PERLE

Rezumarea primului mesaj :

Romantele parintilor nostri
Am început sa-mbatrînesc
Am început sa-mbatrînesc...
Am cam uitat ca anii zboara,
Vremea în loc n-o poti opri,
Mai trece-o zi si înc-o zi,
Si-am început sa-mbatrînesc...

Oricît te minti, n-ai ce sa faci!
Degeaba dai oglinda-afara!
Degeaba fugi de adevar
Si-ti mai ascunzi un fir de par!
Oricît te minti, n-ai ce sa faci!

Într-un amurg de primavara,
Privind o fata si-un baiat,
Ma vad pe mine de-altadata,
Si lacrimînd, îmi spun: pacat!
Unde sînt anii tineretii,
Cînd crezi ca tu vei fi iertat?
Se duc încet pe apa vietii
Si-ajungi sa spui si tu: pacat!

Am început sa-mbatrînesc,
Desi mai cred ca mi se pare...
Ce bine-ar fi sa fie-asa,
Dar mi-e carunta inima,
Frunzele vietii-ngalbenesc.
Si nu-i deloc usor sa spui
Cînd a venit si rîndul tau:
„Îmbatrînesc si-mi pare rau...“
Fetita mea, ieri un copil,
Si-a dat cu pudra-ntîia oara...
Si a dansat la primul bal!
Deci am fetita-o domnisoara...

Cînd s-a întors, mi-a povestit
C-a sarutat-o un baiat!
Si parca ieri venea plîngînd
Ca papusica s-a stricat...
Si parca ieri, la fel cu ea,
Traiam romanta dragostei,
Iar azi, privind-o, ma gîndesc:
„Ce rochie-i fac la nunta ei?!“.

Versurile: Jack Fulga
Muzica: H. Malineanu


Iti mai aduci aminte....Simon Templar, trening, bascheti, imbracaminte de la 'pachet', pantofi Guban, pantaloni evazati, inele
ghiul, tablouri cu sirene,, Beng beng, Unde ie iluziile mele care le-am perdut? my, my, my Delilah, Beatles,
clasificarea muzicii in usoara, grea si populara, primele autoserviri, "Dialog la distanta", telefoane cuplate,
program de apa calda, creioane chimice si HB, 303, ascutitori chinezesti, noile uniforme scolare, tovarasa

“Bună seara, iubito”, interzisă şase luni

În 1978, atunci când Adrian Enescu i-a pus notele pe portativ, viitorul hit “Bună seara, iubito”, în interpretarea Aurei Urziceanu, era destinată coloanei sonore a unui film. Fericita întâlnire a compozitorului cu un volum de versuri semnat de Lucian Avramescu, în 1986, a făcut ca piesa să fie rescrisă şi reorchestrată. Apoi, a fost înregistrată cu vocile Loredanei Groza şi a lui Ion Caramitru. Piesa a fost interzisă şase luni, din cauza versurilor şocante, puternice, prea directe. Stătea la “loc de cinste” pe listele negre ale Electrecordului şi Radioului. Loredanei nu i s-a interzis să cânte piesa la concertele din ţară, iar celebritatea pe care a câştigat-o a forţat Electrecordul să o imprime pe vinil, în 1988. “«Bună seara, iubito» a început prin a fi o poezie de dragoste şi a sfârşit prin a deveni cântec. Am scris-o în două minute, de parcă mi-ar fi dictat-o cineva din Lună, de parca aş fi ştiut-o dintotdeauna”, ne-a mărturisit Lucian Avramescu (foto), autorul versurilor. “O vreme, mi-a fost frică să cânt «Bună seara, iubito», pentru că mi se părea o piesă foarte sensibilă. Dar a avut un succes cu mult peste aşteptări”, ne-a spus Loredana Groza.



Pe “Strada Speranţei” e “O lume minunată”

Nu întâmplător, cele mai multe piese din topul întocmit pe baza preferinţelor cititorilor Jurnalului Naţional au fost lansate în ultima parte a secolului al XX-lea. Sunt mai proaspete în memoria colectivă, au fost interpretate de cântăreţi celebri şi, pentru cei mai mulţi dintre melomani, se leagă de evenimente din viaţa personală.



RECORD. Aproape opt ani a stat în sertar partitura de la “Bună seara, iubito” până să intre la inimile românilor. Pe versurile lui Lucian Avramescu, înregistrată cu vocile lui Ion Caramitru şi a cvasinecunoscutei pe atunci Loredana Groza, “Bună seara, iubito” a scandalizat comisiile de cenzură din Radio şi Electrecord. Când a fost imprimat pe vinil, “Bună seara” a înregistrat vânzări-record pentru acele vremuri şi chiar şi pentru zilele noastre: 1,5 milioane de exemplare!



DUPĂ 20 DE ANI. Tot printre cele mai iubite şlagăre ale secolului trecut se numără un cântec compus pentru coloana sonoră a unui film: “Ani de liceu”. Regizorul Nicolae Corjos i-a pus în braţe lui Florin Bogardo scenariul scris de George Şovu. Compozitorul a făcut echipă cu Stela Enache şi cu textierul Saşa Georgescu şi, în scurt timp, i-a livrat lui Corjos cântecul, înregistrat pe bandă magnetică. Regizorul nu a fost impresionat la prima audiţie, dar, tot ascultând, şi-a dat seama că este exact ce avea nevoie pentru “Liceenii”. Că nu s-a înşelat o dovedeşte faptul că “Ani de liceu” este şi la 20 de ani de la “naştere” la fel de savuros.



Pentru a deveni şlagăr, orice compoziţie bună trebuie să treacă prin etapa de... “şlagăr în devenire”! Acestui proces s-a supus şi Pâslăriţa, interpreta ce chinuia pianul şi-n miez de noapte atunci când inspiraţia îi dădea târcoale. “Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” a fost lansat în 1981, la emisiunea lui Titus Munteanu, “Şlagăre în devenire”, de la Sala Radio. Un an mai târziu, Casa Electrecord a scos un disc de autor care cuprinde compoziţii ale Margaretei Pâslaru, printre care “Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” şi “Păsările”. Melodia trecuse deja rampa, fiind zilnic cerută în emisiunile radiofonice. Spectacolele de la Sala Palatului purtau titlul cântecului, la fel ca şi afişul ce anunţa turneele prin ţară. Când Pâslăriţa i-a pus versurile pe note, Ana Blandiana era deja o poetă consacrată. “Faptul că o ţară întreagă a cântat o poezie de-a mea pe o melodie de-a Margaretei nu poate decât să mă bucure”, declara Ana Blandiana la lansarea CD-ului aniversar Margareta Pâslaru, din 2000.



CONTROVERSAT. Procomunism sau doar patriotic? Textierul Ovidiu Dumitru alege cea de-a doua variantă când vorbeşte despre “Copacul”, celebra piesă scrisă de Jolt Kerestely şi interpretată de Aurelian Andreescu. Versurile cântecului au fost scrise într-o singură noapte a anului 1975. Kerestely i-a cerut un text lui Dumitru cu doar două zile înainte de termenul-limită de înscriere la Festivalul Mamaia. “Lucrul cel mai frumos a fost că un textier de naţionalitate română şi un compozitor ungur se prezintă în concurs cu o piesă despre patriotismul românesc şi, culmea, sunt şi premiaţi!”, îşi aminteşte Ovidiu Dumitru.

“Cântecul de Aur al Epocii de Aur”, celebrul “Macarale” interpretat de Trio Grigoriu, trăieşte de ceva vreme o a doua viaţă, reorchestrat fiind pe ritmuri moderne. “Macarale, râd în soare argintii/ Macarale, în zori de zi./ Suie-agale, pe albastrele cărări/ Macarale, suie în zări// O macara, încetinel/ Mi-a adus un bileţel/ Îl prind iute şi-l citesc/«Spor la lucru şi te iubesc!»“. Mai asudă omul pe şantierele patriei, dar nu exclude posibilitatea unei idile la locul de muncă!



“Să-i amintiţi vă rog frumos adresa mea,/ Când vă-ntâlniţi cu Fericirea!”, “Să o poftiţi vă rog frumos la masa mea,/ Când vă-ntâlniţi cu Fericirea,/ Să-mi toarne doar o picătură de nectar,/ În cupa plină de-amar!” Păi astea sunt versuri potrivite ideologiei autohtone din anul 1983? “Toate persoanele care verificau textul înaintea festivalului de la Mamaia s-au făcut că nu înţeleg nimic. “Dacă înţelegeau, ar fi trebuit să acuze trei mari vedete ale muzicii uşoare româneşti: Vasile Veselovschi, Mihai Maximilian şi Corina Chiriac. Dar cădea şi Stela Popescu, ca soţie a lui Maximilian... Ar fi fost un dezastru.” Comisia s-a făcut că n-a înţeles şi a tradus textul cam aşa: “E amarul de amor. Se suferă din dragoste etc”. Dar nicăieri nu era vorba de iubire. “Strada Speranţei” era un cântec social, cu mesaj cu tot.



POPULARE. Mirabela Dauer este interpreta a două dintre şlagărele incluse în primul volum al “Cântecele noastre, toate”. “«Ioane, Ioane» e o melodie preluată din folclor. Am lansat-o prin 1977, când cântam cu Savoy”, ne-a dezvăluit “privighetoarea”. Cât despre “Te-aştept să vii”, nici nu se pune problema să aibă Mirabela vreo cântare la care publicul să n-o ceară. “Am auzit că a ajuns imnul deţinuţilor. Dar se cânta peste tot, la nunţi, botezuri, la petreceri. Am auzit-o cântată chiar şi la înmormântări, de către fanfară”, arată textierul Andreea Andrei cât de populară ajunsese piesa.

Inspirat de un băiat care-şi căuta iubita pe plajă, compozitorul Alexandru Mandy a compus melodia “N-aţi văzut cumva o fată?”, pe care Cornel Constantiniu, “îmbrăcat în alb, precum un prinţ”, a cântat-o pe scena Festivalului de la Mamaia în 1971 şi cu care a luat Marele Premiu de Interpretare. Tot la Mamaia, dar nu în concurs, ci în recitalul artistei Mihaela Mihai din 1974, a ajuns la urechile publicului “Salcia” lui Horia Moculescu, pe versurile lui Mihai Maximilian. Succesul la public a fost total. Sărbătorirea Anului Internaţional al Copiilor la Sala Polivalentă, în 1979, l-a inspirat pe Mihai Constantinescu să găsească textul pentru “O lume minunată”. Aşa s-a ales solistul cu eticheta de “interpretul copiilor”.

Acestea sunt doar o parte din poveştile “Cântecelor noastre, toate”. Secretele de culise fiind dezvăluite, nu ne mai rămâne decât să fredonăm şlagărele secolului al XX-lea!



CELEBRITATE

“Cei de la Electrecord şi Radio nu au vrut să imprime şi să difuzeze discul în forma propusă de mine şi mi-au cerut să schimb textul. Nu am fost de acord şi le-am zis că mai bine ţin piesele în sertar decât să le modific. «Bună seara, iubito» a devenit cunoscută fiind cântată în sălile din ţară. La televiziune a apărut abia la sfârşitul lui ’88. «Bună seara, iubito» a făcut mari furori şi încă mai face, dar nu sunt un om care să trăiască

din amintiri”

Adrian Enescu compozitor “Bună seara, iubito”



SPERANŢA

“Acest cântec nu tratează o poveste de dragoste. «Strada Speranţei» era un strigăt de disperare cauzat de foamea pe care ne-a impus-o Ceauşescu. Toate forurile care aprobaseră piesa şi care s-au făcut că nu înţeleg mesajul erau, la rândul lor, nişte persoane importante. A fost o acţiune colectivă”

Corina Chiriac interpretă “Strada Speranţei”



FOTOLIUL

“Mirabela a avut mare succes cu această melodie. La un spectacol, când a început să cânte «Te-aştept să vii», au năvălit pe scenă mai multe femei care au sărit pe ea. A fost scoasă de pe scenă şi spectacolul s-a terminat. Am auzit că la un spectacol din străinătate fanii i-au adus Mirabelei un tort în formă de fotoliu. Aproape toată lumea crede că această melodie se numeşte «Fotoliul»“

Andreea Andrei textier “Te-aştept să vii”



LICEENII

“Prima dată când am ascultat melodia «Ani de liceu» mi s-a părut una slabă. Îmi aduc aminte că Bogardo mi-a adus melodia înregistrată pe o bandă. Eram în timpul filmărilor la «Liceenii», am întrerupt tot. Bogardo a înţeles exact ce am vrut. Mai mult, m-a convins că vocea lui şi a Stelei Enache sună mult mai bine decât a lui Ştefan Bănică jr şi a Oanei Sârbu. Aşa că ei doi au dublat actorii”

Nicolae Corjos regizor “Liceenii”



BUNĂ SEARA, IUBITO

“Bună seara, iubito, te aştept ca din cer/ Să-mi aduci continente de palid mister/ Cu trenul acesta personal şi stingher/ Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte/ Că puţine mai sunt pe pământ lucruri sfinte/ Că intră iubiri prematur în morminte”



TE-AŞTEPT SĂ VII

“Fotoliul din odaie/ Şi-o carte ce-ai lăsat-o pe noptieră,/ O ultimă ţigară uitată într-un colţ pe etajeră/ Şi floarea din fereastră, / Biletul ce-a rămas de-atunci pe masă/ Toate

te-aşteaptă/ Să te întorci acasă.// Te-aştept să vii/ Să te întorci la mine/ Numai aici ne va fi cel mai bine/ Să treci din nou, cu inima-mpăcată/ Al casei prag, aşa, ca altădată/ Te-aştept să vii/ Să te întorci

la mine/ Numai aici ne va fi cel mai bine/ Să treci din nou, cu inima-mpăcată/ Al casei prag, aşa, ca altădată”



DRUMURILE NOASTRE

“Tot ce-a fost în viaţa mea odată/ Voi lăsa uitării/ Ani şi luni şi nopţi la rând povară/ Clipa despărţirii/ N-am să cer ce nu-mi poţi da vreodată,/

N-am să-ţi cer iubirea,/ N-am să bat la porţi închise iară/ Nu-ţi feri privirea.// Drumurile noastre poate se vor întâlni vreodată/ Drumurile şi iubirea, gândurile, fericirea/ Drumurile noastre poate se vor întâlni vreodată/ Drumurile şi iubirea, gândurile, fericirea”



DU-MĂ ACASĂ, MĂI TRAMVAI

“Du-mă acasă, măi tramvai/ Du-mă acasă, ce mai stai/ Du-mă la căsuţa mea/ Cu portiţă şi cişmea// Noaptea se lasă în mahala,/ Pe strada noastră e pustiu,/ La o portiţă stă cineva/ Şi mă aşteaptă ca să viu// Păi, du-mă acasă, măi tramvai/ Du-mă acasă, ce mai stai/ Du-mă la căsuţa mea/ Cu portiţă şi cişmea”

Şlagăre nemuritoare, de ieri, de azi, dintotdeauna


În ciuda zecilor de ani care şi-au lăsat amprenta pe partiturile şi plăcile ce le duc mai departe nemurirea, piese precum “Zaraza”, “Iubesc femeia”, “Sanie cu zurgălăi”, “Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara” sau “Trurli, trurli” nu şi-au pierdut nici acum savoarea.


Poveşti precum cele pe care se sprijină succesul melodiilor de altădată sunt rare. Merită amintite, măcar şi pe scurt, pentru a gusta mai bine dulceaţa acestor cântece.



“ZARAZA”. Totul a început în vara lui 1931, notează George Sbârcea, compozitorul melodiei “Ionel, Ionelule”, când Zaraza, tangoul tânărului compozitor argentinian Taglerara, a prins viaţă. De ajutor la lansare i-a fost filmul marelui regizor sir Alexander Korda, care a auzit melodia în interpretarea unei orchestre dintr-un bar londonez şi a folosit-o într-un film de-al său. La noi, filmul lui Korda nu a ajuns niciodată. În schimb, a renăscut Zaraza, prin vocea lui Cristian Vasile şi prin versurile lui Nicolae Kiriţescu. Artistul Vasile a pierit o dată cu iubita lui, Zaraza, sau ţiganca Zarada, ucisă mişeleşte de duşmanii săi. Interpretul n-a mai cântat-o niciodată, vocea lui fiind de atunci auzită doar la patefon. Înnebunit de dragoste şi ură, Cristian Vasile a furat urna cu cenuşa iubitei de la crematoriul “Învierea” şi, timp de patru luni, a sorbit-o, lingură cu lingură, până nu a mai rămas nici urmă de Zaraza.



FLEACURI. “Femei sunt multe-n lumea asta mare/ Frumoase ca seninul înstelat/ Găseşti plăceri nebune-n fiecare/ Şi-s dulci ca o clipită de păcat.// De-mi place-o brună cu ochi de jăratec/ În focul căror inima-mi topesc/ Apare-o blondă cu surâs sălbatec/ Şi nu mai ştiu pe care s-o iubesc// Iubesc femeia/ De dor nebună/ Femeia brună/ Cu ochi negri, de foc/ Dar şi pe-aceea/ Cu ochi verzi ca marea/ Îmbrăţişarea/ Ei mă-mbată pe loc.” Ionel Fernic, compozitorul şi textierul piesei “Iubesc femeia” (interpretată tot de Cristian Vasile), nu dădea doi bani pe “aceste fleacuri muzicale” (n.r. – referindu-se la cele peste 400 de melodii ale sale).

Titi Botez (“eternul amant” ce a făcut-o celebră pe “Trurli, trurli”), Jean Moscopol şi Maria Tănase s-au lăsat seduşi de un cântec dintr-un spectacol de revistă compus de Ion Vasilescu. Însă abia Gică Petrescu a reuşit să facă din “Du-mă acasă, măi, tramvai” un şlagăr. Şi “Căsuţa noastră” (P. Popescu-Peppo, muzică şi text) a devenit o melodie nemuritoare prin glasul lui nea Gică.



PE MULTE VOCI. De la Aura Urziceanu, Marina Voica, Gică Petrescu, la Maria Ciobanu, Benone Sinulescu, Edith Piaf sau Vaya con Dios, “Sanie cu zurgălăi” a cunoscut diverse interpretări. În partitura originală, scrisă de Richard Stein, “Sania” mai avea un refren: “Clin, clin, clin, clin/ Prin troiene şi zăpezi/ Du-mă iute, săniuţa mea,/ Du-mă la mândruţa mea”. Pe CD-ul nostru de colecţie puteţi asculta una dintre variantele “folclorice” ale piesei, în interpretarea inegalabilei Maria Lătăreţu.

Sub franţuzitul pseudonim Claude Romano, George Sbârcea compunea în 1937, la comanda directorului Teatrului Alhambra, Nicolae Vlădoianu, un cântec ce ar putea prea bine fi imnul zilei de 7 ianuarie. Lisette Verea a cântat pentru prima oară “Ionel, Ionelule”. Aplauzele şi bisurile nu s-au oprit în Sala Alhambra nu s-au oprit nici după ce artiştii ajunseseră la casele lor. A doua zi, bucureştenii fredonau “Ionel, Ionelule”.

“Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara/ Într-o cârciumioară, la Şosea/ Unde cântă un pian şi o vioară/ Şi-unde nu ne vede nimenea/ Perechi-perechi, amorezaţii stau la masă/ Şi nu văd nimic în jurul lor/ Guriţe iau drept consumaţii, ce le pasă?/ Dacă-şi fac jurăminte de-amor.” “O invitaţie la evadare din proza existenţei apăsătoare a grijilor zilnice”, aşa caracteriza George Sbârcea melodia “Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară”, compusă de Ion Vasilescu şi interpretată de Jean Moscopol cel graseiat.

“La, la, la, le, le, la!”, exclama Luigi Ionescu, în 1961. Aşa s-au născut “Lalelele” lui Temistocle Popa. Succesul a fost uriaş: când îl vedeau pe stradă, oamenii îl strigau pe Luigi Ionescu “Măi, lalele!”.

”

Sete dintr-un alt mileniu





Sifoane de metal care te deşelau goale cănd le duceai la incărcat. Sifoane de sticlă inconjurate cu plasă de sărmă. Sifoane "auto" cu capsule care iţi făcea sifonul pe loc in sufragerie. Amintiri dintr-o altă epocă. In mileniul apei plate cu lămăie, sifonăriile care au mai rămas vănd din ce in ce mai puţin. Â


"Ţaca-paca-ţaca-paca. Pufff-pufff" se aude fără oprire de 14 ani in garajul lui nea Dorel, care şi-a inghesuit aici o sifonărie. Din mileniul trecut şi pănă azi, intr-o cameră unde incape fix o Dacie, Dorel a revărsat răuri de sifon in paharele şpriţarilor din cartier. Tudor Paraschiv, Dorel, cum ii zic vecinii din cartierul bucureştean Militari, şi-a deschis afacerea cu sifoane in 1993, cănd incă erau vremuri de glorie pentru sifonari. "Aveam coadă in faţa sifonăriei pănă in parcare", aruncă nea Dorel măna spre orizont, arătănd dincolo de geam, peste capetele unor oameni imaginari, care ar sta la coadă chiar acum. Dar nu e nimeni in faţa prăvăliei, iar maşina lui de amestecat apă cu gaz e oprită. Vindea cam 600 de sifoane pe zi. Crede că vecinii i-au venit de hac afacerii. "Ştii cum e romănul, dacă vede că merge la ăla o afacere, işi face şi el", zice Dorel amărăt şi povesteşte cum aproape peste noapte au mai apărut in cartier incă cinci sifonării de răsuna in tot cartierul "ţaca-paca-ţaca-paca-puff-puff". Crede că din toate prăvăliile, "ăl mai bun sifon tot la el se găseşte". Il prepară ca pe vremea "Complexelor alimentare". "Celelalte mai au TEC-uri din acestea", zice cu dispreţ, aruncănd apoi o privire galeşă spre maşinăria lui de sifon tip "Precizia", producţie 1993. "Al meu te inţeapă pe limbă, că aşa le place oamenilor. Eu bag opt-atmosferă, să sară sifonul din pahar. Şi, dacă omul face şpriţ, să-i sară vinul pe masă. Nu se supără." Din cauza concurenţei, de prin 2000, sifonăria a inceput să-i meargă din ce in ce mai prost. Acum vinde de zece ori mai puţin decăt in anii de glorie. Omul care reuşeşte să umple in jur de 60 de sifoane pe zi nu crede că apa minerală care se găseşte acum la tot pasul i-a stricat lui afacerea. "E vrăjeală, dom’le, asta cu sifonul care se vinde mai puţin din cauza apei minerale!"


BĂTĂLIA BULELOR DE GAZ. Crede că sărăcia oamenilor e cea care nu va seca prea curănd maşinăria lui de amestecat apă cu bioxid de carbon. "Lumea nu are bani şi se uită la preţ." Nea Dorel dă cu 25 de bani litrul, in condiţiile in care apa minerală e, in medie, de cinci-şase ori mai scumpă. Şi, totuşi, in opinia lui Paraschiv, nu numai preţul e cel care face diferenţa. "Eu vă spun ceva: cumpăraţi o apă minerală şi umplu un pahar, iar in altul o să pun sifon. Să-mi ziceţi care-i mai bun." Acceptăm concursul şi dăm să mergem la cumpărături. "Să nu luaţi totuşi apă foarte rece, că nu dă foarte rece sifonăria", incearcă vănzătorul să echilibreze balanţa viitoarei confruntări. Dorel amestecă intre ele paharele să nu ne dăm seama care e cu sifon şi care e cu apă minerală. "Ei? Care-i mai bun?" "Nu prea e nici o diferenţă", răspundem sincer. Indicăm totuşi un pahar unde apa inţepa mai tare la limbă. "Ei, ăla era sifon!", exclamă incăntat, vărăndu-şi măinile in buzunarele pantalonilor la dungă, umflăndu-şi pieptul. "Hai, domnule, v-am zis eu că sifonul e mai bun. Şi preţul nici nu se compară". Şi, ca să-şi argumenteze şi mai bine bătălia cu apa minerală in care sifonul iese tot timpul căştigător in viziunea lui, spune că multe ape carbogazoase sunt doar pe etichetă naturale, căci "tot aşa se fac şi multe din alea". Cu apă chioară de la robinet şi cu gaz.

In sifonăria lui Dorel intră cam un client la 5 minute. Majoritatea pentru ce varsă "Precizia" in PET-urile in care fusese odată apă minerală. Căci sifoane de sticlă prinse de jur-imprejur cu sărmă, care ar putea ajunge veritabile piese de muzeu, nu a mai văzut Paraschiv de mult. "Acelea erau mult mai periculoase, explodau mai uşor", spune bărbatul.

In Bucureşti era pănă in 2000 o intreprindere care fabrica sifonării, dar s-a inchis, aşa că acum nu se mai fac piese de schimb pentru aparatul lui Dorel. Insă omul are cunoştinţe printre foştii salariaţi ai fabricii, care, nu se ştie cum, "mai au ei piese de schimb". "Şi, dacă nu au, sunt strungari şi ştiu să imi facă."


LA FIER VECHI. Dorel este optimist şi, deşi vinde de zece ori mai prost decăt in mileniul trecut, crede că sifonăriile nu sunt pe cale de dispariţie. Alţi sifonari nu au aceeaşi părere. Margareta Nuţu, o sifonăreasă din celălalt capăt al Bucureştiului, spune că din 2000, de cănd s-a aventurat in vănzarea de apă cu bioxid de carbon, afacerea ii merge din ce in ce mai prost. "Ne-am apucat de afacere, că nu mai erau bani in casă. Acum să ştiţi că suntem pe punctul să ne găndim să o scoatem la vănzare", recunoaşte Margareta, care dă sifonul mai ieftin decăt Dorel. 20 de bani litrul.

In Pagini Aurii figurează in Bucureşti doar şase sifonării. Una din ele e deja falimentată. "Nu mai vănd sifon, dar, dacă vreţi, puteţi să cumpăraţi tuburile…", ne propune la telefon o bătrănă. Pe internet circulă zeci de anunţuri cu vănzări de sifonării. Doar două anunţă: "Cumpăr sifonărie". Preţurile pentru un astfel de aparat, in care intră şi tuburile de bioxid de carbon, sar rar de 20 de milioane de lei vechi. Cineva işi imbie potenţialul cumpărător cu raportări care cu siguranţă nu sunt desprinse din realitatea sifonăriei lui nea Dorel sau a Margaretei. "Acest aparat poate fi startul propriei tale afaceri pe care o poţi incepe cu numai 800 de euro. Se pot inregistra vănzări zilnice intre 600 şi 1.200 de litri (…)." Omul susţine că se poate vinde de 3.600 RON pe lună, iar cheltuielile nu depăşesc 1.500 RON. Maria, o altă femeie din Bucureşti, nu mai vinde sifon, dar işi vinde sifonăria cu totul. Şi a pus-o in vănzare pe internet. Degeaba. Nu a vrut nimeni să i-o cumpere, aşa că a vrut să apeleze la soluţia radicală: "Am scos-o din funcţiune, că nu mai aveam clienţi in zonă. Mai veneau aşa, doar pensionarii. Am vrut să o desfac şi să o vănd la fier vechi".





Amintiri

Mai multe decăt anunţurile de vănzare-cumpărare sifonării sunt amintirile blogger-ilor despre epoca de aur a sifoanelor copilăriei. "Imi amintesc că mai erau autosifoanele (sau nush cum se numesc) alea de iţi trebuiau nişte chestii mici care semănau cu nişte torpile: pe care le băgai intr-un loc anume şi apoi agitai recipientul…", scrie cineva care semnează "EH". "Şi, ca să păstrăm unda... de umplut sifoane, mai umple careva? Eu, cănd eram micuţă, mă duceam să umplu sifoanele la sifonărie (evident), sifonărie care avea sifonăreasă (evident). Acum sifoanele zac in pivniţă... goale!" Ce să facem, apă carbogazoasă
e peste tot acum! A apărut şi in varianta "light" chiar, observă "Marika". ""Unii erau cu sticlele alea groase şi cu plasă (...) Cănd turna sifonul in sticle se vedeau in rezervoarele din spate cam ce se intămpla, cum apa incepea să se mişte, cum bulele de aer incepeau să se unduiască şi cum rezultatul intră in sticle", scrie Radu Mihai pe blogul lui. Vă aşteptăm pe www.jurnalul.ro să vă povestiţi amintirile legate de sifoane şi sifonării,
sifonari şi sifonărese.

Perle la Bac: Hogas este românul care, din lipsa de timp, face drumetii
La o zi dupa ce s-a încheiat corectarea lucrarilor de la proba scrisa de Limba si literatura româna, de la Bacalaureat, profesorii corectori s-au luat cu mâinile de cap. „Perlele“ au ajuns deja traditionale, însa îngrijorarea din acest an este cu atât mai mare, cu cât acest examen a dovedit o pregatire si mai slaba si o pasiune nebuna pentru terfelirea limbii române.

Pentru autenticitate, vom preciza mai întâi ca aceste savuroase „perle“ au fost adunate de la un centru de corectare din Bucuresti, acolo unde au fost evaluate tezele candidatilor de la trei licee teologice si unul laic. Reamintim cititorilor ca varianta de subiecte pentru proba scrisa de la româna a avut, pentru cei mai multi dintre candidati, numarul fatidic 78. Astfel, la punctul 9 de la primul subiect, prin care se cerea motivarea, prin doua argumente, prezenta descrierii din „Parintele Ghermanuta“ de Calistrat Hogas, un candidat scrie albastru pe alb: „Calistrat Hogas este românul care, din lipsa de timp, poate face drumetii din perspectiva descrierilor“. Pentru punctul 7, prin care trebuia sa se precizeze semnificatia a doua figuri de stil diferite din text, un alt tânar absolvent de liceu ne informeaza: „Prin personificarea pârâului Nichitiu se evidentiaza importanta apei curgatoare care strabate numeroase regiuni, întretinând viata, atât vegetala, cât si animala“. Un altul, care se pare ca de când s-a nascut a deschis numai calculatorul, si nu cartea, face urmatoarea confuzie si scrie în loc de „instantele comunicarii narative“ „statiile comunicarii narative“. La cerinta privind precizarea valorii expresive a doua adjective, aflam dintr-o alta lucrare ca „adjectivele «prelung» si «jalnic» au rolul de a descrie sunetul termic produs de lagar…“.

Ion Pillat a ajuns de râsul elevilor
Tot la primul subiect, punctul 8, prin care se cerea explicatii legate de motivul folosirii frecvente a imperfectului, un candidat scrie: „Motivul folosirii frecvente a imperfectului în textul dat este apartenenta textului la o perioada de început a literaturii, când limba literara era foarte mult influentata de regiunea din care provenea autorul“. La eseul mult contestat, cei mai multi elevi l-au preferat pe Ion Pillat. Saracul poet a ajuns de râsul elevilor. „Poetul este acelasi, doar recurenta se schimba“, marturiseste un candidat. Un altul, ca sa demonstreze ca „traditionalismul nu e convertirea samanatorismului“, asa cum preciza criticul Nicolae Manolescu, face urmatoarea apreciere la universul poetic al lui Ion Pillat: „Casa copilariei este satul în care se ascund misterele mintii“. Tot la acest subiect, profesorul corector tot a cautat sa înteleaga sensul unei observatii scrise, dar nu a înteles contextul. Astfel, spre surprinderea lui, citeste ca „bunica veni cu Dacia berlina, iar iubita apare cu trasura“. Si la acest centru, corectorii au sesizat ca s-a copiat pe rupte.

" Nascutii'n jurul lui ' 70, vedem acum in anul 20...
" Nascutii'n jurul lui ' 70, vedem acum in anul 2007 cum casa parintilor nostri
este de 50 de ori mai scumpa decat
atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele
noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe
luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si
la politica mai mult decat cred cei in varsta, care bombane in spatele
nostru ca "noi nu stim nimic".

Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea", "Castel", "Ratele
si vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsa", "Sticluta cu
otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii are au strigat "Un
doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise,
dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) si
primii care am vazut desene animate color.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la
turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca.
Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti
pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare.

Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere. Nu am fost
ultimii "Soimi ai Patriei" (cu costumele alea groaznic de nepotrivite
cromatic) dar am fost ultimii "Pioneri".

La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza... Si am
cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Spuneam
"misto" si "fain" in loc de "cool", "marfa', "beton", "mortal" sau
"supertare".

Am sorbit din ochi Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas ..
si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem
si noi subtitrare sa intelegem de ce s-a certat Mila cu Shiro.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa
vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de
apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si
clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne
provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala..

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael
Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de
manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care
nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii
din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile
nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, "MZK
a-nceput cu Backstreet Boys, kre nici nu mai sunt kul acum, man!"

Am citit "Licurici", "Pif" (care aveau cadou niste jucarii bestiale)
si am baut Cico si sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea
multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc
fara teama de virusi.

Noi am injurat arbitrul care ne`a furat la meciul cu Danemarca, si
poate ca tot noi i-am trimis 10 000 de mailuri "de dulce". Noi nu ne
dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby
surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo
sau Playstation ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne
plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline
de praf.

Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau
baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa
"pupam pe gura" pe cine "iubeam".

Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la
cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa
cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le
aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand
ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca
ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu
bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune
speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau
din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie
desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu
toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa
imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am
tinut cont de cate lipide si glucide mancam.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei
schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am
fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai
tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".

Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers"...
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru!
Iar daca ai (cel putin!) lacrimi in coltul ochilor, felicitari! Le meriti din plin, prietene din generatia noastra..."

Nostalgia se vinde bineDupă ani de zile în care muzica modernă a făcut legea la casele de producţie, la posturile de radio şi de televiziune, dar mai ales în discoteci, românii redescoperă farmecul melodiilor de altădată.
În mod paradoxal, tinerii născuţi în anii ’80, în perioada în care Dan Spătaru transformase melodia "Drumurile noastre" în şlagăr, au ajuns acum să-l îndrăgească atât de mult încât să ceară dj-ilor să-l programeze cât mai des. În varianta originală sau într-una nouă, interpretată de trupele sau de soliştii momentului. Este un adevăr valabil pentru playlisturile din discoteci, dar şi pentru cele ale posturilor de radio. Evident, modernismul îşi spune cuvântul, aşa că, în ziua de astăzi, "Drumurile noastre" nu mai este şlagăr, ci un hit!
În mod paradoxal, tinerii, şi nu numai ei, sunt din ce în ce mai atraşi de muzica românească a anilor ’60, ’70, ’80, iar CD-urile care reunesc creaţii celebre ale acelor timpuri se vând ca pâinea caldă. "Să mori din dragoste rănită", al Angelei Similea, "Hai vino iar în gara noastră mică", interpretat de Gabriel Dorobanţu, "Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii" al lui Florin Bogardo, "Iubire, bibelou de porţelan" al trupei Mondial sunt doar câteva dintre melodiile vechi de succes, care, imediat după 1990, au fost date uitării, dar sunt acum din nou foarte ascultate. În variante originale sau remixate.
Succesul pe care casele de producţie l-au înregistrat cu lansarea pe piaţă a CD-urilor cu muzică veche a determinat o remarcabilă revenire a soliştilor din generaţia "de aur" în atenţia impresarilor.
Interesul publicului pentru muzica de calitate, pentru talentele reale, care au cunoscut succesul înainte de invenţia cu lucratul vocilor pe calculator, a fost evident miercuri seara, când Mirabela Dauer şi Raoul (Rareş Borlea) au lansat albumul "Floare albă, floare albastră". Hotelul Phoenicia a devenit neîncăpător pentru numărul mare de admiratori de toate vârstele, dar şi pentru colegii de generaţie ai Mirabelei. Angela Similea, Corina Chiriac, Aura Urziceanu, compozitorul Ionel Tudor, Maria Dragomiroiu, Liza Panait cu familia, Stela Popescu, Cornel Constantiniu şi fratele lui geamăn au fost doar câteva dintre vedetele care au venit la lansare. În rest, admiratori cât cuprinde…
De acelaşi succes s-a bucurat şi evenimentul de ieri, la care Cornel Constantiniu a avut ocazia să spună, pe note muzicale, "Vă mulţumesc" tuturor celor care au fost alături de el în perioada grea de dinainte de operaţia sa. Albumul lansat ieri poartă chiar acest nume şi conţine 20 de melodii semnate de compozitori renumiţi, dar neîncadraţi la categoria "moderni": Sabin Păuţa, Dinu Giurgiu, Vasile V. Vasilache, Marcel Dragomir.

Şi, pentru că la spectacolul din mai 2006, organizat de Music Management în memoria lui Dan Spătaru, peste 4.000 de oameni au aplaudat muzica acestuia, totul a fost transpus pe suport CD. "In Memoriam Dan Spătaru" are două volume, se vinde foarte bine şi demonstrează că, exasperaţi de nonvalori, românii sunt nostalgici după muzica veche, de calitate… "Nişte Băieţi" coafează nostalgia

Şi adolescenţii au de anul trecut posibilitatea să fie în contact cu muzica românească veche. "Nişte Băieţi" preiau melodii nemuritoare şi le transformă, pe ritmuri de melodii actuale din zona punk, ska şi rock. Ei "coafează" modern piese ca "Fată dragă", "Un actor grăbit" (tribut Laura Stoica), "Lasă-mi toamnă pomii verzi", "Ioane! Ioane!" şi multe altele. "Nişte Băieţi" au realizat deja două turnee în 20 de oraşe din ţară. Trupa va concerta în curând la Viena, pe 5 mai, în cadrul unui eveniment dedicat României.