ACTUALITATE.....DIVERSE

Scris de Admin 17.02.06 18:33

Rezumarea primului mesaj :

ESPERANTO

Limba
esperanto a fost propusă lumii pentru prima dată în 1887, anul în care
Dr. Lejzer Ludwik Zamenhof a publicat în limba rusă cartea intitulată Limbă internaţională. Prefaţă şi manual complet (pentru vorbitorii de limba rusă),
Varşovia, Editura Kelter. Deoarece autorul îşi semnase lucrarea cu
pseudonimul Doktoro Esperanto (doctorul care speră), numele de
Esperanto a fost adoptat universal. Zamenhof, născut in 1859, a
fost fascinat de ideea unei limbi internaţionale încă din adolescenţă.
Când unchiul său Jozef l-a întrebat într-o scrisoare ce nume
ne-evreiesc şi-a ales pentru a trăi în mijlocul gentililor (conform
uzanţelor), Zamenhof, pe atunci în vârstă de şaptesprezece ani, i-a
răspuns că şi-a ales numele de Ludwik, deoarece l-a găsit citat, sub
forma de Lodwick (sau Lodowick), într-o lucrare de Comenius (1).
Originea şi personalitatea lui Zamenhof au contribuit fără îndoială la
concepţia şi difuzarea limbii sale. Născut într-o familie evreiască în
Bialystok, în zona lituaniană a Poloniei aflată atunci sub dominaţia
Rusiei Ţariste, Zamenhof şi-a petrecut copilăria într-un creuzet de
rase şi limbi răscolit continuu de mişcări naţionaliste şi de valuri de
antisemitism. Experienţa opresiunii şi, mai târziu, a persecuţiei
guvenului ţarist împotriva intelectualilor, mai ales a celor evrei, a
dus la ideea unei limbi universale şi, în acelaşi timp, la înţelegerea
între popoare bazată pe o asemenea limbă. În plus, deşi Zamenhof era
solidar cu cauza evreilor şi dorea întoarcerea lor în Palestina,
religiozitatea lui laică îl împiedica să adere la un sionism
naţionalist şi, în loc să vadă sfârşitul diasporei evreieşti prin
întoarcerea la limba ebraică, el spera ca evreii din lumea întreagă să
devină uniţi printr-o nouă limbă.
În timp ce esperanto se răspândea în mai multe ţări, mai întâi în
cele slave, apoi în restul Europei, suscitând interesul societăţilor de
erudiţi, filantropilor şi lingviştilor şi făcând obiectul mai multor
colocvii internaţionale, Zamenhof a publicat anonim un pamflet în
favoarea unei doctrine bazate pe fraternitatea universală, numită homaranismo.
Unii adepţi ai limbii esperanto au insistat (cu succes) ca mişcarea în
favoarea noii limbi să rămână independentă de orice ideologie,
argumentând că, pentru ca limba esperanto să se impună, ea trebuie să
atragă oameni cu convingeri religioase, politice şi filozofice
diferite. Ei au căutat chiar să treacă sub tăcere faptul că Zamenhof
era evreu, dat fiind faptul că, să nu uităm, în acea epocă se formula
în anumite medii teoria "complotului evreiesc".
Cu toate
acestea, deşi mişcarea esperantistă a dat dovadă de o neutralitate
absolută, impulsul filantropic şi spiritul religios laic care o animau
nu au putut să nu-şi exercite influenţa asupra adepţilor noii limbi,
numiţi în esperanto samideanoj,
adică ”aderenţi la aceeaşi idee”. În plus, încă din anii de început,
noua limbă şi susţinătorii ei au fost prigoniţi de guvernul ţarist care
îi suspecta şi din cauză că avuseseră şansa - sau neşansa - de a-şi fi
câstigat sprijinul pasionat al lui Tolstoi, al cărui pacifism umanitar
era văzut ca o ideologie revoluţionară periculoasă. În fine,
esperantiştii din mai multe ţări au fost mai târziu persecutaţi de
nazism. Dar persecuţia tinde să întărească o idee: majoritatea
celorlalte limbi internaţionale aspirau să se prezinte ca auxiliare
practice, în timp ce esperanto reînvia intensitatea elanului religios
şi irenic care caracterizează căutările limbii perfecte cel puţin până
în secolul al XVII-lea.
Limba esperanto a avut mulţi
susţinători sau simpatizanţi iluştri, de la lingvişti ca Baudouin de
Courtenay (2) şi Otto Jespersen (3), până la oameni de ştiinţă ca Peano
(4) sau filozofi ca Russell (5). Dintre mărturiile cele mai
convingătoare, o amintim pe cea al lui Carnap (6), care în Autobiografia
sa evocă cu emoţie sentimentul de solidaritate pe care l-a încercat
vorbind o limbă comună cu oameni din diverse ţări şi calităţile acestei
”limbi vii [...] care îmbină o flexibilitate surprinzătoare a
mijloacelor de expresie cu o structură de o mare simplitate”; ca să nu
mai amintim de lapidara afirmaţie a lui Antoine Meillet: ”Toute
discussion théorique est vaine: l'Espéranto fonctionne” (”Orice
discuţie teoretică este inutilă: esperanto funcţionează”).
Ca dovadă a succesului limbii esperanto,
există în zilele noastre o Universala Esperanto-Asocio cu reprezentanţi
în principalele oraşe ale lumii. Presa esperantistă numără peste o sută
de periodice, operele principale din toate literaturile, de la Biblie
la poveştile lui Andersen, au fost traduse în esperanto şi există, de
asemenea, o producţie literară originală.
Ca şi în cazul limbii volapük,
esperanto a cunoscut, mai ales în primele decenii de existenţă, lupte
pasionate în vederea introducerii a diverse reforme în lexic şi
gramatică; în aşa măsură, încât în 1907, Comitetul de Conducere al
Delegaţiei pentru alegerea unei limbi internaţionale, al cărui secretar
fondator era Couturat (7), a adoptat o măsură pe care Zamenhof a
considerat-o un ajutor, dar care era o adevărată trădare: a fost
recunoscut faptul că cea mai bună limbă era esperanto, dar ea a fost
aprobată în versiunea ei reformată, cunoscută mai târziu sub numele de Ido
(datorată în mare parte lui Louis de Beaufront [1855-1935], care fusese
totuşi în Franţa un esperantist pasionat). Cu toate acestea,
majoritatea esperantiştilor a rezistat, recunoscând un principiu
fundamental enunţat înainte de Zamenhof, conform căruia în viitor se
vor putea face adăugiri şi, probabil, îmbunătăţiri lexicale, dar
păstrând ceea ce se numeşte ”fundamentul” limbii, stabilit de Zamenhof
în Fundamento de Esperanto, în 1905.

http://www.esperanto.ro/eseuri/eseu2.html

Scris de Admin 31.03.06 18:22

Sarutul mortii

[font:a024=]Rândurile ce urmeaza au fost extrase dintr-un interviu realizat de Corina Negrea pentru Radio România Cultural.

Rep.: Ce înseamna Premiul Nobel pentru dv.?

Ciechanover: Este vorba despre recunoasterea unei cercetari despre care stiam, înca de când am început-o, în urma cu 10 ani, ca este importanta. Dar suntem fericiti pentru ca prin aceasta descoperire noi am schimbat, practic, niste lucruri importante în biologie si am adus “la lumina zilei” un sistem care sta nu numai la baza functionarii unor importante procese celulare, dar care joaca un rol important si în procesul producerii unor boli si, în consecinta, si în modul în care actioneaza medicamentele în boala respectiva.

Terminasem facultatea si îmi faceam doctoratul cu prof. Avram Hersko – asa ca sunt cu atât mai bucuros, pentru ca Premiul Nobel a fost dat pentru acea descoperire initiala si nu pentru dezvoltarile si perfectionarile ulterioare. Sunt mândru ca am putut “genera” nasterea unei idei, dar si ca am asistat la evolutia ei ulterioara, cu finalitate comerciala – pentru ca astazi cercetarea noastra este folosita si la fabricarea de medicamente. Este extraordinar!….

Rep.: Ne puteti prezenta pe scurt cercetarea care a dus la obtinerea Premiului Nobel?

Ciechanover: Este vorba, în esenta, despre degradarea proteinelor – oamenii de stiinta au fost ocupati foarte multi ani cu studiul sintezei proteinelor, a modului în care genomul se “traduce” în proteine, iar degradarea acestora a fost, cumva, neglijata.

Noi însa, prof. Hersko si cu mine, am mers “împotriva curentului” si am început sa studiem degradarea proteinelor. Întrebarea pe care ne-am pus-o a fost de ce se degradeaza acestea si am descoperit ca sunt mai multe cauze.

Una tine de forma acestora: proteinele sunt structuri foarte fragile, sunt lanturi lungi de aminoacizi care se pot distruge foarte usor din cauza radiatiilor, a caldurii, a modificarilor chimice sau chiar a mutatiilor genetice. Pâna la urma este vorba despre un “control al calitatii” mediului în care stau acestea, iar una dintre solutii este eliminarea “produsilor rai” din lantul proteinic.

Un alt aspect este legat de controlul proceselor care au loc în organism: proteinele controleaza alte proteine, sunt cele care au rol de inhibitor al altor proteine, fireste… este un proces în lant. Pentru a-l accelera, eliminam proteina inhibitoare – dar astfel prima proteina, cea din capatul de început al lantului, nu mai poate lucra! Pentru ca aceasta este ca un accelerator – iar daca eliminam acceleratorul, nu se mai poate “misca” nimic!

Rep.: În tratamentul caror boli s-ar putea folosi – sau se foloseste, deja – cercetarea dvs.?

Ciechanover: Se foloseste deja în bolile maligne: cancerul de sân si de prostata. Dar nu vreau sa cream sperante false oamenilor, pentru ca înca nu avem medicamentele care sa trateze aceste boli!

Rep.: Este foarte important sa lamurim acest lucru pentru ca sperantele oamenilor sunt foarte mari!…

Ciechanover: Stiu! Asteptarile sunt justificate, dar chiar si asa, cu toate cercetarile “pe masa”, va mai dura ceva vreme pâna când se vor putea obtine medicamente! Iar acestea nu vor fi, nici pe departe, “medicamentele magice”, care vor face minuni a doua zi dupa ce vor fi pe piata! Vor trebui testate multe pâna când vom gasi, în final, varianta eficienta. Parerea mea este ca trebuie sa învatam din istorie: iar istoria ne spune ca evolutia nu se face în pasi uriasi, în salturi uriase, ci pas cu pas, etapa cu etapa; si cu fiecare pas pe care îl vom face vom mai darâma o bariera, pentru ca înseamna ca vom mai fi descifrat un mister.

Cercetarea noastra este o platforma, o baza de la care se pot face progrese ulterioare în special în cancerul de sân, de colon, de prostata, melanoamele maligne (…), dar si în bolile degenerative: Alzheimer, Parkinson, în bolile imune s.a.m.d. Dar, înca o data, suntem abia la început!

Rep.: Într-un interviu acordat unui ziar de limba ebraica ati criticat destul de dur sistemul educational din Israel. Nu credeti ca ati fost putin prea dur?!…

Ciechanover: Ei bine… În primul rând, trebuie spus ca nu am acordat acest interviu decât unui ziar national – atunci când esti acasa, în casa ta, îi poti spune sotiei tale ce te framânta... Ei bine, asta am facut eu. Dar am sa va explic totusi de ce am spus tot ce am spus.

Israelul este un loc magic!… Cu toate acestea, nu suntem apreciati de restul lumii, în special în Europa, asa cum am merita… si nu ma refer la aspectele politice, sa lasam politica deoparte.

Israelul este rezultatul a ceea ce s-a întâmplat în Europa în perioada 1939-1945… Într-o istorie de 55 de ani am reusit sa construim universitati extraordinare, un sistem medical excelent, avem oameni de stiinta de top… suntem mult mai avansati din punct de vedere stiintific decât multe tari din Europa… Cu toate acestea, trebuie sa recunosc faptul ca, în ultimii ani, ordinea prioritatilor s-a schimbat în Israel: reducem bugetele educatiei, ale cercetarii si altele. Este o situatie grava si eu am avertizat asupra acesteia, pentru ca nu suntem o tara bogata – nu avem petrol, ca România; avem, în schimb, creiere! Fiecare realizare a noastra s-a datorat investitiei în cercetare si educatie… Asa ca nu avem dreptul sa ne atingem de aceste “diamante ale coroanei”! Asta este exact ceea ce am spus si liderilor nostri! Si sper ca acum vor asculta cu mai multa atentie! Este rusinos ca aceasta recunoastere sa vina, practic, de la un Comitet din Stockholm, niste straini, în fond.

Rep.: Bine, dar acum veti avea alta influenta!….

Ciechanover.: Sper!… Sper sa se schimbe ceva în bine, dar nu vreau sa fiu înteles gresit: pentru mine, Israelul este “tarâmul magic”!… Aici m-am nascut, aici am crescut, educatia mea s-a desavârsit aici, desi am avut sansa sa ma perfectionez la MIT, în Statele Unite, alaturi de mentorul meu, Avram Hersko, dar, dar... pe de alta parte, trebuie sa schimbam prioritatile nationale!… Toti banii, atâtia câti sunt, trebuie directionati spre educatie si cercetare! Iar aici ma refer la educatia înca din gradinita!… Pentru ca universitatile absorb “produsele” învatamântului primar, liceal….

Rep.: Dar cercetarea este finantata suficient?

Ciechanover: Nu!

Rep.: Si acum, cu acest premiu, nu credeti ca puteti schimba cumva situatia?

Ciechanover: Nu vreau sa ma “bazez” pe Premiul Nobel!… E-adevarat ca postura de laureat îti aduce multa bucurie, dar creeaza si mult zgomot în jurul tau (…) Va spun înca o data, premiul a fost dat pentru ceva descoperit cu mult timp în urma; eu am fost tot aici si am spus mereu ce am avut de spus, dar vocea mea n-a fost auzita!… Acum, oamenii îmi spun: ei, Aaron, acum ai puterea!... Foloseste-o!… Da, este “puterea” care mi-a fost data de un Comitet din Stockholm… Este ceva filozofic aici, ceva la care merita meditat!… Este ciudat! Oricum, am început sa ma obisnuiesc cu starea mea actuala si “învat” tot ceea ce, politic, ar fi corect. Daca ma voi folosi de aceasta putere pe care o am?! Nu stiu!

Rep.: Cum este sa împartiti premiul si gloria cu mentorul dumneavoastra?

Ciechanover: Ei bine, asa cum scrie si în prezentare, premiul a fost dat pentru cercetari publicate între anii 1970-1980. În acel timp eu eram doctorand. Si stiti cum sunt relatiile dintre profesori si studenti… Avram este profesor si mi-a fost un mentor grozav, trebuie sa stiti asta! Revenind: problema s-ar putea pune si asa: daca nu eram eu, ca student, care sa faca toata “bucataria” cercetarii laureata astazi, poate ca rezultatele ar fi aparut în 5, 10 ani sau poate n-ar fi aparut niciodata! E greu de spus; oricum, acest experiment nu poate sa nu ma includa si pe mine! Asa ca, da, ma mândresc cu asta!…

Rep.: Credeti ca veti fi în continuare un om “normal”?

Ciechanover: Sper asta din tot sufletul! Eu sunt o personalitate puternica, cei care ma cunosc stiu asta. Am o familie minunata, o sotie minunata (care este medic), am prieteni la care tin foarte mult, iar colegii de laborator sunt foarte importanti pentru mine. Voi fi mai ocupat, da, stiu asta, mi se spune ca este ca un concurs de frumusete, dar dupa o vreme reintri în normal. În orice caz, ce pot sa spun este ca voi continua sa lucrez în acelasi domeniu tot restul vietii mele!

http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=94

Scris de Admin 31.03.06 18:21

Resursele materiei cenusii

Daca strabati desertul Neghev te misti într-un peisaj perfect asemanator cu cel oferit de fotografiile transmise de pe planeta Marte. O suprafata de piatra, acoperita de un strat subtire de nisip, pe care sunt raspânditi mii de bolovani, se întinde între doua siruri de dealuri galbui, din piatra stearpa. O imagine aeriana va arata, la fel ca pe Planeta Rosie vecina cu noi, cursuri de apa secate, sapate în dealurile pustii. Se poate filma aici într-un decor credibil o pelicula despre o expeditie pe Marte sau o poveste despre începuturile Lumii, acum 4 miliarde de ani - asa trebuie sa fi aratat planeta noastra atunci când nu exista viata.

Si totusi exista viata si apa! Pe marginea soselei, din loc în loc, stâlpi marcati pâna la 150 cm arata posibilul nivel al apei care navaleste aici în cele câteva saptamâni de iarna, când asupra desertului se revarsa ploi diluviene. Atunci torentele, ca niste ziduri de apa, se napustesc peste sosea si vai de automobilul sau autobuzul imprudent, care se nimereste în calea lor: îl rostogolesc pe zeci de metri. Daca exista apa este si viata! Numai ca apa aceasta e adusa din nord, din valea Iordanului, si se strecoara prin tuburi subtiri de cauciuc, picatura cu picatura, la radacinile plantelor adapostite în sere ce se întind pe kilometri în câmpiile de piatra ale Neghevului, în zone ferite de viituri. În aceste sere se obtin, în plin desert, recolte fabuloase de legume, fructe si flori. Israelul exporta anual circa 1,5 miliarde de fire de flori si e unul din principalii furnizori ai pietei europene în legume si fructe. Din pustiu! Sistemul de irigatii cu picatura a fost inventat acum 40 de ani la kibutul Hatzerim. Patentul lui asigura kibutului, în 2005, venituri de 265 de milioane de dolari, iar instalatiile de irigare de acest tip sunt produse în 12 tari. Israelul e o tara tipica pentru succesul unei economii care, lipsita de resurse naturale, se dezvolta competitiv în zona hi-tech, datorita unui sistem de învatamânt si de cercetare ce valorifica resursele intelectuale ale populatiei. Israelul are cel mai mare procent din lume de absolventi de învatamânt superior, raportat la numarul locuitorilor. Se afla pe locul I si în ce priveste numarul de lucrari stiintifice publicate pe cap de locuitor si e pe primul loc în lume ca numar de brevete înregistrate, raportat la populatie. De asemenea, e pe locul doi în lume ca numar de carti publicate pe cap de locuitor. Sa mai adaugam si ca, raportat tot la populatia sa, are cel mai mare numar de muzee din lume.

În toata lumea stiintifica sunt renumite doua institutii de cercetare israeliene: Institutul Weitzman si Institutul Tehnologic din Haifa: Technionul. Dar alaturi de ele exista, anonime, puternice centre de cercetari care lucreaza în domeniul militar. Israelul e al V-lea exportator pe piata militara mondiala, încasând 10% din vânzarile din acest sector foarte dinamic si competitiv. Dar desi produce tancuri, tunuri, armament usor Israelul nu le exporta. El e activ în sectoarele de vârf ale electronicii militare, sistemelor de supraveghere si al folosirii computerelor pentru conducerea operatiilor militare. Din aceasta zona secreta a cercetarii se desprind continuu cadre tinere, întreprinzatoare, care formeaza mici firme ce transfera în domeniul civil cunostintele lor asupra tehnologiilor de vârf pe plan mondial capatate în sectorul militar. Astfel ca Israelul se afla pe locul doi în lume dupa Statele Unite, în ce priveste investitiile capitalului de risc si are, de asemenea, cea mai mare concentrare de companii hi-tech dupa Silicon Valley. La acest fenomen se adauga faptul ca, atrase de baza larga de cadre bine pregatite, marile companii de electronica si informatica din Statele Unite îsi instaleaza aici centre de cercetare si dezvoltare, produsele create în Israel fiind distribuite în toata lumea sub marca firmei din SUA. Astfel multe din sistemele de operare Windows ale Microsoft sunt create în Israel. Tot de aici provin microprocesoarele Intel Pentium MMX, Pentium 4 si Centrium. Tehnologia de “Voicemail” a fost inventata tot aici si din Israel vine si noua tehnologie AOL Instant Messenger ICQ (care a fost inventata de patru adolescenti). Interesant este si faptul ca gigantul american Motorola are cel mai mare centru de cercetare în Israel, unde a fost dezvoltata tehnologia telefoanelor celulare ca si unele din cele mai noi componente ale telefoniei mobile.

Dar, fiindca vorbim despre electronica de vârf, sa amintim una din inventiile premiate, la nivel mondial, de “Wall Street Journal” în 2004: micuta pilula, de numai 1 cm, care o data înghitita transmite imagini din tot sistemul digestiv, pe masura ce îl parcurge. La aceste dimensiuni miniaturale ea are o camera video, o sursa de lumina si un sistem de transmitere a imaginilor !

Premiile Nobel luate pentru chimie de doi cercetatori israelieni rasplatesc realizari dintr-un sector în care se pot cita numeroase inovari. Printre ele crearea de anticorpi monoclonali, care neutralizeaza virusul variolei si vaccinul de lunga durata contra gripei, administrat nazal, care asigura imunitate timp de cinci ani. S-ar adauga o serie de tehnici chirurgicale, cât si dezvoltarea cercetarilor în domeniul neurologiei, unde medicii israelieni au prioritati pe plan mondial.

În cinci decenii Israelul a ridicat în plin desert, pornind de la zero, o economie care îl plaseaza în rândurile tarilor bogate, cu un nivel de trai înalt, competitiva într-o lume în care globalizarea îi sanctioneaza sever pe cei ce se multumesc sa cumpere ce au creat altii.

http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=93

Scris de Admin 29.03.06 17:53

Cercetatorii israelieni au spart codul cognitiv care determina gradul
de intelegere fata de sarcasm

Click NEWS
Cercetatorii israelieni au reusit sa sparga codul cognitiv care
determina gradul de intelegere fata de sarcasm. Dupa cum informeaza
Ananova, profesoara Simone Shamay-Tsoory, care a condus echipa de
psihologi israelieni, a precizat ca studiul a avut drept scop
determinarea modalitatii in care oamenii fac diferenta intre
cuvintele rostite de un vorbitor si intentia din spatele
acestora. „Abia cind reusesc sa faca aceasta diferenta, oamenii
inteleg cu adevarat sarcasmul", a declarat profesorul
Shamay-Tsoory.

Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetatorii au studiat
reactiile la o serie de povesti spuse de actori profesionisti, atit
la persoanele cu afectiuni ale creierului, cit si la cele sanatoase.
In urma testelor efectuate, specialistii au ajuns la concluzia ca
pacientii care aveau disfunctii ale lobului prefrontal au avut
dificultati foarte mari in a intelege sarcasmul, fata de persoanele
sanatoase sau cele cu alte tipuri de afectiuni ale creierului.
Totodata, in cazul grupului de pacienti cu afectiuni ale lobului
prefrontal s-a constatat ca persoanele care aveau afectata zona
ventro-mediala dreapta au intimpinat cele mai mai dificultati in a
intelege sarcasmul.

„Acest studiu contribuie la o intelegere avansata a relatiei
dintre
limbaj si cunoastere sociala", a mai declarat profesoara Shamay-
Tsoory. Cu toate acestea, ea a admis ca acest studiu nu face lumina
in cazul stereotipurilor privind sarcasmul englezilor si lipsa de
ironie a americanilor.

„Este posibil ca englezii si americanii sa aiba, pur si simplu,
probleme in a intelege modul de gindire al altor oameni, fapt care ar
putea fi provocat de diferentele culturale", a mai precizat
profesoara Shamay-Tsoory.

http://www.clicknews.ro/index.php/id/170a67526cfc123296d4252149fe0e6d

Scris de Admin 17.03.06 19:23

Rabinul detectiv
Marturisesc, fara falsa pudoare, ca imi plac romanele politiste. Dar nu cele care abunda in impuscaturi, urmariri de masini sau sangeroase scene violente. Nu! Ma dau in vant dupa acelea care pun la incercare si mintea cititorului, in straduinta acestuia de a ghici cine este criminalul, si care iti pot aduce satisfactia de a-l fi descoperit chiar inaintea detectivului ce, in final, ii dezvaluia identitatea - sau dezamagirea faptului de a nu te fi dus judecata pana acolo incat sa-ti dai singur seama ca personajul care parea cel mai nevinovat este autorul asasinatului, ori al asasinatelor, atunci cand e vorba de un criminal in serie.
Pe vremea copilariei, eram fascinat de Percy Stuart, eroul unor fascicule cumparate la “Americanu’”, un soi de librar care vindea produse necesare scolarilor, de proasta calitate, dar cu preturi infime. Gaseai la el penite, cerneala, gume, penare, caiete, blocuri de desen, iar langa ele, si publicatii ale unor edituri falimentare, cum era de pilda Ig. Hertz, care publicase romanele lui Karl May, ori aventurile savantului Paturel, in cautarea fluturelui “Bombix trigonocefal”, opera, imi pare, a lui Arnold Galopin. Acestea aparusera intai in brosuri mai scurte (dar la “Americanu’” le puteai cumpara pe toate, legate intre ele) cu atragatoare coperti de carton. La aceeasi mizera librarie, cumparam pe ascuns, pentru ca tata nu-mi dadea voie sa-mi pierd timpul cu asemenea lecturi, faimoasele “Doxuri”, cuprinzand interminabilele ispravi ale unui submarin german, ce refuzase sa se predea la sfarsitul primului razboi mondial. Submarinul avea un echipaj justitiar, sub comanda capitanului Farow, si colinda marile si oceanele, intervenind acolo unde era nevoie de ajutor.
Ceva mai tarziu, am dat de adevaratii detectivi care, printr-o logica de fier, dezlegau cele mai complicate mistere. Astfel l-am cunoscut pe C. Auguste Dupin, primul erou de acest gen din literatura. Creat de Edgar Allan Poe in prima jumatate a secolului XIX, Dupin izbuteste sa-l descopere pe autorul dublelor crime din strada Morgue, acolo unde cele mai amanuntite cercetari intreprinse de politia franceza nu dadusera nici un rezultt. Nu voi dezvalui identitatea acestui criminal, lasandu-ti, stimate cititor, sa parcurgi singur “Povestirile extraordinare” ale genialului Poe.
Mult mai popular a fost si este inca Sherlock Holmes, iesit de sub pana prolifica a lui Sir Arthur Conan Doyle. Dupa ce l-am urmarit pe Sherlock insotit de nedespartitul sau prieten, doctorul Watson, infruntand latratul lugubru al “Cainelui din Baskerville” si descurcand itele altor nenumarate afaceri criminale, m-am intalnit cu nostimul detectiv Hercule Poirot, pe care venerabila doamna Agatha Christie, pe numele ei adevarat - Mary Westmacott, l-a dotat nu numai cu o mustata in furculita, dar si cu o multime de insusiri, ce nu ne fac numai sa zambim, dar sa-i si admiram ingeniozitatea, intuitia si eleganta cu care demasca pe autorii unor crime aparent perfecte. Dar spiritul nelinistit al Agathei nu s-a multumit sa dea nastere numai unui singur erou, ci a mai nascocit o simpatica fata batrana, pe Miss Marple, care izbuteste si ea sa dea de capatul unor tenebroase nelegiuiri, acolo unde politia engleza, faimosul Scotland Yard, da gres. Mai aproape de realitate, cu o analiza serioasa a unor fenomene sociale, intrand mai adanc in psihologia presonajelor cu care are de-a face, comisarul Maigret, creat de Georges Simenon, a cucerit si el o celebritate internationala, anchetele sale find urmarite nu numai de amatorii romanelor politiste dar si de alti multi iubitori de literatura buna. Ca si cei enumerati inaintea lui, Maigret a putut fi intalnit si in numerose adaptari cinematografice.
Poate in lista mea ar trebui sa figureze si Smiley, eroul scriitorului John le Carré, dar cartile acestuia se incadreaza mai curand in categoria romanelor de spionaj.
Inaintea primului razboi mondial si pana in anii ‘30, cititorii de limba engleza savurau si povestiriile lui G.K. Chesterton, al carui personaj principal era un micut preot catolic, parintele Brown. Acesta, desi incarna insasi inocenta, detecta crimele exact acolo unde politia nu vedea nimic. La vremea lor, carti ca: “Inocenta parintelui Brown”, “Intelepciunea parintelui Brown” sau “Secretul parintelui Brown” au impodobit multe biblioteci, fara sa atinga insa popularitatea lui Holmes, Poirot sau Maigret.
Nu demult, in editura “Hasefer” a aparut si un interesant rabin, care si el izbuteste sa apere nevinovatii, descoperind adevaratii criminali. Autorul, Harry Kemelman isi grupeaza cartile pe zilele saptamanii, fiecare zi cuprinzand un roman. Iata cum isi descrie eroul, pe rabinul Small (in engleza - “mic”): “Era slab, palid si stand la masa de scris, umerii sai erau incovoiati ca ai unui elev. Parul lui subtire, care incepea sa incarunteasca, nu-i dadea o infatisare distinsa, doar de mai batran”. Rabinul insa ascundea un ascutit spirit de observatie si foloseste o logica inspirata de intelepciunea Talmudului. Sub aparenta unui om placid, cateodata prea traditionalist, aparand cu obstinatie cutumele religiei sale si opunandu-se tendintelor reformiste, Small stie sa fie si un luptator. Ceea ce il deosebeste de alti justitiari este adanca lui omenie, vointa de a intelege victimele dar si pe vinovati, indiferent carei religii apartin. In romanele sale, Kemelman nu acorda un spatiu prea mare crimei propriu-zise sau anchetei. Preocuparea lui principala este descrierea vietii comunitatilor evreiesti din Statele Unite, cu succesele dar si cu frustrarile ei. In filele cartilor intalnim tipuri diverse de evrei, de la cei asimilisti pana la ancoratii in stravechile traditii, de oameni onesti, alaturi de indivizi implicati in afaceri necurate, de oameni religiosi dar si de atei. Sunt analizate diferitele straturi sociale, cu ambitiile, resemnarile, iluziile, dezamagirile si sperantele lor. In romanul “Joi, Rabinul a iesit la plimbare”, crima apare abia la pagina 150, dar totul este scris intr-un stil alert usor si placut la lectura. Sunt descrise cu dibacie obiceiuri si precepte iudaice ca de exemplu “minian”-ul care impune prezenta a cel putin 10 barbati la diverse ceremonii. Rabinul are de infruntat si conducerea comitetului sinagogii unde este angajat, care refuza sa-i mai prelungeasca contractul, tocmai pentru ca Small se opune miscarii feministe ce solicita prezenta femeilor la “minian” sau ca una dintre ele sa fie chemata la altar, pentru a citit din “Tora” - respectiv din Biblie. Fara indoiala ca romanele lui Kemelman ne ofera si suspansul necesar genului, dar si prilejul unei lecturi interesante chiar pentru cei care nu sunt amatori de carti politiste.
http://www.cronicaromana.ro/rabinul-detectiv.html

Scris de Admin 07.03.06 16:43

UN GRUP DE ISRAELIENI LANSEAZA CONCURS DE CARICATURI ANTI-SEMITE
UN ZIAR danez a publicat caricaturi jignitoare la adresa islamului. Un ziar iranian a raspuns cu un concurs de caricaturi pe tema holocaustului. Acum, un grup de israelieni anunta propriul concurs de caricaturi…anti-semite!
Amitai Sandy (29 de ani), un artist grafic din Tel-Aviv, Israel, a urmarit cu uimire desfasurarea scandalului caricaturilor, pana cand a hotarat sa ea propriul sau raspuns la aceasta “nebunie”: luna trecuta, el a lansat un concurs international de caricaturi anti-semite…pentru evrei!>>>>>
http://ro.altermedia.info/international/un-grup-de-israelieni-lanseaza-concurs-de-caricaturi-anti-semite_3463.html

Scris de Admin 02.03.06 19:11

"Programul demnitatii" sau modelul evreiesc de ingrijire a
varstnicilor

3.000 de suflete, in responsabilitatea Federatiei Comunitatilor
Evreiesti din Romania. 21
de programe de asistenta sociala si medicala. Romania, propusa de
organizatia mondiala "Joint", sa joace rolul de stat-pilot
pentru tarile din Europa de Est
Populatia evreiasca este prezenta in Romania de peste 700 de ani,
timp in care a impartit cu poporul roman istoria acestui colt de
lume. In plus fata de soarta comuna, ea a avut de suferit de-a lungul
timpului consecintele masurilor antisemite, cel mai grav fiind
afectata de tragedia ultimului razboi mondial si a nazismului. Toate
acestea, la care s-a adaugat emigrarea masiva in Israel in ultimii 50
de ani, au avut drept urmare scaderea numarului de evrei. Daca
odinioara comunitatea era compusa din 800.000 de persoane, astazi, a
ajuns potrivit cifrelor preliminare ale ultimului recensamant, la
aproximativ 7.000 - 8.000 de persoane, din care 70 la suta depasesc
70 de ani.
Sarcina de a-i mentine in viata si de a le asigura un trai decent
acestor batrani, bolnavi si de multe ori insingurati a revenit
organizatiei care ii reprezinta, respectiv Federatiei Comunitatilor
Evreiesti din Romania, si, in cadrul acesteia, Departamentului de
Asistenta Sociala si Medicala. Activitatea organizatiilor amintite a
fost inspirata si de o trasatura specifica evreilor si anume,
respectul fata de batrani. De aceea, asa cum a afirmat presedintele
Departamentului, Nilu Aronovici, in masura posibilitatilor si a
resurselor s-a facut si se face tot ce se poate pentru a asigura
varstnicilor, nevoiasilor si insinguratilor o viata decenta, o
batranete in demnitate.

Mancare la domiciliu
si ajutor medical

Comunitatea evreiasca are o experienta indelungata in activitatea de
caritate si binefacere. Datorita acestui fapt, acum la inceputul
secolului XXI, se incearca adoptarea si in Romania a unor metode si
mijloace moderne care si-au dovedit eficacitatea in multe tari.
Intreaga actiune poarta un nume semnificativ, "Programul demnitatii",
si cuprinde 21 de capitole, toate destinate varstnicilor. Sustinerea
lor se face din mai multe fonduri - din bugetul Federatiei, finantari
din partea cunoscutei organizatii americane de asistenta "Joint" si
de la diferite fundatii din strainatate.
In program sunt cuprinse aproximativ 2.000 de persoane din intreaga
tara, precum si angajatii Federatiei si ai Departamentului de
Asistenta (cam 700 de persoane). Formele de ajutor sunt multiple.
Este vorba de ajutor alimentar constand in pachete de alimente, de
posibilitatea de a lua masa, contra unui cost modest, la
restaurantele rituale (cuser) sau, pentru cei bolnavi sau greu
deplasabili, de trimiterea la domiciliu a unor mese calde. Mancarea
se transporta la casele celor 50-60 de asistati cu masini speciale si
in conditii de igiena deosebite. De asemenea, Federatia ofera, prin
persoane specializate, ajutor gospodaresc celor care nu mai pot sa-si
faca singuri curatenie in case si pune la dispozitie meseriasii
comunitatii pentru mici reparatii.
Un alt capitol important, din pacate deosebit de necesar pentru
varstnici, este ingrijirea medicala. Comunitatea asigura asistenta
medicala celor bolnavi prin Centrul de ajutor medical din Bucuresti
cu 12 specialitati si cele 26 de cabinete medicale din provincie,
medicamente, de cele mai multe ori gratuite, consultatii si operatii
oftalmologice - de cataracta si glaucom - impreuna cu o fundatie
americana in cadrul unui program denumit "Project Vision". De
asemenea, nu sunt uitati nici cei internati in spitale.
Centrul de zi sau "casele calde" - incercari de socializare a
batranilor
Alaturi de grijile materiale si problemele de sanatate, singuratatea
este unul din "blestemele" batranetii. De aceea, in activitatea de
asistenta s-au adoptat, conform metodelor celor mai moderne, forme
variate de socializare. Astfel, la Bucuresti, functioneaza un club al
comunitatii si un Centru de zi pentru varstnici, cu un program
deosebit de bogat. La activitatea acestui centru iau parte saptamanal
200 de persoane si, zilnic, cate 30, transportate la centru si inapoi
la casele lor cu microbuzele centrului. Cu un personal de inalta
calificare, alcatuit din psihologi, sociologi terapeuti, profesori de
gimnastica, asistenti sociali, oameni platiti pentru ceea ce fac, dar
si volunatari - printre care se afla si sotia excelentei sale, Michal
Klinger, ambasadorul Poloniei la Bucuresti -, la Centrul de zi se
organizeaza terapie ocupationala de grup, ore de gimnastica, programe
culturale, aniversari. Foarte activi, membrii centrului scot lunar o
revista, "Ganduri, amintiri, confesiuni", scrisa, redactata si
tehnoredactata de acestia pe calculatoarele puse la dispozitia lor.
Celor care au copii sau nepoti plecati in strainatate li se ofera
posibilitatea sa corespondeze cu ei prin e-mail. De asemenea, ca si
nepotii lor cu pasiunea calculatorului, si bunicii pot sa navigheze
pe Internet si o fac cu acelasi interes ca si generatiile tinere. O
alta forma de socializare o reprezinta asa-numitele "case calde",
care nu sunt altceva decat intalniri ale unui grup de asistati,
aproximativ 10, la locuinta unuia dintre ei, unde se vorbeste de
toate, de la "inalta politichie" la mica barfa. Astfel de activitati
se desfasoara cu succes si in provincie, poate chiar cu rezultate mai
bune, oamenii dintr-o comunitate mai restransa cunoscandu-se mai
bine, De pilda, la Arad functioneaza un club si recent a fost
inaugurat un centru cultural.
Nu sunt lasati singuri nici cei care nu pot participa la viata
Centrului de zi. Ei sunt vizitati de asistentii sociali care stau de
vorba cu acestia, afla despre problemele lor si cauta sa le rezolve.
De altfel, asa cum ne-au declarat cei din conducerea Departamentului
de Asistenta, exista numeroase filiere prin care se pastreaza
legatura permanenta cu asistatii, pentru a le veni imediat in ajutor
in caz de nevoie - prin cei 10 asistenti sociali, de profesiune
psihologi, ingineri, filologi, doctori, prin voluntarii care se duc
sa-i viziteze, prin personalul gospodaresc amintit, prin cei care le
duc masa sau prin medicii care sunt prezenti, frecvent, in casele
varstnicilor.
Pentru bolnavi solutia este caminul spital "Amalia si dr. Moses
Rosen" din Bucuresti si caminele din Arad si Timisoara. Varstnicii
pot fi internati temporar sau definitiv. Ei beneficiaza de conditii
cat mai bune - camere de doua persoane cu grup sanitar -, de hrana
(chiar de regim in caz de nevoie), televizor, biblioteca si,
bineinteles, de ingrijire medicala. Dar, parafrazand ideea "Casa
copilului nu este acasa", nici caminul-spital, cu toate conditiile
oferite, nu este "acasa". De aceea, conceptia care se impune, incetul
cu incetul, este extinderea asistentei la domiciliu, idee sustinuta
si de specialistii din strainatate. Iar pentru a pregati mai bine
personalul destinat acestui gen de ingrijire se realizeaza anual
cursuri de instruire.
Prezenti de curand in Romania, reprezentantii organizatiei "Joint"
care finanteaza o mare parte din munca Departamentului de Asistenta
au fost atat de multumiti de modul in care se desfasoara aceasta
activitate incat au propus ca Romania sa joace rolul de stat-pilot
pentru celelalte tari din Europa de Est implicate in ingrijirea
varstnicilor.

CURIERUL NATIONAL

Scris de Admin 17.02.06 18:33

ESPERANTO

Limba
esperanto a fost propusă lumii pentru prima dată în 1887, anul în care
Dr. Lejzer Ludwik Zamenhof a publicat în limba rusă cartea intitulată Limbă internaţională. Prefaţă şi manual complet (pentru vorbitorii de limba rusă),
Varşovia, Editura Kelter. Deoarece autorul îşi semnase lucrarea cu
pseudonimul Doktoro Esperanto (doctorul care speră), numele de
Esperanto a fost adoptat universal. Zamenhof, născut in 1859, a
fost fascinat de ideea unei limbi internaţionale încă din adolescenţă.
Când unchiul său Jozef l-a întrebat într-o scrisoare ce nume
ne-evreiesc şi-a ales pentru a trăi în mijlocul gentililor (conform
uzanţelor), Zamenhof, pe atunci în vârstă de şaptesprezece ani, i-a
răspuns că şi-a ales numele de Ludwik, deoarece l-a găsit citat, sub
forma de Lodwick (sau Lodowick), într-o lucrare de Comenius (1).
Originea şi personalitatea lui Zamenhof au contribuit fără îndoială la
concepţia şi difuzarea limbii sale. Născut într-o familie evreiască în
Bialystok, în zona lituaniană a Poloniei aflată atunci sub dominaţia
Rusiei Ţariste, Zamenhof şi-a petrecut copilăria într-un creuzet de
rase şi limbi răscolit continuu de mişcări naţionaliste şi de valuri de
antisemitism. Experienţa opresiunii şi, mai târziu, a persecuţiei
guvenului ţarist împotriva intelectualilor, mai ales a celor evrei, a
dus la ideea unei limbi universale şi, în acelaşi timp, la înţelegerea
între popoare bazată pe o asemenea limbă. În plus, deşi Zamenhof era
solidar cu cauza evreilor şi dorea întoarcerea lor în Palestina,
religiozitatea lui laică îl împiedica să adere la un sionism
naţionalist şi, în loc să vadă sfârşitul diasporei evreieşti prin
întoarcerea la limba ebraică, el spera ca evreii din lumea întreagă să
devină uniţi printr-o nouă limbă.
În timp ce esperanto se răspândea în mai multe ţări, mai întâi în
cele slave, apoi în restul Europei, suscitând interesul societăţilor de
erudiţi, filantropilor şi lingviştilor şi făcând obiectul mai multor
colocvii internaţionale, Zamenhof a publicat anonim un pamflet în
favoarea unei doctrine bazate pe fraternitatea universală, numită homaranismo.
Unii adepţi ai limbii esperanto au insistat (cu succes) ca mişcarea în
favoarea noii limbi să rămână independentă de orice ideologie,
argumentând că, pentru ca limba esperanto să se impună, ea trebuie să
atragă oameni cu convingeri religioase, politice şi filozofice
diferite. Ei au căutat chiar să treacă sub tăcere faptul că Zamenhof
era evreu, dat fiind faptul că, să nu uităm, în acea epocă se formula
în anumite medii teoria "complotului evreiesc".
Cu toate
acestea, deşi mişcarea esperantistă a dat dovadă de o neutralitate
absolută, impulsul filantropic şi spiritul religios laic care o animau
nu au putut să nu-şi exercite influenţa asupra adepţilor noii limbi,
numiţi în esperanto samideanoj,
adică ”aderenţi la aceeaşi idee”. În plus, încă din anii de început,
noua limbă şi susţinătorii ei au fost prigoniţi de guvernul ţarist care
îi suspecta şi din cauză că avuseseră şansa - sau neşansa - de a-şi fi
câstigat sprijinul pasionat al lui Tolstoi, al cărui pacifism umanitar
era văzut ca o ideologie revoluţionară periculoasă. În fine,
esperantiştii din mai multe ţări au fost mai târziu persecutaţi de
nazism. Dar persecuţia tinde să întărească o idee: majoritatea
celorlalte limbi internaţionale aspirau să se prezinte ca auxiliare
practice, în timp ce esperanto reînvia intensitatea elanului religios
şi irenic care caracterizează căutările limbii perfecte cel puţin până
în secolul al XVII-lea.
Limba esperanto a avut mulţi
susţinători sau simpatizanţi iluştri, de la lingvişti ca Baudouin de
Courtenay (2) şi Otto Jespersen (3), până la oameni de ştiinţă ca Peano
(4) sau filozofi ca Russell (5). Dintre mărturiile cele mai
convingătoare, o amintim pe cea al lui Carnap (6), care în Autobiografia
sa evocă cu emoţie sentimentul de solidaritate pe care l-a încercat
vorbind o limbă comună cu oameni din diverse ţări şi calităţile acestei
”limbi vii [...] care îmbină o flexibilitate surprinzătoare a
mijloacelor de expresie cu o structură de o mare simplitate”; ca să nu
mai amintim de lapidara afirmaţie a lui Antoine Meillet: ”Toute
discussion théorique est vaine: l'Espéranto fonctionne” (”Orice
discuţie teoretică este inutilă: esperanto funcţionează”).
Ca dovadă a succesului limbii esperanto,
există în zilele noastre o Universala Esperanto-Asocio cu reprezentanţi
în principalele oraşe ale lumii. Presa esperantistă numără peste o sută
de periodice, operele principale din toate literaturile, de la Biblie
la poveştile lui Andersen, au fost traduse în esperanto şi există, de
asemenea, o producţie literară originală.
Ca şi în cazul limbii volapük,
esperanto a cunoscut, mai ales în primele decenii de existenţă, lupte
pasionate în vederea introducerii a diverse reforme în lexic şi
gramatică; în aşa măsură, încât în 1907, Comitetul de Conducere al
Delegaţiei pentru alegerea unei limbi internaţionale, al cărui secretar
fondator era Couturat (7), a adoptat o măsură pe care Zamenhof a
considerat-o un ajutor, dar care era o adevărată trădare: a fost
recunoscut faptul că cea mai bună limbă era esperanto, dar ea a fost
aprobată în versiunea ei reformată, cunoscută mai târziu sub numele de Ido
(datorată în mare parte lui Louis de Beaufront [1855-1935], care fusese
totuşi în Franţa un esperantist pasionat). Cu toate acestea,
majoritatea esperantiştilor a rezistat, recunoscând un principiu
fundamental enunţat înainte de Zamenhof, conform căruia în viitor se
vor putea face adăugiri şi, probabil, îmbunătăţiri lexicale, dar
păstrând ceea ce se numeşte ”fundamentul” limbii, stabilit de Zamenhof
în Fundamento de Esperanto, în 1905.

http://www.esperanto.ro/eseuri/eseu2.html

Scris de Continut sponsorizat