum nu și-ar fi putut dori umanitatea să-l facă dispărut?

Distorsionarea istoriei şi bomba iraniană
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/bordeie-si-obiceie/articol/distorsionarea-istoriei-si-bomba-iraniana
Saturaţi de istoria lor adesea tragică, evreii tind să aibă un respect adînc pentru trecut. Anul acesta, comemorarea Zilei Holocaustului la Ierusalim i-a provocat din nou pe liderii israelieni să se întreacă între ei în discursuri prin care au alimentat psihoza naţională şi isteria publică privind intenţiile Iranului. Preşedintele Shimon Peres a vorbit despre „pericolul de exterminare“ cu care se confruntă Israelul. N-a fost nici o surpriză faptul că Netanyahu a fost surclasat. Pentru el, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad e un al doilea Hitler, iar lumea are acum de înfruntat aceleaşi provocări pe care le-a avut cu puţin înaintea venirii lui Hitler la putere. Netanyahu a avertizat că această cursă a înarmării cu arme nucleare, pe care o dezvoltă Iranul, poate fi înţeleasă doar în contextul în care liderii iranieni „se entuziasmează în continuu la exterminarea statului evreu de pe faţa pămîntului“. Presupunîndu-se că acum, ca atunci, lumea va rămîne indiferentă la asemenea crime.
Analogia lui Netanyahu privind Holocaustul ar fi rămas doar un discurs intelectual, dacă n-ar fi fost însuşi Netanyahu cel responsabil pentru luarea deciziei cu privire la posibilitatea de a ataca instalaţiile nucleare ale Iranului, provocînd astfel o confruntare de dimensiuni apocaliptice în Orientul Mijlociu. Cariera mentorului său politic, Menachem Begin, a demonstrat de altfel că analogiile distorsionate între trecut şi prezent pot da naştere unei politici iresponsabile. În invazia catastrofală pe care a provocat-o în Liban, în 1982, Begin s-a erijat într-un soi de trimis al lui Dumnezeu pe pămînt, un Răzbunător al Holocaustului. Pentru Begin, Arafat în Beirut a fost precum Hitler în buncărul său din Berlin. Într-adevăr, Abba Eban l-a ridiculizat pe Begin pentru a se fi comportat „de parcă Israelul ar fi fost un fel de Costa Rica dezarmată, iar Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei s-ar fi comportat ca un Napoleon Bonaparte, Alexandru cel Mare şi Attila Hunul, toţi reuniţi într-unul singur“.
Begin a fost cea mai bună dovadă că Mişcarea Sionistă, deşi a creat un stat din cenuşa Holocaustului, a dat greş în eradicarea imaginii colective cum că evreii şi Israelul sînt nişte victime. Netanyahu patentează imaginea Israelului ca naţiune incapabilă de a evada din închisoarea trecutului său.
Israelul nu greşeşte cînd are dubii serioase în ceea ce priveşte eficienţa măsurilor pe care Statele Unite pretind că le adoptă în speranţa de a zădărnici ambiţiile nucleare ale Iranului. Nici sancţiunile prevăzute şi nici recentul document publicat în „Raportul SUA privind Revizuirea Politicii Nucleare“, un document mult mai puţin revoluţionar decît era de aşteptat, nu vor diminua potenţa nucleară a Iranului. În loc de a-şi pune speranţa în propria capacitate de a stopa programul nuclear al Iranului, lumea pare mai pregătită să înveţe să trăiască în vecinătatea unui stat armat nuclear.
Dar asta n-ar fi doar problema Israelului. Un asemenea colaps răsunător al „Tratatului pentru neproliferare nucleară“ ar fi o provocare formidabilă pentru întreaga lume, în special pentru Orientul Mijlociu. Retorica vicioasă antisemită a Iranului este o încercare transparentă de a-i manipula pe vecinii arabi prin prezentarea puterii sale militare ca un vîrf de lance în confruntarea lumii arabe cu Israelul. De fapt, un Iran nuclear ar arunca întreaga regiune într-o anarhie nucleară. Arabia Saudită, Egiptul şi Turcia şi-ar crea singure propria „bombă sunnită“, pentru a contracara pericolul unui imperiu nuclear şiit, format chiar în vecinătatea lor.
Cînd nu a mai simţit nevoia de a exploata solemnitatea ceremoniilor de comemorare a Holocaustului, Barak a trimis mesajul potrivit puterii crescînde a Iranului. Cu un an în urmă, fiind perfect conştient de inevitabilitatea obţinerii bombei nucleare de către Iran, a contestat într-un mod sobru periculoasa distorsiune istorică pe care o face Netanuyahu.
„Israelul nu este evreimea europeană“ a declarat la momentul respectiv Barak. „Sîntem o naţie puternică, căreia întreaga lume îi atribuie capacităţile nucleare şi, în termeni populari, sîntem o superputere.“ Apoi şi-a exprimat dezacordul în ceea ce priveşte compararea pericolului iranian cu Holocaustul, pentru că „această comparare trivializează Holocaustul şi dă provocărilor actuale o altă perspectivă decît cea pe care o au de fapt. Nimeni n-ar îndrăzni să distrugă Israelul“. Însă ciclul istoriei nu s-a încheiat. Israelul trebuie să decidă dacă e o superputere sau un ghetou evreiesc aşteptînd un pogrom iminent. Istoria, în mîinile manipulante ale politicienilor şi ideologilor incorigibili, poate fi ori o armă mentală periculoasă de a manipula masele, ori – cum spunea James Joyce în Ulise – „un coşmar“, din care e foarte greu să te mai trezeşti.
Filtrînd obsesiv acest conflict prin coşmarul Holocaustului şi a zilei comemorative palestiniene Nakba, israelienii şi palestinienii şi-au condamnat totuşi şansa la o înţelegere paşnică. Văzînd conflictul actual între puterile militare formidabile ale Israelului şi Iranului, prin aceeaşi lentilă, vom ajunge doar la o catastrofă de neimaginat.
Shlomo Ben-Ami este actualul vicepreşedinte al Centrului Internaţional pentru Pace din Toledo, ex-ministru de externe israelian, autor al volumului Cicatricile războiului, rănile păcii: o tragedie israeliano-arabă.