TURISM:Bucuresti/ROMANIA

Rezumarea primului mesaj :

http://www.romanian-explorer.com/

Ruinele din Vacaresti vor capata o infatisare capitalista
Vacaresti: manastire, puscarie si, acum, mall
Cel mai mare mall din Romania se va construi pe ruinele ctitoriei neamului Mavrocordat, daramata de Ceausescu la finele anilor ‘80.
Pe locul vechii Manastiri Vacaresti, demolata de Nicolae Ceausescu in ultimii ani de "domnie", va fi construit cel mai mare mall din Romania.
Fundatiile imensei Sali Polivalente, imaginate de dictator pe locul respectiv si abandonata imediat dupa 1989, vor fi inglobate in su [...]

Bucureştiul interbelic: oraşul şi fotografia
http://www.algoritma.ro/dilema/98/AlinaALE.htm

Vrei sa ne-ntâlnim sâmbata seara/Într-o cârciumioara la Sosea?


În povestile de tinerete ale mamei si ale fratilor ei, apareau adesea cârciumioarele de la Sosea ca decor al multor amintiri agreabile despre prieteni de demult, întâmplari cu haz si fleurturi. Cuvântul fleurt, direct importat din franceza de generatia lor, evoca si azi atmosfera de tandru, evanescent si delicat erotism fara sex pe care tineretea lor îl traia atât de firesc. Generatiile actuale, eliberate de orice prejudecata, nu pun prea mult pret pe aceste suave preliminarii aproape niciodata finalizate, si trec repede la fapte, uitând prea adesea ca o bucurie amânata poate fi cu mult mai intensa decât o bucurie imediata, de prea multe ori efemera. E poate un câstig în substantialitatea relatiilor, dar si o graba a arderii etapelor în care irizarea iubirilor de tinerete se pierde iremediabil. Fapt este ca în tineretea parintilor mei, si chiar în a mea, îngradirile exterioare ale relatiilor amoroase de tinerete disparusera, dar ramâneau cele interiorizate prin educatie si norme sociale implicite, creând un interval destul de prelungit, adesea de sine statator, între descoperirea Eros-ului si împlinirea lui. Destul de frecvent, un fleurt care începea la un ceai (am mai scris despre acest stil de petrecere care azi se cheama, daca nu ma însel, party) continua la cârciumioara de la Sosea, din atât de cunoscutul cântecel pe care l-am citat în titlu, locul predilect al întâlnirii îndragostitilor. La Sosea, dar si în alte cartiere ale Bucurestilor, presarate la tot pasul cu gradini de vara si cu mici localuri modeste si curate, unde se putea comanda oricând un gratar si o carafa de vin de-al casei, fara pretentii dar si fara chimicale – se întâlneau grupuri de prieteni, baieti si fete, în vesele agape. Cum mama si fratele ei, doar cu un an mai mic, Ionel, erau pasionati jucatori de tenis, ei se întâlneau foarte des cu întregul lor grup de prieteni pe terenurile de la Sosea si, când se lasa seara, continuau pâna târziu vesela lor camaraderie sportiva la una din gradinile de vara din acea parte a orasului. Nu era vorba de restaurante elegante, cu tacâmuri de argint si fete de masa de damasc de un alb stralucitor, cum gaseai la Capsa ori la Athenée Palace, si cu atât mai putin nu semanau nici cu bodegile afumate unde omul sarac venea sa-si înece amarul într-un toi de tuica. Îmi amintesc si acum, în coltul strazii noastre, o asemenea bodega devenita, odata cu nationalizarea din 1948, „Alimentara”, ceea ce nu a împiedicat localul sa pastreze ani de-a rândul mirosul persistent de doaga statuta care rabufnea prin usa odata cu zgomotul acela unic de vorba, artag si voiosie al bodegii de demult.Nu, cârciumioarele de care vorbesc nu semanau cu marile restaurante, unde bunicii si parintii mei se duceau doar la ocazii cu totul exceptionale – la banchete de pilda. Am si acum în memorie fotografiile palite de timp de la banchetul pe care Societatea Numismatica i-l oferise bunicului, presedinte vreme de decenii al Societatii, la aniverstarea de 70 de ani, cred ca la Athenée Palace: redingote, rochii lungi (am mostenit rochia de tul negru cu clini de dantela - de aceeasi culoare, evident - pe care Tanti Zoe si-o facuse special pentru aceasta ocazie, de o distinctie si o eleganta a liniei care o facea impasibila la orice schimbare de moda: s-a taiat, cum se spune, dantela, altfel as fi putut-o purta si azi). Nu aveau, cârciumioarele, nicio legatura cu barurile de noapte – Melody, Athenée Palace sau Continental – pe care tinerii intelectuali din familia si cercul de prieteni ai parintilor mei le dispretuiau discret dar tenace, socotindu-le vulgare si ostentative, localuri pentru copii de bani gata. În schimb, cârciumioarele lor, prietenoase si lipsite de pretentii, dar nu de onestitate, erau un loc al amintirilor adesea reînviat si pe care l-am invidiat totdeauna la vârsta propriei mele tinereti. Aveam si o vaga reprezentare a acestor placute localuri, din anii de copilarie când câteva dintre acestea existau înca în apropierea casei noastre – la Izvorul Rece, lânga parculetul cu statuia lui Pache Protopopescu, darâmata de municipalitatea comunista si înlocuita, multi ani mai târziu, de o fântâna arteziana destul de urâta, ca o tipsie, care arunca un jet înalt de apa în aerul încins al verilor bucurestene. Foarte curând însa a ramas doar tipsia, apa se economisea drastic, asa ca, nedumerit, unul din baietii mei a întrebat de o mie de ori unde e apa, pâna ce sotului meu i-a venit ideea de a-i raspunde ca si apa facea nani; drept care, în folclorul privat al familiei, fântâna în cauza a capatat pentru totdeauna numele de Apa-Nani, pe care îl mai poarta din când în când si acum, când tâsneste, trebuie s-o recunosc, ceva mai des. Dar cea mai vestita cârciumioara a cartierului avea sa devina Gradina de vara Puisor, la coltul dintre Bulevardul Pache si strada Traian. Acolo m-au dus parintii într-o seara chiar si pe mine, copil de cinci ani, ca sa o ascultam pe Maria Tanase.
http://www.independent-al.ro/content/view/825/44/1/3/

1.400 de chelneri au dat concurs
Firma de management care s-a ocupat de restaurare si reamenajare, din care face parte co-asociatul Daniel Mischie, a investit deja 1.200.000 de euro, urmând sa continue cu înca 300.000 pentru refacerea fatadei, restul de 350.000 de euro fiind acordate de Primaria Capitalei. Locul a fost, câteva luni, un adevarat santier, la care au lucrat, la un moment dat, 260 de oameni. Picturile de pe pereti, care dateaza din prima jumatate a secolului trecut, semnate de Siegfried Kofcinski, au fost spalate si reconditionate de specialisti, astfel ca acum arata fara cusur. Restaurantul este structurat pe doua parti, parterul si subsolul, iar la subsol se afla vestita crama care pe vremuri facea furori cu berea proprie, Caru’ cu bere. Facuta dupa reteta traditionala, berea la halba de azi este un deliciu bahic unic, pe care merita sa îl încercati, mai ales ca pretul ei este unul foarte accesibil: 40.000 lei. La fel si micii, cârnatii sau ciolanul de porc afumat cu fasole sau cu varza, care fac parte din specificul culinar al restaurantului. Servirea este ireprosabila. Pentru angajare s-au prezentat la interviu 1.400 de chelneri si ospatari, iar dintre ei au fost alesi 120, remunerati cel mai bine pe piata restaurantelor din Capitala. 12 sunt scoliti la Viena si la Munchen, asa ca puteti fi convinsi ca veti avea parte întotdeauna de cea mai buna servire. Printre ospatari, cel mai vechi în meserie lucreaza aici din 1973 si spune ca atât atunci, cât si acum, e multumit si n-ar schimba pentru nimic acest loc.

Mos Ghita si cei 77.000 de litri de vin
De istoria Carului cu bere se leaga si povestea lui Mos Ghita, unul din oamenii de încredere ai primului proprietar, Nicolae Mircea. Mos Ghita avea grija de vinurile care erau aduse din cele mai alese podgorii ale tarii, care trebuia sa treaca câtiva ani pâna se învecheau în pivnita. Capacitatea ei, la acea vreme, era de 77.000 de litri în butoaie, iar Ghita stia rânduiala fiecaruia în parte. Când el considera de cuviinta, atunci se desfacea butoiul si se scotea vinul, care se servea la carafa. “Statuia lui Mos Ghita, care se afla la intrare, a fost ridicata în memoria lui când acesta s-a stins din viata, în 1924, de bunicul meu, pentru ca vinurile de aici, ca si berea, erau foarte cunoscute si cautate”. Printre alte elemente importante de decor se numara ceasul din 1879, în perfecta stare de functionare, dar si candelabrele în forma de plosca de vin sau halbele de bere din crama, pe care restauratorii le-au gasit ambalate în cutiile originale, pretul uneia dintre cele 3.000 de recipiente fiind de cca 12 euro.

În program, Johnny Raducanu
Ca sa nu duca lipsa de nimic clientii, foarte importanta este atmosfera. Intentiile patronilor sunt sa invite, în fiecare seara, interpreti de marca de muzica adevarata, si nu de “decibeli care îti sparg urechile”, de la muzica populara la café-concert sau jazz, programul artistic fiind variat. Printre cei pe care îi veti putea vedea si asculta aici se numara si îndragitii Johnny Raducanu si Ion Laceanu. Petrecerea de redeschidere a strâns alaturi un numar mare de invitati, printre care câteva VIP-uri. S-au bucurat de delicatesele si berea Caru’ cu bere, dar si de programul artistic special, printre altii, Ruxandra Sararu, Andreea Esca, Cristian Tântareanu, Adriean Videanu, Ilie si Amalia Nastase, Iurie Darie si Anca Pandrea, Doina Ghitescu, membrii echipei “Surprizelor” - în absenta Andreei Marin Banica. Am încercat sa aflam parerea câtorva dintre invitati despre ce se întâmpla acum la Caru’ cu bere. Ruxandra Sararu ne-a spus: “Este un monument istoric, face parte din patrimoniul national, este extraordinar, o bijuterie, si sper sa se pastreze parfumul deosebit al acestui loc”. Nici omul de afaceri Cristian Tântareanu nu a ramas indiferent: “Arata exceptional, dovada ca în vremuri de demult se faceau mult mai bine lucrurile decât lucram noi astazi“. Actorii Anca Pandrea si Iurie Darie spun ca atmosfera este aceeasi ca înainte: “Fiind actori la Teatrul de Comedie, cred ca am pus niste stâlpi pe aici. Prin ‘73, împreuna cu regretatul Cornel Vulpe, cu Sorin Gheorghiu, Lucian Giurchescu si multi altii puneam tara la cale la Caru’ cu bere, îsi aminteste Iurie Darie. Si dumneavoastra puteti face, astazi, acelasi lucru, daca aveti grija sa va faceti din timp rezervare la un numar special de mobil: 0726, urmat de tastele “cu bere”. Distractie placuta!

“Vrem sa recuperam investitia în 3 ani”
interviu cu Daniel Mischie, CEO la Caru’ cu bere
- Care sunt investitiile pe care le-ati facut în reanimarea berariei Caru’ cu bere?
- Contractul de închiriere este din martie anul acesta. Banii investiti au fost ai companiei City Grill (1.200.000 euro); la fatada nu s-a investit nimic, lucrarile de restaurare ale fatadei vor începe la primavara, iar aici vor contribui si Primaria Capitalei. Fatada costa 650.000 euro, din care 300.000 euro vor fi suportati de noi. Pâna acum, sprijinul pe care l-am avut din partea primariei a fost din punct de vedere al autorizatiilor. În berarie sunt 280 de locuri, 180 de locuri jos, în crama, iar pe terasa sunt 120 de locuri.
- Ce s-a întâmplat cu cei care au facut afaceri în acest loc înainte de a veni dumneavoastra aici?
- Si acum, când intru în Caru’ cu bere mi se ridica parul pe mine. În 1879, Mircea Nicolae a avut ideea de a face o berarie si a închiriat acest spatiu, în care ulterior a construit Caru’ cu bere. În 1892, aici a facut prima constructie. Localul a fost recuperat de catre vechii proprietari înca din 1999, însa, din cauza unui contract pe care cei care aveau aici restaurantul îl semnasera, acesta nu a putut fi retrocedat pâna acum, pentru ca din 1999 si pâna în martie 2006 nu am putut sa-i scoatem afara. A trebuit sa asteptam sa expire contractul de închiriere... Cei trei mostenitori ai lui Mircea Nicolae ne-au închiriat aceasta locatie cu conditia sa nu modificam nimic din aspectul original al cladirii. De aceea, regasiti în restaurant mesele si scaunele care dateaza din 1892.
- Vreti sa recreati atmosfera interbelica sau una... europeana?
- Vrem sa readucem atmosfera interbelica, aducem tot ce a fost bun între cele doua razboaie mondiale. În vara aceasta am vizitat cele mai celebre berarii din Austria si Germania si am constatat cu mândrie ca operatorii de acolo stiau de Caru’ cu bere din Bucuresti. Afara, berariile sunt afaceri de familie si e o breasla aparte, cu circuit închis.
- Care a fost atmosfera pe “santierul” de pe strada Stravopoleos?
- Au fost momente când au lucrat si 260 de muncitori pe santier. Perioada de restaurare a Carului cu bere este foarte scurta (7 luni) si toata lumea este impresionata ca am reusit într-un termen atât de scurt sa inauguram noul restaurant. Speram ca investitia pe care am facut-o aici sa fie recuperata în urmatorii trei ani de zile. Mai mult decât orice altceva, afacerea de aici este una... de suflet. Evident ca este o investitie, doar este un restaurant...
- Cum aveti de gând sa atrageti/selectati clientela?
- Este un loc unde toata lumea sa se întâlneasca cu toata lumea. Dupa ce va trece euforia relansarii, vom merge la marile universitati, iar cei mai buni studenti de aici vor avea masa gratuita permanent la Caru’ cu bere, ca în vechile timpuri. Pe de alta parte, asa cum pe vremuri aici se întâlneau personalitati ale vietii bucurestene precum Octavian Goga, proprietari de croitorii, dar si macelarii altor restaurante... Avem un serviciu care se va ocupa de asa ceva, una dintre hostessele noastre are o experienta de munca impresionanta (a lucrat la Marriot Londra). Vrem sa fie o berarie pentru toata lumea. Vrem sa vina aici studentii, muncitorii, persoanele de cultura, sa bea o bere. Programul va fi de la 8 dimineata la 2 noaptea. Avem deja pus la punct un sistem de rezervari, linia telefonica rezervata pentru acest lucuru fiind destul de usor de retinut: 0726 CU BERE!
- Aveti în plan construirea unui “lant” de astfel de berarii?
- Nu cred ca se mai poate face un alt Caru’ cu bere. Brandul a fost Caru’ cu bere, dar aici era Hanul slatarilor. Credem ca daca am face mai multe unitati care sa poarte aceasta titulatura, am „dilua” cumva importanta acestui loc...
- Va fi o berarie rentabila?
- Am facut un test înainte de deschiderea oficiala, în urma cu doua saptamâni, ca sa vedem cum ne descurcam în conditii de lucru reale, si vreau sa va spun ca seara nu aveam locuri. E o atmosfera infernala! Eu sunt convins ca va fi de mare succes.
Larisa Ionescu
Alexandru Zaharia
http://www.independent-al.ro/content/view/822/42/

Cimitirul Bellu din Bucureşti
Inspirată de articolul aparut în Revista AGERO pe 20.08.06 intitulat "Misterul simbolurilor tip Thanatos de la mormântul lui Mihail Eminescu", sub semnatura Domnului Dan DULCIU, m-am gândit ca poate este bine sa se cunoasca de catre cititori, câte ceva din Istoria acestui cimitir bucurestean, asa zis "cimitirul bogatilor"... Întrucât m-am născut, copilarit şi trăit în Bucureşti pâna la vârsta senectutii, parinţii mei aparţinând acelei categorii de oameni educaţi în respectarea "cultului mortilor", care mi-au transmis-o... Venera E. DUMITRESCU-STAIA, Canada >>

Forturile Bucurestiului, transformate in ciupercarii, depozite si cimitire
Romania Libera - Editia Online

Cel mai batran ospatar din oras
Unii iubesc femeile, altii se ataseaza de lucruri. El iubeste un loc. Carul cu Bere. De 33 de ani este ospatar la acelasi restaurant. Acesta e recordul lui nea Ion de la restaurantul Carul cu Bere. A adus bere la masa lui Jean Paul Belmondo, vin la carafa pentru Jean Marais si mici pentru fratele presedintelui Kennedy, Robert. Deplange vremurile de demult cand lumea nu era rea, berea era bauta cu placere, iar de la muncitori la studenti, de la activisti la personalitati, toti cei care treceau ... [ continuare ]

Sediul Băncii Naţionale, în locul celui mai mare han al Bucureştilor

TOPUL CARTIERELOR RAU FAMATE

Bucurestiul, un oras mai sigur decat Amsterdam si Londra
Politia Capitalei si-a prezentat bilantul pe primele noua luni ale anului, prilej de lauda cu realizari notabile, chiar daca, fireste, "mai este inca mult de munca". Ca in fiecare an, graficele frumos colorate arata fara tagada ca numarul infractiunilor a scazut, ca performantele, evident, au crescut, ca Bucurestiul este un oras din ce in ce mai sigur pentru cetatenii lui. Mai sigur,...

Mos Gita vegheaza ca lucrurile sa mearga la fel de bine pentru noii patroni
Revedere la Caru' cu Bere
Astazi, faimosul restaurant isi redeschide portile.
Locul unde a fost infiintata societatea "Fratia" incearca sa-si recastige renumele. Palarii cu boruri largi pentru cucoane si manusi din dantela sau crosetate. Boierii isi scot palariile rotunde si ceasul cu lant din buzunarul vestonului, sarutand mainile doamnelor pe care le-au scos in [...]

Bordel de lux, inchis
De mai mult timp, in blocul magazinului ”Eva”, la ultimul etaj, functiona un adevarat bordel de lux. Intr-o actiune spectaculoasa, politistii au saltat-o pe Maria Turcanu, o proxeneta de 51 de ani, care isi avea ”cartierul general” in imobilul situat pe bulevardul Magheru din Bucuresti. Acum cele 16 prostituate ale femeii careia i-au fost date afacerile peste cap vor lucra, probabil, pe cont propriu. Dupa un filaj care a durat mai bine de o luna, judiciaristii Sectiei 1 au prins-o pe ... [ continuare ]

Pacala si Tandala au ulite in Capitala Pacala traieste in buna vecinatate cu Tandala, pe malul Dambovitei.

Brandurile comuniste au invins Revolutia Celebrele magazine Bucur Obor, Cocor si Eva au numai cateva din vechile raioane, si doar numele e cel care le tine inca in viata.

Satele Bucureştilor

Pe teritoriul Bucureştilor de astăzi au existat în evul mediu timpuriu şi de mijloc şi alte aşezări săteşti, probabil de forma cătunelor, ale căror toponime au dispărut în mare parte, odată cu extinderea vetrei oraşului. Câteva dintre vechile toponime s-au conservat în numele unor mahalale. Pe spaţiul cuprins între culoarul Dâmboviţei la sud şi cel al Colentinei la nord au fost cuprinse citeste...

Alt veac, alta distractie
http://host2.cotidianul.ro/index.php?id=44&art=6596&cHash=ffe7fcc76f

Afaceristii din imobiliare vaneaza conacele boieresti
Una din cinci cereri de pe piata imobiliara bucuresteana este pentru case construite la sfarsit de secol XIX sau in perioada interbelica, asa-numitele case "boieresti". Si asta in ciuda pretului de achizitie care poate ajunge pana la 5 milioane de euro.
Datorita suprafetelor generoase pe care le ofera, cu un numar situat intre 10 si 15 camere, de obicei foarte inalte, aceste...

Prea putine hoteluri pentru o capitala atat de mare
In perioade de varf, cum este octombrie, hotelierii aplica tarifele maxime.

Batranul Cismigiu trage sa moara
Eugenia Popescu
Cismigiul este, cel putin in week-end, un loc de promenada calcat de tot bucuresteanul. Un loc mai degraba popular, in care isi omoara timpul amorezatii fara multe parale in buzunar, pensionarii fara mare speranta de viata, dar cu boala pe taxa TVR cat pentru trei generatii de acum incolo, mamele cu copiii cand in brate, cand in carucioare, impatimitii remiului, tablelor si sahului, soldatii in termen,

Bucurestiul subteran este imprevizibil
http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z02122005&idx=68